ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "romanii sud-dunareni"

romanii sud-dunareni

,

„Alcătuind unul din vechile popoare ale Europei, românii, de la nașterea lor, au avut o arie de existențã mai întinsă decât cea cuprinsă târziu între frontierele de azi ale statului român, nici măcar între cele ale României Mari create în urmã cu 90 de ani. Rămân valabile și azi cele scrise de dârzul apărător al românilor de pretutindeni care a fost Mihai Eminescu: «Nu există un stat în Europa orientală, nu există o țară de la Adriatica la Marea Neagră care sã nu cuprindă bucăți din naționalitatea noastră»”. (Gheorghe Zbuchea, 2007)

Prof.univ.dr. Gheorghe Zbuchea a fost profesor în cadrul catedrei de Istorie universală a Facultații de Istorie, Universitatea București. Gheorghe Zbuchea a fost cel mai de seamă cercetator român al istoriei românilor sud-dunareni. Nascut în anul 1940, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității București în anul 1962, unde a apoi a devenit profesor. Istoricul Gheorghe Zbuchea a coordonat în ultimii ani mai multe teze de doctorat ale unor români din Serbia cu privire la istoria românilor din dreapta Dunării. Profesorul Zbuchea a fost unul dintre puținii care au luat o pozitie publica față de încercarile de impunere a unei false teorii care susține o identitate separată a aromanilor față de români.

Azi, moștenirea prof. Zbuchea este dusă mai departe de cei care i-au fost studenți, printre ei numărîndu-se și domnul Robert Stănciugel, doctor în istorie, organizatorul unor serii de dezbateri dedicate românității balcanice. Dezbaterea „Lumea Balcanică în viziunea, activitatea și opera prof.univ.dr. Gheorghe Zbuchea” continuă seriile precedente ale dezbaterilor care au fost realizate în parteneriat cu Institutul Frații Golescu la Clubul Țăranului Român închinate românilor Sud-Dunăreni.

Video:Dezbaterea „Lumea Balcanică în viziunea, activitatea și opera prof.univ.dr. Gheorghe Zbuchea”

Rămân recunoscator și adresez sincere mulțumiri, izvorâte din adâncul sufletului meu, tuturor persoanelor implicate în comemorarea profesorului Gheorghe Zbuchea!

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Cu deosebita stima si respect,
Robert Stanciugel.

Deschiderea – „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (1/11)

Dr.Robert Stănciugel „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (2/11)

Prof.Univ.Dr.Ion Bulei „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (3/11)

Prof.Univ.Dr.Ionel Calafeteanu „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (4/11)

Prof.Univ.Dr.Gheorghe Sbârnă „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (5/11)

Dr.Alexandru Ghișa „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (6/11)

Dr.Alexandru Ghișa (precizări) „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (7/11)

Dr.Robert Stănciugel (precizări) „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (8/11)

Prof.Univ.Dr.Lascu Stocia „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (9/11)

Pr.Dr.Laurențiu Andreescu „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (10/11)

Col.Dr.Mircea Dogaru (din public) „Dezbatere Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea” (11/11)

Rapsodul Ion Crețeanu unul dintre puținii cobzari din România (sunt, în total, vreo 20, cu tot cu Tudor Gheorghe, conform jurnalul.ro), a revărsat cu  o voce puternică și cobza sa inconfundabilă, în memoria marelui profesor Gheorghe Zbuchea și pentru cei prezenți, cântece impresionante de dor și jale care au transpus auditoriul în ancestralitatea și atemporalitatea tradiției Neamului Românesc.  – Dorian Theodorromaniabreakingnews.ro

Ion Crețeanu recital pentru participanții la Dezbaterea Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea (1/3)

Ion Crețeanu recital pentru participanții la Dezbaterea Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea (2/3)

Ion Crețeanu recital pentru participanții la Dezbaterea Lumea Balcanică – Gheorghe Zbuchea (3/3)

Despre rapsodul Ion Crețeanu, cel care a venit să onoreze cu vocea și cobza sa evenimentul dedicat tulburătorului destin al românilor de la Sud de Dunăre și implicit memoria marelui Gheorgeh Zbuchea

Dana Andronie de la Jurnalul.ro spunea într-un articol „Cine este Ion Crețeanu și ce vrea el”, că „are o ipingea roșie veche de peste 150 de ani și grea de vreo zece kilograme, pe care o îmbracă la fiecare concert.  …are o cobză și o pereche de opinci impregnate de aura Mariei Tănase. Aceasta pentru că au aparținut unui cobzar vestit, Ion Șerban, zis Tarzan, care a fost cu marea cântăreață la New York, în 1939, când aceasta i-a cântat lui Benjamin Roosvelt o piesă pe care președintele SUA a aplaudat-o: „Ține, Leano, curu’ zvelt” (sau „cu Roosvelt”, depinde cum vrei să interpretezi jocul de cuvinte). Ion Șerban i-a fost „profesor” de cobză și lui Ion Crețeanu, și lui Tudor Gheorghe.

La capitolul fapte ieșite din comun, Ion Crețeanu a comis, în ultimul an, vreo patru. A inițiat o formă de marketing absolut inedită: lansări de carte și vernisaje „acompaniate” la cobză (are până acum, la activ, două vernisaje și două lansări de carte).
A doua faptă specială a fost participarea sa la Marșul Cultural „Nichita Stănescu”: 30 de kilometri, de la Șișești la Drobeta Turnu-Severin, parcurși pe jos, cu tot „harnașamentul” etnografic pe el.
A treia faptă a comis-o în luna iulie la Muzeul Satului, unde a predat copiilor din tabăra „Vara pe uliță” primele cursuri de cobză ținute vreodată în România în cadru instituțional.
A patra a fost călătoria recentă la Săpânța, pentru a-l întâlni pe Toader Ștețca și pentru a-i rosti, din cobză, „salutul dacilor liberi din Sud„. Cu această ocazie, a tras o cântare și în Cimitirul Vesel.
A cincea faptă specială (de data asta și într-un sens dramatic) s-a produs recent, în cadrul Festivalului Internațional „Enescu și muzica lumii”. În ziua în care a primit cea mai cumplită veste din viața lui, Ion Crețeanu a susținut la Sinaia, la Centrul Cultural „Carmen Sylva”, cel mai viu și mai fierbinte concert din cariera sa.

A dat totul și a primit totul, de la un public minunat.

Isprava cea mai de… ispravă  la 10 septembrie, la Roma. Ion Crețeanu a susținut, în fața Columnei lui Traian, un concert în cadrul proiectului „Lira Tracă. Ion Crețeanu pe urmele lui Badea Cârțan. Al doilea dac coboară de pe Columnă”. Crețeanu vrea să atragă atenția, prin acest proiect, că există un element de brand național chiar în instrumentul la care cântă, și anume cobza. Acest instrument era numit de romani Lira Tracă și este de presupus că era chiar lira la care cânta Orfeu, simbolul universal al muzicii esențiale.

 

afis zbuchea

O scurtă trecere prin viața și activitatea prof. Gheoghe Zbuchea așa cum au fost reflectate de Iulian PRUTEANU-ISÃCESCU în articolul închinat memoriei profesorului

Profesorul și istoricul bucureștean Gheorghe Zbuchea s-a stins din viațã în 29 decembrie 2008. Născut în anul 1940, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității București în anul 1962, în cadrul căreia a și rămas, devenind profesor în ultimii ani și coordonator de doctorate.

Specializat în bizantinologie, imediat după 1989 a devenit un reper în istoria românilor sud-dunăreni. Titluri precum „România și lumea sud-est europeană în ajunul primului război mondial” (1995), „O istorie a românilor din Peninsula Balcanică. Secolul XVII-XX” (1999), „România și războaiele balcanice (1912-1913)”. „Pagini de istorie sud-est europeană” (1999), „Românii timoceni. Scurtã istorie” (2002), „Românii și Balcanii în epoca modernã” (1804-1918) (2003), „Românii timoceni. Destin istoric și documente” (2005) ș.a. îl recomandă drept un istoric serios, consacrat ideii naționale.

Implicat în viața Cetății, istoricul Gheorghe Zbuchea a fost prim-vicepreședinte (pentru o perioadã și președinte) al Societățiii de Cultură Macedo-Române și vicepreședinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, însuflețitor al Congresului Spiritualității Românești, organizat an de an la Alba Iulia și al Simpozionului Științific Internațional „Pãrinteasca Dimandare”, organizat anual la Constanța.

Neobosit, profesorul a onorat cu prezența sa lucrările celei de-a II-a ediții a Simpozionului Internațional Românii din afara granițelor țãrii. Coordonate istorice și naționale în cadrul european, Iași-Cahul-Chișinãu, 1-4 noiembrie 2007, unde a susținut douã comunicãri: Repere pentru o istorie a românilor de pretutindeni (îndeschidere) și Românii timoceni între trecut și viitor; la lucrările Simpozionului Internațional Românii din afara granițelor țãrii. Iași-Chișinãu: legături istorice, Iași Chișinău, 8-12 aprilie 2008, în cadrul secțiunii omagiale, 90 de ani de la întregirea Regatului României, ne-a trimis lucrarea Luptătorul național Constantin Stere între Iași, Chișinãu și București.

De numele său se leagă și postfața volumului Românii din afara granițelor țãrii. Coordonate istorice și naționale în cadrul european. Volum editat de Iulian Pruteanu Isăcescu și Mircea-Cristian Ghenghea, Iași, 2007, 398 p. Gheorghe Zbuchea va rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut și prețuit, atât la catedră, la București, cât și la tribună, la Iași și Chișinãu, ca un adevãrat luptãtor național, dedicat cauzei românilor de pretutindeni.

Situația vlahilor/valahilor de la Sud de Dunăre la sfârșit de secol XIX 

…așa cum au fost prezenate pe blogurile dedicate românismului – rumaniamilitary.ro și  cersipamantromanesc.wordpress.com

„Și grecul, și bulgarul, și sârbul vor să ne zdrobească, văzând că suntem o nație moale”

– De ce, de-a lungul secolelor și până în ziua de azi, au manifestat bulgarii și sârbii atâta ură împotriva românilor?

Asta mă întreb și eu… Dacă sub Tito am avut 23 de ani interdicție să-mi văd casa părintească și mormintele părinților, iar sub Miloșevici, alți 22 de ani, mă întreb ce rău le-am făcut, în afară de aceea că am afirmat sus și tare că frații mei din Timoc sunt români lipsiți de orice drept elementar? De ce m-au tratat ca pe un străin la mine acasă?

Ei sunt străinii, ei au venit peste noi, nu ne-am dus noi să le luăm pământurile de dincolo de Volga. Ca să răspund totuși la întrebare, cred că se poartă astfel cu noi fiindcă au văzut că suntem o nație moale.

Toți, și grecul, și bulgarul, și albanezul, și sârbul vor să ne zdrobească capul, văzând cât suntem de moi, cât de mult îndurăm… O nație adormită. Apoi, ar mai fi și alte motive.

Spre exemplu, grecii. Cum să nu ne urască? Gândiți-vă că, pâna la Cuza, 1/6 din averile mănăstirești de la nord de Dunăre erau în mâna grecilor.

Prin secularizarea averilor mănăstirești, grecii au pierdut totul. Pe de altă parte, ei urăsc bogăția și vrednicia aromânilor, părtinirea de care s-au bucurat aceștia din partea turcilor, în timp ce pe dânșii i-au oropsit din greu; urăsc inteligența, mărinimia, spiritul liberal al multor intelectuali și magnați aromâni. Vorbind de sârbi, ei ne urăsc pentru că nu au reușit să ia întreg Banatul în 1918, deși nu li se cuvenea nici partea care se află azi la ei.

Socotesc că au fost stăpâni acolo și au pierdut din pricina vicisitudinilor istorice care pe români i-ar fi favorizat (însuși generalul Berthelot le-a alungat armata din Timișoara).

Ne mai urăsc și pentru bogăția păstorilor așa-ziși vlahi, pentru că noi am deținut cele mai bune pământuri (doar eram băștinași, ce-ar fi dorit?), pentru că suntem diferiți, suntem latini, aparținem unei mari familii de popoare vest-europene.

În fine, bulgarii ne urăsc pentru același lucru, dar și pentru că nu au reușit să ia Dobrogea. Ar fi dorit-o toată, până la Constanța, nu doar cele două județe. S-au bătut mult pentru asta.

Biserica Sf. Pantelimon din Vidin ridicata de Matei Basarab, peste o alta biserica facuta de Basarab Intaiul

– V-ați închinat toată viața luptei pentru eliberarea neamului românesc din sclavie. Ce faceți în prezent?

– Același lucru. Mă simt obligat să vorbesc în orice ocazie despre existența și necazurile românilor din Bulgaria, Serbia, Grecia, Albania și din celelalte țări din regiune, care s-au întemeiat târziu, pe os românesc. Există o conjurație împotriva cuvântului „român”, atât la Sofia, cât și la Belgrad sau Atena.

Neromânii doresc uitarea acestui cuvânt, au dezvoltat politici de stat care urmăsesc acest cuvânt ca pe un… terorist, ca pe un… stigmat al diavolului. Ei ar dori ca românii balcanici să nu mai aibă nici o legătură cu țara de la nordul Dunării, să se țină drept o nație nouă, cu o limbă diferită, astfel că ajutorul și interesul României pentru fiii ei din sud să nu mai aibă obiect.

„Dacă sârbii nu dau drepturi minorității române din Timoc, România trebuie să blocheze aderarea lor la UE”

– Au făcut oare tot ce era normal să facă politicienii României de după 1989, pentru a-i ajuta să supraviețuiască pe daco-românii din Timoc și pe aromânii din restul zonei balcanice?

– Doar vag și doar din întâmplare. O excepție face președintele Băsescu, mai ales în ultimii ani, când s-a arătat interesat de românii din jurul României. Numai în ultimele luni dânsul i-a trimis pe primul-ministru Boc la Sofia și pe ministrul de Externe Baconschi la Bor (recent). Președintele s-a dus la Cladova și bine a făcut, deși autoritățile sârbe l-au ignorat. Urât din partea lor, mai ales că el caută să-i bage în Europa.

A fost, de curând, și în Macedonia. Declarațiile au fost frumoase, încurajările sunt puternice, promisiunile sârbilor și bulgarilor par ferme, dar, imediat după încheierea protocolului unei vizite, teroarea anti-românească reîncepe. Acești oameni nu au onoare.

Bulgarii au scăpat de constrângerile UE, de dinainte de aderare, ne-au păcălit pe toți, de la București, la Bruxelles. Dar sârbii nu mai trebuie lăsați să-și bată joc; dacă nu dau drepturi minorității române din Timoc, România trebuie să blocheze aderarea lor la UE. O mare șansă, pierdută, a avut fostul președinte Iliescu.

În anii războiului din Bosnia, peste 1.000 de cisterne de motorină au tranzitat România din Rusia spre Belgrad și spre front. Atunci să fi spus d-l Iliescu: până aici, tovarăși! Trec cisternele cu o condiție: recunoașteți statutul juridic al românilor timoceni, acordați-le dreptul la limba română, la școli, la biserici! Să-i fi văzut pe frații sârbi cum se conformau… Altminteri, ei nu știu de prietenie, de înțelegeri mutuale, de bună vecinătate, nici măcar de reciprocitate (sârbii din România au toate drepturile posibile!).

– Ar putea guvernanții de la București să facă față cerințelor românilor din jurul României, în condițiile în care criza îngenunchează economia românească?

– Cred că singurii guvernanți care ar înțelege drama noastră ar fi aromânii. Ei să vină la putere în București, și ne-ar fi mult mai bine! Bunînțeles, n-am auzit să fi fost tăiate fondurile pentru minoritățile din țară. În urmă cu patru ani, știu sigur că minoritatea sârbească din România (adică 25.000 de suflete) primea de la stat, pentru proiecte culturale, biserici, asociații etc., peste 200.000 de euro pe lună! Azi, poate or primi pe jumătate, dar tot primesc. Atunci, cum să se taie puținele fonduri pentru românii minoritari din jurul țării?

Dacă, totuși, au fost tăiate, e o lipsă de cultură politică din partea politicienilor români. Dai tu atâția bani unui grupuleț de sârbi (croaților le dau alți bani, bulgarilor alți bani, rușilor alți bani), și românilor timoceni nu le dai măcar zece mii de euro!?

Nouă, aici, la ASTRA, dacă ne-ar da două mii de euro pe an, nu pe lună!, și tot ar fi bine, tot am mai face ceva treabă, o revistă, un site pe Internet, un buletin, un transport de abecedare.

Am impresia că, în instinctul majorității românilor, sentimentul național a adormit de tot. Mai dăinuie puțin în Transilvania și în Banat, dar în rest îi mort. și mai e ceva: cred că politicienilor români le e frică de românii din sudul Dunării, de românii de pe pământul lui Decebal și Traian. Ei nu-i cunsoc pe timoceni.

Timocenii încă n-au fost sârbizați, încă n-au fost bulgarizați. Că-i urăsc sârbii și bulgarii e una.

Dar politicienii români nu-și dau seama că sârbii și bulgarii vor ca și românii să-i urască! Asta ar fi bucuria lor cea mare…

…toate cele de mai sus sunt tot atâtea motive să ne aplecăm cu maxim interes peste problematica românească de la sud de Dunăre – ROMÂNITATEA BALCANICĂ. Redacția România Breaking News – RBN Press vă invită sa urmăriți înregistrarea dezbaterii începând cu data de 12 decembrie a.c. care va fi disponibilă cu un link activ în această pagină.

Material editat și publicat de Dorian Theodorromaniabreakingnews.ro

,

ADEVĂRURI DESPRE NOI / ADN III - Lumea Balcanică în viziunea și activitatea diplomatului Vasile Stoica
ADEVĂRURI DESPRE NOI / ADN III – Lumea Balcanică în viziunea și activitatea diplomatului Vasile Stoica

I N V I T A Ț I E

Dragi români avem deosebita plăcere să vă invitam la dezbaterea:

„ADEVĂRURI DESPRE NOI / ADN III – Lumea Balcanică în viziunea și activitatea diplomatului Vasile Stoica”

Dezbaterea va avea loc miercuri 5 februarie 2014, ora 18:00 la Clubul Taranului Român. 

Câteva cuvinte despre personalitatea și viața diplomatului Vasile Stoica

Diplomatul Vasile Stoica (1889-1959) s-a nascut intr-o familie de tarani  in satul Avrig, in apropiere de Sibiu. Pamfil Seicaru scria: „…Vasile Stoica isi prezinta, cu o fireasca mandrie, parintii. El nu coboara, el urca dintr-un neam de tarani”. A ajuns sa detina functii importante in statul roman, participind la toate evenimentele care au marcat existenta natiunii romane in prima jumatate a sec. XX. A jucat un rol semnificativ in unirea Transilvaniei cu Regatul Romaniei, a  infiintat „Liga Nationala a Romanilor din America”, a organizat serviciului consular al României în Statele Unite ale Americii și Canada, a fost ambasador in Albania, Bulgaria, Letonia, Lituania, Turcia si Olanda. Vasile Stoica a fost romanul care a participat la cele doua Conferinte de Pace de la Paris, in 1919 trimis de I.I.C. Bratianu si in 1946 trimis de dr. Petru Groza, unde a pledat pentru natiunea romana si cu materialele elaborate de el. A condus, inca de la infiintare „Biroul Pacii” (1942), preocupat de „destinul postbelic al romanilor de pretutindeni.

A fost lasat sa moara in infirmeria inchisorii Jilava…

Putini stiu astazi faptul ca Vasile Stoica a fost o emblema si un model al slujirii neconditionate a neamului sau.

Dr. Robert Stanciugel si oaspetii sai va invita miercuri 5 februarie 2014, ora 18:00 la Clubul Taranului Român pentru a urmari evocarea personalitatii si activitatii diplomatului Vasile Stoica.

 

R.B.N. Press participă la această dezbatere în calitate de partener media.

Vă așteptăm…

,

Material realizat de Dorian Theodor

Comunitatea de origine și  limbă a românilor Sud-Dunăreni (aromâni, megleno-români, istro-români, timoceni, vorbitori ai unui grai daco-român),  viața și opera Profesorului Gheorghe Zbuchea, închinată punerii în lumină a trecutului dar și prezentului acestor frați uitați, a cărui activitate se constituie într-o adevărată coloană vertebrală a cunoașterii și cercetării românilor Sud-Dunăreni, a făcut obiectul unei dezbateri luni 16 decembrie a.c. la Clubul „Țăranului Român”, în organizarea Institutului „Frații Golescu” – pentru relații cu românii din străinătate, al cărui președinte, avocatul Mihai Nicolae s-a implicat activ și meritoriu, ca în atâtea activități  cu care ne-a obișnuit în decursul timpului.  

 

Dezbaterea „ADN II, Românii Sud-Dunăreni” s-a constitutit într-o continuare firească a precedentei dezbateri, „ADN I – Cristea Sandu Timoc”,  ce a avut loc în acelaș cadru cu ceva timp în urmă și care va face obiectul unei sinteze ce va fi publicată pe portalul R.B.N.Press

 

Afișul manifestării: ROMÂNITATEA SUD-DUNĂREANA

„ADEVĂRURI DESPRE NOI,  ADN II – ROMÂNII SUD-DUNĂRENI” s-a centrat pe problematica românilor  Sud-Dunăreni și a evocarii operei și personalității regretatului profesor dr.Gheorghe Zbuchea. Participarea unor personalitățile de marcă din lumea științifică, academică, diplomatică  au ridicat la o înaltă ținută comunicarea.

 Cultura și viața aromânilor, meglenoromânilor, precum și momente mai puțin știute, din istorie – Regatul Vlaho Albanez și Principatul Pindului au fost expuse și supuse atenței publicului și mass mediei de către istoricul Robert Stanciugel, Prof.Dr.Gheorghe Sbârnă, Prof.Univ.Dr. Radu Ștefan Vergatti, Conf.Univ.Dr. Stoica Lascu, Dr. Alexandru Ghișa, Dr.Virgil Coman, Dr, Ionel Calafeteanu, Dacian Dumitrescu și etnograful Emil Țârcovnicu. Prezența în sală a domnilor  Dr. Cristian Scarlat, liderul Asociației Stindard, a domnului Marian Clenciu – Președintele Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, precum și a regizorului Marian Voicu de la TVR – realizatorul unor tulburătoare și excepționale reportaje despre drama românilor din provinciile istorice românești au dat greutate și o conotație aparte audienței prezente. Au mai fost prezenți jurnaliști de la Inforprut – Iulia Modiga și RBNpress parteneri media ai evenimentului.

 S-a rememorat cu vie emoție  momente deosebite  și inedite din viața zbuciumată și opera extraordinară a marelui român Prof. Dr. Gheorghe Zbuchea.

care în ultimii ani ai vieții, a coordonat teze de doctorat ale etnicilor romani din Bulgaria, Albania, Grecia, Serbia, cu privire la istoria românilor din dreapta Dunării. A fost printre puținii care a luat pozitie publică față de încercările de impunere a unei false teorii care susțineau o identitate separata a românilor de români . Specialist în istoria Bizanțului, după 1989, profesorul Zbuchea a reușit să abordeaze cu succes,  o teză foarte puțin cunoscută în România –  „Românii de la Sud de Dunăre” sau cum le mai spunem azi Românii Sud-Dunăreni.

Problematica acestui  domeniu fascinant al comunităților de români care au reușit să își păstreze identitatea în ciuda celor mai aprige și înverșunate condiții de suprimare, deznaționalizare sau încercări de asimilare, ce continuă și azi sub diferite forme și situații, a fost pusă în lumină de regretatul  profesor cu o mare dăruire, reușind să atragă și să trezeasca studenților săi pasiunea pentru această direcție de studiu, unul dintre ei fiind  însuși isoricul Robert Stănciugel, „inima și mintea” acestei dezbateri, care continuă azi cu aceiași pasiune activitatea pentru îmbogățirea moștenirii lăsate de profesorul Zbuchea. Dar nu mai puțin important, în demersul  Profesorului Zbuchea este și  faptul că  a reușit să pună „punctul pe i”, surprinzând  și atrăgând atenția asupra situației  în care se află acest domeniu vitregit  în ultimii zeci de ani, ca însuși subiectul ei – comunitățile de români,  atrăgând atenția că:

„în domeniul acesta …există foarte mulți cunoscători care știu și extrem de puțini specialiști adevărați !”

Distinsul profesor Ionel Calafeteanu a omagiat prin câteva impresii personale și emoționante personalitatea profesorului, prietenului si  omului Gheorghe Zbuchea, primul român care a studiat arhiva Organizației Națiunilor Unite dupa 1990.

Diplomatul  Alexandru Ghișa a adus în atenția audienței  studii despre chestiuni istorice apreciate de domnia sa, pe care azi le cunoastem  datorită  efortului  neobosit al profesorul Zbuchea și care merită toată atenția.  Astfel, aromanii din Imperiului Otoman, cetățeni loiali supuși Sultanului, s-au constituit într-o verigă importantă a legăturilor dintre România și Imperiul Otoman la timpul respectiv. Atât pe vremea Imperiului Otoman cât și pe toată perioada interbelică, romanii din Balcani aveau drepturi. Puțină lume mai știe că 1919, la sistemul de tratate de la Versailles, s-a semnat  un tratat al minorităților, Grecia find obligată să semneze acest  tratat al minorităților, în care problema o constituiau aromânii din Grecia. La timpul respectiv, Grecia și-a luat obligația de a respecta aceste drepturi ale aromânilor. Care mai sunt urmările azi? Trebuie discutat, a încheiat retoric domnul Ghișa.

IMG_5892O alta parte apreciata de distinsul Diplomat au fost și sunt,  studiile privind relația României cu Imperiul Otoman,  unde profesorul Zbuchea specifica că bunele relații ale României cu Istambulul erau stimulate și de interesul deosebit al Regelui  României  Carol I, pentru Strâmtori și regimul acestora, căci „Bosforul și Dardanelele erau o continuare firească a Gurilor Dunării, acolo unde românii își aveau rolul lor distinct”.  Diplomatul Ghișa a mai adăugat,  mărturisind despre acest interes strategic al Gurilor Dunării  in temele de studiu, că ceea ce a subliniat profesorul Zbuchea mai sus a repetat mereu de câteori a avut ocazia (la toate Conferințele cu  tema Dunării), citatul din Grigore Antipa (foarte bun specialist în problemele Dunării)  care spunea nici mai mult nici mai puțin:

„Gurile Dunării sunt Bosfor și Dardanele” . 

Pornind de la această chestiune și azi România este legată ombilical de Turcia și putem avea o relație foarte bună cu această țară.

Istoricul Robert Stanciugel, în tinerețe student de suflet al profesorului Zbuchia, a captat audiența cu o expunere emoționantă referitoare la aromâni:

„Durerea și dușmanii ne-au făcut mai puternici, ne-au făcut mai români”, asta s-a întâmplat cu românii de la Sud de Dunăre.  Noi trăim în România, noi suntem români, ei sunt români, dar ei nu au trăit alături de noi. Ei sunt fiii rătăcitori ai acestei  țări care merită să fie aduși acasă, nu fizic ci cultural, ei trebuie să traiască acolo unde sunt dar trebuie lăsați să își ducă înainte limba,școala, și biserica.”

 …acestea au fost motivațiile lor în decursul secolelor

Deosebite de scopurile spirituale înălțătoare care i-au animat, sunt momentele neonorante ale prezentului, aduse in discuție de catre istoricul Stânciugel  care a făcut referiri la Perenitatea Vlahilor:

„…nu conta ce faceam acolo cu respectivul care ne invita, ci conta ce faceam noi pentru cei de afară. Ceea ce alții au înțeles greșit, acele comunitâți care au dorit și doresc și azi să fie – aromânii minoritari în sânul propriului popor, motiv pentru care am fost determinat  acum câțiva ani să scot un document și să îl public, document în care Costică Canacheu și înca 43 de aromâni se declarau supuși romani. Scriau singuri cu mâna lor în tabele. De la supus român la trădător,  azi, mie mi se pare prea mult!  Am auzit expresia activiști aromâni. Nu știu ? Ce înseamnă această expresie?  Probabil că vom auzi mai târziu și de practicanți aromâni.”

Prezent la dezbatere, Dacian Dumitrescu, administrator al site-ului cu conținut istoric romaniacarnavalului.com,  fin cunoscător al aspectelor mai putin cunoscute ale istoriei românești a evocat la final  câteva momente inedite din istoria milenară a românilor  Sud-Dunăreni,  formarea Statului Vlaho-Albanez în 1913, condus de Principele Wilhem de Wied, nepotul Reginei Elisabeta – soția Regelui Carol I al României.  Acest regat a fost susținut de un corp de armată format din 1600 de voluntari români și a durat mai puțin de un an de zile.

Un al doi-lea moment inedit evocat tot de domnul  Dacian Dumitrescu a fost Proclamarea Independenței  Principatului Pindului, formațiune statală independentă a care a dăinuit „sub umbrela Italiei”, între 1941 și 1943. Principat al Pindului a fost condus de Principele Alcibiade Diamandi – fost agent al României  până în 1942 și ulterior de către fostul său Premier avocatul Nicola Matushi.

 

Redactor R.B.N.Press

Dorian Theodor

 

 

Despre Steagul Principatului Pindului: era constituit pe orizontala din tricolorul românesc plus culorile galben si negru. De fapt, acest drapel era mai vechi, el fiind folosit pe teatrele de luptă în secolul al XIX-lea, in timpul răzmerițelor ocazionate de evenimentele de la 1848 și un an mai târziu în 1849 printre valahii și aromânii de la sud de Dunăre.

Potrivit martorilor oculari, care i-a inclus și pe principesa Dora d’ Istria, combatanții aveau înscrise pe steaguri cuvintele “S. P. Q. R.” (Senatus Populusque Romanus) evidențiind dimensiunea etnică latină pe care și-o revendicau. Dupa ce a luat nastere Regatul României, steagul s-a imbogatit cu stema regala a României.

Simbolistica acestuia este profunda: culorile rosu si galben reprezintă nordul Dunarii, albastru reprezinta Dunarea, iar galben cu negru reprezinta sudul Dunarii. Acest drapel aromân incorpora ca simboluri heraldice pajura valahă cu crucea în clonț, simbol încă din evul mediu atât al “valahilor” români cât și al celor “vlahi” aromâni, aflat până azi ca element heraldic dominant pe stema națională a României.

Drapelul aromânilor constă deci în cinci benzi suprapuse, trei dintre care sunt colorate în roșu-galben-albastru, culorile tradiționale românești, avand in centru blazonul casei de Hohenzollern-Sigmaringen, cu compartimente alb-negre in centru, făcând trimitere simultan și la culoriile portului popular din munții Pindului.

Sursa descrierii steagului Principatului Pindului: Sus hlambura!

În istoria profesorului Zbuchea, aromânii apar nu doar ca acei pragmatici cetățeni universali cu sentimente deosebit de puternice când e vorba să-și prezerve virtuțile propriei comunități (un loc comun greu de îndepărtat din imaginea generală pe care și-o creează cei care ajung să recepteze pe membrii acestei ramuri a românității), ci și ca niste firi idealiste, visătoare și pătimașe.

Teoretic, această combinație care ar fi trebuit să le asigure, în istoria dar mai ales în geografia continentului, un loc de invidiat: pentru că firile vizionare sunt cele care pun în mișcare istoria, în vreme ce spiritele care mizează totul pe acțiunea în prezent mențin cursul istoriei pe o direcție sănătoasă. Practic, o combinație prea puțin rodnică, pentru ca aromânii au fost mai mereu în contratimp și chiar pe contrasens, visând la Bizanț când se nășteau statele naționale și adunând averi care aveau să fie expropriate de națiunile majoritare. Așezați în “spațiul vital” al tuturor popoarelor balcanice, aromânii (și, o dată cu ei, mai puțin numeroșii megleniți și istro-români) aveau să fie, mai ales de la primul război mondial încoace, ținta unui nesfârșit șir de tentative (multe, reușite) de deznaționalizare, în Bulgaria, în Iugoslavia, în Albania și mai cu seamă în Grecia, patria celor mai mulți dintre ei.

Ultimul secol de istorie a Balcanilor a fost martorul unui proces intens de de-românizare, cu atât mai greu de așezat în lucrarea unui istoric cu cât nu se prezintă ca o înșiruire de evenimente, ci mai degrabă ca o stare de lucruri generală.

Acesta este însă efortul pe care și l-a asumat Gheorghe Zbuchea după ce, cu ani în urmă, a dat, împreună cu Stelian Brezeanu, o impresionantă colecție de documente referitoare la românii de la sud de Dunăre. Ținta demersului său pare a fi cuprinsă într-o sentință a lui Nietzsche (neamț, nu aromân): originea nu se confundă cu esența. Cu alte cuvinte, indiferent de unde se trag românii sud-dunăreni, important e ceea ce sunt ei astăzi și faptul însuși că sunt.

Extras din “A sosit timpul celei de-a treia renașteri naționale a aromânilor”, in Cotidianul din 1 mai 2000 via daimadeadun.wordpress.com

 

Pentru cei cu timp, răbdare și pasiune pentru subiect, R.B.N.Press vă pune la dispoziție inregistrarea video a unor selecțiuni din cadrul dezbaterii:

Video  „ADEVĂRURI DESPRE NOI,  ADN II – ROMÂNII SUD-DUNĂRENI”

 Prof. Gheorghe Zbuchea – Românii de la Sud de Dunăre – Carte pdf

Click here to download this file
Powered by ebookbrowsee.net

DESPRE PROF. GHEORGHE ZBUCHEA

Profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie, din cadrul Universității București,

Facultatea de Istorie, din cadrul Universității „Spiru Haret”, București,

Facultatea de Arhivistică, din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, București

A încetat din viață, după o lungă suferință, la 29 decembrie 2008 alăturându-se șirului istoricilor de valoare, care, în ultimii ani, ne-au părăsit mult prea devreme.

Puțini au reușit să citească ce a scris, mai ales în ultima perioadă a vieții, prof.dr. Gheorghe Zbuchea. Avea în plan proiecte ample, dar timpul nu-i permitea să se ocupe nici măcar de cele mai importante dintre acestea. Proiectele lui pot fi comparate cu „rădăcinile unui pom care se dezvoltă în sol după o configurație și geometrie de multe ori asemănătoare cu cea a coroanei”.

A fost omul care a lucrat mult, mult prea mult și aștepta de la colaboratorii săi să același lucru, dar în cele mai multe dintre cazuri, așteptările lui au fost înșelate.

Pe timpul spitalizării a lucrat la prefața unei cărți. Își dorea să citească, să se reîntoarcă la scris, nimic nu-l înspăimânta mai mult decât pierderea acestor două elemente esențiale al propriilor trăiri.

A fost un exemplu de profesionalism, modestie, colegialitate și putere de munca, un istoric de înaltă ținută morală și profesională.

Familia a considerat ca locul pentru veșnica odihnă a prof.dr. Gheorghe Zbuchea să fie un loc istoric, un loc atractiv, vizitat, un loc plin de viață și activitate, dar totuși în care liniștea să se aștearnă în sufletul său și acesta a fost identificat: Mânăstirea Căldărușani.

         Mânăstirea Căldărușani se afla la 40 km nord – est de București, pe o peninsula înconjurată de lacul cu același nume, pe locul unde odinioară se aflau codrii Vlăsiei. Mânăstirea Căldărușani este ctitorie a domnitorului Matei Basarab, ridicată în anii 1638-1639.

PREGĂTIREA ȘCOLARĂ ȘI DE SPECIALITATE

– între anii 1947-1957 a urmat, în orașul natal, cursurile școlii generale nr.1 și a liceului mixt;

– în anul 1957 a devenit, prin concurs, student al Facultății de Istorie, pe care a absolvit-o în anul 1962 ca șef de promoție. În perioada studenției a început pregătirea de specialitate în Istorie Universală Medievală pe lângă profesorii A. Oțetea, M. Berza, E. Condurachi, R. Manolescu și E. Stănescu, cu care a colaborat cu real folos și după terminarea facultății până când cei mai mulți dintre ei au trecut în lumea umbrelor;

– în calitate de preparator la specialitatea Istorie Universală Medievală a fost trimis, în primăvara anului 1964, timp de trei semestre la specializare în cadrul facultății de profil a Universității din Belgrad, unde a urmat o dublă specializare: în istoria Bizanțului și în cea a popoarelor din sud-estul Europei, cu accent special asupra istoriei iugoslavilor din vremurile medievale până în secolul nostru. A avut ocazia să se afle în apropierea unor remarcabili profesori și savanți precum G. Ostrogorsky, V. Ciubrilovici, S. Circovici și alții, de la care a învățat multe. Tot de atunci datează și primele sale preocupări de istorie a romanității balcanice respectiv a istoriei ramurii sudice a românismului;

– între anii 1965-1977 precum și după 1995, până la data trecerii în neființă, a avut ocazia unor stagii de documentare, în general destul de scurte, prilejuite și de participarea la unele reuniuni științifice în Germania, Franța, Bulgaria, Albania, Grecia, Iugoslavia, Italia, SUA, Macedonia, Croația, Ungaria, Moldova și Ucraina;

– în anul 1995, cu întârziere, pe baza valorificării a peste 20 de fonduri arhivistice, a susținut o teză de doctorat pe un subiect în egală măsură de istorie a sud-estului european și a românismului: „România și lumea sud-est europeană în ajunul primului război mondial” pe baza căreia a obținut titlul științific de doctor în științe istorice.

ACTIVITATE PROFESIONALĂ ȘI DIDACTICĂ

– practic, în viața sa, în cele aproape cinci decenii (1962-2008) scurse de la terminarea facultății, activitatea profesională se confundă cu cea de dascăl;

– pe baza repartiției guvernamentale de la terminarea facultății, între anii 1962-1965 a avut calitatea de preparator (practic de asistent) la catedra de Istorie Universală Medie, Modernă și Contemporană a Facultății de Istorie a Universității din București;

– în anul 1965 a devenit asistent titular pentru ca 8 ani mai târziu, în anul 1973, să devină lector cu delegație, titular al Cursului general de Istorie a Bizanțului, predând cursuri și seminarii speciale de Istorie sud-est europeană. La 1 septembrie 1977, în contextul reducerilor masive a cadrelor didactice din învățământul superior, în împrejurări complexe ce nu-și au rostul de a fi evocate aici, a fost transferat din învățământul superior, funcționând până în anul 1990 în învățământul liceal;

– în paralel, începând din 1980 a funcționat în calitate de cadru didactic asociat, de regulă cu normă completă, având cursuri, respectiv seminarii, pe posturi de conferențiar sau lector, în două cazuri chiar profesor, la Politehnica din București, la facultățile cu profil de electronică, metalurgie, mecanică și transporturi, la specialitatea “Probleme fundamentale ale istoriei României”;

– la începutul anului 1990, noua conducere a facultății de istorie a apelat la dumnealui pentru cursuri și seminarii de Istorie sud-est europeană, reluându-și astfel activitatea într-un loc pe care îl considera din toate punctele de vedere ca fiind „la mine acasă”. La început a fost cadru didactic asociat, la plata cu ora apoi a devenit suplinitor prin detașare în 1993 și în sfârșit  titular prin concurs. În următorii ani, tot prin concurs a parcurs succesiv treptele de lector, conferențiar și profesor;

–  o dată cu anul universitar 1991-1992, a început activitatea didactică și în învățământul universitar particular la Universitatea Ecologică și la Universitatea “Dimitrie Cantemir”, cu care pe parcurs a încheiat colaborarea. Tot în acel an a început colaborarea cu Facultatea de Istorie-Geografie (actualmente Facultatea de Istorie) a Universității Spiru Haret, unde până la deces a fost titularul a trei cursuri generale și a două cursuri speciale. Între anii 1998-2000 a fost secretarul științific al Consiliului profesoral al Facultății de Istorie a Universității Spiru Haret, îndeplinind totodată practic și funcția de prodecan (neprevăzută expres în statutul de funcționare);

– începând cu anul universitar 1997-1998 a funcționat și în calitate de cadru didactic asociat la catedra UNESCO de Studii sud-est europene, afiliată  la Universitatea de Arte, București, condusă de acad. R. Theodorescu, unde preda cursuri privind în special secolul XX. A avut ore de curs pe probleme de Istorie europeană și românească la Facultatea de Litere a Universității București și la Fundația E. Hurmuzaki pentru românii de pretutindeni  a Ministerului Educației și Cercetării;

– la Facultatea de Arhivistică din Cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” a predat un curs general.

În ultimii ani, în învățământul de stat a lucrat studii aprofundate, mai ales cu grupele de masterat.

A îndrumat și a condus teze de licență și de masterat ale studenților, fiind și membru în comisiile respective pentru susținerea lor. A făcut parte din comisii pentru examenele de doctorat, ca și din comisiile oficiale de referenți în vederea susținerii tezelor de doctorat precum și din diverse comisii de concursuri pentru ocuparea unor posturi didactice.

A parcurs, prin concurs, toate treptele carierei universitare, de la preparator la profesor universitar.

TITLURI.  ACTIVITATE POLITICĂ

A fost doctor în istorie, membru fondator al Societății Române de Studii Bizantine, membru al Societății de Științe Istorice din România, membru fondator al Asociației de balcanistică și slavistică, președinte și mai apoi vicepreședinte al Societății de Cultură Macedo-Română și al cenaclului „George Murnu” adiacent acesteia, a făcut parte din conducerea Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni și a Comisiei executive pentru congresele spiritualității românești. A fost membru al Comisiei Internaționale a Uniunii ligilor comunităților aromânești.

A fost membru în colegiile de redacție ale publicațiilor:

– Analele Universității Spiru Haret. Seria Istorie;

– Dimândarea;

– Deșteptarea. Revista aromânilor;

– Bana armânească.

A primit diverse diplome de merit și alte distincții pentru activitate cultural-științifică și profesională. În anul 1999, a primit premiul „George Murnu” „pentru întreaga activitate depusă pentru o mai bună cunoaștere a istoriei românilor”. Totodată, în anul 1999 a primit din partea Academiei Române premiul „Nicolae Iorga”.

Între anii 1964-1989 a fost membru P.C.R.; nu a avut funcții în organizațiile partidului.

După 1990, nu a participat la activitatea vreunei organizații politice.

ACTIVITATEA  ȘTIINȚIFICĂ

Activitatea științifică s-a desfășurat după terminarea facultății, în îmbinare cu obligațiile care au decurs din calitatea de cadru didactic. O premisă, ca de altfel și o condiție pe care a considerat-o absolut obligatorie, a fost studierea și însușirea atât a limbilor clasice cât și a celor moderne de circulație precum și a unor limbi vorbite actualmente în spațiul sud-est European, pentru a avea acces direct la izvoare și literatura de specialitate (în proporții diferite cunoștea 10 limbi străine).

Investigarea trecutului istoric a început-o cu domeniul Bizanțului din care a ales și primul subiect al doctoratului. Cunoscutele dificultăți de informare într-un domeniu cu totul special al Istoriei Universale ca și alte cauze au făcut ca ulterior să se axeze mai ales pe probleme de Istoria românismului nord-danubian, balcanic sau din diasporă și de istorie sud-est europeană mai apropiată zilelor noastre, respectiv vremurile moderne și contemporane.

          A abordat nu numai valorificarea unor surse inedite sau puțin cunoscute, dar și necesara încadrare organică a istoriei naționale în Istoria Europeană și Universală. Astfel de preocupări s-au materializat, între altele, în tematica cursurilor și seminariilor de tot felul ținute în activitatea științifică desfășurată.

            Așa cum se poate lesne constata și din materialul „Profesorul Gheorghe ZBUCHEA (3 octombrie 1940 – 29 decembrie 2008). Biobibliografie” prezentat  de dl. conf.univ.dr. Lascu Stoica, în acest volum, întreaga activitate a prof.dr. Gh. Zbuchea  nu este deloc de neglijat. A alcătuit studii, unele în curs de apariție pe probleme de istorie națională și europeană, inclusiv publicații și chiar ediții de documente. 

Parțial, munca de cercetare științifică a fost valorificată în cadrul cursurilor generale de istorie națională și universală pe care le preda precum și în cadrul unor cursuri și seminarii speciale sau cursuri opționale predate de-a lungul anilor precum:

– Bizanțul și lumea slavă în sec.XIII-XIV;

– Veneția în evul mediu;

– Istoriografia bizantină în sec.IV-XV;

– Lumea sud-est europeană în sec.XIV;

– Românii de la sud de Dunăre în evul mediu, în epoca modernă

   și contemporană;

– Aromânii în sec.XX;

– Problema orientală în anii 1683-1923;

– Expansiunea Rusiei în sud-estul European în epocă modernă

   (cu privire specială asupra cazului românesc);

– Idei naționale și naționalisme în lumea sud-est europeană în

   sec.XIX-XX;

– Relațiile internaționale în anii 1900-1920;

– Formarea statelor naționale în sud-estul Europei;

– Monarhiile din sud-estul Europei în sec.XIX-XX;

– Formarea și destrămarea Iugoslaviei;

– Românii balcanici în sec.XX;

– Extremismele în Sud-estul Europei în sec.XX;

– Ideologii naționale și întregiri statale în Sud-estul

   Europei (secolele XIX-XX);

– Istoria diasporei românești, etc.

Intenționa ca în perioada următoare să valorifice și alte teme pentru care a strâns materiale, în ultima vreme alcătuind singur sau în colaborare o serie de cărți cuprinzând atât analiză istorică cât și documente pe teme precum:

– Cadrilaterul (Dobrogea de Sud);

– România și statul independent Croația (1941-1944);

– România și Slovacia  între anii 1939-1944 (ultimele două în

   colaborare cu dl.prof. D. Preda, directorul „Direcției pentru

   originarii din România”), etc.

Profesorul Gheorghe Zbuchea a fost unul dintre puținii care au luat o poziție publică față de încercările de impunere a unei false teorii care susține o identitate separată a aromânilor față de români. 

         A militat statornic, prin lucrări științifice, publicistică și intervenții în întruniri internaționale, pentru afirmarea identității românești a aromânilor, dar și pentru menținerea particularităților lor specifice.

În cursul activității sale a întocmit și o serie de comunicări și referate științifice. A participat la peste 200 de reuniuni științifice în țară și în străinătate: Iugoslavia, Bulgaria, Grecia, Albania, Italia, Germania și S.U.A.. Amintesc în acest context doar participarea sa la Congresele Aromânilor din Bridgeport (S.U.A.) și Freiburg (Germania), unde a făcut parte și din Comitetul de organizare, fiind și moderator. Pentru o imagine mai clară a personalității prof.dr. Gh. Zbuchea, menționez faptul că în anul 1999 a participat la 8 congrese și simpozioane cu caracter internațional, desfășurate în țară, precum și în străinătate (Germania, Iugoslavia și Italia). În anul 2000 a participat la alte 6 congrese și simpozioane, inclusiv în S.U.A. și Ungaria, iar în anul 2001 la alte 8 inclusiv în Moldova, Ucraina și Macedonia.

Din 1998, a fost expert pe probleme de istorie la Radio România Internațional unde ținea săptămânal prelegeri pe probleme de istorie a românilor acasă și în lume, participa la mese rotunde și alte forme de activitate.

Probabil că valorificarea în plan științific a cunoștințelor sale dobândite în biblioteci și arhive nu a fost întotdeauna susținută, urmărită cu perseverență, situându-se astfel câteodată, pe un plan adiacent activității sale profesional-didactice. Cu experiența și gândirea pe care o avea, spera ca anii viitori să-i aducă roade mult mai mari și în acest domeniu deopotrivă legat de mintea și sufletul său.

Pentru toți cei care i-au fost discipoli sau colegi și prieteni, dispariția profesorului Gheorghe Zbuchea rămâne în continuare o mare pierdere. Am pierdut un dascăl, un mare specialist, dar și un om de o tărie morală, care a trecut peste toate greutățile vieții, chiar și peste boală, cu un umor fin și cu o ironie greu de egalat. Pentru toate aceste motive, Gheorghe Zbuchea va rămâne veșnic viu în amintirea tuturor celor care   l-au cunoscut.

Dorim să mulțumim în mod special celor care au participat la apariția acestui volum, precum și celor care nu au binevoit să participe la apariția lui, numai cu promisiuni și „vorbe în vânt”, cărora ne simțim adânc îndatorați pentru simplu fapt că ne-au îndemnat și încurajat să ducem mai departe munca celui care a fost prof.univ.dr. Gheorghe Zbuchea, mai exact studiul și cercetarea spre domeniul „Istoriei Românismului Balcanic”.

Să-l pomenim, așa cum reușim fiecare: cu o rugăciune, o lumină aprinsă, depănând amintirile despre el, citindu-i sau recitindu-i cărțile, corespondența, sfaturile înțelepte și urmându-i cuvintele ziditoare de Fapte Bune.

Sursa:roncea.ro

,

Dragi  Romani, iubiti  compatrioti !

Afișul manifestării: ROMÂNITATEA SUD-DUNĂREANA

La  data  de  16 . 12 . 2013 0ra  18 . 00 Institutul  „Fratii  Golescu” pentru  Romanii  de  pretutindeni  organizeaza  o dezbatere  despre  ” Romanii  sud – dunareni ” . Sase  distinsi  domni  istorici  dar  si  un  fost  diplomat  roman  vor  vorbi  despre  arealul  de  raspandire al  acestor  romani   sud – dunareni, traditiile, folclorul, graiurile  folosite etc. Vom  afla  exact pana  unde  se  intindea  Dacia  stramosilor  nostri  daco – romani si  ce  s-a  mai  intamplat  pe  parcurs. La acest eveniment contribui personal cu o scurtă comunicare, abordând  un  subiect  inedit: Proclamarea  independentei  Albaniei  in  1913  si  formarea  in  1913  a  primului  stat ” vlaho – albanez ” – o  monarhie condusa  de  Principele  de  Witt , care  era  nepotul  Reginei  Elisabeta  – sotia  Regelui  Carol  I , precum  si  de  sustinerea  activa  a  acestui  regat  vlaho -albanez  de  un  corp  de  armata romana  trimis  de  catre  Carol I. Spun  ca  subiectul  este  „inedit” deoarece  NU  s-a  mai  predat  nimic  in  acest  sens  in  Facultatile  De  Istorie  din  Romania  incepand  cu  anul  1945. Concluziile  vor  fi  formulate  la  final  de  catre  distinsul  profesor, dr. si  cercetator  Robert  Stanciugel . Va  asteptam  in  numar  cat  mai  mare. Intrarea  este  libera. Cu  stima  si  consideratie, Dacian  Dumitrescu – redactor  sef  adjunct  R B N Press.

R.B.N. Press este partener  media  al  evenimentului.

Dacian Dumitrescu

I N V I T A Ț I E

 

Opera profesorului Gheorghe Zbuchea (1940-2008) oferă o perspectivă inegalabilă asupra românității balcanice. Îi datorăm o frescă amănunțită, în primul rând istorică, a ramurii noastre sudice, cu toată bogăția sa umană și culturală. Istoricul și-a enunțat profesiunea sa de credință, cu simplitate și forță de convingere (Congresul Spiritualității Românești, Alba Iulia, 2007) insistând asupra problemelor actuale și mai ales de perspectivă ale „fraților noștri din imediata apropiere sau a celor mai îndepărtați, cei care sunt supuși alienării, asimilării și înstrăinării.”

Vă invităm luni, 16 decembrie 2013, ora 18:00, la Clubul Țăranului pentru a urmări împreună dezbaterile sub genericul: ADEVĂRURI DESPRE NOI / ADN (II) – Românitatea sud-dunăreană în opera lui Gheorghe Zbuchea.

Afis Romanii Sud-Dunareni

 

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press