ROMÂNIA BREAKING NEWS

Tânără româncă din Ismail, regiunea Odesa: „…nu suntem o pleavă mânată de vânt, o buruiană rătăcită pe o margine de drum, o viță ajunsă fără strugure și fără rădăcină. Suntem un popor!”

…nu suntem o pleavă mânată de vânt, o buruiană rătăcită pe o margine de drum, o viță ajunsă fără strugure și fără rădăcină. Suntem un popor!” (Ion Druță). Avem rădăcini vânjoase, rădăcini ce se cheamă Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Grigore Vieru ș.a. și suntem convinși că ne surâde un viitor luminos. Vorba cântecului: ”Să trăiască neamul meu, să mi-l țină Dumnezeu!”.
Tânără româncă  din Ismail, regiunea Odesa:  „…nu suntem o pleavă mânată de vânt, o buruiană rătăcită pe o margine de drum, o viță ajunsă fără strugure și fără rădăcină. Suntem un popor!”

Gânduri de la o studentă de etnie română din Ismail, regiunea Odesa, o zonă în care cam 90% dintre oficialii statului român se feresc să meargă. Ce-i drept, cei mai mulți dintre aceștia, parlamentari, miniștri, secretari de stat, habar n-au unde se află Ismailul sau Cartalul (Orlivka), localitatea natală a acestei tinere. Nu-i nimic. Reușim noi să ajungem și acolo, convingând și câțiva oficiali, dacă ni se pare că este necesar, se arată într-un comunicat al ACE –  Asociația Convergențe Europene.

Acest material a obținut premiul I la cea de-a III-a ediție a concursului de eseuri pentru tinerii români din Ucraina “Identitate românească în spațiul european”, organizat de Asociația Convergențe Europene și asociația Eurocentrica. Proiectul a fost susținut de Ambasada României la Kiev și de consulatele românești din Odesa, Cernăuți și Slatina (Solotvino, Transcarpatia)

Marina Ivanov

Sunt cetățeancă a Ucrainei, îi studiez limba, istoria și cultura, îi respect legile, însă, socot că, în primul rând, fiecare trebuie să cunoască limba, istoria și tradițiile neamului său, ca să știe de unde vine și încotro merge.

Ucraina este o țară care se îndreaptă cu pași repezi spre Uniunea Europeană, unde drepturile omului sunt puse pe primul plan. Doresc ca în această situație și noi, minoritățile naționale, să fim tratate cu respect și demnitate, pentru că ”…nu suntem o pleavă mânată de vânt, o buruiană rătăcită pe o margine de drum, o viță ajunsă fără strugure și fără rădăcină. Suntem un popor!” (Ion Druță). Avem rădăcini vânjoase, rădăcini ce se cheamă Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Grigore Vieru ș.a. și suntem convinși că ne surâde un viitor luminos. Vorba cântecului: ”Să trăiască neamul meu, să mi-l țină Dumnezeu!”.

Nu mi-am dorit nicicând să fac parte din alt neam, oricât de falnic și puternic ar fi. Sunt româncă din talpă. Locuiesc într-un sat pitoresc pe malul stâng al Dunării, satul Cartal. Stă mândru pe culmea dealului cu aripile desfăcute. Se pare că-și ia zborul, însă, îl țin aici oamenii cu dragostea și grija lor pentru limbă, neam, tradiții, obiceiuri. De la Cartal până la Isaccea, este numai o azvârlitură de băț, însă majoritatea consătenilor mei privesc spre Patria-mamă numai prin binoclu. Eu pot să spun că sunt o norocoasă, fiindcă am avut ocazia să vizitez anul trecut România. La Galați, m-am simțit ca acasă. Am găsit inimi deschise și oameni plăcuți – români de-ai mei. M-aș întoarce în România ori de câte ori voi avea posibilitatea. ”România hrănește sufletul și inima” (Prințul Charles).

Cântecul și dansul popular sunt hrana de suflet a românului. În familia mea, dintotdeauna s-a cântat numai românește. ”Când aud, mamă, vioara / Cum saltă pe strună, / Inima din piept îmi saltă / Parcă-ar fi nebună”. De aceea, dansez de opt ani în ansamblul de dansuri populare ”Opincuța”. Port cu mândrie și onoare costumul tradițional românesc. Se zice că iubindu-ți portul popular te iubești pe tine, îți iubești rădăcinile și de acolo îți vine toată puterea și rezistența în viață.

Fiind elevă, am făcut câteva lucrări de cercetare, nu prea mari. M-a interesat originea familiei mele (am descoperit că strămoșii mei au venit din orășelul Luncavița în anul 1812), jocurile copilărești ale bunicilor și străbunicilor mei, colindele frumoase din satul meu (care se asemănă foarte mult cu cele de la Turcoaia, România). La Cartal, în seara de Crăciun, se umblă cu Moșul (la fel ca Moșoaiele la Luncavița). Asta ne dovedește încă o dată că avem aceeași limbă și sângele ne pulsează la fel.

Doresc continuitate pentru neamul meu, limbă și tradiții. De aceea. am ales să-mi continui studiile la Secția de Limbă Română a Universității Umaniste din Ismail. Visez să devin profesoară de limba română, ca să păstrez acel ”… șirag de piatră rară” și să-l transmit generațiilor viitoare. Păstrarea identității lingvistice este parte integrantă a identității noastre ca și comunitate românească, iar învățământul în limba română joacă un rol esențial în păstrarea acesteia.

Autor: Marina Ivanov – studentă în anul I la Secția de Limbă Română a Universității Umaniste din Ismail, originară din satul Cartal (Orlivka)

Materialul  a fost prezentat în cadrul Concursului de eseuri “Identitate românească în spațiul european”, dedicat tinerilor din Ucraina, organizat de Asociația Convergențe Europene (ACE) și asociația Eurocentrica. Conform organizatorilor, pe 13 martie 2017, la Bucureşti, au fost anunțați câștigătorii celei de a III-a ediții a concursului de eseuri “Identitate românească în spațiul european”, adresat elevilor și studenților de etnie română din Ucraina, din regiunile Cernăuți, Odesa și Transcarpatia. Proiectul a fost derulat în parteneriat cu Ambasada României la Kiev, Consulatele Generale ale României la Cernăuți și Odesa și Consulatul României la Slatina (Solotvino, Transcarpatia).
Câștigătorii concursului sunt:

Premiul I – Marina Ivanov (Odesa), Carolina Vlad (Transcarpatia), Vasile Bărbuță (Cernăuți)
Premiul II – Ion Pungă
Premiul III – Valentin Gherghișan
Premiul Asociației “Identitate Culturală Contemporană” (AICC) – Mihaela Exari
Premiul ”Identitate Europeană” – Darina Nicora
Mențiuni: Olena Muntian, Sveatoslav Oltu, Denis Caranghel, David Rojintovschii, Mihaela Lupașco

”Am încheiat o nouă ediție a concursului de eseuri, în care am provocat tinerii români să conștientizeze identitatea națională și diversitatea culturală în context european. Anul acesta, am avut 12 câștigători ai concursului. Ne-am bucurat să vedem un interes mai mare din partea elevilor din regiunea Odesa, iar acest rezultat ne încurajează și ne arată că proiectele derulate de ACE și Eurocentrica au avut și continuă să aibă un efect pozitiv în comunitatea românească de acolo. Acest concurs este un demers simbolic, prin care dorim să le oferim tinerilor de etnie română din Ucraina posibilitatea de a identifica lucrurile comune care unesc diferite popoare, iar Europa este despre această diversitate culturală, care ne unește, indiferent de granițele reale ale statelor”, spune Sergiu Dan, președintele Asociației Convergențe Europene.

Cele mai bune lucrări vor fi preluate de platforma online TocPress, unde vor putea fi citite de oricine dorește să vadă și să înțeleagă viziunea acestor tineri despre tema propusă în concurs.

”Suntem încântaţi să observăm că, de la an la an, calitatea eseurilor primite de la tinerii vorbitori de limbă română din Ucraina este tot mai bună, atât sub aspectul formei, cât şi al conţinutului. Concurenţii şi profesorii îndrumători merită felicitări cu prisosinţă. Doresc să mai subliniez, în calitatea mea de istoric şi arheolog, că, în eseurile lor, tinerii au evidenţiat inspirat felul în care, departe de ideologizările nefericite, trecutul comun este o punte de legătură între popoare şi poate sta astfel la baza unui viitor mai bun, în întreaga Europă”, precizează Liviu Iancu, coordonator de programe la Asociaţia Eurocentrica.

Participanții la concurs au obținut câte o Tabletă Internet, premierea urmând să aibă loc în regiunile de reședință ale acestora, la o dată care va fi stabilită în funcție de disponibilitatea organizatorilor concursului și a corpului diplomatic de la consulatele României din Cernăuți, Odesa și Slatina (Solotvino).

Despre Asociația Convergențe Europene

ACE este o organizație neguvernamentală din România care, prin proiectele pe care le desfășoară, încearcă să contribuie la consolidarea relațiilor dintre românii din țară și cei din jurul granițelor, prin promovarea valorilor europene și implicarea tinerilor cu potențial. Înființată la București în 2011, asociația a organizat o serie de evenimente și conferințe cu tematici care dezbat situația românilor din afara granițelor și colaborează constant cu instituțiile statului român care au în statut susținerea românilor din afara țării.

Despre Eurocentrica

Eurocentrica este o organizație creată în 2010 printr-un parteneriat de profesioniști din mediul academic, domeniul politicilor publice, ONG și de afaceri. Misiunea Eurocentrica este aceea de a promova statul de drept, democraţia, cooperarea economică, cultura şi dezvoltarea durabilă în Europa. Asociația susține proiecte dedicate comunităților românești din țările din vecinătate.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: