tineri români

Scrisoare către un tânăr care nu are motive să iubeasca România

Mă uit de mai multe zile peste răspunsurile unui eșantion de tineri pe care i-am întrebat lucruri despre relațiile cu celălalt, despre relația lor cu țara și despre patriotism. Cei mai mulți dintre ei sunt răniți. Nu le place viața pe care o duc, abia așteaptă să plece din România în altă parte. Încerc să-i înțeleg, nu-i condamn, mă uit cu drag și cu infinită compasiune la ei, mai ales când vorbim în pauzele de curs, dar mă întorc acasă și, singur, în apartamentul meu de la București, nu pot adormi gândindu-mă ce ar trebui să facem pentru ca tinerii noștri să poată din nou să-și iubească țara.

    …Da, prieteni tineri, poate că nu v-ați născut în locul potrivit, cum spune un cântec al vostru, dar nu trebuie să iubiți pentru că viața v-a adus ceva gratis, pentru că soarta v-a parașutat într-un loc fără de griji. E adevărat, nu mă pot opri din a scrie cu îngrijorare despre nimicniciile de fiecare zi ale semenilor noștri sau despre politicienii corupți, despre modul în care ne ucidem viitorul cu mâna noastră, dar niciodată nu mi s-a făcut chiar atâta lehamite încât să moară și ultima speranță. Nu sunt fericit cu ceea ce se întâmplă, dar scriu cu disperarea că poate mă aude cineva, poate sunt oameni care vor reuși să se uite dincolo de ciorovăiala zilnică a politicienilor și vor putea să meargă mai departe cu sufletul neîntinat de zoaiele și în noroiul cotidian.

Dragostea este îndelung răbdatoare, se spune în capitolul 13 al cărții 1 „Corinteni“, este plină de bunătate: „dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul“.
Nu trebuie să iubești ca mulțumire pentru ceva, poți iubi cu disperare doar pentru nevoia înălțării pe care ți-o dă iubirea. Trebuie să îți dezvolți capacitatea de a iubi ca o formă de înălțare în umanitate și spiritualitate. Iubim prin ceea ce avem mai bun, iubind luminăm partea cea mai bună din noi, cum spunea Octavian Paler.

Tinere prieten, poți pleca departe de România, dar nu pentru a nu te mai întoarce, nu pentru a te pierde într-un peisaj străin, ci dacă ai un proiect personal puternic. Poți visa să ajungi un mare savant, să-ți fie recunoscut vreun talent, dar nu cred că poți să-ți iei lumea în cap pentru speranța că dincolo mănânci mai bine ori pentru că acolo o să-ți poți cumpăra mai repede mașina sau casa. Nu știu dacă dincolo ai mai multe șanse în lipsa unui proiect foarte clar și a unei dorințe nestăvilite de a munci până la epuizare pentru el. Ai mari șanse de eșec dacă nu te poartă un vis, un vis mai puternic decât tine, mai puternic decât naturala dorință de a face doar un minim de efort pentru maximum de rezultate.

Este adevărat, uneori societatea noastră poate să-ți ucidă speranța, dar când este o speranță puternică, ea nu moare prea ușor. Speranța nu este o strategie, este adevărat, dar speranța poate fi bazată pe un proiect mare pentru care în fiecare zi faci câte ceva. Speranța devenirii unui tânăr trebuie să-i poarte pașii prin toate bibliotecile unde poate să-și șlefuiască mintea și sufletul, apoi își caută un magistru, un om care să-i îndrume primii pași pentru ca să își îndeplinească visul acela mare.

Dragă prietene, nu văd altă mare modalitate de a deveni un om realizat, de a trăi mai bine, de a fi respectat decât prin intermediul realizării tale ca om, ca specialist, ca parte excepțională dintr-o rețea care face ceva pentru societate.

Dar pentru acestea este nevoie să visezi la ceva înalt și să cauți modele, să cauți un magistru care sa te îndrume. Chiar nu ai găsit pe nimeni în viața asta căruia ți-ar fi plăcut să-i semeni? Gândește-te bine, poate vreun profesor, un antrenor, poate ai văzut pe cineva la televizor, poate poți admira un părinte, un unchi sau vreun prieten al familiei…

Poate România nu este locul potrivit, dar, dragul meu prieten tânăr, tu ai un proiect pentru care ai făcut ceva, l-ai gândit, ai făcut vreun efort?

Înainte de a vrea să pleci din România fără a te uita în urmă, încearcă să faci o mică contabilitate.

Câte ore pe zi ai alocat în ultima vreme visului tău, proiectului tău personal?

Dacă încă nu ai acest proiect, măcar ai visat la el cu ochii deschiși?

Te-ai gândit măcar la mijloacele prin care poate fi atins visul tău?

Am cunoscut mulți români nefericiți în străinătate, mulți români cu destine mediocre care înjurau țara de adopție, așa cum înjură și România. Probabil că fiecare societate are lucruri pentru care merită blamată, așa cum sunt sigur că putem găsi lucruri bune oriunde am merge. Doar proiectul nostru este cel ce se poate lovi de bariere sau poate să valorifice oportunitățile. Nicio societate nu cred că este bună în sine și nici paradis absolut pentru toți locuitorii ei. Dacă vom avea puterea să credem în ceva, atunci poate vom reuși să schimbăm lumea noastră. Dar schimbarea trebuie să înceapă cu noi.

Schimbarea trebuie provocată, istoria trebuie provocată.

Trebuie să așteptăm ca istoria să ne scoată în față o mare ocazie pentru a reuși să ne remarcăm?

Poate că trebuie să ne gândim noi primii să încercăm cu toate puterile noastre să modificăm cursul lucrurilor înspre realizarea proiectului nostru.

Am citit, în ultima vreme, două lucruri care m-au șocat.

Mai întâi declarația unui vameș de la Moravița: „Am atâția bani că pot să mă șterg la fund cu ei! Dar nu pot să mă opresc, mă, nu pot să nu mai iau! Mi-a intrat în sânge!“. Da prietene, asta este o parte din realitatea crudă a zilelor noastre. Acest vameș vorbește pentru o masă destul de mare de funcționari publici care au intrat într-un sistem corupt ce alimentează cu resurse politicienii.

Ce facem în această situație? Plecăm din țara?

Putem să nu participăm măcar noi, personal, la ticăloșia generalizată. Putem să promovăm alte valori în grupul nostru de prieteni, putem să ne educăm copiii altfel, putem să ne opunem acestor practici. Să nu uităm că practica aceasta de corupție are cel puțin două părți care câștigă în detrimentul interesului colectiv. Nu doar vameșul este vinovat că pretinde șpagă, sunt vinovați și cei care găsesc în contrabandă un mod de a câștiga și de a nu plăti impozite. Ne putem gândi că o parte dintre noi întreținem din comoditate sau conformism chiar practicile de care ne plângem.

Acceptăm și nu ne opunem, uneori chiar ne convine acest lucru, este de cele mai multe ori o complicitate generală la cele mai proaste obiceiuri ale noastre.

Un al doilea lucru care m-a șocat a fost un articol scris de Mircea Eliade în 1934, deci atunci când avea 28 de ani. Mircea Eliade vorbește despre imaginea noastră proastă în lume și despre faptul că hoția noastră devenise proverbială. Iată ce proverb citează el dintr-un almanah al vremii: „Când cineva fură este cleptomanie. Când mai mulți fură se numește manie. Când un popor fură este România“.

Revoltat, tânarul Eliade se întreabă retoric dacă nu ar trebui să ne crape obrazul de rușine, dar eu mă îngrijorez de faptul că este deja atât de veche meteahna încât a devenit un comportament  generalizat social. Deci vameșul acela de la Moravița vorbește deja despre un fel de ADN cultural.

Este un obicei pe care trebuie să-l schimbăm, nu cred că avem voie să ne resemnăm sau să plecăm din țară pentru asta. Indiferent ce ne arată fiecare zi trăită în România, nu cred că trebuie să ne luăm lumea în cap, nu cred că trebuie să plecăm oriunde în lume, chiar fără nici un proiect personal. Motivația negativă de a părăsi România pentru că este un loc urât, fără morală, fără șanse pentru tineri, fără viitor nu poate să ne împingă spre ceva în viață. Este greu să credem că acest lucru ne va ajuta să ne împlinim undeva în altă țară.

Mircea Eliade a plecat din România, dar nu pentru a nu se mai întoarce. A plecat în India, apoi în lumea largă pentru a studia marile religii ale lumii, a plecat să împlinească un destin. Împrejurările istorice au făcut să nu mai poată reveni în patrie, dar acest lucru a fost o rană pe care a purtat-o peste tot până la sfârșitul vieții sale. A reușit să devină una dintre personalitățile lumii pentru că a avut un proiect. Nu s-a despărțit de România cu ură, a purtat-o peste tot, a arătat-o lumii prin partea ei de mister, nu prin noroiul care o aseamănă cu alte țări. Tinere prieten, Mircea Eliade avea 28 de ani și era revoltat când scria articolul citat, dar încheia acel articol din «Vremea» cu următoarele cuvinte: „Trebuie să iubești România cu frenezie, s-o iubești și să crezi în ea împotriva tuturor evidențelor – ca să poți uita gradul de descompunere în care am ajuns“.

Dacă prietene, nu-ți propun să gândești pozitiv, cred că gândirea pozitivă este o ideologie a controlului social. Îți propun să iubești ceva cu disperare, împotriva evidențelor, mai ales pentru că este lucrul cel mai ușor de făcut la vârsta tinereții. Dacă nu poți iubi patria, atunci încearcă să iubești propriul tău vis, propriul proiect.

S-ar putea să găsești într-o zi România printre lucrurile din viața ta ori să realizezi că face parte din visul tău.

În fiecare zi mă gândesc la țara noastră cu îngrijorare și nu-mi este rușine să spun că îmi iubesc țara cu disperare, împotriva tuturor evidențelor, împotriva tuturor raționalizărilor, împotriva tuturor probelor care arată că descompunerea este totală. Nu e un moft acesta, nu e o demagogie, este pur și simplu nevoia de a crede că mâine dimineață vor răsări soarele și nevoia de a iubi, nevoia de a crede în valori.

Iubind România cu disperare, fără motive palpabile, putem să ne reiventăm pe noi înșine și să refuzăm să facem parte din nepăsarea generală.

Sursa, autor: Vasile Sabastian Dâncu / vasiledancu.blogspot.ro prin romaniabreakingnews.ro 

*Republicat din 28 Sep, 2014 / rbnpress.info

Să cunoaștem România! Why not get to know Romania? …documentar infografic în limba engleză

 An infographic animation about Romania, created by Graphic and Communication Design student Ana Busuioc (www.anabusuioc.com) for Leeds Romanian Society. Music by Dave James and Alfie Granger-Howell – Finger on the Pulse, courtesy of audionetwork.com. 

The world without Romania  – Cum ar fi lumea fara Romania? (video)