ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "romanitatea balcanica"

romanitatea balcanica

,

„Alcătuind unul din vechile popoare ale Europei, românii, de la nașterea lor, au avut o arie de existențã mai întinsă decât cea cuprinsă târziu între frontierele de azi ale statului român, nici măcar între cele ale României Mari create în urmã cu 90 de ani. Rămân valabile și azi cele scrise de dârzul apărător al românilor de pretutindeni care a fost Mihai Eminescu: «Nu există un stat în Europa orientală, nu există o țară de la Adriatica la Marea Neagră care sã nu cuprindă bucăți din naționalitatea noastră»”. (Gheorghe Zbuchea, 2007)

Prof.univ.dr. Gheorghe Zbuchea a fost profesor în cadrul catedrei de Istorie universală a Facultații de Istorie, Universitatea București. Gheorghe Zbuchea a fost cel mai de seamă cercetator român al istoriei românilor sud-dunareni. Nascut în anul 1940, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității București în anul 1962, unde a apoi a devenit profesor. Istoricul Gheorghe Zbuchea a coordonat în ultimii ani mai multe teze de doctorat ale unor români din Serbia cu privire la istoria românilor din dreapta Dunării. Profesorul Zbuchea a fost unul dintre puținii care au luat o pozitie publica față de încercarile de impunere a unei false teorii care susține o identitate separată a aromanilor față de români.

Azi, moștenirea prof. Zbuchea este dusă mai departe de cei care i-au fost studenți, printre ei numărîndu-se și domnul Robert Stănciugel, doctor în istorie, organizatorul unor serii de dezbateri dedicate românității balcanice. Dezbaterea „Lumea Balcanică în viziunea, activitatea și opera prof.univ.dr. Gheorghe Zbuchea” continuă seriile precedente ale dezbaterilor care au fost realizate în parteneriat cu Institutul Frații Golescu la Clubul Țăranului Român închinate românilor Sud-Dunăreni.

Video:Dezbaterea „Lumea Balcanică în viziunea, activitatea și opera prof.univ.dr. Gheorghe Zbuchea”

Rămân recunoscator și adresez sincere mulțumiri, izvorâte din adâncul sufletului meu, tuturor persoanelor implicate în comemorarea profesorului Gheorghe Zbuchea!

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Cu deosebita stima si respect,
Robert Stanciugel.

Deschiderea – „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (1/11)

Dr.Robert Stănciugel „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (2/11)

Prof.Univ.Dr.Ion Bulei „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (3/11)

Prof.Univ.Dr.Ionel Calafeteanu „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (4/11)

Prof.Univ.Dr.Gheorghe Sbârnă „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (5/11)

Dr.Alexandru Ghișa „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (6/11)

Dr.Alexandru Ghișa (precizări) „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (7/11)

Dr.Robert Stănciugel (precizări) „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (8/11)

Prof.Univ.Dr.Lascu Stocia „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (9/11)

Pr.Dr.Laurențiu Andreescu „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (10/11)

Col.Dr.Mircea Dogaru (din public) „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (11/11)

Rapsodul Ion Crețeanu unul dintre puținii cobzari din România (sunt, în total, vreo 20, cu tot cu Tudor Gheorghe, conform jurnalul.ro), a revărsat cu  o voce puternică și cobza sa inconfundabilă, în memoria marelui profesor Gheorghe Zbuchea și pentru cei prezenți, cântece impresionante de dor și jale care au transpus auditoriul în ancestralitatea și atemporalitatea tradiției Neamului Românesc.  – Dorian Theodorromaniabreakingnews.ro

Ion Crețeanu recital pentru participanții la Dezbaterea Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea (1/3)

Ion Crețeanu recital pentru participanții la Dezbaterea Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea (2/3)

Ion Crețeanu recital pentru participanții la Dezbaterea Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea (3/3)

Despre rapsodul Ion Crețeanu, cel care a venit să onoreze cu vocea și cobza sa evenimentul dedicat tulburătorului destin al românilor de la Sud de Dunăre și implicit memoria marelui Gheorgeh Zbuchea

Dana Andronie de la Jurnalul.ro spunea într-un articol „Cine este Ion Crețeanu și ce vrea el”, că „are o ipingea roșie veche de peste 150 de ani și grea de vreo zece kilograme, pe care o îmbracă la fiecare concert.  …are o cobză și o pereche de opinci impregnate de aura Mariei Tănase. Aceasta pentru că au aparținut unui cobzar vestit, Ion Șerban, zis Tarzan, care a fost cu marea cântăreață la New York, în 1939, când aceasta i-a cântat lui Benjamin Roosvelt o piesă pe care președintele SUA a aplaudat-o: „Ține, Leano, curu’ zvelt” (sau „cu Roosvelt”, depinde cum vrei să interpretezi jocul de cuvinte). Ion Șerban i-a fost „profesor” de cobză și lui Ion Crețeanu, și lui Tudor Gheorghe.

La capitolul fapte ieșite din comun, Ion Crețeanu a comis, în ultimul an, vreo patru. A inițiat o formă de marketing absolut inedită: lansări de carte și vernisaje „acompaniate” la cobză (are până acum, la activ, două vernisaje și două lansări de carte).
A doua faptă specială a fost participarea sa la Marșul Cultural „Nichita Stănescu”: 30 de kilometri, de la Șișești la Drobeta Turnu-Severin, parcurși pe jos, cu tot „harnașamentul” etnografic pe el.
A treia faptă a comis-o în luna iulie la Muzeul Satului, unde a predat copiilor din tabăra „Vara pe uliță” primele cursuri de cobză ținute vreodată în România în cadru instituțional.
A patra a fost călătoria recentă la Săpânța, pentru a-l întâlni pe Toader Ștețca și pentru a-i rosti, din cobză, „salutul dacilor liberi din Sud„. Cu această ocazie, a tras o cântare și în Cimitirul Vesel.
A cincea faptă specială (de data asta și într-un sens dramatic) s-a produs recent, în cadrul Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii”. În ziua în care a primit cea mai cumplită veste din viața lui, Ion Crețeanu a susținut la Sinaia, la Centrul Cultural „Carmen Sylva”, cel mai viu și mai fierbinte concert din cariera sa.

A dat totul și a primit totul, de la un public minunat.

Isprava cea mai de… ispravă  la 10 septembrie, la Roma. Ion Crețeanu a susținut, în fața Columnei lui Traian, un concert în cadrul proiectului „Lira Tracă. Ion Crețeanu pe urmele lui Badea Cârțan. Al doilea dac coboară de pe Columnă”. Crețeanu vrea să atragă atenția, prin acest proiect, că există un element de brand național chiar în instrumentul la care cântă, și anume cobza. Acest instrument era numit de romani Lira Tracă și este de presupus că era chiar lira la care cânta Orfeu, simbolul universal al muzicii esențiale.

 

afis zbuchea

O scurtă trecere prin viața și activitatea prof. Gheoghe Zbuchea așa cum au fost reflectate de Iulian PRUTEANU-ISÃCESCU în articolul închinat memoriei profesorului

Profesorul și istoricul bucureștean Gheorghe Zbuchea s-a stins din viațã în 29 decembrie 2008. Născut în anul 1940, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității București în anul 1962, în cadrul căreia a și rămas, devenind profesor în ultimii ani și coordonator de doctorate.

Specializat în bizantinologie, imediat după 1989 a devenit un reper în istoria românilor sud-dunăreni. Titluri precum „România și lumea sud-est europeană în ajunul primului război mondial” (1995), „O istorie a românilor din Peninsula Balcanică. Secolul XVII-XX” (1999), „România și războaiele balcanice (1912-1913)”. „Pagini de istorie sud-est europeană” (1999), „Românii timoceni. Scurtã istorie” (2002), „Românii și Balcanii în epoca modernã” (1804-1918) (2003), „Românii timoceni. Destin istoric și documente” (2005) ș.a. îl recomandă drept un istoric serios, consacrat ideii naționale.

Implicat în viața Cetății, istoricul Gheorghe Zbuchea a fost prim-vicepreședinte (pentru o perioadã și președinte) al Societățiii de Cultură Macedo-Române și vicepreședinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, însuflețitor al Congresului Spiritualității Românești, organizat an de an la Alba Iulia și al Simpozionului Științific Internațional „Pãrinteasca Dimandare”, organizat anual la Constanța.

Neobosit, profesorul a onorat cu prezența sa lucrările celei de-a II-a ediții a Simpozionului Internațional Românii din afara granițelor țãrii. Coordonate istorice și naționale în cadrul european, Iași-Cahul-Chișinãu, 1-4 noiembrie 2007, unde a susținut douã comunicãri: Repere pentru o istorie a românilor de pretutindeni (îndeschidere) și Românii timoceni între trecut și viitor; la lucrările Simpozionului Internațional Românii din afara granițelor țãrii. Iași-Chișinãu: legături istorice, Iași Chișinău, 8-12 aprilie 2008, în cadrul secțiunii omagiale, 90 de ani de la întregirea Regatului României, ne-a trimis lucrarea Luptătorul național Constantin Stere între Iași, Chișinãu și București.

De numele său se leagă și postfața volumului Românii din afara granițelor țãrii. Coordonate istorice și naționale în cadrul european. Volum editat de Iulian Pruteanu Isăcescu și Mircea-Cristian Ghenghea, Iași, 2007, 398 p. Gheorghe Zbuchea va rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut și prețuit, atât la catedră, la București, cât și la tribună, la Iași și Chișinãu, ca un adevãrat luptãtor național, dedicat cauzei românilor de pretutindeni.

Situația vlahilor/valahilor de la Sud de Dunăre la sfârșit de secol XIX 

…așa cum au fost prezenate pe blogurile dedicate românismului – rumaniamilitary.ro și  cersipamantromanesc.wordpress.com

„Și grecul, și bulgarul, și sârbul vor să ne zdrobească, văzând că suntem o nație moale”

– De ce, de-a lungul secolelor și până în ziua de azi, au manifestat bulgarii și sârbii atâta ură împotriva românilor?

Asta mă întreb și eu… Dacă sub Tito am avut 23 de ani interdicție să-mi văd casa părintească și mormintele părinților, iar sub Miloșevici, alți 22 de ani, mă întreb ce rău le-am făcut, în afară de aceea că am afirmat sus și tare că frații mei din Timoc sunt români lipsiți de orice drept elementar? De ce m-au tratat ca pe un străin la mine acasă?

Ei sunt străinii, ei au venit peste noi, nu ne-am dus noi să le luăm pământurile de dincolo de Volga. Ca să răspund totuși la întrebare, cred că se poartă astfel cu noi fiindcă au văzut că suntem o nație moale.

Toți, și grecul, și bulgarul, și albanezul, și sârbul vor să ne zdrobească capul, văzând cât suntem de moi, cât de mult îndurăm… O nație adormită. Apoi, ar mai fi și alte motive.

Spre exemplu, grecii. Cum să nu ne urască? Gândiți-vă că, pâna la Cuza, 1/6 din averile mănăstirești de la nord de Dunăre erau în mâna grecilor.

Prin secularizarea averilor mănăstirești, grecii au pierdut totul. Pe de altă parte, ei urăsc bogăția și vrednicia aromânilor, părtinirea de care s-au bucurat aceștia din partea turcilor, în timp ce pe dânșii i-au oropsit din greu; urăsc inteligența, mărinimia, spiritul liberal al multor intelectuali și magnați aromâni. Vorbind de sârbi, ei ne urăsc pentru că nu au reușit să ia întreg Banatul în 1918, deși nu li se cuvenea nici partea care se află azi la ei.

Socotesc că au fost stăpâni acolo și au pierdut din pricina vicisitudinilor istorice care pe români i-ar fi favorizat (însuși generalul Berthelot le-a alungat armata din Timișoara).

Ne mai urăsc și pentru bogăția păstorilor așa-ziși vlahi, pentru că noi am deținut cele mai bune pământuri (doar eram băștinași, ce-ar fi dorit?), pentru că suntem diferiți, suntem latini, aparținem unei mari familii de popoare vest-europene.

În fine, bulgarii ne urăsc pentru același lucru, dar și pentru că nu au reușit să ia Dobrogea. Ar fi dorit-o toată, până la Constanța, nu doar cele două județe. S-au bătut mult pentru asta.

Biserica Sf. Pantelimon din Vidin ridicata de Matei Basarab, peste o alta biserica facuta de Basarab Intaiul

– V-ați închinat toată viața luptei pentru eliberarea neamului românesc din sclavie. Ce faceți în prezent?

– Același lucru. Mă simt obligat să vorbesc în orice ocazie despre existența și necazurile românilor din Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania și din celelalte țări din regiune, care s-au întemeiat târziu, pe os românesc. Există o conjurație împotriva cuvântului „român”, atât la Sofia, cât și la Belgrad sau Atena.

Neromânii doresc uitarea acestui cuvânt, au dezvoltat politici de stat care urmăsesc acest cuvânt ca pe un… terorist, ca pe un… stigmat al diavolului. Ei ar dori ca românii balcanici să nu mai aibă nici o legătură cu țara de la nordul Dunării, să se țină drept o nație nouă, cu o limbă diferită, astfel că ajutorul și interesul României pentru fiii ei din sud să nu mai aibă obiect.

„Dacă sârbii nu dau drepturi minorității române din Timoc, România trebuie să blocheze aderarea lor la UE”

– Au făcut oare tot ce era normal să facă politicienii României de după 1989, pentru a-i ajuta să supraviețuiască pe daco-românii din Timoc și pe aromânii din restul zonei balcanice?

– Doar vag și doar din întâmplare. O excepție face președintele Băsescu, mai ales în ultimii ani, când s-a arătat interesat de românii din jurul României. Numai în ultimele luni dânsul i-a trimis pe primul-ministru Boc la Sofia și pe ministrul de Externe Baconschi la Bor (recent). Președintele s-a dus la Cladova și bine a făcut, deși autoritățile sârbe l-au ignorat. Urât din partea lor, mai ales că el caută să-i bage în Europa.

A fost, de curând, și în Macedonia. Declarațiile au fost frumoase, încurajările sunt puternice, promisiunile sârbilor și bulgarilor par ferme, dar, imediat după încheierea protocolului unei vizite, teroarea anti-românească reîncepe. Acești oameni nu au onoare.

Bulgarii au scăpat de constrângerile UE, de dinainte de aderare, ne-au păcălit pe toți, de la București, la Bruxelles. Dar sârbii nu mai trebuie lăsați să-și bată joc; dacă nu dau drepturi minorității române din Timoc, România trebuie să blocheze aderarea lor la UE. O mare șansă, pierdută, a avut fostul președinte Iliescu.

În anii războiului din Bosnia, peste 1.000 de cisterne de motorină au tranzitat România din Rusia spre Belgrad și spre front. Atunci să fi spus d-l Iliescu: până aici, tovarăși! Trec cisternele cu o condiție: recunoașteți statutul juridic al românilor timoceni, acordați-le dreptul la limba română, la școli, la biserici! Să-i fi văzut pe frații sârbi cum se conformau… Altminteri, ei nu știu de prietenie, de înțelegeri mutuale, de bună vecinătate, nici măcar de reciprocitate (sârbii din România au toate drepturile posibile!).

– Ar putea guvernanții de la București să facă față cerințelor românilor din jurul României, în condițiile în care criza îngenunchează economia românească?

– Cred că singurii guvernanți care ar înțelege drama noastră ar fi aromânii. Ei să vină la putere în București, și ne-ar fi mult mai bine! Bunînțeles, n-am auzit să fi fost tăiate fondurile pentru minoritățile din țară. În urmă cu patru ani, știu sigur că minoritatea sârbească din România (adică 25.000 de suflete) primea de la stat, pentru proiecte culturale, biserici, asociații etc., peste 200.000 de euro pe lună! Azi, poate or primi pe jumătate, dar tot primesc. Atunci, cum să se taie puținele fonduri pentru românii minoritari din jurul țării?

Dacă, totuși, au fost tăiate, e o lipsă de cultură politică din partea politicienilor români. Dai tu atâția bani unui grupuleț de sârbi (croaților le dau alți bani, bulgarilor alți bani, rușilor alți bani), și românilor timoceni nu le dai măcar zece mii de euro!?

Nouă, aici, la ASTRA, dacă ne-ar da două mii de euro pe an, nu pe lună!, și tot ar fi bine, tot am mai face ceva treabă, o revistă, un site pe Internet, un buletin, un transport de abecedare.

Am impresia că, în instinctul majorității românilor, sentimentul național a adormit de tot. Mai dăinuie puțin în Transilvania și în Banat, dar în rest îi mort. și mai e ceva: cred că politicienilor români le e frică de românii din sudul Dunării, de românii de pe pământul lui Decebal și Traian. Ei nu-i cunsoc pe timoceni.

Timocenii încă n-au fost sârbizați, încă n-au fost bulgarizați. Că-i urăsc sârbii și bulgarii e una.

Dar politicienii români nu-și dau seama că sârbii și bulgarii vor ca și românii să-i urască! Asta ar fi bucuria lor cea mare…

…toate cele de mai sus sunt tot atâtea motive să ne aplecăm cu maxim interes peste problematica românească de la sud de Dunăre – ROMÂNITATEA BALCANICĂ. Redacția România Breaking News – RBN Press vă invită sa urmăriți înregistrarea dezbaterii începând cu data de 12 decembrie a.c. care va fi disponibilă cu un link activ în această pagină.

Material editat și publicat de Dorian Theodorromaniabreakingnews.ro

,

Ionita_Caloian-romaniabreakingnews

Papa Inocențiu al III-lea către Ioniță Asan Caloian (Decembrie, 1199)

Nobili viro Johannitio,

Respexit Dominus humilitatem tuam et devotionem quam erga Romanam Ecclesiam cognosceris hactenus habuisse, et te inter tumultus bellicos et guerrarum discrimina non solum potenter defendit, sed etiam mirabiliter et misericorditer dilatavit. Nos autem audito quod de nobili Urbis Romanae prosapia progenitores tui originem  traxerint, et tu ab eis et sanguinis generositatem contraxeris, et sincerae devotionis aflfectum quem ad apostolicam sedem geris quasi haereditario jure, jampridem te proposuimus litteris et nunciis visitare. Sed variis Ecclesiae sollicitudinibus detenti hactenus non potuimus nostrum propositum adimplere. Nunc vero inter alias sollicitudines nostras, hanc etiam assumendam duximus, immo consummandam potius jamdudum assumptam, ut per legatos et litteras nostras te in laudabili foveamus proposito et in devotione sedis apostolicae solidemus. Dilectum itaqae filium nostrum Dominicum archipresbyterum Graecorum de Brundusio ad te personaliter destinantes, monemus nobilitatem tuam et exhortamur in Domino, ac per apostolica tibi rescripta mandamus quatenus ipsum humiliter et devote recipiens, honorifice ac benigne pertractes et pereum plenius nobis tuam devotionem exponas. Cum enim plene nobis per ipsum de sinceritate tai propositi et devotionis affectu constiterit, ad te proposuimus maiores nuntios vel legatos potius destinare, qui tam te quam tuos in apostolicae sedis dilectione confirment; et te de benevolentia nostra efficiant certiorem.

Traducere (de la „Nos autem audito…”): „Noi, știind că strămoșii tăi erau la origine din neamul Romei și că tu ești urmaș atât de sânge nobil cât și că porți sentimente de sinceră credință Scaunului Apostolic, deci cu drept de succesiune, ne-am propus de multă vreme să-ți scriem sau să-ți trimitem reprezentanții noștri […]”

Sursa transcrierii: Patrologia Latina. Tomus CCXIV, Paris, 1890 (p. 825)

Sursa imaginii și a traducerii parțiale: I. Dumitriu-Snagov, Monumenta Romaniae Vaticana, 1996

Republicat de romaniabreakingnews.ro din 14 oct 2012 @ 2:32 (RBN Press) / Sursa: tiparituriromanesti

Despre mistificarea originii lui Ioniță Caloian și Imperiul Asăneștilor în timpul lui Ioniță Caloianul (1197 – 1207)

…istorici și wikipediști, care în necunoștiința lor au mistificat istoria și au tradus acestă poreclă ca „omorâtorul de români” ( romankiller , in engleza )

/Istorie Furată:

     Ioniță Caloianul s-a născut în jurul anilor 1168 – 1169, fiind fratele mai mic a lui Petru și Ioan Asan. Isprăvile și realizarile lui îi vor aduce multe supranume din partea semenilor săi, dar și a dușmanilor lui. Cronicarii ni-l prezintă sub numele de Caloianul, de la grecescul „Koloioannes” , respectiv cel Frumos, dar numindu-l și „Rōmaioktonos „,respectiv, Omorâtorul de Romei. Acest supranume al lui va duce la afirmații grave și inconștiente din partea unor istorici și wikipediști, care în necunoștiința lor atingător de istorie, vor traduce acestă poreclă ca „omorâtorul de români” ( romankiller , in engleza ) dupa opinia lor.

       Vreau să reamintesc că la acea vreme nu exista termenul de român, noi „românii” eram menționați în documente ca și daci, carpi, carpodaci, costoboci, ausoni, valahi sau vlahi. Termenul de Romania era dat de grecii bizantini unui vast teritoriu al Balcanilor, populat de mari comunități vorbitoare de limbă latină, respectiv de vlahi, și celelalte ramuri ale lor, aromâni, megleno-români, istro-români și macedo-români.Popoarele occidentale, în special italienii numeau prin termenul de Romania, Imperiul Bizantin, iar pe locuitorii acestuia, romei.

     Porecla lui Ioniță de „omorâtor de romei” specifică clar împotriva cui își purta el războaiele de independență teritorială și afirmare a identității de vlah. Și în prezent aceste deformari ale istoriei sunt practicate de către istoricii bulgari, care îl prezintă pe Ioniță ca și Kaloyan al Bulgariei, tratându-l atât pe el cât și pe frații săi cu respect demn de marii împărați ai lumii, dar neținând cont de faptul că istoricul bizantin Choniates, delimitează clar existența a doua popoare implicate în rascoală: vlahii și bulgarii, identificându-i pe asănești în mod clar ca și vlahi, vorbitori de limbă părintească latină. Aceasta origine latină a lui Ioniță va fi pomenită și în scrisorile schimbate între el si Papa de la Roma.

       Alți mari suporteri și mistificatori ai personalității lui Ioniță și a evenimentelor generate de către el vor fi grecii bizantini care îl vor denumi în secret :Skyloioannes „, respectiv „ Cainele Ioan”. Cronicarii bizantini se vor întrece în încercarea de a construi o imagine nefavorabilă lui Ioniță, accentuând brutalitatea și cruzimea țarului vlaho-bulgar. Domnia lui Ioniță a concis însă cu o perioada de mare creștere și ascensiune politică a Imperiului vlaho – bulgar, care și-a extins atât frontierele, cât și puterea și influența în Balcani în defavoarea Imperiului Bizantin.

        Prima mențiune despre Ioniță o avem în anul 1188, când este trimis ca și ostatec, de către frații lui, Petru și Ioan Asan, la curtea imperială bizantină. În anul 1189 reușește să evadeze și să se întoarcă la semenii săi. Cronicarul Nicetas Choniates Akominatos menționează că Ioniță s-a refugiat pentru o vreme la nord de Dunare, unde devine „domn peste niste vlahi din neamul lui”. Tradiția populară și cercetatorii fac afirmatia că Ioniță Caloianul ar fi înființat orașul Craiova, care îi poartă de altfel și numele, Craiova = Crai Ioviță. La rândul lor etnografii susțin că dansul popular „Călușul” și „ Caloianul” și-ar avea originile din acea perioadă… Citeste integral pe istorie-furata.blogspot.ro

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

ADEVĂRURI DESPRE NOI / ADN III - Lumea Balcanică în viziunea și activitatea diplomatului Vasile Stoica
ADEVĂRURI DESPRE NOI / ADN III – Lumea Balcanică în viziunea și activitatea diplomatului Vasile Stoica

I N V I T A Ț I E

Dragi români avem deosebita plăcere să vă invitam la dezbaterea:

„ADEVĂRURI DESPRE NOI / ADN III – Lumea Balcanică în viziunea și activitatea diplomatului Vasile Stoica”

Dezbaterea va avea loc miercuri 5 februarie 2014, ora 18:00 la Clubul Taranului Român. 

Câteva cuvinte despre personalitatea și viața diplomatului Vasile Stoica

Diplomatul Vasile Stoica (1889-1959) s-a nascut intr-o familie de tarani  in satul Avrig, in apropiere de Sibiu. Pamfil Seicaru scria: „…Vasile Stoica isi prezinta, cu o fireasca mandrie, parintii. El nu coboara, el urca dintr-un neam de tarani”. A ajuns sa detina functii importante in statul roman, participind la toate evenimentele care au marcat existenta natiunii romane in prima jumatate a sec. XX. A jucat un rol semnificativ in unirea Transilvaniei cu Regatul Romaniei, a  infiintat „Liga Nationala a Romanilor din America”, a organizat serviciului consular al României în Statele Unite ale Americii și Canada, a fost ambasador in Albania, Bulgaria, Letonia, Lituania, Turcia si Olanda. Vasile Stoica a fost romanul care a participat la cele doua Conferinte de Pace de la Paris, in 1919 trimis de I.I.C. Bratianu si in 1946 trimis de dr. Petru Groza, unde a pledat pentru natiunea romana si cu materialele elaborate de el. A condus, inca de la infiintare „Biroul Pacii” (1942), preocupat de „destinul postbelic al romanilor de pretutindeni.

A fost lasat sa moara in infirmeria inchisorii Jilava…

Putini stiu astazi faptul ca Vasile Stoica a fost o emblema si un model al slujirii neconditionate a neamului sau.

Dr. Robert Stanciugel si oaspetii sai va invita miercuri 5 februarie 2014, ora 18:00 la Clubul Taranului Român pentru a urmari evocarea personalitatii si activitatii diplomatului Vasile Stoica.

 

R.B.N. Press participă la această dezbatere în calitate de partener media.

Vă așteptăm…

,

Școli și biserici românești din Peninsula Balcanică (1918-1961)
Aspecte generale

Primul război mondial a însemnat un moment de cotitură în evoluția situației naționale a românilor din Peninsula Balcanică. El a dus la configurarea unor noi realități politice în evoluția statelor din zonă iar românii suddunăreni au căutat în continuare să obțină, cel puțin parțial, satisfacerea unor deziderate în plan politic, cultural, educațional și bisericesc. Un memoriu al directorului Școlii Comerciale Superioare Române de la Salonic, Vasile Diamandi, din martie 1920, menționa trei cauze care „au zdruncinat mult propășirea chestiunei” aromânilor:
– plecarea italienilor din zona Pind „fără a lăsa ceva solid și stabil”, fapt ce a determinat numai ațâțarea grecilor împotriva românilor;
– internarea aromânilor din Macedonia în lagăre de către bulgari, închiderea tuturor școlilor române din Macedonia sârbească și ruinarea multor centre românești precum Magarova, Moloviște, Nijopole și ținutul Megleniei;
– neaplicarea la timp a decretului-lege de asimilare a corpului didactic din Peninsula Balcanică și numirea lui în țară.

Vasile Diamandi arăta în memoriu că în anul 1920 funcționau numai școlile din Grecia și Albania și că rezolvarea problemei bisericești era „cauza primordială a unei existențe trainice și solide a edificiului nostru cultural național de dincolo”. În vederea împlinirii acestui deziderat, propunea:
– numirea unor miniștri plenipotențiari și consuli de origine română „cu tragere de inimă”;
– numirea câte a unui aromân pe lângă fiecare legație sau consulat pentru a apăra interesele acestora;
– acordarea unor burse pentru studenții aromâni care vor studia la Atena și Belgrad, „ca să nu se înstrăineze”;
– apariția unui ziar în limba română și în dialect, cu sediul la Salonic;
– sprijinirea accederii în parlamentele din Grecia și Serbia a unor deputați aromâni;
– redeschiderea școlilor din Tessalia;
– clădirea unor localuri de școli și biserici „ca să convingă poporul că nu este ceva efemer”;
– încurajarea aromânilor prin diferite operațiuni comerciale (procurarea tutunului, reprezentanța serviciului maritim etc.);
Toate acestea pentru asigurarea unor baze solide viitorului neamului aromânesc amenințat să piară, „dând din timp în timp câte o licărire de viață relativ cu acțiunea pornită din țară”.[1]

Raportul ministrului plenipotențiar la Belgrad, Th. Emandi, din decembrie 1920, semnala și el persecuțiile la care erau supuși românii din partea autorităților sârbești. Cea mai mare parte a preoților și învățătorilor se refugiaseră în România și „din bisericile numeroase ce funcționau, abia dacă au mai rămas câteva; iar școlile ce mai există, chiar dacă nu sunt închise, sunt în imposibilitate să funcționeze, din cauza strășniciei cu care autoritățile sârbești interzic intrarea cărților didactice în Serbia”.[2]

O notă din anul 1920, a șefului misiunii militare române din Salonic, locotenent-colonelul Livezeanu, semnala starea materială precară a personalului didactic din Macedonia, datorită neprimirii la timp a salariilor și diferenței cursului de schimb, și propunea:
– achitarea la zi a acestora și acordarea unor indemnizații speciale profesorilor și preoților;
– deschiderea tuturor școlilor românești și trecerea lor de la Ministerul de Externe
în subordinea Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice; înființarea unor biblioteci populare și tipărirea unor cărți în dialect; construirea unei biserici românești la Salonic și a unui spital, precum și înființarea, în același oraș, a sucursalei unei bănci din țară.[3]

În aprilie 1921, mitropolitul Miron Cristea, în calitate de președinte de onoare al Societății de Cultură Macedoromână, solicita „ca factorii hotărâtori ai țării noastre să se îndure de frații lor români din Balcani și să le câștige faptic dreptul de a avea școlile lor și biserici românești cu chiriarhi proprii”.[4]
Șeful Serviciului Școlilor și Bisericilor Române din Peninsula Balcanică, Petre Marcu, constata într-un raport din iunie 1923 că singura problemă care nu fusese
rezolvată după înfăptuirea României Mari era „aceea privitoare la asigurarea existenței naționale a românilor macedoneni”. Era menționată diferența dintre mentalitatea aromânilor „înzestrați cu temperament meridional aprins până la exaltare, trecând cu mare ușurință de la o extremă optimistă la alta pesimistă” și mentalitatea românilor „înzestrați cu un temperament calm, cumpănit în gesturi și reținut în toate actele de o veche experiență politică, a cărei valoare n-am putut-o aprecia noi, care… eram forțați a ne face educația politică la școala revoluționară a bulgarilor sau a grecilor macedoneni”.

În ceea ce privește statistica românilor sud-dunăreni, Petre Marcu aprecia că aceștia sunt în număr de 750.000 din care 300.000 în regatul Sârbo-Croato-Sloven, 80.000 în Bulgaria, 200.000 în Grecia și 150.000 în Albania. Șeful serviciului propunea susținerea elementului românesc din Balcani din punct de vedere cultural, politic și economic.[5]
Raportul inspectorilor I. Max Popovici și Victor Babețeanu, din anul 1929, semnala faptul că în statele balcanice, „constituite pe baze etnice solide”, care duceau o politică a deznaționalizării sau a îndepărtării elementelor minoritare, elementul macedonean, „împrăștiat în grupuri răzlețe pe teritoriile a patru țări diferite, lipsit de spiritul moral al unui ideal național realizabil, merge cu pași repezi către o asimilare completă”.[6]

Într-o notă a ministrului Instrucțiunii Publice, dr. Constantin Angelescu, din anul 1935, se specifica faptul că în România funcționau, cu predare în limba elenă, 8 școli primare având 884 de elevi, și 2 școli secundare (București și Galați) având 125 de elevi, în care studiau numai copiii supușilor eleni iar profesorii erau numiți de statul elen dintre supușii săi. La rândul său, România întreținea în Grecia 26 de școli primare cu 917 elevi și 52 de cadre didactice și 4 școli secundare cu 360 de elevi și 46 de cadre didactice, toate cu predare în limba română.[7] Diplomele de absolvire eliberate de școlile române din Grecia, ca de altfel și cele din Bulgaria, nu erau recunoscute de autoritățile din țările respective. Această situație a determinat venirea acelor absolvenți în România, fapt ce a condus la lipsirea românilor suddunăreni de o elită intelectuală care săi îndrume în procesul de menținere a identității culturale.

În timp ce în Bulgaria funcționau două școli primare, o școală secundară și două
biserici (la Sofia și Giumaia de Sus), pentru marea masă a românilor de pe Valea
Timocului și din zona Vidin nu exista nici o formă de instruire în limba maternă.

În Albania, după anul 1922, politica de asimilare a autorităților a dus la închiderea majorității școlilor și bisericilor românești: în 1925 mai existau trei, în 1926 se permitea numai predarea unor ore de limba română în școlile albaneze din centrele locuite de români, în 1927 cele trei școli românești care mai existau au trecut sub controlul statului albanez care le finanța iar în 1935 funcționau șapte școli primare de stat finanțate de statul albanez, statul român plătind învățătorilor respectivelor școli câte o indemnizație lunară de 1.200 de lei.

Evenimentele negative din istoria românilor de la sud de Dunăre după Primul Război Mondial și-au accentuat cursul. Aceștia au fost lipsiți de școli și de biserici, folosirea publică a limbii materne nu le-a fost recunoscută, s-a urmărit asimilarea sau îndepărtarea lor (cu sprijinul autorităților din țările balcanice în care locuiau), s-a înregistrat un declin al limbii române, s-a diminuat sentimentul apartenenței etnice.

Cel de Al doilea Război Mondial, prin operațiunile militare purtate în zonă de-a lungul a aproape cinci ani, a determinat prăbușirea ordinii interbelice a statelor balcanice și a provocat mari pierderi materiale și umane românilor sud-dunăreni. Totodată, au fost distruse sau parțial avariate localuri de școli și de biserici românești ce fuseseră ridicate prin contribuția comunităților respective. Într-un raport din octombrie 1940, consulul general la Ianina, V. Știrbu, constata slăbirea legăturilor dintre România și românii suddunăreni și „insuficiența așezământului nostru din Grecia, clădit după modelul celui din țară, fără a se ține seama de condițiunile locului, aplicat de sus, în loc de ai imprima un caracter organic de sine stătător, cu alte cuvinte, un învățământ artificial, lipsit de viață, devenind, din cauza viciilor sale organice, cu mici excepții, o sucursală pentru plasarea elementelor indezirabile din România”.[8]

Se aprecia că obținerea autonomiei școlare și bisericești pentru românii din Pind și Macedonia precum și tradiția învățământului românesc din Macedonia sârbească „au fost pentru națiunea română un câștig politic, național și cultural de mare însemnătate, de care însă noi am dovedit că nu suntem demni; cedând presiunilor sârbești am închis școlile înfloritoare din Macedonia sârbă iar autonomia școlară și bisericească pentru românii din Pind și Macedonia greacă, smulsă de Tache Ionescu de la greci, a rămas iluzorie, nefiind statornicită printr-un regulament sau convenție între România și Grecia. Din această cauză, învățământul românesc din Grecia, fără drept de publicitate, considerat particular, incolor și lipsit de caracterul de aplicație, a deviat de la scopul inițial de a forma o elită conducătoare locală la macedoromâni transformânduse într-o instituție de transplantare a elementelor macedoromâne pregătite în România, servind, prin aceasta, de minune interesele statului elen, care a depus între timp o acțiune uimitoare pentru deznaționalizarea rapidă, brutală, uzând de toate mijloacele turmei macedoromâne rămasă decapitată de propriul nostru învățământ”. Se propunea numirea unor cadre didactice aromâne, legate de comunitățile respective, „profesorul urmând a fi dublat în acest caz de aportul său personal extrașcolar, de popularitatea și trecerea proprie printer macedoromânii localnici”.[9]

La toate aceste neajunsuri s-au adăugat acte de corupție și deturnări de fonduri. O notă informativă adresată la 10 aprilie 1945 secretarului general al Ministerului Afacerilor Străine, Vasile Stoica, semnala deturnarea a 500.000 de franci elvețieni de către inspectorul general Gh. Papagheorghe de la conducerea Administrației Școlilor și Bisericilor Românești din Grecia, nefiind plătite astfel salariile corpului didactic și bisericesc.[10]

În numeroase rapoarte ale reprezentanților diplomației sau ale inspectorilor școlari din zonă se făcea o paralelă între politica de toleranță culturală față de minoritățile naționale dusă de statul român și cea de asimilare și deznaționalizare dusă de statele vecine față de românii sud-dunăreni. Se sugera adoptarea unei politici similare de către autoritățile române față de școlile bulgărești, grecești sau sârbești din România, ca mijloc de presiune pentru îmbunătățirea tratamentului românilor sud-dunăreni.

În pofida greutăților întâmpinate, a distrugerilor materiale datorate frontului și bombardamentelor, a pierderilor umane, statul român subvenționa învățământul de la sud de Dunăre în anul școlar 1943-1944 cu suma de 23.050.000 de lei.[11] În afară de subvenționarea școlilor și bisericilor de la sud de Dunăre, statul român a ajutat comunitățile române, aflate în condiții grele cauzate de război, cu alimente, îmbrăcăminte, sume de bani și iasprijinit pe cei ce doreau să se stabilească în țară. În martie 1944, Consiliul de Miniștri a adoptat Decretul-lege pentru apărarea demnității naționale și a intereselor românești de peste hotare, prin care se urmărea apărarea românilor cetățeni ai altor state și se înființa, pe lângă Ministerul Afacerilor Străine, un consiliu național compus din cinci persoane.

În a doua parte a anului 1944, ca urmare a evenimentelor din 23 august, s-a modificat profund situația politico-teritorială din zonă. În timpul celui de al doilea război mondial, românii de la sud de Dunăre s-au implicat în lupta împotriva ocupanților germani, italieni, bulgari. În Iugoslavia, Albania, Grecia, unde sadezvoltat o amplă mișcare de partizani, în care elementele comuniste au avut o implicare importantă, sa promis pentru perioada postbelică drepturi egale minorităților etnice, inclusivminoritarilor români. În anii 1944-1945, în Iugoslavia și Albania, s-au instaurat regimurile comuniste ale lui Iosip Broz Tito și Enver Hodja, dar promisiunile făcute nu au fost respectate. În aceste țări, românii au fost ținta unei politici de asimilare în vederea pierderii identității lor naționale. Școlile și bisericile românești din Albania au fost închise, cele din Macedonia sârbească nu au fost redeschise iar pentru românii din Timoc situația a rămas neschimbată.

În Banatul iugoslav funcționau, în anul școlar 1946-1947, 32 de școli primare românești, un liceu mixt și o școală normală (la Vârșeț), care aveau și două internate. Personalul didactic era format din 98 de învățători plătiți de statul român cu sume între 2.000 și 3.000 de lei lunar și 145 de învățători plătiți de statul iugoslav.[12]

În Grecia, aromânii au fost implicați în războiul civil dintre forțele democratice și
cele comuniste ale generalului Marcos. Autoritățile elene au folosit acele împrejurări pentru a face masive mutări de populație din zonele muntoase în centrele urbane din sud și au urmărit înlăturarea din zonă a intelectualilor și fruntașilor aromâni. În februarie 1946 guvernul elen a dispus închiderea școlilor românești, preluarea imobilelor și expulzarea cadrelor didactice de cetățenie română. Aceeași soartă au avut și bisericile românești din această țară.

În Bulgaria, în mai 1945, autoritățile au luat măsuri pentru desființarea celor trei
școli românești din această țară. Peste un an, în mai 1946, directorul Institutului Român din Sofia a fost înștiințat că statul bulgar „este de acord a recunoaște școlilor pe care le conduceți dreptul de a se bucura de privilegiile art. 350 din Legea Educației Naționale”.[13]

În noiembrie 1946, un grup de intelectuali români din Sofia au înaintat un memoriu autorităților comuniste din Bulgaria, în care solicitau recunoașterea dreptului de a avea școli și biserici românești. În memoriu se aprecia că în Bulgaria trăiau două grupuri de români: dunăreni și valahi pe de o parte și români macedoneni de cealaltă parte. Primul grup, în număr de 100.000 de persoane, trăia în satele din valea Dunării, iar cel de-al doilea, în subgrupuri răzlețe în toată țara. Se amintea faptul că românii din Bulgaria au sprijinit mișcarea de partizani, iar după instalarea noului regim au sperat în rezolvarea justă a drepturilor minorităților. Datorită persecuțiilor la care au fost supuși în timpul vechiului regim „minoritatea română este speriată… și nu îndrăznește să-și manifeste libertatea sa națională”. Se arăta că, întrebată „dacă dorește să i se deschidă școli românești, ea n-a îndrăznit să răspundă în mod afirmativ, cu toate că ea rămâne în sufletul ei o populațiune românească, după cum îi este portul, obiceiul și graiul, în special aceasta se observă la femei, care totdeauna au fost și sunt păstrătoare și purtătoare a naționalității”.[14]

Se solicita reintroducerea registrelor de stare civilă în care minoritatea românească să fie trecută la rubrica români, deschiderea de școli românești întreținute de stat, libertatea desfășurării slujbei religioase în limba română, recunoașterea școlii românești de la Sofia, dreptul de a se organiza în grupuri profesionale și organizații culturale, presă în limba maternă.[15]

Cu toate că autoritățile bulgare au acordat drept de publicitate Institutului Român
de la Sofia, în toamna anului 1947, guvernul comunist condus de dr. Petru Groza îl va închide. În septembrie 1948, imobilele și întregul inventar al Institutului vor fi date în custodie Ministerului Educației Naționale din Bulgaria „iar gestiunea în bani și arhiva au fost preluate de Ambasadă, urmând ca profesorii să părăsească Bulgaria, întrucât guvernul bulgar nu are nevoie de serviciile lor”.[16]

Biserica română de la Sofia, refăcută de statul român după bombardamentele din primăvara anului 1944, a fost cedată statului bulgar în martie 1951.[17] Dezinteresul manifestat de autoritățile comuniste din România față de soarta românilor suddunăreni și renunțarea la tradiția inaugurată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, de sprijinire a școlilor și bisericilor românești din Peninsula Balcanică, a fost însoțit, după cel de Al Doilea Război Mondial, de intensificarea fenomenelor de aculturare și asimilare.

Împărțiți de Cortina de Fier între lumea liberă și cea totalitară, românii suddunăreni au fost supuși unor presiuni politice, educaționale și culturale în scopul deznaționalizării și au suferit un accentuat declin demografic. S-a intensificat fenomenul emigrației, au apărut și sau dezvoltat comunități aromâne în Germania, Franța, S.U.A., Canada, Australia.

S-a născut astfel, prin nerecunoașterea de către statele balcanice a existenței unei minorități aromâne sau vlahe, sentimentul iminentei dispariții istorice a ei. Din studiul realizat de Direcția de Cultură a Ministerului Afacerilor Externe, din
iunie 1961, rezulta că în nordul Greciei, într-o zonă locuită de aromâni, mai existau biserici în:
– Veria, unde, în anul 1956, preotul român Nicolae Calipetri slujea în grecește;
– Doliani, unde nu era un preot român și se slujea în grecește;
– Turia, lipsită de preot și unde nu se slujea;
– Fetița, Gramaticova, Hrupiștea, complet distruse;
– Grebena, dărâmată de autoritățile elene, pe locul ei se construiseră birourile și locuința mitropolitului.[18]

În pofida acestor vicisitudini, românii sud-dunăreni Și-au păstrat în mare măsură limba, obiceiurile și conștiința propriei identități, deși statul român i-a abandonat de-a lungul a peste patru decenii.

—————————————————————-
[1] A.M.A.E.(Arhiva Ministerului Afacerilor Externe), fond Problema 15, vol. 1, f.
7879.
[2] Ibidem, fond Problema 18, vol. 7, Iugoslavia (19201930), nepaginat.
[3] Ibidem, fond Problema 15, vol. 1, f. 8182.
[4] Ibidem, fond Problema 18, vol. 7, Iugoslavia (19201930) nepaginat.
[5] SA.N.I.C.(Serviciul Arhivelor Nationale Istorice Centrale), fond Ministerul
Instrucțiunii Publice, dosar 799/1923, f. 811.
[6] A.M.A.E., fond Problema 18, vol. 1, nepaginat.
[7] Ibidem, fond Problema 15, vol. 55, f. 49.
[8] Ibidem, fond Problema 18, vol. 5, Grecia, nepaginat.
[9] Ibidem.
[10] Ibidem, fond Problema 15, vol. 87, f. 166.
[11] Ibidem, fond Problema 15, vol. 4, f. 234.
[12] Ibidem, fond Problema 70, vol. 2, 19451948,Minorități, nepaginat.
[13] Ibidem, fond Bulgaria, dosar 210/19451949,nepaginat.
[14] Ibidem.
[15] Ibidem.
[16] Ibidem.
[17] Ibidem, fond Grecia, 1946/1949,nepaginat.
[18] St. Brezeanu, Gh. Zbuchea, Românii de la sud de Dunăre. Documente,
București, 1997, p. 363.

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press