ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "SVR"

SVR

,

Rusia ar dispune de o rețea extinsă de agenți la nivelul conducerii grupării Statul Islamic (SI) întrucât pe plan militar gruparea jihadistă este condusă de foști ofițeri ai lui Saddam Hussein, fost aliat al URSS, iar ulterior al Rusiei, a declarat joi cunoscutul politolog rus Stanislav Belkovski, într-un interviu la postul de radio Eho Moskvî, citat de portalul baltic delfi.lt pe pagina sa de internet.

Această agentură extinsă la nivelul conducerii ISIS se datorează faptului că pe plan militar gruparea este dirijată de foști baasiști (partidul Baas, la guvernare în Irak în timpul lui Saddam Hussein), de foști reprezentanți ai armatei lui Saddam. Aceștia sunt, de fapt, oameni foarte apropiați de URSS și de Rusia. Serviciile secrete ruse dispun de o rețea extinsă de agenți în acest mediu încă de pe vremea războiului dintre Iran și Irak și chiar mai devreme’, a afirmat Belkovski, în emisiunea ‘Osoboe mnenie’ (O altfel de opinie) de la postul de radio citat.

Pe vremuri, toate aceste afaceri legate de Orientul Mijlociu erau supervizate de fostul premier Evgheni Primakov (decedat în iunie 2015, la vârsta de 85 de ani), ex-ministru de externe, ex-director SVR (Serviciul de Informații Externe al Rusiei). De altfel, Primakov a fost trimis de Putin la Bagdad, înainte de intervenția americană din 2001 în Irak, pentru a-l convinge pe Saddam Hussein să predea puterea și să accepte organizarea de noi alegeri pentru a evita o intervenție străină, după cum a relatat la acea epocă presa rusă.

‘Acesta a fost în ultimii săi ani de viață un foarte apropiat prieten al lui Vladimir Putin, după o lungă perioadă în care s-a ținut departe de el’, spune Stanislav Belkovski, care nu a exclus posibilitatea ca Moscova să fi deținut unele informații despre pregătirea atentatelor din 13 noiembrie de la Paris.

Cu toate acestea, agențiile secrete ruse nu au putut să prevină prăbușirea avionului de pasageri Airbus A321, al companiei ruse Metrojet, cu 224 de pasageri la bord în Peninsula Sinai la sfârșitul lunii octombrie. Moscova, care a respins la început pista teroristă în cazul avionului Metrojet, a recunoscut că, într-adevăr o bombă a explodat la bord abia după atacurile de la Paris, a remarcat, între altele, același analist.

În acest context, Stanislav Belkovski, autorul volumului ‘Putin — o biografie interzisă’ (apărută și în limba română în 2014), observă faptul că ‘Putin a fost incredibil de sentimental vinerea trecută, în seara în care au fost comise atentatele de la Paris’, detaliu ce i-a sugerat lui Belkovski că s-ar putea ca autoritățile ruse să fi avut totuși ‘unele informații despre iminența unor atacuri’ în capitala franceză.

‘Putin, de regulă, se blochează atunci când nu știe ce să facă, sau atunci când ceva nu îi este cunoscut. Dispare, pur și simplu. Așa a fost când s-a scufundat submarinul nuclear Kursk (august 2000), în timpul luării de ostatici la teatrul de pe Dubrovka (octombrie 2002), în timpul luării de ostatici la Beslan (septembrie 2004). El mereu dispare undeva. Iar aici, imediat după atacuri, a ieșit cu o declarație Peskov (Dmitri, purtătorul de cuvânt al lui Putin) care a spus că este o tragedie cumplită și dintr-o dată a vorbit și președintele rus’, a spus Belkovski, căruia deseori i se reproșează abordări inspirate din diverse teorii conspiraționiste.

Vladimir Putin a legat atacurile de la Paris de catastrofa aviatică din Sinai, subliniind necesitatea unei coaliții lărgite antiteroriste, care ar readuce Rusia — izolată pe plan internațional după criza din Ucraina — în cadrul comunității internaționale, a afirmat reputatul politolog

Publicat de romaniabreakingnews.ro – sursa, autor: Lilia Traci – Agerpres

,

‪#‎SVR‬ ‪#‎KGB‬ ‪#‎FSB‬ ‪#‎Rusia‬ ‪#‎Russia‬ ‪#‎NKVD‬ ‪#‎CIA‬ ‪#‎VladimirPutin‬ ‪#‎A2AD‬‪#‎BarackObama‬ ‪#‎SACEUR‬ ‪#‎NATO‬ ‪#‎NRF‬ ‪#‎VJTF‬ ‪#‎USNavy‬ ‪#‎GRU‬ ‪#‎URSS‬‪#‎NIE‬ ‪#‎SNIE‬ ‪#‎istorie‬ ‪#‎geopolitica‬ ‪#‎analizegeopolitice‬ ‪#‎intelligence‬

Spectaculoasele evoluții din arena relațiilor internaționale, manifestate în această toamnă a anului 2015, au bulversat cancelarile diplomatice occidentale, respectiv ale țărilor membre NATO și UE, relevând faptul că „necunoscuta rusă” rămâne la fel de tainică și, de ce nu, imposibil de descifrat.

Intervenția militară a Federației Ruse în războiul civil din Siria, de partea forțelor guvernamentale și a președintelui Bashar al-Assad, într-o alianță militară de neimaginat până acum, cu Iranul, China și Irakul, a surprins opinia publică internațională și a născut valuri de comentarii.

„serviciile secrete americane sunt cele mai bune din lume”, însă, ele „nu știu totul și nici nu trebuie să știe” – Vladimir Putin

Președintele Vladimir Putin avea să declare că, totuși, „serviciile secrete americane sunt cele mai bune din lume”, însă, ele „nu știu totul și nici nu trebuie să știe”. O ironie fină legată de incapacitatea comunității de intelligence a SUA de-a percepe și anticipa, pe de-a întregul, planurile strategice ale Kremlinului și ale aliaților săi, precum și posibilele evoluții tactice din zona conflictului sirian, fără a mai vorbi despre secretele Kremlinului. Pe măsură ce evoluțiile militare din zonă și neînțelegerile ruso-americane se amplificau, comunitatea de intelligence americană a fost supusă criticilor, împreună cu administrația Obama, deși președintele Barack Obama a încercat să pareze acest eșec strategic, cu implicații geopolitice majore, și a afirmat că intervenția Rusiei în conflictul din Siria este o dovadă a faptului că Vladimir Putin este disperat pentru că pierde din mână puterea de la Moscova. Și totuși, Evelyn Farkas, oficial de rang înalt din cadrul Pentagonului, însărcinată cu

Dr. Evelyn N. Farkas-Deputy Assistant Secretary of Defense for Russia/Ukraine/Eurasia – defense.gov

monitorizarea relațiilor militare cu Rusia și Ucraina, și-a anunțat demisia și părăsirea postului de asistent adjunct al secretarului Apărării pentru Rusia, Ucraina și Eurasia, după ce a lucrat pentru Pentagon vreme de cinci ani. O demisie generatoare de numeroase întrebări: vinovat de serviciu, criză de comunicare și armonizare cu strategiile Casei Albe sau eșec major de analiză strategică? „Farkas a consiliat trei secretari ai apărării cu privire la politica Rusiei, oferind consultanță în ceea ce privește modul în care ar trebui să răspundă SUA la acțiunile agresive ale Rusiei; a fost implicată în asigurarea unui ajutor în valoare de 244 milioane de dolari pentru Ucraina”, a declarat un oficial al Pentagonului în legătură cu demisia și activitatea lui Evelyn Farkas. Reamintim faptul că președintele Barack Obama l-a forțat pe fostul secretar al Apărării Chuck Hagel să se retragă, după ce acesta a făcut apel ca SUA să dea un răspuns mai puternic în legătură cu acțiunile Federației Ruse în Ucraina.

Totodată, comandantul suprem al Forțelor Aliate ale NATO din Europa (SACEUR), generalul Philip M. Breedlove, a avertizat asupra faptului că prezența militară rusească în Siria reprezintă de fapt realizarea unei alte componente dintr-o rețea complexă de sisteme de apărare creată de către Federația Rusă din perspectiva jocurilor sale geopolitice și intereselor sale strategice. „În condițiile în care încep să apară în Siria sisteme de apărare aeriană foarte capabile, suntem puțin îngrijorați în privința unei alte zone A2/AD ce este creată în estul Mediteranei”, a declarat generalul Breedlove cu ocazia unui expozeu la German Marshall Fund. A2/AD (anti-access/area denial) este o combinație de sisteme, precum baterii de rachete sol-aer și rachete anti-navă, dislocate pentru a împiedica forțele inamice să pătrundă sau să traverseze o anumită zonă – pe uscat, aerian sau maritim. În conformitate cu cele afirmate de principalul lider militar al NATO, crearea unei așa zise „umbrele” de tip A2/AD în Siria ar ridica la trei numărul acestor tipuri de zone care există în jurul Europei: prima „umbrelă”, și cea mai veche, este în regiunea baltică, unde baza maritimă rusească din Kaliningrad are capabilități antiaeriene semnificative, în timp ce a doua „umbrelă” acoperă Marea Neagră.

„Rusia a dezvoltat o puternică capabilitate A2/AD în Marea Neagră. În esență, rachetele lor de croazieră [anti-navă] pot acoperi întreaga Mare Neagră, iar rachetele lor de apărare antiaeriană au raze de acțiune care acoperă între 40 și 50% din Marea Neagră”, a declarat generalul Philip M. Breedlove la sfârșitul lui septembrie 2015.

Realizarea de către Federația Rusă a acestor zone A2/AD (anti-access/area denial) în zona Mării Baltice, a Mării Negre și în Estul Mării Mediterane, ar putea provoca dificultăți majore pentru Forța de Reacție Rapidă a NATO (NRF) care ar fi obligată să se deplaseze în zonele respective. În septembrie 2014, la Summitul NATO din Țara Galilor s-a decis să se creeze Very High Readiness Joint Task Force (VJTF) în cadrul NFR și care va avea capacitatea de a fi dislocată în 48 de ore pentru a răspunde provocărilor care pot apărea pentru interesele strategice și de securitate ale NATO. VJTF va avea valoarea unei brigăzi din trupele terestre (circa 5.000 de militari), sprijinită de elemente corespunzătoare din forțele aeriene, cele de marină și speciale.

Conducerea și componența VJTF va fi asigurată prin rotație, pe baze anuale, de către Franța, Germania, Italia, Polonia, Spania și Marea Britanie, urmând ca această forță să devină complet operațională până la Summitul NATO de la Varșovia din 8 – 9 iunie 2016. Și, totuși…generalul Philip M. Breedlove insistă pentru stabilirea unor responsabilități clare privind activarea VJTF, respectiv existența posibilității de a avea autoritatea pentru a ordona o activare informală a VJTF, în anticiparea unei decizii a Consiliului Nord-Atlantic.

Experții militari apreciază că va fi destul de dificil să se ajungă la timpul de reacție dorit în cazul dislocării VJTF, respectiv două – trei zile, precum și faptul că prepoziționarea echipamentelor și sistemul de pregătire al trupelor NATO se vor confrunta cu limite practice. Totodată, NATO are nevoie să știe care este, în mod real, capacitatea de luptă a NFR. Dintr-o astfel de perspectivă, ar trebui să gândim și să înțelegem efortul politic și, cu precădere, cel militar al Federației Ruse de a crea cele trei zone A2/AD în condițiile în care se simte încercuită și trebuie să preîntâmpine orice posibilitate în acest sens.

John M. Richardson – admiral in the United States Navy and the current Chief of Naval Operations

Totodată, noul comandant-șef al US Navy, amiralul John M. Richardson, a declarat pentru Financial Times că US Navy reevaluează dacă își va întări prezența în Europa și în Oceanul Pacific, ca urmare a faptului că „forța submarinelor lor (ale rușilor – n. n.) și a navelor de război este mai mare ca niciodată în ultimele două decenii”. Amiralul Viktor V. Cirkov, comandantul Forțelor Navale ale Federației Ruse, a declarat recent că patrularea submarinelor ruse a crescut cu 50% din 2013, ceea ce a alarmat autoritățile americane care se tem de faptul că submarinele ruse supraveghează cablurile de telecomunicații instalate pe fundul marin al Atlanticului. O activitate pe care amiralul John M. Richardson o consideră ca fiind „foarte preocupantă”, „o amenințare contra altui sistem mondial, sistemul de informații, care este legat de prosperitate, legat de securitate”. Într-o intervenție la o reuniune militară de la Veneția, în fața staff-ului de rang înalt al forțelor navale europene, amiralul John M Richardson, șeful US Navy, a subliniat faptul că modernizarea marinei de război a Federației  Rusiei, precum și alte„amenințări” din partea Moscovei, constituie un motiv pentru revizuirea strategiei navale a NATO. În opinia înaltului lider militar american, Forțele Navale ale Federației Ruse au realizat progrese semnificative, rapiditatea operațională a atins niveluri fără precedent în ultimul deceniu, iar „competențele au crescut și Moscova nu va ezita să exercite o coerciție militară”. Amiralul John M. Richardson a punctat: „Multe lucruri s-au schimbat o dată cu amenințarea rusă, cu criza migrației și dezvoltarea sistemelor informatice și a venit vremea revizuirii strategiei navale a NATO și pentru a analiza dacă ea este adecvată problemelor actuale cu care suntem confruntați”.

Admiral James G. Stavridis

În contextul îngrijorărilor staff-ului US Navy, amiralul (r) James G. Stavridis, fost comandant al SACEUR, l-a criticat pe președintele Barack Obama pentru decizia de a retrage o navă de luptă americană din Golful Persic. Pe 30 iulie 2015, US Navy a anunțat că portavionul USS Theodore Roosevelt va părăsi Golful Persic în toamnă, pentru două luni, astfel încât va fi pentru prima dată din 2007 când Pentagonul nu va dispune de nicio navă de luptă în regiune. Portavionul USS Theodore Roosevelt a lansat lovituri aeriene împotriva pozițiilor grupului jihadist Statul Islamic în Irak și Siria începând cu 2014. „Avem 11 portavioane nucleare active în prezent în marina SUA. Îmi vine greu să înțeleg de ce nu poate o flotă de o asemenea dimensiune să păstreze în permanență un portavion în regiuni periculoase, precum Golful Persic. Deja am redus bugetul apărării…cu aproximativ 30% în ultimii 10 ani și încă ne aflăm în război. (…) Ne-am implicat activ pe mai multe continente în operațiuni de luptă reale. Nu ar trebui să reducem drastic nivelul trupelor noastre”, a susținut amiralul (r) James G. Stavridis. Referindu-se la criza din Ucraina, amiralul (r) James G. Stavridis a declarat: „Trebuie să…le arătăm (rușilor – n. n.) că acela nu este un comportament potrivit pentru secolul 21”.

Jean-Claude Juncker – the executive branch of the European Union, since 2014

Într-o astfel de atmosferă politică și militară, extrem de încordată, a survenit…surpriza lui Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene. „Știu din conversațiile mele cu (președintele rus Vladimir) Putin că el (nu acceptă) fraze ca cele de atunci când (președintele american) Barack Obama a spus că Rusia este o putere regională. Ce înseamnă acest lucru? Nu poți să vorbești despre Rusia așa. (…) Trebuie, o spun deschis, să tratăm Rusia decent. Rusia trebuie tratată ca un egal”, a declarat Jean-Claude Juncker într-o conferință de presă desfășurată în orașul german Passau, pe 8 octombrie 2015, citat fiind de site-ul TheLocal.se. Trebuie să facem eforturi către o relație practică cu Rusia. Nu este sexi, dar așa trebuie să facem, nu putem continua așa, a declarat, citat de BBC, șeful Comisiei Europene care a insistat asupra faptului că relația dintre UE și Federația Rusă nu poate să fie dictată, la Bruxelles, de către cei din Washington.

Evgheni M. Primakov și Vladimir Putin

O astfel de declarație ne-a readus în memorie cele declarate cândva, în 1996, de către academicianului Evgheni M. Primakov, directorul Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse (SVR), respectiv: Mulți au prezis că dezideologizarea Serviciului de Informații Externe, în condițiile actuale, ne va priva de colaborarea unor surse străine de informații. S-a dovedit fals. Acum nu mai vorbim despre baza ideologică a obținerii colaborărilor străine. Dar continuă să acționeze interesarea politică a multor oameni în cooperarea cu serviciile noastre secrete, care sunt acum rusești, și nu sovietice. Au un cuvânt de spus și preocuparea de a nu se crea o lume «unipolară», și amenințarea unor revizuiri de granițe europene postbelice, și înțelegerea rolului Rusiei ca factor de stabilitate în Europa și în lume. Așa încât dezideologizarea serviciilor de informații  nici nu le-a lichidat, nici nu le-a afectat statutul de cel mai important instrument al politicii ruse”.

Adm. William Crowe Jr

În ceea ce privește comunitatea de intelligence a SUA și principalul ei adversar de ieri, din timpul Războiului Rece, și de azi, respectiv SVR&FSB&GRU, trebuie menționat faptul că istoricii și mass-media de peste Ocean au consemnat și eșecuri usturătoare, extrem de dureroase, atât la nivel operativ dar și în ceea ce privește analiza strategică, prognoza. Amiralul William James Crowe Jr., președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State-Majore (1985 – 1989), referindu-se la rapoartele CIA despre evenimentele din spațiul sovietic pentru perioada 1985 – 1989, declara:

„Vorbeau despre Uniunea Sovietică ca și cum nu ar fi citit niciodată ziarele, cu atât mai puțin rapoartele serviciilor de spionaj”.

Robert D. Blackwill

Ambasadorul Robert D. Blackwill, specialistul Consiliului Național de Securitate (NSC) al SUA pentru afacerile sovietice și europene între 1989 și 1990, mărturisea că disprețul pentru analizele CIA era cvasigeneral în acea perioadă. „Agenția încă producea grămezi de analize pe care nu le citeam niciodată. În cei doi ani, nu am citit nicio estimare națională. Nici măcar una. Iar cu excepția lui Gates (Robert – n. n.), nu cred că mai era cineva la NSC care să facă asta”, mărturisea Robert D. Blackwill. Milt Bearden, șeful Diviziei Sovietice a Serviciului Clandestin al CIA, avea să privească mut de uimire transmisia CNN ce înfățișa căderea Zidului Berlinului pe 9 noiembrie 1989. CIA a editat, în cooperare cu Center for the Study of Intelligence din Washington, în anii 1999 și 2001, două volume care conțineau documente declasificate ale CIA privind analizele despre URSS din ultima perioadă a Războiului Rece. Primul volum (At Cold War’s End) a fost editat de către istoricul Benjamin B. Fischer, iar cel de-al doilea (CIA’s Analysis of the Soviet Union 1947 – 1991) de către istoricii Gerald K. Haines și Robert E. Leggett. Volumele cuprind o serie de National Intelligence Estimates (NIE) și National and Special National Intelligence Estimates (SNIE) cu privire la evoluția URSS și sunt așezate, în ordine cronologică, însă „cu o logică demonstrativă – consemnează istoricul Catherine Durandin –, evident refăcută a posteriori, vizibilă în alegerea și organizarea documentelor”. Miza era obținerea calificativului „Good Job” pentru CIA din partea opiniei publice interne și internaționale.

Într-un recent interviu acordat revistei The National Interest, fostul secretar de stat Henry Kissinger menționa cu referire la politica externă a administrației Obama, implicit a SUA:

„Nu ar trebui să ne implicăm în conflicte internaționale, dacă la începutul lor nu putem să descriem o finalitate clară și dacă nu suntem dispuși să susținem efortul necesar pentru a atinge acel obiectiv.

Fostul înalt diplomat american consideră că SUA ar trebui să țină cont de faptul că ceea ce se întâmplă în Ucraina nu poate fi redus la o simplă formulă de aplicare a principiilor care au funcționat în Europa Occidentală, nu atât de aproape de Stalingrad și Moscova. Referindu-se la întâlnirea cu președintele Federației Ruse, din 2013, Henry Kissinger va declara că problema ucraineană era văzută, la Moscova, ca fiind una de natură economică și care urma să fie gestionată prin intermediul tarifelor și prin prețul petrolului.

Henry Kissinger

„Prima greșeală ține de comportamentul neglijent al Uniunii Europene. Ei nu au înțeles implicațiile propriilor condiționalități. Politica internă ucraineană a făcut imposibil pentru Ianukovici să accepte termenii UE și să fie reales sau pentru Rusia să îi perceapă exclusiv într-o cheie economică. Astfel că președintele ucrainean a respins termenii UE. Europenii s-au panicat și Putin a devenit mult prea încrezător. El a văzut blocajul ca pe o mare oportunitate de a implementa imediat ceea ce era obiectivul său cu bătaie lungă. Astfel, a oferit 15 miliarde de dolari pentru a atrage Ucraina în propria sa Uniune Eurasiatică. În toate acestea, America a rămas pasivă. Nu a existat o discuție politică semnificativă cu Rusia sau UE despre ceea ce era în desfășurare. Fiecare dintre părți a acționat rațional pe baza percepției eronate despre celălalt, în timp ce Ucraina a plonjat în revoluția Maidanului chiar în mijlocul proiectului pentru care Putin lucrase timp de 10 ani pentru a pune în valoare statutul Rusiei. Fără îndoială că Moscova a privit aceste evoluții ca și cum Vestul folosea ceea ce era considerat un festival rusesc pentru a muta Ucraina în afara orbitei rusești. În acel moment, Putin a început să se comporte ca un țar rus – exact ca țarul Nicolae I în urmă cu un secol. Nu îi scuz metodele, doar le plasez în context, mărturisește Henry Kissinger.

Consider că această percepție a evenimentelor este mai mult decât tulburătoare, însă și adevărată!

În timp ce generalul Philip M. Breedlove susține, în cadrul forumului Reagan National Defense, necesitatea ca Pentagonul să trimită mai multe brigăzi americane pe continentul european, prin rotație, și să amplifice exercițiile militare în mai multe țări europene, pregătindu-se să contracareze o potențială interferență rusească în cazul izbucnirii unui război între cele două părți, Henry Kissinger consideră că, totuși, „dacă tratăm Rusia în mod serios ca o putere globală, atunci dintr-o fază timpurie trebuie să determinăm dacă preocupările lor pot fi reconciliate cu necesitățile noastre. Reputatul analist al relațiilor internaționale susține ideea unei discuții, în spatele ușilor închise și nu numai, privind posibilitatea unei grupări cu statut nonmilitar pe teritoriul dintre Federația Rusă și frontierele existente ale NATO.

Henry Kissinger

„Vestul ezită să își asume recuperarea economică a Greciei; cu siguranță, nu își va asuma Ucraina ca pe un proiect unilateral. Așadar, în acest context ar trebui să examinăm cel puțin posibilitatea unei cooperări între Vest și Ucraina într-o Ucraină nealiniată militar. Criza din Ucraina se transformă într-o tragedie, pentru că se confundă interesul pe termen lung al ordinii globale cu necesitatea imediată a restaurării identității ucrainene. Sunt pentru o Ucraină independentă în frontierele sale actuale. Am pledat pentru acest lucru încă de la începutul perioadei postsovietice. Dar când unități musulmane luptă în numele Ucrainei, atunci sensul proporțiilor s-a pierdut. (…) Înseamnă că obiectivul a devenit acela de a rupe Rusia; obiectivul pe termen lung ar trebui să fie acela de a o integra”, concluzionează Henry Kissinger.

Și, totuși…comandantul SACEUR, generalul Philip M. Breedlove consideră că o cooperare cu Federația Rusă în privința Siriei înseamnă că Occidentul a acceptat, ca un fapt împlinit, operațiunea de anexare a Peninsulei Crimeea de către Moscova, precum și suportul acordat de către Moscova pentru forțele separatiste din Donețk și Lugansk. În cursul lunii octombrie 2015, SUA a trimis la o bază NATO din Estonia câteva zeci de piese de echipament militar, inclusiv patru tancuri M1A2 Abrams, zece vehicule blindate Bradley și aparatură pentru suport operațional. Echipamentele au fost livrate pe cale ferată din Letonia și sunt destinate soldaților din Divizia 3 Infanterie a SUA.

În perioada Războiului Rece, liniile de bază ale strategiei NATO (concepția „stăvilirii” este identică cu concepția strategică și geopolitică a „anacondei”), dar și ale altor blocuri politico-economice îndreptate spre stăvilirea URSS, respectiv ASEAN, ANZUS, CENTO, au reprezentat dezvoltarea directă a tezelor principale ale amiralului Alfred Mahan. Victoria de la 9 mai 1945, de pe fronturile europene, urmată de capitularea Japoniei, la 2 septembrie 1945, au permis Statelor Unite să-și pună în aplicare ideile privind cucerirea și dominarea celui de-al treilea cerc geopolitic, prin intermediul „Planului Marshall” și al NATO. Zbigniew Brzezinski aprecia, în lucrarea Marea tablă de șah (1997) că scopul geopolitic central al SUA îl reprezintă consolidarea, printr-un parteneriat transatlantic veritabil, a capului de pod stabilit pe continentul eurasiatic, respectiv Europa unită, astfel încât această Europă, în curs de lărgire, să poată deveni o trambulină mai viabilă pentru proiectarea în Eurasia a noii ordini internaționale concepute în Biroul Oval de la Casa Albă. Extinderea NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră, precum și eforturile care se fac pentru securizarea „Rimland”-ului, respectiv regiunea de margine sau „bordura maritimă” a Eurasiei, relevă faptul că bătălia pentru cucerirea celui de-al patrulea cerc geopolitic al lumii se află în plină desfășurare. Liderii de la Moscova au depus și depun, la acest început de secol XXI, eforturi teribile pentru păstrarea, cu orice preț, a potențialului strategic al Federației Ruse, la nivel intercontinental, respectiv să rămână „o superputere”, chiar dacă într-o variantă redusă, micșorată, acceptând o serie de compromisuri politice, geopolitice, economice și teritoriale, și fiind convinși că orice concesie teritorială făcută astăzi va fi revizuită mâine în folosul rușilor.

În contextul evenimentelor petrecute în spațiul URSS în toamna anului 1991, respectiv pregătirile pentru referendumul din 1 decembrie 1991 privind aprobarea independenței Ucrainei, Mihail S. Gorbaciov avertiza:

„Dacă Ucraina părăsește Uniunea, Crimeea va insista asupra anulării alipirii sale la Ucraina, din 1954, și va cere întoarcerea la Rusia. Dar dacă Ucraina rămâne în noua Uniune a statelor suverane, atunci Crimeea nu va avea obiecții în privința apartenenței sale la Ucraina”.

În perioada campaniei electorale din 1996 din Federația Rusă, candidatul Mihail S. Gorbaciov va fi însoțit pe parcursul vizitei electorale din Sankt-Petersburg de către Vladimir V. Putin, președinte al Comitetului pentru Relații Externe și consilier al primarului din Sankt-Petersburg, care va dovedi „mult tact, o ospitalitate sinceră, o înțelegere subtilă a problemelor orașului și nu numai ale orașului…”.

Atentatul terorist de la Paris din 13 noiembrie 2015 a relevat fragilitatea unei mari puteri europene, precum și a comunității sale de intelligence, faptul că UE se clatină sub loviturile unui adversar extrem de crud și nemilos, în speță terorismul internațional de factură islamică, precum și a valului de imigranți, și a evidențiat necesitatea unei noi solidarități euro-atlantice…căreia Federația Rusă i-a „oferit” o mână de ajutor în Orientul Mijlociu. Un Orient Mijlociu în care planurile conservatorilor de la „Project for the New American Century” au eșuat. Concluzionând asupra evoluției relațiilor internaționale din acest început de secol XXI, precum și al vulnerabilităților anumitor construcții geopolitice, Henry Kissinger mărturisea:

„Istoria ne arată acest ciudat fenomen că o țară care a avut enorme probleme de-a lungul frontierelor sale a reprezentat totodată și salvarea ultimă a echilibrului – împotriva mongolilor, împotriva francezilor, împotriva germanilor. Așadar, putem să urmărim simultan obiectivul de a conserva o Ucraină liberă, dar și o Rusie suficient de puternică pentru conservarea echilibrului?.

„Necunoscuta rusă” și surprizele sale…pe care le poate oferi comunității internaționale rămân la fel de nepătruns pentru această comunitate extrem de divizată și, uneori, extrem de superficială în a înțelege semnificația unor atitudini și fapte, precum și de-a prevedea consecința anumitor decizii politico-militare și economice. În ciuda situației extrem de grele din toamna anului 1941, când armatele Reich-ului german asaltau Moscova, Stalin l-a chemat la ordin, în cursul zilei de 12 octombrie 1941, pe viitorul rezident al NKVD la Washington, Vasili Zarubin, alias Zubilin, înainte de plecarea acestuia în Statele Unite, pentru a-i cere să pună la punct un sistem eficient „nu numai pentru monitorizarea evenimentelor, ci și pentru a fi în stare să le influențeze prin intermediul prietenilor URSS”.

ISTORIA are constantele și…(ne) surprizele sale!

Publicat de autor dr. Constantin Corneanuromaniabreakingnews.ro
Asociația Europeană de Studuii Geopolitice și Strategice „Gh. I. Brătianu”

,

Șeful Serviciilor Speciale ale Bulgariei, a fugit vineri, după ce a lăsat mobilul acasă și a scos o sumă foarte mare de la bancomat. A fugit cu alt pașaport pe alt nume.

O anchetă internă dar și una internațională îl viza ca fiind drept agent al SVR – Serviciul Federal de informații Externe al Federației Ruse.

,

svrToamna anului 2002

Un personaj care își mișcă existența între cel puțin două servicii secrete, și căruia nu e potrivit să-i amintesc aici numele, a avut în toamna anului 2002 imprudența să-i scape un material. Acesta rămânea în memoria unui computer, chit că o variantă imprimată a lui își continua calea, împreună cu personajul respectiv, între cele două servicii. Materialul viza dislocarea spionajului rusesc pentru zona balcanică de la Sofia la Chișinău. M-am convins ulterior că aproape nimeni nu cunoștea faptul, nici chiar reprezentanți ai structurilor speciale, chemați prin lege să asigure siguranța statului. La expirarea a doisprezece ani și în contextul ultimelor evoluții din Ucraina, informația îmi pare încă interesantă și de actualitate. Pentru că nu ni-i dat să citim în fiecare zi asemenea tip de informații în presă, am zis că nu strică să le oferim cititorilor noștri câteva detalii din materialul cu pricina.

Rusia a avut la Sofia, încă din perioada sovietică, un centru regional de spionaj. Mai bine zis, un centru din care era dirijată rețeaua de spioni sovietici/ruși din zona Balcanilor. Numele centrului regional era banal de simplu: „Centrul Balcani”, în original „Balkanski Țentr/Балканский Центр”, având abrevierea BȚ/БЦ. Noi vom folosi abrevierea CB sau „Centrul B”.

„Centrul centrului”, biroul central sau creierul întregii rețele a fost stabilit în Rusia, la Iasenevo, o suburbie a Moscovei. Biroul central i-a fost subordonat direct unuia dintre adjuncții șefului SVR (Slujba Venșnei Razvedki – Serviciul de Informații Externe) Serghei Lebedev.

Doar numele a trei dintre colaboratorii  biroului de la Iasenevo au devenit cunoscute către 2002:  1. locotenent-colonelul Andrei Karasiov, acesta vizitând cu regularitate „Centrul B” din Chișinău, întreprinzând de aici deplasări în diverse state balcanice; 2. maiorul Iurii Tereșcenko; 3. generalul Alexandr Ignatievici Krivițki, cunoscut atunci drept șef al întregului „Centru B”.

La Iasenevo activează un grup numeros de analiști și consultanți, între care în 2002 un rol important i-a fost rezervat generalului (r) Vladimir Rubanov, consultant în problemele cele mai „fierbinți” din Balcani. De asemenea, aici își prestau activitatea mai mulți foști angajați ai ambasadelor Rusiei în statele balcanice, printre care se remarca un fost atașat la Ambasada Federației Ruse la Sofia, expulzat cu câțiva ani înainte, doi foști cetățeni iugoslavi de etnie sârbă, specializați în „probleme iugoslave”, precum și câțiva foști ofițeri din cadrul „Direcției 24” (România), care au activat în fostul KGB al RSS Moldovenești.

Pe linia militară biroul de la Iasenevo cuprindea 5 ofițeri din fosta Direcție de informații a flancului de Sud-Vest (Upravlenie razvedki Igo-zapadnogo napravlenia) dislocată la Chișinău până în anul 1992.

Potrivit informațiilor interceptate, „Centrul B” avea la Chișinău câteva obiective și anume: 1. O vilă în așa-zisa „zonă rezidențială” din Valea Morilor; 2. Trei birouri în sediul „ITERA-Moldova”; 3. Un obiectiv în orășelul aeroportuar Chișinău, în care urma să se stabilească nemijlocit „Centrul B” începând cu 15 septembrie 2002; 4. Câteva apartamente conspirative în raza orașului Chișinău folosite pentru munca cu „curierii” sosiți din țările vizate; 5. Mai multe camere închiriate pentru scopuri operative  în hotelurile „Jolly Allon”, “Codru”, “Dacia”, “Național”, “Turist” și “Chișinău”, taxa pentru închiriere fiind plătită începând cu data de 1 ianuarie 2002; 6. Un birou „sub acoperire” la Aeroportul internațional Chișinău; 7. O filială „locală” la Tiraspol, pentru legătura cu Direcția de Informații a Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR) în Republica Moldova.

Sursa menționa că, de comun acord cu reprezentanța permanentă a Serviciului Federal de Informații (FSB) al Federației Ruse la Chișinău, colaboratorii „Centrului B” foloseau în scopuri operativ-tehnice anumite birouri sau apartamente din clădirile amplasate în preajma „obiectelor strategice”. Dintre acestea făceau parte: 1. Un birou din clădirea Departamentului pentru Minorități Naționale, situat  în imediata apropiere a Ambasadei SUA; 2. Clădirea fostului sediu al Ambasadei Federației Ruse din strada Mateevici, în preajma Ambasadei SUA; 3. Un birou în strada Pușkin, vizavi de clădirea Guvernului Republicii Moldova; 4. Hotelul „Jolly Allon” din vecinătatea Ambasadei Republicii Federale Germane, a Ministerului Afacerilor Externe și a Parlamentului; 5. Apartamentele din blocurile adiacente Ambasadei României și, respectiv, Ambasadei Ucrainei.

O listă incompletă a personalului „Centrului B” de la Chișinău îi cuprindea în 2002 și pe următorii: 1. Locotenent-colonelul V. V. Guskin, în calitate de șef al „Centrului B”; 2. V. M. Bezrutcenko, „figura-cheie” în toată construcția; 3. M. Romaniuc – consultant politic pentru Republica Moldova; 4. Un oarecare Andrei Nikolaevici, specialist în contrainformații externe, responsabil de securitatea colaboratorilor „Centrului B”; 5. M. Odințiova – șefă a cancelariei; 6. Pavel Dankevici – cifru; 7. Natalia Bolotina – secretar referent. Sursa menționa că primele două persoane erau angajate cu acte în regulă la compania „ITERA-Moldova”, iar a treia – la fundația „Socium Moldova”.

De asemenea, se arăta că V. M. Bezrutcenko și V. V. Guskin erau persoanele care mențineau contactul cu agentura din conducerea Republicii Moldova și a structurilor de forță din Republica Moldova. Totodată, V. V. Guskin și Andrei Nikolaevici „lucrau” cu informațiile din țările țintă, dirijau curierii, aveau ieșire directă la toți rezidenții ilegali din zona de responsabilitate. O a opta persoană, un oarecare Viktor, în vârstă de 40 de ani, completase echipa „Centrului B” de la Chișinău în august 2002 și întreprindea călătorii „de serviciu” în țările din regiune.

Sursa mai preciza că  accesul tuturor persoanelor în “obiectivele” principale ale „Centrului B”  – vila și birourile de la „ITERA-Moldova” – era strict limitat. Întâlnirile „de lucru” aveau loc fie în „apartamentele conspirative”, fie in alte localuri din Chișinău, „pe loc” prelucrându-se numai informația. „Centrul B” activa în paralel cu rețeaua de rezidenți ruși din Republica Moldova, rezidenți aflați în relație de „subordonare coordonată” cu CB. Coordonarea se efectua prin reprezentanța oficială a FSB-ului în Republica Moldova, instituită în baza Acordului semnat în februarie 2001 de către directorul SIS, Valeriu Pasat, și șeful FSB, generalul Nikolai Patrușev, Acord cu o Addenda secretă. Agenții din subordinea angajaților „Centrului B” nu cunoșteau apartenența acestora la CB. Singura persoană din interiorul CB familiarizată cu întreg spectrul de activitate a Centrului  era locotenent-colonelul V. V. Guskin. Ceilalți colaboratori cunoșteau strict doar ceea ce ținea de competențele lor.

Aceeași sursă menționa că în cadrul ultimelor două ședințe operative ale CB fuseseră fixate câteva sarcini concrete, și anume:

– crearea unui climat informațional ostil față de aderarea României la NATO, inclusiv prin  lansarea informațiilor compromițătoare în mass-media din Federația Rusă;

– monitorizarea  situației politice și economice din Republica Moldova legate de desfășurarea summitului CSI la Chișinău;

– intensificarea activității de colectare a materialului compromițător asupra guvernării în exercițiu de la Chișinău, în primul rând asupra lui Voronin și a anturajului său.

SVR

„Centrul B”. Informație din iulie 2003, completată și precizată de aceeași sursă.

Așa cum s-a specificat și în prima parte a materialului, cartierul general al Centrului Balcani (CB sau Centrul B) se află în Iasenevo, o suburbie a Moscovei. Mai exact, acesta este amplasat în aripa nordică a uneia dintre clădirile aparținând Serviciului de Informații Externe (SVR) al Federației Ruse.

Conform informațiilor devenite cunoscute sursei în iulie 2003, din personalul „Centrului B” făceau parte:
– general-maiorul Alexandr Ignatievici Krivițkii (conducător);
– colonelul Krikunov;
– locotenent-colonelul Bondarenko;
– locotenent-colonelul Smorodin;
– colonelul Nikolai Pascari (originar din Transnistria);
– locotenent-colonelul Andrei Karasiov;
– maiorul Iurii Tereșcenko.

Numărul exact al angajaților Centrului B de la Iasenevo nu era cunoscut cu exactitate. Conform unor estimări însă, împreună cu ”aparatul auxiliar intern” (psihologi, pază, șoferi etc.) acest număr nu depășea 30-35 de persoane.

În afara „Centrului B” de la Iasenevo, pe teritoriul Federației Ruse mai existau subdiviziuni la:
– Rostov pe Don (din 2002);
– Soci (din 2002);
– baza maritimă de la Sevastopol, Crimeea.

În întreaga „zonă de interes” a „Centrului B” există grupuri de informare formate din 2-3 angajați care funcționează pe lângă ambasadele Federației Ruse din capitalele statelor țintă.

„Centrul B” de la Chișinău, creat în anul 2001, dispunea de următoarele sedii:
– zona de subsol și partea stângă a parterului ambasadei Federației Ruse, 3 birouri;
– vila din cartierul rezidențial Valea Morilor, sectorul Centru, amplasată lângă vila ambasadoarei SUA, Pamela Hyde Smith, din strada Cireșilor 3b;
– clădirea „Eurocreditbank”, et. 4, arendată pe documentele „ITERA-Moldova”, strada Ismail, colț cu bulevardul Ștefan cel Mare;
– câte 2 camere rezervate permanent în hotelurile „Național” și „Turist”.

Alte sedii utilizate ocazional pentru chestiuni operative:
– clădirea din strada București 72 (două încăperi);
– clădirea din preajma Centrului Cultural Evreiesc și a Palatului Republicii, din strada Maria Cebotari colț cu strada București, în înțelegere cu rezidentura rusă.

Alte sedii la care s-a renunțat:
– vila din orășelul Vadul lui Vodă;
– construcția din zona Aeroportului Chișinău.

Sursa preciza că la Chișinău se aflau în permanență 20 de colaboratori ai „Centrului B”. Dintre aceștia, 4 se ocupau de „problematica strict moldovenească”, aflându-se în permanență la vilă:
– Pavel Dankevici
– Natalia Boltina
– Marina Odințova
– M. Romaniuc.

„Protecția” era în sarcina colonelului A. N. Kovrihin (contrainformații externe), care deținea un birou separat la vilă, precum și unul la ambasadă. Conform spuselor sale, acesta se ocupa de „măsurile profilactice”. Întregul flux de informații colectate „din zona de răspundere” trecea prin V. Guskin, șeful „Centrului B”.

Contactele „Centrului B” cu angajații ambasadei Federației Ruse erau destul de sporadice, cu excepția consfătuirilor „comune” (o data pe lună) sau a întrunirilor „solemne”.

Vila era dotată cu 3 camere de luat vederi plasate în exterior (vizibile) și altele 11 în interior. Sistemul de interceptare (așa-zisele „ploșnițe”), cu un grad de recepționare de sută la sută, a vizat perimetrul întregului bloc. De „utilajele speciale” (minisisteme de înregistrare DVD, „tunuri laser”, „inviders”-uri etc.) s-a ocupat Kovrihin. În vilă a existat un sistem intern interactiv de 12 computere, cu o ieșire la blocul informațional al ambasadei. „Centrul B” a folosit de 4 unități de transport, și anume:

– 1 BMW înmatriculat cu numere pentru „necetățeni” ai Republicii Moldova (H 0021), numere care erau schimbate o data la 2-3 luni (responsabil – Guskin);
– 2 automobile cu numere de înmatriculare transnistrene – JIGULI 06 și Volkswagen Jetta, folosite după caz;
– 1 automobil arendat pe termen lung la „Cardservice”, folosit împreună cu șofer, în funcție de ocazii.

Documentația financiară a „Centrului B” la Chișinău a fost ținută de către soția lui Guskin.

Personalul „Centrului B” a avut acces liber la materialele privind activitatea Parlamentului, Președinției și Guvernului Republicii Moldova obținute de către ambasada Federației Ruse. Cât privește materialele de agentură, membrii personalului au avut acces la propriile surse și acces parțial la sursele „paralele”, „coordonate” de alți angajați. Întreg personalul a avut acces la baza de date 1992-2002 creată de V. M. Bezrutcenko înainte de retragerea sa la Iasenevo. Accesul la documentele cu marca „confidențial” a fost limitat. Era vorba despre documente privind activitatea structurilor ruse în Republica Moldova și conținând date care ”pot fi folosite parțial pentru analiza politică”, specifica sursa. Accesul la informația „din zona de răspundere” a fost limitat, având caracter consultativ sau de verificare.

Modul de obținere a informației:
– contacte directe cu angajații Președinției, Guvernului, Parlamentului și cu deputați;
– contacte cu reprezentanții structurilor de forță;
– contacte „pe dibuite” cu analiștii politici din Republica Moldova și de peste hotare, precum și cu ziariști;
– folosirea propriei agenturi.

(va urma)

Autor Vlad Cubreacov

cubreacov.wordpress.com

,

Dacă cineva ar fi susținut în urmă cu puțin timp că Rusia va ocupa Ucraina în patru zile și nu va fi nevoită să tragă un foc de armă pentru asta, lumea l-ar fi considerat nebun. Cum așa? Ucrainenii, care au pretenții asupra altor teritorii, care s-au judecat cu România pentru o bucată de platou continental la Marea Neagră timp de mai mulți ani la Haga, care au tot încercat să joace cu frontiera Dunării prin controversatul canal Bâstroe, aceiași ucraineni să stea cu brațele încrucișate în timp ce le este ocupată o importantă provincie, recunoscută ca și ucraineană de ONU, având și garanții de inviolabilitate a frontierelor din partea SUA, Marii Britanii și chiar a Rusiei prin Protocolul de la Budapesta din 1994, chiar ei să nu reacționeze?

Video: Militarii ruși intră într-o unitate militara ucraineană…

Se va spune că da, dar Rusia avea o bază militară puternică pe acest teritoriu, plus aproape 60% din populația de 2,25 milioane a Crimeii este formată din etnici ruși, că manevra lor a fost foarte bine pusă la punct etc. Adevărat, manevrele lor au fost foarte bine puse la punct, bine gândite și bine executate, pas cu pas și poziție cu poziție. Niște demonstrații pro-ruse la Simferopol, apoi mascați înarmați și fără însemne ocupă poziții cheie pe clădirile guvernamentale, ocupă punctele strategice, apoi trupe numeroase securizează aceste poziții, ajungând la finalul celor patru zile să blocheze cazărmile militarilor ucraineni cu ei înăuntru, fără posibilitatea de a mai face ceva (cum spuneam în articolul Ucraina, spre război?). Practic, rușii au ajuns stăpâni necontestați pe Crimeea în patru zile, mai mult, au făcut-o fără să tragă un foc de armă, de fapt și fără să recepționeze vreun foc de armă!

Cum este posibil, cine e de vină? NATO, UE, SUA, comunitatea internațională? Nici vorbă, principalul vinovat este mult mai aproape, la Kiev. Cum spune vorba aia, pentru un dans e nevoie de doi. Iar al doilea este fără îndoială Ucraina. Ce a făcut conducerea ucraineană, cea care a înfruntat gloanțele pe Maidan și și-a impus puterea la Kiev, alungându-l pe Ianukovici? Ce a făcut ca să evite această situație? În afara unor declarații ceva mai belicoase, absolut nimic!

1 martie 2014

INVAZIA ARMATEI RUSE ÎN CRIMEEA - 1 MARTIE 2014
INVAZIA ARMATEI RUSE ÎN CRIMEEA – 1 MARTIE 2014

Trebuie să lămurim niște aspecte. Forțele militare ale unui stat funcționează după legi și reguli, pe baza unor ierarhii stricte. Astfel, o unitate nu poate face nimic de capul ei, pentru a acționa trebuie să primească ordin de la eșalonul superior, acesta de la cel superior lui și tot așa până la conducătorul suprem care este întruchiparea conducerii politice a țării. În cazul în care conducerea politică încalcă legile țării, dând de exemplu un ordin de a se trage în popor, cum a făcut Ceaușescu și Ianukovici, se poate constata încălcarea legii și unii să nu execute ordinul. Dar în cazul în care ordinul este legal, trebuie executat, dar acesta poate fi executat cu condiția să fie dat. Nu poate o unitate să se apuce să lupte de capul ei, fără ordin, deoarece din start devine rebelă și liderii ei pot fi trimiși pentru a fi judecați de Curtea Marțială.

Ori, ce ar trebui să facă conducerea politică și militară atunci când persoane necunoscute, înarmate și purtând cagule, ocupă și iau poziții de tragere pe clădirile guvernamentale principale din capitala unei provincii ucrainene? După toate regulamentele internaționale, dacă aceste persoane nu aparțin structurilor de forță ale țării gazdă, pot fi considerate formațiuni paramilitare care încearcă să preia controlul, deci neutralizarea lor este perfect justificată. A făcut conducerea ucraineană ceva în acest sens? A dat ordin structurilor sale de forță să aresteze acele persoane, mai ales că în primele zile numărul lor era destul de redus și grupurile erau destul de disipate?
Nu trebuia să deschidă focul asupra lor, trebuiau trimise trupele ucrainene care să le rețină. Uzul de armă era justificat în cazul în care aceste persoane ripostau. Există reglementări clare asupra dreptului polițistului sau militarului de a face uz de armă. Iar când ai în față persoane necunoscute, fără însemne, înarmate care ocupă puncte cheie din țara ta, atunci poți face uz de armă. Se somează, dacă nu se supune se execută foc de avertisment, dacă nici atunci nu se supune, foc în plin. A făcut Kievul așa ceva? Respectiv a dat vreun ordin unităților din Crimeea să procedeze în acest mod? Ca să facem o paralelă, ce ar trebui să facă conducerea României dacă pe clădirile din Sfântu Gheorghe apar trăgători necunoscuți, dacă principalele puncte de trecere din Târgu Mureș sunt ocupate de genul acesta de inși înarmați?
Kievul nu a făcut nimic, astfel că Rusia a plusat. Apare traficul de elicoptere și avioane, sunt ocupate aeroporturi, baze militare, încep deplasările masive de trupe spre toate punctele cheie ale peninsulei. Militarii ucraineni, tot în cazărmi. Nimeni nu le-a dat vreun ordin să iasă, sau ce să facă. În mod sigur, ofițerii ucraineni înroșesc liniile telefonice și undele radio cerând de la Kiev ordine și instrucțiuni. Este cineva capabil acolo să dea aceste ordine? Mă îndoiesc.

2 martie 2014

INVAZIA ARMATEI RUSE ÎN CRIMEEA – 2 MARTIE 2014

Câteva cuvinte despre spațiul aerian. Ucraina a închiriat baza de la Sevastopol Rusiei. În înțelegerea militară care a fost încheiată între cele două țări, sunt stabilite niște culoare aeriene care să fie folosite de ruși pentru deplasările în și dinspre baza de la Sevastopol. Există protocoale, înțelegeri, partea ucraineană este anunțată când urmează să vină vreun transport militar, pentru a nu crea confuzii și alarme inutile. Partea ucraineană trebui să aprobe aceste zboruri înainte de a avea loc, deoarece ea este proprietara spațiului aerian, dar și al bazei. Genul acesta de înțelegeri și anunțări prealabile există peste tot în lume, la toate bazele militare pe teritoriul altui stat. La fel, și la baza de la Mihail Kogălniceanu, nu vă închipuiți că vin americanii cum vor, ei trebuie să-și anunțe în prealabil zborurile, orele la care intră în spațiul aerian românesc vreo aeronavă de-a lor, pentru a nu intra în alertă fără să fie cazul.

Ori, cum reacționează Ucraina când toată Crimeea începe să fie înțesată de zboruri neautorizate? Să fi obținut rușii aprobarea autorităților ucrainene pentru toate aceste zboruri? Mă îndoiesc. Civili aflați în mașini filmează formațiuni de elicoptere care zboară în plină zi. Cum reacționează autoritățile ucrainene? Protestează. Au încetat zborurile? Nu.
Cu o întârziere nejustificată se declară închiderea spațiului aerian pentru aeronavele militare. Cam târziu, dar totuși s-a dat. Dar cu asta ce-am făcut? Dacă închizi spațiul aerian, atunci implicit îl declari inviolabil, orice aeronavă care violează spațiul aerian poate fi atacată și doborâtă. Dacă îl închizi, îl închizi ca să îl aperi, dacă nu îl aperi, de ce îl închizi, numai ca să mai faci o declarație? Aflăm că Ucraina protestează fiindcă i s-a încălcat spațiul aerian. Asta după ce l-ai închis, nu? Dacă ai anunțat că ai închis spațiul aerian, cum încearcă cineva să intre, îl prinzi în cătarea SAM-urilor. Ah, dar bazele de SAM-uri din Crimeea au fost ocupate de ruși. Atunci deplasezi SAM-uri mobile în apropiere, către istmul Perekop, și în caz de nevoie lansezi una ca să se vadă că vorbești serios. Dacă nu, nu ai făcut nimic, rămâi cu protestele că ți-au încălcat spațiul aerian, încă și de două ori. Dacă nu lansezi rachete, îl vor încălca și a treia oară, au văzut că merge.
La fel ca și inviolabilitatea santinelei. În interiorul gardului cazărmii militare este o zonă interzisă. Cine intră fără permisiune, fie pace sau război, riscă să fie împușcat. Santinela care păzește nu poate fi atacată, este principiul stipulat prin lege și regulamente militare, cel al inviolabilității santinelei. Dacă pătrunzi în zona în care santinela are consemnul să o păzească, o faci pe proprie răspundere, pe riscul tău. Nimeni nu va acuza vreodată santinela că te împușca dacă tu nu răspunzi la somații. Două somații, foc de avertisment, apoi foc în plin. Rușii care au intrat în cazărmile ucrainene știu asta. Dar mai știau că nimeni nu va face uz de armă contra lor. Fiindcă nu a primit ordin, nimeni de la Kiev nu l-a dat. Nu a avut curajul, nu și-a asumat răspunderea, încă nu știm.

3 martie 2014

INVAZIA ARMATEI RUSE ÎN CRIMEEA - 3 MARTIE 2014
INVAZIA ARMATEI RUSE ÎN CRIMEEA – 3 MARTIE 2014

În acest context, cu atât mai de neînțeles mi se pare pasivitatea trupelor ucrainene în ultimele patru zile. De ce nu au deplasat o companie la aeroportul din Simferopol, de exemplu, nu l-au ocupat înaintea rușilor, apoi să interzică pătrunderea lor, amenințându-i cu deschiderea focului, era aeroportul lor în țara lor, nimeni nu putea să vină să-l ia fără riscuri. Somație și foc de avertisment. Dacă rușii ripostau, era clară situația pentru toți. Dar nu a existat acel ordin.
Și așa Ucraina s-a trezit în situația în care Crimeea este practic ocupată fără să se fi tras un singur glonț. Și îi va fi greu să revină, chiar dacă se va găsi voința politică să o facă. Situația strategică este net defavorabilă. Întreaga peninsulă este ocupată de ruși, ei sunt fortificați în această zonă care ea însăși este o citadelă naturală. Singurele trupe ucrainene de aici sunt prizoniere în cazărmi, nu sunt dezarmate, dar sunt în imposibilitatea de a face ceva, înconjurate de ruși. Sunt ostatice, îngreunând și mai mult situația militară a Ucrainei. În plus, fiindcă nu a reacționat, Ucraina se confruntă cu același scenariu în estul țării, iar întreaga inițiativă aparține Rusiei, Ucraina nu poate decât să reacționeze, nu să acționeze.
Să venim cu câteva exemple. În 28 iunie 1940, România evacuează Basarabia și nordul Bucovinei în urma ultimatumului URSS. Militarii primesc ordin să nu răspundă la provocări, să nu deschidă focul. Sovieticii profită, nu respectă graficul de deplasare și le-o iau înainte, îi atacă, îi dezarmează, îi batjocoresc. Românii nu răspund fiindcă au ordin să nu o facă. Totuși, sunt unii care la forță răspund cu forța, deschid focul și îi opresc pe sovietici, fără ei aceștia ar fi mers mai departe de Ținutul Herța și România ar fi fost ceva mai mică (vezi 28 iunie 1940. Fapte și eroi necunoscuți și22 iunie 1940. Fapte și eroi necunoscuți). Românii, chiar dacă au primit ordin să nu tragă, au fost unii care au ripostat. E foarte adevărat că acum soldații ruși în Crimeea au fost mult mai politicoși cu cei ucraineni.

Și să nu uităm, ceea ce vedem că se petrece acum în Ucraina poate am fi văzut în România în decembrie 1989!  Să nu uităm că sovieticii au fost invitați în țară, se cam știe de către cine. Mai știți cum a reacționat generalul Gușe (asta nu îl absolvă de alte greșeli), fapt care poate ne-a salvat atunci: Dacă vin, tragem în ei!

Rusia nu e prima oară când face o astfel de manevră. Amintiți-vă de Kosovo în 1999, când Serbia în urma bombardamentelor NATO își dă acordul de a părăsi provincia și trupele NATO pornesc să ocupe punctele cheie. O coloană înarmată rusească trece din Bosnia-Herțegovina unde era trupă de menținere a păcii și ocupă înaintea tuturor aeroportul din Priștina, dând Rusiei un grad mai mare de negociere ulterioară.
În 1992, moldovenii au decis să lupte, au primit ordin să o facă, să băteau pentru țara lor și aveau mult mai mici șanse decât a avut Ucraina acum. Nimeni nu a pus vreo presiune internațională pe Rusia în 1992, nimănui nu-i păsa de Republica Moldova, doar României. O țară mică sfida un imperiu, dar a luptat. Au fost învinși. De luptat au luptat și georgienii, și pentru aceste merite, și în ziua de azi, Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud sunt considerate teritorii ocupate de Rusia.

Ucraina a pierdut enorm prin lipsa de reacție, mult mai bine dotată și înarmată decât aceste două țări la un loc, nu a reacționat, deși avea susținerea morală a vestului. În ciuda retoricii belicoase de care dau dovadă naționaliștii ucraineni pe forumurile de pe internet, Ucraina nu a făcut nimic ca să-și apere țara. În mod sigur, și NATO va fi mai reticent, deoarece impresia lăsată este una ciudată. E greu de înțeles când susții sus și tare că Crimeea îți aparține, dar o lași din mână fără a trage un singur foc de armă.
Dar dacă lucrurile se opresc aici cu Crimeea, ca în ziua de azi, peste zece ani se va vorbi despre Crimeea ca un teritoriu cedat de Ucraina și nu ocupat de Rusia.

Rusia a dat ultimatum: până mâine trupele ucrainene din Crimeea să capituleze, dacă nu vor fi luate cu asalt. Ce ordine vor primi aceste trupe de la Kiev? Sau vor primi vreun ordin? Oricum, pentru ele e târziu…

Redactor R.B.N.  Press

Cristian Negrea

Istorie, Geopolitica, Știință Militară

www.cristiannegrea.ro

Sursa imaginilor: cigeography

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press