Ucraina, în pragul războiului civil. Suntem pregătiți să apărăm românii din nordul Bucovinei, Herța și nordul și sudul Basarabiei?

Un material de Dinu Zară /adevarul.ro

Ucraina este în pragul războiului civil. Scindarea țării între vestul proeuropean și estul filorus nu este deloc exclusă. Este pregătită România să intervină și să apere românii din Regiunea Cernăuți și sudul Basarabiei?

Ucraina ar putea fi separată în două state, proeuropean și filorus. FOTO: springtimeofnations.blogspot.com

Ucraina ar putea fi separată în două state, proeuropean și filorus. FOTO: springtimeofnations.blogspot.com

Stat artificial, apărut din ruinele URSS, neomogen, cu o istorie de nici 24 de ani, față de care România are cele mai mari revendicări teritoriale, Ucraina s-ar putea rupe în două într-un viitor deloc îndepărtat. Gestionat cu violență de administrația Ianukovici, conflictul cu opoziția proeuropeană alunecă încet spre un adevărat război civil. Săptămâna aceasta, violențele din capitala Kiev s-au extins spre regiunile din vestul Ucrainei. Sediile administrațiilor regionale de stat au fost ocupate de opoziție în mai multe capitale regionale.

La Cernăuți, aproximativ o mie de persoane au luat cu asalt, vineri, sediul administrației regionale de stat. Președintele Mihai Găiniceru a fost lovit la cap în timpul conflictului. Guvernatorul Mihail Papiev a fost evacuat sub scuturile Miliției. Protestatarii au preluat puterea la nivelul regiunii Cernăuți și au înființat un „Consiliu Național al Bucovinei”, format din politicieni ai opoziției și reprezentanți ai societății civile și organizațiilor nonguvernamentale.

Victor Ianukovici

Victor Ianukovici

Președintele Viktor Ianukovici a anunțat că va remania guvernul și va abroga legile speciale împotriva protestelor. Opoziția nu renunță însă la principala revendicare: demisia lui Ianukovici și alegeri libere. Cum reconcilierea dintre cele două tabere pare aproape imposibilă, specialiști în geopolitică din întreaga lume nu exclud ruperea în două a statului vecin. Acest lucru nu se va face însă în mod pașnic. Într-o astfel de situație, în cazul unor manifestări violente, nu ar trebui oare statul român să intervină pentru a apăra românii care locuiesc pe teritoriul actualului stat Ucraina?

Rusia sigur își va apăra etnicii. Așa cum o face în Caucaz de vreo 20 de ani. Statul român nu trebuie să excludă, ba chiar trebuie să se pregătească cu atenție pentru situația în care ar deveni iminentă și necesară o eventuală intervenție, inclusiv militară, în nordul Bucovinei, ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei și, de ce nu, în Transnistria, atunci când statul ucrainean nu ar fi capabil să mențină ordinea publică în teritoriile locuite de români. Locuitorii aceste teritorii trebuie să beneficieze în sfârșit de dreptul la autodeterminare. Așa cum cu siguranță Rusia își va proteja etnicii ruși, este oare în acest moment statul român pregătit să intervină pentru a apăra românii din Regiunea Cernăuți și sudul Basarabiei?

Autor Dinua Zară

Sursa:adevarul.ro




ACTUALIZARE DE ULTIMA ORĂ! / UCRAINA ACUM! Ianukovici a plecat într-o vizită NEAȘTEPTATĂ la Moscova(?) Surpriza pregătită pentru azi 17 decembrie anunțată de R.B.N.Press în urmă cu 8 zile !

BREAKING NEWS

ACTUALIZARE DE ULTIMA ORA:

Presedintele Ucrainei Victor Ianukovici, a semnat deja (azi)mai multe acorduri economice cu Președintele Federației Ruse Vladimir Putin, acorduri care se pot constitui într-un Parteneriat Strategic între Ucraina și Rusia. Conform acestor acorduri economice, Rusia urmează să acorde un ajutor ne rambursabil în valoare de 15 miliarde de dolari. Rusia se angajază să dea comenzi ferme pentru întreprinderile Ucrainene care nu au de lucru. În acest sens s-a dispus livrarea imediată de petrol rusesc către rafinăria ucraineană din Odesa, care era oprită de câteva luni din lipsă de materie primă. Putin s-a  angajat azi prin acordurile semnate, să livreze Ucrainei și gaz rusesc cu 30% mai ieftin decât  prețul la gaze pentru alte țări. Președintele Victor Ianukovici a cerut în mod expres să nu fie făcut public pentru moment conținutul acestor acorduri economice între Rusia și Ucraina. Drept urmare, președintele federației Ruse Vladimir Putin s-a văzut obligat să anuleze în ultimul moment conferința de presă care fusese deja anunțată, iar jurnaliștii și cameramanii adunați au fost nevoiți să plece fără să pună măcar o singură întrebare.

Azi. 17 decembrie 2013, președintele Ucrainei Victor Ianukovici se află la Moscova!Conform surselor noastre acum urmează să fie semnat Parteneriatul Strategic între Ucraina și Federația Rusă.

Acum aproape 8 zile R.B.N.Press anunța în exclusivitate:

„Sursele R.B.N.Press din Ucraina și Federația Rusă au comunicat redacției în regim de urgență, că la Soci pe 6 decembrie a.c. Putin l-a convins pe Ianukovici să semneze un Parteneriat Strategic între Ucraina și Federația Rusă. Semnarea acestui parteneriat strategic va însemna de fapt o repoziționare, o resetare și o reorientare a Ucrainei spre Federația Rusă. Chiar dacă Ucraina de „iure” nu va face parte din Uniunea Vamală, de „facto” Ucraina va fi subordonată total intereselor politice și geostrategice ale Rusiei. Aceleași surse au confirmat pentru R.B.N.Press faptul că acest Parteneriat Strategic între Ucraina și Rusia va fi ținut secret până în ultima clipă și va fi semnat pe data de 17 decembrie 2013.

În acest mod opinia publică ucrainiană și opinia publică din UE și SUA vor fi puse în fața unui fapt împlinit cu doar câteva zile înainte de Sărbătorile de Iarnă. Astfel Putin a ales cu abilitate momentul psihologic pentru semnarea acestui Parteneriat Strategic în pragul Sărbătorilor de Iarnă când nici opinia publică și nici diplomația occidentală nu vor mai avea nici energia și nici dispoziția de a se lua la trântă cu ursul rusesc.”

Extras din: Exploziv ! Exclusiv ! Ucraina va semna pe 17 decembrie a.c. un Parteneriat Strategic cu Federatia Rusă.

Ieri 16 decembrie 2013:

Guvernul de la Kiev, aproape de REMANIERE: Protestatarii demonstrează la Kiev, Ianukovici pleacă la Moscova!

Sute de mii de ucraineni pro-europeni au ieșit din nou în stradă, în semn de protest, pentru a cere demisia președintelui Viktor Ianukovici. Negocierile Kievului cu UE au fost suspendate.

Ucraina pare a fi tot mai aproape de remanierea Guvernului. Deputații din cadrul partidului aflat la putere i-au cerut premierului să procedeze o remaniere majoră, din cauza profundei crize politice care afectează țara

Între timp, președintele ucrainean,  Viktor Ianukovici, se pregătește să meargă într-o vizită la Moscova, iar oamenii se tem că va semna acorduri în vederea aderării la uniunea vamală creată de Rusia.

Aproximativ 300.000 de oameni au participat la o nouă manifestație uriașă în Piața Independenței din Kiev. Alături de ei a fost și senatorul american John McCain, fost candidat în alegerile prezidențiale americane.

Sunt republican, iar senatorul Murphy este democrat. Suntem aici împreună pentru a vorbi în numele poporului american, în semn de solidaritate cu voi„, a afirmat John McCain. Statele Unite, care și-au exprimat solidaritatea față de opoziție, au anunțat săptămâna trecută că reflectează la eventuale sancțiuni împotriva unor oficiali ucraineni, după ce manifestanții au fost bătuți de poliție, potrivit România TV.

Totodată, Uniunea Europeană a anunțat suspendarea negocierilor privind acordul cu Ucraina, din cauza lipsei unui angajament clar din partea președintelui Viktor Ianukovici. Liderul de la Kiev se pregătește pentru o vizită, mâine, la Moscova.

Fosta națiune sovietică se află încă în centrul unei dispute între Est și Vest după refuzul președintelui Ianukovici de a semna Acordul de Asociere cu UE, luna trecută, în favoarea relațiilor strânse pe care le are cu Rusia, Informează Sky News.

Negocieri suspendate

Ucrainenii pro europeni au început seria unor ample manifestații de protest împotriva regimului de la Kiev, în 21 noiembrie, iar de atunci încoace acestea s-au amplificat și au degenerat în ultimul timp în ciocniri extrem de violente, deseori, cu forțele de poliție. După toate acestea, duminică, înainte de începerea unor noi manifestații, comisarul european pentru Extindere, Stefan Fule, a anunțat pe Twitter că discuțiile Uniunii cu Kievul au fost suspendate până când Ianukovici „va face un angajament clar” că Ucraina vrea să urmeze calea europeană.

Premierul ucrainean, Mikola Azarov a pretins un împrumut de 20 de miliarde de euro de la UE pentru a semna acordul de Asociere, afirmând că această sumă este necesară Ucrainei pentru a acoperi pierderile ce vor rezulta din eventualele sancțiuni comerciale pe care Rusia ar putea să le impună Kievul în cazul în care ar încheia Acordul de Asociere cu UE.

Sursa stiri din Ucraina 16 dec.2013: romaniatv.net




Vladimir Putin se află la Vatican

Aceasta este prima întâlnire dintre Papa Francisc și Putin, care i-a cunoscut pe ceilalți predecesori ai Sfântului Părinte, Papa Benedict și Ioan Paul al Doilea.

intalnire-istorica-la-vatican-putin-a-discutat-cu-papa-dar-a-facut-un-gest-socant-la-plecare-236750

Cei doi au vorbit mai bine de jumătate de oră despre criza siriană, rolul lumii creștine în societatea actuală și alte probleme fierbinți.

Această întâlnire nu pare să apropie Rusia și Vaticanul, punctează presa. Vladimir Putin nu l-a invitat pe Sfântul Părinte la Kremlin, așa cum se obișnuiește în cazul vizitelor formale.

Papa Francisc i-a daruit un cadou lui Vladimir Putin – o icoana a Maicii Domnului. Cei doi au sarutat icoana. Apoi, Papa i-a oferit si el un dar lui Putin – un mozaic ceramic cu gradinile Vaticanului.

La plecare, masina presedintelui Rusiei a fost asaltata de zeci de oameni care contesta arestarea a doua membre din formatia de muzica punk „Pussy Riot”.

 

Surse: ProTV, antena 3




LOVITURĂ DE TEATRU ÎN RADA SUPREMĂ DE LA KIEV: UCRAINA SUSPENDĂ SEMNAREA ACORDULUI DE ASOCIERE CU UE DE LA VILNIUS!

Ucraina-harta-steagLovitură de teatru la Kiev. Ucraina a suspendat pregătirea acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Documentul trebuia semnat la summit-ul de săptămâna viitoare de la Vilnius. Decizia a fost luată de guvern după ce Parlamentul a respins pachetul legislativ care-i permitea fostului premier Iulia Timoșenko să meargă în Germania pentru tratament medical. Un comisar european va merge de urgență la Kiev.

Președintele Viktor Ianukovici a avut două întâlniri cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în ultimele săptămâni. Este a doua victorie geostrategică majoră a lui Putin în fața Vestului, după chestiunea războiului din Siria. Un scenariu asemănător s-a petrecut atunci când Armenia, în pragul semnării unei înțelegeri cu UE, s-a întors în ultimul moment către Moscova. Armenia s-a angajat ulterior în Uniunea Vamală.

Guvernul a adoptat o rezoluție în care susține că este nevoie de consolidarea legăturii economice cu Rusia și cu statele din fostul bloc sovietic care formează Uniunea Vamală, potrivit Ria Novosti.

În schimb, Executivul Kievului a propus înființarea unei comisii trilaterale între el, Rusia și UE, care să exploreze modalități de a întări legăturile reciproce.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a salutat decizia Ucrainei.

Potrivit presei ruse, Putin a declarat, joi, că este de acord cu o asemenea comsiei dacă Ucraină suspendă apropierea la Uniunea Europeană. În timpul negocierilor dintre Kiev și Bruxelles, Rusia a amenințat Ucraina că, pe lângă un regim comercial mai rigid, ar putea avea loc schimbări și la capitolul furnizării de gaze naturale, de care ucrainienii depind. Mai mult, un consilier al lui Putin vorbea despre vize pentru ucrainienii care vor să călătorească în Rusia.

Ucraina a dat primul semn al blocajului care avea să urmeze când a refuzat adoptarea unui legi care să-i permită Iuliei Timoșenko să se trateze în străinătate. Una dintre condițiile puse de Uniunea Europeană Ucrainei a fost  eliberare fostului lider al Opoziției. SUA au intervenit direct în acest subiect. Secretarul de stat adjunct pentru Europa, Victoria Nuland, a îndemnat Kievul să treacă peste balastul istoric și să se rupă de Moscova. Totodată, Senatul SUA a adoptat, miercuri, o rezoluție prin care cerea eliberarea Iuliei Timoșenko.

Fostul lider al Opoziției a fost arestat în 2011. Ea este acuzată că a încheiat un contract de livrare de gaze cu Rusia, defavorabil Ucrainei. Timoșenko a susținut permanent că i s-a fabricat un dosar politic.

Reamintim cititorilor ca Ucraina ar fi trebuit să o elibereze din detenție până pe 25 noiembrie pe  Iulia Timosenko, conform angajamentului luat de președintele Ianukovici în fața guvernelor Poloniei și Suediei. Totodată  Ucraina mai are o promisiune angajată în sensul parcursului European în fața Fondului de investitii deținut de Franklin Templeton care a cumparat 20% din datoria externă ucrainană . Așadar se poate concluziona ca viitorul Ucrainei pare foarte complicat, în sensul că dacă pe moment Rusia pare că câștigat, să nu uităm că sunt implicate în acest „război geopolitic” forțe și interese politice, militare și economice care nu vor lăsa pur și simplu „la capitolul pierderi” investițiile de până acum realizate pentru și cu condiția parcursului pro-european al Ucrainei. Vom vedea ce se va întâmpla cu Ucraina dacă totuși virajul de 180 de grade către Rusia se va păstra…

Surse: stiri.tvr.ro , dcnews.ro,  și surse rbnpress.info




Israel nu mai are încredere în SUA! Israel are nevoie de noi aliați! – Avigdor Lieberman, ministrul de externe al Israelului …de fapt un posibil agent fost KGB și actual în slujba Rusiei

Relațiile Israelului cu Statele Unite se deteriorează, iar statul evreu are nevoie de alți aliați, cu interese comune, afirmă ministrul israelian de Externe, Avigdor Lieberman, citat de site-ul Ynetnews.

„Relațiile Israelului cu Statele Unite continuă să se deterioreze. Israelul trebuie să caute alți aliați, cu care să aibă interese comune”, a declarat Avigdor Lieberman cu ocazia unui seminar desfășurat în orașul israelian Sderot.

„Statele Unite se confruntă cu numeroase provocări: problemele cu regimul din Coreea de Nord, cu Pakistanul, Afganistanul, Iranul, Siria, Egipt și China; în plus, au și probleme economice. În acest context, întreb care este poziția noastră pe scena internațională?”, a adăugat Lieberman.

Surse citate de publicația britanică The Sunday Times au dezvăluit zilele trecute că Israelul și Arabia Saudită cooperează pentru elaborarea unor planuri de atacare a instalațiilor nucleare iraniene în cazul în care marile puteri vor încheia un acord nesatisfăcător cu regimul islamist de la Teheran. Informațiile sugerează să Israelul ar căuta într-adevăr aliați de conjunctură, în contextul amenințării nucleare iraniene și dat fiind că marile puteri pregătesc un acord cu Teheranul considerat nesatisfăcător de către Guvernul israelian.

Negocierile Iranului cu reprezentanții Statelor Unite, Marii Britanii, Franței, Rusiei, Chinei și Germaniei s-au încheiat pe 9 noiembrie, la Geneva, fără un acord, dar vor fi reluate miercuri. Washingtonul și Moscova au semnalat că există posibilitatea ajungerii la un acord cu Iranul în curând. Israelul a avertizat în mai multe rânduri că ar putea lansa atacuri preventive împotriva instalațiilor nucleare iraniene. Israelul, Statele Unite și Uniunea Europeană suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzațiile.

gandul.info

Dar cine este oare acest Avigdor Lieberman ? Vă mai amintiți de articolul exclusiv și exploziv de pe portalul nostru de acum 11 luni ?

EXPLOZIV ! Spion KGB in Guvernul Israelului ? EXCLUSIV RBNPRESS

Nu  credeam  ca  voi  apuca  sa  public  acest articol  inainte  de  2014 …. Era  un  august  fierbinte  in  2010  la Bucuresti  si  un  amic  ma  cheam  in  oras  la  o  intalnire  . La  un  suc  rece  imi  spune  o  poveste  incredibila  :  a  avut  niste  prieteni  care  au  lucrat  inainte  de 1989  la  celebra  UM  0110. Aceasta  era  principala  unitate  anti  – KGB  infiintata  in  Romania  in  1969,dupa  invadarea   Cehoslovaciei  de  catre  trupele  sovietice . In  realitate, spunea  amicul  meu se  infiintasera  doua  unitati  speciale  :  UM  0110  care  se  ” ocupa ” exclusiv  de  agentii  KGB  din  Romania   si  UM  0109  ale  carei  structuri  incercau  sa  contracareze  activitatea  agenti lor din  celelate  ” tari  socialiste  “  care  aveau  inca  trupe  de  ocupatie  sovietice  pe  teritorile  lor  si  care  operau  pe  teritoriul  Romaniei  sub  directa  coordonare  a  Moscovei. O  parte  din  fostii ofiteri  ai  respectivelor  structuri  speciale  anti – KGB  fusesera  scosi  la  pensie  inca  din  1990 , dupa  ce  cele  doua  unitati  speciale  au  fost  primele  desfiintate  in  decembrie  1989  la  ” ordinul  special  “  al  lui  Ion  Iliescu , care  considera ca  cele  doua  unitati  speciale  devenisera  ” inutile ” . O  alta  parte  dintre  ofiteri  se  transferasera  in  multitudinea  de  servicii  speciale ale  Romaniei  postdecembriste,  dar  nici  unul  nu  se angajase  la  SRI .  Acesti  ofiteri  au  reusit  sa  se  adapteze  noilor  ” realitati  “  si  sa  supravietuiasca  in  ciuda  sicanelor  la  care  îi  supunea  noul  regim  iliescian  și  in  ciuda  hărțuielilor  necontenite  venite  din  partea  lui Virgil  Măgureanu care  dorea  să  afle  de  la  foștii  lucrători  ” unde  se  afla  ascunsa arhiva  celor  doua  unitati  speciale  ” . Virgil  Magureanu  devenise  la  propunerea  lui  Ion  Iliescu  noul  Director  al  SRI . Era  o  ” veche  cunostinta  “  a  organelor  de  Contraspionaj  romanesc , identificat  drept  un  ” vechi  colaborator  al  KGB  si  un   apropiat  al  grupului  de  agenti  sovietici  Iliescu – Militaru – Brucan – Roman ” . Personal  Virgil  Magureanu  condusese  in  perioada  1990 – 1992  mai  multe  anchete  si  investigatii  , participase  la  ” scotocirea  mai  multor  vile “   –  in  care  existasera  sedii ” acoperite “  ,  unde  ordonase  inclusiv  distrugerea  ” tavanurilor  false ”  in  scopul  descoperirii  arhivelor  de microfilme   ce  apartinusera  celor  doua  unitati  speciale , dar  fara  prea  mare  succes .  Vremurile  se  schimbasera  ,  Iliescu si  Magureanu  disparusera  in  ” negurile  istoriei ” … Cativa  dintre  prietenii  amicului  meu  , veterani ai  fostelor  unitati  speciale  anti – KGB , reusisera  sa   ” reziste  “  si  activau  si  azi  ” pe  frontul  anti – FSB “  in  interiorul  altor  servicii  speciale  ale  Romaniei  de  azi . De  cateva  saptamani  , prietenii  amicului  meu  reusisera  “  sa  puna  mana  pe  un fragment  important  din  dosarul  lui  Avigdor  Lieberman  ” . Amicul  stia  ca  sunt  implicat  ” in  mai  multe  demersuri  jurnalistice  in  favoarea  romanilor  din  Basarabia  si  din  celelate  provincii  istorice  romanesti  ,  precum  si  in  promovarea  romanismului  “  si  dorea  sa-mi  faca  un  mic  ” cadou  ” neasteptat . Ma  arat  interesat  si  spun  ca  vreau  sa  vad  dosarul . Nu  se  poate , in  fond  sunt  doar  un  “  biet  jurnalist ” , iar  amicul  meu  insusi  nu  reusise  nici  el  sa  vada  dosarul . De  fapt  ,  sunt  asigurat  ca  as  vedea  degeaba  dosarul , totul  este  redactat  doar  in  limba  rusa  iar  eu  nu  inteleg  nici  o  ” buche ” din  limba  asta  .  Dosarul  se  afla  la  tradus  in  romana , franceza , germana  si  engleza  , apoi  cate  o copie  tradusa  va  lua  calea  Vestului , va  ajunge  la  Paris , la  Berlin , la  Bruxelles   si  la  Washington  , adica  la  principalii  parteneri  occidentali  ai  Romaniei . Dar  cine  este  de  fapt  acest  Avigdor  Lieberman  ?  Amicul  imi  face  semn sa   ma  asez  comod  si  sa  am  rabdare  . Aprind  o  tigara  si  ma  pregatesc  ca  pentru  o  poveste  lunga  . Amicul  incepe  sa  relateze  : ” In  prezent  Avigdor  Lieberman  este  ministru  de  Externe  al  Israelului  si  membru  marcant  al  cabinetului  israelian . Dar  povestea  sa  incepe  cu  mult  inainte  de  1989  cand  se  naste  la  Chisinau  intr-o  familie  de  evrei – rusi . De  fapt   A L   a  declarat  in  repetate  randuri  in  fata  autoritatilor  sovietice  ca  ” limba  sa  materna  este  rusa  “.  In  perioada  sovietica  A L devine  student  la  Chisinau  la  Facultatea  de  Agronomie , unde  ca  student  devine  unul  dintre  ” fanaticii  informatori  ai  KGB  ” . Sarcina  sa  ?  Tanarul  student  evreu- rus  trebuia  sa  informeze  KGB -ul  despre  ” colegii  sai  de  facultate , despre  discutiile  dintre  studentii  moldoveni , despre  ” nationalistii  moldoveni ” , preocuparile  acestora , daca  acesti  ” nationalisti  moldoveni  ” citesc  carti  romanesti  cu  grafie  latina  si  de  unde  le  procura , daca  asculta  ” posturi  de  radio  subversive  care  emit  din  Republica  Socialista  Romania ” , daca  au  ” rude  in  Republica  Socialista  Romania , daca  tin  legatura  cu  rudele  din  Romania  si  daca  aceste  rude  lucreaza  in  Armata  si  Securitate  care  pot  incerca  sa-i  influenteze ” , daca  ” exista  studenti  moldoveni  care  vor  sa  se  organizeze  impotriva  URSS  si  daca  nu  cumva  acestia  sunt  ” alimentati  cu  sarcini  pe  linie  nationalista  si  anti – sovietica  chiar  din  Romania ” , etc , etc . Multe  si  numeroase  sarcini  avea  de  rezolvat  inainte  de  1989   mai  ales  KGB -ul de  la  Chisinau  , alertat  de  la  Moscova  despre  ” recrudescenta  nationalismului  din  Republica  Sovietica  Socialista  Moldoveneasca  ” . Studentul  Lieberman  devenise  un  ” vigilent  ” observator  al  ” nationalismului  moldovenesc  “   si  un  ” devotat  aparator  al  URSS  si  al  valorilor  comuniste  “  dupa  cum  singur  scria  in  rapoartele  sale  catre  KGB .  Usor – usor , studentul  Avigdor  Lieberman  devine  ” un  informator  de  baza  in  mijlocul  studentilor  moldovani  “  cum  arata  rezolutia  pusa  de  un  ofiter  superior  al  KGB  pe  una  din   ” notele  “  din  studentie  ale  lui  Lieberman . Dar  studentul  Lieberman  nu- i  ” toarna  degeaba  “  pe  ceilati  studenti  moldoveni  . Este  rasplatit  periodic  cu  mici  sume  in  ruble , iar  ofiterii  – controlori  il  apreciaza  drept  ” foarte  bun  “  in  notarile  de  serviciu .  Dar  ” recompensa  cea  mare  “  vine  abia  in  1979  !  KGB -ul  îi  propune lui  Lieberman  ” sa-l  scoata  cu  sarcina  din  URSS  “  impreuna  cu  parintii  sai  care  nu  ridicau  nici  un  fel  de  probleme  :  mama  sa   era  o  evreica – bolsevica  , iar  tatal  sau  era  un  evreu – rus ” vechi  colaborat
or  al  KGB “  .  Evident  tanarul  Lieberman  accepta  si  emigreaza  cu  familia  in  Israel .  Aici  incepe  o  viata  noua  , prieteni  noi  , o  lume  noua  … Este  vizitat  de  ” ofiterii  controlori  sovietici  ‘  care  îi  sugereaza  sa  intre  in  politica . Nu  trebuie  sa- si  faca  nici  un  fel  de  griji  , va  fi  ajutat  deplin  de  alti  ” tovarasi  de  incredere  ” , adica  alti  evrei – rusi  ” scosi  cu  diferite  sarcini din  URSS  “  si  ” repatriati  “  in Israel .  Anii  trec  iar  Lieberman  urca  treptele  ierarhiei  politice  spre  deplina  satisfactie  a   stapanilor  sai de  la  Moscova  . Apoi  la  conducerea  R . Moldova  ajunge  chiar   ” unealta  cea  mai  devotata  a  Rusiei  respectiv  Vladimir  Voronin ” . Este  momentul  in  care  politicianul  Lieberman  lasa  precautiile  la  o  partte  si – si  viziteaza  locurile  natale , are  intalniri  ” de  taina  “  cu Voronin  dar  pune  si  de  un  mic  ” gheseft “  prin  care  ” spala  niste  bani  “  prin  intermediul  unor  ” suveici “  de  firme  infiintate  in  R . Moldova  si  Bulgaria  – sau  ” cea  de-a  16 – a republica  sovietica  ” cum  era  denumita  ironic  Bulgaria  inainte  de  1989 .  ” Baiat  destept ” Lieberman  asta  si  gata  sa  “  profite  “  la  maximum  si  din  politica  dar  si  din  afaceri  facute  la  adapostul  ” umbrelei  politice ” .  Multumesc  amicului  meu pentru informatile  stupefiante  pe  care mi le-a  dat  si  pe  care  spun  ca  as  vrea  sa  le  public . Amicul  zice  sa  am  rabdare  , sa  vedem  intai  ” reactia  Vestului , ca  macar  europenii  ar  trebui  sa  miste  ceva  … ” . Ne  despartim  . Vreme  de  un  an  si  ceva  nu  am  mai  auzit  nimic  despre  Lieberman . Apoi  in  decembrie  2012 au  loc  alegeri in  Federatia  Rusa  , alegeri  evident  ” furate  si  trucate  “  de  regimul  Putin  . Desi  este  frig  in  decembrie  2012 ,  zeci  de   mii  de  manifestanti  se  aduna  la  Moscova  sa  protesteze  impotriva  regimului  opresiv  al  lui  Putin.  Mass  – media  americana  si europeana  denunta  zi  si  noapte  la  unison  ” fraudele  uriase  ” facute  la  alegerile  din 2012  din  Rusia  de  catre  ” regimul  dictatorial  al  lui  Putin ” . Reactiile  presei occidentale  sunt  extrem  de  vehemente , acuzatiile  ating  praguri  nemaintalnite  in  ultimii  ani  .  Presedintele  Putin  si  aparatorii  sai  intra  “  intr o mica  vrie ” si  sunt  obligati  sa – si  regandeasca  strategiile . Brusc , administratia  de  la  Kremlin  isi  scoate  ” marele  as  “  din  maneca  … Lovitura  de  teatru  !  In  ciuda  protestelor  repetate  nu  doar  ale mas- mediei , dar  si  ale  cancelariilor  occidentale si  ale Secretarului  de  Stat  american  insusi ,  brusc  apare  la  Moscova  insusi  ministrul  de  Externe  al  Israelului  Avigdor  Lieberman . Acesta  apare  degajat  si  zambitor  langa  Vladimir  Putin  si  explica  la  posturile  TV  rusesti  dar  si  occidentale  ca  de  fapt  ” ultimile  alegeri  au  fost  cele  mai  corecte  si mai  democratice  din  toata  Istoria  Rusiei  ” . Declaratile  lui  Avigdor  Lieberman  declanseaza  ” reactii  furibunde  “  in  SUA  si  Europa  de  Vest , atat  din  partea  mass – mediei cat  si  a  politicienilor . Lucrurile  continua  si  se  amplifica  in  ianuarie  2013  cand  mai  multe  cercuri  de  dreapta  , formate  din  evrei – ame

ricani  dar  si  din  evrei – francezi  incep  sa- l  acuze  pe  Lieberman  ca  este  ” omul  Moscovei ” . Tot  in  ianuarie  2012  Parchetul  General  din  Tel  Aviv  anunta  public  la  tv  ca  ” au  fost  deschise  mai  multe  dosare  penale  pe  numele  lui  Avigdor  Lieberman  pentru  spalare  de  bani , frauda  si  abuz  de  incredere ” .  Prietenii  mei  ziceau  : ” Vedeti – va  de  treaba , dosarele astea  sunt  deschise  asa de  ochii  lumii , cum  or  sa  vrea  autoritatile  israeliene  sa- l  aresteze  pe  Lieberman  ? Corb  la  corb  sa-si  scoata  ochii ?   Nu  se  va  intampla  nimic  !  Asa  cum  au  fost  deschise  dosarele  astea  , tot  asa  se  vor  inchide  , dupa  ce  se  mai  linistesc  apele  un  pic , dupa  ce  mai  uita  lumea  de  ele  … ” . Dar  iata  ca  toate  calculele  pesimiste  , desigur  inspirate  din  lungile  noastre  experiente  negative , nu  s-au  mai  adeverit de  dat  asta  .  Inainte  de  Sfintele  Sarbatori  ale  Craciunului  din  2012  , toate  posturile  TV  din  Europa  de  Vest  si  inclusiv  din  Romania  au  anuntat  cu  emotie  : ” Ministrul  de  Externe  al  Israelului  Avigdor Lieberman  a  fost  obligat  sa  demisioneze  din  toate  functiile  de  partid  si  de  stat . Parchetul  General  din  Tel  Aviv  a  anuntat  deja  ca  fostul  ministru  este  ” inculpat  pentru  mai  multe  capete  de  acuzare  si  ca  va  fi  prezentat  instantei  de  judecata  cu  propunerea  de  arestare  preventiva  … Lieberman  declara  ca  nu  va  mai  reveni  in  viata  politica  ” .  Ascult  de  mai  multe  ori  jurnalele  de  stiri  si nu – mi  vine  sa  cred  ca  este  adevarat .  Da  , Dumnezeu  si  Istoria  nu  au  mai  avut rabdare  ” cu  cel  rău … ” . Este  adevarat  ca  pana  la  urma , probabil  in  urma  unei”  intelegeri  la  nivel inalt  ” , Lieberman  nu  a  mai  fost  inculpat  pentru ” crima  de  spionaj ” ci  doar  pentru  ” infractiuni  de  drept  comun ” , dar  este  important  ca  s-a  dat  ” un  semnal  pozitiv  ” : vechiul  colaborator  al  KGB   a  fost  ” eliberat  din  toate  functiile  “  si  a  fost  adus  in  fata  Justitiei  . Am  vorbit  cu  niste  prieteni din  R. Moldova  care  auzind  ” noutatile  ” de  la  Tel  Aviv  au  rasuflat  usurati  si  au  exclamat  : ” S-a  facut  dreptate  ! ” . Unii  îl  cunoșteau  bine  pe  ” inculpatul  Lieberman  ” .  Îl  sun pe  amicul  meu , care  îmi  povestise  toata  istoria  de  la  bun  început  și  îl  întreb  dacă  pot  să  public  . Amicul zice  ca  da  pentru  ca  finalmente  ” Lieberman  a  fost  adus  in  fata  instantei  , nici  nu  mai  conteaza  pentru  ce  . Asa  s-a  convenit . Mai  departe  nu  mai  este  treaba  noastra , mai  departe  este  treaba  instantelor de  judecata ” .  Mai  primisem  un  urias  cadou  de  Craciun : in Ucraina , in  Regiunea  Transcarpatia  ( fostul  Maramures  Istoric ) , prin  votul celor  din  Consiliul  Regional  , limba  romana  tocmai  devenise  limba  regionala  de  stat  !  Dupa  zeci  de  ani  de  suferinte , Dumnezeu  incepea  sa- si  intoarca  iar  fata  spre  Romani  !

Bunica  materna  fusese  deportata  intre  1949 – 1954  in  Baragan  fara  nici o  vina  si  fara  nici  o  acuzatie  concreta   alaturi  de  alti  peste  40 . 000 de  romani  din  Mehedinti , Caras – Severin si  Timis  sub  fantomatica  acuzatie  ca  erau  ” titoiști ” adica  ” un  fel  de  simpatizanti  de-ai  lui  Tito ” ceea  ce  era  cu  totul  fals , dar  trebuia  gasit  un pretext  pentru  a  deporta  pe  cei  mai  avuti  romani  din  Vestul  Romaniei .  De  altfel  au  fost dusi  in  lagar  si  apoi  eliberati  cei care  au  supravietuit  fara  ca  macar  unul  din  cei  peste  40 . 000 sa  fie  trimis  in  judecata  ! Au  fost  deportati  si  apoi  eliberati  fara  nici  un  proces  !  Azi  trebuie  sa  avem  mare  grija  si  sa  strangem  multe  probe  ca  sa  aducem  in  fata  instantelor  dusmanii  democratiilor  occidentale , dar  pe  vremea  bunicii  mele  materne  nu  era  asa . Bunica  a  murit in  1987  la  90  de  ani  si  in  vacantele de  vara petrecute  la  tara  ne  povestea  noua  , nepotilor : ” A  dat  ordin  Stalin  in  1949 si  au  venit  cu  armata  si  cu  jandarmii  si  ne-au  luat  ca  din  oala  . Ne-au  suit  in  trenuri  si dusi  am  fost  . Noua  ne  era  frica  sa  nu  ne   duca  in  Siberia, cum  dusesera  deja  si  pe  romani  dar  si  pe  sașii  din  Transilvania .  Și  între  noi  erau  cațiva  șvabi  din  Banat  și  de  Siberia  ne  temeam  cel  mai rău . Dar  am  avut  noroc , ne- au  deportat  în  Bărăgan  . Mama -ta  era  tînara , era  studenta  la  Bucuresti  si  a  sarit  pe  geam  cand  au  cautat – o si  s-a  ascuns  la  un  var  de -al  nostru  din  Bucuresti  unde  a  stat  ascunsa  un  an  … Din  sat  m-au  luat  pe mine  si  pe  Silvia  – sora  mai  mare  a  mamei tale care  era  deja  maritata  si  cu  un  copil  mic  de  gat . Au  luat – o  pe  Silvia  si  cu  barbat  si  cu  copil . Dupa  ce  am  plecat  ne-au  furat  de  la  conac  si  salbele  de  aur  si  toate  cartile  frantuzesti  legate  in  piele  de  vițel … Ce – or  fi  făcând  cu  ele  ? se  mira  bunica  . Că  doar  comuniștii  abia  știau  să  se  semneze , dar  nu  toți ” povestea  ea  .  ” In  lagăr  ne-au separat  unii  de  altii , dupa satele  de  unde  proveneam . Ne -au  pus  sa  construim  alte  sate  cu mainile  goale  . Ne-am  construit  case  de  chirpici , ce  era  sa  facem  . Apoi  ne – au  pus  sa  ne  sapam  singuri  fantani , ca  sa  avem  apa  .  Pentru  noi  era  greu , eu  nu  puteam  sa  muncesc , eram  bolnava  , Silvia  alăpta , muncea  doar  Dinu , ginerele  meu . Taica-tu  mare  , Dumitru , a  murit  la  Stalingrad  iar  pe  singurul  fecior  Virgil , mi  l-au  luat  prizonier  la  Cotul  Donului  .  S- a  intors  unul  singur  din  prizonierii  din  comuna  noastra  in  1958  dar  si  acela  era  pe  jumatate  nebun . Dar  stia  de  Virgil , fusese  cu  el  in  lagar  in  Siberia  si  murise  prin  1953  sau  1954  , nu  mai  stia   precis . Deci  in  Baragan  eu  si  cu  altii  am  infiintat  satul  Olaru  Nou . Dupa  eliberarea  noastra , satul  a  fost ras cu  buldozerele  ca  si  celelalte  sate din  Baragan , construite  de  deportati  , regimul  comunist  nu  dorea  sa  ramana  nici  o  proba  materiala la  acel  genocid . Nu  aveam  decat  extrem  de  putina  apa  si  extrem  de  putina  hrana .  Zilnic eram  anchetati  de  ofiteri  de  Securitate  care  voiau  sa  marturisim  crime  pe  care  nu  le  comisesem  . Aproape  toti  ofiterii  de  Securitate  erau evrei – rusi . Vorbeau  prost  romaneste , in  schimb  bateau  cu  bestialitate batrani , femei , copii  , nu  conta  ! “  povestea  bunica  in  timp  ce  isi  stergea  o  lacrima  in  coltul  ochiului  . ” Sa  nu  uitați  niciodata , maică , ce  ne-au  făcut  nouă   rușii  dar  și  ajutoarele  lor  cele  mai  de  nădejde , evreimea –  rusă bolșevizată  ” .  Dupa  Crăciun , am  fost  la  cimitir , am  curațat  puțin  mormântul  bunicii  , am  vărsat  câteva  lacrimi  și  am  spus  tare  ” Să  știi  că  n-am  uitat  nimic  bunică  , din  tot ce  ne-ai  spus  !  “

*Avigdor  Lieberman nu a batut-o pe bunica mea, dar in schimb prin informarile sale catre KGB, a distrus vietile si destinele a zeci si zeci de studenti basarabeni, care au luat drumul Siberiilor inghetate, de unde majoritatea nu s-au mai intors…

Un   articol  de  Dacian  Dumitrescu

( articolul  poate  fi  preluat  de  toate  publicatiile  romanesti  din  tara  si  de  peste  hotare cu conditia precizarii sursei )

link către articolul de acum 11 luni: rbnpress.info/wp/exploziv-spion-kgb-in-guvernul-israelului-exclusiv-rbnpress

 




Din „ițele” aderării Ucrainei la Uniunea Europeană… sau din subteranele schimbarii directiei politice a Ucrainei spre Europa

Unul dintre cele mai mari fonduri de investitii americane Franklin Templeton a cumpărat de pe piața financiară  obligațiunile de stat ale Ucrainei  pentru o valoare nominală de cinci miliarde de dolari. Acum, fondul de investiții american deține o cincime din datoria Ucrainei!

Fondul de investitii deținut de Franklin Templeton a cumparat 20% din datoria externă ucrainană .

 

Tranzactia ajunge la o cincime din totalul datoriei publice externe a Ucrainei, realizat la sfârșitul lunii august a anului trecut.

Este cunoscut faptul  ca vice-premierul  Ucrainei Serhiy Arbuzov și ministrul de finanțe Yuriy Kolobov au făcut o vizită neoficială la sediul Fondului, în orașul californian San Mateo pentru a oferi anumite garanții lui Franklin Templeton, titularul celei mai mari datorii naționale a unui stat.

Informații cu privire la cât de mult a oferit Franklin Templeton pentru cei 20% din datoria externă a Ucrainei rămâne un secret comercial. Mai devreme, în faza inițială a crizei financiare din zona euro, fonduri de peste ocean au cumparat obligatiuni din Irlanda , pentru a da această operațiuni șanse la un profit mare, Dublin a fost asistat de către Fondul Monetar Internațional (FMI) și Uniunea Europeană , transmite ITAR-TASS .

Potrivit unor rapoarte de pe piețele mondiale, se așteaptă la o deteriorare semnificativă a situației financiare a Ucrainei în viitorul apropiat. „Situația este foarte simplă: Ucraina se confruntă cu amenințarea unei penurii semnificative de numerar și active”, – a declarat un analist financiar de marcă, angajat al băncii americane Morgan Stanley, Paolo Bathory. Potrivit acestuia, „Kiev-ul  va fi pur și simplu în imposibilitatea de a face față noului val al scurgerilor de capital și Ucraina va avea  nevoie de asistență din partea unui terț . Rusia sau FMI.”

N.R. Creditarea din partea Moscovei iese din discutie, dat fiind faptul ca Ucraina a respins oferta Rusiei de a intra în Uniunea Vamală Eurasia (Rusia, Kazahstan și Belarus) ofertă care a venit la pachet cu scăderea pretului la gaze și margand până la santajul embargoului pus pe produse ucrainiene la accesul pe  piata ruseasca.

 

Sursa: dni.ru

Mihai Stepanov

Redactor R.B.N. Press – Coresondențe și Analize

Rusia-Eurasia

 

Post Scriptum

Banii oferiti Ucrainei reprezinta un fel de Dar ( cadou de nuntă) oferit Ucrainei înaintea semnării Acordului de Asociere și Liber Schimb cu Uniunea Europenă la Vilnius, pe 29 noiembrie 2013.

UE a pus presiune pe președintele Ucrainei, Victor Ianukovici ca să o elibereze din închisoare pe lidera opozitie Iulia Timosenko. Din cealaltă direcție, Rusia îl amenintă pe Ianukovici cu mai multe măsuri  economice drastice, printre care deja s-a pus în functiune embargoul privind vagoanele fabricate de ucrainieni, carnea de pui si vita din Ucraina, dulciurile ucrainiene.

Presedinte  Rusiei Vladimir Putin fost rezident KGB in Germania de Est pe vremea USSR si fost Sef în FSB în timpul guvernarii președintelui Elțin, îl amenință pe Ianukovici cu desconspirarea unor dosare sensibile referitoare la trecutul acestuia,  trei condamnări in perioada URSS, executand mai multe pedespse. Se spune ca in perioada cand Ianukovici lucra ca  muncitor, s-ar fi imbatat si ar fi violat o fată, fiind apoi condamnat, iar apoi mult mai tarziu, in calitate de  inginer, Șef de depozit la o firma de carburanti din regiunea miniera Donbas (Donetsk Ucraina) ar fi comis mai multe furturi de carburant și delapidari, motiv pentru care a mai primit niste condamnări. După ultima eliberare a fost racolat de K.G.B. Devenit unul dintre importantii agenti KGB în perioada sovietică, a fost trimis ca observator la raliul international de la Monte Carlo.  In legatură cu aceste dosare Victor Ianukovici a reusit sa obtina prin liderii Poloniei și Suediei promisiunea unei totale lipse de reactie a organismelor Europene în situatia în care Ucraina semneaza la Vilnius acordul iar Putin își va aduce la îndeplinire amenințările. Viktor Ianukovici este de acord cu eliberarea Iuliei Timosenko dar nu o dorește contracandidat la urmatoarele alegeri. Ianukovici ar dori sa semneze eliberarea din penitenciar a Iuliei Timosenko „pe motive medicale”  și să o trimită într-un spital din Germania. UE însă nu este de acord cu această jumătate de măsura și ar dori ca dupa eliberare, Iulia Timosenko sa particiepe la urmatoarele alegeri din Ucraina. Ca un preambul la „cadoul de logodnă” oferit de miliardarul american Templeton , doua firme uriașe din SUA au semnat deja doua acorduri cu Ucraina in valoare de 20 miliarde de dolari. Una dintre firme este celebra Chevron care a semnat cu Ucraina un contract pentru exploatarea gazelor de șist în valoare de 10 miliarde,semnat acum o saptamană.

 




La al 31-lea Summit UE – Rusia, desfășurat la Ekaterinburg, discursuri multe, propuneri și politețuri diplomatice, despre conflictul transnistrean ! Dar în final rămâne tot cum vrem noi, Rusia !

 Presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, într-un discurs adresat președintelui rus, Vladimir Putin,  „Conflictul transnistrean poate fi soluționat…”

…poate fi soluționat daca Rusia își retrage armata de ocupație, iar așa zisul stat transnistrean cu toate forțele sale generatoare de instabilitate, surse de conflict și provocări la adresa românilor și statului R.Moldova își încetează existența. Ceea ce însă nu se va întâmpla ! Pentru că de veacuri Transnistria, Basarabia, este poarta și rampa de lansare pentru cucerirea Europei (recucerirea), indiferent de situația defavorabilă aparent din punct de vedere militar și geopolitic, Rusia nu va renunța niciodată la visul ei lăsat ca testament de la Petru cel Mare !  pe care îl urmărește acum în plan economic în Europa și în plan militar în R.Moldova-Transnistria.  n.r.

Conflictul transnistrean poate fi solutionat, a declarat presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, intr-un discurs adresat președintelui rus, Vladimir Putin, la finalul celui de-al 31-lea Summit UE – Rusia, desfasurat la Ekaterinburg. „Am evidentiat necesitatea de a consolida cooperarea in materie de securitate in Europa, incepand cu conflictele prelungite din vecinatatea noastra comuna. Am evocat necesitatea solutionarii conflictului transnistrean. Principiile de baza ale unui viitor acord ar trebui sa fie stabilite acum. Acesta este un conflict care poate fi solutionat”, a declarat presedintele Consiliului European. Aceeasi pozitie oficialul european a exprimat-o si pe contul sau de Twitter. “Avem nevoie de o solutionare cuprinzatoare a conflictului transnistrean. Acesta este un conflict care poate fi solutionat”, a scris Herman Van Rompuy in mesajul postat pe platforma de socializare

Nu vor recunoasterea Transnistriei

Locuitorii de peste Prut nu vor ca Executivul de la Chișinau sa recunoasca regiunea transnistreana ca pe un stat. Așa arata datele sondajului „Barometrul Socio-Politic”, realizat de Institutului de Marketing si Sondaje IMAS-INC Chisinau. Potrivit studiului, 52% dintre respondenti au fost de acord cu faptul ca Transnistria trebuie sa revina in componenta Republicii Moldova, iar 41% sunt de parere ca Guvernul de la Chișinau nu ar trebui sa recunoasca regiunea transnistreana ca pe un stat. in același context, 28% dintre moldoveni considera ca Transnistria ar trebui sa revina Republicii Moldova, dar sa aiba autonomie administrativa iar 11% au fost impotriva.

SURSA: karadeniz-press.ro




ADEVARUL din spatele manevrelor lui Putin la Marea Neagră . Analiza de Cristian Negrea

putinPutin a ordonat pe neașteptate manevre militare în Marea Neagră. Participă chiar el, alături de ministrul apărării, Serghei Shoigu,  la supravegherea acestora din portul Anapa de la Marea Neagră. 36 de nave de război, 7000 de militari și 250 de blindate vor face 3 desanturi, unul pe țărmul caucazian. A fost suficient ca toată lumea să înceapă să-și dea cu părerea, analiștii să scoată de la naftalină scenarii apocaliptice și fel de fel de explicații i motivații, doar asta este treaba lor.

 

Interesant este ceea ce se ascunde în spatele acestor manevre, lucruri care nu prea favorizează Rusia lui Putin. Mi se pare relevant și momentul în care a fost dat ordinul de către Putin, la 4 noaptea, de pe drumul de întoarcere de la summitul BRICS (care cuprinde țările emergente Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) din Durban, Africa de Sud.

282380_253390448096174_862964175_n

Ce l-a făcut pe Putin să dea un astfel de ordin tocmai atunci? Poate fi o explicație care ar putea ține mai mult de psihologia lui Putin, despre care se știe că este un ins impetuos și de multe ori necugetat. Să fiu bine înțeles, este un adevărat lider, dar are acest defect care are tendința să se dezvolte și să se manifeste la fiecare dictator în parte, pe măsură ce puterea lui devine totală. Așa s-au comportat toți dictatorii până la Saddam Hussein și Ceaușescu, i-au eliminat pe oamenii valoroși din preajma lor pe motiv că le contestau deciziile înconjurându-se de lingăi care îi ridicau în slăvi, orice tâmpenie ar decide.

Nici Putin nu este imun la astfel de lucruri, putem vedea că și el și-a concediat toți colaboratorii inteligenți și competenți, ultimii fiind ministrul de finanțe Alexei Kudrin și ministrul apărării Anatoli Serdiukov, asupra ultimului voi reveni. Faptul că Putin se lasă cuprins de furie și mai întâi ordonă, apoi gândește, s-a dovedit în cel puțin două cazuri. Au fost și altele, dar acestea le consider suficient de reprezentative.

 

Estonia, pregatita pentru EuroPrimul caz ar fi atacul informatic asupra Estoniei din 2007 ca și reacție la mutarea monumentului soldatului sovietic, o prostie după părerea majorității analiștilor. Rusia și-a dezvăluit atunci potențialul de atac cibernetic pentru un lucru minor, făcând ca NATO să ia măsuri defensive, inclusiv prin crearea unui centru european destinat tocmai acestor cazuri chiar la Tallin. Ori, Rusia putea să aștepte și să-și folosească acest atu cu altă ocazie în cazul unor mize mai importante, cu această mișcare proastă a făcut ca NATO să se pregătească și să-și ia măsurile din timp, neutralizând din fașă o armă potențială teribilă.

 

Despre al doilea caz, ceva mai jos.

Gazele de șist și supremația energetică a Rusiei

Cu puțini ani în urmă Europa tremura la propriu de spaima Gazpromului mai mult decât tremura câteva decenii la rând de cea a fostei Armate Roșii. Rusia, prin intermediul Gazprom, dicta politica de aprovizionare cu gaze a UE pe cale de a deveni tot mai dependentă și legată de robinetul de gaze al Rusiei. Părea ca această dependență să crească tot mai mult, nimic nu  stătea în calea înrobirii energetice a UE de către Rusia. Unii analiști politici, unii președinți de state (printre care și cel român) au tras semnale de alarmă, dar UE se complăcea în situația dată, era mult mai ieftină și mai comodă oferta tentantă a Rusiei, care se angaja că este un partener serios al UE. Până în iarna lui 2009, când Putin decide brusc să pedepsească Ucraina tăindu-i gazul timp de două săptămâni în plină iarnă. Dar conductele de aprovizionare ale vestului Europei treceau prin Ucraina, astfel că UE a avut parte de un duș rece (și la propriu, și la figurat).

Reacția UE a fost pe măsură, încrederea în partenerul rus a scăzut dramatic, europenii căutând resurse alternative, ideea gazoductului Nabbucco primind un nou impuls. Pe lângă variantele clasice a apărut și varianta gazelor de șist aplicată tot mai mult în Europa. Ceea ce este evident, UE încearcă și reușește să scadă tot mai mult dependența de gazul rusesc. Rusia a acționat la fel ca și pescarul care în loc să aștepte peștele să muște momeala, smucește undița când acesta abia o adulmecă. Nu este de mirare că poziția Rusiei față de UE este în declin, vedem asta și asupra importanței acordate liderului acesteia Vladimir Putin. Dacă cu puțini ani în urmă el era prezent peste tot, la tot ce înseamnă reuniune europeană, iar fiecare vorbă a lui era disecată și interpretată, azi vedem o izolare crescândă a acestuia în spațiul european, din motive multiple, dar și chestiunea gazelor este una dintre ele.

Ca o paranteză asupra poziției României față de chestiunea gazelor de șist. Noi nu suntem în situația altor state europene net dependente de resurse externe, importăm doar circa 25-30% din necesar, restul fiind acoperit din producția internă. Avem nevoie de importuri numai pe timp de iarnă, deci nu suntem atât de presați, iar acele importuri le putem lua multă vreme de la ruși, chiar dacă mai scump, nu prea au cum să ne strângă cu ușa. Asupra oportunității dezvoltării la noi a tehnologiei gazelor de șist, nu avem nevoie să ne grăbim, putem sta liniștiți să vedem ce rezultate au alții. Sunt fel de fel de temeri ecologiste, vom trăi și vom vedea, dar e mai bine să vedem pe pielea altora, nu pe a noastră. Mai e și aspectul propagandei contra unor tehnologii sau altora, în care sunt mulți care și-ar putea băga coada. De exemplu, în anii 80, verzii din RFG, sponsorizați la greu de URSS (numiți de Brejnev acei idioți utili), prin campania lor împotriva armelor nucleare americane staționate pe teritoriul german, au făcut ca RFG să nu folosească centrale nucleare, iar accidentul de anul trecut de la Fukushima a îndepărtat și mai mult orizontul de timp în care Germania va face uz de energia nucleară. Părerea mea, în cazul gazelor de șist, este că nu e cazul să ne grăbim.

Revenind la Putin, consider că acesta a greșit în cele două cazuri, dar dacă ar fi avut colaboratori inteligenți și ar fi ascultat de ei, poate nu ar fi scăpat din mână două din armele potențiale letale ale Rusiei. În acest context ar trebui să privim și ordinul său de a începe manevre militare urgent în Marea Neagră. Confruntat cu scăderea importanței și potențialului Rusiei pe plan mondial, de asemenea nevoit să facă față unei creșteri de nepopularitate pe plan intern căreia nu știe decât să-i opună metode brutale (anul 2012 a fost anul cu cele mai grave reprimări de după perioada sovietică), Putin încearcă un exercițiu de imagine atât pentru uz intern, cât și extern. Vrea se demonstreze rușilor și occidentalilor că încă este un lider puternic, care trebuie luat în calcul măcar pe plan regional, iar ultima resursă este puterea militară. Odată scăpate din mână alte pârghii, ca orice imperiu în descreștere și aproape de disoluție, încearcă o demonstrație de forță care să amâne inevitabilul. Dar cum stă Rusia la acest capitol astăzi?

 

Puterea militară rusă

Imperiul trosnește pe la încheieturi, Cecenia nu este pacificată, insurgența continuă la un nivel scăzut și nu numai că nu a fost izolată, ci s-a extins în republicile preponderent musulmane vecine ca și Daghestan și Kabardino-Balkaria, chiar și în cele nemusulmane ca și Osetia de Nord.

Dar Putin se bazează în consolidarea încrederii în puterea brută, forțele armate, dar nu pe soldatul rus care dezertează tot mai mult, ci pe programul ambițios de înarmare anunțat cu surle și trâmbițe, în valoare de 700 de miliarde de dolari până în 2020. Au trecut deja doi ani de la anunțul acestui program și rezultatele sunt departe de cele preconizate. Să luăm câteva exemple de programe de dotare și înzestrare a armatei ruse care ar fi trebuit să facă din aceasta una modernă și capabilă de a face față războiului actual.

Unul din partizanii modernizării armatei ruse a fost chiar fostul ministru al apărării Anatoli Serdiukov, cel care a fost trup și suflet pentru achiziția de armament din străinătate susținând faptul că pe unele domenii complexul militar industrial moștenit din epoca sovietică nu are cum să producă componente necesare modernizării forțelor armate rusești. A fost înlocuit împreună cu toți colaboratorii săi în noiembrie 2012, în locul său venind actualul ministru al apărării Serghei Shoigu. Interesantă mi se pare soarta actuală a proiectelor inițiale anunțate cu mare tam-tam la vremea respectivă. Spre exemplu, în ianuarie 2013 a fost anulat contractul cu compania italiană IVECO pentru producerea sub licență a blindatului ușor LMV M65, contract semnat în 2011.

rusia-chian

Să luăm cazul navelor port-helicoptere Mistral de fabricație franceză. Contractul inițial prevedea achiziționarea a patru astfel de nave destinate fiecărei flote, cea a Mării Negre, a Mării Baltice, a Oceanului Înghețat și a celui Pacific. Primele două urmau să fie fabricate în Franța, iar următoarele două pe șantierele navale rusești sub licență franceză. Porthelicopterul de clasa Mistral este capabil să poarte 16 elicoptere de luptă și transport trupe, Rusia anunțând că le va dota cu elicoptere Ka-29 și Ka-52. Mai poate duce 70 de vehicule blindate sau 24 tancuri, precum și 750 militari ce pot fi debarcați de pe vehicule amfibie (am scris la vremea respectivă în Caucazul și Mistralul). Ori, la o lună după 301757_253391738096045_397746247_ndebarcarea lui Serdiukov, Dmitri Rogozin (am vorbit de el în Transnistria lui Rogozin), din funcția de vice-premier anunța că Rusia va decide construcția ultimelor două nave Mistral abia după ce le va testa pe primele două în condiții reale. Analiștii ruși s-au grăbit să explice că acestea ar costa tot atât cât primele două cumpărate din Franța, fiind un efort financiar prea mare (2,4 miliarde USD), iar industria rusă de apărare poate să facă altele mai bune cu costuri mai mici, de aceea programul va fi abandonat după cumpărarea primelor două nave. Păi tocmai asta a fost rațiunea contractului cu francezii, faptul că industria militară rusă nu este capabilă să realizeze această performanță! Și dacă 2,4 miliarde de dolari este mult, cum rămâne cu cei 700 de miliarde de dolari promiși pentru dotarea forțelor armate rusești?

599333_253391348096084_387014057_n

Primele două nave Mistral vor intra în dotarea Flotei Pacificului și a protecției Insulelor Kurile disputate cu Japonia, am explicat rațiunea acestui fapt în articolul Rusia și apărarea imperiului.

Debarcarea lui Anatoli Serdiukov și a colaboratorilor săi din fruntea ministerului rus al apărării este o victorie a complexului militar industrial în bătălia pentru resursele destinate armatei. Pe noi, cei aflați în tabăra opusă, acest lucru nu poate decât să ne bucure, ținând cont de eșecurile constante înregistrate de acest sector. Câteva exemple. Racheta Bulava a avut până acum 12 teste, dintre care jumătate au fost eșecuri. Dezastrul contractului cu India pentru portavionul Gorshkov este un alt exemplu ilustrativ asupra capabilității industriei militare rusești. Programul noului sistem de rachete marine Pantsir-M va fi amânat cu cel puțin trei ani. Sistemul tactic de comandă și control (C-2), care ar putea apropia armata rusă de sistemul de luptă multicentric este amânat pe timp nedefinit, în timp ce în armata americană se vorbește de implementarea lui C4I (comandă, control, comunicații, computere și inteligență). În același timp, s-a ajuns ca armata să refuze unele produse, de exemplu sistemul Pantsir (pe care Rusia îl exportă!), aviația să susțină că noul avion de traspport Il-476 nu corespunde caracteristicilor cerute pentru luptă  sau marina să susțină că noul portavion nuclear rusesc (ce ar urma să fie lansat la apă în 2018) să fie doar o copie necorespunzătoare cerințelor actuale a unui proiect abandonat în perioada sovietică, respectiv Ulianovsk, toate acestea în urma corupției și dispariției banilor alocați de guvern în buzunarele largi ale responsabililor cu complexul militaro-industrial rusesc. Până la urmă aceasta este miza, banii, iar sumele acordate industriei de apărare vor continua să fie sifonați și armata va fi dotată ca și până acum. Iar în urma crizei și scăderii exportului de materii prime, banii nu vor fi cei promiși, ci mult mai puțini, dar chiar și aceștia vor fi jefuiți.

270989_246880558747163_397938111_n

Iar scăderea prestigiului Rusiei și a puterii ei de a impresiona și negocia continuă. Un alt exemplu este cazul Siriei. Se știe faptul că Bashar al-Assad este un aliat al Rusiei, el a închiriat acesteia singurul port disponibil pentru flota rusă în Marea Mediterană. Dar regimul lui Bashar al-Assad este pe ducă, la fel cum s-a întâmplat cu Libia lui Gaddafi.

Rusia a mai încercat o demonstrație militară pentru a-și arăta 313775_414704808624105_2018867922_nsusținerea față de Siria, dar s-a acoperit de ridicol și nu i-a fost de niciun folos. Am scris atunci: Este ca și imaginea flotei militare ruse în portul sirian Tartous, impunătoare de la distanță, dar găunoasă pe măsură ce te apropii. Singurul portavion rusesc, Amiral Kuznetzov, a sosit la 8 ianuarie 2012 în portul sirian, însoțit de fregata Amiral Chabanenko, remorcherul Nikolai Chiker și trei mici vase cisternă. Această flotă a plecat din Severomorsk, lângă Murmansk, la începutul lui decembrie. În Marea Mediterană li s-a mai alăturat un vas cisternă și corveta Mudri, din flota de Baltica, precum și corveta Ladni din flota Mării Negre. La Tartous, flota rusă a încărcat alimente, apă și combustibil. Doar Chabanenko, Ladni și cisterna Lena au acostat, portavionul Kuznetzov fiind prea mare și rămânând ancorat mai în larg.  La 10 ianuarie flota rusă a părăsit apele siriene, Ladni spre Sevastopol, iar portavionul Amiral Kuznetzov înapoi spre Severomorsk.

Aceasta este imaginea de la distanță, dar dacă ne apropiem puțin, vom vedea că portavionul Kuznetzov de 60000 de tone are capacitatea de a duce până la 50 de aparate de luptă, 26 cu aripă fixă (avioane) și restul elicoptere, mai puțin decât jumătate din capacitatea unui portavion american de clasa Nimitz. La Tartous, Kuznetzov a avut doar opt avioane Su-33 și două elicoptere Ka-27S pentru căutare-salvare, poate în cazul în care s-ar fi pierdut vreun Suhoi. Dar nu avea deloc Ka-27RLD, elicoptere radar de avertizare timpurie (early warning), fără de care întreaga flotă era practic legată la ochi.

Îi lipseau cu desăvârșire și elicopterele Ka-27PLO, cu capacități de luptă antisubmarin, poate că amiralii ruși considerau că fregata ASW Amiral Chabanenko era suficientă pentru a asigura protecția întregului convoi. (întregul articol aici: Transnistria și anul geopolitic 2012)

Cipru, ultima lovitură

 Cipru, această insulă în Marea Mediterană este divizată în urma confruntărilor între Grecia și Turcia în două părți, cea nordică fiind legată strict de Turcia din 1974. Restul insulei face parte din UE, dar are o caracteristică specială, este un paradis fiscal. În ce sens și ce înseamnă asta? La fel ca și alte teritorii cu slab potențial economic (insulele Virgine, Bahamas și altele), pentru compensa aceste deficit s-a orientat spre sistemul bancar. Dar cum? Prin taxe extrem de mici pentru depozite bancare și impozite infime pe profit, aceste paradisuri fiscale au atras sume mari de bani, mai ales că nu se pun prea multe întrebări asupra provenienței acestora. Astfel Cipru a ajuns un centru financiar important, de aici extrăgându-și bunăstarea mult deasupra posibilităților reale. Să dau un exemplu.

Dacă înregistrez o firmă cu sediul în Cipru voi plăti impozitul pe profit în această țară, putând să-mi desfășor activitatea comercială oriunde, dar impozitul pe profit, conform reglementărilor internaționale pentru evitarea dublei impozitări, le voi plăti doar în Cipru, atâta timp cât voi desfășura acele activități doar prin sucursale și nu prin filiale, acestea din urmă având personalitate juridică în țara în care le deschid. Deci, îmi fac o firmă în Cipru cu o sucursală în România, desfășor toată activitatea comercială în România, dar aici plătesc doar TVA, CAS-ul și impozitul pe salarii angajaților, impozitul pe profit îl plătesc în Cipru, chiar dacă acolo nu am decât sediul sub forma unei căsuțe poștale. Și e o diferență să plătești impozit pe profit de 16% în România sau 2-3% în Cipru. Aceasta se numește o companie off-shore, și mulți dintre miliardarii noștri de carton au procedat sau procedează așa.

Dar care este avantajul Ciprului față de alte paradisuri fiscale de peste mări și țări? E simplu, Cipru este în Uniunea Europeană, și așa beneficiază de o mulțime de scutiri de taxe intracomunitare, fiind mult mai atractiv. Astfel a atras o mulțime de bani rusești, mare parte greu de justificat. Sunt bani din intermedierile de export de gaze, se știe că Rusia vinde gazele prin intermediari care își trag partea leului, plus o grămadă de bani proveniți din activități rusești ilicite.

Acum când Ciprul a ajuns falimentar și cere ajutor de 10 miliarde de euro de la UE, prima măsură cerută de statele din uniune este curățarea sistemului bancar care a dus la această situație. Dar mare parte sunt bani depuși de entități rusești, unii obținuți ilegal sau pur și simplu spălați, iar blocarea acestor sume enorme lovesc greu Rusia. Vorbim de sume imense care evită impozitarea în Rusia, eludând taxe și impozite la bugetul rus! Taxe și impozite care ar trebui să fie folosite în beneficiul populației sau la alimentarea bugetului apărării cu care se lăuda Putin! Să vedem de ce sume vorbim. Conform analiștilor ruși, 80% dintre companiile imobiliare din Rusia își țin banii în Cipru.Aceiași analiști susțin că în cazul în care banii rusești din Cipru sunt blocați, 2% din produsul intern brut al Rusiei va fi compromis (asta a zis-o adjunctul fostului director al Băncii Centrale a Rusiei, Seghei Aleksashenko), ajungând ca această țară să aibă o creștere zero în acest an, practic o stagnare economică! În așa măsură sunt sifonați banii din economia Rusiei!

Veți putea spune ca Putin nu știe de acest lucru, la fel cum sunt unii care susțin și astăzi că Ceaușescu nu știa situația reală din România, fiind mințit de colaboratorii săi. Nu există o tâmpenie mai mare, atunci cum rămâne cu conducătorul puternic și grijuliu care știe și se preocupă de soarta fiecărui rus?

Dar să vedem reacțiile. Premierul Medvedev, cățelușul lui Putin care a făcut și pe președintele timp de patru ani (apoi a recunoscut că stabilise chestia cu rocada cu Putin încă din 2007) a calificat situația din Cipru ca și jaf, propunând crearea de paradisuri off-shore în insulele rusești ca și Kurile sau Sahalin. Deci zone exclusive prin care banii rusești să fie sifonați în continuare! Ce să ne mai așteptăm după o astfel de dovadă clară a legăturii între politicul la vârf din Rusia și corupție? Dar care e reacția lui Putin?

În primul rând, a început o campanie împotriva organizațiilor de protecție a drepturilor omului ce activau în Rusia, mă refer aici la Human Rights Watch, Amnesty International, Memorial, dar și altele legate strâns de Germania, fie că vorbim de partidele de la putere sau din opoziție. Tuturor acestora li s-au confiscat documente și calculatoarele, doar pentru a pune presiune pe occidentali. Dar asta e o mică parte din tabloul întreg.

Să facem o scurtă paranteză aici, de decenii Rusia (sub forma URSS sau sub forma Rusiei), încă de la 1945 a tot încercat să-i scoată pe americani din Europa. A tot încercat să fisureze NATO, încercând să-i atragă pe europeni, în speță Germania și Franța, puterile dominante ale UE, și să le antagonizeze cu SUA pentru a crea o fisură în NATO, tocmai în ideea apariției unei lumi multipolare. Spre exemplu, iată ce declara Putin (în 24.02.2012) că Europa se schimbă în favoarea Moscovei, NATO se dezintegrează și marile puteri europene în curând se vor alia cu Rusia împotriva SUA. Omul ăsta chiar știe ce spune?

Dar tocmai în această idee Rusia a făcut eforturi majore să se apropie de Germania și Franța, pentru germani a creat North Stream, sperând că îi va reuși manevra. Din cauzele prezentate mai sus, a eșuat. Apoi a venit dușul rece cu Siria, acum cu Cipru. Iar Putin a fost deranjat mult de chestia cipriotă, semn că are multe în legătură cu banii rusești care se spală pe acolo. Și nu prea înțelege reacția Germaniei, care a spus clar că nu este dispusă să bage bani pentru ca în continuare să-i fie subminată economia. Este normal, din cei zece miliarde de euro pentru salvarea Ciprului, cea mai mare parte va fi plătită de Germania, iar acestaă țară nu este dispusă să plătească pe cineva care îi va eluda în continuare taxele și impozitele. Că sunt bani rusești care fac asta, ghinionul lor!

Acesta este contextul în care Putin a ordonat manevre militare în Marea Neagră, care implică portul Sevastopol, cea mai apropiată bază de Siria și Cipru, dar mult prea departe pentru a fi efective. Iar aceste manevre și demonstrații de forță nu vor avea niciun impact major pe plan internațional, în sensul în care nu vor schimba cu nimic percepția occidentală față de Rusia. O furtună într-un pahar cu apă, în care Putin încearcă să arate că el mai contează cu ceva. A greșit, atât în chestiunea Siriei, cât și în cea a Ciprului, el nu mai contează. Dar va încerca în alte părți, după cum vedem și acum. Va trebui să ne ținem tari în problemele apropiate nouă, cum ar fi Basarabia.




Putin și revitalizarea imperiului. O analiza de Cristian Negrea

…revitalizarea imperiului Rus

Putin evaluându-și imperiul

Putin evaluându-și imperiul

Până la urmă a devenit oficial. Acțiunile Rusiei, inițial ascunse după o retorică neutră, au devenit efective, și odată cu asta, cu intrarea într- o nouă fază, din ce în ce mai multe declarații ale oficialilor ruși, inclusiv ale liderilor de la vârf, arată adevăratul interes al Moscovei. Acest lucru demonstrează fără tăgadă faptul că Rusia a intrat în linie dreaptă în vederea îndeplinirii aspirațiilor ei, refacerea imperiului, ajutată fără îndoială de atitudinea ezitantă și conciliantă a marilor puteri, preocupate cu propriile lor probleme cum ar fi criza mondială, sau prea dornice să închidă ochii la acțiunile rusești, ignorând pericolul pentru a trece cu bine peste următorul ciclu electoral. Practic, Rusia a ajuns în faza în care este atât de sigură pe ea și pe pasivitatea Occidentului, încât nici nu încearcă să-și disimuleze intențiile, ci chiar le anunță în declarații sforăitoare. Chiar și până acum, intențiile rusești erau disimulate doar pentru naivi și neinițiați, pentru orice observator și cunoscător al spațiului rus, erau clare și limpezi ca și lumina zilei.

Nu trebuie să mergem în urmă cu douăzeci de ani, la disoluția Uniunii Sovietice, pentru a justifica asta, deși și în acea perioadă au fost semnale suficiente referitoare la intenția Rusiei de a-și prezerva imperiul atât cât putea la momentul respectiv de regres și de a-și crea baze pentru o viitoare revenire la care nu a renunțat niciodată, este suficient să amintim Osetia de Sud, Abhazia, Transnistria, Cecenia. Într-un articol mai vechi, din mai 2010, (Revenirea Rusiei la granița României. Puterea militară rusă astăzi) vorbeam de sintagma celor douăzeci de ani în cazul Rusiei, care se dovedește valabilă astăzi mai mult decât oricând. Comparația este deosebit de relevantă. În 1920 Rusia era în plin război civil, era o țară pustiită și distrusă. Douăzeci de ani mai târziu, revenea în forță, ocupând statele baltice, o bucată din Finlanda și din România. După încă cinci ani, ajunseseră la Berlin, jumătate din Europa căzând sub robia comunistă. În 1991, URSS se destrăma, paisprezece republici declarându-și independența și ieșind de sub tutela sovietică, moștenitoare a imperiului rămânând republica rusă. Au trecut douăzeci de ani, și din nou Rusia revine în forță, nu numai declarativ, dar și prin acțiunile sale. Atunci l-au avut pe Stalin, acum îl au pe Putin, care și-a asigurat conducerea pentru o perioadă îndelungată. Ce va fi peste cinci ani?
Calea spre expansiune
Nu ai cum să devii o putere expansionistă dacă nu îți consolidezi baza internă. Este ca și cum ai clădi ceva pe un fundament de nisip. Fără o susținere internă solidă, nu ai cum să încerci să îți extinzi dominația în exterior. Toate marile imperii au fost dictaturi care au zdrobit opoziția internă sau au beneficiat de o mare susținere internă care le-a facilitat expansiunea spre exterior. Imperiile antice sau feudale se bazau pe conducerea necontestată a unei singure persoane sau a unui grup elitist și toate s-au prăbușit atunci când susținerea internă s-a erodat sau au fost cucerite de un alt imperiu mai puternic. În timpurile moderne, prăbușirea imperiilor s-a produs tot în momente de criză, atunci când baza internă s-a erodat și cetățenii s-au revoltat. Așa s-a prăbușit imperiul austro-ungar în 1918, la fel ca și imperiul rus, german sau cel turc. Dar pe lângă consolidarea internă, mai sunt necesari și alți pași pentru a-ți putea asigura succesul atunci când vrei să redevii un imperiu puternic.
În două articole de anul trecut, (Strategia Rusiei pe termen scurt (I) și Strategia Rusiei pe termen scurt (II)) am făcut o incursiune în istoria expansionismului rusesc și a direcțiilor strategice de expansiune astăzi, explicând oarecum situația mai specială a Rusiei, mentalitatea și obiectivele liderilor ei. Acum voi enumera pașii pe care Rusia îi face sau i-a făcut recent pe calea revitalizării imperiului.
Consolidarea internă
Cu adevărat, în cazul Rusiei, problema este oarecum specială. Imperiul Vladimir Putinrus s-a prăbușit în 1918, dar a fost revitalizat sub forma celui sovietic, și el decedat în 1991. Iar acum, revine la forma sa expansionistă după cei douăzeci de ani de refacere, în cursul cărora și-a asigurat concursul intern. Dar cum?
Înainte de al doilea război mondial Stalin și-a asigurat baza internă omorând în fața plutoanelor de execuție și în lagăre orice opoziție, reală sau imaginară. Milioane de oameni au căzut victime nevinovate terorii și epurărilor. Cu toate astea, rușii încă îl consideră pe Stalin drept unul dintre cei mai mari lideri ruși, ceea ce spune multe despre mentalul colectiv al rusului. Nu este întâmplător că rușii sunt înclinați în proporție de cinci la unu pentru ordine în detrimentul libertății, conform sondajelor, pentru ei libertatea fiind sinonimă cu degringolada și jaful la scară națională din perioada lui Boris Eltsin, singura perioadă democratică din istoria Rusiei, cu excepția câtorva luni în 1917, de la revoluție până la puciul bolșevic. În plus, ei doresc să știe că Rusia este o mare putere, și pentru asta ar renunța la tot, cu excepția sticlei de votcă. În plus, rușii suferă de complexul tătucului într-o măsură mult mai mare decât alte popoare, de dorul de un lider puternic și autoritar care să gândească pentru ei, să facă totul pentru ei și în locul lor. Și acestuia, când se ivește, să-i dea toate prerogativele puterii, fără rezerve, ca și în întreaga lor istorie.
Pe aceste considerente, ascensiunea unei puteri autoritare reprezentată de persoana lui Vladimir Putin în Rusia de astăzi nu miră pe nimeni. Realitatea este că în tot decursul istoriei sale, menirea principală a statului rus nu era îndreptată spre cetățenii săi, ci doar pentru menținerea, întărirea și extinderea imperiului. E și normal, un teritoriu imens, cu cincisprezece republici unionale și peste o sută de popoare, și cu regiuni întinse unde rușii sunt minoritari, în unele părți sub 5%, ca și în unele republici caucaziene, de exemplu. În momentul în care menținerea imperiului nu este principala preocupare a statului, acesta trosnește din toate încheieturile, așa cum a fost în 1918 sau 1991. În marea lor majoritate, rușii preferă să-l mențină, renunțând pentru asta la libertate, dacă este nevoie. Astfel, nu este întâmplătoare ascensiunea lui Putin. Dacă nu ar fi existat Putin, el ar fi fost inventat sub forma unei alte persoane care să preia frâiele și să strângă șurubul în ideea menținerii unității imperiului, al consolidării lui și apoi al extinderii la momentul potrivit.
Este suficient să analizăm puțin ascensiunea lui Putin pentru a exemplifica asta. Provenit din mediile KGB, la data când ajungea premier era un cvasinecunoscut, iar popularitatea sa era de 2% în momentul când devenea președinte interimar după retragerea lui Boris Eltsin, în 1999. Exploziile unor bombe în blocuri soldate cu moartea a peste o sută de ruși îi dau pretextul unui nou război în Cecenia, deși una din tentative, cea de la Budionovsk, ridică mari semne de întrebare, iar cei care l-au acuzat pe Putin de înscenare au sfârșit-o rău, cei mai cunoscuți fiind doi deputați care au cerut o anchetă (unul împușcat și celălalt îmbolnăvit brusc a murit repede), și celebrul otrăvit cu poloniu, Alexandr Litvinenko. Indiferent, războiul declanșat în Cecenia, după retragerea rusească în urma războiului din 1994 – 1996, l-au adus pe Putin pe culmea popularității, el câștigând lejer două mandate de președinte din primul tur, mandate pe care le-a folosit pentru întărirea propriei puteri.
În toate pârghiile de decizie ale statului au fost puși oamenii de încredere ai lui Putin, celebri siloviki, adică foști angajați ai KGB-ului devotați președintelui. Oligarhii care nu s-au aliniat la comanda Kremlinului au fost aruncați în închisoare și averile lor confiscate în beneficiul companiilor de stat conduse de siloviki. Posturile media și ziarele care nu cântau în corul puterii au fost închise sau preluate agresiv de concernele loiale Kremlinului. Jurnaliștii care nu intrau în rând erau concediați, amenințați, bătuți sau chiar uciși, cea mai celebră fiind Anna Politkovskaia, ucisă în 2007, chiar de ziua lui Putin. În câțiva ani, nimeni nu-i mai putea sta în cale noului țar al Rusiei. Opoziția a fost lăsată să existe firavă, pentru a da aparența unei democrații și a-i permite Rusiei accesul în G-8 sau G-20, precum și pentru a da în fața partenerilor occidentali imaginea de legitimitate a liderilor ruși. Liderii au și inventat o sintagmă pentru democrația rusă, spunându-i democrație suverană. Noi suntem obișnuiți cu astfel de denumiri, doar am avut democrație directă sau democrație originală. Ceea ce ar trebui să li se spună rușilor este faptul că orice democrație care are nevoie de încă un termen pentru a o descrie nu mai este democrație.
Majoritatea absolută din Dumă a partidului prezidențial Rusia Unită a permis consolidarea puterii interne, inclusiv prin modificarea constituției ruse, fără referendum, astfel că acum mandatul prezidențial a fost mărit de la patru la șase ani. Chiar și acum, după alegerile din 4 decembrie, Rusia Unită are majoritatea relativă, și nu cred că ultranaționaliștii lui Jirinovski sau comuniștii se vor opune ideii unei coaliții deja anunțate de Medvedev. Un alt exemplu actual și concludent, în alegerile din Osetia de Nord a câștigat contracandidatul favoritului Kremlinului, imediat curtea constituțională l-a invalidat. La fel, tipic pentru conducerea autoritaristă a Rusiei, la alegerile actuale, pe lângă protestarii arestați și bătuți, mai bine de 500 de siteuri și bloguri de opoziție, internetul rămânând singura cale de exprimare a opoziției, au fost închise. Cam așa se aplică democrația suverană.
Constituția nu permite mai mult de două mandate consecutive, dar acum, după întărirea puterii, Putin și-a anunțat candidatura asigurându-și încă doisprezece ani la Kremlin. Faptul că aceasta nu este o găselniță de moment ci rezultatul unui plan bine gândit și pus la punct ne este demonstrat chiar de declarațiile lui Medvedev, care în fața unei audiențe atent selecționate din membrii partidului Rusia Unită, atunci când s-a justificat de ce nu candidează împotriva lui Putin, i-a scăpat că aceasta era înțelegerea lor încă din 2007, practic înainte de a fi uns ca succesor al lui Vladimir Putin. Nu cred că mai trebuie ceva demonstrat.
Asigurarea bazei materiale
Pe lângă consolidarea internă, pentru a deveni sau redeveni un imperiu, ai nevoie de o puternică bază materială care să-ți asigure mijloacele necesare. Toate imperiile au avut această bază, de la un teritoriu fertil în antichitate, până la produse extrase din colonii în epoca modernă. Iar Rusia dispune de această bază sub forma petrolului și gazelor, precum și a materiilor prime de care este avidă întreaga lume. Despre Gazprom s-a spus că este o armă mai puternică decât Armata Roșie, deoarece Gazpromul poate face să tremure, la propriu, întreaga Europă pe timp de iarnă. Dar din uriașele încasări poporul rus nu beneficiază decât în prea mică măsură, mare parte din fonduri fiind sifonate de statul devenit unul mafiot, încărcat de corupție și incompetență (vezi Rusia și blestemul petrolului). O altă destinație a fondurilor provenite din vânzările de materii prime o reprezintă imensul complex militaro-industrial rămas de pe timpurile URSS și a Războiului Rece. O gaură imensă care înghite resurse uriașe, dar rezultatele nu sunt prea strălucite. E ca un malaxor uriaș care toacă fonduri, iar rezultatele nu sunt pe măsură.
Este normal, economia și industria rusă nu sunt competitive, lucrătorii nu sunt pregătiți suficient, nu există stimulente de natură concurențială care să dea câmp liber inovației și creației. O imensă uzină, un dinozaur industrial energofag și devorator de resurse rămas de pe vremea planurilor cincinale. O economie bazată și axată pe exportul de materii prime nu are cum să-și dezvolte capacitatea industrială pe baze moderne. Și fără această capacitate industrială nu ai cum să produci armament performant de ultimă generație, care să fie performant și în teren, nu numai pe hârtie.
Vreau să fim foarte bine înțeleși aici. Proiectanții ruși sunt foarte buni, armele proiectate de ei sunt grozave, la fel și prototipurile. Dar problemele apar atunci când trec în producție de serie. De exemplu, trece prototipul A în producție de serie, dar imediat apare prototipul B, pe care liderii politici îl consideră mai bun și mai modern. Imediat este stopată producția și se trece la producția de serie a prototipului B și așa mai departe. Astfel, produsele de serie ajung să fie mult mai scumpe pe unitatea de produs. Industria occidentală de armament a rezolvat parțial această problemă de costuri pe ideea platformelor, lăsând întotdeauna loc pentru adăugarea de noi senzori sau armamente pe platformele vechi, o regulă strict economică valabilă într-o economie concurențială.  Dar problema cea mai mare a industriei rusești de armament este alta, și este una mult mai gravă. Capacitatea industrială nemodernizată nu este pe măsura proiectelor și prototipurilor, astfel că vor rezulta rebuturi și malfuncționalități în proporție covârșitoare, mai ales când vorbim de avioane moderne de luptă, rachete sau tancuri de ultimă generație. Orice prototip trecut în producție de serie va suferi enorm la calitate și siguranță, deoarece utilajele sunt vechi, uzate fizic și moral, incapabile să producă calitatea cerută de proiectant. La fel, militarii ruși, majoritatea în termen, nu au cum să ajungă să le folosească eficient datorită timpului redus de pregătire. Instruiești un pilot sau conducător de tanc timp de doi ani și apoi îl lași la vatră, apoi îl iei pe următorul. Ce poate face el decât să învețe unele lucruri de bază și eventual să forjeze aparatul, apoi intră pe mâna altui neinstruit. Mai poate fi vorba de aplicarea ultimelor tehnici? Să luăm exemplul ultimelor tancuri. De ce Rusia nu a folosit în Georgia în 2008 tancuri mai noi, mai moderne, împotriva unui adversar slab și prost înarmat? Ar fi fost o reclamă bună la export pentru o economie avidă de comenzi în armament! Ori nu aveau personal suficient instruit să le folosească din motivele expuse mai sus, ori se temeau că nu s-ar fi comportat pe măsura reclamei tot din motive susmenționate, ori amândouă.
Cu toate aceste slăbiciuni ascunse publicului larg, Rusia consideră că deja și-a asigurat baza materială și este gata să treacă la acțiune pentru realizarea scopurilor sale. Și trece la faza a doua, asigurarea mijloacelor necesare. Iar acestea sunt de natură fizică, armament modern și performant abundent în mâna unei armate puternice, pentru descurajare, intimidare, sau pentru a-și impune voința prin forță.
În acest context trebui înțeleasă declarația lui Putin referitoare la întărirea armatei printr-un program de achiziții și înarmare fără precedent: 650 miliarde de dolari până în 2020: 1000 de elicoptere, 600 de avioane de luptă, 100 de nave de război și 8 noi submarine nucleare dotate cu rachete balistice. Principalele beneficiare vor fi forțele navale, cu 35 de corvete noi, 15 fregate și patru porthelicoptere franceze Mistral. (vezi Rusia și apărarea imperiului).

Întrebarea care și-o pun mulți este dacă Rusia este capabilă de un astfel de efort, mai ales că deja a fost lovită de criză, înregistrând cea mai mare cădere economică dintre țările G-20, iar avertismentele analiștilor economici sunt că Rusia va urma să fie lovită de criză mai puternic datorită dependenței sale de furnizarea de materii prime ce reprezintă mai bine de 75% din exporturi (Rusia și blestemul petrolului)? Acest proiect era oricum foarte ambițios chiar și pentru o perioadă de avânt economic, dar în cazuri de criză? Sau Rusia va face la fel ca și în deceniul patru al secolului trecut, sacrificând orice pentru înarmare? Dar acum nu suntem în acele vremuri, iar populația va avea un cuvânt de spus. Mă refer la un segment mai larg, nu numai la opozanții bătuți sau arestați în zilele acestea în centrul Moscovei.

Presiunea externă
Odată îndeplinite primele condiții, urmează o creștere a presiunii pe plan internațional, așa cum face acum Rusia. Scopul este modelarea organizațiilor internaționale după voința ei, intimidarea tuturor actorilor cu potențialul ei, precum și obținerea de maximum cu putință din orice negocieri. De asemenea, prin pași mărunți și bine gândiți se pun bazele unui model internațional gândit de Rusia, în interesul ei. Iar pentru asta face uz de un întreg arsenal de mijloace și metode, din care voi aminti doar câteva.
Nerespectarea acordurilor care îi sunt în dezavantaj
Să luăm câteva exemple. Rusia și-a creat, inclusiv prin război, câteva capete de pod la începutul anilor 90 în fostele state sovietice de la periferie, cum ar fi Georgia și Moldova. Mă refer aici la republicile secesioniste Osetia de Sud, Abhazia și Transnistria, dar și la regiunea Naghorno-Karabah. Aceste capete de pod sunt esențiale în strategia Rusiei. Iar când la summitul NATO de la Istambul din 1999 i s-a cerut Rusiei ca în termen de cinci ani să-și retragă trupele și munițiile din Transnistria, aceasta a acceptat. Încă din 1990 exista un tratat CFE (Conventional Forces in Europe) semnat la Viena, care limita numărul armatelor și armamentelor din Europa, fiecare țară având fixate niște plafoane maximale, pe capitole, ca și avioane de luptă, tancuri, elicoptere de atac, guri de artilerie mai mari de 100 mm și vehicule blindate, iar prezența Armatei a XIV-a în Transnistria și a depozitului de armament de la Colbasna era practic în afara tratatului. Rusia nu numai că nu și-a retras trupele, dar din 2007 s-a retras din tratatul CFE. Ca răspuns, SUA se retrage și ea în noiembrie 2011, urmată și de celelalte state NATO semnatare ale CFE, printre care și România, în decembrie 2011. Astfel, aceste state nu mai transmit informații către Rusia și nu mai acceptă inspecții din partea acestui stat pentru verificarea aplicabilității tratatului, la fel cum Rusia nu mai face acest lucru de patru ani. Statele NATO au comunicat că vor reveni la prevederile tratatului imediat ce va reveni și Rusia. Deci, Rusia, decât să evacueze un teritoriu al altui stat, mai bine se retrage din CFE, iar astfel să nu poată da socoteală nimănui asupra înarmării.
Reinterpretarea și falsificarea istoriei ca argument expansionist
Mai departe, are loc o contestare și o reinterpretare a istoriei încă de la cel mai înalt nivel, cu scopul direct de a implementa în primul rând în mintea rusului de rând, și apoi a altora, a drepturilor Rusiei asupra unor teritorii despre care nu are nici un drept. Importanța acestui front ideologic, inclusiv prin mijloacele de informație din mediul virtual al internetului, am expus-o mai pe larg în articolul Dreptul istoric, starea de fapt și bătăliile internetului. Un ultim exemplu referitor la acest ultim aspect îl reprezintă declarația din 17 noiembrie 2011 a ministerului de externe rus, conform căreia statele baltice s-au alăturat de bunăvoie URSS în 1940. Deci nu oricine a făcut această declarație, ci chiar ministerul de externe rus, ceea ce înseamnă deja că este o poziție oficială asumată de Rusia, atrăgând protestele Lituaniei și a Estoniei, deocamdată, în care se folosește termenul de falsificare a istoriei. Mai departe, acest document produs de secția istorică a ministerului rus de externe, vorbește de anexarea Basarabiei și Bucovinei de Nord ca și de o „recuperare de teritorii care a prevenit România să se transforme într-o bază antisovietică”. Tot în acest document se precizează că aceste teritorii sunt „străvechi pământuri rusești” (drevnerusskaya zemlya). Desigur, documentul respectiv nu explică cum pot fi străvechi pământuri rusești niște teritorii cu care Rusia a ajuns să se învecineze abia la 1792 când ajunge în urma expansiunii sale pe Nistru. Încă așteptăm reacții de la Chișinău și București asupra acestui document. Acesta este numai ultimul din numerosul șir de reinterpretări și falsificări ale istoriei care privesc întregul spațiu cu care intră în contact, nu doar pe noi. Aceste „lecții de istorie” ale Moscovei justifică în ochii rușilor ocupația actuală a unei părți din teritoriile Georgiei și Moldovei. Referitor la aceste subiecte, vezi și De ce nu mai poate Rusia de grija noastră.
Modificarea tratatelor
Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) este o alianță militară regională a CSI (inițial) creată de Rusia în 1992 cu scopul de a compensa parțial defunctul Tratat de la Varșovia, desființat prin voința țărilor esteuropene care se desprinseseră de sub tutela Moscovei. Nu toate țările CSI s-au alăturat și alianței respective, astfel că în 2002 se semnează charta acestei organizații de Armenia, Belarus, Kazahstan, Kirghistan, Rusia și Tadjikistan, iar din 2006 se alătură și Uzbekistanul, după ce înăbușise în sânge revolta portocalie de la Andijan.
Ce este important este faptul că Rusia începe să forțeze limitele stabilite în cadrul acestei alianțe. Deși până acum această alianță era folosită formal pentru a da legitimitate intervențiilor rusești în fostul spațiu sovietic, încercând să arate că Rusia acționează în numele unui grup de state, nu singură, la fel ca și în Cehoslovacia în 1968. Astfel și-a impus trupele proprii ca și trupe de menținere a păcii în Osetia de Sud, Abhazia și Transnistria, deși după toate regulile internaționale nu ar fi avut cum, din moment ce era parte în conflict. În Nagorno-Karabah, Azerbaidjanul refuză. Singurul loc în care această alianță a participat cu trupe din mai multe țări a fost Tadjikistanul post-război civil, unde Kazahstanul, Kirghistanul și Uzbekistanul au trimis câte o companie de soldați pe lângă divizia 210 mecanizată rusă.
De curând, Rusia ia în calcul intervenția prin CSTO în aria sa de responsabilitate (sfera de influență a Rusiei) în cazul unei multitudini de evenimente posibile, cu actori statali sau nonstatali, mare parte ca o reacție de a preveni unele mișcări gen revoltele arabe. Dar ce dorește Rusia este un mandat de a interveni care să-i fie dat în avans pentru cazul când genul de evenimente se vor petrece, de aceea nici nu prea sunt detaliate specific, putând fi ușor interpretate. Mai mult, dorește ca deciziile să fie luate nu prin unanimitatea membrilor CSTO, ci prin majoritate, cu sau fără aprobarea ONU. Deci, în cazul unei probleme în Kirghistan (cum deja a fost cazul, vezi Fisurarea flancului sudic al Rusiei (I) Dilema kirghiză), nu mai trebuie ca și această țară și vecinii ei să fie de acord cu intervenția CSTO, e suficient să vrea Rusia, Belarus, Armenia și Uzbekistanul.
Încă o modalitate pentru Rusia de a-și crea instrumentele necesare scopurilor sale.
Componenta geopolitică
Problema majoră a Rusiei a fost dintotdeauna cea geopolitică. Cu cât înghițea nesățioasă mai mult teritoriu, cu atât se complicau problemele sale geopolitice, erau mai multe frontiere de apărat, mai multe popoare de supus și controlat. Tot mai multe resurse erau dirijate spre controlul sau exterminarea nesupușilor, iar continua expansiune era un paleativ pentru a nu analiza și a te ocupa de problemele interne cauzate de un astfel de imperiu întins și greu de controlat. Este suficient ca aruncăm o privire spre imensitatea și gradul scăzut de populare a Siberiei bogate în resurse ca să ne dăm seama de dimensiunile strategice ale problemelor rusești. Ca o paranteză, imposibilitatea de a controla Alaska a stat la baza vânzării acesteia către SUA în 1867 de către țarul Alexandru al II-lea. Această dilemă geopolitică a făcut Rusia să fie întotdeauna în război sau pregătindu-se de război, pentru a-și menține imperiul și a-i extinde limitele cât mai mult și mai cu seamă până la niște bariere geografice ușor de supravegheat și apărat, cum ar fi lanțuri de munți, mări sau oceane, istmuri, mlaștini sau deșerturi de nepătruns.
Și astăzi, după ce și-a asigurat susținerea internă și baza materială, Rusia este din nou gata de extindere. Dar acum extinderea imperiului are o altă miză și o altă nuanță, noii lideri ai Rusiei învățând ceva din istorie. În loc să ocupe total teritoriul și să trebuiască să-l administreze, să-l controleze și să-l apere, consideră că este suficient să controleze aceste țări, să le dicteze politica externă și de securitate, să extragă toate beneficiile economice cu putință, iar în rest să le lase să se descurce cu problemele lor. Un exemplu este Ucraina. De la venirea lui Ianukovici la putere, Rusia și-a asigurat controlul Crimeei prin prelungirea acordului de închiriere al portului Sevastopol până în 2042, și-a subordonat discret inclusiv serviciile secrete ucrainene sau s-a asigurat că nu interferează cu FSB-ul și FIS-ul rusesc, și-a subordonat, de asemenea, până acum, o mare parte din obiectivele economice ucrainene, și acum așteaptă ca Ucraina să intre în incapacitate de plată pentru a lua ce a mai rămas (vezi România și disoluția Ucrainei. Provocări, perspective și amenințări). Această renaștere imperială rusă se petrece chiar acum, sub ochii noștri.
După ce a declarat că „dezmembrarea URSS este cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”, Vladimir Putin a anunțat intenția creării Uniunii Eurasiatice, în care mulți văd o tentativă de refacere a URSS. Am expus mai sus diferența esențială dintre cele două entități, dar ambele au în comun faptul că nu pot fi realizate sau menținute fără o puternică componentă militară în spate. În cazul Uniunii Eurasiatice, această componentă militară va trebui să-i stimuleze pe cei vizați să se alăture și să descurajeze puterile externe să interfereze în afacerile rusești. Iar mare parte din aceste componente militare vor fi poziționate chiar la limitele geopolitice pe care Rusia dorește să le mențină. Iar programul de reînarmare de 650 miliarde dolari este destinat să asigure această componentă militară.
Am expus mai pe larg în articolele precedente desfășurarea de mijloace și forțe militare ruse pe principalele zone de frontieră considerate vulnerabile, le voi enumera aici dând linkurile pentru cei interesați.
Oceanul Pacific, Rusia nu renunță la insulele Kurile luate de la Japonia în 1945, ba dimpotrivă, le întărește ca și viitoare baze de apărare, respectiv avanposturi înaintate (vezi Zvârcolirea naționalismului rus). Flota din Pacific urmează (conform planurilor), să fie revitalizată în așa fel încât să poată face față flotelor americane și japoneze din regiune. La ora actuală, flota rusă din Pacific este constituită din 49 nave de suprafață și 22 de submarine, dar dintre care abia 20 de nave de suprafață și 16 submarine sunt capabile de acțiune, dar și mare parte din acestea necesită reparații capitale. Oricum, primele două submarine nucleare de clasa Borei, capabile să poarte noile rachete strategice Bulava (Yuri Dolgoruky și Alexander Nevsky) sunt destinate flotei din Pacific, la baza de submarine de la Viliuchinsk, din peninsula Kamceatka, care urmează să fie modernizată. De asemenea, crucișătorul cu propulsie nucleară Amiral Hakhimov și crucișătorul lansator de rachete Mareșal Ustinov, ambele din perioada sovietică, urmează să fie modernizate și trimise tot aici, la flota din Pacific, pentru a putea să rivalizeze cu grupurile de portavioane americane. Mai mult, unul dintre porthelicopterele clasa Mistral cumpărate din Franța va fi dispus tot aici, pentru protejarea Mării Ohotsk, bază pentru submarinele clasa Borei care ar putea lansa rachetele nucleare cu ogive multiple Bulava având drept țintă coastele SUA. Am expus motivele esențiale ale acestei baze în articolul Rusia și apărarea imperiului. În contextul unui război nuclear sau al amenințării nucleare, baza din Marea Ohotsk poate juca un rol predominant.
În perspectiva încălzirii globale, Rusia nu pierde din vedere faptul că Oceanul Înghețat ar putea deveni un nou teatru de operațiuni, dar și o posibilă sursă de materii prime, exploatabilă o perioadă mai îndelungată în decursul unui an. În acest context trebuiesc judecate pretențiile rusești asupra Polului Nord, pentru justificarea acestora Rusia înfigându-și acolo steagul prin intermediul unui submarin. Și aici va fi dispus un porthelicopter clasa Mistral, deoarce poate deveni un spațiu de confruntare cu SUA, Canada sau Norvegia.
Marea Baltică este destinația unui alt porthelicopter Mistral, la fel ca și o întărire a flotei. Tot aici, pentru a-și mări dominația economică și justifica creșterea prezenței militare, se construiește conducta North Stream. Țările Baltice vor fi primele care vor simți creșterea presiunii de către Rusia, o creștere care se vede de pe acum. Enclava rusă Kalinigrad crește și ea în importanță, mai ales după anunțul instalării de sisteme de rachete aici ca și răspuns la scutul antirachetă cu componente inclusiv în România. Atacul mediatic menționat mai sus contra Țărilor Baltice capătă mai mult sens în acest context.
Marea Neagră, cea care ne doare pe noi cel mai tare, pare a fi principala beneficiară a programului de înarmare rus. Pe lângă faptul că și-a asigurat una din cheile de control ale Mării Negre (Crimeea), cealaltă fiind constituită din ieșirea spre Mediterana, respectiv strâmtorile Bosfor și Dardanele aflate în mâna Turciei cu care a dus două sute de ani de războaie pentru a le lua, Rusia își întărește flota din Marea Neagră. Și aici va fi poziționat unul dintre porthelicopterele Mistral (vezi Caucazul și Mistralul), precum și o sumedenie de noi fregate și submarine. Este normal, punctele fierbinți pentru controlul sud-estului european sunt aici, Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, de aici poate fi controlată Ucraina, Georgia și Moldova, amenințată România și Bulgaria, și descurajată Turcia.
Doar pentru componentele navale pare un program foarte ambițios, dar dacă adăugăm componenta terestră și aeriană? Mai ales că armata terestră nu s-a comportat prea bine în ultimele conflicte în care a fost implicată Rusia, ce să mai vorbim de cea aeriană? (vezi Învățămintele conflictului ruso-georgian din 2008 (II)). Dar cea strategică, a rachetelor nucleare?
Vulnerabilități
Intenția Rusiei de a-și reface parțial imperiul, de a accede din nou la statutul de mare putere, pare a fi plauzibilă pe hârtie, dar are numeroase puncte slabe, ca să le nominalizăm pe cele mai evidente.
O parte le-am expus deja, cele referitoare la calitatea trupelor și armamentului produs în Rusia (de exemplu racheta purtătoare de ogive nucleare Bulava a avut în teste mai multe eșecuri decât reușite), la vulnerabilitățile economice accentuate în urma crizei pe care Rusia nu are cum să o evite.
Dar mai sunt și altele. Paradoxal, una dintre ele este chiar viitorul președinte, Vladimir Putin. Provenit din serviciile secrete, din KGB, deși a făcut enorm pentru readucerea Rusiei în concertul marilor puteri, Vladimir Putin a ajuns aproape de puterea absolută și nimeni nu îndrăznește să îl contrazică sau să îl conteste. Asistăm inclusiv la o revenire a cultului personalității din vremea sovietică.
„M-am uitat în ochii domnului Putin și i-am văzut sufletul” spunea fostul președinte american George W. Bush. „M-am uitat în ochii domnului Putin și am văzut trei litere, K, G și B” spunea în schimb contracandidatul republican al lui Obama la alegerile din 2008, John McCain.
Adevărul este că Putin, în culmea puterii sale, are și vulnerabilități, dar pe care nimeni din anturajul său nu îndrăznește să i le expună. Nu o dată, Rusia a întrerupt furnizarea de gaze prin conducte în plină iarnă pentru a disciplina Ucraina sau alte state, fapt care a avut repercusiuni asupra consumatorilor occidentali, fără să ia în calcul efectele pe termen lung asupra credibilității sale ca și furnizor corect și onest. Ultima dată, în 2009, întreruperea a durat mai bine de două săptămâni, fapt care i-a făcut pe oficialii europeni să acorde, în sfârșit, undă verde pentru construirea gazoductului Nabucco, care ocolește Rusia, punându-se astfel la adăpost de presiunile potențiale ale Gazpromului. Dacă Rusia nu făcea asta, dependența Occidentului de Rusia în materie de gaze ar fi sporit constant, astfel că această armă putea fi folosită cu efect maxim ceva mai târziu, șantajul energetic fiind cu atât mai mare cu cât dependența este mai mare. Dar odată cu punerea în aplicare a rutelor alternative, șantajul potențial are o valoare mult mai redusă.
Un alt exemplu, în 2007, Estonia decide mutarea monumentului ostașului sovietic din Tallin la cimitirul militar din localitate. Protestele rusești iau amploare, iar din 27 aprilie 2007 încep o serie de atacuri informatice fără precedent asupra principalelor instituții estoniene, cum ar fi parlamentul, ministere, bănci, ziare și alte organizații. Rezultatul a fost crearea unui centru de excelență al NATO la Tallin, dedicat exclusiv luptei împotriva atacurilor cibernetice, mai ales a celor provenite din spațiul rus. Dacă Rusia s-ar fi abținut, ce armă teribilă ar fi avut la nevoie, fără să-și avertizeze adversarii potențiali care au luat deja măsurile de contrareacție.
Aceste două exemple ne arată fără putință de tăgadă faptul că Vladimir Putin este un individ imprevizibil, dar gata de reacții necontrolate bazate pe furie, nu în urma unor raționamente strategice. Poate să clădească o bijuterie strategică pe care o poate nărui dintr-o dată într-un acces de nervi, dezvăluind-o adversarilor care vor putea lua contramăsurile necesare. Și nimeni nu îl poate opri să o facă, deoarece nimeni din cercul său interior nu îndrăznește să-l contrazică. Ultimul care a făcut-o a fost fostul ministru de finanțe Alexei Kudrin, concediat de curând de către premierul Putin. Ulterior, acesta a spus că Rusia se transformă într-un stat polițienesc militarizat și populația va plăti factura pentru cheltuielile de înarmare ale lui Putin, prin scăderea sumelor pentru sănătate, cultură, educație etc. Până la urmă, chiar Putin, prin imprevizibilitatea caracterului său, subminează eforturile Rusiei de a reveni la imperiul pierdut.
Alte vulnerabilități provin din surse externe, cum ar fi dezangajarea SUA din conflictele care i-au absorbit mare parte din posibilitățile strategice, ca și cele din Irak și Afghanistan. Din acest moment, SUA va urmări cu mai mare atenție mutațiile pe harta strategică și va interveni acolo unde puterea sa globală va fi amenințată. Cu mâinile SUA dezlegate în Irak, din 2011, și din Afghanistan, din 2014, câmpul de manevră al Rusiei s-ar putea reduce semnificativ.

În acest context ar trebui să înțelegem reacția obsesivă a Rusiei la instalarea scutului antirachetă în estul Europei, parte din el la Deveselu, în România. Chiar dacă este un scut defensiv, iar capacitatea lui de interceptare este limitată (cum ar putea 24 de rachete interceptoare să stăvilească arsenalul rusesc de peste o mie de rachete), Rusia continuă să se comporte ca și cum acest scut i-ar afecta direct suveranitatea națională, deși singura capitală din Europa apărată de sisteme antirachetă (S-400) este Moscova. Dar în spatele acestor amenințări rusești se ascunde teama de scăderea credibilității potențialului strategic rusesc, după cum am explicat pe larg în Un scut pentru neliniștea Rusiei.
O altă problemă majoră percepută ca și o vulnerabilitate majoră o constituie faptul că Rusia încearcă să-și refacă un imperiu, dar nu este capabilă să-și asigure liniștea acasă, respectiv în Caucazul de Nord. Rana de aici se tot extinde, cuprinzând și republicile vecine Ceceniei, acum sub forma unei gherile de joasă intensitate, dar care nu ezită să lovească chiar în Moscova, iar autoritățile sunt incapabile să controleze fenomenul. (vezi Fisurarea flancului sudic al Rusiei (II) Războiul fără sfârșit al Caucazului).

Ultima vulnerabilitate la care mă voi referi aici o constituie o problemă internă majoră a Rusiei, menționată de George Friedman în sintagma „Rusia este pe moarte”. Este adevărat, de o sută de ani încoace, populația Rusiei scade continuu, iar această scădere a luat amploare în ultimii ani. Sunt multe cauze, dar efectul este devastator. Iar această tendință nu are cum să se reducă, ba dimpotrivă, va crește odată cu revenirea mai marcantă a autoritarismului în politica rusă. La venirea lui Putin la putere, 70% din economie era privată și 30% era de stat, astăzi procentul s-a inversat, abia 30% din economie fiind privată. Nu trebuie să ne mirăm ca marea majoritate a tinerilor aleg să fugă din Rusia, și mai grav este că majoritatea celor care fug sunt cei mai capabili și talentați, iar acest exod se va accentua după anunțul revenirii lui Putin la putere, fapt care simbolizează decesul democrației în această țară. Nu trăim și nici rușii nu trăiesc în timpul lui Stalin, când nu aveau alte posibilități. Informația este disponibilă prin internet, și tinerii ruși cu potențial știu că vor avea o șansă în străinătate, pe când într-o autocrație pe cale de a se transforma într-o dictatură nu au nicio șansă. De aceea vor pleca, golind Rusia de creiere și de forță de muncă.
De aceea Putin încearcă să revitalizeze imperiul acum, deoarece mai târziu nu va mai avea cum sau cu cine. În asta constă tragedia Rusiei, un imperiu pe moarte, dar care refuză să moară. Se va zvârcoli poate încă zeci de ani, provocând distrugere în jur, până când va sucomba eliberând regiunea de o tiranie ce a durat sute de ani.
Dar până atunci? Până atunci va trebui să fim pregătiți și să rezistăm ultimelor zvârcoliri violente ale acestui imperiu numit de Brătianu dușmanul natural al poporului român. Deoarece aceste zvârcoliri ale fiarei pe moarte ne vor lovi inevitabil și pe noi. Iar noi, ca de obicei, nu suntem pregătiți. Primele efecte le va resimți Basarabia, la fel de nepregătită.
Ce putem face acum, înainte de recepționa în plin loviturile devastatoare? Nu este prea mare lucru, dacă o facem din timp. Întărirea României, din toate punctele de vedere. Întărirea economică, pentru a ne putea face mai puțin dependenți de alții. O economie dinamică, capabilă să integreze și economia basarabeană, să investească acolo, pentru a-i scoate economic de sub tutela apăsătoare a afaceriștilor ruși cu legături la Kremlin sau Kiev.
Și cel mai important, o forță militară pregătită și antrenată la standardele NATO, dar dotată cu cele mai noi capabilități militare. Iar aici un rol important îl are forța aeriană. Nu vom putea fi credibili fără o aviație militară de excepție, iar potențialul îl avem, cei mai buni piloți din regiune, la fel, printre cele mai bune trupe terestre din lume, după cum spunea ambasadorul american. Mai trebuie să le dăm doar avioanele cu care să-și facă treaba.
Cristian Negrea
sursa:     http://www.ziaristionline.ro/2011/12/11/putin-si-revitalizarea-imperiului-de-cristian-negrea/