ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "salavarea Manastirii Putna"

salavarea Manastirii Putna

,


Asa arata un erou adevarat. Unul despre care nu scrie nicaieri, pe care nici un istoric  de mucava din zilele noastre nu-l pomeneste. Un erou despre care doar Dumnezeu și o mână de oameni mai cunosc ce a facut în acele zile ale cumplitului an 1941,  zile de grea încercare pentru români.

Căți dintre voi știu că datorăm acestui Mare Erou faptul că Manastirea Putna, și mormântul lui Ștefan Cel Mare și Sfănt se află azi în granițele  Statului Român.

Respect, cinste și veșnică recunoștiință  domnule maior  !

Imaginați-vă dragi români, că datorita actiunii temerare a maiorului Ion Toba, zis „Hatmanul” astăzi ne putem bucura de unul dintre cele mai importante simboluri ale istoriei, culturii și credinței noastre – Mănăstirea Putna, care altfel ar fi fost cuprinsă în granițele URSS și mai tărziu, azi în granițele Statului Ucrainean. Implicațiile unei astfel de realități depășește orice imaginație azi în contextul războiului geopolitic și informațional pe care îl duce Rusia împotriva neamului românesc, promovând și propagând concepte ca „Moldova Mare”, „limba moldovenească, etc

 

După 18 ani de lagăr și temniță, el însuși spune: „Mai bine muream pe front… Și eram erou!”…

Maiorul Ion Tobă - salvatorul Mănăstirii Putna (iunie 1940)

Maiorul Ion Tobă – salvatorul Mănăstirii Putna (iunie 1940)

Căpitanul Ion Toba, poreclit si “Hatmanul” nascut la Zavoaia, Braila, in 1903, a fost unul dintre cei mai remarcabili ofiteri ai armatei romane, care si-a slujit cu credinta tara. Singurul sau inamic a ramas mereu comunismul, impotriva caruia a luptat chiar si dupa razboi.

In iulie 1940, soldatii rusi muta bornele noii frontiere si incearca sa ocupe cu forta Manastirea Putna, care era situata la 12 kilometri de noua granita.

Dar pentru a reda mai bine cursul evenimentelor din acea zi de 6 iulie 1940, iata ca am descoperit un fragment din jurnalul sau militar.

6 iulie, ora 3 dimineata: Dupa inapoierea tuturor patrulelor, detasamentul meu se pune in mars fortat spre pozitia ordonata, cale de 34 de kilometri. Dupa 3 ore, la 6.30, sosim in gura Putnei. Sat de germani pur, sarac (…) Painea nu a ajuns, asa ca ofiterii au mancat mamaliga cu friptura la ceaun. Ordin special: Vor opri prin toate mijloacele orice fel de progres al inamicului peste linia de demarcatie. Ora 20.00: Primesc stirea ca satul Putna si manastirea, cu mormantul lui Stefan cel Mare, au fost invadate de trupe rosii, impanate cu agitatori. Ora 20.15: Ordon mars-galop spre Putna, sub comanda mea, avand in avangarda plutonul sublocotenentului Ghiocel Constantinescu, urmat de grosul unitatii si, in mars fortat, de compania de cercetare a Regimentului 48 Infanterie, aflata sub ordinele mele. Comandantul companiei, capitanul Vladeanu, calare, este alaturi de mine. Ora 21.10: Ajungem la Manastirea Putna. Se procedeaza la recunoastere apoi la curatirea terenului. Se elibereaza fortat satul si manastirea, suspectii sunt arestati, elementele cccp_borna_hotartrupelor rosii sunt dezarmate si aruncate peste linia de demarcatie. Se instaleaza o unitate pentru paza sfantului mormant al lui Stefan cel Mare, ca si a odoarelor manastirii. Iau contact cu staretul, apoi vizitam locasul si palatul manastiresc… Ora 22.15: Sosesc stafelele de la toate patrulele, care raporteaza ca linia de demarcatie a fost restabilita… 7 iulie 1940: Se da din nou, in primire, granicerilor romani, frontiera. Pentru mai multa siguranta, toate odoarele si tezaurul manastirii, inestimabile valori istorice, s-au imbarcat in doua camioane si le-am expediat la Cozia, in Valcea“…

Pe Front, căpitanului Tobă i se vor încredința, așa cum era de așteptat, numai misiuni de importanță deosebită și cu grad sporit de dificultate. Le va duce însă la bun sfârșit cu dăruire și profesionalism, ceea ce îi va aduce numeroase decorații, între care Virtutea Militară, clasa I – de Aur, Steaua României și nu numai.

Căpitanul avea și o relație foarte apropiată cu subordonații săi, în ciuda unei anumite apetențe solitare. Nu numai că îi admirau calitățile de războinic, dar îl simțeau pe Hatman aproape de sufletul lor, astfel că, atunci când, pe 14 mai 1942, când, în cursul unei operațiuni în Munții Iaila, la cota 1032, a fost rănit de focul inamic, sublocotenenții Ioan Boeriu și Dumitru Mosora i-au compus un cântec ce va ajunge inclusiv în publicațiile de război germane, evident după traducere. El sună astfel:

„Ne‑am întors din drum spre țară

Să luptăm și‑n munții Crâm

Și să ducem sfânt stindardul

Până‑n ceasul ce murim.

Misiunile primite,

Să luptăm cu dârzi dușmani,

Le‑am îndeplinit cu cinste

Și prin munți, la partizani.

Pentru Cruce, Neam și Tronu

Vom despica mări și zări,

 Căci noi suntem Escadronul

Patru Vânători Călări.

Să trăiască Escadronul

Care‑a dat atâți Eroi,

Să trăiască și «Hatmanul»

 Cel mai mândru dintre noi.“

Îl va ajuta sprijinul camarazilor săi să se însănătoșească și să se întoarcă în mijlocul lor. Va comandă, însă, începând cu 1943, un detașament mixt, romano-german, destinat operațiunilor antipartizani, la cererea expresă a generalului Auleb.

Vremurile bune nu aveau, însă, să dureze prea mult.

În seara zilei de 23 august 1944, Tobă se afla, împreună cu o parte din băieții săi, la un curs de vânători de care, în Germania. Abia în seara zilei de 24 află însă, exact, ce s-a întâmplat în țară, fapt ce aduce o confuzie totală în sufletul căpitanului. Să-i dăm chair lui cuvântul:

„Dar ce aud nu mi vine a crede. Rușii au ajuns la Roman și Galați. Și Mareșalul înlăturat, Regele trădează și fuge, armata în revoltă, guvern comunist etc. Nu mai înțeleg nimic! Se învârtește totul și în capul meu este haos. E grozav! De ce lipsesc eu acum, în momentele cele mai grele, de lângă ai mei? Ce pot face? Plec la Berlin mâine, direct la atașatul militar. Ce o fi în țară? Ce fac ai mei, rămași la discreția valurilor? Ora douăzeci și patru. Nu pot dormi.”

Ostaș și anticomunist, Hatmanul nu poate lupta de partea sovieticilor, pe care mai ieri îi vâna în munții Crimeii. Primește, deci, să lupte în Armata Națională, ce se formează la Viena. Actul este însă motivat doar de patriotismul și sentimentul solid și curat de dragoste de Tara, alături de datoria ostășească și de aversiunea față de comunism. Nu poate fi vorba despre vreo afiliere legionară. Pe 13 iunie 1945 pleacă, însă, cu căruța spre țara, de la Viena, fără să știe cum și dacă va ajunge să mai vadă măcar o dată pământul României. Sosește însă pe 8 iulie.

Așa că Hatmanul este urmărit de organele de securitate încă de la sosirea în țară, în scurt timp fiind confruntat cu primul proces. Este însă achitat dar la al doilea proces intentat de autoritățile comuniste nu va mai scăpa. Predat autorităților sovietice (rușii nu îl puteau ierta pentru faptul că i-a fugărit prin munții și pădurile Crimeii) este condamnat la moarte, dar pedeapsa îi va fi comutată în închisoare pe viață.

Trimis în imensitatea Arhipelagului Gulag, îl vom regăsi, spre exemplu, în închisoarea Dubrovlag, la Iavaș și prin alte colțuri ale cumplitului sistem concentraționar sovietic. Nu se va întoarce în țara decât în 1955. Nici în țară nu va fi însă liber. Aproape 10 ani din viață va petrece la Gherla, fiind eliberat abia în 1964, cu ocazia amnistiei. Viața lui nu va mai fi, însă, niciodată, ca înainte. Regăsește acasă o soție, Clemence, consumată de 18 ani de șicane și care a trebuit să-și susțină singură familia, beneficiază de o pensie infimă, după 18 ani de lagăr și temniță? El însuși spune: „Mai bine muream pe front… Și eram erou!”…

Disperarea îl împinge să se adreseze inclusiv autorităților comuniste. Viața este din ce în ce mai grea. Securitatea îi percheziționează locuință în repetate rânduri, confiscându-i documente din timpul războiului în căutare de materiale incriminatoare.  Jurnalul său este salvat de mama soției sale, care îl plasează pe un taburet din bucătărie, apoi se așează pe el, stând acolo 2 ore încheiate, cât durează percheziția.

Uitat de toată lumea, mai puțin de familie și Securitate, nedorit de nimeni în țară pentru care și-a vărsat sângele, Hatmanul se sfârșește, în 1976, în timp ce stătea la coadă la CEC. Un sfârșit banal pentru un om extraordinar, doborât însă de greutăți pe care puțini le-ar fi suportat.

Surse:resboiu.ro, razvanrc.wordpress.com,  Christian Adventure, Eusebyu Mihay Grigoras

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press