Pe drumurile din regiunea Cernăuți vor fi montate indicatoare rutiere de informare cu privire la locul în care este situat monumentul din pădurea Varnița, ridicat în memoria victimelor de la Fântăna Albă, din aprilie 1941.
“Consiliul Regional Cernăuți a solicitat Oficiului de Stat pentru Controlul Transportului din Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei ca, împreună cu Serviciul de Autostrăzi din regiune, să elaboreze o schemă de instalare a unor semne de circulație de la autostrada internațională ‘Cernăuți-Porubne’ până la monumentul ridicat în memoria civililor împușcați la 1 aprilie 1941 în pădurea Varnița din satul Fântâna Alba, raionul Hliboca (Adâncata, n.r)” – se arată într-un comunicat remis de Consiliul Regional Cernăuți.