ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "voluntari"

voluntari

,

 „Românii au venit să lupte pentru Novorossia!” …titrează portalul de presă dni.ru
Printre cei ce au depus jurământul de credință față de autoproclamata Republică  Populară din Donețk s-ar fi aflat și voluntari străini. Un batalion din Bucuresti a intrat in armata DNR ( armata rebelilor pro-ruși)  pentru a sprijini  independența  sub orice formă, relatează rușii de la dni.ru

Ne opunem oprimării populației vorbitoare de limbă rusă din Donbass și suntem gata pentru a merge pe front, în orice moment”, a declarat unul dintre recruții din România, scrie LifeNews.  Anterior, armatei DNR li s-au  alăturat și voluntari din Franța. Însă știrea difuzată referitor la francezii care ar fi ajuns în regiunea Donetsk a fost declarată ca fiind falsă și caracterizată  de  mediile franceze ca făcând parte din arsenalul de propagandă rusesc.

N.R. R.B.N. Press: Dar oprimării populației vorbitoare de limbă română din Transnistria de către Rusia?  …vă opuneți dragi români plecați la luptă pentru Novorossia???   Sunteți gata să mergeți pe front și pentru ei ??? 

Potrivit mediior rusești, „miliția constituită din francezi, care luptă pentru Rusia este portretizatată de presa franceză  ca agresori care au atacat Ucraina.  Noii voluntari au remarcat (pentru mediile rusești), faptul că trupele ucrainene distrug orașul Donețk și Lugansk și în luptele cu milițiile formate din voluntari  s-au ascuns în spatele populației civile. Voluntarii francezii au relatat că  pe drumul spre Donetsk au observat cum armata ucraineană demoralizată nu a vrut să lupte împotriva poporului țării sale.”

În armata DNR  ar fi intrat și voluntari din alte țări europene.  Unul dintre ei, spaniolul Ramiro Gomez într-un interviu la Russia Today a explicat de ce a decis să-și părăsească țara  și să se alăture voluntarilor din Donbass: Nu am mai putut să stau să mă uit la o nedreptate pe care o face mass-media din țătile noastre, care nu contenesc cu  manipularile și răspândirea de false informații și am decis să mă duc acolo. În drumul spre Lugansk, am condus de-a lungul drumului și am văzut că a fost complet distrus de bombardamente, au distrus restaurante, școli, spitale, locuințe De luni bune oamenii trăiesc fără apă, fără electricitate, fără comunicații,  este o mare penurie de alimente și populația se află sub focul neîncetat al armatei ucrainene, care, de altfel, spune acesta este operațiune antiteroristă, într-un moment în care acesta este un adevărat război , a concluzionat spaniolul.

Nu este cazul să judecăm s-au să demontăm ceea este evident,  aceste relatări sunt un abil proces de manipulare și război informațional din partea Rusiei, care dorește a se prezenta ca fiind de partea „binelui” și de a cărui parte au început să lupte chiar occidentali, „cetățeni onești, idealiști și sinceri”, chiar și români, veniți să îi apere pe vorbitorii oprimați ai limbii ruse. Însă putem pune la cale un scenariu care este foarte plauzibil și care se poate constitui într-o întrebare retorică pentru posibilele „cozi de topor” dintre rândurile românilor care ar pleca sau ar fi plecat să lupte pentru Novorossia, deși în lipsa oricăror dovezi concrete (filmate) nu este plauzibilă informația cu existența masivă a acestora (un batalion?) în rândurile rebelilor (teroriști) pro-ruși.

Să presupunem ca se deschid ostilitățile și pe spațiul transnistrean și acești voluntari ar putea fi trimiși inclusiv aici ca să lupte pentru Novorossia ! Ce situație… !!! de o parte, armata  transnistreană, armata rusă,   voluntari pro-ruși, printre ei și așa zișii români… care să lupte pentru Novorossia împotriva… limbii române, a drepturilor românilor din R. Moldova și  Transnistria, împotriva identității românești, împotriva fraților de sânge !!!

… de cealaltă parte fiind evident,  Armata R. Moldova, Armata Română, și alți aliați.  Ce minte și ce suflet să aibe oare acești „români” care să lupte pentru această Novorossia? și mai departe? Oare există printre noi și astfel de exemplare. Viața e plină de surprize.

*De fapt este vorba de două persoane, doi români identificați de autoritățile Statului Român, pe care propaganda rusească i-a transformat într-un batalion.

Dorian Thedor /R.B.N. Press

,

„Detașamentele înarmate de fasciști români și moldoveni au invadat Transnistria în 1992. Acestei cohorte i-au ripostat detașamentele armatei transnistrene: cazaci, garda militară și voluntari” – „Враг Народа” („Dușmanul poporului”)

…a uitat însă de Armata a 14-a Rusă și de faptul că R. Moldova era statul agresat, nu Transnistria, parte a Statului R.Moldova și că din punct de vedere militar a respins cu succes armata a 14-a rusă dar a pierdut pe plan diplomatic prin trădările de la vărful politicii moldovene din acea perioadă (n.r.)

Rogozin e cel care acum 21 de ani a îndreptat Kalașnikovul în direcția concetățenilor NOȘTRI  (Timpul.md)

În anul 2006, Dmitri Rogozin, oaspetele nedorit (în R.Moldova), dar poftit spre umilința noastră de actualii guvernanți (Guvernul R.Moldova n.r.), a publicat la Moscova, cartea „Враг Народа” („Dușmanul poporului”).

În capitolul „Calul Troian”, Rogozin vorbește despre sângeroasa sa implicare în conflictul armat de pe Nistru din 1992.

„Pentru prima dată am ajuns în zona de conflict la sfârșitul lunii mai a anului 1992. (…) M-am întors la Moscova, pentru a aduna voluntari dornici să participe la acțiunile militare din Transnistria. Pe 23 iunie, m-am întors în stânga Nistrului și deja mă aflam în cadrul detașamentului de voluntari din Rusia și Ucraina, pe traseul Dubăsari-Râbnița”, se destăinuie Rogozin în cartea sa.

„Detașamentele înarmate de fasciști români și moldoveni au invadat Transnistria în 1992. Acestei cohorte i-au ripostat detașamentele armatei transnistrene: cazaci, garda militară și voluntari”, scrie Rogozin despre moldovenii care s-au ridicat întru apărarea vetrei strămoșești.

„Transnistria trebuie să revină fără întârziere în componența Federației Ruse, conform voinței poporului, exprimate în cadrul referendumurilor care au avut loc în această regiune”, mai crede Dmitri Rogozin.

Astăzi, separatiștii transnistreni sărbătoresc așa-zisa „independență” a RMN, iar Rogozin, vine să-i susțină (sperăm, de această dată, fără armă!) în demersurile lor.

În aceeași zi, la Chișinău, Rogozin va fi primit și îmbrățișat de către șeful Guvernului, care, obligat de protocol (sau din proprie dorință?), afișând un zâmbet ciudat, îl va îmbrățișa cordial pe cel care acum 21 de ani a îndreptat automatul Kalașnikov în direcția concetățenilor noștri, apăsând cu ură pe trăgaci.

În orice altă țară, un asemenea „monstru politic”, nici nu s-ar fi gândit să se apropie de „locul crimei”, iar la noi acesta este așteptat cu pâine, sare, flori și busuioc, și nu de procurori, cum s-ar cuveni, ci de un soi de (ne)oameni de stat. Până când?

Sursa: vox.publika.md via timpul.md
Autor: VALERIU MUNTEANU

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press