ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "unionism"

unionism

,

Mircea Druc

Înainte de Marea Unire din 1918, marele poet al tuturor românilor înstrăinați, ardeleanul Octavian Goga, zicea cu amărăciune: “Căci vai de cine-și pierde țara/ Ca să și-o ceară de la voi …”. Astăzi  aniversăm ziua  Unirii  Basarabiei cu Patria-mamă România. Dar nu o facem  din inerție. Sau  de dragul retrospectivei și al festivismului. Fără Reîntregirea Patriei nu vom ieși din criză. Nu vom supraviețui ca națiune. Reîntregirea, însă, nu ne-o poate servi pe tavă cineva din afară.  Reîntregirea nu  poate fi obținută sub formă de grant sau de credit. Nu există o bancă mondială care să acorde cu împrumut identitate, integritate și conștiință națională. Aceste valori  vitale  se cuceresc  prin efort conjugat  de lungă durată și  se mențin cu prețul unei vigilențe eterne.

        La 28 noiembrie 1991, am venit la București. Intenționam să iau cuvântul în cadrul ședinței festive, consacrată aniversării a 73 de ani de la Marea Unire. Eram  pe atunci deputat la Chișinău, din partea Frontului Popular din  Republica Moldova. Am ajuns în capitala tuturor românilor cu gânduri bune. Doream să le amintesc colegilor parlamentari că avem un obiectiv strategic comun: Reunirea. Credeam sincer că o altă ieșire din impas nu există. Spuneam atunci: oamenii schilodiți se plâng, după mulți ani, că-i doare cumplit mâna sau piciorul amputat. Psihoterapia decurge anevoios și suferința nu se mai termină. Exact așa se va întâmpla și cu națiunea română dacă va abandona idealul Unirii. Sindromul amputării nu va dispărea niciodată.

        Conducerea Camerei și a Senatului  nu-mi  permitea să urc la tribună. Dar s-au implicat îndârjit parlamentarii Ion Alexandru și Claudiu Iordache. Am reușit  astfel să-mi rostesc alocuțiunea în sala Parlamentului din Dealul Mitropoliei. Acum 25 de ani  am declarat  răspicat: ”Vrem  reîntregirea Patriei!”

           Am rugat atunci Parlamentul și Guvernul să dea curs  unui apel lansat de numeroase ONG-uri basarabene. Apel susținut și de grupul parlamentar al Frontului Popular din Republica Moldova. Ceream să adopte de urgență o lege vizând reconfirmarea cetățeniei românilor din teritoriile anexate de Imperiul sovietic. Am cerut de asemenea  ca Parlamentul să ia poziție față de referendumul din Ucraina. Să recunoască acest stat în devenire numai după soluționarea problemelor legate de consecințele pactului Molotov-Ribbentrop. Mă adresam de la tribuna parlamentului Țării mele România cu rugămintea:

  • Să răbdăm măcar șase luni fără acte de violență și exhibiționism!
  • Să aibă loc alegeri, să respectăm  regula, democrația și bunul simț!
  • Să spunem  lumii clar, cu fermitate: Vrem reîntregirea!
  • Să cugetăm,  să acționăm ca și cum Unirea s-ar fi produs deja.
  • Și ne sincronizăm asupra problemelor României reîntregite!
  • Să nu vorbim despre Unire! Să ne unim!

        La 1 decembrie 1991,  noi, un grup de parlamentari de la Chișinău și București, am constituit Consiliul Național al Reîntregirii – CNR.  Peste o săptămână, la 5 decembrie 1991, avea să  dispară URSS, de jure și de facto. Atunci am avut șansa să ne re-unim, dar am ratat-o. Politicienii de la Chișinău și București  au rămas  să  tot cântărească până în ziua de azi: ”Ce câștig  eu și partidul meu  cu Unirea?”.  Am  rămas și eu, un unionist prin definiție. Și, din 1991, ca și până atunci,  îmi duc viața sub  presiunea  unor decizii însoțite de risc.

       La ora actuală e simplu și ușor să vorbești despre Unire. Dar, la începutul anilor 90, unioniștii erau atacați vehement. Media autohtonă, de exemplu, mă acuza de toate tarele tranziției de la economia planificată  centralizat la cea de piață liberă. Ca unionist, mă denigra mai urât de cum îl prezintă astăzi pe antiunionistul Igor Dodon. ”Călăul Republicii găgăuze” –  astfel  mă eticheta mass-media rusă. Un ziarist întreba retoric, într-o revistă moscovită: ”De astea cadre a pregătit puterea sovietică pentru republicile unionale!? Asta-i mulțumirea!? Indiscutabil, Druc e un trădător unionist, tâmpit și fanatic. Dar a absolvit două facultăți. La cele mai prestigioase universități de stat din Leningrad și Moscova. A mai făcut și aspirantura la Institutul Americii Latine al Academiei de Științe a URSS. Nu se compară cu ceilalți conducători ai Moldovei, care au terminat doar Institutul agricol din Chișinău. E periculos!”.

       Prin 2011, media de la Tiraspol constata: ”Teritoriul fostei Moldove Sovietice s-ar putea transforma într-o comunitate cu adevărat democratică. Dar liderii psihopați, bolnavi ”de unire” și lipsiți complet de intelect, nu au altă soluție decât să distrugă, cu ajutorul adolescenților, ideea de Moldovă ca stat independent… Fiecare al șaselea locuitor este convins că viitorul este în România. E mult, dacă luăm în considerație faptul că acești promotori ai ”marii uniri” sunt copiii, frații, cumetrii sau prietenii cuiva… Totodată, e prea mare și evidentă superioritatea intelectuală a elitei din stânga Nistrului, față de cea pro română”. Avem aici și explicația de ce descendenții ”eliberatorilor” sovietici sunt cei mai înverșunați apărători ai statalității moldovenești. Jumătate de secol au fost la putere și speră că tot ei vor conduce, dacă Basarabia nu se va reuni cu România. Desigur, unioniștii au și ei păcatele lor, dar acestea nu schimbă datele problemei.

        În decembrie 1989, după aproape trei decenii de studii și activitate profesională la Leningrad, Moscova și Cernăuți, am venit la Chișinău. Cretinismul profesional și înfumurarea caraghioasă a multor șefi de pe malul stâng al Nistrului mă oripilau. După primele alegeri, relativ libere, din februarie 1990, cei de la Tiraspol nicidecum nu-și găseau locul în noile structuri de putere. Primele simptome de scădere a statutului  lor privilegiați apăruseră încă prin 1989. Aceasta a fost una din cauzele separatismului inițiat de elitele din stânga Nistrului. În consecință, cinci raioane de croială sovietică se declară independente. Astfel, în plin proces de dezagregare a Imperiului, s-a format o mică republică, condusă de un mare clan. Nostalgic, omul sovietic vântură în continuare teza despre ”superioritatea intelectuală” a elitei de la Tiraspol. Astfel își alimentează  rezervele de vanitate. Acum, însă, pretinsa elită alogenă, separatistă și românofobă, este terfelită zilnic  chiar de propriii exponenți.

Unioniști și antiunioniști

         Cu toată amploarea mișcării unioniste, foarte mulți concetățeni se întreabă: – De ce integrarea celor două state românești nu este dorită de întreaga suflare dintre Nistru și Prut? Le răspund: din simplul motiv că unii  oameni sunt unioniști, iar alții – antiunioniști.  Fiecare politican, analist, politolog, formator de opinie sau om de afaceri are o motivație proprie. Anomalia istorică numită ”Republica Moldova”  este o societate dezaxată. Dintr-o sută de medici doar unul poate să pună un diagnostic perfect. Unii cetățeni au tot sperat că Imperiul sovietic va renaște. În 2011, Constantin Tănase scria: ”Trebuie să recunoaștem că noi avem probleme mari nu numai cu elitele, ci și cu poporul. De fapt, cum e sacul și cârpeala! Aproape două sute de ani a trăit sub ruși. Când trăiești prea mult în rahat, te obișnuiești atât de mult cu el, încât acesta nu te mai deranjează, nici nu-l observi, ci dimpotrivă, când rahatul dispare, îi duci lipsa”.

         Îmi amintesc cu cat fast marcau EI ziua de 4 august. Data constituirii Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești în 1940, – după ce ”glorioasa Armata Roșie a eliberat norodul moldovenesc de sub jugul burghezo-moșierilor romani”. După 1991, la 27 august, lumea sărbătorește ziua independentei Republicii Moldova. O independență pe care eu, de exemplu, am  perceput-o atunci ca un prim pas spre reunificare. Deși puțini mai cred în viabilitatea statelor mici, deși situația Republicii Moldova este incomparabila cu cea a statelor baltice independente, EI sărbătoresc an de an  independența.

          După colapsul Imperiului, pe malul drept al Nistrului, cu excepția orașului Tighina, au rămas la putere agrarienii. Cei mai închistați exponenți ai elitei comuniste. Diverse clanuri au împărțit între ele tot ce s-a acumulat în perioada postbelică. În anii 90, și-au adjudecat colhozurile, sovhozurile și industria alimentară. Clanul Moțpan – Sangheli – Daraban, clanul Snegur și clanul Lucinschi au împărțit între ele întregul patrimoniu din raioanele basarabene ale  RSSM. După 2000, ceea ce mai rămăsese a fost acaparat de clanul Voronin – Reidman – Tkaciuk. Astfel, fosta elită sovietică s-a căpătuit, unii devenind  băieți deștepți, baroni locali sau oligarhi. Generația a doua de conducători, nu mai avea ce împărți. Unii,  chiar  dintre cei trimiși de mine în 1990 la studii  în Occident,  s-au apucat de racket  bancar. Acum nu a mai rămas de furat decât granturile venite din Occident.

          Personal, nu am investit nici o speranță în proiectul ”Republica Moldova”. Nu mă interesa țărișoara, cântată odinioară de poeții sovietici moldoveni: ”Moldovă, țărișoara mea!/ Din Naslavcea în Giurgiulești/Ca un strugure de  poamă/Pe harta Uniunii crești!” Nici  actuala ”Țară de minune, Țară lui Dogaru” nu mă pasionează. Deși, pe autorul emisiunii de la Publica TV îl stimez. Țara pentru mine nu începe cu epoca feudală. Nici cu Moldova, nici măcar cu marele Stefan cel Mare. Avem un spațiu  al nostru moștenit, ancestral, cu valorile  sale eterne. Nu cred in rațiunea existenței unor state mici: Republica Nistreană, Republica Donețk, Republica Lugansk, Republica Găgăuzia și altele de genul acesta. Una or fi stătulețele Liechtenstein, San Marino sau Andora. Poate ca sunt prospere, fericite. Însă ele nu reprezintă decât niște relicve ale Evului Mediu. Nu mi-am dorit niciodată un stătuleț din ”trei  județe și o stână”, vorba regretatei unioniste Leonida Lari.

        Într-un fel, îmi vine ușor să plutesc în ceața de la Chișinău și București fiindcă nu-mi propun să evaluez egocentric comportamentul conaționalilor. Am un obiectiv de suflet: Reîntregirea! Și, în funcție de acest obiectiv, îi testez pe fiecare. Nu mă interesează ce reprezintă cutare ”oligarh” de la Chișinău. Am obiectivul în minte și o unitate de măsură. Simplu,  reducționist, îi testez pe oameni în funcție de ceea ce fac concret pentru Unire. Și dacă nu fac nimic, degeaba mă toacă la cap un post TV  că Vlad Plahotniuk este  un diavol,   iar  alți  sunt  niște îngeri.

         Am făcut parte din mișcarea de eliberare naționala în clandestinitate. Am activat împreună cu Alexandru Șoltoianu, Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpi, Valeriu Graur, Loghin Alexeev, Mihai Andronic, Mihai Pașa și  mulți alți  basarabeni și nord bucovineni. M-am simțit unionist de la 19 ani și așa am rămas. Eram niște tineri utopiști, dar cu picioarele pe pământ. Ne dădeam seama:  atâta timp cat exista URSS, nu puteam înlătura consecințele Pactului Molotov– Ribbentrop. Mă refer la răpirea Basarabiei si a nordului Bucovinei. Știam: mai întâi trebuie să dispară Imperiul. Si, când a dispărut Imperiul, credeam că estonienii, lituanienii și letonii, frații noștri de suferință, vor deveni independenți. Iar noi,  românii, care am avut aceeași soartă, ne vom reuni cu Țara. Însă,  la Chișinău se afla la putere o elită  alăptată și crescută de regimul sovietic-imperial.

        Promotorii proiectului bolșevic aveau și ei un vis al lor neîmplinit. Sperau că, menținând statul moldovenesc vor ajunge, pană la urma, la dezmembrarea României. După care vor face EI o ”Moldovă Mare”. Un stat protejat, condus, ghidat și ținut în frâu de către Moscova. Valahia o lăsau să rămână singură. Sau o dădeau mărinimos turcilor, poate bulgarilor, sau nu mai știu cui. Iar Transilvania urma să intre în NATO, împreună cu grupul de la Vișegrad. Proiectanții nostalgici doreau să obțină, dacă nu anexarea Transilvaniei, măcar o confederație cu vechiul pretendent – Ungaria. Dar n-a ieșit așa.

          Viorel Patrichi mă întreba nedumerit: – De ce Vladimir Voronin l-a bruscat mitocănește pe Traian Băsescu!? Președintele nostru nu vroia decât să abordeze  chestiunea unei eventuale integrări a celor două state românești!

         Multă lume ghicește: cam ce hram poartă acest moldovean get beget, coada vacii? Ca licențiat în psihologie, Mircea Druc vede situația astfel: Voronin depinde în totalitate de propria ierarhie motivațională, consolidată de-a lungul întregii sale vieți. În vârful piramidei se află conștiința de Homo sovieticus. Nimeni și nimic nu i-o poate modifica. Este un om sovietic, convins de adevărul său absolut: stat moldovenesc, națiune moldovenească, limbă moldovenească. Cunoscuta aberație trâmbițată fariseic de Vasile State și alții ca el.

          În orice conjunctură politică, personajul rămâne un românofob irecuperabil. Un rusofil onest. Un antioccidental prin excelență. Conjunctural și mercantil, Voronin acceptă o conlucrare. Un flirt  temporar cu Rusia, China, Ucraina, Israel, SUA, Europa. Dar niciodată  nu va fi pentru unirea cu România. În plan politic, pentru el controlul asupra raioanelor din stânga Nistrului, înseamnă totul, absolut totul. Odată realizat acest obiectiv primordial, ar putea să se lepede  chiar și de Rusia. Cine îi dă  înapoi Patria mică unde s-a născut, îl are pe Voronin asociat pentru totdeauna și în toate.

          Încă în 1990, am avut o discuție sinceră  cu președintele Mircea Snegur și cu alți șefi basarabeni. Am înțeles perfect: nu doreau unirea fiindcă România era săracă iar noi eram bogați. Își imaginau că vor transforma Republica Moldova într-o nouă Elveție. Există, ziceau ei, un precedent. Propaganda țaristă folosea pentru Basarabia sintagma ”Elveția rusească”; eliberatorii bolșevici au botezat-o ”Grădina înfloritoare a Uniunii Sovietice”. Atunci mi-am dat seama că nu pot avea nimic în comun cu promotorii unui stat aparte moldovenesc și mi-am continuat calea mea.

        Unii basarabeni, cretini  sau fariseici, vehiculează  în continuare o mostră de gândire tactică autohtonă. Aceea cu vițelul.  De un sfert de secol vițelul blând suge la două vaci. I-au crescut  copitele, coarnele și acum este un bou viguros. Și asta-i soarta boului, vițel adult, sa stea la poarta noului, nițel mai mult. De fapt, sunt două porți. Una se cheamă ”Unirea cu România”, cealaltă ”Integrarea în Uniunea Europeană”. Să  mai stea…

       În martie 2015, Val Butnaru diagnostica exact situația: ”Republica Moldova  este un stat falimentar, corupt, impotent. Mai pe scurt – o stână. Republica Moldova nu se va integra  în UE nici în următorii zece ani, nici în următorii 25 de ani,  nici în… Păcat e că știm cu toții lucrul acesta, dar ne prefacem  că așteptăm himera Schimbării! Nu integrarea în Uniunea Europeană este șansa noastră, ci Unirea imediată cu România. Rămâne valabilă oferta făcută de președintele Traian Băsescu: ”Cereți Unirea și-o vom face!” Punctum!”

Fără capitaliști, nu putem face unirea

        Acum două decenii  am lansat  o chemare patetică: ”Capitaliști români, vă rog frumos, treceți Prutul!”. Peste ani, când președintele Traian Băsescu le-a vorbit liderilor occidentali despre Unire,  aceștia ”nu au făcut ochii mari”. Problema  e alta: doresc capitaliștii  de pe ambele maluri ale Prutului sau nu doresc reîntregirea națională? Cu certitudine, ne vine foarte greu să construim Unirea fără businessmeni. Unii dintre ei sunt etichetați drept mafioți, vânduți Rusiei, Israelului etc. Aproape un deceniu, media de la București ne-a tot speriat:  Nu putem trece Prutul! Ne papă Voronin, omul rușilor! Am spus de atâtea ori: Voronin nu e omul Moscovei! Este omul unui segment de capital transnațional, care l-a și adus la putere.

          În prezent, media vehiculează o altă sperietoare: Plahotniuk, omul… Deși, în realitate, la Chișinău, are loc cea mai ordinară și disperată luptă pentru putere între diverse grupuri de interese. Plahotniuk a trecut testul la mijlocul anilor 1990, când austriecii și partenerii lor l-au selectat pentru a conduce o sucursală a companiei ”Petrom” în Republica Moldova. Social-democrații de la București și Bruxelles agreează PDM, partidul condus de Plahotniuk. Am aflat din presă că popularii de la București și Bruxelles l-ar fi dorit partener pe Ion Sturza. Acesta și-a demonstrat capacitățile promovând interesele companiei ”Rompetrol” în CSI.

        Pentru elucidarea cazului, le sugerez românilor inocenți să întocmească o listă: Mari capitaliști din RM. După care să-și pună întrebarea: Ore de ce facem atâta tam-tam cu oligarhii, ca bolșevicii cu boierii și chiaburii? Am vrea cumva să activăm într-o economie de piață, dar cu principii egalitariste? Să muncim ca în socialism, dar să trăim ca în capitalism? Să aplicăm rigorile cazărmii comuniste în bordelul consumist?

           Ori nu ne dăm seama pe ce lume trăim, ori nu suntem sinceri. Am vegetat o jumătate de secol în regimul comunist. Puteai să fii deștept, bine pregătit profesional, însă deciziile erau luate de persoana, care deținea puterea politică. Prim-secretarul te punea președinte de colhoz, director de sovhoz, rector, șef de gară, director de teatru etc. În 1972, secretarul PCM Petru Lucinschi decidea dacă să rămână la Politehnica din Chișinău sau să fie dați afară  ”pentru naționalism” 50 de lectori și profesori, printre care și Mircea Druc. Timp de două decenii, destinele intelectualității basarabene au depins de voința și capriciile lui Ivan Bodiul. El a ajuns prim-secretar fiindcă soția lui era foarte frumoasă și i-a plăcut lui Leonid Brejnev… În comunism, existau șefi care se abăteau de la normele partidului unic și erau sancționați. Schimbam secretarii de partid, dar sistemul  rămânea intact.

          Acum trăim într-un regim în care factorul decisiv este capitalul, de regulă cel legal. Cine dispune de capital își poate face deputații și miniștrii săi.  Poate ajunge să ocupe orice post, chiar și de președinte al statului. În capitalism, unii adună averi pe căi ilicite și nimeresc după gratii. De un sfert de secol la Chișinău schimbăm ”oligarhii” și restul rămâne pe vechi. Să mai avem un pic de răbdare. Se va decide până la urmă și destinul așa-numiților oligarhi din Republica Moldova. Se va decide corect, echitabil, conform legislației unui stat de drept. Sub acest aspect, Chișinăul se află, în comparație cu  Bucureștiul, la nivelul anului 2004.

         Desigur, la Chișinău, ca și la București,  puțini  politicieni  au un ideal național. Dar nu toți oamenii întreprinzători, cei care produc valori materiale și plătesc  impozite, sunt ”vânduți”. Deși, firește, au și ei interese transnaționale. Nu toate segmentele de capital din spațiul românesc sunt captive.  Eu cred că tot mai mulți oameni de afaceri onești se vor angaja în obiectivul nostru major, care este reîntregirea națională. Se găsesc și pe la noi  ”oligarhi” care nu dăunează  Unirii. Nu vreau să dau nume acum, dar unii capitaliști fac lucruri bune, ca Vasile Stroiescu – boierul basarabean unionist, ctitor și mecenat, primul președinte  al Parlamentului României Reîntregite. Contemporanii noștri repară și utilează grădinițe, spitale, creșe, maternități, creează locuri de muncă, sponsorizează oameni de cultură și știință, construiesc case pentru oameni sărmani. E, adevărat, unii sunt acuzați de mass-media că se implică în jocuri politice și financiare, prin care își controlează partenerii sau  politicienii sponsorizați. Fără îndoială, este condamnabilă orice abatere de la legislația în vigoare. Și, bineînțeles, de la cele zece comandamente creștine. Faptul că și unii preoți le încalcă, nu ne face să renunțăm la credința în Dumnezeu.

Spirala istoriei se întoarce. 

        În actuala conjunctură geopolitică, românii  de pe ambele maluri ale Prutului par tot mai defazați. Dar, din punct de vedere strategic, apare din nou o șansă. Ne aflăm într-o situație similară cu cea din ajunul prăbușirii imperiului sovietic. Timp de 25 de ani  nu a existat o premiză atât de favorabilă. Ordinea cosmică este mult mai propice pentru reunirea Basarabiei cu România. Finalizarea procesului de reîntregire a națiunii române depinde de minoritatea creativă. Procentele vehiculate de antiunioniști, nu valorează prea mult. Pe timpul inchiziției nu  activau, ca astăzi, sociologi și analiști aserviți. N-avea cine  prezenta sondaje de opinie, demonstrând că  90% dintre cetățenii urbei sunt de acord  ca Galileo Galilei și Giordano Bruno să fie arși pe rug pentru ”ereziile lor”.

       Reîntregirea națională este un ideal, care presupune o schimbare radicală, efort și riscuri asumate. De aceea, unionist sincer și consecvent poate fi doar un idealist înnăscut. Însă, în structura oricărei populații, constructiviștii –  oamenii deschiși schimbărilor (minoritatea creativă, inovatorii nu depășesc cota de 7%). În rest,  ”urzeala norodului” conține: misoneiști (conservatorii nativi și intransigenții, adversarii înnoirii de orice fel – 33%); filoneiști (activiștii, animatorii, prostănacii cu inițiativă, promotorii schimbării cât mai frecvente și cu orice preț, – 8%) și partea ce mai numeroasă –  expectativii (conformiștii, centriștii, căldiceii – 52%).

          Pentru românii constructiviști unionismul înseamnă aducerea acasă a teritoriilor noastre răpite: nordul Bucovinei, nordul Basarabiei, sudul Basarabiei, ținutul Herța… Pe unioniștii autentici nu-i interesează dacă județul Chișinău este mai dezvoltat decât județul Cluj sau invers. Ei  doresc Unirea  din  cu totul alte considerente. Și o construiesc, zi de zi, cu răbdare și efort.  Iată argumentul lor principal:

     Nu merită efort și nu poți să faci stătulețe viabile din niște părți ale teritoriului național, acaparate de fostul Imperiu sovietic. Ce rațiune istorică, teologică, cosmogonică, socială, morală are la bază improvizarea stătulețelor fictive:  unul din șase județe, cu capitala la Chișinău;  altul din cinci raioane, cu capitala la Tiraspol; și încă unul din 21 de sate găgăuze neomogene, cu capitala la Comrat? La ce folosește? Ca să nu se bage nimeni peste EI? Pentru ca EI  să fure  nestingheriți, în stilul lor la Chișinău, la Tiraspol și la Comrat. Ca să perpetuăm inflația birocratică care germinează corupția și degenerarea? Minte Iurie Roșca declarând că, în cazul românilor înstrăinați, „partea devine întreg”.

          Să argumenteze EI de ce nu  vor să fie un stat unic dacă avem aceeași limbă, cultură, dacă oamenii se înțeleg? Pe mine, de exemplu, nu mă preocupă interesele nașilor, finilor și cumetrilor, nici acțiunile lor trecătoare. Nu importă că masele largi nu au obiective naționale strategice. Că marea majoritate a românilor de pretutindeni operează cu fenomene de bâlci, cu sintagme precum ”eu și revoluția” sau ”să moară capra vecinului”. Obiectivul strategic condiționează resursele și mijloacele tactice, care, la rândul lor, determină activitatea operativă.

         Readucerea acasă a teritoriilor răpite este necesară în primul rând pentru România! Argument: în viziunea strategică a adversarilor noștri, Republica Moldova, este ”un rău necesar”. Un atu pentru a menține pe agenda lor problema dezmembrări Statului Național Român după modelul iugoslav. De la declararea independenței s-a trecut la următoarea etapă și există deja în safeuri  câteva scenarii și proiecte  gen  ”Moldova Mare”, care implică destrămarea României și a Ucrainei.

       Dacă România nu reușește să integreze teritoriul  național dintre Nistru și Prut, vanitatea și complexele regiunilor istorice va fi pipăită și exploatată în continuare. Cu ajutorul investițiilor de capital străin bine orientate, Republica Moldova urmează să ajungă o sursă de inspirație pentru cei care „s-au săturat de București” precum  odinioară provinciile Iugoslaviei ”se săturaseră de Belgrad”.

           Grupuri de interese  din  cele patru unghiuri bagă bani în conducătorii  corupți de la Chișinău. Germanii, italienii, olandezii, americanii, japonezii, chinezii dau granturi și  investesc în Republica Moldova. Mai sar  în ajutor și frații din dreapta Prutului pentru  ca  vițelul adult să  sugă la două vaci.

           Apropo: un județ transilvănean precum Arad, cu oamenii săi buni, plecând zi de zi la muncă, poate trăi fără pomeni și ajutoare? Dar un județ basarabean, precum Orhei, de ce nu s-ar comporta la fel?

         Altă nedumerire: de ce Vlad Filat (simpatizat de mine, ca absolvent al Universității din Iași) avea nevoie de cinci mașini de lux?

        Îmi amintesc, pe când eram prim-ministru la Chișinău, mă mulțumeam cu o ”Tatra” veche. Făcusem schimb cu Andrei Sangheli: i-am cedat ”Volga”  cea nouă, neagră, prestigioasă. În fondul guvernului aveam numai patru dolari. Ca să conduc o  delegație guvernamentală  în Italia, am scris cerere la Moscova. Cerșeam bani de drum, fiindcă biletele se cumpărau numai cu valută.  Druc, te apucă  cumva invidia? Nu, mă cuprinde ”o tristețe iremediabilă”, vorba lui Topârceanu. Concluzia: basarabenii și ”Planeta Moldova” au ”di tăti”. Nu au dispărut ei în condiții de gulag, nu  se vor prăpădi nici în actuala încrengătură europeano-asiatică. Să avem grijă prioritar și în permanență de viabilitatea Statului Național Român. Restul  se rezolvă, încetișor.

Unioniștii se unesc!?

       Mulți concetățeni au rămas blocați în mentalitatea comunistă. Unora li se par atrăgătore niște mituri  sovietice sau maghiare. Deși anevoios, situația se schimbă treptat. În general, nici România, nici Republica Moldova nu s-au plafonat la nivelul anului 89.  Nu mai putem fi  amenințați cu orice și de oricine. Securitatea geopolitică, calitatea resurselor umane este net superioară, față de ceea existentă  la ieșirea din comunism. În prezent, Republica Moldova  are o cu totul altă substanță. Structura demografică, clasa politică, starea social-economică și opțiunea geostrategică sunt diferite.

           Cu toate acestea, lumea se agită fără rost: în 90 erau mulți români care voiau unirea, dar nu se putea; astăzi se poate face unirea, dar sunt mai puțini doritori. Indiscutabil, numărul unioniștilor este în creștere, chiar și printre alogenii din stânga Prutului. Astăzi, oricine se poarte declara ”unionist” sau ”antiunionist”. Și tot mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova o fac deschis.

          Urmăresc acțiunile studenților, elevilor, a oamenilor de cultură, a primarilor și a fermierilor de pe ambele maluri ale Prutului. Consider mobilizatoare și fructuoasă activitatea organizațiilor civice care au aderat la BUN – Blocul Unității Naționale. La Chișinău, la inițiativa lui Constantin Codreanu, va lua ființă TV UNIREA. Tot el, susținut de  un veteran unionist, academicianul Nicolae Dabija, a convocat la Chișinău, pe 27 martie curent, Congresul Sfatului Țării-2. O inițiativă emblematică, oportună, care confirmă un factor de  importanță principială – continuitatea Unionismului. Evenimentul îmi amintește de o altă acțiune unionistă, pe care am organizat-o în adevărata capitală a Moldovei – municipiul Iași,  la 30 iunie – 2 iulie 1995. Mă refer la  Primul congres mondial al refugiaților și descendenților acestora din teritoriile românești ocupate de fosta Uniune Sovietică.

          Nimeni nu poate să conteste ascensiunea Unionismului, inclusiv printre cetățenii alogenii din Basarabia și în nordul Bucovinei. Important e că percepția tineretului s-a schimbat radical. Într-o emisiune la 6TV, Ion Petrescu prezenta o echipă de tineri politicieni basarabeni.  Par convingători, demni de toată stima și încrederea  tinerii din Guvernul de alternativă: Dorin Dușceac, Dan Nicu,  Iulian Gramațki, Ion Ursu, Maxim Guțu.  Sunt instruiți la nivel european, dispuși să intre în luptă pentru binele Patriei.

          Regret  că  nu pot să sprijin  mai consistent activitatea  tinerilor lideri unioniști Constantin Codreanu, Anatol Ursu și George Simion. Anii mei și  sănătatea  nu mi-o mai permit. Desigur, nu absolutizez importanța tinereții. Nu exclud că și românii ar putea suferi pierderi mari. Așa cum s-a întâmpla cu tineretul  în majoritatea țărilor Europei occidentale în  anii ’60, pe timpul generației hippy. Dar nu asemenea sincope periodice din viața națiunilor decid rezultatul final al unui proces ireversibil.

         De câțiva ani încoace devine tot  mai vizibilă o realitate: România, sub toate aspectele, a progresat masiv față de Republica Moldova. După o nouă vizită prin părțile noastre, Robert Kaplan, un eseist și analist politic american, costata diferența frapantă dintre cele două state românești. Totodată, în România se simte presiunea din partea agenților de influență ai Ucrainei, Rusiei  și ale altor forțe cu interese specifice în zonă. Aceștia insinuează subtil: reîntregirea națională ar fi o gravă pierdere economică pentru România. La fel proceda, în 1990, la Chișinău, elita comunistă și agentura ruso-ucraineană: noi suntem bogați, România  este înapoiată și va deveni tot mai săracă. La ce să ne unim cu românii?  La o dispută, oricine ținea să  demonstreze, cu creionul în mână, că județul Bălți este mai dezvoltat decât județul Botoșani. Iar județul Orhei o duce mai bine ca județul Vaslui. Sau că județul Suceava cedează în concurența cu județul Cernăuți. Astăzi, invers, aceeași agentură, aceeași mass-media aservită prezintă Basarabia ca pe o sărăcie generalizată.

         Demonizăm deșănțat și isteric niște ”oligarhi”  și inoculăm în mintea opiniei publice ideea că românii basarabeni nu sunt buni de nimic.  Cică  un afacerist basarabean a zburat cu un avion rusesc în Italia pentru afaceri imobiliare și a fost dat în urmărire prin Interpol. Și tovarășul Interpol l-a lăsat în pace. De ce? Controlează el și Interpolul, după ce, chipurile, face și desface guverne, numește procurori și judecători? Și ce dacă un ”oligarh basarabean” nu-și  cedează afacerea de ochi frumoși, altor oligarhi veniți din afară? Și ce dacă un lider politic de la Chișinău îi sugerează omologului său de la București să facă ordine mai întâi la Miercurea-Ciuc, că el  se ocupă de Bălți, Tiraspol și Comrat?  O fi și aceasta o diviziune a muncii și responsabilității în spațiul românesc…

              Experiența de viață și cea profesională nu-mi permit să cred în pamflete sau prezentări schizofrenice… Eu cred în dosarele de corupție de genul celor prezentate la adresa lui Vântu, Voiculescu și Patriciu. Cred în deciziile instanțelor de judecată, mai ales cele europene. Ce m-aș bucura să câștige Vlad Filat procesul la CEDO!  Nu-l cunosc personal  pe domnul Plahotniuk. Cred că este o persoană bine dotată. Presupun că în spatele lui se află un grup de interese. Un segment de capital transnațional. Un creier colectiv, care îl ghidează de la sol, ca pe un satelit de la NASA sau Baikonur. Dacă nu este așa, atunci glorie pământului Basarabiei că a născut un geniu. Fie el și malefic, rusofil și antiunionist, ca legendarul geniu militar, moldoveanul Mihail Frunză.

         De curând, o revistă de la Chișinău a publicat topul celor zece oameni politici, care, din start, au promovat unirea cu România: Mircea Druc, Ion Hadârcă, Alexandru Moșanu, Leonida Lari, Mircea Snegur, Gheorghe Ghimpu, Lidia Istrate, Valeriu Matei, Iurie Roșca, Vlad Cubreacov. Păcat că nu figurează în top și maestrul Ion Ungureanu.

         Din câte știu, Mircea Snegur nu a susținut niciodată idea Unirii. Oameni  de felul domnului președinte  nu sunt unioniști. Dar nici nu se opun vehement.  Contribuie și ei cu câte ceva la fortificarea premiselor care duc la realizarea Proiectului. Atunci, probabil, nu  se putea implica mai mult. Nu știu dacă acum poate și  dorește să  facă ceva pentru Unire. Nicolae Timofti, comparativ cu toți președinții republicii Moldova, a afirmat deschis: dincolo de Prut se vorbește limba română; unirea celor două state românești este un obiectiv național.

         Nici de opțiunea unionistă  a lui  Ion Hadârcă  n-aș fi sigur sută la sută. Acum doi ani, cineva l-a îndrumat să-l anihileze pe Mihai Ghimpu. Să scindeze un partid unionist la guvernare, înjghebând unul nou, liberal-reformator. Nu trec pragul electoral  partidele care apar ca ciupercile după ploaie. Cui servește cazuistica? Ce a câștigat cauza unionistă din asemenea exhibiții liberale? Cât despre Iurie Roșca nu mai știu ce să zic. L-am susținut  la începutul anilor 90. Dar nu pentru că așa îl cheamă. Sau că în acea perioadă purta barbă de disident, la modă în Uniunea Sovietică.  Sau că avusesem un interes  personal. Nu!  Credeam, pur și simplu, că este unionist convins.

          M-a bucurat nespus apelul public pentru reunificarea țări, lansat de către Uniunea Scriitorilor de la Chișinău. Urmăresc  și activitatea tuturor formațiunilor politice unioniste –  partidul condus de Mihai Ghimpu, partidul condus de Vitalia Pavlicenco și partidul condus de Ana Guțu.

       În Basarabia este loc și pentru televiziunea lui Țopa, și pentru cea a lui Plahotniuk. Telespectatorii vor ști să aleagă.  Recent, Val Butnaru a lansat la Jurnal TV o dezbatere unionistă. O premieră pentru peisajul mediatic din Basarabia. George Simion, într-un  articol  publicat în ”Timpul”, menționa felul cum reacționează lumea la noutăți și inițiative: ”Vai ce dor, ce chin, ce jale în mintea unora dintre ai noștri: teorii ale conspirației, suspiciuni, acuze de confiscare. Ca de obicei, când unul face, alți 10 de pe margine caută să-l blocheze… Urechile noastre nu mai acceptă învrăjbirea fratelui‎ contra altui frate; nu-s nici unioniștii atât de proști încât să fie manipulați la comandă și nici nu acceptăm ca numai un partid să aibă un monopol pentru susținerea Unirii. Sunt binevenite toate, pentru că nu ne dorim puterea, ci ne dorim realizarea unirii cât mai grabnic”.

           Năstase, împreună cu Usatîi și Dodon, nu le-a permis unioniștilor să participe la protestele din Piața Marii Adunări Naționale. Jurnal TV este susținătoarea lui Andrei Năstase. Acesta va candida la președinția republicii din partea Platformei DA, transformată  recent în partid politic. George Simion a contestat categoric apucăturile  suspecte ale Platformei DA. Acum însă, domnul Simion speră într-o evoluție pozitivă. Hărțuitul lider unionist salută inițiativa  maestrului Val Butnaru și explică: ”Nu caut să analizez aici motivația care a determinat conducerea să accepte noul format. Toate sunt de bun augur, oricum ai lua-o: fie că Partidul Platforma DA caută să recâștige simpatia unioniștilor, fie că Jurnal TV caută să-și recapete o categorie de telespectatori pierdută în anii trecuți, fie ce n-ar fi, unioniștii astăzi sunt o forță care determină schimbări în grila celui mai important post TV de opoziție. Iar emisiunea este realizată de un om care, pe lângă meritele profesionale, este eminamente un unionist”.

        La București, în decembrie 1989, l-am dat jos pe Ceaușescu. La conducerea României s-a instalat eșalonul al doilea. Etnic român fiind, am sperat din totdeauna să văd și conaționali de ai mei printre deschizătorii de drumuri. Doream să-i venerez pe acei liderii, care renunță treptat la modul tradițional de a face politică. Care își apără identitatea. Indiferent dacă sunt parlamentari sau extraparlamentari, la guvernare sau în opoziție. După căderea dictaturii comuniste (sau, în altă versiune, după lovitura de stat) din decembrie 1989, speram că elitele naționale vor iniția edificarea unei „alte Românii”. Iată însă verdictul, pronunțat de academicianul  Florin Constantiniu – un mare savant și o conștiință națională a tuturor românilor:

          „În istoria fiecărui popor există evenimente cruciale, care inaugurează o nouă etapă în evoluția societății. Decembrie ’89 a fost un astfel de eveniment: crucial, înnoitor, fondator. Din nefericire, șansele imense care se ofereau țării noastre au fost ratate… Din 1989, societatea românească a fost profund divizată…, lipsită de un proiect național și incapabilă să-și mobilizeze resursele pentru a valorifica șansele ce i se ofereau: în primul rând, unirea Republicii Moldova cu România. Pe scurt, nici clasa politică, nici societatea românească nu au fost în măsură să asigure inauguralului din decembrie 1989 justificarea imenselor posibilități oferite de căderea comunismului … Peste o sută de ani, cred că judecata urmașilor și, între ei, a istoricilor, va fi foarte severă. Anii 1989-2009 vor fi considerați o perioadă de declin, clasa politica și poporul român împărțind, în egală măsură, responsabilitatea pentru această tristă realitate. Să dea Dumnezeu ca atunci, peste un secol, România să aibă situația fericită pe care a ratat-o astăzi”

       De la un timp, urmăresc  tot ce  prezintă  mass-media din România, R. Moldova, Rusia și Ucraina despre iminenta unire a celor două state românești. Mă interesează și reacția  forumiștilor. Impresii: antiunioniștii din dreapta Prutului insinuează și provoacă mai perfid, mai nociv decât profesioniștii războiului informațional-psihologic din alte spații. Regretabil, că majoritatea preferă anonimatul, altfel am descifra mai  lesne ”ce demon îi pune în mișcare”.

           Petrișor Peiu descrie felul în care reacționează la problematica Unirii  românii care își petrec anii ironizând  și luând in bășcălie tot ce-i autohton. Citez  un alineat:  ”Cu toții ne spun ce pragmatici sunt ei când ignoră cu desăvârșire cuvântul cu „U” (nire). Ba mai mult, ne pun în față dilema crudă de a alege între cuvântul cu „U” și cuvântul cu „E” (uropa). De parcă ar fi realist și pragmatic să ignori ceea ce vor 70% dintre românii din România și câteva zeci de procente (nici să le numere nu prea vor) dintre românii dintre Prut și Nistru! De parcă pragmatic ar fi să vinzi gogoși săracilor basarabeni despre o integrare în UE, care nu este nicidecum propusă sau măcar imaginată de UE, sau despre calea independentei micuței și curajoasei republici! De parca pragmatic ar fi sa îndrugi aberații precum „ne vom întâlni in UE”! (ca și cum i-ai spune fratelui tău să nu vă mai întâlniți acasă la părinți, ci în sufrageria doamnei Angela de la parter ca e mai „șic”!)”. Formidabil! Nu știu dacă a reușit cineva să diagnosticheze realitatea atât de plastic și precis

În loc de încheiere

         În 1998, scriitorul, revoluționarul Claudiu Iordache constata: ”Mircea Druc avea să fie primul și ultimul președinte al Consiliului Național al Reîntregirii. Viața sa, o parte activă în umbra Imperiului Sovietic, o alta, ca român stabilit la București – o asumare extremă a condiției ingrate de a fi român cu adevărat. Fost prim-ministru al Moldovei în 1990-91, Mircea Druc nu a convins Puterea de la București să treacă de la declarații de intenții la realizarea Reîntregirii. Izolat în indiferența cosmopolită a capitalei României, ultragiat continuu în trecutul său, ținta serviciilor secrete rusești, abandonat adesea de „frații” de dincolo și de dincoace de Prut, Mircea Druc, candidat la Președinția României în 1992, cunoaște astăzi arsura indiferenței ori ingratitudinii românești”. Aici e cazul să fac o precizare principială: am fost și rămân unionist. Dar nu am primit din nici o sursă vreo compensație personală. Și nu aștept din partea nimănui gratitudine pentru credința într-un ideal. Mă consider un simplu cetățean român (fost cetățean sovietic).

            În tinerețe  îmi părea mai ușor, într-un fel, să fiu naționalist, decât să vorbesc sau să scriu despre naționalism. Mi s-a întâmplat în viață să joc rolul unui „comunist-internaționalist”, convins și belicos. Drept ilustrație ar putea servi Memoriul pe care l-am adresat, în aprilie 1974, tovarășului Pelșe Arnold Ianovici, președintele Comitetului Controlului de Partid de pe lângă CC PCUS. Și acum 10-15 ani era foarte greu, ba chiar periculos. Totuși, ceva  grav se întâmplă în lume deoarece tema naționalismului nu mai este un tabu, nici măcar în Rusia, leagănul de odinioară a Kominternului. Mai trist, că  nici Deminternul globalist nu admite atitudini de liber-cugetător.

         Percep naționalismul drept o constantă istorică, concurentul socialismului și al liberalismului. Astăzi, când uraganul globalizării spulberă independența, suveranitatea și diversitatea, doar naționalismul mai reprezintă o forță integratoare,  o bază a legitimării individuale și colective. Confruntarea acerbă dintre naționalism și ideologiile consacrate  mai are la bază și un fenomen în plină desfășurare: utilizarea noilor tehnici genetice de manipulare a  tot  ce vizează  viața și natura. Brevetarea viului, privatizarea genomului uman, deschide noi perspective pentru expansiunea imperială. În consecință, naționalismul organizează rezistența, torpilând instalarea unei puteri mai absolute, probabil, decât toate cele cunoscute vreodată în istoria omenirii.

           Am devenit etnosistemic pentru că viața trăită și încercările destinului m-au convins: numai un naționalist poate avea asigurate o identitate naturală, veridică și o imunitate protectoare. În același timp, naționalistul se expune unui risc permanent. Lupta națională, în comparație cu lupta de clasă, înseamnă să-ți găsești o familie spirituală. Să descoperi un mediu, unde fiecare persoană în parte ar putea identifica forma și esența a ceva către care, în subconștient, a tins mereu, din copilărie. Oamenii care aderă la mișcările de eliberare națională cunosc sensul unei atare opțiuni.

        Pentru mine Naționalismul și, implicit, Unionismul înseamnă, mai întâi de toate, memoria  generațiilor de luptători pentru dreptul de a fi în spațiul nostru ancestral; o cale grea de la vis la realitate și un model de supraviețuire; un mit, o enigmă istorică și lingvistică; un ansamblu de evocări și o practică cotidiană; un sistem de cugetare și meditație; un ghid moral. Internaționalismul globalist, conceput în laboratoarele Imperiului, reprezintă un fenomen artificial, pe când  Naționalismul alterglobalist este o structură biopsihică înnăscută, un produs de la Mama Natură. Internaționaliștii sunt OMG – gâștele de la ferma colhozului, naționaliștii sunt ECOTIP – gâștele sălbatice, stolul migrator. Teza poate fi acceptată fără  mari rezerve. Suntem, pur și simplu, așa cum ne-am născut: români, ruși, germani, evrei, spanioli etc. Apoi comuniști sau fasciști, liberali sau conservatori, creștini, iudaiști, musulmani, budiști sau păgâni. Sunt basarabean prin naștere, bucovinean prin educație și transilvănean prin empatie. Mă identific drept un dac liber din specia Dacia Phoenix. Mi-am elaborat un cod comportamental sui generis intitulat Homo Agens. Mulțumesc mereu lui Dumnezeu că există România. Dacă aș fi fost evreu îi mulțumeam lui Iahweh fiindcă există statul Israel. Am jurat credință Patriei mele (Carpaților, Dunării, Nistrului, Tisei și Pontului Euxin). România a făcut și continuă să facă posibilul pentru noi, românii înstrăinați, din Basarabia, Nordul Bucovinei, Ținutul Herța, Transnistria  și de pe alte meleaguri. În tot cazul, eu personal nu am avut, nu am și nu voi avea pretenții. Am făcut prea puțin pentru România fiindcă nu am o altă armă decât speranța și credința nestrămutată în idealul Reîntregirii.

Cu urări  de noi împliniri,

Mircea Druc,

un român unionist

 

 Extras din cuvântul domnului Mircea DRUC, dat spre citire la Aniversarea a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România la Arad, eveniment organizat de Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, parte din „Luna Basarabiei”, publicat de romanibreakingnews.ro prin amabilitatea domnului Teodor MIHUȚ președintele Filialei „Vasile Stroescu” – Arad a Asociației Culturale Pro Basarabiei și Bucovinei

 

 

 

 

 

 

 

,

Toată lumea este de acord, pe fondul furăciunilor politicienilor, pe fondul sărăciei, Unionismul începe să prindă rădăcini tot mai puternice în Republica Moldova. Cu alte cuvinte, tot răul – spre bine. Dacă ar fi să mergem pe logica asta, cei mai mari Unioniști sunt Shor, Filat, Plahotniuc, Voronin, Dodon și alții, dar nu neapărat în ordinea aceasta.

Jurnaliști, editorialiști, bloggeri de la Chișinău, pe care îi respect, se declară Unioniști, dar au o problemă cu marșurile. Cică să nu aibă loc, că întrețin ura, destabilizează situația… Fraților, greșiți. Și eu greșeam, că am crezut la fel, dar acum îmi dau seama că marșurile acestea își au menirea lor. Arată că există un nucleu dur al Unioniștilor, că acesta este mare și îi solidarizează pe Unioniștii. Dar, cel mai important, marșurile întrețin focul Unionismului, nu-l lasă să se domolească. După dezamăgirea provocată de Roșca și Co, Unionismul devenise un fel de paria la Chișinău. Erai considerat aproape nebun dacă susțineai că Moldova trebuie să se unească cu România. 

Există însă câteva probleme. Unu, Unionismul este contestat nu numai în Moldova. Citiți comentariile la știrile despre Marșul Unirii care au apărut în presa din România. Sunt un supărat să văd atâția cetățeni români neinformați și rău intenționați. Este adevărat, sunt mulți trolli printre ei, oameni plătiți să bage zânzanie, dar sunt și mulți care pur și simplu o iau pe arătură. Poate că asta este bine. Nu de alta, dar cetățenii moldoveni au fost acuzați mereu că nu vor Unirea. Iată că nu-i chiar așa.

Doi. Faptul că există reticenți sau anti-unioniști mă lasă rece. Credeți că pe vremea lui Cuza, pe vremea lui Mihai Viteazu toată lumea era încântată de Unire? Nu. Erau mulți, foarte mulți oameni care se opuneau. Ohohoho, tare se mai opuneau. Și totuși s-a putut. De ce? În primul rând pentru că asta este în sângele românilor, să vrea să trăiască în aceeași țară. De când există românii, în sufletele lor Unionismul a fost peste separatism. Dar, cel mai important, s-a putut face Unirea pentru că au existat lideri care și-au dorit asta în ciuda rușilor, turcilor, chiar și în ciuda opoziției din cele trei state românești – Ardeal, Moldova și Țara Românească.

Partea bună a mitingului din Chișinău – am văzut câțiva potențiali lideri care să înfăptuiască Unirea. Din păcate, politicienii de acum, chiar și cei de la București, nu au pe agenda lor Unirea. Pe cei din București nu-i înțeleg. De cei de la Chișinău ce să zic? Sunt puși pe căpătuială. Nu vor nici în UE, unde regulile sunt strice și nu i-ar lăsa să fure, nu vor nici în România, unde ar fi fost arestați cu toții de DNA, de s-ar goli parlamentul. Așa că, dragii mei, nu ne rămâne decât să inventăm noi, dintre noi, niște lideri care să înfăptuiască Unirea! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Sursă, autor: Vitalie Cojocari – cojocari.ro prin romaniabreakingnews.ro

Despre Vitalie Cojocari,

…așa cum se descrie pe blogul personal:

Sunt român născut în Republica Moldova, satul Cuizăuca, raionul Rezina.

Școala generală în satul Cuizăuca; liceul “Onisifor Ghibu” din Orhei; Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM) – Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării; Universitatea din București, Masterat – “Producția Multimedia și Audio Video”. Am și studii în domeniul politic, în cadrul unui proiect dezvoltat de Fundația Soros Moldova.

EXPERIENȚĂ. La început reporter al agențieo de știri Basa PRESS. Am cochetat puțin cu radioul. Experiența nici nu m-a atras, nici nu a fost de lungă durată. Am scris și la ziar. Câteva articole au apărut în Ziarul de Gardă. Ulterior am făcut pasul cel mare: televiziunea. Mai întâi au fost câteva proiecte, de pildă – o televiziune micuță: TV EuroNova. Am vrut mai mult de la această meserie și mi-am trimis CV-ul la PRO TV Chișinău. Am fost angajat, am muncit, am învățat foarte multe. După nici un an am vrut să vin la București. Am venit. În redacția Știrilor PRO TV din București muncesc și acum. Scriu pe teme economice, sociale, despre construcția autostrăzilor (ce utopie românească!), despre probleme de mediu, despre energie, despre resurse umane, despre comerț.

BLOGUL. (cojocari.ro) Țin acest blog pentru că nu vreau să uit de Moldova sau de Moldovioara, cum îi zic uneori cu drag, alteori cu tristețe sau cu ironie. Locuind departe, trăind altceva, începi să uiți, să nu te mai impresioneze problemele de acasă. Așa că, pe undeva, doar blogul mă ține în priza atmosferei din Chișinău. Am decis ca prin articolele de aici să mențin o legătură vie cu Moldova. Și, de ce nu, îmi propun să schimb atitudini, interpretări, lucruri chiar dacă sunt la distanță! Vă mulțumesc!

,

În ultimele două săptămâni am văzut o revenire în forță a mișcărilor unioniste la Chișinău. Nu mai e vorba despre câțiva nostalgici care își apără idealurile unioniste, nu mai e vorba nici despre reacția de contracarare a unei propagande ruse, la 200 de ani de la raptul Basarabiei, nici măcar despre câțiva rătăciți folosiți pentru a menține prezent spectrul amenințării românești, care să anime mișcările rusofone sau pro-ruse, se relatează într-o analiză de presă pe Evenimentul Zilei, citată de portalul de presă MesajMD și preluat de romaniabreakingnews.ro

Deja vorbim despre manifestări substanțiale, cu mii de oameni în stradă, cu alte zeci de mii de susținători tăcuți sau inactivi. O situație care reclamă reflecție serioasă și la București. Dar ce a făcut oare ca acest curent să explodeze și să ajungă în prim planul agendei? Ce l-a transformat pe anonimul George Simion, dintr-un nume comun într-un actor relevant la Chișinău – suficient încât să fie expulzat? Nu discutăm aici despre efectul contrar al unei asemenea mișcări, nici măcar despre faptul că la București nu mitingul din fața ambasadei Republicii Moldova a fost subiectul sau idealurile unionistului Simion, ci expulzarea unui cetățean român de către autoritățile de la Chișinău, cu sau fără temei.

Nemulțumirea pro-europenilor e mare. S-au văzut, după 5 ani de guvernare, umiliți de către conducătorii partidelor pro-europene, de către oligarhii asociați acestora, de către opozanții din alte partide, pe motivul asocierii unor partide pro-europene cu corupția, cu furtul, cu malversațiuni chiar dacă încă neprobate pe deplin. Și o asemenea situație i-a împins către unica soluție pe care o parte dintre ei o mai consideră viabilă, trecerea Prutului de către DNA, eventual o conducere mai serioasă a statului care urmează să fie asigurată de către București, într-o ipotetică unire.

Să ne înțelegem: idealul unionist poate fi un bun obiectiv și scop în viață, o viziune futuristă de dezvoltare a relațiilor Republicii Moldova cu România. Poți să-l porți în suflet, fără să faci paradă de el, fără neapărat să-l evoci sau să-i fluturi steagurile cu ostentație. Pentru că și în acest caz, una e credința și aspirațiile, și alta realitatea și modul practic, pragmatic, de atingere a unor asemenea idealuri, chiar și pentru cei care-și doresc acest deznodământ.

În cazul Republicii Moldova de azi, în plină campanie electorală pentru alegerile locale, exhibiționismul unionist a avut două efecte perverse: a îndepărtat susținătorii și pe cei care-și vedeau idealul aici, dar îl țineau în suflet și-l protejau pentru a nu fi întinat – în primul rând prin expunerea nepotrivită și ostentativă în piață; în al doilea rând pentru pasivii adversari, rusofoni, pro-ruși sau moldoveniști, preocupați în actualele alegeri nu de a îl sprijini pe Igor Dodon și socialiștii săi pro-ruși, sau pe Zinaida Greceanâi, zâmbitoare din afișe, în care arată cu 15 ani mai tânără, ca primar de Chișinău, ci de gospodărirea orașului.

Ei bine, astăzi toată această grupare a fost mobilizată de tema parazit a unionismului la Chișinău și se pregătește să voteze împotriva acestei mișcări, care i-ar transforma în minoritate în România din majoritate sau etnie dominantă, privilegiată în fostul imperiu sovietic. Iar rezultatul, Doamne ferește, ar putea fi, dacă nu victoria la Primăria Chișinău, oricum blocarea capacității primarului Chirtoacă de a avea și un Consiliu Local partener pentru proiectele orașului.

Nici măcar dorința de a scăpa de bătaia de cap, de costuri și reforme nu e de înțeles. Indiferent de calea aleasă, România este stat membru în UE și NATO, iar pentru a face integrarea reală după o eventuală ipotetică unire, calea reformelor e inevitabilă. Deci, drumul pentru îndeplinirea angajamentelor din Acordurile de Asociere și Acordurile de liber schimb e fără întoarcere și acest lucru trebuie spus clar la Chișinău. În rest, deși resping orice interpretare ipotetică, pentru frumoșii visători idealiști, e bine să se gândească, dincolo de acceptul partenerilor și aliaților pentru ipotetica unire, dacă românii ar vota vreodată pentru unire, dacă acest lucru ar înseamna ieșirea din UE și renunțarea la garanțiile de securitate oferite astăzi de NATO.

Surse: Evenimentul Zilei / MesajMD prin romaniabreakingnews.ro

Un colocviu organizat de Fundația Universitară a Mării Negre a lansat o nouă dezbatere despre unificarea României cu Basarabia, anunță  dw.de și preluat de romaniabreakingnews.ro

Încorporarea fostei provincii Basarabia în cadrele statului român nu este asumată oficial de forțele importante. Dar ideea a dobândit un avans remarcabil în ultimii ani, fiind încurajată de prezența mai activă în zonă a diplomației americane. În esență, planul constă în a stimula dezbaterile unioniste la nivelul ”societății civile” și de a crea o presiune asupra mediului politic. Un exemplu este activitatea Fundației Universitară a Mării Negre, care reunește specialiști din mediul academic, ziariști și foști diplomați și care se dedică de la o vreme proiectului unionist. Miercuri după-amiază în București, Fundația a organizat un colocviu cu un titlu voit dramatic: ”Sfârșitul iluziilor, Republica Moldova între România și Rusia”. Ideea ar fi că moldovenii din stânga Prutului nu mai pot păstra independența și iluzoria neutralitate, că ar trebui să admită deschis că sunt un stat eșuat și, ținând cont de blocarea extinderii europene, să accepte unirea cu România.

Potrivit expertului Fundației, Petrișor Peiu, Republica Moldova suferă de o ”criză sistemică”, care o împiedică să facă progrese în ciuda eforturilor sale și, în plus, are o prea mare dependență economică față de Rusia. Lăsând la o parte deficitul uriaș al balanței comerciale, 68% din remiterile lucrătorilor (cetățeni) moldoveni intrate până la declanșarea crizei politice au venit din Federația Rusă. Iar aceste resurse reprezentau 20-25% din PIB-ul Moldovei. Concluzia ar fi ca țara aceasta nu va fi acceptată niciodată în UE, fiind practic incapabilă să se restructureze pe cont propriu.

Au existat desigur și opinii diferite: Cristian Diaconescu a pretins că perspectiva europeană rămâne actuală în ciuda aparențelor, iar Adrian Cioroianu a fost și el mai reținut, dar tonul a fost dat de Dan Dungaciu, președintele Fundației și de scriitorul basarabean Val Butnaru, unul dintre cei mai pasionați unioniști de la Chișinău. Cel puțin pentru acesta din urmă, problema economică este o falsă problemă câtă vreme este vorba de reunificarea unei ”familii”.

Despre fundalul geopolitic nu s-a discutat deloc. Nefiresc, căci el este cel care decide în cele din urmă. Dan Dungaciu a evocat însă o afirmație făcută la Chișinău de americanul George Friedman, fondatorul agenției Stratfor, care lansase pentru prima dată varianta unificării cu România. Titlul colocviului a fost o parafrază a acelei declarații preluate la vremea respectivă de toată presa românească.

Dar întrebarea este dacă George Friedman este cel mai bun sfătuitor în această problemă. Am remarcat de mai multe ori în analizele sale referiri fugitive la situația pretins incertă a Transilvaniei. Ciudate aluzii, cu atât mai mult cu cât nu au niciun corespondent în realitatea pe care o cunoaștem noi, în estul Europei. Și, se pare, sunt strecurate cu schepsis, căci un clip postat recent pe site-ul Stratfor sugerează din nou că România e pândită de pericole din toate direcțiile. Clipul conține o scurtă prezentare istorică în care lasă să se înțeleagă că Ungaria ar putea revendica din nou Transilvania. Ba mai mult, se spune că nici sudul țării nu este ferit de amenințări. După ce denumește cele trei provincii istorice, naratoarea anunță: Niciuna din aceste trei părți nu este ușor de apărat. Transilvania a fost cucerită de unguri în mai multe etape începând cu secolul al XI-lea, fiind stăpânită ulterior de Imperiul Otoman și de cel Austro-Ungar. Țara Românească și Moldova au fost mereu scena confruntării dintre otomani, habsburgi și mai târziu ruși”.

Dar cine ar putea ataca astăzi Transilvania care își păstrează, potrivit Stratfor, vulnerabilitatea pe care a avut-o mereu? Nu se spune explicit, dar sugestia e clară din context.

Ținând seama de prestigiul de care se bucură Stratfor în mass-media din România, mesajul nu poate trece necomentat. Căci tipul acesta de text face, în mod aluziv și fără să asume deschis, exact ceea ce făceau PUNR și apoi România Mare după căderea comunismului. Aâta doar că fără mareșalul Antonescu. Așa cum am mai spus, românii trebuie să gândească lumea cu capul lor și să evite aceste capcane. Amuzant este că și Vocea Rusiei susținea la un moment dat că Occidentul va oferi Transilvania Ungariei. Acum se sugerează invers, că apropierea dintre Rusia și Ungaria ar pune integritatea României în pericol. Cu toții se joacă cinic cu sensibilitățile românești.

Prin urmare, faptul că Fundația Mării Negre lucrează pe temeiul prognozelor agenției Stratfor este mai curând un motiv de neîncredere, nu în sinceritatea actorilor, ci în luciditatea proiectului.

Citiți și…

„Interesul Național în spațiul dintre Prut și Nistru”, pierdut printre interese și eșecuri ne asumate (Comunicat de presă  – „Poziție în Opoziție” privind Interesul Național Românesc în spațiul dintre Prut și Nistru / 29 aprilie 2015 / Consiliul Național al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina)

Sursă, autor: dw.de /Horațiu Pepine, DW -București publicat pe romaniabreakingnews.ro

,

Președintele Timofti și cele trei partide din arcul pro-european au acum, după această bizară „înfrângere victorioasă”, oportunitatea de a da Republicii Moldova un premier convingător, puternic, eficient, care să ducă mai departe opțiunea strategică pro-Vest a micului stat post-sovietic.

Vin vremuri „mari” peste Prut și provocări grele dinspre Est, dar miza păstrării direcției Chișinăului este imensă (pentru Basarabia, pentru România și pentru securitatea Europei) și nu poate fi irosită. Dacă primul ministru va fi și pro-român, în sensul cel mai curat al termenului, cu atât mai bine pentru națiunea română, căreia Uniunea Sovietică i-a furat în 1940 o parte a Moldovei istorice. Nu sunt vorbe mari, pe care să le rostim stânjeniți, sunt realități factuale simple.

Alegerile recente ne-au arătat câteva lucruri care trebuie făcute mai bine și mai serios în viitor. O parte din aceste vulnerabilități politice, economice și cultural-educaționale din Republica Moldova le-am subliniat în articolul „Majoritatea pro-europeană de la Chișinău, în pericol…”[1] din 20 noiembrie. Fragmentarea politică excesivă și imatură a sistemului de partide, în special a triadei pro-europene (PLDM, PDM, PL) era să coste scump. Nu vrem să știm cum ar fi arătat noua majoritate parlamentară cu cele 8-10% ale Partidului Patria, confecționat ce-i drept din ruble rusești convertibile și ipocrizii „moldoveniste”, eliminat din cursă în ultima zi a campaniei electorale (?!), într-o desfășurare de evenimente, să recunoaștem, atât de non-europeană în formă și fond. În fine, să mai spunem o dată, cu jumătate de gură, „situațiile excepționale reclamă soluții excepționale” și, vorba lui Creangă, s-o lăsăm „moartă-n păpușoi”…

Liderii liberal-democrați, democrați și liberali (sau măcar ai PLDM și PL, dacă mai mult nu se poate) trebuie să aibă în anii următori puterea unor decizii mari, de viziune pe termen lung. E momentul să renunțe la orgoliul fiecăruia de a fi șef, construind în schimb un partid major de centru-dreapta, adept al democrației liberale și al valorilor occidentale, capabil să coaguleze în orice condiții cel puțin 35-40% din opțiunile societății moldovenești. E destul de puțin credibil să dai un premier venind de pe locul al doilea, cu mai puțin de 20% din voturile cetățenilor, dar asta va fi situația acum. Trebuie recuperată politic, de asemenea, ideea pro-românească din gestiunea unor actori politici aventurieri și dezamăgitori ca prestație morală, care nici nu trec pragul parlamentar (cum s-o fi ajuns oare aici, Moscova știe ceva?), și redată acelor elite credibile ale Republicii Moldova și tinerilor, mulți din ei școliți în România, capabili să rostogolească „bulgărele de zăpadă” al unirii, cu bună credință și cu argumente solide.

Scrutinul din 30 noiembrie a pus din nou în evidență clivajul societal adânc din Republica Moldova. Acest clivaj va rămâne și după ziua votului, să nu ne facem iluzii.

Doar o jumătate a Moldovei este pro-europeană. Dacă îi luăm în considerare și pe cei 8-10% posibili votanți ai sinistrei „Patrii” rusofone a lui Renato Usatâi, la urma urmei și ei cetățeni ai Republicii Moldova care puteau exprima o opțiune la urne, ajungem la concluzia unei divizări aproape de fifty-fifty a țării. Transnistria și Găgăuzia pândesc momentul unei desprinderi, încurajată și susținută, discret sau explicit, de Moscova. Guvernul rus anunță ostentativ intensificarea exercițiilor militare ale „trupelor de menținere a păcii” (?!) staționate încă din 1992 în Transnistria și exclude posibilitatea ca Ucraina sau Moldova să fie lăsate să adere vreodată la NATO. Ce-i drept, și ministrul de externe german, social-democratul Frank Walter Steinmeier, se declară sceptic față de aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și la NATO și crede că „modernizarea Ucrainei va dura mai multe generații”. Avem motive să credem că gândește același lucru și despre Republica Moldova, aflată practic în aceeași „divizie” cu vecinii mai mari de la Est.

Am mai spus-o, simpla fluturare a steagului albastru cu stele galbene nu umple sacul cu voturi. Clișeele și banalitățile pro-europene nu sunt suficiente, cu atât mai mult cu cât, de exemplu, în democrații avansate precum Franța și Marea Britanie ideea europeană pierde, încet dar sigur, teren. Acum e momentul ca liderii pro-europeni de la Chișinău „să ia taurul de coarne” și să explice, prin fapte și transformări concrete, ce beneficii poate aduce modelul european propus: să pornească urgent lupta împotriva corupției, să întărească independența justiției și statul de drept, să modernizeze administrația, serviciile publice și infrastructura, să creeze un mediu de afaceri credibil care să îi țină pe tineri în țară, să compatibilizeze legislația cu cea europeană, să îi ajute pe investitorii autohtoni sau externi cinstiți să deruleze afaceri corecte, generatoare de locuri de muncă, să curețe sistemul administrativ central și local de tarele metodelor sovietice și de influențele oculte dinspre Răsărit etc. Dacă nu se vor face progrese vizibile în acești patru ani, am certitudinea că în decembrie 2018 majoritatea parlamentară pro-europeană va fi o amintire intrată în cartea de istorie. Timpul nu mai are prea multă răbdare în Republica Moldova.

Exact acum un an, pe 1 decembrie 2013, publicam articolul controversat „Felicitări, Republica Moldova! Adio, România Mare!”[2] (unii l-au înțeles, alții nu), pe care îl susțin și astăzi, cuvânt cu cuvânt. Propuneam atunci un proiect al unor uniri (fuziuni) specifice, pe domenii sectoriale, care să antreneze și să capaciteze energiile creatoare și potențialul economic, profesional, științific, cultural, sportiv etc. din cele două state de limba română. Citez din acel articol:

„…Pe de altă parte, fără a mai discuta la modul general despre unirea celor două state, un program sistematic de integrare a vieții economice, culturale, academice, artistice, sportive etc. ar fi de mare ajutor. Printre ideile punctuale de luat în considerare, ar putea fi:

Înființarea unei Academii Naționale a Românilor (prin fuziunea celor două academii existente), reprezentată instituțional în cele două capitale;

Înființarea unui Teatru Național al Românilor, cu două sedii oficiale: la București și la Chișinău, precum și cu sedii în marile orașe din cele două state;

Compatibilizarea sistemelor educaționale și a curriculei din învățământul preuniversitar și universitar, respectiv convergența deplină a specializărilor și certificatelor de atestare profesională;

Înființarea unei televiziuni publice comune;

Unificarea pieței muncii;

Unificarea camerelor de comerț ale celor două țări, tehnic posibilă după semnarea viitoare și intrarea în vigoare a Acordului de Liber Schimb cu Uniunea Europeană;

Unificarea organizațiilor sindicale, a asociațiilor profesionale și uniunilor de creație (colegiul medicilor, avocați, ingineri, profesori, artiști și scriitori etc.);

Unificarea campionatelor naționale de fotbal, handbal etc.

Revin așadar asupra acestor propuneri, cu speranța că vor apărea curând inițiative concrete. Nu s-a făcut (aproape) nimic din toate acestea, din tot felul de motive legislative și comodități instituționale, ambele rezolvabile prin voința oamenilor. S-a încercat doar exploatarea electorală ieftină a sloganului Unirii ca proiect național, fără nicio măsură concretă de comasare a unor activități sectoriale specifice. Am încredere că viitoarea administrație Iohannis de la București, împreună cu noul executiv de la Chișinău, susținute activ de societatea civilă, pot mișca lucrurile și pot da semnalele cuvenite către cele două părți ale națiunii române.

Încă nu e timpul pierdut.

Două țări și două societăți vecine, care au limba în comun, despărțite prin Pactul ilegitim al ultimilor mari dictatori ai Europei și ai lumii, nu ar avea decât de câștigat pe plan european dacă și-ar pune resursele, competențele și vocațiile sub același acoperiș. „Micile uniri” ne-ar ajuta să ne redescoperim unii pe alții dar, poate paradoxal, ar ajuta și la ștergerea treptată a clivajului Vest-Est de peste Prut. Cum ar fi spus Labiș, „restul o să vină de la sine apoi”…

___________________

[1] http://www.contributors.ro/global-europa/majoritatea-pro-europeana-de-la-chisinau-in-pericol-e-nevoie-de-o-emotie-puternica-pe-finalul-campaniei-ce-poate-face-romania-inainte-si-dupa/
[2] http://www.contributors.ro/editorial/felicitari-si-succes-mai-departe-republica-moldova-adio-romania-mare/

Sursa: contributors.ro Autor: Valentin Naumescu

preluare din Timpul.md prin R.B.N. Press

,

Vitalia Pavlicenco

Vitalia Pavlicenco

Interviu cu Președintele singurului partid unionist din RM- Vitalia Pavlicenco.

REPORTER:În primul rând, vă mulțumesc pentru că ați acceptat să ne acordați un interviu. Subiectul Unirii a început să fie unul de actualitate pe cele două maluri ale Prutului, iar PNL-Republica Moldova este, practic, primul partid politic ce și-a asumat, prin Statut și Program, promovarea acestui mesaj. Ați reușit să finalizați acest proces, deoarece știm că au fost câteva probleme?

Vitalia Pavlicenco: Vă mulțumesc și eu pentru interesul de a-mi solicita un interviu. Să sperăm că anul acesta, 2014, care a început și continuă cu tematica Unirii ”la vedere”, va însemna și mai mult pentru abordarea tot mai concretă a acestui deziderat sfânt al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, precum și al românilor de oriunde ar fi ei astăzi. Într-adevăr, PNL din Republica Moldova, care s-a reconstituit în 2006 în a treia sa formulă, contribuind în toți anii de după proclamarea Independenței la coagularea forțelor democratice, naționale, pentru a rezista presiunilor forțelor antinaționale din interior și din exterior, și-a propus, prin documentele programatice și statutare, un obiectiv unionist clar. În perioada când comuniștii pledau pentru ”Uniunea Rusia-Bielarusi”, PNL, în ultimele două din cele trei formule ale sale de existență, a optat – în Statut și Program – pentru o Uniune Interstatală România-Republica Moldova, când primul stat românesc încă nu devenise membru al NATO și UE. Deși am fost învinuiți, chiar de cei despre care spunem că sunt ”ai nostri” de planuri subversive, de destrămare a României, mai târziu mulți analiști și factori politici, inclusiv parteneri europeni au invocat că al doilea stat românesc a pierdut ultimul vagon, în care România și Bulgaria au plecat spre spatiul euroatlantic. Însă, în acel vagon, putea fi și Republica Moldova, alături/împreună cu România. Dar nu a fost să fie din lipsa de reforme, din cauza regimului comunist fariseic și din alte cauze. De aceea, PNL a decis, la Congresul al III-lea, din 3 decembrie 2011, să includă, în mod expres, în Program și Statut, dincolo de păstrarea conceptului de Uniune interstatală ca instrument de accelerare a pregătirii reunificării, și obiectivul reîntregirii neamului românesc, prin reunificarea celor două state de pe malurile Prutului.

Încă în anul 2007 PNL a lansat un Manifest-Apel de solidaritate românească, prin care a solicitat tuturor politicienilor de pe ambele maluri ale Prutului să se unească în jurul aspirației de reîntregire românească. Ulterior, acest mesaj și obiectiv politic au fost readoptate la ședința Delegației Politice Naționale a PNL din 17 aprilie 2010, decizie materializată în sloganele și acțiunile partidului. Mesajul ”Avem nevoie de un Președinte care să ne conducă spre Unirea cu România” a fost unul-șoc pe malul stâng al Prutului, în campania pentru referendumul de modificare constitutională privind modul de alegere a Președintelui în R.Moldova. Clipul cu acest mesaj a fost interzis atunci de Comisia Electorală Centrală, însă PNL a atacat decizia în judecată și am câștigat până la Curtea Supremă de Justiție. După care sloganul ”PNL propune Unirea cu România” a fost utilizat în campania electorală pentru Parlament din octombrie 2010. Desigur, au fost lucruri riscante, dar necesare pentru a începe a spune adevărul despre necesitatea regăsirii tuturor românilor într-un stat. După congresul al III-lea a început, însă, calvarul neînregistrării Statutului de către Ministerul Justiției, chemat de PNL în judecată, procesul durând aproape un an. Este extrem de important să reamintesc aici rolul special al Curții Constituționale în procesul de durată ”PNL vs Ministerul Justiției”. CC – în paralel cu deciziile curajoase, emise în baza precedentelor CEDO, ale judecătorilor în prima instanță, legat și de clipul unionist, legat și de Statutul unionist al PNL, – a pus punct demagogiei ”stataliste” și divagațiilor legate de antistatalismul românesc al unioniștilor. Pentru că Ministrul Justiției, care a solicitat poziția CC, a tot încercat să inducă, în mod arbitrar și eronat, ideea că PNL, prin poziția sa unionistă, ar avea ceva cu violența, cu ura rasială, cu ignorarea pluralismului de opinie, cu discriminarea interetnică, invocând în Sesizarea către CC niște articole nepotrivite din Constituție, în speranța că va putea interzice PNL pentru obiectivul proUnire. Însă nu i-a reușit.

Trebuie neapărat să amintesc și coincidența faptelor, pentru că, imediat în debutul anului 2012, PNL a lansat ideea formării unei Platforme unioniste ”Consiliul Uniri”, datorită existenței căreia, în cooperare cu Platforma civică ”Acțiunea-2012”, unioniștii au redat demnitatea națională celor două state românești, comemorând printr-o serie de acțiuni-marșuri și alte manifestări cei 200 de ani de ocupație ruso-sovietică a pământului românesc Basarabia. Și asta a deranjat forțele antiromânești, de aceea PNL a avut duble probleme la înregistrarea Statutului – Puterea, încă reticentă la obiectivul unionist, a fost deranjată și de creșterea numărului unioniștilor de la manifestări publice deschise din cele două state românești. PNL, încă pe 9 mai 2008, a organizat, în Scuarul Operei Naționale, Ziua Europei, a dansat Hora Unirii. Tot încă în anul 2008 PNL a comandat întrebări speciale pentru un sondaj IRI legat de Unire și NATO și a văzut, de atunci, că 29 la sută din populație sprijină obiectivul Unirii. Însă votul în alegerile ulterioare a fost unul anticomunist, a câștigat demagogia cu șansă-neșansă, însă alegătorii acum regretă ce au votat în 2010. Să vedem ce ne va aduce anul electoral 2014.

REPORTER:Care considerați că este motivul pentru care încercarea inițială a eșuat și ați fost nevoiți să mergeți în instanță ca să dobândiți dreptul de a promova Unirea dintre cele două state românești?

VP: Așa cum am spus cu diferite ocazii, în comunicate și declarații, în pledoarii în instanță, Republica Moldova, prin transformarea politicii în business, inclusiv după căderea regimului comunist, are la conducere forte încă antiromânești, deși se autoproclamă proeuropene. Ele nu sunt cu adevărat proeuropene, pentru că, dacă ar fi astfel, noi nu ne căutam dreptatea în instanță timp de un an. Aceste forte privesc obiectivul Unirii ca pe o amenințare a viitorului lor, pe care și-l văd în continuare fără democrație, fără justiție și cu multă corupție, încercând să îi înșele în continuare pe factorii europeni că sunt anticomuniști și că, de aceea, trebuie tolerate apucăturile lor ”stataliste”, care înseamnă, de fapt, negarea pluralismului autentic de opinii, șantajabilitatea lor din partea Kremlinului, dorința de a se reperpetua la putere într-un stat neviabil, jefuit, distrus, din care oamenii pleacă pe un cap. Însă interesele strategice sunt că Rusia, prin ei, să împiedice extinderea NATO spre Est, să mențină în continuare trupele ruse ce țin sub ocupație, și în prezent, cel de-al doilea stat românesc. Or, un obiectiv unionist înseamnă – dincolo de actul de dreptate istorică și de dreptul națiunii de a fi împreună – că Basarabia ar intra sub scutul NATO, că s-ar putea dezvolta și obține investiții și fonduri străine, europene și americane, precum și altele, pentru că investitorii vin acolo unde este justiție independentă, iar NATO implică existența statului de drept. De aceea, ca și în perioada sovietică, la fel ca și în perioada de 23 de ani de după proclamarea Independenței, numai câțiva ani au fost la guvernare forte ceva mai naționale, în rest – se perindă aceleași grupări, cu alte denumiri de partide, dar care nu doresc Unirea și caută motive de tot felul ca să împiedice fericirea românilor de a fi împreună, într-un stat european, democratic, unitar, prosper și puternic. Or, statul este secund în raport cu fericirea și dreptul oamenilor, care l-au creat. Doar oamenii pot decide să îl mai mențină sau să caute alte soluții pentru o existență normală a societății. Fiecare are o viață și nu o poate sacrifica pentru interese dubioase ale unor state-cancer. Dar pentru că, totuși, lucrurile se schimbă, chiar și în pofida rezistenței opuse constant de antiromânii trași de sfori de la Moscova, iată că o Curte Constituțională, care și în acest an a avut o poziție de demnitate, restatuând Declarația de Independență pe locul primordial în esența R.Moldova, în raport cu Legea Fundamentală, a decis, și în 2012, că obiectivul Unirii poate fi în Statutul unui partid politic. Este o decizie-premieră în Basarabia.

REPORTER:Clasa politică de la București, prin Președintele României, a afirmat răspicat că Unirea dintre cele două state ar trebui să constituie următorul proiect național al României.Credeți că acest lucru ar trebui să fie valabil și pentru clasa politică de la Chișinău?

VP: Ne putem doar exprima regretul că un asemenea proiect national a fost anunțat abia acum. Dar, pe de altă parte, aveau să curgă, mai înainte, gârlă învinuirile că Băsescu sau noi, care spunem de multă vreme despre Unire, că împiedicăm parcursul proeuropean. Am scris de mai multe ori, în ultimul timp, că declarațiile lui Traian Băsescu smulg masca de pe politicienii români care, din rațiuni personale sau din angajamente antinaționale, nu doresc Unirea. Aceste interese se chiar contopesc în cazul unor personaje politice. Eu am avut niște poziții mai critice față de Trian Băsescu, în perioade anterioare, pentru că fiecare basarabean vrea mai multă atenție, nu doar să dea voturi, dar am constatat ulterior, cu venirea altor partide în prim-planul guvernării la București, că Basarabia rămâne parcă undeva acolo, că românii de peste Prut, în opinia lor, ”încă nu înțeleg prea multe lucruri” etc. Consider că orice politician roman din dreapta Prutului trebuie să aibă o lacrimă pentru basarabenii năpăstuiți, care abia acum ridică și ei capul, participând, de doi ani, la marșuri, la acțiuni curajoase și salutând declarațiile proreîntregire ale politicienilor. Astfel, cunoaștem că reprezentanți a trei din cele patru partide parlamentare au vorbit de imperativul reunificării și al includerii teritoriului românesc din stânga Prutului în planul de regionalizare al României. Consiliul Unirii, din care face parte și PNL, a publicat pe site-ul consiliul-unirii.ro, diferite Manifeste, Planuri, Strategii, Paradigme de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova, ca să nu ajungem să ne reîntregim noi, de aici, ca o ”epavă statală”. Cât privește guvernanții de la Chișinău, că de comuniști nici nu avem ce discuta, toți se acoperă cu demagogia integrării europene, încercând, în mod ridicol, să tragă o linie de demarcație între obiectivul european și obiectivul Unirii. Când lucrurile sunt absolut clare: cine sunt cei mai mari eurointegriști, dacă nu unioniștii, care spun că acum e nevoie să ne unim, iar printr-un Plan Special al UE, să încercăm să modernizăm Basarabia în scurt timp și să o readucem acasă, la sânul României.

Și salut consecvența lui Traian Băsescu, cel care, recent, a deconspirat esența prorusească a premierului Iurie Leancă, servit societății de păpușarii antiromâni drept un îngeraș european. Sigur, sunt lupte politice și interese electorale și în dreapta Prutului, dar cred că și Victor Ponta, și Crin Antonescu, sunt unioniști, vor veni cu declarații, eu personal sugerându-le mesagerilor PNL-iști din România să nu rămână de căruță și să răspundă acum propunerii Președintelui României de a discuta parcursul Basarabiei, amenințate, într-adevăr, de pericolul subminării demersului proeuropean. Nu avem alternative și mesajul PNL din alegerile anului 2010 – ”Unirea cu România e cea mai scurtă cale de integrare în NATO și UE” este vocalizat acum și de mulți lideri de opinie, oameni de stat, noi știm acest adevăr și ar fi bine ca PNL din România să reconfirme rolul de partid cu o istorie aparte în ceea ce privește refacerea României Mari.

REPORTER:Ce împiedică fostele sau actualele guvernări să își asume un mesaj unionist? Exprimă ele poziția societății civile sau există alte interese?

VP: Am să vă spun aici un lucru poate în premieră. Până acum, când nu era bătut în cuie, nici prin parafare, obiectivul european al R.Moldova, din cauza aflării 14 ani la guvernare, din cei aproape 23, a forțelor antinaționale și europene, cei veniți în 2009 și 2010 mai manevrau cu argumentul fals ”să fim moderați, cuminți, atenți, să nu supărăm Rusia și Tiraspolul sau Comratul”. Acum, împinși din urmă și prin fondurile europene imense, pompate în Basarabia, pe care partenerii de dezvoltare nu le mai vor ratate sau ajunse în buzunarul și al comuniștilor, iată că guvernanții nu mai au niciun motiv să nu accepte unionismul. Și îl vor accepta, din informațiile noastre. Unii jurnaliști, care îi servesc, deja spun că ”drumul spre Europa al RM trece ȘI prin București”. ÎN TIMP CE EL TRECE NUMAI PRIN BUCUREȘTI. Un altul nu are capăt, finalitate, plus presiunile constant antiromânești, care pot căpăta forme diverse – de la război până la șantajul gazelor, șantaj comercial, alte provocări. Adevărata societate civilă sunt unioniștii, că ceilalți se cam află în buzunarul guvernanților. Iată când și societatea civilă, cea care se pretinde ”fruntea” europeană a acestui segment, va spune adevarul despre Unire, atunci vom considera că subiectii respectivi nu depind de cei ce îi finanțează, care încă mai cîntăresc să accepte sau nu unionismul, ci de interesul național al cetățenilor R.Moldova.

Reporter: Președintele României, Traian Băsescu, a intrat într-o polemică directă cu actuala conducere a Republicii Moldova, deși după spusele acestuia, a ajutat foarte mult în procesul de integrare europeană. Considerați că asistăm la o răcire a relațiilor și dacă DA care este motivația?

Vitalia Pavlicenco: În primul rind, e foarte bine că Traian Băsescu a avut curajul să spună lucrurilor pe nume, dincolo de orice argumente nereușite, menite să îl descurajeze. Există și presupunerea că Traian Băsescu nu vorbește fără să fi antamat niște discuții și să aibă niște garanții din partea SUA și a altor factori vestici… Oricum, nu am auzit de vreo reactie negativă  a acestora la ce afirmă Președintele României. Cazul Armeniei și al Ucrainei îi pune, însă, pe gânduri și pe potentații lumii democratice, civilizate, care nu mai vor să rateze și în cazul Basarabiei, de aceea, se vor fi căutat alternative, pentru a menține R.Moldova pe demersul prooccidental, reunirea cu România fiind o soluție. Există niște bănuieli că și Putin ar fi fost încurcat în niște hățișuri în trecutul lui de angajat al KGB și asta o știu cei ce știu multe de tot. De aceea, la un moment dat, ar putea și Putin să privească mai indulgent perspectiva pierderii Basarabiei din ghearele ursului rus, dacă nu o fi pierdut-o deja. Da, poate urma recunoașterea Transnistriei, alte provocări, dar astea nu vor însemna decât ca Rusia se va resemna cu reunificarea Basarabiei cu România, doar că orgoliul de mare putere mondială nu-i va permite să se retragă așa, pur și simplu. Deci, problema Basarabiei este un caz aparte și e timpul, o dată și o data, să se soluționeze, prin lichidarea consecințelor Pactului criminal Molotov-Ribbentrop. Așa cum a solicitat PNL din RM cancelarului federal Angela Merkel – să intervină, ca avocat al românilor, pe lângă Putin și Medvedev, ca să accepte mai ușor repetarea exemplului cu reunificarea Germaniei.

România a ajutat foarte mult Republica Moldova în peste două decenii și numai nesimțiții nu pot vedea asta, chiar dacă unele lucruri puteau fi mai altfel, cum ar fi simplificarea redobândirii cetățeniei sau trimiterea altor diplomați decât cum este, de exemplu, Marius Lazurcă, cel contestat și de Platforma civică ”Acțiunea Europeană”, și de Platforma unionistă ”Consiliul Unirii”. Cât privește guvernanții de la Chișinău, mie îmi este rușine pentru comportamentul unora dintre ei. Dar dacă totuna sunt dependenți de niște centre antiromânești, sigur că, după ce Băsescu a amintit tuturor despre trecutul dubios, pentru romani, al premierului Leancă, e mai greu să îți închipui o ”reconciliere” intraromânească… Iar lipsa ei este în detrimentul nostru, al tuturor, de aceea, eu cred că Leancă trebuie ori să își ceară scuze, ori să își dea demisia. Sunt absolut sigură că, odată, va regreta ce a spus, mai ales că până și ex-premierul Vladimir Filat a încercat să dreagă busuiocul. Eu le-aș sugera democraților să nu urmeze exemplul prost al lui Leancă, iar PLR-ului – să se distanțeze limpede de PLDM-ul care a ”donat” societății un premier antiunionist. Dacă tăcea, Leancă măcar ”proeuropean” rămânea. Însă nerăcirea relațiilor cu Bucureștiul depinde nu doar de Leancă, ci și de Nicolae Timofti, care a făcut niște pași mai corecți în sensul identității lingvistice și entice românești, ca și de PD, PLR, precum și de PL, care trebuie să fie mai explicit și mai clar în poziția sa. Ca și de declarațiile PNL, ale altor partide extraparlamentare, ale societății civile care încă tace, exceptând unioniștii.

Reporter: Președintele a vorbit de sume importante de bani alocate de România dar la Est de Prut, dar parcă nimeni nu știe de ele. Există oare la Chișinău interesul ca informația despre ajutorul românesc să nu ajungă la cetățenii Republicii Moldova? Cui folosește o astfel de politică?

VP: Păi, se leagă toate cu cele spuse mai sus. Cam așa se întâmplă – ne place să avem cetățenie română, inclusiv guvernanților, unii ascunzând-o, ne place să avem copii la studii în România, să ne construiască ”românii” case, să știm că România oricând ne va întinde o mână și nu ne va lăsa să ne prăbușim. Dar, pe de altă parte, ne credem băieți șmecheri, nu vorbim deloc de România, nici la mitingul organizat cu oameni aduși cu bani publici în PMAN pe 3 noiembrie, vrem să ne integrăm în UE sărind peste România, știindu-se că este un ”salto mortale”. Cu alte cuvinte, cât mai e de subtilizat (adică – de jefuit) sub aripa demagogiei că ”trebuie să fim atenți cu Rusia”, de ce să nu spunem că România ne încurcă?, pentru a fi pe placul Kremlinului? Este imoral, amoral și impertinent să faci așa. Cât privește partidele de la guvernare din România, ele vor voturi cu ajutorul unor partide din R.Moldova, dar asta este o iluzie deșartă, pentru că românii cu cetățenie știu mai bine cine a avut grijă de ei, dincolo și de unele greșeli. Da, eu cred că există sigur, din partea partidelor de la guvernare și a comuniștilor (aici nu prea văd vreo diferență) ca informația despre asistența românească să nu fie cunoscută, pentru că se supără patronii de la Kremlin. Noi, PNL, însă, rămânem partidarii transparenței, pentru că numai astfel lucrurile se re/așează corect. Asemenea politică servește manipulării votului de către partidele prorusești, drapate cu un fals mesaj proeuropean, partide ce au deturnat banii românești, europeni și publici moldovenești. Să vă dau cel puțin un exemplu – pachetele cu orez și săpun, donate sinistraților în urma inundațiilor, au fost ”argumentul electoral forte” al partidului din care face parte și Iura Leancă.

Reporter: Revenind la dumneavoastră: PNL și Consiliul Unirii sunt printre primele entități care au ales după 2009 să promoveze deschis mesajul Unirii și de multe ori chiar în stradă. Își doresc moldovenii din Republica Moldova unirea celor două state românești?

VP: Noi credem că da, că basarabenii își doresc, tot mai mulți, reîntregirea românească. Altceva e că ei încă nu cred, din cauza manipulărilor infinite ale celor de care v-am spus mai sus. Înainte de a iniția Consiliul Unirii, noi, PNL, împreună cu prietenii din societatea civilă cu vederi unioniste, cum este și Asociația veteranilor de război-1992 ”Tiras-Tighina”, cu alte asociații obștești, am avut două mese rotunde privind oportunitatea promovării publice, împreună, a mesajului unionist. Au fost invitați cei percepuți de noi ca împărtășind obiectivul Unirii – publiciști, ziariști, analiști, oameni politici, profesioniști în domeniul lor, istorici, inclusiv dl academician Alexandru Moșanu, președintele primului Parlament democratic, ce a proclamat Independența. Și toți au spus că este oportun și necesar să o facem, după care am lansat Manifestul Consiliului Unirii, mai ales că anul 2012 era anul comemorării a două secole de ocupație ruso-sovietică a teritoriul românesc din stânga Prutului. Apoi am organizat, în special cu Platforma ”Acțiunea-2012”, cu alte forte unioniste, marșuri proUnire la Chișinău, Cahul, Bălți, București, în total 8. Am vorbit, la sfârșitul aceluaiși an, despre imperativul reunirii în Sala unde ea s-a proclamat la Alba Iulia. Și în anul 2013 am făcut marșuri, acțiuni, inclusiv contra lui Dmitri Rogozin și Patriarhului Kirill, mesageri ai Kremlinului. Oamenii deja așteaptă asemenea manifestări, ceea ce înseamnă că disponibilitatea și dorința de reîntregire este, dar societatea și oamenii de rând, care au avut de suferit din cauza regimului sovietic, însă rămân pătrunși de frică și dacă văd că guvernanții se bâlbâie legat de obiectivul unionist, parcă au și ei rețineri. Însă declarațiile lui Traian Băsescu i-a trezit pe toți din hibernare și asta a ajutat foarte mult la efortul comun unionist de a reașeza convingerea de refacere a unității naționale românești acolo unde e cazul – ca idee națională a românilor și a alogenilor integrați. Desigur, să menționăm neapărat și decizia istorică a Curții Constituționale privind limba română, care a marcat un jalon fundamental în spritiul și mentalitatea românilor din stânga Prutului. Următorul gest de demnitate națională este recunoașterea constitutională a ocupației Basarabiei pânâ în prezent și lichidarea consecințelor Pactului Molotov-Ribbentrop, așa cum spune și Declarația de Independență, care cuprinde un fragment scris cu litere majore și de importanță crucială pentru destinul românilor din stânga Prutului: ” REPUBLICA MOLOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT SI DEMOCARTIC, LIBER SA-SI HOTARASCA PREZENTUL SI VIITORUL FARA NICI UN AMESTEC DIN AFARA, IN CONFORMITATE CU IDEALURILE SI NAZUINTELE SFINTE ALE POPORULUI IN SPATIUL ISTORIC SI ETNIC AL DEVENIRII SALE NATIONALE.” Adică avem dreptul să ne decidem viitorul, asta permite și Constituția, exact în baza acestor prevederi și a libertății de exprimare din art.10 al CvEDO, a obținut PNL dreptul să aibă un Statut unionist. Dar pentru un asemenea viitor trebuie să discutăm în spatial public și un success al unioniștilor este că s-a impus imperativul ca subiect în spatiul public, la radio, TV, blogosferă.

Reporter: Vine un an electoral greu. Credeți că sunt șanse să apară pe scena politică de la Chișinău și alte partide unioniste? Credeți că sunt șanse ca unul din actualele partide parlamentare, aflate sau nu la putere, să vină cu un astfel de mesaj?

VP: Da, anul care a început va fi unul extrem de greu. Una e că se așteaptă semnarea acordurilor asociative cu UE, alta e că societatea este dezamăgită de guvernanți și există pericolul revanșării forțelor proruse, plus că nici Rusia nu va sta cu mâinile în sân. Nu cred că a mai rămas timp pentru ca să apară partide unioniste. La noi, în Basarabia, se mai crede că mesajul proUnire nu aduce voturi. Sigur, partidele de la Putere vor reîncepe cu ”vin comuniștii – votați-ne să ne continuăm proiectul proeuropean”, care, de fapt, este o demagogie a doritorilor de a mai fura ce a rămas nefurat. Dacă ei ar fi cu adevărat proeuropeni, ar uni toate forțele naționale, cele românești fiind eminamente autentic proeuropene, în fața pericolului rus, însă ele, mai curând, se vor asemăna, prin antiromânismul lor, exact cu satrapii roșii. Poate că unele partide, care vor mai avea congrese, de exemplu PL și PLR, vor adopta mesajul unionist, dacă vor simți că asta aduce avantaje, noi, PNL, însă, dorim ca asumarea mesajului să fie sincer, ca să arătăm alegătorilor că nu trebuie să se teamă de asemenea obiectiv. Așa văd eu patriotismul românesc, nu prin a spune ceva-cumva, să nimerim la troacă, apoi nu mai spunem nici la mitingul din 3 noiembrie ”proeuropean și antiromânesc” din PMAN nimic de România, că ”așa ne-am înțeles în coaliție”… Frumos, nu? Dacă nu ar fi și fariseic. Este timp scurt, însă, să apară un partid nou și proaspăt unionist, cred eu, dar cine știe ce surpize se vor mai oferi. Și mai e ceva. Noi, PNL, pledăm, prin program, pentru omogenizarea și politică a spațiului românesc, visul nostru e să devenim o filială a unui PNL din România care pledează pentru Unire. În acest sens, revin la o idee importantă. Având în vedere numărul mare de cetățeni – și români – din Republica Moldova, ar trebui ca legislatorii să modifice Legea Partidelor și Codul electoral, pentru a permite, corespunzător, funcționarea filialelor partidelor din cele două state românești pe ambele maluri ale Prutului. Și acesta este un test la capitolul ”antiromânism”. În acest caz, partidele din România ar activa liber aici și partidele de aici – acolo, unde sunt deja atâția basarabeni.

Reporter: Se tot zvonește de o posibilă alianță pro-românească unionistă care să participe la alegeri. Credeți că această posibilitate este reală? Are șanse o astfel de alianță să se impună?

VP: Eu încă nu am auzit de o posibilă alianță pro-românească unionistă. Dar am lansat multe declarații și apeluri către forțele care se consideră proromânești, naționale, ca să discutăm la o masă rotunda, pentru a vedea care e cauza că nu suntem împreună. Asta e cu atât mai valabil cu cât parcă toți ne vrem în Europa, numai că noi, unioniștii, vrem să ajungem acolo cu românii nostri din dreapta Prutului, mai repede, nu cu rușii, bielarușii și ucrainenii, pe la Vladivostok, adică la sfântu-așteaptă. Când e vorba de obiectivul unionist, nu poate fi loc pentru invidie, concurență, demagogie, fariseism. PNL chiar i-a invitat pe președinții mai multor partide naționale, românești, la discuții în cadrul Consiliului Unirii. I-am îndemnat și în preajma Zilei Naționale, de 1 Decembrie 2013, să fim împreună, să dăm un mesaj de unitate românească, dar nu au prea venit, în timp ce noi, Consiliul Unirii și Acțiunea-2012, au făcut frumoasa manifestare ”ÎnCercUnimGuvernul”, când am încercuit Guvernul, mână de mână, cei care doresc reunirea. Ar trebui să recunoaștem că există și unele interese, poate și influențe ale unor cercuri de la București, care, în loc să coaguleze forțele românești, unioniste (dacă sunt mai multe), rămân dezinteresate și asta nu o înțeleg ori au niște atașamente cristalizate, inflexibile, pe care le regret.

Reporter: Premierul Iurie Leancă și președintele Traian Băsescu par a nu mai fi chiar așa de buni prieteni. Ba chiar acesta din urmă a amintit că premierul moldovean a fost delegat al Uniunii Sovietice în Republica Socialistă România. A vrut Președintele României să ne atenționeze asupra anumitor lucruri?

VP: Fără îndoială. Am spus și mai sus. E bine că a spus-o Traian Băsescu, pentru că atunci când o spunem noi e prea mare supărarea. Eu cred că persoanele propulsate la Putere în stânga Prutului după proclamarea Independenței, au trecut, mai întâi, cu unele excepții, testul fidelității față de serviciile ruse, că ele știu cel mai bine cine poate fi șantajat. Eu mă bucur de ce a spus Băsescu despre Leancă și pentru că, încet-încet, încep să se vadă adevărații ”agenți ai Moscovei”, care sunt prin culoarele Puterii sau prin spatele acesteia, nu în stradă, printre unioniștii care au tot fost hărțuiți în 2012 și 2013 (anul trecut, adevărat, – mai puțin), fiind etichetați urât și nedrept ca agenți ai Moscovei, Tiraspolului, probabil și ai extratereștrilor, în paralel… În timp ce grupările intolerante proruse și antiromânești au fost încurajate să arunce în participanții la marșurile unioniste pașnice cu pietre, roșii, sticle pline cu apă, petarde etc. Între altele, sistemul sovietic murdar, încă bine-mersi în Republica Moldova, i-a tot făcut pe unioniști KGB-iști, agenți de tot felul. Păi, iată, vă anunț, aproape în premieră, că și eu am tot fost murdărită cu așa ceva, inclusă fals prin diferite liste de presupuși colaboratori ai KGB-ului. Dar iată că, pe 10 decembrie 2013, am câștigat o cauză fără precedent în justiție – de constatare a faptului cu valoare juridică precum că nu am avut nicio colaborare în viață cu KGB-ul sovietic sau moldovenesc, iar includerea mea în zisa ”Listă Șandrovski” este un fals. În curând voi publica un serial de articole despre calvarul meu prin instanțe, al unei persoane, ajunse ”kgb-istă” fără nicio vină, mai exact, pentru că este româncă și pledează pentru Unire… Hotărârea este importantă și pentru că a fost la proces și reprezentantul SIS, care a confirmat răspunsul, primit de mine ca deputat, că la SIS nu au niciun dosar sau alt material documentar legat de mine, dar și pentru că acum, după această hotărâre, care a creat un precedent în justiția moldovenească, oricine inclus pe nedrept în lista menționată sau în alte lucrături, poate cere stabilirea faptului cu valoare juridică, dacă știe că nu a colaborat cu serviciile oculte sovietice. Așa că începe să se vadă clar cine și în serviciul cui este și cred că vor mai apare și alte informații, nu doar cea spusă de Traian Băsescu despre Iura leancă. Acum să mai închidă gura cei care au de ce se teme și să nu se avânte așa de tare contra aspirației de veacuri a românilor de unitate românească. Mă refer, în special, la Clanul Voronin și la Clanul Lucisnchi, din ultimul făcând parte Filat cu Leancă.

Reporter: Traian Băsescu a afirmat că Unirea se va face de către popor și că nu există nici o șansă ca ea să fie făcută politic datorită celor care conduc Republica Moldova. Sunteți de acord cu afirmațiile acestuia?

VP: Este un punct de vedere foarte interesant. Și asta pentru că ”potentații impotenți” (iertați-mi oximora) de la Chișinău au impresia, având buzunare burdușite cu bani furați de la gura românilor, că reîntregirea românească depinde ”de mușchiul lor”. Dacă o să continue cum au apucat-o, îi vor mătura alegătorii, pentru că oamenii au o limită de suportabilitate și o singură viață. Ceea ce facem noi, PNL, este exact ca să sensibilizăm oamenii să gândească și să vadă lucrurile altfel. Noi nu chemăm la acțiuni contra cuiva, ci doar ”pro” Unire. Dar să nu uităm și adevărul din Preambulul Declarației de Independență a Statelor Unite ale Americii, care a inclus dreptul la Fericire și în Constituție: ”Noi susținem că aceste adevăruri sunt de la sine evidente, că toți oamenii sunt creați egali, că ei sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea sunt: Viața, Libertatea și dreptul la Fericire. Pentru apărarea acestor drepturi au fost instituite Guverne între Oameni, care își derivă puterile chiar în consensul celor guvernați. Astfel încât, ori de câte ori, oricare formă de guvernământ devine distructivă acestor scopuri, este Dreptul Poporului să o schimbe sau să o înlăture și să instituie un nou Guvern, bazându-și întemeierea pe astfel de principii și organizându-și puterea astfel încât să asigure în modul cel mai eficient Siguranța și Fericirea sa.” Și proclamarea Independenței Republicii Moldova a fost o acțiune spontană, a poporului, care s-a arătat sensibil și receptiv la conjunctura politică internațională. De aceea, trebuie să fim pregătiți pentru orice, mai ales că ați văzut ce spun și astrologii …

Reporter: Credeți că va constitui Unirea, ca alternativă la Integrarea Europeană, un motiv de luptă politică în cadrul campaniei electorale?

VP: Asta nu este exclus. Nu am dori, însă, ca subiectul Republica Moldova/Basarabia și, acum adăugător, Unirea (reunirea, reîntregirea) să fie doar manipulări electorale. Ar fi un păcat și eu cred că pe cei care vor încerca să facă asta va cădea un blestem dureros. Că totuna pe urmă se va vedea dacă e manipulare sau nu și mai cred că bunul-simț trebuie să îi oprească pe amatorii de a pângări un ideal sfânt.

Reporter: Au puterea partidele care vor promova un astfel de mesaj să nu îl deturneze așa cum de multe ori s-a mai întâmplat în istorie post-sovietică a Republicii Moldova?

VP: Ceea ce s-a întâmplat cu deturnarea mesajului românesc de către unele entități politice și persoane infiltrate cu scopuri murdare în Mișcarea de Eliberare și Renaștere Națională, trebuie să servească de învățătură tuturor celor care au de gând să mai calce o data în picioare aspirațiile românilor. Noi, PNL, resimțim mereu impactul înșelăciunii de acum 20 de ani și de mai târziu, pentru că dezamăgirea a fost imensă. Dar tocmai pe asta s-a mizat – ca oamenii să nu își mai dorească și să nu mai creadă în acest deziderat national. De aceea este enormă responsabilitatea noastră, a tuturor, care ne-am asumat acest mesaj și obiectiv crucial pentru români. Însă – în pofida dificultăților existente, noi trebuie să perseverăm, pentru că trebuie să existe și cineva care crede sincer că unitatea națională poate fi refăcută, cum au procedat germanii, precum și pentru că, iată, acum suntem tot mai mulți. Recent și parlamentarul Bogdan Diaconu, din România a devenit membru al Consiliului Unirii, îi așteptăm și pe alții, inclusiv pe Traian Băsescu, pe care l-am invitat și care cred că își poate continua activitatea politică după mandatul de Președinte în serviciul reunificării celor două maluri ale Prutului nostru chinuit, martor al calvarului românesc.

Sursa:pavlicenco.md

,

Unioniștii comparați cu țânțarii: „uneori mușcă, dar fără efecte îndelungate”

Ideea unionismului în Republica Moldova este una marginală. Aceasta este opinia exprimată de președintele Parlamentului, Marian Lupu, într-un interviu acordat agenției transnistrene de știri „Lenta PMR”. În interviu, oficialul a comparat unionismul cu „zgomotul produs de un țânțar, care deranjează”, dar care însă nu are niciun impact.

„Tendințele unioniste le-aș compara cu sunetul de țânțar, care irită, uneori țânțarii mușcă, fapt ce crează temporar mici inconveniențe, dar niciun efect în continuare”, a spus Lupu pentru sursă.

Potrivit spicherului, statalitatea țării nu poate fi afectată de tendințele unioniste și că unioniștii nu prezintă în fond pericol pentru stat. „Da, din punct de vedere psihologic, acest lucru ne dă câteva inconveniente: avem o dezbatere, suntem implicați în discuții. Cu toate acestea, ei prezintă pericol numai la acest nivel. Pentru că, în realitate, tendințe unioniste au fost, sunt și vor fi marginale. Istoria de 21 de ani a statului modern, acest segment nu s-a dezvoltat. De asemenea, există, o poziție clară a majorității cetățenilor noștri – pentru păstrarea unui Moldovei independente. Deci eu nu văd nicio amenințare la adresa statalității”, a spus acesta.

„Pentru mine, ca și pentru o politică națională, Republica Moldova nu este un proiect guvernamental temporar. Statalitatea Republicii Moldova a fost dată de istorie și de Dumnezeu și ea va fi stocată, consolidată și dezvoltată. Greșesc mult politicienii care speculează că acesta este un proiect temporar care, mai devreme sau mai târziu, își va pierde statalitatea. Acest lucru nu este adevărat. Statul nu depinde de dorința unui sau doi politicieni”, a precizat Marian Lupu pentru sursă.
Moldova.ORG

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press