Exclusiv: Analiza și Expunerea Razboiul Informațional al Federatiei Ruse prin intermediul Realitatea.net (ep.3) 

În continuarea analizelor precedente:

Exclusiv la RBN Press: Analiza și Expunerea Razboiul Informațional al Federatiei Ruse prin intermediul Realitatea.net ep.I 

Exclusiv la RBN Press: Analiza și Expunerea Razboiul Informațional al Federatiei Ruse prin intermediul Realitatea.net (ep.2 )

În episoadele de mai sus,  s-au tratat temele războiului informaţional al Federaţiei Ruse, printre care amintim: 1. Extinderea NATO către est/amplasarea scutului antirachetă/ construirea unei baze militare în România reprezintă acţiuni ilegitime ce încalcă normele internaţionale; fiind o provocare la adresa securităţii Federaţiei Ruse; 2. Kremlinul consideră că leaderii români sunt ,,idioţii” SUA-supuşi total Washingtonului; Inferioritatea militară a României în faţa Rusiei; 3. România ar trebui să iasă din NATO şi să se integreze în Uniunea Eurasiatică pe baza culturii ortodoxe comune; 4. SUA doresc crearea unei lumi unipolare Rusia nu are aspiraţii hegemonice, ci vrea să fie apărătorul dreptului internaţional; 5. Critica acţiunilor SUA în lume- critica sistemului valoric american; 6. Rusiei nu îi este frică de NATO- Rusia e una dintre cele mai mari puteri nucleare; 7. Rusia a avut dreptul să anexeze Crimeea, referendumul fiind o alegere istorică ce trebuie respectată.

În episodul prezent vor fi abordate restul temelor: 8. SUA au susţinut direct Maidanul Kievean = Lovitură de Stat a neofasciştilor; 9. Sancţiunile împotriva Rusiei – efect de bumerang economic împotriva UE; 10. România doreşte anexarea Republicii Moldova- Republica Moldova preferă Uniunea Vamală în detrimentul UE Rusia nu intenţionează să anexeze Transnistria, însă Transnistria, pământ rusesc va reveni în final, de drept, statului rus; 11. SUA au creat şi susţin terorismul ISIS- Rusia singura ce poate aduce pacea în Siria

 

TEMA 8

SUA au susţinut direct Maidanul Kievean = Lovitură de Stat a neofasciştilor

Analiza comentariilor trolilor

Din prisma Kremlinul, conform declaraţiilor întâlnite pe site-ul Realitatea.net, criza actuală din Ucraina îşi are rădăcinile în summit-ul NATO din Bucureşti din 2008 23  în care s-a oferit statului ucrainean oportunitatea de a deveni membru al alianţei. Astfel la nivel general Rusia critică SUA şi Vestul pentru declanşarea crizei ucrainiene considerată a fi destabilizat puternic întregul sistem internaţional pentru o perioadă lungă de timp.

(23),,Sergey Lavrov- Criza din Ucraina îşi are originile în summitul NATO de la Bucureşti din 2008”, Mai 2014, http://www.realitatea.net/serghei-lavrov-criza-din-ucraina-isi-are-originile-in-summitul-nato-de-la-bucuresti_1440654.html#ixzz3zhbOTpGS- ;

Anumiţi utilizatori au susţinut teza conform căreia Ucraina a fost destabilizată de SUA, de manifestanţii de pe Maidan, căci până atunci Ucraina era stabilă, acesta susţinând chiar că ,,dictatura e cel mai stabil sistem de guvernare”. S-a considerat că preşedintele Yanukovici era patriot care s-a opus voinţei Occidentului, astfel încât SUA au fost nevoite să incite la o ,,revoluţie populară”, de fapt o lovitură de stat- ba chiar mai mult, SUA au dorit să ,,cumpere” cu ajutorul mafiei politice din Ucraina resursele statului ucrainean. Un alt utilizator continua să întărească această idee susţinând că preşedintele Ucrainei era ales democratic, el nu conducea un stat totalitar şi totuşi a fost dat jos prin mişcări anarhice de stradă, de un grup de oameni- reprezentanţii Maidanului- ce nu reprezintă voinţa Ucrainei- aceştia sunt doar pionii SUA. De asemenea, s-a considerat că la ,,conducerea Ucrainei se află o juntă fascisto-nazistă” şi că Rusia are tot dreptul să riposteze în contextul în care NATO îşi crează baze la graniţa sa, Rusia ,,putând să îşi comaseze trupele pe teritoriul ei (inclusiv Crimeea), unde vrea şi cum vrea”.

Ucraina este considerată un stat artificial şi s-a încercat inducerea ideii că aceasta este o opinie acceptată aproape de toţi actorii internaţionali, că peninsula Crimeea e de drept a Rusiei, aici fiind majoritari ruşi şi rusofoni. Se întăreşte astfel ideea că ruşii şi ucrainienii sunt acelaşi popor, uniţi prin limbă, tradiţie, cultură, religie-Rusia Kieveană– blamandu-se în opoziţie ce este considerat a fi imperialismul occidental ce nu urmăreşte decât dezbinarea statelor. Alţi utilizatori au susţinut că Ucraina se va dezmembra în final cu sau fără influenţe externe, considerându-se în general că Ucraina este un stat slav ce va rămâne de-a pururi de influenţa slavă cu o puternică legătură cu comunitatea, cultura şi civilizaţia de sorginte slavo-rusească.

De asemenea se afirma că Rusia va fi cea care va trebui să susţină o Ucraina paralizată economic, social şi divizată ideologic din cauza SUA, acuzând americanii că inventează conflicte deoarece se tem de o potenţială alianţă fie ea şi simbolică între UE şi Rusia. Un utilizator a prezentat o listă cu motive pentru care România nu ar trebui să susţină Ucraina în conflictul cu Rusia. Acesta susţine că Ucraina a dorit anexarea Basarabiei în 1918, 1945; că au susţinut poziţia Rusiei faţă de conflictul nistrean, că au dus o politică de distrugere a identităţii româneşti….şi la un moment dat în argumentare apare ideea că:

,,Peninsula Crimeea nu a aparţinut niciodată Ucrainei ci a fost dăruită în semn de prietenie de Rusia, gest formal şi nu efectiv, statul rus având din perspectiva dreptului istoric justeţea de a cere Crimeea înapoi”.

Rusia e apreciată drept ultimul bastion al ortodoxiei şi patriotismului, acuzând SUA că încearcă să cucerească Ucraina pentru acapararea resurselor sale economice şi instalarea aşa zisei democraţii seculariste, susţinând că promovează războiul deoarece acesta este eficient din perspectiva afacerilor vestului. De asemenea s-a afirmat că Ucraina merită ce a primit în urma Maidanului, şi că dacă unii vor comunism, e dreptul lor de a decide. Putin a fost lăudat drept un adevărat preşedinte ce a intervenit să îşi apere populaţia, mass media minţind populaţia deoarece aparţine americanilor ce doresc declanşarea celui de-al treilea război mondial.

Comentariile din această secţiune sunt construite în jurul percepţiei implicării SUA în conflictul din Ucraina, mulţi utilizatori acuzând SUA drept principalul destabilizator al statului ucrainean apreciat a fi funcţionat perfect înainte de intervenţia americană indirectă. Promovarea atitudinilor anti-americane şi anti-vestice este reliefată prin inducerea ideii unui complot american de împiedicare a Ucrainei în îndeplinirea interesului său naţional şi declanşarea a ceea ce a fost numită lovitura de stat, negându-se astfel reprezentativitatea mişcării Maidanului şi reiterând încă o dată justeţea reacţiei Rusiei în faţa apropierii NATO de graniţele sale. De asemenea s-a încercat conturarea unei imagini negative SUA prin acuzaţia de directă destabilizare a statului ucrainean şi promovare a conflictelor regionale pentru stoparea cooperării solide între Rusia şi Europa şi conturarea unei imagini pozitive Rusiei prin explicarea dificultăţilor pe care numai Kremlinul va trebui să le suporte în urma conflictului din Ucraina, stat considerat creat artificial de Vest.

TEMA 9

Sancţiunile împotriva Rusiei- efect de bumerang economic împotriva UE

Analiza ştirilor:

Kremlinul a considerat că sancţiunile impuse de vest sunt ineficiente într-un sistem global interdependent, astfel încât acestea nu ar afecta numai economia rusă ci ar avea un efect de bumerang fiind şi în detrimentul economiilor vestice, leaderii ruşi continuând să susţină că modelul lumii unipolare a eşuat şi că numai cooperarea solidă poate ajuta la dezvoltarea statelor24. SUA sunt în continuare acuzate că doresc să impună regulile interacţiunii internaţionale, să păstreze monopolul influenţei pe scena mondială şi astfel să continue să îşi impună normele culturale. Kremlinul se promovează însă prin declaraţiile oficialilor săi drept adevăratul promotor al independenţei statelor, al menţinerii unicităţii identităţii lor culturale. Leaderii ruşi resping astfel premisele unui nou început de Război Rece considerând că un astfel de scenariu nu ar fi în interesul niciunul stat.

(24),,Putin:Sancţiunile impuse Rusiei pe fondul crizei din Ucraina vor avea un efect de bumerang”, Mai 2014, http://www.realitatea.net/putin-sanctiunile-impuse-rusiei-pe-fondul-crizei-din-ucraina-vor-avea-un-efect-bumerang_1446436.html#ixzz40GbUtJBJ – ; ,,Avertismentul lui Vladimir Putin pentru Occident”, Mai 2014, http://www.realitatea.net/avertismentul-lui-vladimir-putin-pentru-occident_1446933.html#ixzz40GZrHZ8Y– ;

Analiza comentariilor trolilor:

Referitor la maniera în care Rusia a putut fi afectată de sancţiunile impuse drept urmare a anexării Crimeii, anumiţi comentatori au apreciat că economia Maicii Ruşii este extrem de puternică şi stabilă, chiar de la prima ameninţare de izolare afirmând că s-a înregistrat o creştere spectaculoasă a companiilor licitate la bursă. S-a încercat de asemenea inducerea ideii că sancţiunile economice împotriva Rusiei alături de o intervenţie militară vestică de partea Ucrainei nu sunt susţinute de mare parte din europeni, încercând astfel să promoveze ideea lipsei de solidaritate a statelor UE şi deci slăbiciune acestora în faţa unităţii Federaţiei Ruse. Iar o altă viziune referitoare la sancţiunile impuse Rusiei este cea conform căreia acestea nu vor avea decât un efect de bumerang ce va lovi în multe state europene care e posibil să ,,bocească la porţile Moscovei. Un trol extrem de activ a întărit de asemenea prin comentariile sale forţa şi măreţia Rusiei, susţinând că statul rus are resurse şi industrie, fiind capabil chiar şi izolat total să aibă o economie viabilă şi sustenabilă, fie de tip capitalist, fie de tip comunist, considerând că dacă va naţionaliza tot, nu va avea nevoie de nimeni, supravieţuind şi evoluând chiar economic. Alţi utilizatori au subliniat că nimeni nu va îngenunchea vreodată Rusia, statul rus fiind cea mai mare cultură a lumii în toate domeniile şi un stat puternic.

Tema 10:

România doreşte anexarea Republicii Moldova- Republica Moldova preferă Uniunea Vamală în detrimentul UE

Analiza ştirilor:

În contextul crizei din Ucraina, odată cu susţinerea puternică de către România a integrităţii şi suveranităţii statului ucrainean, Kremlinul a decis să amplifice războiul informaţional împotriva statului român promovând în media ideea conform căreia România ar fi de fapt un stat revizionist, care doreşte să îşi obţină teritoriile pierdute. Ştirile prezintă o imagine negativă a României conform declaraţiilor oficiale ale Kremlinului în viziunea căruia statul român doreşte prin susţinerea opţiunii europene a Republicii Moldova să anexeze statul vecin, similar Anschlussului realizat de Hitler25. De asemenea, titlul puternic DEZVĂLUIRI ŞOCANTE. Rusia ar fi ameninţat câteva state est-europene şi din Asia Centrală26 – nu conţinea decât o ştire conform căreia Rusia şi-a prezentat poziţia în faţa unor state din Asia Centrală referitoare la votul unei rezoluţii ce dorea să declare invalid referendumul din Crimeea. O altă ştire importantă era cea care susţinea că Cetăţenii din Republica Moldova vor cu ruşii, nu cu Uniunea Europeană27. Conform acesteia cetăţenii Republicii Moldova preferă Uniunea Vamală a Rusiei în detrimentul integrării în Uniunea Europeană.

Aceste ştiri ce promovează exclusiv opiniile Kremlinului sunt menite să influenţeze percepţiile cetăţenilor români faţă de abordarea de politică externă a statului lor şi să promoveze fals ideea unui stat român ameninţător pentru vecinii săi, din dorinţa Rusiei de a-şi masca propriile acţiuni ilegitime din Ucraina. De asemenea pe lângă negativa ilustrare a României, prin publicarea anumitor ştiri pe site-ul Realitatea.net, Kremlinul a beneficiat de răspândirea anumitor informaţii care deşi aparţin Barometrului de Opinie Publică din Chişinău, pot să inducă ideea unei dorinţe mai mari a cetăţenilor Republicii Moldova de a se apropia de proiectul Uniunii Vamale a lui Putin decât de UE. Astfel se încearcă mascarea dorinţei cetăţenilor Republicii Moldova de a se încadra pe parcursul european.

(25) ,,Oficial rus: România va înghiţi Republica Moldova”, Decembrie 2013, http://www.realitatea.net/oficial-rus-romania-va-inghiti-republica-moldova_1335586.html#ixzz3zOqJls3S – ;

(26),, DEZVĂLUIRI ŞOCANTE. Rusia ar fi ameninţat câteva state est-europene şi din Asia Centralăhttp://www.realitatea.net/dezvaluiri-socante-rusia-ar-fi-amenintat-cateva-state-est-europene-si-din-asia-centrala_1409605.html#ixzz3zU25XVhF;

(27) ,,Cetăţenii din Republica Moldova vor cu ruşii, nu cu Uniunea Europeană” , Aprilie 2015, http://www.realitatea.net/cetatenii-din-republica-moldova-vor-cu-rusii-nu-cu-uniunea-europeana_1677752.html#ixzz40RjvGoB4;

Analiza comentariilor trolilor:

Comentariile identificate sunt construite pe baza aceluiaşi raţionament: Federaţia Rusă şi influenţa civilizaţională a acesteia sunt mai benefice în comparaţie cu impactul integrării europene. Un anumit trol a încercat să contureze o imagine pozitivă Federaţiei Ruse comparativ cu România susţinând că moldovenii câştigă de la 1 000 de dolari pe lună în cadrul statului rus, întreţinându-şi familiile şi fiind conştienţi legat de ce înseamnă UE – pe cealaltă parte, utilizatorul conturează o imagine negativă UE susţinând drept exemplu România ce a ajuns un stat a cărui producţie autohtonă a fost lichidată, pentru a permite intrarea fermierilor francezi. O altă părere ce consolidează această viziune este cea conform căreia cetăţenii Republicii Moldova merită să fie apreciaţi deoarece au înţeles că Europa e o mare minciună, în contextul în care anumite sondaje de opinie sugerează că majoritatea ar fi optat în 2015 pentru Uniunea Vamală mai degrabă decât UE.

Alţi utilizatori întăresc această viziune şi susţin că Republica Moldova ar trebui să păstreze relaţii bune cu Rusia pentru că statul rus e unul dintre principalii parteneri comerciali – ,,nu poţi rupe dintr-odată relaţiile cu o mare putere ca Rusia”, anticipând şi inducând credinţa că acordul cu UE nu va aduce lucruri bune pentru statul moldovean. Republica Moldova alături de Ucraina, Georgia nu este considerată a trece de stadiul de membrii asociaţi, adică o simplă extensie a pieţei occidentale-,,cele trei state nu se vor dezvolta economic mai mult de atât, deoarece interesul prim al UE este parteneriatul cu Rusia”; Trolul întăreşte astfel ideea că numai alături de Rusia aceste state aveau o şansă de progres economic.

Rusia nu intenţionează să anexeze Transnistria, însă în final, Transnistria, pământ rusesc va reveni, în final, de drept statului rus

Analiza ştirilor

Referitor la Transnistria, ambasadorul Moscovei la UE a emis anumite declaraţii conform cărora Rusia nu are intenţia de a anexa Transnistria sau orice alt teritoriu din lume28, blamând isteria devenită molipsitoare din cauza propagandei vestului, însă această ştire a enunţat doar poziţia Kremlinului fără o analiză din partea site-ului de ştiri fapt ce din nou poate inocula anumitor cetăţeni o anumită viziune despre maniera de acţiune a Rusiei în lume ce pare a fi unul ce respectă suveranitatea şi dreptul internaţional drept pilier de bază al coexistenţei în comunitatea internaţională de state. Kremlinul încearcă să îşi reabiliteze astfel imaginea internaţională într-o perioadă în care această calitate a statului rus este puternic contestată de către Vest după anexarea Crimeei şi susţinerea separatiştilor din estul Ucrainei. Leaderii ruşi apreciază astfel că locuitorii transnistreni ar trebui să aibă dreptul să îşi decidă propria soartă, similar celor din Crimeea. Toate aceste poziţii pro-ruse au potenţialul de a influenţa în timp viziunea anumitor cetăţeni români, ele fiind menite să modifice percepţiile despre abordarea de politică externă a Kremlinului care să permită o reconfigurare a imaginii sale pe scena internaţională ca un actor ce are nu are intenţii de implicare în afacerile interne ale altor state, să rupă lanţul imaginilor negative ale Federaţiei Ruse ba chiar mai mult să demonstreze ca un stat adevărat democratic este cel ce propune respectarea dreptului la auto-determinare, criticând astfel direct standardele considerate duble ale Vestului.

(28),,Ambasadorul Moscovei la UE: Rusia nu intenţionează să anexeze Transnistria”, Aprilie 2014, http://www.realitatea.net/ambasadorul-moscovei-la-ue-rusia-nu-intentioneaza-sa-anexeze-transnistria_1422983.html#ixzz3zgq4ZIqM – ;

Pe un alt nivel al analizei declaraţiilor oficiale ruse, în contrast cu ideile susţinute anterior, importanţi reprezentanţi ai Kremlinului susţin că ,,Transnistria va fi în final a Rusiei”29, oferind chiar asigurări solide la nivel retoric al acestei finalităţi. Transnistria este în viziunea unor ultranaţionalişti apreciată drept pământ rusesc, ce va reveni Rusiei atunci când Ucraina se va linişti30, acesta fiind un proces firesc, majoritatea locuitorilor fiind vorbitori de rusă. Independent însă de tentativele Federaţiei Ruse de a-şi îmbunătăţi imaginea la nivel internaţional prin tacticile propagandei specifice războiului informaţional, realitatea va continua să fie una în care Rusia este principalul susţinător al separatismului nistrean, şi mai recent al celui ucrainean acţiuni menite să asigure securitatea ţelurilor de interes naţional rus şi anume blocarea progresului european atât al Republicii Moldova cât şi al Ucrainei şi încercarea de atragere a acestor state în sfera sa de influenţă.

(29),,Reprezentantul lui Putin în Crimeea: Într-un final, Transnistria va fi a Rusiei”, August 2014, http://www.realitatea.net/reprezentantul-lui-putin-in-crimeea-intr-un-final-transnistria-va-fi-a-rusiei_1507233.html#ixzz40cD5KVTt – ;

(30)  ,,Ultranaţionalistul rus: Transnistria să revină la noi; este pământ rusesc”, Mai 2015, http://www.realitatea.net/ultranationalistul-rus-transnistria-sa-revina-la-noi-este-pamant-rusesc_1705366.html#ixzz40RjOnpeD- ;

Analiza comentariilor trolilor:

Anumiţi utilizatori au susţinut că Transnistria a fost şi este a Rusiei, sugerând extrem de subtil că nu se opun independenţei regiunii separatiste şi avertizând că Transnistria îşi va dobândi independenţa fie singură fie cu ajutor, apelând în acelaşi timp la leaderii români să se axeze mai degrabă pe apărarea şi cererea înapoi a teritoriilor Nordului Bucovinei şi Bugeacului- aceştia încearcă astfel să înlăture accentul de la acţiunile ilegitime ale Kremlinului de sprijinire puternică a separatismului în Transnistria şi să creeze o nouă temă pe agenda politică internă românească.

Comentariile trolilor vin şi consolidează declaraţiile oficiale ale liderilor ruşi promovând astfel afectarea gravă a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova prin idealul obţinerii independenţei Transistriei în faţa guvernului din Chişinău, dacă nu prin respectarea a ceea ce aceştia consideră că ar trebui să fie, în totală ignoranţă conform actualului drept internaţional, principiul auto-determinării popoarelor, atunci prin sprijinirea aşa cum declara Jirinovski a acestui proces de către Rusia. Toate aceste elemente sunt esenţiale în procesul de re-branding al Federaţiei Ruse ilustrate prin propagarea diverselor tactici specifice războiului informaţional.

TEMA 11

SUA au creat şi susţin terorismul ISIS- Rusia singura ce poate aduce pacea în Siria

Analiza ştirilor

În toate declaraţiile oficialilor ruşi legate de conflictul sirian viziunea promovată a fost una deplin unitară, susţinându-se că Rusia se opune oricărei intervenţii a NATO fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, acesta fiind un demers extrem de periculos, o tragică eroare precum şi o încălcare gravă a dreptului internaţional (31). Orice demers ce a implicat utilizarea forţei militare împotriva regimului sirian al lui Bashar al-Assad era apreciat drept un pas ce nu ar fi făcut altceva decât să agraveze conflictul sirian. Moscova a portretizat astfel continuu SUA drept stat ce prin implicarea ilegitimă în afacerile interne ale statelor suverane- vezi Irak, Afganistan, Libia- adânceşte instabilitatea mondială.

Am întâlnit ştiri care cuprindeau în titlu expresii puternice precum ,,ÎN PRAG DE RĂZBOI. Rusia a trimis o navă de spionaj în Siria”(32), când de fapt conţinutul ştirii doar sublinia faptul că Rusia şi-a trimis o navă de supraveghere informativă spre coastele siriene, în estul Mediteranei şi se prezenta o declaraţie a Kremlinului conform căreia această mişcare e în interesul securităţii Rusiei. Titlurile care se refereau la consolidarea prezenţei militare a Kremlinului în Mediterană în contextul amplificării conflictului sirian conţineau cuvinte sau fraze extrem de puternice precum: ,,Rusia: gata de atac” inducând astfel o stare de temere în rândul populaţiei şi accentuând o postură favorabilă Kremlinului prin crearea impresiei unei superiorităţi militare. Pe o altă direcţie de analiză, anumite ştiri au prezentat exclusiv declaraţiile oficialilor ruşi referitoare la conflictul sirian-Rusia consideră că presupusul atac chimic din Siria este „o provocare plănuită de mult(33) cele mai multe ştiri fiind însă lipsite de opiniile celorlalţi actori implicaţi, deci realizând o oarecare promovare a poziţiei Rusiei, care necontestată în prezentarea ştirii, poate contura o o viziune favorabilă implicării militare a Kremlinului în conflictul sirian.

(31) ,,Rusia consideră periculoasă o intervenţie în Siria fără autorizaţia ONU”, August 2013, http://www.realitatea.net/rusia-considera-periculoasa-o-interventie-in-siria-fara-autorizatia-onu_1256110.html#ixzz3zgiGKmJj-” ;

(32) În prag de Război. Rusia a trimis o navă de spionaj în Siria, http://www.realitatea.net/in-prag-de-razboi-rusia-a-mai-trimis-o-nava-in-siria_1261136.html#ixzz415V6R2aj;

(33) Rusia consideră că presupusul atac chimic din Siria este „o provocare plănuită de mult”, August 2013, http://www.realitatea.net/rusia-considera-ca-presupusul-atac-chimic-din-siria-este-o-provocare-planuita-de-mult_1252841.html#ixzz3zgjjvoqd ;

Şi în ceea ce priveşte dosarul sirian argumentele exclusiv ale Federaţiei Ruse prezentate în ştirile analizate continuă să surprindă confruntarea puternică cu Vestul pe care şi acum îl descrie a fi declanşat instabilitatea mondială (Irak, Afganistan), pe când pe sine, Kremlinul se postulează drept actor ce joacă după regulile impuse de ONU, opunându-se oricărei intervenţii militare nemandatate de Consiliul de Securitate în Siria. Rusia nu s-a opus intervenţiei militare în Siria din devotamentul extrem pentru respectarea normelor internaţionale ci deoarece o astfel de mişcare şi implicare vestică în Siria i-ar fi afectat puternic interesele geo-politice şi geo-strategice în contextul amplificării sancţiunilor împotriva sa după declanşarea conflictului ucrainean. Aliatul Kremlinului, preşedintele sirian Bashar al-Assad avea nevoie de susţinere în lupta sa împotriva rebelilor sirieni pentru redobândirea controlului teritoriilor, iar Putin avea nevoie să îşi securizeze baza navală de la Tartus. În aceste condiţii, interesele pur strategice au determinat declaraţiile liderilor ruşi care au blamat Vestul de atacul chimic din Siria precum şi de potenţiale imaginate intervenţii militare directe, acestea fiind percepute drept mişcări clar menite să submineze interesele naţionale şi de securitate ale Rusiei. Astfel de ştiri fără prezentarea unui cadru clar şi a unui context cuprinzător şi obiectiv poate pava calea către succesul în ochii unor cetăţeni, a strategiei specifice războiului informaţional demarate de Kremlin.

Analiza comentariilor trolilor

Un prim element întâlnit în comentariile referitoare la conflictul sirian se referă la critica împotriva acţiunilor SUA în Siria, considerându-se că Washingtonul e implicat direct în manipularea, înarmarea şi strategia organizaţiilor teroriste ISIS, AL-Qaeda, instrumente ale SUA pentru dominaţia lumii arabe. Alţi utilizatori au justificat intervenţia şi implicarea Rusiei prin faptul că americanii deşi au fost prezenţi în Orientul Mijlociu de ani de zile, nu au reuşit să oprească terorismul grupării Daesh, auto-proclamată Statul Islamic (ISIS), gruparea fiind considerată chiar o creaţie proprie a SUA. Aprecierea faţă de Rusia este sporită deoarece Kremlinul este considerat a lupta împotriva terorismului finanţat de americani. Rusia este astfel legitimată din perspectiva anumitor utilizatori în intervenţia sa în conflictul sirian, pentru a repara ceea ce consideră a fi dezastrul lăsat în urmă de SUA, teroristul şi invadatorul numaul unu al planetei. Putin este apreciat drept unicul ce poate aduce pacea în Siria printr-un război rapid şi distrugerea teroriştilor înarmaţi de americani. SUA şi Israel sunt acuzate de instabilitatea din Siria şi de faptul că susţinerea terorismului ISIS de către Washington a produs un val imens de refugiaţi către Europa, dintre care în viziunea unui utilizator, 80% sunt luptători ISIS.

De asemenea au existat anumite opinii conform cărora Rusia respectă deplin tratatele internaţionale aflându-se în Siria la chemarea guvernului legitim, spre deosebire de ceea ce consideră a fi un comportament ilegal al SUA de a încălca injust spaţiul aerian sirian. Alt utilizator, consideră că americanii atacă indirect, zilnic interesele legitime ale Rusiei şi Chinei pentru a seca statele lipsite de apărare de resurse, susţinând că America este cauza tuturor războaielor actuale sau viitoare. Invidia, neputinţa faptul că se află pe locul doi economic consideră un utilizator că sunt motivele pentru care SUA vrea să atace Rusia, pe când alţii continuă să laude superioritatea militară a Rusiei, considerând că statul rus are cea mai puternică armată a lumii, care îi poate distruge oricând pe americani.

Analist: Adina-Elena Cincu

romaniabreakingnews.ro




Exclusiv la RBN Press: Analiza și Expunerea Razboiul Informațional al Federatiei Ruse prin intermediul Realitatea.net (ep.2 )

Redacția România Breaking News RBN Press vă prezintă continuarea analizei realizate de Adina-Elena Cincu, axate pe cercetarea și identificarea temelor abordate în Războiul Informaţional dus de Federaţia Rusă împotriva României, dar şi împotriva SUA/NATO/UE/Ucraina/Republica Moldova şi Siria, prin intermediul portalului de știri Relitatea.net.

În episodul precedent (a se vedea: Exclusiv la RBN Press: Analiza și Expunerea Razboiul Informațional al Federatiei Ruse prin intermediul Realitatea.net ep.I  ) au fost expuse primele 3 teme vizate în războiul informațional:  1. Extinderea NATO către est/amplasarea scutului antirachetă/ construirea unei baze militare în România reprezintă acţiuni ilegitime ce încalcă normele internaţionale; fiind o provocare la adresa securităţii Federaţiei Ruse; 2. Kremlinul consideră că leaderii români sunt ,,idioţii” SUA-supuşi total Washingtonului; Inferioritatea militară a României în faţa Rusiei 3. România ar trebui să iasă din NATO şi să se integreze în Uniunea Eurasiatică pe baza culturii ortodoxe comune.

Așa cum a fost aratat și în episodul precedent, maniera generală în care ştirile de pe site-ul Realitatea au prezentat poziţia Rusiei faţă de diverse teme nu a fost una părtinitoare voit faţă de Kremlin, însă un prim element general al imaginii instrumentului media identificat este că în cele mai multe instanţe, ştirile prezentau doar viziunea Kremlinului, fiind expuse numai declaraţiile oficialilor ruşi, deseori paragrafe scurte, în absenţa viziunii celorlalţi actori implicaţi sau în lipsa oricărei analize/interpretări obiective din partea ziariştilor Realitatea. Ori o astfel de prezentare a declaraţiilor liderilor ruşi poate echivala cu o promovare directă, chiar dacă poate nedorită, a gândirii strategice a Federaţiei Ruse şi deci inocularea anumitor percepţii despre Kremlin drept actor just şi echitabil în politica internaţională, ba chiar mai mult victimă a comportamentului agresiv al Vestului.

Continuarea analizei:

TEMA 4

–         SUA doresc crearea unei lumi unipolare

–         Rusia nu are aspiraţii hegemonice, ci vrea să fie apărătorul dreptului internaţional

Analiza ştirilor:

Aşa cum reiese din analiza ştirilor ce conţin exclusiv declaraţiile oficiale ale liderilor ruşi, SUA doreşte să creeze o ordine unipolară prin promovarea blocului militar NATO din dorinţa de a controla întreaga lume (16), însă Kremlinul vrea să contribuie la dezvoltarea comunităţii internaţionale prin susţinerea unui sistem egal de securitate care să se bazeze pe fundamente regionale şi globale de nealiniere militară. Sistemul de securitate al Europei este perceput de la Kremlin a fi în pericol, Kremlinul subliniind însă în acelaşi timp că statul rus nu doreşte ca Rusia să devină hegemon global, nu îşi doreşte să fie denumită o superputere ci doar să protejeze dreptul internaţional pentru a asigura respectarea suveranităţii, independenţei tuturor statelor. (17 ) Rusia exprimă prin intermediul declaraţiilor oficiale ale liderilor săi viziunea asupra securităţii naţionale şi a manierei juste de divizare a puterii la nivel internaţional, avertizând că ,,nimeni nu va reuşi să depăşească superioritatea militară a statului rus, care în contextul acţiunilor specifice Războiului Rece demarate de NATO în dorinţa de extindere hegemonică către graniţele ruse”.

16 ,,Vladimir Putin acuză SUA că încearcă să creeze o lume unipolară pentru a deţine supremaţia”, 10 Mai, 2015, http://www.realitatea.net/vladimir-putin-acuza-statele-unite-ca-incearca-sa-creeze-o-lume-unipolara-pentru-a-detine-suprematia_1694543.html#ixzz41NYsbxB1;

17 ,,Vladimir Putin: Sistemul de apărare antirachetă este defensiv doar cu numele”, 12 Decembrie, 2013, http://www.realitatea.net/vladimir-putin-sistemul-de-aparare-antiracheta-este-defensiv-doar-cu-numele_1338473.html#ixzz3zOq134L5;

Aceste retorici sunt elemente esenţiale ale războiului informaţional purtat de Federaţia Rusă şi definit în principal prin conturare imaginii Kremlinului drept actor total opus imaginii construite de Vest, şi anume drept actor just, ce respectă dreptul internaţional, imagine însă în flagrantă şi directă opoziţie cu realitatea. Kremlinul este actorul politic internaţional ce a modificat grav întreaga arhitectură de securitate europeană în urma anexării ilegale, ilegitime a Peninsulei Crimeea, statul rus neţinând cont de normele de bază ale comunităţii internaţionale şi anume respectul deplin pentru suveranitatea şi integritatea teritorială depline ale tuturor statelor.

Conform declaraţiilor oficialilor ruşi, ,,SUA au nevoie de o ameninţare externă, un duşman şi de aceea denigrează constant statul rus, însă Kremlinul a ţinut să declare că lumii nu ar trebui să îi fie teamă de Rusia, căci Rusia are ,,lucruri mai bune de făcut decât război”. O menţiune de asemenea extrem de importantă realizată de oficialii ruşi fiind cea conform căreia Rusia nu doreşte sub nicio formă să fie percepută ca având intenţia de a reconstrui Uniunea Sovietică, de a-şi reclădi imperiul, elemente ale discursului rus menite să modifice imaginea negativă pe care statul rus o are la nivel internaţional după peceta negativă pe care Vestul i-a atribuit-o. De asemenea s-a emis un avertisement extrem de clar în contextul amplificării sancţiunilor împotriva regimului din Kremlin, avertisment ce susţinea că Rusia îşi va proteja fărătăgadă interesele naţionale şi că tot şantajul politic demarat de Vest şi presiunile pe care încearcă să le exercite asupra statului rus nu vor avea efect, ci mai degrabă vor atinge mult mai grav interesele statelor Vestice. (18)

18 ,,Medvedev avertizează: întreg sistemul de securitate al Europei este ameninţat”, Septembrie 2014, http://www.realitatea.net/medvedev-avertizeaza-intreg-sistemul-de-securitate-al-europei-este-amenin-at_1528889.html#ixzz410u04mUH- ;

Diminuarea temerilor populaţiei românești faţă de intenţiile Rusiei este atent elaborată şi gândită mare parte din retorica rusă, fiind dedicată înlăturării ideii conform căreia Federaţia Rusă ar avea intenţii revizioniste sau belicoase sau de resuscitare a imperialismului rus, asemenea elemente fiind menite să încerce să influenţeze opiniile populaţiei române şi să contracareze ceea ce blamează a fi propaganda vestului. Imaginea de Rusia victimă în faţa Occidentului, ce nu are altă cale de ales decât consolidarea propriei securităţi în faţa imaginii unui sistem de securitate ce se încearcă a fi dominat de SUA, este element clasic discursiv al Kremlinului în confruntarea cu Vestul.

Analiza comentariilor trolilor:

SUA sunt blamate de anumiţi utilizatori drept principalul factor de instabilitate mondială, ce doar pretinde că promovează pacea în lume. NATO e considerată o structură militară defensivă ce se apără doar prin expansiune. Un trol s-a întrebat retoric: ,,Rusia nu are voie să fie îngrijorată că America a ajuns în toată Europa cu rachete?” părere ce din nou justifică retorica agresivă a Kremlinului, care în viziunea acestui utilizator nu este obligat să ,,tolereze obrăznicia SUA”. De asemenea unii susţin că Rusia nu face altceva decât să se apere, sperând că leaderii ruşi nu îi vor lăsa SUA, denumiţi în termeni puternici ,,cotropitori globali, să îngenuncheze planeta cu viziunea lor de noua ordine mondială, nou guvern şi monedă mondială”. Această perspectivă este întărită de persoane care se identifică prin postări de mari dimensiuni care asociază Occidentul cu ideea unui complot iudeo-masonic de dimensiuni ample al cărui unic scop este guvernarea întregii planete („MASONERIA ANTICRISTICA URLA IMPOTRIVA ADEVARULUI !” sau „LUPUL ESTE PAZNIC LA OI. CINE ESTE LUPUL? LUPUL ESTE IMBRACAT IN PIELE DE OAIE! LUPUL=FMI, NATO, CONDUSE DE MASONI! ”). Şi în această situaţia Rusia este descrisă ca fiind un puternic bastion care luptă împotriva instaurării unei noi ordini mondiale.

De asemenea, mulţi susţin că deoarece comunismul a luat sfârşit, Tratatul de la Varşovia la fel, NATO nu îşi mai are utilitatea, blamând acţiunile de extindere a SUA şi de apropiere de graniţele Rusiei drept ,,simplă şi injustă vânătoare de vrăjitoare.” Unii consideră chiar că, comunismul a fost impus ruşilor de către occidentul iudeomason şi că occidentul a jefuit şi exploatat întreaga lume prin comunismul şi capitalismul impus de ei. Există comentarii laudative la atitudinea şi comportamentul preşedintelui rus Vladimir Putin. Într-unul din comentariile identificate acesta este prezentat ca fiind un lider adevărat: ,,Putin e un lider adevărat cu coloană vertebrală care îşi iubeşte poporul şi patria neacceptând să stea drepţi în faţa poporului de adunătură, incult şi terorist mondial american”. Se observă o tendinţă generală la nivelul trolilor care încurajează Rusia să se opună Statelor Unite considerând că dacă ,,Rusia este îngenuncheată, atunci toată lumea va avea aceeaşi soartă”.

Opiniile trolilor în această tematică sunt extrem de clare şi bine ţintite către întinarea şi ponegrirea imaginii alianţei nord-atlantice şi a Vestului în general, opinile acestora împletind deseori teorii conspiraţioniste extreme, alături de justificări puternice ale comportamentului Federaţiei Ruse în raport cu SUA precum şi aprecieri pentru ceea ce ei ilustrează a fi o demnă şi corectă opoziţie în faţa dorinţei de dominaţie globală a SUA. Toate aceste opinii deseori aparţinând unor troli, unor utilizatori prezenţi cu mesaje identice în diferite teme de dezbatere sunt importante astfel din prisma capacităţii de a induce anumite percepţii, de a modifica păreri şi de a atrage susţinere pentru Federaţia Rusă.

TEMA 5

Critica acţiunilor SUA în lume- critica sistemului valoric american

Analiza comentariilor trolilor:

Anumiţi utilizatori au declarat că SUA nu au dreptul să acuze Rusia lui Putin de anexarea Crimeii, ci mai întâi să îşi analizeze propriile intervenţii în Irak, Afganistan- ,,au inventat victime colaterale, femei şi copii” din dorinţa de a obţine controlul asupra resurselor de petrol din ţările arabe. De asemenea se susţine că SUA au comis crime ,,în numele umanităţii”, construindu-şi economia pe distrugerea civilizaţiilor arabe vechi de milenii şi că dorind profituri şi resurse nemeritate, atât SUA cât şi UE destabilizează ţările foste socialiste, acest comportament fiind blamat drept ,,o formă de neostalinism extins la scara planetară”. Un utilizator a susţinut că ,,pax UE-Americana e diabolică iudeomasonică definită de minciună, ipocrizie, diversiune, viclenie, manipulare, dezbină şi stăpâneşte, lăcomie, desfrâu, sionism, masonerie, ateism, sectarism, capitalism, fascism, război, teroare, satanism”.

Unii utilizatori au blamat blocul euro-atlantic drept Sodoma şi Gomora, ce promovează fals ideologia încălzirii planetei, spectrul fals al suprapopulării planetei, teroarea terorismului, combinând politicile fricii cu cele ale utopiilor globaliste (guvernanţa globală). Astfel ei plasau în comentariile lor Rusia drept contrapondere în faţa SUA şi a Occidentului, Kremlinul fiind considerat singura putere de anvergură mondială care la nivel ideologic propune o alternativă Sodomei şi Gomorei euro-atlantice, punând accent pe valorile tradiţionale ale familiei. Dincolo de comportamentul geostrategic al Rusiei care este plasat alături de personalitatea lui Vladimir Putin există o tendinţă generală în rândul comentatorilor de a plasa poporul rus pe un înalt prag spiritual. De exemplu, un trol apreciază că poporul rus este caracterizat de o atitudine reconciliabilă, iar toate confruntările în care acesta a fost implicat au fost rezultatul direct al acţiunilor persoanelor influente din Occident.

Pentru a susţine statutul Rusiei din punct de vedere moral se vorbeşte în mod constant în rândul comentatorilor şi a trolilor de criza profundă prin care trece Occidentul, precum şi decăderea morală a acestuia. NATO, UE şi FMI-ul sunt prezentate ca fiind exponate ale ,,satansimului şi fascismului, organizaţii care fac parte dintr-un complot planetar de înrobire a maselor”. În acest context, NATO este prezentată ca fiind o armată de cruciaţi care îşi susţine în orice situaţie interesul. Occidentul este portretizat drept ,,nelegiuit, păgân, anticrist”, susţinându-se teza conform căreia, odată pornită, Armata Roşie va elibera popoarele de sub ,,imperialismul american”.

Un critic constant al Statelor Unite a precizat că toate acţiunile Rusiei au fost rezultatul direct al presiunii americane oferind următoarele exemple: înfiinţarea Pactului de la Varşovia, criza rachetelor din Cuba sau invadarea Cehoslovaciei. Trolul susţine că Franţa şi Germania s-au săturat de unipolarismul american şi că sunt pregătite să se implice în creionarea unei noi ordini mondiale. Politica externă americană este judecată de o serie de comentatori prin folosirea unor teorii conspiraţioniste şi care transformă Rusia într-un actor încercat de istorie care a rezistat cu eroism în faţa presiunilor occidentale. De exemplu, se precizează că Statele Unite au fost gata să distrugă lumea cu ocazia crizei rachetelor din Cuba, speranţa umanităţii fiind formarea unui bloc politico-strategic între Rusia, China şi India care să asigure rezistenţa acestui popor de eroi în faţa presiunilor occidentale care au îmbrăcat şi îmbracă diverse forme.

În această secţiune, trolii critică puternic acţiunile de politică externă americană considerate vinovate pentru instabilitatea mondială şi suferinţele multor popoare, blamând actuala situaţie de insecuritate din Europa de Est drept rezultantă directă a dinamicilor de extindere a NATO, organizaţie ilustrată pritr-o teorie conspiraţionistă, ca având ţelul de dominare a lumii. În tot acest cadru, din nou, clasica imagine a Federaţiei Ruse ca unică alternativă la salvarea umanităţii apare: Rusia este considerată singura soluţie în faţa degradării umanităţii din perspectivă morală sub conducerea Vestului, Rusia fiind plasată pe un prag spiritual înalt, stat imaginat a fi paşnic şi cooperant în opoziţie cu ceea ce este considerat un comportament constant belicos al SUA reprezentat al imperialismului planetar. Toate aceste imagini sunt unele puternic false şi neconforme cu realitatea, fiind simple instrumente ale propagandei Rusiei în încercarea de obţinere a susţinerii şi de creştere a atractivităţii sale în ochii popoarelor vestice occidentale- Rusia nu este actorul just care se doreşte a fi prin retorica liderilor săi şi mai apoi prin promovarea acestor idei prin intermediul trolilor, ci este actorul care a călcat în picioare principiile arhitecturii de securitate internaţională într-o expunere de realism pur.

TEMA 6

Rusiei nu îi este frică de NATO- Rusia e una dintre cele mai mari puteri nucleare

Analiza ştirilor:

Ştirile din cadrul acestei tematici prezintă poziţia oficialilor ruşi care încearcă în conformitate cu strategiile de securitate naţională să îşi contureze o imagine pozitivă la nivel internaţional în acelaşi timp în care demonizează Vestul pentru presupusa dorinţă de dominare globală. Leaderii ruşi consideră că Rusia nu are niciun motiv pentru a se teme de alianţa nord-atlantică (19), fiind militar superioară acesteia şi aducând în discuţie şi faptul că Rusia este una dintre cele mai mari puteri nucleare. Aici intervine însă şi o explicaţie importantă legată de investiţiile în dezvoltarea nucleară a Rusiei, explicaţii menite să aline temerile celorlalte state ale comunităţii internaţionale şi astfel să îmbunătăţească imaginea Rusiei în lume: ,,Rusia vrea doar să îşi garanteze securitatea nu să intimideze; Rusia e departe de a fi implicată într-un conflict la scară mare; nu vrea şi nu intenţionează asta”.(20) Rusia nu reprezintă o ameninţare de tip real pentru statele NATO- NATO are fobii ridicole faţă de statul rus.

19 ,,Vladimir Putin: Nu ne este frică de NATO”, Aprilie 2014, http://www.realitatea.net/vladimir-putin-nu-ne-este-frica-de-nato_1422897.html#ixzz3zgqYcFHq- ;

20 ,,Putin- Realitatea e că Rusia este una dintre cele mai mari puteri nucleare”, August 2014, http://www.realitatea.net/putin-rusia-este-una-dintre-cele-mai-mari-puteri-nucleare-aceasta-este-o-realitate-nu-doar-vorbe_1513999.html#ixzz40cFrwSIM- ;

Leaderii ruşi sunt conştienţi de unitatea existentă în rândul aliaţilor nord-atlantici independent de micile divergenţe de opinie, iar în această situaţie în dorinţa de eficientizare a succesului campaniei războiului informaţional, pe lângă denigrarea SUA şi a Vestului, Rusia construieşte extrem de solid imaginea sa de actor militar puternic, stat imaginat neveridic prin ochii propriilor leaderi drept militar superior SUA, expunând astfel o aură de invincibilitate din dorinţa de a atrage susţinători şi de a modifica percepţiile cetăţenilor. Aici apare din nou motivul important din retorica specifică războiului informaţional al Kremlinului şi anume tentativa de diminuare a temerilor cetăţenilor prin sublinierea ideii bine elaborate conform căreia Rusia nu intenţionează să declanşeze un război cu niciun stat, aruncând întreaga vină pentru imaginea negativă a Kremlinului pe aliaţii nord-atlantici şi pe fobiile acestora faţă de puterea Rusiei.

Analiza comentariilor trolilor:

Se consideră că forţa militară a Rusiei este mai mare decât impresia generală care există în media occidentală şi, în consecinţă, Rusia are capacitatea de a-şi proiecta puterea în orice circumstanţe (un utilizator Facebook spunea că dacă Rusia şi-ar fi dorit ar fi anexat cu uşurinţă Republica Moldova). De asemenea, este important de subliniat că există diferenţe în ceea ce priveşte pregătirea şi interesul trolilor pentru Rusia. Au fost identificate persoane cu un interes vădit pentru tehnica militară rusă şi pentru evoluţia forţelor armate ale ţării;

Un trol extrem de activ consideră în continuare că Rusia are capacitatea să anihileze tehnica performantă a SUA şi NATO, subliniind astfel eroarea pe care aceştia consideră că leaderii români, aserviţi vestului au făcut-o din perspectiva intereselor statului român- acesta a prezentat un film în care se presupunea că sistemul electronic rusesc a bruiat radarele distrugătoarelor americane din dorinţa de a sublinia superioritatea militară a Rusiei; sau se susţine că americanii nu sunt capabili să mobilizeze forţele lor militare din întreaga Europă peste noapte, astfel încât armata rusă ar putea ajunge rapid la Dublin în caz de război convenţional.

TEMA 7

Rusia a avut dreptul să anexeze Crimeea, referendumul fiind o alegere istorică ce trebuie respectată

Analiza ştirilor:

Odată cu Summit-ul de Vilnius din noiembrie 2013, în contextul în care România alături de aliaţii săi şi-au declarat susţinerea deplină pentru integritatea şi suveranitatea statului ucrainean, blamând ceea ce a fost considerată ilegală şi ilegitimă anexare a Peninsulei Crimeea, Kremlinul a decis să suplimenteze războiul hibrid practicat în estul statului ucrainean printr-un război informaţional puternic, deschizandu-se astfel o nouă etapă a confruntării în Europa de Est, plasând Federaţia Rusă în opoziţie puternică cu statele membre UE.

Ştirile din această categorie reliefează viziunea oficială a Kremlinului ce nu consideră a fi încălcat dreptul internaţional prin anexarea Crimeei considerând această mişcare drept una istorică, liberă şi democratică ce este respectată de Rusia (21 ) inducându-se astfel ideea legitimităţii referendumului de alipire la Rusia pentru obţinerea susţinerii celorlalţi actori internaţionali. De asemenea s-a încercat sublinierea ideii că Rusia este parte integrantă a politicii şi culturii europene, ca stat ce a promovat constant pacea şi stabilitatea Europei (22), încercând astfel să postuleze Vestul drept actorul negativ ce nu a făcut altceva decât să denigreze injust şi total fals statul rus în ochii celorlalţi actori internaţionali.

Aceste declaraţii sunt uluitoare din perspectiva analizării obiective a realităţii: Kremlinul a încălcat toate normele dreptului internaţional prin anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea şi a susţinerii separatismului în estul statului ucrainean, astfel încât asemenea poziţii par rupte din absurd. Ele relifează însă abordarea tipică realistă a statului rus în care promovarea propriilor interese, aici mai exact întreruperea parcursului european al Ucrainei şi reîntoarcerea sa în sfera de interes a Federaţiei Ruse, depăşesc orice graniţe, puterea militară putând fi justificată de leaderii ruşi independent de normele internaţionale pe care şi ei s-au angajat cel puţin formal să le respecte.

21 ,,Parlamentul rus va respecta alegerea istorică a Crimeei la referendum”, 7 Martie, 2014, http://www.realitatea.net/parlamentul-rus-va-respecta-alegerea-istorica-a-crimeei-la-referendum_1394405.html#ixzz40H019XWk-;

22 ,,Avertisment sumbru al Rusiei”, Octombrie 2014, http://www.realitatea.net/avertisment-sumbru-al-rusiei_1546124.html#ixzz411DujhMg- ;

Analiza comentariilor trolilor:

O primă idee referitoare la legalitatea anexării Crimeii regăsită în comentarii se referă la blamarea SUA drept vinovat pentru crearea precedentului Kosovo-,,Occidentalii sunt ipocriţi”; Ucraina- efect de bumerang al perversităţii occidentale. ,,De ce SUA nu recunosc votul populaţiei din Crimeea dar au recunoscut lovitura de stat din Ucraina?”– s-a întrebat un trol ce acuză SUA că au susţinut Ucraina să trimită trupe pentru a-i ucide pe secesioniştii înarmaţi atât timp cât în Kosovo Miloşevic nu a avut voie să facă un asemenea pas. Se întreabă astfel retoric: ,,unde au intrat ruşii să domine în ultimii ani şi unde au intrat americanii?”, acuzând SUA că au continuat injust după Războiul Rece să ,,acapareze ţările din Răsăritul Europei”, dorind prin blamarea acţiunii Kremlinului de anexare a Peninsulei Crimea să se erijeze drept jandarmul universal, ,,conducătorii lumii”.

Crimeea nu este considerată anexată ilegal sau ilegitim de Rusia deoarece din perspectiva anumitor persoane, Kremlinul avea tot dreptul să apere peninsula, acela fiind locul în care se află flota rusă şi de asemenea pământul străbunilor, ,,Crimeea e a Rusiei din vremea Tzarinei Ecaterina cea Mare”– Se consideră că acţiunile lui Putin sunt explicabile atât timp cât regiunea a fost tradiţional văzută de Rusia drept zonă strategică absolut vitală intereselor sale. Se susţine puternic că Ucraina a fost Rusia şi Rusia a fost Ucraina, blamând ceea ce consideră a fi încercarea Occidentului de a rupe Ucraina de Rusia drept o greşeală istorică, act de neobrăzare grosolană, propunându-se chiar ca statul ucrainean să rămână neutru, bivalent.

Un utilizator considera că, comportamentul Rusiei pe scena internaţională este just şi corect în raport cu celelalte state: Moscova îşi doreşte să recupereze doar acele teritorii care sunt legate etnic, istoric şi cultural: acelaşi utilizator afirma că Rusia reprezintă valori, mentalităţi, istorie, cultură şi forţă. Am întâlnit şi un comentariu unde se susţinea legalitatea ocupării unor teritorii din Ucraina şi se critica atitudinea imperialistă a Statelor Unite din ultimii 25 de ani. Viziunea descrisă mai sus poate fi coroborată cu cea care precizează că atitudinea Rusiei în Ucraina este justificată şi normală pentru că orice act de extindere a NATO nu reprezintă altceva decât o provocare la adresa Rusiei. În consecinţă ,,este normal ca Rusia să încerce să-şi creeze zone tampon (Ucraina)”.

Justificând comportamentul Rusiei în Crimeea şi Ucraina, un utilizator s-a întrebat astfel retoric cum ar reacţiona SUA în cazul Granadei şi a ,,invaziei în Panama”. Rusia e un popor mult mai paşnic decât SUA, americanii dorind să provoace un război în Europa; s-a susţinut de asemenea că ţelul final al aventurii ucrainiene e acela de a alunga Rusia din Marea Neagră, menţinând Crimeea în componenţa Ucrainei, refuzându-se astfel dreptul poporului din Crimeea la autodeterminare. Un trol a amintit de experţi ruşi precum Boris Smeliov, Aleksei Kuznetov care susţin că ,,fiecare popor are dreptul să trăiască sub guvernul pe care îl doreste-asta înseamnă democraţie, altfel UE are standarde duble”-subliniind astfel legitimitatea referendumului din Crimea. Se susţine astfel că statul de drept şi democraţia sunt respectate numai unde, când şi cum vor SUA şi UE . Un utilizator a declarat că democraţia liberală, neo-marxistă sponsorizată de Soros este o mizerie, apreciind că Putin este cel mai puternic lider de dreapta din Europa, subliniind că s-au săturat de batjocura perverşilor politicieni instruiţi în ideologia neo-marxistă a Şcolii de la Frankfurt ce ignoră voinţa majorităţii deşi conduc în numele ei. Un alt utilizator a alimentat puternic propaganda războiului informaţional al Kremlinului împotriva României declarând că ruşii au un avantaj uriaş- frica românilor- deoarece ei posedă arma atomică.

Unii au propus chiar realizarea unui referendum în Ucraina cu tema intrarea în UE şi divizarea ţării: zona care a dorit intrarea în UE să devină membru iar cealaltă să se separe şi să creeze alt stat, aşa cum susţineau aceştia, ,,în spiritul democraţiei şi libertăţii cu care se laudă occidentul”. Analizând astfel de comentarii, se subliniază încurajarea la separatism şi la dezmembrarea statului ucrainean, deci la încălcarea flagrantă a suveranităţii sale. Pe aceeaşi direcţie, s-a afirmat că dacă Ucraina se va integra în UE, va ajunge să fie supusă unei cuceriri economice şi asasinări financiare, lăudându-se încă o dată faptul că Rusia a susţinut referendumul care a fost ,,pe bune”.

Opiniile exprimate de utilizatori în această secţiune sunt unele ce justifică anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia prin furnizarea unor argumente istorice şi proclamarea dreptului de autodeterminare a poporului ucrainean dar care însă în actualul context internaţional nu au nicio relevanţă în faţa principiilor clar statuate în Carta ONU, Actul de la Helsinki. Fie din ignoranţă, fie îndemnaţi direct de anumiţi actori, utilizatorii neagă justeţea respectării dreptului fundamental al suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, considerând că Rusia a acţionat corect, statul ucrainean fiind legat istoric, valoric, cultural de statul rus, aceştia reliefând chiar şi o viziune de realpolitik solidă subliniind că atât timp cât acea regiune era vitală intereselor naţionale ale statului rus atunci orice mijloace puteau fi considerate juste în asigurarea lor. Promovarea atitudinilor anti-occidentale continuă prin sublinierea a ceea ce anumiţi utilizatori blamează a fi comportament de dominare a SUA, de acaparare a ţărilor din Răsăritul Europei, din dorinţa de a deveni leaderul global, justificând astfel anexarea Peninsulei Crimeea drept simplu răspuns firesc la apropierea NATO de graniţele Rusiei. De asemenea poziţia clar anti-vestică este ilustrată de numărul mare de critici ce ţintesc ceea ce ei portretizează a fi dublele standarde ale Vestului în ceea ce priveşte democraţia, încercând să inducă subtil ideea necesităţii admiterii legalităţii referendumului din Crimeea drept expresie a democraţiei vestice- aceasta nefiind însă decât simplă tactică a războiului informaţional similar utilizată pentru obţinerea susţinerii viziunii politico-strategice a Kremlinului.

Va urma…




Exclusiv la RBN Press: Analiza și Expunerea Razboiul Informațional al Federatiei Ruse prin intermediul Realitatea.net (ep.I )

Redacția România Breaking News RBN Press vă prezintă începând cu acest prim episod, în premieră și în exclusivitate un set de analize și rapoarte asupra războiului informațional dus de Federația Rusă prin intermediul mass mediei, social mediei și partidelor politice din România și Republia Moldova. 

Subiectul analizei de azi, îl reprezintă razboiul informational desfășurat de Federatia Rusă prin intermediul portalului de știri Realitatea.net, realizat de Adina-Elena Cincu cu precădere pentru perioada 2013- 2016.

Adina-Elena Cincu, raport privin instrumentul media: Realitatea.net ( momentul analizei: 2016)
În cadrul acestui raport se vor  prezenta elementele războiului informaţional purtat de Federaţia Rusă atât împotriva României cât şi împotriva SUA/NATO/UE/Ucraina/Republica Moldova şi Siria, elemente deduse din analiza ştirilor şi a comentariilor aferente acestora de pe site-ul online de ştiri Realitatea.net (http://www.realitatea.net/ ) precum şi din analiza comentariilor întâlnite pe pagina de Facebook a site-ului Realitatea (https://www.facebook.com/portalul.realitatea.net ).

Facebook realitatea.net / captura 2017

Pe site-ul de ştiri s-a introdus drept cuvânt cheie: Rusia (analiză  2016), iar astfel s-au afișat 133 de pagini cu aproximativ 33 de ştiri pe pagină referitoare la Federaţia Rusă şi am încercat să deschid şi să analizez conţinutul precum şi reacţiile la acele ştiri ce am considerat că pot indica pe de o parte poziţii favorabile intereselor Rusiei, sau viziunea Rusiei despre lume în diverse dosare internaţionale, însă am analizat şi acele ştiri ce prezentau de această dată poziţia NATO sau UE referitor la Rusia, poziţii negative precum cele legate de sancţiuni şi de blamarea comportamentului ilegitim şi ilegal în Crimeea şi Ucraina pentru a analiza comentariile de posibilă susţinere la adresa acţiunilor Federaţiei Ruse.

„(…) ştirile prezentau doar viziunea Kremlinului, fiind expuse numai declaraţiile oficialilor ruşi, deseori paragrafe scurte, în absenţa viziunii celorlalţi actori implicaţi sau în lipsa oricărei analize/interpretări obiective din partea ziariştilor Realitatea. Ori o astfel de prezentare a declaraţiilor liderilor ruşi poate echivala cu o promovare directă, chiar dacă poate nedorită, a gândirii strategice a Federaţiei Ruse şi deci inocularea anumitor percepţii despre Kremlin drept actor just şi echitabil în politica internaţională, ba chiar mai mult victimă a comportamentului agresiv al Vestului” – analist Adina-Elena Cincu

Maniera generală în care ştirile de pe site-ul Realitatea au prezentat poziţia Rusiei faţă de diverse teme nu a fost una părtinitoare voit faţă de Kremlin, însă un prim element general al imaginii instrumentului media identificat este că în cele mai multe instanţe, ştirile prezentau doar viziunea Kremlinului, fiind expuse numai declaraţiile oficialilor ruşi, deseori paragrafe scurte, în absenţa viziunii celorlalţi actori implicaţi sau în lipsa oricărei analize/interpretări obiective din partea ziariştilor Realitatea. Ori o astfel de prezentare a declaraţiilor liderilor ruşi poate echivala cu o promovare directă, chiar dacă poate nedorită, a gândirii strategice a Federaţiei Ruse şi deci inocularea anumitor percepţii despre Kremlin drept actor just şi echitabil în politica internaţională, ba chiar mai mult victimă a comportamentului agresiv al Vestului. Trebuie însă admis că au existat şi ştiri ce prezentau după declaraţiile ruse şi poziţia celorlalţi actori implicaţi, existând o oarecare balansare a informaţiilor livrate. Anumite ştiri de pe site-ul Realitatea.net referitoare la războiul informaţional purtat de Kremlin erau în mare parte preluate de pe alte instrumente media online precum Mediafax, NewsIn, etc.

Un al doilea element identificat este că site-ul online de ştiri Realitatea.net a utilizat pentru prezentarea ştirilor, titluri ce conţineau cuvinte/ exprimări puternice din dorinţa de a surprinde şi atrage atenţia, de obţinere a unui număr mai mare de vizualizări fapt ce poate totuşi contribui la sporirea temerilor populaţiei legate de securitatea naţională, poate submina încrederea acestora în capacităţile decidenţilor de a le garanta siguranţa naţională într-un mediu internaţional şi regional care este puternic portretizat în media drept nesigur, şi în final poate contribui chiar şi indirect la reuşita războiului informaţional al Kremlinului faţă de România şi Occident.  Astfel, titluri precum ,,ŞOC. RĂZBOIUL SE APROPIE! RUSIA UMILEŞTE VESTUL”, etc,e posibil să fi avut un impact însemnat la nivel psihologic şi deci să poată fi considerat element al războiului informaţional, căci printr-o astfel de prezentare nu se face altceva decât să se sporească temerile în faţa puterii Federaţiei Ruse, portretizată astfel drept stat ce poate oricând să atace şi să destabilizeze statul român şi să învingă Vestul. De asemenea, deşi se utilizau titluri bombastice menite a capta atenţia cititorilor, esenţa textului efectiv al ştirii nu era în foarte multe cazuri deloc în conformitate cu titlul, o astfel de inducere în eroare nefăcând altceva decât, deşi chiar neintenţionat, să sporească pârghia de putere a Federaţiei Ruse în războiul informaţional împotriva României.

Ştirile analizate au fost cele cuprinse în perioada noiembrie 2013- început 2016, însă este important de menţionat că pe site-ul online al publicaţiei de ştiri mare parte din acestea nu puteau fi accesate instant, paginile având deseori nevoie de nenumărate refreshuri (extrem de îngreunată cercetarea propriu zisă), iar de asemenea deşi la anumite ştiri era menţionată existenţa unui număr de comentarii, acestea în multe cazuri nu puteau fi vizualizate.

În ceea ce priveşte maniera de introducere a comentariilor, aceasta este una nemoderată, nesupravegheată, astfel încât fiecare utilizator putea posta orice mesaj completând după preferinţe două criterii: Nume şi Comentariu, urmat de introducerea unui cod de verificare. Interesant era că deşi trolii nu erau numeroşi, dislike-urile oferite anumitor poziţii pro-occidentale erau multe, asta sugerând că mulţi susţinători ai Kremlinului există chiar dacă nu îşi exprimă direct poziţiile prin postări.

Referitor la comentariile întâlnite se poate afirma că anumiţi utilizatori păreau să susţină genuin poziţia Kremlinului, prin postări deseori simpliste ca şi exprimare, susţinere venită din anumite frustrări legate de liderii politici români în principal.

Pe de altă parte, am identificat însă şi câţiva troli, a căror părere de constantă apărare a acţiunilor Federaţiei Ruse şi de blamare a Occidentului, uneori prin postarea unor mesaje identice, a unor argumentaţii mult nuanţate şi puternic critice la adresa Vestului, a apărut cu o anumită recurenţă, atât în comentariile la diverse ştiri pe site-ul online al Realitatea cât şi pe pagina de Facebook a sursei online de ştiri.

Anumiţi troli şi-au modificat uneori numele de utilizator, însă erau uşor de recunoscut fie deoarece erau modificate numai câteva litere sau adăugate o cifra, două numelui, fie deoarece poziţia de susţinere a Federaţiei Ruse şi de critică a Vestului/României era deseori copiată în întregime de la ştire la ştire, chiar şi la ştiri ce nu se refereau direct la evenimente legate de Federaţia Rusă, deci la ştirile care discutau aspecte legate de NATO/UE/SUA/Occident. Referitor la relevanţa comentariilor, au existat serioase războaie între trolii pro-occidentali şi cei pro-ruşi ce uneori aduceau în discuţie elemente de nuanţă şi nu simple aprecieri a unei poziţii sau alta, însă în unele instanţe, unii troli nu dezbăteau elementele ştirii respective ci introduceau în discuţie diverse alte elemente de susţinere a Kremlinului.

Conştientizarea temei:  Război Informaţional, Federaţia Rusă

Pe site-ul de ştiri Realitatea.net am introdus cuvintele cheie: ,,război informaţional, propagandă” şi am găsit 6 ştiri care descriau tematica războiului informaţional purtat de Kremlin.

Una dintre ştiri era de fapt o republicare a informaţiilor furnizate de publicaţia The Guardian care descria maniera în care Rusia utilizează o armată de informaticieni pentru propaganda pe internet, bloggeri ruşi fiind plătiţi de Kremlin pentru a promova online mesaje pro-ruse şi puternic anti-occidentale. Doi dintre bloggeri au fost intervievaţi de The Guardian şi aceştia au prezentat maniera în care se lucrează sub îndrumarea Kremlinului, regulile de promovare a mesajelor pro-ruse după criterii ideologice stricte, existând o adevărată fabrică de troli.  Apoi o altă ştire susţinea că SUA au cerut unor posturi de radio să combată propaganda rusă în Ucraina şi Republica Moldova, să contracareze dezinformarea şi propaganda Moscovei prin ,,jurnalism de investigaţie şi analitic”.

Un alt articol prezenta poziţia Kremlinului conform căreia NATO duce de fapt o propagandă împotriva statului rus, ,,criticile NATO legate de „retorica nucleară” a Rusiei nereprezentând altceva decat tentative de a contura o imagine ameninţătoare a Rusiei. Rusia nu are niciun plan să îşi transforme politica nucleară într-una agresivă.

O ştire importantă este cea în care se prezintă ipotezele noi identificate de Berlin şi anume că Moscova a revenit la tehnicile din perioada Războiului Rece şi încearcă, prin verificatele metode KGB, să provoace tensiuni în Europa. „Măsuri active”, aşa era cunoscută doctrina KGB în perioada Războiului Rece. Aceasta doctrină include dezinformare, propagandă, represiune politică şi subversiune. Scopul principal, atunci şi acum, este să slăbească Occidentul, pentru a crea neînţelegeri între membrii NATO şi pentru a submina autoritatea SUA în ochii comunităţii internaţionale.

În sprijinul acestor afirmaţii, jurnaliştii germani vin cu două exemple recente: agresiunea la care au fost supuse peste 500 de femei în noaptea de Revelion, la Koln, şi cazul unei adolescente de cetăţenie rusă care reclamă că a fost violată de refugiaţi, în Germania. ,,Guvernul german ar trebui să solicite BND (Agenţia germană de informaţii externe, n.r.) să investigheze dacă guvernul rus a resuscitat vechile metode ale KGB. În termeni concreţi, trebuie să afle dacă Rusia, prin agenţii ai Serviciilor de Informaţii, influenţează dezbaterea politică din Germania.”

O altă ştire este de fapt publicată de Reuters, citată de HotNews şi apoi promovată pe site-ul Realitatea.net. Aici se susţinea că Rusia poartă un război informaţional în Letonia, dus de ONG-uri finanţate de Kremlin pentru a promova propaganda oficială rusă despre o potenţială resurecţie a ideologiei fasciste şi persecutarea minorităţii ruse în statul baltic.

Teme- Război Informaţional-Federaţia Rusă

1. Extinderea NATO către est/amplasarea scutului antirachetă/ construirea unei baze militare în România reprezintă acţiuni ilegitime ce încalcă normele internaţionale; fiind o provocare la adresa securităţii Federaţiei Ruse;

2. Kremlinul consideră că leaderii români sunt ,,idioţii” SUA-supuşi total Washingtonului; Inferioritatea militară a României în faţa Rusiei

3. România ar trebui să iasă din NATO şi să se integreze în Uniunea Eurasiatică pe baza culturii ortodoxe comune

4. SUA doresc crearea unei lumi unipolare Rusia nu are aspiraţii hegemonice, ci vrea să fie apărătorul dreptului internaţional

5. Critica acţiunilor SUA în lume- critica sistemului valoric american

6. Rusiei nu îi este frică de NATO- Rusia e una dintre cele mai mari puteri nucleare

7. Rusia a avut dreptul să anexeze Crimeea, referendumul fiind o alegere istorică ce trebuie respectată

8. SUA au susţinut direct Maidanul Kievean = Lovitură de Stat a neofasciştilor

9. Sancţiunile împotriva Rusiei- efect de bumerang economic împotriva UE

10. România doreşte anexarea Republicii Moldova- Republica Moldova preferă Uniunea Vamală în detrimentul UE Rusia nu intenţionează să anexeze Transnistria, însă Transnistria, pământ rusesc va reveni în final, de drept, statului rus

11. SUA au creat şi susţin terorismul ISIS- Rusia singura ce poate aduce pacea în Siria

 Analiza temelor şi a comentariilor trolilor:

TEMA 1

Extinderea NATO către est/amplasarea scutului antirachetă/ construirea unei baze militare în România reprezintă acţiuni ilegitime ce încalcă normele internaţionale, fiind o provocare la adresa securităţii Federaţiei Ruse.

 Analiza ştirilor:

România este o ţintă a războiului informaţional purtat de Kremlin în special datorită apartenenţei sale la NATO şi Uniunea Europeană, însă şi din prisma poziţiilor sale de susţinere puternică a parcursului european al Ucrainei şi a promovării necesităţii respectării de către Kremlin a integrităţii şi suveranităţii statului ucrainean. Rusia a încadrat astfel România drept însemnat stat ţintă în campania sa de purtare a războiului asimetric, prin utilizarea tacticilor extrem de subtile ale războiului informaţional în sfera publică. În cele ce urmează voi prezenta poziţia oficială a liderilor ruşi, retorica liderilor din Kremlin referitoare la diverse aspecte ce implică statul român, şi promovarea unor mesaje extrem de bine ţintite pe tematici bine delimitate, criticile sosind atât pe direcţia susţinerii necondiţionate a extinderii şi planurilor NATO în estul Europei, cât şi prin atacuri la adresa establishmentului de securitate si guvernare român, retorica deseori extrem de agresivă în mass-media fiind un element esenţial al propagandei Federaţiei Ruse.

Ştirile cuprinse în această temă au titluri puternice ce pot induce panică şi teamă în rândul populaţiei române prin prezentarea Rusiei drept putere ce poate distruge atât militar cât şi nuclear statul român din cauza acceptării total nedisputate a directivelor venite de la Washington de construcţie a scutului antirachetă. Toate aceste ştiri prezintă de cele mai multe ori exclusiv poziţia Federaţiei Ruse critică puternic la adresa liderilor români consideraţi a fi simple creiere spălate bine de propagandă americană, ,,idioţii SUA”, ostaticii practicilor americane iresponsabile fără a prezenta şi alte abordări precum cele ale NATO faţă de asemenea declaraţii, fapt ce poate oferi o pârghie de putere Kremlinului psihologică pentru dominare. În toate aceste ştiri se prezintă viziunea exclusivă a Kremlinului în conformitate cu strategiile de securitate naţională şi de apărare naţională, amplasarea scutului anti-rachetă fiind considerată o mişcare ce subminează securitatea regională prin afectarea securităţii militare a Moscovei, fiind contrară unei Europe stabile, paşnice şi unite (a se vedea – 1). Astfel se induce ideea că „România va deveni ţintă pentru rachetele nucleare ruseşti odată cu construcţia scutului anti-rachetă”( a se vedea – 2)

(- 1) ,,Avertismentul dur al Rusiei pentru NATO şi România”, Martie 2015;
http://www.realitatea.net/avertismentul-dur-al-rusiei-pentru-nato-i-romania_1642801.html,

Kremlinul încercând să discrediteze în faţa poporului român ideea conform căreia SUA chiar doresc să protejeze statul român printr-o astfel de strategie. Rusia promovează solid ideea conform căreia scutul antirachetă din România afectează securitatea militară a Rusiei, SUA nefăcând altceva decât să încerce să perturbe echilibrul strategic (a se vedea – 3). În paralel Kremlinul s-a contrazis, căci deşi a susţinut că scutul antirachetă nu reprezintă o ameninţare militară, ci una politică şi economică (a se vedea – 4), a continuat să declare că Rusia a dezvoltat ,,ucigaşul” scutului anti-rachetă (a se vedea – 5), ce ar asigura că niciun element al scutului nu va reuşi să neutralizeze racheta rusă înainte ca aceasta să penetreze sistemul american. Kremlinul blamează extinderea NATO către est drept încălcare a angajamentelor asumate conform Tratatului Fondator NATO-Rusia, fiind o ,,mare greşeală, o politică iresponsabilă” (a se vedea – 6), reiterând în acelaşi timp că spre deosebire de SUA, Rusia chiar doreşte crearea unui sistem unic de securitate în Europa.

Astfel, Rusia nu face altceva decât să poarte o campanie prin care încearcă portretizarea în manieră deplin negativă a NATO şi a acţiunilor sale, element clasic în comportamentul şi abordarea Federaţiei Ruse faţă de alianţa militară defensivă nord-atlantică, încercând astfel extrem de subtil modificarea percepţiilor populaţiei române referitor la justeţea acţiunilor alianţei. Astfel, leaderii ruşi au avertizat asupra consecinţelor negative pe care mişcarea NATO de militarizare a regiunii le poate avea, blamând alianţa de utilizarea tacticilor belicoase specifice erei Războiului Rece (a se vedea – 7). Leaderii din Kremlin încearcă astfel să portretizeze în declaraţiile din ştirile întâlnite pe site-ul Realitatea.net că ,,NATO şi Vestul sunt arhitecţii noii ediţii a Războiului Rece”, considerând că ,,militarizarea forţată a regiunii Europei Estice” este o ,,metodă specifică erei de conflict”. Astfel se subliniază că Rusia are tot dreptul să adopte orice măsuri de retorsiune consideră necesare pentru a putea răspunde ameninţării esenţiale la adresa securităţii sale ilustrate prin sporirea disponibilităţii operaţionale şi a capacităţii de luptă a NATO în apropierea frontierelor sale ( a se vedea –  8).

Rusia încearcă astfel să îşi contureze în minţile cetăţenilor români imaginea unui stat care este constant agresat de statele Vestice care nu îşi respectă angajamentele luate (actul fondator NATO-Rusia), justificându-şi acţiunile de militarizare exceisvă, de intimidare a statelor vecine, de purtare a războiului hibrid drept măsuri necesare, vitale pentru apărarea securităţii sale.

2 ,,VOCEA RUSIEI: Scutul antirachetă va transforma România în ţintă pentru rachetele nucleare ruseşti,
Octombrie 2012, http://www.realitatea.net/vocea-rusiei-scutul-antiracheta-va-transforma-romania-in-tinta-pentrurachetele-nucleare-rusesti_1043029.html;

3 ,,Vladimir Putin- Atac la SUA pentru scutul antirachetă din România”, 10 Decembrie 2013,
http://www.realitatea.net/vladimir-putin-atac-la-sua-pentru-scutul-antiracheta-dinromania_1336662.html#ixzz3zOqA8fHt;

4 ,,Anunţul bombă al Rusiei privind scutul antirachetă american din Europa”; 17 Aprilie 2013,
,,http://www.realitatea.net/anuntul-bomba-al-rusiei-privind-scutul-antiracheta-american-dineuropa_1161305.html#ixzz3z2kEOu4o-;

5 ,,Rusia a testat cu succes „ucigaşul” scutului antirachetă american”, 8 iunie 2013,
http://www.realitatea.net/rusia-a-testat-cu-succes-ucigasul-scutului-antirachetaamerican_1200034.html#ixzz3z2m9iFaW;

6 ,,Construirea unei baze NATO în România constituie o provocare gravă pentru Rusia”, 12 Septembrie, 2014,
http://www.realitatea.net/ambasador-rus-construirea-unei-baze-nato-in-romania-constituie-o-provocare-gravapentru-rusia_1523541.html#ixzz410mRustO-;

7 ,,Rusia ameninţă România: Planul SUA de a aduce armament greu va avea consecinţe!”, Decembrie 2015,
http://www.realitatea.net/rusia-ameninta-romania-planul-sua-de-a-aduce-armament-greu-va-aveaconsecinte_1857706.html

8 ,,Putin: Rusia trebuie să îşi întărească capacităţile militare pentru a răspunde NATO”, 22 Iulie 2014,
http://www.realitatea.net/putin-rusia-trebuie-sa-isi-intareasca-capacitatile-militare-pentru-a-raspundenato_1487953.htm l#ixzz40bpW1A9z ;

Titluri precum ,,Rusia ameninţă România: Planul SUA de a aduce armament greu va avea consecinţe negative!” au utilizat cuvinte puternice, element potenţial a crea stări de panică în rândul populaţiei şi de a ilustra din nou superioritatea statului rus faţă de statul român.

Conţinutul ştirii ce se intitula ,ALARMĂ MAXIMĂ pentru ROMÂNIA! Alertă! Se apropie RĂZBOIUL de noi!  VLADIMIR PUTIN şi RUSIA ATACĂ MOLDOVA!” nu avea nicio legătură cu titlul ce foloseşte cuvinte extrem de puternice ce pot provoca temeri în rândul populaţiei României şi un cititor a blamat acest comportament al jurnaliştilor de la Realitatea, de a posta declaraţiile oficiale ale Kremlinului, fără o contrapondere solidă, fără o interpretare obiectivă drept ,,Propaganda pentru război = răspândirea de ştiri tendenţioase sau inventate, de natură să servească aţâţării la război, sau orice alte manifestări în favoarea dezlănţuirii unui război, săvârşite prin grai, scris, radio, televiziune, cinematograf sau prin alte asemenea mijloace” ;

 Analiza comentariilor trolilor:
Comentariile exacte şi complete ale trolilor fie ei de pe site-ul de ştiri al Realitatea.net, fie de pe pagina de facebook a acestuia, sunt expuse în documentul anexat. Acolo la mare parte dintre ele sunt prezente şi site-urile de pe care au fost preluate, existând de asemenea şi numeroase print-screenuri care dovedesc veridicitatea lor. În cele ce urmează, numele utilizatorilor care au fost identificaţi ca susţinători puternici ai Kremlinului, nu va fi prezentat, doar ideile şi viziunile acestora fiind expuse pentru a înţelege mai bine direcţiile şi nuanţele extrem de importante pe care Kremlinul poartă războiul informaţional în România. În ceea ce priveşte critica acceptării de către România a amplasării scutului anti-rachetă, în numeroase comentarii se acuză că de fapt scutul creat de SUA nu este menit să protejeze statul român ci interesele strategice ale americanilor, şi astfel să ne transforme ţara într-un teatru de război, un război ce nu este al nostru. poporului român ci al SUA şi NATO, război ce este indus şi oarecum executat de ,,marionetele SUA din România”.

O altă linie de argumentare întâlnită în comentarii este cea conform căreia Rusia se comportă just în a-şi contura o retorică publică puternic negativă la adresa SUA din prisma construcţiei scutului antirachetă în statele europene, foste sovietice, căci o reacţie similară, cred aceste persoane, ar fi avut-o şi SUA dacă ruşii şi-ar fi construit baze cu rachete la graniţele lor- SUA sunt considerate a fi unicul vinovat pentru situaţia tensionată din regiune din cauză că a masat armatele în jurul Rusiei.

Un utilizator susţine că trupele americane de pe teritoriul statului român sunt menite numai ,,să răstoarne un guvern neascultător care ar fi cu adevărat patriotic” şi s-ar opune ordinelor venite de la Washington-deci SUA luptă împotriva românilor dornici să îşi urmeze interesul naţional.

Alte persoane susţin că Rusia face bine că nu cedează în faţa SUA, fiind la paritate militară cu acestea, şi lăudând Moscova pentru că încearcă să împiedice SUA să dobândească rolul de lider al ordinii mondiale.

Un alt utilizator a încercat conturarea acestui dualism: SUA- stat ce doreşte să profite de pe urma României (vezi Chevron- să ne distrugă pământurile) şi să determine liderii români să antagonizeze Rusia pentru interesele sale de postulare drept unic jandarm al ordinii mondiale.

Aceste poziţii adoptate de utilizatori sunt extrem de importante, unele dintre ele fiind genuine, altele fiind exprimate de troli, de utilizatori extrem de activi în dezbaterile legate de diversele poziţii ale Kremlinului. Aceste mesaje extrem de bine elaborate ca şi esenţă transmisă publicului au capacitatea de influenţa, în timp, la un nivel extrem de subtil percepţiile anumitor cetăţeni români deziluzionaţi de elita politică, faţă de adevărata însemnătate a alianţei nord-atlantice. Justificarea acţiunilor de retaliere a Kremlinului în faţa a ceea ce e portretizată a fi ilegitima şi injusta extindere a NATO este un aspect extrem de bine manageriat de trolii proruşi care ştiu că pentru a încerca modificarea percepţiilor cetatăţenilor români către o mult mai îngăduitoare poziţie faţă de Kremlin, este imperios necesară sublinierea pericolului iminent al unei confruntări militare inutile cu Rusia mult promovată de SUA prin marionetele lor, leaderii români.

 TEMA 2

– Kremlinul consideră că leaderii români sunt ,,idioţii” ai SUA-supuşi total Washingtonului;
– Inferioritatea militară a României în faţa Rusiei

 Analiza ştirilor:

Din nou întâlnim titluri ce utilizează cuvinte extrem de puternice, iar ştirile s-au axat în principal pe tematica închiderii spaţiului aerian român în faţa vicepremierului rus, Dmitry Rogozin ce a declarat că o asemenea mişcare va fi urmată de represalii, blamând oficialii români de a fi dezvoltat o retorică antirusă, ca la comandă, războinică9, precum şi de ineficienţa acestora de a contribui la dezvoltarea societăţii româneşti fapt ce ar fi rezultat în aducerea ţării în pragul unei psihoze de masă10, pentru a abate atenţia poporului de la problemele economice.

Rogozin promova astfel ideea că românii nu mai cred în viitorul european strălucit al ţării- astfel de prezentare a unei ştiri, fără reacţia părţii române sau o analiză critică la adresa comprtamentului ilegitim şi asertiv al Kremlinului, prezentarea acestor poziţii ce conţin fraze extrem de bine elaborate, din nou întăreşte scopul celor ce doresc să eficientizeze rezultatele războiului informaţional împotriva României.

De asemenea, leaderii români sunt consideraţi idioţii SUA (11) deoarece acceptă necondiţionat amplasarea scutului anti-rachetă pe teritoriul lor, Kremlinul avertizând că o asemenea acţiune e naiv să fie considerată lipsită de o reacţie din partea Federaţiei Ruse. Astfel, Kremlinul a avertizat clar că reacţia în faţa ameninţării pe care o percepe la adresa securităţii sale în urma dezvoltării proiectului scutului anti rachetă în România, va fi unul clar şi puternic, statul român riscând astfel să fie ,,distrus complet” 12din propria vină de aservire totală în faţa Vestului. Astfel de ameninţări bine elaborate, extrem de puternice în exprimare, care pun însă vina deplină pe statul român pentru o eventuală confruntare cu Rusia sunt elemente importante în demersul de conturare a unei imagini negative a liderilor români, consideraţi actori de tipul yes man, şi de intimidare a cetăţenilor români, în încercarea clară de a modifica viziunile acestora care să rezulte apoi măcar într-o respingere a acţiunilor NATO şi a SUA, dacă nu susţinere a poziţiei Kremlinului.

Leaderii ruşi încearcă de asemenea să dezinformeze solid opinia publică română prin criticarea puternică a capacităţilor militare ale statului român într-un scenariu imaginat, de război cu Federaţia Rusă.

S-au prezentat astfel idei conform cărora, dintre statele foste sovietice, România este cea mai slab dezvoltată din perspectiva aparaturii militare aeriene. Această prezentare specifică deşi neveridică a capacităţilor militare române alături de expunerea paşilor concreţi prin care Rusia ar învinge militar România şi anume pierderea supremaţiei aeriene în primele 30 de minute de la declanşarea operaţiunilor militare, nimicirea forţelor terestre româneşti, distrugerea structurii ierarhice de comandă politică şi militar (13), în contextul în care România a fost un puternic susţinător al Ucrainei în conflictul cu Rusia, este o tactică menită să creeze imaginea incapacităţii statului român de a asigura securitatea naţională, precum şi de a-şi îndeplini obligaţiile internaţionale ca membru al NATO, fiind deci incapabil în viziunea Kremlinului să apere spaţiul comun aliat.

9 ,,Avertismentul Rusiei pentru România după episodul Dmitri Rogozin”, 16 Mai, 2014,
http://www.realitatea.net/avertismentul-rusiei-pentru-romania-dupa-episodul-dmitrirogozin_1441248.html#ixzz3zhb00NHY-;

10 ,,Propunerea incredibilă făcută României de vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin”– http://www.realitatea.net/propunerea-incredibila-facuta-romaniei-de-vicepremierul-rusiei-dmitrirogozin_1443022.html-;

11 ,,Un expert militar rus ameninţă că românii, „idioţii SUA”, vor fi ţintă pentru rachetele Moscovei”, Iulie 2013, http://www.realitatea.net/un-expert-militar-rus-ameninta-ca-romanii-idiotii-sua-vor-fi-tinta-pentru-rachetelemoscovei_1223129.html#ixzz3z2oayCUA ;

12 ,,Liderul rus, Vladimir Jirinovski: ţările est europene riscă să fie şterse de pe faţa pământului”, August 2014, http://www.realitatea.net/liderul-rus-vladimir-jirinovski-tarile-est-europene-risca-sa-fie-sterse-de-pe-fatapamantului_1502118.html#ixzz40c1bOWE7-;

13 ,,VOCEA RUSIEI: România nu rezistă mai mult de 30 de minute într-un război”, Mai 2014,
http://www.realitatea.net/vocea-rusiei-romania-nu-rezista-mai-mult-de-30-de-minute-intr-unrazboi_1431725.html ;

Analiza comentariilor trolilor:

Un utilizator şi-a expus regretul că România nu a avut şansa să aibă un preşedinte ca Putin, căci într-un astfel de scenariu, Republica Moldova ar fi fost parte din România, şi ,,nu ne-am fi vândut sufletul şi pădurile şi pământul strămoşesc veneticilor”.

Unii utilizatori susţin că problema de securitate a României nu e Rusia ci frauda corporatistă întreprinsă de corporaţiile americane şi europene, iar un trol de exemplu susţine că problema noastră nu e Rusia, ci corupţia implementată de Occident prin intermediul clasei politice.

Alţii consideră că SUA şi UE ne-au transformat în ,,colonie second hand, exportator de forţă de muncă ieftină pentru Vest”, statul român fiind un stat ce şi-a dat resursele minerale pe degeaba partenerilor. Se acuză prostia imensă a liderilor români, ce sunt ,,simple marionete în mâinile SUA care nu doresc altceva decât să atace Rusia de pe teritoriul altor state, transformând astfel românii în carne de tun pentru interesele mârşave ale imperiului britanic-iudeo-american”.

Unii susţin că în afara statutului de ,,colonie de experimente sociale şi teritoriu util pentru câteva garnizoane militare”, România nu a avut alte beneficii din participarea în alianţa euro-atlantică, astfel încât în viziunea unui trol apartenenţa la NATO şi UE a oferit doar iluzia protecţiei, acesta subliniind cuvântul iluzie, utilizatorul promovând propaganda rusă şi războiul informaţional împotriva României prin postarea unui site ce promova teza pulverizării României.

Un trol activ susţinea că la nivel intern, mass-media din România torturează populaţia cu ,,imaginea falsă a ruşilor răi şi primitivi din dorinţa de a sădi subconştientul colectiv fantasma visului american şi a visului european”; Se acuză că există culte şi secte neoprotestante, veritabila coloană a 5-a a Washingtonului ce trimite misionari la casele românilor pentru a promova visul american sub masca  vestirii Evangheliei.- acest trol susţine că se promovează în România ideea subordonării totale, necondiţionate faţă de Vest, considerând că politicienii români în loc să îşi vadă de interesele ţării se preocupă de interesele cotropitorilor UE şi SUA.

Pe de altă parte alţii apreciază naţiunea rusă care a dovedit că este unită şi ştie să îşi apere interesele, spre deosebire de naţiunea română.

Un utilizator şi-a exprimat ,,tot respectul pentru Putin şi pentru poporul rus pentru că nu şi-au predat suveranitatea şi nu se supun Vestului” aşa cum au făcut-o conducătorii români. Se critică astfel slaba capacitate de impunere a interesului naţional în faţa aliaţilor Vestici şi ceea ce pare a fi o acceptare necondiţionată a directivelor de la Washington, vinderea ţării în faţa occidentalilor. Unii utilizatori susţin că ,,românii parcă au fost drogaţi de americani să dorească război cu Rusia”, aceştia considerând că Rusia nu a ameninţat statul român, ba chiar mai mult i-a deschis ochii în faţa slujirii depline a aliaţilor americani- clasa politica română e blamată drept iresponsabilă deoarece nu ţine cont de interesele naţionale şi se pune în slujba
,,mercenarilor plătiţi să facă război în interesul lor economic”.

O parte din comentatorii identificaţi consideră că România este într-o tabără geopolitică greşită.  O persoană preciza la secţiunea comentarii că axa Beijing – Moscova – Berlin este cea care va ajunge să domine relaţiile internaţionale, iar axa Washington – Londra – Bucureşti este doar o invenţie de marketing care nu are niciun temei strategic.

O altă linie de derulare a războiului informaţional al Kremlinului împotriva României poate fi considerată şi critica capabilităţii statului român de a rezista în faţa unui atac militar. Un utilizator consideră că Rusia de astăzi este mult mai puternică decât Rusia ţaristă imperială, puterea ei fiind în creştere, aceştia apreciind că România nu ar avea cum să reziste militar în faţa Kremlinului blamând industria aviatică militară distrusă de leaderii români în ultimul deceniu.

La nivelul comentariilor analizate au fost identificate persoane care laudă capacitatea militară a Rusiei şi susţin faptul că România trebuie să dimineze retorica agresivă la adresa Moscovei, tocmai pentru a evita o confruntare directă cu forţele armate ruse.

Alt titlu precum ,,Planul ŞOC din RUSIA, anunţat cu puţin timp în urmă: „E timpul să reîmpărţim România”- prezintă scenariul unui analist rus, Rodionov- ,,La un moment dat, Occidentul a tăiat România, făcând-o tampon între sine şi Rusia. Şi noi avem nevoie de un tampon în acelaşi loc şi am avut această idee mai devreme decât Occidentul. Nu e momentul să reîmpărţim România? Bineînţeles, după împărţirea Ucrainei?”(14), – promovarea unor asemenea ştiri, poziţii ale susţinătorilor Kremlinului e posibil să stârnească sentimente de incertitudine şi nelinişte socială în rândul populaţiei române, iar lipsa conturării unei poziţii critice a ziariştilor Realitatea.net adânceşte acest pericol ce pare a fi o promovare gratuită a ideologiei ruse în spaţiul public românesc.

(14),,Scenariul fantezist al unui analist rus: E momentul să reîmpărţim România”, 16 Mai, 2014,http://bit.ly/QPvk3H;

Avand in vedere viteza cu care se misca lucrurile, de ce „sa nu se intoarca Rusia la ideea” din urma cu trei secole, insistand pentru crearea Daciei ca stat tampon, mai ales ca Turcia, slaba de una singura, este de fapt un avanpost al Occidentului? (…) „La un moment dat, Occidentul a taiat Romania, facand-o tampon intre sine si Rusia. Si noi avem nevoie de un tampon in acelasi loc si am avut aceasta idee mai devreme decat Occidentul. Nu e momentul sa reimpartim Romania? Bineinteles, dupa impartirea Ucrainei?”, incheie Rodionov. http://bit.ly/QPvk3H

Toate aceste viziuni sunt extrem de importante, fie dacă ele sunt „genuine”, fie dacă sunt expuse de troli bine instruiţi pentru a promova viziunea Kremlinului căci o astfel de expunere a unor critici dure la adresa guvernanţilor români, portretizaţi drept simple marionete ale SUA ce nu ţin cont de interesul naţional, poate în timp să contureze anumite tipare de raportare şi percepţie asupra statusului sistemului român de guvernare.

Prin astfel de retorici, deseori promovate de troli, de utilizatori care sunt constant activi în susţinerea lor faţă de Federaţia Rusă, se poate încerca dezinformarea crasă a populaţiei românești, încercarea de sădire a unui sentiment de opoziţie în faţa celor descrişi drept leaderi politici supuşi total în faţa SUA şi a actorilor vestici, astfel de elemente putând contribui la succesul războiului informaţional purtat de Kremlin.

 TEMA 3

România ar trebui să iasă din NATO şi să se integreze în Uniunea
Eurasiatică pe baza culturii ortodoxe comune

 Analiza ştirilor: 

Tematica renunţării de către România la participarea sa în alianţa nordatlantică şi integrarea în proiectul eurasiatic promovat de preşedintele rus, Vladimir Putin, o uniune pe baza credinţei şi culturii ortodoxe comune a reprezentat încă o direcţie extrem de însemnată a războiului informaţional purtat de Kremlin împotriva României. S-a încercat astfel sădirea la nivelul mentalului colectiv românesc a unui sentiment de alienare faţă de vest considerat a umili România şi a nu-i conferi statutul măreţ pe care îl merită, alienare ce din perspectiva liderilor ruşi ar putea mai apoi să paveze calea către apropierea de Rusia, o astfel de imaginată mişcare de rupere a unităţii nord-atlantice, fiind probabil apreciată la nivel politic şi strategic drept una dintre cele mai însemnate victorii ale Kremlinului în confruntarea sa cu Vestul. Astfel de tactici sunt însă lipsite de orice viziune asupra realităţii, statul român fiind deplin angajat în respectarea valorilor şi principiilor alianţei nord-atlantice şi a celor pe care este clădită Uniunea Europeană fiind etern partenerul solid şi statul ce apără graniţele externe ale acestora.

Ştirea ,,O Românie UNITĂ cu Moldova, apropiată de noul proiect rusesc, Comunitatea Economică Eurasiatică” (15) a prezentat exclusiv poziţia principalului ideolog al Kremlinului referitoare la posibila apropiere a statului român de Uniunea Eurasiatică, în contextul prezentării detaliate a viziunii Rusiei faţă de România în UE: oaspete nepoftit, la perfieria uniunii, ţară de mâna a zecea, situaţie considerată injustă de Dughin care apreciază statul român drept o ţară cu o măreaţă cultură ortodoxă, veritabilă perlă a culturii europene, apropiată intelectual de Rusia, ce ar fi tratată în noul proiect politico- economic al Kremlinului, drept un partener egal sub zodia identităţii culturale ortodoxe. Ori astfel de prezentări de poziţii ale Kremlinului în absenţa oricărei interpretări solide sau contra argumentări oferă de asemenea posibilitatea Rusiei de a inocula anumite idei şi concepţii în mintea cetăţenilor români.

(15) ,,O Românie UNITĂ cu Moldova, apropiată de noul proiect rusesc, Comunitatea Economică Eurasiatică”, 8 Iulie, 2013,

http://www.realitatea.net/o-romanie-unita-cu-moldova-apropiata-de-noul-proiect-rusesc-comunitateaeconomica-eurasiatica_1221005.html#ixzz3z2p0qDYV-;

Analiza comentariilor trolilor:

Există opinii conform cărora Rusia este de fapt unica speranţă a Europei, SUA fiind vinovatul pentru declinul stabilităţii internaţionale, astfel încât s-a promovat chiar ieşirea României din NATO, considerat a fi instrumentul de dominaţie principal american în Europa; se încearcă de asemenea discreditarea şi construirea unei imagini negative a NATO: ,,OTAN cu picioare de plastilina”. Alţi utilizatori militează nu numai pentru ieşirea României din alianţa nord-atlantică însă şi pentru alăturarea în proiectul Eurasiatic al Rusiei lui Putin. Odată cu aceste poziţii se susţine şi ideea conform căreia nimeni nu a întrebat România dacă vrea să intre în NATO, această considerată aservire în faţa intereselor occidentale continuând şi astăzi- alţii susţin că România a intrat în NATO nu fiindcă ne-ar fi apărat de ruşi ci de însăşi NATO, care altfel ,,ne-ar fi şters de pe faţa pământului cum a făcut-o în Irak, Serbia, Libia, Siria- oricum ne-au şters de pe faţa pământului din perspectivă demografică, economică, culturală, politică”.

În viziunea unui utilizator, România ar trebui să devină aliata Rusiei pentru a încerca izolarea guvernului fantomă fascist susţinut de americani.

Alţii au îndemnat chiar ca România să se alieze cu Rusia pentru a recupera teritoriile româneşti pe care consideră că statul ucrainean le deţine ilegal. Într-unul dintre comentarii, un utilizator a subliniat importanţa unităţii popoarelor ortodoxe, promovându-se astfel alianţa României cu Rusia şi ieşirea de sub tutela SUA; Acesta consideră că Rusia a ajutat popoarele creştine din Balcani împotriva Imperiului Otoman- astfel încât a ataca poporul rus ortodox înseamnă a nu fi român.

Mulţi au subliniat de asemenea că România nu ar trebui să antagonizeze Rusia, pentru că ne este vecină şi de asemenea, în anumite comentarii s-a reliefat necesitatea ca statul român să îşi manifeste recunoştinţa în faţa Rusiei pentru susţinerea pe care a acordat-o obţinerii independenţei, în timp ce ,,occidentul iudeomason nu a mişcat un deget”. De asemenea, într-un comentariu s-a încercat o prezentare mult mai detaliată a unei viziuni pozitive asupra istoriei statului român în perioada comunistă subliniindu-se că alături de Rusia, România a cunoscut o dezvoltare economică importantă, în deplină conformitate cu interesele naţionale, realizându-se o paralelă cu situaţia relaţiei Vest-Romania, una considerată net dezavantajoasă pentru interesele naţionale ale statului român. Într-un comentariu aferent unei ştiri identificateun utilizator a precizat că SUA îşi doreşte o confruntare cu Rusia, însă nu sunt dispuse să-şi asume rolul de a declanşa o confruntare. Mai mult decât atât, ei critică în mod indirect atitudinea României de a deveni membru NATO şi UE, precizând faptul că Rusia şi lumea slavă sunt un bloc unitar, iar alianţele occidentale sunt insule adunate într-un loc printr-o simplă conjunctură.

În ceea ce priveşte statutul SUA în lume, ţara este descrisă ca fiind locuită de contropitori, iar prin opoziţie, Rusia este văzută ca fiind o ţară stabilă. Un trol extrem de activ consideră ca există diferenţe flagrante între relaţia pe care România o are acum cu Occidentul şi relaţia pe care România a avut-o cu Rusia în epoca comunistă: prima dintre ele este bazată pe exploatare, iar a doua era bazată pe echitate şi paritate în raportarea celor două state.

Existenţa acestui dezechilibru între cele două sisteme este punctată şi de alt utilizator care susţine că tot ce există în România la ora actuală a fost planificat, construit şi realizat cu sprijinul Rusiei. Analiza comentariilor reliefează două direcţii deja cunoscute în războiul informaţional purtat de Kremlin: una de conturare a unei imagini însemnat negative a Vestului şi alta de portretizare a Rusiei drept alternativă în faţa nedreptăţilor şi a atitudinilor injuste cu care statele vestice îşi tratează aliaţii.

Trolii din această categorie au mizat pe expunerea unor critici puternice la adresa NATO, considerat a fi intrumentul de dominare al SUA, o dinamică considerată impusă şi nu aleasă de către poporul român, încercând să submineze încrederea cetăţenilor români în alianţa nord-atlantică.

Pe celalaltă parte s-a promovat ideea subtilă a apropierii României de Rusia în principal datorită culturii ortodoxe comune, fie pentru ţeluri la care anumiţi naţionalişti români ar râvni precum recuperarea anumitor teritorii pierdute, însă şi dintr-o recunosţinţă pentru dobândirea independenţei şi pentru avansul statului şi societăţii române sub influenţa comunistă încercat a fi justificată cu argumente istorice. Aici s-a încercat încă o dată clădirea imaginii Rusiei drept actor just în raportarea sa faţă de România, comparat cu ce subliniază trolii a fi o relaţie de puternică exploatare cu Occidentul, element esenţial în campania războiului informaţional rus.

va urma…

 




Porosenko cere fondatorului facebook să acționeze împotriva războiului informațional desfășurat de „trolii ruși”

Liderul de la Kiev, Petro Porosenko, i-a cerut printr-o petitie fondatorul retelei de socializare Mark Zuckerberg, sa actioneze impotriva unor tentative rusesti de reducere la tacere a vocilor proucrainene, anuntand ca numeroase conturi care exprima opinii critice la adresa Kremlinului au fost suspendate in urma unor false raportari ale unor “troli rusi”.

“Este necesar sa folosim toate canalele disponibile pentru a obtine reactia companiilor globale”, afirma Porosenko intr-un mesaj postat pe Facebook, adresat lui Zuckerberg. Raspunsurile la invitatia lui Zuckerberg au fost masiv proucrainene. “Puteti, tu sau echipa ta, sa faceti ceva pentru a rezolva aceasta problema?” intreaba cel mai popular comentariu, care numara zeci de mii de “like-uri”.

“Creati o administrare separata pentru segmentul ucrainean, blocati rapoartele abuzive din Rusia sau macar monitorizati mai atent bloggerii de top ucraineni, dar ajutati-ne cumva, va rugam”, se arata in continuare in mesaj. O serie de conturi apartinand unor utilizatori ucraineni populari pe Facebook au fost suspendate in ultimele cateva saptamani, dupa postarea unor actualizari critice la adresa Rusiei sau separatistilor prorusi din Estul Ucrainei, sustinuti de Moscova. Kremlinul nu a reactionat fata de aceste acuzatii, iar Facebook urmeaza sa raspunda solicitarii cu privire la infiintarea unui birou administrativ separat care sa se ocupe de comentariile despre Ucraina.

Si NATO a afirmat prin vocea comandantul Suprem al trupelor NATO din Europa, generalul american Philip Breedlove, comandant al trupelor SUA in Europa, ca au fost demarate actiuni in comun cu state membre NATO pentru contracararea razboiul imagologic pe care Rusia il poarta in privinta Ucrainei. `Raspunsul este da, deja facem asta. Avem echipe care lucreaza cu tarile pentru a face fata acestui razboi hibrid`, a precizat generalul american. Romania este una dintre principalele tari care ajuta Ucraina in ceea ce priveste securitatea cibernetica impotriva atacurilor Moscovei.