Flacăra albastră a frăției

Frăția culturală româno- sârbă are vechi rădăcini. În Serbia, poezia lui Eminescu i-a emoționat pe  mulți cititori, scriitori și critici literari, la fel de mult ca gestul poetului de a traduce și publica în limba română poezia populară sârbă. Scriitoarea Voislava Stojanovic (Republica Serbia) consideră că avem de-a face cu „cea mai bună traducere a poeziei populare sârbe de până în zilele noastre”. Despre Eminescu și opera sa au scris mulți scriitori sârbi: Adam Puslojic (dintre numeroasele traduceri  menționăm „Mihai Eminescu, Patria vieții: versuri lirice”,  Editura Visnjic, Belgrad, 2017),  Radomir Andric, „Mihai Eminescu – domnitorul spiritual al României”, Dusan Stojkovic, „Umbrele ființei în poezia lui Mihai Eminescu”, Slavco Almășan, „Eminescu la Belgrad”, Srba Ignjatovic „Canonul Eminescu și fermecarea prin limbaj și poezie”.

Poetul și taducătorul Adam Puslojic (născut la 11 martie 1943 la Cobișnița, în Serbia) este Președintele de onoare al Asociației de Creație și Prietenie „Frăția sârbo-română” din Belgrad, Membru de Onoare al Academiei Române  și Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești.   A publicat nouă cărți de poezie în limba română: „Plâng, nu plâng” (1995); „Adaos” (1999); „Versuri din mers”(2003); „Trimitor la vise”(2005); „Tăcere lustruită”(2006); „Muritor, ce-i cu voi? sau Bunăvestirea de Ipotești”(2008); „Hai să vorbim”(2008); „Asimetria durerii”, trilogie (2009); „Mereor”(2012); „Exaltare din abis”(2016). I-a tradus în limba sârbă pe  poeții   Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, George Bacovia, Marin Sorescu,  Geo Bogza, Adrian Păunescu etc. La rândul lui, Adam Puslojic a fost  tradus în limba română de  Nichita Stănescu și Ioan Flora.

În Muzeul Memorial „Nichita Stănescu” din Ploiești  am citit impresiile scriitorilor sârbi (oaspeți ai festivalului organizat anual la Ploiești  întru cinstirea   poetului), am răsfoit  cărțile lui Adam Puslojic și am admirat cele trei portrete ale lui Nichita, opera pictorului sârb Kani. (foto mai jos)

Aleksandar Čotrić

O veste bună ne-a sosit din Serbia și anul acesta. Scriitorul și traducătorul Aleksandar Čotrić (cunoscut și ca jurnalist și politician) lucrează la o antologie a aforismului românesc. Cartea urmează să apară în limba sârbă,  anul următor. Unele aforisme traduse de el au apărut deja în câteva pubicații din țara prietenă .

Aleksandar Čotrić  s-a născut la 25 septembrie 1966 în  Loznica (un oraș situat în vestul Serbiei). A absolvit Facultatea de Drept a  Universității din Belgrad. Trăieşte şi lucrează la Belgrad şi Panciova.

Debutul literar are loc în anul 1984 cu aforisme și proză satirică.
Este membru al al Uniunii Scriitorilor din Serbia,  al Cercului Belgrădean al Autorilor de Aforisme, al Asociaţiei Scriitorilor „Sedmica” din Frankfurt, al Clubului Aforistic din Moscova și membru de onoare al Societăţii Scriitorilor din Kosovo şi Metohia . În viața politică s-a afirmat ca secretar de stat la Ministerul Diasporei din Republica Serbia în perioada 2004 – 2007) și parlamentar (membru ales în Adunărea Națională a  Republicii Serbia în perioadele: 1994-1997, 1997-2000, 2004, 2008-2012, 2012-2014, 2014-2016,  2016- 2020).

Și-a atras aprecierile cititorilor   cu  cărțile de aforisme: „Daćemo mi vama demokratiju!” („Vă dăm noi vouă democraţie!”), „Peta kolona” („Coloana a cincea”), „Nedozvoljene misli” („Gânduri nepermise”), „Kratki rezovi” („Incizii rapide ”), „Gola istina” („Adevăr curat”), „Pomeranje pameti” („Mutarea minţii”) şi „Teške misli” („Gânduri grele”, aforisme satirice); „Igranje glavom” („Joc cu capul”) şi „Sve je u igri“ („Totul este în joc” (aforisme despre sport); „Svojeglava knjiga” („Carte capricioasă”), „Dečja posla“ („Treburi copilăreşti”), „O ljubavlju s ljubavlju” („Despre iubire cu iubire”) şi „Knjiga protiv briga” („Carte împotriva grijilor”,aforisme pentru copii); „Dobre vibraţii” („Vibraţii bune”, aforisme despre femei şi bărbaţi); Aforismele pentru copii scrise de Aleksandar Čotrić apar  şi în manualele care se utilizează în şcolile generale din Serbia.

Aleksandar Čotrić la emisiunea TV „Serbia de azi”

Nu puține aprecieri adunat-au  și cărţile sale  de povestiri satirice: „Obeležene priče” („Povestiri marcate”) , „Priče pred buđenje“ („Povestiri spuse înaintea trezirii”), „Pričinjavanje” („Închipuire”) şi „Druge priče” („Alte povestiri”) şi cartea de povestiri scurte pentru copii „Ozbiljno smešna knjiga” („Carte comică serioasă”).

Cărţile de aforisme şi povestiri au fost publicate în România, Macedonia de Nord, Slovenia, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Albania.

Aleksandar Čotrić la Radio Belgrad

Este prezent în  antologii apărute în Serbia, România, S.U.A., Rusia, Germania, Spania, Italia, Austria, Bulgaria, Macedonia de Nord, Polonia, Slovenia, Suedia, Muntenegru.

Bun cunoscător al aforismului european, a întocmit antologia aforismului  rus contemporan „Veliko u malom” („Mare, dar minuscul”), antologia aforismului bulgar „Trn i ruža” („Spin şi trandafir”), antologia  aforismului polonez „Poljski put” („Drum polonez”) iar acum pregătește antologia  aforismului românesc „Med i otrov” („Miere şi otravă”), coperta: Tošo Borković.

Există diferențe substanțiale între aforismele românești și cele sârbești”,  afirma Aleksandar Čotrić  la 21 septembrie 2019 în publicația de limbă română „Libertatea” (Serbia). Și continua el: Aforismele românești vin cu povețe, au tentă filosofică și abordează teme esențiale între care: viața, adevărul, rostul omului, Dumnezeu, sănătatea, familia… Aforismul sârbesc, în schimb, conține mai multă satiră, este mai critic și axat pe teme actuale. Aforismul românesc este mai serios, iar cel sârbesc conține mai mult umor. Umorul în aforismul românesc nu este neapărat prezent în timp ce în cel sârbesc este nelipsit.  Tocmai din acest motiv prin intermediul Antologiei aforsmului românesc, care va apărea în limba sârbă, cititorii sârbi vor avea prilejul să cunoască aforismul românesc” .

Parlamentarul Aleksandar Čotrić

Din același număr al publicației menționate aflăm  despre manifestările culturale organizate de Societatea de Limba Română din Voievodina, înființată în anul 1962, între care și Tabăra de Creaţie a Scriitorilor Români . La ediția din 2019 au participat: Lucian Marina, președintele Societății de Limba Română din Voievodina , Ana Caia, președintele Cenaclului Literar ,,Aurel Turcuș“,Vasile Barbu, președintele Societăţii Literar-Artistice ,,Tibiscus“din Uzdin, preotul Cornel Juică, ctitor al Bisericii Ortodoxe Române din Mesici  și redactor-șef al publicaţiei ,,Foaia codrenilor” , Daniela Areta Voștinar, artist plastic, Virginia Popovici,  critic literar, scriitorii Ionel Stoiţ, Florina Colgea,  Eufrozina Greoneanţ și Stella Bugariu. De Ziua Limbii Române au fost  acordate premii pentru poezie, proză, critică literară, monografii și reviste literare (sponsori: Societatea de Limba Română și Casa de Presă și Editură ,,Libertatea“).

Aleksandar Čotrić_În timpul liber

Revenind la scriitorul  Aleksandar Čotrić , menționăm  premiile și distincțiile obținute pentru  prestigioasa-i activitate literară:

„Zlatna kaciga”, „Radoje Domanović”, „Braća Ormai “, „Vladimir Bulatović Vib”, „Jovan Hadži-Kostić “, „Dragiša Kašiković”, „Stevan Sremac”, „Đorđe Fipšer”, „Rade Jovanović“, „Mihajlo Ćupović “, Premiul Academiei Internaţionale „Ivo Andrić “, „Zlatna značka”, „Zlatni beočug”, „Vitezovo proleće”, Premiul „Velike gramate “ al Societăţii Scriitorilor din Kosovo şi Metohia, „Velemajstor satire” şi „Dositejevo pero” (premiul elevilor şcolilor belgrădene).

Distincţii literare i-au fost conferite în Bulgaria, Italia, România, Macedonia de Nord, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina şi Liban.

În final, îi propunem cititorului român un frumos grupaj de aforisme (selectate din creațiile autorului comentat).

ALEKSANDAR ČOTRIĆ

AFORISME

 Od starta je sve krenulo pogrešno.U početku je bila reč, a tek kasnije se javila misao.

Totul a început prost din start. La început a fost cuvântul, abia ulterior a apărut gândul.

*

U početku beše reč. Uvek se više pričalo, nego što se radilo.

La început a fost cuvântul. Mereu s-a vorbit mai mult decât s-a făcut.

*

Bog sve zna.

U redu, ispitaćemo ga.

*

Dumnezeu știe tot.

În regulă, îl vom interoga.

 *

Ako Bog sve vidi, onda smo svi u rijaliti programu.

Dacă Dumnezeu vede tot, atunci suntem cu toții într-un reality-show.

*

Bog može sve, osim da promeni ono što je bilo.Nije dorastao istoričarima.

Dumnezeu poate să facă orice, în afară de să schimbe ceea ce s-a întâmplat deja. Nu a ajuns la nivelul istoricilor.

*

Živi po Svetom pismu. Uzori su mu Lucifer, Irod, Pilat i Juda.

Trăiește conform Scripturii. Îi are ca exemple pe Lucifer, Irod, Pilat și Iuda.

*

Ne ubij, ne čini preljube, ne kradi…A nigde ne piše šta treba da radimo.

Nu fura, nu preacurvi, nu fura…Niciunde nu scrie ce trebuie să facem…

*

Eskimi nemaju reč za rat. Oni ne pripadaju civilizovanim narodima.

Eschimoșii nu au niciun cuvânt pentru război.Ei nu fac parte din categoria popoarelor civilizate.

*

Najnoviji grčki mit. Grčka će da vrati kredite.

Cel mai nou mit grecesc. Grecia își va achita datoriile.

*

U diplomatiji je malo žena. Ne znaju da ćute.

În diplomație sunt puține femei. Nu știu să tacă.

*

Diplomata mora da govori strane jezike i da ćuti na maternjem.

Diplomatul trebuie să să vorbească limbi străine și să tacă în limba maternă.

*

Njemu ne smem da poklonim svoju knjigu. On čita.

Nu am curaj să-i ofer cartea mea. El citește.

*

Deset Božjih zapovesti su kratke, jasne i misaone rečenice. Dakle, prvi aforističar je bio Bog!

Cele zece porunci sunt scurte, clare și profunde. Prin urmare, primul aforist a fost Dumnezeu.

*

Aforizam je najsličniji životu. Kratak je.

Aforismul e cel mai asemănător vieții. E scurt.

*

Aforizam je tragikomedija u jednoj rečenici.

Aforismul e o tragicomedie într-o propoziție.

*

Novine žive samo jedan dan,  ali mogu da vas sahrane za sva vremena.

Ziarele trăiesc doar zi, dar vă pot îngropa pentru totdeauna.

*

Čemu ispovest, ako Bog sve vidi?!

De ce să ne spovedim, când Dumnezeu oricum vede tot?

*

Tamo gde je ulaz besplatan, plaća se na izlazu.

Acolo unde se intră pe gratis, se plătește la ieșire.

*

Verujem u Boga. Uprkos crkvi.

Cred în Dumnezeu. În ciuda bisericii.

*

Novi izbori su gubljenje vremena. Vidimo to po rezultatima svih prethodnih.

Noile alegeri sunt o pierdere de timp. Se vede după rezultatele celor precedente.

*

Satiričari su nepotkupljivi. Zato ne dobijaju honorare.

Autorii de satiră sunt nemituibili. De aceea nu primesc nici diurne.

*

Naš brod više ne luta. Sada ima jasan kurs: uputio se na dno!

Vaporul nostru nu mai e în derivă. Acum are un curs stabil: merge la fund!

*

Сви музеји су затворени. Да народ не види како се некад добро живело.

Toate muzeele sunt deschise. Să vadă poporul ce bine se trăia pe vremuri.

*

Пред законом су сви једнаки. Али нису пред судијом.

Toți sunt egali în fața legii, dar nu și în fața judecătorului.

*

Људи неће да нам дају глас, зато морамо да га купимо.

Alegătorii nu vor să ne dea voturile, așa că trebuie să le cumpărăm.

*

Фластер преко уста, најбоље је средство да се заштити глава.

Un căluș în gură. Cea mai bună metodă de protejare a capului.

*

У борби мишљења, најпре страда мишљење.

În conflictul de idei, prima care o pățește este ideea.

*

Афоризам настаје у глави, а може да се осети на бубрезима.

Aforismul se naște în cap,dar poate fi simțit la rinichi.

*

„Пут у пакао поплочан је добрим намерама”. „На плашите се нас, ми имамо лоше намере!”

„Drumul spre iad e pavat cu intenții bune.Nu ne speriați, noi avem intenții rele!”

*

Ничег новог под сунцем.Све ново дешава се преко ноћи.

Nimic nou sub soare.Totul se petrece noaptea.

*

Ја сам љубитељ античке књижевности. Зато пишем грчко-римским стилом.

Sunt un iubitor al literaturii antice. De aceea scriu în stil greco-roman.

*

И људождер у човеку тражи оно најбоље.

Și canibalul caută ceea ce e bun în om.

*

Најтежи циљ еволуције: да човек постане човек!

Cel mai greu țel al evoluției: omul să devină om!

*

Одлази сатано! Ми долазимо!

Piei Satano! Venim noi!

*

Ми смо поделили обавезе. Једни раде, други зарађују.

Noi ne-am împărțit sarcinile. Unii muncesc, alții câștigă.

*

А кад смо пали под Турке, никад нисмо имали већу државу.

De când am fost sub turci, nu am avut niciodată o țară mai mare.

*

Мени ниједна жена није рекла не. Ја их увек питам – да ли вам досађујем?

Mie nici o femeie nu mi-a spus nu. Eu le întreb mereu – vă plictisesc cumva?

*

Смањење пензија највише ће погодити  наше најмлађе грађане.

Micșorarea pensiilor îi va afecta cel mai mult pe cetățenii cei mai tineri.

*

– Колико су украли на изградњи ауто-пута?

-Којег ауто-пута?

-Cât de mult au furat în timpul construcției autostrăzii?

-Care autostradă?

  *

Не питајте, шта држава може да уради за вас?! Не може ништа!

Nu vă întrebați ce poate face statul pentru voi?! Nu face nimic!

*

Држава није један човек. Али, како то објаснити једном човеку?!

Țara nu e un singur om. Dar cum să-i explicăm asta acelui om?!

*

Пијане госте не служе у скупштинском ресторану, али не могу да им забране да се обраћају са говорнице.

Clienții în stare de ebrietate nu sunt serviți în restaurantul parlamentului,

dar nimeni nu-i poate împiedica să ia cuvântul de la pupitru.

*
Кад видим ко све брине о држави, бринем и ја.

Când văd cine îi poartă de grijă țării, încep să mă îngrijorez și eu.

  *

Живео Први мај!  А радници нека се снађу.

Trăiască 1 Mai! Iar muncitorii să se descurce.

*

Шок терапија владе је дала резултат. Сви смо шокирани њеним мерама.

Terapia de șoc a guvernului a dat roade. Toți suntem șocați de măsurile luate.

*

Увек сам био против конвертита, и јуче, када сам био комуниста, и данас када сам демократа.

Tot timpul am fost împotriva convertiților. Și ieri, când eram comunist, și azi, când sunt democrat.  

*

Америка је пре двеста година добила независност од Британије.  Али Британија није од Америке.

America și-a declarat independența de Marea Britanie în urmă cu 200 de ani. Dar Britania încă nu a reușit să se elibereze de America.

*

Нема цензуре. То је све што имам да кажем на ову тему.

Nu există cenzură.  E tot ce am de spus vizavi de această temă.

 

 Note

Interviu cu  scriitorul Aleksandar Čotrić;

Vizită la Muzeul  Memorial „Nichita Stănescu”, Ploiești (cu mulțumiri pentru doamna muzeograf Carmen Guef);

Valentin Mic ,  Aleksandar Čotrić , promotor al satirei europene. O colaborare bună între autorii români și sârbi,  Libertatea (Serbia),  21 septembrie 2019;

Anastasia Stoiciu,  Adam Puslojic – Nichita Stănescu, prieteni dincolo de moarte, Evenimentul zilei”, 30 martie 2017;

Dusan Stojkovic, Umbrele ființei în poezia lui Mihai Eminescu, Convorbiri Literare, iunie, 2018, p.112-116 (traducere Dușița Ristin);

Fotografii – Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”: Nicolae Petrescu Redi;

Fotografii din arhiva personală : Aleksandar Čotrić.

 

Foto:

Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”, Ploiești.

Adam Pusloic, „Knjiga Adamova” („Cartea lui Adam”). Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”(biblioteca).

Adam Puslojic,„SFÂNTA POMENIRE A FRATELUI NOSTRU PRE NUME NICHITA HRISTEA STĂNESCU” (Casa memorială „Nichita Stănescu”(biblioteca)

Adam Puslojic, „Raspelnik” („Crucificat ”), Muzeul Memorial „Nichita Stănescu” (biblioteca).

Adam Puslojic, „Raspelnik” („Crucificat”), Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”- (biblioteca)

Adam Puslojic, „Durere de tăcere. Un strop ales”. Muzeul Memorial „Nichita Stănescu` (biblioteca)

Casa memorială Nichita Stănescu. Cartea de onoare

Muzeul Memorial „Nichita Stănescu”. Cartea de onoare

Muzeul Memorial Nichita Stănescu. Cartea de onoare

Nichita Stănescu – portret (autor -pictorul sârb Kani)

Nichita Stănescu – portret (autor -pictorul sârb Kani)

Nichita Stănescu – portret (autor -pictorul sârb Kani)

Așa va arăta coperta Antologiei aforismului românesc „Med i otrov” („Miere şi otravă”)

 

Autor: Nicolae Petrescu Redi




Exploziv! Dosarul ascuns al „genocidului” de la Srebrenica via „Grupul de Cercetare Srebrenica”

IPOCRIZIA, CEA MAI ABJECTĂ FORMĂ A VIOLENŢEI”

Nu cu mult timp în urmă, la sfârşitul lunii noiembrie, o ,,ştire bombă”, din categoria BREAKING NEWS, a invadat mass-media europeană, inclusiv cea online, agenţiile de presă mai mult sau mai puţin renumite, întrecându-se în relatarea cât mai ,,profesionist” posibil, a aceastei ştiri, probabil aşteptată, dar extrem de controversată, atât în ceea ce priveşte ,,protagonistul” ei, dar mai ales, despre controversatele evenimente care au stat la bază: masacrele de la Srebrenica (fosta Iugoslavie), din 1995.

Aşadar, cu ocazia ultimului său proces, de pe 22 noiembrie, Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI) l-a condamnat pe Ratko Mladic, fost lider militar sârb, la închisoare pe viaţă, pentru genocid, crime de război, crime împotriva umanităţii şi violarea legilor războiului. El a fost condamnat pentru zece capete de acuzare din unsprezece.

Citând din decizia curţii TPI, instanţa a constatat că ,,domnul Ratko Mladic a contribuit în mod semnificativ la genocidul din 1995 din Srebrenica, când, mai mult de 8.000 de musulmani au fost ucişi. Reacţia imediată a inculpatului Ratko Mladic, potrivit TPI, a fost că ,,nu şi-a ascuns mânia, insultând Curtea, fiind, în cele din urmă, evacuat din sală. Ulterior, aflat într-o încăpere adiacentă, el a luat cunoştinţă de verdict”….. Aceasta este ştirea, scurtă, seacă, ca un verdict, prezentată în premieră de către ,,Le Monde.fr avec Reuters

Dar, cine este Ratko Mladic !?

Ratko Mladic

Ratko Mladić, a fost comandantul şef al armatei  Republicii Srpska în timpul  războiului din Bosnia, între 1992-1995. Deşi, rezoluţia 819 a Consiliului de Securitate al ONU (1993)  stabilea că enclavele Zepa şi Srebrenica, din estul Republicii Srpska, fuseseră declarate „zone de securitate”, care nu puteau fi ţinte militare, însă, VRS (Војска Републике Српске) le atacă între 2-11 iulie 1995. Circa 8000 de prizonieri musulmani sunt executaţi între 13-19 iulie, eveniment ce va fi cunoscut sub numele de masacrul de la Srebrenica.

Ratko Mladić, în calitate de comandant al VRS (Војска Републике Српске), este considerat responsabil de acţiunile acesteia. Timp de 16 ani a fost căutat, fiind suspectat că se ascunde în Serbia, fiind sprijinit de armata şi de către poliţia locală.

Ratko Mladić comandant al VRS (Војска Републике Српске)

În 22 februarie 2006 presa din Serbia şi din Bosnia au anunţat că se duc negocieri privind predarea lui Ratko Mladić, însă informaţia a fost dezminţită atât de guvernul Uniunii Serbia-Muntenegru, cât şi de TPI. Se spunea că ,,Mladić preferă să moară decât să se predea”. Deşi în Serbia se bucura de popularitate, căutarea lui a fost accelerată deoarece ,,Serbia a fost somată să-l predea, drept condiţie pentru semnarea Acordului de Stabilizare şi Asociere cu U.E.”.

În 26 mai 2011, un bărbat identificat după semnalmente, ca ar fi Ratko Mladić, a fost arestat de către poliţie în nordul Serbiei, într-un sat de lânga graniţa României.

Identitatea sa a fost confirmată în aceeaşi zi printr-un test ADN. Era Ratko Mladic!

Un amănunt minor, poate nu lipsit de importanţă, ministrul sârb de interne, de atunci, Ivica Dacic, este actualul ministru de externe al Serbiei, cel care ,,negociază” asocierea la U.E.

El declară, tot atunci, că ,,Ratko Mladic nu a opus rezistenţă atunci când a fost arestat” şi că ,,nu a fost folosită forţa”, confirmând şi faptul că ,,arestarea a avut loc” după ,,cercetarea câtorva case”, din satul menţionat în comunicatul oficial.

European Commision President Jose Manuel Barroso greets Serbian Prime Minister Ivica Dacic

De altfel, recent, șeful diplomației sârbe, într-un discurs rostit la o conferință organizată de ,,Consiliul argentinian pentru relații internaționale”, a reamintit că ,,aderarea Serbiei ca membru cu drepturi depline la U.E. reprezintă o prioritate absolută a politicii externe a Belgradului”. De asemeni, a mai menţionat că: ,,Vrem să ajungem la un acord, dorim o soluție corectă şi durabilă, dar a fi nevoiţi să recunoaştem acte unilaterale — asta nu vom face niciodată, chiar cu preţul unui eşec al aderării la Uniunea Europeană”.

Este, o aluzie evidentă, la un alt subiect ,,fierbinte” pentru Serbia: recunoaşterea independenţei Kosovo, o altă condiţie impusă de UE, pentru a accede la acest ,,club select”.

„Condamnarea” lui Ratko Mladic, într-un final cu suspans, ar fi o rezolvare ,,parţială” a problemei, dar mai rămâne acest ,,cartof fierbinte” – Kosovo, greu sau imposibil de ,,înghiţit” şi apoi de ,,digerat”, de către prea greu încercatul popor sârb. Pentru ce?

Acesta să fie, oare, preţul aderării la U.E. ?

Războaiele din Iugoslavia sunt o serie de conflicte extrem de violente, izbucnite pe teritoriul fostei Republici Socialiste Federative Iugoslavia între anii 1991-2001, ce au culminat cu bombardamentele NATO, şi apoi cu ,,pacea de la Dayton”. Se mai vorbeşte, uneori, despre ,,războiul din ex-Iugoslavia”, mai rar despre ,,al treilea război balcanic”, dar, de regulă, se foloseşte sintagma ,,butoiul cu pulbere al Balcanilor”. Sau al Europei ! De la caz la caz!ue

Aceste conflicte au opus diferitele grupări etnice sau ale naţiunilor / popoarelor ,,înfrăţite” din fosta Iugoslavie socialisto-comunistă, iar cauzele lor sunt de natură religioasă, politică, economică, culturală şi / sau etnică, fără să existe vreo ordine anume a provocărilor.

Războaiele din Iugoslavia au fost cele mai tragice din Europa de după sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Bilanţul estimativ al victimelor este de 150.000 de morţi, dintre care două treimi sunt civili, iar patru milioane de persoane au fost strămutate ,,relocate”.

Multe dintre personajele ,,cheie” implicate în aceste evenimente au fost sau sunt urmărite penal pentru crime de război sau crime împotriva umanităţii.

De exemplu, Radovan Karadzic, liderul politic al sârbilor bosniaci în războiul 1992-1995, și preşedintele sârb Slobodan Milosevic, care au finanţat şi înarmat forţele sârbe bosniace, au fost acuzaţi de aceleaşi crime. Karadzic a fost condamnat în 2016, de către TPI, şi închis pentru 40 de ani, iar Milosevic a murit în celula sa, în 2006, în timpul perioadei de încarcerare.

Ratko Mladic (centru) și Radovan Karadzic (dreapta)

Dar, n-a fost suficient! Mai trebuiau pedepsiţi capii armatei, generalii, şi de ce nu, chiar poporul sârb, sub o formă sau alta, dacă va fi cazul!

Să analizăm, totuşi, şi evenimentele, care au stat la baza acestui ,,proces al secolului”.

Cea mai sigură sursă, dar şi cea mai contestată, o reprezintă ,,Dosarul ascuns al ,,genocidului” de la Srebrenica” (Le dossier caché du „génocide” de Srebrenica – Recueil de documents, Editions Le Verjus), o carte surprinzătoare, dar bine documentată, prea puţin ştiută în România, sau chiar deloc. Această versiune a fost elaborată cu mare acurateţe, lansată cu ocazia comemorării acestor tragice evenimente (2005), fiind ,,legalizată” în prealabil de TPI.

Există un ,,grup de cercetare Srebrenica” / Srebrenica Research Group”, condus de către Ed Herman, autorul de fapt al ,,dosarului ascuns al genocidului”, care conduce grupul de cercetare şi analiză a documentelor din acest caz, publicând multe  mărturii ,,nepublicate”.

A mai fost publicată o carte, sub titlul ,,Adevărul meu” (,,Ma vérité”), – versiunea franceză a pledoariei pe care Slobodan Milosevic a prezentat-o Tribunalului Penal Internaţional de la Haga, în introducere la apărarea sa, în care o asociaţie denumită ,,Adevăr şi justiţie”, nu a luat partea fostul preşedinte al Iugoslavia, ci a monitorizat informaţiile complet şi corect.

Dacă acest proces a fost ,,procesul secolului„, aşa cum susţinea presa din Franţa sau din alte ţări europene, înregistrările de la audieri ar fi trebuit să fie publice, constante şi abundente. Dar ele au fost ,,mediatizate” doar în perioadele în care procurorul aducea acuzaţii, fără a se vorbi niciodată despre momentele când acuzatul demonstra zădărnicia acuzaţiilor.

„Adevărul meu” a fost destinată să aducă către public ,,un echilibru neglijat de către cronicarii de la Haga”. În acelaşi timp, a permis să fie auzită ,,tragedia iugoslavă”, cu argumente şi realităţi despre care, mult timp, coloanele ziarelor au fost închise ermetic.

Răspunzând acestei manifestări, toată mass-media a repetat, fără nicio rezervă, versiunea oficială, la ,,cinstirea” celor 10 ani (2005), de când forţele sârbe bosniace, preluând controlul asupra oraşului Srebrenica, au executat cu sânge rece circa 7-8000 de prizonieri musulmani, atât civili cât şi militari, în conformitate cu un (presupus) plan conceput în prealabil, cunoscut şi autorizat de principalii lideri ai Republicii Srpska: Radovan Karadzic, generalul Ratko Mladic, şi chiar de către Slobodan Milosevic, pe atunci preşedintele Serbiei.

Prezentarea faptelor, vrea să arate că uciderea civililor nu a apărut, aşa, doar ,,ca un masacru obişnuit”, ci ca un ,,genocid” caracterizat ca fi fiind săvârşit în mod deliberat împotriva populaţiei musulmane, în vederea ,,eliminării” lor din regiune (!?)

Ciudată interpretare oficială pentru incriminarea unor persoane, prin care, uciderea unor civili poate fi incadrată din ,,masacru obişnuit” în ,,genocid”, prin ,,eliminarea lor din regiune”, ceea ce poate fi acceptată ca o ,,strămutare/relocare” – ar fi fost mai simplu şi umanitar şi nicidecum ,,eliminare” prin ucidere. Dar, trebuia găsită o formulă de inculpare, cumva! (n.a.)

Un reputat profesor de drept internaţional şi avocat, de la Universitatea York din Toronto, Michael Mandel, a declarat într-o carte publicată în cadrul ,,Asociaţiei pentru Adevăr şi Justiţie” (2006), că: „Declaraţia Tribunalului, că un genocid a avut loc la Srebrenica, n-a fost coroborată nici de faptele relevate, nici de dreptul invocat”

Mai mult de atât, el a făcut o demonstrație strălucită care ar fi trebuit să atragă atenția, susţinând, de asemenea: „Dacă, cazul Radislav Krstic (un alt general condamnat pentru implicare în masacru) are vreun sens, înseamnă că nu a existat un genocid în Srebrenica”. Concluzia instanţei nu poate fi considerată decât o formă de propagandă şi ca o nouă contribuţie la creşterea impresiei că instanţa este mai degrabă un ,,instrument politic” decât o ,,autoritate juridică„, pentru a parafraza pe cel mai faimos inculpat” (adică, pe Slobodan Milosevic).

Michael Mandel lucrează de mulţi ani cu Grupul de Cercetare Srebrenica, reunind personalităţi anglo-saxone independente, decise ,,să facă lumină” asupra cazului, prin înlăturarea  tuturor prejudecăţilor. Acest grup de cercetare a publicat recent concluziile sale în care se pare că niciuna dintre propunerile care exprimă versiunea oficială a ,,cazului Srebrenica” nu s-a ridicat la o examinare serioasă a faptelor, de la numărul victimelor musulmane la acuzaţia de genocid săvârşit de către forţele sârbe bosniace, prin premeditare şi planificare, două condiţii necesare pentru a stabili dacă această crimă este constituită, fără a mai menţiona responsabilităţile ierarhiei sârbe, care nu s-au îndepărtat niciodată de presupozăţiile Tribunalului de la Haga.

Faptul că au fost făcute execuţii sumare, deci atrocităţi, este fără îndoială pentru toţi colaboratorii grupului. Ei cred, pur şi simplu pe baza analizelor lor, că numărul şi natura victimelor, precum şi ,,contextul general al evenimentelor din Srebrenica au fost prezentate în mod tendenţios” şi că ,,ar trebui reexaminate fără prejudecăţi”.

Pentru a realiza acest lucru, este indispensabil să se pună aceste crime atât în ​​condițiile războiului civil, care a devastat această regiune a Bosniei în 1992, cât şi în desfăşurarea de către principalii protagoniști a unor dispoziţii tactice şi strategice, în cursul anului 1995, ce au precedat şi a pregătit ,,curăţirea” sârbilor din Krajina şi reducerea, mereu cu forţa, a dimensiunii şi a ponderii Republicii Srpska, căruia ,,Acordul de la Dayton” îi va atribui, în cele din urmă, ,,drepturile şi graniţele actuale”.

Aşadar, „Dosarul ascuns al genocidului din Srebrenica” reunește traducerea unui mare număr de texte străine, esenţiale pentru manifestarea adevărului, şi despre care presa în general a păstrat o tăcere totală, prin urmare, vinovată, oricare ar fi fost motivele reale.

Este un document inedit, deoarece nu a putut fi difuzat.

De îndată ce a fost prezentat, a fost denunţat violent de către cercurile musulmane, de Înaltul Comisar Paddy Ashdown, de Ambasada Statelor Unite şi Ambasada Danemarcei, care vorbeau în numele Uniunii Europene. TPII a declarat că este „scandalos şi ruşinos” pentru că   s-au ignorat ,,dovezile stabilite de tribunal la judecarea (în primă instanţă) pentru genocidul comis împotriva musulmanilor din Srebrenica”

Dosarul prezintă, de asemenea, mărturiile personale ale generalului canadian MacKenzie, primul comandant al forţelor ONU de menţinere a păcii, din Sarajevo, şi a oficialului portughez Carlos Martins Branco, fost observator militar al ONU în Bosnia, care spune că ,,liderii bosniaci musulmani ar fi facilitat preluarea Srebrenica de către sârbi în iulie 1995, pentru a-i izola pe plan internaţional, făcându-i să se simtă vinovaţi de greşelile comise”.

Se găsesc şi mărturii despre liderul musulman Nasser Oric și despre oamenii lui ,,care au masacrat civilii sârbi şi au hărțuit această populaţie neîncetat, înainte şi după crearea în Srebrenica a unei zone de securitate a ONU”.

Dosarul mai cuprinde şi un ,,Raport despre Srebrenica”, care a fost elaborat şi publicat, pe 3 septembrie 2002, de către două organisme ale Republicii Srpska: Centrul de documentare și Oficiul guvernamental responsabil de relaţiile cu TPII. Un alt raport s-a întocmit, mai mult în conformitate cu ,,dorinţele comunității internaționale”, dar acest text nu a fost publicat până în prezent, fără să se știe motivul real.

În orice caz, raportul din 2002 arăta indirect că această ,,comunitate”, este preocupată prin pragmatismul său de ,,a impune un adevăr”, în loc să fie ,,interesată de adevăr”.

EPILOG:

,,Este mai putin  important ce pedeapsă îi va aplica Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPII) lui Ratko Mladic, căci, realitatea e alta:

Împotriva ideii unei Bosnia-Herţegovina multi-naţionale şi multi-religioase, ei au câştigat. Profeţii urii ,,au câştigat”. Mladic şi ai săi ,,au câştigat”! Asta e problema” – declaraţia fostului general sârb Jovan Divjak – apărătorul oraşului Sarajevo, făcută pentru AFP.

Sunt sârb, dar am considerat-o întotdeauna ca pe o chestiune personală, ceva privat, şi vreau să aparţin unui popor bosniac-herzegovinian care nu va exista niciodată”, mai spune  octogenarul general, foarte iubit de concetăţenii săi. Urăsc eticheta de ,,bun sârb”.

Astăzi, Jovan Divjak este unul din 3% dintre cetăţenii care refuză să se definească drept croați, sârbi sau bosniaci. Ei sunt ,,alţii” sau ,,ceilalţi”, o categorie statistică ultra-modernă.

Astăzi, în Bosnia, „tinerii sunt cu naţionaliştii” şi „au mai multă ură decât (…) în timpul războiului”, continuă vechiul general care nu se consideră un „disperat”, ci mai degrabă un ,,realist”: ,,Este o luptă, trebuie să luptăm, chiar şi la 3%”

Dar, ,,problema” generalului Divjak este alta: şi el riscă să fie arestat, dar de către autorităţile de la Belgrad, pentru că, în 1992, a dat ordin să se deschidă focul asupra unei coloane a armatei iugoslave, aflate în retragere, fără să fie provocat. Un fost veteran, din acel mizerabil război fratricid, îl consideră trădător pe general, pentru că: ,,Dacă ar fi plecat în SUA ar fi luptat cu pieile roşii, dar, în ţara ta, împotriva poporului tău! E o ruşine!”

Unii sârbi bosniaci cred că au fost ,,trădați”. Reacţiile publice n-au întârziat:

,,Serbia ne-a trădat, îl urăsc pe Tadic” ….. ,,Noi l-am trădat pe cel care trebuia să ne protejeze. Ratko Mladic a fost simbolul naţiunii noastre şi al patriotismului nostru. Noi l-am înjunghiat în inimă” ,,Astăzi mi-e rușine că ,,sunt sârb

Revista presei europene semnala şi ,,poziţia” României, la unison cu alţi ,,optimişti”:

,,Pour la Roumanie, cette arrestation „représente un signal important de l’engagement de la Serbie sur le parcours européen”.  Traducerea, e de prisos.

CONCLUZIE:

,,Biletul de intrare” al Serbiei în U.E., datorat arestării, predării, judecării şi condamnării lui Ratko Mladic, nu va fi (doar) o simplă (şi singură) formalitate.

,,A fost un element important, dar nu înseamnă automat adeziune, nu merge chiar aşa!(ça ne marche pas comme ça – original în text – n.a.), după cum avertizează premierul olandez Mark Rutte – „Trebuie să privim la ansamblul faptelor, pentru fiecare adeziune”…

L’hypocrisie, est la forme la plus abjecte de la violence„……  .

Adaptare după surse :

  • http://www.independent.co.uk/news/world/europe/ratko-mladic-guilty-who-is-bosnia-war-crimes-what-charges-genocide-srebrenica-massacre-serb-general-a8069741.html
  • http://www.b-i-infos.com/dossier_srebrenica.php
  • https://www.myt.mu/sinformer/afp/actualites/495443/pour-le-general-divjak-defenseur-serbe-de-sarajevo-mladic-et-les-siens-ont-quot-gagne-quot.html



Opinii geopolitice pentru România: „Scandalul” spionului sârb Zivkovic, argument pentru recunoașterea Kosovo și o alianță strategică cu Albania în cadrul NATO

Anunțul că Bratislav Zivkovic (foto in centru cu caciula neagra, fata descoperita), liderul grupării cetnicilor din Serbia, a fost expulzat din România pentru tentativă de spionaj împotriva obiectivelor NATO este un semnal de alarmă că sârbo-rușii se uită cu jind la această țară și o vor ingenuncheată prin război informativ. (SRI a luat în colimator un spion sârb, membru al organizației Cetniciki Pokret. Era interesat de documente clasificate referitoare la infrastructura critică şi obiectivele militare naționale)
Trebuie spus că organizația a cărui lider este Zivkovic – asa zisa „Miscare a Cetnicilor”,  rău famată datorită crimelor de război pe care le-au comis membrii ei de-a lungul războaielor din fosta Iugoslavie, este o grupare naționalist șovină profund infiltrată în structurile de securitate din Serbia (armată, poliție, servicii secrete). Întemeietorul ei a fost Vojslav Seselj, la începutul  anilor ’90. Adjunctul lui Seselj a fost fostul presedinte sarb Tomislav Nikolic. In anul 1991, acestia au intemeiat Partidul Radical Sarb (din nou Seselj este presedinte si Nikolic vicepresedinte). Ei au stat in aceasta pozitie nu numai de-a lungul razboaielor din fosta Iugoslavie si Kosovo, dar pana in 2008 cand Nikolic si-a dat demisia din Partidul Radical Sarb – SRS pentru a intemeia Partidul Progresist Sârb – SNS.

Guvernul serbiei sponsor discret al activității cetnice

Mișcarea Cetnicilor și-a extins tot mai mult influența in institutiile de stat din Serbia. Ca exemplu, pe 18 iulie 2009, reprezentanții BIA – Agenției Informative a Serbiei (Bezbednosno Informativna Agencija) au pus coroane la monumentul conducãtorului cetnic Draza Mihajlovic in mijlocul localitatii Ravna Gora. Cu aceasta ocazie, a șinut un discurs ministrul sârb al Diasporei, Srgjan Sreckovic, astfel ca guvernul Serbiei, chiar dacă discret, a fost sponsor al activității cetnice!! 
Această grupare a participat deschis la activități teroriste în Kosova, precum: acte teroriste împotriva populației albaneze, tendințe de epurare etnică, pregătirea și organizarea unităților armate cetnice, participarea lor la organizarea baricadelor din partea de nord a Kosovei.
Se pune întrebarea, dacă liderul unei mișcări șovine ca această „Mișcare a Cetnicilor” care este adânc imprenată în instituțiile sârbe, este prins în România pentru activități de tentativă de spionaj, care trebuie să fie reacția instituțiilor române nu numai la adresa individului, nu numai ca avertisment pentru indivizi ca el, dar și la adresa statului sârb? Se știe că, actualmente, Serbia, este în conul de umbră a influenței Rusiei, loc unde se află și o bază de antrenament pentru spionaj a Federației Ruse (așa zisa „bază militară” de la Nish).
A se vedea:  Pe fondul noului statut special NATO în Serbia, Moscova testează limitele influenței sale asupra guvernului de la Belgrad în problema Bazei de la Niș
Răspunsul vine cât se poate de natural : România trebuie să recunoască independența Kosovei, cât mai repede, cu atât mai bine și să inchege o alianță strategică cu Albania în cadrul NATO! Numai așa se vor opri acțiunile subversive ale unor indivizi sponsorizați statal de panslaviștii ruso-sârbi!
Pentru romaniabreakingnews.roMona Agrigoroaiei / 16 noiembrie 2017



SRI a luat în colimator un spion sârb, membru al organizației Cetniciki Pokret. Era interesat de documente clasificate referitoare la infrastructura critică şi obiectivele militare naționale

Actualizare foto (sursa sri.ro) cu ZIVKOVIC BRATISLAV, decorat cu medalia Sfântul Gheorghe de Federația Rusă.  alături de separatiștii pro ruși din Estul Ucrainei și mai apoi pe drumurile României în căutare de informații sensibile despre făcilitățile militare NATO.

ZIVKOVIC BRATISLAV în Dombas (Estul Ucrainei) mândrindu-se cu steagul separatiștilor pro-ruși

ZIVKOVIC BRATISLAV …cu autobuzul de la Simferopol la Sevastopol, ]n Crimeea anexata de Rusia

ZIVKOVIC BRATISLAV – Medalia Sfantul Gheorghe

ZIVKOVIC BRATISLAV (in centru)

ZIVKOVIC BRATISLAV pe drumurile României…

La data de 14.11.2017, Curtea de Apel Bucureşti a dispus măsura declarării ca indezirabil, pentru o perioadă de 15 ani, din considerente de securitate naţională, a numitului ZIVKOVIC BRATISLAV (cetăţean sârb, născut la data de 12.11.1975) se arată într-un comunicat SRI citat de romaniabreakingnews.ro

Potrivit sursei citate, ZIVKOVIC BRATISLAV (foto), cetățeanul sârb, este comandantul organizaţiei de cetnici din Serbia „Cetniciki Pokret”. Această organizație este cunoscută ca fiind una paramilitară cu orientări naționalist-șoviniste. Acesta a particpat în perioada 2014-2015, de partea separatiştilor pro-ruşi (alături de alţi voluntari sârbi, membri ai organizaţiei) la conflictul din Ucraina.

În cursul anului 2017, ZIVKOVIC BRATISLAV s-a deplasat de mai multe ori în România, cu scopul de a întreprinde activităţi de culegere de informații care, potrivit cadrului legal în domeniu, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale.

ZIVKOVIC a întreprins acte preparatorii de procurare și transmitere a unor secrete de stat unei puteri sau organizații străine, ori agenților acestora, și constituirea de rețele informative pe teritoriul României.

ZIVKOVIC BRATISLAV a manifestat interes pentru obţinerea de documente clasificate referitoare la infrastructura critică şi obiectivele militare naționale, cât și ale aliaților, amplasate în sud-estul României cu intenţia de a afecta parteneriatele noastre strategice.

Toate acțiunile cetățeanului sârb derulate în România au avut un caracter clandestin și un modus operandi specific activităților de spionaj.

Măsurile specifice întreprinse de către Direcţia Generală Contraspionaj a SRI au condus la prevenirea exfiltrării de informaţii clasificate de natură să afecteze interesele de securitate naţională.

Cetățeanul sârb nu a reușit să intre în posesia niciunui document sau informație clasificate.

Evaluarea SRI arată că prezenţa lui ZIVKOVIC BRATISLAV pe teritoriul naţional constituie un risc la adresa securităţii naţionale, motiv pentru care a fost sesizat Ministerul Public, cu propunere de declarare ca indezirabil.

În calitate de autoritate naţională pe profil contraspionaj, SRI a avut ca misiune prioritară prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări la adresa cetățenilor României şi a cooperat în acest caz cu instituţii interne (Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul General pentru Imigrări, respectiv cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti), precum şi cu partenerii noștri externi.




Discordie diplomatică între Ucraina și Serbia! Motivul: mercenarii sârbi care luptă de partea separatiștilor pro-ruși în Estul Ucrainei

Serbia şi-a rechemat pentru consultări ambasadorul la Kiev după ce Ucraina şi-a exprimat via preocupare legată de subiectul „mercenarilor” care luptă alături de rebelii proruşi în estul Ucrainei, informează radio Cernăuți, cu referire la  AFP. 

La finalul unei întrevederi la Belgrad cu ambasadorul, ministrul sârb de externe, Ivica Dacic, a declarat vineri jurnaliştilor că au fost „câteva probleme” în relaţia cu Ucraina.

„Vreau să spun clar că Serbia respectă integritatea (teritorială) a Ucrainei”, a mai spus şeful diplomaţiei, citat de postul de televiziune N1.

Rechemarea ambasadorului sârb de la Kiev a avut loc miercuri, după ce a fost rechemat  ambasadorului Ucrainei la Belgrad, de asemenea pentru a fi purtate mai multe consultări.

Consultările desfăşurate la Kiev, au fost axate pe „problema mercenarilor sârbi care luptă (…) în rândurile soldaţilor ruşi terorişti” în estul Ucrainei, a anunţat într-un comunicat Ministerul ucrainean de Externe.

„În plus, Ucraina este profund preocupată de contactele ilegale ale reprezentanţilor Serbiei cu Crimeea ocupată” – o referinţă la peninsula ucraineană anexată de Rusia în martie 2014 -, a continuat el.

Ivica Dacic precizat că ambasadorul Ucrainei va reveni duminică la Belgrad.

Conflictul care opune separatiştii proruşi forţelor guvernamentale ucrainene a făcut peste 10.000 de morţi de la declanşarea sa în aprilie 2014. Luptele au scăzut în intensitate după semnarea Acordului de la Minsk în februarie 2015, dar ciocnirile se soldează constant cu victime.

Kievul şi occidentalii acuză Rusia că îi sprijină militar pe rebeli, ceea ce Moscova dezminte.

Potrivit AGERPRES, Serbia a refuzat să urmeze Uniunea Europeană, la care doreşte, totuşi, să adere, atunci când aceasta a impus sancţiuni Rusiei legate de conflictul din estul Ucrainei.




CATALONIA, KOSOVO …și insinuarea subliminală a Transilvaniei în ecuație, via euractiv Serbia

Julija Simic, redactorul-șef al EURACTIV, ediția în limba sârbă, scrie recent în articolul Kosovo și Catalonia (nu) sunt identice referitor la poziția U.E. și referendumul ilegal din Catalonia,  că „independența” Cataloniei văzută de  UE și catalogată ca o este o chestiune internă a Spaniei, (în contrast cu problema KOSOVO), nu a ,,căzut” bine ….în Serbia! De fapt, ea a iritat atât de mult această țară balcanică, încât, la un moment dat, Serbia a considerat imperios necesar de a trimite o scrisoare oficială Comisiei Europene pentru a solicita unele clarificări.

Ceea ce m-a intrigat la acest articol, nu a fost atât textul articolului în sine cât trucajul foto care îl ,,însoţea”!

Precum se vede, în imagine, apare radicalul prim-ministru grec Alexis Tsipras, sub privirile pline de blândeţe ale lu` tanti Angelika (Merkel) şi Onkl Jean-Claude (Junker), având-ul în spate, vrând-nevrând, pe ,,năzdrăvanul” Viktoraş (Orban), răsfăţatul clasei.

Cum, tema articolului – Kosovo și Catalonia (nu) sunt identice, este destul de serioasă, trecând peste dihotomia problema catalonă e identică cu cea din Kosovo, suntem surprinș nu de faptul că principalii actori ai diferendului  şi articolului sunt UE şi Serbia, ci, mesajul subliminal indus prin prezența în imaginea trucată , a ,,năzdrăvanului” Viktor Orban. Oare, întâmplător!?

În acele zile de efervescenţă autonomistă din Catalonia, la mijlocul lunii trecute – octombrie -, să nu uităm, că Viktoraş – Orban, era venit pe la Cluj, aşa tam-nesam (,,să aibe grijă de copii”, probabil!?), umblând țanţoş şi fudul, cum stă bine unui grof în prezenţa supușilor săi, şi declarând țâfnos, că: ,,viitorul o să fie în limba maghiară!” (în Transilvania n.r.).

Nu avem date suficiente, dacă unii membrii ai UDMR au fost prezenţi la faţa locului, în Catalonia, în acele zile ,,istorice” pentru UE, pentru schimb de experienţă, susţinere ideologică sau doar ca turişti/gură-cască. Ştim, prea bine, cu toţii, că membrii asociaţiei culturale UDMR, în general au probleme cu limba română, la citit, scris, înţeles, tradus, aşadar, e greu de presupus că s-au înţeles lingvistic cu catalanii. Dar au găsit limbajul comun: secesiunea!

Liderul UDMR – un grof mai mic, Kelemen Hunor, cu obişnuitu-i stil, alunecos/parşiv (perfid), de a vedea problemele comune, nu s-a lansat direct în polemică, ci a trimis la înaintare, coţofenele de serviciu ale UDMR-ului, ca să-şi ,,expună” poziţiile, precum că: ,,Autonomia acestei provincii spaniole reprezintă un model pentru „Ținutul secuiesc„, sau că: ,,Etnicii maghiari din România își doresc ceea ce are în acest moment Catalonia ca autonomie”, etc……

Dar, să ne luminăm, citând direct (text preluat de la Agerpres – n.a.), din declaraţia președintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care sunt dorinţele acestora:

Nu sunt pentru independența Cataloniei și asta pentru că de foarte multe ori am spus că noi (comunitatea maghiară n.r.) dorim autonomie și nu independență. Practic, ceea ce are în acest moment Catalonia ca autonomie ar fi ceea ce ne-am dori și noi, pentru noi în Ținutul secuiesc (…) Totuși, ce se întâmplă acum (în Spania n.r.) este un lucru bun, în sensul în care acum toată lumea vede diferența dintre autonomie și independență. (…) În ultimii 10-15 ani, în București s-a încercat de foarte multe ori să se amestece aceste lucruri, să se spună că e același lucru, dar acum se vede foarte clar că nu e același lucru. Catalanii au autonomie și vor independență (…) Al doilea lucru de care ar trebui să ținem cu toții cont este că dacă unei comunități i se spune în mod constant ,,nu” de la centru, va veni un moment în care comunitatea aceea va spune ‘da’ și poate că acel ,,da” va însemna un lucru rău pentru cei care spun ,,nu”(…) Niciodată nu duce la nimic bun dacă un centru, în cazul nostru Bucureștiul, iar în cazul lor Madridul, spune nu și nu la orice ceri tu. Dacă ți se tot spune ,,nu”, la un moment dat te saturi, cred că este de înțeles. Așa e și cu copilul care cere și nu i se dă, la un moment dat fuge de acasă

CONCLUZIE

Da, este de înţeles!

Noi, aici în România, am înţeles de mult,  ce doresc autonomiştii UDMR-işti!

S-au exprimat foarte clar, culmea – în româneşte, în ultima frază a declaraţiei lor, proprii şi publice: ….,,Dacă ți se tot spune ,,nu”, la un moment dat te saturi, cred că este de înțeles. Așa e și cu copilul care cere și nu i se dă, la un moment dat fuge de acasă !”….

Şi cum sloganul ,,Să aducem Catalonia în Ardeal!”, invocat cu disperare, nu mai are nicio relevanţă, totuşi, să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului! Adică, autonomiştilor maghiari, posibilitatea, şi dreptul, de a reflecta asupra viitorului, ţinând cont că, aşa cum rezultă din articolul d-nei Julija Simic (redactor-șef al EURACTIV.rs.), U.E. încă mai practică standarde duble şi mai dă dovadă de ipocrizie, chiar şi atunci când ,,năzdrăvanii şi răsfăţaţii clasei” perturbă liniştea casei şi a familiei, europene. ,,Home, sweet home!”….

Şi, apropo, mai e un risc! (AVIZ UDMR-ului!)

De a ajunge în situaţia, de neinvidiat, a d-lui Carles Puigdemont, fostul lider catalan.

Şi el a fugit de acasă !

Redau mai jos articolul care a însoțit imaginea care ridică atâte semne de întrebare.

 

Julija Simic, redactorul-șef al EURACTIV .rs : „Iată care este esența chestiunii.

În timp ce instituțiile U.E. și statele membre au respins fără echivoc independența Cataloniei, în urmă cu nouă ani, instituțiile de la Bruxelles și cele mai multe dintre statele membre n-au avut nicio problemă în a recunoaște, ceea ce Belgrad numea, îndreptăţit, ,,o declaraţie unilaterală”,  independeţa provinciei Kosovo, din sudul Serbiei, la graniţa cu Albania.

A fost surprinzător de dur faptul că poziția ,,în bloc” asupra Cataluniei a fost luată în Serbia, fiind, astfel, o dovadă în plus a standardelor duble și ale ipocriziei practicate de U.E.

Şi Bruxelles-ul a mai pus un pic de ,,gaz pe foc”, atunci când purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a spus, stânjenitor în opinia unora, că:

,, (…) Catalonia și Kosovo nu sunt cazuri comparabile, deoarece Spania este un stat membru al U.E.”.

Declarația a determinat consultări urgente la Belgrad, după care premierul, d-na Ana Brnabic a anunțat că Serbia va trimite o scrisoare Comisiei Europene cu o serie de întrebări referitoare la această poziție/atitudine a U.E.

Scrisoarea urma să fie înaintată chiar de către premierul Serbiei în timpul vizitei programate la Bruxelles. D-na Brnabic a spus atunci că, în calitate de persoană angajată ferm în integrarea europeană, insistă să primească un răspuns la întrebarea: ,,de ce situația din Kosovo este diferită de a Cataloniei și dacă legea internațională a fost aplicată, sau nu, şi Serbiei ?”.

Cu toate acestea, inițiativa a fost abandonată repede, iar autoritățile de la Belgrad, care speră într-o adere la U.E. în următorul deceniu, au explicat că ,,Spania a cerut Serbiei să nu trimeată scrisoarea”. Deşi, Spania este una dintre cele cinci state membre ale UE care nu au recunoscut independenţa Kosovo, împreună cu Slovacia, România, Cipru și Grecia.

Ideea, prin care Kosovo nu poate fi considerat un caz special, aparţine ministrului sârb de externe, Ivica Dacic, care a spus că ceea ce i s-a ,,întâmplat” (întâmplător !? – n.a.) Serbiei în 2008 a constituit ,,o încălcare (gravă – n.a.) a dreptului internațional, la fel cum mișcarea Cataloniei nu era în conformitate cu ,,linia” impusă prin dreptul internațional”.

,,Am avertizat că [Kosovo] este o ,,cutie a Pandorei” care nu se va încheia numai cu independența Kosovo”, a declarat Dacic, adăugând că exemplul provinciei Kosovo a arătat că sunt posibile mișcări unilaterale și că, în cele din urmă, sunt ,,punctele fierbinţi” pe care şi-le doresc marile puteri. Credința comună în Serbia este că Washington-ul și Bruxelles-ul sunt ,,arhitecții și susținătorii suveranității provinciei Kosovo”. (1)

După aceste remarci, însă, furtuna ,,s-a mai domolit”, dar președintele Serbiei – Aleksandar Vucic -, a comentat recent cât de greu este pentru fiecare sârb ,,să asculte ipocrizia ,,fără margini” – a U.E. -, în ceea ce  priveşte ,,respectarea integrității teritoriale a Spaniei””.

În timp ce, Madridul ,,a vopsit gardul, doar pe-o parte” (brushed aside – original in text, n.a.), în ceea ce priveşte independența Cataloniei, instalând un ,,îngrijitor” (caretaker – original in text, n.a.) pentru a ,,conduce” regiunea, la Belgrad s-a lansat un dialog intern cu privire la ce trebuie să se facă cu Kosovo. Opoziția declară că este doar un ,,spectacol” menit să ofere un alibi pentru decizia pe care, cineva, trebuie s-o ia (adică, să recunoască Kosovo).

Până în prezent, U.E. s-a abținut de a cere în mod explicit Serbiei să recunoască independenţa Kosovo înainte de aderarea la U.E., în schimb, este ,,stressată” de necesitatea de a vedea o ,,normalizare a relațiilor” în regiune.

Cu sprijinul Rusiei, Serbia a promis că nu va accepta niciodată independența Kosovo, dar, sub presiunea Bruxelles-ului, a fost de acord să redeschidă dialogul cu Pristina, să restabilească transportul și comunicațiile cu fosta provincie.

Așteptăm, cu interes, să vedem cine va face ,,prima mişcare” – Bruxelles sau Belgrad!?”

***

(1) N.A. – În estul Kosovo, lângă localitatea Ferizaj, se află Camp Bondsteel, principala bază a Armatei Statelor Unite, sub comanda KFOR. Baza funcționează (şi) ca sediu NATO pentru Grupul Multinațional de luptă al KFOR (MNBG-E).

Mihai COPEŢCHI-KOPECKY – romaniabreakingnews.ro




Pe fondul noului statut special NATO în Serbia, Moscova testează limitele influenței sale asupra guvernului de la Belgrad în problema Bazei de la Niș

Centrul Umanitar din Nis (o bază militară pentru intervenții în caz de dezastre) a devenit un punct major de presiune al Moscovei asupra Belgradului. Rusia acordă o atenție specială acestui Centru deoarece situația în ansamblu de notă un indicator al temperaturii relațiilor ruso-sârbe și totodată un răspuns la întrebarea dacă Serbia mai este încă sau nu, un stat neutru din punct de vedere militar?

De obicei, presiunile de tipul menționat mai sus, sunt canalizate prin activități diplomatice. Un exemplu recent, președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, s-a întâlnit pe 17 octombrie cu ambasadorul Rusiei Alexander Chepurin, care a subliniat că, din cauza volumului de muncă foarte mare, este necesară, cât mai curând posibil, rezolvarea statutului centrului umanitar ruso-sârb al bazei de la Nis. Președintele Vucic a subliniat că Serbia va fi fidelă în continuare politicii de independență și de neutralitate asumate și în acest sens va continua să dezvolte relațiile bune cu Rusia, în interesul reciproc.

Cabinetul președintelui sârb, Aleksandar Vucic, a declarat că, în timpul întâlniri de marți, 17 octombrie, cu ambasadorul rus în Serbia, Alexander Chepurin l-a îndemnat să rezolve statutul centrului „cât mai curând posibil“ din cauza „volumului activității sale.“

Prim-ministrul sârb Ana Brnabic a spus că „nici Moscova, nici Washington“ nu va influența decizia guvernului său cu privire la statutul centrului.

Motivul real din spatele presiunii rusești îl reprezintă de fapt, nemulțumiriea Moscovei față de noul statut al NATO în Serbia. Recent, personalul și soldații NATO au primit un statut special în Republica Serbia și anume imunitate diplomatică deplină. În schimb acest statut a fost refuzat până acum angajaților ruși ai centrului din baza Niș. Semnătura de pe recentul acord cu NATO al Serbiei îi deranjează cu atât mai mult pe ruși, care niciodată nu au impus sau condiționat un astfel de statut special, pentru nici unul dintre funcționarii ruși aflați în Serbia, din 2014 încoace.

Nu întâmplător, întrevederea Vucic – Chepurin, a avut loc la doar câteva zile după tensionarea relațiilor dintre Vulcic și ambasadorul SUA Kyle Scott. Motivul aparent al tensiunilor ar fi fost situația generalului sârb Vladimir Lazarevic și a altor generali ai armatei sârbe condamnați de Tribunalul Penal Internaţional. Dar după cum scria presa sârbă, cauza reală a oricărei nemulțumiri și tensiuni cu americanii, au ca substrat cooperarea militară sârbă cu Federația Rusă. Iar acum, presiunile venite dinspre Moscova sunt legate tocmai de problemele „umanitare“ ale Centrului de la Niș.

„Se pare că avem soarta țărilor mici”, declara recent Aleksandr Joksimovic, preşedinte al Centrului pentru Politică Externă din Serbia care a comentat în presa sârbă recentele tensiuni și presiuni asupra Serbiei dinspre SUA și Rusia.

„(țări mici n.r.) …care sunt sub presiuni constante, când de la unul, când de la celălalt (SUA-Rusia n.r.). Încrederea, fără îndoială, este subminată de problema Centrului Rus (de la Niș) care a devenit o chestiune de evaluare pe de o parte a neutralității militare și a preferințelor Serbiei către valorile occidentale pe de altă parte. Neîncrederea dintre Occident și Rusia este atât de mare încât centrul Umanitar de la Niș, o instituție care reunește nu mai mult de patruzeci de profesioniști din Rusia și Serbia – devine o problemă de importantă majoră care trebuie discutată la cel mai înalt nivel.

Atribuirea unei de importanțe așa de mari acestui Centru, justificate sau nu, este irelevantă,  pentru că avem o situație în care ni se îngustează spațiul de manevră. Până în prezent, nu există semne de relaxare a relațiilor dintre Rusia și Statele Unite, și vom suferi presiuni, atât timp cât vor dura aceste tensiuni – a conchis Joksimovic.

Întrebarea este care vor fi consecințele refuzului Belgradului de a acorda Centrul rus de la Niș, o poziție privilegiată?

„În cazul unui refuz, deși Rusia este o mare putere mondială, consecințele ar fi destul de mici și s-ar reflecta negativ în câteva puncte de interes”,  a declarat recent pentru presa sârbă analistul Dusan Janjic.

„-Poate fi sfârșitul carierelor politice ale unor oameni care depind diect de sprijinul rus… În problema cooperării economice, de asemenea, nu ar trebui să fie o problemă, dar atunci când vine vorba de Kosovo… Azi, rușii susțin poziția Belgradului…” a spusi Janjic.

Ce doresc de fapt ruși acum?

Statut diplomatic pentru personalul rus din Centrul Umanitar din Nis, protecția față de orice urmărire penală în țara gazdă. Acceptarea pașapoartelor diplomatice ar da poseorilor acestora posibilitatea de a se bucura de această imunitate. Rușii insistă că statutul diplomatic de care ar beneficia Centrul în cauză ar fi un semn „că sunt bine veniți” și insistă, de asemenea, ca nici o autoritate de stat sârbă să nu intre în Centru fără acordul șefului acestuia. Ma doresc inviolabilitatea documentelor și corespondenței, chiar și în cazul unei situații iminente de război. Ca și în cazul misiunilor diplomatice, rușii mai vor ca mărfurile trimise la Centru să fie scutite de taxe vamale sau TVA, și de controlul acestora…

Anterior acestei situații, Statele Unite ale Americii a acuzat Centrul Umanitar ruso-sârbă din Nis  că este de fapt o bază de spionaj în zona balcanilor și a țărilor membre NATO din regiune.

În replică, Ministerul rus de Externe, prin purtatorul de cuvant Maria Zakharova a criticat acuzele Statelor Unite ale Americii,  la adresa Centrul Umanitar ruso-sârb din Nis, ca fiind cu totul absurde.

„Au existat unele, acuzații fanteziste absolut absurde și de neconceput nici în cele mai grave situații din timpul războiului rece. Ei vorbesc despre un presupus cuib de spioni ruși în Balcani, care poate pune contingentul american în Kosovo în pericol“ declarație dată joi (22 iunie), comentând declarațiile unor oficiali americani.

https://www.youtube.com/watch?v=WAs2I3dTYWA

Tot atunci, Statele Unite ale Americii prin secretarul asistent adjunct de stat pentru afaceri europene și eurasiatice, Hoyt Brian Yee, a declarat că „SUA a fost preocupată atât de mult de acest Centru, pentru ceea ce este acum, dar, pentru ceea ce ar putea deveni dacă primește ceea ce Rusia a cerut de la Serbia, un fel de statut special, un statut de imunitate diplomatică“ , a scris Vocea Americii.

Rusia a negat că ar vrea să creeze o instalație militară în Serbia.

Autor: Marian CLENCIU – romaniabreakingnews.ro




Acord cu Guvernul Serbiei privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate. Se va modifica și legea în baza căreia funcționează SRI

A doua sesiune parlamentară a debutat în forță în ceea ce privește informațiile clasificate, schimbul acestora sau noi reglementări privind prevenirea și combaterea terorismului. Nu mai puțin de trei astfel de proiecte au fost înregistrate la Biroul Permanent al Camerei Deputaților potrivit tomisnews.ro, citat de romaniabreakingnews.ro

Primul dintre ele, proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate schimbate, este motivat de „obligația statelor primitoare de a asigura protecția informațiilor clasificate ale statelor emitente pe baza unor principii de securitate stabilite de comun acord, recunoaștea reciprocă a certificatelor de securitate emise cu respectarea reglementărilor naționale ale părților, soluționarea cazurilor de compromitere a informațiilor”.

România urmează să încheie, cu fiecare dintre statele membre NATO și/sau UE, dar și cu alte state, acorduri de securitate ce vor institui cadrul legal necesar realizării schimbului de informații clasificate și care vor sta la baza tuturor activităților ce implică schimbul unor astfel de informații între părțile contractante, efectuat prin intermediul instituțiilor publice sau organizațiilor private.

Obiectul Acordului cu Executivul de la Belgrad îl constituie „protecția reciprocă a informațiilor clasificate în cadrul unor activități ce presupun cooperarea directă între părți sau încheierea și derularea unor contracte clasificate între persoane juridice din România și Serbia. Părțile vor lua măsuri adecvate pentru protecția informațiilor clasificate primite și vor acorda tuturor informațiilor clasificate schimbate un nivel de protecție de securitate corespunzător celui prevăzut pentru propriile informații cu un nivel de clasificare echivalent. Pentru informațiile clasificate de nivel STRICT SECRET și STRICT SECRET DE IMPORTANȚĂ DEOSEBITĂ a fost prevăzut un regim special de protecție, în ceea ce privește multiplicarea, traducerea și distrugerea”.

Prevenirea și combaterea terorismului, în dezbatere publică

În altă ordine de idei, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, inițiată de opt deputați și senatori, printre care și deputatul PSD de Constanța Radu Babuș, punctează faptul că „evaluarea amenințării teroriste la adresa României evidențiază o schimbare de paradigmă, prin trecerea de la o amenințare generică la una punctuală”.

„Principalele surse de risc terorist la adresa securității României sunt de natură externă și se manifestă pe două coordonate: teritoriul național reprezintă preponderent un loc de tranzit sau refugiu în atenția străinilor originari din state ale Orientului Mijlociu Extins și Afganistan sau Pakistan, impactul proceselor de radicalizare islamistă generate de ideologia Daesh (Stat Islamic – n.r.), îndeosebi asupra convertiților. Pe acest fundament, modernizarea cadrului normativ național în materie devine imperios necesar”, se arată în expunerea de motive.

Astfel, se dorește incriminarea în mod expres a faptelor referitoare la: participarea într-o asociere/grup în scopul comiterii de acte teroriste; dobândirea de pregătire în scopuri teroriste; deplasarea în străinătate în scopuri teroriste; finanțarea deplasării în străinătate în scopuri teroriste; organizarea sau facilitarea în orice alt mod a deplasării în străinătate în scopuri teroriste sau terorismul în domeniul nuclear.

Propunerea legislativă se află în dezbatere publică până pe 9 octombrie și doritorii își pot exprima opiniile AICI!

Pe de altă parte, a fost înregistrat la Camera Deputaților pentru dezbatere și propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, inițiată de aceiași opt deputați și senatori. Propunerea dorește să modifice și să completeze legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea SRI pentru a asigura „corelarea cu celelalte prevederi ale cadrului normativ în vigoare”. Astfel, este vizată stipularea expresă a următoarelor atribuții ce revin SRI: execută intervenția antiteroristă și contrateroristă sau intervenția pirotehnică la dispozitive amplasate în scopul tulburării ordinii publice, vătămării integrității corporale, sănătăți persoanelor, punerii în pericol a vieții sau provocării de daune proprietății publice ori private.

De asemenea, propunerea se află în dezbatere publică până pe 9 octombrie și doritorii își pot exprima opiniile AICI!




Incendiar! Dezvăluiri despre planul secret al lui Iosif Broz Tito! …o Românie ciuntită pe post de „Republica Socialistă Valahia” (Iugoslavă) cu capitala la București

planul_tito_iugoslavia_mare_peste-romania_albania_grecia_romaniabreakingnews_ro

Există  istorici care afirmă că Tito avea în plan o Iugoslavie mult mai mare, mai puternică, nu doar o putere regională, ci chiar mondială! Acesta este subiectul cel mai titrat zilele acestea în mediile de presă din spațiul defunctei Iugoslavii și care în mod ciudat, par a inflama creierul și așa înfierbântat al iredentismului sârb, pe fondul zbaterilor rusești de a controla balcanii, zbateri care au inflamat realațiile dintre Serbia, Muntenegru și Rusia pe de o parte, prin încercările de atentate teroriste puse la cale pentru a deturna parcursul spre NATO și UE al primelor două. În acest sens un procuror special investighează deja un complot ce viza scrutinul parlamentar din Muntenegru, prin care un grup de „naționaliști ruși” intenționau asasinarea premierului Milo Djukanovici în scopul propulsării la putere a unei formațiuni de opoziție, relatează site-ul agenției Reuters.

Iosip Broz Tito

Iosip Broz Tito

Există mulți care mai simt și astăzi nostalgia Iugoslaviei, recurgând mereu la argumentul că pe vremea lui Tito și a Iugoslaviei s-a trăit mai bine, pentru că exista o viață lipsită de griji și mult mai sigură, în timp ce alții cred că Iugoslavia era o creație artificială, care prin forță a ținut de zeci de ani la un loc împreună națiuni și etnii diferite.  Dar cine știe ce soarta ar fi avut Iugoslavia dacă s-ar fi făcut public din timp un plan mai puțin cunoscut al lui Iosif Broz Tito se întreabă astâzi istorici dar și jurnaliști din spațiul fostei Iugoslavii. Unii istorici cred că Tito a dorit o Iugoslavie mai mare, mai puternic, nu doar o putere regională, ci și chiar una de talie mondială susțin aceste medii.

A se vedea  express.hrba.n1info.comdnevno24.com și Blic

Pentru prima dată, omul de știință american Sabrina Petra Ramet, profesor de științe politice la Universitatea de Științe și Tehnologie a Norvegiei,  a făcut dezvăluiri  despre existența acestui plan secret, pentru un cotidian din SerbiaBlic, unde a argumentat că Tito a dorit să creeze o Iugoslavie, care ar fi inclus zonele de frontieră din jurul Iugoslaviei:  Grecia, Albania, Bulgaria, cel puțin o parte din provincia austriacă Carintia, precum și întreaga provincie italiană  Friuli. Printre susținătorii iredentismului iugoslav cu astfel de viziuni ale Iugoslaviei mari au fost înainte monarhiști dar și republicanii (de orientare socialistă) în epoca de dinaintea crearei Iugoslaviei din 1918.

Sabrina Ramet, amintește pentru Blic,  declarația politicianului Svetozar Pribćevići care afirma că  „Iugoslavia ar trebui să se extindă de la Soci  la Salonic”. Privind această hartă, poate că cel mai ciudat lucru îl reprezintă faptul că sunt înglobate în componența Iugoslaviei teritorii din Bulgaria și Albania. (Foto – contur plin cu verde)

iugoslavaia_mare

Cu toate acestea, viziunea nu este departe de adevăr, dacă luăm în considerare că a existat o mișcarea politică  – „ Zveno” în  Bulgaria , care a sprijinit ideea de a transforma Bulgaria și Albania într-un stat comun al  slavilor de sud.  Mai mult, organizația  Zveno a participat chiar la lovitura de stat în  Bulgaria anului 1934.  Atunci, ei  au cerut o alianță cu Franța și includerea Bulgariei în Iugoslavia! Câțiva ani mai târziu chiar și guvernul britanic în timpul celui de-al doilea război mondial, a sprijinit ideea de a crea o Iugoslavie mare, ca răspuns la aderarea Bulgariei la puterile Axei. Mulți au uiat că după al doilea război mondial, Iugoslavia lui Tito a declara că  Trieste și întreaga Karınca, inclusiv Carintia din Austria aparțin Iugoslaviei!  „Ne – a scăpat  Carintia, dar condițiile internaționale erau de așa natură încât a trebuit să o părăsim temporar. Carintia este al teritoriul nostru și vom lupta pentru el” – declara Tito câțiva ani mai târziu.

planul_tito_iugoslavia_mare_peste-romania_albania_grecia_romaniabreakingnews_ro
In plus, a existat o hartă foarte interesantă după cum mărturisește istoricul Sabrina Ramet, hartă care reprezintă  proiectul pentru  o Iugoslaviei,  care la vremea aceea după cum plănuia Tito,  părea să aibă  în parte sorți de izbândă, cu excepția a două cazuri:

* Această viziune a mareșalului Tito a inclus Albania și părți din România și Grecia, inclusiv Salonic !

* A existat un acord  între Tito și  omul politic bulgar Dimitrov, care stipula integrarea Bulgariei în comunitatea țărilor Iugoslave.

Autorul acestei neobișnuite hărți  subliniază faptul că într – un „univers paralel”, dacă revoluția comunistă din Grecia ar fi reușit iar SUA, Marea Britanie și occidentul nu ar fi reușit să impună „regimul coloneilor”, planul acestei Iugoslavi ar fi reușit cel puțin parțial, aducand câștig de teritorii desprinse din Grecia  și alăturate Iugoslaviei. Același lucru este valabil pentru Valahia/Țara Românească, fostul principat, și astăzi o provincie istorică a României care puțin probabil să fi fost alipită Iugoslaviei. Dacă prin absurd ar fi existat această  șansă   și mai puțin probabil ar fi avut loc  scenariul extinderii  Iugoslaviei până la Istanbul.

tito_si_iugoslavia_mare

Fierbințeala iredentismului sârb cu gandul la Iugoslavia Mare în ziarul dnevno24.com

Dincolo de fierbințelile iredentismului sârb, care acum sunt umflate la maxim cu aceste dezvăluiri, se pot pune o sumedie de întrebări punctuale despre acest plan care trebuie judecat la rece din perspectiva fiecărei națiuni vizate de acesta  și neapărat în lumina celor petrecute în războiul civil din Iugoslvia, unde atrocitățile sârbilor împotriva croaților, bosniacilor, albanezilor și a altor etnici au oripilat o lume întregă. Ca o concluzie putem nota stranietatea harții cu pricina care se suprapune mai vechilor narative bolșevice / sovietice cu privire la România și anume Transilvania înglobată în Republica Socialistă Ungaria, iar Moldova istorică desprinsă de Republica Valahia și  înglobată într-o Moldovă mare sovietică. Să ne amintim și de încercările sovietice din anii `50, de a reorganiza economic țările comuniste prin care cel puțin față de România se viza la fel de straniu o uniune economica agrară între sudul României și Bulgaria, fară industrie, iar pentru Moldova istorică o altă viziune economică prin care să fie ruptă de sud și „mai legată de RSSM peste râul Prut”.  Iată cum „Toate-s vechi si nouă toate” după cum spunea marele Mihai Eminescu.

Ce este de fapt cu acest Panslavism, unealtă geopolitică atât pentru iredentismul sârb cât și pentru naționalismul rus?

Panslavismul este o viziune politică concretizată pentru prima dată la mijlocul secolului al XIX-lea, ca mișcare social-politică ce urmărea ca scop declarat unirea tuturor popoarelor slave. Atenția principală era îndreptată către Balcani, unde slavii sudici erau guvernați de două mari imperii: Austro-Ungaria și Imperiul Otoman. De Panslavism s-a fost folosit ca unealtă politică atât de Imperiul Țarist – Rus cât și de Uniunea Sovietică.

Mișcare a început odată cu încheierea războaielor din anul 1815. Odată cu încheierea păcii, conducătorii europeni au încercat să restabilească status quo-ul antebelic. Reprezentantul Austro-Ungariei la Congresul de la Viena, Metternich, și-a dat seama că cea mai mare amenințare la adresa acestui status-quo în Austria erau mișcările naționalităților imperiului, care doreau independența. Supușii împăratului de la Viena erau membri a numeroase grupuri etnice, (italieni, români, unguri, etc), proporția de slavi fiind foarte ridicată.

Prima convenție panslavă s-a ținut la Praga – Boemia în 1848, în timp ce mișcarea slavilor sudici a devenit activă după ce Serbia și-a obținut îndependența de sub dominația Imperiului Otoman. În acest timp, în Austria a fost pusă în practică o politică internă represivă pentru a pune stavilă naționalismului care amenința unitatea imperiului.

Panslavismul din Balcani a fost total diferit de cel din Europa Centrală, orientându-se fără echivoc către obținerea sprijinului Rusiei. Mișcarea panslavă sudică era apărătoarea obținerii independenței de sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Otoman. Sârbii căutau să-i unească pe toți slavii balcanici sub conducerea lor. Serbia, imediat după cucerirea independenței, era un stat mic și, în ciuda instabilității Imperiului Austro-Ungar, acesta din urmă era un adversar redutabila al Serbiei. În această situație, ideea implicării în conflict a Rusiei a părut o alegere bună.

În 1806 și mai apoi în 1815, Serbia și-a consolidat independența față de otomani. Imediat după obținerea independenței, sârbii au început să caute să extindă controlul tânărului lor stat asupra tuturor slavilor din balcani dar și peste românii balcanici.

Cum a ajuns Serbia să se extindă și să înglobeze vechi teritorii ale românilor – Timocul

romanii din Serbia

romanii din Serbia

Miloș Obrenovici, un luptător sârb pentru eliberarea de sub dominația otomană, obține în aprilie 1815 autonomia Serbiei, în limitele Pașalâcului de Belgrad, reușind anexarea zonei locuite de românii apuseni dintre Morava de Est și Timoc, însă nu cucerește Timocul și Craina. La Pacea de la Adrianopole din 1829 și prin Hatișeriful de la 1830, Miloș Obrenovici solicită anexarea județelor majoritar românești, Timoc și Craina. Printr-o intervenție militară trei ani mai târziu, acestea sunt ocupate, iar granița cu Bulgaria este stabilită pe râul Timoc. În acest mod, se realizează pentru prima oară despărțirea românilor din Timocul sârbesc de cei din Timocul bulgar. De asemenea, pentru prima dată în istoria sa, Serbia reușește să se învecineze cu Țara Românească. În 1833 ocupă de facto militar Timocul, dezlânțuind groază printre români. Preoții învățătorii și notabilitățile locale (etnici români) sunt uciși iar în locul lor sunt aduși sârbi care începînd cu acel an interzic limba română, botezul cu nume românești.

Despre ocuparea militara sârbă a Timocului la 1833. Mărturie video la RBN Press despre deznaționalizarile și opresiunile sârbe la adresa românilor din Timoc – Interviu cu Natașa Tosic, președinta Mișcării Democrate a Românilor din Serbia (25 august 2014) https://romaniabreakingnews.ro/natasa-tosic-marturie-video-despre-ocupatia-militara-sarba-a-timocului-romanesc-1833-2014/

Pe timpul Austro-Ungariei, slavii sudici erau împărțiți în mai multe entități: slovenii (Steiermark/Štajerska, Kärnten/Koroška, Görz/Goricija, Krain/Krajn) și sârbii (în Bosnia) în zona austriacă, croații și sârbii în zona maghiară (în regatul autonom Croația). Datorită pozițiilor diferite încadrul imperiului, scopurile slavilor sudici difereau în rândurile diferitelor grupuri etnice. O alternativă puternică la panslavism era austroslavismul, activă în special în rândul slovenilor. Datorită faptului că sârbii erau distribuiți în mai multe provincii, cât și datorită legăturilor lor speciale cu statul independent Serbia, ei se numărau printre cei mai puternici susținători ai independenței slavilor de sud față de Austria.

Deși la încheierea primului război mondial s-a creat Regatul Iugoslaviei sub coroana sârbă și cei mai mulți slavi sudici au fost uniți într-un singur stat, o mare problema a reprezentat-o tendințele opresiv-dominatoare ale sârbilor.

Panslavismul timpuriu a surescitat ceva interes printre polonezi, dar această orientare și-a pierdut din importanță datorită dominației Rusiei, care în timp ce vorbea despre eliberarea altor popoare slave prin acțiunile frățești ruse, în zonele pe care le stăpânea în Polonia ducea o politică opresivă. Așa au realizat polonezi cam ce este panslavismul. Panslaviștii ruși aveau o atitudine ambiguă față de polonezi, reprezentanți pe de-o parte ai unei națiuni slave, dar pe de altă parte, reprezentanți ai unuia dintre cei mai puternici adversari istorici ai Rusiei, Papalitatea Romană. Influența panslavismului secolului al XIX-lea a avut o influență mică asupra polonezilor, cu excepția simpatiei pentru alte națiuni slave aflate sub dominație străină și care se luptau pentru câștigarea independenței. După ce Polonia și-a recucerit independența de sub dominația prusacilor, austriecilor și rușilor în 1918, nici o forță politică responsabilă din Polonia nu a avut în programul lor o prevedere panslavă. În timpul epocii comuniste în Polonia, URSS-ul a folosit unealta panslavistă pentru justificarea controlului exercitat asupra fraților polonezi.

Autor: Marian CLENCIU romaniabreakingnews.ro




Deputatul Andrei Daniel Gheorghe „trage de mânecă” MAE pentru situația românului timocean umilit la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie

Deputaul PNL Andrei Daniel Gheorghe, a depus în Parlamentul României o interpeleare către Ministerul Afacerilor Externe – Ministru Lăzăr Comănescu și Ministerul Justiției – Ministru Raluca Prună ( http://www.cdep.ro/interpel/2016/i10690A.pdf ), prin care se atrage atenția asupra activității celor două Ministere cu referire la situația românilor timoceni, care în loc să fie sprijiniți de Statul Român, se lovesc frecvent de piedicile și chiar mai mult, de abuzurile funcționarilor care ar trebui să acorde tot concursul și sprijinul acestora. Subiectul cadru al acestei interpelări îl constituie un caz deosebit de grav, petrecut recent la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, în sediul căreia un student român din Timoc, Aleksander Savici, a fost pur și simplu umilit de funcționarii ANC.  Cazul a fost expus de jurnalromanesc.ro și mediatizat de Romania Breaking News – RBN Press. ( A se vedea mai mult aici: ROMÂN DIN SERBIA, UMILIT LA SEDIUL AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE! )

Aleksander Savici este unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai studenților timoceni de la Craiova, vicepreședinte al Asociației Studenților Timoceni, vecepreședinte al Asociației „Renașterea Românilor din Serbia” și secretar general al Consiliului Românilor de Pretutindeni. Tânărul este cunoscut în mediul asociativ românesc din Serbia de Răsărit pentru consecvența cu care se luptă pentru respectarea drepturilor românilor din Valea Timocului.

Interpelarea domnului deputat Andrei Daniel Gheorghe ( PNL):

gheorghe_andrei_daniel

Andrei Daniel Gheorghe

Am urmărit de-a lungul anilor cum Ministerul de Externe și alte ministere ori structuri departamentale au tratat cu dezinteres chestiunea românilor care trăiesc în estul și sud estul Serbiei, în zona cunoscută drept Valea Timocului. Acești români, despre care surse neoficiale spun că numărul lor se ridică la peste 300.000 de persoane, fac parte dintr-o largă comunitate românească de Ia sud de Dunăre, întinsă în Serbia și în Bulgaria pe fix coordonatele identice pe care în antichitate se afla Tribalia, ținut al strămoșilor noștri de pe malul sudic al Dunării. În loc să dea curs ințiativelor legislative care vizează liberalizarea regimului de acordare a cetățeniei pentru românii din afara granițeior, ministerele dumneavoastră dar și guvernul nu au făcut decât să blocheze constant inițiativele parlamentare care vizau acest lucru și au acuzat în mod ciudat pe inițiatori că ar incălca nici mai mult nici mai puțin decât drepturile cetățenilor străini care ar dori să se stabilească la noi în țară, așa cum mi s-a intâmplat și mie în cazul plx nr.1 89/2016 al cărei inițiator sunt și pe care dumneavostră, guvernul, o propuneți spre respingere.

Mai departe vă transmit preluarea integrală de pe pagina  jurnalromânesc.ro, conform informațiilor RBN press, a istorisirii peripețiilor tânărului student român din Timoc, Aleksander Savici, trăite în relația cu ANC-ul.( ROMÂN DIN SERBIA, UMILIT LA SEDIUL AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE )

15003421_1651036331860826_1120645686416917548_o

HARTA ANTICĂ A TRIBALIEI

HARTA ANTICĂ A TRIBALIEI

Dorian Theodor CLENCIU –  romaniabreakingnews.ro