KGB vs DSS / Comploturile politico-militare, date istorice, dezvaluiri și controverse în conferința publică de la IRRD`89

În contextul aniversării a 30 de ani de la izbucnirea, desfășurarea și victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, IRRD 1989 a realizat o nouă conferință publică, în ziua de 21 februarie 2019, dedicată comploturilor politico-militare care au încercat să pună în dificultate regimul Ceaușescu, precum și relația dintre KGB și Securitate. Modul în care serviciile de informații sovietice și occidentale au fost implicate în realizarea unora dintre aceste comploturi, participanții la aceste comploturi, biografiile lor profesionale și politice, rolul și locul fostului Departament al Securității Statului (DSS) în lichidarea acestor comploturi, relevanța lor în economia prăbușirii regimului Ceaușescu și nu numai, au fost subiectele abordate în cadrul acestei conferințe. Au conferențiat istoricii dr. Florian BANU (Consilier CNSAS) și dr. Constantin CORNEANU (Director General-adjunct al IRRD 1989). Pe parcursul conferinței au intervenit Gelu Voican VOICULESCU (Director General al IRRD 1989), Petre ROMAN (membru în Colegiul Național al IRRD 1989), generalul de brigadă (r) Vasile MĂLUREANU (fost coordonator la nivel central al activității informative pe profilul antisubversiune – Direcția I Informații Interne din cadrul DSS, respectiv Diviziunea A – Apărarea Constituției din Serviciul Român de Informații), jurnaliști, istorici, revoluționari.

Referitor la această confruntare dintre KGB și Securitate, istoricii dr. Florian BANU (Consilier CNSAS) și dr. Constantin CORNEANU (Director General-adjunct al IRRD 1989) au menționat faptul că precursoarea UM 0110 (anti-KGB), viitoarea UM 0920/A din structura Direcției Generale de Informații Externe (DGIE) își are originea în ordinul primit de către generalul Nicolae Doicaru, la începutul anului 1963, din partea ministrului Alexandru Drăghici, de a se constitui o unitate specială care să apere ambasadele și agențiile economice românești din țările socialiste de atenția serviciilor in­for­mative și contrainformative ale aliaților din Tratatul de la Varșovia. Șeful DGIE, Nicolae Doicaru, va interpreta într-un mod ciudat ordinul lui Alexandru Drăghici și va înfiin­ța un serviciu a cărui principală misiune era aceea de a recruta diplomați occidentali acreditați în diverse capitale din spațiul dominat de sovietici. La sfârșitul anului 1965, colonelul Constantin Iosif, prieten cu generalul Nicolae Doicaru, a devenit șeful a ceea ce s-a numit la început Biroul Țări Socialiste din cadrul Direcției Generale de Informații și, mai apoi, locțiitor al serviciului de informații orientat spre țările socialiste.

În primăvara anului 1969, ca urmare a reorganizării activității și structurii DGIE, Biroul Țări Socialiste a primit și sarcini de natură contrainformativă, devenind o unitate inde­pen­dentă, sub comanda aceluiași colonel Constantin Iosif. În 1973, după reorganizarea Di­recției a III-a Contraspionaj și debarcarea generalului-maior Neagu Cosma de la con­du­cerea acesteia, UM 0920 (DIE) a preluat și nucleul special din cadrul Direcției a III-a care se ocupa cu combaterea spionajului din țările socialiste și verificarea loialității mem­brilor CC al PCR. Contraspionajul descoperise trădările din DIE, faptul că o serie întreagă de ofițeri DIE aflați la post erau deconspirați, încă din plecare, iar unii dintre agenții din exterior ai Direcției a III-a căzuseră în mâna contraspionajului occidental, ca urmare a unei „indiscreții” venite de la DIE. Ordinul prin care Direcției a III-a i-au fost limitate o serie de prerogative în muncă purta numărul „000235” (Strict-secret de importanță deosebită), adică numărul de la mașina de serviciu a lui Ion Mihai Pacepa. Prin acest ordin spionajul românesc prelua în totalitate contraspionajul în sensul că au fost desființate rezidențele create, lichidate punctele de contraspionaj create în străinătate, dar instaurată obligația de a preda acestor organe orice informator de contraspionaj care pleca în străinătate definitiv sau pentru o perioadă mai îndelungată.

Noua unitate (UM 0920/A) se va afla, în continuare, sub comanda colonelului Constantin Iosif care va fi cooptat și în consiliul de conducere al DIE. În ancheta întreprinsă în 1978, după dezertarea generalului Ion Mihai Pacepa, se va releva faptul că șeful UM 0920/A minimalizase pe orice cale pericolul pe care-l prezenta activitatea serviciilor de informații din țările socialiste pentru cadrele din DIE. În 1977, UM 0920/A va trece sub coordonarea directă a ministrului de Interne, Teodor Coman, și a generalului Nicolae Pleșiță. Ofițerii DIE au mărturisit, în cursul an­chetei din 1978, faptul că au fost distruse, din ordinul colonelului Constantin Iosif, nu­me­roase documente referitoare la introducerea de tehnică operativă în domiciliile unor oa­meni pe care nu-i agreau, respectiv Mircea Malița, Nicolae Militaru precum și alți dem­ni­tari comuniști din epocă. Colonelul Ion Păduraru (DIE) va raporta faptul că șeful UM 0920/A a distrus toate materialele cu privire la persoanele suspecte că ar lucra pentru un serviciu de informații din țările socialiste. Ancheta internă efectuată în 1978 va releva faptul că UM 0920/A a instalat tehnică operativă și a desfășurat activități contrainformative fără aprobări legale de la organele în drept chiar și împotriva cadrelor de conducere din aparatul de stat și, totodată, au prelucrat cu mijloace TO și filajul de care dispunea UM 0920/A pe cine au dorit Nicolae Doicaru și Ion Mihai Pacepa, atât din Ministerul de Interne, cât și din alte instituții. UM 0920/A a fost folosită și de Emil Bobu, cu prilejul Plenarei CC al PCR din aprilie 1974, pentru a-i supraveghea pe unii activiști ai PCR care nu prea mai erau de acord cu Nicolae Ceaușescu și cu a sa politică. Într-un interviu acordat postului de televiziune Duna TV, fostul general de securitate Ion Mihai Pacepa a declarat că Ion Iliescu a fost interceptat ani de zile cu microfoanele tip «UM 0920/A», încă din anul 1972.

Ofițerii UM 0920/A au participat la acțiuni de filaj și supra­veghere informativă și a membrilor marcanți ai Consiliului de Stat, prim-miniștrilor sau a secretarilor CC al PCR urmărindu-se verificarea loialității acestora față de PCR și față de Nicolae Ceaușescu. După defectarea lui Ion Mihai Pacepa (23 iulie 1978), UM 0920/A va deveni UM 0110 (denumită codificat „Contraspionaj Est” sau „anti-KGB”). În decembrie 1989, UM 0110 avea în componența sa 304 persoane, dintre care 264 ofițeri, care lucrau în patru servicii informative. Două dintre aceste servicii se ocupau de URSS, unul de Ungaria și Iugoslavia, celălalt de RDG și celelalte state socialiste. La comanda UM 0110 a rămas colonelul Constantin Iosif, devenit, mai apoi, general, până în 1986 când a fost înlocuit cu generalul-maior Victor Neculcioiu.

În preocupările ofițerilor UM 0110 se vor afla, cu precădere, toți cei care aveau studii militare/civile în URSS sau manifestau simpatii față de Uniunea Sovietică. Într-un document din 18 iulie 1995 înaintat de către MApN către senatorul Șerban Săndulescu (PNȚcd), membru al Comisiei parlamentare pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, se menționa faptul că primele cadre ale MApN au plecat la studii militare în URSS în 1948, prima promoție de ofițeri absolvenți fiind în 1950, iar ultima în 1967. În total, 1.858 de ofițeri ai MApN au absolvit academii și școli militare, precum și cursuri de perfecționare (specializare) în URSS. 816 ofițeri au absolvit academii militare, cu durata de 2 – 7 ani, astfel: 1) 161 la academii militare generale de comandă și stat-major (Academia Militară Superioară „K. E. Voroșilov” și Academia Militară „Mihail B. Frunze”); 2) 348 la academii militare cu profil de armă (artilerie, blindate, geniu, transmisiuni, transporturi, chimie și radiolocație); 3) 257 la academii militare cu profil tehnico-ingineresc; 4) 33 la Academia de Spate și Apro­vizionare; 5) 17 la Academia Militară Politică „V. I. Lenin. Acestor ofițeri li se vor adăuga 348 de ofițeri care au absolvit școli militare cu durata de 1 – 3 ani din diferite specialități militare, precum și 704 ofițeri care au absolvit cursuri de perfecționare pe linie de comandă, stat-major, servicii și asistență medicală. La data întocmirii documentului, 1.827 dintre acești ofițeri nu mai lucrau în MApN fiind scoși din evidența rezervei militare, adică nu mai aveau nicio obligație militară. Ceilalți 41 ofițeri, au vârsta cuprinsă între 51 și 60 de ani, îndeplinesc cu competență funcții pe linie de comandă, stat-major, tehnică, învățământ și cercetare științifică, fiind apreciați în notările de serviciu, preponderent, ca ofițeri foarte buni”, menționa MApN. Direcția Personal din Ministerul de Interne a comunicat că în urma analizelor efectuate a rezultat faptul că în perioada 1948 – 1968 nu au fost trimise cadre ale Ministerului de Interne la studii academice sau de nivel superior în URSS. Însă, 1.000 de cadre ale Ministerului de Interne au efectuat stagii de perfecționare (specializare) la instituții de învățământ civil sau militar din URSS. În 1995 nu se mai aflau în activitate niciunul dintre acești oameni.

În contextul denigrării Revoluției Române din Decembrie 1989, presa post-decembristă a menționat existența unor generali (Nicolae Militaru, Vasile Ionel, Marin M. Pancea, Gheorghe Logofătu etc.) și a unor ofițeri superiori din MApN care ar fi lucrat pentru GRU sau KGB, însă dovezile, cu excepția unor supoziții, nu au fost făcute publice niciodată în condițiile în care se păstrează misterul asupra destinului dosarelor din arhiva fostei UM 0110 (anti-KGB), precum și al dosarelor fostei Direcții a IV-a Contrainformații militare. Istoricul Marius Oprea consemnează, privitor la arhiva UM 0110, faptul că, după o sursă anonimă, o mare parte a arhivei UM 0110, circa 40.000 de pagini, depozitată la Iași, a fost transferată în 1994 – 1995 către București. În lucrarea Cazul Timofte – KGB…, jurnalistul Alexandru Mihăilă reproduce în facsimil (p. 322) raportul din 10 aprilie 2001 al colonelului Constantin Muraru din SRI în care se menționează faptul că înainte de anul 1996, dar și după aceea, a apărut solicitarea „inventarierii tuturor persoanelor ce au făcut obiectul preocupărilor pe linia contraspionajului sovietic (a fostei UM 0110) cu precizarea necesității valorificării datelor și informațiilor pe care le dețineau foștii lucrători ai UM 0110, activi sau în rezervă, cunoscut fiind faptul că pe acel profil de muncă arhiva nu s-a conservat”. Istoricul britanic dr. Dennis Deletant declara, într-un interviu apărut în săptămânalul Prezent, că  marile mistere, care continuă să învăluie istoria Securității, și care trebuie să fie developate opiniei publice, și nu numai, se referă la: 1) stabilirea influenței pe care a avut-o KGB la începuturile Securității, în 1948; 2) care a fost politica de cadre a Securității înainte de 1965 și după; 3) care au fost țintele UM 0110; 4) unde sunt banii din conturile fostului DSS și 5) care sunt politicienii din Occident și din partidele socialiste vest-europene care au primit bani de la regimul Ceaușescu sau au întreținut relații cu Securitatea română.

Referindu-se la o posibilă implicare a serviciilor de informații sovietice (KGB&GRU) într-o conspirație împotriva lui Nicolae Ceaușescu în anii ꞌ80, fostul șef al Direcției a IV-a Contrainformații Militare, generalul-locotenent (r) Vasile Gheorghe, va declara, cu re­ferire la Nicolae Militaru, într-un interviu acordat jurnalistei Angela Băcescu în martie 1991, că sunt lipsite de temei susținerile generalului, privind amploarea legăturilor pe care le-ar fi avut în rândul generalilor și a altor categorii de militari activi. În realitate aceste legături se refereau la câțiva rezerviști, nemulțumiți și ei, pentru măsurile administrative luate împotriva lor.

O serie de mărturii ale fostului ministru al Apărării Naționale, generalul (r) Con­stantin Olteanu, referitoare la incidentul din 18 februarie 1978 (conversații intime cu generalii sovietici în afara cadrului oficial) care a permis îndepărtarea lui Nicolae Militaru din MApN pe motiv de apartenență la GRU, au născut numeroase întrebări: a fost Nicolae Militaru agent secret al GRU sau doar un susținător al politicii URSS în cadrul Tratatului de la Varșovia și în lume? Inexistența în circuitul istoriografic a unor docu­mente din dosarele Direcției a IV-a Contrainformații militare a DSS, cu referire la Nicolae Mili­taru, amplifică misterul asupra acestui ofițer și a rolului său în confruntarea dintre comunitatea de intelligence a României socialiste, susținătoare a politicii interne și externe a lui Nicolae Ceaușescu, și KGB&GRU, ca instrumente de putere ale Uniunii Sovietice.

Direcția a IV-a Contrainformații militare va încerca, conform declarațiilor făcute de către generalul-maior Constantin Nuță lui Constantin Olteanu, să forțeze o mărturisire completă a lui Nicolae Militaru, în condițiile în care cei de la contrain­for­mații militare, nu au cunoscut din timp despre faptul că va avea loc o asemenea discuție, nu au dirijat special un informator și nici nu au avut instalată tehnică operativă. Fostul ministru al Apărării Naționale, Constantin Olteanu, nu a crezut versiunea privitoare la surpriza pe care GRU și Nicolae Militaru au produs-o ofițerilor Direcției a IV-a Contrainformații militare, iar Nicolae Ceaușescu nu s-a grăbit să-l schimbe din funcție, imediat, pe generalul-colonel Nicolae Militaru. Nicolae Militaru a rămas în funcția de ministru-adjunct al Ministerului Construcțiilor Industriale până la data de 8 februarie 1984, deși pe 4 aprilie 1983 a fost trecut în rezervă și pensionat din MApN. Totodată, a rămas membru supleant al CC al PCR până la 22 noiembrie 1984, nemaifiind ales la Congresul al XIII-lea al PCR. Beneficiind de o asemenea calitate a putut să se interneze la Spitalul „Elias” unde l-a reîntâlnit pe Ion Iliescu care venise într-o vizită la Valter Roman. Menționăm faptul că la 17 aprilie 1983, Nicolae Militaru i-a scris lui Nicolae Ceaușescu cerându-i să fie numit la comanda Academiei Militare a Republicii Socialiste România. După întâlnirea cu Ion Iliescu, Nicolae Militaru a trecut, conform propriei mărturii din 1991, să contacteze personalități politice și militare ale regimului comunist care se puteau angaja în derularea unui complot politico-militar prin care urma să fie înlăturat de la putere Nicolae Ceaușescu.

Profesionalismul cadrelor din UM 0110 și intransigența conducerii supreme a Departamentului Securității Statului (DSS) nu au permis nașterea unei „opoziții politice” în sânul PCR, de inspirație „gorbaciovistă”, cu efecte pe termen mediu și lung în ceea ce privește drumul nostru în viitor!

Conferința KGB versus Securitate. Comploturi politico-militare împotriva regimului Ceaușescu și relevanța lor în erodarea încrederii regimului și-a propus să pună în discuție rolul și locul serviciilor de informații sovietice în nașterea unei opoziții politice față de regimul Ceaușescu atât în interiorul PCR cât și în afara acestuia, a modului în care unii dintre liderii marcanți ai României de după 22 decembrie 1989 au fost racordați, prin firele tainice ale acestor comploturi, la interesele strategice ale Uniunii Sovietice sau nu.

Video:  dr. Florian BANU (Consilier CNSAS) despre „KGB versus Securitate. Comploturi politico-militare împotriva regimului Ceaușescu și relevanța lor în erodarea încrederii regimului”

Video: dr. Constantin CORNEANU (Director General-adjunct al IRRD 1989) despre „KGB versus Securitate. Comploturi politico-militare împotriva regimului Ceaușescu și relevanța lor în erodarea încrederii regimului”

Video: interpelare Petre Roman – KGB versus Securitate

Video: Adrian Niculescu KGB versus Securitate

Video Cazimir Ionescu KGB versus Securitate

Video Gelu Voican Voiculescu KGB versus Securitate

Video: G-ral. bg. SRI (r.) Vasile Mălureanu

Video: Petre Roman interpelat de dl. Vișan pe tema „industria românească (RSR) – un morman de fiare vechi”  în contextul accepțiunii sovietice din acea vreme că Republica Socialistă România este o țară mult prea industrializată (mențiune Dr. Constantin CORNEANU)

Video înregistarea completă: KGB-ul, Securitatea și comploturile politico-militare din epoca Ceaușescu

romaniabreakingnews.ro

*Articol realizat pe baza datelor istorice furnizate de dr. Florian BANU și Dr. Constantin CORNEANU (prezentate în conferință) și a materialului video realizat de Romania Breaking News – RBN Press în calitate de partener media al manifestării.




KGB versus Securitate și comploturile politico-militare împotriva regimului Ceaușescu, tema conferinței publice din februarie la IRRD`89

Actualizare video / 24 februarie 2019

Materialul complet poate fi consultat aici: KGB versus Securitate

În anul împlinirii a 30 de ani de la izbucnirea, desfășurarea și victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 organizeă conferința publică cu tema „KGB versus Securitate. Comploturi politico-militare împotriva regimului Ceaușescu și relevanța lor în erodarea încrederii regimului”Conferențiază: Dr. Florian BANU și Dr. Constantin CORNEANU. Manifestarea se va desfășura pe 21 februarie 2019, ora 14.30 la sediul IRRD, din Strada C. A. Rosetti nr. 33, sector 2, București, în Sala Liviu Cornel Babeș.

 




Foto-Video / Acțiunile de opoziție și disidență față de regimul Ceaușescu la începutul Anului 1989, temă de dezbatere la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 a organizat în cursul zilei de 31 ianuarie 2019, în contextul aniversării a 30 de ani de la izbucnirea și desfășurarea Revoluției Române din Decembrie 1989, o primă conferință, dintr-un ciclu de conferințe publice, referitor la acțiunile de opoziție și disidență față de regimul Ceaușescu la începutul Anului 1989. Directorul General-adjunct al IRRD 1989, dr. Constantin CORNEANU, a susținut o prelegere la această conferință intitulată Opoziția față de regimul Ceaușescu la începutul Anului 1989.

Video

 

Discuțiile purtate cu invitații la această conferință publică (istorici, jurnaliști, revoluționari etc.) au relevat faptul că Securitatea a jucat un rol extrem de important în împiedicarea coagulării unei opoziții intelectuale, nu numai politice. „Scrisoarea celor șase” (11 martie 1989) și disidența deschisă a lui Silviu Brucan au fost provocările cele mai mari cu care Nicolae Ceaușescu și regimul său politic s-au confruntat în interiorul PCR, generând o emoție aparte în întreaga societate românească, în activul de partid și de stat. Silviu Brucan intrase într-o atitudine de ostilitate absolută față de regimul Ceaușescu, după 15 noiembrie 1987, însă sub presiunea oficialităților americane restricțiile de domiciliu, poștale și telefonice asupra acestuia au fost ridicate în februarie 1988. În aprilie 1988, conform propriilor mărturisiri, Silviu Brucan a discutat cu Gheorghe Apostol, în Parcul Herăstrău, despre ceea ce avea să devină „Scrisoarea celor șase”. Corneliu Mănescu va declara că iniți­a­ti­va unei acțiuni de opoziție deschisă îi aparținuse lui Gheorghe Apostol care discutase, deja, cu Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu și Constantin Pârvulescu în clipa în care l-a contactat pe el. La sfârșitul lunii octombrie 1988, Gheorghe Apostol îl va contacta pe Mircea Răceanu la sediul MAE pentru a-i cere să-i comunice lui Grigore Răceanu că-l așteaptă în Parcul Herăstrău, în fiecare marți și joi între orele zece și douăsprezece, pentru niște discuții.

În volumul său de amintiri (Infern ’89. Povestea unui condamnat la moarte), Mircea Răceanu subliniază faptul că tatăl său adoptiv, Grigore Răceanu, a fost implicat încă de la început în pregătirea „Scrisorii celor șase” și nu după 31 ianuarie 1989, așa cum a încercat Silviu Brucan să acrediteze ideea, după 22 decembrie 1989, având în vedere faptul că Nicolae Ceaușescu nu l-a primit în audiență pe tatăl diplomatului arestat.

Acțiunile de opoziție și disidență față de regimul Ceaușescu la începutul Anului 1989, temă de dezbatere la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 / 31 ianuarie 2019

O primă formă a „Scrisorii celor șase” a fost văzută de către Mircea Răceanu pe 30 ianuarie 1989, în casa tatălui său, împreună cu observațiile făcute de către Grigore Răceanu asupra textului. „În concepția autorilor acelui mesaj de protest, potrivit celor explicate de tata, toate acțiunile grupului nu vizau abandonarea sistemului comunist, ceea ce era ușor de înțeles având în vedere că aveam de-a face cu vechi cadre de partid atașați ideologiei comuniste, ci doar cu reformarea acestuia, concomitent cu înlăturarea de la putere a clanului ceaușist, în spiritul reformelor inițiate de Gorbaciov în URSS”, mărturisește

Mircea Răceanu

Mircea Răceanu. În contextul arestării lui Mircea Răceanu, Gheorghe Apostol s-a întâlnit cu Grigore Răceanu și au decis, de teama Securității, să distrugă toate materialele legate de „Scrisoarea celor șase”, urmând ca finalizarea și difuzarea ei să se facă în mai 1989. În ancheta Securității din 22 martie 1989, Silviu Brucan va recunoaște că textul final al „Scrisorii celor șase” a fost analizat și convenit cu Gheorghe Apostol, pe 26 februarie 1989, într-o întâlnire din Parcul Herăstrău, urmând ca el să se ocupe de finalizarea textului și difuzarea lui în străinătate și la CC al PCR.

Acțiunile de opoziție și disidență față de regimul Ceaușescu la începutul Anului 1989, temă de dezbatere la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 / 31 ianuarie 2019

„Scrisoarea celor șase” a fost difuzată în premieră de către către BBC World Service și, mai apoi, de către Radio Vocea Americii și Radio Europa Liberă în cursul zilei de 11 martie 1989. Pe 10 martie 1989, jurnalistul Misha Glenny de la BBC a sunat la Bu­cu­rești și a avut două convorbiri telefonice cu Silviu Brucan, prima la ora 20.47 și, mai apoi, la ora 20.52, întrerupte de către specialiștii DSS-ului. Silviu Brucan a confirmat faptul că el este unul dintre autorii „Scrisorii celor șase” și a solicitat ștergerea Norvegiei din textul inițial, deoarece diplomații acesteia reveniseră la posturile din București. Un exemplar al „Scrisorii celor șase” a fost trimis lui Urmă Viorel, corespondent la Viena al Agenției Associated Press, iar un alt exemplar a fost trimis pe adresa de acasă a unui reporter BBC, pe 27 februarie 1989. Pe 6 martie 1989, diplomatul american Michael Parmly a primit un alt exemplar, iar în dimineața zilei de 11 martie 1989, ambasadorul Olandei a intrat și el în posesia unui exemplar oferit de către Silviu Brucan, care a recompus textul „Scrisorii celor șase”.

Silviu Brucan

Semnatarii „Scrisorii celor șase” vor fi trecuți printr-o anchetă extrem de dură a Securității a cărei miză era, dincolo de confirmarea datelor care atestau legături de natură informativă ale celor șase cu servicii de informații străine, determinarea semnatarilor „Scrisorii” de a se dezice de ea. Pe 11 martie 1989, Silviu Brucan a fost arestat de către ofi­țerii DSS-ului și dus la sediul Direcției a VI-a Cercetări Penale (UM 0638) din Calea Ra­hovei. Înfricoșat, umilit, terorizat, hăituit și fără speranță pentru ziua de mâine, ca urmare a anchetei ofițerilor DSS, Silviu Brucan va deveni un dușman de moarte al conducerii DSS și al instituției în ansamblu. Din această perspectivă, putem înțelege faptul că, pe 31 decembrie 1989, Silviu Brucan va propune desființarea Securității ca instituție și arestarea, într-un mod umilitor, a șefilor DSS în a căror mână fusese câteva luni de zile.

Furia ofițerilor de securitate provenea și din faptul că nu reușiseră să împiedice difuzarea „Scrisorii celor șase” în condițiile în care conducerea Ministerului de Interne și a DSS aprobase, pe 21 noiembrie 1988, un „Plan de măsuri privind prevenirea, descoperirea și neutralizarea autorilor de înscrisuri cu conținut ne­co­res­­punzător și a altor fapte de natură să afecteze interesele statului, pe raza municipiului București”. Securitatea și Miliția Municipiului București, precum și unitățile centrale operative ale Departamentului Securității Statului și ale Inspectoratului General al Mili­ției, potrivit competențelor și atribuțiilor, urmau să acționeze „pentru identificarea și introducerea în baza de lucru, pe profiluri de muncă, a tuturor persoanelor care pot fi atrase ori sunt pretabile să se antreneze în conceperea, redactarea și difuzarea unor înscrisuri cu conținut dușmănos sau să săvârșească alte fapte de natură a prejudicia interesele statului”. Pe 13 martie 1989, Nicolae Ceaușescu a convocat o ședință specială a CPEx al CC al PCR în care a fost prezentată situația lui Mircea Răceanu, care fusese arestat pentru activități de spionaj în favoarea SUA, și a făcut, totodată, referire la „câțiva vechi clienți”, la niște „derbedei politici, declasați și moral și politic, față de care partidul a luat o serie de măsuri”. Membrii CPEx al CC al PCR au luat act de „trădarea” vechilor activiști de partid și au fost de acord cu cele exprimate de către secretarul general al PCR.

Silviu Brucan a fost anchetat între 11 martie și 7 mai 1989, suportând 51 de in­te­ro­gatorii ale ofițerilor Direcției a VI-a Cercetări Penale. În timpul acestor interogatorii, DSS-ul a obținut și o serie de informații valoroase privind politica SUA și a țărilor membre ale CEE față de Ro­mânia socialistă. „Din discuțiile purtate (de către Silviu Brucan – n. n.) cu ambasadorul Roger Kirk și consilierul politic Michael Parmly a reținut că actuala campanie inițiată împotriva R. S. România de guvernele statelor membre ale NATO a fost concepută în cadrul unei ședințe a ambasadorilor acestora la București, care ar fi avut loc la misiunea diplomatică americană”, raportau ofițerii-anchetatori, pe 2 aprilie 1989, către șeful DSS, generalul-colonel Iulian Vlad. Diplomații americani îl informaseră pe Silviu Brucan de faptul că Franța urma să dețină rolul de „prim atacant”, alături de celelalte țări membre ale CEE, deoarece „Washingtonul nu mai are capacitatea de a exercita influență asupra Bucureștiului, datorită renunțării la clauză, în timp ce Franța și celelalte țări vest-europene prin relațiile economice ce le au cu țara noastră (România – n. n.) dispun de posibilități mult mai mari în acest sens”. În interogatoriul din 5 aprilie 1989, Silviu Brucan va declara, cu referire la strategia SUA față de România, că diplomații americani „apreciază că, în momentul de față în România nu există forțe politice care să determine o schimbare și tocmai de aceea doresc o stabilizare a relațiilor româno-americane”, însă aceasta nu înseamnă că SUA „nu vor continua, ca și până acum, să contacteze și să încurajeze pe disidenți și opozanți și chiar să condiționeze anumite vizite sau înțelegeri de modul în care sunt rezolvate așa-zisele probleme ale drepturilor omului” în România.

Pe măsură ce ancheta DSS-ului continua, având drept miză dezbinarea și asmuțirea unuia împotriva altuia a semnatarilor „Scrisorii celor șase”, folosindu-se de vechile lor animozități și resentimente, precum și de declarații scrise sau înregistrate, Nicolae Ceaușescu a ordonat mutarea semnatarilor „Scrisorii” la periferia Bucureștiului „pe mo­tiv că nu pot locui în cartierul prezidențial sau în proximitatea lui”. Constantin Pârvulescu fusese mutat, încă din 1979, într-un „bloc muncitoresc”, astfel încât Grigore Răceanu va fi mutat în comuna Cojocna (județul Cluj) unde avea o casă, iar Alexandru Bârlădeanu a fost mutat într-un apartament dintr-un „cartier popular”, unde va fi supra­vegheat continuu de echipele de filaj ale DSS-ului. Corneliu Mănescu a fost evacuat de către cadre ale UM 0620 (USLA) care au intrat cu forța în locuință și l-au luat pe sus pe fostul demnitar al statului român. Silviu Brucan va fi mutat în cartierul Dămăroaia pe strada Izbiceni.

Mircea Dinescu

Opoziția intelectualilor față de regim avea să se amplifice, iar Mircea Dinescu va acorda un interviu pentru Liberation, trimis la Paris prin intermediul ambasadorului olandez Coen F. Stork, ce va fi publicat pe 17 martie 1989 și în care poetul condamnă, în stilu-i caracteristic, regimul comunist din România, abordând, într-o formă ironică, realitățile din regimul Ceaușescu. Mircea Dinescu devine, astfel, un disident activ în condițiile în care el atacă, în formule memorabile, regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu. Regimul va trece la represalii, poetul va fi sub arest la domiciliu și i se va interzice să mai publice. Pe 10 aprilie 1989, peste 60 de scriitori români aflați în exil se vor declara solidari cu poetul Mircea Dinescu și cu ceilalți scriitori români protestatari.

Regimul comunist din România va mai înregistra o nouă lovitură de imagine, pe 2 martie 1989, când Liviu Cornel Babeș își va da foc pe Pârtia Bradu, din Poiana Brașov, în semn de protest față de comunism. Avea cu el un carton pe care scrisese Stop Mörder! Brașov=Auschwitz” (Opriți crima! Brașov=Auschwitz – n. n.). A murit după două ore, la spital, păzit de ofițeri de securitate. Gestul lui Liviu Cornel Babeș a reprezentat o sfidare la adresa regimului Ceaușescu, fiind considerat un Jan Palach” al României. După numai câteva ore de la tragedie, Radio Europa Liberă va anunța sacrificiul suprem al lui Liviu Cornel Babeș în numele libertății.

Liviu Cornel Babeș

În categoria acțiunilor de disidență activă pot fi considerate și acțiunile tipografului Valentin Hurduc cel care a tipărit cotidianul-manifest Luneta și o serie de manifeste anticeaușiste ce au fost răspândite în perioada aprilie 1987 – decembrie 1989. Operațiunea Petarda” a fost numele de cod al uneia dintre operațiunile DSS-ului care s-a încheiat cu un eșec de proporții pentru ofițerii de securitate și ale cărei urme în arhivele fostului DSS par să nu se mai găsească.

Valentin Hurduc

În categoria încercărilor de opoziție față de regimul Ceaușescu se înscrie și scrisoarea pe care vitorul președinte post-decembrist al României, Ion Iliescu, a pregătit-o pentru a fi transmisă la Radio Europa Liberă la sfârșitul lui martie 1989. Din păcate, scrisoarea s-a blocat la București pe canalul de legătură care promisese ajungerea ei la destinație. În contextul desfășurării de către DSS a unei vaste operațiuni de supraveghere și influențare a tuturor celor care ar fi putut face parte dintr-o grupare opoziționistă din interiorul PCR, Ion Iliescu a înțeles, la începutul anului 1989, că nu existau „forțe capabile să izoleze cuplul Ceaușescu pentru a înlesni o «revoluție de catifea»”.

 

Ion Iliescu

Con­fruntat cu un val de acuzații privind „teoria complotului”, de sorginte moscovită, care ar fi stat la baza declanșării Revoluției Române din Decembrie 1989, Ion Iliescu, al cărui nume a fost scandat pe străzile Timișoarei pe 20 decembrie 1989, declară că ar fi fost mân­dru dacă ar fi putut „provoca evenimentele de la Timișoara sau pe cele de la Bu­cu­rești, dar, se subînțelege, nu este cazul”.

Referindu-se la această impo­si­bilitate de coagulare a unei opoziții politice împotriva regimului Ceaușescu, jurnalistul Nestor Rateș, directorul Departamentului pentru România de la Radio Europa Liberă, va con­semna faptul că:

„mizeria cumplită a vieții de zi cu zi, care consuma, practic, întreaga ener­gie, imaginație și inventivitate în lupta pentru supraviețuirea fizică a făcut mari servicii scopurilor regimului, lăsând oamenilor prea puțin timp și vlagă pentru activismul social și politic și chiar mai puțin încă pentru preocupări spirituale”. – Nestor Rateș

Într-o astfel de situație, „Scrisoarea celor șase” devenea unul dintre cele mai spectaculoase și provocatoare gesturi de sfidare a regimului Ceaușescu.




CINE A CONDUS SECURITATEA ROMANA DUPA 1948 ? /EXCLUSIV/EXPLOZIV/RBNpress/

Parte a I-a

Scriam  zilele  trecute  despre  bunicul  lui  Victor  Ponta  , despre  faptul  ca  dupa  ce  acesta  si-a  facut  studiile  in  URSS  a  fost  angajat  la  Directia  de  Informatii  Militare  sa-l  sprijine  pe  generalul  Serghei  Nicolau  ( pe  numele  real  Srghei  NIKONOV  ) care  devenise  Seful  acestei  structuri  de  informaii  militare  .  Mai  aratam  in  articol  ca  acest  general  Nikonov  a  carui  mana  dreapta  era  bunicul  lui  Victor  Ponta ,  era  un  fel  de  ” Terminator ”  al  acelor  timpuri , era  omul  care  la  solicitarea  Moscovei  lichidase  in  1951  SSI -ul ( Serviciul  Special  de  Informatii  al  Armatei  Romane  ) si  tot  atunci  incorporase  serviciul  de  informatii  externe  al  Romaniei  in  Securitatea  Statului  . In  articolul  de  azi   vom  incerca  sa  deslusim   cine  erau  cei  care  conduceau  chiar  Securitatea  Statului  Roman  in  acele  vremuri  ?

Sa  o  luam  cu  inceputul  .  Directia  Generala  a  Securitatii  Poporului a  fost  infiintata  oficial  prin  Decretul  nr  221  al  Prezidiului  Marii Adunari  Nationale  a  Republicii  Populare  Romania .  Primul  Director  General  a  devenit  printr-un  decret  emis  in  aceeasi  zi  generalul  locotenent  Pintile  Gheorghe  poreclit  ” PANTIUŞA ” ( pe  numele  real  Pantelei  Bodnarenko nascut la  09. 11. 1902  la  Tiraspol  si  decedat  la  11  .08 . 1985  la  Bucuresti ) . Faptul ca  ” PANTIUSA  ” era  doar  cetatean  sovietic  si  nu  avea  si  cetatenia  romana  , asa  cum  cerea  legea , nu  a  constituit  un  impediment   in  numirea  sa  in  acea  inalta  functie , mai  ales  ca   era  protejatul  Anei  PAUKER  ( nascuta  Hanna  RABINSOHN ) si  al   ” tovarasului ” Teohari  Georgescu ( pe  adevaratul  nume  Techo  BLUM ) . Dupa  cum  usor  se  observa  cu  totii  erau  alogeni , la  conducerea  Romaniei si  a  institutiilor  Statului  nu  se  aflau  decat  cativa  romani .  Pantelei   Bodnarenko alias  Pintilie  Bodnarenko era  un  vechi  agent comunist , cadru  al  serviciilor sovietice  de  spionaj trimis  in  Romania  in  perioada  interbelica  in  mai  multe  misiuni  de  spionaj  si  diversiune . Adolescenta  sa  a coincis  cu  anii  sangerosi  ai  revolutiei  bolsevice  din  Rusia  . Belu  ZILBER  , fost  militant  comunist  in  ilegalitate  si  recrutat  de  Siguranta , scria  in  notele  informative  catre  Siguranta  Statului despre  ” PANTIUŞA ”  ca  acesta  ca  ” luptase  in  trupele  de  cavalerie ale  generalului  Budionîi devenit  ulterior  maresal  sovietic si  ca  zeci  de  ani  ucisese  cu  mâna  lui  duşmanii  de  clasă  „. Belu  Zilber  continua  ” spovedania  ” catre  Siguranta  Statului  si  spunea  despre  Pantelei  Bodnarenko  ca  ” era  ofiter  GPU  la  centrul  de  la  Tiraspol spcializat  in  actiuni  subversie  impotriva  Romaniei . In  1928  a  fost  lansat  peste  Nistru  cu  misiunea  de  a  organiza  o  retea  de  spionaj  si  diversiune  in  favoarea  Rusiei  sovietice ” .

Bine  , din  cei  1.150  de  fosti  activisti  ilegalisti  cat  au  existat  in  Romania pana  la  23 august  1944  , 95 % erau  alogeni (rusi , ucraineni , evrei-rusi , unguri  si  bulgari ) cam  950  fusesera  recrutatati  de  Siguranta  si  SSI . Preventiv  oricum  majoritatea  se  aflau  in  inchisori  si  lagare  speciale .

” PANTIUŞA ” este  si  el  depistat  de  organele  SIGURANTEI  si  condamnat la  ani  grei  de  detentie  la  Doftana . In  puscarie  cunoaste  pe  alti  comunisti  printre  care  Gheorghe  Gheorghiu – Dej  si  Iosif  Chişinevski cu  care  leaga  o  stransa  prietenie . Chişinevski  îi da  misiunea ” speciala ” de  a  se  ocupa  la  inchisoare  de  munca informativa si  contrainformativa  pentru  a  identifica  agentii  serviciilor  speciale  romanesti  infiltrati  printre  ei  . Este  eliberat  odata  cu  alti  detinuti comunisti  , abia dupa  23  august 1944 , din  penitenciaul  Aiud  si  este  numit  imediat  Sef  al  Departamentului  Special  al  CC  al  PCR . Unul  dintre  primele  sale  acte  prin care  sa-si  manifeste  credinta  si  ” fidelitatea  ” fata  de noul  regim  l-a  constituit  asasinarea  cu  sange  rece  a  fostului  prim-secretar  al  PCR  , Stefan  FORIŞ . Crima  a  avut loc  in  sediul fostei  Legatii  Poloneze din  Bucuresti , devenita  in  timpul  razboiului  sediul  unui  comandament german .  Din  functia   pe  care  o  detinea  in  CC al  PCR  , a  orientat  Siguranta  Statului  eclusiv  spre  combaterea  dusmanilor  comunistilor  si  a  contribuit  din  plin  la  infiltrarea  Sigurantei  cu  membri  activi  ai  vechilor  retele  de  spionaj  soietice din  Romania : Alexandru NICOLSCHI ( pe  adevaratul  sau  nume  Boris  GRUNBERG ) , Vladimir  Mazuru , Serghei  Nicolau ( pe  adevaratul  nume  Serghei  Nikonov ) si  multi  altii prin  care  Siguranta  a  fost  transformata  in cativa  ani  in  Securitate  , organizata  dupa  modelul  NKVD .  Primul  Sef  al Securitatii  Romane , in  afara  de  faptul  ca  nu  ra  cetatean  roman , este  descris  de  alti  comunisti  din  acea  vreme  drept  ” un tip  grobian , primitiv , semianalfabet , nu  stapanea  scrisul  si  vorbea  prost  limba  romana ” .  In  schimb  lucra  direct  cu  consilierii  sovietici  prin  ignorarea  totala a  legilor si  chiar  a  Ministerului de  Interne  din  acea  perioada . Tine  legatura  activa  cu MGB -ul  sovietic  creat  in  martie  1946  si  transformat  in  KGB  in  martie  1951 .

Iata  cum  il  descrie  un  fost  ofiter  de  Securitate  , col ( r ) Gheorghe  Craciun : ” … bea  multa  vodca  si fuma  multe  tigari … se  incuia in  birou  ceasuri  intregi  , unde  lucra  , el  stie  ce , fumand  tigara  de  la  tigara  si  golind  sticle  de  vodca . Vorbea  stricat  romaneste  si  se  exprima  cu  rezeve  in  ceea  ce  spunea , adica  vorbele  si  instructiunile  lui  lasau  loc  la  interpretari , avand  posibilitatea  sa  retracteze  ce  a  spus  , daca  nu  iesea  bine si  sa  minta  ca  o  precupeata, fara  sa  roseasca , privind  in  fata  cu  rânjet de  greaţă  pe  cel  pe  care-l  instruia  sau  pe  care  îl  minţea . ” Alti  contemporani  îl  descriau  drept ” şmecher , mincinos , superficial  şi  duşmănos  cu  oamenii  care  nu-i  erau  pe  plac , un  individ  fara  scrupule , slab  pregatit dar  cu  spate  puternic  la  NKVD . Pentru  el  viata  unui  om  nu  valora  mai  mult  decat  a   unei  vietuitare  oarecare  .”  A  fost  eliberat  din  functie  la  20  septembrie  1952 , cand  DGSP  se  transforma  in Ministerul  Securitatii  Statului la  conducerea  ajunge  vehiul  ilegalist  Alexandru  Draghici ( casatorit  cu  o  evreica – unguroaica , Draghici  fuge  in  Ungaria  in  1990  de  frica  mâniei  populare  , de  teamă ca  familiile  victimelor  opresiunii  comuniste  să  nu  încerce  să  se  rabune  pe  el  . ) Desi  crimele  si  abuzurile  lui  au  fost  denuntate  la  Plenara  PCR  din  aprilie  1968  , acest  lucru  nu  a  avut  alte  consecinte  pentru  el  decat  excluderea  sa  din  PCR . Cu  toate acestea   Nicolae  Ceausescu  l-a  decorat  cu  Ordinul  Tudor  Vladimirescu , clasa a  II-a , in  1971  cu  ocazia  semicentenarului  PCR . Pantelei  Bodnarenco  alias   Gheorghe  Pintilie  nu  a  stapanit  niciodata  limba  romana  si  nu  a  avut  nici  cea  mai  mica  legatura  cu  stilul  de  viata  , cu  interesele  si  aspiratiile  poporului  roman , in  mijlocul  caruia  traia . Intreaga  sa  activitae  si-a  dedicat-o  servirii  intereselor  sovietice  in  Romania . Sotia  sa  , Ana  Toma , era  o  versata  agenta a  Directiei  de  Informatii  Externe a  NKVD ceea  ce  demonstreaza  controlul  absolut pe  care-l  introdusese  Securitatea  sovietica asupra  conducerii  statului  roman . Ana  Toma era  nascuta  pe  numele  real  Hanna Grossman  si  era  agenta  tipica  pentru rolul  rezervat  femeilor  de  catre  NKVD .

Un  articol  de  Dacian  Dumitrescu
*Acest  articol  si  toate  articolele  publicate  de  RBN  PRESS  pot fi  preluate  de  toate  ziarele , publicatiile  si  site-urile  interesate  cu  mentionarea sursei  de   unde  au  fost  preluate.