ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Transnitria"

Transnitria

,

Grigori Karasin, vice-ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse, se va afla în perioada 13-15 martie, în Republica Moldova pentru o vizită oficială în cadrul căreia vor avea loc consultări interministeriale.

Acest lucru a fost confirmat pentru Deschide.MD de către Consilierul pentru comunicare publică al viceprim-ministrului al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ana Samson.

Vizita lui Karasin la Chișinău este una planificată și se referă la consultările interministeriale între MAE al Federației Ruse și MAEIE al Republicii Moldova ce se desfășoară cu regularitate.

Ultima întrevedere de acest tip a avut loc la Moscova în luna noiembrie 2016 unde delegația moldovenească a fost condusă de către vice-ministrul al MAEIE Lilian Darii, iar cea rusă de către Grigori Karasin.

Ei au salutat reluarea recentă, după o pauză de doi ani, a negocierilor în formatul „5+2” şi au reiterat interesul comun în asigurarea unei dinamici pozitive în promovarea acestui proces, inclusiv în cadrul dialogului direct dintre Chişinău şi Tiraspol şi a grupurilor de lucru pentru realizarea măsurilor de întărire a încrederii.

Vice-ministrul Darii a reiterat poziţia autorităţilor moldoveneşti privind necesitatea retragerii trupelor ruse şi a muniţiilor de pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi oportunitatea transformării actualei operaţiuni de menţinere a păcii de pe Nistru într-o misiune civilă cu mandat internaţional.

De fapt, Lilian Darii s-a referit în special la ideea privind organizarea unui „coridor verde” pentru retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Karasin a numit această idee „provocatoare” Potrivit acestuia, trupele ruse se află în Transnistria „în baza unor acorduri internaționale” și vor continua să se afle acolo „atât timp cât va fi necesar pentru menținerea liniștii”.

„Aceasta este o provocare. Partea ucraineană nu este împuternicită să ia asemenea decizii” – 

Grigori Karasin

Scopul întâlnirii cu Karasin va fi instituirea controlului comun la frontieră de către Ucraina și Republica Moldova, pentru a fi ocolite punctele de control al Transnistriei, respectiv punctele de trecere Cuciurgan-Pervomaisk, Palanca-Maiaki-Udobnoe, Giurgiulești-Reni și Unguri-Bronița, care este acum în faza de proiect.

Raisa Țurcan / Chișinău / RBN Press – 09.03.2017

,

Problema blocadei regiunii transnistrene la granița moldo-ucraineană – posibilă pârghie pentru presiuni asupra Tiraspolului și Rusiei, va fi ridicată în parlamentul ucrainean, de către deputatul Radei Supreme a Ucrainei – Igor Guz, vicepreședinte al Comisiei pentru Relații Internaționale, informează deschide.md citat de romaniabreakingnewes.ro

Deputatul ucrainean consideră că punctul slab al regiunii transnistrene este contrabanda spre teritoriul ucrainean. Oficialul e de părere că instituirea unei blocade civice – după modelul blocadei Donbasului de către Ucraina – este oportună. „În Ucraina se desfășoară o blocadă civică a teritoriilor DNR și LNR. Este vorba despre contrabanda cu cărbune și produse alimentare care este foarte convenabilă oligarhilor ucraineni, iar veteranii războiului ruso-ucrainean din Donbas blochează acest tranzit”.

Potrivit deputatului ucrainean, corporația Sheriff, care acum deține monopolul puterii în regiunea transnistreană se menține în mare parte datorită contrabandei. „Eu personal voi vizita toate punctele de trecere pe segmentul transnistrean al graniței moldo-ucrainene și voi ridica problema acestor puncte la nivelul parlamentului Ucrainean peste o săptămână. Eu sunt pregătit pentru inițiative comune, pentru instituirea cel puțin a blocadei civice din partea Republicii Moldova și Ucrainei”.

Deputatul consideră că problema privind blocada Transnistriei din partea Ucrainei trebuie să fie principalul mijloc de presiune asupra Tiraspolului și Rusiei.

În luna mai a anului 2016, Igor Guz a fost reținut la intrarea în regiunea transnistreană timp de două ore. „Aflându-mă la Chișinău, am decis să merg în Transnistria pentru a vedea care sunt problemele cu care se confruntă diaspora ucraineană de acolo. Nu am fost lăsat să intru în regiune fiind ținut timp de două ore la acel punct de trecere. Am avut o discuție cu reprezentanții KGB-ului transnistrean, care m-au amenințat că voi ajunge în subsoluri din Tiraspol”, a declarat Guz.

Igor Guz a mai declarat că poporul ucrainean respectă decizia cetățenilor moldoveni exprimată prin votarea lui Igor Dodon în calitate de președinte al Republicii Moldova, în pofida declarației făcute de acesta despre apartenența Crimeii la Rusia. Cu toate acestea, Ucraina este interesată ca Republica MOldova să-și păstreze cursul european de dezvoltare.

Tatiana Rotari / Chișinău / RBN Press – 8 martie 2017

,

Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, susține că cetățenii de pe malul drept al Nistrului nu trebuie să achite datoria regiunii transnistrene. Declarația a fost făcută azi la sfârșitul conferinței de presă în care liderul PSRM a anunțat prioritățile formațiunii pentru sesiunea parlamentară de primăvară-vară, scrie deschide.md citat de romaniabreakingnews.ro

Întrebată de fotoreporterul Constantin Grigoriță ce părere are despre datoria istorică a regiunii transnistrene, Greceanîi a declarat că aceasta nu trebuie pusă pe seama cetățenilor RM.

Datoria Transnistriei nu este pusă pe seama cetățenilor de pe malul drept a Republicii Moldova. Ea este separată. Da, noi suntem o țară unită, dar această problemă urmează să fie soluționată în cadrul reglementării și integrării statului Republica Moldova”, a spus ea.

Amintim că la întrevederea din săptămâna trecută dintre premierul Pavel Filip și vicepreședintele Consiliului de Administrație „Gazprom”, Valeri Golubev, șeful Executivului de la Chișinău a solicitat să fie examinată posibilitatea transferării datoriilor acumulate de regiunea transnistreană către SRL „Tiraspoltransgaz” şi ulterior către administraţia regiunii.

La rândul său, Golubev a declarat că restructurarea datoriilor istorice poate fi realizată doar în condiţiile achitării cheltuielilor curente în proporţie de 100 %. În acelaşi timp, el a spus că solicitările Guvernului de la Chişinău urmează să fie examinate cu noua conducere a SA „Moldovagaz”.

Ulterior în presa rusă a apărut informația precum că furnizorul rus a respins propunerea: „Rusia nu mai speră să recupereze acești bani, de aceea ar vrea să-și mențină astfel influența asupra Chișinăului”.

La data de 1 ianuarie 2017, datoria pentru livrarea gazului în regiunea transnistreană era de 5790,9 milioane dolari SUA sau 88,6 % din datoria totală a SA „Moldovagaz”.

Foto: Igor Dodon și Zinaida Greceanîi în vizită la Vladimir Putin (2014)

RBN Press / București / 16.02.2017

,

Liderul administrației separatiste de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, susține că pensiile locuitorilor din Transnistria au fost reduse de la începutul acestui an cu 30% pentru că Uniunea Europeană ar fi intenționat să aplice un embargo importurilor de mărfuri din regiune, dar și din cauza riscului unei „agresiuni militare” din partea Ucrainei transmite deschide.md citat de romaniabreakingnews.ro

Șevciuk, liderul de stat din Tiraspol a adresat transnistrienilor un mesaj prin care sugerează că există două cauze care au determinat autoritățile separatiste să decidă reducerea substanțială a veniturilor bugetarilor din stânga Nistrului.

„Prima era că, pe 1 ianuarie 2016, Uniunea Europeană intenționa să ne lipsească de posibilitatea de a vinde mărfurile noastre pe piața sa. Dacă asta s-ar fi întâmplat, atunci aproape 20 de mii de transnistreni ar fi putut pierde locurile de muncă. Iar a doua cauză importantă: în 2015, Transnistria a trebuit să facă față riscului unei agresiuni militare din partea Ucrainei. Au avut recomandări ale experților militari de a crea un fond de rezervă pentru a înarma forțele militare. Sursele pe care le-am acumulat au fost direcționate pentru asigurarea capacităților noastre militare, afirmă liderul transnistrean.

Acesta a precizat că această informație a fot clasificată drept „secretă”, pentru a asigura „securitatea națională” și pentru „a evita panica în rândul populației”.

Evgheni Șevciuk a învinuit majoritatea din legislativul regional de la Tiraspol, care îi face opoziție, că ar fi folosit această informație în ineterese electorale la alegerile din Sovietul Suprem din 2015 și la alegerile pentru funcția de președinte, programate în luna decembrie a acestui an, precizează radiochisinau.ro.

Liderul administrației de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk și președintele legislativului regional sunt considerați a fi principalii favoriți ai cursei electorale, în plină desfășurare în Transnistria. Adversarii nu își ascund aversiunea reciprocă și, potrivit mass-media de la Moscova, a fost necesară intervenția vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, care s-a aflat pe 11 octombrie în Tiraspol pentru a calma spiritele din Transnistria.

,

dorian_theodor_interviu_cu_gen_ion_costas-4

Interviu cu G-ral. Ion Costaș, supranumit și „părintele poliției și armatei Republcii Moldova” la sediul redacției România Breaking News – RBN Press din București, în luna martie 2016.

Generalul Ion Costaș a avut amabilitatea de a răspunde la întrebările redacției RBN Press, care au vizat problematica Reîntregirii României, cauzele care timp de 25 de ani au împiedicat și mai împiedică realizarea acestui Ideal Istoric Național, despre întâlnirea de taină la Huși din `91 cu Ion Iliescu și Petre Roman în care G-ral. Ion Costaș împreună cu Mircea Druc și Mircea Snegur ar fi propus puterii de la București, Reunificarea, dar refuzată din motive de „frică” a lui Ion Iliescu față de reacția Districtului Militar Sovietic Odesa și răspunsul Generalui Costaș, precum și despre momentele războiului de pe Nistru și ajutorul dat de Armata Română Republicii Moldova prin relația directă a generalilor  Costaș – Spiroiu (ministrul la aceea vreme al M.Ap.N.) Toate aceste problematici le puteți urmări în materialul video realizat cu G-ral. Ion Costaș.

„Imi doresc să apuc și eu în viață și să mă bucur de momentul acela când Republica Moldova se va reuni cu România…”G-ral. Ion Costaș  la despărțirea de echipa RBN Press ( martie 2016)

Video G-ral. Ion COSTAȘ – Comandantul care a apărat fruntariile neamului românesc la Nistru `92

Material video realizat de echipa RBN Press:  Dorian Theodor CLENCIU și Claudiu VASILE

Generalul ION COSTAȘ se trage dintr-o familie de români moldoveni din nordul Basarabiei – satul Tarigrad, Drochia. Tatăl – sergent al Armatei Române – a căzut prizonier la ruși la Cotul Donului.

A revenit la ai săi în 1948, iar curând după aceea, cu toată familia, în 1949, au fost deportați în Siberia, apoi, strămutați în stepele Kazahstanului, la minele din Karaganda. De unde, cum s-a întâmplat cu mulți basarabeni, s-au întors, în 1958. După absolvirea școlii medii ruse din Drochia, R. Moldova, a urmat studiile la Harkov (Ucraina), la Școala superioară de aviație militară, pe care a absolvit-o cu onoruri. Primește diploma de pilot militar pe supersonice și diploma de inginer de aviație. Calitățile sale l-au impus printre colegii de generație, iar superiorii politici ai Armatei Roșii i-au recunoscut valoarea, promovându-l până la rangul de general în aviația supersonică. După absolvirea la zi a Facultății de comandă a Academiei Militare de Aviație „Iuri Gagarin” cu medalie de aur, a fost numit comandat de regiment de aviație tip MIG-25RB în Germania de Est, apoi adjunct și comandant de divizie de aviație tip vânători-bombardament în Transbaikalia (Cita-Stepi). Urmează studiile la Academia Marelui Stat-Major al armatei URSS, la Moscova, pe care o absolvă cu onoruri. După absolvirea celei mai prestigioase instituții militare în armata sovietică, cu mare greu obține repartizarea pentru serviciul militar în Moldova, în funcția de adjunct de comandant al Armatei a 14-a sovietice pe probleme de aviație.

A fost, la data aceea unul din cei mai tineri generali (la 40 de ani) din armata sovietică. Apariția Republicii Moldova l-a făcut să se întoarcă printre ai săi, ca să pună umărul la renașterea și consolidarea spiritului românesc în stânga Prutului. A primit la Chișinău cele mai înalte însărcinări pe linie militară în clipele cele mai grele ale Republicii Moldova. La început de existență a noului stat – ministru de Interne. A restructurat miliția în poliție, a creat Academia de Poliție a Republicii Moldova, concomitent organizând lupta contra separatismelor transnistrean și găgăuz, activ susținute de Moscova. Apoi, la 5 februarie 1992, este numit ministru al Apărării prin decretul lui Mircea Snegur. A creat ministerul de la zero în condiții de război! A fost perioada de luptă cu separatismul în anii 1990-1992 și de război cu Armata a 14-a, cu gardiști din Transnistria și cazaci din Rusia.

Ion Costaș a fost decorat cu Ordinul „Pentru serviciul în forțele armate ale țării natale”, clasa a III-a și cu 6 medalii. La 24 februarie 2010, ministrul afacerilor interne al Republicii Moldova, generalul Victor Catan, l-a decorat pe generalul Costaș cu „Crucea de merit”, cea mai înaltă distincție a MAI cu prilejul aniversării zilei sale de naștere.

Generalul Ion Costaș este considerat pe drept cuvânt părintele și fondatorul poliției și armatei Republicii Moldova.

Publicat de Dorian Theodor CLENCIUromaniabreakingnews.ro

,

Ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatol Șalaru, aflat învizită la București, a declarat referitor la armata  rusă de ocupație din Transnitria, că le promite rușilor culoar verde, dacă vor să-și retragă trupele din Transnistria. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat portalului stiripesurse.ro, în timpul vizitei oficiale, la București. Această declrație a fost dată în contextul în care Serghei Gubarev, ambasadorul cu misiuni speciale al Federației Ruse, a declarat recent, în cadrul unei vizite la Chișinău, că retragerea trupelor rusești din Transnistria nu se poate face, din cauza războiului în Ucraina. 

Anatol Șalaru: „Le promit partenerilor noștri din Federația Rusă că dacă doresc cu adevărat să plece, eu pot demara negocieri cu prietenii ucrainieni și să le creăm un culoar verde, sub supravegherea OSCE și ONU. Ar fi un gest care ar dovedi bunele lor intenții față de Republica Moldova pentru că la acest moment vedem multe gesturi neprietenești și provocatoare la adresa noastră.”

Anatol Șalaru a purtat la București discuții cu Președintele României, care conform declarațiilor  s-au derulat pe mai multe paliere și au vizat atât relațiile bilaterale cât și situația regională de securitate.

„(…) i-am prezentat președintelui Iohannis eforturile și rezultatele guvernului condus de premierul Pavel Filip și hotărârea fermă de a implementa foaia de parcurs agreată cu România și ceilalți parteneri externi. Totodată, i-am mulțumit Președintelui României pentru sprijinul substanțial pe care îl acordă țării noastre inclusiv pe palierul securității și colaborării la nivelul NATO.

Viitorul Republicii Moldova nu poate fi decât în Uniunea Europeană. Pentru noi nu există un plan B la procesul de integrare europeană. Actualul guvern a reușit să stabilizeze situația socială și politico-economică și s-a reușit recuperarea restanțelor față de partenerii noștri externi, fiind la un pas de semnarea unui nou acord cu FMI. Cu toate că există o nemulțumire majoră în rândurile cetățenilor noștri, o dezamăgire profundă față de partidele pro-europene datorită furtului unui miliard de euro, eu sper ca procesul de integrare europeană să continue și să dovedim că inclusiv furtul miliardului a fost o operațiune la care cercuri din Moscova au participat.” – a declarat Șalaru

Întrebat dacă Dodon va reuși să învingă în aceste alegeri prezidențiale, MInistrul Șalaru a răspuns că „nu cred ca Dodon va ieși președinte. Bazinul său electoral este unul deja epuizat și dacă cetățenii Republicii Moldova vor ieși la vot, Dodon va pierde cu brio așa cum a pierdut și alte alegeri.”

„Dodon este un proiect bine definit al Federației Ruse ce are ca obiectiv decuplarea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, federalizarea țării și legalizarea prezenței trupelor rusești din Transnistria pe teritoriul nostru. Când vorbește despre interzicerea unionismului el dă curs ideilor transmise de la Kremlin. Dodon, în general, ca om, are idei puține și proaste. Este doar portavocea intereselor Federației Ruse care înțelege foarte bine că implementarea reformelor și creșterea interdependenței cu Uniunea Europeană va duce la ieșirea Republicii Moldova din zona lor de interes” – a mai spus Anatol Șalaru

romaniabreakingnews.ro

Sursa foto: Antol Șalaru Facebook

,

2 Martie 1992 vs. 9 Mai 1945
Am urmărit cu multă atenție reacțiile și comentariile oamenilor pe rețelel de socializare în legatură cu tragica zi de 2 martie 1992.

Pentru cei ce știu doar de Mall, kebab și beții cu „prietenii”, vreau să le reamintesc că în data de 2 martie 1992 a început agresiunea rusească în Republica Moldova. Rusia susținând și coordonând la modul cel mai activ separatiștii de la Tiraspol, ajutați de tot felul de prăpădiți de cazaci beți, veniți de peste tot. Cam același scenariu, ce a fost aplicat recent și în Ucraina (Donbas și Crimea), doar că Rusia pe atunci nu se masca atât de tare cum o face acum. Tratatul de pace fiind semnat la Moscova, de către reprezentanții Republicii Moldova și a Federatiei Ruse (!).

Dar, să revenim la ideea principală a acestui articol. Urmărind reacțiile oamenilor, atât vorbitorilor de limba româna cât și a celor de limbă rusă, am oservat o mare paradigmă din partea rusofonilor și multă prostie din partea moldovenilor noștri, și anume:

Marea majoritate a societății noastre a cam ignorant data de 2 Martie 1992. Nu și-au manifestat nici solidaritatea, nici respectul față de polițiștii, militarii și voluntarii noștri ce au luptat în acel război. Aceasta dată este cumva umbrită atât de mass-media, cât și de o bună parte a societății.

Pe rețelele de socializare, și-au manifestat deschis solidaritatea față de acele evenimente tragice, oamenii care într-o masura sau alta au trait acele clipe de groazan – fie ei personal, fie cineva din rude sau cunoscuți ai acestora.

Pe de alta parte, vorbitorii de limba rusă au ignorant aproape în totalitate acesta data marcanta a istoriei noastre recente. Rarele reacții din partea celor mai aprigi susținători ai „independenței și suveranității Republicii Moldova și a moldovenilor ca neam”, s-au cam rezumat la termeni de genul „Haideți să nu mai rascolim istoria”, „Lasați acele timpuri tulburi în pace”, „În acest conflict nu aveau dreptate nici unii nici altii”, „a fost un joc geopolitic în care am fost implicați”, și acestea sunt doar cele mai pașnice și neutre cometarii pe care le putem urmări pe mediul online a acelora ce locuiesc alaturi de noi prin Chișinău, Bălți, Orhei etc.

Mulți rusofoni, cărora li se adaugă o grămadă de moldoveni manipulați și fară pic de cultura generală, cred cu tărie că „Războiul l-au pornit moldovenii si conducatorii de pe atunci pro-români”,  sau „Așa le și trebuia, daca au vrut sa fie anti-Rusia și cu România”, sau „Este dreptul transnistrenilor la independență”, sau așa „O generație de unioniști au primit peste bot în 1992 de la Moscova, acum a crescut înca o generație de unionisti care ar trebui sa primeasca peste bot ca să nu se mai agite atâta” etc.

Nu mă afectează deloc faptul că rușii din Republica Moldova ne disprețuiesc și apără poziția Moscovei și a separatiștilor aceteia. Ei sunt printer noi, ne-am obișnuit cu ei, și puțin probabil ei să înceapă în masa se evadeze de sub propaganda mass-mediei rusești, care este în proproție de 60% din toată mass-media din Republica Moldova.

Mă deranjeaza în schimb moldovenii noștri, care nu pot lega două evenimente între ele, și asculta în continuare pe fel de fel de dodoni crezând ca nouă trebuie să ne fie rușine pentru războiul din Transnistria, și trebuie să vorbim despre acest subiect în semi-șoaptă ca să nu supărăm ”fratele” rus sau minoritățile acestuia din statul nostru.

De asemenea, mă deranjează faptul că moldovenii noștri, mulți dintre ei, cu mare fast serbează ziua de 9 Mai, privesc în dimineața zilei parada de la Moscova, posteaza comentarii pe retelele de socializare despre „Ziua marii victorii”, agață pe ei sau mașinile sale panglica ruseasca Sf. Gheorghe (nici măcar nu este de pe timpurile celui de-al doilea război mondial, ci a fost introdusă în circulație în 2005 de autoritățile moscovite), și privesc câteva filme sovietice despre război în decursul zilei, după care seara baga în ei cel puțin 50 grame de vodka cu lozinca „în memoria celor căzuți pentru apărarea patriei”, și ascultă „Smugleanka Moldovanca”.

În timp ce pe 2 martie rusofonii, nostalgicii și moldovenii fără cultură, ne inspiră la greu ideea că acest eveniment tragic din 1992 nu trebuie afișat, că trebuie să ne fie rușine pentru tot ce s-a întâmplat și cel mai bine să dăm uitarii acel război.

Și uite că pe 9 mai toată lumea iese cu veșnicile lor lozinci „Multumesc bunelului pentru victorie!”, „Tinem minte si ne mândrim” etc. Cu alte cuvinte, ce s-a întâmplat acum 70 de ani în urmă îi interesează mult mai mult pe rusofoni și moldovenii prostiți, decât evenimentele tragice de acum 24 de ani. Întrebarea firească este totuși – unde dragii mei rusofoni vă este solidaritatea față de cei ce au croit independența statului pe care acum cel putin declarativ î-l apărați de „unioniști, fasciști și români” ?!

(,,,) fiii și fiicele celor care au adus moartea în casele moldovenilor în 92 se plimbă cu Porche Cayenne prin Chisinău…

Este evident că se vrea uitarea conflictului din Transnistria, uitarea călăilor ce au adus moartea în casele moldovenilor, uitarea acelor ce au fost implicați în acest conflict armat împotriva Republicii Moldova, iar acum fiii și fiicele acestora se plimbă cu Porche Cayenne prin Chisinău. Nu este actual războiul din transnistria nici pentru clasa politică din Republica Moldova. Vă dați seama, marea lor majoritate nici măcar nu era implicate în acest conflict – bine că buneiii lor au fost implicați în cel de-al doilea război mondial și trebuie să-i cinsteasca cu flori de 9 mai, nu ?!

Așa că dragii mei moldoveni, nu vă așteptați la minuni și la trezire de conștiință din partea celor, al căror conștiință doarme adânc și visează paradele de la Moscova cu oacazia zilei de 9 mai. În Republica Moldova, ipocrizia este la cote maxime. Rusofonii o sa joace în continuare rolul de „stataliști” si „iubitori ai Republicii Moldova”, dar în adâncul sufletului vor urâ pe cei ce au ieșit în față și au apărat moldovenii din Transnistria și întreaga țară împotriva agresiunii „fratelui” de la Moscova.

Unica noastră șansă, este să fim uniți, să ne cunoaștem istoria, să ne respectăm eroii și să facem ceea ce considerăm că trebuie făcut. Astazi, mâine, poimâine, până nu vom reuși.

Noi suntem obligați să fim puternici, să fim cât mai buni.

Să citim cât mai mult, să facem sport, să ne preocupăm de tinerii ce vin în spate, ca viața lor să nu se mai rezume doar la alcool, fumat, TV și plimbatul prin Mall cu un kebab în mână.

Faceți sport ! Formați familii trainice ! Creșteți copii ! Ajutații pe cei de lângă voi, ce sunt din aceiași seminție și au aceleași viziuni ca și voi.

Și, nu vă dați manipulați la propaganda moscovită.

LUPTA CONTINUĂ !

FAPTĂ NU VORBĂ !

P.S. Curând vine și ziua de 9 mai …

Publicat de romaniabreakingnews.ro/Sursa: 2 Martie 1992 vs. 9 Mai 1945

Sursa primară (autor) faptanuvorba.net

Despre „Faptă nu Vorbă”

„Faptă nu Vorbă” este un grup de tineri cu atitudine civică și național-patriotică, cărora le este silă de actuala stare a lucrurilor în care s-a pomenit societatea. Acțiunile îndreptate spre deznaționalizare și rusificare, promisiunile false și trădarea din partea întregii clase politice, lipsa valorilor naționale și creștine în societate, indiferența unor conaționali de-ai noștri față de situația dramatică în care ne aflăm, sunt principalele motive care ne-au determinat să punem bazele grupului Faptă nu Vorbă. Spațiul unde ne găsești este atât în  licee și universități, cât și în stradă și pe stadioane. La noi nu vei auzi declarații de dragoste sau vorbe, dar vei vedea fapte si acțiuni reale.
Scurt istoric
Ceea ce ne-a unit a fost interesul comun față de trecutul glorios, care de multe ori a fost denaturat și adevărul  istoric aflat în continuare sub presiunea minciunilor ideologice bolșevico-comuniste. Primele noastre acțiuni au început încă în 2008  prin promovarea valorilor naționale, iar ceea ce ne-a marcat și ne-a fortificat ca grup au fost evenimentele de la 7 aprilie 2009. Atunci ne-am propus să schimbăm lucrurile care mergeau prost și, din lipsa de modele corespunzătoare vremii, să devenim noi un exemplu pentru noi înșine. Începutul anului 2011 marchează apariția numelui și a formatului actual al grupului „Faptă nu Vorbă”.

Milităm pentru:

  1. Apărarea valorilor naționale (trecutul istoric, limba română, grafia latină, tradițiile strămoșești, tricolorul). Ne împotrivim deznaționalizării care ia mai multe forme: rusificare, globalizare sau  moldovenismul primitiv.
  2. Unirea celor două state românești într-un singur stat. Credem cu fermitate că generația noastră nu va fi doar martorul reîntregirii naționale, ci, ba chiar, va participa activ la realizarea ei.
  3. Creștinism. El este unul din factorii esențiali ai coeziunii noastre naționale, mai ales pentru că poporul nostru s-a născut creștin. Totodată, vrem să evidențiem că învațătura fundamentală a creștinismului este subordonarea interesului personal la binele comun.
  4. Modul de viață sănătos.  Suntem adepții unei vieți active din punct de vedere fizic. Respingem drogurile, alcoolul și fumatul. Totodată, înafară de starea fiziologică este necesar de întărit și starea psihico-emoțională. O națiune sănătoasă este alcătuită din oameni sănătoși.
  5. Muncă. Doar prin muncă se poate de zidit Patria noastră. Doar prin efortul zilnic poți realiza oricare scop propus.
  6. Atitudine. Dacă nu ești mulțumit cu ceia ce vezi în jur, nu aștepta să facă cineva ceva pentru tine. Ia și acționează.

Vino cu noi. 
Dacă te regăsești în acțiunile și obiectivele noastre, ești așteptat să întărești rândurile noastre.
Puteți completa adeziunea sau să ne contactați pe Facebook .

,

Pe 2 martie 1992 a început războiul de la Nistru, încheiat în iulie cu un acord de încetare a focului între Moldova și Rusia. Despre cauzele conflictului ce rămâne înghețat de aproape un sfert de secol și perspectivele reglementării, Valentina Ursu, reprter la Europa Libera a stat de vorbă cu președintele raionului Căușeni, Ion Ciontoloi, în a cărui subordine se află mai multe localități din Zona de Securitate de la Nistru.

Redacția Romania Breakin News vă prezintă sinteza interviului cu președintele raionului Căușeni.

Ion Ciontoloi: „Trupele rusești au intervenit în mod direct. Au fost pe la Bender, până în părțile noastre, încoace. A fost un conflict artificial, dar gândit de Moscova. Și iată avem deja 24 de ani armată rusă, armată străină pe teritoriul Republicii Moldova. Avem așa-numite forțe de pacificatori, dar care adesea iau decizii unilaterale, nu în folosul integrității Republicii Moldova. Și, cu părere de rău, nu știm când se vor termina urmările acestui război de pe Nistru.

(…)  Rusia s-a obligat să își retragă atât munițiile, cât și contingentul militar. Dar, dacă acum zece ani mai făceau unele declarații sau acțiuni că anumite muniții se retrăgeau, acum stau liniștiți. Și cel puțin ar trebui să înțelegem că nu au de gând să părăsească acest teritoriu.

„Influența aici, între Uniunea Europeană și spațiul ex-sovietic. Este un teritoriu strategic, din punct de vedere militar. Și niciodată nu îl vor ceda. Ei vor să își mențină o ieșire la gura Dunării, spre Carpați, Marea Neagră, în genere, spre Europa.”

„Se vorbește despre un statut special, dar se vorbește despre ceea ce s-a dorit din partea oficialităților Republicii Moldova. Cu totul diferit cei de pe stânga Nistrului doresc de a avea un statut sau în genere, se socot republică, țară aparte. Noi, ca muritori de rând, zicem că oficialii din Republica Moldova nu au avut, în primul rând, o poziție clară și permanentă. În funcție de guvernări, s-au schimbat și pozițiile, dar nu a fost o voință politică clară, dură și consecventă.”

„Ne mai întâlnim cu cunoscuți, rude din partea stângă a Nistrului. Cei care s-au născut, au trăit până în ’92 cunosc o realitate pe care o cunoaștem și noi. Tineretul, cei care s-au născut după ’92 sau chiar aveau doi-trei ani atunci, au fost educați cu totul în alt spirit. Și pentru dânșii inamicul, dușmanul principal al Transnistriei este Republica Moldova, cu părere de rău. E paradox. Noi, acei care ne-am născut în Uniunea Sovietică, învățam o istorie, eram educați în spiritul de atunci, multe lucruri nu le cunoșteam și noi. Ceea ce ne învățau în școli credeam că este adevărul pur. Noi, până nu demult, i-am considerat pe frații noștri de peste Prut că sunt cu totul diferiți și nu avem nimic comun cu dânșii. Poate nu este cea mai reușită paralelă, dar am informația că așa se educă copiii de mici de partea stângă a Nistrului.”

Eu personal sunt pentru reintegrarea Republicii Moldova în spațiul care a fost declarat până în ’91-’92. Este absolut necesar și cred că, până la urmă, va fi un beneficiu pentru toți cetățenii Republicii Moldova, atât din partea dreaptă a Nistrului, cât și din partea stângă a Nistrului.”

Europa Liberă: Dar care sunt aceste avantaje și care sunt și minusurile?

Ion Ciontoloi: „Suntem același popor și pe partea stângă a Nistrului, și pe partea dreaptă a Nistrului. Am avut economie integrată. Îmi vine greu să spun care ar fi avantajele sau dezavantajele să lași o parte din teritoriul țării, să nu fie țara integră… Să lași astăzi partea stângă a Nistrului, mâine găgăuzii și rămâne numai Chișinăul.”

Interviul integral pe Europa Liberă…

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

congresul_romanilor_transnitreni

La 17-18 decembrie 1917 la Tiraspol se desfășoară Primul Congres al Moldovenilor din stânga Nistrului, o consecință directă a Congresului Ostașilor Moldoveni din 20-27 octombrie 1917 de la Chișinău, la care a fost proclamată autonomia fostei Basarabii țariste.

La Congesul de la Tiraspol au participat delegați reprezentanți a circa 20 de localități din județele Tiraspol și Balta, 47 ostași din garnizoana locală și alte orașe din regiune și o delegație oficială a Sfatului Țării din care făceau parte și Pantelimon Halippa, Anton Crihan, Gheorghe Mare și Vasile Gafencu. De asemenea prezent la reuniune, în calitate de ziarist, a fost și Onisifor Ghibu, pe atunci redactor al gazetei Ardealul.

Congresul Moldovenilor din stânga Nistrului a pus în discuție mai multe probleme de larg interes pentru populație, la fiecare capitol fiind adoptată cîte o rezoluție. Privind chestiunea școlară (Voprosul despre școli) se stipula introducerea generalizată a limbii moldovenești (limba română) și a alfabetului latin; În chestiunea bisericească (Voprosul despre biserici) s-a decis ca slujbele din satele moldovenești să se facă în limba moldovenească; În chestiunea militară (Voprosul militar) s-a hotărît înființarea de pâlcuri moldovenești comandate de ofițeri moldoveni; în chestiunea spitalelor și judecătorilor s-a stabilit ca în toate activitățile să fie utilizată limba norodului moldovenesc, iar actele și legile să fie traduse în limba moldovenească.

Dezbaterea principală s-a axat în jurul deciziei privind viitorul moldovenilor din stînga Nistrului și anume rămânerea în componența Ucrainei sau unirea cu Moldova. Decizia a fost amînată, convenindu-se la convocarea unei Adunări Naționale la care să participe toți împuterniciții satelor moldovenești din stînga Nistrului din guberniile Hersonului și Podoliei. Congresul din 17-18 decembrie de la Tiraspol s-a rezumat la ideea unirii regiunilor românești din stânga Nistrului cu Basarabia și pe cale de consecință cu România. (istoria.md)

Venind în ajutorul moldovenilor de peste Nistru, pentru a-i susține, Congresul Militarilor Moldoveni din toamna anului 1917 de la Chișinău, care a proclamat autonomia Basarabiei, prin renumita rezoluție privind crearea Sfatului Țării, le-a oferit zece locuri în viitorul parlament al Basarabiei. Au dat curs acestei invitații moldoveni născuți în stânga Nistrului precum Ștefan Bulat, Toma Jalbă, care au devenit deputați în Sfatul Țării. Activismul moldovenilor din Transnistria a culminat la 17 decembrie același an, când la Tiraspol a avut loc primul congres al românilor transnistreni. În virtutea conjucturii politice, după unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, teritoriul de peste Nistru a rămas în zona de influență a Ucrainei, iar în 1924 aici a fost formată Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, cu capitala la Balta. (Adevarul.ro)

Casa-Eparhiala_Congresul_Militarilor_Moldoveni

*

București ( 25 martie 2015)

…Totodată, făcând referire la strigătul de durere a românului Toma Jalbă din Transnistria, la 21 octombrie 1917,„Fraților nu ne lăsați, nu ne uitați!”, suntem obligați de ISTORIE, de adevărurile existenței noastre istorice zbuciumate, să ne gândim și la ei, românii din spațiul transnistrean, din Nordul Bucovinei și Ținutul Herței, să înțelegem ce și cum se întâmplă și să acționăm pentru apărarea identității lor naționale, pentru respectarea drepturilor lor cetățenești și umane – extras din:

Declarație! Idealul Reîntregirii, un obiectiv strategic scump tuturor românilor, ce reclamă atitudine, strategie și acțiune în consecință! (Declarația a fost dată la 25 martie 2015, în Parlamentul Românei – Sala „Avram Iancu”,  în contextul aniversării unui sfert de veac de activitate pentru Neamul Românesc a Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina (ACPBB), în numele Consiliului Național al ACPBB prin președinte Marian Clenciu și a Asociației Europene pentru Studii Geopolitice și Strategice – „Gheorghe I. Brătianu”, prin președinte Dr. Constantin Corneanu.)

*
TRANSNISTRIA 1917

„Fratii nostri si neamurile noastre cari suntem moldoveni dintr-un sânge, cui ne lãsati pe noi moldovenii cei ce suntem rupti din coasta Basarabiei si trãim pe celãlalt mal al Nistrului? Fratilor nu ne lãsati, nu ne uitati! Iar dacã ne veti uita, noi vom sãpa malul Nistrului si vom Îndrepta apa pe dincolo de pamântul nostru. cãci mai bine sã-si schimbe râul mersul, decât sã rãmânem noi moldovenii despãrtiti unii de altii.”
Din cuvântarea soldatului TOMA JALBA din Transnistria la adunarea ostasilor moldoveni tinutã la 21 octombrie 1917 la Chisinãu.

CHEMARE FRAȚILOR MOLDOVENI

Au ajuns o vremi, in cari toate natiunili sau scos drepturili sale, iar noi moldovenii am rãmas mai pe urmã al toatelor neamuri- ca cum ar fi rãtãcit un cârdisor de oi de la toatã turma. Noi, fratilor, am dormit si nu a avut cine ne trezi, pân ci nu o mers alte neamuri pe lângã noi, bucurându-se sub steagurile sale. Iatã noi, ceia ci ne-am trezit si, înfierbântându-se sângele cel frãtesc in noi ne-am pornit ca sa trezim pãrintii, fratii si surorile, ca împreunã cu totîi sã tie arãtãm- ca se stii toate natiunile cã si noi suntem un neam bogat, delicat si foarte cult. Pentru aceea noi fierbinte vã poftim pãrintilor, fratilor si surorilor moldoveni ca sã ne adunãm cu totii astãzi si împreunã sã ne ridicãm steagul natiunii (nãrodului) nostru. Foarte fierbinte vã poftim ca sa va adunti alesi frati câti doi oameni din tot satu moldovenesc cari trãim pi malul stâng al Nistrului, la întâiul congres moldovenesc unde au sã si deslege toate dreptetele cinstitului Neam Moldovenesc in orasul Tiraspol la 17 Decabre 1917 an în Ispoln. Comiteta Soveta R., S.i Cr. Dep.

Lumenarea (programul congresului)

CI NE TRBUI NOU.
„Cap.l. Ni trebui nou scola sã fii în limba narodului moldovenesc. Ca fii ste care moldovan sã stii cel învatî pi dînsu.
Cap.2. Invãtãtura afarî de scoli (adicã) biblioteca sã fie pi limba moldoveneascã ca sã putem noi Moldoveni a ne lumena mai bine in lume de cum am fost pãn amu.
Cap.3. Rugãciunea in sfînta Bisericã sã fii pi limba Narodului Moldovenesc, ca fiisticare Bãtrîn sau Tînãr sãn-taleag, cu ci fel di rugãciune merge preutul pentru dînsii în – naintea lui Dumnezeu.
Cap.4. Trebui ca sã fii judecãtori curat moldoveni, ca judecata sã fii întaleaptã pintru Moldovanu nostru, si ca sã puatã fiistecare cu gura lui a spune tuatã durerea sa la judecatã.
Cap.5. Doftorii trebui sã fii cu stirea limbii moldovenesc. Ca sã puat el, întaleje ceea ci ia spune bolnavul moldovan.
Cap.6. Deci noi moldovanii nam fost învatatî pîn amu, pentru cã ni au fost opritî disteptarea sî lumenarea Neamului Nostru in limba Nuastrî Moldoveneasc.”

DREPTUL VALAH

„O comisiune strãinã a fost însãrcinatã sã facã in Transnistria o anchetã, originalã pe timp de rãzboi. Surprinsi cã din toate provinciile din EUROPA, aflate sub arme, singurã Tara de dincolo de Nistru, administratã in regim românesc, nu se prezintã cu anumite stãri si incidente si cã tui temperament într-adevãr pacific o caracterizeazã, în contrast ca de la alb la negru, fatã de toate celelalte tãri, admnistratia statului, care conduce rãzboiul continental, a trimis încoa o seamã de specialisti, alesi dintre cei inai documentati, ca sã se informeze. Tara de peste Nistru cuprinde si fosta republicã Moldoveneascã, masa românilor e compactã si amestecul de douã educatii si de mai multe neamuri de oameni, era cât se poste de propice pentru tot felul de conflicte, care , in timpul luptelor pe front, puteau sã stinghereascã si operatiile militare. Dacã se tine seama si de ciocnirea intereselor particulare ale fiecãruia cu ale celorlalti, urzeala obisnuitã a fondului pe care se înfiripeazã evenimentele de ordin colectiv, linistea valahã din teritoriile examinate era si mai greu de explicat. Intr-o tarã cu viatã normalã se analizeazã cauzele de conflict; cu atât era mai interesant ca in timpul unei vieti de conflict permanent sã fie cunoscutã cauza de liniste dovedita pretutindeni si egalã. Ofiterul de stat major, care mi-a povestit amanuntele împrejurarii, un distins ingininer, obiectiv si observator subtil, in confuzii, al punctului psihologic, a urmãrit la fata locului ancheta, întreprinsã de comisiunea stãinã cu scopul sã aplice, dacã era ceva de aplicat, metodele românesti in restul Europei, unde agitatia si harababura dau de gândit. Orientarea care a dus la stabilirea cauzei de pace in rãzboi, a venit de la un înalt magistrat, consilier sau prezident al unei curti de apel din Bucuresti, in contact cu numita comisiune. Rãspunsul dat din partea unui magistrat superior a uimit. …Consilierul sau prezidentul a spus in uimirea tuturor color de fatã, ca linistea Transnistriei se datoreste lipsei de Justitie… Mai multe pricini, din care una fortuitã si celelalte temperamentale, concureazã, de fapt, la calmul tãrii dintre fluvii. Statul românesc n-a avut o magistaturã pregãtitã pentru a fi dislocatã si însãrcinatã sã împartã dreptatea între populatiile eterogene ale Provinciei noi si poate cã a voit sã si experimenteze firea româneascã, cea mai lipsitã de sovinism din câte se cunosc… Moldovenii sunt, ca si muntenii, blajini milostivi si înainte de a vedea un strãin ei vãd in el un om si se împacã bucuros cu particularitãtile lui. Intoleranta nu intrã in compozitia naturii românesti, cãci n-a fãcut parte din ea niciodatã. Românii din Transnistria îsi încheie socotelile singuri. Ei improvizeazã judecãtori dintre ei, pentru nentelegerile fie dintre romani, fie ale românilor cu oamenii de alte natii, cad la pace si îsi strâng mâinile cu omenie. Românii se gãsesc solidari aci cu traditia lor veche si se întorc la legile nescrise, ale inimii si ale constiintei. Fãrã sã ne lãudãm, asta se cheamã civilizatie româneascã. In vreo 45 de ani, de când ne referim la ea, din timp in timp, si la o sensibilitate proprie si unicã a poporului nostru, am înregistrat uneori ironia facilã a celor care iau peste picior sfintele si prea curatele naivitãti, generatoare de atitudine si inocentã. Cornisiunea, consternatã, a pãrãsit tara cu un oftat, afirmând cã metodele românesti sunt inaplicabile într-alte pãrti – ceea ce stiam de mult si noi… Se poate traduce un fel de lege si un fel de limbã; nu se poate traduce un fel de om.”
TUDOR ARGHEZI, 1943

TRANSNITRIA DE-A LUNGUL ISTORIEI

Bogdan Petriceicu Hasdeu arãta cã pe la 1230 exista o populatie româneascâ compactã în Podolia Volnîi, numitã si Tara Bolohovenilor. Aceastã populatie se mai regãsea încã si in 1849 compact, in numãr de aproximativ 500.000. Acestã ramurã nord esticã a fost in cea mai mare parte asimilatã, dar mai la sud altul a fost destinul bãstinasilor. Pînã în secolul al XVI-lea, Lituania stãpânea regiunea din estul Nistrului la nord de Dubãsari, iar la sud stãpîneau tãtarii nohai, populatia era însã româneascã… De altfel, o serie de cãlãtori, geografi si prelati care au strãbãtut zona, ca Gian Lorenzo D’Anania, Giovani Botero, Nicolo Barsi au depus mãrturii asupra caracterului etnic românesc al aestui teritoriu, in cãrti publicate cu mult înainte ca împãrãtia rusilor sã treacã Bugul, in 1792.

In aceea vreme, ucrainienii locuiau la coturile Niprului, dar unul din coturile cele mai importante ale Niprului se numeste „Voloschi ” care înseamnã „moldovenesc”. In 1455 cetatea Lerici, de la gura Niprului, arbora capul de zimbru, iar negustorii plãteau vama domnitorilor Moldovei. Nu este deci surprinzãtor ca in 1679 Duca Vodã sã fie Domn al Moldovei si Hatman al cazacilor. O serie de acte medievale atestã daniile pe care le fãceau domnitorii Moldovei supusilor lor pentru serviciile aduse, in acastã parte a Tãrii Moldovei de dincolo de Nistru.

Dupã rãzboiul ruso-turc din 1735-1739, tratatul de pace dintre cele douã puteri se intitula: „Statutul pentru stabilirea de cãtre Rusia si Turcia, a granitei Moldovei pe Bug” tratat incheiat la 12 septembrie 1740. In 1766, guvernul rus trimite pe cazacul Andrei Constantinov dincolo de Bug în recunoastere. Acesta arãta cã nu a gãsit nici un supus rus si nu a uzit decît vorbã moldoveneascã si tãtãrascã… Cînd Imperiul Tarist trece Bugul in 1792, tîrgurile din Transnistria erau Balta, Nani, Ocna, Bîrzu, Movilãu, Moldovca, Dubãsari, Suclea, Rîmnita, Moldovanca, Oceac etc.

Protoereul rus Lebentiev in lucrarea sa „Ucraina Hanului”, apãrutã la Cherson in 1860, recunoaste si el cã moldovenii sunt cei mai vechi pe acele locuri. Acelasi lucru este recunoscut si in Marea Enciclopedie Rusã din secolul trecut. Lingvistul sovietic Serghieski recunoaste, in 1936, cã românii si ucrainienii au ocupat deodatã acele locuri,”dacã nu mai repede românii”.

Odatã cu miscãrile revolutionare din 1917, moldovenii transnistreni încep sã se organizeze: la congresul lor in 17/18 dec.1917, tinut la Odesa, cer „lichirea Transnistriei de Basarabia”. Ce s-a mai cerut la acel congres s-a mai cerut in 1989 (!) la Chisinãu: scoala, liturghia si judecãtile sã se facã in limba românã, sã se foloseascã alfabetul latin… Dovada cea mai de netãgãduit a caracterului românesc al tinutului dintre Nistru si Bug este crearea de cãtre soviete la 12 octombrie 1924 a Republicii Sovietice Socialiste Autonome Moldovenesti, cu capitala la Balta. Aceastã republicã cuprindea in granitele sale jumãtate din cei peste un milion de români dintre Nistru si Bug.

Suprafata acestei republici era de 7516 kmp si era organizatã in 11 raioane. Este foarte interesant ca in acea perioadã acestor români li se accepta grafia latina. La un congres al Sovietelor din republicã s-a cerut ocuparea Moldovei si formarea unui stat moldovenesc cu capitala la Balta, ceea ce atestã , de fapt, o datã in plus caracterul etnic românesc al acestei provincii. Dupã 1940, Stalin dezmembreazã atât Basarabia care pierde judetele Bolgrad, Izmail, Cetatea Albã, Hotin cât si RASS Moldoveneascã care pierde raioanele Cruti, Balta, Bîrzu, Ocna si Nani in favoarea RSS Ucraina.

GENOCIDUL DIN 1931-1933 DIN TRANSNITRIA

In Republica Sovieticã Socialistã Autonomã Moldovenescã populatia a refuzat colectivizarea. Drept care in iarna 1932/1933 Stalin a trimis in republicã bandele criminale ale G.P.U.-ului care au asasinat si batjocorit dincolo de orice chipuire pe tãrani. Acestia, nesupunându-se colectivizãrii, parte an fost împuscati, parte au fost deportati in Siberia. Multi au încercat sã se salveze in România trecând Nistrul. Iatã câteva cazuri care întregesc imaginea genocidului:
• In data de 23 Februarie, pe la miezul noptii, pe malul sovietic din fata comunei Olãnesti – Romãnia s-au auzit impuscãturi puternice care au durat 20 de minute. Tipetele de groazã, rãcnetele celor muribunzi sau rãniti se îtretãiau cu tãcãnitul armelor rusesti. Dupã un timp pe malul românesc au început sã aparã grupuri de refugiati. Privelilistea lor era înspãimântãtoare: groaza li se citea pe fatã, erau plini de sânge, aveau hainele sfâsiate. Din peste 60 câti s-au pornit au mai ajuns 20. 8 fiind grav rãniti, erau sustinuti de ceilalti. Printre victime fiind femei, copii, femei însãrcinate. O altã subunitate a armatei rosii urmãrea, un alt grup de tãrani care fugeau spre malul românesc. Un grup s-a rupt de grupul mare care a fost prins de focul mitralierelor si a scãpat ca prin minune. Cei mai multi au murit in ceea ce a fost denumit Masacrul de la Olãnesti.

• Prin punctul Poiana, judetul Orhei, în data de 25 Februarie, au trecut 6 familii de moldoveni din satele Ecaterinovca si Molovata, din tinutul Dubãsarului. Cinci familii, 22 de suflete, au fost împuscate de grãnicerii sovietici.

• La 4 Martie la ora 3 dupã amiaza pe malul Nistrului, in fata Tighinei, Teodor Crãianov din satul Caragaci cu sotia si 2 fiice, au trecut cu sania pe malul românesc. Peste 2 ore din acelasi sat Nichita Bucovanu cu sotia, fiul sãu Mihail si cu un copil mic de 5 luni s-a hotãrât sã facã la fel. O ploaie de gloante s-a abãtut asupra saniei. Calul a fost omorât si sania a rãmas in mijlocul fluviului. Bãrbatul a luat copilul cel mare in brate si a început sã fugã înspre malul românesc. Aici l-a nimerit un glonte. Sotia lui cu copilul cel mic au întepenit in sania rãmasã in mijlocul Nistrului. A doua zi sania a fost luatã de soldatii sovietici iar trupurile inghetate an fost aruncate pe gheatã.

• In ziua de 5 Martie, la ora 10 dimineata, in apropriere de punctul Rezina, judetu1 Orhei, incercand sã fugã peste Nistru din Republica Moldova in Romania a o familie compusa din sot, sotie, un fiu de 7 ani si fetita de 8 luni a avut un deznodãmânt tragic. Grãnicerii sovietici au deschis focul imediat ce familia s-a îndepãrtat de mal. Bãrbatul a fost omorât pe loc; mama cu fetita in brate a fost rãnitã, iar bãietasul de 7 ani a început sã fugã spre malul românesc, strigând „ajutor!”. A cãzut rãpus de gloantele sovietice la 10 pasi de malul sperantei. Mama rãnitã cu copilita in brate de abia s-a putut târî pânã la malul românesc unde a fost internatã in spitalul din satul Ciorna.

• La punctul de frontierã Ciucat (Romania) s-au prezentat 2 copii, care au comunicat cã familia Zenhan: mama – Dominica cu 5 fiice (Maria de 19 ani, Daria de 17 ani, Natalia de 14 ani, Tatiana de 12 ani si Serafina de 10 ani ) s-a pornit sã treacã Nistrul pe gheatã. Maria care mergea in fatã a nimerit într-o spãrturã in gheatã. La strigãtele ei a alergat Daria, pe care Maria a tras-o dupã ea sub gheatã. Mama cu fiica ei Natalia au avut aceiasi soartã. Din întrega familie au scãpat numai cele mici: Tatiana si Serafina, pe care le-au luat grãnicerii români.

• La orele 1 noaptea, in 22 Martie, populatia din comuna Sucleia a fost trezitã din somn si îndreptatã spre Tiraspol spre a fi deportatã in Siberia. 60 de tineri au fugit de sub escortã spre Nistru. In Romania au ajuns doar 45, multi dintre ei rãniti grav.
A fost un carnagiu caracteristic pentru puterea comunist asiaticã de la Moscova.

 

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Surse:RBN Press,   istoria.mdAdevarul.ro

,

 

Harta administrativa a Regatului României în 1942-1944 (cu teritoriul dintre Bug și Nistru în componența Statului Român)

Transnistria în sens geografic este delimitată de malul de 800 km al Nistrului, de malul de 600 km al Bugului și litoralul de 150 km al Mării Negre (1).

Prin români transnistrieni înțelegem însă pe toți cei de dincolo de Nistru, cuprinzând Podolia și mergând până la Nipru ba chiar Don, în Crimeea, Caucaz și Siberia.

Începuturile întinderii marginii estice a românității la est de Nistru se regăsesc în simbioza dintre tyrageți (geții de la Tyras sau Nistru), deci între supușii lui Burebista, care la gurile Bugului stăpânea Olbia și românii ale căror urme se găsesc la tot pasul.

Din vremuri foarte vechi a început între români și ruteni sau ucrainieni un vădit proces de interpenetrație etnografică și demografică continuat în decursul veacurilor prin colonizări și emigrări ale acestor două rase. Stăpânirea cnejilor bolohoveni se afla pe cursul râului Sluci și pe Bugul superior care sunt și cei care îi vor preceda pe cazaci (2).

Istoricul ucrainian V. B. Antonovici scria în 1885 că nici dreapta nici stânga Nistrului „nu a aparținut nici principilor halicieni nici altor principi ruși” (3). Lupta corp la corp cu triburile slave și turaniene nu va împiedica realizarea statului moldovean în sec. XIV, principatul de la Baia alăturîndu-se altor așezări românești mai vechi, unele răspândite până în Polonia și Volhinia (4). Între voievozii bolohovenilor mai cunoscuți sunt Alexandru din Belți și Gleb al lui Ieremia (5). Încă la debutul mileniului al II-lea, această românitate era destul de puternică, surse scandinave din veacul XI semnalând prezența „blakumenilor” dincolo de Nistru, iar o cronică veche rusească menționează pe aceiași „volohove” în zonă (6).

În Crimeea ne întâmpină la 1287 un Crăciun, la 1280 o „unguroaică Mărioara” de la Caffa, iar în sec. XV „ungurii” Radu, Stanciu, Stoica în aceeași colonie (7), elementul românesc cunoscând iată din excesul său de vitalitate și fenomenul de diasporă.

La 25 mai 1455 orășenii din Cetatea Albă nemulțumiți de acțiunile piraterești ale genovezilor din castelul Lerici de la gurile Niprului pun stăpânire pe această fortificație și îi trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducătorii cetății (87).

Podolia epocii lui Ștefan cel Mare este socotită de N. Iorga ca aparținând „de fapt nimănui”, deși succesiv ținuse nominal de cnejii tătari, Marele Cnezat al Lituaniei și Polonia. Pe nesimțite s-a născut o Moldovă „nouă” dincolo de Nistru cu sate din ce în ce mai numeroase. Cetatea Lerici este ocupată de Moldova între 1455-1475.

Cazacii români

Ștefan Bathory într-o scrisoare către înalta Poartă arată că întinderile dintre Bug și Nipru erau populate cu o adunătură de oameni compusă din poloni litvani, moscali și români. Cazacii sunt strânși dintre moscali și români (8). Prin denumirea de cazac, tătarii înțelegeau vagabond. Hatmanul lor Dumitru Vișnoviețchi se cobora dintr-o soră a lui Petru Rareș. A pretins și scaunul Moldovei (9). După Ioan Vodă cel Cumplit, cazacii vor năvăli în Moldova de mai multe ori aducând cu ei „Domnișori” – fii adevărați sau închipuiți de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioară ai Moldovei.

Ioan Nicoară Potcoavă a fost primul hatman ales de întreaga Sece Zaporojeană. El va reuși să ocupe pentru scurt timp tronul Moldovei și același noroc și-l vor încerca și alți români din fruntea cazacilor: Alexandru și Constantin Potcoavă (10), Petre Lungu, Petre Cazacu.

Rangul suprem de hatman al cazacilor îl vor mai deține dintre românii transnistrieni Ion Grigore Lobodă, Tihon Baibuza, Samoilă Chișcă, Ion Sârcu, Opară, Trofim Voloșanin (Românul), Ion Șărpilă, Timotei Sgură, Dumitru Hunu și eroul legendar al cazacilor în lupta pentru independența Ucrainei, Dănilă Apostol. Pe tot parcursul sec. XVI – XVIII, înalte ranguri printre cazaci le-au avut polcovnicii Toader Lobădă, (în Pereiaslav), Martin Pușcariu (în Poltava), Burlă (în Gdansk), Pavel Apostol (în Mirgorod), Eremie Gânju și Dimitrie Băncescu (în Uman), Dumitrașcu Raicea (în Pereiaslav) comandantul Varlam Buhățel, Grigore Gămălie (în Lubensc), Grigore Cristofor, Ion Ursu (în Rașcov), Petru Apostol (în Lubensc). Alți mari comandanți de unități căzăcești dintre „dacii transnistrieni” sunt: Țopa, Scapă, Țăranul, Moldovan, Munteanu, Procopie, Desălagă, Drăgan, Gologan, Polubotoc, Cociubei, Turculeț, Chigheci, Grigoraș, Bogdan, Radul, Focșa, Basarab, Grigorcea, Borcea, etc. Mulți din ei vor fi semnatari ai documentelor de unire a Ucrainei cu Rusia de la 18 ianuarie 1654 (11), iar alții precum generalul Ciorbă și coloneii Mândra, Ghinea și Brânca vor intra în servicul Rusiei (12).

Domnii Moldovei au stăpânit Transnistria

După ce în 1574, Ion Vodă Armeanul pomenea de „țara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru”, după ce în 1602 boierii (13) vorbesc de neamurile lor de peste Nistru, Ghe. Duca devine la 1681 „Despot al Moldovei și Ucrainei” (14) împlinind pe lângă rolul de domnitor al Moldovei și rostul de hatman (15) și administrator al Ucrainei, unde în vremea aceasta se vor scrie și acte redactate în românește (16). Dacă până acum doar hotarul etnic depășise Nistrul, Duca va duce și hotarul politic în zona transnistreană având în stăpânire toate teritoriile dintre Carpați și Nipru. După el au mai deținut conducerea Ucrainei, Ștefan Movilă, Dimitrie Cantacuzino și Ene Drăghici, iar cu mari funcții au fost și Simeon Paliș și Sandu Colțea (17).

Consecință a stăpânirii lui Duca Vodă (care a ridicat curți domnești la Țicanova pe Nistru și Nimirov pe Bug) Moldova continuă până la 1765 să administreze și malul stâng al Nistrului (18).

Importantele centre ale Transnistriei erau Movilăul, Dubăsari, Silibria, Iampol, Jaruga, Rașcov, Vasilcău. În noua oblastie formată de ruși la Oceakov (la a cărei construcție Petru Șchiopu participase cu 15.000 salahori și 3.000 care) au primit în sec. XVIII pământuri boierii: Cantacuzino, Rosetti, Catargiu, Badiul, Sturza, Manuil, Macaresu, Cucu, Boian, Iliescu, Sabău, Cănănău, Crăciun, Pascal, Hagilă, Săcară, Nicoriță, Ghenadie, Dodon, Zurucilă etc. Cetatea a fost cerută de Mihai Viteazul la 1600 și apărea încă de pe atunci, ca fiind unul din orașele Moldovei). Într-un recensământ din 1793, între Nistru și Bug din 67 de sate, 49 erau exclusiv romănești (19).

Biserica transnistreană subordonată din vechime bisericii române

Ținutul gravita și bisericește spre Moldova, astfel la 1657 mitropolitul Sucevei hirotonisește pe Lazăr Branovici ca episcop la Cernigov (20). Într-un act dat la Thighina în 1769 se face următoarea precizare privind subordonarea bisericească: „mitropolitul Proilavei (Brăilei), al Tamarovei (Reniului), al Hotinului, al tuturor marginilor Dunării și al Nistrului și al întregii Ucraine a hanului” (21). În câteva rânduri ținutul dintre Nistru și Bug a intrat sub jurisdicția episcopiei Hușilor. După 1792 (dată la care rușii ating Nistrul) Transnistria va aparține bisericește de Ecaterinoslav în fruntea căreia însă era românul Gavril Bănulescu-Bodoni, care după anexarea Basarabiei va reuni sub aceeași mitropolie Chișinăul, Hotinul și Oceacovul „fiindcă în ținutul Oceacovului precum și în Basarabia locuiesc moldoveni, vlahi, greci, bulgari și coloniști de diferite neamuri, iar ruși sunt foarte puțini”. Din 1837 se va înființa eparhia Chersonului și Tauridei cu reședința la Odessa (22). Pe malul stâng al Nistrului și pe alocuri și în stepa Chersonului până la Bug, erau așezări în care ființau cam 100 de biserici moldovenești, iar tot sudul Rusiei până aproape de Kiev era în stadiul de colonizare abia cu două decenii înainte de răpirea Basarabiei (23).

În 1717 domnul Moldovei, Mihai Racoviță, atestă printr-un act o dăruire de moșie făcută peste Nistru lui Apostol Leca (24).

Capitala unei țări poartă numele unui român transnistrean

Rușii vor ajunge în 1772 la Bug, în 1792 la Nistru și în 1812 la Prut. La fiecare din aceste etape Rusia avea șansa să obțină clauze privind dreptul supușilor creștini rămași sub suzeranitate turcească să se mute între granițele ei pentru a-i coloniza. Țarii doreau ca sudul Ucrainei să nu rămână nepopulat. Astfel la 1739 Constantin și Dumitrașcu Cantemir (urmași ai celui ce la 1711 au trecut Nistrul cu 4.000 moldoveni) conduceau voluntarii moldoveni în luptele cu turcii și încheiau la 5 septembrie o convenție cu Rusia obținând recunoașterea independenței țării (25). La retragerea rușilor aceștia au luat cu ei pentru colonizări peste 100.000 de suflete.

Ecaterina a II-a ne-ar fi mutat pe toți (români) la est de Nistru

La 1769-1774 la curtea Ecaterinei a II-a se făceau proiecte de „transplantare a populației amânduror Principatelor”, iar la 1792 se raporta că au fost așezați între Nistru și Bug „două treimi din locuitorii Moldovei” fiind vorba ca acestei „Moldove Noi” să i se dea autonomie și domn pe A. I. Mavrocordat (26). Acordând scutiri de serviciu militar și dări, acoperind cheltuielile de călătorie, asigurând autonomie, biserică românească, magistrați români, școală de limbă populară, tipărire de cărți în limba română și chiar pecete cu capul de zimbru, Ecaterina a II-a atrăgând deja români din principate și Transilvania reușește la 1783 să așeze chiar dincolo de Bug 2.000 de familii cu 15 biserici românești (27). Se făceau colonizări chiar și în jurul Kievului, dar și în sudul Rusiei, aducându-se câte 25-40 de familii pentru o așezare. Ciobanii din Ardeal s-au așezat în Crimeea, la Marea de Azov până în Caucaz sau în Donbas. Salariați din direcția oficiului de studii sub conducerea lui A. Golopenția în cercetările etnografice și folclorice efectuate dincolo de Bug între 1942-1944 găsesc în orașul Melitopol de la Marea de Azov, unicul restaurant din localitate cu numele de București. Bătrânii spuneau că fiecare familie primise 50 ha, două perechi de boi, scutiri pe 50 de ani, și că sosiseră din sudul Basarabiei (28).

Cu gust pentru numele antice, Ecaterina a II-a va construi puternice fortărețe pe malul stâng al Nistrului: Tiraspol în fața Tighinei și Ovidiopol în fața Cetății Albe (29). Marea majoritate a transnistrienilor fiind români, aceeași Erhani, Soltani, Bușilă, Codreanu, Munteanu, Brașoveanu, Ardeleanu, Eșanu vor fi mâna de lucru la ridicarea Odessei, dar și printre fruntașii locali. Bănulescu e cel care sfințește temelia orașului Odessa și contribuie la planul de organizare al orașului, iar Manole e menționat ca arhitect pe lângă guvernator. Pe firmele Odessei apăreau ciobotarul Știrbei, croitorul Sturza, restaurantul Catargi, iar suburbia „Moldovanca” populată cu români va deveni un oraș întreg cu peste 40.000 de locuitori (30).

Românii pun bazele culturii ruse

În 1796 la Dubăsari ori Movilău s-a tipărit primul volum de versuri în limba română (versuri originale și traduceri de I.Cantacuzino) (31). În 1799 rusul Pavel Sumarcov notează că în Ovidiopol, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Mălăiești majoritatea locuitorilor sunt moldoveni (32).

Cultura românească a influențat și cultura ucrainienilor și rușilor prin românii ce și-au găsit rosturi în Rusia.

Petru Movilă a devenit mitropolit al Kievului și întemeietorul Academiei rusești.

Călugărul român Paul Berândă este întemeietorul lexicografiei rusești.

Milescu Spătaru pe lângă activitatea diplomatică și științifică a fost învățătorul lui Petru cel Mare.

Dimitrie Cantemir a depus o rodnică activitate științifică fiind și consilier intim al împăratului.

Herăscu (Hirăstov) a fost literat și întâi curator al universității din Moscova (33).

Dosoftei va ajunge episcop al Azovului, Antonie (trecut peste Nistru împreună cu cei peste 100.000 moldoveni la 1739) a devenit mitropolit de Cernigov și Bielgorod.

Mihail Strilbițchi din Moldova își va muta tipografia la Dubăsari apoi la Movilău.

Ioan Silviu Nistor în „Istoria românilor din Transnistria” mai amintește de un român Turcu ca autor al codului penal rusesc, de Mihail Voloșaninov ca organizator al Ministerului de externe rus și Grigore Voloșeninov (Românul) de asemenea diplomat al Rusiei (34).

Literatura rusă recunoaște că poezia rusească modernă începe cu Antioh Cantemir. Prin Dimitrie Cantemir, prin Spătaru Milescu (care în China la popasuri dă comandă cazacilor să îi cânte „Dunăre,Dunăre”), prin Leon Donici și alții capătă niște mari oameni de cultură (35).

În 1737 se năștea în Rusia, Nic Bantânș Camenschi urmaș de boier moldovean ce va deveni membru de onoare al Academiei ruse și universității (36).

Mihai Frunză geniu militar al Armatei Roșii, mort în 1925 la 40 de ani, este cel al cărui nume l-a purtat capitala R.S.S.Kirghiză (Frunze) și Academia militară a URSS.

Acesta se născuse în Turkestan, urmare a unor colonizări ale basarabenilor și transnistrienilor în 1878 în regiune (37).

În 1854 se stingea la Odessa Al. Sturza, filozof al religiilor.

N.Donici a întemeiat în 1908 la Dubăsarii Vechi, Observatorul de astronomie fizică (38).

Guvernul rus refuză oferta lui Mihail Stroescu (fratele filantropului V. Stroescu) de a finanța deschiderea unei catedre de limba română la Universitatea din Odessa.

Academicianul sovietic L. S. Berg, afirma: „Moldovenii ce locuiesc în Moldova, Basarabia și până în guberniile învecinate, Podolia, Herson, iar într-un număr mai mic în gubernia Ecaterinoslav sunt români”, iar Take Ionescu privitor la Rusia „este dușmanul nostru natural” (39).

Toponimia confirmă românitatea Transnistriei

Iată în continuare o serie de nume ale localităților de dincolo de Nistru: Singuri, Voloșovca, Cioban, Beseni, Voloșschie, Caracinți-Valahi, Cotiujani, Ușița, Voloșcovța, Bârliadca (lângă izvoarele Bugului); Glodoasa, Troianca, Mamaica, Adăbași, Alexandria, Perepelițino, Șantuia, Malai (pe lângă Kirovograd); Buric, Fundescleevca, Vărsați, Curecni (între Cigirin și Novomirgorod); Băbanca, Burta, Tecucica (lângă Novoarhanghelsk); Răzmerița, Șelari, Moldovca, Moldovscaia, Odaia, Moldovanca (lângă Olviopol); Arcași, Cantacuzinca, Moldovca Brașoveanovca, Pădureț, Urâta, Șerbani, Arnautovca (lângă Voznerensk); Baraboi, Grădinița, Dobrojeni, Grosulovo, Moldovanca (lângă Odessa); Coșuri, Gușa, Șura-Bondureni, Buda, Soroca, Chișleac, Bursuci, Odaeva, Șura (lângă Gaisân) etc.

Th. Burada înfățișează din gubernia Cherson în 1893 următoarele sate moldovenești: Iasca, Grădinița, Sevărtaica, Belcauca (spre Ovideopol), Mălăiești, Floarea, Tei, Coșarca, Buturul, Perperița, Goiana, Siclia, Corotna, Cioburceni, Speia, Caragaciu, Tașlâc, Doroțcaia, Voznisevsca (pe Bug), Moldovca și Cantacuzinovca. Același aromân Burada în 1906 găsește în Podolia satele românești: Lescovăț, Ruda, Ivaneț, Rogozna, Studenița, Ușița, Lipciani, Serebia, Bușa, Coșnița, Grușca, Ocnița, Camenca, Lăpușna, Sărăței, Râbnița, Botușani, Pietrosul, Slobozia, Domnița, Balta, Moșneagul, Senina, Bursucul (40).

Tot atunci potrivit cifrelor oficiale existau în Cherson și Podolia 532.416, în Ecaterinoslav 11.813, iar în Taurida (Crimeea) 4.015 români. Aprecierile asupra cifrelor reale merg până la 1.200.000. Încă de la mijlocul secolului XIV se găseau în Transnistria peste 400 de sate curat românești (41).

Alexis Nour (care a identificat în Transnistria o localitate „Nouroaia”) numește ca ultime sate ale zonei compact românești spre răsărit Glodoși – cam la aceeași paralelă cu Cernăuțiul și Șerbani -la o paralelă cu Iașul însă la 200-250 km de la Nistru (42). Acesta a găsit în Kiev un liceu care purta numele celui care îl întreținea prin donații uriașe „Pavel Gălăgan”. La fel de vestiți erau cei din familiile Funduclea (numele îl purta și o stradă în Kiev), Cordunean, Frunzetti, Macarescu, Bontaș, Gredescu etc. (43).

Dintre numele de ape din Transnistria amintim Tiligul, Ingul, Ingulețul, Baraboi, Volosica, Balacliica, Berezan, Cuciurean, Tigheci, Putred, Soroca, Ocnița, Dârla, Udici, Sahaidac (veche denumire pentru desagă), Moldovca, Bușa, Tătrani, Humor, Merla, Ușița etc. (44).

În 1918 Transnistria cânta „Deșteaptă-te române”

Între 1909 și 1913 ieromanahul Inochentie a condus în Transnistria, la Balta o „mișcare” pentru reintroducerea limbii române în biserică. Zeci de mii de moldoveni veneau în pelerinaj la Balta unde li se vorbea și li se împărțeau gazete în limba lor. Apărat de țărani (60 vor cădea uciși), Inochentie este ridicat de cazaci și închis. Autoritățile vor permite însă folosirea limbii române în biserici (45).

Pe vremea când ni se oferea Odessa

În 1914 Austria promitea României „toată Basarabia cu Odessa” promisiune ce o va reînnoi (46).
Prezența voluntarilor ardeleni și bucovineni în Ucraina a avut un rol benefic în redeșteptarea conștiinței naționale la românii din Imperiul Țarist. Ofițerii români vor desfășura o vie activitate culturală atrăgând de partea lor studenții din Kiev. La Odessa se aflau 40.000 de ostași și ofițeri români din armata rusă, care vor avea și ei o puternică înrâurire asupra studenților din Odessa și împreună vor organiza un congres la 23 martie 1917. În 18 aprilie la Odessa a avut loc o manifestare a soldaților români la care au luat parte 12.000 de ostași și studenți basarabeni și transnistrieni. La 9 aprilie ziarul „Cuvânt moldovenesc” publicase programul P.N.M. care cuprindea printre altele și drepturi naționale pentru românii de dincolo de Nistru, iar în 14 aprilie se înființase „Asociația învățătorilor moldoveni din Basarabia și de dincolo de Nistru” (47). Congresul învățătorilor români din Rusia, ținut la Odessa, a cerut pentru transnistrieni serviciu divin, școli, inspectorat școlar, episcopie la Dubăsari, seminar la Odessa, toate în limba română.

„Pe noi cui ne lăsați?…”

În ședința Radei ucrainene deputatul Ion Dumitrașcu (transnistrean) va protesta împotriva pretențiilor Ucrainei asupra Basarabiei (48). Același împreună cu Ion Precul și Valeriu Cicate vor conduce „Deșteptarea – societate națională a românilor din Ucraina” înființată la Kiev la 26 noiembrie 1917”.

Congresul ostășesc moldovenesc de la începutul lui noiembrie 1917 din Chișinău a avut pe ordinea de zi la punctul 8 „Moldovenii de peste Nistru” și a hotărât ca în Sfatul Țării, românii de peste Nistru să dețină 10 mandate (49). S-a mai cerut Ucrainei să recunoască românilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia aceleași drepturi pe care Basarabia le recunoaște minorităților etnice. Chișinăul mai cerea administrațiilor transnistriene să notifice numărul copiilor români de vârstă școlară (50). La acest congres țăranul transnistrean Toma Jalbă a întrebat „și cu noi care trăim pe celălalt mal al Nistrului, cum rămâne fraților, pe noi cui ne lăsați?” (51)

La 17 decembrie s-a organizat un congres al românilor transnistrieni la Tiraspol precedat fiind de adunări pregătitoare la Tiraspol în 16 noiembrie și Grigoriopol în 21 noiembrie hotărându-se ca fiecare sat să trimită doi delegați. Ținut sub semnul tricolorului, congresul a votat pentru crearea de școli naționale cu predare în limba română și alfabet latin, introducerea limbii române în biserici, justiția în limba băștinașilor, medici români la sate, moldovenii să facă armată în oastea națională și alegerea a opt reprezentanți în Rada ucraineană. S-a mai hotărât tipărirea de gazete, împărțirea moșiilor la țărani și să se facă tot posibilul ca Transnistria să fie alipită Basarabiei. Și cum nu știau dacă Basarabia va lupta pentru această alipire, sublocotenentul transnistrean Bulat atenționa „dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mâine, din copacul nostru va rămâne buturuga” (52). Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere „Slavă Moldovei slobode”.

Comitetul Național Român ales a deschis 52 școli românești, Rada ucraineană a aprobat manualele românești tipărite la Chișinău cu litere latine, Consiliul Zemstvei din Tiraspol a început să introducă și în administratie și în justiție cunoscători ai limbii române. Timotei Pleșca și Toma Jalbă au organizat batalionul românesc, ostașii primind echipament, armament, cazarmă. Cadrele didactice nu au fost silite să urmeze cercurile de vară în limba ucraineană, ci 30 dintre ele au urmat cursuri la Chișinău. În satul Lunca s-a jucat chiar „Piatra din casă” de V. Alecsandri. Până ce teroarea bolșevică va pătrunde peste tot, pe alocuri, în școli și în 1919 se mai cânta „Deșteaptă-te române”.

În 9 ianuarie 1918 Ion Precul, moldovean din stânga Nistrului în calitate de deputat în Rada ucraineană ia cuvântul și cere drepturi egale pentru compatrioții lui (53). Se preconiza un congres general al românilor din Ucraina în iunie 1918, dar abia în decembrie 1919 la o Adunare națională au cerut organizarea lor într-un stat național. La 21 martie 1919, în urmărirea bandelor bolșevice, românii trec Nistrul și ocupă pentru scurt timp Tiraspolul și Razdelnaia.

La Conferința de pace de la Paris, România nu a reclamat Transnistria și rămân de domeniul istoriei motivele pentru care dezrobirea fraților transnistrieni nu s-a înfăptuit atunci, fiind siliți să înfrunte încă o epocă de suferințe, după spusele lui Dominte Timonu (născut în Măhala lângă Dubăsari, membru mai apoi al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din România) perioada a fost „mai grea și mai cumplită” (54). Într-o cuvântare ținută la Varșovia în noiembrie 1920, Take Ionescu spunea că „600.000 de români trăiesc dincolo de frontiera estică” (55). În aprilie 1920 încep mari revolte țărănești, răsculații conduși de Tutunică ocupă Balta, răscoala întinzându-se în raioanele Codâma și Ananev (raion despre care „Marea enciclopedie rusă” spunea că „moldovenii sunt locuitorii autohtoni ai raionului”). În 1922 sub conducerea lui Chirsula revolta a reizbucnit. După înăbușirea în sânge a acestora s-au făcut deportări în masă (56).

RASSM-un stat românesc între Rusia și România Mare.
Opoziție ucraineană la crearea RASSM

După declarația din 3 august 1923 a Guvernului Sovietic privind nationalitățile și libera folosire a limbii materne și ca urmare a tendințelor hotărâte de ucrainizare, la 3 septembrie se întrunesc la Balta delegații satelor românești. Ucrainienii au făcut opoziție la organizarea unei republici autonome (57).

Și totuși în 12 octombrie 1924 se crează Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească (58) în cadrul Ucrainei, capitala fiind Balta, iar din 1928 Tiraspolul cu granița vestică fixată declarativ pe Prut. La Bârzula în aprilie 1925 Congresul Pan-Moldovenesc a fixat granițele și Constituția recunoscută de ucrainieni la 10 mai.

Cu o suprafață, la 1934, de 8.434 km2 și o populație de 615.500 locuitori din care 80% români, noua republică cuprindea raioanele: Balta, Bârzula, Camenca, Crut, Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Roșie, Râbnița, Slobozia, Tiraspol. A fost creată pentru a ațâța pe nemulțumiții din Basarabia. Vintilă Brătianu considera cu luciditate că „crearea unui stat român între Rusia și noi” va permite dezvoltarea în URSS „a unei vieți naționale românești” (59).

Tiraspolul în alfabet latin

Moștenirea lăsată de țarism era înfiorătoare: populația agramată, școli de limbă maternă lipsă, conștiința națională stinsă, oamenii în mare parte neștiind de unde se trag și cine sunt, limba la condiția de limbă păsărească (60). Demn de menționat că în RASSM i s-a spus limbii pe nume, după cum reiese din paginile săptămânalului „Plugarul roșu” din 21 august 1924 (ce apărea din 1 iulie): „s-a hotărât ca în școale, case și în așezăminte de cultură românească să se întrebuințeze limba românească” (61).

Au funcționat 145 școli românești gimnaziale, 18 școli românești de rang liceal, institut agronomic, unul pedagogic și politehnică, cu o populație școlară românească totală de 24.200 din care 800 studenți. Din 1933 se introduce alfabetul latin. Apar publicații cum ar fi: „Plugarul roșu”, „Moldova Socialistă”, „Comsomolistul Moldovei”, „Moldova literară”, „Octombrie”, „Scânteia leninistă”. Mai existau stație radio la Tiraspol, Corul de Stat „Doina”, teatrul de stat și secție română la Școala teatrală din Odessa, institut de cercetări științifice și tânăra republică avea un Congres General al Sovietelor, parlament local, guvern și chiar un președinte de republică (62).

Revenirea la „limba moldovenească” s-a făcut cu pușca

În 1937 însă, intelectualitatea din RASSM a fost acuzată că a făcut jocul dușmanului de clasă (63) și a fost exterminată în mod barbar. Începând cu întregul guvern al republicii și terminând cu inimoșii scriitori transnistrieni între care: Nicolae Smochină, Toader Mălai, Nicolae Țurcanu, Simion Dumitrescu, Petre Chioru, Mihai Andreescu, Mitrea Marcu, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Ion Corcin, Dumitru Bătrâncea, Nistor Cabac. Atrocitățile staliniste au mers până acolo încât în satul lui Toma Jalbă (Butor-raionul Grigoriopol) au fost împușcați 167 bărbați din cei 168 (64).

Datorită colectivizărilor forțate și închiderii bisericilor (încheiată în 1938) a avut loc un adevărat exod peste Nistru atât de intens încât a fost nevoie de un lagăr pentru refugiații transnistrieni, iar numărul intelectualilor originari de dincolo de Nistru ajunsese atât de mare încât la Chișinău, Cluj și Iași, apar reviste ale acestora: „Tribuna românilor transnistrieni” (65) condusă de Șt. Bulat, „Transnistria” redactată de Ilia Zaftur, respectiv „Moldova Nouă” redactată de N. Smochină. Grănicerii ruși trăgeau fără milă în cei pe care îi descopereau trecând Nistrul. Astfel de evenimente erau obișnuite, însă la 23 februarie 1932 a fost un adevărat masacru fiind uciși 40 de bărbați, femei și copii, fiind un subiect de discuție în parlament și în presa internă și internațională (66).

Înainte de 28 iunie 1940 și în zilele următoare se vorbea despre reunirea noilor teritorii dintre Prut și Nistru cu RASSM.

Agenția RATAU transmitea din Balta despre mitingul consacrat susținerii „întrunirii poporului basarabean cu poporul RASSM.” Ecouri ale intenției CC al PC din URSS din 11 iunie 1940 se regăsesc în paginile Moldovei Socialiste din 13 iulie 1940: „cu mare bucurie am aflat noi că Sovietul Comisarilor Poporului din CC al PC Unional au susținut rugămintea organizatorilor Moldovei și au intrat cu propunere în Sovietul Suprem al URSS de a întruni locuitorimea Basarabiei cu locuitorimea RASSM și organiza Republica Confederativă SSM”.

Kremlinul comandase culegerea de date în vederea luării hotărârii privind structura administrativ teritorială a RSSM. Un asemenea raport datat la 15 iulie 1940 și semnat A. Scerbacov care ținând cont de considerente etnice, istorice, economice, propune pe lângă cedarea dintre județele basarabene doar a Hotinului (care împreună cu Cernăuțiul să aparțină Ucrainei), iar din RASSM să cedeze Ucrainei doar raioanele Balta și Pesceansc. Viitoarea Moldovă urma să aibe 5 regiuni: Bălți, Chișinău, Bender, Akkerman și Tiraspol cu raioanele Ananiev, Valea Hoțului, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Codâma, Cotovsc, Ocna Roșie, Râbnița, Slobozia, Tiraspol și Cerneansc). Regiunea Tiraspol ar fi avut 518.385 locuitori (67).

Conducerea fostei RASSM propune și ea cedarea către Ucraina pe lângă Bucovina de Nord doar a Hotinului, Cețătii Albe și Chiliei, iar de la est de Nistru să fie cedate doar raioanele Codâma, Balta și Pesciana (68).

Sfâșierea Transnistriei

Kievul însă prin președintele Sovietului Suprem al Ucrainei, M. Greciuha cerea la 22 iulie 1940 ca Ucrainei să-i revină pe lângă Bucovina de Nord, Hotin, Akkermann, Chilia și a Ismailului, Bolgradului și a opt din raioanele RASSM (Codâma, Balta, Pesciana, Ananiev, Valea Hoțului, Ocna Roșie, Cerneansc, Kotovsk) (69). Deși în urma analizării propunerilor Ucrainei și RASSM, A. Gorkin, secretar al prezidiului Sovietului Suprem propunea lui G. Malenkov secretar al CC al PCUS să se adopte varianta RASSM (70), în 2 august 1940 Sovietul Suprem a adoptat legea formării RSSM în varianta propusă de Ucraina (71).

La 10 mai 1941 se respingeau demersurile cetățenilor din următoarele localități transnistriene de a trece din componența Ucrainei în componența Moldovei: Timcov (raionul Codâma) Stanislavca (raionul Kotovsc), Culmea Veche ( raionul Kotovsc), Grebenichi și Slaveano-Serbca ( raionul Grosu) și dau curs doar cererilor satelor Doroțcaia Nouă și Sadovo (raionul Ocna Rosie) (72).

Iată câteva din numele localităților din fosta RASSM care treceau la Ucraina: Lunga, Hârtop, Visterniceni, Borș, Dabija, Carlești, Șerpa, Culmea Veche și Nouă (raionul Bârzu); Valea Hoțului, Tocila, Grecu, Perișori, Handrabura, Șalpani (raionul Nani); Păsat, Holmu, Pârlita, Păsățel, Mironi, Bănzari, Bursuci, Moșneanca, Raculova, Herbina (raionul Balta), Budăi, Buza, Strâmba, Broșteni, Slobozia, Buchet, Timcău, Ploți, Șerbi (raionul Crutâi); Ocna Roșie, Clăveni, Tiscolung, Tiscol, Odaie, Ideia, Coșari, Dihori, Mironi, Slobozia, Dubău, Țâbuleanca, Sahaidac, Topala, Ciorna, Perlicani, Basarabia, Bahta, Mălăiești, Ilie, Brânza, Untilovca, Găvănosu (raionul Ocna Roșie). Multe din numele românesti vor fi schimbate: Bârzu în Kotovsk, Mărculeni în Dimovka, Voloșca în Pisariovka, Întunecata în Svetloe, Nani în Ananiev, Vrabie în Vradievka, Valea Hoțului în Dolinskoie, Mălai în Karataevka, Urâta în Elenovka etc. (73)
Numele moldovenilor au fost ucrainizate, și ele: Sandu, Rusu, Buzatu, Cherdevară au devenit peste noapte: Sandulenko, Rusulenko, Buzatenko. Kerdevarenko (74).

Transnistria – a XI-a poruncă a decalogului românesc
Sub administrație românească

Între 19 august 1941 și 29 ianuarie 1944, România a avut sub administrație temporară „Transnistria” ce se întindea între Nistru și Bug până la limanul Niprului, iar în nord până la apa Niomjâi și a Rovului. Teritoriul în suprafață de 44.000 km2 și o populație de 1,2 millioane locuitori a fost împărțit în 13 județe: Ananiev, Balta, Berzovca, Dubăsari, Golta, Jugastru, Movilău, Oceacov, Odessa, Ovidiopol, Râbnița, Tiraspol, Tulcin. În vederea deschiderii școlilor în 1941, primarii urmau să consulte imediat obștile locale spre a stabili limba de predare a învățământului (rusă sau moldovenească) după alegerea obștei (75).

Păstrând vechea împărțire în 64 de raioane, din cei 1.623 funcționari, doar 398 proveneau din România. Din cele peste 1.000 de biserici desființate de comuniști, în 1943 nu erau încă reparate doar 76. Alături de 219 preoți localnici mai slujeau 250 preoți din țară. S-au organizat cursuri pentru 800 cadre didactice, românești din Transnistria, apar publicații ca: „Transnistria”, „Glasul Nistrului”, „Bugul”, „Gazeta Odessei”, „Țara Bugului”, „Molva”. La Tiraspol s-a înființat Liceul românesc „Duca Vodă”, iar cinematografe în Tiraspol, Ananiev și Odessa. Reprezentații cinematografice au avut loc în toate satele Transnistriei (76). În satul Hârjău au fost repatriați români din Kuban (504 familii de dincolo de Bug au fost repatriate între Prut și Bug la începutul acțiunii) (77). Din relatările bulibașei Coca din Sintești – Ilfov, pe malul Bugului era amenajat un fel de lagăr unde au fost adunați 2.600 țigani (78).

În 1944 odată cu înaintarea frontului, cea mai mare parte a Transnistriei a fost încorporată în RSS Ucraineană, iar raioanele Camenca, Râbnița, Dubăsari, Grigoriopol, Tiraspol, Slobozia în componența RSS Moldovenești, situație existentă și în prezent.

O Românie extrem-orientală

În 1966 R. Udler precizează că 240 localități cercetate în cadrul Atlasului Lingvistic Moldav se aflau în Ucraina (Transcarpatia, Cernăuți, Odessa, Nicolaev, Kirovograd, Dniepropetrovsk, Zaporojie, Donețk, Lugansk), în RSSA Abhazia, în Khirghizia. Mai erau materiale necartografiate și pentru Omsk și Primorsk. V. Buescu aduce date noi privind diaspora românească de peste Ural. În regiunea Orenburg și Turgai există sate pur moldovenești. În satul Berdianski locuiesc basarabeni care mai întâi fuseseră colonizați în Simferopol. În satul Abiarski a întâlnit familii cu numele Șeptechiță. În regiunea Samarkand există un sat exclusiv moldovenesc, iar în satul Orheievka din Semipalatinsk trăiau coloni din Orhei. Sate românești sunt în jurul Omskului și Akmolinskului și în regiunea Tansk. În jurul orașului Irkutsk există români, unul din sate fiind Ceremskov. Lângă Vladivostok pe fluviul Usuri există sate ca:Teiul, Zâmbreni, Bogatârca, Kișinovka, Bălcinești, Dunai, Basarabia Nouă, Logănești cuprinzând la 1968, 30.000 moldoveni. Pe Amur, lângă Habarovsk, există sate ca: Inul, Aur, Dunărea. În Manciuria erau înainte de război 20.000 de români. S-au semnalat pescari români din Primorsk care au cerut azil în Japonia (79).

Între multele valuri de deportări, emigrări, colonizări ale românilor spre est, un rol important l-a avut și strămutarea în Siberia și Kazastan între 1906-1914 a 60.000 basarabeni și crearea unei adevărate Românii extrem-orientale (80).

Câți ați muri pentru tricolor? Ea a făcut-o!

În Ucraina, la recensământul din 1989, existau la est de Nistru români în regiunea Odessa care cuprinde însă și sudul Basarabiei (149.534), Nikolaev (16.673), Kirovograd (10.694) și alte regiuni (73.128) (81). Exista în 1992 la Odessa o Societate Culturală Românească „Luceafărul” care edita și un săptămânal cu același nume condus de Vadim Bacinschi. Maria Margarit din Ananiev spunea de acest săptămânal că este un „alin pentru durerea ce mă încearcă” și că „ne dor schimbările cărora au fost supuse cândva denumirile satelor noastre” și vorbește de „existența de veacuri a noastră pe aceste locuri” (82).

Interesele rusești în zonă a căror expresie este conflictul început în 1992 și tendințele centrifuge continuate până în prezent împiedică accesul la viața națională măcar pentru românii transnistrieni din raioanele Moldovei. Dacă la început 26.000 elevi din Transnistria au cerut grafie latină, în urma presiunilor rusofonilor au rezistat doar școlile nr. 20 din Tiraspol (despre care T. Tabunșcic vicepreședinte al Societății „Transnistria” (83) anunță că a crescut de la 30 la 700 de elevi); nr.4, 17, 18, 19, din Bender (Tighina) și nr. 12 din Râbnița (84). În întreaga Transnistrie moldovenii dețin 40% din populație (rușii și ucrainenii dețin doar 22, respectiv 28%); în Tiraspol unde în 1940 aveau 65% mai dețineau în 1989 abia 12% (86).

În Cocieri (satul transnistrian care i-a dat pe prozatorul și regizorul Ioviță Vlad și academicianul I. Capiton Lupol) învățătoarea Maria Gherasim Isaicul în timpul conflictului pleca și se întorcea de la școală purtând cu ea, tricolorul. Într-o noapte au ucis-o și au aruncat-o în fântână (85). Ferice de copiii ce au avut-o în frunte. Vai nouă ce le permitem unor analiști români (nu doar lui Smirnov și armatei a XIV-a) să afirme categoric că nu avem interese în Transnistria și că aceasta nu aparținuse nicicând României.

Cu gândul la acești bravi români transnistrieni va fi zis probabil C. Coposu că „integritatea noastră teritorială până la frontierele estice ale neamului este o obligație sfântă, ca a XI-a poruncă a decalogului românesc”.

Autoritățile autoproclamatei Republici Moldovene Transnistriene de azi controlează pe lângă raioanele de la est de Nistru și orașul Tighina care este în Basarabia. În 1992, după ce armata Moldovei a intrat în Tiraspol, a primit ordin de la Snegur să se retragă. Ostașii au plâns de necaz. Chișinăul este îndreptățit conform dreptului internațional să restabilească ordinea constituțională în zonă însă a avut și are niște ezitări cel puțin suspecte.

Sper, stimate cititorule, că te-ai convins că avem oarece interese și dincolo de Nistru, cu toate că probabil ești tipul de român care se revoltă că americanii nu știu de spațiul nostru mioritic, dar care permite cu seninătate să fie ținut în beznă de o școală ce nu i-a dat nici cele mai elementare date despre frații săi din Transnistria, Transcarpatia, Pocuția, Bucovina de Nord, Basarabia de Nord, Herța, Basarabia de Sud, Cadrilater, Timocul sârbesc și bulgăresc, Banatul de Vest, Ungaria de est, despre frații săi aromâni, meglenoromâni și istroromâni. Americanii sunt niște nesuferiți superficiali. Ca bun român, continuă să cauți soluții de a mai face români verzi din încă câțiva unguri și nu îți pune problema celor 12 milioane de români din afara României ce nu au acces la limba maternă. Nu îți fă inimă rea, ci treci mai bine la pagina sportivă.

 

Viorel Dolha

NOTE
1. A. Nour, Basarabia nr.1/1992 pag. 82.
2. G. Brătianu, „Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești”, București 1980, pag. 170.
3. A. Boldur, Teritoriul Moldovei față de principatele…, „Patrimoniu” nr.4 1991, pag. 14.
4. S. Mehedinți, Fruntaria României spre răsărit, „Neamul Românesc”, Chișinău nr. 1/1991, pag. 6.
5. I.S. Nistor, „Istoria românilor din Transnistria”, București 1995, pag. 13.
6. E. Lozovan, Românii orientali de la Nistru la Vladivostok, „Neamul Românesc, pag. 31, nr. 1/1991.
7. Ghe. Brătianu, op.cit. , pag. 170.
8. I. Nistor, „Basarabia” nr.10/1990, pag. 159.
9. N. Iorga, „Istoria românilor pentru poporul românesc”, Chișinău 1992, pag. 103
10. A. Boldur, „Istoria Basarabiei”, București 1992, pag. 177.
11. D. Pocitarencu, Cetatea Thighina, „Patrimoniu” nr.2/1991, pag. 22, Chișinău.
12. I. S. Nistor op. cit., pag. 16.
13. E. Șt. Holban, Figuri basarabene, „Basarabia” nr.3/1992, pag. 89.
14. A. Crihan, Basarabia nr. 10/1991, pag. 69.
15. XXX „Istoria României în date”, Chișinău 1992, pag. 138.
16. N. Iorga, Istoria românilor prin călători, București 1981, pag. 276.
17. I. S. Nistor, op. cit. , pag. 19.
18. N. Iorga, Românii de peste Nistru, „Basarabia”, nr. 11/1992, pag. 87.
19. E. Lozovan, Românii orientali…, „Neamul Românesc”, nr.1/1991, pag. 32.
20. I.S. Nistor, op. cit., pag. 23.
21. E. Șt. Holban, Figuri basarabene, „Basarabia”, nr.1/1992.
22. I. S. Nistor, op. cit., pag 26.
23. Șt. Ciobanu, Cultura românească în Basarabia, Chișinău 1992, pag. 23.
24. E. Șt. Holban, Prin veacurile învolburate…, „Basarabia”, nr.1/1992.
25. M. Iacobescu, Din istoria Bucovinei, București 1993, pag. 35.
26. N. Iorga, Românii de peste Nistru, „Basarabia”, nr.11/1992, pag. 89.
27. I. S. Nistor, op. cit, pag. 27.
28. A. Rațiu, Avertismentul, „Neamul Românesc”, nr. 1/1991, pag. 29.
29. D. A. Lăzărescu, „Imaginea României prin călători”, București 1986, vol. II, pag. 102.
30. A. Nour, op. cit., pag. 82.
31. XXX Istoria României în date, pag. 156.
32. N. Iorga, „Istoria românilor prin călători”, București 1981, pag. 445.
33. Șt. Ciobanu, op. cit., pag. 250.
34. I. S. Nistor, op. cit., pag. 32.
35. Al. Matcovski, „Basarabia”, nr.5/1990, pag. 143.
36. Ibidem, nr.11/1991, pag. 157.
37. I. S. Nistor, op. cit. pag. 109.
38. Șt. Holban, Prin veacurile învolburate…în „Basarabia”nr.5/1992
39. F. Bichir, „Baricada”,nr.178,pag.6
40. N. Iorga, Românii de peste Nistru, în „Basarabia” nr.11/1992,pag 92
41. I. S. Nistor, op. cit., pag. 35
42. A. Nour, în „Basarabia” nr. 1/1991, pag. 82
43. Ibidem, pag. 85
44. I. S. Nistor, op. cit., pag. 35
45. Ibidem, pag. 39
46. A. Boldur, op. cit.., pag. 512
47. E. Șt. Holban, Figuri basarabene, în Basarabia, nr.3/1992, pag. 89
48. Ibidem, pag. 91
49. C. Botoran, M. Retegan, 1918 – Făurirea României Mari, Buc. 1993, pag. 48
50. I. S. Nistor, op. cit., pag. 49
51. A. Chiriac, Mic dicționar al membrilor Sfatului Țării, Patrimoniu nr.4/1991, pag. 77
52. Șt. Bulat, Ședințele Sfatului Țării, Patrimoniu, nr.2/1991,pag. 140
53. E. Șt. Holban, Figuri basarabene, Basarabia nr.12/1991, pag. 97
54. D. Timonu, în Basarabia nr. 12/1992, pag. 198
55. XXX 1918, vol.VI, Buc. 1986, pag. 466
56. I. S. Nistor, op. cit., pag. 60
57. Ibidem, pag .61
58. M. Bruhis, Rusia, România, Basarabia, Chișinău,1992, pag. 343
59. I. S. Nistor, op. cit., pag. 68
60. L. Lari, Labirintul basarabean, în Îndemn la înălțare în istorie, Chișinău 1990, pag. 185
61. V. Mândricanu, în Nistru nr.2/1990, pag. 69
62. I. S. Nistor, op. cit., pag. 65
63. L. Lari, op. cit., pag. 185
64. N. Dabija, în Literatura și Arta, Chișinău nr.22/1996
65. I. Datcu, Basarabia nr.11-12, an1993, pag. 191
66. E. Șt. Holban, Figuri basarabene, Basarabia 1/1992
67. A. Văratec, Dezintegrarea Basarabiei la 1940, Revista Istorică nr.1-2/1992, pag. 154
68 XXX Pactul Molotov-Ribbentrop, pag. 82, Chișinău 1992
69. XXX Ibidem, pag. 90
70. XXX Ibidem, pag. 83
71. XXX Ibidem, pag. 93
72. XXX Ibidem, pag. 110
73. N. Dabija, Literatura și Arta, Chișinău 1996
74. Ibidem
75. O. Verenca, Realități economice în guvernământul Transnistriei, Revista Istorică, nr.1-2/1992, pag. 137
76. I. S. Nistor, op. cit., pag. 97
77. Ibidem, pag. 95
78. R. Toma, Nordul poetic, Flacăra, aprilie 1997, pag. 6
79. E. Lozovan, op. cit., pag. 32
80. N. Negru, Îndemn la înălțare în istorie, Chișinău 1990, pag. 165
81. V. Trebici, Ucraina și minoritatea etnică românească, România Liberă 29.03.1997
82. M. Mărgărit, „Luceafărul” – Odessa, nr. 19/1992
83.*** Românul nr. 28/1997
84*** Moldova Suverană nr. 119/1994
85. E. Nirca, Basarabia nr.10/1992, pag. 205
86. N. Dabija, Literatura și Arta, 22/1996
87.*** Istoria României în date, pag. 9

 Republicat de romaniabreakingnews.ro (Publicat inițial de  ,

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press