ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "spionaj"

spionaj

,

Generalul Hapau, a fost pus sa aleaga intre demisie sau trecere in rezerva. Generalul Marian Hapau ar putea fi schimbat din fruntea Directiei Generale de Informatii a Apararii (DGIA). Potrivit Romania Libera, acesta a primit un avertisment din partea fostului ministru al Apararii, Gabriel Les, dupa cum au declarat „Romaniei libere” surse din MApN.

Potrivit acestor surse, ministrul Apararii i-a cerut sa aleaga modalitatea in care sa se retraga de la sefia serviciului secret al Armatei: demisie sau trecere in rezerva. Motivul oficial pentru care PSD doreste schimbarea lui Marian Hapau din functie este implicarea sa in numeroase scandaluri de presa. „Romania libera” a scris pe larg despre ilegalitatile si abuzurile savarsite de acesta asupra unor ofiteri ai DGIA, care au refuzat sa satisfaca interesele gruparii conduse de Gabriel Oprea.

Cazul col. (r) Doru Paraschiv, caruia i s-a inscenat un incident de securitate si a fost trecut ilegal in rezerva, este de notorietate. Ministrul Les i-a reprosat  generalului Hapau ca aceste scandaluri afecteaza imaginea Armatei Romane.

Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA) este serviciul de spionaj al Armatei Române. A fost înființat la 1 iulie 1999 și este compusă din  Direcția Informații Militare și Direcția Siguranță Militară. Atribuțiile DGIA sunt: obținerea, prelucrarea, verificarea, stocarea și valorificarea informațiilor și datelor referitoare la factorii de risc și amenințările interne și externe, militare și non-militare, care pot afecta securitatea națională în domeniul militar și aplicarea măsurilor contrainformative și cooperarea atât cu serviciile/structurile departamentale naționale și de informații, cât și cu cele ale statelor membre ale alianțelor, coalițiilor și organizațiilor internaționale la care România este parte și asigură securitatea informațiilor clasificate naționale, NATO și UE la nivelul MApN.

romaniabreakingnews.ro

,

Fostul deputat Iurie Bolboceanu (foto sus) a fost reținut în flagrant de procurorii PCCOCS și ofițerii SIS în restaurantul din sectorul Râșcani al rețelei „Taxi Blues”. Potrivit unor surse apropiate anchetei, alte întâlniri între Bolboceanu și Alexandr Grudin, ajutorul atașatului militar rus, au mai avut loc în localurile „Caravan”, „La Sarkis” și la o pizzerie de lângă Universitatea „Ion Creangă”, însă cel mai des cei doi se vedeau în restaurantele „Taxi Blues”. Potrivit oamenilor legii, fostul deputat îi oferea lui Grudin informații din sfera politicului, precum și date de la experți economici sau specialiști în politică pe diferite domenii. Detaliile urmării, reținerii și punerii sub învinuire au fost prezentate în mai multe articole prezentate de redactorul Pavel Maftei pe portalul Deschide.md și preluat de romaniabreakingnews.ro

Vicedirectorul SIS, Alexandru Balan a declarat azi într-o conferință de presă că întâlnirile dintre cei doi erau conspirative.

”Cele două persoane respectau anumite reguli: fără telefoane, toate întâlnirile se realizau cu măsuri speciale de conspirație. Circulau preț de aproape o oră pe același traseu ca să verifice dacă totul este curat, apoi când erau siguri că pot discuta, întâlnirea avea loc. Transferul de informații se făcea de regulă printr-un laptop specializat iar la fiecare întâlnire cetățeanul R. Moldova era remunerat, de regulă, în dolari”, a menționat vicedirectorul SIS care a adăugat că timp de mai mulți ani cei doi se întâlneau o dată pe lună. În cazul în care unul dintre ei nu venea, întâlnirea se amâna fix cu o săptămână în același loc.

Despre ofițerul rus Alexandr Grudin, îl putem remarca într-o înregistrare video din aprilie 2015, făcută de un post TV din stânga Nistrului, unde ajutorul atașatului militar a împărțit pensionarilor din regiunea transnistreană, cu ocazia zilei de 9 mai, ajutoare financiare și medalii din partea președintelui Federației Ruse și a conducerii Moscovei.

Directorul adjunct al SIS, Alexandru Balan, referindu-se la agentul rus sub acoperire Alexandr Grudin, a declarat că este o „practică a serviciilor secrete din alte state, potrivit căreia agentul sub acoperire urmează să părăsească țara în scurt timp”.

Iurie Bolboceanu a primit mandat de arest pentru 30 de zile. Acestuia i-a fost înaintată învinuirea pentru comiterea infracţiunii pentru trădare de patrie, riscă o pedeapasă de la 12 la 20 de ani de închisoare.

Mai jos imagini video și foto cu Alexandr Grudin, ajutorul atașatului militar rus în Republica Moldova care primea informații de la  Iurie Bolboceanu. 

Foto deschide.md

După reținerea sa, fostul deputat Iurie Bolboceanu, pus sub învinuire pentru trădare de patrie prin spionaj în favoarea Rusiei, și-a petrecut noaptea la spital, se arată într-un alt material Deschide.md El a început să acuze dureri de inimă, în timpul audierilor, când procurorii i-au pus pe masă stenogramele cu discuțiile pe care le dețin. Aceleași dureri le-a acuzat și în timpul examinării demersului privind plasarea lui în arest pentru un termen de 30 de zile. Prin urmare, procurorii au fost nevoiți să cheme ambulanța repetat.

Pe 17 martie curent, angajaţii Procuraturii pentru Combarea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în cooperare cu ofiţerii SIS, l-au reţinut pe fostul deputat Iurie Bolboceanu în momentul transmiterii unor informații de interes național unui reprezentant al unui serviciu special străin, care activează sub acoperire diplomatică.

La 19 martie Bolboceanu a fost pus sub învinuire pentru săvârșirea acțiunilor în dauna suveranității și securității de stat a Republicii Moldova, prin spionaj, infracțiune care prevede puşcărie de 12 la 20 ani.

Fostul deputat primea la fiecare întâlnire o sumă de bani, în dolari, acest lucru a făcut mai ușoară capturarea lui. În fotografiile dinaintea arestării, îl vedem și pe ofițerul rus, cu o pungă simplă, un „kuliok”, plimbându-se pe stradă. Bună acoperire! Nu ai fi zis că e securist, l-ai fi bănuit eventual că e vânzător la Piața centrală, nu ofițer al FSB-ului.  În presă a apărut și fragmentul unei stenograme a discuției dintre cei doi. Sigur că nu e o parte în care Bolboceanu turna informațiile culese, dar ne permite să simțim atmosfera veselă în care se efectua trădarea de țară. Cei doi consumau alcool (cu asta s-ar putea ca ofițerul rus să aibă probleme – nu-i voie să bei la serviciu!), se simțeau bine și înjurau destul de mult. Au fost pomeniți președintele, Mark Tkaciuk, Vladimir Voronin. Interesant ar fi unde duc aceste ațe. Pe Voronin ai putea să-l învinuiești de orice, dar cred că e sub mândria lui să fie spionul altei țări. Cât despre Dodon – e foarte grav ca un președinte să fie lăudat de un ofițer sub acoperire al altei țări a scris Alexandru Vaculosvschi în editorialul – Primul trădător capturat.

Stenograma de la întrevederea fostului deputat Bolboceanu cu ofițerul sub acoperire de la Ambasada rusă

Deschide.MD a tradus stenograma, însă din cauza fragmentelor indescifrabile și a discuțiilor ”ambalate”, este greu de înțeles firul roșu al discuțiilor. Unde mai pui că la aceste întrevederi, cele două personaje consumau și băuturi alcoolice – lucru pe care îl spun chiar ei. Totuși, anumite expresii și bucăți de propoziție demonstrează clar caracterul conspirativ al dialogului.

O – Pentru al direcționa…
M.- Bine
O. – Doar promiteți, promiteți și nu faceți nimic. În orice formă, măcar și în format electronic, de scris, pe puncte, de analizat, pentru că creerul dumneavoastră este experiența dumneavoastră. Acest lucru trebuie folosit la maxim. Și vom încerca acest lucru, ca să ajungă folosindu-ne de părțile slabe ale ambasadorului, de folosit
M. – Înțelegi partea slabă a ambasadorului este, se poate dar …
O. – Pozițiile (vorbește în șoaptă. Ministerul Apărării este mai puternic)
M. …… (indescifrabil)
O. – Și trebuie să ascultați. De opinia dumneavoastră țin cont, ține cont președintele.
M. – Bine
O. – Ca să fie schimbat ceva aici sunt necesare propuneri concrete, nu ceea ce am vorbit cu dumneavoastră pentru că eu jumătate am uitat, jumătate nu țin minte, pentru că noi bem
M. – Data trecută ți-am scris, ți-ai amintit?
O. – Da
M. – Bine, scriu
O. – Ceea ce avem (vorbesc în șoaptă) perfect, iată asta este foarte important!
M. – Evident, am înțeles.
O. – Experiența Dvs, cunoștințele din interior
M. – Înțeleg totul
O. – Toți se bucură, dar noi cu dvs discutăm și înțelegem că nu avem pentru ce ne bucura. Trebuie de expus corect și factologic.
Toate temerile, cum pot fi făcute presiuni pe om. Pentru a acționa altfel, pentru a-l trimite. Totul e în puterile noastre. Să-l schimbăm, putem face foarte multe.
M. – Putem, dar ce vom avea din asta?
O. – Cum ce? Ce înseamnă „ce?”. În primul rând asta înseamnă restabilirea poziției, aici în regiune, iar în al doilea rând /indeslușibil / Moldova are președinte. (indescifrabil) E corect, cum el gândește…
M. – Eu asta înțeleg. Sunt de acord!
O. – Va fi putere!
M. – Trebuie să mă gândesc la mine.
O. – Acest lucru va rămâne strict între noi. Am și spus, luați un notebook, în calitate de mașină de tapat, cel mai ieftin.
M. – Sașa, nu asta e problema. Pot eu și singur să câștig 300 de dolari. Nu asta e problema. Îți zic altceva, că Marc Tcaciuc, care nu are autoritate, el dacă poate, poate să-l trimită pe Voronin la origini… eu voi pleca dacă vei face asta și într-un final el a avut dreptate, iar noi am fi putut câștiga. Alegerile! Iar el zicea că Voronin nu vrea să câștige alegerile. Atunci m-am întrebat, ce caut eu aici. El a avut dreptate. Dacă Voronin nu vrea să câștige alegerile. Eu ți-am dat o aluzie odată, că eu și așa am făcut foarte multe.
O. – Eu însă nu pot să mă ocup cu angajarea în câmpul de muncă.
M. – Nu există impact. Acei băieți care au rugat… și eu te-am rugat. Numai tu poți să faci asta. Cât de mult nu am fi rugat, nimeni nu a putut face… Da, eu aș putea să merg împotriva tuturor și să-i trimit la origini. Eu aș fi putut, eu însă exagerez, dar indiferent ce ar fi apoi…
O. – Trebuie să ne clarificăm ce băieți ca să nu fie o fraiereală. .
M. – Nu este o fraiereală. Ei sunt băieți serioși. Să ies pe 26?
O. – Nu știu, nu poate fi așa ceva.
M. – Aleksandr, crede-mă.
O – Direct, ei chiar au zis așa, trebuie să ieșim din partid, noi vom susține? Nu trebuie să fim amăgiți în felul acesta. Nu este adevărat, deci ei spun că sunt cu Transnistria:
M. – Nu, ei eu lucrat cândva cu… Ei sunt direct de la birou.

M.- Nu, ei au lucrat odată cu … Sunt chiar din Instituție.
O.- Deci sunt GB-șnici, sau cum?
M.- Da.
O.- Dar ei sunt FSB-șnici de la ambasadă?
M.- Nu, sunt chiar de acolo.
O.- Aici, dar aici cum, pe cine reprezentau?
M.- Prin ambasadă.
O.- Cu cei de la ambasadă, cu cine v-ați întâlnit, cine aspus că „vreți să vă susțuinem”?
M.- Aceasta nu are valoare.
O.- Ba are o valoare foarte mare.
M.- Nu, despre ce vorbești … cum „lasă omul să treacă situația, iar restul rezolvăm noi” … Eu spun adevărul? … numeni nu vrea, toți se tem …
O.- Asta nu poate fi adevărat
M.- Îți voi povesti vre-o dată… Eu nu pot…
O.- De ce? Înțelegeți că și eu, …

,

Cazul de spionaj al generalului Ioan Șerb, prezentat în presa americană (februarie 1972)

În luna septembrie 1971, generalul-locotenent Ioan Șerb a fost prins în flagrant delict de către ofițerii Direcției a IV-a (contrainformații militare) a Departamentului Securității Statului. Acesta a fost condamnat la șapte ani de închisoare de către un tribunal militar deoarece a deținut ilegal, la domiciliul său, mai multe documente (printre care s-au aflat două hărți cu însemnări) și a divulgat secrete de stat (spionaj în favoarea Uniunii Sovietice). Din condamnarea respectivă, generalul Ion Șerb a efectuat doar patru ani de închisoare – probabil datorită dorinței lui Nicolae Ceaușescu de a nu tensiona și mai mult relațiile dintre București și Moscova.[1] Prima știre de presă despre cazul generalului Ion Șerb a apărut la 28 februarie 1972 în revista americană „Time” și a avut următorul conținut: „Povești ciudate au circulat săptămâna trecută despre evenimente misterioase care au avut loc la București. Una dintre acestea s-a axat pe o presupusă executare a unui general român, pe nume Ion Șerb, despre care s-a spus că a fost împușcat de un pluton de execuție deoarece a înmânat rușilor secrete militare. De asemenea, au fost rapoarte despre retrogradări bruște. Unul dintre cei mai puternici lideri ai țării, Vasile Patilineț, și-a pierdut importantul post de secretar al Comitetului Central însărcinat cu apărarea și securitatea internă și a fost numit pe o poziție minoră, de ministru al Pădurilor (sic!). Alți doi oficiali, inclusiv șeful propagandei țării, au fost, de asemenea, înlocuiți din funcții. Ce s-a întâmplat? Mulți experți străini cred că președintele român și liderul partidului, Nicolae Ceaușescu a pedepsit un grup de opozanți care, în vara trecută, au participat la un complot eșuat de înlăturare a sa. După ce Ceaușescu s-a întors dintr-un turneu mai lung efectuat în China și Extremul Orient în luna iunie [1971], au existat zvonuri despre o tentativă de lovitură de stat la București. În cadrul unei ședințe de o zi cu liderii locali de partid, Ceaușescu a fost criticat – s-a spus că a fost și huiduit – pentru faptul că a făcut declarații emoționante pro-chineze în timpul călătoriei sale, care au iritat în mod inutil pe ruși. Pentru moment, Ceaușescu rămâne la putere. Însă lipsa de succes a experimentelor sale economice orientate spre Occident, combinată cu neplăcerile de durată create de Moscova asupra politicii sale independente, par cu siguranță să-l țină într-o poziție relativ tulbure”[2].

Trei ani mai târziu, după semnarea Acordurilor de la Helsinki (1 august 1975), cazul generalului Ioan Șerb a fost menționat din nou în paginile aceleași publicații – într-un articol dedicat analizei politicilor promovate de Erich Honecker, Iosip Broz Tito și Nicolae Ceaușescu față de Uniunea Sovietică, precum și față de Occident – astfel: „Sovieticii au încercat cel puțin o dată să penetreze armata română și să încurajeze elemente anti-Ceaușescu, însă efortul respectiv s-a sfârșit cu un eșec și neplăceri în anul 1972, când un om aparent al Moscovei din armata română, generalul Ion Șerb, a fost prins și judecat de curtea marțială”[3]. În același articol s-a menționat faptul că Strobe Talbott a informat opinia publică despre încercările autorităților române de a achiziționa în secret armament din Occident, inclusiv avioane americane de vânătoare „Northrop F-5″. Corespondentul revistei „Time” afirmase că discuția despre acel subiect a fost deschisă de generalul Ion Coman, șef al Marelui Stat Major, cu prilejul vizitei pe care a efectuat-o la Washington în luna martie 1975, iar partenerul său de discuție ar fi fost omologul său american, generalul Frederick Carlton Weyand. Reprezentantul S.U.A. s-a arătat interesat de a încheia un protocol de colaborare militară limitată cu România, care să nu includă livrări de armament modern ce putea să ajungă ulterior în mâna sovieticilor și astfel să fie dezvăluite o serie de secrete tehnologice americane.

Despre cazul de spionaj în care Ioan Șerb a fost implicat, generalul Nicolae Pleșiță – fost șef al Direcției a V-a Securitate și Gardă – a declarat în anul 1999 astfel: „Generalul Șerb a fost demascat ca agent al rușilor. [Românii] l-au închis la Aiud. Când l-am arestat, era reprezentantul nostru în cadrul comandamentului Tratatului de la Varșovia. [Șerb] A fost pus să sustragă documente, hărți și să le dea rușilor. L-am prins în flagrant. [Nicolae] Ceaușescu s-a explicat cu Brejnev, iar la proces i s-a reproșat lui Șerb doar încălcarea regulilor de folosire a documentelor secrete. Era o măsluire ca să nu se cunoască adevărata cauză. Rușilor le-a convenit să nu-i demascăm printr-un proces, dar n-au încetat activitățile contra noastră (subl.n.)”[4]. După cum se poate observa, informațiile din publicația americană și declarația generalului Nicolae Pleșiță conțin o serie de inadvertențe. De exemplu, Direcția a V-a de Securitate și Gardă (U.M. 0666 București) nu s-a ocupat niciodată de urmărirea spionilor străini sau de prinderea lor în flagrant delict. Aceste operațiuni erau executate de către ofițerii Direcției a IV-a de Contrainformații Militare (U.M. 0644 București), în colaborare cu procurorii militari. Totodată, generalul Ion Șerb nu a fost nici pe departe un dizident al regimului comunist din România. După eliberarea din penitenciar, acesta a fost numit în funcția de director al Întreprinderii de mecanizare a lucrărilor din cadrul Combinatului Minier Rovinari (județul Gorj). Informația respectivă este confirmată într-o notă nesemnată („albă”) din 31 august 1979, astfel: „În Gorj, la Combinatul minier de cărbune – Întreprinderea de transporturi auto[,] tovarășul Vasile Patilineț a numit ca director pe Șerb Ion, fost general, în prezent soldat”[5]. Și putem presupune faptul că desemnarea sa în acea funcție nu a avut loc fără acordul lui Nicolae Ceaușescu.

La rândul său, analistul american Larry L. Watts s-a străduit să descrie cazul de spionaj al generalului Ioan Șerb, menționând printre altele faptul că a fost recrutat de generalul Gheorghi Pavlovici Romanov, reprezentantul pe lângă armata română al comandantului suprem al Forțelor Armate Unite ale Organizației Tratatului de la Varșovia. După patru luni de la arestarea lui Ion Șerb, comandantul Forțelor Armate Unite ale Organizației Tratatului de la Varșovia a efectuat o vizită oficială la București. Cu acel prilej, mareșalul Ivan Iakubovski a propus lui Nicolae Ceaușescu înlocuirea din funcție a generalului Gheorghi Pavlovici Romanov (19 ianuarie 1972). În opinia noastră, este posibil ca propunerea comandantului suprem al Forțelor Armate Unite să fi avut legătură cu implicarea lui Romanov în cazul de spionaj al lui Ion Șerb. Noul reprezentant al comandantului Forțelor Armate Unite pe lângă armata română, generalul-colonel A. A. Dementiev, a preluat funcția respectivă în luna martie 1972 și a avut, ca personal ajutător, un locțiitor cu gradul de general, un ofițer translator, un ofițer cu cifrul, un subofițer (care se ocupa de problemele administrative) și o dactilografă. Revocarea din funcție a generalului-colonel A. A. Dementiev s-a produs în luna august 1976 „datorită încheierii termenului de serviciu în afara graniței”, în locul său fiind numit generalul-locotenent Vasili Karpovici Diatlenko – prim-locțiitor al comandantului trupelor Regiunii Militare Moscova și, apoi, locțiitor al șefului apărării civile a Uniunii Sovietice.[6]
————————————————————————————
[1] Ionel Gal, Rațiune și represiune în Ministerul de Interne, 1965-1989, vol. I, Editura Do-minoR, Iași, 2001, p. 231-232; Larry L. Watts, Ferește-mă, Doamne, de prieteni… Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, Editura RAO, București, 2011, p. 523.
[2] Intrigue in Bucharest [Intrigă la București], în „Time”, 28 februarie 1972, p. 3. Pentru a evita două erori din articolul nesemnat apărut în revista americană, menționăm că Vasile Patilineț a devenit ministru al Economiei Forestiere și Materialelor de Construcții la 24 ianuarie 1972, pierzând postul de șef al Secției C.C. al P.C.R. pentru controlul muncii la M.F.A., M.A.I. și Justiție.
[3] After Helsinki: Balkan Jitters [După Helsinki. Demoni balcanici], în „Time”, 18 august 1975, p. 3.
[4] Marian Oprea, Viorel Patrichi, În culisele Securității cu și fără generalul Pleșiță, Editura Lumea Magazin, București, 2004, p. 86-87.
[5] Nota respectivă a fost întocmită în cadrul anchetei efectuate de către comisia specială care a analizat cauzele și consecințele „defectării” generalului Ion Mihai Pacepa în luna iulie 1978. Vezi Ion Mihai Pacepa în dosarele Securității: 1978-1980, studiu introductiv, selecția documentelor și indice de nume de Liviu Țăranu, Editura Enciclopedică, București, 2009, p. 379.
[6] Pentru detalii, vezi Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Secția Administrativ-Politică, dosar nr. 3/1976, f. 163-167.

*republicat de RBN Press din  13 Ian 2012 @ 0:07

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Un articol de Dr. Petre Opriș în Revista Artemis (2012)

,

Din Evenimentul Zilei aflăm că scandalul declanșat de declarațiile fostului președinte Iliescu amintește de un caz care privea tot serviciile secrete. În 1997, la 43 de ani, Adrian Severin făcea o declarație explozivă în cadrul unui interviu: „România are politicieni spioni pentru guverne străine, că directorii de ziare sunt plătiți de servicii secrete și că șefi ai campaniilor anticorupție au un trecut dubios.”

Adrian Severin, care ocupa atunci funcția de ministru de Externe, arăta, într- un interviu pentru cotidianul „Azi”, că a văzut o serie de documente secrete din care rezultă fără dubiu că doi sau trei directori de ziare erau agenți ai unor servicii străine. (N.R.:Numai de la ziare???)

„După cum am văzut cu ochii mei, probe indiscutabile atestând că vreo doi-trei directori ai unor cotidiane de mare tiraj sunt agenți ai unor servicii străine. Că vreo doi șefi de partid celebri, și chiar prețuiți, sunt și ei agenți străini bine finanțați din afară, că vreo câțiva mari lupătători pentru drepturile omului sunt foști informatori ai Securității. Că vreo câțiva mari combatanți anticorupție au făcut mari matrapazlâcuri și acum sunt șantajați de unii și de alții, executând ordinele șantajiștilor fără crâcnire, m-am simțit,paradoxal, mai liniștit”, își încheia Severin acuzațiile.

Declarațiile acestuia au fost luate în râs, directorii de gazete de atunci i-au cerut să publice numele celor vizați, lucru care nu s-a întâmplat niciodată. Reamintim că luni fostul președinte Ion Iliescu a susținut, într-o postare pe blog, că declarațiile date presei străine potrivit cărora România ar fi găzduit o închisoare a CIA ar fi fost răstălmăcite.

Adrian Severin

Adrian Severin

Redacția România Breaking News precizează că și domnul Adrian Severin prin faptele și activitățile dumnealui se constituie de asemeni într-un personaj asupra căruia putem pune semnul exclamării la capitorul servicii aduse unei puteri străine, el rămâne în istoria neagră a României, alături de Zoe Petre și Emil Constantinescu, artizanul cedarii fără drept de apel a teritoriilor românești aflate în componența actualului stat Ucraina și adăugării pe deasupra și a Insulei Șerpilor.

Publicat de România Breaking News – R.B.N Press / romaniabreakingnews.ro

,

Potrivit unui „manual” al tehnicilor de racolare, sursele ofiterilor de informatii sunt impartite pe trei niveluri de importanta, in functie de modul cum are loc contractul dintre sursa si ofiterul de informatii.

Reporterii de la ziarul Ziua au intrat in posesia unui document care a fost conceput de Directia Generala de Informatii a Apararii, care contine date despre metodele de racolare si folosire a informatiilor furnizate de diverse persoane care colaboreaza cu ofiterii DGIA, informeaza ziarul Ziua, in editia online.

Ei reitereaza ideea ca aceste tehnici nu s-au invechit si sunt folosite si in ziua de azi.

In respectivul document nu se fac referiri foarte precise cu privire la racolarea unor surse sub amenintarea santajului, ci se mentioneaza in mod explicit faptul ca agentii si colaboratorii DGIA pot fi recompensati material si vor fi protejati si sprijiniti de DGIA pentru a-si mentine pozitiile in firmele si institutiile unde isi desfasoara oficial activitatea.

Se pare ca ofiterii de informatii se folosesc de anumite persoane pentru a-i stoarce de informatii fara ca acestia sa isi dea seama.

Schimbul de informatii are loc atat in spatii publice, dar si in locatii speciale, in functie de nivelul in care se incadreaza informatorul si de importanta acestuia.

Contactele singulare sunt surse de informatii de nivel 1 care sunt necesare o singura data.

In functie de interesele DGIA, reprezentantii acestui serviciu vor face tot posibilul pentru a intra in contact cu orice persoana care ar putea furniza informatii despre o anumita persoana sau eveniment care prezinta interes pentru serviciul secret al armatei.

Ofiterii DGIA trebuie sa faca eforturi pentru a obtine cat mai multe date despre contact dupa ce au primit informatiile de la contactul singular.

„Numele complet, ocupatia, adresa si alte date de acest tip sunt cruciale pentru o analiza adecvata a informatiilor furnizate”, se mentioneaza in document.

Daca un contact singular este intalnit pentru a doua oara si ofera informatii relevante, atunci poate fi tratat ca un DL (Developmental Lead)”.

Sursele de nivelul 2 sunt numite contacte sigure si in aceasta categorie intra persoanele intalnite de ofiterii DGIA cu scopul de a obtine informatii importante despre diverse evenimente.

Intalnirile au loc in mod repetat. Aceasta categorie de informatori poate fi folosita fara a primi sarcini din partea ofiterului de informatii si uneori sursa nu stie cu ce serviciu secret colaboreaza.

Contactele formale sunt sursele de nivelul 3 si in aceasta categorie intra acele persoane care colaboreaza si ofera informatii ofiterilor DGIA din proprie initiativa.

Aceste persoane cunosc faptul ca se intalnesc cu membri ai serviciilor informative ale armatei.

La fiecare intalnire, ofiterul de legatura executa un debriefing al surselor de nivel 3 pentru inregistrarea informatiilor obtinute in intervalul scurs de la ultima intalnire, dupa care traseaza sarcini informative pentru urmatoarea intalnire.

Ofiterii DGIA adopta masuri speciale pentru a-si proteja relatiile cu sursele de nivel 3.

Potrivit specialistilor de intelligence, „orice persoana – amic, inamic sau neutra – poate fi o potentiala sursa umana”.

Ofiterul de informatii sau agentul utilizat pentru culegerea de informatii de la surse umane foloseste o multitudine de metode si procedee, pasive sau active, legale si ilegale, in scopul obtinerii de date si informatii care sa satisfaca nevoia de informatii a beneficiarului final al produsului de intelligence.

Informatorii sunt furnizori ocazionali de informatii a caror motivatie si calitate a informatiilor trebuie atent evaluate.

Agentii sunt indivizi care accepta constient sa coopereze cu serviciul de informatii, furnizand informatii conform nevoilor acestora.

Agentul primeste sarcini de la ofiterul de informatii cu care este in legatura si este recompensat pentru activitatea sa.

Din punctul de vedere al accesibilitatii la sursele de informatii, acestea se pot grupa in: controlate – sunt surse carora li se poate da misiunea de catre o structura de informatii pentru a oferi raspunsuri la intrebarile sale.

In aceasta categorie intra acele surse umane care colaboreaza constient cu serviciul de informatii, furnizand informatii valoroase contra unor recompense material-financiare sau din alte considerente necontrolate – sunt surse care ofera informatii, dar nu sunt sub controlul structurii de informatii si nu li se pot da misiuni.

Sursele ocazionale – sunt surse temporare, care ofera informatii (uneori chiar pentru o singura data – „one time”).

Informatiile din astfel de surse trebuie privite cu multa precautie, putand fi false, deformate sau transmise intentionat, cu scop de dezinformare sau inducere in eroare.

O sursa sau un contact HUMINT poate fi orice persoana de la care se obtine o informatie sau care sta la originea informatiei.

Sursa sau contactul poseda informatia, de obicei auzita sau vazuta, din experienta proprie sau dintr-o alta sursa secundara.

Potentiale surse sau contacte HUMINT includ personal militar sau civil neutru, prieten sau chiar inamic, persoane de orice ocupatie, etnie, religie, clasa economica, orientare politica si de orice varsta.

Limbajul DGIA

DGIA foloseste o serie de termeni specifici pentru a desemna anumite actiuni sau persoane din sistem.

Astfel ca agenti recrutati sub controlul unor ofiteri pregatiti in acest sens si care pot fi insarcinati sa culeaga anumite informatii; in general, sursele de acest tip cunosc serviciul secret pentru care lucreaza.

Informatori sau contacte, care ofera, de regula voluntar, informatii, din obligatie morala sau pentru o forma sau alta de remuneratie; oficiali/oameni de legatura neoficiali ai unor institutii si organizatii civile.

„Walk-in” este orice persoana, indiferent de locul unde isi desfasoara activitatea, care ofera, din proprie initiativa, informatii valoroase pentru DGIA.

Sursa „walk-in” poate oferi informatii abordand orice ofiter de informatii. Reprezentantii DGIA trebuie sa aiba si sa aplice un program uniform pentru identificarea si protejarea surselor „walk-in”.

Pentru evaluarea credibilitatii sursei „walk-in” se folosesc chestionare sistematice, tehnici de depistare a incercarilor de abatere in eroare si verificarea informatiilor oferite prin alte surse.

Developmental Lead este un individ identificat prin prisma statutului social si profesional, a profilului sursei sau alte tehnici care denota ca acesta are acces la informatii necesare DGIA.

Un DL poate fi orice persoana pe care un ofiter de informatii doreste sa o intalneasca din nou.

Desi nu orice DL devine o sursa de informatii, ofiterul DGIA trebuie sa trateze toate situatiile cu aceeasi atentie si sa respecte masurile de securitate.

Sursa DL este evaluata continuu pentru a verifica pozitia si accesul sau la tipul de informatii necesare DGIA. Mai mult decat atat, ofiterul de legatura evalueaza continuu motivatia si caracteristicile sursei DL.

Sursa – ziare.com via RBN Press

,

Lăzi întregi cu muniție, pistoale și grenade de mână sunt câteva arme bine ascunse de agenții KGB în orașele Europei. Documentele unei arhive cu deosebită importanță pentru cei interesați de istoria spionajului sunt făcute publice astăzi, în cadrul unei ceremonii publice la Universitatea Cambridge, Marea Britanie.

Detaliile unei operațiuni uimitoare-ascunderea unui arsenal întreg de arme și aparate de comunicare pe întreg teritoriul Europei– ies la iveală odată cu publicarea unei arhive KGB ce se află în posesia istoricilor britanici. „Arhiva Mitrokhin”, seria de documente ce poartă numele celebrului spion ce a copiat timp de 12 ani o serie de documente din arhiva KGB, a fost deshisă în mod public în cursul zilei de luni. 19 din cele 33 de cutii au fost declasificate, majoritatea conținând informații cu privire la planul KGB-ului de a plasa arme în locuri strategice din apropierea orașelor Europei.

Seria de documente oferă un acces unic în modul de operare al KGB-ului, agenții plasaând armele strategic, acestea fiind ușor accesibile în eventualitatea unui conflic. Armele KGB-ului în Europa Profesorul Christopher Andrew, istoric și prieten al lu Mitrokhin, dar și autorul a două cărți despre aceste dosare, a mărturisit că armele erau ascunse în majoritatea orașelor din Occident.

„A fost o operațiune pe scară largă, armele fiind plasate în majoritatea țărilor membre NATO în timpul Războiului Rece. Bineînțeles că în zilele noastre aceste arme nu ar fi ușor de găsit și oricum nu ar mai funcționa. O filă din arhiva desecretizată recent, descrie o ascunzătoare lângă Berna, Elveția, oferind indicații spre o capelă de lângă o fermă aflată în apropiere.”

„După ce faci 36 de pași, te vei găsi lângă doi copaci masivi, singurii din acea zonă. Distanța dintre copaci e de trei pași. În acel loc sunt îngropate armele”, se poate citi în documentele adunate de spionul rus ce a fugit în Occident în 1992.”

Alte documente din arhiva pusă recent la dispoziția publicului cu ajutorul Universității Cambridge, oferă instrucțiuni precise cu privire la modalitatea de a dezamorsa bombele ce erau montate pe cutiile cu muniție.

Mitrokhin-spionul cu caietul verde În 1972, KGB-ul a decis să-și mute arhiva, Vasili Mitrokhin, un ofițer în cadrul serviciilor secrete rusești, fiind numit responsabilul acestei operațiuni. Timp de 12 ani, acesta a copiat de mână filă cu filă din cele mai importante dosare ce i-au fost puse la dispoziție. Totul în caiete verzi școlare.

A ieșit la pensie în 1984, la vârsta de 62 de ani. Neștiind cum să le scoată din Uniunea Sovietică, acesta a așteptat căderea Cortinei de Fier pentru a călători într-unul din statele baltice, cu scopul de a le vinde. În 1991, Mitrokhin călătorește la Riga și intră în sediul ambasadei Statelor Unite. Este ignorat de diplomații americani și trimis la plimbare. Înainte să plece acasă, acesta intră în ambasada Marii Britanii. Englezii preiau documentele și realizează, la scurt timp, că au de-aface cu una dintre cele mai valoroase surse de informații din istoria spionajului.

Mitrokhin și familia sa au fost imediat relocați în Regatul Unit, trăind sub protecția anonimatului și în ziua de astăzi.

Sursa: adevarul.ro

,

Serviciul român de Informații Externe (SIE) este la curent cu ce se întâmplă în Moldova și întreține relații bune cu Serbia, în timp ce Ungaria, îngrijorată de etnicii maghiari din străinătate, spionează România și Slovacia, deși teoretic n-ar avea voie să o facă, fiind membre NATO, scrie European Voice, transmite NewsIn.

În contextul scandalului recent de spionaj dintre SUA și Rusia, ziarul de la Bruxelles publică articolul intitulat „Adevărații spioni își fac griji despre cheltuieli, nu în legătură cu spionajul”. Deși apare fără semnătură, publicația menționează că autorul este corespondentul The Economist pentru Europa Centrală și de Est.

„Ghidul spionilor din Europa Centrală”

Acesta precizează că articolul se vrea „un ghid despre spionii din Europa Centrală și potențiala lor interferență competitivă – totul bazat, desigur, pe presupoziții și bârfe”. Autorul, care a locuit la Berlin în timpul Războiului Rece, apoi în statele baltice, Viena, din nou Berlin și Moscova, admite că are mai degrabă prejudecăți despre spioni și arta spionajului, dar spune că această activitate nu este decât rareori spectaculoasă – imaginea cu care au obișnuit cărțile și filmele din domeniu -, mai degrabă având similitudini cu birocrația din sectorul public, pentru că spionii lucrează îndeobște cu material care este deja de domeniu public.

În concluzie, autorul își permite să alcătuiască o hartă a spionajului în regiune, precizând că pleacă de la presupuneri, zvonuri, și nu de la informații secrete. El își propune să alcătuiască o „listă a dorințelor” spionilor din regiune, prezentând țintele potențiale, logice, ale acestei activități.

Astfel, serviciile Poloniei, AW, vor să știe în primul rând ce se întâmplă în Belarus, Kaliningrad și Ucraina. Își fac griji (așa cum își fac griji și colegii lor din serviciile militare de informații) despre comanda și controlul forțelor ruse de acolo, în special al celor cu acces la arme nucleare (principalele griji sunt legate însă mai degrabă de un accident sau de vânzarea unor astfel de materiale decât de declanșarea unui război, precizează autorul). Alte probleme pentru spionajul polonez includ procesul de luare a deciziilor și ceea ce ține de succesiune în Ucraina și Belarus.

Spionajul extern ceh a excelat în timpul Războiului Rece și încarnarea lui modernă, ÚZSI, păstrează această caracteristică de competitivitate în țările arabe, așa cum face, de altfel, și Polonia, ceea ce ajută la eforturile globale antiterorism. Spionii cehi supraveghează atent gangsterii ruși și banii murdari. Nu și-au actualizat site-ul în engleză de câțiva ani – o inteligentă cacealma, fără îndoială, comentează autorul.

Spion UngurServiciile ungare MKIH sunt îngrijorate de vecini, în special dacă nu îi tratează cum trebuie pe etnicii maghiari. Nu este un sentiment, este o practică. Ultimul lucru pe care și l-ar dori Ungaria este să fie implicată într-un conflict etnic la frontiere. Teoretic, Ungaria nu ar trebui să spioneze România și Slovacia, ambele țări membre NATO. Dar o face.

Și Serbia a făcut obiectul unei atente monitorizări, scrie European Voice. Teabeamet, serviciile estone, SAB din Letonia și VSD-ul Lituaniei se concentrează pe cooperarea discretă cu țările din NATO și alți aliați. Contraspionajul lituanian a ajutat serviciul de securitate britanic să prindă câțiva presupuși teroriști republicani irlandezi. Unul dintre ei este judecat în prezent la Vilnius.

SIE este foarte informat despre Moldova și are legături bune cu Serbia

SIE din România este locul unde poți merge ca să afli despre Moldova și are legături bune cu Serbia, scrie European Voice. Serviciile bulgare NRS sunt bune în privința Balcanilor de Vest.

Slovenia și Croația obișnuiesc să se spioneze reciproc, dar fără îndoială vor înceta odată ce ambele vor fi în UE, scrie autorul, care are totuși o atitudine circumspectă atunci când face această afirmașie.

Serviciul SBU al Ucrainei a trecut recent printr-o perioadă grea. De obicei era într-o competiție acerbă cu FSB-ul și SVR-ul din Rusia, dar acum agenții ucraineni au sentimentul lipsei sprijinului politic.

A depune eforturi serioase pentru a afla secretele altor țări este costisitor, înseamnă o muncă dificială și adesea se dovedește a nu fi necesar. Aceasta nu înseamnă că spionii stau degeaba: pot fi îngrozitor de ocupați cu alte lucruri, cum ar fi să-și facă griji pentru pensii, promovări, cheltuieli și în unele cazuri despre afacerile lor comerciale, conchide autorul articolul din European Voice, preluat de Historia.ro

,

Un material – casajurnalistului.ro

Elena Ceaușescu stă cu barba-n palmă la Comitetul Central și face ochii cât cepele la un borcan de pe biroul soțului. Un borcan de zece kile pentru murături. Plin cu diamante.

Afară e sărbătoare. E ziua lui Nicolae Ceaușescu, face 56 de ani. Pionierii urlă osanale în toată țara. Haos organizat. Fiecare întreprindere trimite cadouri la Centru. Prin biroul cârmaciului trec un spic de aur de la un CAP, o pușcă de vânătoare de la Securitate, tot felul de opulențe. Așa ajunge și borcanul. Nimeni nu înțelege ce-i în el, România n-a avut niciodată mină de diamante.

1970. Ceaușeștii merg în vizită la Kremlin, la Brejnev. După ce beau vodka de protocol, rusul îi scoate la o plimbare într-un loc ultrasecret la marginea Moscovei. E o fabrică de diamante. Tovarășa se îndrăgostește pe loc de ele, iar soțul își dă seama cât de utile pot fi pietrele pentru industria românească – săpatul după petrol și gaze se făcea cu niște mașinării cu diamante pe cap.

ceausescu la kremlin

Ceaușescu la Kremlin (Sursa: Historia.ro)

Ceaușescu vrea și el o fabrică din asta, dar România nu are tehnologia, așa că trimite spionii în străinătate, să se “documenteze”. Agenții se întorc cu un camion de utilaje și kilograme de hârtie, planuri de construcție. Parchează pe bulvardul Timișoara, lângă niște hale dărăpănate. Totul e ultrasecret, toți se ascund.

Acolo se naște una din cele mai mari afaceri ale statului român din toate timpurile, Rami Dacia. Încep să producă și ajung să facă export în toată lumea. Când vine o comandă mai grasă, angajații cară diamante cu ligheanul și găleata de colo-colo.

După revoluție, ca mai toate afacerile țării, și fabrica se privatizează. O cumpără foștii angajați cu 8,4 milioane de euro. O parte dintre ei spun că banii au venit de la Răzvan Petrovici, un controversat om de afaceri. Halele încep să se golească și prin ele apar ba o florărie, ba un service, ba un print shop. Diamantele se cară în cutii mici cât flacoanele de Algocalmin.

Încep să se dărâme clădirile. Fabrica se vinde la fier vechi. Răzvan Petrovici își ridică pe ruinele ei cel mai mare parc de distracții din București.

Indicator în drum spre Terra Park

Am auzit de povestea asta prima oară de la portarul blocului meu din Piața Unirii. Mi-a spus tot ce știa între două fumuri de țigară. A fost mecanic în fabrica de diamante. Într-o întreprindere plină de chimiști și fizicieni era printre puținii murdari pe mâini.

Știu că fabrica de diamante a fost una dintre cele mai mari afaceri ale statului român, că a fost vândută la fier vechi de niște securiști și că tot ăia și-au ridicat un parc de distracții acolo“, mi-a zis nea Ion Pană.

Am mers la Terra Park, pe bd. Timișoara, să văd dacă Pană spune adevărul. A fost greu de găsit. La stradă erau o firmă de salubrizare, o stație de benzină și o reprezentanță auto. Nimeni nu știa nimic de diamante. O mamaie în capot care hrănea câinii a râs de mine: „Ce diamante, dom’le? Aici a fost o unitate militară, iar acum e parcul ăsta.

Începea să îmi fie jenă să tot întreb de pietre prețioase, dar am dat de unul dintre paznicii parcului. Plictisit, aștepta să treacă ziua:  „Am auzit ceva, da, a fost o fabrică de diamante aici. Acum e doar parcul de distracții.

Mi-am petrecut următoarele luni întorcând diamantul pe toate fețele. E o poveste cu spioni, mafioți și un stat incapabil. Povestea industriei românești.

Diamantele au apărut pentru petrol, nu pentru inele

După Al Doilea Război Mondial, industriașii aveau nevoie de diamante ca să foreze după petrol și gaze. Pietrele naturale erau tot mai scumpe și consumul era tot mai mare, așa că au început să producă diamante sintetice. Primele au fost create în Suedia, Statele Unite și Uniunea Sovietică.

Pentru asta era nevoie de carbon la temperaturi și presiuni extrem de mari. Cercetătorii aveau o singură problemă – nici un utilaj nu rezista presiunilor de mii de atmosfere. Mai multe documentare BBC arată că suedezii nu știau de americani, americanii de suedezi, nici rușii de primii doi.

Elena Ceaușescu și Pacepa

Doar românii știau de toți. Mai exact, știa generalul de Securitate Ion Mihai Pacepa.   El a trimis  echipe de spioni în fiecare dintre cele trei țări în care se produceau diamante. Cel mai rapid s-au mișcat cei trimiși în Suedia – locotenentul Alexandru și generalul Sârbu.

În 1974, ei au creat în mijlocul Bucureștiului o fabrică de diamante sintetice, pe bd. Timișoara, nr. 8A. A fost numită prin decret prezidențial secret Unitatea Militară Specială 0920.

Lt. Alexandru a botezat operațiunea de spionaj „Steaua“, așa cum numea Elena Ceaușescu diamantele – stele. A făcut naveta în Suedia doi ani de zile până a convins pe cineva să îi vândă planurile tehnologiei.

Acolo l-am găsit pe Cap Pătrat – așa i-am dat eu numele de cod suedezului care ne-a dat tot ce am avut de la ASEA (n.red.: compania de la care a fost furată tehnologia). Am purtat negocieri direct pentru două prese pe care le-am adus demontate și le-am asamblat la București“, spune astăzi colonelul.

A ieșit din branșă, e pensionat, vrea să fie liniștit. Se ocupă cu albinele, numai de ele vorbește. Brevetează unelte care scot mierea din fagure.

Nimeni nu a vrut să spună cum îl cheamă pe suedez. Alexandru îl aducea în România și îl escorta doar el, apoi îl caza în mare secret.

„Mai multe nu pot să vă spun pentru că, unu, mi-am dat cuvântul acelui om că nu va ști nimeni niciodată că ne-am întâlnit și, doi, am depus un jurământ la DIE (n.r.: Direcția de Informații Externe). Nu pot să trec peste aceste aspecte“, spune Alexandru astăzi. 

Am aflat, însă, povestea de la șase dintre primii angajați. Nu o știe multă lume, pentru că proiectul a fost ultrasecret. Nici cei mai importanți oameni din stat nu aveau habar ce e acolo, iar cei care știau îi spuneau „Copilul Securității.“

Începuturile

Cap Pătrat venea periodic să inspecteze montajul. În ’74 România producea primele diamante. Atunci, Pacepa l-a invitat pe Ceaușescu să vadă în ce a investit. Totul se petrecea într-o singură clădire, în care lucrau cinci oameni.

Îmi place creația ta, Pacepa“, ar fi spus Ceaușescu la terminarea inspecției, scrie spionul în cartea sa, „Orizonturi Roșii.“ Dictatorul și-a propus să intre pe piața internațională de diamante.

Gardul care împrejmuia fabrica

Gardul care împrejmuia fabrica

În acel an, inginerii din fabrică au început să înmulțească instalațiile suedezului ca Iisus peștii. Patru ani mai târziu, erau în fabrică 21 de prese de 2.000 tone forță.

Fabrica a ajuns pe locul trei în lume la calitatea pietrelor și pe locul patru la nivel cantitativ, spun foști angajați care mergeau la târguri internaționale.

Când mergeam la târguri noi nu ne puteam promova ca ceilalți concurenți pentru că eram sub embargo. Aveam containere neetichetate pe care le dădeam ca mostre, dădeam multe mostre ca să vadă potențialii cumpărători că avem diamante de foarte bună calitate, iar apoi să ne caute ei pe noi“, povestește unul din primii angajați ai fabricii, fost director.

Fuga lui Pacepa, bună pentru diamante

În vara lui 1978, Pacepa a lăsat Departamentul de Informații Externe, a fugit în America și a intrat în CIA. Când era în Germania pentru a pune la cale un atentat împotriva Radioului Europa Liberă a cerut azil politic în Statele Unite.

Gen. Ion Mihai Pacepa

Gen. Ion Mihai Pacepa (Sursa: Pacepa.ro)

Ieșiți din hotel. O să vedeți o sută de taxiuri care trec pe stradă. Suiți-vă în oricare, toate sunt ale noastre!“, i-ar fi zis un ofițer CIA românului în ultimul apel înregistrat către camera în care era el cazat.

În 48 de ore de la acel apel telefonic, toți spionii Republicii Socialiste România au fost chemați în țară pentru o situație de forță majoră. Nimeni nu știa ce se întâmplă.

Pacepa urma să dea americanilor toate listele cu spionii români, crede Giartu Istifie, fost director al fabricii, general SRI în rezervă.

O parte dintre spionii chemați atunci au ajuns la RAMI Dacia, numele comercial al fabricii. Toți erau ingineri bine pregătiți, care au fost infilitrați la companii industriale puternice din vest. Fabrica a primit un flux de profesioniști.

Urma producția la scară largă și ieșirea pe piața mondială.

Cine lucra în fabrică

Domeniul diamantelor era nou și nicăieri nu se învăța despre asta. Securitatea racola șefii de promoție de la facultățile de fizică, chimie și mecanică din toată țara, iar apoi le propunea un post de inginer în fabrică.

Nimeni nu putea refuza un astfel de loc de muncă, era tehnologie mai mult decât de ultimă generație, erau lucruri provocatoare de care nu mai auzise nimeni. Iar, pe lângă asta, mai era și un mediu interesant, totul era ultrasecret și nimeni nu știa ce faci“, explică Marcel Diaconu, unul dintre primii angajați.

Lui Diaconu îi tremură vocea cînd vorbește despre fabrica de pe bulevardul Timișoara. „Eu acolo m-am format profesional, acolo mi-am petrecut tinerețea. E aproape ca și cum mi-ar fi murit copilul odată cu privatizarea ălora“.

Toți foștii angajați încearcă să fie cât mai misterioși. Ion Marițescu, ofițer de securitate retras și fost director al fabricii în perioada 1991-1994, confirmă furturile de tehnologie:

Rep: Era foarte mare secret în jurul fabricii. Ion Marițescu: Păi, era. Pentru că tehnica de fabricație, de producere a lor are o tehnologie deosebită și îți trebuie documentație multă. Studii. Analize. Experimente. Alte motive nu erau. Rep: Cît timp a funcționat sub regim secret? I.M.: Pînă cînd a dispărut. Rep: E adevărat că tehnologia a fost furată din Suedia? I.M.: Nu din Suedia. De unde au găsit. De la unii tehnologie, de la alții aparatură. A, și din Germania.

Alți patru nici nu vor să afle cineva că am stat de vorbă cu ei. „Sub nici o formă să nu apară numele meu pe undeva“, mi-a zis unul dintre foștii angajați, ofițer în rezervă, la finalul unui interviu.

Toți pot fi găsiți, însă. Cei mai importanți au semnat brevete de invenție pentru produse ale fabricii de diamante.

Gen. rez. Giartu Istifie

Gen. rez. Giartu Istifie, singurul care s-a lăsat fotografiat

Astăzi, cei mai mulți dintre foștii angajați sunt „elefanți”  – termenul folosit de securiști pentru agenții retrași. Foarte puțini au mai rămas în branșă.

Cât de profitabilă era fabrica

Perioada de glorie a fabricii a fost în anii ’80, când „umblam cu gălețile de diamante prin fabrică, cu ligheanul le plimbam de colo-colo când trebuia să vindem sau să le transportăm undeva“, povestește Giartu Istifie, fostul director.

La începutul anilor ’80 se produceau zece milioane de carate pe an. Un carat era aproximativ nouă dolari. La jumătatea deceniului s-a atins apogeul productivității, douăzeci milioane carate, 12 dolari/carat. Se făceau încasări de 240 de milioane de dolari pe an.

Înainte de revoluție, România era un jucător important pe piața diamantelor, dar de la un punct încolo Ceaușescu n-a mai investit în „Copilul Securității.“ Competitorii, însă, și-au dezvoltat alte tehnologii, costurile lor de producție erau tot mai mici și deveneau mai eficienți.

La începutul anilor ’90, cel mai puternic producător de diamante sintetice era General Electric. Piața diamantelor naturale era dominată de compania sud-africană De Beers. Ei aveau o ramură dedicată diamantelor industriale.

Cei doi giganți au făcut o înțelegere prin care au ridicat foarte mult prețul pietrelor pe piață:

Americanii și De Beers au ridicat foarte mult piața, iar nouă ne convenea pentru că aveam tehnologie rămasă în urmă, care consuma mult și, vânzând mai ieftin decât ei, aveam o afacere profitabilă totuși“, povestește un fost director economic al fabricii.

Dar Departamentul de Justiție din SUA a aflat de pactul comercial dintre cele două mari companii și s-a pornit un proces împotriva lor. După anchetă, procurorii au aflat că în anii 1991-1992 prețurile au fost umflate.

Capturați ecranul complet 25.03.2013 161335

De Beers și General Electric, concurență neloială (Sursa: Department of Justice, United States of America)

Același fost director economic crede, însă, că înțelegerea se întinde pe mai mult timp. „Sigur a fost mai veche. Nu avea cum să fie un carat aproape zece dolari înainte de ’90, iar apoi, în câțiva ani, să scadă la câțiva cenți. Piața s-a stabilizat de la sine.“

Din momentul în care s-a prăbușit prețul a început și decăderea fabricii românești.

FabricA de diamante s-a privatizat pentru o afacere imobiliară

Când AVAS a anunțat privatizarea, fabrica nu mai era profitabilă de câțiva ani, tehnologia era depășită, Conexiunile comerciale nu mai existau, dar terenul pe care se afla aceasta valora aproape douăzeci de milioane de euro. Răzvan Petrovici, un om de afaceri controversat, a încercat să îl ia pe degeaba.

Contractul de privatizare a fost câștigat pe 28 decembrie 2006 de Asociația Salariaților RAMI Dacia (ASRD) pentru 8,4 milioane de euro. Organizația avea ca scop „asigurarea cadrului legal participării salariaților, membrilor consiliului de administrație și a pensionarilor cu ultimul loc de muncă la SC RAMI Dacia SA, la procesul de privatizare“, spune statutul lor.

doina gangoe

Doina Gângoe (Sursa: Profilul de Facebook)

Doina Gângoe, președintele asociației și directoarea RAMI Dacia, a coordonat procedurile de privatizare.

Ea se ocupa de tot“, spune unul dintre cei mai vechi angajați ai fabricii și membru al ASRD. El mai precizează că Gângoe ar fi primit, înainte de semnarea contractului, 3,5 milioane de euro de la Răzvan Petrovici, cel interesat să investeasă în terenul pe care se afla fabrica. Petrovici este cunoscut pentru mai multe afaceri pe care le-a falimentat, iar acum are mai multe procese cu păgubiții.

Contractul de privatizare lega Asociația de AVAS pentru o perioadă de cinci ani. În acest timp, profilul societății nu trebuia să se schimbe, trebuiau făcute investiții de aproape trei milioane de euro, terenul pe care se afla societatea trebuia cumpărat, numărul angajaților trebuia să crească, iar proprietățile fabricii nu trebuiau înstrăinate.

Terenul pe care se afla fabrica nu era printre active, ci doar în administrarea societății. În contract era prevăzut că RAMI Dacia, cu noii proprietari, trebuiau să cumpere terenul în maximum o lună de la semnare, 37.352 mp. Nu l-au cumpărat, dar au luat o altă parcelă de 2164 mp lângă.

Nici un bun al fabricii nu trebuia distrus, închiriat sau vândut pe toată perioada contractului.

După privatizare mai mult de zece firme au început să își mute sediul în clădirile RAMI Dacia. O parte dintre ele, chiar în halele în care se aflau prese pentru diamante.

Pe captura din Google Street View, în 2009, se vede cum, la intrarea în fabrică, apar mai multe reclame ale unor companii

În același ani, pe un site de mică publicitate, SC RAMI Dacia SRL anunța că vinde utilaj industrial. Am sunat la numărul postat pentru a verifica oferta, dar nu mai este valabil.

print screen eanuntul.ro rami dacia vinde utilaje

RAMI vinde utilaje (Sursa: eanunțul.ro)

Două carate de fier vechi

Toți foștii angajați știu că fabrica a fost vândută la fier vechi. Unul dintre ei a fost direct implicat în procesul de privatizare, membru în Asociația Salariaților, preciează și firmele: Coremetaliat și REMAT Chitila.

Am trecut odată prin Chitila și am văzut munții de fiare și-am zis, aoleu, dacă aveam un aparat de fotografiat, să văd peste ani – uite unde a ajuns fabrica!“, povestește unul dintre foștii angajați.

Contabila fabricii a amortizat tehnologie de milioane de euro la prețuri de câteva sute de lei. O presă Quintus de 2000 TF ca cea din poza de la începutul articolului poate fi cumpărată cu 300.000 dolari. În dosarul de privatizare era evaluată la 139 de lei.

Nici numărul angajaților la fabrică nu a fost același cu cel din contractul de privatizare. Aproape toți oamenii au fost dați afară.

Graficul numărului de angajați

Contractul mai prevede ca noii proprietari să investească 222.000 euro în protecția mediului și alte două milioane de euro în dezvoltare. Membrul ASRD citat mai sus precizează că nu s-a făcut nici o investiție de nici un fel.

Într-un răspuns oficial, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) spune că s-a respectat contractul:

Asociația Salariaților RAMI Daciaa realizat integral obligațiile investiționale asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 81 din 2006 (n.a.: Contractul de privatizare RAMI Dacia), acestea fiind confirmate de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostă AVAS) în baza documentelor de certificare prevăzute în contract.“ – AVAS

Instituția precizează că nu poate spune nimic despre inspecțiile pe care le-a făcut la fabrică, dar așteaptă documente de la RAMI Dacia care să confirme celelalte clauze.

Până să trimită RAMI Dacia rapoartele finale a apărut parcul de distracții pe locul fostei fabrici. Societatea comercială care îl administrează este SC World Park SRL, unde Răzvan Petrovici este asociat unic, iar Doina Gângoe este director.

Intrarea în parcul de distracții

Intrarea în parcul de distracții

  A cui a devenit, de fapt, fabrica și ce a s-a întâmplat cu terenul

Toți cei din fabrică știam că afacerea a devenit, de fapt, a lui Răzvan Petrovici pentru că el a dat banii pentru toată mișcarea chiar dacă nu apărea nicăieri în acte“, povestește alt vechi angajat în fabrică, revenit după privatizare.

După ce RAMI Dacia a intrat în posesia terenului, senatorul Ionuț Elie Zisu, din poziția de director general, și Doina Gângoe, administrator al fabricii, au închiriat terenul pentru o perioadă de 25 de ani unor firme ale lui Răzvan Petrovici, administrate prin interpuși. Soția senatorului, Daniela Zisu, este secretar în fundația lui Petrovici, „Fundația pentru Speranța Noastră“, iar fosta soție a lui Petrovici reprezintă în România offshore-urile din Cipru ale soțului.

Pentru tot terenul fostei fabrici au fost eliberate autorizații de construcție pentru un parc de distracții înainte de terminarea contractului cu AVAS.

Am vrut să o întrebăm pe Doina Gângoe de ce i-a pus pe tavă terenul lui Răzvan Petrovici. Am sunat-o timp de o săptămână, dar nu a răspuns. Așa că ne-am dus la ea acasă.

Din 2011, Gângoe se află în topurile Capital și Forbes, dar locuiește într-o casă mică din Rahova. Nu a vrut să stea de vorbă cu noi decât din spatele gardului. A spus că e doar o pensionară și că nu îl cunoaște pe Răzvan Petrovici.

La câteva zile de la întâlnire, însă, pe Facebook, interacționau ca și cum s-ar cunoaște. Își împart like-urile ca pe firme.

print screen gangoe petrovici facebook

L-am căutat și pe Răzvan Petrovici. La telefon nu răspunde, dar pe Facebook mă trimite la consilierul lui de imagine. I-am trimis pe mail întrebări despre cele 3,5 mil. de euro pe care le-ar fi dat Doinei Gângoe, despre firmele din Cipru și dacă a vrut de la începutul privatizării terenul pe care se afla fabrica. Mi-a răspuns astfel:

Dl Petrovici a fost de acord cu propunerea mea de a nu raspunde la intrebarile pe care le-ai trimis. Motivele acestei optiuni sunt urmatoarele:

  1. Nu am identificat foarte clar publicatia unde va aparea materialul. Prin urmare, nu avem nicio idee despre numarul cititorilor, profilul acestora si alte detalii care stii ca sunt utile atunci când transmiti un mesaj catre public.

  2. In al doilea rând, intrebarile propuse nu ajuta la atingerea scopului general pe care il are strategia de comunicare pentru Terra Park, si anume, atragerea unui numar cat mai mare de vizitatori.

  3. Nu in ultimul rand, framing-ul ostentativ al interviului propus ridica semne de intrebare atat cu privire la temeincia documentarii prealabile cat si la maniera generala de elaborare si incadrare a materialului.

    Răzvan Petrovici

    Răzvan Petrovici (Sursa: Profilul personal de Facebook)

O politică a distrugerii în masă e un studiu făcut de sociologi și economiști de la Harvard și Cambridge, arată că Europa de Est stă mai prost din punct de vedere economic decât Vestul și din cauza modului în care s-au făcut privatizările.

Lawrence King, David Stuckler și Patrick Hamm au arătat că privatizările pe un dolar, cuponiadele și împărțirea marilor companii de stat în zeci de mii de acțiuni au dus la crize economice.

Fabrica de diamante RAMI Dacia e pe lista privatizărilor grăbite care au îndepărtat România de Occident.

Reporter: Victor Ilie Editor: Vlad Ursulean Grafică: Octavian Niculescu Au contribuit: Ștefan Mako și Radu Ciorniciuc Cu ajutorul RISE Project

Această anchetă jurnalistică este derulată în cadrul programului „Grants for Investigative Journalism”, organizat de Fundația Freedom House România, cu sprijinul financiar al U.S Department of State si al Ambasadei Franței în România. Responsabilitatea pentru continutul acestei publicații aparține autorului și nu reflectă neapărat punctul de vedere sau poziția U.S. Department of State si a Ambasadei Franței in România.

SURSA:  casajurnalistului.ro

,

„[Pentru SUA] nu mai există o altă țară în Balcani, or, poate chiar mai mult, la Marea Neagră, cu mai mult potențial [higher marginal value] pentru activitatea [proaspătului] secretar de stat [John] Kerry.”* – afirmă Mark H. Gitenstein, fostul ambasador în România până în 2012 în Ambassador Perspectives (15 feb. 2013). Ambasadorul are dreptate: am mai spus și în altă parte că în 2012 „rata copiilor cei mai dotați este de două mai mare [în România] decât în altă parte.” (The Economist, 7 aug. 2012) Au trecut, însă, trei luni, și SUA nu au încă un ambasador în România, „partener strategic”. Ca să fiu cinic, în tonul de tip Wall-street dat de expresia „valoare marginală” din textul ambasadorului, aș spune că mă minunez că Gitenstein folosește cuvântul „țară” (country), când ar putea să-i spună „zonă”: „zona zis românească”. Dar nu aceasta este problema.

Aproape 99% dintre români sunt credincioși – conform unui studiu Soros din 2011  (citat de Antena 3, pe 11 oct. 2011). Se știe că Fundația pentru o Societate Deschisă nu e filocreștină. Dintre acești 99%, arată studiul Soros,   82% sunt ortodocși.  Românii sunt, de altfel,  cel mai mare popor european conservator (Eurobarometrul 2005, p.9). Tocmai această trăsătură este și obiectul de lucru al unor astfel de fundații, ong-uri etc., „civile”.

Unde este sursa credinței? La țară. Orașul, întemeiat pe diviziunea funcțională a muncii, este prin excelență abstract. Relațiile sociale dominante sunt de tipul „weak ties”, legături slabe. Orășeanul este confuz. Chiar și relațiile pe care le are sunt adeseori „condamnabile” (termenul de relații este util, dar oarecum imoral).
La țară, ordinea derivă direct din creștinismul cosmic și se pare că încă vascularizează salvator viața satului, chiar și pentru cei care s-au întors de la muncă din Occident și și-au făcut case-colivii din beton și sticlă. Pentru că la țară esența relației omenești nu este ce știi să faci și să te descurci ci, al cui ești, adică neamul. Neamul, în esența lui, trimite la un alt tip de existență, numit ființare, și care are trimiteri până la Geneză. Pentru că singurul om care trăiește aproximând timpul primordial, prin calendar creștin, orientare spațială, norme cotidiene, este țăranul. Chiar în cavourile acestea moderne numite vile, răsărite în ultimii ani la țară, mai degrabă obiecte de poziționare în ierarhia locală decât de cadre de locuire propriu-zisă.

Ambasadorul Gitenstein remarcă încă un fapt, românii sunt în continuare printre cei mai pro-americani. Mai mult „în opinia mea, în lume nu este un popor mai prietenos, inteligent, plin de compasiune și creativ. … de la care avem multe de învățat  – acesta este motivul pentru care limba română este a treia vorbită în [sediul] Microsft din Seattle.”

Ce nu a înțeles însă ambasadorul Gitenstein este că românii nu prea mai au motive să fie pro-americani. Roosevelt, Truman și Eisenhower au jucat la ruleta istoriei folosind destinele românilor, polonezilor, ungurilor, bulgarilor, sârbilor, balticilor, cehilor, slovacilor etc. Au fost așteptați vreme de 45 de ani (1944-1989). Rareori o mare putere s-a bucurat de un capital moral atât de mare. Când americanii poposiră aici, după 1990, primul lucru de care s-au interesat au fost minoritățile, nu poporul român (vezi uriașa manipulare făcută de congresmanul democrat Tom Lantos). Ca și când comunismul ar fi digerat omul selectiv. Nici o altă țară nu a irosit un asemenea uriaș capital moral – mult mai mult decât simpatie. Simpatic este pudelul doamnei de vis-a-vis. Așteptându-i pe americani, câteva mii de români au luptat în munți vreme de peste 10 ani, iar ungurii au ieșit în stradă în 1956 (Historia, 2010).

veteranul Ion Chiuchiur, partizan anticomunist în zona Nereju,   arătând  o conservă păstrată de la americani, le transmitea acestora peste  timp:  „Ne-ați lăsat prea mult pe mâna rușilor.”

(Evenimentul Zilei, 3 aprilie 2008)

 

Cum a irosit America acest capital? Fiind prinsă în jocurile KGB-ului și practicând la nivelul Departamentului de stat confuzia dintre slăbirea statului român și regimul comunist. Desigur, confuzia a fost, în bună măsură, indusă. Divizia anti-kgb a CIA a fost controlată de ruși prin Aldrich Ames vreme de 10 ani, între 1985 și 1994. Urmările nu putea fi decât unele: de pildă, șeful rezidenței CIA din România, Harold Nicholson, a lucrat pentru KGB între 1994 și 1997 (AP, 5 iunie 1997). Ambii au pe conștiință lichidarea fizică a câtorva zeci de colegi precum și penetrarea sistemului de securitate american pe toate dimensiunile sale: politic, militar, cultural, economic. Nu este de mirare că în România, pe vector american, a poposit o echipă de destructurare a normalului social, în numele „democrației”, „Europei”, „integrării euro-atlantice”, majoritatea fiii sau reprezentanții uni agenturi sovietice veche de aproape jumătate de secol: Tismăneanu (tatăl, Leonte, agent NKVD), Brucan (agent NKVD, unul din întemeietorii grupării GDS), Patapievici (fiul unui cuplu informativ Gestapo preluat de NKVD). Câțiva dintre aceștia fuseseră frumos reciclați ca „profesori americani”. În jocul acesta a fost implicat și SRI la vremea sa, prin scandaluri aranjate de „urmărire politică” a unor „dizidenți față de regimul Iliescu” –  creat tot de agentura străină. Și iată, o bună parte din rețeta „societății civile”. Pentru detalii privind „modul de preparare” a unei societăți civile în acord cu „standardele europene” în serviciul KGB-ului și pe banii contribuabililor români și  americani vezi cartea generalului Aurel Rogojan, „Fereastra serviciilor secrete„. Faptul că Moscova s-a arătat iritată de Rogojan nu poate fi decât o geană de lumină în toată această dramă geopolitică la scară continentală (Vocea Rusiei, 7 feb. 2013)

Revenind la discursul lui Gitenstein. Fostul ambasador recomandă noului secretar de stat al SUA să viziteze România, să se convingă de oamenii și de frumusețile ei. Ceea ce surprinde în textul ambasadorului este absența României ca entitate cu care SUA, de fapt, are un parteneriat. Fostul ambasador pune accent pe legalitate, pe legi. E adevărat, o țară prosperă se ține cu respectarea legii. Dar ce te faci când legea a ajuns în mâna lui Animal, care este mult mai puțin simpatic decât vestitul personaj din Muppet Show? Din păcate, cei care au reprezentat interesele SUA în România nu au reușit să cultive o elită organică. Or, tocmai aici este cheia chestiunii, poporul român era filo-american pentru că crede în democrație și în libertate. 99% dintre români cred. Nu ai nici o șasă să susții America aici cu elite inepte, trădătoare sau străine. Decât dacă trădezi America. Și, din nefericire, America a fost trădată de câteva ori în România, chiar și după arestarea cârtițelor CIA –  este îndeajuns să amintim afacerea Bechtel. Nu putem să nu remarcăm satisfacția cu care Gândul din 22 februarie a.c., ziar care nu are apetență și nici capacități de analiză strategică, publică „Scandalul unui jaf geostrategic[: Bechtel]”. Asta după ce cu o zi înainte pun o fătuță să scrie în cel mai reprezentativ stil de mânie proletară în favoarea homosexualilor, folosindu-se de un așa-numit sprijin din partea Ambasadei SUA. În condițiile în care  doar 1% dintre români n-au treabă cu credința, deci cu familia alcătuită din soț-soție (Gândul, 21 feb. 2013), mesajul nu poate fi decât anti-american. Mesaj ranforsat printr-o curioasă implicare publică a Ambasadei SUA – superputerea cere explicit înlocuirea directorului adjunct al unui muzeu dintr-o țară prietenă, Mediafax, 22 feb. 2013, întocmai cum pe vremea lui Ames susținea „manifestările democratice” prin GDS, care, după cum am văzut, aveau o agendă în bună măsură dictată de interese ostile NATO.
De fapt acesta este esența problemei. America își permite luxul de a practica o geopolitică a indiferenței în raport cu două resurse masive de putere: țara și poporul, în cazul de față, românii și România. România este interpretată legalist, ca și când nu s-ar ști că legea încape ușor pe mâna oligarhiilor. Poporul, românii, nu există în acest cadru de interpretare. Dacă ar exista, atunci America nu ne-ar băga pe gât filme cu „familii gay”, ca în programele de îndoctrinare de pe vremea comunistă când trebuia să vedem „realizărilii” regimului și să le recităm mai departe. Citatul, din președintele Obama, pe care Ambasada îl dă pentru a-și susține imixtiunea în viața civică românească, amintește de practici lozincarde de tristă amintire pentru români**. Ce fel de aliat strategic este România dacă tu îi ataci sanctuarul moral, țăranul român și formula sacră de viață, familia? Și atunci, ca și acum, victimele au rămas aceleași, familia și credința, adică românii și România. Poate că România este încă odată prea mică pentru interesele americane. Dar o geopolitică întemeiată doar pe interese este lipsită de legitimitate. Singura sursă de legitimitate a puterii este dată de popoare. Care se țin cu credință, nu cu îndoctrinare. Nu am auzit nici un ambasador american vorbind de necesitatea unei industrii, sănătăți, educații puternice în România – coordonate de bază ale dezvoltării unei națiuni.  Cum nu am auzit nici un eurocrat. Toți cer ceva de la poporul român. L-ar vrea schimbat. Asta nu știu dacă se poate, oricât de mult s-ar strădui să-l cloneze pe Funeriu. Dacă America vrea, cu adevărat, un aliat la Nistru, în condițiile în care configurația de putere europeană se apropie tot mai mult de cea din 1939, e cazul să se uite mai bine cum își susține … interesele. Dar mai poate să o facă?

Autor Radu Baltasiu

SURSA: radubaltasiu.blogspot.ro

,

General Br. (r) Aurel Rogojan

Aș dori să cred că exemplele ce urmează sunt desprinse din romanele sau filmele de ficțiune cu spioni. Nu este așa. Fiecare caz în parte exprimă câte o realitate crudă, fiecare caz în parte este cunoscut de un număr suficient de persoane pentru împlinirea condiției de existență a „locului public”. Fiecare caz în parte este readus în atenția unui număr restrâns de cunoscători, ori de câte ori persoanele implicate sunt „reevaluate” în „sus” sau în „jos” pe scara ierarhiei înaltelor demnități publice. Nu puțini gazetari, inclusiv dintre cei care se cred elita conștiințelor civice, au trecut pe lângă subiecte ca expresul prin halta Trei Scaieți. Asta, deși fiecare caz în parte este o mare pleașcă, o adevărată mană cerească pentru serviciile de spionaj, dar și pentru marii rechini ai corupției, puși pe vânătoarea de marionete politice. Ba, chiar de guverne marionetă.
Primul caz, cu multiplu de „n”, se referă la înalții demnitari iremediabil compromiși prin acte de corupție de către Omar Hayssam. Apropo de proclamația lui Băsescu privind „secretizarea pe termen de 50 de ani” a scandaloasei afaceri politice și de spionaj. De ce 50 de ani? Fiindcă vreo 50, numai unul și unul, a fost și numărul celor care s-au așezat la rând pentru audiență la palatele rivale Cotroceni și Victoria, dar mai ales la șefii serviciilor secrete, într-o însorită zi de octombrie, a anului 2004, când Omar Hayssam a fost reținut în flagrant și arestat, într-o operațiune a Inspectoratului Contraspionaj și Amenințări Transfrontaliere… Inspectoratul unde se monitorizau, între altele, și afacerile traficanților morții – rețelele proliferării ilicite a armelor, materiilor radioactive, drogurilor, substanțelor toxice și bacteriilor folosite în producția de arme chimice. Peste vreo două-trei zile, Hayssam a fost eliberat, cerându-i-se, probabil, și scuze pentru… confuzie! Speriații au răsuflat ușurați. Unora bucuria le-a fost de scurtă durată și rău augur. Hayssam a fost manipulat în operațiunea de răpire a ziariștilor români în Irak. Alte frisoane! Hayssam este iarăși arestat. S-ar părea că de-a adevăratelea. Da de unde!, Hayssam este extras, iar pentru acoperirea operațiunii se scot niște țapi ispășitori. Aș!, ce glumă bună! Dar, cei care se cred scăpați nu este cazul să se bucure că evenimentele din Siria îl vor face pierdut pe corupătorul lor și odată cu el va dispărea și amenințarea la adresa libertății și prosperității lor. Corupții și trădătorii își pierd irevocabil libertatea, nerămânându-le decât infama condiție de instrumente și arme inamice împotriva patriei lor.

Sutele de volume Top Secret rezultate din descărcarea de informații a lui Mohamad Munaf, completate cu declarațiile smulse lui Omar Haysam de cruzii anchetatori ai Idarat al-Mukhabarat al-Amma – Directoratul General al Securității din Siria conțin, între altele, și sinopticul unei clase politice măcinate de corupție, ai cărei reprezentanți de frunte, de la stânga la dreapta eșichierului politic, au conferit și continua să confere protecție afacerilor mafiote ale clanului Omar, pentru care anii de criză prin care trece România se arată a fi cei mai prosperi. Omar a corupt cu voie de la jandarmul mondial. Sub rezerva unor condiții, între care: să știe cine a fost corupt, să-i furnizeze dovada, să primească cota parte din ceea ce se dobândește pe nedrept în urma favorizărilor obținute prin actele de corupție. Omar nu a corupt, în primul rând, pentru el. Pe Omar, pe armele traficate de el și pe banii săi negri cineva conta în planificarea „revoluțiilor arabe”. Scopul acelor planificatori scuza mijloacele și-l mandata pe Omar să încalce legea, să închidă ochii oamenilor legii din România și să cumpere protecție politică. Unii dintre demnitarii din lista Hayssam-Munaf au fost distribuiți în roluri și se conformează. Alții urmează, că doar se apropie o iarnă electorală și ni se pregătește un îngheț politic al speranțelor. Depinde doar de noi dacă înghețul se va și lega.

Un specimen de traseist politic figurează în arhiva secretizată pe termen de 50 de ani cu delapidarea a 700.000 $, pe care Hayssam i-ar fi donat partidului și nu făcut cadou personal liderului respectivei organizații. Că pe urmă specimenul rebutului politic a dezertat din partid și din șef al mafiei cocălarilor din groapa Glina a devenit stâlp al puterii, pe care ulterior a renegat-o, urmând a-și trăda și noua afiliere politică nu va fi decât o continuare a subversiunii. O figură rozalie a politicii de pe valea Dâmboviței, cu reputație de mare combinator de pagube și negociator de piei de cloșcă, renumit pentru succesele obținute de U.D.M.R. în fiefurile electorale tradiționale ale P.S.D.-ului, este trecut pe indexul respectiv cu numai 400.000 $. Urmează, apoi, mulțimea celor cu 300.000 $ și sub această cifra, dar nu mai puțin de o sută. În listă sunt „reprezentanți de frunte” ai tuturor partidelor, instituțiilor puterilor statului, autorităților publice, vocalelor organizații neguvernamentale ș.a.m.d. O mică armată de profitori care a fost mituită, iar unii s-au și îmbogățit pe seama mitei din banii jefuiți din averea publică. Asemenea liste mai există. Există și lista S.O.V. Ea cuprinde foști, prezenți și viitori președinți ai republicii/prim-miniștri, miniștri, directori de servicii secrete, șefi de politie, precum și o cohortă a manipulatorilor din media, strânși acum cu ușa ca să chițăie plăcut Iubitului Conducător și să-i cotrocenească adversarii.

Acestea sunt listele vulnerabililor Top Secret, iar apărarea lor este o prioritate a autorităților publice de protecție a statului, căci dezvăluirea acestor gunoaie ne-ar rușina în fața lumii?! Ei, aș! Acești vulnerabili, cu cât sunt mai sus în ierarhia politică, devin un tezaur de neprețuit pentru cei care exercită puterea reală în România. Ei nu refuză, nu negociază, ei trădează. Au profilul ideal pentru cei care vor să ne fure până și pământul de sub picioare, pentru a ne dezlega de glie și risipi pe meleaguri străine.

Al doilea caz privește un fenomen simptomatic pentru ilustrarea prăbușirii morale și a declinului idealului servirii Patriei la oameni pe care i-am creditat cu toată încrederea noastră pentru a conduce afacerile publice la cel mai înalt nivel, ori a gestiona afacerile secrete ale securității naționale. Acești oameni cunosc foarte bine istoria listelor anterior menționate. Nu au făcut, nu fac și nu vor face nimic, fiindcă nici ei nu au rezistat diverselor tentații. Suspiciuni sau acuze dintre cele mai grave, cu temeinice indicii că nu sunt bârfe, nici calomnii, nu ocolesc aproape pe nimeni din funcțiile supreme ale puterii. S-a făcut și o declarație, din partea unei voci autorizate pe plan internațional, potrivit căreia România este un stat condus de un sistem mafiot, al cărui lider a fost indicat cu numele și prenume. Acest dezolant tablou al unei realități în care nu ne vine să credem că trăim nu poate fi încheiat decât cu un final pe măsură. Aud de mai multă vreme, de la tot mai multe surse, că un director de poliție secretă a securității statului ar fi fost decis să-și îndeplinească jurământul de credință și să taie nodul gordian al înaltei și marii corupții politice care ucide România. Om și el, dedat plăcerilor lumești, cu prilejul unei inspecții într-un județ, directorului i-a fost „trimisă în întâmpinare” o agentă din elita curvelor de lux, folosite în afacerile secrete, unde scopul scuză mijloacele. Bine și precis instruită, agenta l-a răpit și la propriu, astfel încât directorul nici nu și-a dat seama cât de repede a fost trecut peste graniță și cum a ajuns în peisajul Balatonului. O fi seducătoarea blondă și agenta Budapestei? N-ar fi prima oară și nici prima victimă de nivel.

Și acum finalul. Numai ce bine se dezmetici, după descălecarea iepei dușmanului milenar al neamului său, directorașul a fost șantajat de primul său colaborator să-i delege toate atributele executive ale funcției. Și, vorba cântecului, el lua cu carul, iar celalalt… paharul. Ce bine ar fi ca orice asemănare cu contexte, întâmplări ori persoane existente să nu fie decât pură întâmplare.

General Br. (r) Aurel Rogojan

Publicat in Revista Societatii Culturale  Artemis

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press