ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "rusi"

rusi

,

Mai mulți foști angajați la muncă în casa din Geneva, Elveția, a unuia dintre cei mai bogați ruși au denunțat luni, 14 martie, condițiile de „sclavie”, în care au muncit timp îndelungat, anunță Mold-Street.

Rishat-Safin-640x360 „Unii au venit în mod special din Grecia și Republica Moldova ca să depună mărturie în fața autorităților elvețiene”, relata cotidianul Le Courierr. Acolo a ajuns și o echipă de reporteri de la o televiziune moldovenească, care a încercat să ia legătura și cu milionarul.

Caz fără precedent cu implicarea moldovenilor peste hotare. 15 oameni dintre care 10 moldoveni care muncesc în Geneva acuză un magnat petrolier rus de exploatare și înjosire. Oamenii spun că au muncit câțiva ani în familia milionarului, Rishat Safin, dar nu au fost remunerați așa cum s-au înțeles cu magnatul. Acesta le-ar fi datorat aproape 500 de mii de franci elvețieni pentru munca pe care au îndeplinit-o în casa lui. Cazul este unul de rezonanță în presa elvețiană. Potrivit sindicatelor din Geneva acesta este primul litigiu de muncă în care sunt implicați un număr atât de mare de oameni păgubiți, se arată într-un reportaj realizat de TV7.

Foștii angajați cer aproape o jumătate de milion de franci drept compensație.

„E trafic de ființe umane, după un scenariu bine testat, pentru că persoanele au fost recrutate pe internet, izolat, ca să nu își cunoască drepturile și limba, și au fost exploatate în detrimentul sănătății lor”, a declarat Valerie Bagnoud, care le apără drepturtile în numele sindicatului „Syndicat interprofessionnel de travailleuses et travailleurs (SIT)”.

Singurii foști angajați care au vorbit deschis, Ghenadie și Aurelia Oprea au cetățenie moldovenească și portugheză. El angajat ca șofer, iar ea era ca menajera, au fost cei mai longevivi angajați ai milionarului rus, având grijă de copiii și buneii acestuia. „Ne tratau mai prost decât pe câinii lor”, spune Ghenadie Oprea.

Oamenii spun că au muncit câțiva ani în familia milionarului, Richat Safin. Revista Bilan estimează averea acestuia la 200-300 de milioane de franci, iar vila din Geneva la circa 20 de milioane de franci.

După intervievarea martorilor, Oficiul cantonal de inspecție a relațiilor de muncă (OCIRT) a trimis către familia Safin o cerere de conformare. Dar, „acești multimilionari au refuzat să se conformeze cerințelor legislației elvețiene”, scrie Le Courierr, citând reprezentanții sindicatelor.

Foștii angajați vor merge la Tribunalul muncii în cazul în care nu sunt îndeplinite cerințele lor. Legislația elvețiană privind lucrătorii detașați prevede o amendă administrativă maximă ridicolă, de 5.000 de franci, spune Valerie Bagnoud.

Familia Safin, prin avocatul său a negat toate acuzațiile și a anunțat că împotriva lor nu a fost depusă nici o acțiune legală. Cu toate acestea, angajatorul le-a propus foștilor lucrători plata unei compensații unice.

De notat că Rishat Safin deține afaceri în Elveția, Rusia și România. În România bunăoară este partener de afaceri cu milionarii moldoveni Vladimir și Vladlen Dobrea, dar și cu ex-premierul Vasile Tarlev.

Publicat de romaniabreakingnews.ro/ InfoMoldova: Ologarh rus, exploata moldveni în Elveția: Ne trata mai prost decât pe câini

,

Citiți și precedentele:

Infiltrații la protestele de la Universitate (1) …Mărturii de la „Bucureștii Vechi și Noi”

DEZVĂLUIRI EXPLOZIV ROMÂNIA /Protestul de Joi 5 noiembrie, rupt de infiltrați și deturnat parțial PRO-PNL. Poate nu știai că i-ai ajutat enorm pe Gorghiu, Blaga, Predoiu, etc. relatează …

Infiltrații la protestele de la Universitate (2) …manifestanții plătiți! dezvăluiri „Peluza SUD Steaua” via ProSport

DEZVĂLUIRI EXPLOZIV ROMÂNIA / După două zile în care protestele din centrul Bucureștiului s-au desfășurat fără evenimente majore, în ciuda numărului tot mai mare de oameni, se pare…

Infiltrații la protestele de la Universitate (3) …gășca lui Claudiu Crăciun și Ion Cristian Lefter

DEZVĂLUIRI EXPLOZIV ROMÂNIA / Claudiu Crăciun e, de mai mulți ani, unul dintre diversioniștii de profesie care și-au propus, și într-o oarecare măsură au reușit, să bramburească toate protestele din ultimii …

Infiltrații la protestele de la Universitate (4) …dubioșii Cosmin Pacuraru si Dan Alexandru, expuși de Diana Bucur via „Aktual24”

DEZVĂLUIRI EXPLOZIV ROMÂNIA / „Poza asta este facuta de o prietena, iar domnii din imagine au stat pe langa noi in seara asta, dar nu de la inceput…

Infiltrații la protestele de la Universitate (5) …la Cotroceni, „în lipsa unor lideri ai străzii”, Nicușor Dan „Salvează Bucureștiul” via Soros

DEZVĂLUIRI EXPLOZIV ROMÂNIA / NICUSOR DAN, cel care se viseaza viitor primar al Bucurestiului, a primit sponsorizari de peste 120.000 de euro ca sa „SALVEZE BUCURESTIUL” prin …
Oreste Teodorescu „Se numeste Petre Racanel si este un troll putinist, pe lista de agitatori si propagandisti platiti de serviciile secrete de la Moscova. Daca il vedeti printre voi, rugati-l sa mearga la Cinemateca sa revada filmul: Moscova nu crede in lacrimi”, nu sa incerce sa deturneze Revolutia Tinerilor….

Petre Răcănel, un om cu ștate vechi în elogierea ocupanților Sovietici și în acțiuni în beneficiul Rusiei pe teritoriul României

„Comitetul Român pentru Cinstirea Eroilor (ONG-ul lui Petre Răcănel) vă transmite dvs. și, prin dvs., populației regiunii Crimeea și orașului Sevastopol felicitările noastre cu prilejul istoricului eveniment, întoarcerea la patria-mamă.” Acest fragment face parte din scrisoarea trimisă ambasadorului Federației Ruse la București, Oleg Sergheevici Malginov, la data de 28 martie 2014, de o organizație neguvernamentală din România, condusă de Daniel Iancu, unul dintre cei mai vocali protestatari din iarna lui 2012. (http://www.romanialibera.ro/special/investigatii/revolutionarii-din-ianuarie-2012-il-felicita-pe-putin-pentru-anexarea-crimeei-333254)

Scrisoarea de felicitare a fost semnată și de președintele „Federației Societatea Civilă Românească“, Petre Răcănel. Cele două ONG-uri, care afișează o atitudine contrară poziției oficiale a României și a NATO în problema ucraineană, fac parte din Consiliului Național al Societății Civile, ce întrunește 56 de organizații neguvernamentale, apropiate de PSD și de Dan Voiculescu.

În discursul său rostit în fața Came­relor reunite ale Parlamentului Rus, președintele VLADIMIR PUTIN declara: NE AFLĂM AICI PENTRU UN MOMENT DE IMPORTANȚĂ ISTORICĂ. PE DATA DE 16 MARTIE, ÎN CRIMEEA A AVUT LOC UN REFERENDUM CARE A CORESPUNS CRITERIILOR INTERNAȚIONALE. APROAPE 90% DINTRE CEI CARE AU VENIT LA VOT AU VOTAT PENTRU ALIPIREA LA RUSIA.”

Acesta este textul felicitării trimise ambasadorului Federației Ruse la București, Oleg Sergheevici Malginov, la data de 28 martie 2014, de către ­Comi­tetul Român pentru Cinstirea Eroilor. Cine este totuși această organizație care a felicitat Rusia pentru o acțiune condamnată oficial de România și aliații ei din NATO?

Printre semnatarii felicitării se află Daniel Iancu, președintele “Comitetului Român pentru Cinstirea Eroilor”, și Petre Răcănel, președintele “Federației Societatea Civilă Românească”. Cele două ONG-uri sunt membre ale Consiliului Național al Societății Civile, ce întrunește 56 de organizații neguvernamentale, apropiate de PSD și de Dan Voiculescu. Aceste organizații au fost în fruntea mitingurilor de protest din ianuarie – februarie 2012 împotriva guvernului condus de Emil Boc și a președintelui Traian Băsescu. Perso­najul cel mai vocal din rândul celor 56 de organizații a fost colonelul Mircea Dogaru, apropiat al fondatorului ­Antenelor, Dan Voiculescu. Printre cei care au incitat la violențe în timpul protestelor a fost Petre Răcănel, chiar unul dintre semnatarii felicitării de acum adresate Rusiei cu ocazia anexării ­Crimeii.

Diplomați ruși, decorați de organizațiile lui Iancu și Răcănel

În decembrie 2011, chiar înainte de începerea protestelor violente antiguvernamentale, organizațiile „Comitelul Român pentru Cinstirea Eroilor” (Daniel Iancu) și „Federația Societatea Civilă Românească” (Petre Răcănel) au acordat diplome de excelență unor diplomați ruși precum Victor Makovskiy, Natalia Muzhennikova și Alexander Churilin. În afară de cei doi președinți, diplomele au mai fost semnate de: “Alianța Națională Antidrog” – președinte Pavel Abraham, fost general de Poliție, fost ofițer de Miliție, implicat în dosarul mineriadei sângeroase din iunie 1990; “Asociația Națională a Veteranilor de Război” – președinte general de armată Marin Dragnea; “Veteranii Revoluției din Decembrie 1989” – președinte Cătălina Maria Henț, vicepreședinte Iuliana Starcz; “Asociația pentru siguranță comunitară antidrog din Republica Moldova” – președinte Igor Gasciuc.

Daniel Iancu: “Servim umanitatea, chiar dacă e făcută cu tancuri și mitraliere”

Am încercat să aflăm de la Daniel Iancu și Petre Răcănel de ce au felicitat agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, încurajând astfel continuarea agre­siunilor și împotriva Republicii Moldova. Daniel Iancu, președintele Asocia­ției “Comitetul Român pentru Cins­tirea Eroilor” spune că a felicitat Rusia deoarece această anexare a fost făcută în urma unui referendum. “Eu nu sunt cu occidentalii în țara mea; servim Rusia ortodoxă, servim umanitatea, chiar dacă e făcută cu tancuri și mitraliere” – ne-a spus ­autoritar Daniel Iancu.

El este convins că Rusia va aduce României “pâine și bomboane”.

Daniel Iancu este atât de pornit împotriva “trădătorilor de țară”, “a jurnaliștilor dezinformatori” deoarece pe vremea lui Ceaușescu a fost muncitor necalificat, dar a muncit. Acum, însă, nu are loc de muncă.

Revoluționarii care îl cunosc ­(Daniel Iancu a figurat ca revoluționar la Asociația 16-22) susțin, însă, că ar fi școlit, iar în anul 1994 ar fi fost chiar consilierul lui Ion Iliescu la Cotro­ceni. Daniel Iancu a negat.

Cine îndrăznește să-l întrebe de ce a semnat o felicitare trimisă Rusiei, nu poate fi decât agent al puterilor ­occidentale, plătit cu bani mulți de acestea, spune Iancu.

L-am întrebat dacă, urmând logica sa, el este plătit de ruși. Domnia sa ­mi-a răspuns cu o amenințare: dacă eu, ca jurnalist, nu-mi servesc țara, pot să o și pățesc deoarece “o să vedem noi ce e și cu dvs”. Nu mi-a spus cine mai e inclus în cuvântul “noi”, în afară de domnia sa. A preferat să închidă telefonul.

Petre Răcănel, fost atașat la ­Teheran: “Am semnat pentru că era patriotic”

La rândul său, domnul Petre Răcănel, președintele Federației “Societatea Civilă Românească” susține că a semnat felicitarea Rusiei pentru ­anexarea Crimeeii și Sevastopolului din patriotism (“Am semnat pentru că era patriotic să o fac și era în urma unui referendum”) și pentru că l-a rugat Daniel Iancu. Printre țările admirate de Răcănel, care este și cetățean german, se află Rusia și China.

Petre Răcănel ne-a povestit că pe vremea lui Ceaușescu a făcut o școală tehnică de comerț“ exterior și apoi Facultatea de Comerț Exterior “de cinci ani”, că știe franceza, engleza, germana, că a fost atașat comercial pe la vreo cinci ambasade ale României, inclusiv la Teheran, că este patriot.

A recunoscut faptul că a fost la ­mitingurile de pe străzile Capitalei din ianuarie-februarie 2012, ba chiar a incitat la violențe. Mi-a prezentat scuze deoarece am fost victima sa în urma unor astfel de incitări.

Acum, domnul Răcănel este consilier al unor firme, oferind consultanță. În urma sfaturilor sale, un consorțiu de mai multe firme – spune el – a câștigat o licitație de peste 25 de ­milioane de lei la Complexul Energetic Turceni.

Presa a relatat că acest consorțiu, care ar fi controlat de Răcănel, “fost ofițer de Securitate”, nu și-a înde­plinit obligațiile contractuale. De asemenea, că imediat după începerea derulării contractului, la CET Turceni a avut loc un incendiu despre care Răcănel spune că a fost “sabotaj”. Domnul Răcănel ne-a mai relatat că fiul său, Emanuel Răcănel, este reprezentantul firmei Austria ­Energy, care derulează contracte cu CET Turceni.

Petre Răcănel nu a protestat doar ­împotriva guvernelor Boc și Ungu­reanu, ci și împotriva extragerii gazelor de șist, care ar conferi independență energetică României față de Rusia. În acest moment se ridică întrebarea legitimă: de ce este important că niște organizații neguvernamentale au simțit nevoia să felicite Rusia într-un astfel de moment? Importanța vine din faptul că aceste ONG-uri se bucură de o oarecare recunoaștere din partea statului român. Astfel, “Comitetul Român pentru Cinstirea Eroilor” poate fi regăsit, printre multe aso­cieri foarte interesante și la depunerea de coroane la Cimitirul eroilor ruși, din București, care a avut loc, în iunie anul trecut, cu ocazia vizi­tei secretarului Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Nikolai Patrusev. Mai mult chiar, lui Răcănel i-a fost recunoscută oficial de către USL contribuția la răsturnarea guvernului PDL, având în vedere că a fost invitat să facă parte din delegația Mișcării de Protest “Piața Universității/Km Zero – 13 ianuarie 2012”, care a negociat, în noiembrie 2012, cu Marian Liviu Pop, ministrul delegat pentru dialog social la vremea aceea, revendicările pe care le aveau foștii protestatari.

Petre Răcănel, diplomat până în ’89, filorus, militând împotriva gazelor de șist

Daniel Iancu (dreapta) crede că Rusia va aduce României „pâine și bomboane“Vedeți documente și informații pe Turturica.ro.

Inliniedreaptă.ro :   Petre Răcănel scrie pe Facebook:

Felicitari organizatorilor si participantilor la evenimentul „70 ani de la terminarea celui de-al II-lea Razboi Mondial!
Onoare armatelor participante si memorie eterna eroilor cazuti la datorie!

Am avut ocazia sa admiram putinii veterani de razboi care au mai ramas, le-am multumit direct si o facem si pe aceasta cale pentru tot ce au facut, ca noi toti sa existam, sa ne exprimam, sa construim si sa avem parte de o viata libera un stat de drept adevarat si de o democratie autentica , (inca in curs de desavarsire). (P. Racanel)

Mircea Dogaru, împreună cu Petre Răcănel, este autor al acordului semnat în 2012 de USL și „Consiliul Național al Societății Civile” prin care se cerea desfințarea CCR, DNA, ANI și CNSAS, motivată de colonelul Dogaru, liderul Consiliului, astfel – „Curtea Constituțională, ANI, DNA sunt instrumente staliniste politice…”

Într-una dintre vizitele recente ale lui Alexandr Dughin în România, l-a întâlnit și pe Mircea Dogaru.

Petre Răcănel, tovarășul lui Dogaru, este unul dintre cei care, în decembrie 2014, după invazia rusă în Ucraina și anexarea Crimeei, dorea să înmâneze personal lui Vladimir Putin „medalia și brevetul” „Artizan Pace pentru Eternitate”. I-a scris, împreună cu mai mulți foști securiști, ambasadorului rus la București, comunicându-i că vor „să-i confere Excelenței sale Domnului Președinte al Federației Ruse Vladimir Vladimirovici Putin medalia brevetul Artizan Pace pentru Eternitate – Eroii nu au naționalitate” la 9 mai a.c., cu ocazia paradei de glorificare a URSS din Piața Roșie – eveniment ce își pierduse din importanță în anii ’90, dar care a fost reînviat de Vladimir Putin.

Mai multe detalii despre P. Racanel si tovarasii în articolul de pe inliniedreaptă.ro: Lista lui Dughin: Eurasia de la Brest la Vladivostok | Marius Văcărelu, Noaptea Minții și GeoPolitica

 

,

Dinu Poștarencu, doctor în istorie, cercetător științific superior la Institutul de Istorie, Stat și Drept al Academiei de Științe a Moldovei, în dialog cu Ilie Gunca, de la Jurnal.md, interviu publicat de romaniabreakingnews in 16 feb. 2013  (republicat iulie 2015)

Ilie Gulca: Stimate domnule profesor, pentru început, aș vrea să-mi satisfaceți o curiozitate jurnalistică. La o primă privire a hărții etnografice a RM, constatăm că elementul românesc este concentrat preponderent în zona centrală, iar la extremitățile de sud și nord avem un pronunțat mozaic etnic…

Prof. univ. dr. Dinu Poștarencu: Mozaicul etnic pronunțat pe care îl remarcăm la extremitățile de nord și de sud ale Republicii Moldova este o consecință a proceselor demografice ce s-au produs în aceste zone în contextul istoric, plin de vicisitudini, al Principatului Moldovei, și anume al imigrării diferitor etnii. În partea de nord, acest fenomen a cunoscut o anumită intensitate pe parcursul secolului XVIII, după transformarea de către Imperiul Otoman, în 1714, a ținutului Hotin în raia. În locul unei părți a populației românești, care s-a refugiat în urma războaielor ruso-turce, aici s-au așezat etnici ucraineni, mai cu seamă după 1784, când autoritățile țariste au introdus șerbia în Ucraina. În partea de sud a teritoriului dintre Prut și Nistru, fenomenul imigrării a decurs intens în deceniile doi și trei ale secolului al XIX-lea, când autocrația rusă, promovând o politică de colonizare, au populat stepa Bugeacului, rămasă fără locuitori după plecarea și evacuarea de aici a tătarilor, cu coloniști germani, transdanubieni (bulgari și găgăuzi) și ruși. În plus, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în sudul Basarabiei s-au așezat mulți ucraineni care s-au refugiat din stânga Nistrului.

I.G.: În acest context, vă rog să explicați motivul deportării tătarilor din sudul Basarabiei și colonizarea acestui ținut cu bulgari, găgăuzi și alte etnii.

D.P.: Scopul politicii etnice pe care au promovat-o autoritățile țariste în Basarabia a constat în a modifica structura etnică a populației acestei provincii, alcătuită, în anul anexării la Imperiului Rus, în cea mai mare parte din români. Colonizând sudul Basarabiei cu alte etnii, autoritățile de la Petersburg tindeau să valorifice stepele pustii de aici, să-și creeze un suport social sigur constituit din coloniști străini bogați și, astfel, să transforme Basarabia, printr-o colonizare masivă, într-o regiune prosperă, care, în așa fel, să servească scopurilor politice externe ale țarismului. Tătarii veniți aici cu sprijinul turcilor, cărora le erau vasali, după 1538, când armata turcă a sultanului Soliman I Magnificul a pus stăpânire pe Cetatea Tighina, constituiau elementul de încredere al otomanilor.

I.G.: În același timp, autoritățile țariste au încurajat plecarea românilor din Basarabia în guberniile din partea estică a Rusiei. Cum apreciați asemenea politici?

D.P.: Exact, în același timp, autoritățile țariste au încurajat emigrarea românilor basarabeni în unele zone ale imensului Imperiu Rus, mai cu seamă, în părțile Kubanului din Caucazul de Nord și regiunea Amur din Extremul Orient. Țăranii basarabeni erau nevoiți să plece din cauza insuficienței de pământ arabil, fiind ademeniți de suprafețele mari ale terenurilor agricole ce urmau să le fie repartizate în locurile noi de trai. Evident, această politică aplicată de autocrația rusă – pe de o parte, colonizând Basarabia, iar pe de altă parte, stimulând emigrarea băștinașilor – nu poate fi apreciată altfel decât antiromânească.

I.G.: Surse din epocă mărturisesc că, în fiecare zi, în Gara Chișinău așteptau familii care urmau să fie deportate…

D.P.: Prezența zilnică în Gara Chișinău a familiilor, care acceptau „de bună voie” deportarea, se explică prin faptul că plecarea dura. Țăranii trebuia să-și vândă avuția pe care o agonisiseră, să-și ia cu sine un bagaj care să nu depășească o anumită greutate. Pentru a li se permite să transporte bagajul suplimentar, sărmanii oameni așteptau luni întregi acordarea autorizației.

I.G.: Cum comentați expresia devenită proverbială: „Papa – rus, mama – rusoaică, iar Ivan – moldovan?

D.P.: După anexarea spațiului românesc dintre Prut și Nistru la Imperiul Rus, țăranii basarabeni au continuat să se bucure de libertatea socială pe care au avut-o în cadrul țării de la care au fost rupți. Pe când în guberniile ruse, până în 1861, a existat șerbia. De aceea, Basarabia devenise o zonă atractivă pentru țăranii șerbi care fugeau din guberniile de est ale imperiului. Trecând Nistrul, țăranii fugari se oploșeau printre locuitorii de aici. Copiii acestora, crescând în mediul românesc al Basarabiei, deveneau moldoveni, de unde a și apărut această expresie.

I.G.: Cu toate că, pe parcursul secolului al XIX-lea, autoritățile țariste au promovat o politică vehementă de amestecare etnică, la începutul secolului al XX-lea, românii erau majoritari între Prut și Nistru. În acest caz, de ce recensământul rus din 1897 arată că elementul românesc constituia mai puțin de jumătate din populația Basarabiei?

D.P.: Și demografii sovietici, și oficialitățile Rusiei autocrate au urmărit scopul să diminueze datele referitoare la componența etnică a recensământului general al populației din 1897. Deși, conform acestui recensământ, românii din Basarabia constituiau 47,5%, ei depășeau oricum cu mult celelalte etnii conlocuitoare, fiind urmați de ucraineni (19,6%), și evrei (11,7%). Celelalte etnii reprezentau între 0,1 și 8%. În acest context, este cazul să subliniem și următorul detaliu destul de curios, și anume: în 1905, au fost publicate rezultatele recensământului din 1897, în același timp, de asemenea în mod oficial, erau prezentați indici mult mai mari privind ponderea românilor basarabeni. Bunăoară, la 3 octombrie 1906, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a emis un decret cu privire la predarea limbii române în Seminarul Teologic din Chișinău, luându-se în considerare, precum se menționează în document, „necesitățile populației moldovenești cu pondere în Basarabia (până la 83%)”. Întâmplător oare a fost indicată această proporție într-un act oficial? Or, ea reflectă o stare de lucruri din Basarabia mai aproape de adevăr.

Publicat de  romaniabreakingnews.ro / Sursa primara: art-emis.ro

,

O ALTĂ ISTORIE A ROMANIEI – ASCUNSĂ DE MARII ISTORICI  AI INSTITUTULUI DE ISTORIE NAȚIONALĂ

…din arhiva Marelui Stat Major, Dosarele 1554, 1555 si 1556 si  din arhiva Sectiei 2 informatii a aceleiasi institutii militare de Gheorghe Zidaru – publicat pe România Breakinbg News – romaniabreakingnews.ro

Între Ardeal si Banat pe de o parte si Moldova este o diferenta vizibila de bogatie.
Taranii din Banat sint mult mai asezati, au case mai mari si mai frumoase si gospodarii bine inchegate.
Aceasta situatie nu poate fi contestata.
Dar ce a facut sa apara aceasta diferenta ??
Eu ma abtin in a da explicatii.
Va rog sa cititi urmatoarele si sa judecati singuri.

> Din rapoartele consulilor si agentilor francezi:
> Rusia cere Moldovei să predea 24.000 cetverturi de făină, 58.500 de ovăz, 2450 de crupe, 560.000 oca de carne și 4.000 vedre de rachiu.

> „Numărul trupelor care în acest moment este evaluat la 90.000 oameni. Dacă se ține seama de faptul că o armată atât de numeroasă n-a fost până astăzi urmată de nici o casă de bani, de nici o subzistență, nici măcar de o singură cutie de medicamente, și că toate trebuințile ei, până chiar și solda trupelor, sunt îndestulate pe cale de rechiziție militară, își poate face cineva o idee de împovărarea locuitorilor acestei nenorocite țări? ” (Hugot către Laferronnays, 30 mai 1828)
>
> Pe lîngă rechizițiile de hrană, țăranii au fost și ei rechiziționați pentru transporturi și săpatul tranșeelor, chiar în perioada lucrărilor de pe câmp, așa încât recolta a fost compromisă.
Rușii au mai cerut, în plus, și 5.500.000 puduri de fân, confecționarea a 80.000 potcoave, pentru a potcovi 40.000 boi rechiziționați tot de la țăranii români în scopul transportării prin Balcani, a artileriei rusești, după care, boii înșiși trebuie să servească drept hrană soldaților ruși…
>
> ” toate aceste lucruri nu costă Rusia nimica. Sunt rechiziționate și alcătuiesc numai o mică parte din ceea ce românii sunt îndatorați să furnizeze..
Dacă Țara Românească n-ar fi închisă din toate părțile, n-ar mai rămâne într-însa după 24 ceasuri nici un locuitor altul decât boierii și grecii „(Hugot către Laferronnays, 23 iunie 1828)
>
> Satele aflate în calea armatei ruse încep a fi pustiite, țăranii – cu grânele rechiziționate și vitele omorâte de căratul proviziilor sau lovite de epidemii – fugind în Transilvania.. . Generalul rus Jeltuhin pretinde chiar ca Țara Românească să suporte în totalitate armata rusă și după ce aceasta va trece Dunărea in Bulgaria.
>
> ” Când boii lipsesc sau, ceea ce se întâmplă des, mor sub jug, se înjugă în locul lor țărani” (Viollier către Polignac, 30 iulie 1829)
>
> Moldovei i se mai cer 24 – 25.000 de care pentru transportul a 100.000 cetverturi de făină de pe malarile Prutului pe acelea ale Dunării.. toate carele din țară vor fi rechiziționate.. pentru acest transport. Lipsa oricăror produse va duce la scumpiri excesie „o căruță de lemne de foc va ajunge, de la 3 lei la 24.
>
> „Generalul Jeltuhin administra prin lovituri de sabie, întemnița, sughiunea, maltrata pe toti cei care nu erau ruși” (Hugot catre Portalis, 6 iulie 1829)

> Exodul Moldovenilor in 1812 dupa anexarea Basarabiei la Rusia.
> ,,Fenomenul migrației masive a populației românești din Basarabia avea la bază mai multe motive.
Unul dintre ele a fost teama țăranului modovean de eventuala introducere a șerbiei în provincia ocupată.
Din această cauză au fost cazuri în care sate întregi, în frunte cu preoții lor, ,,au fugit piste Prut”.

> Abandonarea Basarabiei de către miile de români era dictată și de maltratările și umilirea la care erau supuși românii basarabeni din partea autorităților țariste.
Vexațiunile cazacilor și soldaților ruși, încartiruiți pe la casele băștinașilor, comporta-mentul discrimatoriu al poliției rusești față de populația românească din tîrgurile și satele basarabene, a constituit o altă cauză a acestui exod.

> Cu istoria nu-i de glumit de Barbu Cioculescu
> În biblioteca părintească, în mare parte alcătuită din cărți franțuzești, se sufoca, strânsă în raft între tomuri voluminoase, o broșură care, adolescent fiind, îmi astrăsese atenția prin titlul ei redundant: Ni paix, ni sécurité en Europe avec la Russie telle qu’elle est, scrisă de contele Walewski, fiul lui Napoleon Bonaparte – din cea mai mediatizată aventură amoroasă a acestuia – și, la acea vreme, ministru de Externe al Franței.
În textul cărțuliei se mai afla și o caricatură, pe care parcă o am în fața ochilor: un cazac călare, trăgând cămeșoiul de pe un țăran pe cale de a rămâne despuiat.

Textul suna: „Encore ce petit sacrifice, mon cher Moldo-valaque, et je m’en vais.”
> Se referea la acea ocupație rusească a Țărilor Române de pe urma căreia acestea încetaseră a mai fi mari producătoare/exportatoare de vite, o dată ce generalul rus cutare raporta superiorului său că nu mai dispune de nici atâta „provision” cât să-i pună la fript un biftek.
Timpul anume când ilustrul strateg Suvorov, răspunzând unor plângeri ale localnicilor, declara că vrea să lase moldo-valahilor ochii, ca să aibă cu ce plânge.
Probabil, unde era de aceeași pravoslavnică religie!

Armata Roșie în România, jafuri, violuri, crime, furturi, tâlhării, confiscări, devastări, rechiziții, sechestrări de persoane

> Într-o carte de anul acesta, datorată istoricului român din Statele Unite Aurel-Sergiu Marinescu și intitulată 1944-1958, Armata Roșie în România, jafuri, violuri, crime, furturi, tâlhării, confiscări, devastări, rechiziții, sechestrări de persoane – (două volume, 1.100 de pagini, edit. „Vremea”), amplul prim capitol tratează tema cronologiei prezențelor militare rusești pe teritoriul României, de la începutul secolului al XVIII-lea și până în 1958, acela al părăsirii țării noastre de către armata roșie.
Relațiile diplomatice sunt mai vechi: în 1674, țarul moscovit Alexei Mihailovici propunea un tratat de alianță domnitorilor Moldovei și Țării Românești, împotriva stăpânirii otomane.
În 1688, o scrisoare adresată voievodului Șerban Cantacuzino îl încuraja pe acesta să ceară asistența țarului. Dar prima pătrundere avea să se producă la 10 iunie 1711 când oastea țarului Petru cel Mare trecea Nistrul spre a fi, curând pe urmă, nimicită la Stănilești.
În scurta vreme cât au hălăduit în Moldova, noii aliați s-au ilustrat printr-un furt care a izbit imaginația cronicarului: scările de argint de la șeile boierilor, care tocmai gustaseră pentru prima oară șampania franțuzească, rămânând „înmărmuriți de beți.”
> Ulterior, invaziile se repetă cu o anumită periodicitate, de câte ori Poarta este agresată de o Rusie în plină expansiune teritorială, mai întâi în jurul bazinului Mării Negre, apoi către Apus, către Moldova.
În 1739, 1770-’74, 1787-’92, 1806-1812 – citez din cartea d-lui Aurel-Sergiu Marinescu -, ocupația armată a provocat țărilor române pagube imense, generând o perioadă nefericită de despopulare și sărăcire.
Armatele țariste și-au arătat întregul potențial al samavolniciilor: abuzurile, jafurile sistematice, dimpreună cu rechizițiile, confiscările de bunuri și animale transformaseră Principatele noastre în țări cu un înalt grad de mizerie.
Când nimic nu mai era de luat, oștile imperiale se întorceau acasă, spre a reveni de cum se întrema situația în Principate.
Diplomatic, în tot acest timp, Rusia, în concurență cu Austria, manevra întru alipirea Principatelor dunărene -, etapă necesară în drumul către Constantinopol – și, cum s-a văzut, excelente vaci de muls.
Fapt ce n-a împiedicat apariția unei facțiuni boierești pro-ruse.
> Între anii 1828-1834 are loc cea de a șasea invazie rusească, citez:
„Campania rusească din 1828 a adus, în același timp, tot felul de nenorociri: foamea datorită uriașelor rechiziții ale armatei invadatoare, ciuma adusă din Turcia, o iarnă grea cu o epidemie printre animale care a făcut ravagii, țăranii fiind folosiți ca vite de povară; alții au fost luați cu forța în Bulgaria, pe câmpiile pustii și bântuite de ciumă ori în flăcări, pentru a recolta grâul părăsit de turci.”
Cea de a șaptea invazie se produce în anii 1848-49 („Amestecul rușilor lui Kiseleff în înăbușirea revoluției a fost hotărâtor. În spatele represiunii și a măsurilor guvernamen-tale românești antirevoluționare au fost rușii, la originea deportărilor, arestărilor și maltratărilor.”). Prilej, totodată, pentru nesătula împărăție de a pretinde sume uriașe pentru întreținerea trupelor, 11 milioane de franci pentru Țara Românească și 2 milioane și jumătate pentru Moldova.
> La începutul războiului Crimeei, pentru liniștirea populației, o proclamație a țarului Nicolae I justifica ocupația Principatelor române „pentru chestiuni de onoare”.
Se mai afirma în acel act neamestecul asigurat în afacerile interne „exact ca Ministrul Molotov peste 90 de ani”. Considerând Moldo-Vlahia ca și anexată, pusă sub oblăduirea baronului Budberg, oficialitățile militare ruse au trecut la ocupația preferată: jaful.

Anii 1812 marchează a noua invazie și cea de a doua răpire a Basarabiei, perioada 1916-1929, cea de a zecea, răpirea, în 1940 a Basarabiei și ocupația militară dintre anii 1944-1958 încheind lista.
Despre aceasta din urmă, reprezentantul american la București, Roy M. Melbourne se exprima astfel, la 18 august 1945, deci la mai puțin de un an de la declararea armistițiului:
„În istoria sa tulbure, România a trecut prin multe invazii, dar nici una nu a dus poporul într-o astfel de stare de disperare și deznădejde ca actuala ocupație a rușilor.”
> Ideea, generalizată, că seculara exploatare otomană a cauzat în exclusivitate izolarea țărilor române de acea Europă ce construia catedrale, ridica universități, înfăptuia Renașterea, apoi lumea modernă industrială, trebuie amendată prin precizarea că mai bine de un sfert de mileniu de vampirizare rusească a pus capac unei stări și așa deplorabilă.
> Ultimei cotropiri – cea sovietică – i-am fost martor, cele consemnate în masivele volume ale d-lui Aurel-Sergiu Marinescu fiind pentru mine în special un prilej de rememorare. Datele sunt numeroase, importante, într-o largă sinteză.

Cu toate că și pe atunci secretul de stat stătea la baza guvernării, se știa de către o lume întreagă că având de plătit Uniunii Sovietice, ca despăgubiri de război, suma de trei sute de milioane de dolari, eșalonați pe un număr de ani, în timp suma a fost depășită de câteva ori. Cererile sovieticilor se vădeau exorbitante.
De ex. în mai 1945, luna încheierii războiului, când nu mai putea fi vorba de nevoile frontului, părții române i s-au pretins 55.000 de vagoane și 115 locomotive.

În aceeași lună s-au capturat ca „trofee de război” 67 de fabrici și uzine aparținând industriei alimentare, ușoare și petroliere.
Numai din industria petrolieră au fost ridicate 51.173 tone de material tubular.
Scrie în carte: „Valoarea bunurilor aparținând căilor ferate, aviației și marinei române rechiziționate de trupele sovietice fără nici o formă s-a ridicat la suma de 338 miliarde de lei. „Dacă ne gândim că leul din 1945 era cel puțin de o sută de ori mai puternic decât cel de astăzi, iar România zăcea sleită de patru ani de război, realizăm catastrofa.
> În secul limbaj al cifrelor: „în primele șapte luni de la armistițiu s-au livrat într-un ritm alert, cantitativ, mult peste prevederile din Convenție, care se întindeau pe șase ani.”

În acea vreme, când încă nu se produsese ruptura de Tito, Ana Pauker îi mărturisea acestuia că rușii iau șapte piei de pe noi.
Afară de plățile legate de despăgubiri, restituiri de bunuri, pe lângă ceea ce, cu entuziasm slav, jefuiau trupele în trecere, mai exista și obligația întreținerii acestora, sute de mii, dacă nu milioane.
Între 23 august 1944 și 31 mai 1945 s-au predat în acest scop 15.357 vagoane de cereale, 10.407 vagoane legume, 1885 vagoane de carne, 387 vagoane de conserve de carne, 163 vagoane de grăsimi, 88 vagoane de pește, 124 vagoane de lactate, 27 vagoane de delicatese, 155 de vagoane de băuturi spirtoase, 1023 vagoane de sare, 4902 vagoane de furaje, 279 vagoane de tutun, 528.647.000 țigări. Iar chibrituri: 35.134.000 cutii…
> Din septembrie 1944 până la 1 iulie 1945 se livrează Armatei Roșii 385.000 tone de alimente – numai rația zilnică de făină se ridica la 851.482 de porții!- Încât „România devensie o veritabilă colonie a Rusiei, când țările Europei vestice renunțau la coloniile lor care, pe rând, și-au câștigat independența.”
Bani mai necesita și întreținerea Comisiilor aliate de control pe județe: statul român a avansat în anul 1946 suma de 185.532.163.520 lei în contul lor.
Cât privește produsele predate, ele trebuiau să fie de cea mai bună calitate, conform dispozițiilor: „Nu se vor preda depozitelor sovietice produse de proastă calitate (alterate, prost afumate, cozi, fălci, fâșii etc.)”. În schimb, din înaltă umanitate se specifica: „oasele cu măduvă vor fi predate trupelor române, școlilor, spitalelor pentru a fi fierte pentru ciorbe.”
> În răstimpul în care autoritățile sovietice goleau în cea mai mare grabă România cam de tot ce apucau, eroicii soldați roșii își făceau partea lor, după împrejurări.
O listă județeană din 1948, numea pe luna respectivă: agresiuni contra jandarmilor 42, devastări locuințe, întreprideri 7929, persoane jefuite 4105, femei siluite 213, uciși 56, răniți 27″.
Era, desigur, în ciuda liniei oficiale a unei tovărășii pe cât de recente, pe atât de calde, replica unui război dus adânc pe teritoriul sovietic. Dar și altceva.
> Cele peste o mie de pagini ale lucrării lui Aurel-Sergiu Marinescu, eminent istoriograf de vastă informație și fost coleg de facultate, reînvie o epocă. Era, oare, necesar?
Pentru simpla aducere aminte, mai puțin, pentru luminarea celor în necunoștință de cauză mai mult, iar ca reper în orice orientare într-un viitor ale cărui surprize mai mult ne rânjesc, decât ne surâd, tema se esențializează.
Ea țintește anume constante ale situației noastre în lume, în pura fatalitate a unor circumstanțe istorico-geografice date, dar și cu egală trimitere la propriile reacții și decizii.
Umbra trecutului stă la spate, dar nu se desparte niciodată de noi.
Fie că trăim sau nu în circularitate, cu istoria nu-i de glumit.

> „Stalin si poporul rus libertate ne-au adus!“

(23 August 1944 – din Cotidianul)
> Jaful sovietic
> Nu doar o data, istoricii nostri si istorici occidentali, mai putin cei sovietici, au considerat
> ca efectele loviturii de stat de la 23 august 1944 au constituit pentru Wehrmacht o
> infrangere mai severa decat cea de la Stalingrad.
Perfect adevarat, din punctul acesta de vedere nu este nimic de obiectat. Numai ca, in conformitate cu statisticile Marelui Stat Major,acelasi eveniment a provocat si Armatei Romane pierderi in oameni si material militar considerabil mai mari decat cele pe care le indurase in batalia din Cotul Donului, parte integranta din ansamblul operatiunilor de la Stalingrad. Dispunem de o asemenea statistica si, cu cifrele la vedere, putem proceda la comparatiile de rigoare. De la 1 noiembrie la 31 decembrie 1942, perioada celor mai dure confruntari cu sovieticii de pe frontul din Cotul Donului, Armata romana a inregistrat 353 ofiteri, 203 subofiteri si 6680 soldati morti in lupta, 994 ofiteri, 582 subofiteri si 30175 soldati raniti in lupta si 1829 ofiteri, 1567 subofiteri si 66959 soldati disparuti, in marea lor majoritate cazuti in prizonierat sovietic.
Mult mai ridicate au fost pierderile Armatei romane din perioada 1iunie – 31 august 1944, cu precizarea ca intre 1 iunie si 19 august, data declansarii ofensivei sovietice, frontul din Moldova si Basarabia de Sud a fost stationar si nu s-au purtat lupte cat de cat semnificative.

Efectiv, de data aceasta a fost vorba de pierderi insumand 509 ofiteri, 472 subofiteri si 10262 soldati morti, 1255 ofiteri, 993 subofiteri si 33317 soldati raniti si 2628 ofiteri, 2817 subofiteri si 171243 soldati disparuti, in mare majoritate capturati de sovietici dupa ce regele proclamase la radio un armistitiu inexistent.

Dupa cum vedem, la toate categoriile cifrele pierderilor din 12 zile din august
> 1944 sunt net superioare celor din noiembrie-decembrie 1942, daca nu chiar duble.
> Oricum diferentele nu pot fi considerate un mizilic, ele fiind lipsite de importanta numai
> pentru politicienii iresponsabili, care isi inchipuie ca asa se face istorie: batjocorind, prin
> aruncarea lor in neant, zeci si zeci de mii de ofiteri, subofiteri si soldati ai unei natiuni.
> Astazi, ceea ce ni se pare lamentabil de-a dreptul este faptul ca initiativa aniversarii
> acestei catastrofe militare de mari proportii a fost avansata de soldatul neinstruit Ion
> Iliescu, un personaj cu livretul militar alb, eliberat pro-forma, un avantaj de care
> beneficiau mai toti activistii de marca ai regimului comunist.
> Ramane sa stim si ce s-a intamplat in aceasta tara nenorocita din momentul in care
> comunistii au inceput sa urle ca nebunii pe strazi:
„Stalin si poporul rus libertate ne-au adus!”, si asta in timp ce sovieticii jefuiau Romania din temelii.
La aceste jafuri apocaliptice istoriografia comunista s-a referit cu o extrema parcimonie, destul de tarziu, prin anii ’70 si ’80.
A avut totusi bunul simt sa nu le justifice. In schimb, la numai o jumatate de veac de la petrecerea faptelor, in 1949, s-a insinuat cu nedemnitate in postura de avocat al rusilor diplomatul italian Renato Bova Scoppa, fost ministru al Romei la Bucuresti din 1941 pana in 1946.
In memoriile sale, intitulate Colloqui con due dittatori, acesta s-a grabit sa explice distrugerile si jafurile comise in Romania de rusi prin distrugerile si jafurile pe care le-ar fi savarsit Armata Romana in teritoriile ocupate din Rusia.
Penibila explicatie, fabricata de un om incapabil sa tina seama de realitati!
In retragerea lor in adancimea propriului teritoriu, ca si in vremea invaziei lui Napoleon, armatele ruse practicasera tactica pamantului parjolit.

Cand germanii, romanii si italienii au reusit sa ajunga la fata locului, n-au mai avut ce distruge, deoarece totul era pus la pamant. Iar din saracia mujicului rus, cu toata bunavointa, nu se putea jefui nimic. Ca sa nu mai vorbim si de faptul ca literatura istorica a invingatorilor din al doilea razboi mondial, in mod sistematic, s-a obstinat sa asimileze cu jaful capturile de razboi legale, privind depozitele de munitii si subzistente, bunurile si armamentul abandonat pe campul de lupta, apartinand Armatei sovietice.
Cum dupa orice razboi, istoria este scrisa de invingatori, n-am avut incotro si am fost nevoiti sa ne supunem verdictelor lor. Astazi, din fericire, putem discuta si altfel despre aceste verdicte.
> Intarzierea deliberata cu aproape trei saptamani a semnarii asa-zisei Conventii de
> Armistitiu, de fapt un act de capitulare, a fost provocata de rusi cu intentia clara de a
> oferi militarilor ei o plaja de timp cu statut incert si ambiguu, pentru a putea jefui in voie
> una din cele mai bogate tari ale Europei.
Nu trebuie sa uitam ca, vreme de aproape cinci ani, de la instituirea blocadelor economice determinate de izbucnirea celui de-al doilea
> razboi mondial, Romania tinuse in spate un colos asemeni Germaniei, cu petrol si ulei
> mineral, cu cereale, cu oleaginoase, cu carne si peste, cu tutun etc., primind in contrapartida masini agricole, arme si in jur de 45 de vagoane de aur.

Si asta in conditiile in care situatia alimentara a tarii, in toti anii campaniei din est, a fost literalmente infloritoare fata de cea a intregului continent.
Cu alte cuvinte, aici, in Romania, intr-adevar, se putea jefui din gros.
Si primele ordonante emise de comandamentele ruse au impus populatiei predarea aparatelor de radio, care au fost asezate sub paza sovietica.
> Prin asta s-au impuscat doi iepuri: in primul rand, cetatenii romani erau izolati de restul
> lumii civilizate.
La a doua miscare, toate aceste aparate au fost transportate in Uniunea Sovietica, fiind considerate capturi de razboi, desi erau bunuri particulare.
> Jafurile intreprinse de militarii sovietici din initiativa personala si pe cont propriu,
> niciodata sanctionate de superiorii lor, aveau un specific care i-a contrariat pe romani,
> deseori frizand nebunia.

Confiscau in nestire automobile particulare si ale statului – au furat pana si masina de serviciu a generalului Aurel Aldea, parcata in fata Ministerului de Interne – si, pentru ca nu stiau sa conduca, le faceau tandari, izbindu-le in primul obstacol din cale.
In cazul cand reuseau sa depaseasca primul impact, ajungeau la momentul cand se epuiza benzina din rezervoare si atunci automobilele erau abandonate si impinse de regula intr-o rapa, unde se faceau praf.
Furau sub amenintarea armei cai din gospodariile taranesti si-i calareau pana cand se toceau potcoavele bietelor animale, si cand acestea incepeau sa schioapete, bateau caii cu violenta pe crupa, ii izgoneau din coloane si-i lasau de izbeliste.
In primii ani de dupa razboi, padurile din Muntenia si din Oltenia erau pline de cai nebuni, alienati de durerea atroce din copitele neingrijite.
Sa nu fi stiut rusii ca un cal se mai duce din cand in cand pe la potcovar, ca mai are nevoie si de o furca de fan, si de un pumn de graunte?
> Caii, mai ales caii ii fascinau pe sovietici si cele mai mari lovituri le-au dat garnizoanei
> Cislau, unde se aflau hergheliile de prasila ale armatei.
Incepand cu 1 septembrie 1944, in trecere prin localitate,diversi militari ai armatei de ocupatie au jefuit garnizoana de armasarii si iepele de reproductie si chiar de cabalinele tinere, de un an si jumatate sau doi, nededate la calarie, sub pretextul ca se grabesc sa cucereasca Berlinul, ca si cum Berlinul s-ar fi aflat peste deal.
Le-au folosit la ceva acele animale nefericite? Aiurea.
Au calarit armasarii, iepele, manjii pana la totala epuizare, nu le-au lasat nici un ragaz de
> odihna, nu i-au hranit, abandonandu-i infometati prin satele de jur-imprejur, unde au fost salvati de tarani si recuperati mai tarziu de personalul hergheliilor de la Cislau.
Daca salbaticia cu care erau tratati oamenii putea fi oarecum explicabila, romanii se aflau de trei ani in razboi cu Rusia si resentimentele trec foarte greu, salbaticia cu care tratau

Nimeni nu putea intelege de unde venea si ce hram purta stirpea aceasta de oameni, pentru ca tarani nu pareau sa fie si nici oraseni.
Parea ca vin direct din niste caverne din varstele ancestrale ale umanitatii.

> Uneori, hotiile rusilor se derulau la un nivel de meschinarie greu de imaginat.

Iata ce s-a intamplat in seara unei singure zile, 2 septembrie 1944, la Calarasi.
La ora 21.30, in holul Hotelului Regal din localitate, Cristian Panghezi, un brailean sosit acolo cu treburi, a fost jefuit de ceas de un ofiter si trei soldati rusi.
La ora 22.30, alti trei soldati rusi au intrat prin efractie in frizeria lui Leon Rusten din str. Petre Enescu nr. 21 si i-au furat patru brice, doua foarfece, trei masini de tuns si 2000 lei.
In sfarsit, la ora 23.00, doi soldati rusi au intrat prin forta in casa lui Enciu Mavrodin din cartierul garii si, cu revolverele in mana, l-au deposedat de o fata de masa si de un borcan cu dulceata. Asta pentru ca n-au mai gasit altceva. Alti ostasi ai asa-zisei armate „eliberatoare“ se instalau intre timp in alte locuinte din Calarasi, spargeau toate mobilele, spre a-si arata muschii, cerandu-le apoi proprietarilor rachiu si femei.
Cu toate ca proprietarii in speta nu erau patroni de bordeluri, ci niste gospodari ca toti gospodarii din Romania. Sa fim intelesi, aici nu era vorba despre cazuri intamplatoare si izolate, ci despre actiuni multiplicate in zeci si zeci de mii de ipostaze, la scara intregului teritoriu al tarii. Abuzurile fiind incurajate deschis de la cele mai inalte esaloane ale conducerii armatei de ocupatie.
Nu intamplator, autoritatile militare sovietice au negat sistematic ca faptele raportate de autoritatile romanesti ar fi fost comise de soldati rusi si le-au impus sa precizeze, si in documentele interne, si in comunicatele de presa, destinate opiniei publice, ca nu era vorba despre soldati rusi, ci despre „indivizi necunoscuti, imbracati in uniforme militare sovietice furate“.
> Intrucat existenta de toata ziua a oamenilor curgea inainte si nu putea fi tinuta in loc de
> razboi, si toamna lui 1944 a fost in Romania un sezon fastuos al nuntilor.
In repetate randuri, serviciile informative ale Armatei romane au semnalat comporta-mentul abject al militarilor rusi cand se intampla sa dea buzna intre niste nuntasi.
De regula, mai de frica, mai dintr-un spirit ospitalier ancestral, erau invitati la masa si omeniti dupa datina. Insa, dupa ce se chercheleau bine, scoteau automatele dintre genunchi, ciuruiau tavanele cu rafale prelungi si asezau toti nuntasii la zid.
Urma deposedarea tuturor de verighete si ceasuri, nefiind iertati nici mirele si mireasa. La Bucuresti, aceiasi militari rusi s-au dedat la hotii de o stranietate marcata.

Mai multe biserici au fost jefuite de odajdiile preotilor.
> Icoanele nu i-au interesat, ca sa nu fie nevoiti sa dea socoteala, probabil, propriilor lor
> comisari politici.
Un subofiter rus a navalit in atelierul unui croitor de le str. Theodor Sperantia si l-a somat cu arma in mana sa-i faca pe loc cadou un costum civil la trei ace.
> Pentru ca nici unul din costumele existente in atelier nu s-a potrivit cu statura subofiterului rus, croitorul a fost impuscat, pur si simplu.
Din Teatrul Alhambra, rusii au furat costume de epoca, utilizate in piese cu subiecte istorice, si costume de… Mos Craciun!
Mai multi militari sovietici au jefuit pe Calea Victoriei, in plina zi, un magazin de pantofarie de dama, fiecare plecand de acolo cu 10-15 perechi de pantofi cu toc si cu
> toate brizbrizurile la moda pe vremea aceea.
Era greu de stiut la ce puteau sa le foloseasca, de vreme ce vivandierele lor purtau uniforme soldatesti si cizme cazone.
In sfarsit, este greu de crezut, dar o banda de militari rusi a jefuit in totalitate si un magazin de ciorapi de dama, de corsete si sutiene. De data aceasta, pe b-dul Elisabeta si tot la amiaza zilei.
> Nu doar o data, asemenea escapade de jaf, pentru sovietici, s-au incheiat in mod tragic,
> nu numai datorita rezistentei romanilor cu viata si averea amenintata, ci si din cauza
> neghiobiei jefuitorilor. Un singur exemplu ni se pare revelator. Aproape un pluton intreg
> de militari rusi, in septembrie 1944, a navalit in pivnitele exploatarii viticole de la Minis, a mitraliat sirul lung de butoaie, continand fiecare cateva mii de litri de vin, si au inceput sa soarba lichidul miraculos chiar din jeturile care tasneau prin gaurile facute de gloante.
> Treptat, pivnitele au fost inundate de continutul butoaielor pana la carambul cizmei
> jefuitorilor, si au murit toti inecati in vin, la gramada, doborati din picioare de gazele de
> fermentatie care tasneau din budane laolalta cu vinul.
Bineinteles, accidentul a fost imputat personalului exploatatiei viticole, care n-ar fi vrut sa-i serveasca pe rusi la pahar, oferindu-le si o gustare pe langa vin.
> De fapt, comandantii sovietici pareau a nu fi in stare sa-si tina trupele in mana si sa le  imprime o conduita de oameni civilizati.
Un raport din 8 septembrie 1944, al colonelului Victor Andreescu, comandantul Regimentului de pontonieri, ne lamureste cam ce fel de raporturi existau intre ofiterii sovietici si trupele din subordinea lor.
„Nu exista nici un fel de disciplina in Armata rusa – consemna colonelul roman, in raportul nr. 334. Nici macar unul din 200 nu-si saluta superiorii, fie ei chiar generali; ca sa am o discutie personala cu dl general Ignatiev, comandantul geniului Armatei 46 ruse, am schimbat de trei ori locul pe camp si totdeauna am fost inconjurati de zeci de ostasi care tineau sa auda convorbirea; acestia se scobeau in nas si scuipau in fata generalului, fara ca cineva sa le faca vreo observatie.”
La randul lui, statul major al Armatei a 3-a romane, in raportul operativ din aceeasi zi, semnat de generalul I. D. Mihaescu, preciza: „Modul de comportare al trupelor ruse lasa de dorit; astfel: in comunele unde se cantoneaza sau pe unde trec, jefuiesc populatia de vite, cereale, imbracaminte, bani etc.
Autoritatile romane nu sunt respectate si sunt obligate a executa diferite servicii degradante. In garnizoana Slatina, magazia Regimentului 8 vanatori a fost sparta cu forta, iar continutul a fost luat de o coloana in trecere prin acel oras.
Desi in garnizoana Craiova s-au instalat o comenduire si patrule ruse, totusi actele de betie, jaf si amenintare nu au incetat inca.
> Toti comandantii si ofiterii rusi dau asigurari pentru o purtare demna a Armatei sovietice
> si un tratament omenos fata de populatia civila. In realitate, insa, ostasii si subofiterii se
> dedau la tot felul de jafuri si samavolnicii, care au adus populatia in stare de alarmare si
> neliniste continua. Daca de la unitati si formatiuni militare ridica cu mai putina indrazneala tot ce vor, la populatia civila de la periferiile oraselor si in special la sate
> jefuiesc si batjocoresc fara nici un menajament.
In majoritatea satelor pe unde trec, iau cai, carute, trasuri, bani, ceasuri, inele etc., tot ce gasesc si le place, cu revolverul in mana.“
De la conacul mosiei Scarisoreanca, din Ulmeni, Ilfov, au jefuit o caleasca vieneza din veacul trecut, o adevarata bijuterie, piesa de muzeu pur si simplu. A fost gasita facuta praf la intrarea in Bucuresti, aruncata in santul soselei.
Colac peste pupaza, padurile Codlei foiau de numerosi dezertori din armata sovietica. Acestia se combinasera cu trenarzi din armata germana si devastau in nestire toate satele de jur-imprejur.
> In primele zile ale lui septembrie 1944, totusi, situatia promitea sa se aseze intr-un fagas nou: colonelul Kalinin a fost desemnat ofiter de legatura al comandamentului Frontului 2  ucrainean pe langa Marele Stat Major de la Bucuresti si una din misiunile lui principale chiar asta era, cel putin teoretic: sa ancheteze si sa infraneze toate conflictele dintre  armata de ocupatie si civilii si militarii romani. Insa, de fiecare data cand ii erau  prezentate detaliile unor incidente, colonelul sovietic raspundea stereotip: „Nu recunosc
culpa Armatei Rosii in provocarea de incidente. Din cercetarile sumare intreprinse s-a  constatat ca aceste nereguli au fost savarsite de banditii lui Vlasov si dezertorii romani  sau germani travestiti in uniforme sovietice.“ Conform logicii sale, la data aceea,  Romania ar fi trebuit sa fie cutreierata de mii de ostasi sovietici in maieu si izmene, carora „dezertorii romani sau germani“ le furasera vestoanele si pantalonii.
Cat privea armata lui Vlasov, aceasta nu se repliase prin Romania din teritoriile ruse si se afla demult in refacere, in nordul Italiei si in Slovenia.
Mult mai dureros era faptul ca asemenea atitudini erau incurajate si de declaratiile de o lasitate inspaimantatoare ale noilor autoritati romane.
„Armata sovietica – clama un manifest lansat de Grigore Niculescu-Buzesti, la 13 septembrie 1944 – a fost primita in Romania in spiritul cel mai amical. Noi ne dam seama ca, in perioada operatiunilor militare in curs, mici incidente pot in mod necesar sa se produca. Dar noi nu ne asteptam sa le atribuim o semnificatie oarecare. Este vorba despre incidente episodice si fara importanta. Guvernul roman are profunda convingere ca tot ceea ce a fost convenit cu URSS va fi integral respectat.“
> Asa „episodice si fara importanta“ cum erau incidentele, au afectat cateva sute de mii de
> romani si pe multi i-au costat viata.
Pe de alta parte, Guvernul roman nu convenise nimic cu cel al URSS: prevederile asa-zisei Conventii de Armistitiu i-au fost impuse. Si atat de respectate au fost incat am platit despagubiri de razboi de cinci ori mai mari decat cele la care am fost obligati in noaptea de 12 spre 13 septembrie 1944. Totul multiplicandu-se pana la un nivel incredibil, daca luam in consideratie si jafurile asupra particularilor, imposibil de calculat statistic.
De asemenea, toate aceste detalii nu se pot intalni intr-o istorie scrisa exclusiv dupa documente de cabinet, in care destinul unei natiuni este privit de sus, de acolo de unde se estompeaza tot ceea ce reprezinta un relief.
Din astfel de documente aflam ca regele a facut, ca Sanatescu a dres, ca Neagu Djuvara a fost trimis la Stockholm, ca Emil Ciurea a fost trimis la Ankara si asa mai departe.
Insa, despre tragedia adevarata a acestei natiuni inca nu se stie prea mare lucru.
Ceea ce le permite unor diversionisti contemporani ai politicii romanesti sa sarbatoreasca ziua de 23 august 1944 drept „o victorie fenomenala impotriva nazismului“, cand ea ramane, in realitate, simbolul celui mai sinistru dezastru traversat de romani.
Si mai ridicol, Ion Iliescu ne-a exprimat si temerea lui referitoare la o eventuala modificare a geografiei, in cazul cand complotistii de la Bucuresti nu si-ar fi luat inima in dinti si nu ar fi asasinat pe la spate armatele desfasurate in Moldova si Basarabia.
De fapt, Ion Iliescu se teme ca n-ar mai fi avut peste ce sa troneze vreme de un deceniu si jumatate, fara sa faca nimic, lasand coruptia sa curga in dorul lelii, in timp ce juca bambilici cu consilierii prezidentiali de la Cotroceni.
Ar fi totusi cazul ca Ion Iliescu sa renunte la temeri: cei ce au luptat pana la capat nu au pierdut niciodata.
> In decembrie 1971 ma aflam la Moscova, ca ziarist in misiune, si am fost invitat la un mic
> banchet de un redactor sef adjunct de la Komsomolskaia Pravda.
Din vorba in vorba, rusul se imbatase si incepuse sa ma ia peste picior in mod grosolan, acuzandu-mi compatriotii si acuzandu-ma si pe mine ca suportam in tacere si fara reactii tirania lui Ceausescu. Ca si cum Ceausescu ar fi fost varul tatalui meu. Inainte de a pleca la Moscova, abia revenisem de la München si Köln si i-am replicat interlocutorului meu,  foarte calm: „Draga Ivane, daca lasam de o parte ce se intampla in Romania, care e  treaba noastra, uite care e situatia: am fost si in Germania Occidentala, am fost de cateva ori si la voi si pot sa-ti comunic, in cunostinta de cauza si cu mana pe inima, ca voi ati pierdut razboiul, nu nemtii.“

In clipa aceea, rusul a ramas siderat si, pe neasteptate, a inceput sa planga in hohote, ingaimand printre lacrimi: „Asa este! Si eu am fost in Germania Occidentala si am vazut cum se traieste acolo. Noi am pierdut razboiul, nu ei!“
Si asa a ramas, pana in zilele noastre.

Publicat de România Breaking News – RBN Press / romaniabreakingnews.ro

,

Ovidiu Nahoi: Dragi activiști pro-unioniști, Din capul locului vă spun că demersul vostru este unul demn de apreciere prin sinceritatea lui și emoționant prin gradul vostru de implicare. Manifestația pe care ați organizat-o sâmbătă, 16 mai, la Chișinău, a produs un puternic impact mediatic și a avut darul de a readuce chestiunea unirii în dezbaterea publică.

La aceasta a contribuit, desigur, și decizia autorităților din Republica Moldova de a-i interzice intrarea pe teritoriul țării lui George Simion, președintele organizației ”Acțiunea 2012”. Dar a contribuit mai ales situația actuală din Republica Moldova.

Sufocat de corupția elitelor politice și financiare, statul se îndreaptă cu pași îngrijorător de repezi către categoria celor eșuate. În aceste condiții, tot mai mulți cetățeni încep să se gândească serios la ”cartea românească”, mai ales văzând succesele luptei împotriva corupției de pe celălalt mai al Prutului.

Și vă mai dau o veste bună, deși sunt sigur că o cunoașteți: în 2014, România a devenit primul partener comercial al Republicii Moldova, înaintea Federației Ruse, atât la importuri, cât și la exporturi. Oricum, statisticile arată că economia Republicii Moldova este în mai mare măsură orientată către Uniunea Europeană decât către Federația Rusă. Cine nu crede să consulte statisticile oficiale de la Chișinău.

Dar tocmai pentru că situația începe să devină serioasă, e timpul să reflectăm și noi, la fel de serios, la consecințe și mai ales la direcția pe care mișcarea unionistă ar putea să o apuce.

Mai întâi de toate, trebuie să admitem că unirea ar aduce între granițele României reîntregite o minoritate rusofonă (nu neapărat rusă) de circa un milion de persoane. Unirea nu se poate face împotriva acestor oameni, ci împreună cu ei.

Timpul.md: În loc să învețe limba oficială a acestei țări și să se integreze în viața ei culturală, minoritatea rusofonă din R. Moldova îi alungă pe băștinași peste Prut cu lozinca „Geanta, gara, București!”.

A discutat cineva cu ei? Știm cam ce își doresc? Pot fi convinși că România va fi o țară mai bună și pentru ei?

Dar autoritățile din România au un plan în această privință?

Nu am auzit o asemenea dezbatere la noi. Deocamdată, rusofonii din Republica Moldova știu cam ce li se transmite la posturile de propagandă rusești.

Apoi, ar fi o mare greșeală dacă le-am transmite fraților de peste Prut ideea (periculoasă) că o unire cu România, decisă peste noapte, ar fi calea ușoară de a pătrunde în Europa. Că România acceptă Republica Moldova oricum, fără reforme în economie, în sectorul financiar și în justiție.

Problema e că nu sunt deloc clare mecanismele politice și juridice prin care o entitate care nu îndeplinește standardele europene ar putea fi admisă în Uniunea Europeană (ca să nu mai vorbim despre NATO) – să lăsăm cazul Germaniei, Uniunea de azi e cu totul altceva decât Comunitatea Economică de acum 25 de ani.

Gândiți-vă dacă nu ar fi cazul ca, înainte de a agita un discurs naționalist, să ”exportăm” idei și standarde europene în Republica Moldova. Ar fi pe placul mai multora, chiar și dintre cei care nu sunt etnici români.

Dar, până la urmă, ce fel de stat român propunem? Unul centralizat, ca acum, ceea ce ar presupune desființarea oricăror instituții autonome la Chișinău (să nu vorbim de Tiraspol, presupunând că unirea se va face fără Transnistria)? Își doresc asta cei de peste Prut? Dacă nu, suntem gata ca, de dragul unirii, să deschidem discuția privind un model federal?

Și în final, să vorbim despre lucruri practice. Un stat presupune o infrastructură unitară. Dar noi nu avem nici măcar o linie ferată cu ecartament european de la Iași la Chișinău! Ca să nu mai vorbim despre autostrăzi!

Desigur, nu stă în puterea activiștilor unioniști să realizeze proiecte de infrastructură. Dar o presiune constantă asupra autorităților de la București și Chișinău ar ajuta enorm. Un proiect major de intrastructură ar însemna, pentru ”românoscepticii” de dincolo de Prut, mai mult decât o sută de mitinguri.

Lucrurile sunt așadar, mai complicate decât par, dar chiar și așa ideea nu trebuie abandonată. Ar fi însă nimerit să-i adăugăm doza necesară de pragmatism și de inteligență politică. Altfel, rămânem cu steagurile. Iar pe podurile de flori nu poate trece niciun gram de marfă.

Cât despre Basarabia, va rămâne pe mai departe o periferie prăfuită și cam ciudată a României, din care însă politicienii șmecheri de la București își vor trage în continuare voturi.

Sper că nu asta vreți, dragi activiști unioniști. Succes! – Ovidiu Nahoi /cotidianul.ro prin romaniabreakingnews.ro

,

O treime dintre ruși își doresc ca nepoții și copiii lor să lucreze ca agenți secreți, relevă un sondaj publicat vineri de Centrul pentru studierea opiniei publice (VTsIOM), relatează RIA Novosti, în pagina electronică, citată de Mediafax și preluat de Româania Breaking News – romaniabreakingnews.ro

Dintre persoanele intervievate, 60 la sută nu vor ca fiii și fiicele lor să lucreze pentru serviciile de securitate ale statului. Aceștia sunt în special locuitori ai Moscovei și orașului Sankt-Petersburg (77 la sută) și pensionari (77 la sută).

Meseria de agent secret este respectabilă și reprezentanții săi beneficiază de un statut social ridicat, consideră 62 la sută dintre cei intervievați. Alți 49 la sută subliniază caracterul nobil al acestei meserii, iar 46 la sută vorbesc despre un salariu mare.

Rușii apreciază, de asemenea, că agenții secreți au destule ocazii pentru a-și face cunoștințe utile (22 la sută) și beneficiază și de alte avantaje (20 la sută).

Persoanele intervievate consideră că agenții secreți ruși sunt inteligenți (17 la sută), integri (14 la sută), puternici (8 la sută), rezervați și serioși (6 la sută), patrioți (5 la sută), curajoși și hotărâți (5 la sută), corecți (4 la sută) și sinceri (4 la sută).

Sondajul a fost realizate pe un eșantion de 1.600 de locuitori din 46 de regiuni ruse. Marja de eroare statistică nu depășește 3,4 la sută.

Principalele servicii speciale ale Federației Ruse sunt Federalnaya Sluzhba Bezopasnosti (în rusă: ФСБ – Федера́льная слу́жба безопа́сности Росси́йской Федера́ции) (FSB) (Serviciul Federal de Securitate), Federalnaya Sluzhba Okhrany (FSO) Serviciul de gardă al oficialilor, Glavnoye Razvedyvatelnoye Upravlenie (GRU) Serviciul Special al Armatei Ruse, Sluzhba Vneshney Razvedki (SVR) Serviciul de Informații Externe.

Editat de Gabriel Negru / Editor RBN Press

Publicat de România Breaking News – R.B.N. Press / romaniabreakingnews.ro /Surse: Mediafax, DC News

,

Când a isbucnit revolutia rusã în Februarie 1917, nimeni nu putea sã prevadã urmãrile ei: in Rusia, in Europa si cu atât mai putin pe celelalte meridiane. Unii au vãzut in aceastã „schimbare epocalã” o problemã de ordin intern. Era rãsturnat un regim despotic, care dura de secole si, se subîntelegea, cã cel ce-i va urma va fi mai deschis reformelor, mai tolerant, mai in conformitate cu normele civilizaliei europene.

Tarul fusese arestat si la cârma tãrii se instalase social-democratul Kerenski: ceea ce l-a fãcut pe Presedintele american, Willson, sã se bucure si sã felicite poporul rus pentru cã alesese calea cea buna, optând pentru democratie; cã, in sfarsit, se trezise la o nouã viatã, zdrobise tirania si putea decide de aici încolo de propria-i soartã. Evenimentele ce au urmat vor arãta însã cã Willson, grãbindu-se cu felicitãrile, se bucurase degeaba.

Americanul si rusul vorbeau fiecare pe limba lui, si mai ales gândea fiecare dupã cum îl ducea mintea. Noul regim, care trezise atâtea sperante, n-a durat decât din primavara pâna in toamnã, când asediat de bolsevici, in Palatul de Iarnã din Petrograd, Kerenski scapã cu viatã sãrind pe fereastrã: dispãrea din scenã pentru totdeauna, spre a-i face loc lui Lenin.

Ideologia bolsevicã va fi comparatã mai târziu de oamenii lucizi, cu epilepsia, cu cancerul, cu schizofrenia si mai recent cu Sida, boli incurabile, împotriva cãrora nu te poti apãra. Te apucã groaza, într-adevãr, la gândul cã regimul instaurat de Lenin în acea zi nefastã de 25 Octombrie, avea sã transforme umanitatea într-o junglã: in cei care vâneazã si cel vânati; in care numãrul cãlãilor va fi mai mare decât al victimelor. Dar cine putea sã prevadã atunci cumplita tragedie prin care avea sã treacã omenirea? S-a auzit totusi o voce in acele zile in care Rãul triumfase; si aceastã voce profeticã era chiar a unui rus. Este vorba de scriitorul Leonid Andreev care, depe patul sãu de suferintã din Finlanda, unde se refugiase, a mai putut adresa, înainte de a muri, pateticul sãu strigat de alarmã: „SALVATI OMUL!” Nu era vorba doar numai de poporul rus, ci in general de Om, cu majusculã, amenintat in rãdãcinile sale ontologice de fiintã religioasã. Nimeni nu l-a auzit pe Andreev, istoria, cu amestecul ei de sublim si ridicol, cu drame si comedii si-a vãzut de drum. Marx se nãscuse in Germania.

Aici îsi redactase faimosul Manifest, prin care chema la unire si luptã, proletariatul din toate tãrile, spre a zdrobi vechea si nedreapta orânduire socialã. Si tot Germania îl va aduce pe Lenin in Rusia, din exil, într-un vagon plumbuit, pentru a-l debarca de la putere pe Kerenski, in schimbul iesirii tarii sale din rãzboi.

Dar ironia istoriei nu se va opri aici. Wilhelm al II-lea, împãratul Germaniei, va fi dat jos de pe tron si arestat de un Comando de revolutionari socialdemocrati, spre a-l rãzbuna parcã pe tovarãsul lor Kerenski, care dãduse, cu un an in urmã, bir cu fugitii. Intr-un fel, Hrusciov avea dreptate când, in 1956, îi spunea Cancelarului Adenauer, cu umorul mujicului rus: „Marx s-a nãscut la voi, nu la noi. Si tot voi i-ati dat o mânã de ajutor lui Lenin ca sã ia puterea. Asa cã voi, germanii, ati încurcat-o, voi descurcati-o acum.”

La nasterea si consolidarea imperiului bolsevic, contribulia Occidentului a fost decisivã: din calcule politice eronate, din interese materiale meschine, din necunoasterea naturii satanice a bolsevismului si a modului de gândire a slavului care „are alte încheieturi organice decât ale europeanului.”

Monstrul rusesc este odrasla Occidentului crescutã la sânul sãu cald.

Desi între spiritul european si spiritul slav existã o prãpastie de netrecut. Rusul se deosebeste de restul Europei, nu numai prin gândire, ci si prin comportament.

Voltaire povesteste in a sa „Istorie a Rusiei sub Petru cel Mare„, cum tarul in timpul unui ospãt dat de Electorul Prusiei la Königsberg, a tras sabia împotriva favoritului sãu Le Fort si cum tot el a regretat, recunoscând cã desi voia sã-si reformeze natia, nu era încã in stare sã se reformeze pe sine.

Douã sute de ani mai târziu, Nikita Hrusciov îsi va da si el în petec ca orice rus care se respectã. La una din sedintele Adunãrii Natiunilor Unite, si-a scos pantoful si l-a aruncat în capul vorbitorului care critica Uniunea Sovieticã.

Ar fi o nebunie sã încerci sã explici cum si de ce a acceptat diplomatia Occidentalã de-a lungul timpului toate ofensele si obrãsniciile rusilor.

Cum si de ce ingãduie si în zilele noastre unor barbari sã-i terorizeze pe românii din Basarabia si sã-i ucidã pe Ceceni în tara lor si în acelasi timp sã te declari de partea ucigasului Boris Eltîn, sã-i acorzi împrumuturi de miliarde de dolari sub pretext cã el n-ar putea altfel sã instaureze libertatea si democratia în tara lui.

Secolul XVIII poartã denumirea de Secolul Luminilor (Nu-si prea meritã acest titlu dacã se are în vedere cã acum au lor profanãrile si incendierile lãcasurilor sfinte, cortegiul de asasinate in masã pe care le-a târât dupã sine Revolutia Francezã). Secolului al -IX-lea i s-a mai spus si secolul nationalitãților. Lenin numeste secolul XX, secolul declonizãrii, sfârsitul imperiilor coloniale. A fost singura sa profetie care s-a adeverit. Despre imperialismul ideologic bolsevic, despre, Rusia, ultima „temnitã a popoare1or”, nu suflã însã un cuvânt. E sigur de viabilitatea si eternitatea ei. O întrebare mai persistã în acest sfârsit de secol si de mileniu. Va fi numit secolul XXI secolul în care vor dispare ultimele vestigii ale imperialismului? Se vor nãrui de la sine prin propria lor neputintã? Sau popoarele cãrora li se pregãteste o „nouã temnitã” vor avea de plãtit un nou tribut de sânge?

In timpul lungilor anchete de tip bolsevic, Petre Tutea a fost pus pe rangã, si bãtut la tãlpi, pentru cã refuza cu încãpãtânare sã recunoascã cã Basarabia este pãmânt rusesc. Ideea cã Europa va trebui reconstruitã pe baze crestine in granitele Imperiului Roman dintre Atlantic si Nistru, devenise o obsesie pentru filosof: „Si cu rusii ce facem?” l-am întrebat. „Rusii nu sunt europeni. A spus-o Blaga si trebuie: sã-l credem. A spus-o si Eminescu si trebuie sã-i credem pe amdndoi. Rusii n-au decat se incalece pe cai si sa treaca Uralii in Asia. Acolo e locul lor, in Siberia. Intre gheturile polare, unde isi pot potoli nesfarsita lor foame de spatiu.

In timp ce se afla pe rangã, Tutea se gândea cã, odatã ajuns in cer, o sã-l roage pe Dumnezeu sã tragã o retea de sârmã ghimpatã între români si rusi. Ca mãsurã de sigurantã. Ca nu cumva rusii transformati in draci împielitati sã dea nãvalã peste el. Intr-o zi este dat pe mâna altui anchetator care îl ia cu binisorul: „Stiu cã esti legionar. Si ca orice legionar esti fanatic, când îti intrã in cap o idee, ca sã nu-i spun o prostie, te tii de ea pana mori. Dar hai sã discutãm acum ca doi oameni pasnici care fac apel la ratiune. In defnitiv ce vrei tu, sã ne batem cu marea Uniune Sovieticã? Stii bine cã asta-i nebunie curatã. Ia exemplu de la George Cãlinescu care declara in campania electoralã din 1946 cã românii n-aveau ce cãuta in 1941 in Basarabia, fiind pãmânt sovietic…” La care cel anchetat îi luã vorba din gurã: „Existã o deosebire între noi doi. Cãlinescu s-a nãscut la Brãila, oras cosmopolit, plin de toate scursorile levantino-balcanice, pe când eu m-am nãscut in tinutul Câmpulungului, acolo unde s-a nãscut si limba românã.” Anchetatorul dã dovadã de rãbdare de fier, pare decis sã nu-si iese din tâtâni si-i oferã o tigarã Kent. Tutea se tine însã bãtos, nu vrea sã facã nici cea mai micã concesie. Nu fumeazã tigãri americane: americanii ne-au vândut rusilor la Ialta si-i dispretuieste deopotrivã si pe unii si pe altii; si unii si altii sunt la fel de imorali. Apoi îi tine o lectie despre socialism. Romanii nu dau si n-au dat niciodatã doi bani pe socialism, Românii sunt un popor cu capul pe umeri, ei au învãlat din experienta lor istoricã, cã nu tot ce zboara se mãnânca.

…Un exemplu îl constituie Titu Maiorescu. Pe când se afla in Germania la studii îl cunoaste pe Lassalle. Incã de la prima întâlnire seful socialistilor îi pune gând rãu tânãrului roman care strãlucea prin inteligentã si culturã motiv sã-l câstige pentru ideile sale, la modã in Apus, nestiind cã Maiorescu tinuse o conferintã la Iasi in care criticase socialismul in termeni cat se poate de rãspicati: vine in acest scop in tara noastrã dar aîci il paste nenorocul. Cade rãpus in duel cu Racovitã, care se întâmplã sã fie însusi vãrul doamnei Maiorescu. Astfel a esuat prima tentativã de a implanta himera socialismului într-un teren virgin cum erau Tãrile Române la acea vreme când oamenii din partea locului nu fuseserã contaminati încã de aceastã molima egalã cu o rãtãcire a mintii omenesti.

Moartea lui Lassalle a fost de rãu augur pentru soarta socialismului in România.

Spre deosebire de toate celelalte popoare din Europa, lozincile socialiste, pe cât de naive, pe atât de ispititoare n-au stârnit nici un interes si nici un ecou in sufletul românilor. Aflãm de la N. Paulescu, adversar neîmpãcat al acestei ideologii de un materialism respingãtor, si fãrã Dumnezeu, cã partidul socialist a fost importat mai târziu, in 1875, de doi revolutionari rusi: un ortodox Petrof si un evreu, Nahum Katz, care îsi luã numele de Dobrogeanu Gherea... Cu ei s-a asociat mai întâi un tigan, Ion Nãdejde, iar mai târziu câtiva tineri, – si prima asociatie comunistã fu fondatã. Ea n-avu alti membrii decât niste lucrãtori evrei. Socialismul era condamnat in România sã apere interesele streinilor, sau sã disparã. Practic a dispãrut: influenta ideilor socialiste in societatea rornâneascã a fost ca si nulã. A reapãrut, dar in altã ipostazâ, impus dupa cel de-al doilea rãzboi mondial, prin forta armelor si concursul puterilor Occidentale.

Socialismul s-a nãscut in Apus. Dar nouã românilor ne-a venit din Rãsãrit, prin filiera ruseascã.

In privinta ideologiilor din acest secol, românii n-au imitat nici Apusul nici Rãsãritul. Din lupta crâncenã dintre întuneric si luminã, dintre haosul spiritului asiatic si ordinea moralã a Europei Crestine, s-a nãscut Miscarea lui Corneliu Codreanu. Avea dreptate Petre Tutea când îi spunea anchetatorului: „Dacã scap de aici, dacã nu mã omorâti, am sã propun Academiei sã scoatã din Dictionarul Limbii Române cuvântul Socialism. Si la cuvântul rus, generatiile viitoare sã citeascã: asiatic rãtãcitor, care a nimerit din greseala lui Dumnezeu in Europa„.

Nietszche anuntase moartea lui Dumnezeu si nasterea supraomului. Profetia sa care friza dementa si ridicolul se va dovedi mincinoasã. Dumnezeu n-a merit, iar supraomul sãu se nãscu mort, in schimb apãru in secolul urmãtor o noua specie: subomul de stirpe ruseascã care invadã întreaga planetã. Care, acolo unde va pune piciorul, va încerca sã-L ucida pe Dumnezeu, lãsând urme adânci ce nu se vor sterge usor. Vor trece decenii, poate un secol-douã, pânã când umanitatea sã-si vinã in fire.

Omenirea a fost dominatã timp de sapte decenii de strategia tezei marxiste dupã care Rãsãritul ar fi fost in metaistorie paradisiacã, iar Apusul in preistoria infernalã. Din aceastã conceptie se naste si strategia care a dominat peste patru decenii in raporturile dintre URS.S. si satelitii sãi (D. Nacu). In 1970 H. Kissinger, credea cã „sfidarea (comunistã) este fãrã sfârsit, cã nu va dispare, si cã strategia americanã trebuie sã se adapteze.” In 1975, împreunã cu Sonnenfeldt, tot Kissinger crede in necesitatea de a mentine aceleasi raporturi doar câteva… secole. Dupã 1989, prãbusirea monopolului partidelor comuniste, strategia dominantã inspiratã de conspiratia unor forte oculte pare sã-l confirme pe F.Fukuiamma dupã care pozitiile ar fi inversate: Apusul s-ar gãsi in postistoria liberalã, iar Rãsãritul in istoria sclavagistã. In aceastã strategie Neamurile din Rãsãrit riscã sã fie aservite unui alt sistem, mai subtil, dar mai totalitar, pentru veacuri, de nu pentru un anumit mileniu.

Aceastã strategie e prea monstruoasã ca sã aibã sorti de izbândã. Ar însemna sã admitem triumful Rãului absolut in lume, abandonarea Omului pentru totdeauna in bratele Satanei. Totusi, spaima metafizicã de care era stãpânit filozoful român Petre Tutea, cã am putea avea deaface cu rusii chiar si pe lumea cealaltã, ne da fiori nouã celor care i-am supravietuit. El n-a mai apucat sã-l audã pe Jirinovski cum îi incitã pe rusi prin discursunle sale incendiare, sã se pregãteascã pentru cucerirea Continentelor; nici sa-l vadã pe Boris Eltîn cum le râde in nas lui Clinton si lui Khol când acestia vorbesc despre incalcarea Drepturilor omului in Cecenia; nici cum este tinut in cusca grupul Ilascu pentru ca au indraznit sa afirme dreptul Basarabiei de a se reintregi cu Patria Mama.

Surse:  vlad-mihai.blogspot.romiscarea.netziaristionline.ro prin R.B.N. Press

Aranjament editorial Gabriel Negru / R.B.N. Press

,

Rușii au băgat armata în Crimeea, chipurile, ca să-i apere pe conaționalii lor de ucraineni, care chiar că nu i-au strâmtorat cu nimic pe ruși de acolo.

Potrivit acestei „logici” noi ar urma să băgăm armata în Tiraspol ca să ne apărăm conaționalii noștri care cu adevărat sunt discriminați și batjocoriți. Nu mai vorbim de faptul că Tiraspolul e parte a teritoriului nostru național, iar rușii țin armata lor acolo. Pe cine apără această armată? Oare noi le închidem rușilor școlile la Tiraspol? Le interzicem rușilor să vorbească rusește la Chișinău?

IMG_5469În R. Moldova, cu adevărat discriminați sunt etnicii români. Rușii mențin aici o „coloană a cincea” formată din asemenea structuri de ocupație cum sunt Partidul comuniștilor (și alte partide rusofile de stânga), Mitropolia Moldovei ș.a. Populația băștinașă majoritară românească a fost transformată în „minoritate etnică”. Dacă noi, această „minoritate etnică”, suntem discriminați de ruși – dar faptul e evident! – de ce să nu ne adresăm României să introducă armata, pentru a ne proteja drepturile și interesele?

Vă imaginați cum ar reacționa Moscova, ce urlete propagandistice s-ar revărsa pe mapamond, despre „agresiunea și ocupația românească”?

Pe ce mizează rușii declanșând o campanie propagandistică fără precedent prin cinismul ei în legătură cu ocuparea peninsulei Crimeea? Cum spune o vorbă: pe mortul viu din lada goală de sub scara fără trepte… Altfel spus, pe minciună și pe credulitatea noastră.

…Iar noi cu ce ne apărăm? Noi nici minciuni nu putem spune, dar nici adevărul nu-l putem apăra… Ba mai mult, în fiecare seară, televiziunile din R. Moldova, sub pretextul „pluralismului de opinii”, oferă cuvântul ostașilor din „coloana a cincea” a Moscovei care acționează aici sub acoperirea unor „analiști politici” și „politicieni”.

De ce le oferim tribuna? Oare chiar nu înțelegem că misiunea acestora e să pregătească terenul pentru a-i invita pe ruși să ne apere pe noi, românii, de …români?

…Râzi tu, Harap Alb

Autor Constantin Tanase / Timpul.md

,

rusiAgenția rusă „RiF” specializată în probleme de imigrație a publicat un studiu amplu privind situația reală care există în Federația Rusă.

Deși mulți oameni continuă să admire puterea acestei țări, iar televiziunile oficiale de la Moscova prezintă succesele guvernării de la Kremlin, datele statistice arată o altă imagine, mai puțin cunoscută, a Rusiei.

Printre companiile străine care dețin mari terenuri agricole în Federația Rusă se numără fondul investițional suedez Black Earth Farming (prin intermediul firmei ruse „Agro-Invest”controlează circa 300 mii ha de pământ), compania suedeză Alpcot Agro (a investit în Rusia 230 milioane de dolari și deține 490 mii ha de pământ), compania anglo-americană Rav-Agro-Pro (150 mii ha) și compania daneză Trigon Agri (121 mii ha).

Coreea de Nord și-a exprimat intenția de a arenda sute de mii de hectare de pământ în regiunile îndepărtate ale Siberiei ca să-și asigure populația cu produse agricole. Circa 25% din terenurile agricole din Rusia au rămas pustii sau nu sunt utilizate conform destinației.

Încălzirea globală care va cauza topirea ghețarilor din Oceanul Arctic ar putea transforma regiunile de nord ale Rusiei într-o zonă mlăștinoasă. Anual, din cauza eroziunilor coastelor maritime, Federația Rusă pierde până la 30 km din teritoriu, iar cheltuielile suportate de stat pentru construcția spărgătoarelor de gheață și a platformelor petroliere pentru regiuni arctice riscă să fie zadarnice. În prezent, din cauza creșterii temperaturii, 40% din infrastructura orașelor construite în condiții arctice sunt în stare avariată. Unele blocuri de locuit și întreprinderi se scufundă treptat în mlaștină. Au ajuns într-o stare jalnică drumurile și rețelele subterane.

Rusia a încetat să stocheze date statistice despre populație și să investigheze situația demografică din țară. Baza de date nu a fost actualizată din 1997. Ultimul recensământ, ce a avut loc în 2010, s-a desfășurat într-un mod superficial și nu poate reflecta situația reală a populației.

Anual, în Rusia sunt comise 8 milioane de avorturi.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale Vladimir Iakovlev a declarat că în curând în Rusia nu va avea cine lucra. „Până la 60% din cetățenii ruși sunt bătrâni, copii și invalizi. Din 20 de milioane de bărbați apți de muncă, circa un milion au fost condamnați pentru diverse crime, 4 milioane lucrează în organele de forță, alte 4 milioane suferă de alcoolism cronic și un milion sunt narcomani. Mortalitatea printre bărbați este similară celei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, a declarat Iakovlev.

(Va urma)

Traducere I.M.  

Sursa:timpul.md

,

Titlul original

RĂZBOIUL DE INDEPENDEȚĂ (1992). TRAGEDIA de la Tighina

Unul din blindatele (TAB) trimise ca ajutor de Armata Romana pentru R. Moldova, grație colaborarii admirabile dintre Ministrul Aparării Naționale ( al Romăniei)  din vremea aceea, G-ral. Niculae Spiroiu și  G-ral. Ion Costaș, Ministrul de Interne și mai tărziu al Ministerului Apărării al R. Moldova.

Urmărește în exclusivitate interviul dat R.B.N.Press de G-ral. Ion Costaș la lansarea cărții: „Transnistria, Cronica unui razboi nedeclarat”

„…pe pământul Tighinei au rămas să zacă tineri ostași abia încorporați în armată”

Unitățile armatei naționale au participat nemijlocit la luptele din anul 1992 doar în ziua de 19 iunie, când au avut loc tragicele evenimente de la Tighina. Din cauza acțiunilor și ordinelor necugetate ale unor comandanți militari, pe pământul Tighinei au rămas să zacă tineri ostași abia încorporați în armată.

Forțele separatiste, cooperând cu Armata a 14-a rusă, au declanșat o operațiune militară de amploare împotriva secției orășenești de poliție Tighina, în vederea lichidării acesteia. Deoarece persoanele ce atacau trupele de poliție foloseau tehnica blindată, s-a permis includerea unei unități și a mașinilor de luptă de sub comanda colonelului Karasiov. Partea moldovenească a decis să utilizeze mijloacele din infrastructură și mijloacele de legătură cu destinație militară, care au oferit posibilitatea de a crea puncte de comandă ale unităților și subunităților până la nivel de companie. Mărturiile pe care le vom prezenta în continuare sunt selectate din nota explicativă dată conducerii armatei, după aceste acțiuni, de coloneii Karasiov și Cihodari.

La 19 iunie 1992, la ora 19, din incinta Ministerului Apărării, Ion Costaș i-a ordonat telefonic colonelului Cihodari, care, în absența colonelului Karasiov, îndeplinea funcția de conducere a batalionului staționat în localitatea Hulboaca, ca unitatea să treacă la pregătire de luptă. În scurt timp, starea de alarmă fiind anunțată, batalionul era gata să îndeplinească orice dispoziție.

Planul prevedea intrarea batalionului în orașul Tighina și atacul asupra dușmanului situat în zona podului de peste Nistru, apoi ocuparea poziției de apărare pe capul de pod, inclusiv la 500 m spre vest. Pentru a realiza sarcina de luptă, prima și a doua companie, sub conducerea colonelului Cihodari, trebuia să înainteze în direcția Bulboaca-Gura Bâcului-Varnița. A treia companie, sub comanda locțiitorului comandantului, maiorul Cojocaru, trebuia să asigure deplasarea pe traseul Bulboaca-Hârbovăț, să intre în oraș din partea de vest și să dezangajeze trupele de gardiști și mercenari. La ora 5.00, forțele ostile integrității Republicii Moldova au desfășurat primul atac, utilizând tancurile Armatei a 14-a. Tancurile au trecut podul, îndreptându-se direct spre pozițiile noastre, ca mai apoi să intre în oraș. În rândurile ostașilor fără experiență de luptă s-a creat panică. Experiența ofițerilor ce se aflau pe poziții a condus la distrugerea tehnicii inamicului, dar nu și la mobilizarea efectivului și la menținerea lui pe câmpul de luptă.

 

„Tancurile rusești se mișcau în cerc, înaintând din două părți”

 În jurul orei 10, dușmanul a început un nou atac cu tancuri. Pentru a se informa cu privire la situația echipajelor ce se aflau în cele două tancuri distruse, tancurile rusești se mișcau în cerc, înaintând din două părți. Atacurile s-au prelungit, forțele moldovenești fiind practic încercuite. Deoarece unitățile militare încartiruite în oraș se aflau sub conducerea armatei ruse, menținerea pe pozițiile ocupate era inutilă, ele putându-se solda cu pierderea a zeci de vieți omenești. […]

În acest context, serviciul de presă al Ministerului Apărării informa: „…în cursul nopții, ostașii Armatei Naționale și reprezentanții organelor de drept ale R. Moldova au întreprins acțiuni pentru dezangajarea formațiunilor banditești”. La 20 iunie, Ministerul Apărării a făcut un apel către locuitorii orașului Tiraspol, ofițeri și subofițeri, soldații Armatei a 14-a: „Forțele Armate ale Republicii Moldova n-au de gând să atace orașul în care locuiți, nici nu vă amenință… Noi aspirăm la existența unei Moldove democratice, independente, unice și indivizibile, în care să fie respectate drepturile omului, fără deosebire de naționalitate”. […]

În luptele grele pentru Tighina au căzut sute de combatanți moldoveni, mai bine de 400 fiind răniți și spitalizați. Dintre cei căzuți pe câmpul de luptă, la podul de lângă Nistru peste o sută au fost rezerviști și militari recent înrolați, iar unii dintre ei chiar fără arme. Utilizând tancuri T-64, T-72, sisteme de rachete ale Armatei a 14-a, forțele secesioniste au făcut mai multe tentative de a elimina poliția moldoveană din Tighina și de a controla în totalitate orașul. Între 19 iunie – 7 iulie, unitățile Armatei a 14-a s-au angajat în lupte de partea separatiștilor pe întreg teatrul de război. Luptele au continuat și după semnarea înțelegerii din 21 iulie.

Implicarea sfidătoare în conflict a Armatei a 14-a l-a determinat pe șeful statului să trimită un nou mesaj Secretarului General al ONU. „Cotitura gravă produsă ca urmare a intervenției Armatei a 14-a este de natură să blocheze realizarea înțelegerilor convenite, se spunea în mesaj, pune în pericol pacea și stabilitatea în zona de conflict și periclitează șansele reglementării politice în care s-a angajat plenar conducerea Republicii Moldova. Totodată, aceste evoluții demonstrează încă o dată că prezența Armatei a 14-a pe teritoriul Republicii Moldova constituie un element destabilizator, generând în mod direct escaladarea conflictului și constituind, în mare măsură, o frână în calea eforturilor pentru soluționarea pașnică a conflictului”. Într-o Declarație a Ministerului de Externe de la Chișinău se afirma că Armata a 14-a înfăptuise „o nouă intervenție fățișă și brutală în treburile interne ale Republicii Moldova”, după ce fuseseră înregistrate încălcări grave de încetare a focului de către unitățile paramilitare și gardiști în orașul Bender (Tighina).

R. Moldova, ținta agresiunilor militare fățișe din partea forțelor armate rusești

În Apelul Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova către popoarele, parlamentele și guvernele statelor lumii, din 22 iunie, se spunea: „Republica Moldova, stat liber și independent, membru al ONU și al CSCE, a devenit obiectul unei agresiuni militare fățișe din partea forțelor armate ale Federației Ruse, care, alăturându-se formațiunilor paramilitare ale forțelor procomuniste din orașul Tiraspol și unităților de cazaci sosite din Rusia, a ocupat circa 1/4 din teritoriul național al Republicii Moldova. Dacă anterior conducerea Federației Ruse nega faptul implicării directe a Armatei a 14 a Rusiei în acte de agresiune contra Republicii Moldova, recentele declarații ale președintelui B. Elțin și ale vicepreședintelui A. Ruțkoi denotă o implicare directă a conducerii Federației Ruse în organizarea agresiunii armate împotriva statului nostru. Realizând aceste declarații Armata a 14-a a trecut în ziua de 21 iunie a.c. la acțiuni militare de proporții”. Administrația SUA a cerut la 22 iunie președintelui B. Elțin să retragă forțele armate ale Federației Ruse din R. Moldova, iar Guvernului de la Chișinău – să găsească o soluție prin care să fie garantate drepturile minorităților rusofone din RM. […]

Reafirmând poziția forului legislativ privind soluționarea pașnică a conflictului, Hotărârea Parlamentului din 23 iunie privind unele căi de soluționare a conflictului armat din raioanele răsăritene declara regiunea din stânga Nistrului (Transnistria) și orașul Bender „zonă ocupată de unitățile Armatei a 14-a și de alte formațiuni paramilitare nelegitime aflate de jure și de facto sub jurisdicția Rusiei”. […]

La Istanbul, la 25 iunie, cu prilejul inițierii cooperării în bazinul Mării Negre de către 11 state riverane, a avut loc o întâlnire de lucru a președinților R. Moldova, României, Federației Ruse și Ucrainei, la care s-a discutat asupra conflictului din raioanele de est ale RM. În urma unui schimb de opinii, șefii de state au decis, după cum se arăta într-un comunicat de presă, să propună părților în conflict: încetarea neîntârziată și necondiționată a focului; la 24 de ore de la stoparea focului să se procedeze la dezangajarea formațiunilor înarmate; să se creeze zone și culoare de securitate pentru circulația populației civile, personalului medical și pentru transportul de ajutoare umanitare pentru locuitorii localităților afectate. […]

Rusia s-a angajat să asigure neutralitatea Armatei a 14-a. Statutul armatei, termenele și modalitatea de retragere a acesteia urmau să fie stabilite în cadrul negocierilor între Moscova și Chișinău, ce urmau să înceapă „în cel mai scurt timp”. […] Liderii celor patru țări erau dispuși să salute un rol pacificator mult mai activ al ONU în cadrul procesului de reglementare politică a diferendului din RM. Ei și-au exprimat satisfacția în legătură cu decizia Secretarului General al ONU de a trimite în zona de conflict o misiune de stabilire a faptelor. Tiraspolul și-a exprimat într-un apel adresat Moscovei regretul că nu a fost admis la reuniunea de la Istanbul.

În pofida măsurilor aprobate de șefii de state la Istanbul și deciziei de aplicare întocmai a acestor înțelegeri de către forțele de ordine moldovenești, formațiunile separatiste nu au încetat operațiunile de luptă, ceea ce s-a soldat cu noi victime și distrugeri în zona de conflict.

Vitalie Ciobanu
colonel, doctor în istorie

Sursa:timpul.md prin R.B.N. Press

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press