Rusia a început să taie mai multe surse de finanțare către unele instituții din Transnistria. Deja autoritățile din așa zisa republică transnistreană au fost obligate să reducă cheltuielile și salariile din multe instituții pentru că se confruntă cu o gravă lipsă de fonduri.
Tot mai mulți tineri plecați la muncă sau la studii în Federația Rusă refuză să se mai întoarcă în Transnistria. În unele zone rurale satele par aproape părăsite, ele mai fiind locuite doar de câțiva bătrâni care mai nou au rămas și fără pensii. Rusia a decis să taie și finanțarea pensiilor cetățenilor din Transnistria.Situația este foarte delicată pentru că pot opta pentru pensie din partea Republicii Moldova numai acei cetățeni care pot dovedi că au contribuit la fondul de pensii până în anul 1992, data la care a început războiul transnistrean.
Așadar, situația în Transnistria nu era oricum tocmai pe roze, iar acum s-au trezit și fără sprijinul Moscovei. Putem să ne gândim că încetul cu încetul Rusia taie cordonul ombilical către Transnistria? Va ajunge practic Transnistria pe fărașul Rusiei ?
De această situație ar putea profita ori Republica Moldova ori Ucraina !!!. Atât în timpul conflictului din 1992 cât și ulterior acestuia, Ucraina a ajutat și sprijinit Transnistria în speranța ca va anexa acest teritoriu cândva, într-un viitor apropiat. De asemenea, Ucraina inchidea ochii sau chiar sprijinea contrabanda de orice fel cu care Transnistria își obținea o parte din finanțele cu care să se poată descurca.
În mod special, se știu câteva legături dintre oligarhi din Ucraina care au încercat să cumpere conducerea politică și administrativă transnistreană dar acum, în condițiile actuale geopolitice nu mai este nimic sigur. Odată cu războiul din estul Ucrainei toate calculele sunt date peste cap.
La această situație se mai adauga și ultimile acorduri pe care Premierul Dmitry Rogozin le-a semnat cu Yevgeni Shevchuk, conducatorul transnistean, care nu au fost însă recunoscute de niciun alt stat independent. Rogozin a declarat ca pana in prezent majoritatea bunurilor produse in Transnistria luau calea tarilor din cadrul UE(…) „Obiectivul nostru fiind acum redirectionarea exporturile transnistrene catre piețele de desfacere din Rusia.” …ceea ce înseamnă o intervenție brutală în economia Transnistriei, economie care va fi nevoită (forțat) să renunțe la veniturile în Euro sau USD pentru rublele rusești. Nu trebuie să fi economist să realizezi ce impact negativ va avea această decizie asupra veniturilor din această regiune separatistă, la care adăugăm recentele tăieri de fonduri.
Acestea se vor reflecta direct în calitatea vieții cetățenilor R.Moldova forțați să trăiască sub autoritatea nerecunoscută a așa zisului stat Transnistrean.
Surse:rbnpress.info, diasporatv.eu, Glasul-Moldovei