Tezaurul României de la Moscova – unde ne aflăm și ce se mai poate face

Dezbaterea de la Strasbourg de săptămâna asta care a cuprins și subiectul aurului românesc furat de sovietici a stârnit puțină emoție în mass-media, însă multe din cele spuse sunt fie incomplete, fie de-a dreptul greșite. Așa că vă ofer un rezumat al situației.

Ce s-a întâmplat la Strasbourg

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat un raport privitor la situația democrației din Federația Rusă alcătuit de românul Gyorgy Frunda și elvețianul Andreas Gross. La acest raport un grup de deputați din România și Republica Moldova au depus câteva amendamente care se refereau la chestiunea Tezaurului României de la Moscova. Amendamentul care se referea explicit la cele 93,4 tone de aur furate de sovietici a fost respins: elvețianul Andreas Gross a motivat că aurul a fost confiscat în schimbul ocupației Basarabiei (o frumoasă teză sovietică preluată la APCE!). Au fost acceptate două amendamente care ne trimit la negocieri directe cu Federația Rusă. Tot e mai bine decât nimic: rușii refuză să discute subiectul celor 93,4 tone de aur furate de sovietici, iar rezoluția APCE care îndeamnă la negocieri reprezintă un instrument care poate fi folosit. Titlurile de genul „Tezaurul rămâne la Moscova” sunt lipsite de sens: negocierile continuă!

(Puteți citi aici textul final al Rezoluției APCE privind situația din Rusia, aici puteți citi cum s-au desfășurat dezbaterile pe fiecare amendament și ce a zis elvețianul despre Tezaurul României și Basarabia).

Despre ce tezaur vorbim și unde a dispărut aurul

Istoria Tezaurului de la Moscova este destul de clară: după România a dezarmat trupele ruse bolșevizate și a stârpit bolșevicii din Basarabia, Lenin a dat ordin să fie confiscate bunurile date în păstrarea Moscovei cu promisiunea că vor fi înapoiate poporului român după ce va fi eliberat de sub „jugul burghezo-moșieresc”. În 1935, în condițiile unei încălziri a relațiilor României cu Uniunea Sovietică a fost returnată o parte din tezaur. Înapoierea s-a făcut pe bază de proces verbal: au fost verificate listele de inventar păstrate la București cu cele păstrate la Moscova și cu conținutul casetelor. În principiu nu lipsea nimic, însă nu au fost înapoiate lingourile și monezile de aur. În 1956 a fost înapoiată o altă tranșă de obiecte din Tezaurul de la Moscova: documente vechi, arhivă, obiecte de artă – aur nu.

În 1965 Ceaușescu a discutat cu Brejnev despre subiectul celor 93,4 tone de aur care mai trebuiau date înapoi. Sovieticii au sărit ca arși, iar Brejnev a spus ceva de genul că arhivele lor nu reflectă soarta aurului românesc care a fost trimis pentru siguranță în Siberia, doar că acolo a fost furat de alb-gardiști.

Brejnev a mințit, iar regretatul istoric Florin Constantiniu a dezvăluit anul trecut ce s-a întâmplat cu aurul românesc de la Moscova: Lenin personal a dat ordin să fie folosit pentru „zdrobirea contra-revoluției române”. Întreaga poveste a acestor documente aici. Doar că faptul că Lenin a cheltuit aurul românesc împotriva României nu șterge datoria! Rusia încă ne datorează cele 93,4 tone de aur.

Negocierile de după 1992

După dizolvarea Uniunii Sovietice, România a căutat căi de rezolvare a problemei aurului prin intermediul organismelor internaționale. Când Federația Rusă a încercat să devină membră a Consiliului Europei, România a pus problema Tezaurului: Opinia APCE 193 din 1996 cere într-adevăr ca Rusia să dea înapoi cele confiscate (paragrafele 10.12-10.14) însă în baza unor negocieri cu statele solicitante. Amendamentele de săptămâna aceasta au fost posibile datorită paragrafelor amintite mai sus.

Ce a făcut Rusia? A intrat în negocieri cu statele reclamante (nu știu ce au cerut alte state, cum au negociat și ce au primit) iar în cazul României a aplicat o șmecherie: în 2003 la semnarea Tratatului de cooperare România-Rusia Moscova a refuzat să includă în tratat problema Tezaurului. Aceasta a fost delegată unei comisii de istorici care s-a întâlnit prima dată în octombrie 2004, s-a mai reunit de atunci de două ori, după care s-a făcut liniște. Rusia a lovit două ținte cu același glonț: s-a conformat cererii APCE de a discuta bilateral cu statele reclamante și nu a recunoscut oficial că are ceva de dat înapoi (comisia de istorici se referă la istorie, nu la relații actuale!).

Reacțiile de la Moscova

Punerea pe tapet a chestiunii aurului furat de sovietici i-a scos din sărite pe ruși. Mesajul oficial de la Moscova a fost unul sub formă de avertisment: nu răscoliți trecutul! (aici) S-au găsit și istorici ruși care să spună că de fapt România nu a plătit despăgubiri după cel de-al Doilea Război Mondial, că aurul a fost reținut drept despăgubire pentru ocuparea și exploatarea Basarabiei (tot pentru același motiv a fost ocupată și Bucovina de nord cu Cernăuțiul în 1940!) – una peste alta România datorează mai mult Rusiei. Presa rusă susține intens teza asta: KM.ru, Vocea Rusiei, Regnum.

Rămâne de văzut cum poate fi folosită noua rezoluție de la APCE, dacă Rusia va accepta reluarea negocierilor despre aurul românesc și sub ce formă (dacă va fi reactivată comisia istoricilor atunci chestiunea ține de istorie).

P.S. Dacă vedeți pe undeva povești cu niște băieți care știau ei cum să aducă aurul de la Moscova să știți că este vorba de o manipulare ordinară.

sursa:  george-damian.ro