ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "tezaurul de la Moscova"

tezaurul de la Moscova

,

Tezaurul de la rusi e mai mare decat credeai, iar Romania n-o sa mai vada (probabil) nimic din el. In 1914, Romania se considera – la fel cum cred multi si acum – un mic buric regional. Le-o dadusem turcilor in Razboiul de Independenta, iesisem cu bine din Razboaiele Balcanice si ne cam frigeau degetele sa ne bagam si in ala mondial. Ne-a luat vreo doi ani pana cand sa ne hotaram careia dintre tabere sa ii tinem partea, dupa care bravii nostri ostasi au trecut veseli Carpatii. Trebuia sa fie o plimbarica in urma careia sa ne alegem cu Transilvania si cu admiratia si recunostinta Frantei si a celorlalti aliati pentru lovitura data Puterilor Centrale pe frontul de est. Armata noastra era, insa, una de carton, iar in scurt timp plimbarica s-a transformat intr-un dezastru militar in urma caruia jumatate din Romania de atunci a fost ocupata, relateaza Vice.

,

Tezaurul_romanesc

În perioada 25-26 martie 2016 a avut loc, la Sinaia (România), cea de-a IV-a sesiune a Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial se arată în Comunicatul Comisiei comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial, informează romaniabreakingnews.ro

Această reuniune a Comisiei comune este prima întâlnire după o pauză de 10 ani, aceasta desfășurându-se într-o atmosferă deschisă și constructivă, marcând un nou important pas în direcția studierii problemelor care intră în competența Comisiei.

Părțile au continuat schimbul de opinii privind diferite aspecte referitoare la Tezaurul României, inclusiv la valorile Băncii Naționale a României depuse la Moscova în timpul Primului Război Mondial, precum și la restituirile din 1935 și din 1956 de către Uniunea Sovietică a unor părți din valorile românești.

Pentru atingerea obiectivelor stabilite prin Declarația comună a miniștrilor Afacerilor Externe, din 2003, părțile au convenit dinamizarea activității Comisiei comune, aprofundarea activității de identificare a documentelor în arhive, inițierea elaborării unor publicații comune, precum și înființarea unor grupuri comune de experți pentru cercetarea documentelor de arhivă referitoare la tematica activității Comisiei.

Partea rusă a exprimat mulțumiri Băncii Naționale a României pentru sprijinul logistic oferit bunei desfășurări a sesiunii Comisiei comune.

Părțile au convenit ca următoarea sesiune a Comisiei comune să aibă loc în Federația Rusă, la Moscova, în a doua parte a anului 2017.

Publicat de Gabriel NEGRU –romaniabreakingnews.ro

,

„Este o datorie de onoare a statului român să continue demersurile pentru returnarea legitimă a Tezaurului României aflat la Moscova”. Declarația aparține ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean, și a fost făcută marți, 7 octombrie, la Craiova, la festivitățile de comemorare a 75 de ani de la izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial și primirea refugiaților polonezi în România,

Ministrul Corlățean a făcut afirmația în contextul evocării momentului refugiul polonez pe teritoriul României după încheierea Pactului Ribentrop-Molotov și după invadarea Poloniei, ‘care a însemnat în esență zeci de mii de polonezi care și-au găsit refugiul și scăparea pe teritoriul României’, precum și punerea la adăpost, în seifurile BNR, a peste 3 tone de aur din tezaurul Poloniei care au fost returnate la sfârșitul războiului.

‘Refugiul polonez pe teritoriul României după încheierea Pactului Ribentrop-Molotov și după invadarea Poloniei a însemnat în esență zeci de mii de polonezi, atât conducerea politică a statului polonez — militari și civili, care și-au găsit refugiul și scăparea pe teritoriul României. Și acest lucru a fost posibil datorită voinței politice a conducerii statului român în acea perioadă complicată de început de conflagrație mondială.

A însemnat și asumarea unor riscuri în condițiile în care Germania nazistă și-a făcut prezența inclusiv pe teritoriul României. Și a însemnat în ultimă instanță foarte multă solidaritate, ospitalitate și spirit de umanitate evidentă manifestat de societatea românească și de cetățenii României (…)

Mai mult decât atât, o parte semnificativă din tezaurul Poloniei — peste trei tone de aur — a fost pusă la adăpost în seifurile Băncii Naționale a României și a fost returnată la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, așa cum era corect să se întâmple, statului polonez. Și i-am spus Mareșalului Senatului Republicii Polone, domnul Bogdan Borusewicz, în întâlnirea pe care am avut-o ieri la București, că soarta tezaurului Poloniei a fost mai fericită decât soarta tezaurului României care încă se află la Moscova”, a afirmat Corlățean.

El a subliniat că demersul de returnare a Tezaurului trebuie continuat, indiferent de momentele „mai proaste sau mai bune” din relația bilaterală cu Rusia. „Și aș vrea să spun și azi public că este o datorie de onoare a statului român, a conducerii politice și a Băncii Naționale a României, să continue demersurile pentru returnarea legitimă, așa cum este corect, a Tezaurului României de la Moscova în România, indiferent de momentele mai proaste sau mai bune pe care le trazersăm în relațiile bilaterale româno-ruse’, a mai spus ministrul Afacerilor Externe.

sursa: agerpres.md

,

România nu a renunțat la recuperarea Tezaurului de la Moscova, care constă în peste 93 de tone de aur, documente importante și titluri de valoare, însă, deși a făcut numeroase demersuri în acest sens, de la Moscova vin doar răspunsuri evazive, a declarat vineri consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Adrian Vasilescu, la postul de televiziune Digi 24.

„Comisia româno-rusă funcționează (constituită în 2003 — n.r.), chiar dacă nu s-a întâlnit de mai mult timp și un consilier al guvernatorului din Banca Națională, Cristian Păunescu, face parte din această comisie care este coordonată de Ministerul de Externe. De discutat nu prea mai este nimic pentru că aici este vorba de o creanță, cum se spune, în drept, certă și exigibilă, iar această creanță nu este pusă în discuție, mai ales că Banca Națională are un dosar cu acte originale în care se prevede clar ce s-a dat, ce a ajuns, ce a fost primit. Ambasadorul Franței a fost gajant, a și semnat de exactitatea datelor înscrise. Acest dosar original este considerat atât de important pentru că este o parte din averea țării. România, încă dinainte de 1989, tot ridică la Moscova această problemă, dar de acolo nu vine niciodată niciun răspuns sau răspunsuri evazive”, a explicat Vasilescu.

El a spus că Tezaurul conținea, pe lângă aurul BNR, și documente, arhive întregi, bijuteriile familiei regale, bijuteriile multor familii boierești.

Cât despre șansele ca România să recupereze acest tezaur, oficialul BNR spune că speră măcar ca acesta să nu fie uitat. „Banca Națională își dorește ca această realitate, o creanță pe care România o are față de Rusia la nivelul de 92 de tone de aur din Banca Națională să rămână vie în conștiința populației acestei țări și în memoria afectivă”, a spus Adrian Vasilescu.

În ceea ce privește posibilitatea ca țara noastră să apeleze la o instanță internațională pentru recuperarea acestei creanțe, oficialul spune că un astfel de demers ar trebui făcut doar dacă reușita este sigură.

„Chiar dacă avem dovezi, se spune că în diplomație se folosește foarte bine un proverb: ‘Când un bărbat cere mâna unei doamne pentru căsătorie, o face numai când știe sigur că răspunsul va fi da. În diplomație se practică această idee. Dacă nu știm sigur că răspunsul va fi da, fie al unei instanțe de judecată, fie al unui for internațional, nu are sens să deschidem și să ne întoarcem de acolo învinși”, a adăugat Adrian Vasilescu.

În timpul Primului Război Mondial, România a trimis la Moscova tezaurul țării, pentru siguranță și păstrare, care conținea peste 93 de tone de aur, documente importante și titluri de valoare. Din acesta, țara a recuperat doar 33 de kilograme de aur, printre care și cloșca cu puii de aur. Dosarul este păstrat sub cheie, în seiful Băncii Naționale a României (Sursa:Independent.md)

,

Am aflat care este poziția Rusiei față de România (nu pot să vă spun cine și cum, Chatham House rule). Pe scurt, ar fi bine să nu fie rău. Se pare că noua teză a Moscovei în relația cu România este „să lăsăm istoria de o parte, să fim pragmatici și să ne ocupăm de prezent șii viitor”. Frumos și generos, nimic de zis.

La Moscova nu este încă foarte clar de ce cu restul statelor din fostul bloc socialist s-a reușit „resetarea” relațiilor, dar cu România încă nu. (Vedeți aici unele detalii despre cine îi finanțează distracția lui Viktor Orban de la Budapesta). Cehia, Serbia, Ungaria, Bulgaria și chiar Polonia s-au re-împrietenit cu Rusia (dacă vor fi fost certați vreodată). Așa că Moscova transmite semnale că dorește o „resetare” a relațiilor cu România.

Din punct de vedere economic rușii nu sunt supărați pe noi: în 2012 au exportat în România de 3 miliarde dolari, România a avut exporturi în Rusia în valoare de 1,3 miliarde dolari. Chiar nu au de ce să se plângă la o așa balanță comercială. Dar rușii ar dori să își extindă investițiile în România (au ei destule investiții, dar parcă ar mai vrea) și pentru asta ar avea nevoie de niște garanții politice. Da, și ar mai vrea o intensificare a relațiilor culturale. Pe de altă parte, rușii sunt conștienți că „resetarea” asta are nevoie de sprijinul societății românești. Și aici ajugem la expresia „există stereotipuri exagerate printre români cu privire la Rusia” – și tot la istorie ne întoarcem…

Rușii ne reproșează că tratăm istoria emoțional în loc să o tratăm rațional și logic. Haideți să facem chestia asta, să ne uităm rațional și logic la istorie: 1812 – Rusia anexează Basarabia; 1878 – Rusia anexează Basarabia de sud; 1918 – Rusia confiscă tezaurul României (93,4 tone aur); 1924 – Rusia inventează poporul moldovenesc și limba moldovenească pentru a re-anexa Basarabia; 1940 – Rusia anexează Basarabia și Bucovina de Nord; 1944 – din nou este pierdută Basarabia, începe impunerea regimului comunist în România; 1992 – războiul din Transnistria și amețeala rezultată cu Republica Moldova, continuarea poveștii cu poporul moldovenesc și limba moldovenească. (Și România a avut păcatele ei în relația asta, mai ales continuarea ofensivei dincolo de Nistru în al Doilea Război Mondial).

O parte din obstacolele “made in Russia”, in calea normalizării relațiilor dintre România și Rusia

După ce te uiți la ultimii 200 de ani de istorie comună cu rușii, rațional și logic te întrebi: de ce ai vrea să mai ai de-a face cu ei?!?! Chiar nu îi înțeleg pe ruși cu „resetarea” asta. Există un tratat bilateral româno-rus, România nu are nici un fel de intenții agresive față de Rusia, suntem parteneri în diverse organizații și structuri internaționale, le plătim gazele naturale cu foarte mulți bani, avem balanța comercială dezechilibrată în favoarea lor. Lasă-ne frate-n sărăcia noastră, ne descurcăm noi și fără resetare.

Chiar vor rușii ca românii să-i iubească? Nimic mai simplu! Pentru început nu trebuie să facă altceva decât să încarce un tren cu 93,4 tone de aur pe care să-l expedieze în România.

George Damian

SURSA PRIMARĂ – george-damian.ro

,

„S-a isprăvit. Bolșevicii sunt victorioși pretutindeni. Paza militară s-a retras de pe străzi. Guvernul bolșevic stăpân. Ceea ce lumea tot mai spera să nu se întâmple s-a întâmplat. Soarta noastră e pecetluită“ – Fragment din Jurnalul lui Alexandru Lapedatu, datat 3 noiembrie 1917

Guvernul l-a însărcinat pe Alexandru Lapedatu (foto sus) să supravegheze drumul până la Moscova a așa-numitului „tren al băncilor“ si depozitarea Tezaurului Romaniei

În 20 noiembrie 1994, pe zidul unei case din Săcele a apărut o placă comemorativă închinată lui Alexandru Lapedatu. Strada, și ea, i-a împrumutat numele. Unii localnici au protestat. Câți mai știu, astăzi, cine a fost el? Fost președinte al Senatului și al Academiei, istoricul Alexandru Lapedatu și-a legat numele, printre altele, de o chestiune esențială în istoria țării: depozitarea Tezaurului Romaniei la Moscova.

Profesor la Saguna

Alexandru Lapedatu s-a născut în 1876, în satul Cernatul Săcelelor, de lângă Brașov. Cele patru sate, care formează astăzi orașul Săcele, se mândresc că au dat României opt academicieni. Tatăl lui Alexandru, profesorul Ioan Lapedatu, s-a căsătorit în Cernatu cu fata unui negustor înstărit. A predat, o vreme, la liceul „Șaguna“ din Brașov. După terminarea studiilor, Alexandru Lapedatu a ajuns cercetător la Biblioteca Academiei, apoi secretar al Comisiei Monumentelor Istorice. În iulie 1917, Guvernul l-a însărcinat să supravegheze transportarea la Moscova, cu așa-numitul „tren al băncilor“, a obiectelor aflate în patrimonial Ministerului Cultelor.

Jurnalul de la Moscova

Lapedatu a stat în Rusia din august 1917 până în 5 ianuarie 1918, timp în care a ținut un jurnal. Drumul spre Moscova a fost plin de peripeții. Conform Jurnalului sau, in ziua plecării, însoțitorii au aflat că au un vagon mai puțin, de era să rămână peste noapte cu lăzile pline de documente sub cerul liber, în ploaie. Călătoria a fost amânată. Vagoanele de clasa I fuseseră deja rezervate pentru rude, prieteni și chiar metrese ale mai-marilor vremii. Rușii, care nu asistaseră la îmbarcare, n-au vrut să ia în primire vagoanele, până când încărcătura n-a fost descărcată, reîncărcată și inventariată în fața lor. Trenul a plecat cu trei zile întârziere. Dincolo de graniță, soldații ruși dădeau năvală în vagoane. Au fost împiedicați să urce de cazaci, care păzeau cu arma în mână trenul ce le fusese încredințat.

Sala din Kremlin

„6 august 1917. La ora trei am ajuns la Kremlin, unde am depus lăzile într-o sală mică și umedă, sală care a fost acceptată, negreșit, fără să fi fost văzută“. „9 august 1917. Ocupați cu aranjamentul de la Casa de Depuneri, pe care l-am terminat. În subsolul acestei case avem 48 de lăzi, deasupra 26, iar la Kremlin 99“. „23 august 1917. Azi noapte am început mutarea lăzilor de la Kremlin la Casa de Lombard. Am dus, în 11 camioane, cam jumătate din ele, cele mai multe ale Ministerului de Externe și Interne, puține ale noastre (ale Ministerului Cultelor – n.r.) și ale Domeniilor“, scrie Lapedatu, în jurnal.

Cariera stralucita: ministru, senator, presedinte al Academiei Romane

Întors de la Moscova, Alexandru Lapedatu a fost desemnat expert al delegației României la Conferința de Pace de la Paris. După Marea Unire, a predat istoria veche la Universitatea din Cluj. A fost întemeietor și co-director al Institutului de Istorie din Cluj, director general al Arhivelor Statului, președinte al Senatului, ministru al Cultelor și Artelor (foto jos in acaesta postura, alaturi de Mitropolitul Visarion Puiu), academician și președinte al Academiei Române.

Activitate politica

Își începe activitatea politică în 1922, an în care este ales deputat al PNL. Face parte din guvernele liberale ale perioadei interbelice, mai întâi ca ministru al Cultelor și Artelor (30 octombrie 1923-27 martie 1926), când poartă tratative cu reprezentantul Vaticanului pentru încheierea unui Concordat menit să reglementeze situația Bisericii Romano-Catolice din România (1924). În timpul acestui mandat este invitat să participe la ședința Consiliului de Coroană de la Sinaia (31 decembrie 1925), în care acceptă decizia principelui Carol de a renunța la prerogativele de moștenitor regal. Ocupă în mai multe rânduri portofolii ministeriale. În timpul regimului autoritar al lui Carol II, după interzicerea partidelor prin decret-lege (1938), intră în Frontul Renașterii Naționale, fiind una dintre personalitățile de prim-plan ale formațiunii.

Ucis de bolsevici in temnita de la Sighet

Activitatea didactică și științifică este completată de activitatea sa culturală și publicistică. Este membru a numeroase societăți și comisii culturale și colaborează la numeroase reviste științifice și literare. La 9 iunie 1948, odată cu reorganizarea Academiei în cadrul regimului comunist, i se retrage calitatea de membru, fiind repus în drepturi ca titular, post-mortem, în 1990. După instaurarea regimului comunist, în cadrul represiunii împotriva liderilor partidelor politice ale perioadei interbelice, este arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 și întemnițat la Sighet viața. În 30 august 1950, băgat în celulă imediat după o dezinsecție, Alexandru Lapedatu moare sufocat de miros, fiind suferind de astm.

Operă stiintifica

Ca student al Facultății de Litere și Filosofie – secția Istorie – din cadrul Universității București a avut prilejul de a se specializa în studiul istoriei medievale cu personalități ca I. Bogdan, D. Onciul, N. Iorga. Alături de Nicolae Iorga, Spiru Haret, Kalinderu etc. s-a inițiat în cercetarea monumentelor istorice medievaleAlexandru Lapedatu a lăsat o bogată operă științifică: Documente istorice din arhivele Brașovului (1903), Câteva cuvinte asupra bisericilor Sf. Nicolae Domnesc și Trei Ierarhi (1904), Curtea de Argeș et ses monuments (1909), Scurtă privire asupra cestiunii conservării monumentelor istorice (1911), Monumentele noastre istorice în lecturi ilustrative (1914), Un mănunchi de cercetări istorice (1915), Miscellanee, Cuvinte comemorative, panegirice, ocazionale și politice (1925), monografii consacrate domnilor Radu cel Frumos, Vlad Călugărul, Ștefan cel Mare, Mihnea cel Rău; în 1998 i-a fost publicat volumul Amintiri.

Frații gemeni Ion și Alexandru Lapedatu – „Muresul si Oltul“

Despre frații gemeni Ion și Alexandru Lapedatu s-a spus că sunt ca Mureșul și Oltul. Izvorăsc din același loc, dar o apucă pe căi diferite. După 1918, însă, ambii au jucat un rol esențial în reorganizarea Transilvaniei. S-au născut în 14 septembrie 1876. Tatăl lor a murit când ei nu împliniseră un an. Până la 7 ani au locuit ba la bunica din partea mamei, în Săcele, ba la bunicii paterni, într-un sat sibian. În 1884, mama lor s-a recăsătorit cu un profesor din Iași, care avea patru copii. Căsnicia a durat 5 ani și a fost „un iad“, scria Ion în jurnalul său. La 14 ani, drumurile gemenilor s-au despărțit pentru multă vreme. Ion a rămas în grija bunicilor sibieni. După 1918, a fost unul dintre artizanii unificării monetare, profesor universitar la Cluj, academician, deputat și senator, ministru de Finanțe, guvernator al Băncii Naționale. În 1950, deși figura pe lista neagră, n-a fost arestat, deoarece era foarte bolnav. A murit în 1951, la București.

Cum am pierdut Tezaurul

În luna decembrie a anului 1916, tezaurul românesc este încredințat aliatilor din Rasarit  înspre buna păstrare la Kremlin. Situația de pe front era potrivnică României la sfarșitul anului 1916. Armatele combinate ale Puterilor Centrale ocupaseră majoritatea țării și amenințau fărâma de pământ ce încă era în mâini românești. Tezaurul românesc fusese transportat mai întai de la București la Iași pentru a nu fi capturat de inamic. Pe data de 14 decembrie, trenul format din 17 vagoane și păzit de 200 de jandarmi părașeste gara orașului Iași. În aceste vagoane erau 1.740 cutii conținând lingouri și monede de aur, dar și bijuteriile reginei Maria. În vara anului 1917 se ia decizia ca încă un transport să fie efectuat, din pricina temerilor unei eventuale înfrangeri a armatei române pe frontul moldovenesc. În valtoarea evenimentelor din anul următor, tezaurul pică în mâinile noii puteri bolșevice. În luna decembrie trupele rusești staționate lângă Iași vroiau asasinarea regelui Ferdinand și propagarea revoluției bolșevice. Armata romană intervine împotriva agitatorilor comuniști. Are loc ruperea legăturilor diplomatice aproape imediat cu România și are loc arestarea diplomatului Constantin Diamandi la Moscova. Pe 26 ianuarie 1918, Trotki confirma oficial temerile românești, acesta susținând că tezaurul va rămane în custodia guvernului sovietic.

Ce s-a returnat

În urma detensionării parțiale a relațiilor româno-sovietice, pe 16 iunie 1935 sosește în București un tren ale cărui 17 vagoane conțineau manuscrise, hărti, documente, colecții de artă, valută cât ăi alte bunuri istorice. Pe 12 iunie 1956 au fost primite alte obiecte de patrimoniu și de însemnătate culturală, cum ar fi Tezaurul de la Pietroasa, tablourile lui Nicolae Grigorescu, precum și alte aproape 40.000 de piese constând din icoane, monede de aur și argint, medalii, gravuri, tapiserii și obiecte de artă. Până în 1990 exista consensul ca Uniunea Sovietica retrocedase întregul tezaur românesc, dar cercetările ulterioare relevă lipsa celor aproape 100 de tone de aur ale primului transport. La aproape 100 de ani de atunci, aceasta problemă încă tensionează relațiile româno-ruse.

Vedeti: Profesorul Florin Constantiniu despre Tezaurul Romaniei, Acordul Averescu-Racovski si Basarabia . EXCLUSIV ZIARISTI ONLINE. VIDEO/FOTO/INFO/DOC

,

Ambasadorul Rusiei la București, Oleg Malghinov, a declarat într-un interviu la PRO TV că chestiunea istorică a Tezaurului nu este atât de simplă pe cât pare, nefiind nicio persoană care să poate certifica faptul că acesta mai există, iar politizarea problemei în România nu duce decât la discuții inutile.

Întrebat dacă Tezaurul României, care a fost trimis în Rusia în timpul primului război mondial (1914-1918), mai există, ambasadorul Oleg Malghinov nu a putut da un răspuns ferm.

Tezaurul a fost doar parțial restituit, în trei tranșe separate, în anii 1935, 1956 și 2008, ca un semn de bunăvoință al sovieticilor și ulterior al rușilor. Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituit, fapt pentru care el rămâne un subiect sensibil în relațiile diplomatice dintre cele două state.

„Aceasta este o chestiune istorică și nu este atât de simplă pe cât pare. Recunoașterea importanței discutării acestei chestiuni a stat la baza înființării în anul 2003 a unei comisii speciale de istorici, care să dezbată acest subiect. Cel mai important aspect aici este legat de alegerea formatului corect. Nu cred că există o persoană importantă, care să poată spună dacă există sau nu. Am citit declarația ministrului de Externe, care specifică că tezaurul există”, a afirmat Malghinov, într-un interviu difuzat duminică la emisiunea „După 20 de ani”, la PRO TV.

Diplomatul rus a insistat că discuțiile pe această temă trebuie purtate numai la nivelul Comisiei de istorici.
„Am văzut încercarea deputaților români de a include o prevedere în acest sens în rezoluția Consiliului Europei. Dar Consiliul Europei nu reprezintă formatul corespunzător. Când începe politizarea, încep discuții inutile. Aceste chestiuni s-au discutat în anul 2003. Istoricii sunt cei care trebuie să se așeze la aceeași masă, să discute această chestiune”, a argumentat Malghinov.

Potrivit acestuia, următoarea întâlnire a Comisiei mixte de istorici care analizează și problema Tezaurului a fost fixată pentru martie 2013, la București, însă politizarea blochează și discuțiile în acest cadru.

sursa: Adevarul.ro

,

După ce, zilele trecute, atât în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, cât și ministrul român de Externe, într-o declarație de presă, ca și în unele publicații bucureștene s-a evocat problema Tezaurului României, s-a consemnat o luare de poziție și pe site-ul „Vocea Rusiei”, care, dat fiind statutul acestuia, definit exact de titlul său ca exprimând opinia Kremlinului, este foarte importantă și trebuie cunoscută de cititorii noștri, ca și de politicieni. Faptul devine aproape obligatoriu întrucât este o intervenție ce șochează încă din primele rânduri, ea depășind atributele unui punct de vedere și devenind, pe măsură ce se parcurge textul, un avertisment dintre cele specifice Kremlinului bolșevic de la începutul anilor ’50. Adică din perioada în care se trecea ușor de la critici vehemente la amenințări violente, când arsenalul comentatorilor moscoviți era impregnat de climatul Războiului Rece din momentele sale de vârf, când locul argumentelor era luat de lovitul cu pumnul în masă, când forței cuvântului i se opunea direct forța militară, când unitatea unui stat, chiar „frâțesc”, era pusă în pericol de o simplă mahmureală a lui Stalin, când, înainte de toate și de orice, contau hegemonia sovietică și sfera sa de influență, tranșate la Yalta de același lider bolșevic, acompaniat cu brio de premierul britanic Winston Churchill și președintele american Franklin D. Roosevelt.

Semnat de Valentin Mândrășescu, un nume ce apare frecvent în „Vocea Rusiei” când este vorba de probleme românești, articolul a fost publicat la 12 octombrie, ora 9.53 (ora Moscovei), cu titlul „Despre Tezaur, revizionism și programul PPE”, el șocând prin faptul că, între altele, leagă Tezaurul românesc de… Kosovo, Osetia de Sud și chiar de Siria, pentru ca, mai târziu, să fie evocate și mișcările secesioniste din… Scoția, Catalonia și Veneția.

Încă de la început, ca să nu fie niciun dubiu asupra poziției exprimate de „Vocea Rusiei”, se precizează: „Utilizarea problemei Tezaurului în cadrul disputelor politice interne din România este o tradiție interesantă și destul de veche. Diverse forțe politice participă la un joc în care câștigă cel care reușește să «demonstreze» că oponentul a cedat în fața Moscovei. Traian Băsescu îl acuza pe Adrian Năstase de «renunțare la tezaur», iar Antena 3 lansează acuzații identice la adresa lui Mihai Răzvan Ungureanu. Ironic, nu-i așa? Așa cum se întâmplă de cele mai deseori, realitatea politică este mult mai pragmatică în comparație cu cea prezentată în discursurile publice ale politicienilor. Există anumite restricții în privința lucrurilor pe care politicienii le pot spune sau face la nivel internațional,aceste limitări de natură obiectivă sunt aplicabile atât marilor puteri, cât și altor țări. Ceea ce au făcut sau nu au făcut Adrian Năstase, MRU sau Traian Băsescu a fost deseori dictat de circumstanțe care țin de realitatea implacabilă a relațiilor internaționale, ACEASTĂ REALITATE FIIND DESEORI INVIZIBILĂ PENTRU OCHIUL LIBER” (subl.ns.).

Cum se poate constata, fiecare paragraf și chiar fiecare frază se pretează la comentarii, ele conținând afirmații dintre cele mai dure sau chiar neobișnuite Europei acestui timp. Dar să exemplificăm mai departe: „Problema Tezaurului nu este una economică sau istorică, ci una politică. Comentatorii entuziasmați excesiv de rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, prin care Rusia este chemată să negocieze cu «toate statele» în vederea restituirii unor «bunuri culturale», ar face bine să-și concentreze atenția asupra următorului detaliu: APCE a refuzat să includă în textul rezoluției o referire concretă la problema Tezaurului, așa cum au cerut reprezentanții României. Motivația «oficială» pe care delegația română a prezentat-o presei este penibilă. Se spune că mențiunea (menționarea – n.n.). Tezaurului a fost refuzată din cauza faptului că este «prea specifică». Rezoluția adoptată de APCE a fost foarte critică la adresa Rusiei și extrem de specifică, particularizând o serie întreagă de acuzații, începând cu presupusele «derapaje» de la principiile democratice și terminând cu cazul Pussy Riot. În mod normal, APCE ar fi inclus în rezoluție pretențiile tuturor țărilor care au probleme asemănătoare cu cea a Tezaurului, măcar pentru a irita Moscova. Motivul pentru care această instituție europeană s-a limitat la o recomandare generică ține de o realitate geopolitică implacabilă. Din perspectiva internațională, Tezaurul face parte dintr-un imens ghem de probleme care au fost tranșate definitiv și irevocabil în cadrul tratativelor de pace după încheierea celui de – Al Doilea Război Mondial. Revizuirea oricărui element, oricând (sau oricât? – n.n.) de mic sau insignifiant, are potențialul să deschidă o veritabilă cutie a Pandorei în privința revizuirii la scară largă a rezultatelor războiului, iar deputații europeni, oricât de rusofobi ar fi unii dintre ei, momentan preferă să nu se joace cu focul”.

Așadar, autorul invocă REZULTATELE CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ȘI TRATATELE CE AU CONSFINȚIT ÎNCHEIEREA LUI. Să reținem acest lucru, întrucât, în final, aceleași fapte sunt abandonate sau ignorate! Pe urmă, el asociază parlamentarii europeni la ideea moscovită privind rezolvarea problemei Tratatului, ceea ce este fals și contrazis chiar de reuniunea respectivă a APCE.

„Vocea Rusiei” continuă astfel: „În ultimii ani, varii actori internaționali au încălcat cu bună știință câteva principii care au fost considerate inviolabile. De fiecare dată, mai devreme sau mai târziu, violarea acestor principii a dus la o «reproducere în oglindă» a acțiunilor unor forțe din Occident. De exemplu, se poate spune că precedentul creat în Kosovo a deschis calea către independența Osetiei de Sud. Probabil, unul dintre motivele pentru care o intervenție militară în Siria încă nu a avut loc este legat de faptul că mulți factori de decizie conștientizează tipul de precedent care ar fi fost creat în această situație și modul în care acesta ar putea fi folosit de alte Mari Puteri. Se pare că s-a ajuns într-o situație în care există un consens tacit în privința necesității de a evita crearea unor precedente care ulterior pot provoca consecințe imprevizibile”.

Mergând pe linia amintită a legăturilor aberante, forțate și distorsionate, articolul ajunge la ceea ce el numește „Tendințele revizioniste pe care le manifestă unele forțe politice de la București”, afirmând tranșant că acestea „sunt periculoase în primul rând pentru România. Statele din UE deja încep să «scârțâie» sub presiunea crescândă a mișcărilor secesioniste (Scoția, Catalonia, Veneția etc.) a căror forță devine mai mare pe măsura adâncirii crizei economice globale”. Ca să vezi cât de periculos este să se evoce problema Tezaurului și unde se poate ajunge din acest motiv!

Respectând faimosul adagiu, potrivit căruia sfârșitul încoronează opera, „Vocea Rusiei” preia locul liderilor bolșevici de la Kremlin, care, până mai ieri, nu se dădeau în lături de la nimic când voiau să-și impună punctul de vedere. Cum se va vedea, România este amenințată fără nicio reținere cu „secesiunea Transilvaniei”, precedată de o „autonomie” a aceluiași teritoriu, așa cum le-ar fi promis liderilor UDMR unii lideri ai PPE. Totodată, ca avertismentul să fie luat în seamă și de Bruxelles, pe plan general i se flutură Europei spectrul unui nou război mondial: „Revizuirea ansamblului de probleme care au fost închise după cel de-al Doilea Război Mondial ar putea avea consecințe nefaste pentru revizuitori, mai ales în contextul în care mulți politicieni români își doresc din tot sufletul crearea unei Europe federalizate în care suveranitatea să fie concentrată la Bruxelles. Dacă birocrația bruxelleză poate impune un președinte sau anula rezultatul unui vot popular, atunci ce o va împiedica să redeseneze harta împărțirii teritoriale a unei federații europene? Această întrebare este cu atât mai valabilă în contextul declarației lui Kelemen Hunor, care susține că a obținut o «promisiune fermă» din partea președintelui PPE, Wilfried Martins, care s-a angajat să sprijine includerea în programul PPE a «chestiunii autonomiei». Dorința de a implica Europa în calitate de arbitru autoritar în disputele internaționale pe care le are România, ar putea avea «efecte secundare» foarte costisitoare”.

Textul „Vocii Rusiei” nu se oprește aici, după această amenințare publică fără precedent la adresa României, dacă luăm în seamă multe decenii trecute. El are și un post scriptum, în care este invocat numele lui Stalin și se afirmă că EL ESTE CEL CARE NE-A DAT TRANSILVANIA CADOU LA SFÂRȘITUL RĂZBOIULUI, ȘI NU AM RECĂPĂTAT-O DATORITĂ JERTFELOR ȘI SÂNGELUI SUTELOR DE MII DE ROMÂNI DE PE FRONTUL DE VEST.

Cum spuneam, finalul „Vocii Rusiei” este halucinant: „PS: Efectele Dictatului de la Viena au fost anulate prin voința lui Iosif Stalin, care le-a restituit românilor Transilvania de Nord. Cine va anula un eventual «Dictat de la Bruxelles»?”.

Așa cum se constată, „Vocea Rusiei” face la sfârșit și bine plasat una dintre cele mai dure afirmații, ea susținând mai mult decât deschis că UE va hotărî soarta Transilvaniei în detrimentul „țării mamă”, dar, spre deosebire de trecut, când destinul teritoriului a fost schimbat de „Părintele popoarelor”, de data aceasta nu va mai avea cine să facă același lucru! Culmea ironiei, mai înainte se invocau rezultatele și tratatele ce au pus capăt războiului – ele decizând inclusiv soarta Tezaurului! – și au consfințit noua ordine, chiar și cazul Transilvaniei, acum, aceleași documente sunt respinse ori ignorate, în funcție de interesele unei mari puteri precum Rusia.

În peste 40 de ani de activitate jurnalistică pe probleme internaționale, am avut extrem, extrem de rar ocazia să citesc și să comentez texte precum cel de mai sus. Atât eu, cât și alți confrați am avut aceeași impresie: este vorba, în fond, de un ordin fățiș și arogant de a lua poziția de drepți și a ține gura închisă în fața puterii de la Răsărit!

Petre Nicolae-16 octombrie 2012

,

Tezaurul de la Moscova„6 august 1917. La ora trei am ajuns la Kremlin, unde am depus lăzile într-o sală mică și umedă, sală care a fost acceptată, negreșit, fără să fi fost văzută”. „9 august 1917. Ocupați cu aranjamentul de la Casa de Depuneri, pe care l-am terminat. În subsolul acestei case avem 48 de lăzi, deasupra 26, iar la Kremlin 99  […] 23 august 1917. Azi noapte am început mutarea lăzilor de la Kremlin la Casa de Lombard. Am dus, în 11 camioane, cam jumătate din ele, cele mai multe ale Ministerului de Externe și Interne, puține ale noastre (ale Ministerului Cultelor – n.r.) și ale Domeniilor”, scrie în jurnalul său Alexandru Lapedatu[ ], însoțitor al trenului care a transportat Tezaurul la Moscova.

Scrisoarea Băncii Naționale a României, referitoare la Tezaurul Românesc de la Moscova, înaintată Mareșalului Ion Antonescu – conducătorul Statului, la 13 noiembrie 1941.

I.

BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
NR. 5479
C o p i e

Inreg. La Președinție Consiliului de Miniștri,
Cab. Civil sub nr. 16.489 din 13 noiembrie 1941.

Domnule Mareșal,

Pentru a întregi raportul nostru anterior privitor la Tezaurul Român de la Moscova, avem onoarea să vă comunicăm următoarele:
La sfârșitul lunii Decembrie a anului 1916, Banca Națională a României, din îndemnul Guvernului și cu al său consimțământ, a evacuat la Moscova, odată cu bijuteriile Reginei Maria în valoare de 7.000.000 lei aur, întregul său stoc metalic, care se ridică la 314.580.456,84 lei aur. Delegații autorizați ai Guvernului țarist și-au luat în scris angjamentul solemn față de România și Banca Națională, să păstreze și să restituie valorile pe care le-au primit, depunându-le apoi după o minuțioasă verificare, terminată la 16 februarie 1917, în Cetatea Kremlin. În urma revoluției din Februarie, Guvernul provizoriu sub președinția lui Lvof venind la 14 Martie 1917 în fruntea Rusiei și declarând că recunoaște toate obligațiunile luate față de Aliați de Guvernul țarist, în mod implicit a ratificat și garanțiile date în privința păstrării și înapoierii Tezaurului nostru depus la Moscova, care era proprietatea particulară a Băncii Naționale.

Domniei sale
Domnului Mareșal Ion Antonescu
Conducătorul Statului

Cu câteva zile înainte de luptele de la Mărășești, la sfârșitul lunii Iulie a anului 1917, punerea în siguranță a tuturor comorilor românești ce se aflau în Moldova, a ispitit din nou mințile conducătorilor noștri. Măsurile în vederea transportului s-au luat în grabă. Valorile trimise de Banca Națională cu acest prilej și care au fost depozitate tot la Kremlin, se ridicau la 1.594.836.721,o9 lei, din care aurul efectiv reprezenta 574.523,57 lei, iar arhiva 500.000 lei. Avutul celorlalte instituții publice și private expediate prin Casa de depuneri și instalat în compartimentele de la Sudnaia Kassa, depășea șase miliarde și jumătate lei aur. Delegații oficiali ai celui de al doilea Guvern de coaliție rus prezidat de Kerenschi, au garantat în scris deponenților păstrarea și restituirea intactă a ambelor depozite. Din cele expuse rezultă că prin cele două transporturi s-au expediat la Moscova, sub numele de Tezaurul Român, următoarele valori: (vezi tabel nr.1 și nr.2):

După semnarea pactului de neagresiune dintre România și U.R.S.S. (31 iulie 1933) ni s-au restituit o parte din valorile cuprinse în Tezaurul de la Moscova în cursul anului 1936. La 16 iunie 1935 au sosit în Gara Obor – București 17 vagoane care cuprindeau 1.436 lăzi în greutate de 127.584 kg. Lăzile au fost distribuite între diferitele instituții așa cum se artă în anexa 1.
Toate lăzile primite erau violate și răvășite. În general s-au restituit obiectele fără nici o valoare: bilete …….. Băncii Naționale tipărite în Rusia …….. publice … ………… din 14 Octombrie 1920, documente fără însemnătate, arhive, registre etc. Este regretabil faptul că la primire nu s-a întocmit un inventar amănunțit al tuturor obiectelor ce ni s-au restituit. Încercând această reconstruire, acum, după mai bine de 6 ani, am ajuns la concluzia că valoarea tezaurului ce nu ne-a fost restituit se ridică la suma de 6.067.153.343,19 lei aur sau 371.855.828.404,12 lei actuali, așa cum se arată în tabloul următor (1):
Transformarea leilor aur în lei actuali s-a făcut după următorul curs oficial:
1 leu aur + 61,29 lei hârtie, adică cursul de stabilizare al Fr. Elvețian care a fost de 32,258 lei + 29,032 lei reprezentând prima de 90% = 61,29 lei actuali. Dacă transformarea leilor aur am fi făcut-o după cursul real (1 leu aur = cca. 200 lei actuali), cifra de 371.855.828.404,12 lei actuali ar fi trebuit să fie aproximativ 3,26 ori mai mare.
Oricum cifra pe care am stabilit-o mai sus este cu mult mai mică decât cea reală, pentru următoarele motive:
– Depozitele particulare trimise la Moscova în plicuri sigilate de fiecare depunător, au fost declarate pentru o valoare mai mică decât cea adevărată, pentru ca taxele de păstrare să fie mai mici.
– Manuscrisele, documentele, cărțile vechi, medaliile, monedele, sigiliile, obiectele de muzeu etc. trimise de Academia Română și care nu au fost restituite, așa cum vede anexă no. 2, reprezintă o valoare care nici nu poate fi precizată.

Observația de la punctul 2) este valabilă și pentru celelalte obiecte trimise de diferite biserici, mănăstiri și muzee din țară. În această privință menționăm Tezaurul de la Pietroasa în greutate de 18 kg aur și care era considerat ca o podoabă a României, fiind citat în toate manualele străine de artă veche.

În sfârșit, trebuie să mai adăugăm că în cifra arătată mai sus nu se cuprinde valoarea tipografiei Bănci Naționale instalată la Moscova (225.000 ruble) și nici disponibilitățile acestei Bănci pe care le avea la Agențiile lui Credit Lyonnais din Petersbourg, Odesa și Moscova și a căror valoare era de 5.222.051,46 ruble.
În rezumat putem afirma că URSS urmează să ne restituie suma de cel puțin 371.855.828.404,12 lei reprezentând contravaloarea Tezaurului Român depus la Moscova.
Această sumă se repartizează conform tabloului (2) :

Anexa nr. 1

T A B L O U L
Privitor la modul cum s-au distribuit cele 1.436 lăzi care făceau parte din Tezaurul Român și care au sosit la București în ziua de 17 iunie 1935

Anexa nr.2
L I S T A
Obiectelor proprietatea Academiei Române care făceau parte din Tezaurul de la Moscova și nu au fost restituite în iunie 1935
Manuscrise:
Manuscrisul românesc nr. 2438: Dosar cu corespondență și hârtii de la Moise Nicoară (F. prețios).
Manuscrisul românesc nr. 3732: Ceaslov scris în anul 1821.
Manuscrisul ruso-român nr. 3693: Despre fizionomie, din anul 1773.

Documente:
Document 155, cu pecete mare legată: Așezământ domnesc din anul 1799 pentru mănăstirile din Țara Românească.
Document 240, cu pecete mare legată: Hrisov domnesc din 1817 pentru întărire și stăpânire asupra unei moșii din Țara Românească.
Document 135/X: Hrisov domnesc din Țara Românească, anul 1799 pentru un da de țigani.
Document 29/LXVIII: Hrisoave domnești din anii 1726 și 1761 pentru confirmări de proprietate asupra unor moșii din Moldova.
Document 28/LXVIII:
Document 298 (CXLIX: Catastih de bresle din Buzău 1820.
Document 39/XLI: Zapis de mărturie din anul 1613.
Document 130/II: (cu cuprins necunoscut).
Document 197 – 202/CLIV: Hrisoave domnești din anii 1671-1682 privitoare la confirmări de proprietate asupra unor moșii din Țara Românească.
Document 210/CLIV: idem, din anul 1764.
Documentele 211, 213, 216/CLIV: Cărți și porunci domnești, din anii 1767–1776, în chestiuni de procese între proprietarii de moșie din Țara Românească.
Documentele 217, 221, 225/CLIV: Hrisoave domnești din anii 1776-1786 privitoare la danii și întăriri de proprietăți din Țara Românească.
Documentele 235, 260, 272, 276/CLIV: Idem pentru scutelnici și alte privilegii date unor boieri și clerici din Țara Românească între anii 1801-1825.

– Cărți românești vechi:
Nr. 3 Evangheliar slav 1512.
11 Evangheliar slav (Coresi) Brașov 1562.
15 Sbornic slav (Coresi) 1568.
16 Psaltire rom. (Coresi) 1570.
37 Psaltire cu Ceaslov, Govora 1638-41 (slav).
43 Învățături, Câmpulung 1642.
46 Evang. Învățătoare Deal 1644.
61 Îndreptarea legii, 1652 Târgoviște.
64 Cetehism calvinesc, Belgrad 1656.
67 Vito Pulitoș Catehism, Roma 1677.
68 Cheia înțelesului, Buc.
70 Dosoftei, Psalt. Slavo-rom. Iași 1680.
71 Liturghie, Iași 1680.
130 Liturghie greco-arată, Buc. 1702.
157 A. Evanghelie georgiană Tiflis 1709.

– Colecția de monede a Academiei Române, conținând piese de argint de la Domnii Țării Românești și ai Moldovei; de aur și de argint de la principii Transilvaniei; de la Cuza Vodă, de aur, de argint și de aramă de la Carol Circa 6.000 piese, monede străine în special polone, ungurești, sârbești și bulgărești de aur și de argint, 2.500 deci în total 8.500 piese.
– Colecția Statului, conținând monede antice de aur, argint și bronz, cca. 7.000 piese.
– Colecția de medalii a Academiei Române, românești și străine de aur, argint și aramă, ca. 1.500 piese.
– Sigilii de metal (aur, argint și aramă) și de ceară, ca. 200 bucăți.
– Greutăți (panouri) antice cca. 70 bucăți.
– Obiecte de muzeu:
– Clopoțel de argint de la Vasile Lupu;
– Călimară de argint (de brâu) a lui Radu Grecianu;
– Inelul de logodnă a lui Gr. Al. Ghica;
– Două inele de aur de la B.P.Hașdeu;
– Patru cercei de argint și 10 nasturi de argint din tezaurul de la Tifești;
– Decorația „Steaua României” în gradul de ofițer și gradul de mare cruce cu cifra lui Cuza Vodă;
– Crucea de argint a lui Vasile Dascălu din 1798;
– Ceasornic de argint având pe un capac Steaua Principatelor Unite și cifra lui Cuza Vodă.

II.

MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE
………
15/18 MAI 1918

R E F E R A T
Asupra evacuării în Rusia a arhivelor
Ministerului Afacerilor Străine

Importanța istorică a arhivei Ministerului Afacerilor Străine a determinat, încă de la începutul războiului, în August 1916, luarea măsurilor necesare de apărare mai întâi contra deselor incursiuni aeriene, iar mai târziu contra pericolului iminent al invaziei. Instalată – fără chibzuință – în etajul superior al Palatului Sturdza unde, prin faptul bombardărilor zilnice, se găsea expusă la o distrugere sigură, toată partea importantă a arhivei a fost încărcată în lăzi și pusă la adăpost în pivnițele boltite ale Palatului Ministerului Lucrărilor Publice. Când primele zile nenorocite ale campaniei noastre au început s inspire griji serioase pentru siguranța capitalei, adică spre sfârșitul lunii Septembrie 1916, s-a găsit cu cale ca aceste lăzi să fie transportate la Iași, unde au fost depuse parte în localul Prefecturii Poliției, iar parte în localul Sfintei Mitropolii. Odată cu evacuarea capitalei – în Noiembrie 1916 – s-a adus apoi în Iași și restul arhivei necesare continuării serviciului, lăsându-se la București, în Palatul Sturdza, numai ce era cu totul lipsit de importanță istorică sau inutil lucrărilor curente ale birourilor. Situația continuă însă să prezinte mari îngrijorări; luptele urmau amenințătoare și retragerea pripită a armatelor noastre era departe de a inspira vreo garanție de securitate pentru refugiul de la Iași al autorităților civile; de aceea pentru orice eventualitate, s-a ordonat reîmbarcarea arhivelor importante și expedierea lor în rusia, profitându-se, pentru aceasta de călătoria Domnului Președinte al Consiliului Brătianu la Petrograd. Au fost expediate cu această ocazie – în ziua de 4 ianuarie 1917 – 16 lăzi conținând arhiva veche, întreagă corespondența politică a Legațiunilor, dosarele și originalele Convențiilor României, arhiva războiului de la 1877 aceea a războiului balcanic din 1913, dosarele de fruntari, afacerile macedonene, arhiva Consulatelor din Cernovitz și Rusciuk, telegramele cifrate și corespondența politică confidențială a Cabinetului Ministrului etc., cu un cuvânt tot ce era mai indicat să fie salvat în caz de totală ocupare a Țării. Peste o lună – adică la 3 februarie 1917 – ivindu-se o nouă ocazie sigură, s-a mai expediat tot la Petrograd, alte 12 lăzi conținând restul arhivelor ce nu putuse fi încărcate la primul transport; ele au fost puse sub paza Domnului căpitan Petrescu-Tocineanu, atașat la misiunea militară din Rusia, căruia Guvernul rus pusese la dispoziție două vagoane pentru transportul efectelor personale ale Domnului Ministru Diamardy. Se găsesc deci astăzi la Petrograd, 28 lăzi oficiale depuse în chiar localul Legațiunii, unde s-a închiriat camerele necesare.

A venit în sfârșit epoca ultimelor lupte glorioase din vara 1917; în așteptarea sfârșitului lor înălțător, incertitudinea și panica au fost însă continue și mari; prepararea evacuărilor oficiale a fost reluată; Banca națională – după expedierea încă din București a stockului său metalic – a început transportarea ultimelor sale depozite și a titlurilor; Cassa de Depuneri, Creditele Funciar și Urban, Băncile Marmorosch, Românească, de Credit etc. au beneficiat de același tren oficial, păzit militărește și și-au expediat toate depozitele și reistrele la Moscova. În același tren, a plecat în primele zile din August 1917 – s-au mai expediat colecțiile Academiei și Ministerului Instrucțiunii Publice, arhivele Primăriei București, ale Direcțiunii Siguranței Generale, ale Camerei și Senatului, ale Președinției Consiliului, precum și ultimele lăzi cu arhive ale Ministerului Afacerilor Străine, însoțit de efectele personale ale funcționarilor săi (din care câțiva fuseseră deja evacuați la Cherson).
Toate aceste colete au fost depuse cu protocoalele în regulă, parte la Kremlin, pare la Cassa de Depunere și Consemnațiuni din Moscova, unde se găsesc încă și acum afară de coletele Președinției Consiliului și Personalului Ministerului, precum și câteva din lăzile cu arhive care au fost aduse înapoi pe la 15 decembrie 1917.

În momentul de față se mai găsesc la Moscova 11 colete oficiale aparținând Ministerului Afacerilor Străine. Conținutul lor este variat; el prezintă desigur o importanță însemnată pentru mersul lucrărilor Ministerului, dar nu și din punctul de vedere politic; singură corespondența telegrafică a Direcțiunii Munițiilor – aflată în una din lăzi – ar avea un caracter de discrețiune.

DIRECTORUL CABINETULUI MINISTRULUI
Ministru Plenipotențiar
(ss) Const. Contzescu
12/26 mai 1918

III.

MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE
București, 3 ianuarie 1921

Ministerul Afacerilor Străine
Înregistrat sub nr. 3610
din 3 februarie 1921

Domnule Ministru,

Potrivit însărcinării ce ați binevoit a-mi da, am onoarea a raporta:
N-am văzut niciodată, necum să am în păstrare, rapoartele politice, conținând tratările Guvernului român cu Guvernele Statelor aliate înainte de intrarea României în război. Asemenea rapoarte, de natură extra-confidențiale, dacă nu au fost reținute de domnul Ion I.C. Brătianu, pe atunci Președinte al Consiliului de Miniștri, sau de domnul Ministru al Afacerilor Străine Em. Porumbaru, au fost în orice caz încredințate spre păstrare Domnului Ministru C. Contzescu care a îndeplinit timp de mai bine de patru ani, 1914-1918, funcțiunea de Director al Cabinetului Ministrului.

Atât la evacuarea arhivelor din București la Iași cât și de la Iași la Petrograd sau Moscova, Domnul Ministru C. Contzescu s-a ocupat singur cu împachetarea și așehzarea în lăzi, pe care și le închidea și sigila personal, a arhivei confidențiale încredințate D-Sale, așa că personalul Serviciului Arhivelor nu era n măsură să cunoască conținutul acestor lăzi.
Am expediat la Petrograd:
16 lăzi cu ocazia plecării Domnului Prim-Ministru Ion I.C. Brătianu în seara zilei de 4 ianuarie 1917 și anume:
Lăzile nr. 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11 și 12 ale Serviciului Arhivelor;
Lăzile nr. 5, 8, 9 și 10 ale Cabinetului Ministrului;
Un cufăr albastru fără nr. cu inițialele M.A.F. (adnotația domnului Contzescu: rapoarte politice confidențiale până la 1916);
Două cufere roșii ale domnului secretar general C. Nano.
O ladă a Consulatului din Rusciuk;
12 Lăzi prin dl. Locotenent Petrescu – Tocineanu, la 3 februarie 1917;
Lada nr. 6 a Cbinetului Ministrului;
Lăzile nr. 1, 2, 3, 4, 13 și 15 ale Serviciului Arhivelor;
Două lăzi ale Consulatului din Rusciuk;
Ouă lăzi ale Direcțiunii Protocolului.
Am expediat la Moscova, odată cu valorile băncilor, la 28 iulie 1l917, 10 lăzi, dintre care una Cabinetului Ministrului (lada nr. 4) și celelalte ale Serviciului Arhivelor și un dulap nr. 5 al Domnului Ministru C. Contzescu.
Arătarea conținutului acestor lăzi se găsește în inventarul aci-alăturat întocmit de domnul Ministru C. Contzescu, în care pe lângă conținutul lăzilor Serviciului Arhivelor scos din inventarul alcătuit de sub ……… ……… …… Lăzilor Cabinetului Ministrului.

În prezent nu avem în păstrarea Serviciului Arhivelor decât arhiva cuprinzând lucrările curente, pe care n-am expediat-o la Moscova și tot ceea ce s-a dat la Serviciul Arhivelor din August 1917 încoace, adică hârtii curente sau telegrame și rapoarte politice, în cea mai mare parte cu caracter pur informativ.
Desfăcând acum două luni, din ordinul Domniei Voastre, o ladă a Cabinetului Ministrului adusă de la Iași, n-am găsit într-ânsa decât copii de telegrame cifrate sau en clair, așezate pe Legațiuni, aproape toate din anii 1917-1918 și multe hârtii de natură diferită, cu data între anii 1914 și 1918, dealtfel fără mare însemnătate, reținute de Domnul Ministru C. Contzescu.
Alătur un referat și un inventar, întocmite de domnul ministru C. Contzescu cu ocazia dării în judecată, în vara anului 1918, a Cabinetului Ion I.C. Brătianu, când s-a cerut să se pună la dispozițiunea Comisiunii de judecată dosarele cuprinzând actele referitoare la tratativele care au precedat intrarea României în război.

ȘEFUL SERVICIULUI ARHIVELOR
(ss) c. Țiulescu

IV.

MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE

I N V E N T A R U L
Arhivelor Ministerului Afacerilor Străine expediate în Rusia

Transportul I la Petrograd
4 ianuarie 1917

Lada nr. 1 – Corespondența politică a Legațiunilor de la 1910-1918;
Chestiunea Dunării în timpul războiului balkanic. Cele din 1914-1916;
Chestiunea Episcopatului pentru Aromâni, rapoarte politice cu caracter informativ numai.
Lada nr. 2 – Convențiuni cu Statele Străine: comerciale, extrădare etc.
Lada nr. 3 – Convențiuni cu Statele străine: saniare, poștale, telegrafice, navigație, politice, juridice, de delimitare etc.
Lada nr. 4 – Dosarele personale ale funcționarilor:
” de congedii ale funcționarilor ;
Lada nr. 5 – Corespondența relativă la încheierea Convențiunilor;
Lada nr. 6 – I d e m
Lada nr. 7 – Dosarele războiului de la 1877-78;
Lada nr. 8 – I d e m
Lada nr. 9 – )
Lada nr. 10 – Corespondența politică a Legațiunilor și
Lada nr. 11 – Consulatelor României până la anul 1914.
Lada nr. 12 –
Lada nr. 13 –

Lada nr. 14 – Corespondența relativă la fruntarii;
Lada nr. 15 – Chestiunea macedoneană;
– Corespondența Consulatului din Cernăuți;
– Proocoalele revizuirii fruntariei cu Austro-Ungaria .

Transportul al II-lea la Petrograd
8 februarie 1917

Lăzile de la nr. 16-28

Rapoartele politice confidențiale ale Legațiunilor și Consulatelor de la 1914 până la Februarie 1917 (afară de cele primite direct și reținute de domnul I. C. Brătianu)
Telegramele cifrate confidențiale de la 1l914-1917 (afară de cele primite direct și reținute de Dl. I.I.C. Brătianu).
Arhiva Consulatului din Rusciuk.
Arhiva Direcțiunii Protocolului.

Transportul al III-lea la Moscova
8 August 1917

11 lăzi – Arhive fără importanță politică.

V.

T A B L O U
De actele din Arhivele Statului de la București, nerestituite încă de la Moscova

O parte din actele casei noastre domnitoare și în special actele examenului de bacalaureat al Prințului Carol.
O parte din actele bisericii Sf. Vineri – Hereasca, ce fuseseră depuse la această Direcțiune.
Un număr de 245 documente 5 pachete tot cu documente neinventariate.

Director general,
ss. A. Sacerdoțeanu

Arhivar,
ss, I. C. Dobrescu

Pentru conformitate,

VI.

BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE
BUCUREȘTI

L I S T A
Materialelor nerestituite de la Moscova

Manuscrise:
Nr. 2.438
6.l93, despre fizionomie, an 1773 (ruso-român)
3.732, Ceaslov, an 1821 (român)

Cărți românești vechi:
Nr.
3. Evangheriar slav, 1518;
11. Evangheriar slav (Coressi), Brașov 1562
15. Sbornic slav (Coresi) 1570
16. Psaltire rom. (Corsi) 1570.
37. Psaltire cu Ceaslov, Govora, 1638+41, slav.
43. Învățături, Câmpulung 1642.
46. Evang. Învățătoare, Deal. 1644.
51. Îndreptarea Legii, 1652, Târgoviște.
64. Catehism calvinesc, Belgrad 1656.
67. Vito Pilutio, Catehism, Roma 1677.
68. Cheia înțelesului, Buc. 1678.
70. Dosoftei, Psalt. Slavo-rom. Iași 1680.
71. Dosoftei Liturghie, Iași 1680.
130. Liturghie greco-arabă, București 1702.
157. A. Evanchelie georgiani Tilflis. 1709.

Documente peceți:
Nr. 155
Nr. 2540.

Documente:
Nr. 135. (pachetul X)
45. ” XV.
129 ” XVI.
23. ” XXIX.
57. ” XXX
139-140 ” XLV
28-29 ” LXVIII
57. ” LXXXVII.
23. ” XC.
176. ” CXXVI.
145-146 ” CXXVIII.
293. ” CXLX.
39. ” XLI
130. ” II.
134. ” LIII.
56. ” XCV.
137. ” CXXX.
25. ” XC
197-202.Pachetul
210-211 ”


221. ”
225. ”
235. ”
260. ”
272. ”
276. (din pachetul CLV)


12. (din pachetul CLV)

Colecția de monede a Academiei Române:
Conținând piese de argint de la Domnii Țării Românești și ai Moldovei; de aur și de argint de la principii Transilvaniei; de la Cuza-Vodă de aur, de argint și de aramă de la Carol I, circa 6.000 piese; monede străine în special polone, ungurești, sârbești și bulgărești de aur și de argint, circa 2.500; deci în total 8.500 piese.

Colecția Statului:
Conținând monede antice de aur, argint și bronz circa 7.000 piese.

Colecția de medalii a Academiei Române:
Românești și străine, de aur, argint și aramă, circa 1.500 piese.

Sigilii de metal:
(aur, argint și aramă) și de ceară, circa 200 bucăți.

Greutăți (Ponduri) antice:
Circa 70 bucăți.

Obiecte de Muzeu:
Clopoței de argint de la Vasile Lupu.
Călimară de argint (de birou) a lui Radu Greceanu.
Inelul de logodnă a lui Gr. Al. Ghica.
Două inele de aur de la B.P. Hajdeu.
Patru cercei de argint și 10 nasturi de argint din tezaurul de la Țifești.
Decorația „Steaua României” în gradul de ofițer și în gradul de mare cruce cu cifra lui Cuza-Vodă.
Crucea de argint a lui Vasile Dascălul din 1793.
Ceasornic de argint având pe un capac Steaua Principatelor Unite.
Coșuleț de argint cu Steaua Principatelor Unite și cifra lui Cuza Vodă.
Valoarea aproximativă al tuturor materialelor nerestituite este de 12-15 milioane lei.
Pentru conformitate,
Băiculescu

Apud: Gh. Buzatu, România și Marile Puteri (1939-1947), București, Ed. Enciclopedică, 2003, p. 244 și urm.
——————————————————————————————————-
[1] Alexandru Lapedatu (2 septembrie 1876 – 30 august 1950). Istoric, diplomat, profesor și om politic, președinte al Senatului (16 noiembrie 1936-20 martie 1937); președinte al Academiei Române (1935-1938). Alexandru Lapedatu a stat în Rusia din august 1917 până în 5 ianuarie 1918, timp în care a ținut un jurnal: „Drumul spre Moscova a fost plin de peripeții. În ziua plecării, însoțitorii au aflat că au un vagon mai puțin, de era să rămână peste noapte cu lăzile pline de documente sub cerul liber, în ploaie. Călătoria a fost amânată. […] Rușii, care nu asistaseră la îmbarcare, n-au vrut să ia în primire vagoanele, până când încărcătura n-a fost descărcată, reîncărcată și inventariată în fața lor. Trenul a plecat cu trei zile întârziere. Dincolo de graniță, soldații ruși dădeau năvală în vagoane. Au fost împiedicați să urce de cazaci, care păzeau cu arma în mână trenul ce le fusese încredințat.”

,

Locul argumentelor luat de lovitul cu pumnul în masă

După ce, zilele trecute, atât în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, cât și ministrul român de Externe, într-o declarație de presă, ca și în unele publicații bucureștene s-a evocat problema Tezaurului României, s-a consemnat o luare de poziție și pe site-ul „Vocea Rusiei”, care, dat fiind statutul acestuia, definit exact de titlul său ca exprimând opinia Kremlinului, este foarte importantă și trebuie cunoscută de cititorii noștri, ca și de politicieni. Faptul devine aproape obligatoriu întrucât este o intervenție ce șochează încă din primele rânduri, ea depășind atributele unui punct de vedere și devenind, pe măsură ce se parcurge textul, un avertisment dintre cele specifice Kremlinului bolșevic de la începutul anilor ’50. Adică din perioada în care se trecea ușor de la critici vehemente la amenințări violente, când arsenalul comentatorilor moscoviți era impregnat de climatul Războiului Rece din momentele sale de vârf, când locul argumentelor era luat de lovitul cu pumnul în masă, când forței cuvântului i se opunea direct forța militară, când unitatea unui stat, chiar „frâțesc”, era pusă în pericol de o simplă mahmureală a lui Stalin, când, înainte de toate și de orice, contau hegemonia sovietică și sfera sa de influență, tranșate la Yalta de același lider bolșevic, acompaniat cu brio de premierul britanic Winston Churchill și președintele american Franklin D. Roosevelt.

A.P.C.E. a refuzat să includă în textul rezoluției o referire concretă la problema Tezaurului, așa cum au cerut reprezentanții României.

Semnat de Valentin Mândrășescu, un nume ce apare frecvent în „Vocea Rusiei” când este vorba de probleme românești, articolul a fost publicat la 12 octombrie, ora 9.53 (ora Moscovei), cu titlul „Despre Tezaur, revizionism și programul PPE”, el șocând prin faptul că, între altele, leagă Tezaurul românesc de… Kosovo, Osetia de Sud și chiar de Siria, pentru ca, mai târziu, să fie evocate și mișcările secesioniste din… Scoția, Catalonia și Veneția. Încă de la început, ca să nu fie niciun dubiu asupra poziției exprimate de „Vocea Rusiei”, se precizează: „Utilizarea problemei Tezaurului în cadrul disputelor politice interne din România este o tradiție interesantă și destul de veche. Diverse forțe politice participă la un joc în care câștigă cel care reușește să «demonstreze» că oponentul a cedat în fața Moscovei. Traian Băsescu îl acuza pe Adrian Năstase de «renunțare la tezaur», iar Antena 3 lansează acuzații identice la adresa lui Mihai Răzvan Ungureanu. Ironic, nu-i așa? Așa cum se întâmplă de cele mai deseori, realitatea politică este mult mai pragmatică în comparație cu cea prezentată în discursurile publice ale politicienilor. Există anumite restricții în privința lucrurilor pe care politicienii le pot spune sau face la nivel internațional,aceste limitări de natură obiectivă sunt aplicabile atât marilor puteri, cât și altor țări. Ceea ce au făcut sau nu au făcut Adrian Năstase, MRU sau Traian Băsescu a fost deseori dictat de circumstanțe care țin de realitatea implacabilă a relațiilor internaționale, aceast[ realitate fiind deseori invizibilă pentru ochiul liber. Cum se poate constata, fiecare paragraf și chiar fiecare frază se pretează la comentarii, ele conținând afirmații dintre cele mai dure sau chiar neobișnuite Europei acestui timp. Dar să exemplificăm mai departe: „Problema Tezaurului nu este una economică sau istorică, ci una politică. Comentatorii entuziasmați excesiv de rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, prin care Rusia este chemată să negocieze cu «toate statele» în vederea restituirii unor «bunuri culturale», ar face bine să-și concentreze atenția asupra următorului detaliu: A.P.C.E. a refuzat să includă în textul rezoluției o referire concretă la problema Tezaurului, așa cum au cerut reprezentanții României. Motivația «oficială» pe care delegația română a prezentat-o presei este penibilă. Se spune că mențiunea (menționarea – n.n.). Tezaurului a fost refuzată din cauza faptului că este «prea specifică». Rezoluția adoptată de A.P.C.E. a fost foarte critică la adresa Rusiei și extrem de specifică, particularizând o serie întreagă de acuzații, începând cu presupusele «derapaje» de la principiile democratice și terminând cu cazul Pussy Riot. În mod normal, A.P.C.E. ar fi inclus în rezoluție pretențiile tuturor țărilor care au probleme asemănătoare cu cea a Tezaurului, măcar pentru a irita Moscova. Motivul pentru care această instituție europeană s-a limitat la o recomandare generică ține de o realitate geopolitică implacabilă. Din perspectiva internațională, Tezaurul face parte dintr-un imens ghem de probleme care au fost tranșate definitiv și irevocabil în cadrul tratativelor de pace după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Revizuirea oricărui element, oricând (sau oricât? – n.n.) de mic sau insignifiant, are potențialul să deschidă o veritabilă cutie a Pandorei în privința revizuirii la scară largă a rezultatelor războiului, iar deputații europeni, oricât de rusofobi ar fi unii dintre ei, momentan preferă să nu se joace cu focul”.

„Tendințele revizioniste”

Așadar, autorul invocă rezultatele celui de-Al Doilea Război Mondial și tratatele ce au consfințit încheierea lui. Să reținem acest lucru, întrucât, în final, aceleași fapte sunt abandonate sau ignorate! Pe urmă, el asociază parlamentarii europeni la ideea moscovită privind rezolvarea problemei Tratatului, ceea ce este fals și contrazis chiar de reuniunea respectivă a A.P.C.E.. „Vocea Rusiei” continuă astfel: „În ultimii ani, varii actori internaționali au încălcat cu bună știință câteva principii care au fost considerate inviolabile. De fiecare dată, mai devreme sau mai târziu, violarea acestor principii a dus la o «reproducere în oglindă» a acțiunilor unor forțe din Occident. De exemplu, se poate spune că precedentul creat în Kosovo a deschis calea către independența Osetiei de Sud. Probabil, unul dintre motivele pentru care o intervenție militară în Siria încă nu a avut loc este legat de faptul că mulți factori de decizie conștientizează tipul de precedent care ar fi fost creat în această situație și modul în care acesta ar putea fi folosit de alte Mari Puteri. Se pare că s-a ajuns într-o situație în care există un consens tacit în privința necesității de a evita crearea unor precedente care ulterior pot provoca consecințe imprevizibile”.

Mergând pe linia amintită a legăturilor aberante, forțate și distorsionate, articolul ajunge la ceea ce el numește „Tendințele revizioniste pe care le manifestă unele forțe politice de la București”, afirmând tranșant că acestea „sunt periculoase în primul rând pentru România. Statele din U.E. deja încep să «scârțâie» sub presiunea crescândă a mișcărilor secesioniste (Scoția, Catalonia, Veneția etc.) a căror forță devine mai mare pe măsura adâncirii crizei economice globale”. Ca să vezi cât de periculos este să se evoce problema Tezaurului și unde se poate ajunge din acest motiv!

România – amenințată cu „secesiunea Transilvaniei”

Respectând faimosul adagiu, potrivit căruia sfârșitul încoronează opera, „Vocea Rusiei” preia locul liderilor bolșevici de la Kremlin, care, până mai ieri, nu se dădeau în lături de la nimic când voiau să-și impună punctul de vedere. Cum se va vedea, România este amenințată fără nicio reținere cu „secesiunea Transilvaniei”, precedată de o „autonomie” a aceluiași teritoriu, așa cum le-ar fi promis liderilor U.D.M.R. unii lideri ai P.P.E.. Totodată, ca avertismentul să fie luat în seamă și de Bruxelles, pe plan general i se flutură Europei spectrul unui nou război mondial: „Revizuirea ansamblului de probleme care au fost închise după cel de-al Doilea Război Mondial ar putea avea consecințe nefaste pentru revizuitori, mai ales în contextul în care mulți politicieni români își doresc din tot sufletul crearea unei Europe federalizate în care suveranitatea să fie concentrată la Bruxelles. Dacă birocrația bruxelleză poate impune un președinte sau anula rezultatul unui vot popular, atunci ce o va împiedica să redeseneze harta împărțirii teritoriale a unei federații europene? Această întrebare este cu atât mai valabilă în contextul declarației lui Kelemen Hunor, care susține că a obținut o «promisiune fermă» din partea președintelui PPE, Wilfried Martins, care s-a angajat să sprijine includerea în programul PPE a «chestiunii autonomiei». Dorința de a implica Europa în calitate de arbitru autoritar în disputele internaționale pe care le are România, ar putea avea «efecte secundare» foarte costisitoare”.

Cine va anula un eventual „Dictat de la Bruxelles”?

Textul „Vocii Rusiei” nu se oprește aici, după această amenințare publică fără precedent la adresa României, dacă luăm în seamă multe decenii trecute. El are și un post scriptum, în care este invocat numele lui Stalin și se afirmă că el este cel care ne-a dat transilvania cadou la sfârșitul războiului și nu am recăpătat-o datorită jertfelor și sângelui sutelor de mii de români căzuți pe frontul de Vest. Cum spuneam, finalul „Vocii Rusiei” este halucinant: „PS: Efectele Dictatului de la Viena au fost anulate prin voința lui Iosif Stalin, care le-a restituit românilor Transilvania de Nord. Cine va anula un eventual «Dictat de la Bruxelles»?”.
Așa cum se constată, „Vocea Rusiei” face la sfârșit și bine plasat una dintre cele mai dure afirmații, ea susținând mai mult decât deschis că UE va hotărî soarta Transilvaniei în detrimentul „țării mamă”, dar, spre deosebire de trecut, când destinul teritoriului a fost schimbat de „Tătucul popoarelor”, de data aceasta nu va mai avea cine să facă același lucru! Culmea ironiei, mai înainte se invocau rezultatele și tratatele ce au pus capăt războiului – ele decizând inclusiv soarta Tezaurului – și au consfințit noua ordine, chiar și cazul Transilvaniei, acum, aceleași documente sunt respinse ori ignorate, în funcție de interesele unei mari puteri precum Rusia.

Ordin fățiș și arogant de a lua poziția de drepți și a ține gura închisă

În peste 40 de ani de activitate jurnalistică pe probleme internaționale, am avut extrem, extrem de rar ocazia să citesc și să comentez texte precum cel de mai sus. Atât eu, cât și alți confrați am avut aceeași impresie: este vorba, în fond, de un ordin fățiș și arogant de a lua poziția de drepți și a ține gura închisă în fața puterii de la Răsărit!

 

Un articol de Petre Nicolae

Sursa: Revista Artemis

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press