ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "scrisoare deschisa"

scrisoare deschisa

,

Domnului Președinte al României KLAUS WERNER IOHANNIS

SCRISOARE DESCHISĂ

Excelența Voastră,
S-a întâmplat să mă nasc cu numele Popescu, la un deceniu distanță până la destrămarea de jure a imperiului sovietic-comunist, pe pământ românesc furat de unii și abandonat de alții – Basarabia Istorică / Sudul Basarabiei / Bugeac, azi compus din cele 9 raioane dintre Dunăre și Nistru ale regiunii Odesa.
Am avut noroc: norocul să fiu adus pe lume, alături de doi frați mai mari, de părinți școliți în acea adevărată „Mecca a românității din URSS” – orașul Chișinău. Întorși acasă de la studii au profesat o viață în satul de unde au plecat, fiind, fără exagerare, profesori de elită în școala care s-a încăpățânat să rămână românească pe toată perioada sovietică. La încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale în Sudul Basarabiei se mai preda în limba română în 62 de școli, în localitățile cu populație majoritară românească – orașe și sate. După dispariția de jure a Uniunii Sovietice, Ucraina independentă și suverană a moștenit doar 18 din acele școli românești, aflate doar în sate, preponderent în cele trei raioane de la Dunăre – Reni, Ismail și Chilia, URSS reușind să extirpe învățământul românesc din orașele Bugeacului, rusificând 44 (!!!) de școli românești. Se vorbea, în primii ani de independență a statului ucrainean chiar de o posibilitate de a redeschide clase românești în școlile rusificate de comuniști, atât de democrată și europeană se întrezărea perspectiva!…
În 1997 comunitatea românească din Sudul Basarabiei s-a trezit abandonată pentru a doua (sau a câta!?) oară: a fost semnat foarte simbolic, la Ismail – pe pământ basarabean, Tratatul de bună vecinătate româno-ucrainean. Foarte bine pentru ambele state independente și suverane, mai ales în perspectiva aderării la NATO și Uniunea Europeană a statului român. Până aici, însă. Tratatul nu a adus nici beneficii, nici garanții suplimentare pentru cele trei mari comunități istorice autohtone românești rămase în Ucraina – cele din Maramureșul Istoric, Nordul Bucovinei, ținutul Herța, Hotin și Sudul Basarabiei – în total peste jumătate de milion de români. Văzându-se dezlegat la mâini, Kievul a reactivat politica de deznaționalizare de odinioară a Kremlinului, impunând în sistemul de învățământ românesc din regiunea Odesa predarea obligatorie într-o limbă aparent „diferită” de cea română, dar cu urmări catastrofale – limba „moldovenească” în grafie latină, bazându-se pe prevederile articolului 13 din constituția Republicii Moldova și pe ideile moldovenismului propagat cu înverșunare la Tiraspol.
Astfel, în plin proces de renaștere națională și revenire la rădăcini au fost succesiv rusificate sau ucrainizate în totalitate școlile din Furmanca și Chitai – două din cele patru sate românești din raionul Chilia. Tot după semnarea Tratatului bilateral a început procesul de ucrainizare a celorlalte școli, introducându-se clase cu predare în limba de stat, în detrimentul limbii române „moldovenizate”… Azi, la 24 de ani de independență a statului ucrainean – vecin și prieten al României, în Sudul Basarabiei mai există doar cinci (5!!!) școli în care procesul de învățământ se desfășoară integral în limba română (dar tot cu titulatura de „moldovenească”, impusă de Kiev). Autoritățile ucrainene continuă și la un sfert de veac de independență să dezbine românitatea din Ucraina în români și „moldoveni”, cu un scop aproape deschis promovat de a se debarasa de această insulă spirituală a latinității din marea popoarelor slave. După logica majorității guvernanților de pe Nipru, eu – Popescu din Sudul Basarabiei nu ar trebui să fiu de acceaș naționalitate cu un Popescu din Herța, spre exemplu. Situația este aproape identică și în regiunea Cernăuți, unde se ucrainizează câte o școală pe an. Probleme similare le regăsim și în domeniul culturii românești, al mass-media în limba română din Ucraina.
În prezent, în procesul de destrămare de facto a URSS, încă mai avem și cazuri de cenzură, de interdicție a evoluării pe scenele din Ucraina a unicei formații artistice cu implicare în promovarea culturii tradiționale românești în Sudul Basarabiei. Timp de 10 ani de zile este blocată (neoficial, desigur) activitatea Ansamblului Folcloric „Dor Basarabean” din Erdek-Burnu / Utkonosovka, raionul Ismail, pentru un motiv absurd – prezența brâului tricolor la costumul popular românesc! Autoritățile continuă să susțină aberanta propagandă moldovenistă că brâul tricolor la costumul popular național ar „româniza moldovenii din Ucraina”. Nici pe parcursul ultimului an, cu toată ardoarea declarată a autorităților de democratizare și desovietizare a Ucrainei nu s-a schimbat absolut nimic în ce privește situația românității din Ucraina, dezbinată și deznaționalizată cu aceeaș perseverență.
Domnule Președinte,
Apreciem eforturile depuse de statul român de a sprijini aspirațiile europene și euroatlantice ale Ucrainei, cu atât mai mult apreciem inițiativele pe care le aveți, alături de președintele Petro Poroșenko, în stabilizarea relațiilor și contactelor bilaterale dintre România și Ucraina. În acest sens, cu siguranță veți găsi și sprijinul unei părți considerabile ale comunităților românești autohtone.
Cu părere de rău, însă, nu la fel de bine stau lucrurile în plan local, în sânul românității, după cum bine cunoașteți. Situația poate evolua în bine doar cu aportul comun al tuturor factorilor de decizie din cele două state. Niciodată, însă, nu vom ajunge la o abordare sinceră și la deschiderea spre cooperare în domeniile vitale pentru românii din Ucraina, fără a consulta în acest sens reprezentații comunităților.
Pentru a se ocupa de problemele minorităților naționale de pe teritoriul său un stat național trebuie, în primul rând, să le poarte de grijă propriilor conaționali din alte state. Până în prezent Ucraina nu a instituționalizat într-o formulă viabilă relația cu diaspora ucraineană, iar reacția autorităților ucrainene la relațiile firești ale diverselor minorități naționale cu statele înrudite ale acestora este una de „îngrijorare și permanentă suspiciune”. Acest fapt este vizibil mai ales în ce privește relațiile statelor vecine ale Ucrainei cu etnicii români, maghiari, ruși, polonezi. În unele cazuri aceste îngrijorări sunt bine fondate (anexarea de teritorii de Federația Rusă, în numele creării unei „lumi ruse”), în altele – cum este cazul statului român și a românilor din Ucraina – sunt aberații ordinare și speculații politice pe diverse tematici revizioniste, căzute în desuetudine de o bună perioadă de timp.
Din experiența de colaborare cu autoritățile statului român în ce privește sprijinul românilor din Ucraina, în domeniul culturii și a învățământului în limba română în Sudul Basarabiei am constatat, însă, o reală inechitate în ce privește abordarea de către factorii de decizie de la București a românilor rămași după momentul 1940 de partea răsăriteană a Țării. Românii din teritoriile istorice românești aflate azi în componența Ucrainei trebuie să aibă cel puțin acelaș tratament și să fie la fel de prioritari pentru națiunea română precum sunt și românii din Republica Moldova. Nu uitați că românii din Republica Moldova au limba română limbă de stat, învățământ, cultură, mass-media în limba română!!! Fapt care nu se poate compara cu situația românilor din Ucraina, sub nicio formă! Să nu uităm că actualmente 41% din teritoriile înstrăinate în urma pactului Molotov-Ribbentrop se află în Ucraina, iar populația românească din aceste teritorii nu-i venită aici de bună voie, la muncă de sezon sau în căutarea paradisului pierdut. Suntem români autohtoni de mii de ani, nu coloniști sau diaspora.
În urma celor reflectate vă rugăm să luați în calcul, Domnule Președinte, o eventuală restructurare a metodelor de abordare de la București a problematicii comunităților istorice/tradiționale/autohnoe românești din vecinătatea României, inclusiv a comunităților istorice românești din Ucraina. Dacă nu în perioada de facto de război și ocupație neo-sovietică în Ucraina, în vecinătatea imediată a unei regiuni compact populate și de către etnicii români, atunci când vor mai deveni prioritare relațiile de sprijin ale statului român pentru românii rămași aici?!
Vorbim de 8 ani de zile de un for al românilor de pretutindeni, având în spate o lege dedicată românilor din străinătate, care obligă autoritățile române să ACȚIONEZE, să înființeze INSTITUȚII REPREZENTATIVE ALE ROMÂNILOR DIN STRĂINĂTATE, să consulte, prin intermediul unui CONGRES AL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI și a unui CONSILIU permanent al acestora inclusiv reprezentanții românilor din Ucraina! Guvernanții nu vor putea niciodată să AJUTE efectiv românii din vecinătate și din diaspora, fără să înțeleagă ce-i doare cel mai mult și care sunt domeniile și proiectele vitale ale comunităților românești. Adeseori diurnele pentru o deplasare peste Atlantic ale miniștrilor sau ale secretarilor de stat responsabili cu relațiile cu românii de pretutindeni sunt suficiente pentru editarea pe parcursul unui an calendaristic a unui ziar românesc sau a unei redacții de televiziune sau post de radio în limba română!
Identic stau lucrurile și în sfera diplomatică: pe parcursul mai multor ani de zile unii diplomații români și șefi de misiuni diplomatice iau „poziția struțului speriat” în fața autorităților ucrainene, evitând să abordeze tematica „deranjantă” a respectării drepturilor minorității naționale române, îmbrățișând o atitudine comodă de muncă de birou. Mai ales acest lucru îl simțim noi – comunitatea românească din Sudul Basarabiei, zonă prin care trece drumul european de peste 300 km care leagă Odesa de Galați, împânzită de localități românești prin care nu intră și nu oprește un diplomat român de la Consulatul General al României de la Odesa, de „teama” (sau comoditatea!) de a nu deranja autoritățile românofobe, și de a nu fi acuzați, cumva, de aceeaș „românizare a moldovenilor”… Acum este cazul de a reînnoi echipa Ministerului Afacerilor Externe cu diplomați tineri, cu viziuni normale, europene, în locul „atotcunoscătorilor de limbă rusă”, școliți la Moscova în perioada războiului rece, care sunt plasați în misiunile diplomatice române din spațiul ex-sovietic.
În final aș dori să vă aduc la cunoștință, Stimate Domnule Președinte al României, că unicul președinte al Țării care a fost vreodată la românii din Sudul Basarabiei a fost Emil Constantinescu, imediat după semnarea Tratatului de bună vecinătate cu Ucraina, în iulie 1997. De atunci românii de aici nu au mai văzut la față niciun președinte român, niciun ministru de externe, niciun ambasador al Țării!
Sperăm ca acea ignoranță, de care ați dat dovadă față de românii din Ucraina vizitând Kievul fără a saluta măcar românii din statul nostru de cetățenie, să fie motivată de o pregătire a unei vizite oficiale pe care o veți face inclusiv la românii din Sudul Basarabiei. În acest sens vă așteptăm la Ismail, Reni sau Chilia – NU la Odesa. Vă așteptăm în sânul comunității de români, la noi acasă, în Basarabia Istorică, în calitate de Președinte al tuturor românilor.

Anatol Popescu
Președinte al Asociației Național-Culturale „BASARABIA” a Românilor din regiunea Odesa

Ismail, 18 Martie 2015

pubicat de România Breaking News

Foto: Sudul Basarabiei

,

Redactia R.B.N. Press dă publicității o scrisoare sosită la redacție prin care, o parte dintre importanții scriitori și editori români cer demiterea Consiliului   (AFCN) pentru „gravele erori de evaluare făcute la sesiunea de proiecte editoriale AFCN în desfășurare”.

Scriitorii și editorii români i-au atitudine față de decizia comisiei de experți AFCN de a nu acorda nici un sprijin financiar unor proiecte de anvergură europeană și națională, și consideră ca fiind „nedreaptă și chiar rușinoasă pentru un organism menit să sprijine valorile culturale în România”.

Grupul de scriitori și editori români cer următoarele:

-Demiterea Consiliului AFCN;

-Elaborarea unor noi norme privind organizarea și funcționarea AFCN prin care să fie promovate noi criterii pentru alegerea experților și noi grile de evaluare și de raport de evaluare;

-Alegerea unui nou Consiliu AFCN care să obțină consensul public și de imagine al asociațiilor de editori, al asociațiilor profesionale și de creație, precum și al Academiei Române.

-Revizuirea bugetului acordat pentru editarea literaturii naționale (roman, eseu, poezie, critică și istorie literară, dicționare, ediții critice ș.a.) și a traducerilor din literatura universală .

Aceste ultime domenii sunt discriminate, la ora actuală, de Consiliul AFCN, în detrimentul literaturii române și literaturii universale”, 

Grupul de scriitori și editori români punctează faptul total nenonorant și chiar antinațional, că, titlurile sprijinite de AFCN pe parcursul ultimilor ani arată în mod explicit că „literatura română clasică și contemporană este discriminată la ea acasă”.

Scrisoarea deschisă a fost remisă spre știință următoarelor personalități

Prim-ministrului  României,  domnul Victor Ponta

Președintelui Senatului României domnul Călin Popescu Tăriceanu,

Președintelui Camerei Deputaților,  domnul Valeriu Zgonea

Președintelui Academiei Române, domnul acad. Ionel Valentin Vlad,

 Președintelui  Comisiei pentru Cultură și Media a Senatului României,  domnul Georgică Severin,

 Președintelui Comisiei pentru Cultură, Arte și Mijloace de Informare în Masă a Camerei Deputaților,  domnului Gigel Știrbu

 Directorului AFCN,  domnul Leonard Artur Horvath.

Scrisoare deschisă adresată domnului

Kelemen Hunor, Ministrul Culturii și Patrimoniului Național

Domnule Ministru Kelemen Hunor,

Ne adresăm domniei voastre cu solicitarea de a demite Consiliul Administrației Fondului Cultural Național pentru gravele erori de evaluare făcute la sesiunea de proiecte editoriale AFCN în desfășurare. Conform atribuțiilor sale legale, Consiliul AFCN este responsabil pentru alegerea experților, pentru grilele de evaluare și prioritățile de finanțare. Alegerea experților a fost făcută neprofesionist, astfel încât s-a ajuns la o distorsionare a valorizării proiectelor.

În stabilirea priorităților AFCN pentru proiecte editoriale pe anul 2014, Consiliul AFCN a călcat Legea nr. 186 din 9 mai 2003 privind susținerea și promovarea culturii scrise. În ultimii doi ani, Consiliul AFCN modifică abuziv prioritățile, sfidând respectiva lege, care stipulează la Art. 5, p. 2, faptul că la capitolul priorități figurează „realizarea de enciclopedii, tratate, dicționare, atlase, ediții critice ale scriitorilor clasici români și străini, ediții definitive de autor, debut literar și literatură pentru copii”. De asemeni, în sesiunea de finanțare a proiectelor editoriale pe anul 2014, este călcat Art. 1 al respectivei legi, care stipulează la paragraful (2) următoarele: „În sensul prezentei legi, prin cultură scrisă se înțelege domeniul de referință care cuprinde cărți, reviste și alte publicații, având caracter literar-artistic, tehnico-științific, editate pe orice fel de suport”. În textul legii se vede limpede faptul că trebuie să li se acorde prioritate titlurilor literar-artistice. Concret, fiind vorba de o instituție națională (Administrația Fondului Cultural Național), prioritatea îi revine, conform legii, culturii scrise naționale, prin care se conservă identitatea națiunii române.

o parte din lista proiectelor editoriale selectate pentru acordarea finantării 1

o parte din lista proiectelor editoriale selectate pentru acordarea finantării 1

Nicăieri în Legea nr. 186 din 9 mai 2003 privind susținerea și promovarea culturii scrise nu este stipulată următoarea condiție impusă de Consiliul AFCN în anul 2014, și anume: „Nu sunt admise pentru finanțare titluri editate sau reeditate în ultimii 30 de ani”. Prin aplicarea acestei condiții discriminatorii și antinaționale, s-au atins câteva performanțe demne de o carte a recordurilor malignă:

1. Din concurs au fost omise din start edițiile critice, care figurează ca priorități ale AFCN pentru proiectele editoriale pe anul 2014. Această prioritate a culturii scrise naționale este stipulată prin lege.

2. Dat fiind faptul că exclusiv editurile naționale de prestigiu recunoscut se ocupă de întocmirea edițiilor critice, prin aplicarea interdicției de a propune titluri editate și reeditate în ultimii 30 de ani, din competiție au fost scoase din start marile edituri și publicații naționale: Editurile Academiei, Ideea Europeană, Timpul, Contemporanul, Convorbiri literare ș.a. Aceeași interdicție a anulat din capul locului titlurile de referință. Se știe că un titlu de referință are nevoie de câteva decenii ca să fie validat ca atare, căci trece prin trei instanțe obligatorii: critica de specialitate, publicul și – instanța cea mai dură – timpul. Stranietatea situației este că i-am atras atenția președintelui Consiliului AFCN asupra acestor aspecte abuzive. D-sa ne-a promis că le va omite, fără să se țină de cuvânt însă.

Titluri care țin de patrimoniul cultural mondial și național, precum operele lui Dmitri Merejkovski, Scrieri (75,83 de puncte, Editura Contemporanul), Niculae Gheran (editor), Scrisori către Liviu Rebreanu (75.17 de puncte, Editura Academiei Române), Mihai Eminescu, Scrisorile (53.67 de puncte, Editura Timpul), Mihai Eminescu, Doina (53.67 de puncte, Editura Timpul), Friedrich Nietzsche, Dincolo de bine și de rău · Genealogia moralei (traducere de Victor Scoradeț, Janina Ianoși și Horia Stanca, lucrare declarată neeligibilă, deși în această formulă, reunind trei traducători de mare clasă, nu a apărut niciodată, Editura EuroPress Group) au fost respinse de la finanțare.

„Experții” selectați de Consiliul AFCN au pariat, în schimb, pe

Fiara și suveranul, vol. 2, Tact SRL (91);

Borbély Tamás: Van-e élet az autonómia után? (Există viață după autonomie?), Editura Koinonia (85,67);

Fregata-amiral Mărășești, Editura Militară (84,50);

Kerstin Hack: Egyedülálló nő keres (Căutările unei femei singure), Editura Koinonia (83,67);

Arhitectura Rusiei staliniste, Fundația Arhitext design (82,83).

Au fost depunctate și, în consecință, nu au primit subvenție lucrările unor academicieni sau ale unor personalități ale culturii române, precum:

o parte din lista proiectelor editoriale selectate pentru acordarea finantării 2

o parte din lista proiectelor editoriale selectate pentru acordarea finantării 2

acad. Florica Dimitrescu-Niculescu, Teme lexicale actuale (începutul sec. al XXI-lea); acad. Nicolae Edroiu (editor), Izvoarele Răscoalei lui Horea. Seria B. Izvoare narative. Presă. Broșuri, vol. IV. 1784 – 1792; acad. Ioan Caproșu, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. VIII (1585 – 1592); Petronel Zahariuc, Silviu Văcaru ș.a., Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. IX (1593 – 1598) (colecția Documenta Romaniae Historica este coordonată, pe lângă acad. Ioan Caproșu, de academicienii Camil Mureșanu și Ștefan Ștefănescu); Lia Brad Chirsacov, Meșteșugul doftoriei; Susana Andea (coord.), Documenta Romaniae Historica. C. Transilvania, vol. XVI (1381 – 1385); Niculae Gheran (editor), Scrisori către Liviu Rebreanu; Marina Rădulescu Sala, Formarea cuvintelor în limba română, vol. III. Sufixele. 2. Derivarea nominală și adverbială; Eugen Virgil Nicoară, Personaje reprezentative din teatrul universal și românesc, vol. I; Gelu Negrea, Caragiale, top 666. Este consternant să constați, în urma parcurgerii rapoartelor de evaluare și a punctajelor, că, în timp ce evaluatorii au recomandat subvenționarea unor lucrări, cele patru colecții de documente nu au întrunit mai mult de 70,83 de puncte fiecare, deși conțin izvoare istorice din perioade diferite.

Ciudat, de asemenea, este și faptul că nu se acordă niciun punct la secțiunile debut, literatură pentru copii, din moment ce este evident că astfel de lucrări nu pot fi evaluate după asemenea criterii (observație valabilă pentru toate cărțile). De conținutul monografiilor și colecțiilor de documente editate de Editura Academiei Române se folosesc toți românii din țara noastră, ele fiind utile atât școlarilor, cât și universitarilor! Nu înțelegem, în consecință, de ce o lucrare propusă de o instituție obscură, Asociația Salonul de proiecte, Dear money, obține 45.000 de lei, adică atât cât i se poate acorda unei edituri pentru toate cele 10 cărți.

o parte din lista proiectelor editoriale selectate pentru acordarea finantării 3

o parte din lista proiectelor editoriale selectate pentru acordarea finantării 3

Punctajul acordat proiectului Contemporanul, revistă care este într-un an aniversar – se împlinesc 25 de ani de când această revistă, înființată la 1881, și-a asumat direcția dată de Ideea europeană (1990) – a fost de 74.00 de puncte. Iar revistei Convorbiri literare – 78.00 de puncte. Menționăm că Editura Academiei și revistele Contemporanul și Convorbiri literare sunt membre ale ARPE (Asociația Revistelor, Publicațiilor și Editurilor, care întrunește 35 de membri). Ne întrebăm firesc dacă onorata comisie a auzit de numele acestor reviste de veche tradiție românească. Nu mai vorbim de numele unor scriitori ca Friedrich Nietzsche sau Dmitri Merejkovski, nici de numele iluștrilor traducători ai operelor acestor monștri sacri ai literaturii universale, în condițiile în care au fost acordate 89.67 de puncte ilustrei necunoscute: Asociația media DoR, cu proiectul Decât o revistă, și, respectiv, 91 de puncte titlului de anvergură europeană, Istorie și conștiință de clasă, propus de necunoscuta Tact SRL, sau 91 de puncte pentru gloriosul titlu Fiara și suveranul, propus de aceeași obscură Tact SRL.

Considerăm că decizia comisiei de experți AFCN de a nu acorda nici un sprijin financiar proiectelor de anvergură europeană și națională este nedreaptă, ba chiar rușinoasă pentru un organism menit să sprijine valorile scrise prin care se definește identitatea națiunii române.

Dacă între Nietzsche, Merejkovski și Eminescu, și revistele Academiei sau Contemporanul și Convorbiri literare, comisia de evaluatori, selectată de Consiliul AFCN, preferă Istorie și conștiință de clasă, Fiara și suveranul sau Decât o revistă, considerăm că iubitorii de literatură din România nu trebuie să mai aibă nicio speranță: în țara noastră triumfă barbaria. De altfel, nu puține rapoarte de evaluare abundă în erori gramaticale, unele conținând declarații false. Ne întrebăm ce reacție ar avea Academia Română, Asociațiile de editori de carte și reviste, precum și lectorii care ne urmăresc, dacă am publica în paginile revistelor de tradiție excluse în acest an de la finanțare câteva rapoarte împânzite de erori gramaticale, întocmite de „evaluatori” selectați în primăvara acestui an de Consiliul AFCN și, respectiv, pe două coloane, lista proiectelor aprobate și lista proiectelor respinse.

Nu avem nimic împotrivă să se acorde subvenții din fonduri publice publicării lucrării „Linia de producție. Muncind cu artă” (Editura Tact SRL), care a căpătat 89,67 puncte și 14,000 lei. Nu ne împotrivim ca ilustra editură Asociația Salonul de proiecte să fie subvenționată din bani publici (45,000.00) pentru Dear Money. Deloc! Pretindem doar că Nietzsche, Merejkovski, Liviu Rebreanu, Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Emil Iordache, Cioran sau importanți scriitori români în viață să beneficieze și ei, spre folosul publicului contribuabil, iubitor de literatură cu miză majoră, de o minimă atenție și de un sprijin.

Între traducerile din Nietzsche, Merejkovski, scrisorile lui Eminescu și Dezvoltare și dependență. Economia politică a capitalismului românesc, Decât o revistă sau Dear money nu este exclus ca lectorul român plătitor de taxe să le prefere pe primele, chiar dacă nostalgiile comisiei mizează pe cele din urmă, propuse de firme ce au o ilustră carieră necunoscută.

Au fost depunctate și, în consecință, nu au primit finanțare reviste de prestigiu internațional, având o lungă tradiție, precum „Dacia. Revue d’archéologie et d’histoire ancienne”, „Revue des études sud-est européennes”, „Materiale și cercetări arheologice”, „Fonetică și dialectologie”, Anuarele Institutului de Istorie „G. Barițiu” – Seriile „Historica” și „Humanistica”, „Analele Bucovinei”, „Anuarul de lingvistică și istorie literară” al Institutului „Alexandru Philippide” din Iași, „Anuarul Institutului de Etnografie și Folclor «C. Brăiloiu»”. Anul trecut, „Dacia. Revue d’archéologie et d’histoire ancienne” (care este distribuită în peste 450 de biblioteci și institute internaționale), a fost subvenționată, pentru ca în acest an să nu primească mai mult de 79,67 de puncte! Parcurgând lista mai departe, observăm că Anuarul Institutului de Istorie „G. Barițiu” din Cluj-Napoca, Series Humanistica, a obținut același punctaj ca o revistă a unui Centru Cultural zonal, deși impactul cultural pe termen mediu și lung, dar și audiența sunt diferite ca de la cer la pământ, în favoarea primei publicații! Astfel, cercetarea, cultura și istoria românească sunt puse la colț, laolaltă cu periodicele și cărțile Academiei Române.

Nu înțelegem de ce proiectele depuse de Editura Tracus Arte au obținut un punctaj sub așteptările noastre, în ciuda faptului că fiecare dintre aceste proiecte se plia perfect pe prioritățile de finanțare ale AFCN în această sesiune de finanțare și, deci, îndeplinea toate condițiile impuse. Datorită caracterului unic al proiectelor editoriale depuse, al mizei lor culturale majore, interculturale și educative, a calității culturale a proiectelor și a autorilor lor, datorită anvergurii lor academice în cazul titlurilor științifice considerăm că s-ar cuveni o reevaluare. Printre titlurile depuse de Tracus Arte figurează Eminescu în conștiința critică românească (1870-1932), Nuclee mitice în romanul românesc postbelic, Parcul fermecat, Poezia pentru copii în manualele școlare în perioada 1948-1989, Cuvinte în negativ. Eseuri de psihanaliză.

Am aflat, cu stupoare, că proiectul propus de agentiadecarte.ro a fost depunctat și respins de la finanțare. Iluștrii membri ai comisiei de evaluatori certați cu gramatica limbii române, probabil, nu cunoșteau obiectul supus evaluării. AgențiadeCarte.ro este singurul cotidian cultural pe media electronică înregistrat cu ISSN 2248 – 1508, membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (www.apler.ro, care întrunește 47 de edituri și reviste românești). În 2011 și 2012, www.agentiadecarte.ro a fost nominalizată pentru cel mai bun web-site cultural la Premiile Radio România Cultural. La ediția cu numărul 20 a Târgului Internațional Gaudeamus – Carte de Învățătură 2013, AgențiadeCarte.ro a primit trofeul presei pentru publicație online. www.agentiadecarte.ro a primit finanțare de la AFCN în sesiunile de proiecte editoriale din 2011, 2012 și 2013. În 2012 și 2013, www.agentiadecarte.ro a fost desemnată de către experții AFCN pe primul loc la proiecte editoriale-noile media, cu cel mai mare punctaj, 96,00 de puncte, obținând 47.100 lei. AgențiadeCarte.ro a primit o notă de neînțeles (83.33) pentru cineva care știe, cât de cât, ce reprezintă acest proiect cultural românesc pe media electronică! Surprinde, într-un mod neplăcut și neprofesionist, calitatea unei evaluări (nota 70, probabil dată după mediere!) care își propune, din rea voință, să radă de la finanțare proiectul.

Dovada relei voințe stă chiar în raportul acestui „evaluator” care scrie, negru pe alb: „Un proiect editorial nu poate fi susținut financiar la nesfârșit, el trebuie să-și dovedească cândva sustenabilitatea, pe care, de altfel, o clamează, dar nu o demonstrează”. Adică un proiect editorial, cultural, de nișă, non-profit, care susține cultura română vie, trebuie să se transforme în unul comercial! După această logică stupidă, ar trebui ca revistele literare de tradiție din România, care – fiind nonprofit – primesc în fiecare an finanțare de la AFCN sau de la Ministerul Culturii, să fie ori rase de la finanțare ori să devină „comerciale” și să aducă bani și profit. „Evaluatorul” a știut, din descrierea proiectului, că AgențiadeCarte.ro a primit finanțări AFCN în ultimii ani, câștigând pe primul loc licitația de proiecte în 2012 și 2013. Motiv pentru care a ras proiectul, deși cunoaștea (din informațiile proiectului) faptul că AgențiadeCarte.ro a avut, în ultimii 3 ani, peste 400 de parteneriate media pentru cele mai importante proiecte culturale și editoriale ale României, multe dintre aceste proiecte fiind finanțate de AFCN și Ministerul Culturii. „Evaluatorul” neprofesionist a dat nota 70, iar ceilalți doi evaluatori au dat, fiecare, 90 de puncte.

De altfel, 2014 este primul an din istoria AFCN, în care surprinde neplăcut lipsa de profesionalism și rea-voința unor evaluatori. Ce concluzie să tragi și în ce minune să speri, când citești rapoarte întocmite într-o limbă română stâlcită, rapoarte împânzite de erori gramaticale, rapoarte în care se acordă punctaje revistelor Academiei Române sau titlurilor propuse de Editura Academiei Române, revistelor Convorbiri literare sau Contemporanul?! Ce să mai crezi în condițiile în care unii evaluatori susțin că, de pildă, excelentul volum semnat de Bogdan Crețu, Iluziile literaturii române și deziluziile criticii a fost editat în 2013 cu sprijinul AFCN, când acest splendid volum de critică și istorie literară și anul trecut a fost respins de ilustrisima comisie de evaluatori a AFCN? Ce să mai crezi în condițiile în care volumele apărute în format ebook Pianul în romanțele lui Rahmaninov de Raluca Cimpoi-Iordachi și Nicolae Steinhardt și libertatea ca destin de Irina Ciobotaru sunt propuse pentru a fi editate în format clasic la aria carte, fiind respinse de membrii aceleiași comisii, pentru că au fost publicate în format digital?! Ebook e, după modesta noastră opinie, altceva decât o carte apărută pe suport de hârtie. Ioan Es. Pop își intitulează o antologie de poeme Și cei din urmă vor fi cei din urmă și cartea îi este respinsă de la finanțare, fiindcă „evaluatorul” a găsit de cuviință că volumul nu este o ediție originală, acesta fiind și titlul… unui spectacol montat pe versurile acestui poet.

Nu vi se pare bizară această situație? Nu vi se pare de neacceptat?

Proiectele descrise mai sus și respinse de experții desemnați de Consiliul AFCN riscă să rămână, mulți ani de aici înainte, fără finalitate. Ar fi un mare păcat pentru cultura română. Vă solicităm să întreprindeți tot ce este necesar pentru a corija decizia, profund injustă față de cultura română scrisă, luată de experții care au examinat proiectele instituțiilor menționate.

Fără a nega importanța multor titluri aprobate, nu putem să nu ne întrebăm (fie și în glumă) care este – în contextul culturii române scrise – relevanța unor titluri precum (alegem câteva exemple, la întâmplare):

Fundația Arhitext design, Arhitectura Rusiei staliniste: 82.83 – 48,900.00

Editura Vellant, Monografie Leon Mișosniky: 82.33 – 47,000.00

S.C Proart 21 s.r.l., Clujul în 12 dimensiuni: – 81.00 50,000.00

TACT SRL, Linia de producție. Muncind cu artă: 89.67 – 14,000.00

(*redactia R.B.N. Press consideră ca semnatarii au fost chiar prea blânzi cu nominalizarea celor de mai sus și  invită cititorii să se uite cu atenție pe lista proeictelor care au primit finanțare, în imaginile atașate sau pe documentul pdf  de la  sfârșitul articolului  și sa traga fiecare concluziile de riguare…)

La sesiunea de finanțare a proiectelor editoriale organizată de Administrația Fondului Cultural Național în acest an, Editura Academiei Române a depus 10 proiecte editoriale la Secțiunea Reviste, nici unul nu a fost selectat pentru finanțare.

Comisia de experți a trecut peste două puncte importante din Prioritățile strategice ale AFCN: – ediții critice și titluri de referință/ lucrări specializate; – debut. De asemeni, după cum am menționat, a fost discriminatorie interdicția de a propune pentru finanțare „titluri editate sau reeditate în ultimii 30 de ani”. Cele mai multe dintre titlurile respinse au fost orientate după aceste priorități.

Conform listei cărților aprobate în acest an, accentul a fost pus pe un alt criteriu, cum ar fi: păstrarea identității naționale, în special, a minorităților, criteriu valabil în practica finanțării de câțiva ani încoace. În plus, a crescut spectaculos numărul SRL-urilor necunoscute, cu veleități de editor, în detrimentul caselor de editură cu un prestigiu consolidat răstimp de decenii. Calitatea unor rapoarte ale experților AFCN este nu rareori ambiguă. Multe dintre textele acestor rapoarte sunt scrise cu greșeli gramaticale inadmisibile! De pildă: „Proiectul nu se încadrează în această categorie, nici una (sic) dintre volume nu ndeplinește criteriul diversității multiculturale, fiind vorba de lucrări semnate de autori români (sic), ori opera care au fost scrise în limba română” sau „doi titluri propuse în proiect îndeplinesc criteriul promovării diversități multiculturale” etc.

Referatele experților sunt pure generalități ori „valorizări” pur impresioniste (deci subiective), fapt surprinzător, judecând după rigoarea pe care ar trebui să o impună grilele de evaluare. Grilele și ghidul conțin repetate ambiguități (absența punctului 2 Pasul B, ambiguitatea repetată de terminologie proiect – program etc.), probleme metodologice (neconcordanța ghid de solicitare – solicitare on-line; a se vedea cerințele pentru formularul de parteneriat, neprecizarea în ghid a faptului că textele proiectelor se vor copia numai din Notepad, fără diacritice, implicit imposibilitatea de a arăta cât mai exact planul de activități și toate celelalte cerințe normale în coordonarea reală a unui proiect etc.).

Deși asociațiile de editori și cele profesionale au cerut schimbarea grilelor de evaluare, care conțin cereri redundante și care nu sunt adaptate pentru fiecare linie de finanțare (sunt aceleași criterii și la editoriale, și la noile media!), Consiliul AFCN a schimbat din mers formula de evaluare, fără consultarea și susținerea asociațiilor de editori, formulă care stârnește, an de an, tot mai multe controverse și contestații.

Experții nu au aplicat corect grilele. Putem demonstra pe grilă cum niciun proiect de la noile media nu putea lua peste 75-80 de puncte (din 90, nu din 100, ținând cont că 10 puncte se pierdeau întrucât apar criterii precum calitatea tiparului -10 puncte și calitatea produsului electronic -10 puncte, criterii care se exclud reciproc). Sunt criterii în grila de evaluare care se exclud reciproc: dacă se acordă 5 din 5 puncte la unul, trebuie acordat 0 la altul.

Din Consiliul AFCN lipsesc, din păcate, cu excepția care confirmă regula, marile nume ale culturii române vii. Reprezentanții operatorilor culturali au cerut de mai multe ori să fie publicate pe pagina web a AFCN CV-urile celor din Consiliul AFCN și, de asemenea, precizări privind organizațiile culturale care i-au propus pe cei din Consiliul AFCN.

Domnule Ministru Kelemen Hunor,

Vă rugăm să analizați scrisoarea noastră deschisă prin care cerem următoarele:

– demiterea Consiliului AFCN;

– elaborarea unor noi norme privind organizarea și funcționarea AFCN prin care să fie promovate noi criterii pentru alegerea experților și noi grile de evaluare și de raport de evaluare;

– alegerea unui nou Consiliu AFCN care să obțină consensul public și de imagine al asociațiilor de editori, al asociațiilor profesionale și de creație, precum și al Academiei Române; putem oferi expertiza noastră pentru a face cele mai bune sugestii.

– solicitarea unei suplimentări pentru proiectele editoriale și organizarea în regim de urgență a unei sesiuni editoriale suplimentare, pentru a nu compromite anul editorial 2014;

– revizuirea bugetului acordat pentru editarea literaturii naționale (roman, eseu, poezie, critică și istorie literară, dicționare, ediții critice ș.a.) și a traducerilor din literatura universală – domenii discriminate, la ora actuală, de Consiliul AFCN, în detrimentul literaturii române și literaturii universale; literatura română clasică și contemporană este discriminată la ea acasă;

– lansarea sesiunilor pentru proiectele editoriale la finele anului în curs pentru anul următor, și nu la mijlocul anului, cum se întâmplă în ultimii doi ani.

Ne-am bucura dacă ne veți trimite un răspuns privind solicitările din această scrisoare.

Cu cele mai bune gânduri,

Acad. Nicolae Breban

Acad. Dumitru Radu Popescu

Mihai Popa, director, Editura Academiei Române

Ioan Cristescu, președinte al APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România)

Cassian Maria Spiridon, președinte al ARPE (Asociația Revistelor, Publicațiilor și Editurilor)

Aura Christi, scriitor și editor

Cosmin Perța, director, Editura Tracus Arte

Iolanda Povară, redactor, Editura Academiei Române

Magda Ursache, scriitor

Alexandra Ciutacu, redactor-șef adjunct, Editura Academiei

Doina Argeșeanu, redactor-șef adjunct, Editura Academiei

Liliana Ionescu, șef serviciu economic, Editura Academiei

Iata „Lista proiectelor editoriale selectate pentru acordarea finanțărilor, după etapa a II-a de concurs, în sesiunea de
finanțare proiecte editoriale 2014, secțiunea Carte” – Document publicat pe site-ul   Administrației Fondului Cultural Național – www.afcn.ro

Download the PDF file .

,

După Summit-ul de la Vilnius,  deschidem calea pentru omogenizarea intraromânească

Scrisoarea deschisă a Consiliului Unirii

către Președintele Nicolae Timofti

300-11_Consiliul_Unirii_logoConsiliul Unirii, o platformă unionistă ce întrunește entități politice și obștești, precum și oameni simpli din cele două state românești și din comunitățile de peste hotare, a pledat continuu pentru obiectivul european al societății din stânga Prutului și salută orice pas, inclusiv ”evenimentul Vilnius”, ce ar asigura ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova. Cea mai eficientă cale spre acest obiectiv este apropierea, cât mai strânsă, dintre Chișinău și București, prin omogenizarea spațiului intraromânesc în plan cultural, social, economic, mediatic, militar și al securității – proces ce va conduce inevitabil la refacerea unității naționale românești.

Consiliul Unirii apreciază poziția pe care ați făcut-o publică, prin faptul că ați dat identitate românească statului actual Republica Moldova și ați reconfirmat adevărul lingvistic din Declarația de Independență că limba oficială vorbită aici e limba română. Consiliul Unirii, ca și ceilalți unioniști activi, promovează realitatea că ”Basarabia e România”, conștientizată de societate și datorită acțiunilor publice de comemorare a 200 de ani de ocupație ruso-sovietică.

Consiliul Unirii salută sprijinul univoc din partea Uniunii Europene pentru cooperarea dintre cele două state românești, inclusiv prin vizita-tandem a premierilor români la Bruxelles. Proiectele europene derulate în Republica Moldova cu ajutorul României deschide oportunități inedite pentru armonizarea și aplicarea legislației europene și în stânga Prutului. Acest fapt capătă relevanță mai ales raportat la cerințele de reformare a societății moldovenești după Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius. Parafarea acordurilor asociative vor însemna doar o etapă complexă de avansare spre integrarea în Europa, spre integrarea în România, printr-un demers proeuropean, proromânesc.

Atât Consiliul Unirii, din care face parte și Partidul Național Liberal, cât și alte partide românești proeuropene, pledează sincer pentru deschiderea totală a Republicii Moldova către România, stat care ne dorește sincer binele, așteptând populația noastră năpăstuită în familia românească europeană. România este Europa, Europa este și înseamnă, în primul rând România, numai dacă privim harta.

Această realitate o înțeleg și tot mai mulți lideri de opinie independenți, care acum încearcă să convingă societatea de evidența că integrarea R. Moldova în UE se va face prin România și că, dacă dorim această integrare, se vor găsi și bani pentru proiecte economice și pentru interconectarea infrastructurilor. Românii de pe cele două maluri, depășind starea de izolare pe care o trăim din 1812, se pot regăsi cât de curând posibil într-un spațiu comun românesc, european.

În acest scop este nevoie de o poziție activă, tranșantă și fermă din partea Președintelui Republicii Moldova, care – dincolo de interesele, uneori înguste, ale liderilor politici – are obligația morală, ca autoritate majoră, să încurajeze procesele de integrare intraromânească drept o garanție de păstrare și consolidare a vectorului european.

Consiliul Unirii urează succes delegației celui de-al doilea stat românesc la Vilnius, fermitate, verticalitate și rezistență pe viitor în fața oricăror presiuni nefaste, exprimându-și încrederea că Republica Moldova nu va urma calea statelor ce au parafat acorduri cu UE, dar au renunțat la semnarea lor.

Consiliul Unirii, 27 noiembrie 2013

,

Titlul original: „Kosova trebuie recunoscuta de Romania pentru ca problema albaneza este o chestiune coloniala!”

Scrisoare deschisa catre premierul Romaniei, Victor Ponta

Domnule prim-ministru Victor Ponta!

In privinta declaratiilor MAE in dezbaterea „Kosovo, principii contra pragmatism, ca pozitia Romaniei nu s-a moficat ci <<s-a actualizat>>, ar trebui spuse cateva chestiuni care tin de principii si de pragmatism.
Din titlul dezbaterii se sugereaza ca o recunoastere a independentei Kosova ar fi impotriva principiilor internationale si juridice. Aceasta am inteles ca a fost si concluzia dezbaterii.
Consider ca un astfel de punct de vedere este fals. Din punct de vedere istoric, nu numai Kosova de astazi, ci vilayetul Kosova sub cucerirea otomana a trecut sub colonizarea sarba prin forta si violenta. Chestiunea albaneza, inca deschisa astazi, este o chestiune coloniala.
Conform tuturor documentelor ratificate de organele Organizatiei Natiunilor Unite, principiul autodeterminatii, ca o categorie umana si politica, fara nici o nota de subsol si ambiguitate, este si ramana un drept moral si legal, care defineste dreptul oricarui popor de a fi decide asupra sortii sale. Si orice populatie specifica si identificabila, are dreptul de a decide viitorul sau prin referendum. Oricare rezultat al acestei forme democratice este respectiv si moral legitim.
Conceptul dreptului pentru autodeterminare intra in conflict si este in tensiune continua cu „principiul” mai vechi al respectarii „integritatii teritoriale”. Extremistii integritatii teritoriale neaga sau impiedica dreptul la autodeterminare al popoatelor. Acolo unde nu le convine, sustin si impiedica dreptul la autodeterminare al popoarelor; incalca flagrant libertatea individuala si colectiva a popoarelor si justifica dominatia asupra lor, afirmand totodata ca autodeterminarea creaza insecuritate daca se aplica in practica. Aceste cercuri politice nu sunt in situatia de a accepta (din cauze de interese cunoscute) ca principiul autodeterminarii nu este un concept destabilizator.
„Autodeterminarea si democratia sunt madularele unui trup. Daca democratie inseamna guvernarea poporului de catre popor, principiul autodeterminarii impiedica dominatia unui popor asupra altuia. Si aici sta apelul lui de lunga durata al acestui principiu (Nedesan Satyendra in cartea „De ce desprinderea”).
Teoria Dreptului International arata ca operatiunea coloniala moderna se poate dezvolta in cateva directii:
a) Din punctul de vedere politic, operatiunea se desfasoara cu mijloace armate sau subversive, impotriva popoarelor care nu au pus in pericol cu nimic securitatea statului agresor. Agresiunea are ca scop dominatia pentru profituri speciale de natura economica a statelor respective.
b) Din punct de vedere economic este un jaf economic ce depinde de interesele exclusive ale metropolei, care dezorganizeaza economia traditionala, micsorand la o baza mizerabila viata poporului, corodand structurile sociale si sistemul de valori al sau
c) Avem fenomenul sevilismului clasei conducatoare, care este degradat si corupt prin insusi statutul de „intermediar” al exploatarii coloniale. Acest proces aduce intr-o situatie de mizerie pe omul simplu, adica pe majoritatea populatiei autohtone. Totodata, slabeste autoritatea conducatorilo locali, lucru care micsoareaza pentru o perioada lunga si posibilitatea impotrivirii fata de dominatorii straini;
d) Retorica colonizatorilor este la o scala de superioritate. Scopul cuceririlor se mascheaza printr-o propaganda agresiva, careia i se da chiar culori umaniste: cica ar stabili ordinea si legea in locuri necivilizate, ca ar schimba conducatorii nepotriviti ai popoarelor ocupate etc. etc. Si dupa colonizarea sa, populatia autohtona este obligata sa se „civilizeze” printr-un fenomen de devastare a popoarelor si culturilor diferite,insotite de fenomene represive si nimicitoare, este un cataclism adevarat si o amenintare permanenta pentru pacea mondiala…

In acest camp politic, consider si voi argumenta ca si chestiunea albaneza este o chestiune coloniala si, ca atare, se cere o solutionare dreapta.
Poporul albanez, dupa o cucerire tiranica de 500 de ani a Imperiului Otoman, dupa razboaie si revolte violente, a iesit din aceasta dominatie cu pierderea a circa 70% din teritorii, cu o economie arsa si jefuita pana in madulare, cu o populatie omorata si taiata. Si ca premiu pentru razboaiele eroice in iteresul pacii si dreptatii pentru intreaga regiune a Balcanilor, cu ajutorul puterilor de decizie ale timpului, i s-au revarsat peste cap patru state vecine (Grecia, Bulgaria, Serbia si Muntenegru) care au imbucatelit teritoriile albaneze dupa poftele lor soviniste, omorand, masacrand, desproprietarind, exiland in Turcia mai mult de jumatate din populatie.
Statul modern sarb, incepand din mijlocul secolului XIX, a desfasurat o politica expansionista asupra teritoriilor albaneze, si o politica ultra nationalista si agresiva asupra poporului albanez in special Aceasta politica a fost sintetizata prin proiectul fascistoid „Narçetanije, al ministrului de externe sarb din acel timp, Ilija Garashin. Prin aplicarea agresiva si genocidala al acestui pamflet se urmarea jefuirea a peste 2/4 din teritoriile albaneze: Toplica (fostul sangeac Nish), Sangeacul, Kosova Istorica si jumatate din Albania actuala administrativa, pana la raul Shkumbin.
Statul modern grec a pus in aplicare planul „Megali Ideja”, prin care a cucerit Chameria si partea de sud a Albaniei actuale administrative, prin care urmarea sa prinda in mainile sale cuceritoare Chameria si partea de sud a Albaniei actuale administrative, tot pana la raul Shkumbin.
Este foarte important citatul lui Jovan Cvijic care justifica politica national-agresiva si expansionaista a Belgradului prin „necesitatile” Serbiei de a avea o iesire la Marea Adriatica. „Pentru independenta sa economica, Serbia trebuie sa aiba esire la Marea Adriatica, prin coasta albaneza. Prin ocuparea acestui teritoriu, Serbia va avea toate drepturile de control a transportului in regiune” – se exprima Cvijic. Deci, este evident ca Belgradul urmarea politici de ocupatie a teritoriilor straine pentru „interese vitale” economice, desi albanezii nu i-au cauzat niciodata nici o agresiune poporului sarb. Acelasi lucru se poate spune si despre politica greaca, care nu a luat in considereare ajutorul colosal al albanezilor pentru eliberearea Greciei de dominatia otomana.
Serbia si Grecia, in continuitate au planificat planuri diversante ale serviciilor secrete impotriva teritoriilor si poporului albanez, pregatind si unitati teroriste coordonate pentru pregatirea interventiilor armate agresive. „Activitatea agentilor sarbi se va extinde, incepand de la coasta, pana in zonele Durres-ului, Elbansanului, Ohridului, Prilepului, Velesului, Shtipului, Kratovei, Xhumasului etc. Agentii sarbi vor avea drept camp de actiune aceste zone: Berat, Gorica, Manasti, Demir-Kapi, Radoviq, Razllog pana in sudul Balcanilor” (Shaban Braha, „Genocidul megalosarb si rezistenta albaneza”. „Aproape toti invatatorii si preotii sarbi sunt agenti ai sai, cara sunt pusi in serviciul Serbiei, pentru a atrage si mai mult populatia obisnuita… Cochilia ortodoxismului pravoslav ii serveste tot mai activ continutului sau, nationalismului reactionar sarb in teritoriile albaneze, unde in numele lui „Sveti Sava” se trimiteau agentii Beogradului peste tot (Shaban Braha, idem, p. 86).
Acestea recrutau vorbitori de albaneza prin provinciile albaneze, cu scopul paralizarii a oricarei rezistente viitoare fata de agresiune, cu scop de slavizare si grecizare a natiunii albaneze. „Serbia cu Grecia au ajuns la o limba comuna, ca Conventia secreta a anului 1861 va multumi pe ambele parti: Grecia va anexa Thesalia, Epirul, Macedona si peninsula Arhipelagului, in timp ce Serbia va anexa Bosnia, Hertegovina, Albania de Mijloc si Muntenegrul” (Shaban Braha, ibidem, p. 33)
rezistence të mëtutjeshme ndaj agresionit, dhe me qëllim sllavizimi a greqizimi të kombit shqiptar.
Rezultatele nebuniei colective megalosarbe si megalogrecesti, fara a uita si de cea muntenegreana, este mai mult decat ingrozitoare. Un exemplu „uitat” este genocidul nemaivazut si tacut care s-a intamplat dupa tratatul de pace de la San Stefano dintre Imperiul Otoman si Imperiul Tarist (1878). Ca rezultat al acestui „acord”, in zona numita Toplica (Nish, Prokupli, Leskoc, Vranjë etj), peste 700 de sate albaneze au fost distruse din temelii. Toplica este un teritoriu albanez colonizat de Serbia in secolul XIX-lea.. Ea se afla vizavi de Valea romaneasca a Timocului, intre Nish si Kosova actuala. Toplita a fost atacată de armata sârbă în 1877, și anume de gruparea Morava, comandata de Mihail Çernjajev, gruparea Timok, avand drept comandant
pe colonelul Milojko Leshnjanin, gruparea Ibri, comandată de Aleksander Zahun și gruparea Drin, avand comandant pe generalul Ranko Alimpiç, Serbia a intrat in razboi la 13 decembrie 1877 impotriva a 153 batalioane otomane din care mulți dintre ele au avut o componență albaneză.
Agresiunea sârbă a adus consecințe exterminatoare a albanezilor din teritoriile Permoravei (Morava de sud, de vest și de est). Surse documentare despre cantitatea numerică a crimelor din cauza trupelor și bandele teroriste sârbe nu se dau. În aminitirea contemporanilor acelor evenimente, înregistrate de Hajdin Simnica și Dan Bellaqefci (Mavriçi), s-au estimat la 35.000 victimele albaneze de orice vârstă și sex. Este un fapt documentar că sate, orașe și regiuni întregi se goleau din cauza acestor orori, că așa cerea genocidul megalosârb. simplu albanez din Nis, din 300 de case albaneze doar 20 au supraviețuit. Celelalte au fost făcute una cu pământul, în kaza
Nishului au fost distruse 1.228 de case din 88 de sate si au fost deportate in jurul a 20.667 locuitori, in zona Prokuplei, din 73 de sate cu 1.771 case, majoritatea au fost arse sau distruse si au fost alungati 12.480 de locuitori. Numai in regiunea Prokuplei, din 53 de sate au ramas golite 2.700 case albaneze, din 900 de case „turcesti” din Leskovc au ramas numai 126 locuitori musulmani. 700 de case au ramas golite in regiunea Leskovci din 1322 case albaneze, in Përkupe 750 de case; in regiunea Bahinoc au fost arse toate casele albaneze. Numai satul Pllanë të Madhe au fost 889 case albaneze, dar nici una dintre ele nu a mai ramas. In Pirot din 2.2670 de case albaneze au fost arse 1327. Istoricul Novakoviç a accentuat ca in a doua jumatate a secolului trecut au fost nelinisti mari, acestea s-au intamplat in Kosova, din cauza urmaririi albanezilor din Toplica si teritoriile celelalte din Përkupje pana in Nish, de-a lungul razboiul sarboturc 1876-1878. al crimelor si a arderii caselor lor de catre armata sarba. musulmana etc., ci asupra populatiei autohtone albaneze si asupra albanezilor. Inafara de satele Mamushë in regiunea Prizrenului si Dobërçan in teritoriul Gjilanului, in nici un alt sat din Kosova si din Dukagjin nu a existat populatie de origine turca. „In Prizren, la sfarsitul secolului trecut, inafara de lucratori, nu au existat mai mult de 10-15 case de origine turca” (Emin Pllana, Kosova și reformele din Turcia (1839-1912)”, la
fel și în Gjilan. Deci un astfel de genocid nu se directiona nici împotriva Turciei si nici împotriva populatiei simple albaneze ca „răzbunare împotriva înfrângerii de la 1876″, ea a fost parte a
unei strategii alese antialbaneze. Pentru aceasta, prințul sârb „a avut acceptul monarhiei si mâinele libere de a deporta cu forță albanezii din regiunele sangeacului Nishului. Populația albaneză a fost deportata violent in adâncimea Imperiului Otoman si Consulul otoman din Nish a raportat că un cartier „Din zonele Aleksinic, Krushevc și Knjazhevic vine poporul in grupe, cu scopul de a se așeza in satele lăsate de albanezi, imediat după stabilire se prezintă și cer ajutor in hrană și bani. Majoritatea au certificate din partea puterii de acolo”, a anunțat telegrafic ministrul
învățământului si al chestiunilor religioase al Serbiei încă din februarie 1878.
Prințul Obrenovic îi scria lui J. Ristiç la 24 august 1879 din Nish că „este necesar ca ea sa se locuiască cu locuitori creștini care mai târziu sa servească împotriva pătrunderii populației albaneze” si că „albanezii nu au dat nici un fel de semn că sunt gata de a se supune legilor noastre”. Aici se țintea chiar spre Toplica. Pentru că ea era o provincie de graniță cu Kosova, deci cu Albania, și fiind așa, numai colonizată cu sârbi, va fi dat suflet ca și provincie ca provincie cu majoritate sârbă si va fi fost un dig impotriva întoarcerii albanezilor expulzați. Oamenii au refuzat expulzarea forțată. Misiunea austro-ungară din Prizren a raportat: „câteva mii de mahomedani au vrut să se întoarcă cu forță în patria lor …. în Leskovc și avangarda a împușcat împotriva soldaților turci care au vrut să le taie drumul”. Și mai departe, raportul a spus: „Mahomedanii care au fugit din cauza războiului de cucerire a venit în vilaietul de acum al Kosova, spun că sunt, incluzând copiii și femeile mai mult de 40.000 de oameni.” Totodată se sublinia că: „Înainte cu trei săptămâni în urmă, cu instrucțiuni de sus, li s-a întrerupt hrana. Cu greu că s-a făcut din motive financiare … ei sunt capabili să câștige pâinea lor cu arme. Deciziile lor amenință în primul rând Serbia Ei sunt capabili să concentreze câteva mii de oameni bine înarmați în mai multe puncte. ” De la Ragusa s-a informat Viena că „apropiere de Prishtina s-au desfășurat lupte dintre armata
si 2.000 de refugiați, care au vrut să se întoarcă cu tărie în” Noua Serbie „.. În numele chestiunii lor drepte, numai de la 21 iunie până pe 11 iulie 1878 s-au transmis 145 petiții ale reprezentanților populației albaneze din regiunile în pericol. O petiție albanez a declarat: „guvernul sârb nu este în conformitate cu acordul de la Berlin, ea a făcut confiscarea proprietății noastre, a luat toate animalele vii, culturile și altele.” Comitetul conducător al albanezilor expulzați, în luna iulie 1879 a
protestat, în numele refugiaților din raioanele de Nish, Pirotit, Leskovac, Vranje, Përkupë, Kursumlia și Akpalankës: „De fapt, în articolele 35 și 39 din Tratatul de la Berlin este explicit
formulat că în regiunile cedate ca musulmanii, la fel ca și creștinii, se vor bucura în mod egal de drepturi civile și politice și vor dispune de bunurile lor proprietate mobile și imobile. Indiferent de dispozițiile Tratatului de la Berlin, dreptului internațional public în vigoare în toate națiunile civilizate protejează proprietatea privată și în timp de pace nu permite nici un fel de confiscare arbitrară. Din păcate, Tratatul de la Berlin, precum și principiile de drept public național sunt neputincioase pentru a ne proteja … autoritățile sârbe a făcut ceea ce nici războiul civil, nici armatele ruse nu au făcut, confiscând animalele confiscate de povară, animalele de casă , unelteșe
agricole, semințele, culturile, ocupând pământurile noastre, casele, depozitele, într-un cuvânt s-au comportat ca dușmanul în teren inamic”.
Reflecand la aceasta manevra a primului genocid din epoca moderna, Dr. Jovan Haxhivasilieviç, in cartea „Albanska Kongra” spunea: „Expulzarea albanezilor a devenit scopul transformarii Serbiei intr-un stat curat etnic si pentru crearea posibilitatii conducerii unei actiuni ulterioare catre Kosova” (p. 14-15).
Intr-adevar, etapa a doua a agresiunii militare impotriva albanezilor se va realiza la sfarsitul anului 1912l In momentul cand Miscarea nationala albaneza a reusit eliberearea de sub dominatia otomana, Belgradul, Atena si Cetina muntenegreana au initiat o interventie blitz, prin care au dorit sa realizeze planurile utopice ale cuceririi intregii Albanii. „In luna iulie, intreaga Albanie a fost in stare de pregatire si in luna octombie incepe primul razboi balcanic, Albania fiind invadata de de trupelesarbe, muntenegrene si grecesti, dara nici o sustinere serioasa exterioara din afara, a facut cat a putut in aceste circumstante. Scopurile ocupatorilor au fost clare: sarbii au dorit Kosova si aproape intreaga Albanie de centru-nord (cu exceptia Shkodrei, care a fost lasata muntenegrenilor) si grecii au vrut Epirul si intreaga Albanie de centru-sud. Shkumbinul ar fi desenat granita lor comuna” (Michelle Rallo, Albania si Kosova, f. 12).
Operatiunea serviciilor secrete, bandele teroriste, reteaua de invatamant si bisericeasca au fost deci anterioare operatiunii militare, cu scopul pregatirii terenului, si prin tradarea albaneza, atentatele, amenintarile, jafurile, propagandei antialbaneze (Shaban Braha, ibidem, p. 115-120).
„Agresiunea si cucerirea realizata de sovini impotriva albanezilor, folosirea colonizarii cu colonisti sarbi, greci, deportarile masive a sute de mii de albanezi din teritoriile lor etnice, arestarile, torturile si omorurile, urmaririle, pana la otravirea copiilor in scoli etc. nu au alt nume decat terorism sovinist”(Veip Alikaj). Este terorismul specific al tuturor colonizatorilor care, pentru interesele lor economice au calcat peste cadavrele populatiei civile albaneze, lipsite de aparare.
Bogatiile imenese turistice, frumusetile minunate naturale, bazele portuare si in Malesia e Madhe (Lacul Shkodra, Marea Adriatica), sau in Valea Vardar (Lacul Ohrid si Prespa), importanta strategica economica si a drumurilor, bogatiile naturale subterane (polimetale, carbune, plumb, zinc, argint, aur, feronichel etc) si supraterane (pamanturile roditoare potrivite pentru agricultura, apele minerale etc,), potentialele industriale si de productie etc. arata importanta acestor teritorii pentru colonizatorii si cuceritorii slavo-greci.
Prin exulzarea albanezilor din propriile lor teritorii din Toplica (de catre sarbi) si din Chameria (de catre greci), si prin consfiscarea proprietatilor albaneze de catre slavo-macedoneni, odata cu expulzarea lor mai tarziu, prin anii 1950, toti acesti cuceritori au castigat proprietatea asupra teritoriilor albaneze. Si astazi, in Republica Kosovo, peste 30% din populatie traieste sub nivelul saraciei, in timp ce sarbii sunt favorizati primind salarii si de la bugetul <<institutiilor locale>>, si de la Belgrad.
Colonizarea asupra teritoriilor albaneze a fost sustinuta si de formarea unei clase politice de servili si tradatori de catre cuceritor, asa cum se intampla si astazi cu <<alintatii>> puterilor de decizie.
Modelele cele mai rele ale aceste politici neocolonialiste sunt <<liderii>> din Kosova, in special, liderii Vaii Presheva, aflata sub Serbia, ai Vaii Vardar aflate sub FYROM <<Macedonia>> ai teritoriilor albaneze de sub colonizarea Muntenegrului. Acesti lideri sunt platiti, privilegiati si sunt un model al continuitatii politicilor gresite ale puterilor de decizie si au devenit o frana temporara a procesului de eliberare si de unificare al teritoriilor albaneze, si al terminarii, odata pentru totdeauna, a cuceririi si colonizarii straine.
Sunt cunoscute pentru puterea civilizata planele de colonizare ale lui Çubriloviç, Ivo Andriç, acordul turco-sarb si greco-turc de expulzare a albanezilor in Turcia, incercarile plaificate si aducerea de coloni in teritoriile cucerite, schimbarea balantei etnice in orasele traditional albaneze, precum Manastir si multe altele; represiunea impotriva miscarii nationale albaneze si multe multe alte macabre, care dovedesc ca istoric, politic si economic, chestiunea nationala este o chestiune coloniala.
De aceea, domnule Prim-Ministru, permiteti-mi sa va adresez cererea de a face un pas in recunoasterea adevarului asupra situatiei coloniale a poporului albanez, prin recunoasterea independetei Kosovei. Nu ca o <<actualizare>> venita din acordul de asa zisa <<normalizare>> a relatiilor Kosovei cu Serbia, acord care creaza de fapt premisele unei a doua republici Srbska in Kosova, ci datorita recunoasterii statutului colonial al natiunii albaneze.

Cu respect,
Mona Agrigoroaiei

Botosani, 24 iunie 2013

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press