ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Vladimir Voronin"

Vladimir Voronin

,

La șapte ani de la tragicele evenimente din aprilie 2009, dezvăluirile continuă să apară. Fostul deputat Grigore Petrenco afirmă că pe 7 aprilie 2009 a avut loc o încercare de lovitură de stat, autorul fiind nimeni altul decât oligarhul Vladimir Plahotniuc.

„A fost o încercare de lovitură de stat, cu implicarea opoziției de atunci, adică s-a dorit ca să fie cu mâna opoziției. Atunci Plahotniuc nu avea așa putere ca acum și a făcut totul cu alte persoane. Ce mă face să cred că Plahotniuc a încercat să facă o lovitură de stat: uitați-vă unde se află persoanele cu funcții de răspundere de atunci. Reșetnicov a venit în majoritatea parlamentară, împreună cu toți trădătorii. Cu siguranță el știe ce a fost atunci. Zubic, care controlează mai multe hoteluri. Papuc atunci a dispărut în 7 aprilie, iar Zubic a condus atunci acțiunea. Mejinschi, la fel, este una din persoanele care au avut atunci funcții cheie. Apoi sunt sportivii care au încercat atunci să destabilizeze situația, sportivii lui Țuțu”, a declarat Grigore Petrenco în cadrul emisiunii Interpol, la TV7.

Potrivit fostului deputat, Plahotniuc a recurs la acele acțiuni pentru că voia să capete influență și să se ridice de la nivelul anticamerei președintelui comunist Vladimir Voronin.

„Pe timpul nostru a fost și corupție și mulți știau ce făcea Reșetnicov și Voronin probabil cunoștea. Dar mulți dintre ei se află acum în subordinea lui Plahotniuc. Și Zubic, și Reșetnicov. Mi-aș dori ca guvernarea să desecretizeze corespondența din 7 aprilie dintre Voronin și Reșetnicov. Cu siguranță vom afla multe lucruri”, afirmă Petrenco.

„Pentru mine este clar că în aprilie s-a dorit lovitura de stat pentru ca Plahotniuc să preia puterea. Și asta pentru că este una să te aștepte cineva în anticameră și alta este tu să stai la cineva în anticameră”, a mai spus fostul deputat.

Grigore Petrenco a mai povestit cum l-a cunoscut pe Plahotniuc. „Eu cunoșteam că Plahotniuc încearcă să rezolve multe chestii. Prima mea întâlnire cu el a fost la un concert cu tinerii și Plahotniuc era unul dintre organizatorii evenimentului. Când l-am văzut prima dată, am înțeles că acest om este foarte rău”, susține Petrenco.

Fostul parlamentar a mai declarat că a fost exclus din PCRM la fel ca și alte voci puternice anume la indicația lui Plahotniuc. „În PCRM a existat întotdeauna lupta pentru putere, de asta și ne-au exclus din PCRM, pentru că s-a știut că în actualul Parlament astfel de oameni ca noi nu trebuiesc ca să nu-i încurce lui Plahotniuc. Au fost multe dezbateri în fracțiunea PCRM de atunci privind privatizările, mai ales hotelul Codru, dar Voronin avea influență. Țin minte că am avut discuții serioase la aceste subiecte, dar Voronin a insistat. Fracțiunea nu era de acord cu multe decizii de ale sale. Și în asemenea situații înțelegi că nu este totul așa cum este scris în programul electoral și poate de asta și au fost decizii radicale între fracțiunea noastră de atunci”, a punctat Petrenco. (sursa: Jurnal.md)

romaniabreakingnews.ro

,

,

Dizolvarea alianței pro-europene de la Chișinău, ca urmare a jocurilor de culise făcute de liderul PDM, Marian Lupu împreună cu oligarhul Vlad Plahoniuc  (finanțatorul democraților moldoveni), la moțiunea de cenzură care a dus la prăbușirea cabinetului condus de Valeriu Streleț, a readus în prim plan PCRM în negocierile pentru constituirea unei noi alianțe pro-europene.

Criza politică de la Chișinău l-a recalibrat electoral pe liderul PCRM, Vladimir Voronin care intrase în ultimele luni într-un con de umbră, în timp ce rivalii săi de pe frontul pro-putinist: Igor Dodon(PSRM) și Renato Usatâi (Partidul Nostru) păreau că îl trecuseră pe linie moartă în fața electoratului cu opțiuni  pro ruse.

Vladimir Voronin - PCRM

Vladimir Voronin – PCRM

Voronin ultima carte înainte de a fi trimis la pensie de pe scena politică din RM

Astfel, că Voronin își joacă politic ultima carte înainte de a fi trimis la pensie de pe scena politică moldavă, printr-o alianță de conjuctură alături de PDM, PL și PPEM care să îl aducă la guvernare într-o perioadă dificilă pentru Republica Moldova, când drumul european pare să fie o opțiune geo-politică prea îndepărtată pentru clasa politică moldavă. Vopsit în pro-european, Vladimir Voronin își joacă liniștit rolul în timp ce lideri din formațiunea sa au transmis public mesaje către PDM, pentru alcătuirea unei alianțe de guvernare, pentru a se evita alegerile anticipate. În fața unei asemenea opțiuni, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti nu are contrapondere întrucât disoluția PLDM și incapaciatea de acțiune a lui Valeriu Streleț a blocat vectorul pro-european.

„Ei vor să le spună europenilor că nu vor cu comuniștii, dar situația îi impune. Eu vreau însă să le amintesc câte am făcut noi, comuniștii, încă din 2002, pentru modernizare europeană. Noi multe lucruri am făcut, iar ei nimic nu fac. De când s-a semnat Acordul de Asociere niciun capitol nu a fost îndeplinit. Să nu-și bată ei capul de comuniști, comuniștii o să fie întotdeauna pentru reforme și modernizare”, a declarat președintele PCRM.

Deși a lăsat să se înțeleagă că nu ar dori să negocieze cu  PDM, Vladimir Voronin condiționează o asemenea oportunitate, lansând ipoteza alegerilor anticipate unde partidele pro-europene din cadrul defunctei AIE 3  nu ar obține rezultate satisfăcătoare în urma crizei din actul de guvernare și a scandalului de corupție din cadrul sistemului bancar moldav(dispariția miliardului de lei de la BEM).

„Acei care au condus, care vor să creeze alianțe, care au adus țara în această criză și sărăcie să se gândească ce vor face mai departe. Dacă trebuie anticipate, nicio problemă. Comuniștii niciodată nu s-au temut de alegeri parlamentare”, a adăugat Vladimir Voronin, precizând totuși că anticipatele ar trebui evitate în pragul iernii, potrivit independent.md.

De dragul Europei, PCRM așteaptă să guverneze țara! La rândul său, analistul politic, Ghenadie Vaculovschi, susține într-o analiză publicată în paginile portalului pro-putinist Sputnik, că Vladimir Voronin, liderul PCRM este pregătit să facă parte dintr-un cabinet pro-european iar divergențele cu Iurie Leancă și Mihai Ghimpu sunt o chestiune minoră de timp.

“Așa dar, lăsând la o parte titulatura de comunist și unele nuanțe mai mult cosmetice ale discursului „geopolitic” al lui Voronin, analizând la rece fondul în totalitatea lui, înțelegem că partidele conduse de Vladimir Voronin, Marian Lupu, Mihai Ghimpu și Iurie Leancă, dincolo de realizări și abuzuri, au mult mai multe în comun și prea puține aspecte îi divizează la modul practic. Aceste formațiuni politice, orice s-ar spune, sunt proeuropene. Mai mult, Voronin pledează, în aceste clipe grele pentru țară, pentru un guvern de unitate națională și cu asta îi devansează pe toți ceilalți lideri politici din Parlament la capitolul patriotism pur moldovenesc (atașament față de interesul național al Republicii Moldova). Comunistul Vladimir Voronin susține și modernizarea țării după modelul european, la fel ca Lupu, Leancă și Ghimpu”, scrie analistul politic Ghenadie Vaculovschi.

Varianta cooptării PCRM alături de PDM-PL- PPEM într-o nouă alianță pro-europeană de guvernare ar putea fi o soluție credibilă și totodată păguboasă pentru imaginea externă a Republicii Moldova în contextul în care liderii PLDM nu revin la negocieri alături de PDM, PL și PPEM. În acest sens, Iurie Leancă a declarat pentru Tribuna.md că, situația politică nu s-a schimbat.

„Deocamdată PLDM nu a dat curs invitației, nu și-a schimbat abordarea. Fără PLDM nu poate exista o majoritate funcțională, Guvern cu o agendă de reforme foarte bine pus la punct, cu instituții depolitizate. Vom aștepta să vină colegii de la PLDM. Între timp vom lucra și noi asupra proiectului viitoarei alianțe de guvernare, doar că de la distanță, plecăm într-o deplasare în Germania”, a adăugat liderul PPEM.

La rândul său, președintele PL, Mihai Ghimpu a afirmat că l-a sunat pe Valeriu Streleț (liderul interimar al PLDM).

„L-am sunat, am vorbit și vom vorbi și mîine. Am vorbit de viitor, avem nevoie de majoritate parlamentară. E clar că PLDM încă nu e gata să vină, dar eu am visat astă noapte, că totul va fi bine. Eu sincer cred că sunt șanse, nu este alternativă. Vom veni și noi cu propuneri asupra acordului viitoarei alianțe”, a conchis președintele PL.

Dacă liderii PLDM nu vor fi aduși la masa negocirilor, Marian Lupu se va orienta către o alianță firească cu fostul său mentor politic, Vladimir Voronin și va sacrifica drumul european al Moldovei întrucât este greu de crezut că liderii europeni vor înghiți varianta PCRM. Un prim semnal l-a transmis președintele României, Klaus Iohannis,care a respins, luni, acordul de finanțare în urma căruia Moldova urma să primească 150 de milioane de euro. Într-un mesaj postat pe o rețea de socializare, Iohannis a anunțat  că solicitarea sa nu înseamnă renunțarea la ajutorul pe care ni-l oferă, ci, mai degrabă, reținerea banilor până când va exista o clarificare a evoluțiilor la Chișinău. Astfel că, șeful statului român a scris că “cererea de reexaminare asupra Legii pentru ratificarea Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova nu înseamnă o ușă închisă și nici renunțarea la ajutorul pe care îl dăm românilor de peste Prut”. În momentul de față, politicienii moldoveni din cadrul formațiunilor care se declară pro-europene sunt incapabili să ajungă la un consens pentru salvarea viitorului european al Republicii Moldova după o guvernare marcată de lupte interne pentru putere și corupție iar singurul care poate înclina balanța nu este șeful statului, Nicolae Timofti ci oligarhul Vlad Plahotniuc.

Pentru Romania Breaking News – RBN Press, autor Sebastian Rusu – romaniabreakingnews.ro

Articol publicat și pe Adevărul.ro

,

Vladimir Voronin

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, este cunoscut pentru violența verbală la adresa oponenților

În octombrie 1972, la ziarul „Pravda“ din Moscova vine o scrisoare anonimă în care se spune că fostul șef al brutăriei din Dubăsari V. N. Voronin obișnuia să folosească violența fizică împotriva muncitorilor.„Cadrele decid totul“, spunea Iosif Stalin. Cei care selectau și promovau cadrele în URSS în ansamblu și în RSSM în particular au urmat acest precept mult timp după moartea dictatorului. Acest lucru presupunea și păstrarea unei anchete cu încălcările inerente activității de partid, ceea ce constituia ulterior un mijloc de șantaj. Subiectul prezintă un interes deosebit mai ales în ceea ce privește unii lideri promovați asiduu în perioada sovietică și care sunt actori activi și în perioada postsovietică. Unul dintre aceștia este Vladimir Voronin, președintele PCRM.  Vladimir Voronin s-a născut în satul Corjova, raionul Dubăsari, la 25 mai 1941, la o lună de la începutul războiului germano-sovietic. În 1961, a absolvit Tehnicumul cooperativist din Chișinău și imediat, la doar 20 de ani, Vladimir Voronin devine director al brutăriei din Criuleni, iar din 1966 până în 1971 este șef la brutăria din Dubăsari. Între timp, va absolvi, prin corespondență, Institutul Unional al Industriei Alimentare din Moscova (1971), după care va deține numeroase funcții în organele de partid și de stat. Prima sa activitate în serviciului Partidului Comunist din Moldova este cea de șef de departament în cadrul Comitetului raional de partid Dubăsari.

 

 

 

PROFITĂ DE EPURAREA CADRELOR DIN PARTID

Printre primii protectori ai lui Voronin, care îl promovează în organele de partid, este prim-secretarul Comitetului raional de partid Dubăsari A. N. Blanovski. Acesta e numit în funcție în august 1970, după ce în 1959 absolvise Școala superioară de partid și Academia de Științe Sociale de pe lângă CC al PCUS de la Moscova (în 1969). Între timp, mai lucrase în calitate de președinte de colhoz, în comitetul de partid la nivel de raion, apoi instructor al CC al PCM. Când a venit la Dubăsari, acolo, de un an de zile, avea loc o epurare în masă a cadrelor, începută de predecesorul său Proțenko. În locul cadrelor care nu inspirau încredere, sunt promovați oameni noi, considerați mai loiali și deciși să ducă la îndeplinire ordinele partidului cu orice preț. Printre noile cadre promovate de A. N. Blanovski este și Vladimir Voronin, pe care îl aduce de la brutăria din orașul Dubăsari și îl numește în funcția de șef al departamentului de industrie din cadrul Comitetului raional de partid.

PROTESTE ALE CELOR OBIJDUIȚI

Demiterea în masă a cadrelor din organele de partid, cât și din domeniul economiei, stârnește numeroase nemulțumiri, care încep să parvină unor instanțe de la Chișinău și Moscova. Una dintre aceste scrisori este examinată la CC al PCM la sfârșitul lui martie 1972 de către Gleb Dîgai, șeful sectorului activități de partid și organizatorice, care răspundea de selectarea și promovarea cadrelor nomenclaturii comuniste și sovietice. În urma efectuării unei anchete pe acest caz, Dîgai confirmă existența unor încălcări importante în procesul de schimbare a cadrelor în raionul Dubăsari pe timpul mandatului lui A. N. Blanovski, precizând că uneori s-a dat dovadă de grabă și lipsă de principii în promovarea unor cadre noi. Printre încălcările flagrante era menționată calitatea politică joasă a noilor lucrători promovați, precum și ignorarea opiniei membrilor de rând ai partidului în procesul de luare a deciziilor cu privire la cadre. Era dat exemplul unor comuniști care anterior s-au remarcat prin comportament amoral, precum P. V. Brădișteanu, N. I. Kandaurov, A. V. Sibov, V. C. Prodan etc. În același timp, sunt semnalate demiterea unor persoane cu capacități și cu experiență de muncă, precum agronomi, directori de colhozuri ș.a. În anii 1969-1972 fuseseră schimbați jumătate din specialiștii din colhozuri și sovhozuri, de la întreprinderi și gospodării colective, în total 260 de persoane, dintre care 104 lucraseră mai puțin de un an și jumătate.Plângerile cu privire la cele întâmplate în raionul Dubăsari pe vremea noului prim-secretar Blanovski nu contenesc. Instituțiile de partid și de stat superioare nu se autosesizează însă în urma acestor informații, de aceea petiționarii decid să se adreseze ziarului „Pravda“ de la Moscova. Publicația retrimite scrisorile pe adresa CC al PCM și solicită examinarea situației create în raionul Dubăsari. Una din aceste scrisori ajunge la conducerea partidului de la Chișinău la sfârșitul lunii mai 1972, un răspuns în acest sens fiind trimis ziarului „Pravda“ pe 2 iunie 1972, semnat de Iurii Melkov, secretar II al CC al PCM.

 Raportul lui Melkov este mai concis decât cel al lui Dîgai și tinde să mușamalizeze problemele existente în raionul Dubăsari, dovadă că Ivan Ivanovici Bodiul, prim-secretarul CC al PCM de atunci, își protejează cadrele înaintate.

COMUNISTUL BĂTĂUȘ

La 4 octombrie 1972 pe adresa ziarului „Pravda“ parvine încă o scrisoare, al cărei conținut este considerat deosebit de alarmant de către redacție, mai ales că existaseră suficiente semnale despre problemele din raionul Dubăsari al RSSM. Scrisoarea era anonimă, la fel ca și majoritatea mesajelor de acest gen, întrucât autorilor le era frică să nu fie supuși persecuțiilor din partea autorităților locale, care acționau, de multe ori, ca stăpâni absoluți în teritoriile administrate.Prima parte a scrisorii făcea referire la concedierea în masă a specialiștilor din economie, mai ales a conducătorilor gospodăriilor agricole colective, informație știută deja de jurnaliștii de la „Pravda“. Ceea ce era nou pentru ei era faptul că printre oamenii promovați de prim-secretarul Blanovski erau persoane suspectate de a fi avut în trecut un comportament departe de a fi impecabil. Se făcea referire la o singură persoană, pe nume Vladimir Nicolaevici Voronin, promovat în calitate de șef al secției industrie al comitetului raional de partid Dubăsari și care, în calitate de fost director la brutăria din localitate, ar fi obișnuit să folosească violența fizică împotriva muncitorilor de rând.Drept urmare, Voronin ar fi fost chemat de câteva ori de către procurorul raionului, Loghin, și de fostul prim-secretar al comitetului raional de partid Dubăsari, Proțenko, pentru a oferi explicații cu privire la încălcarea legislației. Ca urmare a promovării lui Voronin într-o funcție de răspundere în cadrul comitetului raional de partid, muncitorii erau nedumeriți și se întrebau „unde este dreptatea?“, afirma autorul scrisorii anonime trimise la „Pravda“ și remise către CC al PCM pentru examinare.

LUCINSCHI, UN ALT PROTECTOR AL LUI VORONIN?

Răspunsul trimis de data aceasta ziarului „Pravda“ este semnat de Petru Lucinschi, secretar pentru ideologie al CC al PCM. În mesajul de mai puțin de o pagină, datat cu 4 noiembrie 1972, Lucinschi înștiințează organul principal de presă al CC al PCUS că asemenea petiții în legătură cu schimbarea de cadre în raionul Dubăsari au mai parvenit anterior la conducerea de partid de la Chișinău. Ca urmare, Blanovski fusese chemat la discuții la CC al PCM, unde i s-au adus la cunoștință plângerile cu privire la politica sa de cadre. În încheierea scurtei sale informații, Lucinschi scrie că „faptul potrivit căruia șeful departamentului industrie al comitetului raional de partid V.N. Voronin, care a lucrat anterior în calitate de șef de brutărie, ar fi bătut muncitorii, nu s-a confirmat“.

 

 

 

CAZUL VORONIN, PROBLEMĂ IDEOLOGICĂ

Concluzia lui Lucinschi cu privire la Voronin ridică însă mari semne de întrebare. În primul rând, pentru că, în mod normal, de sesizarea cu privire la comportamentul unui șef al departamentului pentru industrie din cadrul unui comitet raional de partid trebuia să se ocupe direcția respectivă (industrie) din cadrul CC al PCM. Or, în cazul dat, de acest lucru se ocupă secretarul de partid pentru ideologie. Adică dezvăluirea faptului că un lider comunist de rang raional folosește violența fizică față de angajați – mai ales că aceștia erau muncitori, considerați sprijinul social principal al partidului – a fost calificată drept o problemă ideologică și politică.În altă ordine de idei, concluzia din mesajul lui Lucinschi către „Pravda“, din 4 noiembrie 1972, nu este confirmată printr-o anchetă care să presupună interogarea martorilor de la brutăria din Dubăsari (așa cum se practica de multe ori în cazul unor învinuiri atât de grave – de exemplu, când Nicolae Testemițanu a fost învinuit de „naționalism“ și de promovarea cadrelor moldovenești în detrimentul slavilor, au fost interogați zeci de martori). Cu alte cuvinte, confirmarea sau infirmarea vinei lui Vladimir Voronin a fost considerată în acest caz o problemă politică și soluția trebuia să fie una politică, ce ar depăși cadrul legal. Dacă era inițiată o anchetă, Voronin risca să fie retrogradat și nu ar fi avut posibilitatea unei ascensiuni în cadrul partidului, multă vreme anevoioase, dar impresionante, în ansamblu.

CARIERA ULTERIOARĂ

Având această pată în biografia sa (nedovedită încă documentar, dar foarte plauzibilă), Vladimir Voronin a trebuit să aștepte aproape un deceniu și jumătate până a ajunge la Chișinău – în 1983, după ce a absolvit Academia de Științe Sociale de pe lângă CC al PCUS de la Moscova (1980-1983). Dîgai, protectorul său în CC al PCM, îl va numi inspector în sectorul său, iar peste un an – în 1984, Voronin va deveni chiar adjunctul său în secția-cheie din cadrul conducerii de partid de la Chișinău, cea care se ocupa cu selectarea și promovarea cadrelor. Ascensiunea lui Voronin la funcții de răspundere de rang republican va coincide cu venirea de la Moscova în RSSM a lui Victor Smirnov, în 1984, în funcția secretar II al CC al PCM, responsabil pe cadre. Anume el a operat cea mai mare epurare de cadre, acțiune îndreptată împotriva elitelor moldovenești de la toate nivelurile de conducere, unul dintre cele mai răsunătoare fiind cazul fostului vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al RSSM, Vasile Vîșcu. (Mai multe despre cariera lui Voronin înainte și după 1984 cititorii vor putea afla din „Dystopia. Journal of Totalitarian Ideologies and Regimes, publicație a Centrului pentru Studierea Totalitarismului, USM, în proces de apariție la Editura „Cartier“ din Chișinău.) ;

Autor: Igor Cașu

SURSA: Adevarul.md

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press