ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Vlad Cubreacov"

Vlad Cubreacov

,

Începând cu 16 mai 1812, denumirea de PRUT, printr-un joc de cuvinte, singurul posibil prin recombinarea literelor sale, a început să fie citită TRUP RUPT! 16 mai 1812 reprezintă ziua tragică în care Prutul a fost făcut linie de frângere a trupului și sufletului nostru etnic pe altarul intereselor murdare ale două imperii.
Suntem la o distanță de 204 ani de la semnarea de către ruși și turci, în Hanul armeanului Manuc bey din București (agent în serviciul Rusiei, cu o contribuție directă la raptul teritorial din 1812), a acelei nenorocite hârtii prin care Rusia țaristă și Turcia otomană sfârtecau Principatul Moldovei.
Declarația de independență din 27 august 1991, în încercarea de a aduce claritate asupra lucrurilor, parcă ar vrea dinadins să ne ducă într-o zonă a confuziilor periculoase, atunci când se referă la „statalitatea neîntreruptă” și la raptul teritorial din 1812, sugerând o succesiune juridică între Țara Moldovei și actuala Republică Moldova, dar și, ceea ce este mai mult decât interesant de observat, între România interbelică și Republica Moldova.
Să urmărim textul a trei alineate din actul de naștere al Republicii Moldova: „Având în vedere trecutul milenar al poporului nostru și statalitatea sa neîntreruptă în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale; Considerând actele de dezmembrare a teritoriului național de la 1775 și 1812 ca fiind în contradicție cu dreptul istoric și de neam și cu statutul juridic al Țării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluție a istoriei și de voința liber exprimată a populației Basarabiei și Bucovinei; Subliniind că fără consultarea populației din Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, ocupate prin forță la 28 iunie 1940, precum și a celei din R.A.S.S. Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al U.R.S.S., încâlcând chiar prerogativele sale constituționale, a adoptat la 2 august 1940 „Legea U.R.S.S. cu privire la formarea R.S.S. Moldovenești unionale”, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniței între R.S.S. Ucraineană și R.S.S. Moldovenească”, acte normative prin care s-a încercat, în absența oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii și apartenența noii republici la U.R.S.S.”.
Vom reține că doi dintre termenii dihotomici cu care operează Declarația de independență sunt: „moldoveni” și „limba română”, parcă accentuând dilema identitară și vrând să sugereze că o chestiune ca cea a succesiunii de drept a statului ar rămâne deschisă. Așadar, să vedem cine este succesorul de drept al Țării Moldovei, pentru a anticipa orice speculație la care se va deda tot mai mult în continuare partida imperială și cea moldovenistă proimperială.
Părerea noastră este că între Republica Moldova, ca stat post-sovietic constituit la 27 august 1991, și Țara Moldovei nu există nici un fel de continuitate juridică. Poate cineva demonstra contrariul? Evident că nu.
Faptul că exprimăm acest punct de vedere nu înseamnă că am fi adepții revizionismului sau iredentismului, oricare ar fi sensurile pe care li le atribuie unii sau alții. Noi acceptăm realitățile politice și ne asumăm întreaga istorie națională așa cum a fost ea. Preocuparea noastră majoră este ca Lumea Românească de astăzi, prin cei doi moduli politici de bază ai săi, România și Republica Moldova, să prospere și să se consolideze spre binele cetățenilor din cele două state, lăsându-i lui Dumnezeu teren de acțiune privind destinul nostru viitor. Precum se știe, etnia română a fost, pe întreg parcursul Evului Mediu și până în secolul XIX, o națiune tristatală, multistatalitatea fiind un fenomen obișnuit în cazul tuturor națiunilor de talie mare sau medie din Europa timpului respectiv. Unul dintre statele noastre naționale a fost Țara Moldovei.
Sintagma trecutul milenar al poporului nostru și statalitatea sa neîntreruptă în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale din Declarația de independență a Republicii Moldova, într-o interpretare corectă și obiectivă, se referă la poporul român și la Statul național Român, adică la România, singura succesoare de drept a Principatului Moldovei, și, prin aceasta, Republica Moldova se revendică drept stat național românesc, cu atât mai mult cu cât Declarația face trimitere directă la ansamblul teritoriilor României anexate de URSS: „Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, ocupate prin forță la 28 iunie 1940”.
Dreptul internațional public numește desființarea unui stat de către altul sau întreruperea suveranității unui stat pe o parte importantă a teritoriului său, prin ocupație străină și subjugare, cu termenul latin debelatio. Ocupația austriacă din 1775 a părții de nord a Țării Moldovei și ocupația țaristă din 1812 a jumătății de răsărit a Țării Moldovei reprezintă cazuri clasice de ocupație și subjugare, adică de debelatio. Cu precizarea că aceste cazuri de debelatio (ocupație și subjugare), invocate, în principiu, corect în Declarația de independență a Republicii Moldova nu au fost niciodată complete, ci doar parțiale. Din respect față de adevărul istoric trebuie să observăm că ele se referă însă strict la Țara Moldovei, care, în 1859, s-a unit (prin fuziune, nu prin absorbție, am spune astăzi în termeni juridici curenți) cu Țara Românească (Muntenia sau Valahia), constituind Principatele Unite.
La rândul lor, Principatele Unite s-au numit, din 1 iunie 1866, România, după numele etniei fondatoare. Județele basarabene Bolgrad, Cahul și Ismail au făcut parte, până în 1878 (Pacea de la Berlin), din Țara Moldovei, Principatele Unite și, respectiv, România. Putem vorbi despre o perfectă continuitate juridică, din 1359 până astăzi, între Țara Moldovei, Principatele Unite și România, indiferent de tipurile de regim care s-au succedat.
Nicăieri, pe această linie neîntreruptă de continuitate juridică și succesiune statală nu apare și nici nu avea cum să apară Republica Moldova, născută pe ruinele defunctei URSS și numită de Grigore Vieru drept ”copil din flori pe harta lumii”.
În paralel, în planul succesiunii bisericești însă, există loc pentru analogii interesante, întrucât Mitropolia Moldovei și Bucovinei, cu existență neîntreruptă din 1401 până astăzi, este unul dintre precursorii Patriarhiei Române, care o succede ascendent. Pe de altă parte, Mitropolia autonomă a Basarabiei de astăzi este, tot prin analogie, un fel de echivalent ecleziastic al actualei Republici Moldova, pe când Mitropolia Chișinăului și „a întregii Moldove” (Patriarhia Moscovei) este un fel de analog al puterii de ocupație rusească, care, prin titulatură și aspirații expansioniste afișate, ridică pretenții asupra spațiului și moștenirii vechii Mitropolii a Moldovei cu reședința mai întâi la Suceava, iar mai apoi la Iași.
Așadar, în accepția dreptului internațional clasic și modern, România este singurul succesor juridic ascendent al Țării Moldovei cu capitala la Suceava și Iași, iar în accepția dreptului canonic ortodox, Patriarhia Română este singurul succesor juridic ascendent al Mitropoliei Moldovei cu reședința la Suceava și Iași.
Impostura structurii locale a Patriarhiei Moscovei ține de evidențe și nu se sprijină pe dreptul canonic ortodox, invocând în favoarea sa doar „dreptul forței”, adică dreptul ocupantului de la 1812 și 1940, așa cum este el menționat și în Declarația de independență a Republicii Moldova. Chestiunea continuității sau succesiunii juridice și de stat nu este reflectată expres în nici unul dintre actele normative interne ale României de astăzi. Faptul lasă loc pentru interpretări eronate și speculații și manipulare, alimentând tendințe și reflexe expansioniste în raport cu statul român modern, mai cu seamă din partea unor cercuri politice de la Chișinău, aliniate sau arondate intereselor centrului de putere responsabil pentru acel nenorocit debelatio din 1812.
Pentru a vedea cum procedează alte state în cazuri similare, vom observa, cu titlu de fapt divers, că, bunăoară, Federația Rusă se revendică oficial a fi succesor (continuator) juridic al tuturor formațiunilor statale care au precedat-o. Astfel, Legea federală a Federației Ruse cu privire la compatrioții de peste hotare, nr. 99-F3, din 24 mai 1999, cu completările și modificările ulterioare, prevede în Preambulul său: „Federația Rusă este succesoare și continuatoare de drept a Statului Rus, a Republicii Ruse, a Republicii Sovietice Socialiste Federative Ruse (RSSFR) și a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS). Instituția cetățeniei ruse este coroborată cu principiul caracterului neîntrerupt (al continuității) statalității ruse”.
Extrapolând situația, am putea să ne imaginăm că un text similar de lege, adoptat la București, ar trebui să arate cam astfel: „România este succesoare și continuatoare de drept a Țării Moldovei și a Țării Românești, a Principatelor Unite, a Regatului României, a Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia), a Republicii Populare Române și a Republicii Socialiste România. Instituția cetățeniei române este coroborată cu principiul caracterului neîntrerupt (al continuității) statalității române”. Aici este însă vorba doar despre imaginație și deziderat, întrucât, oricât am scruta ansamblul cadrului legislativ românesc, nu vom putea găsi nimic de genul acesta.
Rămânând pe linia extrapolărilor și ținând cont de realitățile istorice, nimeni nu-și poate imagina un text de lege asemănător adoptat de Legislativul de la Chișinău: „Republica Moldova este succesoare și continuatoare de drept a Țării Moldovei, a Principatelor Unite, a Regatului României, a Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia), a Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești (RASSM) și a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM)”.
Firul continuității statale de drept, care să lege Republica Moldova de astăzi de vechiul stat național (românesc) al Țării Moldovei, este rupt. Ruperea lui s-a produs la 16 mai 1812, prin acel debelatio parțial, când suveranitatea Țării Moldovei a fost suspendată prin rășluirea, ocuparea și subjugarea părții de la răsărit de Prut a țării de către Imperiul Țarist, cu mârșava complicitate a Imperiului Otoman. Unde mai pui că, prin Constituția sa, România „este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”, pe când Republica Moldova refuză formula și, prin Constituția din 1994, declară că „este un stat suveran și independent, unitar și indivizibil”, adăugând articolul nehotărât „un” și omițând termenul „național”, pentru a nu fi nevoită să precizeze denumirea națiunii. Marea problemă a Republicii Moldova este dacă va reuși sau nu să devină stat național. Și dacă va deveni vreodată, trebuie să ne întrebăm de pe acum: ce fel de stat național anume va fi?
Sub ochii noștri se poartă astăzi un adevărat război de revendicare a continuității juridice și moștenirii istorice a Țării Moldovei, victima tratatului ruso-turc semnat la București în neagra zi de 16 mai 1812. Suntem abia la începutul acestui război, care va dura ceva timp. Pericolele pe care le prezintă acesta țin de riscul real al unui nou debelatio realizat prin acel soi de ocupație și subjugare subtilă pe care ne-am obișnuit să-l numim cu un cuvânt ciudat: transnistrizare.
Datele contextului istoric s-au schimbat, evident, de la 1812 încoace. Singura diferență dintre vechiul și actualul peisaj geopolitic în care ne aflăm este că astăzi rușii nu mai discută cu turcii, ci cu germanii, ca și în 1939.
,

Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, a organizat la Sarandë, în Albania, în data de 19 noiembrie 2016, evenimentul prilejuit de dezvelirea bustului marelui istoric și politician român Nicolae Iorga, lucrare realizată cu sprijinul ICR de către sculptorii de origine aromână Zisa Musha și Mario Musha, din Fier, Albania. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Fundația „Nicolae Iorga”, din Sarandë, Ambasada României la Tirana, cu sprijinul Primăriei Orașului Sarandë.

La ceremonia ce a avut loc pe faleza „Hasan Tahsini” au participat invitați oficiali ai statului albanez și român, reprezentanți ai autorităților locale, precum și ai aromânilor (românilor) din regiune, personalități marcante ale vieții socio-politice și culturale a aromânilor (românilor) din cele două țări.

La Sarandë, în Albania s-a dezvelit bustul marelui istoric și politician român Nicolae Iorga (6)

La Sarandë, în Albania s-a dezvelit bustul marelui istoric și politician român Nicolae Iorga (5)

La Sarandë, în Albania s-a dezvelit bustul marelui istoric și politician român Nicolae Iorga (4)

La Sarandë, în Albania s-a dezvelit bustul marelui istoric și politician român Nicolae Iorga (3)

La Sarandë, în Albania s-a dezvelit bustul marelui istoric și politician român Nicolae Iorga (1)

Foto: Constantin Grigoriță via Vlad Cubreacov

Manifestarea s-a încheiat cu un spectacol de muzică și dansuri populare aromâne, susținut de artiști aromâni (români) din România: Eliza Nirlu și orchestra sa, ansamblul folcloric „Dor” din Sarighiol de Deal, județul Tulcea (coordonator Dumitru Caimacan-Popescu), alături de coruri de copii, din Fier și Deviaka, Albania.

Cu același prilej, prin contribuția Asociației „Răsăritul românesc” din Chișinău (președinte Vlad Cubreacov, prezent la eveniment), Poșta Moldovei a emis, prin Biroul său Marca Personalizată, în tiraj limitat, cinci mărci poștale personalizate și un efect poștal (plic) dedicat dezvelirii bustului marelui istoric Nicolae Iorga la Sarandë, Albania. Cele cinci mărci poștale personalizate -policrome, dantelate și adezive – redau, în chenar atribuit, următoarele imagini: bustul lui Nicolae Iorga, sigla Institutului Cultural Român și data inaugurării bustului (19.11.2016), clădirea Institutului Român („Casa Iorga”) de la Sarandë – fotografie din epocă, coperta exterioară și coperta interioară a lucrării lui Nicolae IorgaBreve histoire de l’Albanie et du people albanais (Scurtă istorie a Albaniei și a poporului albanez), publicată în 1919 la București; Casa Iorga de la Saranda – astăzi, o fotografie-portret  a lui Nicolae Iorga (1871-1940). Manșeta policromă coliței este intitulată „Arte plastice”, având în partea dreaptă un desen al operei „Măiastra”, a sculptorului Constantin Brâncuși.

La Sarandë, în Albania s-a dezvelit bustul marelui istoric și politician român Nicolae Iorga (7))

Vlad Cubreacov președintele Asociației „Răsăritul românesc” din Chișinău (stânga)

*************************************

Nicolae Iorga (1871-1940), istoric, scriitor și om politic român, academician și profesor universitar, prim-ministru al României (19 aprilie 1931-6 iunie 1932).

Prelegerile sale despre istoria Albaniei, care oferiseră delegației albaneze la Conferința de la Londra (1913) argumente pentru afirmarea drepturilor istorice ale poporului albanez, au fost publicate, în anul 1919, în cartea Brève histoire de l’Albanie et du peuple albanais.

Drept recompensă, Regele Ahmet Zogui-a dăruit lui Iorga, în anul 1931, un teren pe malul mării, în Sarandë, lângă port. Nicolae Iorga a donat statului român terenul în anul 1934, iar aici s-a construit, între anii 1937 și 1938, clădirea Institutului Român din Albania sau „Casa Iorga, după planurile arhitectului Petre Antonescu. Institutul a devenit ulterior un important așezământ de cultură românească. Se întăreau, astfel, relațiile diplomatice și culturale româno-albaneze.

Începând cu anul 1935, Nicolae Iorga l-a delegat să se ocupe de viitorul Institut Român din Albania pe profesorul Dumitru Berciu, ilustru istoric și arheolog.

Iorga a fost cel care a descoperit, în anul 1915, la Biblioteca Medicea Laurenziana din Florența, cel mai vechi document cunoscut în limba albaneză, datat 1462 – Formula e pagëzimit, o formulă de botez, un text liturgic scris de arhiepiscopul romano-catolic de Durrës, Pal Engjëlli.

 „Marele erudit a privit Balcanii ca locul unde s-a născut, s-a legănat și s-a copt «copilul» care, cu timpul, a devenit Bătrânul Continent, iar pe balcanici ca pe băștinași autentici ai săi” – Acad. Kopi Kyçyku.

Opera lui Nicolae Iorga conține numeroase studii, lucrări de sinteză asupra istoriei naționale, cercetări privind viața aromânilor (românilor din Balcani), evoluția și autohtonia lor în părțile central-sudice ale Balcanilor, inclusiv în Albania. El arată că limba folosită de aromâni este un dialect al limbii române, formată, de o parte și de alta a Dunării, derivată din latina populară, evoluată în mod specific, în secolele de sfârșit ale Antichității și de început ale Evului Mediu.

Este binecunoscută originea sud-dunăreană a istoricului, Iorga însuși afirmând că un strămoș  al său provine din zona Pindului.

În 2016, s-au împlinit 145 de ani de la nașterea lui Nicolae Iorga.

***************************************

Prelegerile lui Nicolae Iorga despre istoria Albaniei, care oferiseră delegației albaneze la Conferința de la Londra (1913) argumente pentru afirmarea drepturilor istorice ale poporului albanez, au fost publicate, în anul 1919, în cartea „Breve histoire de l’Albanie et du people albanais”. Drept recompensă, Regele Ahmet Zogu i-a dăruit lui Iorga, în anul 1931, un teren pe malul mării, în Sarandë, lângă port. Nicolae Iorga a donat statului român terenul în anul 1934, iar aici s-a construit, între anii 1937 și 1938, clădirea Institutului Român din Albania sau „Casa Iorga”, după planurile arhitectului Petre Antonescu. Institutul a devenit ulterior un important așezământ de cultură românească.

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

Într-un moment cu adevărat simbolic pentru comunitățile de români din jurul României, Gala premiilor (ICR) de excelență pentru etnicii români din comunitățile istorice, președintele Asociației Răsăritul Românesc din Republica Moldova, domnul Vlad Cubreacov, cunoscut militant pentru recunoașterea drepturilor canonice ale Mitropoliei Basarabiei, a Bisericii Ortodoxe Române în spațiul dintre Prut și Nistru, a profitat de prilejul acestei reuniuni a spiritlui românesc pentru a cinsti activitatea Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, prin înmânarea unei diplome de excelență care își aștepta beneficiarul tocmai din data de 24 ianuarie 2015.  În acea zi,  la Chișinău, cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române, a fost decernată această diplomă președintelui Consiliului Național al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina în semn de apreciere pentru implicarea în susținerea cauzei românilor din Basarabia, ținutul Herța și Nordul Bucovinei.

Vlad_Cubreacov_diploma_pt_Marian_Clenciu_As_Cult_Pro_Basarabia_si_Bucovina_

Asociația Răsăritul Românesc acordă:

Diplomă de Excelență Domnului Marian Clenciu, președinte al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, pentru servirea exemplară, constantă și îndelungată  a cauzei românilor din Basarabia, ținutul Herța și Nordul Bucovinei

Contactat de redacția România Breaking News – RBN Press, domnul Marian Clenciu – președintele Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, a avut amabilitatea de a adresa prin intermediul nostru gândurile de mulțumire în numele celor pe care îi reprezintă :

„Trebuie să mulțumesc Asociației Răsăritul Românesc pentru această diplomă care mă onorează și ne onorează ca Asociație. Primesc această diplomă de excelență, nu în nume personal, ci ca o recunoaștere a meritelor Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina care își desfășoară activitatea în folosul comunităților românilor din jurul  României, merite care revin tuturor celor implicați în mod voluntar în cele 32 de filiale ale Asociației. Inițiativa domnului Vlad Cubreacov din Republica Moldova, de a ne onora cu această recunoaștere, este o confirmare că ceea ce facem își găsește ecoul la beneficiarii firești ale activităților pe care le realizăm și ne obligă să continuăm.” – Marian Clenciu, președinte al Consiliului Național al Aociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina.

Diploma_Rasaritul_Romanesc_Marian_Clenciu

Legat de aprecieri și sprijin din partea forurilor în drept ale Satului Român, pentru activitățile în slujba românismului, citește și articolul „EXCLUSIV! SEZONUL CADOURILOR …de la NAȚIONAL la ANTINAȚIONAL …de la LEGAL la NELEGAL!” – semnat de Marian Clenciu, preșdinte CN-ACPBB.

Diploma a fost  decernată cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale  a Unirii Principatelor Române (Moldova și Valahia) la Chișinău, pe 24 ianuarie 2015.  Asociația RĂSĂRITUL ROMÂNESC a mai acordat  DIPLOMA DE EXCELENȚĂ pentru activitatea desfășurată în 2014 și altor personalități. Printre cele 25 de persoane care au fost citate pentru merite deosebite, se află:

  1. Sarbatoare_Unirea_Principatelor_RomaneMaestrul Eugen DOGA, compozitor român de renume mondial, pentru întreaga activitate în serviciul artei și culturii naționale și universale.
  2. Preasfințitul ANTONIE de Orhei, vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, pentru prezența și lucrarea activă în mijlocul comunităților locale ale Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română).
  3. Altețea Sa Regală PRINCIPELE RADU al României, pentru servirea cauzei românești și promovarea cu succes a ideii de restabilire a monarhiei naționale.
  4. Domnul Victor PONTA, prim-ministru al României, pentru susținerea concretă a Muzeului Național de Artă și a Sălii cu Orgă din Chișinău, a Teatrului B. P. HAȘDEU din Cahul, a Mitropoliei Basarabiei și pentru interesul arătat comunității românești din nordul Bucovinei.
  5. Domnul Dușan PRVULOVIĆ, președinte al Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin, Valea Timocului,pentru promovarea constantă a drepturilor naționale ale românilor din Serbia de răsărit.
  6. Domnul Ivo GHEORGHIEV, președinte al Uniunii Etnicilor Români AVE din Bulgaria, pentru promovarea constantă a drepturilor naționale ale românilor din Bulgaria.
  7. Domnul Marian CLENCIU, președinte al Asociației PRO BASARABIA ȘI BUCOVINA, pentru servirea exemplară, constantă și îndelungată a cauzei românilor din Basarabia, ținutul Herța și nordul Bucovinei.
  8. Doamna Eva IOVA-ȘIMON, jurnalistă, director al publicației FOAIA ROMÂNEASCĂ din Ungaria, pentru abordarea constantă în presă, cu nerv și cu talent, a problematicii românilor din Ungaria și pentru combaterea în presă a fenomenului etnobusinessului.
  9. Domnul Ion Mihai BOTOȘ, președinte al Uniunii Românilor din Transcarpatia DACIA, pentru promovarea activă a drepturilor românilor din Maramureșul Istoric.
  10. Domnul Constandin IANCU, director al Școlii Aromâne din Diviaca, județul Lușnea, Albania, pentru meritul de a menține vii, de-a lungul anilor, prima grădiniță românească de copii și prima școală românească în Albania.
  11. Domnul Gheorghe BEJAN, președinte al Asociației Romano-Catolicilor DUMITRU MĂRTINAȘ, Bacău, România, pentru meritul de a apăra comunitatea românilor romano-catolici din România împotriva presiunilor maghiarizatoare din partea unor cercuri antiromânești din străinătate.
  12. Domnul Ioan LĂCĂTUȘU, fost președinte al Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna și Mureș, pentru servirea constantă, îndelungată, cu dăruire și abnegație a cauzei românilor din Curbura Carpaților.
  13. Domnul Profesor Doctor Ilie BĂDESCU, director al Institutului de Sociologie al Academiei Române, pentru contribuția deosebită la protejarea, afirmarea și promovarea, prin cercetare și scris, a valorilor și a identității naționale a românilor de pretutindeni.
  14. Domnul Profesor Doctor Dan DUNGACIU, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române și președinte al Fundației Universitare a Mării Negre, pentru abordarea cu promptitudine și competență a problematicii românești de la răsărit de Prut și pentru inaugurarea la Chișinău a filialei Fundației Universitare a Mării Negre.
  15. Domnul Doctor Slavoljub GACOVIĆ, istoric și etnolog român din Zăiceri, Serbia, pentru volumele ”De la cetățenii romani la populația română în zona Timocului (sec. I-XIV)”, ”Istoria și identitatea la Românii timoceni” și „Românii timoceni de la romanizare la începuturile turcocrației – contribuții istorice”.
  16. Domnul Vadim BACINSCHI, jurnalist și scriitor, Odesa, Ucraina, pentru volumul ”Românii la Odesa. Pagini de istorie (1764-2012)”.
  17. Domnul Profesor Doctor Gheorghe DUMITROAIA, director al Muzeului de Artă Eneolitică Cucuteni din municipiul Piatra Neamț, pentru conducerea cu dăruire și competență a unei instituții muzeistice unicat la nivel național, care adăpostește cea mai importantă colecție de artă eneolitică din Europa și propagă activ aceste valori ale patrimoniului istoric și cultural din România.
  18. Domnul Profesor Doctor Larry WATTS, istoric, Statele Unite ale Americii, pentru valorificarea activă a istoriei României de după cel de Al Doilea Război Mondial.
  19. Domnul Doctor Dorin LOZOVANU, geograf și etnolog, președinte al Asociației de Geografie și Etnologie din Moldova, pentru cercetarea comunităților românești din Europa de Sud-Est și promovarea cunoștințelor despre românitatea balcanică.
  20. Domnul Marian VOICU, jurnalist, senior editor la TVR 1, președinte al Alianței Internaționale a Jurnaliștilor Români, pentru promovarea activă, constantă și eficientă, prin intermediul presei, a ideii de unitate națională a românilor de pretutindeni.
  21. Domnul Profesor Doctor Radu BALTASIU, director al Direcției Românii din afara Granițelor și Limba Română din cadrul Institutului Cultural Român, pentru contribuția deosebită la protejarea și promovarea identității românilor din sudul Basarabiei (regiunea Ismail) și a celor din Valea Timocului, precum și pentru coordonarea Studiului ”Traiectoria tinerilor basarabeni veniți la studii în România. Între mit și realitate”.
  22. Domnul Profesor Doctor Nicolae MĂTCAȘ, lingvist, fost ministru al Educației al Republicii Moldova, pentru întreaga activitate în serviciul științei lingvistice și culturii române.
  23. Domnul Nicolae POPA, președinte al Consiliului Româno-american, pentru sprijinul substanțial și constat acordat la construcția și funcționarea bisericii ortodoxe române ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul Hagi Curda, Ismail.
  24. Domnul Mite KOSTOV PAPULI, președinte al Partidului Aromânilor din Macedonia, Skopje, pentru meritul de a organiza comunitatea aromânilor din Republica Macedonia, promovând și apărând drepturile aromânilor din această țară în cooperare cu statul înrudit România.
  25. Preacucernicul părinte Dumitrache VERIGA, preot paroh al bisericii ortodoxe române SCHIMBAREA LA FAȚĂ din Corcea, Albania, pentru meritul de a menține aprinsă candela Ortodoxiei românești (aromâne) în peninsula Balcanică.

VLAD CUBREACOV, PREȘEDINTE AL ASOCIAȚIEI RĂSĂRITUL ROMÂNESC

Vlad Cubreacov este o personalitate din Republica Moldova care s-a implicat activ pentru cauza românească dintre Prut și Nistru

Vlad Cubreacov s-a născut la data de 24 septembrie 1965 în comuna Crihana Veche (raionul Cahul). În anul 1989 a absolvit Facultatea de Jurnalistică a Universității de Stat din Moldova. A lucrat în calitate de colaborator științific la Muzeul Republican de Literatură „Dimitrie Cantemir” (1989-1991), apoi de șef al Departamentului Culte din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor (1991-1994).

Între 1994 și 2009 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, iar de la 1 ianuarie 1996 până la 5 mai 2009 a fost membru al delegației permanente a Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (Comisia Cultură, Știință și Învățământ, Comisia Juridică și Drepturi ale Omului și Subcomisia pentru Minorități).

A condus, ca președinte Fundația pentru Democrație Creștină (2000 – 2010) și Frăția Ortodoxă Română din Republica Moldova (2002-2012). Este membru al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova (UJM) și al Asociației Naționale a Jurnaliștilor (ANJ) din Republica Moldova.

Din anul 1992 este consilier cu misiuni speciale al Mitropoliei Basarabiei. A reprezentat din 1997 Mitropolia Basarabiei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde, la 13 decembrie 2001, a înregistrat primul câștig de cauză într-un dosar provenind din Republica Moldova. Din anul 1998 este membru în Adunarea Națională Bisericească a Patriarhiei Române.

A fost decorat cu Crucea Patriarhiei Române pentru mireni (1992 și 1995), Crucea Frăției Sfântului Mormânt din Federația Rusă (2007), Distincția de vrednicie a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și ordinul „Sfântul Gheorghe” al Mitropoliei Basarabiei.

Este autor al mai multor studii si articole despre Mitropolia Basarabiei. Din anul 1995 este director al Grupului ortodox de presă „Alfa și Omega”. A editat publicația ortodoxă „Alfa și Omega” cu suplimentele „Misionarul”, „AMFOR”, „Biserica și Școala”, „Studentul” și „Dunărea creștină”.

Ca membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Vlad Cubreacov a intervenit cu declarații scrise, interpelări adresate Comitetului de Miniștri, luări de cuvânt și proiecte de Rezoluții în favoarea românilor dintre Timoc, Dunăre și Morava (Serbia de răsărit), a istro-românilor din Croația, a aromânilor din statele balcanice, precum și a românilor din Ucraina.

Despre Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, domnul Marian Clenciu spunea într-un articol semnal de pe romaniabreakingnews.ro:

„…un  ONG apolitic și nonprofit, ce își duce activitatea de peste 25 de ani cu rezultate excelente în slujba bunelor legături cu românii din afara granițelor țării în special cu aceeia care nu se pot numi  „români de pretutindeni” pentru simplul motiv că aceeia au fost și rămân autohtoni pe meleagurile care s-au născut și trăiesc de generații. Nu o dată a fost sugerată forurilor competente crearea unui oficiu special (oficiu, secretariat, departament, sau minister) pentru aceștia.  Problemele lor și obligația morală a statului român față de românii din spațiul etnic de formare și cultură al acestora ce nu a încăput în granițele țării, nu au găsit încă un numitor comun care să satisfacă cu adevărat nevoile lor de protecție și susținere a identității românești.

Respectăm cu sfințenie legislațiile, sub sancțiunea desființării, românească, europeană și a statelor limitrofe posesoare de cetățeni de etnie română. Avem și  putem oferi celor interesați expertiză în acest domeniu. 25 de ani de activitate, o mulțime de filiale și activități ce nu încap ca rapoarte telegrafice într-o carte, ne califică pentru acesta. De subliniat că activitățile noastre sunt  autofinanțate, iar efortul  voluntar este concentrat pentru atingerea acelui nivel european de standard și valoare pe care îl dorim cu toții. Efortul nostru este un mic cadou pentru națiune, stat și valorile europene.”

Publicat de Dorian Theodor – romaniabreakingnews.ro

,

IMPORTANT!
APEL LA SOLIDARITATE.
COLECTĂ DE CARTE PENTRU ROMÂNII DIN CRIHANA VECHE, CAHUL.

Asociația ”Răsăritul Românesc” din Chișinău în parteneriat cu Biblioteca publică Crihana Veche și Primăria Crihana Veche, Cahul, lansează o campanie de colectare a cărții în limba română pentru necesitățile culturale ale comunității românești de la Crihana Veche.

Facem apel la solidaritatea românilor din Țară și de pretutindeni pentru un efort de completare fondurilor Bibliotecii publice Crihana Veche cu 36 212 exemplare de carte românească, cifră la care se ridică astăzi deficitul de carte în limba română din comună.

Comuna românească Crihana Veche, Cahul, situată pe malul stâng al Prutului, a fost atestată documentar la 16 mai 1425 și are în prezent o populație de 5400 de locuitori. Necesarul de carte în limba română este de 43 200 de exemplare, pornind de la norma biblioteconomică de 8 exemplare pe cap de locuitor.

Cu toate că în ultimii 25 de ani fondurile Bibliotecii publice Crihana Veche s-a completat continuu cu carte în limba maternă a locuitorilor, astăzi românii din această așezare basarabeană au la dispoziție doar 6 862 de exemplare de carte în limba lor maternă cu alfabet românesc. Totodată, Biblioteca publică Crihana Veche are în fondurile sale un număr de 5 938 de volume în limba rusă sau în limba română cu alfabet rusesc, rămase din perioada ocupației sovietice a Basarabiei.

Toate persoanele, asociațiile și instituțiile doritoare să participe la colecta de carte românească pentru Biblioteca publică Crihana Veche ne pot contacta la numărul de telefon 00373 79774477 sau ne pot scrie pe adresa electronică cubreacov@gmail.com.

Implică-te dacă ești român!

Donează o carte pentru consângenii tăi de la Crihana Veche!

Cu fiece carte donată clădim unitatea noastră românească!

Vlad Cubreacov, președinte al Asociației ”Răsăritul Românesc”
Maria Cudlenco, directoare a Bibliotecii publice Crihana Veche
Rodica Cucereanu, primar al comunei Crihana Veche, Cahul

Cartile pot fi adunate la Sediul Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina din București

Strada: Blanari nr.23
Camera 103-104
sector 3
COD POSTAL: 030060

Tel: 021-312.27.63

web:
www.probasarabiasibucovina.ro
email:
office@probasarabiasibucovina.ro

,

În ultima perioadă nu contenesc să uimească și să sperie deopotrivă, declarațiile, amenințările fățișe și mult trâmbițatele viziuni și ținte geopolitice pe care strategii și ideologii Kremlinului le scot pe bandă rulantă cu un tupeu și cu un aplomb dement care i-ar face invidioși inclusiv pe marii „comandanți militari” și „împarați” actuali ce își fac veacul prin azilele de nebuni. Asemănările dintre primii și ultimii este că și într-un caz și în celălalt consistența adevărului și a realității este nu profund alterată ci total inexistentă, fără nici o urmă de legătura cu realitatea. Totul are ca fundament un conținut  înfășurat în minciună, manipulare și total dispreț față de adevărul istoric, realitatea imediată, dorințele oamenilor, etc. Diferența dintre primii și ultimii în schimb este cea care are de ce să ne dea fiori: aceștia au posibilitatea de a încerca să nutrească înfăpturea acestui delir cu ajutorul armelor! …și mai mult au posibilitatea să îmbete mințile conectate la otrava mediatică numită – media rusească vezi : 

A început curățenia de vară în spațiul informațional al R.Moldova! Sperăm să continue!

 VIZIUNEA ȘI ȚINTA GEOPOLITICĂ RUSEASCĂ: „TRANSNISTRIA – AVANGARDA RUSIEI MARI…” Traducere de Vlad Cubreacov

…ca o continuare a altui „delir geopolitic rusesc” prezentat de România Breaking News în data de  14 aprilie 2014:

R.B.N. Press: RUSIA „COACE” CEA MAI MARE DIVERSIUNE GEOPOLITICĂ DE PĂNĂ ACUM! „…Arienii din CARPAȚI ar fi fondat RUSIA”

 

„În ultimele decenii geopolitica Rusiei trece printr-o criză. După destrămarea Tratatului de la Varșovia, liniile apărării noastre s-au prăbușit una după alta. Și pe locul rămas gol a venit imediat blocul NATO, care ne este advers. Aceasta este legea vaselor comunicante, atâta doar că aplicată geopoliticii: acolo unde Rusia-Eurasia este în scădere, atlantiștii, NATO, sunt în creștere.”

URSS s-a dezintegrat, în anii 90 fiind amenințată chiar integritatea Federației Ruse. Însă în timpul lui Putin a fost oprită dezintegrarea de mai departe. Cu ce preț și cu ce eforturi s-a reușit aceasta încă urmează să conștientizăm și să apreciem.

Și iată referendumul din Transnistria. Zorii unei etape geopolitice absolut noi. Precaut, acum se poate totuși spune deja că Rusia nu numai că nu se va destrăma, ea deja nici nu se mai concentrează – ea este în ofensivă, ea revine în granițele sale. Ea se mișcă pe direcția unei Rusii Mari.

Transnistria este frontiera noastră de care suntem tăiați, este granița noastră, un avanpost al nostru. Dacă oamenii vor în Rusia și nu mai vor să fie în continuare fără Rusia, înseamnă că Rusia este din nou atractivă, dorită, înseamnă că ea reprezintă o valoare. Și acest fapt întărește nelimitat spiritul nostru, încrederea noastră în noi înșine, voința noastră. Referendumul din Transnistria nu este nici pe departe o răzbunare măruntă pe Chișinăul care face jocul Occidentului. El simbolizează o schimbare de epoci – noi trecem de la contractare la expansivitate, de la prăbușire la avânt, de la Rusia mica la Rusia Mare, a cărei imagine viitoare ne-au înfățișat-o locuitorii Transnistriei, săvârșind în felul lor un ritual geopolitic.

Rusia Mare trebuie să includă în sine nu doar ceea ce se desprinde din statele post-sovietice eșuate care se aruncă orbește în cadrul NATO ca să putrezească în atlantism și globalism, pierzându-și demnitatea, identitatea și viitorul. Rusia Mare trebuie să includă și Moldova Mare, și Georgia, și Ucraina, nu doar Transnistria, Oseția de Sud sau Crimeea.

Există două căi de soluționare a conflictelor separatiste din spațiul post-sovietic, inclusiv din Transnistria, Oseția de Sud și Abhazia. Prima: Rusia este garant al integrității teritoriale a acestor state, temperând tendințele separatiste, – iar în acest sens Rusia dispune de toate instrumentele, atât politice, cât și militare, strategice și morale. A doua cale: Rusia încetează de a mai fi garant al integrității acestor state. Asta nu înseamnă nicidecum că noi începem a susține separatismul, ci pur și simplu că încetăm să mai susținem aspirațiile Tbilisiului oficial sau pe cele ale Chișinăului oficial de păstrare a integrității teritoriale. Iar în cazul lor, mai departe, totul va decurge de la sine. Dacă aceste țări ne șantajează efectiv cu ieșirea din CSI, întorcând spatele Rusiei, ele își pot promova politicile, numai că deja nu pe întregul lor teritoriu. Pentru că atunci Transnistria va adera la CSI deja de una singură, fără Moldova. Alegerea Moldovei nu este mare: ea trebuie fie să accepte aceasta, fie să adopte o poziție rezonabilă și să devină o punte de prietenie între Rusia și Uniunea Europeană, ceea ce noi îi dorim sincer. Ucrainenii, moldovenii, georgienii sunt frații noștri de credință și de istorie. Noi suntem fiii aceleiași civilizații, ai aceleiași credințe și ai aceleiași culturi. (N.R. probabil tot în numele aceleiași culturi și civilizații comune au omorât, deportat, înfometat până la canibalism, au umilit și au desnaționalizat, au exterminat și au șters de pe fața pământului destine umane din țările „prietene”).  Și dacă micuța Transnistrie a conștientizat asta mai devreme decât alții, cinste și laudă acestei Republici, poporului ei și duhului său neînfrânt.

(N.R.: Ce se întâmplă acum în Transnistria este mai mult decât evident – Transnistria pe făraș. Exporturi oprite, finanțări tăiate… Profită Ucraina sau R.Moldova?

În anul 2003 a mai propus propriul el plan de soluționare definitivă a conflictului transnistrean. Sensul acestui plan consta în federalizarea Moldovei și recunoașterea în cazul Republicii Moldovenești Nistrene și în cel al Găgăuziei a unor drepturi largi de autonomie, a unor cote în parlamentul moldovenesc și a dreptului de a ieși din componența Moldovei în cazul deciziei acesteia de a adera la alt stat (subînțelegându-se la România). Acest plan constituia un compromis atât pentru Tiraspol, cât și pentru Chișinău, fiind susținut și de Igor Smirnov, șeful RMN, și de comunistul Voronin, pe atunci candidat la funcția de președinte al Moldovei, căruia această poziție i-a și adus atunci victoria. Din punct de vedere geopolitic, acest proiect era unul eurasiatic și propunea apropierea treptată a Moldovei de Rusia și alte state ale CSI orientate spre integrare.

(N.R.: Spre ce țintesc rușii cu o Moldovă Federală ? Citií aici: SEMNAL! Conceptul „Moldova Federală”, o nouă urzeală menită a destrăma România!

republica-federală-moldova

Anume din acest motiv a fost torpilat de forțele atlantiste din Uniunea Europeană care aveau nevoie de o absolut altă soluție – rezolvarea problemei transnistrene altfel decât propunea Moscova și nu într-o perspectivă eurasiatică. Sub presiunea SUA, Voronin a renunțat la acest proiect care îl adusese la putere, iar apoi în general i-a și întors spatele Rusiei.

Aș putea fi contrazis cum că primind Transnistria în componența Rusiei am da lumină verde separatismului în spațiul post-sovietic, ba chiar și la noi acasă. Nu este așa. În Transnistria este democrație !!!!, ( N.R. Curată democrație în care românii nu au nici un fel de drepturi, școlile romănești și românii sunt supuși la tot felul de abuzuri ale miliției și KGB-ului Transnistrean, slariile profesorilor luate cu japca, vezi cazul directorului Ion Ivcev)  și acolo nu există banditism(!!!!), luare de ostatici, acolo nu există naționalism, xenofobie, extremism religios, epurări etnice. Poporul acestei Republici este alcătuit in mai multe etnii – moldoveni, ucraineni, găgăuzi, velicoruși. Tinzând să adere la Rusia, ei vor să revină la Patria comună, la Rusia ca idee, ca rădăcină comună a noastră. În conștiința lor această Rusie nu este pur și simplu Federația Rusă. Aceasta este o Rusie simbol, o Rusie ca imagine, o Rusie ca misiune, ca sarcină, ca proiect, ca orizont. Și să adere la o astfel de Rusie, la autentica Rusie eternă tind nu doar transnistrenii, dar trebuie să tindem și noi înșine, cetățenii ruși, rușii de neam.

Nouă ne-a fost încredințată răspunderea pentru un imens spațiu din Carpați până la Oceanul Pacific, de la Marea Baltică până în Kamceatka, din Karelia până în Munții Pamir. Și nimeni nu ne-a eliberat de această răspundere. Referendumul din Transnistria ne-a reamintit de ceea ce este cel mai important – de noi înșine, de misiunea noastră, de vocația noastră. În această situației pur și simplu nu se pune întrebarea dacă să primim sau să nu primim Tiraspolul (în componența Rusiei – nota traducătorului). Atunci când frații îți cer ajutorul este o rușine și un păcat să-i tratezi cu refuz. De așa ceva pot fi în stare doar trădătorii propriului neam. Dar timpurile când asemenea personaje se aflau în fruntea țării au rămas în trecut. Să sperăm că pentru totdeauna.

Traducere din rusă – Vlad Cubreacov

Nota traducătorului Vlad Cubreacov: „De mult este timpul ca acest șarlatan geopolitic și pretins ”filosof”, ideolog al Imperiului Alcoolic să fie trecut în lista străinilor indezirabili pe teritoriul Republicii Moldova.”

Originalul rus:

ПРИДНЕСТРОВЬЕ – АВАНГАРД БОЛЬШОЙ РОССИИ

Геополитика России в последние десятилетия переживает кризис. После распада Варшавского договора одним за другим рушились наши рубежи обороны. И на пустое место немедленно приходил противоположный нам блок НАТО. Это закон сообщающихся сосудов, только примененный к геополитике: там, где у России-Евразии убывает, у атлантистов, НАТО, прибывает.

Распался СССР, под угрозой в 90-е была поставлена целостность самой Российской Федерации. Но при Путине дальнейший распад остановился. Какой ценой и каким трудом это далось, еще предстоит смыслить и оценить.

И вот Приднестровский референдум. Заря совершенно нового геополитического этапа. Теперь осторожно, но уже можно сказать, Россия не просто не распадается, она уже и не сосредотачивается – она наступает, она возвращается на свои рубежи. Она движется в сторону Большой России.

Приднестровье – это наш засечный рубеж, наша граница, наш аванпост. Если люди хотят в Россию и не хотят больше без России, значит, Россия снова привлекательна, желанна, значит она ценность. И это безмерно укрепляет наш дух, нашу уверенность в самих себе, нашу волю. Референдум в Приднестровье это отнюдь не мелкая месть, заигравшемуся с Западом Кишиневу. Это символ смены вех – мы переходим от сужения к расширению, от падения к взлету, от малой России к Большой России. Это – Большая Россия, чей будущий образ вызвали жители маленького Приднестровья, совершив своего рода геополитический обряд.

Большая Россия должна включать в себя не только то, что откалывается от несостоявшихся постсоветских государств, слепо рвущихся в НАТО, чтобы сгинуть в атлантизме и глобализме, потеряв достоинство, идентичность и будущее. Большая Россия должна включать и Молдову, и Грузию, и Украину, а не только Приднестровье, Южную Осетию или Крым.

Есть два варианта решения сепаратистских конфликтов на постсоветском пространстве, в том числе в Приднестровье, в Южной Осетии и Абхазии. Первый: Россия является гарантом территориальной целостности этих государств, сдерживая сепаратистские тенденции, – а у России для этого есть все инструменты как политические так и военные, стратегические и моральные. Второй вариант – Россия перестает быть гарантом целостности этих государств. Это совершенно не значит, что мы начинаем поддерживать сепаратизм, мы просто перестаем поддерживать стремление официального Тбилиси или официального Кишинева по сохранению территориальной ценности. А дальше для них все пойдет само собой. Если эти страны фактически шантажируют нас выходом из СНГ, отворачиваясь от России – они могут проводить свою политику, но уже не на всей своей территории. Потому что тогда Приднестровье вступит в СНГ уже само по себе, без Молдовы. У Молдовы выбор небольшой: ей нужно либо принять это, либо занять рациональную позицию и стать мостом дружбы между Россией и Евросоюзом, чего мы ей искренне желаем. Украинцы, молдаване, грузины – братья наши по вере и истории. Мы дети одной цивилизации, одной веры, одной культуры. И если маленькое Приднестровье это осознало раньше других, то честь и хвала этой Республике, ее народу, ее несломленному духу.

В 2003 году Россия уже предлагала свой план окончательного разрешения приднестровского конфликта. Смысл его заключался в федерализации Молдовы и признании за Приднестровской Молдавской Республикой и Гагаузией широких прав на автономию, квот в молдавском парламенте и право выхода из состава Молдовы в случае ее решения вступить в состав другого государства (подразумевалось, что в Румынию). Этот план был компромиссом и для Тирасполя и для Кишенева, его поддержал и Игорь Смирнов, глава ПМР, и баллотировавшийся тогда в президенты Молдовы коммунист Воронин, которому эта позиция тогда и принесла победу. С геополитиче6ской точки зрения этот проект был евразийским и предполагал постепенное сближение Молдовы с Россией и другими странами СНГ, ориентированными на интеграцию.

Именно по этой причине его проторпедировали атлантистские силы в Евросоюзе, которым требовалось совершенно иное решение – решение приднестровской проблемы не с подачи России и не в евразийской перспективе. Под давлением США Воронин отказался от этого проекта – который привел его к власти, а потом и вообще повернулся спиной к России.

Могут возразить, принимая Приднестровье в Россию, мы даем зеленый свет сепаратизму на постсоветском пространстве, да и у себя дома. Это не так. В Приднестровье демократия, там нет бандитизма, захватов заложников, там нет национализма, ксенофобии, религиозного экстремизма, этнических чисток. Народ этой Республики состоит из многих этносов – молдаване, украинцы, гагаузы, великороссы. Стремясь в Россию, они хотят вернуться к общей Родине, к России как идее, как к нашему общему корню. В их сознании эта Россия не просто Российская Федерация. Это Россия-символ, Россия-образ, Россия как миссия, как задание, как проект, как горизонт. И примкнуть к такой России, к подлинной вечной России стремятся не только приднестровцы, но должны стремиться и мы сами, россияне, русские.

Нам была вверена ответственность за огромное пространство от Карпат до Тихого океана, от Балтики до Камчатки, от Карелии до Памира. И никто с нас этой ответственности не снимал. Приднестровский референдум напомнил нам о самом главном – о нас самих, о нашей миссии, о нашем призвании. В такой ситуации вопроса о том, принять или не принять Тирасполь, просто не стоит. Когда братья обращаются за помощью, отказать им позор и грех. На такое могут пойти только предатели собственного народа. Но эпоха, когда такие личности управляли страной, ушла в прошлое. Надеемся, что ушла безвозвратно.

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press