ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "tradiții"

tradiții

,

În perioada 14 – 16 august 2015, s-a desfășurat la Sighișoara „Tâgul de tradiții și obiceiuri al românilor de pretutindeni”, eveniment organizat de Asociația Congresul tradiților, spiritului și identității românilor de pretutindeni din Orșova și Municipiu Sighișoara, în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina și alte asociații de profil, organizații și instituții.

Evenimentul destinat promovării tradițiilor și obiceiurilor al românilor de pretutindeni și-a propus să aducă în prim plan, tradițiile populare românești, vechile tradiții mesteșugărești și contribuția la transmiterea acestora, tinerei generații și să informeze totodată asupra strategiilor de implementare și cooperare la nivel național și internațional, în domeni precum produse tradiționale certificate, rețete tradiționale, produse Bio, locuri cu potențial turistic, agricultură cu practici tradiționale, agricultură Bio, plante medicinale, remedi naturale, turism etnocultural.

Prezent la această manifestare, grație amabilei invitații din partea organizatorulu, am fost impresionat de calitatea prestațiilor, numărul participanților, precum și de efortul organizatorilor coordonați de domnul Viorel  Stepa, care a asigurat un număr impresionant de participanți cu tot ce implică aceasta.

Sunt convins că nu a fost deloc ușor dar efortul a meritat. Sighișoara a răsunat și strălucit  de cântec,  joc și port  românesc.

Parada portului popular în drumul spre Cetate, în capul coloanei directoarea Centrului Cultural Perla din Cernăuț,i alături de solistele centrului  participante la festival.

Scena, interpreți și spectatori.

Prezentatori, organizatori, parteneri la deschiderea festivalului.

Au participat ansambluri folclorice din Mureș, Cluj, Alba, Brașov, Sibiu, Suceava, Asociațiile românilor din Serbia, Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria. De asemenea se vor prezenta abiceiuri vechi țărănești cu muzică, dans și produse din Albești, Boiu, Daneș, Hetiur, Nadeș, Biertan, Mălăncrav, Laslea, Țopa, Viscri, Vânători. Programul manifestării a cuprins și puncte în care participanții și-au prezentat portul printr-o paradă, precum și cântece populare specfice zonei din care provin.
Acum când totul s-a încheiat, când implinirile și neîmplinirile intră în raport aritmetic cu plus și minus trebuie să constatăm și să apreciem afortul organizatorilor, al orașului și a tuturor celor ce au contribuit la această reușită, de ce nu, de interes național? Interes pentru păstrarea și promovarea culturii și obiceiurilor tradiționale românești, interes ce ar trebui să apropie și cheme la conlucrare și factorii politici locali indiferent de apartenență partinică pentru mai binele comunităților românești și al românismului.
În final adresez un îndemn, în contextul celor de mai sus, ar fi un mare păcat dacă această manifestare nu ar deveni perpetuă, mai ales că a demonstrat că … „POATE!”.

Sighișoara are potențial să devină unul din importantele centre de cultură al românilor de pretutideni, având toate atuurile necesare.
Marian Clenciu
Președinte CN-ACPBB

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Sursa: probasarabiasibucovina.ro

,

Rucsandra Hurezeanu, de profesie medic, a lansat brandul de dermatocosmetice Ivatherm în 2005, pe o piață dominată de companii străine precum Vichy sau Avene. A început prin a studia proprietățile apei termale de la Herculane, cea mai veche stațiune balneară din Europa. A mers apoi în Franța, unde a contractat o echipă de cercetători care să studieze apa de la Herculane și apoi a început producția. Astăzi cosmeticele românești Ivatherm sunt „made in France“ și apoi sunt vândute în România, ajungând pe rafturile a circa 1.000 de farmacii de pe piața locală. Mai mult, recent brandul cu afaceri anuale de 6,6 mil. lei a ieșit la export pe piețele din Egipt, Ucraina si China.

Ivatherm a decis în ultimii ani să se extindă pe piețele externe după nouă ani de prezență în România. Astăzi, brandul de cosmetice reallizate cu apă termană de la Herculane însă “made in France” este în primii cinci jucători din România, cu o cotă de piață de 10% și cu 200.000 de produse vândute anual, potrivit antreprenoarei.

Povestea Ivatherm, singurul jucător român de pe piața dermato-cosmeticelor, începe în 2005, când Ruxandra Hurezeanu, cea care deține și conduce în prezent businessul a simțit nevoia să își construiască propria afacere.

A terminat facultatea de Medicină și imediat după s-a angajat în domeniul farma, unde a rămas timp de zece ani. A crescut treptat până a simțit că nu mai are unde urca și a decis că este momentul să își facă un business propriu. Ea recunoaște că a avut însă un exemplu pe care să îl urmeze, pe cel al mamei sale, care la începutul anilor ’90 și-a deschis prima farmacie privată. Apoi business-ul s-a extins și în distribuție și producție.

Tot mama a fost cea care a sprijinit-o financiar să pornească la drum. Nu oferă cifre privind investițiile necesare pentru pornirea unui astfel de business, limitându-se a spune că este vorba de cifre destul de mari.

Apa termală folosită de Ivatherm provine dintr-un izvor termo-salin cu debit foarte mare. La Herculane majoritatea izvoarelor sunt sulfuroase. Apa vine de la 2.000 de metri adâncime și când ajunge la suprafață are 45 de grade, astfel este aproape sterilă. Mai mult, își păstrează compoziția și nu se alterează prin transport.

Ruxandra Hurezeanu își explica anterior decizia de a merge în Franța atât pentru partea de cercetare-dezvoltare cât și pentru producție prin faptul că hexagonul este o piață de renume pentru cosmetice, cu o valoare de 15 miliarde de euro, față de mai puțin de 1 mld. euro în România. Ea mai spune că acolo sunt mulți producători care nu au branduri proprii ci realizează exclusiv cosmetice pentru jucători din alte piețe.

Un obiect pe care-l port întotdeauna cu mine și mă reprezintă…

Port cu mine un talisman norocos de la Kogayon, cu un simbol magic cu putere de protecție. Am fost atrasă de povestea acestui brand românesc de bijuterii creat în 2013 de două prietene. Colectia lor de bijuterii de argint a fost inspirată de înțelepciunea noastră populară care s-a transmis de milenii prin povești spuse din tată-n fiu. Cred că obiectele au valoarea pe care noi le-o dăm, astfel că dacă mă gândesc că Yanna mă protejează și îmi aduce noroc, chiar o face.

Cartea pe care o citesc acum…

este „Female Brain“ scrisă de un psiholog american, Louann Brin­ze­dine, și apărută pe piață în 2010. Cartea dezvăluie prin studii de psihologie, neurologie și neurobiologie de ce femeile sunt mai verbale, rețin mai multe detalii, creează legături mai adânci cu prietenele lor decât bărbații. Constat, fără să fiu feministă, după citirea acestei cărți, că femeile dețin o adevărată mașină de comunicare, iar bărbații nu au decât să le invidieze.

Hobby-ul meu…

Am două. Cărtile cu care evadez în fiecare zi în altă lume și cu ajutorul cărora mă îmbogățesc în permanență și sportul pe care-l practic în fiecare dimineață, după ce copiii pleacă la școală și înainte de începerea orelor de birou. Fac zilnic jogging dimineața, în jurul Lacului Floreasca.

O destinație de vacanță pe care aș recomanda-o…

este un circuit în Provence. Casele cu obloane albastre și lanuri de lavandă, satele cocoțate pe stânci, străzile pietruite, mici și înguste, podgoriile nesfârșite, toate fac unică această regiune.

Provence nu este o destinație de o zi sau două, ci de minimum o săptămână, timp în care te vei plimba alene, fără un scop anume, te vei duce la bulangerie (brutărie) să cumperi pâine, croissante pentru micul dejun, vei adulmeca toate mirosurile și te vei simți cu adevărat în vacanță. Poți vizita Gordes, Aix en Provence, Fontaine de Vaucluse și alte multe sate mici și pline de povești. Eu sunt foarte norocoasă că ajung des în Provence, în vizită de lucru la producătorii mei.

O descoperire inedită dintr-o călătorie recentă…

sunt pensiunile din jurul cetăților fortificate din Transilvania. Recent am participat la inaugurarea casei parohiale din Criț, un vechi sat săsesc de lângă Sighișoara. Prin Fun­dația lui, prietenul nostru Michael Schmidt are grijă de păstrarea și restaurarea patrimoniului cultural al sașilor. Circuitul turistic din aceste sate vechi săsești îmi amintește de copilăria din casele bunicilor, cu viața simplă și liniștită de la țară.

Cel mai frumos suvenir pe care l-am adus acasă dintr-o călătorie recentă…

Cu prilejul unei vizite în Sibiu, soțul meu a primit crucea Andrei Șaguna de la Mitropolitul Transil­vaniei. În același weekend am găsit într-un anticariat privat chiar biblia lui Andrei Șaguna de la 1856 în prima ei ediție. Între timp, biblia a fost copertată și răsfoită pe rând de toți membrii familiei, în diminețile de duminică, chiar dacă este scrisă cu litere chirilice. Ne place că avem acasă biblia pe care au răsfoit-o pe rând multe generații, printre care bunicii și străbunicii noștri.

Ceasul pe care-l port la mână…

Franck Muller.

Parfumul meu preferat….

este White Pachouli de la Tom Ford. Elegant, puternic și sofisticat, parfumul a fost creat în cooperare cu casa Givaudan. White Pachouli este o combinație de flori albe, patchouli, bergamotă, iasomie, trandafir și coriandru.

Obiectul meu preferat din garderobă…

Am achiziționat recent câteva ii și tricouri românești create de Adrian Oianu. Făcute să fie purtate zi de zi, ele sunt inspirate de costumul tradițional românesc. Albe, confortabile și feminine, ele stabilesc o legătură emoțională cu tradițiile noastre, amintindu-ne că au fost brodate cu grijă și iubire de strămoșii noștri.

Beau cu plăcere…

un pahar de șampanie.

Primul lucru pe care-l fac când ajung într-un oraș nou…

este să beau o cafea și să intru în atmosfera locului. Vizitez de fiecare dată catedrala orașului în care sunt și câteva muzee. Nu ratez nici farmaciile, dornică să aflu ce cosmetice folosesc femeile din acea țară și să cercetez dacă piața oferă oportunități de business pentru marca Ivatherm. Îmi place să vizitez, dacă am timp, și câteva hoteluri. Recepția, restaurantul și oamenii îmi spun imediat unde voi locui data viitoare.

O descoperire inedită din București…

Descopăr foarte des case Art Nouveau perfect conservate și unele chiar restaurate în cartierele vechi ale Bucureștiului pe străzile Lascăr Catargiu, Dionisie Lupu sau Vasile Lascăr.

Cea mai recentă achiziție exclusivistă…

Un colier Lanvin foarte modern, care arată bine atât purtat la birou, cât și duminica în parc.

Bijuteriile mele preferate…

Am câteva bijuterii din aur alb, port cu plăcere și bijuteriile designerilor români precum Laura 8, Sonia, dar și les faux bijoux de la Dior, Chanel, coliere Lanvin.

Un artist pe care l-aș colecționa…

este Sorin Ilfoveanu. Îmi place maniera foarte originală și modernă în care abordează temele din mitologie.

Site-urile pe care le citesc cu plăcere…

sunt Elle, The One, Harvard Business Review, HotNews, Ziarul Financiar.

Un cadou pe care aș vrea să îl primesc tot timpul…

sunt trandafirii roz.

Restaurantul meu preferat…

este L’Avenue situat pe Avenue Montagne la Paris. Aici găsesc o îmbinare fericită între bucătăria franțuzească sofisticată, din cele mai bune ingrediente organice și o atmosferă artistică, mondenă și cosmopolită.

Sursa, autor: da.zf.ro

ECHIPA – Echipa Ivatherm: Iulia Bilea – PR Manager, Diana Grajdan – Director de Vanzari, Rucsandra Hurezeanu – Fondatoare si Director General si Brandusa Popescu – Director Executiv

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press