ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Sebastian Hotca"

Sebastian Hotca

,

Aniversare importantă pentru Societatea Culturală Română “Dacia“ din Karaganda, Kazakhstan. Una dintre cele mai importante asociații românești din Centrul Asiei a împlinit 10 ani de activitate. Ocazie cu care, Secretarul de stat pentru relația cu românii de peste hotare, Sebastian Ioan Hotca a participat la o serie de manifestații dedicate acestei aniversări, după care a avut mai multe întrevederi cu oficiali din Kazahstan. 

Pentru o comunitate de doar 20 de mii de români, activitățile culturale și nu doar ale asociațiilor de români din Kazahstan, reprezintă o adevărată carte de vizită pentru minoritățile din statul asiatic. Astfel, în Karaganda, cea mai mare regiune a Kazahstanului, unde locuiesc circa 4 mii de români, Asociația Dacia a organizat un concert aniversar unde au fost interpretate cântece și dansuri tradiționale românești.

Potrivit presei locale, în cei 10 ani de activitate, comunitatea de circa 4 mii de români din regiune s-a dovedit a fi una dintre cele mai active din Kazahstan, organizând anual festivalul Mărțișor, cu participarea mai multor artiști din România, dar și Republica Moldova, dar și mai multe programe de schimb de experiență cu profesori și studenți dintre România și Kazahstan. 

Spicuri din presa din Kazahstan:

Regiunea Karaganda a fost vizitată de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Kazahstan – Nicolae Ureki și secretarul de stat pentru diaspora română din străinătate Sebastian Hotca
Delegația a participat la festivitatea „Depunerii de flori la Memorialul Spassky”, unde s-a ținut și un moment de reculegere în memoria celor care au murit în represiunile regimului totalitar-comunist. Delegația româniei a onorat memoria victimelor represiunilor politice. În 30-40 de ani, notoriu Karlag au fost de aproximativ 900 de prizonieri români de război.

Vizita oaspeților străini a fost asociat cu un 10-acoperi de formare în regiunea Karaganda a societății românești „Dacia”. Este de remarcat faptul că reprezentanții acesteia  iau parte în mod activ în viața socială a regiunii…
Compania „Dacia” este organizatorul și fondator al festivalului culturii românești „Martisor”, care are loc anual în Kazahstan și Asia Centrală. În țara noastră (Kazahstan) au venit artiști celebri din Moldova și România. Regiunea Karaganda este „acasa”, pentru aproximativ 4.000 de etnici români . În Kazahstan această cifră ce ajunge la 20 de mii. Ei toți trăiesc în pace și armonie. …

În aceeași regiune, delegația română condusă de secretarul de stat Sebastian Ioan Hotca a depus flori la memorialul de la Spassk, un fost lagăr unde și-au pierdut viața peste 900 de prizonieri de război români. 

Delegația română a avut o serie de întrevederi oficiale cu demnitari de rang înalt de la Ministerul de Externe kazah, senatori și oficiali locali din capitala Astana. Ulterior, oficialii români au fost primiți de Yeraly Tugzhanov, vicepreședintele Adunării Popoarelor, autoritate centrală cu atribuții în susținerea minorităților naționale din Republica Kazahstan. O întrevedere care a fost relatată pe larg de presa kazahă.

Video – TV Kazahstan:

 

 

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Sursa:unimedia.info

,

Cu ocazia punerii pietrei de temelie a centrului social-cultural „Filantropia” și sărbătoririi Hramului Bisericii „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” (25 aprilie 2015 a.c.), secretarul de stat MAE-DPRRP, Sebastian Ioan Hotca, a efectuat o vizită la Orhei. Liturghia a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ierarhii Mitropoliei Basarabiei, ÎPS Petru arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor și PS Antonie de Orhei, episcop vicar al Episcopiei Chișinăului.

Biserica româneasca „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” a fost ridicată de către Mitropolia Basarabiei cu susținerea financiară parțială a Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Cu acest prilej, a fost anunțată începerea lucrărilor de construcție la centrul social-cultural din Orhei, proiect susținut de către Guvernul României prin intermediul MAE-DPRRP.

Cu ocazia acestei deplasări, secretarul de stat a avut o întâlnire cu primarul orașului Orhei, Vitalie Colun, în cadrul căreia au fost discutate oportunitățile de dezvoltare a comunităților prin intermediul proiectelor transfrontaliere și sprijinului acordat de către MAE-DPRRP.

Delegația MAE-DPRRP a vizitat și mânăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din localitatea Durlești-Chișinău, proiectul pentru efectuarea lucrărilor de pictură a bisericii este susținut de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.

Persoanele defavorizate din Orhei vor avea un spațiu în care să se adăpostească în situații de criză. Astăzi a fost sfințită temelia viitorului Centru social-cultural „Filantropia”, care va fi construit cu ajutorul Guvernului României, relatează Mesager.

Importanța pentru comunitate a viitorului Centru i-a adus pe mai mulți enoriași la Biserica „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” din Orhei. Ei au participat la slujba săvârșită de un înalt sobor de ierarhi ai Mitropoliei Basarabiei, în frunte cu mitropolitul Petru. După slujbă, ceremonia a continuat în preajma biseriicii, unde este săpat locul pentru temelia pe care va fi zidit Centrul.

Reprezentanții Guvernului României au spus că această nouă acțiune vine în ajutorul oamenilor aflați în dificultate. „Credem că suntem în asentimentul comunității românești care se află în Republica Moldova și sper să fim cât mai aproape pe viitor și a încuraja mediul asociativ din Moldova să participe la sesiunile noastre de finanțare, pentru a putea participa prin aceste finanțări la realizarea proiectelor depuse”, a spus Sebastian Ioan Hotca, secretar de stat, Ministerul de Externe al României.

În cadrul Centrului social-cultural „Filantropia” se vor desfășura activități sociale ale parohiei și își vor regăsi liniștea persoanele aflate în situații de criză. Un obiectiv important va fi și promovarea literaturii și culturii române.

Publicat de România Breaking News – R.B.N. Press /Surse: MAE-DPRRP, Tele Radio Moldova prin romaniabreakingnews.ro

Foto: Punera pietrei de temelie a centrului social-cultural „Filantropia” și sărbătoririi Hramului Bisericii „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” (Sursa: Unimedia.md)

piatra de temelie a centrului social-cultural „Filantropia” din Orhei (1) piatra de temelie a centrului social-cultural „Filantropia” din Orhei (2) piatra de temelie a centrului social-cultural „Filantropia” din Orhei (3) piatra de temelie a centrului social-cultural „Filantropia” din Orhei (4) piatra de temelie a centrului social-cultural „Filantropia” din Orhei (5) piatra de temelie a centrului social-cultural „Filantropia” din Orhei (6) piatra de temelie a centrului social-cultural „Filantropia” din Orhei (7) piatra de temelie a centrului social-cultural „Filantropia” din Orhei (8) piatra de temelie a centrului social-cultural „Filantropia” din Orhei (9) piatra de temelie a centrului social-cultural „Filantropia” din Orhei (10) piatra de temelie a centrului social-cultural „Filantropia” din Orhei (11) piatra de temelie a centrului social-cultural „Filantropia” din Orhei (12) piatra de temelie a centrului social-cultural „Filantropia” din Orhei (13) piatra de temelie a centrului social-cultural „Filantropia” din Orhei (14) piatra de temelie a centrului social-cultural „Filantropia” din Orhei (15)

 

,

La 27 martie a.c., Secretarul de Stat Sebastian Ioan HOTCA, de la Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) din Ministerul Afacerilor Externe al României, a făcut o vizita oficială în Maramureșul Istoric (regiunea Transcarpatică, Ucraina) pentru a se întâlni cu românii din dreapta Tisei, aceasta fiind prima vizită în acest an a unui funcționar de stat român de un asemenea rang înalt în Ucraina, unde s-a întâlnit cu liderii asociațiilor național-culturale românești, cu directorii, profesorii și elevii școlilor românești  din raionul Teceu.

În timpul aflării în Maramureșul istoric Secretarul de Stat a fost însoțit de doamna Eleonora MOLDOVAN, Consulul General al României la Cernăuți, și Zamfir CECEU, președintele Consiliului Județean Maramureș, unitate administrativă din România ce colaborează cu regiunea Transcarpatică din Ucraina.

După cum ne-a comunicat Ion Botoș, președintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia” (URRdT), prima oprire delegația română a făcut-o în localitatea Slatina (Solotvino) din dreapta Tisei, unde domnul Sebastian Ioan Hotca a avut o întrevedere, la primăria din localitate, cu domnii Myhailo Rivis, primul adjunct al ARS Transcarpatia, Vasile Iovdii, șeful Administrației Raionale Teceu, Gheorghe Uhali, primarul s. Slatina. Oaspeții și gazdele au depus coroane de flori la bustul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul satului.

Tot la Slatina, Secretarul de Stat Sebastian Ioan Hotca s-a întâlnit cu conducătorii societăților culturale românești din regiunea Transcarpatică, cu primarii localităților cu populație preponderentă românească, iar la Liceul din Slatina – cu directori, profesori și elevi ai școlilor românești din dreapta Tisei, unde, în cadrul manifestării „Iepurașul premiază românește”, organizată de Asociația Culturală „Maramureșul” din localitate și partenera sa din România – „Boema”, înaltul funcționar român i-a premiat pe cei 11 elevi și pe profesorii lor, care au participat la prima Olimpiadă

Panucraineană la Limba și Literatura Română ce s-a încheiat săptămâna precedentă la Cernăuți, înmânându-le albume și audio-cărți, iar dl Mihai Cozma, președintele Organizației Culturale „Boema” din Maramureș le-a dăruit literatură beletristică în limba română. De asemenea, Secretarul de Stat a donat 300 de abecedare pentru școlile românești din regiunea Transcarpatică. Înalții oaspeți români, însoțiți de dna Eleonora Moldovan și dl Vasile Iovdii, au vizitat și Muzeul de Istorie și Etnografie a Românilor din Transcarpatia – „DACIA”, din Apșa de Jos, creat de familia Ion și Elena Botoș. După vizita efectuată la românii din Maramureșul istoric, delegația din România, în frunte cu dl Sebastian Ioan Hotca, s-a deplasat la Satu Mare, de unde, pe calea aerului au plecat la București.

Din surse neoficiale, am aflat că domnul Sebastian Ioan HOTCA, Secretarul de Stat la Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, marțea și miercurea viitoare, va sosi în vizită la românii din Bucovina istorică, unde va avea întrevederi cu conducerile regiunii și orașului Cernăuți, se va întâlni cu liderii societăților național-culturale din ținutul bucovinean, va participa la comemorarea victimelor masacrului de la 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă.

Autor, sursă: Diana Toma / zorilebucovinei.com prin România Breaking News
Sursă foto : DPRRP

Comunicatul de presa MAE-DPRRP

În data de 27 martie, secretarul de Stat MAE-DPRRP, Sebastian Ioan Hotca, a efectuat o vizită la Slatina (Solotvino), regiunea Transcarpatia din Ucraina, însoțit de președintele Consiliului Județean Maramureș – Zamfir Ciceu,  unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai autorităților locale și regionale, liderii asociațiilor național-culturale românești, cu directori, profesori și elevi ai școlilor românești din raioanele Teacev și Rahiv.

Demnitarul român a avut întâlniri cu oficiali regionali, respectiv cu vicepreședintele Administrației Regionale de Stat din Transcarpatia – Mihailo Rivis, președintele Administrației Raionale de Stat din Teacev – Vasile Iovdii și cu primarul localității Slatina (Solotvino) – Gheorghe Uhali.

Programul a continuat cu o întâlnire cu reprezentanții comunității românești din Transcarpatia  – lideri de societăți culturale, primari ai localităților cu populație română, directori de școli cu predare în limba română, profesori.

Secretarul de Stat a participat la manifestarea ”Iepurașul premiază românește”, organizată de Asociațiile Culturale ”Maramureșul-Solotvino” și ”Boema OJT” – Baia-Mare, în cadrul căreia s-au premiat copiii participanți la olimpiada de limba română din Ucraina. DPRRP a oferit elevilor albume, audio-book-uri și abecedare pentru școlile românești din această zonă. Domnul Sebastian Hotca și-a început discursul citând marele poet și marele român Nichita Stănescu „A vorbi despre limba în care gândești, este ca o sărbătoare. Limba romană este patria mea.”. Secretarul de Stat a salutat performanțele elevilor și a reiterat importanța păstrării identității românești în comunitățile istorice: „Performanța voastră este dovada vie a eforturilor pentru păstrarea și promovarea culturii românești, aidoma tuturor celorlalte manifestări care aduc împreună comunitatea românească din această regiune. Este admirabil modul în care vorbiți limba maternă. Este exemplar felul în care păstrați tradițiile și obiceiurile populare. Limba noastră, alături de aceste tradiții și obiceiuri sunt pilonii pe care se clădește unitatea românilor de pretutindeni. Oriunde ne-am afla în lume, avem datoria de a lucra la trăinicia acestor piloni, cinstind graiul românesc și păstrandu-ne, ca pe niște comori de preț, cultura, istoria și credința.”

În cursul zilei, au fost depuse coroane de flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul localității Slatina, după care au fost vizitate liceul cu predare în limba română din localitate și Muzeul de etnografie din Apșa de Jos.

Sursa:dprp.gov.ro prin romaniabreakingnews.ro

,

Sebastian Ioan Hotca a fost numit de către Guvernul României secretar de stat la Departamentul Politici pentru Relatia cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (DPRRP-MAE), prin decizia nr. 67 din 10 februarie a.c., publicată în Monitorul Oficial nr. 0110 din 2015. Stejărel Olaru, ultimul care a ocupat această funcție, fusese demis din funcție în 23 decembrie de către premierul Victor Ponta.

Secretarul de stat Sebastian Ioan Hotca va avea, între altele, responsabilități legate de coordonarea proiectelor sprijinite de către DPRRP – MAE.

Este licențiat în științe juridice, specializarea drept, la Universitatea „ Babeș Bolay” din Cluj Napoca și a activat în cadrul Baroului Satu Mare. Este membru al Partidului Conservator. I-am adresat câteva întrebări legate de legătura sa cu diaspora și planurile sale în noua funcție.

Gazeta Românească i-a luat un interviu lui Sebastian Hotca, interviu preluat de România Breaking News

Domnule Sebastian Hotca, v-ați gândit vreodată să emigrați?

«În primul rând, doresc să vă mulțumesc pentru interes și să îi salut pe toți cititorii publicației dumneavoastră.

În ceea ce privește emigrația, cred că trăim într-o eră globală, în care oamenii nu își mai construiesc existențele în strictă legătură cu locul nașterii, ci în concordanță cu o multitudine de deziderate de ordin personal, profesional sau material. Suntem cetățeni ai Europei și ai lumii, putem circula și munci neîngrădit în spațiul european. Consider că trebuie să fim mândri de românii care, cu tot dorul de casă și dificultățile unui nou început, departe de cei dragi și de tot ceea ce le era familiar, au decis să își construiască un destin nou, poate mai bun. Îi așteptăm oricând înapoi acasă și sperăm că, prin eforturile noastre comune, să facem din România acea țară democratică și prosperă care trebuie să devină. »

Ce legături ați avut până acum cu Diaspora?

«Vin dintr-o zonă a țării din care au plecat un mare număr de români, nu doar în ultimele decenii, ci încă de la începutul secolului trecut. Și o parte a familie mele este stabilită în Italia, de aceea știu ce înseamnă să o iei de la capăt, la mare distanță de ai tăi. În plus, în anii din urmă am putut vedea cum evoluează comunitățile noastre, părăsite în special de cei tineri, care sunt bucuriile celor ce reușesc peste hotare și care sunt experiențele pe care le aduc cu ei, la întoarcerea acasă.»

Care credeți că sunt atu-urile pe care le dețineți pentru a fi numit secretar de stat la DPRP?

«Profesiunea mea, prin chiar natura ei, m-a format în spiritul scrupulozității, al atenției la detalii și al importanței pe care o are respectarea legii. Totodată, această profesiune te face empatic și un bun ascultător. Cred cu tărie în misiunea departamentului, așa cum este formulată în Strategia națională, aceea de a contribui la afirmarea, păstrarea și promovarea identității lingvistice, culturale și spirituale, pentru toate comunitățile românești de peste hotare.»

Experiența pe care ați avut-o ca avocat poate fi folosită în crearea unor proiecte de legi pentru Diaspora?

«Cunoașterea legii este întotdeauna un avantaj, este un lucru care îți permite să înțelegi nu doar granițele mandatului pe care îl ai, ci mai ales posibilitățile de a propune și a aduce în atenția Parlamentului inițiative care să completeze și să optimizeze actualele prevederi legale cu referire la sprijinirea comunităților românești de peste hotare sau rezolvarea unor probleme cu care acestea se confruntă.»

Anul trecut s-a propus în Parlament, chiar de către deputați PC, crearea instituției Avocatul Diasporei, subordonată Avocatului Poporului. Românii din străinătate au diferite probleme legale care pot fi rezolvate doar în tară: litigii cu băncile, economice, divorțuri, partajări, moșteniri. Aveți o idee în acest sens?

«După cum știți, este rolul și responsabilitatea parlamentarilor diferitelor partide de a pune pe agenda de lucru a Palamentului României acele chestiuni care sunt de interes pentru cei pe care îi reprezintă. Este îmbucurător faptul că aceste probleme ale românilor de peste hotare se află în atenția unor parlamentari, care gândesc inițiative legislative cu potențial de a aduce soluții pozitive și eficiente. Ca și orice altă astfel de inițiativă, și aceasta va urma traseul uzual, va fi discutată în comisiile de specialitate și va fi supusă, eventual, votului în plen. Vom vedea dacă majoritatea aleșilor va considera ca aceasta este cea mai bună opțiune pentru rezolvarea unor probleme de ordin legal al românilor care trăiesc în străinătate sau daca exista alte solutii mai bune, mai eficiente.»

Care au fost primele probleme ale Diasporei pe care le-ați identificat de la numirea în funcție?

«După cum știți cu siguranță, numirea mea în această funcție a intervenit în momentul în care, în cadrul DPRRP, era în plină desfășurare depunerea proiectelor ce urmează a fi sprijinite în această sesiune de finanțare. În mod evident, preocuparea și prioritatea acestei perioade, atât pentru mine, cât și pentru colegii din Departament, o reprezintă încheierea cu succes a sesiunii de finanțare.»

Ați venit în noul post cu un proiect personal pentru Diaspora?

«Dupa cum aminteam la începutul acestui interviu, misiunea DPRRP, așa cum este conturată de actualul cadru legal, este de o importanță vitală. Avem, în vecinătatea României, comunități românești care au nevoie de susținerea noastră pentru a-și afirma identitatea, pentru a-și învăța copiii limba romană și pentru a-și păstra tradițiile. Avem, în urma evoluțiilor ultimelor decenii, comunități românești mari în țări precum Italia sau Spania. Si in acest caz, putem vorbi despre un risc de disipare, de pierdere a legaturilor cu tara, mai ales pentru cei tineri. În final și indiferent de locul în care ei se află în lume, avem o răspundere clară pentru fiecare și pentru toți aceia care își asumă identitatea de român.»

Autor, sursă: Andi Rădiu / gazetaromaneasca.com prin România Breaking News

Sursa foto: gazetaromaneasca.com

,

Secretarul de Stat de la Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni – Sebastian Hotca și-a început mandatul în mijlocul comunității românești din Bulgaria. Demnitarul a efectuat o vizită la Vidin, la invitația Asociației „AVE”, cu ocazia Zilei Naționale a Bulgariei, în perioada 2-3 martie 2015. „Îi asigur pe conaționalii noștri din Bulgaria că statul român le acordă o atenție specială și îi susține în demersurile legitime de exprimare identitară”, le-a spus demnitarul românilor din Bulgaria cu care s-a întâlnit în prima sa vizită ca secretar de stat DPRRP.

MAE_DPRRP_Bulgaria

Din programul sintetic al vizitei la Vidin cu ocazia Zilei Naționale a Bulgariei amintim o întâlnire cu președintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria „AVE” – Ivo Gheorghiev, vicepreședintele Fundației „Walahorum” – Liudmil Rădukanov și președintele de onoare al Asociației Vlahilor din Bulgaria, Ivan Aleksandrov, o vizită la Muzeul Wallachorum din satul Tianovți, depunere de flori la bustul lui Mladen Kalinov, ridicat de Asociația Vlahilor din Bulgaria.

Delegatia_MAE_DRRP_Vidin_Bulgaria-2015

Delegația MAE-DPRRP, condusă de Secretarul de Stat – Sebastian Hotca, în mijlocul românilor din Bulgaria

Susținere din partea României

Este prima vizită ca secretar de stat DPRRP a domnului Sebastian Hotca în mijlocul românilor din jurul granițelor României, o vizită considerată constructivă și benefică analizei relațiilor apropiate pe care România le întreține cu comunitățile din jurul frontierelor. Acesta este și motivul pentru care ministrul secretar de stat i-a asigurat pe liderii comunității de români din Bulgaria de întreaga susținere a statului român pentru păstrarea valorilor identitare, culturale și lingvistice ale comunității din această zonă istorică, după ce au fost dezbătute și au fost identificate posibile soluții pentru problemele cu care se confruntă etnicii români, în cadrul acestor discuții punându-se un accent deosebit pe educația în limba română.

La ceremonia oficială de la Smârdan

A doua zi a vizitei domnului secretar de stat a fost marcată de ceremonia de celebrare a Zilei Naționale a Bulgariei la Inovo (fostă Smârdan) și Vidin, la aceste evenimente a fost alături de oficialii bulgari, un sobor de preoți și un numeros public printre care o trupă de actori amatori îmbrăcați în uniforme de dorobanți și infanteriști.

dorobanti_romani_Bulgaria

Dorobanți

Radu-Nicole-Cosma_cu_dorobantii_romani_in_Bulgaria

Radu Nicole Cosma, oficial MAE-DRRP printre Dorobați

Importanta relațiilor bilaterale istorice dintre România și Bulgaria a fost subliniată cum se cuvine de Sebastian Hotca, demnitarul accentuând importanța fluviului Dunărea, ca un element de legătură între cele două popoare. „De-a lungul veacurilor, un factor geografic important al legăturilor dintre țările și popoarele noastre l-a constituit fluviul Dunărea, care nu ne-a separat ci, dimpotrivă, a fost și continuă să fie un puternic element de legătură între noi”, a precizat secretarul de stat DPRRP. Domnia-sa a vorbit și despre susținerea pe care o acordă Guvernul Român, atât minorităților aflate pe teritoriul său cât mai ales comunităților istorice de români din țările vecine: „Statul român reprezintă un exemplu de bune practici în păstrarea, exprimarea și dezvoltarea identității etnice, lingvistice, culturale și religioase a minorităților naționale de pe teritoriul său. În spiritul respectului reciproc, este oportun ca statul bulgar să susțină și să respecte drepturile etnicilor români, conform standardelor europene în domeniu. În acest sens, îi asigur pe conaționalii noștri din Bulgaria că statul român le acordă o atenție specială și îi susține în demersurile legitime de exprimare identitară”.

Discuții constructive pentru dezvoltarea colaborării dintre comunitatea românească și DPRRP

Ministrul secretar de stat Sebastian Hotca a avut o întrevedere cu doamna Silvia Mihailova, vicepreședinte al Asociației Vlahilor din Bulgaria, pe tema dezvoltării unor viitoare colaborări cu DPRRP, iar la invitația Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria, demnitarul român a participat la o masă rotundă cu tema „Aportul frățesc al românilor în lupta pentru eliberarea Bulgariei. Relațiile româno-bulgare în decursul secolelor”, eveniment la care a adresat un mesaj comunității de români, luând cuvântul alături de Ivo Gheorghiev, Dusan Pîrvulovici – directorul Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin – Serbia și Ivan Alexandrov. În deschiderea întâlnirii, copiii beneficiari ai programului-pilot de învățare a limbii române, finanțat de DPRRP, au oferit ca surpriză, un mini-spectacol. De asemenea, un grup de artiști din județul Dolj a oferit un spectacol artistic inedit. Cu ocazia vizitei în Bulgaria, delegația română a depus coroane de flori la Monumentul eroilor din Vidin și la Monumentul ostașilor români din localitatea Inovo.

Autor/sursă:  – jurnalromanesc.ro

Mesajul domnului Sebastian Ioan Hotca, secretar de stat, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a Bulgariei

Stimați participanți,
Cu prilejul Zilei Naționale a Bulgariei, vă transmit, în numele meu și al Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, dorința sinceră pentru prosperitatea țării dumneavoastră și bunăstarea poporului bulgar prieten.

Îmi exprim satisfacția și, totodată emoția, pentru invitația dumneavoastră de a participa pentru prima dată la festivitățile organizate la Inovo și Vidin, precum și la ceremonia de depunere de coroane de flori în cinstea soldaților români care au căzut pentru eliberarea Vidinului de sub ocupația otomană.

Apreciez că nivelul actual excelent al relațiilor bilaterale dintre România și Bulgaria nu reprezintă o întâmplare, ci este rezultatul unui proces mai lung în care s-au combinat într-un mod fericit factori de natură istorico-politică și geografică.

Relațiile româno-bulgare au rădăcini istorice adânci. Ele au început încă din timpul regatului bulgaro-român al Asăneștilor în secolele al XII-lea și al XIII-lea, au trecut printr-o perioadă de renaștere în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când poporul român a fost de mare ajutor emigrației și revoluționarilor bulgari din România, precum și mișcării de eliberare națională din Bulgaria. Aceste relații au culminat cu participarea tinerei armate române, condusă de regele Carol I, la războiul ruso-româno-turc din 1877-1878 pentru eliberarea poporului bulgar de sub dominația otomană. Este bine cunoscută contribuția armatei române la eliberarea Plevnei și nord-vestului Bulgariei, inclusiv Vidinul, de sub jugul otoman.

După schimbările democratice de la sfârșitul anului 1989, relațiile dintre România și Bulgaria au devenit relații de adevărat parteneriat, au căpătat un caracter pragmatic și s-au consolidat în toate domeniile de interes reciproc, atât la nivel bilateral, cât și la nivel regional și european, mai ales după aderarea celor două țări, în tandem, la NATO și la Uniunea Europeană.

De-a lungul veacurilor, un factor geografic important al legăturilor dintre țările și popoarele noastre l-a constituit fluviul Dunărea, care nu ne-a separat ci, dimpotrivă, a fost și continuă să fie un puternic element de legătură între noi. Statisticile arată că realizarea în comun a noului pod dunărean dintre Vidin și Calafat a contribuit la o creștere substanțială a schimburilor comerciale dintre țările noastre, această punte fizică fiind totodată și o punte spirituală între comunitatea românilor din regiunea Vidin și cei de pe malul românesc al Dunării.

Statul român reprezintă un exemplu de bune practici în păstrarea, exprimarea și dezvoltarea identității etnice, lingvistice, culturale și religioase a minorităților naționale de pe teritoriul său. În spiritul respectului reciproc, este oportun ca statul bulgar să susțină și să respecte drepturile etnicilor români, conform standardelor europene în domeniu. În acest sens, îi asigur pe conaționalii noștri din Bulgaria că statul român le acordă o atenție specială și îi susține în demersurile legitime de exprimare identitară.

Adresez din nou mulțumiri pentru oportunitatea de a participa la această ceremonie și vă transmit felicitări cu ocazia Zilei Naționale a Bulgariei!

Comunicat de presă al MAE DPRRP:

dprp.gov.ro

În perioada 2-3 martie 2015, Secretarul de Stat MAE-DPRRP, Sebastian Ioan Hotca, a efectuat o vizită la Vidin, cu ocazia celebrării zilei naționale a Bulgariei, ca urmare a invitației Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria “AVE”.
În prima zi a vizitei, oficialul român a avut o întrevedere cu reprezentanți ai mediului asociativ românesc din Bulgaria: președintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria “AVE”, Ivo Gheorghiev, vicepreședintele Fundației ”Walahorum”, Liudmil Rădukanov și președintele de onoare al Asociației Vlahilor din Bulgaria, Ivan Aleksandrov.  Întrevederea a avut loc la Centrul de Informare și Logistică din Vidin, unde funcționează și Biblioteca Albotina – ambele gestionate de Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria “AVE”.
Demnitarul român i-a asigurat pe liderii comunității de români din Bulgaria de întreaga susținere a statului român pentru păstrarea valorilor identitare, culturale și lingvistice ale etnicilor români din această zonă istorică. Cu această ocazie, au fost identificate și dezbătute posibile soluții pentru problemele cu care se confruntă etnicii români.
Cu ocazia deplasării în localitatea Tianovtsi, delegația MAE-DPRRP a avut oportunitatea să viziteze muzeul Walahorum, în care sunt expuse obiecte, fotografii și cărți cu specific românesc din zona Vidinului. Muzeul reprezintă o inițiativă particulară a domnilor Ivan Alexandrov și Liudmil Radukanov dezvoltată cu susținerea comunității românești.
Cea de-a doua zi a vizitei a fost marcată de ceremonia de celebrare a zilei naționale a Bulgariei la Inovo (fostă Smârdan) și Vidin, evenimente la care au participat oficiali bulgari, un sobor de preoți și un numeros public, precum și o trupă de actori amatori purtând uniforme de dorobanți și infanteriști. Oficialul român a subliniat importanța relațiilor bilaterale istorice dintre România și Bulgaria, “De-a lungul veacurilor, un factor geografic important al legăturilor dintre țările și popoarele noastre l-a constituit fluviul Dunărea, care nu ne-a separat ci, dimpotrivă, a fost și continuă să fie un puternic element de legătură între noi.”.
Secretarul de stat Sebastian Ioan Hotca a ținut să reitereze susținerea pe care Guvernul României o acordă atât minorităților aflate pe teritoriul său, cât mai ales comunităților istorice de români din țările vecine “Statul român reprezintă un exemplu de bune practici în păstrarea, exprimarea și dezvoltarea identității etnice, lingvistice, culturale și religioase a minorităților naționale de pe teritoriul său. În spiritul respectului reciproc, este oportun ca statul bulgar să susțină și să respecte drepturile etnicilor români, conform standardelor europene în domeniu. În acest sens, îi asigur pe conaționalii noștri din Bulgaria că statul român le acordă o atenție specială și îi susține în demersurile legitime de exprimare identitară.”
Vizită a continuat cu o întrevedere cu Silvia Mihailova, vicepreședinte al Asociației Vlahilor din Bulgăria, pe tema dezvoltării unor viitoare colaborări cu MAE-DPRRP.
La invitația Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria, demnitarul român a participat la o masă rotundă cu tema „Aportul frățesc al românilor în lupta pentru eliberarea Bulgariei. Relațiile româno-bulgare în decursul secolelor”. În deschidere, copiii beneficiari ai programului-pilot de învățare a limbii române finanțat de MAE-DPRRP, au oferit un mini-spectacol, alături de artiști populari din județul Dolj.
În cadrul dezbaterii, secretarul de stat Sebastian Ioan Hotca a adresat un mesaj comunității de români, luând cuvântul alături de Ivo Gheorghiev, Dusan Pârvulovici (Comitetul pentru Drepturile Omului din Negotin, Șerbia) și Ivan Alexandrov. Tot în cadrul vizitei în Bulgaria, delegația română a depus coroane de flori la Monumentul eroilor din Vidin și la Monumentul ostașilor români din localitatea Inovo (fostă Smârdan).

Surse: jurnalromanesc.rodprp.gov.ro prin România Breaking News

 Surse foto:jurnalromanesc.rodprp.gov.ro,  facebook-Radu Nicolae Cosma

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press