ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "viitorul romaniei"

viitorul romaniei

,

O pledoarie pentru statul inteligent și pentru o societate a cunoașterii și exigențelor secolului XXI, dar și pentru implicarea intelectualilor în binele comunității au fost elementele definitorii ale discursului rostit de directorul SRI, George Maior, la finalul ceremoniei de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum al Universității de Vest din Timișoara.

Discurs despre statul inteligent și societatea cunoașterii

Moment festiv găzduit, vineri dimineața, de Universitatea de Vest din Timișoara, în prezența a numeroși reprezentanți ai UVT și ai mai multor universități din Timișoara și din țară și a numeroase personalități ale vieții publice și politice de la nivel local și național. Printre cei prezenți la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa și, ulterior, la lansarea ediției a doua a volumului Incertitudine. Gândire strategică și relații internaționale în secolul XXI, semnat de directorul SRI, George Maior, s-au numărat vicepremierul Gabriel Oprea, președintele Camerei Deputaților Valeriu Zgonea, sociologul clujean Vasile Dâncu, analistul politic Cristian Pârvulescu, jurnalistul Emil Hurezeanu, miniștrii Mihnea Costoiu și Remus Pricopie, președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, Preasfințitul Paisie Lugojeanul, europarlamentarul Maria Grapini, deputații Cornel Sămărtinean, Ion Răducanu, Cătălin Tiuch, Gheorghe Ciobanu, Adrian Diaconu și Sorin Grindeanu.
Ulterior ceremoniei de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa, George Maior a susținut o expunere intitulată “Pledoarie pentru statul inteligent și societatea cunoașterii în secolul XXI”, în care s-a referit la importanța cunoașterii trecutului, pentru a permite o reflectare lucidă asupra prezentului și o cât mai eficientă previzionare a provocărilor viitorului, în ceea ce privește evoluțiile în plan intern și internațional.
În cadrul unei prezentări succinte, George Maior a subliniat importanța cunoașterii trecutului, în scopul înțelegerii mai nuanțate a prezentului și pentru o mai eficientă definire a viitorului. Potrivit opiniilor sale, după momentele-cheie care au contribuit decisiv la edificarea statalității românești, acum aproape 150 de ani și respectiv acum aproape 100 de ani, atunci când s-a înfăptuit Marea Unire de la 1918, “astăzi trăim în vremuri ce reclamă acuitatea simțului strategic, atât de necesară pentru regândirea și consolidarea temeliei unui stat nou și inteligent, parte integrantă a comunității euro-atlantice”.

“Actualul proiect de țară al României e în necesitatea istorică de a merge mai departe cu UE și NATO”

În scopul facilitării înțelegerii conjuncturii geopolitice globale care determină și situația actuală a României, George Maior a recurs tot la o incursiune în trecut, citând opiniile, exprimate în 1915, din calitatea sa de atunci de tânăr deputat, de către omul de stat Nicoale Titulescu: “Problemul care se pune azi României e înfricoșător, dar simplu: sau România pricepe datoria pe care i-au creat-o evenimentele în curs, și atunci istoria ei abia începe, iar viitorul ei va fi o răzbunare prelungită și măreață a umilințelor ei seculare; sau România, mioapă la tot ce e mâine, cu ochii mari deschiși la tot ce e azi, nu pricepe și înlemnită stă pe loc, și atunci istoria ei va înfățișa pntru vecie exemplul, unic și mizerabil, al unei sinucideri viețuite!”.
Relevându-și punctul de vedere referitor la proiectele de țară care stau în fața României după momentul istoric al aderării, în 2004, la structurile euro-atlantice, actualul director SRI a opinat că fortificarea internă și construirea unui stat nou, suplu și inteligent, cu instituții solide, funcționale și implicate activ, dar discret, acolo unde energiile private se manifestă plenar”, cu un mediu academic viu și activ și cu o societate civilă puternică angajată reprezintă obiective de urmat, menite să contribuie la creșterea legitimității României în relațiile internaționale și la dezvoltarea a ceea ce actualul șef al SRI a numit „statul inteligent”.

Aceste elemente definitorii pentru ceea ce ar putea reprezenta noul proiect național vor continua, potrivit opiniei lui George Maior, ceea ce aderarea României la NATO și la UE au facilitat sporirea securității statului și asigurarea prosperității cetățenilor lui. „Proiectul (noul proiect de țară al României, de după aderarea la NATO – n.red.) e în necesitatea istorică de a merge mai departe cu UE și NATO”, a precizat George Maior, referindu-se la obiectivele care stau în fața României și care sunt menite să desăvârșească ceea ce oratorul a apreciat a fi procesul dificil și îndelungat de ieșire a României de sub stigmatul zonei în care se dispută în continuare linia de demarcație a intereselor marilor puteri. Zonădespre care a spus că este “dominată de sărăcie și incertitudine”.

“Acceptarea principiului incertitudinii pare să fie o condiție esențială pentru soarta unei națiuni”

Directorul SRI a precizat că, în perspectivă, în fața României stă și obiectivul finalizării unui proiect de viziune strategică și a unui noi profil strategic vizând promovarea intereselor naționale. În context, oratorul a pledat argumentat pentru ceea ce a apreciat a fi necesara translatare dinspre situația de stat de frontieră, aflat la intersecția unor zone de interes disputate de marile puteri, înspre ipostaza pe care a denumit-o “hub de cunoaștere”, obiectiv căruia, a opinat Maior, ar trebui să i se subordoneze eforturile conjugate nu doar ale elitei politice românești, ci și ale elitei intelectuale și academice și ale reprezentanților societății civile, pentru împlinirea a ceea ce acesta a numit „binele comunității”.

„Intelectualii să răspundă vocației politice, pentru a se implica în binele comunității”

Politicieni in Aula Magna a UVTÎn contextul acestor referiri, George Maior a apreciat și că este important ca intelectualii să răspundă vocației politice, pentru a se implica în binele comunității. „Într-o societate postmodernă pe care unii o apreciază drept post-eroică, având în vedere aversiunea acesteia față de asumarea de riscuri și sacrificii, acceptarea principiului incertitudinii pare să fie o condiție esențială pentru soarta unei națiuni”, a mai opinat George Maior, relevând imprevizibilitatea pe care contextul actual a adăugat-o, ca element care face dificilă anticiparea unor evoluții, multe dintre acestea părând să țină de o realitate pe care, până nu demult, „o credeam desuetă”, a mai adăugat George Maior, oferind spre exemplificare situația conflictului hibrid declanșat de Rusia la frontiera de Est a țării noastre.

În astfel de contexte complexe și incerte, ale căror evoluții devin dificil de anticipat, corelația dintre înțelegerea trecutului, acțiunea prezentului și gândirea viitorului și dintre caracterul național și gândirea strategică apare tot mai evidentă, a subliniat directorul SRI.

„Atunci când virtutea devine viciu, din cauza unui defect ascuns al virtuții, când tăria devine slăbiciune, din cauza vanității pe care tăria o induce omului sau națiunii puternice, când securitatea se transformă în insecuritate pentru că ne bizuim prea mult pe ea, când înțelepciunea devine nebunie deoarece nu își cunoaște propriile limite – avem de-a face cu elementul ironic”, a citat George Maior din teologul și comentatorul politic Reinhold Niebuhr, în argumentarea opiniei sale referitoare la limitările ce pot fi diminuate prin cultivarea unei societăți a cunoașterii.
De aceea, a conchis George Maior, răspunsul la ecuația incertitudinii este statul inteligent plus societatea cunoașterii, ambele conectate pentru a converti informația în cunoaștere, înțelegerea în înțelepciune și pentru a percepe la timp istoria latentă, „cea pe cale să se petreacă, astfel încât să acționăm în pas cu vremurile sau, și mai bine, cu un pas înaintea lor. Dacă vom detecta la timp simptomele ce pot indica improbabilul înainte ca acesta să devină inevitabil statul român va câștiga bătălia cu viitorul, iar România va fi nu «altfel», ci «la fel» cu cei mai buni, sincronizată cu ritmul dezvoltării civilizației post-moderne”.

Sursa:  timpolis.ro

,

Dr. Călin Georgescu este unul dintre cei mai importanți experți români în dezvoltare, și anume în dezvoltarea durabilă. Între 1997 și 2013 a fost director executiv al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă din România, iar din anul 2013 este președintele Clubului de la Roma (Centrul European de Cercetare din Viena, Austria). Clubul de la Roma este o denumire simbolică pentru o organizație al cărei scop este să supună atenției întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei. Acuzat că urmărește regionalizarea și unificarea întregii lumi, în realitate Clubul s-a răzvrătit împotriva „ignoranței sinucigașe” a omenirii cu privire la adevărata ei condiție. Dr. Călin Georgescu, deși deține o funcție internațională atât de înaltă, nu a uitat că e român, și încă unul dedicat cauzei naționale. A elaborat strategia de dezvoltare durabilă a României pe următorii 30 de ani. Strategie din care nu s-a pus în operă nici măcar un paragraf. Nu întâmplător, d-l Georgescu a fost propus, la începutul lui 2012, să-l înlocuiască pe Emil Boc în fruntea guvernului României, dar interese obscure s-au opus. A fost o șansă pierdută de toți românii. Reproducem, în cele ce urmează, pledoaria de tip clasic, „prin noi înșine”, a domnului Georgescu, pentru schimbarea României.

„Acum, în România, omul devine «resursă umană»”

Ați detectat, în scrierile dv., „războiul nevăzut“ din lume și din România. Cum arată acest război?

Criza actuală oferă unei umanități îngenuncheate de atâtea rele prilejul de a medita asupra propriei supraviețuiri, pe unica sa planetă. După ce a „îmblânzit“ natura, omul este supus acum manipulărilor de tot felul, spre profitul celor care stau la cârma și, mai ales, în spatele marilor corporații. Nu se poate fura fără a controla mintea victimei. Discutăm azi de un război dus la nivelul minții. Este purtat de marile corporații și de politica neoliberală care au creat și mențin în continuare criza. Lăcomia marii finanțe a produs actuala instabilitate economică și socială. Marile corporații nu au nevoie de minți libere, ci de roboței care, motivați doar de cucerirea unei poziții în ierarhie și de avantajele unei vieți luxoase, se înclină obedient la preceptele „politicilor corecte“. Personal, sfidez corectitudinea politică de toate culorile. Spre exemplu, Nestlé controlează peste 70% din apa îmbuteliată din lume, printre care Périer, San Pelegrino, Vittel. Este o acțiune neoliberală și postcolonială care atentează la un drept fundamental al omului – accesul primar la apă. Poate fi un drept uman transformat în marfă, cu etichetă și preț?! Se pare că da… În România, ca și în alte țări eliberate de comunism, cetățeanul este stăpânit prin frică. Ne este frică pentru că nu mai avem credință adevărată. Când ne rugăm și cerem ca Dumnezeu să ne „dea“ miracole, confundăm credința cu magia. Fără muncă asiduă și jertfă, nu-ți poți lua zborul către orizontul demnității. Pasărea născută în colivie crede că a zbura este o boală! De acest fapt s-a profitat după ’89 și așa s-a perpetuat mentalitatea că, atât timp cât ai ce consuma, e bine. Burta plină stă mai presus de libertate! Spun încă o dată: acum, în România, se trăiește sub imperiul fricii. Când nu rămâi ferm în credința creștinească, se naște un gol prin care pătrunde groaza de moarte. Și atunci omul devine „resursă umană“ – un individ manipulat, fabricat prin înrobirea minții. Alimentele procesate industrial conțin substanțe care acționează subtil asupra sistemului nervos, imitând efectul drogurilor. Omul care mănâncă produse concentrate artificial devine dependent: în căutarea plăcerii, mănâncă tot timpul, fără să se hrănească. Mintea, sufletul și inima îi devin captive. Sistemul educaționalde statcontribuie și el din plin la încătușarea minții și a spiritului. După ce sunt școliți conform prejudecăților cultivate de adulți, denumite eufemistic „programe naționale”, elevii devin de-a dreptul incapabili să gândească sau să acționeze în alt mod decât cel pe care l-au impus formatorii lor… Eu, în acești 25 de ani, am văzut în România doar promovarea malignă a incompetenței. O perioadă în care sufletul românesc a fost trecut prin sabie. De aceea, cred că se impune urgent reprofesionalizarea României și restabilirea valorilor morale ireproșabile, de care, în istoria sa, poporul nostru a făcut dovadă prin fapte.

Ați identificat „rețeta” și „cheia” succesului României: micul producător, țăranul. Pe ce vă bazați în acest scenariu?

A te baza pe micul producător, pe țăranul care a dat identitatea românilor, înseamnă să contracarezi asediul corporațiilor, care îți dictează ce să mănânci, ce să bei, cu ce să te îmbraci, ba chiar și cum să gândești. Țăranul își organizează singur propria producție. Te salvezi tu, ca țară, și îi mai ajuți și pe alții care vor să o facă și nu mai au cum. Micul producător contribuie la însănătoșirea României. Grație lui vom rezolva, în cea mai mare parte, problema șomajului. Toată lumea va avea ceva de făcut. Dacă știi să faci ceva cu mâna ta, nu depinzi de nimeni, ești autonom. Acum, românii bat drumurile Occidentului, slugărind prin străini, în loc să muncească și să prospere în țara lor. Tot ce ar trebui să facem, ca guvern național, ar fi să promovăm micul întreprinzător, breslele și meseriile larg răspândite, ajutate de o industrie performantă și nepoluantă. Acțiuni precise, nu bătut apa în piuă pe marginea unor generalități. Micul producător ne oferă, prin urmare, definiția succesului.

Cei ce conduc România sunt făcuți, nu născuți. Sunt niște mutanți, o altă specie”

Ce „definiție” ne oferă politicienii care au condus țara în ultimii 25 de ani?

Prădătorii care au condus și conduc țara ignoră viitorul și nu ne pregătesc pentru el; pe ei nu-i interesează decât prezentul, să poată fura acum, când mintea poporului este încă înrobită. Cei ce conduc România sunt făcuți, nu născuți. Ei sunt omul nou, creat înainte de ’89. Sunt niște mutanți, o altă specie! Din păcate, asistăm la o disoluție totală a țării. Iar intelectualii păstrează o tăcere complice. Rar găsești un intelectual integru. Mare parte dintre cetățenii României pot fi comparați cu robii care servesc unui sistem mafiot. Politicienii, ca și intelectualii, caută „să vorbească frumos“, ca să nu „deranjeze”, toți vor să fie politic corecți. Oameni buni, nu mai priviți la culoarea cenușie ca la un simbol al cumințeniei, este timpul să ne trezim! Totul s-a transformat într-un imens crematoriu unde sunt incinerate libertatea și viitorul neamului românesc. Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Dar „Ion” și „Gheorghe” sunt ignorați, statul român ascultă de alte „glasuri”… Care este contextul internațional în care România ar putea să-și folosească atuurile proprii, naturale?

Se recunoaște la nivel european că toate modelele de până acum au erodat capitalul natural. Singura soluție este dezvoltarea durabilă sau, mai corect spus, sustenabilă, pentru că vorbim de obiective pe termen lung. Dezvoltarea nu trebuie să se facă prin epuizarea resurselor, ci la niveluri și în ritmuri care să permită regenerarea acestora. Criza actuală este o criză de sistem, ea va continua mult timp de acum înainte, până la schimbarea profundă a paradigmei economice mondiale. Consumul de resurse este problema pe termen scurt și lung a omenirii. Mare parte a ecosistemelor planetei sunt distruse. Unul din trei alimente pe care le avem pe masă se datorează contribuției albinelor. Dispariția acestor mici vietăți poate duce la stingerea vieții. Polenizarea artificială se practică deja în China, prima țară unde aceste insecte excepționale aproape că au dispărut. Pe acest fond se duce o luptă aprigă pentru ceea ce numim resurse strategice, adică apa și hrana, dar și energia verde. Or, România mai deține încă posibilități importante de utilizare a acestor resurse. Știm ce urmează; întrebarea este dacă suntem pregătiți să întâmpinăm acest val al schimbării. Din păcate, în politica românească postdecembristă, lipsește cu desăvârșire o viziune pe termen lung. Lipsește harta viitorului. Dacă România ar înțelege ce șansă uriașă are în plină criză, ar face un salt gigantic, nu doar pentru refacerea ei, ci și pentru a ocupa o poziție de lider imbatabil, cel puțin în zona balcanică. Am putea restaura dreptatea socială, apăra suveranitatea țării și conserva tradițiile neamului românesc. Să nu uităm că România nu este o țară oarecare. Noi, românii, suntem o civilizație. De aceea, necesitățile politicii externe ale României sunt, mai ales, păstrarea identității statului în fața atacului entităților non-statale, adică a corporațiilor și „investitorilor strategici“ de genul fondurilor speculative. România are nevoie de un stat care își servește cu abnegație cetățenii, și nu de unul care slugărește capitalul internațional. Consolidarea și dezvoltarea statului național unitar modern trebuie să fie deviza noastră, așa cum a fost a înaintașilor noștri. Întărirea statului este esențială în vremurile pe care le trăim. Binomul stat-cetățean este cel pe care a funcționat mare parte din istoria omenirii; dacă un stat colapsează, se produce și o prăbușire a societății, cetățeanul fiind confruntat cu o situație de anarhie ca cea din Somalia. Statul român nu trebuie să se îndepărteze sub nici un motiv de rădăcinile sale și de istoria neamului. Când statul servește „corectitudinea politică“ și trimite jandarmii să-i bată pe truditorii pământului care-și apără dreptul la apă și hrană – cum se întâmplă la Pungești –, ne aflăm deja în fața unei trădări de țară. Poporul nu mai poate rămâne indiferent!

„200 de companii multinaționale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc”

Românii din Pungești și din alte localități se luptă cu una sau mai multe corporații. Acolo s-a ajuns deja la dictatură. Ce rol joacă politicul în acest context?

Corporațiile dictează la ora actuală politicului în cea mai mare parte a lumii. Urmărind doar propriul profit, ele ascund realitatea, subminând viitorul generațiilor tinere și privând națiunile de lideri autentici și de patrioți. 200 de multinaționale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc! Domeniul economic este condus de FMI, Banca Mondială și Organizația Mondială a Comerțului. Troica aceasta a dus la prăbușirea economică și la dezastru ecologic în multe locuri din lume. În loc de politici economice serioase, românilor li se oferă pâine și circ: să cumperi marfa altora și să crezi că trăiești bine. Aceasta, pe un fond de sărăcie și decădere morală fără precedent. Cantitatea de pâine vândută a scăzut cu 25% față de 1990, iar numărul cărților, cu 85%. Sunt cifre care vorbesc de la sine despre starea precară și lipsa de viitor a României în actuala situație. România are nevoie de o conducere capabilă să se opună proiectelor geopolitice care vizează distrugerea statelor naționale și transformarea țării într-un teren de vânătoare economică (masacrarea faunei, vânătorile cu acte mai mult sau mai puțin în regulă sunt un capitol la fel de trist). România trebuie să găsească o poziție de echilibru între forțele geopolitice globale și să învețe să negocieze cu puterile lumii, având ca ancoră doar interesul național. Putem să spunem, fără teama de a greși, că destabilizarea prezentă a Ucrainei, prin proteste violente dirijate, este pe punctul de a declanșa un nou Război Rece între Rusia și SUA. Un „război ascuns“ mocnește deja în Asia, între China și principalul aliat din Asia al SUA, Japonia. În acest nou context, extrem de tensionat, România, în loc să fie un factor de stabilitate, apare, prin scandalurile politice la zi, ca un no man’s land, un fel de tărâm al nimănui care poate oricând exploda, aruncând în aer întreaga regiune sud-estică a Europei. Iată de ce, mai mult ca oricând, avem nevoie de lideri respectați pe plan internațional, capabili să întărească statalitatea României și să găsească alte surse de finanțare decât vânzarea pe nimic a bogățiilor naturale și activelor nației. În prezent, țara se află într-o situație atât de jalnică, încât sunt aplaudate chiar și investițiile „europene“ în gropi de gunoi, pompos numite „sistem integrat de management al deșeurilor“, amenajate în satele cele mai pitorești și cu mare potențial agro-turistic (vezi cazul comunei Fărcașa din județul Maramureș). Practic, România se află sub asediul marilor corporații. Acțiunea de la Pungești este relevantă. Statul apără o corporație împotriva propriilor săi cetățeni. Oamenii sunt bătuți în curtea lor. Este mai rău decât într-un război împotriva unei puteri străine! De câteva luni, statul își terorizează cetățenii care nu se pleacă în fața interesului celor fără de țară. A luat cumva UE poziție față de această încălcare flagrantă a celor mai importante drepturi ale omului, față de o acțiune criminală fără precedent?

„România este o țară prea bogată, cu un pământ prea fertil, ca să fie păstrată fără luptă!”

Unde se află astăzi țara noastră pe harta financiară și economică a lumii?

România are nevoie de un sistem financiar care să-i aparțină, de o politică monetară care să răspundă nevoilor specifice și de o politică fiscală dictată de realitățile noastre. În țara noastră bătrânii sunt umiliți, copiii nu au viitor, pământul este vândut străinilor, iar credința strămoșească este călcată în picioare – iată realitatea! Dezastrul este băgat sub preș. Se dau cifre, care de care mai umflate. Una sunt cifrele, alta economia reală. De pildă, se tot scrie că am ieșit din criză. Cum să iasă din criză statul român, când cheltuielile cu bunurile și serviciile au atins, în 2013, nivelul din 2008, anul în care se arunca cu bani în stânga și în dreapta?! Cheltuielile bugetului general consolidat, cu bunuri și servicii, au atins în 2013 nivelul de 6,2% din PIB, apropiate de cele din 2008, când au însemnat 6,5% din PIB. Se impune o simplă constatare: România nu va prospera decât prin introducerea disciplinei financiare. Astăzi, România este o țară în faliment, care trăiește pe datorie.

Ce fel de stat este statul român de azi? Care sunt deciziile pe care le poate lua, cu privire la propria dezvoltare?

Statul român actual este un stat slab. Acționează conform unor mituri și prejudecăți, ia decizii importante pe bază de wishful thinking (gândirea deziderativă ce distorsionează realitatea în funcție de propriile dorințe). Societatea românească diferă de economiile mature din Europa, în sensul că, dacă în Europa se schimbă un guvern, nu se întâmplă nimic grav, economia merge înainte, structura instituțională funcționează. Pe când în România nu avem management performant, iar managementul înseamnă viziune, perspectivă. Statul român actual nu mai există, pentru că nu mai funcționează instituțional. Accidentul aviatic din Munții Apuseni este o dovadă a inexistenței statului.

Ați afirmat că redresarea statului nu se poate face decât prin patriotism în limitele adevărului, reluând formula interbelică „prin noi înșine“. Mai putem invoca acest concept în epoca globalizării?

Totul ne este permis, dar nu totul ne este și de folos, spunea Sfântul Apostol Pavel. Și mai spunea că omul întreg, puternic, chiar dacă totul îi este permis, nu se va lăsa stăpânit de tot ceea ce-i este îngăduit. Totul, dar absolut totul se face doar semănând dragoste, nu ură și trădare. Lucrurile au mers prea departe din cauza modului total inadecvat de conducere a țării în ultimii 25 de ani. Cei care au deținut puterea au urmărit doar interesele lor, personale și de grup, și nu cele ale țării. Or, nu ai cum să fii de folos țării tale dacă nu o iubești și dacă nu-i vrei binele! Formula „prin noi înșine“ nu poate fi transpusă în practică de către cei care dușmănesc România. Sunt țări importante care, în ultimii 20 de ani, s-au dezvoltat spectaculos pe baza modelului „prin noi înșine“. În anii ’70, Finlanda era la coada țărilor scandinave, acum este în fruntea lor. La mijlocul anilor ’90, economia Rusiei a fost aproape ruinată de globaliști, cu rețetele lor neoliberale, dar și-a revenit spectaculos când țara a adoptat modelul „prin noi înșine“. Japonia, Norvegia, Polonia, Ungaria sunt alte exemple grăitoare de țări care nu au cedat presiunilor „terminatorilor“ internaționali și au reușit să prospere economic. A ne dezvolta prin noi înșine înseamnă în primul rând a investi în om. Or, aceasta a lipsit cu desăvârșire. Românul trebuie lăsat să facă ce poate el mai bine, nu ce cred de cuviință niște funcționari de la București sau Bruxelles, și atunci toată țara va înflori. De ce oare românii sunt foarte apreciați în multe locuri importante din lume, iar în țara lor nu au un loc de muncă? În acest sens, exemplul istoric pașoptist ne stă la îndemână. Este greu, dar se poate! Insuflă-i tânărului mândria pentru istoria neamului său! Când ne vorbea profesorul la școală de Mihai Viteazul, de Ștefan cel Sfânt, intram în pielea lor ca eroi și doream, noi, copiii, să facem la fel pentru țara noastră. Numai așa va deveni tânărul responsabil. Din păcate, istoria este minimalizată; pur și simplu s-a tăiat panglica istoriei, s-a întrerupt legătura cu eroii și martirii neamului, uitându-se că fiecare generație făurește istoria celor următoare.

„Capitalul gigantic al României este dat de resursele naturale”

Vorbiți, alături de mulți alți futurologi, de marea criză alimentară și a apei. Dar Chevron forează pentru gaze de șist în Dobrogea, unde există un fluviu subteran de apă dulce, cât Dunărea. Nu va fi pusă această resursă în pericol?

Criza apei și a hranei, din zona anilor 2020, va fi mult mai serioasă și mai devastatoare decât criza economico-financiară de acum. Suntem pregătiți să o întâmpinăm? Aceasta este întrebarea. Aurul României nu este cel mineral, îngropat sub munte, ci stratul subțire de sol fertil, la care se adaugă apa și condițiile geomorfologice excepționale ale țării noastre. Politic vorbind, e nevoie să știi să cânți la orgă, adică pe mai multe claviaturi simultan, ca să poți conduce o țară. Pentru că o decizie greșită se poate răsfrânge negativ în alte locuri. Prevenția, anticiparea ne stau la îndemână. Cunosc resursa uriașă de apă din Dobrogea. Sigur că poate să fie afectată, și încă grav, dacă se permite această afacere a Chevron, extrem de nocivă, adevărat atentat la adresa vieții. Este un exemplu tipic de acțiune de-a dreptul criminală a unei corporații. Wall Street-ul este numai minciună, lipsit de strategie și de viziune, un uriaș cu picioare de lut. Exemplul Californiei este grăitor în acest sens: deși, în ultimii doi ani, în toată California, persistă o secetă devastatoare, politicul a permis demararea forărilor pentru gaze de șist.

În context economic global, cu ce valori naturale vine România în concertul națiunilor?

România este o țară prea bogată, cu un pământ prea fertil, ca să fie păstrată fără luptă! Științific, din 9 regiuni bio-geografice ale Terrei, România deține 5, având cea mai importantă eco-regiune la nivel global. Mai mult de jumătate din Carpați, cei mai sălbatici ca natură, sunt în țara noastră. Peste jumătate din carnivorele mari ale Europei sunt în România. Avem apoi Delta Dunării, zonele umede și pădurile – un tezaur. Capitalul gigantic al României este dat de resursele naturale. Și, în special, de baza genetică pură pe care o are, fiind printre foarte puținele țări din Europa care dețin așa ceva. Dacă numesc doar cele 220.000 de ha de pădure virgină, apoi cernoziomul ciocolatiu, cel mai productiv dintre toate tipurile de sol, aflat cu predilecție în Dobrogea, se poate vedea capacitatea sigură de a dezvolta durabil țara. Nu poți avea dezvoltare durabilă fără fundamentul dat de resursele naturale pure. Sub acest aspect, România se înscrie în zona marilor negociatori, fiind un potențial multiplicator genetic pentru țările care au doar resurse financiare, dar nu și pe cele naturale. Sau au pădure, dar nu au codru. Lumea occidentală este disperată să aibă hrană și apă de foarte bună calitate pentru cetățenii ei. Doar astfel își asigură continuitatea ca neam. Toți sunt conștienți de pericolul alimentației industriale, plină de E-uri și aducătoare de boli pe care medicina actuală nu le poate trata.

„Țăranul român reprezintă nu doar șansa redresării României, ci însăși speranța renașterii lumii occidentale”

Între factorii care subminează identitatea românească și viitorul națiunii române ați numit distrugerea țărănimii. Ce mai reprezintă țăranii? Mai sunt ei un element identitar al românilor?

Țăranul român reprezintă gena autentică a civilizației mileniului actual. El reprezintă nu doar șansa redresării României, ci însăși speranța renașterii lumii occidentale, care încearcă cu disperare să-și îndrepte nesăbuințele trecutului. Țăranul român a fost în mare parte distrus de febra consumistă și de supermarketurile care s-au înmulțit enorm la nivelul întregii țări. Apoi a fost redus la tăcere, fiindu-i atacat cadrul natural, de care depinde existența sa. A fost jefuit orbește, s-a vândut pe nimic resursa naturală primară. Prin urmare, eu nu aș promova industria alimentelor bio, ci gospodăria țărănească tradițională. Prin ea am ajunge la bio în mod natural. România, țară bio! Cu ea aș cuceri lumea toată! Roșia românească – cultivă această roșie în Germania. Pune-l pe neamț să o facă! Ei bine, nu poate, cu toată tehnologia lui, pentru că nu are pământul țării noastre, care este cel mai roditor. Și, peste asta, este un pământ sfânt. Dacă se pune la punct agricultura țărănească tradițională, exporturile de grâne românești se vor face nu pe bani, ci contra aur.

În acest caz, de ce nu sprijină băncile din România țărănimea?

Cum să sprijine băncile esența dezvoltării noastre, când peste 80% din ele sunt străine? Nu au nici un interes să o facă. Decapitalizarea băncilor românești s-a făcut cu bună știință. Dezbaterea politică cea mai frecventă din societatea românească este cea legată de putere. Problema este că, atunci când deții puterea și nu știi ce să faci cu ea sau nu ai cu cine să faci ceea ce ți-ai propus, intri în impas. Ieșirea din această dilemă nu poate fi dată decât prin cultivarea profesionalismului autentic. Același lucru este valabil și în cadrul sistemului bancar. România este poligon de încercări pentru sistemul bancar internațional. La filialele din țara noastră, băncile-mamă trimit cadre de conducere slab pregătite profesional, dispuse la experimente, care duc o politică de jecmănire a populației, și nu de dezvoltare. S-a ajuns la situații absurde: dacă „economisești” la o bancă, ajungi să retragi, la sfârșit, mai puțin decât ai depus! România ar trebui să aibă o instituție de credit agricol, așa cum a propus Take Ionescu în documentul „România în anul 3000“, încă din 1920. Ce oameni, ce viziune, ce dăruire față de țară!

Se știe că ați elaborat Strategia de dezvoltare durabilă a României. Cum ar trebui să fie și ce puncte ar trebui să alcătuiască această strategie?

În primul rând, trebuie să gândești Adevărul, să spui Adevărul și să iubești Adevărul. Cheia succesului în dezvoltarea țării stă în dragoste, unire, întărirea familiei și micul producător. Restul sunt detalii. Strategia țării se poartă în inimă și are câteva puncte, care încap pe o pagină: 1. Întărirea legislativă și constituțională a statului. Legi administrate eficient de funcționari în a căror autoritate populația să aibă încredere. 2. Lansarea cercetării și dezvoltării cu implicarea universităților. 3. Politici monetare și fiscale ferme. Nivelul taxelor să fie scăzut. Păstrarea monedei naționale este un mare atu, care nu trebuie neglijat. Și sub nici o formă nu trebuie aderat la moneda euro! 4. Dezvoltarea căilor de transport. 5. O politică externă regională și globală de promovare a concilierii. 6. Transformarea unui handicap în avantaj de nișă economică: agricultura românească. Protecția pădurilor și conservarea mediului. Dezvoltarea durabilă – concept național. 7. Securitatea persoanei: strategia de sănătate bazată pe prevenție, hrană sănătoasă, educație prin mișcare, politică demografică stabilă. România deține Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD) încă din 2008, dar nu s-a pus în practică nici o propoziție din acest document. SNDD este un pas spre civilizație, este strategia interesului comun, care ar trebui să primeze asupra confruntărilor politice și momentelor electorale. SNDD stabilește cadrul de manifestare a ambiției de dezvoltare, care nu poate fi programată și garantată decât pe termen lung. Dificultățile în elaborarea documentului nu au constat în introducerea de idei noi, ci în efortul de a scăpa de cele vechi. Un ultim aspect esențial este politica demografică, neglijată total de toate forțele politice din țară. Pierderea demografică a însumat, între 1990 și 2014, peste 3 milioane de oameni. Aceasta a făcut să avem 19 milioane de cetățeni acum, iar consecințele pe viitor, dacă nu se iau măsuri imediate, vor fi dramatice.

„Lașitatea conduce România! Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”

V-ați opus economiei extractive. Guvernanții actuali se grăbesc să demareze o serie de proiecte miniere, crezând că asta va genera dezvoltare și locuri de muncă. Ce propuneți în schimb?

Pe plan economic, avem nevoie de măsuri pentru a pune în valoare avantajele competitive reale de care mai dispune România, prin consolidarea capitalului național, întărirea regimului proprietății și încurajarea inițiativei antreprenoriale. Aceasta înseamnă o economie civică, moleculară, care ține cont de faptul că prosperitatea unei națiuni depinde de prosperitatea fiecărui individ în parte. Cu alte cuvinte, nu am nevoie de 5 latifundiari în agricultură, ci de 500.000 de țărani viguroși care să dezvolte o țară întreagă. Nu am nevoie de o economie extractivă cum este acum, în care doar se vând resursele naturale și activele existente. Dacă îți vinzi tot ce ai în casă, unde ajungi, cum mai trăiești? Este nevoie să produci, deci întrebarea care ar trebui pusă fiecărui român este: ce știi să faci? Un proiect minier sănătos nu înseamnă să vindem resursele pe nimic, ci să folosim noi resursele – asta înseamnă proiect valabil. Prin noi înșine! Mina de la Roșia Montană se poate deschide și exploata numai de către România, apelând la tehnologia clasică și prietenoasă cu mediul, dând de lucru la toată lumea printr-o investiție de numai 100 de milioane de euro. Dar se vrea așa ceva? S-a vorbit mult despre reforma statului, a clasei politice. După 25 de ani, există impresia că se urmărește doar o redistribuire a puterii și dobândirea de avantaje pentru cei care o dețin. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de un dialog real, de o conciliere națională.

V-ați declarat îngrijorat că statul român s-a privatizat. Ce presupune această privatizare?

După 1990, statul român s-a privatizat și nu mai poate răspunde corpului social, pentru că nu mai are ce vorbi cu el decât atunci când îi cere voturile. Cine deținea, înainte de 1989, controlul informativ al obiectivelor economice a trecut din barca comunistă în cea a capitalismului extractiv, însușindu-și, prin „privatizare“, ceea ce deținea sub control în comunism. Și nimeni nu spune nimic. Lașitatea conduce România! Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

„România este un vultur închis într-o colivie”

Astăzi, toți politicienii noștri sunt profesori, de regulă la universități private. Ce părere aveți despre nivelul științific al acestor universități?

Conducătorii vremelnici ai României au distrus țara. Iar puținii profesori adevărați pe care îi mai avem au mâinile legate. Școala românească actuală este în suferință. Dacă vrei să înrobești o țară, îi distrugi educația. Așa s-a și întâmplat. Dacă ai educație performantă, ești, ca popor, liber. România este un vultur închis într-o colivie, din care nu poate să-și întindă aripile, să zboare. Universitățile particulare ar trebui desființate, fără excepție. Sunt doar o industrie de diplome fără acoperire, urmărind doar profitul și spălarea creierelor. Au fost viciate, evident, și universitățile de stat. La Medicină, înainte de ’89, se tragea linia sub ultimul intrat la 9,80. Acum se intră și cu 4. Cum să mai comentezi așa ceva? Manuale alternative? O samavolnicie! Istoria poporului român este cumva alternativă? Geografia țării este cumva alternativă? Mama ta este alternativă? Avem cumva alternative sau dileme cu privire la adevărurile morale? Mai toți politicienii noștri, da, sunt „profesori“ – nu de gimnaziu, nu de liceu, ci profesori universitari. De unde până unde? Pe vremea lui Spiru Haret, ca să obții titlul de profesor, treceai prin examene foarte dure, trebuia să înveți pedagogie, iar la final numirea era semnată de Rege. Astăzi, învățământul superior din România scoate pe bandă rulantă absolvenți interesați doar de diplomă. Se citește foarte puțin. 1,5% din adolescenți citesc cel mult 2 cărți pe an. Camera Deputaților a votat 28 de milioane de euro pentru cumpărarea de stick-uri de memorie pentru calculatoarele școlare, în condițiile în care 50% din școli nu au apă caldă și căldură. Totul este absurd în România!

Analizând sfertul de veac de când suntem liberi, ce puteți spune? Am câștigat sau nu libertatea? Am ajuns să iubim competiția între valori, șansa de a alege?

Competiția minților din Occident a fost transformată în România într-o cursă nebună după profit. Societatea s-a transformat într-una de consum, supusă unei manipulări masive. S-a înlocuit știința cu miturile și s-a pledat pentru libertate fără responsabilitate, spre a acoperi fraudele. Sub toga câtorva profeți din țara asta se ascund frauda și manipularea cea mare. România nu este o țară liberă atâta timp cât presa, în cea mai mare parte, este dirijată. Mulți și-au vândut, pentru 30 de arginți, și sufletul, și țara. Dacă vrei să-i înveți pe oameni să fie liberi, învață-i o meserie. Or, în România nu mai sunt meseriași, sunt doar afaceriști.

„Roșia Montană și gazele de șist nu sunt proiecte, ci afaceri murdare, antinaționale și jefuitoare de suflete”

La capitolul „realizări“, în cei 25 de ani de democrație, consemnăm alarmați retrocedările de proprietăți, făcute pe baza legii restitutio in integrum. Cât și cum s-a retrocedat?

„În mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă”, spunea părintele Arsenie Boca. Pentru pământul țării, eroii neamului și-au dat viața, iar contemporanii noștri își vând sufletul pentru un pumn de arginți. Instituția proprietății este dinamitată în România. Democrație fără proprietate privată nu există, iar proprietatea privată fără instituția care să o înregistreze și să o apere, și anume cadastrul general, nu există nici ea. De 25 de ani, nu a fost pusă ordine în cadastrul general, pentru că este nevoie de haos. Unde este haos este și interes, pentru că, în toți acești ani, statul a retrocedat păduri, terenuri, ape, clădiri, în valoare de peste 60 de miliarde de euro! Legea 247 și Legea 1 din 2000 au distrus pădurile țării. Încă mai sunt valabile ordonanțe ale lui Horthy, din 1940.

În acest context, cum vor ajuta proiectele Roșia Montană și gazele de șist, în caz de realizare, economia românească?

În primul rând, nu sunt proiecte, ci afaceri murdare ale celor de la Gold Corporation și Chevron, în strânsă legătură cu clasa politică românească ticăloasă. Iar Chevron este unul din cei mai mari poluatori privați din istorie, urmat de Exxon și British Petroleum. Sunt afaceri antinaționale și jefuitoare de suflete, pentru că i-au aruncat pe oameni în război, român contra român, în propria lor țară. Nu au nici o substanță științifică și sunt total non-ecologice și distrugătoare de vieți prin consecințele ulterioare. S-a scris mult pe tema asta, dar eu vă spun un lucru: aceste intenții nu se vor pune în aplicare. Punct. Și Roșia Montană, și Pungești sunt pământ românesc și așa vor rămâne! Iar cei ce le apără sunt eroi. Nu vorbesc de ecologie aici, n-am ce vorbi, eu discut despre pământul meu, care nu este al generației mele, ci al urmașilor mei și al urmașilor urmașilor mei, în veacul vecilor! Cea mai jalnică este prestația clasei politice. Pe 2 decembrie trecut, la Pungești, se loveau românii pe români cu ciomegele, dar în București era bal cu toalete de mii de euro, purtate de cocotele politice și corporatiste. Este grețos! Și un ultim aspect: unde este poziția BOR față de situația de la Pungești? Cum au fost susținuți cei câțiva preoți și monahi care s-au opus cu mare curaj fărădelegilor? Din păcate, la noi, românii, tăcerea este un nărav vechi al clerului.

Este pământul țării de vânzare? Se pare că politicienii și unii proprietari români nu au nimic împotriva vânzării pământului către străini.

Pământul țării este sfânt prin eroii, martirii și sfinții pe care îi adăpostește în adânc, spunea părintele Iustin Pârvu. Nu este de vânzare nimănui și nicicând. Cu toate acestea, de la 1 ianuarie, politicienii români au dat drumul să se vândă! Dacă nu iubesc glia străbună și nu au lucrat niciodată pământul, cum să-l apere? La fel este și cu oamenii: îți dai afară copiii din casă? Este o luptă teribilă pentru putere. Or, o țară care are 12% analfabeți și încă până la 20% analfabeți științific, persoane care citesc, dar nu înțeleg nimic, este ușor de manipulat. Guvernanții au nevoie de o masă amorfă, care să pună ștampila pe buletinul de vot; în acest scop, populația este instrumentată să răspundă pavlovian la pomeni electorale gen ulei, zahăr și pui.

Ce ați dorit să spuneți prin afirmația făcută într-o conferință: „românii au uitat să trăiască vertical“?

Ne-am uitat tradițiile și de unde am venit. Suntem vânduți corporațiilor, care vor doar să cheltuiești, fără să înțelegi de ce. Oamenii nu mai au exemple tari de virtute, și atunci își iau lumea în cap. Nu există un proiect comun, ci doar planuri individuale. Fiecare pentru el. Pierderea verticalității vine din lipsa noastră de dragoste față de pământul nostru și de înțelegere a rostului neamului românesc. Spre exemplu, SUA au transmis de curând că investitorii americani vor veni în România numai dacă se va semna un nou acord cu FMI și va fi votată o legislație permisivă pentru exploatarea gazelor de șist. Cât tupeu trebuie să ai, ca să faci o asemenea declarație? Și câtă slugărnicie ca să o accepți? Dar „brazii se frâng, nu se îndoiesc“, spunea un erou al neamului, Ion Gavrilă Ogoranu. Eu zic că românii nu vor sta îndărătul gratiilor, până ce bătrânețea și rutina vor pune stăpânire pe ei, iar vitejia va rămâne amintire și dorință neîmplinită. Pentru menținerea verticalității, familia este de bază. Și aici s-a săpat adânc, pentru distrugerea ei. Peste 2 milioane de români lucrează în afara țării și trimit bani acasă. Dar acasă au rămas familii distruse, divorțurile s-au înmulțit peste măsură, ca și copiii abandonați și oamenii bolnavi sufletește și moralicește.

„Conștiința poporului român nu suportă politica publică a trădării și înrobirii”

De ce credeți că România este o țară „condamnată la neputință”?

Statul nu pune în practică ce spune sau ce spune legea. Prin urmare, încrederea în instituțiile statului este zero. Dacă ai o lege, îți mai trebuie una care să o pună în aplicare. Cum să ai încredere în cineva care te fură și te umilește permanent? Politicul în România stăpânește bine arta manipulării și a dezinformării, pentru a se menține la putere. Se schimbă doar politicienii, ei între ei, pentru că în spate au același scop anticreștin. Iar efectele se văd nu doar în sărăcia și umilința trăite de români în țară, ci și în afara țării. De multă vreme, „român“ este în Occident un calificativ depreciativ, și nu denumirea unui neam demn de stimă. Supremația politicului este în România un semn de pierdere a orientării creștine. Omul a pierdut nădejdea mântuirii, iar politica a devenit un fel de mântuire socială. Compromisul în gândire și vorbă, nepăsarea în faptă au deschis drum liber absurdului în societatea românească.

Ce nădejde aveți în refacerea României? Cum vedeți viitorul ei?

Sunt oameni pregătiți în această țară să facă istorie, și nu spectacol ieftin. La ora actuală, în România este un soi de văicăreală cronicizată. Trebuie făcută diferența între văicăreală și atitudine. Toți se văicăresc că nu au bani, se plâng de ticăloșia clasei politice, dar nu ies în stradă pentru unire și schimbare. Nu puneți, ne îndeamnă Mântuitorul, petic de postav nou la haina veche, pentru că se rupe, și nici vin nou în burduf vechi, pentru că se crapă. Schimbarea, ca să fie efectivă, trebuie să fie totală. Conștiința poporului român nu suportă politica publică a trădării și înrobirii. Să luăm aminte, vremea refacerii se apropie! Speranța este mare numai pentru cel ce are credința mare. Chiar dacă hoții și impostura par astăzi de neînvins, greu de înlăturat, chiar dacă par că sporesc zilnic în putere, chiar dacă avem impresia că a dispărut credința, viitorul României va fi demn și luminos, pentru că pe dedesubtul viiturii rău mirositoare de acum curge fluviul credinței strămoșești. Trebuie doar să îndrăznim! (Interviu luat de Ion Longin Popescu)

Sursă:diasporaromaneascaunita.com

Cititți și…

România are nevoie de eroi! Mișcarea Motivația: România!

3 septembrie 2014 | Publicat de Redactia RBN

p style=”text-align: justify;”

,

În continuarea volumului “Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România”,  reputatul istoric și analist american LARRY L. WATTS,  a lansat cel de-al doilea volum  “CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMĂ – România și sfărșitul razboiului rece”, prilej cu care domnia sa a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări inedite .

Interviu Larry Watts:

Volumul  “CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMĂ”, încearcă să restabilească adevărul istoric și să corecteze percepția occidentală vis-a-vis de rolului jucat de România în plan internațional în perioada Războiului Rece.Acest Volum , ajunge cu dezvăluirile până în prima săptămână din decembrie 1989, oprindu-se chiar înainte de revoluție.

Astfel se pot desprinde concluzii mai mult decât surprinzătoare pentru noi românii, învațați  în ultimii zeci de ani de către vectori obscuri ai neamului românesc să fim mereu puși la zid și aratați cu degetul:

*România prin politica externă a contribuit într-o mare măsură la sfârșitul „Războiului Rece” !

*România a fost cel mai de încredere partener pentru occident și SUA dintre toate țările  blocului comunist, fiind  deschizătoare de drumuri înconstruirea acestor relații !

*România nu a mimat independența față de Uniunea Sovietică, ci a chiar mai mult, a devenit un partener strategic important al SUA pe plan militar și informațional,  sfidând amenințarea tot mai mare din partea blocului comunist dirijat de Moscova care a trecut România la CATEGORIA INAMICI, devenind în acest sens o țintă majoră a unui uriaș, abil și perfid angrenaj pus în mișcare pentru distrugerea sa.

Sursele cărții  sunt documentele descoperite după 1989 în arhivele fostelor țări socialiste, fiind tratat în mod detaliat și susținut pe baza documentelor în cauză

 Modul eronat în care au fost percepute în Occident, România și atitudinea ei față de URSS și de ceilalți membri ai Pactului de la Varșovia, precum și cauzele acestor percepții eronate: tendințe cognitive care se manifestă în mod obișnuit în comunitățile analitice și de inteligence, precum și campaniile de dezinformare concepute și puse în practică de „aliații“ României din Blocul Sovietic sub comanda Moscovei.

Larry Watts, autor: ”Romania a devenit un partener de incredere al Occidentului, in special al Statelor Unite, pentru peste de 20 de ani. Oamenii au fost foarte preocupati dupa ’89 sa explice problemele interne, despre ce fel de abuz au facut niste romani asupra altor romani; povestea aceasta este despre cum a actionat Romania ca un actor international”.

Ziaristi Online:

Trilogia sa istorică, în elaborare, este o cascadă de revelații, însă fiecare riguros argumentată. Și toate converg, într-un final, în același punct esențial: România postbelică a fost, după înlăturarea de la putere a cominterniștilor de tipul Pauker, Luca etc., oponentul real și cel mai redutabil din interiorul Tratatului de la Varșovia al politicii imperiale a URSS. Oponent real și nu prefăcut, cum s-a tot bătut moneda falsă după 1989 (ceea ce nu-i împiedică nici acum, după noianul de mărturii produse de Larry Watts, pe detractorii de serviciu ai istoriei contemporane a României să-și emită răstălmăcirile.) Iar oponent redutabil, pentru că a reușit, prima din „lagărul socialist“, să obțină retragerea din țară a trupelor Armatei Roșii, și a a aplicat un demers consecvent de politică externă în folos național, care nu putea să nu intre în opoziție – uneori deosebit de critică – cu linia stabilită de Moscova comunistă. Confruntarea aprigă între București și Moscova și capitalele satelite ei din lagăr n-a fost circ de ochii lumii. Altfel, s-ar fi exprimat între ei cu atâta „sinceritate“, (citește: cu atâta ură și bădărănie), lideri sovietici, despre România? Brejnev, în 1979: Ceaușescu, „în esență, este un trădător“. Mareșalul Kulikov, în 1982: „Practic, el trădează interesele lagărului socialist“.

Întemeiat pe dovezi istorice, Larry Watts afirmă: „În conformitate cu documente ale Pactului de la Varșovia, disponibile acum, de la prima reunire, la începutul anilor 1960, niciun summit al Pactului de la Varșovia nu a fost doar o simplă curea de transmisie a opțiunilor sovietice. Iar principalul motiv în acest sens a fost acela ca aproape de fiecare dată România a contestat pozițiile sovietice, le-a apărat pe ale sale și a înaintat propuneri și inițiative neaprobate anterior, cu care Moscova s-a văzut nevoită să facă anumite compromisuri“. Compromisuri au făcut „aliații“ socialiști, dar în același timp au conceput și desfășurat o campanie amplă de discreditare a României în fața Occidentului și, în general, în lume. O campanie din păcate reușită și cu efecte dezastruoase până astăzi. România fost pusă la zid, înainte de 1989, de propriii săi tovarăși de lagăr, iar Occidentul, credul sau inconștient dezinteresat, a căzut în capcană.

Descoperirile din arhivele Pactului de la Varșovia după 1989 și investigațiile conduse de organisme de monitorizare americane și internaționale (…) au relevat faptul că Bucureștiul a continuat să sfideze Moscova pe „aproape toate punctele de pe agendă“, în interiorul Pactului de la Varșovia.

În vreme ce toate aspectele politicii externe și de securitate a României erau sistematic reatribuite regimurilor loiale sovieticilor, cu ajutorul aparatului de măsuri active al URSS și al Pactului de la Varșovia, țara și conducerea ei erau cu minuțiozitate înfățișate ca susținând exact opusul măsurilor promovate în ultimul sfert de secol. De la statutul de unic membru al Pactului care refuzase să blameze și să condamne SUA, RFG și NATO, România devenise țara care detesta cel mai profund autoritățile de la Washington, Bonn și Bruxelles. De la țara cu activitate

de pionierat în domeniul relațiilor cu Europa de Vest și mai ales cu CEE, devenise cea mai antieuropeană dintre toate. De la singurul membru al alianței care condamnase invaziile militare conduse de sovietici și respinsese doctrina Brejnev, devenise susținătoare a invaziilor militare în Europa și împotriva propriilor aliați. Desigur însă, România nu devenise în realitate așa, dar acestea erau imaginile proiectate în Occident de aparatul sovietic de dezinformare, cu un remarcabil succes.

Asupra acestor acțiuni antiromânești de minimalizare, ridiculi­zare, exorcizare etc. a demersului Româ­niei în lume, pentru a căror concretizre s-a lucrat din greu și foarte subtil și care continuă cu acelaș iureș și astăzi – cercetătorul american stăruie cu tenacitate și mereu documentat.

România pusă la zid este de fapt laitmotivul tulburător al acestei istorii adevărate a României ne rată  istoricul american Larry Watts.

Din cuprins cărții – „CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMĂ” :

PREFAȚA AUTORULUI / 9

ABREVIERI ȘI ACRONIME / 12

I. PERCEPEREA GREȘITĂ A ROMÂNIEI / 19

Capitolul 1: Perceperea greșită a României / 21

România ca problemă analitică: moștenirea unei înțelegeri eronate / 28
Prejudecata cognitivă de bază: România, „cea mai puțin capabilă“ să înfrunte Moscova / 35
Erori acumulate: nu pune niciodată sub semnul întrebării apartenența la Pactul de la Varșovia / 46
Erori auxiliare: opoziția ascunsă a altor membri ai Pactului / 53
Patologiile organizaționale, criza rachetelor din Cuba și imaginea dușmanului / 63
Secretizare, compartimentare și războiul din Vietnam / 68
Inducere în eroare și dezinformare: intoleranța și genocidul cultural / 82
Inducere în eroare și dezinformare: România, cal troian sovietic / 92
Operațiunile sovietice de disuadare și blocare / 103
Tendința alarmantă a relațiilor româno-americane / 110

II. CONFLICTUL DIN 1978 / 119

Capitolul 2: Fuga lui Pacepa, iulie 1978 / 121

România distribuită în rolul de „prinț al hoților“ / 121
Pretinde că este oficină sovietică, discreditează-i prietenii! / 132
DSS în degringoladă / 136
Dezmembrarea spionajului militar românesc / 143
Mitul Pacepa / 148

Capitolul 3: Conflictul clandestin devine public / 153

Dezacordul pe tema terorismului internațional / 154
Percepția asupra axei Beijing-București / 159
Axa Beijing-București sub asediu / 166
Confruntare decisivă pe tema Statutului Forțelor Armate Unite (FAU) pe timp de război la summitul din 1978 al Pactului de la Varșovia / 172
Lupta cu „isteria războiului“ lansată de Kremlin / 178
Pregătirea pentru contramăsurile sovietice / 181
Recurgerea la transparență / 184
Dezvăluirea direcțiilor de subordonare în cadrul Pactului / 192

III MĂSURILE ACTIVE SOVIETICE LA SFÂRȘITUL ANILOR 1970 / 199

Capitolul 4: Tiparul operațiunilor ostile ale blocului / 201

Bătălia cu conspirația în Occident / 204
Contracararea României pe direcții ascunse de influență Est-Vest / 207
România abordată dintr-un alt unghi / 210
Reinterpretarea Coșului III ca o armă anti-românească / 216
Izolarea RSS Moldovenești de activitatea subversivă a României / 219
Conspirația sovieto-cehoslovacă din 1978–1979 / 223
Misivele lui Király și „politica secretă de asimilare“ urmată de România / 226
Mistificarea privind abuzul asupra minorităților / 231
Provocarea românească la adresa unității Blocului / 233
Scenarii privind o intervenție sovietică: conflict etnic, secesiune și destabilizare / 241
Pretinsul abuz ca justificare pentru rectificarea granițelor / 247
Capitolul 5: Invazia societică în Afganistan / 251
Furtul Afganistanului/ 252
Disimularea unui protest extraordinar / 257
Destrămarea „alianței“ între Belgrad și București / 261
Mobilizarea loialiștilor în favoarea invaziei în Afganistan / 264
Campania împotriva Pakistanului / 266

IV. ȚINTA: DENIGRAREA INSTITUȚIILOR ȘI A POLITICII DE APĂRARE A ROMÂNIEI / 273

Capitolul 6: Rescrierea rolurilor în criza poloneză, 1980–1981 / 275

Exploatarea contradicțiilor dintre Polonia și România / 276
Antagonismul polono-român pe tema integrării Pactului de la Varșovia / 281
Măsurile active sovietice și principiul românesc al neintervenției / 287
Opoziția României față de intervenția în Polonia, în 1980 / 294
Întrunirea miniștrilor Apărării din Pactul de la Varșovia, în decembrie 1981 / 299
Fabricarea unei Ungarii „sfidătoare“ / 303
Îngroparea sfidării românești / 306

Capitolul 7: Discreditarea armatei române / 309

Relația specială româno-americană înainte de 1980 / 311
Disecarea autonomiei militare a României: Studiile Alexiev-RAND / 318
Istorie versus ideologie / 322
Demonizarea și denigrarea armatei române: studiul Volgyes / 325
Imaginea privind inamicul a forțelor armate române / 331
Impactul studiului Volgyes / 335
Deosebirea dintre realitate și aparențe / 340
Capitolul 8: Ținta: „Grupul consultativ“ al armatei / 344
Bătălia pe tema istoriei militare / 349
Eforturile de a închide Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară / 355
Influența sovietică asupra accesului la informații al regimului / 360
Percepția privind disponibilitatea României pentru operații sovietice ofensive / 362
Obstacole în calea evaluării americane la începutul anilor 1980 / 367

V. DETURNAREA POLITICII EXTERNE A ROMÂNIEI / 373

Capitolul 9: Politica blocului sovietic față de România în mandatul lui Andropov / 375

Manipulările sovietice ale liderilor supuși din cadrul Pactului de la Varșovia / 377
Trage România înapoi, împinge Ungaria înainte / 379
Distorsionarea politicii românești în Balcani / 386
Personalități și instituții maghiare / 392
Precedența maghiară în organizațiile „de fațadă“ sovietice / 395
Distorsionarea intențiilor și a comportamentului României / 401
România în derivă / 406
Ambalarea motoarelor operaționale asupra României / 408
Capitolul 10: Eurorachetele și „independența“ Ungariei / 412
Negarea RYAN / 413
România, Ungaria și politica de „diferențiere“ / 419
Consolidarea Ungariei, distrugerea României / 424
Ofensiva serviciilor de informații în 1983 / 426
Politică externă extinsă, paranoia și declinul capacităților administrative / 430
Realitatea și percepția asupra „disidenței“ Ungariei / 432
În culisele „disputei“ eurorachetelor / 437
Inițiativele Szürös și disputa mediatică în privința eurorachetelor / 444
Originile românești ale „noii“ politici externe a Ungariei / 450
Opoziție fățișă și complicitate mascată / 453

VI. SCHIMBAREA ARHITECTURII DE SECURITATE ÎN RĂZBOIUL RECE /459

Capitolul 11: Transformarea securității ca mijloc de supraviețuire / 461

Strategiile românești de combatere a controlului militar sovietic / 462
Creionarea imaginii de inamic a SUA și NATO / 465
Influențarea strategiei sovietice prin intermediul Pactului de la Varșovia / 470
Moștenirea Cubei în politica românească de control al armamentelor / 472
România susține MSI și verificările obligatorii / 476
Opiniile sovieticilor și ale Pactului asupra poziției române referitoare la MSI / 480
Instituționalizarea CSCE / 484
Protejarea procesului CSCE la Madrid / 489
Capitolul 12: Impunerea prin șantaj a încheierii Războiului Rece / 493
Amenințare iminentă și disciplină în alianță versus dezarmare / 493
„Isteria războiului“ versus rațiune, la întrunirea CPC din 1983 / 496
Trecerea la dezarmare, reformarea Pactului și Comisia Specială / 499
O „atitudine distructivă, dictatorială, care ignoră rațiunile de clasă“ / 502
Crearea discuțiilor virtuale pe tema FNRm / 505
O aniversare nedemnă de celebrare / 511
În căutarea unui profit: reînnoirea Tratatului de la Varșovia, ianuarie 1985 / 517
Inițiativa pentru trecerea la dezarmare „reîncărcată“, martie 1985 / 523
Transformarea sfidării românești în opoziție maghiară / 526
Condițiile militare impuse de România pentru semnarea unui nou Tratat de la Varșovia / 529

Capitolul 13: Artiștii mărunți împrumută, marii artiști fură / 533

Experiența României în domeniul controlului armamentelor și agenda de
securitate a lui Gorbaciov / 535
Trecerea la „Noua Gândire“ / 537
Problema militară a lui Gorbaciov / 539
Recuperarea agendei de securitate sovietice / 541
Coliziunea frontală dintre România și armata sovietică / 542
Moscova sub continuă presiune: summitul de la Sofia, în 1985 / 545
Întâlnirea miniștrilor de Externe și summitul de la Reykjavik din 1986 / 550
La summitul din mai 1987 / 554
Politica de apărare a cui? / 557
Ascunderea rolului deținut de România în chestiunea FNRm / 561

VII. CU ASEMENEA PRIETENI, CINE MAI ARE NEVOIE DE DUȘMANI?

1988–1989 / 567

Capitolul 14: Reformarea pactului de la Varșovia / 569

Transformarea alianței: „integrare“ versus democratizare / 569
Propunerea de reformă din 1988: dizolvarea Pactului de la Varșovia / 574
Răstălmăcirea unei amenințări militare românești / 577
Temeri sovietice privind retragerea României / 584
România „antireformistă“: eliberare sau liberalizare / 590
Temerile stârnite de fascism și Pactul Ribbentrop-Molotov / 593
Distragere, doctrina Brejnev și drepturile minorităților / 599
Cele trei niveluri ale confruntării sovieto-române / 603
Capitolul 15: De la partener la paria / 609
Pregătirea terenului pentru violențe / 609
Ungaria și „agresiva amenințare militară românească“ / 617
Amenințarea nucleară românească / 623
„Bomba“ lui Ceaușescu / 628
Cine face pregătiri militare împotriva cui? / 639
Comunicatul emis la consfătuirea Pactului de la Varșovia de la București, în iulie 1989 / 647
Polonia și „amenințarea militară agresivă românească“: august-decembrie 1989 / 651
Condamnarea intervenției și solicitarea de retragere a trupelor: decembrie 1989 / 659

TRECUTUL CA PROLOG: ROMÂNIA ÎNȚELEASĂ GREȘIT ÎN AJUNUL REVOLUȚIEI / 665

MULȚUMIRI / 675

INDICE / 677

 

Surse text: Rao BooksLarryLWatts , Ziaristi Online, Curentul, R.B.N.Press

 

Citiți și

Eveniment de excepție la Biblioteca Centrală Universitară – lansarea celui de al doi-lea volum al reputatului istoric și analist american, LARRY L. WATTS, “CEI DINTÂI VOR FI CEI DIN URMĂ”, în continuarea volumului “Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România”

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press