,
Există sau nu, un Interes Național și Strategic al Reîntregirii României? Suntem capabili să facem față provocărilor? Reflexii expuse în dezbatere
Vis-à-vis de „România și Republica Moldova – Interes Strategic și Național” (dezbatere realizată pe 17 mai 2016 la Fundația Europeană Nicolae Titulescu), nu se pune problema că nu există acest interes național și strategic față de Republica Moldova. Dacă îmi aduc bine aminte, a existat o puternică opoziție manifestată de către PNȚ-CD în anii `90 față de recunoașterea independenței Republicii Moldova și, dacă este să ne întoarcem la istorie (apropo de interes național și strategic), să ne aducem aminte că în dimineața zilei de 23 august 1944, scrisoarea prin care Iuliu MANIU și Dinu C. BRĂTIANU erau de acord să cedăm (încă o dată – n. r.) Basarabia și Bucovina de Nord, adică să acceptăm, cu acordul Aliaților Occidentali (Marea Britanie și SUA), frontiera stabilită pe 28 iunie 1940, nu a mai venit pentru că Gheorghe I. Brătianu nu a adus-o, deoarece cei doi lideri politici nu au vrut să o mai dea. Însă, tot ei, liderii opoziției politice anti-antonesciene, au fost de accord cu semnarea pe 12 septembrie 1944 a unui armistițiu cu Națiunile Unite (SUA, Marea Britanie și URSS) care avea să stea la baza Tratatului de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 prin care Basarabia și Bucovina de Nord urmau să rămână în componența Uniunii Sovietice până la 27 august 1991 (data proclamării independenței Republicii Moldova, parte componentă a URSS – n. r.)…Se putea face mai mult, mai puțin…nu știu, dar acesta este unul dintre motivele pentru care în această dezbatere, eu am propus să facem și un pic de istorie, pentru că în perioada mandatului domnului prim-ministru Adrian NĂSTASE și, totodată, fost ministru de externe în anii `90-`92, relația cu Republica Moldova a fost deosebit de importantă.
1989 – Franța joacă un mare joc politic, unificarea europeană, moneda unică și îl roagă pe Gorbaciov să nu se împotrivească unificării Germaniei, însă nu a pus în discuție problema ROMÂNIEI (!!!) – Basarabia și Bucovina…
Mihail S. GORBACIOV spunea foarte clar în memoriile sale: „Când am simțit că lucrurile scapă de sub control, l-am sunat la Paris pe François Mitterand și l-am rugat să sune la București…”. Președintele Ion Iliescu ar trebui să spună care a fost scopul sau conținutul acelei convorbiri.
Cert este că „Decembrie 1989”, care a fost o Revoluție, o lovitură de stat, aici fiecare poate interpreta cum dorește în funcție de cultura lui și mai ales în funcție de ce citește, a făcut parte dintr-un mare joc politic în care François Mitterand a jucat cartea unificării europene, a promis Germaniei lui Helmuth Kohl unificarea celor două Germanii în schimbul monedei europene și l-a rugat pe Mihail S. Gorbaciov să nu se împotrivească unificării Germaniei, dar nu a pus în discuție problema viitorului ROMÂNIEI (!!!), adică al Basarabiei și Bucovinei de Nord. Senatul SUA, apropo de ceea ce spunea un domn diplomat, respective sprijinul declarativ pentru autodeterminarea românilor din Basarabia și Nordul Bucovinei aflați în componența URSS, va emite un punct de vedere care va deveni o declarație istorică consemnată în documente. Așa au fost gândite lucrurile în 1991, referitor la oportunități.
Tot timpul a existat un interes național și strategic față de acest spațiu geografic dintre Prut și Nistru. Oportunitățile dar și provăcările au fost teribile. Oportunități azi?! Exact cum spunea domnișoara Angela GRĂMADĂ, „unii din România așteaptă să falimenteze Republica Moldova și se va uni pentru că vor fi săraci și plini de nevoi”, însă alții, precum ambasadorul Federației Ruse la București, într-un interviu la o televiziune, a spus negru pe alb: „Dacă aveți un interes național, vă rog să-l definiți și să veniți la dialog!”.
ROMÂNIA nu a avut o strategie politică coerentă față de Republica Moldova, însă am pus în aplicare unele idei, pe ici pe colo, dar am eșuat de cele mai multe ori…
…ori din păcate, în această seară vom încerca să aducem în discuție o sumă de fapte și întâmplări legate de cei care au avut puterea de decizie în politica externă și cei care au realizat efectiv actul de politică externă, neavând o strategie politică coerentă față de Republica Moldova. Am avut un plan de acțiuni, am pus în aplicare unele idei, pe ici pe colo, dar am eșuat de cele mai multe ori, fie din vina noastră fie și din vina celor de la Chișinău.
Din punct de vedere al provocărilor, acest mileniu trei ne găsește, iarăși, într-o situație în care istoria ne provoacă.
Avem o strategie? Dincolo de manifestările pro-unioniste și dincolo de toate discursurile publice prin care spunem că vrem Unirea și suntem în stare să facem orice, avem capacitatea: partide politice, decidenți de politică externă, ONG-uri, formatori de opinie etc. să ne așezăm la masă și să construim ceva, o strategie coerentă, ceva pe care cineva trebuie să și-l asume? Acel cineva trebuie să fie o instituție foarte importantă a statului român, fie Parlamentul României, fie Președintele României care propune, mai apoi, Parlamentului. Ori, cu această strategie, vis-à-vis de Reunirea cu Republica Moldova ca prim pas sau Reîntregirea Țării, am putea să întâmpinăm acest mileniu trei și să dialogăm cu marile puteri.
Înregistrarea video a expunereii personale din cadrul dezbaterii „ROMÂNIA – R MOLDOVA Interes Național și Strategic Oportunități și Provocări în Mileniul III”
Într-o emisiune de televiziune la care a participat și fostul ministru de externe Cristian Diaconescu, acesta spunea că „în 48 de ore, Ministerul de Externe al României este capabil să pregătească toate variantele pozitive și negative legat de ce se va întâmpla dacă România va cere Reîntregirea, Unirea cu R. Moldova”.
Constantin Corneanu: „Sunt convins că MAE poate pregăti așa ceva, dar problema fundamentală este care sunt ușile care ni se deschid nouă, informal, în capitalele europene, la Washington sau la Moscova, pentru că dacă recitim paginile de istorie, aflăm că degeaba am avut un Mărăști, Mărășești, Oituz, degeaba ne-am dus la Budapesta…nu ne-au băgat în seamă la Conferința de Pace de la Paris din 1919. Dacă citiți cărțile, amintirile, memoriile consemnate pentru istorie, o să aflați că a fost extraordinar de complicat să convingem Occidentul că trebuie să ne recunoască dreptul nostru istoric, legitim, pe care îl recunoscuseră la începutul războiului, în august 1916, dar pe care nu au mai vrut să-l recunoască trecând peste faptul că am murit și ne-am jertfit pentru acest ideal național de la 1918.
Titlul acesta, „România și Republica Moldova, interes național și strategic”, nu se pune în discuție, el există, a fost și va fi. Depinde cum vom lucra noi pentru împlinirea lui: fie într-un discurs, la televizor, pe stradă, în discuții, pe site-uri etc. Oportunități apar. La provocările milieniului trei suntem capabili să creăm o strategie națională coerentă față de Republica Moldova? Cine să o facă? Noi? Dumneavoastră ?
Președintele României, Klaus Iohannis, care a spus că „este o chestiune desuetă unirea Republicii Moldova cu România”? Este inadmisibil așa ceva! Și de aici se poate porni o lungă discuție: cine a fost la un dialog cu Președintele României, cine i-a explicat și cum? Sunt foarte multe întrebări și multe ale lucruri de comentat!
Inițiativele la Marea Neagră, flota NATO și visul despre navele americane cu pavilion românesc…
Vorbim de inițiative la Marea Neagră! Sigur că este foarte frumos să vorbim de o flotă NATO la Marea Neagră, o flotă formată din nave ale Bulgariei, României și Turciei. Cu ce? Îmi place ideea domnului general Constantin Degeratu, aceea de-a avea în Marea Neagră niște nave americane care vin, care coboară steagul american și îl urcă pe cel românesc pentru un timp îndelungat, 50 sau 99 de ani, însă este greu de crezut că Statele Unite ale Americii vor permite sau vor dori să facă așa ceva! Suntem într-o situație foarte delicată, iar pe relația România – Republica Moldova suntem în aceste momente în fața unei provocări strategice!
„Cum reacționăm la invitația publică a ambasadorului Federației Ruse la București? (Invitația referitor la definirea interesului național vis-à-vis de reîntregire – n. r.) Se pare că suntem incapabili și este dureros acest lucru! Nu contează ceea ce spun eu sau alții acum, dar este foarte important dacă la cel mai înalt nivel al statului, președintele României, își asumă public acest ideal al Reîntregirii Naționale și de aici, așa cum am mai spus, avem o provocare totală!”
„Pe de altă parte o provocare totală vine și din partea forțelor politice de la Chișinău. Recent, reprezentanții creatul Sfat al Țării 2, au declarat că doresc să intre în dialog cu Federația Rusă, alături de România, pentru Transnitria (!!!) Ce facem cu Transnistria? O luăm? Nu o luam?”
„Nici măcar Sfatul Țării 2 nu a cerut să «decupăm Transnistria», după cum ziceau unii la București în anii 2000!”
Noul Partid DREAPTA prin vocea lui Dorin DUSCIAC – „Republica Moldova, dacă se va uni cu România se va uni cu tot cu Transnistria” !!!
„Pe de altă parte, noul partid Dreapta din Republica Moldova, condus de doamna Ana GUȚU, prin domnul Dușciac, a menționat foarte clar, într-o emisiune de televiziune, și trebuie să ținem cont de acest lucru: «Republica Moldova, dacă se va uni cu România, se va uni cu tot, cu Transnistria». În concluzie, noi avem două mari probleme: minoritatea rusă, rusofonă din Transnitria și Grupul Operativ de Trupe Ruse (prezente acolo – n.r.) Se pune problema: avem capacitatea politico-diplomatică să înțelegem și să începem un proces intern de negocieri, să ne lămurim, dacă vrem, cum vrem…și după aceea să discutăm cu Chișinăul, apoi cu Occidentul și după aceea cu Moscova, sau concomitent, Reîntregirea României sau ne amăgim, în continuare, că cineva ne va rezolva problemele?”
„Aceasta este intenția dezbaterii «ROMÂNIA – R. MOLDOVA. Interes Național și Strategic» – un discurs prin istorie, prin prezent, cu oameni care au avut puterea de decizie în anumite momente istorice”
Extras din expunerea personală din cadrul dezbaterii „ROMÂNIA – R MOLDOVA Interes Național și Strategic Oportunități și Provocări în Mileniul III” Dezbaterea integral aici.
Publicat de autor: Constantin CORNEANU – romaniabreakingnews.ro
,
Dezbatere – Eveniment: Strategia răsăriteană din politica externă a României și cea față de minoritățile rusofone din spațiul de interes național. Cazul Republicii Moldova
Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Cercetare, în parteneriat cu Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice Gheorghe I. Brătianu, Institutul Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina organizează joi, 29 octombrie a.c., începând cu ora 16.30, dezbaterea cu tema Strategia răsăriteană din politica externă a României și cea față de minoritățile rusofone din spațiul de interes național. Cazul Republicii Moldova.
Invitați speciali: g-ral Constantin DEGERATU, ambasador Ion BISTREANU, Gabriel MICU, consilier diplomatic, și dr. Constantin CORNEANU, istoric. Moderator: prof.univ.dr. Adrian NĂSTASE, președintele FET.
Evenimentul va avea loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1.
Evenimentul poate fi urmărit Live pe această pagină.
,
Avocat dr. Mihai Nicolae / De ce trebuie să ne preocupe problematica Marii Negre? Românii din sudul Basarabiei și până în Transbugia sunt parte ale acestui areal
Miercuri, 20 mai 2015, ora 18:00, la Clubul Țăranului din cadrul Muzeului Țăranului Român a avut loc dezbaterea „MAREA NEAGRĂ – GEOPOLITICĂ ȘI STRATEGIE LA ÎNCEPUT DE SECOL XXI”, dedicată spațiului pontic, țintind mediatizarea și antrenarea publicului interesat, într-o mai bună cunoaștere a problematicii Marii Negre alături de specialiști în geopolitică, istorie și știință militară. Evenimentul a fost organizat de Clubul Țăranului Român, Institutul Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate și Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu” în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina. Au prezentat Dr. Sergiu IOSIPESCU, Colonel (r.) dr. Ion PETRESCU, Lect. univ. dr. Ionuț COJOCARU și Dr. Constantin CORNEANU.
Avocat dr. Mihai Nicolae: „…Prima întrebare este de ce este nevoie într-o zi frumoasă de mai să vorbim de Marea Neagră (cu temă geopolitică, strategică și militară). O întrebare legitimă cumva, pentru că în viețile noastre de zi cu zi nu intră preocuparea pentru Marea Nagră. În acelaș timp poziția geografică a țării noatre ne arată că ne aflăm într-un „cartier de cuțitari”, în care se întâmplă fel de fel de lucruri teribile și unde tot timpul trebuie să fi atent la ceea ce este în jurul tău.
Video / Avocat dr. Mihai Nicolae, președintele Institutului Frații Golescu, cuvânt în deschiderea dezbaterii:
„Nimic nu s-a schimbat, de pe vremea cimerienilor, ceea ce înseamnă vreo 4000 de ani. Dacă ne uităm numai la denumirile pe care le-a purtat în decursul timpului, vecina noastră Marea Neagră, realizăm proporțiile acestei falii tectonice între Europa și Asia în tot cursul timpului.” – Avocat dr. Mihai Nicolae
Avocat Mihai Nicolae, președintele Institutului Frații Golescu pentru românii de pretutindeni
.„.. A fost mare cimeriană, a fost mare grecească, apoi marea turcească, lac rusesc. Poziția geografică a României, este așezată exact în calea acestor mari interese. Acesta este un argument pentru necesitatea de a înțelege mai bine ce se petrece în Marea Neagră. Să ne gândim la războiul care este în plină desfășurare, hibrid sau nehibrid. Ne gândim la problemele pe care le are Ucraina, stat suveran și riveran la Marea Neagră, să negândim la Georgia și la întreaga constelație din Caucaz cu toate problemele ei.”
Avocat Mihai Nicolae
„… Să nu uităm că populații românești sau cel puțin românofone se află în acest spațiu al Mării Negre. Mă refer în primul rând la regiunea aceasta pe care noi o numim Sudului Basarabiei și care se termină la Cetatea Albă, mă refer la cele câteva sate și populații românești care se află în Caucaz, mă refer la toate insulele de românitate din zona Bugului în Transbugia, Bugul care se varsă în Marea Neagră și dintrodată avem un tablou complicat, un pesiaj complex și griul și negrul, toate strânse acolo, asta ar fi motivația pentru care împreună cu domnul dr. Constantin Corneanu și cu ceilalți invitați să incercăm să lămurim astfel de lucruri.”
Pentru a afla mai mult despre cele discutate la dezbaterea „MAREA NEAGRĂ – GEOPOLITICĂ ȘI STRATEGIE LA ÎNCEPUT DE SECOL XXI”, puteți accesa pagina dedicată dezbaterii aici.
Despre Avocat dr. Mihai Nicolae – Doctor in drept al Universitatii Bucuresti. Coordoneaza , din anul 2000 , activitatea organizatiei neguvernamentale Institutul Fratii Golescu pentru relatii cu romanii din strainatate. Copresedinte ( din 2011 ) al Platformei Unioniste Actiunea 2012. Materiale (publicatii, prelegeri) in materia drepturilor omului, cu accent asupra drepturilor minoritatilor, respectiv Conventia – Cadrul privind protectia minoritatilor. Preocupari constante in legatura cu evolutia contemporana a comunitatilor romanesti din vecinatatea Romaniei. A publicat volumele : ISTORII PARALELE ( editor ) si Romanitatea rasariteana. Biserici rupestre din Basarabia ( coautor ). Articole : Romania Breaking News – romaniabreakingnews.ro, Infoprut.ro, etransmedia.ro, ziare.com, fratiigolescu.wordpress.com
Material realizat și publicat de România Breaking News – RBN Press / romaniabreakingnews.ro
,
Video/ Col.(r.) dr. Ion Petrescu, despre România, războiul informațional, geopolitic, militar și mai ales neconvențional
Video: Col.(r.) dr. Ion Petrescu, despre situația României în contextul războiul informațional, geopolitic, militar și mai ales neconvențional, cât și despre explicațiile referitoare la incidentul militar dintre un avion de vânătoare rusesc care ar fi incapacitat un distrugător american în Marea Neagră.
Col.(r.) dr. Ion Petrescu la dezbaterea „MAREA NEAGRĂ – GEOPOLITICĂ ȘI STRATEGIE LA ÎNCEPUT DE SECOL XXI”
„…retrăim istoria anilor 1940, când nimeni nu se îngrijea de armata țării și Majestatea sa Regele a descoperit brusc că este nevoie de un lider hotărât. Să sperăm că nu va fi nevoie de așa ceva, deși ne îndreptăm spre o asemenea situație”
Șansa României? Angajamentul NATO…
Col.(r.) Ion Petrescu”…americanii sunt aici, sunt alături de noi și se antrenează cu militarii români. România nu este o țară care a intrat în UE și NATO pentru a se juca cu angajamentele internaționale, ci o țară previzibilă care-și respectă angajamentele”
„… acordarea de bani pentru armată trebuie să devină lege ca în Polonia, care este un exemplu în acest flanc estic al NATO”
„…a fost în 2008 în Georgia, a urmat în 2014 excursia din Ucraina, iar acum se pregătesc de o excursie din Transnistria și nu m-aș mira să ajungă grănicerii Federației Ruse și la nordul Dunării”
„…Spre deosebire de Ucraina, care a avut parte de un război hibrid, Polonia va avea parte de un război ascuns. Pe teritoriul ei nu există cetățeni aparținând unui alt stat care să revendice drepturi pe care le-au invocat ca pretext cei din Donbas, dar există conserve pentru a provoca manifestații de stradă, reprimare din partea forțelor de ordine și intervenția unor pacificatori”
”…O primă concluzie tragică este că frontierele schimbate rămân așa. A doua este că nu se vor opri aici și este bine ca și statele vecine să înțeleagă ceea ce NATO deja a priceput – că Federația Rusă va acționa în continuare imprevizibil. Când ne așteptăm mai puțin, va veni surpriza pentru că au 30.000 de oameni forțe expediționare subordonate direct lui Putin, capabile să acționeze în orice punct al lumii în decurs de câteva ore, față de NATO care are un interval de 48-72 de ore în care acționează”
Col.(r) Ion PetrescuColonelul (r.) dr. Ion Petrescu
S-a născut la 2 noiembrie 1955, în București. După absolvirea Școlii Militare de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu”, din Sibiu, în 1977, a comandat, între 1977-1984, subunități de grăniceri, succesiv, în garnizoana Timișoara, ulterior la Aeroportul Internațional Otopeni.
În 1986 a absolvit Academia Militară fiind încadrat la săptămânalul pentru ostași „La datorie”. În decembrie 1989 a realizat, cu alți colegi, primul număr necenzurat al acestui periodic, pe care l-a dus personal la TVR, unde a și fost prezentat ca prima publicație militară liberă de orice influență ideologică. După 1989, redacția din care a făcut parte a fost integrată în aceea a săptămânalului „Armata României”, intitulat azi „Observatorul militar”. În 1991 a obținut certificatul de atestare al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
În 1992 a urmat cursul de limbă franceză la Academia de Înalte Studii Militare/A.Î.S.M.
În 1993 a primit premiul ziarului „”Vremea” și al revistei „Totuși iubirea”,
pentru publicistica promovată cu încurajarea lui Adrian Păunescu. În anul 1997 este numit șeful biroului presă al MApN, ulterior șeful secției mass-media din Direcția Relații Publice, până în 2000. În 2000 a absolvit Colegiul de Studii Internaționale și de Securitate, din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall, din Bavaria, în Germania. În noiembrie 2000 este numit directorul Trustului de Presă al Ministerului Apărării Naționale. A asigurat mediatizarea, pentru presa militară, a summiturilor NATO de la Praga/2002 și Colorado Springs-SUA/2003. În perioada postdecembristă a îndeplinit misiuni peste hotare, ca jurnalist militar și ofițer de relații publice la exerciții multinaționale în Afganistan, Austria, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Elveția, Franța, Germania, Irak, Italia, Republica Moldova, Polonia, Slovacia, Ungaria, SUA și Turcia. În 2007 este împuternicit la comanda Direcției Informare și Relații Publice din MApN. Pentru TVR1 a realizat, în studioul TV al NATO, din Bruxelles, interviuri cu personalități politice și militare, de la Cartierul General al Alianței Nord-Atlantice, difuzate de televiziunea publică înainte de începerea Summitului NATO, de la București, din 2008. În 2009 a scris editoriale și analize politico-militare, în ziarele „Jurnalul național” și „Ziua”,în 2010/2011 la ARENA.MD și între 2010-2013 la ZIUAVECHE.RO. Din ianuarie 2013 este blogger la ADEVĂRUL și la VOXPUBLIKA.MD. Colaborează ca analist militar, la posturi de radio și televiziune. A inițiat, în 2014 și realizează și în prezent emisiunea “Valori euroatlantice”, la 6TV. A fondat Clubul Militar Român de Reflecție Euroatlantică.
Dezbaterea „MAREA NEAGRĂ – GEOPOLITICĂ ȘI STRATEGIE LA ÎNCEPUT DE SECOL XXI”, dedicată spațiului pontic, țintind mediatizarea și antrenarea publicului interesat, într-o mai bună cunoaștere a problematicii Marii Negre alături de specialiști în geopolitică, istorie și știință militară, a fost organizată de Clubul Țăranului Român, Institutul Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate și Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu” în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina. Au prezentat Dr. Sergiu IOSIPESCU, Colonel (r.) dr. Ion PETRESCU, Lect. univ. dr. Ionuț COJOCARU și Dr. Constantin CORNEANU.
România Breaking News mulțumește e-syv.ro pentru sprijinul acordat la realizarea materialelor video din cadrul acestei dezbateri.
Întegul grup de materiale video din cadrul dezbaterii poate fi urmărit aici romaniabreakingnews.ro/marea-neagra-geopolitica-si-strategie-la-inceput-de-secol-xxi/
Material realizat și publicat de România Breaking News – RBN Press / romaniabreakingnews.ro
,
Pentru tinerii români care nu iubesc România…
Scrisoare către un tânăr care nu are motive să iubeasca România
Mă uit de mai multe zile peste răspunsurile unui eșantion de tineri pe care i-am întrebat lucruri despre relațiile cu celălalt, despre relația lor cu țara și despre patriotism. Cei mai mulți dintre ei sunt răniți. Nu le place viața pe care o duc, abia așteaptă să plece din România în altă parte. Încerc să-i înțeleg, nu-i condamn, mă uit cu drag și cu infinită compasiune la ei, mai ales când vorbim în pauzele de curs, dar mă întorc acasă și, singur, în apartamentul meu de la București, nu pot adormi gândindu-mă ce ar trebui să facem pentru ca tinerii noștri să poată din nou să-și iubească țara.
…Da, prieteni tineri, poate că nu v-ați născut în locul potrivit, cum spune un cântec al vostru, dar nu trebuie să iubiți pentru că viața v-a adus ceva gratis, pentru că soarta v-a parașutat într-un loc fără de griji. E adevărat, nu mă pot opri din a scrie cu îngrijorare despre nimicniciile de fiecare zi ale semenilor noștri sau despre politicienii corupți, despre modul în care ne ucidem viitorul cu mâna noastră, dar niciodată nu mi s-a făcut chiar atâta lehamite încât să moară și ultima speranță. Nu sunt fericit cu ceea ce se întâmplă, dar scriu cu disperarea că poate mă aude cineva, poate sunt oameni care vor reuși să se uite dincolo de ciorovăiala zilnică a politicienilor și vor putea să meargă mai departe cu sufletul neîntinat de zoaiele și în noroiul cotidian.
Dragostea este îndelung răbdatoare, se spune în capitolul 13 al cărții 1 „Corinteni“, este plină de bunătate: „dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul“.
Nu trebuie să iubești ca mulțumire pentru ceva, poți iubi cu disperare doar pentru nevoia înălțării pe care ți-o dă iubirea. Trebuie să îți dezvolți capacitatea de a iubi ca o formă de înălțare în umanitate și spiritualitate. Iubim prin ceea ce avem mai bun, iubind luminăm partea cea mai bună din noi, cum spunea Octavian Paler.
Tinere prieten, poți pleca departe de România, dar nu pentru a nu te mai întoarce, nu pentru a te pierde într-un peisaj străin, ci dacă ai un proiect personal puternic. Poți visa să ajungi un mare savant, să-ți fie recunoscut vreun talent, dar nu cred că poți să-ți iei lumea în cap pentru speranța că dincolo mănânci mai bine ori pentru că acolo o să-ți poți cumpăra mai repede mașina sau casa. Nu știu dacă dincolo ai mai multe șanse în lipsa unui proiect foarte clar și a unei dorințe nestăvilite de a munci până la epuizare pentru el. Ai mari șanse de eșec dacă nu te poartă un vis, un vis mai puternic decât tine, mai puternic decât naturala dorință de a face doar un minim de efort pentru maximum de rezultate.
Este adevărat, uneori societatea noastră poate să-ți ucidă speranța, dar când este o speranță puternică, ea nu moare prea ușor. Speranța nu este o strategie, este adevărat, dar speranța poate fi bazată pe un proiect mare pentru care în fiecare zi faci câte ceva. Speranța devenirii unui tânăr trebuie să-i poarte pașii prin toate bibliotecile unde poate să-și șlefuiască mintea și sufletul, apoi își caută un magistru, un om care să-i îndrume primii pași pentru ca să își îndeplinească visul acela mare.
Dragă prietene, nu văd altă mare modalitate de a deveni un om realizat, de a trăi mai bine, de a fi respectat decât prin intermediul realizării tale ca om, ca specialist, ca parte excepțională dintr-o rețea care face ceva pentru societate.
Dar pentru acestea este nevoie să visezi la ceva înalt și să cauți modele, să cauți un magistru care sa te îndrume. Chiar nu ai găsit pe nimeni în viața asta căruia ți-ar fi plăcut să-i semeni? Gândește-te bine, poate vreun profesor, un antrenor, poate ai văzut pe cineva la televizor, poate poți admira un părinte, un unchi sau vreun prieten al familiei…
Poate România nu este locul potrivit, dar, dragul meu prieten tânăr, tu ai un proiect pentru care ai făcut ceva, l-ai gândit, ai făcut vreun efort?
Înainte de a vrea să pleci din România fără a te uita în urmă, încearcă să faci o mică contabilitate.
Câte ore pe zi ai alocat în ultima vreme visului tău, proiectului tău personal?
Dacă încă nu ai acest proiect, măcar ai visat la el cu ochii deschiși?
Te-ai gândit măcar la mijloacele prin care poate fi atins visul tău?
Am cunoscut mulți români nefericiți în străinătate, mulți români cu destine mediocre care înjurau țara de adopție, așa cum înjură și România. Probabil că fiecare societate are lucruri pentru care merită blamată, așa cum sunt sigur că putem găsi lucruri bune oriunde am merge. Doar proiectul nostru este cel ce se poate lovi de bariere sau poate să valorifice oportunitățile. Nicio societate nu cred că este bună în sine și nici paradis absolut pentru toți locuitorii ei. Dacă vom avea puterea să credem în ceva, atunci poate vom reuși să schimbăm lumea noastră. Dar schimbarea trebuie să înceapă cu noi.
Schimbarea trebuie provocată, istoria trebuie provocată.
Trebuie să așteptăm ca istoria să ne scoată în față o mare ocazie pentru a reuși să ne remarcăm?
Poate că trebuie să ne gândim noi primii să încercăm cu toate puterile noastre să modificăm cursul lucrurilor înspre realizarea proiectului nostru.
Am citit, în ultima vreme, două lucruri care m-au șocat.
Mai întâi declarația unui vameș de la Moravița: „Am atâția bani că pot să mă șterg la fund cu ei! Dar nu pot să mă opresc, mă, nu pot să nu mai iau! Mi-a intrat în sânge!“. Da prietene, asta este o parte din realitatea crudă a zilelor noastre. Acest vameș vorbește pentru o masă destul de mare de funcționari publici care au intrat într-un sistem corupt ce alimentează cu resurse politicienii.
Ce facem în această situație? Plecăm din țara?
Putem să nu participăm măcar noi, personal, la ticăloșia generalizată. Putem să promovăm alte valori în grupul nostru de prieteni, putem să ne educăm copiii altfel, putem să ne opunem acestor practici. Să nu uităm că practica aceasta de corupție are cel puțin două părți care câștigă în detrimentul interesului colectiv. Nu doar vameșul este vinovat că pretinde șpagă, sunt vinovați și cei care găsesc în contrabandă un mod de a câștiga și de a nu plăti impozite. Ne putem gândi că o parte dintre noi întreținem din comoditate sau conformism chiar practicile de care ne plângem.
Acceptăm și nu ne opunem, uneori chiar ne convine acest lucru, este de cele mai multe ori o complicitate generală la cele mai proaste obiceiuri ale noastre.
Un al doilea lucru care m-a șocat a fost un articol scris de Mircea Eliade în 1934, deci atunci când avea 28 de ani. Mircea Eliade vorbește despre imaginea noastră proastă în lume și despre faptul că hoția noastră devenise proverbială. Iată ce proverb citează el dintr-un almanah al vremii: „Când cineva fură este cleptomanie. Când mai mulți fură se numește manie. Când un popor fură este România“.
Revoltat, tânarul Eliade se întreabă retoric dacă nu ar trebui să ne crape obrazul de rușine, dar eu mă îngrijorez de faptul că este deja atât de veche meteahna încât a devenit un comportament generalizat social. Deci vameșul acela de la Moravița vorbește deja despre un fel de ADN cultural.
Este un obicei pe care trebuie să-l schimbăm, nu cred că avem voie să ne resemnăm sau să plecăm din țară pentru asta. Indiferent ce ne arată fiecare zi trăită în România, nu cred că trebuie să ne luăm lumea în cap, nu cred că trebuie să plecăm oriunde în lume, chiar fără nici un proiect personal. Motivația negativă de a părăsi România pentru că este un loc urât, fără morală, fără șanse pentru tineri, fără viitor nu poate să ne împingă spre ceva în viață. Este greu să credem că acest lucru ne va ajuta să ne împlinim undeva în altă țară.
Mircea Eliade a plecat din România, dar nu pentru a nu se mai întoarce. A plecat în India, apoi în lumea largă pentru a studia marile religii ale lumii, a plecat să împlinească un destin. Împrejurările istorice au făcut să nu mai poată reveni în patrie, dar acest lucru a fost o rană pe care a purtat-o peste tot până la sfârșitul vieții sale. A reușit să devină una dintre personalitățile lumii pentru că a avut un proiect. Nu s-a despărțit de România cu ură, a purtat-o peste tot, a arătat-o lumii prin partea ei de mister, nu prin noroiul care o aseamănă cu alte țări. Tinere prieten, Mircea Eliade avea 28 de ani și era revoltat când scria articolul citat, dar încheia acel articol din «Vremea» cu următoarele cuvinte: „Trebuie să iubești România cu frenezie, s-o iubești și să crezi în ea împotriva tuturor evidențelor – ca să poți uita gradul de descompunere în care am ajuns“.
Dacă prietene, nu-ți propun să gândești pozitiv, cred că gândirea pozitivă este o ideologie a controlului social. Îți propun să iubești ceva cu disperare, împotriva evidențelor, mai ales pentru că este lucrul cel mai ușor de făcut la vârsta tinereții. Dacă nu poți iubi patria, atunci încearcă să iubești propriul tău vis, propriul proiect.
S-ar putea să găsești într-o zi România printre lucrurile din viața ta ori să realizezi că face parte din visul tău.
În fiecare zi mă gândesc la țara noastră cu îngrijorare și nu-mi este rușine să spun că îmi iubesc țara cu disperare, împotriva tuturor evidențelor, împotriva tuturor raționalizărilor, împotriva tuturor probelor care arată că descompunerea este totală. Nu e un moft acesta, nu e o demagogie, este pur și simplu nevoia de a crede că mâine dimineață vor răsări soarele și nevoia de a iubi, nevoia de a crede în valori.
Iubind România cu disperare, fără motive palpabile, putem să ne reiventăm pe noi înșine și să refuzăm să facem parte din nepăsarea generală.
Sursa, autor: Vasile Sabastian Dâncu / vasiledancu.blogspot.ro prin romaniabreakingnews.ro
*Republicat din 28 Sep, 2014 / rbnpress.info
Să cunoaștem România! Why not get to know Romania? …documentar infografic în limba engleză
An infographic animation about Romania, created by Graphic and Communication Design student Ana Busuioc (www.anabusuioc.com) for Leeds Romanian Society. Music by Dave James and Alfie Granger-Howell – Finger on the Pulse, courtesy of audionetwork.com.
The world without Romania – Cum ar fi lumea fara Romania? (video)
,
Video/Audio – Republica Moldova în contextul evoluțiilor geopolitice și strategice din Spațiul Ex-Sovietic (2)
În continuarea articolului Republica Moldova în contextul evoluțiilor geopolitice și strategice din Spațiul Ex-Sovietic (1), momente înregistrate din cadrul Dezbaterii
În imagine de la stânga spre dreapta: istoricul Constantin Corneanu, analistul militar Ion Petrescu, avocat Mihai Nicolae – Institutul „Frații Golescu” / Foto: Dorian Theodor – R.B.N. Press
–
–
–
–
–
–
În contextul aceluiași registru R.B.N. Press vă recomandă și articolul
ROMÂNIA ARE NEVOIE ACUM, MAI MULT CA ORICÂND, DE O „STRATEGIE RĂSĂRITEANĂ” / Constantin Corneanu
Redactor R.B.N. Press
Dorian Theodor
,
ROMÂNIA ARE NEVOIE ACUM, MAI MULT CA ORICÂND, DE O „STRATEGIE RĂSĂRITEANĂ” / Constantin Corneanu
Interviu realizat de reputatul analist militar Ion Petrescu cu istoricul Constantin Corneanu:
„Este necesară conceperea unei strategii răsăritene de către România“ – Constantin Corneanu
Ion Petrescu:
Unul dintre jurnaliștii cu care am avut șansa să lucrez în cea mai puternică instituție de presă pe care o are Armata României este istoricul și publicistul Constantin Corneanu, truditor onest pentru scrierea istoriei românilor așa cum a fost. Dialogul inițiat cu distinsul conațional, la puține zile distanță de aniversarea revenirii Basarabiei la Patria Mamă este o invitație la reflecție. Și dreaptă judecată.
În imagine de la stânga spre dreapta: istoricul Constantin Corneanu, analistul militar Ion Petrescu, avocat Mihai Nicolae – Institutul „Frații Golescu” / Foto: Dorian Theodor – R.B.N. Press
Dacă mâine ar fi înființat un Minister al Reunificării Naționale, unul dintre cei care ar merita să fie în pozițiile cheie, din jurul noului ministru, cu un rol pragmatic, ofensiv, bazat pe experiența sa anterioară, dobândită la nivelul premierului anilor încheiați în 2004, ar fi istoricul și publicistul Constantin Corneanu.
Bine cumpănit în discursul public, extrem de documentat în chestiuni abordate de alții pompieristic, interlocutorul meu nu ocolește întrebările dificile, are timp de invitați din mediul diplomatic, veniți la evenimente de interes public, impune respect prin tact, bun simț, convingeri clare și argumente culese după studii deloc empirice. Cu această percepție i-am propus câteva întrebări spre reflecție, iar răspunsurile sale au meritat să fie reproduse in integrum.
ROMÂNIA ȘI GEOPOLITICA MARILOR PUTERI –
Profesorul universitar dr. Ioan Scurtu apreciază că în noua ediție revizuită și adăugită a cărții dvs., respectiv “Sub povara marilor decizii. România și geopolitica marilor puteri (1941-1945)”, abordați perioada menționată într-o viziune nouă, prin prisma situației geopolitice și strategice a României, ca parte a unui ansamblu de relații politico-diplomatice și militare desfășurate la nivel european și planetar.O prismă utilă și abordării perioadei postdecembriste a țării noastre. Cartea despre anii 1941-1945 are cinci capitole substanțiale. Extrapolând, volumul ipotetic dedicat perioadei 1989-2014, câte părți ar avea și cum le-ați numi?
Constantin Corneanu: O întrebare extrem de incitantă, iar un ipotetic volum dedicat perioadei 1989 – 2014 ar putea avea cinci capitole, respectiv: un prim capitol dedicat reconfigurării sistemului de relații internaționale în perioada 1989 – 1991 (dispariția URSS ca actor geopolitic, reconsiderarea strategiei NATO, unificarea Germaniei) în timp ce capitolul doi ar trebui să fie dedicat unei analize privind evoluțiile politico-diplomatice ale NATO și Comunității Economice Europene (viitoarea UE), în fața noilor provocări strategice generate de dispariția unui actor cheie al Războiului Rece și, implicit, al încheierii acestuia.
Capitolul trei ar trebui să fie dedicat situației statelor foste componente ale Tratatului de la Varșovia, respectiv glacisului strategic al fostei URSS, raporturilor dintre ele și Occident (NATO și UE), precum și dintre ele și principalii actori din spațiul ex-sovietic (Federația Rusă, Ucraina etc.).
Un capitol patru ar trebui să fie dedicat destrămării Iugoslaviei și modului în care s-au evidențiat interesele și modalitățile de ducere la îndeplinire ale lor de către importanți actori geopolitici ai lumii (NATO, UE, Germania, Federația Rusă, Marea Britanie, SUA, Franța).
Capitolul cinci l-aș dedica României și intereselor sale geopolitice și strategice, de securitate națională, modului în care s-au cristalizat la nivel de concepte și s-au transpus în practică, relațiilor sale cu statele din vecinătatea apropiată, care au fost „culisele” spectaculoaselor transformări și încleștări geopolitice care au influențat evoluția statului român, după 22 decembrie 1989, care au fost șansele și neșansele noastre etc.
Un ultim capitol ar fi dedicat evoluțiilor din această lume unipolară, cu actori extrem de puternici și extrem de interesați în modificarea echilibrului de putere în arena relațiilor internaționale. Mă refer îndeosebi la ultimele evenimente din spațiul ex-sovietic. În cursul uneia dintre numeroasele convorbiri dintre președintele american Ronald Reagan și contele Alexandre de Marenches, directorul Serviciului de Informații Externe al Franței, desfășurată la Casa Albă în anii ’80, oaspetele francez avea să evidențieze, aplecându-se asupra planiglobului, faptul că bătălia dintre marile puteri, la începutul anilor ’80, continua să se dea pentru controlul zonelor în care se aflau cele opt elemente chimice strategice indispensabile pe timp de război, ca și pe timp de pace, complexului militaro-industrial și, implicit, asigurării securității naționale. (Foto dreapta: Alexandre de Marenches)
Ronald Reagan și Alexandre de Marenches
Această întâlnire de nivel înalt și discuțiile purtate reprezintă unul dintre cele mai fascinante exemple de analiză geopolitică a intereselor unor mari puteri. Dintr-o asemenea perspectivă, referindu-ne acum la petrol, gaze naturale și gaze de șist, am putea realiza o cercetare asupra perioadei 1989 – 2014, precum și asupra poziției geopolitice și strategice a României în ansamblul evoluției relațiilor internaționale din perioada 1989 – 2014, a modului în care liderii politico-militari ai țării noastre au înțeles și au valorificat importanța așezării geografice, potențialul uman și de materii prime al României, în raporturile dintre marile puteri.
BĂTĂLIA PENTRU CUCERIREA CELUI DE-AL PATRULEA CERC GEOPOLITIC AL LUMII
Ion Petrescu:Dacă ar fi să faceți o comparație între centrele de putere mondiale și raporturile dintre acestea, luând drept referință anii 1939-1941 pentru anul 2014, la ce concluzii pragmatice ați ajunge?
Constantin Corneanu: Centrele de putere au rămas în linii mari aceleași, respectiv SUA, Germania, Marea Britanie, Franța, Federația Rusă, la care se pot adăuga niște actori internaționali gen UE și NATO, alături de ONU, 
care grupează o serie de interese derivate din anumite concepte de geopolitică și securitate națională. Victoria Națiunilor Unite de la 9 mai 1945, de pe fronturile europene, urmată de capitularea Japoniei, la 2 septembrie 1945, a permis Statelor Unite să-și pună în aplicare ideile privind cucerirea și dominarea celui de-al treilea cerc geopolitic, prin intermediul “Planului Marshall” și al NATO.
Zbigniew Brzezinski consideră că scopul geopolitic central al SUA ar trebui să-l reprezinte, la început de secol XXI, consolidarea, printr-un parteneriat transatlantic veritabil, a capului de pod stabilit pe continentul eurasiatic, respectiv UE, astfel încât această Europă, în curs de lărgire, să poată deveni o trambulină mai viabilă pentru proiectarea în Eurasia a noii ordini internaționale concepută în Biroul Oval de la Casa Albă. Extinderea 
NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră, precum și eforturile care s-au făcut, de-o parte și de alta, pentru includerea Georgiei în NATO, ne dau dreptul să concluzionăm că SUA au început bătălia pentru cucerirea celui de-al patrulea cerc geopolitic al lumii, prin efortul de-a controla “Rimland”-ul. “Rimland”-ul reprezintă, în opinia geopoliticianului Nicholas Spykman, regiunea de margine sau “bordura maritimă” a Eurasiei, care începe cu Finlanda și Țările scandinave, continuă cu Polonia, România, Turcia și Georgia, cuprinde zona Orientului Apropiat și a Indiei și se încheie pe teritoriul Mongoliei, Chinei și Japoniei. În raportul cu privire la problemele securității naționale, adresat guvernului SUA, în martie 1992, de către Paul Wolfovitz, se vorbea despre “necesitatea neadmiterii apariției pe continentele european și asiatic a unei forțe strategice, capabile să se opună SUA”, iar în acest sens se atrăgea atenția că țările “cordonului sanitar” (în special Țările Baltice) sunt “teritorii de cea mai mare importanță strategică, iar atentatul asupra lor din partea rușilor trebuie să atragă după sine rezistența armată din partea țărilor NATO”.
O analiză a evenimentelor petrecute recent în arena relațiilor internaționale, relevă faptul că liderii de la Kremlin depun eforturi teribile pentru păstrarea, cu orice preț, a potențialului strategic al Federației Ruse, la nivel intercontinental, respectiv să rămână “o superputere”, chiar dacă într-o variantă redusă, micșorată, acceptând o serie de compromisuri politice, geopolitice, economice și teritoriale, și fiind convinși că orice concesie teritorială făcută astăzi va fi revizuită mâine în folosul rușilor.
Interesul crescând al SUA și al UE pentru zona Mării Caspice și a țărilor din fostul glacis strategic al URSS a generat nervozitate la Kremlin și proteste din partea Federației Ruse, cu privire la intervenția în sfera sa de influență. Analiștii politici și geopoliticienii ruși apreciază că, în momentul de față, Europa nu are o geopolitică și o voință geografică proprie, iar funcțiile ei se reduc la faptul că ea servește drept bază auxiliară a SUA în Eurasia și loc pentru cel mai verosimil conflict cu Eurasia, ceea ce impune ca liderii politici ai Federației Ruse să participe, ba chiar să genereze, o reorganizare a spațiului european care ar face din acest sector geopolitic un aliat strategic al Moscovei, păstrându-i suveranitatea, autonomia și autarhia. Scopul geopolitic al Federației Ruse este de a scoate Europa de sub controlul SUA (NATO), de a contribui la unificarea ei și de-a consolida legăturile de integrare cu Europa Centrală sub semnul axei Moscova-Berlin, axa de bază a politicii externe ruse.
Din punct de vedere militar, UE nu va fi pentru încă mult timp, fără sprijinul SUA, un pericol serios, iar cooperarea economică cu o Europă neutră poate să rezolve majoritatea problemelor tehnologice ale Rusiei și Asiei, în schimbul resurselor și al parteneriatului strategic. Recentele evoluții din arena relațiilor internaționale ale Federației Ruse (ex. criza din Ucraina și Peninsula Crimeea) par să confirme într-o proporție foarte mare aceste principii de acțiune geopolitică, care nu mai par, astfel, doar niște simple teorii.
Calitatea și potențialul Forțelor Armate ale Rusiei devin, astfel, extrem de importante în realizarea acestui proiect eurasiatic, ceea ce impune ca armata rusă (structura ei și calitatea armamentului) să nu depindă, sub nicio formă, de situația politică de la Kremlin.
În perspectiva evoluțiilor viitoare ale Federației Ruse, calitatea armatei ruse va constitui temelia întregii politici externe rusești, astfel încât, structura armatei va determina, într-o oarecare măsură, echilibrul strategic. Totodată, continuă să existe stereotipuri specifice Războiului Rece, care agravează situația internațională, astfel încât forța armată își prezervă, în aceste condiții, unele semnificații, respectiv de instrument de politică externă și mijloc de protecție a intereselor naționale. Evenimentele din Peninsula Crimeea din această primăvară a anului 2014 reprezintă un exemplu în acest sens.
În condițiile în care NATO controlează prin intermediul Turciei strâmtorile Bosfor și Dardanele, iar Marea Neagră nu înlocuiește ieșirea Federației Ruse la “mările calde”, apariția unui nou actor geopolitic, respectiv Ucraina, și integrarea lui în comunitatea euroatlantică (UE și NATO), reprezintă un pericol major pentru planurile Federației Ruse de a controla Eurasia. Geopoliticienii ruși apreciază că existența Ucrainei în granițele actuale și cu actualul statut de “stat suveran” este identică cu aplicarea unei lovituri monstruoase asupra securității geopolitice a Rusiei, care echivalează cu o invazie pe teritoriul ei.
Continua presiune politico-diplomatică și economică asupra Ucrainei, din partea Kremlinului, ca rezultat opțiunilor euroatlantice ale elitei politice de la Kiev, precum și nesfârșitul „război al gazelor”, confirmă supozițiile conform cărora amestecul Federației Ruse este dictat de o decizie geopolitică majoră, de faptul că existența pe mai departe a Ucrainei unitare este inadmisibilă, în aprecierea unor cercuri politice rusești radicale, precum și în conformitate cu obiectivele extrem de pragmatice ale noului curs de politică externă al Federației Ruse.
Având în vedere că o simplă integrare a Moscovei și Kievului este imposibilă și nu va crea un sistem geopolitic stabil, chiar dacă aceasta se va întâmpla în pofida oricăror dificultăți obiective, geopoliticienii ruși sunt de părere că Moscova trebuie să se implice activ în refacerea spațiului ucrainean conform singurului model geopolitic logic și firesc. Divizarea Ucrainei va permite, în perspectivă, reunificarea părților de Est ale Ucrainei cu Federația Rusă ceea ce va transforma Rusia într-o mare putere navală care va domina Marea Neagră.
Geopoliticianul rus Aleksandr Dughin, extrem de prețuit în cercurile naționaliste rusești, consideră că noile frontiere sunt inevitabile astfel încât unele regiuni trebuie împărțite din nou, sarcina fiind crearea în Occident a unor formațiuni prietene neutre, cu o independență etnoculturală, economică și socială la cel mai înalt grad, dar dependente strategic de Moscova.
Foto: Aleksandr Dughin
NOUĂ, ROMÂNILOR, NE-A LIPSIT UN COLONEL PRECUM KLAUS VON STAUFFENBERG – Constantin Corneanu
Ion Petrescu – În cartea dumneavoastră, de 570 de pagini, vă referiți și la actul unilateral, de la 23 august 1944. Următoarea schimbare la față, a regimului politic, din România, a avut loc în decembrie 1989. Se poate face o paralelă între cele două evenimente istorice cruciale?
Constantin Corneanu: Într-un fel, având în vedere importanța momentului în reconfigurarea unui destin istoric și, mai apoi, al opțiunii de politică externă. Evenimentele petrecute la Palatul Regal din București, în după-amiaza zilei de 23 august 1944, au fost generate de inexacta cunoaștere și apreciere a situației politico-militare internaționale și de pe frontul Moldovei, de graba nejustificată a regelui Mihai I, de antipatii și orgolii, iar consecințele au fost teribile, România urcând calvarul capitulării fără condiții.
În perioada războiului, mai ales cu precădere în 1944, „discretele” jocuri ale serviciilor secrete aliate și propaganda de război a Națiunilor Unite au bulversat opinia publică românească și pe factorii de decizie în stat, împiedicând, astfel, obținerea unui consens politic, în drumul care trebuia urmat, precum și alegerea unei soluții de salvare națională demnă și corectă. Modul în care liderii de la Kremlin au pus în aplicare “noua gândire politică” sovietică în planul relațiilor internaționale, în 1989, cu sprijinul brațului său secret (KGB&GRU), alimentează “teoria conspirației” privind implicarea, mai mult decât necesară, a serviciilor secrete sovietice, precum și a celor occidentale, în evoluția evenimentelor din România acelui decembrie 1989.
Într-un articol despre perioada premergătoare căderii regimului Ceaușescu și a comunismului în spațiul românesc, un ofițer din intelligence-ul României socialiste, rememorând una dintre misiunile sale externe din toamna anului 1989, mărturisea că aștepta cu înfrigurare, nu numai el, să se întâmple ceva și în România în contextul derulării evenimentelor din spațiul țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia. Agentul secret cu care s-a întâlnit aștepta și el ca cei de la București să se schimbe, sau să fie schimbați, precum și mersul general al țării. Toată lumea aștepta. Armata, activul de partid și de stat, Securitatea, poporul român, toată lumea aștepta. Probabil că singurul care nu aștepta a fost Nicolae Ceaușescu. Sau poate că aștepta și el?! În toată această așteptare s-a întâmplat să izbucnească o revoltă populară la Timișoara, la 16 decembrie 1989, precedată de o încercare nereușită la Iași, în data de 14 decembrie 1989.
Foto: stânga G-ral. Iulian Vlad, șeful D.S.S. și G-ral. Vasile Milea
A fost începutul sfârșitului pentru regimul Ceaușescu. Însă, spre deosebire 
de 23 august 1944, într-o astfel de conjuctură istorică, aflați într-o înfrigurată așteptare, nouă, românilor, ne-a lipsit un colonel Klaus von Stauffenberg și un amiral Wilhelm Franz Canaris. Un om care să își asume, chiar cu prețul vieții, responsabilitatea organizării unei lovituri de stat militare pentru înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu, precum și un om care, din postura de șef al intelligence-ului, să protejeze și să încurajeze, chiar, un complot politico-militar care ar fi oferit României și românilor un alt destin istoric.
Foto: stânga – amiral Wilhelm Franz Canaris-șeful serviciului de spionaj militar german, Abwehr / dreapta – Klaus von Stauffenberg
Cele două personaje istorice, cu un destin tragic și măreț deopotrivă, au iubit Germania și viitorul ei mai mult decât propria-i viață, și s-au sacrificat pentru ca omenirea să știe că nu toți germanii au fost precum Adolf Hitler și acoliții lui.
Din păcate, la București, în 1989, toată lumea aștepta. Într-un interviu pe care l-am realizat în octombrie 2010, fostul șef al Direcției de Informații a Armatei (DIA) din 1989, viceamiralul (r) Ștefan Dinu, mărturisea că ar fi trebuit să mai treacă cel puțin 10 ani până când conducerea Armatei României socialiste ar fi îndrăznit să se gândească la o lovitură de stat militară împotriva lui Nicolae Ceaușescu.
Trebuie menționat faptul că în 1989, aparatul de informații și contrainformații românesc, grupat la 22 decembrie 1989 sub stindardul Departamentului Securității Statului, identificat ca fiind și un instrument de represiune al regimului comunist, nu a permis și nu a încurajat, cu metodele și mijloacele specifice muncii de “intelligence”, existența unei alternative politice la clanul Ceaușescu, a unei opoziții în PCR cu efecte benefice în planul vieții noastre de zi cu zi și a perspectivei istorice.
Valoarea corpului de comandă al aparatului de informații și contrainformații românesc, în acel decembrie 1989, a fost îndoielnică în ceea ce privește necesitățile impuse de funcționarea unui serviciu secret modern, flexibil, imaginativ și devotat unui ideal și interes național.
Duplicitățile generalului Iulian Vlad, lașitățile lui Gianu Bucurescu, “jocurile” lui Stamatoiu și Rațiu etc. relevă un mod de a fi și de a înțelege al liderilor “intelligence”-ului românesc, din acele timpuri, care îmi dau dreptul de a considera că retragerea în interiorul legii și doar informarea șefului statului a reprezentat o decizie care putea trezi speranțe pentru un viitor imediat, pentru conservarea unei situații existente, însă pe termen lung s-au pierdut oamenii, arhivele și credibilitatea serviciului secret român ca instituție.
În condițiile în care memorialistica foștilor ofițeri de securitate, lasă să se înțeleagă că Securitatea a infiltrat anturajul lui Mihail Gorbaciov și a aflat tainele “perestroikăi”, întrebarea care se naște este legată de modul în care liderii “intelligence”-ului românesc au pregătit o perspectivă pentru poporul român, precum colegii de la KGB&GRU pentru poporul rus, o alternativă la baia de sânge din decembrie 1989. Împiedicarea coagulării oricărei forme de opoziție politică la adresa lui Nicolae Ceaușescu, chiar și de sorginte gorbaciovistă, s-a dovedit neproductivă și ineficientă pentru viitorul poporului român.
„ELITA POLITICĂ DE LA CHIȘINĂU ESTE
OBLIGATĂ SĂ NU RATEZE ACEST MOMENT ISTORIC” – Constantin Corneanu
Foto: Premierul R. Moldova, Iurie Leanca si Pre;edintele SUA, Barak Obama la Washington, în martie 2014
Ion Petrescu – Sunteți un istoric preocupat și de evoluțiile trecute, dar și actuale, de la est de Prut. Cum comentați viitorul europenilor din Republica Moldova?
Constantin Corneanu: Pe măsură ce UE, sub imperiul evoluțiilor politico-diplomatice din Ucraina, arde etapele în drumul spre semnarea Acordului de Asociere cu Republica Moldova, parafat de elita politică de la Chișinău la Vilnius în noiembrie 2013, adepții integrării europene se vor afla sub o presiune permanentă.
O presiune generată, pe de-o parte, de nevoia de a îndeplini angajamentele asumate în relația cu UE, pe de altă parte de opoziția pe care PCRM-ul lui Voronin și forțele anti-europene din Chișinău și Tiraspol o vor intensifica. Toate acestea într-un an electoral care devine, astfel, crucial pentru destinul istoric al statului Republica Moldova.
Declarațiile pe care le-au făcut înalți responsabili ai Administrației americane, inclusiv faptul că premierul Iurie Leancă a dialogat cu președintele Barak Obama la Washington, relevă faptul că Republica Moldova se bucură de încrederea și sprijinul SUA în eforturile de integrare europeană. Interesul strategic al SUA pentru păstrarea integrității teritoriale și suveranității Republicii Moldova reprezintă un semnal extrem de prețios pentru guvernul de la Chișinău în contextul actual al evoluției relațiilor din spațiul ex-sovietic, având în vedere că Republica Moldova are o rană deschisă: Transnistria.
Într-un interviu pe care vi l-am acordat, în 17 noiembrie 2013, spuneam că un eșec al Ucrainei la Vilnius va influența destinul geopolitic al Republicii Moldova, iar propunerea Comisiei Europene de liberalizarea a vizelor pentru cetățenii RM semnifica un interes major, din punct de vedere geopolitic și strategic al UE, pentru Republica Moldova.
Transformarea Republicii Moldova în principalul punct de sprijin și interes al UE în spațiul ex-sovietic, în cazul unui eșec al Kievului, care acum pare să se contureze, a devenit o realitate. Elita politică de la Chișinău este obligată să nu rateze acest moment istoric. Elita politică conducătoare de la Chișinău trebuie să fie sprijinită, de către România, pentru ca procesul de aderare la setul de valori al UE să fie încununat de succes la sfârșitul anului 2014.
UN OBIECTIV STRATEGIC AL ELITEI POLITICE DE LA BUCUREȘTI
Ion Petrescu – Credeți că după integrarea Republicii Moldova în UE, va fi posibilă o unire a celor două state?
Constantin Corneanu: În recenta dezbatere privind rolul și locul Republicii 
Moldova în actualul context geopolitic și strategic din spațiul ex-sovietic, aflat într-o reconfigurare permanentă, organizată de către Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu” în parteneriat cu Institutul Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate, în cursul serii de 5 martie a.c., în calitate de președinte al Consiliului-Director al AESGS „Gheorghe I. Brătianu” am ținut să menționeze că elita politică de la Chișinău este obligată să înfăptuiască reîntregirea Republicii Moldova în confomitate nu numai cu prevederile Legii cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stînga Nistrului (regiunii transnistrene a Republicii 
Moldova), adoptată în unanimitate de către Parlamentul Republicii Moldova la 22 iulie 2005, dar și mandatată de Declarația de Independență a Republicii Moldova din 27 august 1991, care relevă foarte clar faptul că elita politică din 1991 a avut conștiința faptului că spațiul nistrean este parte componentă a teritoriului istoric și etnic al devenirii poporului român (ex: Subliniind dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria – parte componentă a teritoriului istoric și etnic al poporului nostru, se menționează în preambului Declarației de Independență a Republicii Moldova).
Dintr-o astfel de perspectivă, conform adevărurilor istorice recunoscute și asumate de elita politică a Republicii Moldova din 1991 și până astăzi, nu pot fi acceptate soluții de federalizare sau decupare a Transnistriei de Republica Moldova, propuse de către terți, ci trebuie sprijinit de către România efortul de reinstaurare a ordinii constituționale în spațiul nistrean și de integrare a întregii Republici Moldova în UE.
Dialogul permanent dintre elitele politice de la București și Chișinău, respectarea și valorizarea reciprocă dintre cele două elite politice, mai cu seamă în acest efort de integrare europeană al Republicii Moldova, pot constitui premisele unui posibil dialog, și necesar dealtfel, privind o modificare pe cale pașnică a frontierelor dintre cele două state, în condițiile în care Actul Final de la Helsinki fixează nu intangibilitatea frontierelor, ci inviolabilitatea lor prin forță.
Actul Final de la Helsinki oferă posibilitatea unei modificări pașnice a frontierelor, prin autodeterminarea popoarelor și cu acordul celeilalte părți implicate, ambele condiții fiind obligatorii, nu numai prima.
Obligația și dreptul la o astfel de perspectivă derivă din precedentul istoric al perioadei 1917 – 1918 când elita politică a Republicii Democratice Moldovenești, proclamată pe 2 decembrie 1917, a decis în deplină cunoștință de cauză, în pofida reticențelor manifestate de către unele minorități naționale, să se unească cu România, la 27 martie 1918.
Menționez faptul că Senatul SUA, după cum scria cotidianul Moldova Suverană din 20 iunie 1991, a recomandat guvernului american:
„1. să sprijine dreptul la autodeterminare al poporului din Moldova și nordul Bucovinei, ocupate de sovietici, și să elaboreze o hotărâre în acest sens;
2. să sprijine eforturile viitoare ale guvernului Moldovei de a negocia pașnic, dacă o dorește, reunificarea Moldovei și nordului Bucovinei cu România așa cum s-a stabilit în Tratatul de pace de la Paris din 1920, conform normelor în vigoare ale dreptului internațional și Principiul 1 al Actului de la Helsinki”
Elita politică a Republicii Moldova și Parlamentul de la Chișinău, asemenea Sfatului Țării la 27 martie 1918, are obligația morală, politică, juridică și istorică de a decide, după integrarea în UE, o perspectivă de reîntregire a spațiului istoric și etnic al devenirii neamului românesc.
Foto: Liderii politici de la Chișinău la Palatul Cotroceni cu ocazia decernării distincției „Steaua României” pentru unii dintre depuțații din Parlamentul R.Moldova care au depus eforturi pentru recunoașterea limbii române că limbă de Stat în Republica Moldova
Valorizarea și determinarea elitei politice a Republicii Moldova să reflecteze la o astfel de perspectivă istorică, după integrarea în UE și reinstaurarea ordinii constituționale în spațiul nistrean, va trebui să devină un obiectiv strategic al elitei politice de la București, al societății civile, al mass-media etc. precum și, totodată, conceperea unei strategii răsăritene de către România având drept obiective strategice: resetarea relației cu Federația Rusă și sprijinirea comunităților de români din spațiul ex-sovietic în afirmarea și conservarea identității lor etnice, religioase și culturale. Dintr-o astfel de perspectivă trebuiesc a fi înțelese lucrurile și nu așa cum eronat au fost percepute și scrise într-un articol al blogger-ului Marius Dorin Lulea, respectiv: România Reunită are dreptul legal la Transnistria.
Ion Petrescu – Domnule Constantin Corneanu vă mulțumesc frumos pentru amplele răspunsuri, caracteristice unui român care vede evoluția națiunii sale conform unor etape lucid asumate, pe baza unor programe temeinice, de tipul win-win, în relația cu cel de-Al Doilea Stat Românesc = Republica Moldova.
Pentru R.B.N. Press
Constantin Corneanu via Ion Petrescu / Adeavarul.ro
,
Istoricul Constantin Corneanu despre „Strategia necesară clasei politice românești privind reunificarea națională”. Interviu
Constantin Corneanu, în dreapta imaginii, Iuliana Gorea Costin și Ion Ungureanu, la Chișinău, pe 31 august 2008.
În timp ce oficialii din Republica Moldova primesc asigurări, la nivel înalt, din comunitatea occidentală, că summitul de la Vilnius va fi un succes, pentru cel de-Al Doilea Stat Românesc, la București se conturează o coagulare a vocilor care au o perspectivă realistă privind inevitabila apropiere a celor două maluri ale Prutului, viitor râu intern al unei națiuni la fel de importantă, precum Polonia, la granița UE și NATO, cu răsăritenii.
Dialogul inserat mai jos este urmarea mai multor schimburi anterioare de opinii, pe aceeași temă, a reunificării naționale.
Interlocutorul meu este dr.Constantin Corneanu,membru fondator și președintele Consiliului Director al Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice “Gheorghe I. Brătianu”/AESGS.
Anterior fondării AESGS, a fost consilier în cadrul Oficiului Guvernului României pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova (2004 – 2007) și jurnalist la Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale, în cadrul redacției TV Pro-Patria și la Observatorul Militar. Are o experiență de peste 15 ani în domeniul analizei relațiilor internaționale, aria sa de expertiză incluzând afaceri externe și politici de securitate, cu precădere în spațiul ex-sovietic, precum și relația dintre Republica Moldova și România.
Este doctor în istorie din 2003, cu o teză legată de geopolitica României în epoca celui de-Al Doilea Război Mondial. A absolvit Colegiul Național de Apărare (1998) și Facultatea de Istorie (1994) a Universității București.
A publicat lucrarea Sub povara marilor decizii (ediția a I-a, Editura Scripta, București, 2007 și ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013) și numeroase articole științifice apărute în revistele Europa XXI, Revista de Istorie Militară, Document (Buletinul Arhivelor Militare Române), Dosarele Istoriei, Istorie și Civilizație, Historia, Lumea Magazin. A fost nominalizat la Marele Premiu al Clubului Român de Presă pentru talk-show pe anul 2000 cu producția de televiziune Balcanii în flăcări. Co-editor al volumului Prăbușirea Imperiului Sovietic. „Lecții” în retrospectivă – Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012, de la lansarea căruia este și imaginea inserată mai jos.
Constantin Corneanu la Dezbaterea organizata de Asociatia Culturala Pro Basarabia si Bucovina „Moldova la Vilnius – Efecte, Angajamente, Perspective”
EFECTELE SUMMITULUI PARTENERIATULUI ESTIC – Cum anticipați evoluția Republicii Moldova, după Summitul de la Vilnius?
– Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius reprezintă un eveniment politic major, în ceea ce privește viitorul politic al Republicii Moldova, al Ucrainei, precum și al raporturilor dintre UE și spațiul ex-sovietic. Parafarea documentelor privind asocierea la UE și creearea unei Zone de Comerț Liber și Aprofundat între UE și Republica Moldova va produce mutații majore pe scena politică de la Chișinău. Adepții integrării europene, la nivel politic și guvernamental, vor trebui să-și intensifice eforturile pentru ca procentul celor care doresc în clipa de față aderarea la UE să nu scadă și, totodată, să realizeze reformele necesare pentru modernizarea societății și integrarea ei deplină în UE. Un succes al acestei orientări va conduce, în mod sigur, la diminuarea influenței PCRM în spațiul politic și public al RM, respectiv folosirea sa ca vector de influențare a vieții politice de la Chișinău de către Federația Rusă.
Un succes al Ucrainei la Vilnius va influența relația dintre Chișinău și Tiraspol, astfel încât Tiraspolul va fi obligat să țină cont de noua configurație geopolitică regională, iar Federația Rusă va trebui să-și reconsidere strategiile regionale sau să-și pună în aplicare “planurile secrete” pentru a-și păstra influența în zonă. Ieșirea Ucrainei și a Republicii Moldova din zona de influență geopolitică a Federației Ruse va reprezenta o provocare majoră pentru securitatea națională a Federației Ruse astfel încât este de așteptat o puternică presiune rusească asupra Chișinăului în diferite formule clasice – economice, energetice, politice etc.- sau mai “speciale”.
Reglementarea conflictului transnistrean va deveni piatra de încercare, pentru elita politică de la Chișinău, în drumul spre modernitate și europenizare.
Un eșec al Ucrainei la Vilnius va influența destinul geopolitic al RM, iar propunerea Comisiei Europene de liberalizarea a vizelor pentru cetățenii RM relevă un interes major, din punct de vedere geopolitic și strategic al UE, pentru RM.
Transformarea Republicii Moldova în principalul punct de sprijin și interes al UE în spațiul ex-sovietic, în cazul unui eșec al Kievului, va influența destinul politic și comportamentul elitei politice aflată în spațiul dintre Prut și Nistru. Coaliția politică aflată la putere va reuși să-și păstreze guvernarea numai cu condiția îndeplinirii acelor reforme cerute de UE, astfel încât să existe o certitudine, în ceea ce privește viitorul cetățenilor RM în UE.
Un eșec al acestei politici de reformare a statului ar conduce, implicit, la prăbușirea actualei coaliții politice și a visului de integrare europeană. Totodată, întreținerea unei relații echilibrate și pragmatice cu Federația Rusă, neinfluențată major de amintirea unui trecut istoric dureros, va trebui să devină un obiectiv strategic, pentru elita politică de la Chișinău. Nu putem spera decât la un succes fără a nu ține cont, totuși, de faptul că Federația Rusă este un jucător politic global și regional extrem de puternic și persuasiv, precum și un veșnic “îndrăgostit” de spațiul dintre Prut și Nistru.
Constantin Corneanu nu uită nici „Războiul Rece”, nici „Cortina de fier”, dintre cele două entități statale românești.
LIPSA UNEI „STRATEGII RĂSĂRITENE” A ROMÂNIEI – Ce anume puteți reproșa clasei politice din dreapta Prutului, în legătură cu anii irosiți, după decembrie 1989, în relația cu fosta republică sovietică, dintre Prut și Nistru?
– Clasa politică românească din dreapta Prutului, de după 22 decembrie 1989, poate fi acuzată de o lipsă de viziune strategică în ceea ce privește viitorul politic al spațiului dintre Prut și Nistru, însă există o explicație cât de cât obiectivă pentru această lipsă de interes: o educație istorică precară, o lipsă de informare asupra realităților, precum și decizii politico-strategice controversate, în anii ’90, aflate în legătură cu lipsa unei “strategii răsăritene” a României. Această “strategie răsăriteană” nu a existat înainte de 1989 și, cu atât mai puțin, după. Marcați de trecutul recent, comunist, obsedați de o revanșă asupra istoriei, care le spuberase visurile și idealurile tinereții, cei care aveau să fie legitimați de votul mulțimii ca oameni politici și de stat, după Revoluția Română din Decembrie 1989, au înțeles să sprijine, mai mult sau mai puțin, idealurile Mișcării de Renaștere Națională, din fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească.
Recunoașterea existenței “unui stat românesc independent pe teritoriile anexate cu forța în urma înțelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov-Ribbentrop” ce reprezenta “un pas decisiv spre înlăturarea pe cale pașnică a consecințelor nefaste ale acestuia, îndreptate împotriva drepturilor și intereselor poporului român”, după cum se menționa în Declarația Guvernului României de recunoaștere a independenței Republicii Moldova din 27 august 1991, nu a putut genera un consens național și o strategie adecvată menită a înlătura nedreptățile ISTORIEI. S-au făcut multe pentru apropierea sufletească, culturală, și parțial economică, dintre cei aflați pe ambele maluri ale Prutului, însă au existat și multe reproșuri, mai mult sau mai puțin întemeiate. Constanta a fost o fragilitate a relațiilor dintre cele două state însoțită adesea de un “Război Rece”.
Dincolo de ajutorul financiar oferit de către România în ultimele două decenii, nu a existat o imensă disponibilitate sufletească pentru a înțelege, în profunzime, drama acestor români care au lipsit, dar nu din vina lor, și încă lipsesc, de lângă noi, de peste șapte decenii. Am impus o “Cortină de Fier”, cea a vizelor, și am abandonat dincolo de Prut o populație de același neam și sânge, în cea mai mare parte, lăsând-o să creadă că într-adevăr ne pasă de soarta ei. Ne pasă, din păcate, numai în declarații. Într-un editorial publicat cu mulți ani în urmă, mă întrebam de unde vine această încrâncenare a birocrației românești împotriva fraților basarabeni în ceea ce ei socotesc a fi dreptul lor la liberă circulație, la naționalitate și la pașaport?!… Eram și sunt convins că dintr-o lipsă de strategie la nivel național, și nu numai sectorial, dintr-o uriașă disfuncționalitate între instituțiile statului mandatate să gestioneze un astfel de proces, dintr-o evaluare greșită a sufletului și-a caracterului conaționalilor noștri de dincolo de Prut, dintr-o judecată sumară a faptelor de istorie pe care le cunoaștem, din păcate, atât de superficial, precum și din cauza greșelilor strecurate în strategia față de frații noștri basarabeni.
Strategie care, în fapt, nu pare a exista, dacă facem excepție de dorința de integrare a Republicii Moldova în UE și de suportul oferit de România în acest parcurs pro-european. „FRAȚILOR NU NE LĂSAȚI, NU NE UITAȚI!”
– Ce ați propune, concret, pentru ca după alegerile din 2014, până la cele din 2018, să se accelereze apropierea celor două maluri ale Prutului de azi, dintre România și Republica Moldova?
– În contextul manifestărilor dedicate aniversării a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, desfășurate la Palatul Parlamentului, în calitate de președinte al Consiliului-Director al AESGS “Gheorghe I. Brătianu” am subliniat necesitatea unei strategii coerente a României față de românii din spațiul ex-sovietic și minoritățile etnice aflate în spațiul dintre Prut și Nistru, precum și importanța existenței în preambulul noii Constituții a României a unui text care să prevadă obligația morală pentru poporul român, pentru elitele sale politice conducătoare, de a nu renunța la idealul reîntregirii țării: „Întregul popor român este mandatat să înfăptuiască prin liberă autodeterminare, precum și în temeiul principiilor Actului Final al CSCE de la Helsinki din 1975 și ale dreptului internațional, reîntregirea României și afirmarea acesteia ca un membru egal în drepturi într-o Europă unită”. În contextul evoluției evenimentelor politico-diplomatice din Republica Moldova și din spațiul CSI, precum și al eforturilor UE de extindere a spațiului de securitate și prosperitate de la frontierele sale, se impune ca relația bilaterală dintre România și Republica Moldova să se bucure de o atenție specială, sporită, din partea instituțiilor administrației publice centrale și a factorilor de decizie politico-militară de la București.
Acordarea unei atenții aparte acestei relații bilaterale, atât din punct de vedere politic cât și administrativ, impune necesitatea organizării unei/unor formule instituționale care să gestioneze acest proces complex dintre România și Republica Moldova, precum fostul Oficiu pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova (OGRRM) din cadrul Cancelariei Primului-Ministru (din perioada 2001 – 2009), dacă nu chiar reînființarea OGRRM, pentru a se putea gestiona relația dintre România și Republica Moldova la cote valorice ridicate și a se da, astfel, un semnal politico-diplomatic extrem de puternic către UE, NATO, CSI, Federația Rusă și nu numai, referitor la interesele strategice ale României în spațiul dintre Prut și Nistru, precum și la afirmarea dorinței statului român de a deveni vectorul intereselor strategice ale UE și NATO în spațiul geopolitic ex-sovietic. Totodată, sprijinirea de către România a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova, implicarea în proiectele ce vizează asigurarea securității energetice a RM, precum și sprijinul economic și politic în relația cu centrele de putere geopolitice din spațiul ex-sovietic nu ar trebui să împieteze asupra necesității păstrării, în suflete și în conștiință, și afirmării idealului reîntregirii spațiului de pe ambele maluri ale Prutului, chiar și într-o Europa unită. Acest ideal trebuie să rămână scump sufletului fiecărui român indiferent de vremurile istorice pe care le traversăm. Totodată, amintindu-ne strigătul de durere a românului Toma Jalbă din Transnistria, la 21 octombrie 1917, „Fraților nu ne lăsați, nu ne uitați!”, suntem obligați de ISTORIE, de adevărurile existenței noastre istorice zbuciumate, să ne gândim și la ei, românii din spațiul transnistrean, să înțelegem ce și cum se întâmplă și să acționăm pentru apărarea identității lor naționale, pentru respectarea drepturilor lor cetățenești și umane.
Constantin Corneanu la Marșul Unirii, din 20.10.2013
ROMÂNIA DODOLOAȚĂ – Probabil că ați mai fi așteptat o interogație… – O întrebare care merită a fi formulată este: există și se afirmă un curent unionist, în rândul noilor generații? Marșul pentru Unire desfășurat în București, în 20 octombrie a.c., toate acțiunile derulate de către tinerii studenți basarabeni, și nu numai, în favoarea reîntregirii neamului și țării, a cunoașterii și afirmării nevoilor și realităților din spațiul dintre Prut și Nistru, reprezintă un semn că încet, dar sigur, se naște, se afirmă și se consolidează o nouă generație a Unirii, a reîntregirii, vizibilă în spațiul public, și, de ce nu, în perspectivă, în cel politic. În actuala situație geopolitică și conjunctură istorică, după cum spunea poetul în ale sale versuri, „Dacă-n focul calculelor reci Mai pierdem Basarabia o dată Și noi suntem pierduți în veci de veci”!
– Vă mulțumesc frumos pentru opiniile exprimate, dar cred că a venit momentul unei coagulări a spiritelor lucide și la București, astfel încât și marșurile unirii să aibă un impact mai mare asupra opiniei publice, fiind doar una dintre expresiile voinței națiunii române de apropiere democratică, europeană, a celor două maluri ale Milcovului de azi, ca pas anterior momentului în care sper că generația noastră va striga, aidoma copilului din satul Lancrăm, auzit de Lucian Blaga, pe 1 decembrie 1918: „Trăiască România dodoloață!”
Sursa: adev.ro
