ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Supraviețuitorii. Mărturii din temnițele comuniste ale României"

Supraviețuitorii. Mărturii din temnițele comuniste ale României

,

Duminică, 9 noiembrie 2014, a avut loc la librăria Humanitas dezbaterea „Suferință și speranță. Deținuții politic ca repere etice”, precedată de lansarea volumului „Supraviețuitorii. Mărturii din temnițele comuniste ale României”.

Conform organizatorilor de la Centrul de Studii în Istorie Contemporană, între 1948-1964, România a experimentat una dintre cele mai brutale forme de represiune din lagărul comunist. Peste 150.000 de oameni au fost întemnițați și torturați de către autoritățile comuniste pentru curajul de a se împotrivi unui regim totalitar. Generali, avocați, doctori, studenți, elevi, preoți au luat drumul închisorilor și nu puțini nu s-au mai întors niciodată. Figuri marcante ale istoriei României au fost întemnițate de către regimul comunist: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Gheorghe Brătianu, ÎPS Bartolomeu Anania, pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa, pr. Dumitru Stăniloae, N. Steinhardt, pr. Arsenie Boca, Vladimir Ghica, Constantin Giurescu, Alexandru Zub, Paul Goma, Adrian Marino, I.D. Sîrbu, Vasile Voiculescu ori Mircea Vulcănescu.

Decretele din 1963 și 1964 au dus la eliberarea aproape tuturor deținuților politic din sistemul carceral românesc și care supraviețuiseră regimul dur de detenție. Actul venea în urma încercărilor regimului de la București de a-și îmbunătăți imaginea și de a se apropria de Occident. Astfel, trebuia arătat că în Republica Populară Română nu mai există deținuți politic. Dar ieșirea din temnițe nu a însemnat libertate, ci numai intrarea într-o închisoare și mai mare.

Astfel, Centrul de Studii în Istorie Contemporană a organizat între 7 – 9 noiembrie 2014 o serie de evenimente cu scopul de a marca o jumătate de secol de la eliberarea deținuților politic din prima jumătate a perioadei comuniste. Proiectul „În umbra libertății. 50 de ani de la eliberarea deținuților politic” a cuprins o vizită la Fortul 13 Jilava, unul dintre principalele spații carcerale din acea perioadă, o lansare de carte de interviuri cu supraviețuitorii închisorilor și dezbaterea aferentă  și un concert.

În cadrul dezbaterii, dl.Octav Bjoza (președ.AFDPR) a evidențiat: „Se așteaptă probabil să dispărem cu toții, pentru ca să se scrie istoria din perioada închisorilor comuniste așa cum s-a scris istoria de după al doilea război mondial. Am însă încredere în tineri că sunteți încăpățânați în aflarea adevărului, cu orice preț, și poate veți fi câștigători (…) Când se spune că românii i-au bătut pe români, trebuie să se precizeze: cetățenii români – este un lucru foarte important [nota redactorului: pentru că acei cetățeni români nu erau și în suflet români, ci erau aleși special dintre cei care urau ce era mai bun în neamul românesc]. (…) Închisorile de astăzi sunt hoteluri de 1-2 stele față de condițiile din temnițele de atunci. (…) Dvs. celor tineri nu trebuie să vă scape că, raportând la numărul populației, cât și ca bestialitate, România nu a avut egal în lumea comunistă europeană.  Am avut colegi de temniță care au făcut închisoare și în Uniunea Sovietică, și spuneau: până că și rușii nu erau așa de ticăloși ca noi. Nu s-au petrecut asemenea orori.  Și ne punem întrebarea: de ce ? Pentru că imediat după al doilea război mondial, tot ce a avut acest popor mai nobil, mai moral, mai sfânt, mai bine pregătit profesional, a trebuit să fie distrus prin asasinare, prin procese intentate, prin arestări cu caracter așa-zis administrativ dar care au avut caracter cu iz politic din punctul nostru de vedere, tot ce a avut mai bun acest popor s-a lichidat iar pe destinele acestei țări a pus mâna pleava societății românești, nu este mare deosebire față de ce s-a întâmplat dupa 1989. Au pus mâna calicii, bețivii, asta a fost. Iată că momentan considerăm noi care mai trăim că și astăzi trăim într-o foarte serioasă criză morală, și nu e bine. Nu se știe unde vom ajunge.

Dl. Cristian Dumitrescu a relatat: „De ce am făcut ce am făcut ? Pentru că nu puteam altfel. Era imposibil să admit comunismul. În tot timpul războiului, tatăl meu, rudele lui au fost pe front în Rusia. Concluzia pe care o trag acum e că sunt mulțumit de ce am făcut și că tot timpul cât am fost în închisoare am încercat să nu fac ce vor ei. Vișinescu și toți ceilalți au făcut parte din varianta KGB a securității din vremea lui Ceaușescu. Aceștia au hotărât dupa 1989 să îi arunce: uitați-i, gata. Așa văd eu lucrurile. Singurul regret care îl am este suferința care le-am provocat-o părinților mei. Această acțiune să ajute tineretul din ziua de azi să nu se lase manipulat ca să nu pățească ce am pățit noi.”

În cadrul dezbaterii s-a punctat trăirea spirituală a celor din închisori, speranța acestora și tăria credinței, precum afirmația: „Eram într-o stare spirituală din care nu aș vrea să mai ies. Aș dori să regăsesc această stare pierdută„. Apoi s-a recitat poezia lui Lucian Blaga, Noi cântăreții leproși:

Mistuiți de răni lăuntrice ne trecem prin veac.

Din când în când ne mai ridicăm ochii

spre zăvoaiele raiului,

apoi ne-aplecam capetele în și mai mare tristețe.

Pentru noi cerul e zăvorât, și zăvorâte sunt și cetățile.

În zadar căprioarele beau apă din mâinile noastre,

în zadar câinii ni se închină,

suntem fără de scăpare singuri în amiaza nopții.

Prieteni cari stați lângă mine,

încălziți-vă lutul cu vin,

desfaceți-vă privirile peste lucruri.

Noi suntem numai purtători de cântec

sub glia neagră a tăriilor,

noi suntem numai purtători de cântec

pe la porți închise.

dar fiicele noastre vor naște pe Dumnezeu

aici unde astăzi singurătatea ne omoară.

Autor: Ion Anon / R.B.N. Press

Resurse: istoriecontemporana.ro, .facebook.com/Istorie.Contemporana , cosmin-budeanca.blogspot.ro

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press