ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "romanii din Peninsula Balcanica"

romanii din Peninsula Balcanica

,

Valoarea magică a unui miracol istoric (Vlera magjike e një mrekullie historike)

 Pentru România Breaking News  autor -Baki Ymeri

 

În comparație cu rușii, sârbii, bulgarii și grecii, românii și albanezii nu au colonizat ținutirule vecinilor lor, ci dimpotrivă, ținuturile lor din jurul Albaniei și României (Basarabia, Bucovina, Valea Timocului, Banatul de Vest, Ceamăria), locuite de (a) români și albanezi, au rămas sub stăpânirea vecinilor.

Ce scria Petru Vulcan în revista Tribuna Albano-Română, în 1916 (nr. 6):

 „Răsboiul european va reface cu desavârșire harta Europei și în special aceea a Peninsulei Balcanice. În Peninsula Balcanică ce neamuri ne-au rămas prietene? Grecii? Bulgarii? Sârbii? Unii mai puțin ca alții ne-au dat chezășie în trecutul lor că ne pot fi adevărați prieteni. Aceste neamuri, dacă s-ar fi putut să ne înghită, ar fi făcut-o de mult. Atunci? Ne au mai rămas Albanezii, un neam cu care aromânii au trăit pururea în frăție și dragoste”.

ramania-de-alaltaieri1

Răsărit de substratul iliric, poporul albanez apare în sec. al II-lea în zarea istoriei. Într-adevăr, în acest secol se face pentru întâia dată mențiune despre o populație de pe actualul teritoriu național albanez, cu numele de Albanoi, având ca centru orașul Albanopolis. După Th. Capidan, „după această scurtă pomenire, urmează o tăcere până în sec. al XI-lea, când se amintește despre o răscoală din Albania, la care au luat parte și Albanezii. De aci înainte ei sunt mereu amintiți la scriitorii bizantini. Din această întreruptă amintire ce se face la un interval atât de mare, reiese că începuturile istorice ale poporului albanez se aseamănă cu acele ale poporului român”. (Simbioza Albano-Română și continuitatea românilor în Dacia, în revista Fundațiilor regale nr.5, București, 1943, p. 244).

Care este granița între traci și iliri? Oamenii de știință afirmă că în perioada paraslavă, respectiv traco-iliră, Albania era vecina României. Citind opera științifică a lui B. P. Hașdeu, N. Iorga, Th. Capidan, Gr. Brâncuș, aflăm că din punct de vedere al limbii și sufletului, românii sunt mai aproape de albanezi decât de orice alt neam din lume. Între România și Albania există două zone demne de cunoscut și recunoscut: Valea românească semi-sârbizată a Timocului (cu peste un milion de români în 300 de sate și 6 orașe, fără nici-o școală și numai cu o biserică în limba română) și Kosova celor două milioane de albanezi, care au suportat barbaria turco-slavă (1389-1999), menținând mereu trează conștiința națională. Care sunt daci adevărați? Românii din Timoc, sau albanezii kosovari? Când se vor introduce în sistemul de învățământ, istoria geto-dacilor, antichitatea traco-iliră și substratul înrudirii româno-albaneze?

Până în prezent, în România au apărut căteva cărți despre Kosova. Cei mai corecți autori, fără implicații politice, au fost români, aromâni și evreii. Despre cei care au făcut propaganda sârbă în massmedia română nu putem spune că sunt români ci fantome ale serviciilor secrete ale diavolului, adversari ai democrației, exponenți ai xenofobiei cu conotații antisemite, antiamericane, antialbaneze, legionare și filocomuniste. În 1905 apare la București cartea aromânului Constantin Sterie Constante „Spre Albania”, o lucrare dedicată lui Take Ionescu care a fost reeditată și în 1907, din care reiese că vilaietul Kosova aparține Albaniei răsăritene. În 1999, în traducerea lui Ivo Muncian, apare la Timișoara o culegere naționalistă, editată de Uniunea  Sârbilor din România: Kosovo –srpska sveta zemla – Kosova- sfânt pământ sârbesc. Albanezii încă nu au publicat în România o carte similară cu titlul Kosova – pământ sfânt al Albaniei, deși că după Enciclopedia Iugoslaviei (Zagreb, 1975), ținutul unde a avut loc bătălia între trupele otomane și coaliția creștină (1389), fusese  ținut al Albaniei. Raico Cornea, specialist pentru disprețuierea unui popor, publică în 2001 un volum cu reportaje de război: Kosovo, Cântecul trist al mierlei, Editura Agora – Iași, Sapienția – București). Cartea lui Cornea cu coarne de xenofob, nu este altceva decât o mascaradă a cinismului care denigrează imaginea unui corespondent român trimis în străinătate

În 2002 Tănase Bujduveanu publică la Constanța (Editura Cartea Aromână etc.), broșura Aromânii din Kosova (în limbile română, franceză și engleză), din care aflăm că „în vremea primului război balcanic, armata sârbă ocupă întreagă zonă, devenind apoi, prin Tratatul de pace de la București din 1913, parte integrantă a Regatului Serbiei (…). Față de aromâni, noile autorități din Kosovo și Macedonia, aplică cea mai cruntă politică de deznaționalizare(…) bisericile românești sunt transformate în biserici sârbești, iar școlile românești sunt desființate. Urmare acestui fapt, liturghia în biserică se desfășoară în limba sârbă, iar clerul aromânesc este asimilat de clerul ortodox sârb” (p.33).

O lucrare interesantă care reflectă adevărul istoric despre problema Kosovei și terorismul armatei iugoslave care a atacat Slovenia, Croația, Bosnia și Kosova, este broșura ofițerului român, dr. Emil Suciu, precum și cea a scriitorului italian Michele Rallo: Albania și Kosovo (Editura Sempre, București 2004).

Ce zice maiorul român, Emil Suciu?

„Înfrângerea Turciei în războaiele balcanice din 1912-1913 a făcut posibila crearea statului național albanez; marile puteri au decis însă ca acesta să includă numai aporximativ jumătatea din teritoriile locuite de populația albaneză din regiune, restul rămănând în afară frontierelor țării; majoritatea în ceea ce se numește provincia Kosovo, atribuită Serbiei, în timp ce Muntenegru și Macedonia primeau și ele părți mai mici din aceste teritorii” (Drama iugoslavă, Editura Militară, București, 1992, p.27).

Abordând problema Kosovei care a devenit colonie a Serbiei (1913), ziaristul italian Renzo Allegri, într-o carte despre Maica Tereza, care a apărut și în limba română la Brașov, face public faptul că tatăl lui Maica Tereza, Nikolla Boiagiu, a fost otrăvit de către autoritățile sârbe (1919), fiindca milita pentru unirea Kosovei cu Albania. În acest sens se înscriu și unele numere speciale, dedicate Kosovei în decursul anului 1999, ale revistelor Lumea, Dilema,  și Politica Externă.

Pentru un poet politizat (Adam Puslojici, membru corespondent al Academiei Române care promovează politica anti-NATO în Serbia): „Kosovo moare”.

Kosova nu moare, ci vor muri cei care îl îmbătau pe Nichita, de când a căzut în mâna bețivanilor din Belgrad. După Dan Pavel, unul dintre cei mai buni analiști politici ai românilor „Destinul lumii depinde de Kosova” (1999). Pentru Azem Shkreli și Ali Podrimja: „Kosova este sângele nostru care nu se iartă”.

Ce au făcut albanezii din Kosova pentru cultura română?

În traducerea acad. Rexhep Ismajli, au publicat în 1979, într-un tiraj de 2.000 de exemplare: Antologjia e poezisë rumune, shek.XX (Antologia poeziei române, sec. XX). În traducerea subsemnatului, Editura Rilindja din Prishtina, publică în 1986, un volum antologic a lui Nichita Stănescu Ekspozitë e të palindurve (Expoziția celor nenăscuți). Patru ani mai târziu, în traducerea aceluiași subsemnat (B.Y.), apare la Prishtina volumul antologic a lui Marin Sorescu Eja të ta them një fjalë (Vino să-ți spun un cuvânt), ambele volume (Sorescu și Stănescu) aparând într-un tiraj de 5.000 de  exemplare, după care a apărut în urmă cu doi ani, Antologia poeziei române Mosha e Artë e Dashurisë (Vârsta de Aur al Iubirii), Editura Rozafa, Priushtina, 2006.

În Țara Vulturilor, fiecare poate să spună câte ceva, mai ales în „teatrul antic al disprețuirii unui popor”. Kosova este fotografia absenței noastre, o zonă pe care o cunoaștem numai din punct de vedere al menținerii păcii, dar nu și al unor valori antice care se reflectă în limbă, toponimie și onomastică. O fi oare Kosova încă o călătorie, o expoziție deschisă? Pentru Ibrahim Kadriu, autorul romanului Izvorul Tămăduirii, în culegerea antologică N-a rămas timp pentru sărbători (București, 2005), „acolo au petrecut toate vaierele cântecului, acolo au fost alese cele mai frumoase cuvinte pentru a clădi dragostea, Și duhul viu pentru a menține viu, duhul”. Kosova ca zona centrală a Dardaniei, fiind vecina primordială a românilor din Timoc, este o minieră spirituală încă neluminată. Între România și Albania există o regiune a elementelor comune, în care a fost alcătuit substratul celor mai vechi și celor mai frumoase cuvinte ale limbilor română și albaneză. Păcat că încă suntem departe, necunoscuți și neafirmați, iar Guvernul încă nu are curajul occidental de a recunoaște independența Kosovei, lucru care se va realiza, probabil, după alegeri!

Eminescu îi admira pe albanezi. Conform romanului lui Octav Minar, Simfonie Venețiană, Eminescu recita versuri în șir din folclorul albanez, afirmând: „ Eu cred că albaneza ar fi cea mai flexibila limbă din lume”. Acad. Grigore Brâncuș, renumit filolog român, afirmă că „albaneza este o limbă de o importanță excepțională pentru studierea elementelor nelatine ale limbii române”. După Ion Aurel Candrea, „dacă astăzi avem o limbă română și una albaneză, aceasta se datorește unei simple întâmplări: au venit Slavii și au rupt în două această mare masă română balcanică, despărțind totodată și aceste două popoare care trăiau de veacuri împreună” (Limba Albaneză în raporturile ei cu Limba Română, curs universitar susținut la Facultatea de Litere și Filosofie, București 1930-1831, p.69-70). Câte știu românii și albanezii despre aceste adevăruri magice ale științei?

Foarte puțin. Știe dr. Gelcu Maksutovici, dl. Tiberius Puiu, dr. Adrian Majuru, dar nu și profesoara de chimie, Oana Manolescu, deputata nonalbaneză a minorității albaneze, care își bate joc de bugetul țăranului nostru, bolnav, sărac și flâmând, înghițând mii de miliarde de lei în decursul celor trei mandate nemeritate parlamentare (1996-2008). Va fi păcălit oare Biroul Electoral Central și Guvern pentru a i oferi încă un mandat, unui cal troian în Parlamentul român! Care partid se ascunde în spatele acestui joc de nenoroc! Pentru a justifica banii, Oana a învățat albaneză și a devenit poetă, mai bine zis (albanezește) poiata (acoperiș de coteț), sub care cântă găinile versuri fără nici-un fel de valoare. Analizând versurile poeților kosovari traduși în limba română, ajungem uneori la concluzia că și poezia lor este o poezie magică. De ce? În primul rând fiindcă nu este o poezie politizată, și în al doilea rând, fiindcă depășește condiția națională și confesională. Deocamdată doar atât despre valoarea magică a unui miracol istoric. Restul descoperiți-l singur, mergând în plaiurile kosovare ale Dardaniei albaneze, pentru a-i identifica pe adevărații daci, acolo unde Bucuria se cheamă Bukurie. O fi iliri, traco-iliri sau daci care cântă despre vitejie, rămâne de văzut.

 Material realizat de  de Baki Ymeri pentru România Breaking News – RBN press

*articol republicat din 15 Sep 2012

 

,

Actualizare – Referinte istorice

Dacian Dumitrescu

Dacia s-a intins pana in Albania, Macedonia, Serbia, Bulgaria si Nordul Greciei.
Acolo s-au format primi protoromani, din punct de vedere istoric si prima limba romana veche, aromana, prin latinizarea acelor daci prinsi in provincia Moesia cu 250-200 de ani inaintea Dacilor de la Nord de Dunare. Prin intrarea Bulgarilor so Sarbilor in Peninsula Balcanica, secolelel 7-8 era noastra, s-a intrerupt continuitatea teritoriala, continuitatea de limba si neam intre romanii de la Nord de Dunare si fratii lor aromani de la Sud de Dunare. Acestia,(aromanii) in decursul secolelor, au fost supusi unei deznationalizari crancene, fie prin slavizare fie prin migrari fortate. Cei care au indraznit sa-si sustina identitatea nationala si credinta ai fost supusi unei opresiuni crunte mergand pana la arderea unor sate intregi, in Serbia, in Nordul Greciei si Macedonia, uciderea unor preoti, invatatori si lideri aromani. Regele Carol Iinfiinteaza in aceste spatii 100 de scoli romanesti pe care le sustine cu fonduri pentru manuale ,cu preoti  trimisi care sa slujeasca in bisericile romanesti.

 

 

 

 

Constantinopole 28 Octombrie/10 Noembrie 1905.

Ieri seara satul românesc Abela/Avdhela a fost incendiat de Greci. Casele, morile și ferăstraele Românilor au ars cu desăvârșire.

(s) AL. EM. LAHOVARY.

Flacara conștiintei naționale românești si a fraților aromâni si-au unit vâlvătaile, Sâmbată 27 octombrie a.c. în Parcul „Izvorul Rece” de lângă Ambasada Greciei, încercând sa lumineze spre aducere și luare aminte la patimile și tragediile  suferite de frații nostri din Peninsula Balcanica, ale căror opresiuni nu s-au sfârșit o data cu epoca modernă ci au imbracat alte haine.

De fiecare data cand aflam din mass-media, oricare ar fi ea, despre intoleranta, sovinismul si ura fara temei a celorlalte neamuri fata de elementul romanesc din cele mai vechi timpuri si pana in zilelel noastre din Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Grecia,  realizam cu amar ca de fapt neamul romanesc nu a avut nici o data prieteni, cum in mod fals circula prin popor vorba ca romanii „au doi mari prieteni, sarbii si Marea Neagra”. (Cine studiaza subiectele de istorie din sectiunea istorie a rbnpress. info si de pe blogul reputatului Cristian Negrea – http://cristiannegrea.blogspot.ro/2011/05/noi-si-sarbii.html, se poate edifica in legatura cu prietenia sarbilor fata de romani. ) La fel nu ne putem mandri nici cu prietenia grecilor, care visau la inceputul secolului XX, pe cand imperiul Otoman se afla in ultima faza a declinului, la un „Balcani Grecesc”. Bineinteles, pentru realizarea acestui vis trebuia eliminata identitatea celorlalte neamuri care traiau in arealul balcanic – aromani, meglenoromani, bulgari, albanezi etc. Amenintarile, crima, omorurile, incendierile au fost argumentele forte pentru grecizarea elementului romanesc din peninsula Balcanica.

In acest context, istoria a consemnat nenumarate episoade sangeroase, un asfel de moment fiind si ziua de 27 octombrie 1905 cand antartii greci- gherile antrenate in Grecia si infiltrate in Macedonia inca otomana- au atacat satul aromanesc Avdhela si au incendiat scoala romaneasca de acolo, prima infiintata in regiunea aromana in 1867 de catre Apostol Margarit, marele promotor al emanciparii culturale aromane, el insusi originar din acel sat si supravietuitor a nu mai putin de trei atentate organizate de teroristi eleni. Astfel acesta data a fost aleasa in mod simbolic ca zi pentru protestul impotriva politicii de intoleranta a Greciei fata de minoritatile nationale, in general si in mod special fata de cea aromana si meglenoromana.

Nici in ziua de azi Grecia nu a renuntat la „visul” ei pentru care omora si spanzura la inceputul secolului XX, numai ca acum a imbracat alte „straie si mijloace”, sunt  „straie europene”. Desi aflata de vreo doi ani si ceva in faliment Grecia  gaseste chiar si fonduri europene pentru a cumpara identitatea aromânilor, care primesc o suma consistenta daca se declara greci. Sigur greutatile financiare dar si lipsa totala a suportului statului roman isi spun cuvantul si rezultatul este simplu – mai multi aromani sunt azi greci cu acte in regula !

Vezi articolul „Grecia a fost falimentată de aromâni” – http://daimadeadun.wordpress.com/2011/11/26/grecia-a-fost-falimentata-de-aromani/

Demersul acestui protest de pichetare a Ambasadei Greciei pentru drepturile aromanilor si meglenoromanilor este singular si unic istoria de dupa primul razboi mondial. Desi poate fi socotit firav prin  numarul de participanti, este o mare realizare si un mare pas inainte in coagularea si propagarea unui curent de sensibilizare o opiniei publice romanesti si de ce nu chiar si politice  fata de situatia fratilor nostri din Grecia, mai ales ca pana astazi nimeni nu a mai initiat un astfel de protest, cauzele fiind fie pasivitatea  majoritatii etnicilor vlahi – aromani din respectiva tara dar si din Romania, cat  si  disputelor identitare care separa pe plan mondial comunitatea aromana si nu numai. Organzatorii protestului au mizat pe un numar de 10 persoane insa la momentul de maxim al protestului care a inceput la ora 17.00 si s-a incheiat la ora 18.30 s-au adunat mai bine de 30 de persoane care nu au fost neaparat din sanul comunitatii aromane,  asociati proiectului Avdhela ci si invitati din cadrul „Actiunii 2012” in frunte cu activistul George Simion, precum si un numar important de persoane care au dat curs anuntului de pe reteaua de socializare – facebook.

Participantii aromani au intonat „Parinteasca Dimandare” in dialect si au impartit copii ale rapoartelor trimise de consulii si ambasadorii romani acreditati in Grecia si imperiul Otoman care raportau la Bucuresti abuzurile incredibile si crimele infaptuite de bandele de greci impotriva aromanilor din Grecia si Macedonia cu sprijinul si ajutorul autoritatilor grecesti. (vezi foto in parte de jos a paginii)

Protestul este un semnal de alarma pentru autoritatile actuale de la Bucuresti care ar trebuie sa contureze o politica mai coerenta de sustinere si protectie a minoritatilor  romanesti din Balcani, ce ar trebui sa fie o componenta de baza intr-un cadru mai larg al unei politici al interesului national, dar care cu mahnire constatam ca nu exista cu desavarsire. Lucru care nu se intampla in perioada interbelica cand statul roman sprijinea cu fonduri si personal, cultura, scolile, bisericile romanesti din Balcani.

Cred ca este timpul ca guvernele viitoare in frunte cu cel actual sa sa rupa definitiv de ” traditia nefasta ” inaugurata de personajul de trista amintire pentru neamul romanesc, Ana Pauker, care a taiat orice sprijin si suport, economic, politic cultual si diplomatic pentru fratii de sange romanesc din Balcani si nu numai. Cu siguranta insa, schimbarea depinde si de fiecare din noi, cei care aparent nu avem putere, caci uitam adesea ca „unirea face puterea”, in schimbarea si impunerea unui ideal national.

Asadar un prim pas a fost facut, din partea societatii civile, asteptam si ceilalti pasi, mai apasati si mai puternici astfel incat sa fie auziti acolo unde trebuie la nivelul guvernului dar si la nivelul mentalului colectivitatii.

 

A consemnat pentru Dvs.

Dorian Theodor

Redactor R.B.N.Press

 

Exstrase din manifestul protestului:postat pe retea de socialiyare facebook

http://www.facebook.com/events/331166466981800/

„A venit vremea ca sa inceteze discriminarile care se fac intre tarile componente ale Uniunii Europene. Unii chiar nu sunt mai egali decat ceilalti. In timp ce anumitor tari li s-au impus conditii stricte pentru accesiunea in Uniune, altele sfideaza toate regulile fara ca acest lucru sa le fie imputat. Un exemplu foarte clar priveste respectarea drepturilor persoanelor apartinand minoritatilor nationale si religioase; in timp ce majoritatea tarilor europene respecta aceste drepturi, iar unele, intre care si Romania, o fac intr-un mod exemplar, Grecia si-a inregistrat pentru ultima oara minoritarii la recensamantul din 1951 si, chiar daca in aceasta tara traiesc milioane de negreci- turci, slavofoni crestini, pomaci (slavofoni musulmani), vlahi (aromani si meglenoromani), ea nu ii recunoaste sau, in cel mai bun caz, pretinde ca sunt greci bilingvi, care mai folosesc un idiom latin sau slav pe langa limba greaca, ori greci musulmani, si asa mai departe.

Pentru ca Grecia sa-si impuna aceasta politica, iar ea sa fie acceptata de minoritari, biserica ortodoxa a fost transformata in instrument de deznationalizare inca din secolul XIX, sate au fost atacate si oameni ucisi, chiar si prin decapitare, in anii 1904-1908, cand tinuturile din nordul Greciei erau inca sub stapanire otomana, dar si ulterior, in razboaiele mondiale, razboiul turco-grec din 1919-1923 si razboiul civil din 1944-1949, milioane de oameni au fost expulzati din tinuturile natale, si chiar si acum, in plina democratie elena, au fost atacate targuri de carte balcanica si cartile arse, ca sa nu reveleze minoritarilor ca se poate scrie in limbile lor native, asa cum s-a intamplat in 2003. Faimos in aceeasi perioada a devenit cazul aromanului Sotiris Bletsas, arhitect din Atena, care a fost condamnat la o consistenta amenda penala pentru ca a distribuit o harta a limbilor minoritare vorbite in Grecia si, in cele din urma, achitat de Curtea Suprema din aceasta tara, care a trebuit totusi sa admita ca limba vorbita de aromani exista.E timpul ca aceste lucruri sa inceteze si Grecia sa se alinieze si ea la standardele europene in materie. Au trecut vremurile razboiului rece si ale conflictului din Iugoslavia, cand Occidentul chiar avea motive sa tolereze excesele regimurilor politice elene, fie ele dictatura coloneilor sau democratia actuala (ce insa „nu e pentru catei”). Iar noi, ca romani, avem un motiv in plus sa militam ca aceasta mutatie sa aiba loc: in Grecia traiesc sute de mii de aromani si meglenoromani, fratii nostri, care nu sunt lasati sa scrie si sa se roage in limba lor si determinati sa se declare greci, in timp ce cozile de topor din randurile lor refuza aplicarea Recomandarii 1333/1997 a Consiliului Europei privind introducerea aromanei in scoli. Candva, pana in 1948, ei beneficiau de preoti si de scoli romanesti, inchise samavolnic de Ana Pauker, o ticaloasa comunista ce nu mai are nevoie de prezentari. Multi aromani de acolo au crezut ca Romania i-a tradat si trebuie sa le dam un mesaj clar: Romania nu i-a tradat, Romania era ea insasi crucificata in acele zile. ”

„Parinteasca Dimandare” – in fata Ambasadei si Bisericii Grecesti  – Bucuresti 27 octombrie 2012

 

Participanti la protest: Georgiana Caratanascu Vlahbei si Alexandru Cristian Surcel intervievati de echipa rbnpress.info condusa de jurnalistul Dacian Dumitrescu

 

 FOTO DE LA EVENIMENT:

Material realizat  Dorian Theodor si Dacian Dumitrescu

 

*Acest material poate fi preluat si popularizat pe orice medii cu conditia specificarii sursei

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press