ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina"

Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina

,

Dragi români, 

FACULTATEA  DE  MEDICINĂ  VETERINARĂ DIN BUCUREȘTI – CERCUL ȘTIINȚIFIC „HOREA BÂRZĂ” în colaborare cu SOCIETATEA PENTRU CULTURA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ ÎN BUCOVINA – filiala BUCUREȘTI, vă ivită în ziua de sâmbătă 28 noiembrie 2014, orele 1100 în Aula universitară „Prof.dr.Aurel Popoviciu”, din Splaiul Independenței nr.105, să participăm împreună la ȘEDINȚA COMEMORATIVĂ, dedicată „Zilei Bucovinei”.

În cadrul manifestării vor avea loc :

  1. Te-Deum. – ce va fi săvârșit de părintele Peiu Tudor
  2. Revenirea Bucovinei la patria-mamă, ROMÂNIA. – Prezintă univ. dr. în istorie Nichita Adăniloaie
  3. Cronologia evenimentelor care s-au succedat în istoria Bucovinei până în zilele noastre. – Prezintă Prof. univ. PhD, DVM Curcă Dumitru
  4. Recital de poezie bucovineană. – Prof. istorie Antoaneta Lucașciuc; Prof. univ. dr. Dumitru Balan
  5. Moment muzicalCiprian Porumbescu”, susținut de Asociația culturală–Societatea Muzica, București – președinte Prof. dir. Radu Cozărescu. Soliști: Camelia Pavlenco – pian; Camelia Pavlenco – vioară; Alexandru Semeniuc – violonist.
  6. Prezentarea revistei „MESAGER BUCOVINEAN 2015”. – de către Editorul șef Ștefan Hostiuc

Vă așteptăm cu deosebit interes

           Decan,

Prof.univ.dr. Gabriel Predoi

Locuit de români din cele mai vechi timpuri, teritoriul Bucovinei a făcut parte din voievodatul Moldovei, fiind apoi anexat de Imperiul Austrio-Ungar în1775. Devine Ducatul Bucovinei în1849.

stema_Ducatului_BucovinaPînă în 1774 nu putem vorbi de Bucovina, aceasta fiind înainte o parte din Țara de Sus a Țării Moldovei. Ca realitate istorică si ca nume de teritoriu, Bucovina începe să existe în cuprinsul Imperiului Habsburgic, dăinuind vreme de 144 ani, între 1774 si 1918. Odată cu debutul administrării habsburgice, denumirea de Bucovina este adoptată oficial. Totusi, numele nu se impune decât treptat, o vreme continuându-se si utilizarea în paralel a unor denumiri mai vechi: Tara de Sus/Tara Moldovei, Plonina, Cordon/Cordun si Arboroasa. (Acest ultim apelativ este reafirmat de un grup de studenti români de la Cernăusi (Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Andreevici Morariu), care au înfiintat societatea cu acelasi nume în 1875.)

În timpul administrării habsburgice, toti birocratii erau obligati să învete limba română; în 1793   s-a introdus învătământul obligatoriu în limbile germană si română, iar în 1875 s-a înfiintat „Universitatea Franz Josef” la Cernăuti.

Din punct de vedere politic, până în 1848, bucovinenii aveau doar 8 reprezentanti români din partea lor , deputati, în parlamentul imperial de la Viena. Aceștia aveau drepturi egale cu ceilalti parlamentari, participau la dezbateri, iar cuvântările altor parlamentari le erau traduse în limba română.

Reiese din asta că Imperiul Habsburgic recunostea caracterul covârsitor român al Bucovinei, respectiv Moldovei de nord-vest.

La 13 februarie 1848, înaintând un memorandum conducerii imperiale vieneze, o delegatie a bucovinenilor cere mai multă autonomie în cadrul unirii sub coroana Austriei si crearea unui ducat românesc, iar „împăratul austriac să poată purta si titlul de mare duce al românilor”, ca o recunoastere a românitătii Bucovinei. Astfel, la 4 martie 1849, ei obtin un statut de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac, iar la titlurile imperiale ale împăratului Franz Josef se adăugă si acela de Mare Duce al Bucovinei.

Este creată Dieta ducatului Bucovinei, care se întruneste pentru prima oară la 6 aprilie 1861. În cadrul acestei institutii erau reprezentate toate minoritătile, iar românii detineau majoritatea. Presedintele dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, devine astfel maresal al Bucovinei

Prin rezolutia imperială din 26 august 1861, Bucovina primeste dreptul de a avea drapel propriu (culorile erau albastru si rosu, dispuse vertical, având la mijloc stema Bucovinei), stemă (reprezentând capul de bour), precum si toate drepturile adiacente statutului de Ducat al Imperiului Austriac.

Sursa: http://probasarabiasibucovina.ro/RepereIstorice.html

Reintegrarea Bucovinei în granițele firești ale României

Ducatul_BucovineiUnirea Bucovinei cu România reprezintă o serie de evenimente politice care au culminat cu votarea în unanimitate de către Congresul General al Bucovinei, pe data de 15 noiembrie 1918, a unirii fostului Ducat al Bucovinei cu Regatul României.

Bucovina aparținea Imperiului Habsburgic (austriecilor) din 1774 („de facto”; iar „de jure” în urma convenției dintre turci și austrieci din 26 aprilie/7 mai 1775), când acesta o obținuse prin intermediul mitelor ambasadorului său la Istanbul, Franz Maria Thugut, de la Imperiul Otoman. La 13 februarie 1848, înaintând un memorandum conducerii imperiale vieneze, o delegație a bucovinenilor cere mai multă autonomie în cadrul unirii sub coroana Austriei și crearea unui ducat românesc, iar „împăratul austriac să poată purta și titlul de mare duce al românilor”, ca o recunoaștere a românității Bucovinei. Astfel, la 4 martie 1849, ei obțin un statut de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac, iar la titlurile imperiale ale împăratului Franz Josef se adăugă și acela de Mare Duce al Bucovinei. Este creată Dieta ducatului Bucovinei, care se întrunește pentru prima oară la 6 aprilie 1861. În cadrul acestei instituții erau reprezentate toate minoritățile, iar românii dețineau majoritatea. Președintele dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, devine astfel mareșal al Bucovinei.

În ciuda afluxului de migranți încurajat sub stăpânirea austriacă, românii au continuat să rămână cel mai important grup etnic din provincie până în 1880, când ucrainenii i-au depășit în proporție de 5:4. Conform recensământului din 1880, existau 239.690 de ruteni și huțuli, adică circa 41,5% din populația regiunii, urmați de 190.005 de români, adică 33%, un procent care a rămas neschimbat până la Primul Război Mondial.

Sub stăpânirea austriacă, Bucovina era o provincie relativ mixtă etnic: predominant românească în sud, predominant ucraineană (sauruteană, așa cum se menționa în înscrisurile din Imperiu) în nord, cu un mic număr de țărani secui, slovaci și polonezi, precum și un procent de târgoveți germani, polonezi și evrei.

Recensământul din 1910 a evidențiat 800.198 de persoane, din care: 38,88% ruteni, 34,38% români, 21,24% germani (inclusiv 12,86% evrei), 4,55% polonezi, 1,31% maghiari, 0,08% slovaci, 0,02% sloveni, 0,02% italieni și câțiva croați, țigani,sârbi și turci. Românii erau încă prezenți în toate așezările din regiune, dar numărul lor scăzuse în satele din nord. Mulți dintre germanii bucovineni, precum și câțiva români, emigraseră în secolele al XIX-lea și al XX-lea în America de Nord.

În 4/17 august 1916, Ionel Brătianu stabilește cu Franța, Regatul Unit și Rusia un tratat secret în care se promit României Transilvania, Banatul și Bucovina. De partea lor, Puterile Centrale semnaseră la Brest-Litovsk, în 27 ianuarie/9 februarie 1918, un tratat de pace cu Rusia revoluționară, prin care aceasta admitea, până la stabilirea unor frontiere definitive, ocuparea, administrarea și exploatarea de cătreGermano-Austrieci a țărilor baltice, a Poloniei rusești, a Bielorusiei și a Ucrainei, în schimbul unei autonomii parțiale a populațiilor slave din anumite teritorii ale Germaniei și Austriei, anume Poznania, Silezia de sus, Galiția și Bucovina. Acest tratat, ne-recunoscut de Antantă și de România, nu a rămas valid decât timp de câteva luni, deoarece Puterile centrale s-au recunoscut învinse în noiembrie 1918 (Austro-Ungaria pe 3 noiembrie, Germania pe 11).

Derularea evenimentelor

Congresul_General_al_BucovineiÎn decursul lunii noiembrie 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial, în timp ce Austro-Ungaria se recunoaște înfrântă pe data de 3 noiembrie, românii și ucrainenii din Ducatul Bucovinei revendică simultan unirea ținuturilor unde erau majoritari, cu Regatul României și, respectiv, cu nou proclamata Republică populară Vest-ucraineană, frontiera fiind în negociere deoarece ambele comunități revendicau orașe importante precum Cernăuți, Rădăuți sau Siret.

Pe 12/25 octombrie 1918, la Cernăuți a fost înființat Comitetul Regional Ucrainean, avându-l președinte pe Omelian Popowicz, cu scopul de a reprezenta Bucovina în Rada Națională Ucraineană. Pe 19 octombrie/1 noiembrie 1918, la Liov (Galiția), Rada Națională Ucraineană a proclamat Republica Populară a Ucrainei Occidentale. Noul stat revendica și partea de nord-vest a Bucovinei, cu orașele Cernăuți, Storojineț și Siret.

În replică, pe 14/27 octombrie 1918, la inițiativa lui Sextil Pușcariu, la Cernăuți a fost convocată o adunare națională română numită „Adunarea Constituantă”, care, sub președinția fruntașului Dionisie Bejan, a ales un Consiliu Național format din 50 de membri din toate județele și păturile sociale, avându-l în frunte pe Iancu Flondor.

Rezolutie_Congresul_General_al_BucovineiPe 21 octombrie/3 noiembrie, Comitetul Regional Ucrainean a organizat o amplă adunare publică la Cernăuți care a cerut ca Bucovina să fie alipită Ucrainei și, pe 24 octombrie/6 noiembrie, a preluat „de facto” puterea în partea de nord a Bucovinei, inclusiv în orașul Cernăuți, în timp de „de jure” Bucovina era încă sub autoritatea guvernatorului austriacJoseph Etzdorf.

La 24 octombrie/6 noiembrie 1918, comisarii naționali ucrainean Omelian Popowicz și român Aurel Onciul, primul ales de Comitetul Regional Ucrainean, al doilea auto-proclamat, au semnat un acord cu privire la împărțirea Bucovinei, deși Onciul nu era împuternicit în acest sens de Consiliul Național Român din Bucovina. Guvernul ucrainean a dispus ocuparea Palatului administrativ din Cernăuți de către milițiile ucrainene, iar reprezentanții Radei Naționale Ucrainene l-au somat pe guvernatorul austriac Joseph Etzdorf să le predea puterea administrativă în teritoriile ucrainene din Bucovina, precum și în orașul Cernăuți. Guvernatorul a cedat în fața forței și a semnat un proces-verbal prin care trecea puterea administrativă în Bucovina către Omelian Popowicz și Aurel Onciul, iar Popowicz a fost ales președinte al părții ucrainene a Bucovinei.

Pe 29 octombrie/11 noiembrie, la solicitarea Consiliului Național Român, Divizia 8 Română condusă de generalul Iacob Zadik a intrat în Bucovina  „pentru a ocroti viața, avutul și libertatea locuitorilor de orice neam și credință împotriva bandelor de criminali care au început opera lor de distrugere”, conform proclamației generalului.

La 2/15 noiembrie, Consiliul Național Român convoacă Congresul General al Bucovinei, care a votat în unanimitate, cu sprijinul majorității reprezentanților germani și polonezi, unirea cu România:

„După sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul la libera hotărâre de sine, cel dintâi gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdile dezrobirii noastre. De aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a Țării și fiind învestit singur cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm: unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României.”

Majoritatea reprezentanților ucraineni și evrei bucovineni au refuzat să participe la ședința Congresului General al Bucovinei, pe care îl socoteau ne-reprezentativ.

Publicat de Dorian Theodor – romaniabreakingnews.ro

,

Ziua de 1 aprilie a fost instituită de Parlamentul României, în mai 2011, ca Zi națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie.

Urmare a ultimatumului dat de sovietici la 28 iunie 1940, România a fost obligată să cedeze Basarabia, teritoriul dintre Prut și Nistru, și partea de nord a Bucovinei.

La 1 aprilie 1941, un numeros grup de aproximativ 2-3000 de români, după unele surse chiar de 4000 -5000, locuitori ai satelor de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față icoane, prapuri și cruci din cetină, au format o coloană pașnică și s-au îndreptat spre noua graniță sovieto-română, la Fântâna Albă, încercând să se refugieze din Uniunea Sovietică în România. Aceștia au fost împușcați sau înjunghiați de către grănicerii sovietici și aruncați în gropi comune, peste care s-a turnat var stins. Supraviețuitorii au fost urmăriți și spintecați cu sabia. După masacrul denumit și ,,Katynul românesc” a fost declanșată o amplă operațiune de represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan. Au urmat în decursul anilor de după război alte zeci de mii de deportări din Basarabia și Bucovina de Nord…

În memoria martirilor, eroilor și deportaților necunoscuți…

Ion al lui ion
cu graiul blând și plecăciuni umile,
cel strămutat în mari pustieăți uitate,
Ioane, îngropatule de viu,
ucisule cu zile,
nici cunoscut de nimeni
locul tău de veci,
nici plâns, nici prohodit și nici sicriu…
Și-apoi:
de unde atâtea lumânări
la câți Ioni avurăm noi prin sate? …
Zvârliți de mult sub greii bulgări reci,
și unde-i groapa lor, deasupra-i să te apleci?

A nu se uita că Nordul Bucovinei, Ținutu Herța, Basarabia (R. Moldova), Sudul Basarabiei (Bugeac), este pâmânt românesc, sfințit din plin de sângele românilor martiri…

Video (Biserica „Precupeții Noi” din București, 1 aprilie 2015) : Slujba de pomenire a românilor, eroi martiri, victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie. (la minutul 9.00 – imagini cutremuratoare cu romanii basarabeni uciși de călăii sovietici și aruncați în gropile comune, descoperite după aliberarea Basarabiei de către armata română în 1941 / imagini de arhivă)

Material video realizat întru cinstirea memoriei românilor eroi martiri, la Biserica ”Precupeții Noi” din București.

A oficiat slujba de pomenire:
Parintele Tudor Peiu,
Parintele Marin Comanescu
Organizatori și Participanți
Asociația Culturală Herța
Asociația Culturală Pro Basartabia și Bucovina
Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina

Autor: Dorian Theodor, Redactor Șef – Romania Breaking News / Bucuresti /1 Aprilie 2015
Imagini de arhiva: Daniel Siegfriedsohn, Redactor `Istorie in Imagini` – Romania Breaking News

Video:Parintele Tudor Peiu despre martirii de la Fântâna Alba, Herța, Nordul Bucovinei, Basarabia

Video: Mircea Budacu de la Sociatea Culturală Bucovina, despre ajutorul Părintelui Peiu și martirajul romanilor de la Lunca,  …în conexiune cu Fântâna Alba 

Video: Dumitru Curcă – președintele filialei București a „Societății pentru cultură și literatură română în Bucovina”, despre martirii români din Bucovina

Video: Ștefan Hostiuc (Mesager Bucovinean) despre românii care au păstrat vie memoria martirilor și a ținuturilor din care s-au refugiat

*Memento:
Ziua de 1 aprilie a fost instituită de Parlamentul României, în mai 2011, ca Zi națională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie.

Istoria unei zile negre din Istoria Neamului Românesc – 1 Aprilie 1941 la Fântâna Albă, pe pământ românesc răpit de sovietici, făcut „cadou” Ucrainei.

Ca urmare a pactului sovieto-german si a ultimatumului dat de Sovietici de cedare a Basarabiei a Bucovinei de Nord si a Tinutului Herta, o populatie de 4 milioane de romani au ramas sub cizma ruseasca, sperand mereu la reintregirea cu familiile lor ramase in Tara.

Imediat ce administrația și armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roșie și NKVD-ul au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfășurare rapidă a evenimentelor cu membri de ambele părți ale noii granițe. În această situație mulți dintre ei au încercat să se reunească cu familiile trecând granița în Romania ilegal.

In anul 1941, In teritoriul ocupat cu nici un an in urma al Bucovinei de Nord, pentru a „demasca elementele dusmanoase”, NKVD-ul a lansat un zvon cum ca la 1 aprilie se va permite trecerea noii granite catre Romania a celor care nu doresc sa traiasca sub regimul de ocupatie. Cateva mii de romani, ce proveneau din comunele Icesti, Carapciu, Suceveni, Iordanesti, Patrautii de Jos, Patrautii de Sus si din satele Cupca si Dimca, cu dorinta de a trece granita sovieto-romana si de a scapa de ororile bolsevice au raspuns acestui apel, pornind in acea dimineata spre frontiera, in frunte cu praporii de la biserici.

In satul Cupca, multimea numara peste 3.000 de oameni, unii dintre ei purtand brauri tricolore. Din biserica din Suceveni se iau trei cruci, iar pe una dintre ele se infasoara un steag alb, tocmai pentru a arata autoritatilor sovietice intentiile pasnice. In fruntea coloanei se afla si un tricolor.

Din marturii, reiese ca participantii au cerut incunviintarea autoritatilor din zona pentru a trece frontiera, dar acestea erau complet indiferente la rugamintile lor. Luandu-si destinul in propriile maini, multimea se indreapta spre granita.

Video: Crimele sovieticilor în Bucovina. Masacrul de la Fântâna Albă

În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici îi așteptau ascunși în pădure. Atunci cand coloana a aparut s-a dezlantuit iadul. Sovieticii au tras in plin cu mitralierele, încontinuu, secerând copii, femei, barbati, batrani. Cei putini care au reusit sa fuga au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.

Cei răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi deavalma. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi,

Câțiva, „mai norocoși”, au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.

După masacru a fost declanșată o operațiune vastă de represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan. Au supraviețuit puțini. Între 1940-1941, din cauza emigrărilor, deportărilor și asasinatelor, din cei peste 250.000 de români din Oblastul (regiunea) Cernăuți au mai rămas doar 192.000. S-a afirmat că aceste persecuții au făcut parte dintr-un program deliberat de exterminare a populației românești, plănuit și executat de regimul sovietic.

Astazi, la fata locului exista doar un monument de lemn cu inscriptii in romana si ucraineana, precum si o cruce simpla de lemn, care marcheaza groapa comuna. Mai exista o troita impresionanta la Manastirea Putna care comemoreaza mortii de la Fantana Alba. Fantana Alba a fost cel mai mare unic masacru comis de sovietici in teritoriile locuite de romani, un autentic Katyn al nostru, dar este departe de a fi singurul. Pe langa masacre au existat deportarile, foametea organizata din 1946-1947, incarcerarile in Gulag s.a.m.d. Daca in Romania din hotarele post-belice, numarul victimelor comunismului este estimat undeva intre 300.000 si un milion, printre cele mai ridicate din fosta Europa de Est, numai in Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Hertei acest numar urca la un milion si jumatate, facandu-le cele mai insangerate pamanturi romanesti din secolul XX! Cand compatriotii nostri ii judeca pe unii basarabeni, ale caror actiuni poate lasa de dorit, sa nu uite ce teroare au trait ei si ce poate face teroarea asupra psihicului uman.

La 70 de ani dupa masacrul de la Fantana Alba, Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr. 68/10.05.2011, instituind 1 aprilie ca Zi nationala de cinstire a memoriei romanilor – victime ale masacrelor de la Fantana Alba si alte zone, ale deportarilor, ale foametei si ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic in Tinutul Herta, nordul Bucovinei si intreaga Basarabie. Aceasta zi nu a fost insa marcata inca asa cum se cuvine si cum cere legea respectiva.

***

,

S-a mai stins o „Flacără” a luptei pentru afirmarea drepturilor istorice ale românilor asupra Nordului Bucovinei și Ținutului Herța,  prof. univ. dr. Nicolae Pomohaci – Președintele  Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, Filiala București. Duminica dimineata 21 sept, a trecut la Dumnezeu, lângă alți camarazii de suferință, plecați și ei pe nesimțite…  venerabilul Col. Galan, Prim-Vicepreședinte al Societătii pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina și prof. Ion Gherman, inimosul președinte al Societății Culturale “Ținutul Herța” și alții…

Profesorul Nicolae Pomohaci s-a dedicat și s-a identificat cu idealurile și activitațile întreprinse de această veche și prestigioasă Societate de Cultură Românească, societate care prin realizările ei a menținut și menține încă vie printre românii din țară și cei din jurul româniei, cultura și istoria strâns legată de acest spațiu atât de încercat  și totuși foarte drag românilor, Bucovina, a carei capitală istorică, Cernăuți, împreună cu o mare parte din vestigiile culturale și istorice ale neamului românesc se află  datorită vitregiei istorice încă înstrăinate.

Trupul neînsuflețit a fost depus la Capela din incinta Complexul studentesc Agronomie, luni 22 septembrie.

In ziua de marti 23 sept. a.c., la biserica din Complexul studentesc din Agronomie (Bulevardul Marasti nr. 59) va avea loc slujba, apoi corpul neinsufletit va fi inmormantat la Cimitirul Sf.Vineri Bucuresti.

Redacția România Breaking News transmite pe această cale condoleanțe familiei îndurerate și un  pios omagiu memoriei prof. Nicolae Pomohaci.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !

Profesorul Nicolae Pomohaci

S-a născut la 28 noiembrie 1930, în comuna Marginea, județul Suceava. Absolvent al Liceului „Eudoxiu Hurmuzachi“ din Rădăuți și al Facultății de Horticultură din București (1950-1954); inginer la GAS Șeuca din județul Mureș, profesor de specialitate la Școala Horticolă Turda; director la Școala Horticolă din Fălticeni, județul Suceava. Din mai 1960 este cadru didactic (asistent, șef de lucrări, conferențiar, profesor) la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București. Doctor în agronomie, specialitatea viticultură și oenologie (1966); decanul Facultății de Horticultură (1990-1992) și rectorul USAMV (1993-2000).
Vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor din România (1996-2000).
Membru al Academiei Italiene a Viei și Vinului și laureat al Oficiului Internațional al Viei și Vinului. Distins cu Ordinul Național „Pentru merit în grad de ofițer“ (2000).
Membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“.
Conducător de doctoranzi din 1991 până în anul 2006; au primit titlul de doctor în horticultură 20 de doctoranzi îndrumați de domnia sa. Președinte și fondator al Asociației „Frăția Viei și Vinului din România“ din 1998. Cetățean de onoare al municipiului Rădăuți (2005) și al localității Bixad – Satu Mare (2005). Cărți mai importante realizate: Oenologie, vol. I și II (Editura Ceres); Horticultura; O enologie 2 volume (Editura Didactică și Pedagogică); Tehnologia culturilor horticole; Producerea și îngrijirea vinurilor. Participant activ la activitățile societăților de cultură și istorie românească, a realizat numeroase sesiuni de comunicări care au  adus în atenție personalitatea și viața lui Mihai Eminescu și cea  românilor din Bucovina Istorică.

DTh

 

,

Într-un cadru destul de restrâns, dar select, azi 26 iunie 2013, a fost lansată revista „Mesager Bucovinean”, într-un format nou și mai atractiv vizual, expresie a eforturilor încununate de succes a Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina. Lansarea a avut loc în Aula ”Prof. Popoviciu” din cadrul Facultății de Medicină Veterinară din București. Încă din anul 2009 era așteptată această apariție editorială, însă posibilitățile materiale au întârziat aproape 4 ani ieșirea de sub tipar a acestei reviste.

În anul 2003, Ștefan Hostiuc i-a propus prima oara regretatului Col. Galan, Președintele Filialei București și Prim-Vicepreședinte al Societătii pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, să se tipărească o revistă trimestrială care să cuprindă în paginile sale toate activitațile întreprinse de această veche și prestigioasă Societate de Cultură Românească, societate care prin activitățile sale a mentinut și menține încă vie printre românii din țară și cei din jurul României, cultura și istoria strâns legată de acest spațiu atât de încercat  și totuși foarte drag românilor, Bucovina, a carei capitală istorică, Cernăuți, împreună cu o mare parte din vestigiile culturale și istorice ale neamului românesc se află  datorită vitregiei istorice, înstrăinate și înglobate în statul vecin Ucraina. Propunerea a fost primită cu interes de venerabilul Col. Galan, dar posibilitățile concrete al Societății au facut practic imposibilă demararea proiectului. Abia prin anul 2009 au aparut șansele de materializare a proiectului care au condus concret la lansarea de azi a revistei mult așteptate.

Echipa redacțională a revistei, sub conducerea inimosului și energicului redactor șef, Ștefan Hostiuc, printre care îi putem enumera pe acad. Dimitrie Vatamaniuc, prof.univ.Pavel Țugui, prof.univ.Dumitru Curcă, ec.dr.Liviu Cabariu, av.dr.Eugen Pătraș, prof.Cuța Trandafir, prof. Antuaneta Lucasciuc, ing.Mihai Onciul, ing.Oltea Reus(București), jurnalist Maria Toacă(Cernăuți), scriitor Arcadie Suceveanu,(Chișinău), dr.Ion Guzo(Maramureșul Istoric), jurnalistul Vadim Bacinschi(Sudul Basarabiei-Regiunea Odesa),  au realizat împreună o lucrare excepțională și remarcabilă atât din punct de vedere vizual, grafică, culoare, model de tehnoredactare cât și din punct de vedere al conținutului bogat în materiale de istorie și cultură, care o dată parcurse chiar și fugitiv te surprind și te prind sufletește în meandrele momentelor de luptă pentru neatârnare și afirmare a înaintașilor români din Bucovina, aflați sub Imperiul Habsburgic, în momentele de glorie dinaintea și din timpul Marii Unirii a Tuturor Românilor din 1918, dar și tragediei care a urmat începănd cu anul 1940, cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord. Toate acestea sunt momente vii cuprinse în paginile revistei „Mesagerul Bucovinean”, alături de multe alte momente ce sunt un veritabil zid împotriva uitării, ca atâtea altele care s-au ridicat prin efortul și devotamentul celor care vibrează pentru istoria și cultura neamului românesc.

Prezentare selecțiuni din revista „Mesager Bucovinean”

Stema Ducatului Bucovinei aflata in componenta Imperiului Austro Ungar -1849

Existența Societății pentru Cultură și Literatură în Bucovina este strâns legată de lupta de rezistență a românilor din Bucovina, alipită de Imperiul Austro-Ungar la Galiția în anul 1786,  fiind  supuși presiunilor de germanizare din partea imperiului,  a căror comunitate risca să dispară din Bucovina. La ora respectivă crearea unei societăți a intelighenției românești care să pregătească cadre naționale era prioritatea numărul unu. Lupta pentru refacerea și conservarea identității românești a românilor bucovineni a continuat până la Unirea din 1918. Lupta s-a dat în principal prin organizațiile societății civile românești create după anul 1862 prin asocieri benevole bazate pe afinități și interese naționale comune care au creat și format caractere, au produs bunuri, au inițiat acțiuni și au pus la  cale manifestări ce au dat o nouă amploare procesului de refacere și conservare a identității naționale românești început în anul 1848 prin mișcarea de separare de Galiția. Palmaresul societății civile românești din Bucovina, cuprinde  victorii reale: editarea gazetei „Bucovina”(1848-1850), proclamarea Ducatului Bucovinei(1849), înființarea Catedrei de limbă română la Gimnaziul Superior de Stat din Cernăuți (1849) și numirea în acest post a profesorului Aron Pumnul, înființarea Gimnaziului Superior Greco-Oriental din Suceava (1860), fondarea Școlii Superioare Real-Ortodoxe din Cernăuți (1862). O realizare cu totul deosebită și semnificativă ca durată și existență este însăși Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina cu denumirea inițială de „Reuniunea Română de Leptură în Cernăuți”(1 mai 1862), care alături de Societatea  „Astra Transilvăneană” au fost singurele societăți din numărul mare de asociații înființate în Imperiul Habsburgic după liberalizarea politică din 1861, care și-au continuat activitatea și după Marea Unire din 1918.

Trebuie menționat că începând cu anul 1862, în Bucovina, majoritatea actelor de cultură și nu numai, cu valoare istorică pentru români, au fost făcute în totalitate de către această Societate pentru Cultură sau cu ajutorul ei.

Până la data emancipării Bucovinei de sub Galiția (eminamente slavă), o bună perioada de timp, toate lucrurile funcționau în baza cutumelor cosmopolite, unicele agreate de autoritățile imperiale pentru asemenea întreprinderi. Cosmopolitismul era atunci la moda în imperiu. În realitate acest cosmopolitism era îndreptat împotriva spiritului național. Sosia lui de mai târziu, internaționalismul socialist cultivat de regimul sovietic se va plimba pe străzile Cernăuțiului cu aceași nonșalanță imperială, cu diferența ca nu va mai purta frac și joben ci salopetă și șapcă proletară. Aceiași doctrină cu alte haine, cosmopolitismul austriac țintea germanizarea iar cel sovietic rusificarea. În ambele cazuri, reacția românilor a fost pe potrivă. În condițiile liberalizarii de sub Franz Josef lua ființă Societatea pentru Cultură și Literatură Română iar sub „perestroika” lui Gorbaciov, Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți. Prima a avut șansa să pornească la drum cu boieri de calibrul lui Alexandru Hurmuzachi, pe când cealaltă…  alte timpuri alți oameni, „Dar unde sunt boierii de altă dată?…”(întrebarea din discursul lui Alexandru Hurmuzachi la constituirea Reuniunii Române)

În anul 2012 „Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina” a împlinit 150 de ani de existență. Mulți înainte !

Video – lansarea revistei „Mesager Bucovinean”

Redactor Dorian Theodor

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press