Teoriile conspirației. George Friedman uimește cu o analiză despre moartea lui Kennedy și recenta desecretizare a dosarelor de către comunitatea americană de informații

Foto: Momentul asasinării președintelui american John F. Kennedy

În analiza sa, Friedman pornește de la o mare problemă pentru publicul american. ,,Comunitatea Americană de Informații” (,,the intelligence community”) a decis să elibereze, în cele din urmă, dosarele despre moartea sa. Numai că, nu le-a eliberat pe toate, ci, la cererea urgentă a președintelui Trump, s-a stopat eliberarea unora dintre ele.

Potrivit explicațiilor, denunțate de George Friedman, agențiile de informații americane au susținut că, fișierele conțin materiale ,,extrem de sensibile”, care ar putea afecta securitatea națională și că ,,este nevoie de ceva timp pentru a fi examinate, pentru a elimina acele informații ,,critice””. Dat fiind faptul că știau încă de la început că dosarele ar putea fi eliberate într-o zi, și mai știau de ani de zile, când va veni ziua aceea, cererea s-a dublat în mod extraordinar: în primul rând, că mai mult de o jumătate de secol după asasinare existau, încă, materiale atât de ,,sensibile”, încât trebuiau să fie reținute, iar în al doilea rând, nu se identificaseră, ,,încă”, toate informațiile ,,critice”.

Acesta este punctul în care, orice persoană rezonabilă, de altfel, ar presupune că există ceva în neregulă. ,,Comunitatea de informații” dorește ca publicul să creadă că materialul este ,,extrem de sensibil”, iar complexitatea procesului de înlăturare a informațiilor, cu pricina, este dincolo de percepția publicului. Publicul, însă, trage o concluzie logică: comunitatea de informații ascunde ceva important.!? Speculațiile despre ceea ce pare a fi, sporesc. Şi de ce nu? Aceasta situaţie, în general, este denumită drept ,,o teorie a conspirației”, iar oricine subscrie unor asemenea teorii – ale conspirației -, este descris în mod obișnuit ca fiind ….,,nuts„! – George Friedman

Întrebări rezonabile despre asasinarea lui Kennedy, punctul de plecare al analizei lui George Friedman și al construcției critice la adresa sistemului

George Friedman: „ (…) se pun o serie de întrebări rezonabile despre asasinarea lui Kennedy. De la început, totul a fost misterios, ca și în alte cazuri. Permiteți-mi să vă dau două exemple:

Lee Harvey Oswald

– Lee Harvey Oswald ,,a defectat” în Uniunea Sovietică. Sovieticii l-au trimis la Minsk pentru a lucra într-o fabrică de radio-uri. Între timp ,,s-a întâlnit” cu Marina, care ,,locuia” împreună cu unchiul ei, un colonel din MVD (brațul înarmat al Ministerului de Interne sovietic). S-a căsătorit cu Marina la șase săptămâni după ce s-au cunoscut, apoi a solicitat o viză de ieșire din Uniunea Sovietică, pe care a primit-o, cât şi pentru soţia lui. Acest fapt s-a petrecut într-un moment în care vizele de ieșire din Uniunea Sovietică erau la fel de rare ca şi ,,dinții găinilor” (hen’s teeth – text original – n.a). Mai mult de atât, nepoatei colonelului MVD i s-a permis să se căsătorească cu un ,,defector”  american și să plece cu el pentru că era ,,nemulțumită de viața din Uniunea Sovietică”. La întoarcerea în S.U.A., familia Oswald n-a fost, evident, în niciun fel, supusă vreunei ample dezbateri mediatice.

James Earl Ray

– James Earl Ray, cel care la împușcat pe Martin Luther King Jr., a fost un condamnat care a petrecut multă vreme de închisoare. În perioada dintre evadarea lui și asasinat, şi-a achiziționat o mașină cu care a tot călătorit. După asasinat, a plecat în Canada, unde, pe lângă obținerea unui pașaport american, a obținut şi un pașaport canadian. Potrivit multor rapoarte, el a fost găsit cu aproximativ 10.000 de dolari asupra lui. Toate conturile lui Ray nu ,,străluceau-bec”, iar obținerea pașapoartelor falsificate, sub alte nume, presupunea ceva ,,pricepere”. De asemenea, mă îndoiesc că el a avut, în întreaga sa viață 10.000 de dolari, aşa cum s-a găsit la el.

Dacă aceste fapte sunt adevărate – și par a fi, conform raportului Comisiei Warren și în rapoartele publicate despre Ray – atunci ele ridică întrebări la care ar trebui să răspundă ,,comunitatea de informații”, chiar şi la o jumătate de secol după aceste fapte. Poate că investigaţiile nu au putut găsi răspunsuri, sau poate ,,poveştile oficiale”, aşa ciudate cum par ele, sunt cele adevărate. Ceea ce este clar, aici, este faptul că gestionarea de către ,,comunitatea de informații” a teoriilor conspirației – respinse cu dispreț, dar care n-au dat niciodată vreun răspuns , nu contribuie la consolidarea credibilităţii acestei ,,comunității”.

Consider că în ambele cazuri, explicația cu ,,pistolarul singuratic”, este insuficientă, iar, în cea mai mare parte, ,,comunitatea de informații” nu mi se pare că este angajată într-o vastă conspirație , ci doar priveşte, cu mare atenţie. Consider, însă, că oamenii aflaţi în această poziție nu sunt indiferenți la cum umplem ,,petele albe” cu speculații. Permiteți-mi să spun în mod explicit că nu am idee despre ce gândesc. Dar având în vedere ceea ce cred că știu, acestea nu sunt lucruri nerezonabile, fără îndoială.

Începând cu manipularea asasinării lui Kennedy, ,,comunitatea de informații” a adus pagube substanțiale stabilității Statelor Unite. A creat în mod sistematic sensul că știe mai mult decât spune despre asasinat, unul dintre cele mai traumatizante evenimente din istoria americană. Există o contradicție între a spune publicului că Oswald era un ,,pistolar singuratic”, dar împărtășeşti ideea că toate faptele ar fi periculoase.

Dacă ar fi operat singur, atunci n-ar fi nimic important de dezvăluit: a împușcat președintele și asta-i tot. Dar, apoi, de ce atâtea secrete?
Sentimentul de mister pe care ,,intelligence comunity” l-a generat, despre moartea lui Kennedy, s-a răspândit și după alte asasinate. Dacă există un adevăr ascuns în asasinarea lui Kennedy, de ce să nu şi despre uciderea lui Martin Luther King, patru ani mai târziu?

Dacă nu putem avea încredere în ceea ce ni se spune despre aceste asasinate, ar trebui să avem încredere în ceea ce ni s-a spus despre 9/11? Și dacă ne îndoim de aceste lucruri, atunci probabil Donald Trump este un spion rus sau că Hillary Clinton lucra pentru saudiți. Asasinarea lui Kennedy a devenit temelia unei viziuni asupra lumii în care adevărul este ascuns, iar ,,realitatea” este o iluzie. Convingerea că suntem mințiţi a trecut de la marginea societății la cea de ,,mainstream”, iar ,,comunitatea”, intenționat sau nu, alimentează această mișcare.

Este treaba ,,comunității de informații” să găsească secrete, să le strângă și să le protejeze. Dar necesitatea de a proteja secrete și sursele lor poate părea, cu ușurință, să fie o încercare de a ,,păstra” adevărul despre cum funcționează lumea, separat de public, sau chiar de a face publicul să creadă că adevăratul secret este că, ,,comunitatea” utilizează secretele sale pentru ca să acumuleze putere pentru sine. Acest lucru poate fi respins ca fiind o nebunie, dacă vorbim înainte ca punctul de vedere să se legitimizeze.

Sintagma „CIA nu comentează operațiunile sale” se traduce în mod frecvent cu ,,gândeşte doar la propria afacere” și poate conduce publicul să presupună că afacerea guvernării nu mai este de ,,competenţa poporului”. Și asta, în cele din urmă, va destabiliza țara.

Credința că există o lume ascunsă, care guvernează cea pe care o vedem, o lume care nu se află sub controlul nostru, este fatală pentru democrație. ,,Comunitatea de informații” are ca primă datorie „să păstreze, să protejeze și să apere Constituția Statelor Unite împotriva tuturor dușmanilor străini sau interni„. În acest punct al istoriei, principala amenințare la adresa Constituției este convingerea, tot mai puternică, că guvernul nu mai poate fi de încredere, pentru că ascunde adevărul: că democrația a fost înlocuită de către puteri secrete.

,,Comunitatea de informații” este mult mai preocupată de securitatea operațiunilor sale externe decât de democrația din statul american. Deci, ea perpetuează credința că există o realitate înspăimântătoare în spatele asasinării lui Kennedy, insistând că dezvăluirea tuturor dosarelor ar afecta securitatea americană. Dar securitatea națională se referă și la Constituție, iar republica nu poate rezista dacă publicul nu are încredere în guvern. Chiar şi acum, protejarea operațiunilor clandestine în străinătate nu pot fi mai importantă decât modul cum se ,,tratează” încălcarea cuvântului dat, între publicul american și guvernul său.

,,Comunitatea de informații” trebuie să se uite în jurul țării sale și să recunoască faptul că acest ,,trust me” (crede-mă!; ai încrederea în mine!), în acest moment al istoriei, va spori neîncrederea și va continua să ,,zgâlţâie” țara.

Acest lucru nu este în mod evident ceva ce ,,the intelligence community” va rezolva singură. Oficialii aleși trebuie să facă acest lucru, ceea ce înseamnă că publicul trebuie să aleagă lideri de încredere. Dar, cum jumătate din electorat crede că președintele Trump este legat de Rusia, iar cealaltă jumătate crede că ,,deep state” (statul din culise) încearcă să-l distrugă, este puțin probabil ca aşa ceva să se întâmple. Traseul ,,neîncrederii” – care a început din 1963 -, a devenit o cultură politică a fricii și a urii, şi se află la originea problemei.

Cererea ,,comunității de informații” ca dosarele Kennedy să nu fie eliberate în totalitate, este un alt pas mic, în jos,  pe o cale periculoasă.”

Adaptare și traducere din GPF – Geopolitical Futures de Mihai COPEŢCHI-KOPECKY