ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Tara Romaneasca"

Tara Romaneasca

,

S-a întâmplat în 9 noiembrie1330. Într-o luptă  care a durat între zilele 9-12 noiembrie și a avut punctul culminant în locul numit „Posada”. Oastea lui Basarab I (1310-1352), care urmărea armata maghiară în retragere, a surprins-o în munți, într-o trecătoare foarte îngustă. Basarab I înfrânge armata lui Carol Robert de Anjou, rege al Ungariei. Victoria domnitorului muntean a însemnat consfințirea independenței Țării Românești.

Într-o clasificare a celor mai importante succese militare românești din toate timpurile, cea obținută în noiembrie 1330 de voievodul Basarab I împotriva regelui Carol Robert de Anjou trebuie să ocupe, cu certitudine, unul dintre locurile de onoare. Importanța victoriei lui Basarab este dată nu doar de caracterul ei indiscutabil, în pofida unei disproporții de forțe evidente și a unui context internațional care îl dezavantaja pe voievodul român. Dincolo de toate, e și momentul apariției primului stat românesc medieval.

Angajarea lui Basarab în marele război împotriva lui Carol Robert, purtat în perioada 1316-1324 de o vastă coaliție alcătuită din sârbi, bulgari, ruteni, tătari și nobili transilvăneni rămași fideli fiilor fostului voievod al Transilvaniei, Ladislau Kán (1294-1315), este atestată doar pentru etapa finală a conflictului, materializată prin atacuri lansate de Basarab împotriva Mehadiei, în perioada 1322-1324, în cooperare cu aliații săi sârbi și bulgari.

În 1323, Basarab a participat, în calitate de aliat al țarului bulgar Mihail Șișman, la războiul purtat de acesta împotriva Imperiului Bizantin. În 1324, ca urmare a negocierilor purtate de Basarab cu reprezentantul diplomatic al lui Carol Robert, comitele Martin al Sălajului, între Ungaria și Țara Românească a fost reinstaurată pacea. Din punct de vedere formal, Basarab devenea, din acest moment, un vasal de circumstanță al regelui Ungariei, care îl numește de altfel, la 26 iulie 1324, Bazarab, woyuodam nostrum Transalpinum („Basarab, voievodul nostru transalpin”). Basarab nu a făcut însă, cu această ocazie, niciun fel de concesie teritorială vecinului său dinspre nord, el continuând să rămână, și după această dată, stăpânitorul cetății Severinului. De asemenea, voievodul român nu și-a asumat niciun fel de altă obligație față de regele Ungariei, cu excepția achitării unor obligații financiare cărora nu le putem preciza amploarea. În aceste condiții, neîncrederea existentă între Ungaria și Țara Românească în anii de după 1324, determinată de insatisfacția lui Carol Robert față de condițiile în care fusese încheiată această pace, s-a transformat, pe măsura trecerii timpului, într-o tensiune din ce în ce mai evidentă.

În 1330, țarul Mihail Șișman, aflat la apogeul puterii sale, a luat decizia de a încerca soluționarea îndelungatului conflict dintre Bulgaria și Serbia printr-o confruntare directă. Aliat cu Bizanțul, ale cărui trupe au invadat Macedonia dinspre sud, Mihail Șișman a intrat în Serbia pe valea Strumei, în fruntea unei armate impresionante, din rândurile căreia făceau parte, potrivit unei însemnări autobiografice a lui Ștefan Dušan din anul 1349, Mihail Șișman, fratele său Belaur, viitorul țar Alexandru, Ivanko Basarab, tătarii negri, domnii iașilor și alți domni. Cronica lui Gregoras estimează efectivele armatei lui Șișman și ale aliaților săi la 15.000 de oameni.

După doar patru zile de înaintare, Mihail Șișman a fost însă întâmpinat, la Velbujd, de oastea regelui Ștefan Dečanski, care a angajat împotriva sa, la 18 iulie 1330, o bătălie ce avea să se încheie cu o mare victorie sârbească. Mihail Șișman, grav rănit, a căzut în mâinile învingătorilor, stingându-se din viață câteva zile mai târziu.Marea victorie sârbă de la Velbujd a declanșat o gravă criză de echilibru în Balcani.

Prin moartea țarului Mihail, sistemul politic creat de acesta în jurul Bulgariei s-a dezorganizat, iar Serbia s-a pomenit în postura de deținătoare a unei hegemonii pentru care nu era încă pregătită. Consecințele acestei modificări a raportului de forțe de pe scena politică sud-est europeană s-au resimțit fără întârziere la nordul Dunării.La aflarea veștii înfrângerii lui Mihail Șișman și a destrămării sistemului politic patronat de acesta, Carol Robert de Anjou a luat decizia de a-și încheia socotelile cu Basarab și de a readuce teritoriile de la sud de Carpații Meridionali la ascultare față de Coroana Ungariei printr-o acțiune armată decisivă.

Campania lui Carol Robert de Anjou împotriva Țării Românești a fost, fără îndoială, o urmare directă a evenimentelor balcanice din vara anului 1330.Pentru a reuși să declanșeze campania împotriva lui Basarab la începutul toamnei, regele a fost însă nevoit să se limiteze doar la o mobilizare parțială a armatei sale, în condițiile în care timpul necesar pentru mobilizarea armatei regale a Ungariei era, în această epocă, de cel puțin două luni.

Cronica Pictată de la Viena, surprinde, de altfel, această realitate: „regele și-a adunat o armată numeroasă, dar nu totuși întreaga sa putere, căci destinase foarte mulți luptători pentru diverse expediții împotriva dușmanilor regatului”. În ceea ce îl privește pe Basarab, dificultatea poziției sale externe, ca rezultat al înfrângerii de la Velbujd, l-a obligat să se bazeze, în principal, pe forțele sale proprii. Aceasta explică și atitudinea defensivă și împăciuitoare de care Basarab a dat dovadă la începutul expediției.

Declanșată în septembrie 1330, campania a început prin ocuparea Severinului, cetate cu o valoare strategică inestimabilă pentru Ungaria, care a fost realizată de Carol Robert fără dificultăți majore. Incapacitatea lui Basarab de a apăra o cetate puternică și bine fortificată arată fie că atacul ungar îl luase prin surprindere, fie că, într-adevăr, forțele de care dispunea în acel moment erau cu totul insuficiente pentru o confruntare de amploare. Mai mult decât atât, Basarab i-a trimis lui Carol Robert o solie, prin intermediul căreia îi oferea regelui, pe lângă renunțarea la Severin „și la toate cele ce țin de el”, recunoașterea vasalității față de Ungaria și achitarea unei răscumpărări de 7.000 de mărci de argint, pentru osteneala pe care regele și-o dăduse pentru a-și aduna o armată.

Prea sigur pe superioritatea sa militară, Carol Robert a refuzat însă oferta de pace a lui Basarab și, în pofida anotimpului nefavorabil, și-a continuat înaintarea către Argeș, capitala Țării Românești. Înaintând într-un teritoriu pustiit de localnici, înfometată și lipsită de aprovizionare, oastea regală era deja extenuată în momentul în care a atins obiectivul pe care și-l stabilise. În aceste condiții, asediul cetății de reședință a voievodului s-a dovedit a fi un insucces. Pentru a salva aparențele, regele a încheiat cu Basarab un armistițiu, a ridicat asediul și și-a început retragerea spre Transilvania, încercând să își deschidă drum prin defileele Carpaților Meridionali.

Basarab I – monument la Curtea de Argeș

Basarab și-a dat seama, fără întârziere, că nu va mai avea poate niciodată o șansă atât de favorabilă.

Ceea ce a urmat a fost, pentru oastea regală, un adevărat dezastru: surprinse într-o ambuscadă și izolate într-una dintre văile înguste ale munților, trupele lui Carol Robert au fost aproape nimicite de către oștenii voievodului într-un măcel care s-a prelungit de vineri, 9 noiembrie, până luni, 12 noiembrie 1330.

Regele însuși și-a salvat viața cu mare dificultate, travestindu-se în hainele unuia dintre credincioșii săi. Consfințind independența Țării Românești față de Coroana Ungariei, victoria din anul 1330 a transformat, de asemenea, în mod fundamental poziția sa internațională. Respingând cu succes, fără niciun sprijin din partea aliaților săi, o invazie condusă de însuși regele Ungariei, Basarab I și-a cucerit o poziție de prestigiu pe scena politică a Europei Sud-Estice, poziție la care este puțin probabil ca înaintașii săi să fi îndrăznit vreodată să aspire.

Basarab I și urmașii săi membri cu drepturi depline ai „Commonwealth”-ului bizantin.

În anii care au urmat, Basarab și urmașii săi au ajuns protectori ai țarilor din Vidin și ai altor stăpânitori balcanici, aliați ai regilor sârbi și ai împăraților bizantini, devenind, din 1359, o dată cu transferarea la Argeș a mitropolitului Iachint al Vicinei, membri cu drepturi depline ai „Commonwealth”-ului bizantin.

În deceniile următoare, confruntările româno-ungare s-au succedat, periodic, cu rezultate schimbătoare, consfințind însă consolidarea domniei Țării Românești.Din ultimele decenii ale secolului al XIV-lea, Țara Românească și Ungaria și-au unit însă în repetate rânduri forțele pentru a lupta împotriva agresiunii otomane.

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Nicolae Uszkai

,

Câțiva ani la rând cărțile lui Neagu Djuvara despre originea cumană a primilor Basarabi, publicate la prestigioasa Editură Humanitas au fost succese de casă. Teoria originii cumane a dinastiei Basarabilor i-a adus mulți bani în conturi bătrânului istoric nonagenar, înșelând buna credință a cititorilor români și sfidând logica istorică.

Ionuț Țene (Napoca News): Am demantelat științiic în câteva editoriale teoria cumană a Basarabilor promovată de Neagu Djuvara, care nu are nicio legătură cu realitatea istorică. Și ca minciunile proferate de Neagu Djuvara să fie complete l-a mai făcut pe Basarab I și catolic, deși bisericile ridicate de el erau zidite în cel mai pur stil bizantin ortodox. Istoricii diletanți și o parte a presei stipendiate de Soroș au dat curs promovării acestei teorii absurde, tocmai pentru a lovi în fondatorii statului medieval românesc și în Biserica ortodoxă. Trebuie să fi lipsit de elementare studii de artă bisericească ca să susții că Biserica Sf. Nicoale din Curtea de Argeș era ridicată de un catolic.

Dar, iată, că recent cercetătorii clujeni patronați de Academia Română și Centru de Studii Transilvane au analizat genetic mormântul unui membru întemeietor al familiei Basarabilor: renumitul Vlaicu Vodă.

În 28 octombrie 2014, la Academia Română din București, a avut loc comunicarea ,,Mormântul 10 din Biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeș. Despre geneza Țării Românești”, susținută de către șef de lucrări dr. Beatrice Kelemen (Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Biologie și Geologie – Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-Nano Științe, Cluj-Napoca), CS I dr. Adrian Ioniță (Academia Română, Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, București) și CS I dr. habil. Alexandru Simon (Universitatea Babeș-Bolyai, Centrul de Studiere a Populației – Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca).

Evenimentul, găzduit de Sala de Consiliu a Academiei, a fost moderat de Acad. Alexandru Vulpe (președintele Secției de Științe Istorice și Arheologie a Academiei Române) și s-a bucurat de o participare deosebită din partea comunității academice și universitare. În urma discuțiilor și comentariilor, cele mai importante concluzii au fost următoarele: defunctul din Mormântul 10 („Vlaicu Vodă”) a decedat cu puțin timp înainte de ridicarea Bisericii Argeș II (biserica de astăzi), ridicată cel devreme pe la 1350, fiind înmormântat în Biserica Argeș I (datând din anii 1230-1260), fiind vorba, cel mai probabil, de unul dintre fiii nenumiți ai lui Basarab I amintiți într-un document din 1335; nu au apărut elemente care să îl lege în plan genetic pe defunct de comunități sau indivizi de origine cumană.

Istoria defunctului din mormântul 10 se înscrie în coordonatele cruciate (anti-tătare la acea vreme) ale afirmării monarhice, cunoscute atât de Țara Românească, cât și de Moldova.

Personajul din mormântul 10 aparține contextului istoric al acelor Olachi Romani (valahi romani/ români romani) conduși de către Alexandru fiul lui Basarab spre Papalitatea de la Avignon împotriva intereselor regelui Ludovic I de Anjou al Ungariei la 1345.

Acești români erau întinși din Țara Românească, în Banat, de-a lungul Munților Apuseni până în Maramureș, unde întregeau revolta anti-angevină declanșată de la 1342-1343 de Bogdan (viitorul stăpânitor al Moldovei precum și extensiile transilvane ale uniunii politice de la Argeș (Oltenia și Muntenia): Țara Hațegului și Țara Făgărașului.

Din cercetările genetice reiese că Basarabii erau etnici români, înrudiți cu voievozii ortodocși din Maramureș, care au pregătit revolta împotriva Coroanei maghiare și „descălecatul” în Moldova, ce a dus la întemeierea noului stat medieval românesc de la est de Carpații Orientali.

În urma acestor cercetări se reliefează că Basarabii s-au implicat activ în revolta nobilimii românești ortodoxe din Maramureș, după bătălia de la Posada din 1330, pentru a se lovi în Ungaria lui Ludovic cel Mare. În acest cadru istoric „descălecatul” lui Bogdan I trebuie coroborat cu emanciparea Basarabilor din Muntenia față de Coroana maghiară. A existat, evident, sprijinul acordat de domnii munteni revoltei ortodoxe a cnezilor maramureșeni împotriva expansiunii catolice și politice a regatului maghiar.

În concluzie „teoria cumană” a lui Neagu Djuvara se înscrie ca și cărțile demitizante ale lui Lucian Boia în direcția „europeană” de falsificare a Istoriei României. În opinia acestor “falsificatori ai istoriei” strămoșii noștri originari trebuie să fi avut origini cumane și catolice, numai români ortodocși să nu fie. Știința geneticii a reabilitat însă adevărul istoric: Basarabii erau români de religie ortodoxă.

Autor, sursă: Ionuț Țene, Napoca News prin R.B.N. Press

alte surse: Ziua Veche, Timpul.md

 

Despre GENESIS – proiectul de realizare a bazei de date cu ADN-ul vechi al românilor / Ora de Cluj –  28 iun. 2012

Suntem urmașii Romei? Daci, romani sau, eventual, cumani? Sau, poate, urmând legendele și o anume istorie “paralelă”, am putea fi urmașii hiperboreenilor, preafericiții nordici amintiți în legendele Greciei antice? Au fost Basarabii urmașii dacilor?

Istoricii se feresc să dea răspunsuri tranșante când documentele și vestigiile creează doar posibilități străvezii. În sprijinul lor vine acum proiectul GENESIS, o cercetare unică în România, care caută chiar la rădăcina acestor întrebări: în ADN-ul osemintelor din cimitirele României.

Sunt implicați în GENESIS cercetători interdisciplinari de la Academia Română, Universitatea “Babeș-Bolyai” și Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Eforturile lor urmăresc “scanarea” și arhivarea unei “comori” cel puțin ciudate:  vechiul ADN românesc. Proiectul este coordonat de academicianul Octavian Popescu, directorul Institutului de Biologie al Academiei Române.

“Scopul proiectului este constituirea unei baze de date genetice care să permită contextualizarea informațiilor arheologice și istorice de la sfârșitul Epocii Bronzului până în preajma anului 1500. Analizele ADN vor fi efectuate la Institutul de Cercetări Interdisciplinare în Bio-nano-științe din cadrul UBB, iar apoi verificate la Universitățile din Bilbao și Nijmegen”, a explicat, pentru OradeCluj.ro, Alexandru Șimon, cercetător la Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române.

Proiectul se concentrează pe analiza evoluției populațiilor, cu precădere a acelora care au devenit români. În același timp, urmărește populațiile săsești, secuiești și turanice.

Un prim pas a fost deschiderea – miercuri, 27 iunie – a faimosului mormânt domnesc de la Curtea de Argeș unde se spune că ar fi înhumat Vlaicu Vodă. Alexandru Șimon, care a participat la această acțiune cu adevărat istorică, a explicat pentru OradeCluj.ro că, deocamdată, cercetătorii sunt circumspecți în ceea ce privește identitatea domnitorului deshumat.

“Putem să spunem cu certitudine că este un personaj de sex masculin, relativ tânăr din punctul de vedere al epocii moderne (sub 40 de ani), înmormântat în secolul XIV, urmând ca mai multe date să poată fi oferite în aproximativ o lună, o lună și jumătate, după efectuarea analizelor ADN și de îmbrăcăminte”, a explicat cercetătorul clujean. El a mai spus că în săptămânile viitoare ar urma să fie deschis și mormântul lui Mircea cel Bătrân, tot pentru a preleva probe ADN.

De la domnitorul îngropat la Curtea de Argeș au fost luat probe pentru analiza ADN și a a materialelor de îmbrăcăminte. “Sunt luate din dinți, din resturile centurii de piele, din tunică și din nasturii găsiți”, a explicat Alexandru Șimon.

De ce e atât de important ADN-ul vechi al românilor (sau al vechilor români) și care este relevanța cercetării o spune istoricul Tudor Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, cooptat ca expert în proiectul GENESIS. “Noi sperăm că va oferi date concludente pentru reinterpretarea istoriei României. Pentru verificarea a ceea ce se știe și, eventual, emiterea de noi ipoteze. De exemplul, la Argeș, mormântul nu a avut o atribuire foarte clară. S-a spus inițial că ar fi chiar Negru Vodă, apoi Vlaicu Vodă… Așteptăm să avem întâi primele rezultate, și abia apoi să le discutăm”, a explicat Tudor Sălăgean.

Mormântul de la Curtea de Argeș a mai fost deschis o singură dată, în anii ’20 ai secolului XX, dar, spune Alexandru Șimon, s-a conservat destul de bine. Un detaliu relatat de cercetător este că, după ce a fost pus înapoi în mormânt, craniul domnitorului de la Curtea de Argeș a fost așezat invers.

Se presupune că osemintele de la Argeș ar fi ale lui Vlaicu Vodă, care a domnit între 1364 și 1377. El este considerat urmaș al lui Negru Vodă, legendarul întemeietor al voievodatului de pe Argeș, care ar fi coborât din Făgăraș.

Următorul pas în proiect este analiza probelor adunate de la morți anonimi descoperiți în cursul ultimilor ani în șantiere arheologice de pe teritoriul României.  /  Ora de Cluj prin  R.B.N. Press

,

Cuza VodaÎn ziua de 20 martie, în urma cu 194 de ani se năștea la Bârlad, Principatul Moldova, Alexandru Ioan  Cuza sau Alexandru Ioan I, primul domnitor al Principatelor Unite și al Statului Național Unitar Modern – România.

A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor.

La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor doua țări române. Devenit domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de România și formând statul român modern, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au reacționat astfel față de așa zisele manifestările autoritare ale domnitorului.

Pentru cinstirea marelui Domnitor al românilor, Alexandru Ioan Cuza I, au fost onorate aspecte din viața și domnia celui ce a fost Făuritorul Statului Național Român Modern,  precum și momente mai puțin cunoscute, chiar inedite, azi 20 martie 2014,  în „Sala Norvegiană” a Cercului militar Naíonal, în prezența unor cadre militare aflate în rezervă și în retragere și a unor reputați istorici militari, autori de lucrări de referință. Prezentarea cadru s-a axat pe ultimile lucrări ale  istoricului col.(r) dr. Gheorghe Cristache, închinate figurii emblematice a Unirii Principatelor Române – Alexandru Ioan Cuza.

IMG_8653

În imagine Col.(r) Cristian Scarlat, Președintele Asociației Stindard, elogiind condițiile grafice și editoriale excepționale în care sunt puse în valoare viața și personalitatea figurii istorice ale domnitorului Cuza

Redacția R.B.N. Press vă invită să urmăriți inregistrarea audio a unor momente de referință din cadrul prezentării ce a avut loc în Sala „Norvegiană” a Cercului Militar Național:

IMG_8642

Lucrările  istoricului col.(r) dr. Gheorghe Cristache

IMG_8666

                                                     în centru istoric col.(r) dr. Gheorghe Cristache

IMG_8647

IMG_8650

Imagini de referință din cadrul volumului

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

??????????????

*Redacția R.B.N. Press va prezenta  selecțiuni din lucrările prezentate într-o ediție viitoare.

 

Redactor  R.B.N. Press

Dorian Theodor


Redactia R.B.N. Press isi cere scuze fata de eroarea produsa la publicarea acestui articol
 in data de 20 martie  a.c. cu titlul „184 de ani la nașterea lui ALEXANDRU IOAN CUZA”
modificarea a fost facuta azi 21 martie 2014.  
„194 de ani de la nașterea lui ALEXANDRU IOAN CUZA”
© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press