ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "veteran de război"

veteran de război

,

Trei ani luptător, comandant baterie de aruncătoare – șase ani prizonier în minele de cărbune din lagărele comuniste Siberiene.

Plutonierul adjutant principal în retragere Constantin Herțoiu, veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost sărbătorit sâmbătă, 28 februarie, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 101 ani, de către reprezentanți ai Centrului Militar Județean Vâlcea și Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, ocazie cu care i-au fost înmânate diplome de onoare din partea Ministrului Apărării Naționale, Președintelui A.N.V.R., Centrului Militar Județean Vâlcea și Garnizoanei Râmnicu Vâlcea. De asemenea, veteranului i-au fost oferite două medalii și o insignă de veteran de râzboi din partea A.N.V.R. și produse alimentare din partea Centrului Militar Județean Vâlcea.

Constantin Herțoiu, din Câineni-Vâlcea, fost prizonier de război, și-a petrecut aproape șase ani din viață în lagărele din Siberia „într-o mină de cărbune”.

Constantin Herțoiu s-a născut la 28 februarie 1914 și locuiește de când se știe în satul Câineni, județul Vâlcea, are 6 copii – 3 fete și trei băieți – toți la casele lor, este mândru de ei.
La cei 101 ani ai săi, „Nea Costică” se simte ca în tinerețe, când a aflat că este căutat de ofițeri din Armata României acesta a venit într-un suflet de la biserica din comună, de toiagul ce-l ținea în mâna dreaptă uitase „îl folosește doar pentru a se apăra de câini” a spus un vecin.
Își amintește cu durere de atrocitățile celui De-al Doilea Război Mondial și are ochii umezi când povestește de cele suferite atât înainte de război cât și în timpul razboiului, mai ales de suferințele din cei aproape șase ani petrecuți în lagărul Siberian.

Respect pentru sacrificiul făcut!

Câteva frânturi din povestea lui „Nea Costică”:

„Din spusele mamei, familia noastră s-a refugiat în Argeș în timpul ocupației Austro-Ungare, iar eu nu știu unde m-am născut, ori în Argeș ori la Câineni. Aveam doi ani în 1916, eram bolnav de tifos și mă încălzeam lângă o sobă improvizată de mama într-o cameră sărăcăcioasă când, într-o zi, un soldat ungur sau austriac a intrat în cameră și a aruncat în sobă un tub de metal plin cu pulbere după care am luat foc, și acum se văd urmele arsurilor. Am fost oblojit cu zeamnă de balegă de măgar, nu erau medicamente pe vremea aceea.
În 1936, la aproape 22 de ani, am fost concentrat, eram bâtă la carte, nu știam să scriu să citesc, armata m-a învățat, am fost repartizat la Sebeș Alba, Divizionul 6 Tunuri Munte din Brigada V.M.
În dimineața zilei de 22 iunie 1941 ora 04.00-04.30, la ordinul Mareșalului Antonescu transmis de comandantul Diviziei, generalul Mociulschi cred că era, prin Comandantul Brigăzii 4 Sebeș, genaralul Ciurea, ,,Vă ordon: Treceți Prutul!” am pornit la atac fără să știm că rușii sunt dincolo, am fost măcelăriți, eu am scăpat eram mult mai înapoi.
În 1943 după încercuirea și masacrul de la Stalingrad(astăzi Volgograd) am căzut prizonier în mâinile rușilor și deportat într-un lagăr din Siberia, timp de aproape 6 ani am lucrat zilnic câte opt ore în mină de cărbune la 2000 metri adâncime, acolo comandam un pluton de artificieri, aveam normă de 700 tone de cărbune la 300 oameni ce se aflau zilnic în subteran.
Dimineața la ora 07.00, la intrare în șut primeam 100 grame pâine și o cană cu ceai, după ce ieșeam lihniți de foame ni se mai dădeau 200 grame de pâine și o zeamă caldă cu urme de sfeclă furajeră, dovleac sau varză, când prindeam vreo bucată din acestea prin zeamă era o minune, o consideram friptură.
Mureau aproape în fiecare zi câte 20÷30 de oameni și ne bucuram intr-un fel pentru că fiecare dintre noi purta la gât un săculeț în care păstram pâine uscată, rezervă, iar de la cei decedați puteam recupera saculețul, așa ne asiguram câteva bucăți de pâine uscată în plus pentru a supraviețui.
Nu mai știam nimic de familie, de prieteni, de rude, muncem pe brânci, dacă nu ne făceam norma nu ne dădeau mâncare.
Munceam câte opt ore pe zi, în trei schimburi. Așa am calculat anii care au trecut pentru că nu aveam ceas, calendar, eram pierduți pe acolo, vai de mama noastră! Nu ne-au dat bani, mereu ne aminteau că nu trebuie să ne gândim că vom primi ceva pentru munca noastră, pentru că noi suntem criminali de război. De voie, de nevoie, am învățat bine rusa, și acum știu. Dacă nu învățai să ceri, mureai de foame
În 1948 am ajuns în România cu trenul, nu mai știu, cred că în primăvară, când am ajuns acasă la Câineni, lumea se uita la mine ca la urs, celor din familie le-am povestit ce am pățit, la multora nu.
m-am căsătorit, am șase copii, trei fete și trei băieți, toti la carsele lor, astăzi fac parastas pentru soția mea care împlinește 11 ani de când s-a dus la cei drepți……”

De vorbit cu Nea Costică n-aș fi terminat nici până astăzi, însă i-am promis că la 102 ani vom sta mai mult de povestit, la care a spus: „Așa să ne ajute Dumnezeu!”

Sursa, autor: Maior Florentin DUMAN / M.Ap.N.  prin România Breaking News

,

„Sacrificiul impune respect!”Respect veteranilor, Eroii zilelor noastre!

Sergentul Cristescu Andrei s-a distins în mod deosebit în luptele pentru eliberarea orașului Chișinău, apoi, luat prizonier, timp de 2 ani și jumătate a suferit de foame, frig și multe umilințe.

Veteranul de război, maior (r) Cristescu Andrei Gheorghe, născut în comuna Răucești, județul Neamț, a fost încorporat în Regimentul 6 Grăniceri Chișinău, în toamna anului 1935. În anul 1938 a fost lăsat la vatră, dar odată cu declanșarea celui de-al doilea război mondial, la 1 septembrie 1939, când s-a decretat mobilizarea generală a rezerviștilor, sergentul Cristescu Andrei s-a prezentat la Regimentul 7 Vânători Chișinău, unde a început pregătirea militară.

În noaptea de 21/22 iunie 1941 România intra în război, pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord. La 4 august 1941 armata română forța trecerea Nistrului și se angaja în marile bătălii de la Odessa, Dalnic și Tatarca unde au fost încercuite o parte din trupele române. În zilele de 19-21 septembrie 1941, sergentul Cristescu Andrei a îndeplinit misiuni foarte periculoase pentru a ieși din încercuire și pe care le-a executat cu mult curaj în dispozitivul inamicului.

Veteranul de război, maior (r) Cristescu Andrei Gheorghe la aniversarea a 100 de ani.

În luna decembrie 1943 a fost trimis pe frontul din Bucovina de Nord și a trecut Nistrul în Ucraina. În primăvara anului 1944 a fost luat prizonier de către trupele rusești și trimis în lagărele de prizonieri, de unde mulți ostași români nu s-au mai întors. La 24 septembrie 1946 a fost eliberat și s-a întors acasă, în satul Oglinzi, unde și-a întemeiat o familie.
Veteranul Cristescu Andrei a fost decorat cu ordine și medalii pentru participarea la război: Bărbăție și Credință, Crucea Comemorativă de Război. A fost avansat până la gradul de maior. Primăria comunei Răucești i-a acordat titlul de Cetățean de Onoare.

Veteranul de război, maior (r) Cristescu Andrei Gheorghe la aniversarea a 100 de ani.

Venerabilul veteran de război a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 100 de ani, de către reprezentanți ai Centrului Militar Zonal Neamț, ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război – filiala Neamț, ai autorităților locale, membri ai familiei și locuitori ai satului Oglinzi, care i-au transmis respectul și recunoștința conducerii Ministerului Apărării Naționale și a tuturor militarilor Armatei României pentru patriotismul, demnitatea și sacrificiul de care a dat dovadă în timpul luptelor din cel de-Al Doilea Război Mondial.

La mulți ani domnule maior!

M.Ap.N prin R.B.N. Press

,

„Sacrificiul impune respect!” Respect veteranilor, Eroii zilelor noastre!

Veteranul de război, plutonier adjutant principal în retragere Ilie Ciornea, este el însuși o poveste de viață despre putere și rezistență, despre multe încercări, despre maturitate și curaj.

Plutonierul adjutant principal în retragere Ilie Ciornea, născut în comuna Dumești, județul Iași, s-a alăturat oștirii române în martie 1944 și a luptat pe Frontul de Est sub blazonul Batalionului 4 Militar, încadrând funcția de comandant de grupă până în toamna anului 1944, când a fost mobilizat pe Frontul de Vest cu același batalion. Pentru întreaga sa activitate a fost decorat cu „Crucea Comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial, 1941-1945”.

Venerabilul veteran de război a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 100 de ani, de către militarii Centrului Militar Zonal Iași, care i-au transmis respectul și recunoștința conducerii Ministerului Apărării Naționale și a tuturor militarilor Armatei României pentru patriotismul, demnitatea și sacrificiul de care a dat dovadă în timpul luptelor din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Cel mai vârstnic cetățean al acestei comune, Ilie Ciornea, este un om care are în spate o poveste despre putere și rezistență, despre multe încercări, despre maturitate și curaj.

La mulți ani domnule plutonier adjutant principal! Vă transmitem în numele militarilor Armatei României respectul și recunoștința noastră, sănătate, bucurii și viață lungă, pe măsura faptelor dumneavoastră de arme. – Sursa: M.Ap.N

,

Grigore Stoica2„Eram ochitor la mitralieră, amplasați în afara orașului, în câmp, pentru apărarea antiaeriană a orașului Tulcea. La începerea războiului au apărut avioane inamice rusești, unde unul l-am doborât chiar eu. Comandantul de Batalion m-a chemat la ordin și mi-a spus că în urma declarațiilor pilotului capturat, sunt decorat cu Medalia „Bărbăție și Credință”, cu Spade, cls.a 3a. Ulterior am fost îmbarcați de la Tulcea în șlepuri până la Ismail. De la Ismail am plecat cu frontul către granița Nistru, spre Odessa, unde în data de 9 octombrie 1941, ora 12.00, am înfruntat un mare atac din partea rușilor, fiind luat prizonier.

Grigore StoicaAm fost dus și în Kazahstan, în Lagărul cu numărul 99, din Caraganda, loc în care am muncit 5 ani sub pază în minele de cărbuni. După 7 ani de prizonierat, în iulie 1948 am fost trimiși acasă însoțiți de santinele și ofițeri ruși cu trenul până la Focșani, fiind predați apoi Lagărului de repatriere. Trenul a mers zi și noapte timp de 22 de zile. Aici am rămas în carantină două săptămâni, până la 4 august 1948, când ni s-a înmânat Ordinul de rămânere la vatră. În 23 noiembrie 1942 a căzut prizonier și fratele meu, Stoica C. Apostu, la Cotu Donului, și a fost dus în Lagărul Celeabinsk, din Siberia, unde a decedat la 9 aprilie 1943”

Plutonierul Adjutant Principal (rtg.) Grigore Stoica, veteran de război, a împlinit pe 17 ianuarie 2014 – 100 de ani și a fost vizitat de reprezentanți ai instituțiilor militare din Garnizoana Focșani. Bâtrânul este autorul primei monografii istorice a comunei Vulturu.

Grigore Stoica3Emoționat, dar pregătit de oaspeți, veteranul de război Grigore Stoica și-a primit musafirii cu brațele deschise, acesta fiind vizitat de primarul comunei Vulturu, dar și reprezentanți ai Stat Major al Centrului Militar Zonal, colonelul Decebal Dîrdală oferindu-i centenarului felicitarea semnată de Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa. Grigore Stoica le-a împărtășit musafirilor faptele sale de arme din al Doilea Război Mondial, care i-au adus medalia „Bărbăție și Credință”, cu Spade, cls.a 3a. Acesta a fost încorporat în armată la vârsta de 21 de ani și a participat la începerea celei de-a doua conflagrații mondiale încadrat ca militar al Regimentului 33 Infanterie Tulcea.

Sursa:adevarul.ro

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press