ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Targu Mures"

Targu Mures

,

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, după prezentarea proiectului privind autonomia Ținutului Secuiesc, că documentul prevede introducerea în regiune, din clasa a II-a, a limbii maghiare în școlile cu predare în limba română, pentru „a exista bilingvism încă din copilărie”. (!!!!!!)

Proiectul UDMR privind autonomia Ținutului Secuiesc prevede că în județele viitoarei regiuni autonome „învățământul preuniversitar cu limba de predare română sau maghiară este asigurat de profesori care au limba maternă limba de predare, iar predarea celeilaltei limbi se efectuează de către profesori a căror limbă maternă este acea limbă, iar predarea acestei de-a doua limbi este obligatorie în școlile primare începând cu clasa a doua”.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a susținut că această prevedere „nu este ceva care să fie făcut cu forța”.

„Se învață limba română, așa cum noi am propus în școlile cu predare în limba maghiară, iar limba maghiară intră ca disciplină în școlile românești, așa cum există în Tirolul de Sud, ca să existe un bilingvism încă din copilărie. Restul materiilor sunt predate în limba română, nu se bulversează sistemul, dar va intra și această disciplină, nu spunem că e obligatorie sau facultativă, ci doar că se predă. Dacă vorbim de un bilingvism real, cred că e o ofertă, o posibilitate, nu este ceva care să fie făcut cu forța. Un om care cunoaște mai multe limbi este un om mai valoros„, a spus Kelemen.

Potrivit acestuia, un profesor care are limba maternă româna va preda la clasele românești, dar și în școala cu predare în limba maghiară pentru a preda disciplina limba română, după manuale specifice pentru copiii maghiari.

În prezent, învățarea limbii maghiare în școlile românești este opțională, în timp ce în școlile cu predare în limba maghiară româna este disciplină obligatorie din clasa întâi.

Proiectul UDMR, care a fost prezentat de Kelemen Hunor, joi, la Cluj-Napoca, are 97 de articole și va fi postat pe site-ul UDMR în limbile română și maghiară, dar va fi tradus și în engleză.

Potrivit proiectului UDMR de autonomie a Ținutului Secuiesc, regiunea formată din județele Harghita, Covasna și Mureș ar trebui să se constituie „ca o regiune autonomă având personalitate juridică în cadrul statului unitar și indivizibil România, pe baza principiilor autonomiei locale garantate de Constituție și prezentului statut”.

Proiectul prevede ca regiunea să fie condusă de un Consiliu regional și unul executiv cu președinte care să participe la ședințele Guvernului României la care sunt tratate probleme care privesc regiunea.

Românii din Sovata, umiliți la început de an școlar pe bani publici !

Mare le-a fost mirarea zecilor de părinți și copii români când au ajuns la școala generală din Sovata pentru a începe un nou an școlar. Au aflat cu stupoare de la directorul școlii că nu mai există învățământ în limba română, decât în cazul comasării unor clase din ani diferiți, cu predare simultană, câte 25 de minute pe oră pentru fiecare an de studiu în parte. Motivul ? Nu mai sunt fonduri și nici profesori pentru clase „minoritare”. De asemenea au fost îndrumați spre clasele cu predare în limba maghiară, în caz contrar având varianta unei chete prin care să plătească profesori.

Umilința a ajuns la apogeu atunci când părinții au mers în audiență la inspectorul școlar șef pe județ, Ștefan Someșan, care le-a spus că nu există fonduri pentru profesori români care să predea la fiecare clasă gimnazială. !!!

Campania de segregare a devenit evidentă după ce în Târgu-Mureș după retrocedarea ilegală către biserica romano-catolică a clădirii în care funcționează Colegiul Național Unirea, s-au mai desființat două licee românești (Constantin Brâncuși și Emil Dandea) .

Vă prezentăm sesizarea înaintată de părinții elevilor din Sovata către Inspectoratul Școlar Județean Mureș

„Prin prezenta, părintii clasei a-VI A (secția română), din cadrul Gimnaziului Domokos Kazmer Sovata, potrivit tabelului anexat, ne adresăm dvs. cu următoarea doleanță.

Elevii clasei a VI A, în număr de 9 elevi, au fost comasați în clasă simultană cu elevii clasei a- VIII A, și aceștia în număr de 9 elevi, lucru cu care nu suntem de acord, întrucât se diminuează procesul de învățământ , respectiv, în loc de 50 minute ora de studiu, aceasta va fi de 25 minute.

În urma discuțiilor purtate cu conducerea unității școlare, am primit explicații potrivit cărora o clasă trebuie să aibă cel puțin 15 elevi în cazul minorităților naționale.

Ori, clasa a VI A secția română nu constituie o minoritate națională așa cum este definită în Constituția României, ci este o majoritate națională, chiar dacă în zona (loc.Sovata) este o minoritate în comparație cu populația de etnie maghiară.

Așadar, domnule inspector șef, vă rugăm să faceți cât mai urgent posibil demersurile necesare pentru aprobarea clasei a-VI A (secția română) ca și clasă independentă.

În caz contrar, vom fi nevoiți să transferăm copiii la școli din alte localități sau să apelăm la foruri superioare, respectiv instanțele de judecată.

În speranța că cererea noastră va fi analizată cu seriozitate, și deasemenea aprobată , vă mulțumim anticipat.

Sovata: 15.09.2014″

Surse:RBNpress, CotidianulGandul.info

,

Iredentismul maghiar – foto: roncea.ro

În urma incidentelor de la Târgu Mureș, unde 4000 de persoane au manifestat luni cerând autonomia așa-zisului “Ținut Secuiesc” și unde reprezentanții formațiunilor extremiste maghiare Jobbik, PPMT și Partidului Civic Maghiar s-au dedat la violențe împotriva forțelor de ordine ale statului, am solicitat d-lui Florin Dobrescu, președintele executiv al Partidului “Totul pentru Țară”, câteva declarații referitoare la aceste evenimente.

“Ceea ce s-a întâmplat la Târgu Mureș nu este întâmplător și trebuie pus în legătură cu ceea ce se petrece zilele astea în Crimeea.

Să nu uităm că în urmă cu câțiva ani, ca reacție la problema Kosovo, Putin promitea Europei o amplificare a problemelor interetnice cu caracter secesionist, amenințând direct România cu destabilizarea situației din Transilvania. Ceea ce s-a și întâmplat cu consecvență în ultimii ani.

A devenit deja o tradiție ca Moscova să uzeze de revizionismul maghiar din Ardeal atunci când vrea să contracareze situațiile defavorabile Rusiei.

În martie 1990, evenimentele de la Târgu Mureș au fost montate de cei 30000 de agenți sovietici rămași pe teritoriul țării noastre din decembrie 1989.

A fost o contracarare a curentului unionist care cuprinsese ambele maluri ale Prutului. Prin incidentele sângeroase de la Târgu Mureș, au întors privirile românilor dinspre Basarabia înspre riscul unei secesiuni în Ardeal. Tipic KGB-ist.

Din păcate, vectorul rusesc acționează de mult în tandem cu spionajul maghiar. Există tradiții încă din 1918,  când Ungaria devenise bolșevică și urma să își unească forțele cu ale Rusiei bolșevice dar armata română bravă a reușit să curme  aventura comunistă din inima Europei. E firesc, obiectivele sunt comune: dezmembrarea României, dezordine socială, mutaraea atenției mediei mondiale de la criza din Crimeea spre un ipotetic război interetnic în inima Europei și a flancului NATO și toate astea exact în timpul desfășurării militare a foțelor NATO în Marea Neagră, România, Polonia și Țările Baltice .

Nu este de mirare că incidentele din zilele acestea de la Târgu Mureș, nu au întrunit decât 4000 de dezaxați, într-un centru dominat net de etnici maghiari. Se pare că deocamdată agentura rusească nu are succes la populația locală. Dar situația ar putea degenera.

Dar modul lor de acțiune este specific acțiunilor regizate. Totul a fost provocat cu minuțiozitate. Depășirea timpului autorizat al manifestării, scandările antiromânești, insultele la adresa noastră, atacarea autorităților statului român… Ei vor să obțină o scânteie care să declanșeze dezastrul.

Destabilizarea României, ca pivot al acțiunilor NATO din Marea Neagră, este esențială pentru ei. Și din nou interesele Moscovei se întîlnesc cu ale Budapestei aici, pe teritoriul nostru!

Nu este exclus ca în același timp să declanșeze provocări și în Basarabia, în enclava transnistreană.

Românii din România cât și cei din Basarabia, trebuie să fie conștienți de acest scenariu și să nu se lase provocați!

„Oricum, autoritățile statului trebuie să intervină. Acum cu atât mai mult, cu cât în apropierea frontierelor noastre există un focar de conflict. De aceea, noi vom sesiza oficial atât procuratura, cât și serviciile secrete, și vom face presiuni asupra acestora pentru reținerea și anchetarea acestor agenți ai intereselor antiromânești. Cine nu acționează acum împotriva destabilizatorilor, acționează chiar inconștient împotriva statului român”

…a declarat Florin Dobrescu, președintele executiv al Partidului “Totul pentru Țară”.

SCRISOARE DESCHISĂ cu privire la pericolul iredentismul maghiar, semnată de un grup de ofițeri în rezervă din garnizoana Bistrița

Primului ministru al Guvernului Romaniei, Presedintelui Partidului Conservator, Presedintelui Partidului Social Democrat, Presedintelui Uniunii Nationale pentru Progresul Romaniei, Presedintelui Partidului National Liberal,

In virtutea Constitutiei Romaniei privind dreptul la opinie, dorim sa atragem atentia, atat Primului ministru al Guvernului Romaniei, cat si presedintelui Partidului National Liberal: oamenii au votat U.S.L.-ul cu majoritatea zdrobitoare de 70%, un vot decisiv impotriva regimului Basescu, dar si impotriva celor care au sustinut cu inversunare acest regim dictatorial, antiromanesc. Este vorba de Partidul Democrat Liberal, dar si de UDMR, care, chiar daca legal, nu este partid, se comporta ca atare.

Nu putem uita ca UDMR-ul a fost la guvernare mai mult de 20 de ani.

Cu ce a contribuit aceasta grupare ilegala, (ca partid politic), la dezvoltarea economica si sociala a Romaniei ?

Nu a interesat-o decat obtinerea de privilegii, nu atat pentru maghiarii din Romania, cat pentru ei personal. Uitati-va ce averi formidabile au dobandit conducatorii udemeristi chiar in detrimentul propriilor concetateni ! Folosind lozinci iredentiste, antiromanesti, amenintand pe maghiarii corecti si cinstiti, si-au cladit propriile fiefuri in care taie si spanzura fara nici o frica. Ba, mai mult, si-au vandut voturile celor care au dat mai mult.
Sprijiniti puternic, chiar si financiar, de un stat care numai prieten nu ne este, dar si de unii tradatori politicieni romani, UDMR-ul doreste sa ajunga, din nou, la putere, asa cum a fost o perioada foarte mare de timp.
Domnule Prim ministru, domnilor presedinti ai partidelor din arcul guvernamental, argumentele dumneavoastra ca numai asa asigurati stabilitatea politica in Romania, sunt false.
Daca sustineti ca doriti stabilitate politica, va adresam urmatoarele intrebari la care asteptam raspuns:
– de ce nu ati respectat acordul incheiat in cadrul USL, acord pentru care majoritatea covarsitoare a romanilor si-a dat acceptul ?
– de ce nu ati acceptat solicitarile PNL care, in nici un caz, nu erau adresate impotriva intereselor nationale ?
– de ce acceptati conditiile injositoare pentru noi, ca romani, impuse de o grupare care nu are nici un drept legal de a participa la guvernarea tarii, intrucat este o grupare constituita pe criterii entice, nu pe criterii politice, conditii impuse de pe o pozitie de forta si de lipsa de respect fata de noi ca romani ?

– de ce doriti cu ardoare aducerea la guvernare a UDMR-lui atata timp cat aceasta grupare etnica nu a venit cu nici o propunere de dezvoltare economica a tarii, ci numai cu pretentii pentru satisfacerea intereselor proprii, care, in fond, urmaresc o separare de Romania ?
– cum ar reactiona guvernul american daca romanii din America ar solicita, prin analogie, toate contitiile puse de UDMR, pentru romanii care traiesc in America ?
– de ce in toate tarile Europei conditia esentiala pentru a trai si munci acolo este de a vorbi limba tarii respective, noi nu suntem in Europa, pentru noi nu sunt valabile aceste reglementari ?

Prin demersurile dumneavoastra veti starni un val de nemultumiri, nu numai ale romanilor din Transilvania, ci si ale tuturor romanilor. Chiar doriti cu ardoare sau inconstienta, amplificarea unui focar care ar putea duce la o situatie exploziva ce ar putea scapa de sub control si care ar putea pune in pericol integritatea tarii ?
Sustinerea in Parlamentul Romaniei a unor legi care vor crea discriminari intre cetatenii acestei tari – Legea Statutului minoritatilor nationale, Legea educatiei si invatamantului, s.a.,- va determina un vot negativ adresat intregii clase politice, atat la alegerile europarlamentare, cat si la cele prezidentiale dar, mai ales, la alegerile care ar urma in 2016, sau in alegeri anticipate.

Atragem atentia ca gruparea iredentista din UDMR urmareste destrucurarea Romaniei si crearea Ungariei Mari, asa cum au declarat in nenumarate randuri reprezentantii lor.

Domnule prim ministru, va avertizam ca demersul dumneavoastra de a forma guvernul cu UDMR-ul va crea conditiile pentru destramarea tarii, si veti fi raspunzator in fata poporului roman pentru fapte de tradare nationala. O majoritate parlamentara se construieste prin sustinerea alegatorilor, nu prin aliante contra intereselor nationale, asa cum a procedat Presedintele Basescu si vedem acum ca procedati si dumneavoastra !

Un grup de ofițeri în rezervă din garnizoana Bistrița în numele cărora semnează:
Col.(rz) Ciama Lucian
Col.(rz) Ciobotaru Stefan
Col.(rz) Magerusan Vasile
Col.(rz) Suciu Nicolae
Col.(rz) Pop Nicolae
Col.(rz) Filip Dorin
Col.(rz) Mariesan Mircea
Col.(rz) Cotu Vasile
Col.(rz) Cordovan Ioan
Col.(rz ) Talos Maftei.

 

Video – Reactia lui Traian Basescu, dupa protestul din Targu Mures: „Cer public ca extremistii Jobbik sa aiba interdictie in Romania”

A venit timpul sa punem capat actiunilor Jobbik pe teritoriul Romaniei. Cer public Guvernului si Parlamentului Romaniei sa interzica acest partid in Romania. Este un partid extremist, cu interese marunte. Daca Ungaria nu-i poate pune sub control, macar pe teritoriul Romaniei nu au ce continua.

Voi avea o discutie extrem de aplicata cu ocazia primului CSAT, pentru ca libertatea, democratia, dreptul la libera exprimare nu merge pana la nivelul la care faci rau altora. Si guvernantilor de la Budapesta le este rusine cu ei. Comportamentul lor de la Targu Mures justifica interzicerea lor pe teritoriul Romaniei„, a spus Basescu.

Surse:stareanatiunii.com,buciumul.ro,stirileprotv.ro

,

 

Primarul (român!) al municipiului Târgu Mureș, PDL-istul Dorin Florea, a lansat un apel pe Facebook, în limbile română și maghiară, prin care îi îndeamnă pe susținătorii așa-zisului ținut secuiesc să militeze pentru desemnarea municipiului Târgu Mureș ca viitoare capitală regională.

Apelul lui Florea către români și maghiari ar fi de lăudat dacă primarul unui municipiu important din România nu ar legitima invenția revizionismului maghiar a așa-zisului ținut secuiesc. Întocmai ca extremiștii maghiari din UDMR, PCM, PPMT sau alte organizații civile sau politice maghiare, și chiar întocmai ca dementul antisemit Csibi Barna, Florea are alergie la utilizarea denumirii oficiale a zonei județelor Covasna, Harghita și Mureș și utilizează sintagma ”ținutul secuiesc”, transformându-se astfel într-o veritabilă goarnă a revizionismului maghiar care militează pentru autonomia teritorială a maghiarilor din Covasna, Harghita și Mureș și pentru epurarea etnică a românilor din această zonă.

Este evident că Florea nu poate fi acuzat de prostie. Un om politic la vârsta lui ar fi trebuit să aibe minime cunoștințe despre istoria municipiului pe care îl conduce vremelnic dar și despre evoluția în timp a pretențiilor Ungariei cu privire la Transilvania, parte a României care cuprinde și municipiul în care primar este Dorin Florea.

Aș fi vrut să-l văd pe Florea la fel de vocal și în chestiunea situației disperate a românilor din Covasna și Harghita, supuși unui proces violent de epurare etnică chiar de către cei la care Florea face apel. Evident că nu l-am văzut și nici nu-l voi vedea vreodată.

Dacă ai ales să legitimezi, chiar și pe o rețea de socializare, o sintagmă inventată de revizionismul maghiar pentru a desena un teritoriu din care România și românii să dispară în timp înseamnă că nu ești altceva decât un trădător abject al neamului din care, din păcate, faci parte.

Nu există, domnule primar Florea, niciun ținut secuiesc. Nu a existat niciodată în istoria acestor locuri vreun ținut al secuilor, domnule primar. Secuii au fost colonizați în această zonă de către maghiari, domnule primar. Există în această zonă doar județele Covasna și Harghita. Iar în aceste două județe nu maghiarii, ci culmea (!!!), românii sunt discriminați, domnule primar.

Redau mai jos mesajul integral al primarului Dorin Florea promovat în limbile română și maghiară pe Facebook:

Pe 10 martie la Tirgu Mures va fi organizat un mars pentru AUTONOMIA TINUTULUI SECUIESC. Dragi prieteni, va rog sa ma ajutati sa fac cunoscut acest MANIFEST pretudindeni, prin orice mijloc. Aceasta este realitatea, acestea sunt problemele si solutiile, nu ceea ce indruga provocatorii, cei care se joaca cu destinele noastre, ale tuturor! Va multumesc, Dorin

SĂ LUPTĂM PENTRU CAPITALA REGIONALĂ LA TÎRGU MUREȘ !

Dragi susținători ai Ținutului Secuiesc,
Dragi maghiari și dragi români,

Mă adresez vouă din postura de primar al Municipiului Tîrgu Mureș, ca reprezentant ales de patru ori consecutiv în această funcție, atât de către români cât și de către etnicii maghiari.
Unul dintre motivele importante pentru care am primit sprijinul populației pentru a conduce destinele acestui oraș a fost lupta pe care am dus-o susținut, timp de 16 ani, pentru a crea o atmosferă de armonie interetnică între români și maghiari.
Tîrgu Mureș a fost un oraș marginalizat de către Ceaușescu, izolat și nesusținut financiar de către toate regimurile politice. A fost un oraș folosit în scopuri politice, iar populația română și maghiară, în egală măsură, au fost tratate ca instrumente de manipulare etnice.
În ultimii ani Tîrgu Mureș a reușit să dea o lecție de armonie interetnică, a devenit un model de conviețuire dat ca exemplu din ce în ce mai des, în întreaga Europa.
Faptul că împreună am reușit să închidem rănile deschise de istorie a făcut posibilă schimbarea la față a acestui oraș și în sfârșit să avem șanse reale de a ne dezvolta economic. Primăria Tîrgu Mureș a reușit, pe acest fond de armonie interetnică, prin intermediul unei echipe formată din români și maghiari, să atragă finanțări europene semnificative pe care le-am investit în infrastructura orașului, lucru cu care ne mândrim.
Tot ce vedeți că am reușit să realizăm, NU s-ar fi putut face în condițiile și în atmosfera de conflicte interetnice și separatism. Puterea de a renaște a acestui oraș a izvorât din iscusința românilor și a maghiarilor de a depăși conflictele interetnice susținute artificial de către politicieni.
Având în vedere succesul nostru în Tîrgu Mureș, demonstrat și nu doar afirmat, confirmat de către orice străin care ne vizitează orașul, îmi asum dreptul de a vă ruga, de a vă cere vouă, susținătorilor Ținutului Secuiesc și etnicilor maghiari de pretutindeni, să renunțăm la acțiunile prin care ne facem rău.
Cred că astăzi, pe fondul discuțiilor privind reorganizarea administrativă a României, este mult mai important să susținem împreună ca Tîrgu Mureș să devină capitala regională, indiferent de forma în care reorganizarea administrativă se va hotărî la București.
Dragi susținători ai Ținutului Secuiesc!
Doar prin armonie interetnică putem izbândi. Nu vă lăsați manipulați de către politicieni, nu cădeți în capcana provocărilor. Bunăstarea secuilor, a maghiarilor și a românilor, recunoașterea Ținutului Secuiesc, ca regiune geografică, depind în cea mai mare măsură de dezvoltarea economică locală și mai ales de atragerea fondurilor europene, nu de separare și autonomie.
Ținutul Secuiesc poate deveni între altele o zonă turistică de prima talie internațională. Această regiune geografică are nevoie de fonduri europene și proiecte, de promovare turistică, nu de promovarea imaginii unei zone de conflict.
Experiența mea de primar, de om de administrație, îmi spune că trebuie să ne gândim cum să atragem străinii să viziteze Munții Călimani, Gurghiu și Harghita a căror frumusețe este debordantă , cum să promovăm lacurile Zetea, Sfânta Ana, Lacul Roșu sau Izvorul Muntelui, nu cum să ne certăm între noi.
Avem nevoie de o susținere regională pentru a reface renumele internațional al stațiunilor balneoclimaterice Borsec, Tușnad, Sovata sau Covasna, de a amenaja cheile Bicazului și ansamblurile arhitectonice unice cum ar fi Cetatea de la Lăzarea, nu de organizarea de mitinguri de separare care îi alungă pe potențialii turiști. Tîrgu Mureș are un potențial semnificativ de a deveni centru logistic datorită plasării sale la intersecția coridoarelor transeuropene de transport.
Autonomia Ținutului Secuiesc este o luptă cu morile de vânt, pe când o posibilă stabilire a capitalei regionale la Tîrgu Mureș poate deveni o realitate. Șansa ca secuii, maghiarii și românii care trăiesc în această zonă geografică să ajungă la o bunăstare este crescută dacă vom știi cum să administrăm corect zona. Experiența demonstrează că bunăstarea nu vine din segregare ci din coeziune și dezvoltarea unor activități relevante la nivel național și european. Împreună am demonstrat că știm și putem să aducem investiții pentru orașul și regiunea noastră. Separat sunt sigur că ne va fi mai greu.
Începând cu 1 ianuarie 2014, noi programe de finanțare cu fonduri europene nerambursabile vor fi lansate de către Uniunea Europeană, o țintă prioritară fiind proiectele regionale și inter-regionale. România va avea disponibile fonduri de peste 40 miliarde euro în perioada 2014-2020. De noi depinde să atragem cât mai multe fonduri în comunitatea și în regiunea noastră. Dacă noi pierdem aici timpul cu mitinguri pro sau contra autonomiei Ținutului Secuiesc, care nu se soldează decât cu izolarea acestei zone, șansa să beneficiem de aceste fonduri scade spre zero. Toți pierdem. Pierde țara, pierde regiunea, pierd toți locuitorii Ținutului Secuiesc. Nu câștigă decât politicienii.
Dacă ne unim forțele, dacă reușim să susținem unitatea și capitala regională la Tîrgu Mureș, câștigăm cu toții. Câștigă țara, câștigă regiunea, câștigă secuii, românii și maghiarii care locuiesc în zona Ținutului Secuiesc. Pierd doar acei politicieni care își duc existența datorită conflictelor interetnice generate de ei înșiși.
Municipiul Tîrgu Mureș are posibilitatea și experiența administrativă să devină capitala acestei regiuni, este în măsură, așa cum a demonstrat-o, nu doar să gestioneze această relație în mod constructiv dar să devină un model pentru Europa. Eu am încredere că putem pune bazele unui model de dezvoltare bazat pe armonie și încredere reciprocă. Avem șansa să ne finanțăm dezvoltarea din resurse europene. Depinde doar de noi să nu o ratăm !
Ținutul Secuiesc poate deveni o mândrie a secuilor, a maghiarilor și a românilor deopotrivă. Coasta de Azur din Franța nu este o regiune autonomă, și totuși este mândria Franței. În România, zona noastră poate deveni o regiune recunoscută, de impact turistic internațional. Condiția este însă să fim uniți, nu dezbinați. Să atragem fonduri, nu să le îndepărtăm. Nimeni nu va finanța proiecte atâta timp cât imaginea este de zonă de conflict interetnic.
În acest sens, vă rog pe toți, indiferent de culoare politică și etnie, să fim constructivi, vă îndemn să luptăm și să susținem stabilirea capitalei regionale la Tîrgu Mureș. În afară de capacitatea administrativă, avem o infrastructură care ne ajută. Avem un aeroport internațional, avem un mediu universitar recunoscut care vor contribui practic la demersurile noastre. Este o garanție pentru noi toți, atât pentru târgumureșeni cât și pentru locuitorii zonei geografice Ținutul Secuiesc că vom putea să accesăm fonduri pentru dezvoltare care indirect vor genera locuri de muncă. Este singura soluție.
Miza procesului de regionalizare nu poate fi interesul unui anumit grup. Vorbim despre descentralizare administrativă și despre șansa de a aduce deciziile dar și resursele administrative cât mai aproape de cetățean. Miza acestui proces este să ne asumăm aici, la noi acasă, deciziile cu privire la dezvoltarea regiunii noastre. Tîrgu Mureș este un model pentru regiune, vă rog să mă sprijiniți în a-i face și pe decidenții guvernamentali să recunoască acest fapt și să ne aloce mijloacele administrative de a acționa în interesul cetățeanului.
Caut și sper că mai ales tinerii secui, maghiari și români se vor implica în această luptă. Sunt sigur că voi, tinerii mă puteți ajuta ca acest mesaj să ajungă așa cum trebuie în casele tuturor, ale bunicilor și rudelor voastre mai în vârstă. Am nevoie de ajutorul vostru, să reușim să trecem peste mentalitatea greșită și să ne vedem de interesul nostru, nu să le facem jocul celor care trăiesc și se hrănesc cu ura.
De asemenea, vă rog pe voi, membrii familiilor mixte, să vă alăturați tineretului și celor care înțeleg acest demers al meu. Copiii voștri au nevoie de o zonă în dezvoltare, cu șanse de creștere economică, cu locuri de muncă, nu de scandal.
Nu stați deoparte! Dacă noi, majoritatea, tăcem la nivel național și internațional se va auzi doar vocea minorității, a celor care nu înțeleg că separatismul duce la sărăcie și izolare. Susțineți și promovați varianta ca Tîrgu Mureș să devină capitala de regiune, iar eu vă promit că împreună cu voi, secuii, maghiarii și românii vom reuși să creștem economic zona prin atragerea masivă de fonduri europene, și indirect, vom promova și zona noastră.

Doamne Ajută!

Dr. Dorin Florea,
Primar Tîrgu Mureș

SURSA:  

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press