ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "romanii din Herta"

romanii din Herta

,

…închise aproape 30 de școli cu limba de predare română

Nemulțumire mare în sânul comunității românești din regiunea Cernăuți, manifestată datorită faptului că în anii de independență a statului ucrainean numai în regiunea Cernăuți au fost închise aproape 30 de școli cu limba română de predare.

Despre acest adevăr care continuă să doară, a declarat în cadrul întâlnirii comunității românești din regiunea Cernăuți cu  senatorii români și vice guvernatorul regiunii Cernăuți Volodymyr Kuliș, domnul Ilie T. Zegrea, președintele Reuniunii Scriitorilor Români din orașul Cernăuți, care a atenționat conducerea regiunii și oaspeții români că noul an de învățământ care va începe în Ucraina, marți, 1 septembrie, va  fi unul neobișnuit, întrucât e pentru prima dată în ultimii ani când se  întâmplă astfel de situații.

Ministerul Învățământului și Științei din Ucraina din lipsă de mijloace financiare, nu a tipărit manuale de limbă și literatură română pentru clasele a patra și a șaptea. Astfel, această indiferență a reprezentanților ministerului respectiv, va crea incomodități copiilor români pe tot parcursul anului de învățământ.

Și încă o veste îngrijorătoare.

În timp ce se trage un semnal de alarmă că se reduc școlile românești din regiunea Cernăuți, cei prezenți la întâlnirea cu înalții oaspeți români au menținat faptul că procesul de optimizare în Ucraina, va reduce începând cu 1 septembrie 2015 încă două școli românești din Ținutul Herța. E vorba de școlile primare din satele Lunca și Târnauca, care urmează să fie închise, motivându-se, numărul redus de copii care frecventează aceste școli. În situația dată comunitatea locală urmează să-și spună cuvântul. Potrivit afirmațiilor făcute de domnul vice guvernator, Volodymyr Kuliș, nici o școală nu poate fi închisă dacă comunitatea locală se împotrivește unor astfel de decizii. Să sperăm că locuitorii satelor Lunca și Târnauca nu se vor lăsa atât de ușor amăgiți ca să li se închidă școala în sat. „Astăzi vor rămâne fără școală, mâine vor insista să li se închidă biserica, iar pomâine acești oameni vor putea vorbi în limba română doar pe ascuns”, afirma unii lideri ai comunității românești din regiunea Cernăuți la întâlnirea de astăzi cu senatorii români și reprezentanții administrației regionale de stat Cernăuți.

Ținutul Herța

Ținutul Herța

Ținutul Herța este aproximativ același cu raionul Herța din Regiunea Cernăuți (Ucraina). Populația acestui teritoriu este de 32.000 de locuitori (conform recensământului din Ucraina din 2001). 93% din populație este de etnie română și toate satele din raion sunt exclusiv românești, în afară de satulMamornița (situat în extremitatea nord-vestică a regiunii), care e în principal locuit de ucraineni. Teritoriul a aparținut Principatului Moldovei iar apoiRomâniei până în anul 1940, când trupele sovietice l-au ocupat, deși potrivit anexei secrete a tratatului de neagresiune sovieto-german de la 1939,Uniunea Sovietică nu pretindea decât ocuparea Basarabiei. Prin urmare, teritoriul a fost dat Ucrainei sovietice și, de la 1991 până astăzi, face parte din statul ucrainean. Conform tratatului de prietenie dintre România și Ucraina din 1997, România renunță la acest teritoriu. Cu toate acestea, numeroase organizații din Bucovina de Nord cât și din România au atacat această decizie și au cerut guvernului român să renunțe la tratat în 2007.

Herța (în ucraineană Герца, transliterat Herța, în rusă Герца, transliterat Gherța, în germană Herza și în poloneză Herca) este un oraș în regiunea Cernăuți(Ucraina), centru administrativ al raionului omonim. Este situat la o distanță de 28 km sud-est de orașul Cernăuți și la 21 km nord de orașul Dorohoi.

Localitatea este situată la o altitudine de 160 metri, în partea de est a raionului Herța, pe râul Herța (un afluent al Prutului), în apropiere de granița cu România. Are 2,101 locuitori, preponderent români.

Localitatea Herța a făcut parte încă de la înființare din Principatul Moldovei, aflându-se la câțiva kilometri nord de orașul Dorohoi. Prima menționare documentară a localității datează din data de 20 decembrie 1437. Ca urmare a relațiilor comerciale dezvoltate, a primit în anul 1672 statutul de târg, printr-un hrisov al domnitoruluiGheorghe Duca.

Până la încorporarea Bucovinei la Austria, în 1775, a făcut parte din Ținutul Cernăuți. Între anii 1775-1777, orașul a fost ocupat de armatele austriece, dar târgul, împreună cu circa 30 de sate, a revenit Moldovei, în cadrul nou-înființatului Ținut Herța. Acest ținut a fost desființat în anul 1834 și înglobat Ținutului Dorohoi. Statutul de târg al orașului Herța a fost confirmat în 1817 de Scarlat Callimachi și în 6 iulie 1824 de către Ioniță Sandu Sturdza.[1]

După Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859, târgul Herța a intrat în componența statului român. La recensământul din 1860, Herța era oficial a 25-a localitate urbană a Moldovei, după numărul populației (2754 locuitori). În anul 1864 i s-a recunoscut statutul de oraș. La 1901, Marele Dicționar Geografic al Romîniei consemnează că Herța avea 1.160 de locuitori, dintre care majoritatea (820) erau evrei; orașul avea 2 biserici ortodoxe, 2 sinagogi, o școală de băieți și una de fete; în 1884 în oraș se înființase primul birou telegrafo-poștal cu telefon.

În perioada interbelică, orașul Herța a făcut parte din componența României, în Plasa Herța a județului Dorohoi. Conform recensământului din anul 1930, locuiau 8.368 persoane, aproape în totalitate români.

În perioada interbelică, în comuna urbană Herța se desfășura un mic comerț de vite și cereale. Aici funcționau o pretură, o judecătorie mixtă, o percepție fiscală, un oficiu P.T.T., un oficiu telefonic și un serviciu sanitar. De asemenea, pe plan educativ-cultural, existau 2 școli primare de stat, 1 școală primară confesională, 1 cerc de lectură, 1 societate sionistă, 2 biserici ortodoxe și 7 sinagogi și case de rugăciune evreiești. Prin oraș trecea drumul național Cernăuți – Herța – Noua Suliță –Lipcani .

Acest teritoriu nu a făcut parte niciodată din regiunea Basarabia sau din regiunea Bucovina, ci din regiunea cunoscută astăzi sub denumirea de Ținutul Herța și care a aparținut Moldovei și apoi României, până la cel de-al doilea război mondial.

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia și Bucovina de Nord au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. Cu toate acestea, deși nu era prevăzută nici în Pactul Ribbentrop – Molotov și nici în notele ultimative sovietice din 26 iunie 1940 decât cedarea celor două teritorii mai sus-amintite și care nu făcuseră parte din Vechiul Regat, trupele sovietice au săvârșit încă un abuz prin încălcarea termenilor ultimatumului și au ocupat și un teritoriu cu o suprafață de 400 km² și o populație de aproximativ 50.000 de locuitori din Vechiul Regat, teritoriu cunoscut astăzi sub denumirea de Ținutul Herța. Sovieticii au afirmat ulterior că au ocupat acest teritoriu din cauza unei erori cartografice, deoarece sovieticii trăsese pe hartă o linie de demarcație cu un creion gros de tâmplărie.

Reintrat în componența României în perioada 1941-1944, orașul a fost aproape complet distrus în primele zile de război. Ținutul Herța a fost reocupat de către URSS în aprilie 1944 și integrat în componența RSS Ucrainene. Cu toate că Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 a menționat ca „frontiera sovieto-română este fixată în conformitate cu acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”, URSS-ul a refuzat să restituie României Ținutul Herța .

După reocuparea orașului de către sovietici, Herța a fost reconstruită, dar populația nu a mai atins nivelul populației din perioada interbelică. Între anii 1940-1962, orașul Herța a fost reședința administrativă a raionului Herța. În următorii 30 de ani, orașul nu s-a mai dezvoltat, întreg raionul Herța fiind inclus în raionul Adâncata.

Începând din anul 1991, orașul Herța face parte din raionul omonim al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente, fiind centru administrativ raional. La recensământul din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 1.443 (1.327+116), reprezentând 68,00% din populația localității. La acel moment, mai locuiau 409 ucraineni, 222 ruși, 14 evrei, 3 poloni și 31 persoane de alte etnii . În prezent, orașul are 2.101 locuitori, preponderent români.

În anul 1993 orașul a încorporat 56.5 hectare de teren din satul Târnauca, 8.3 hectare de teren din satul Molnița, suprafața orașului crescând la 322.3 hectare. În prezent, aici funcționează una din cele mai mari întreprinderi de pielărie din regiune, cu peste 1.300 muncitori, o fabrică de cărămidă și 3 școli.

Liceul din Herța poartă din anul 1968 numele scriitorului român Gheorghe Asachi (1788-1869).

 

Editat și publicat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro / surse:BucPress.euro.wikipedia.org

,

Prieteni, mulți cunoscuți din Moldova și România se interesează cum se răsfrânge războiul din estul Ucrainei asupra românilor noștri, dacă există morți din rândul comunității românești din ținutul Cernăuțiului. Până acum le-am răspuns că, slavă Domnului, nu avem victime, prin satele noastre românești n-au fost aduse sicrie de zinc, așa cum veneau cu decenii în urmă din Afganistan. Cu excepția morții unui bărbat din localitatea ucrainizată Gârbăuți, raionul Hliboca, veteranul războiului din Afganistan, Ilie Vasilaș, care a luptat în batalion de voluntari „Aidar” și a căzut la Lugansk, n-am auzit la nivel oficial ca autoritățile regiunii să exprime condoleanțe părinților sau rudelor din sate românești. La drept vorbind, mi se parte incorect să accentuăm pe întrebarea dacă sunt victime anume în mijlocul românilor. Doar durerea n-are naționalitate, și, când în casa noastră comună a intrat această mare nenorocire, nu e cazul să facem testări de sânge, să accentuăm care e naționalitatea celor ce și-au pierdut viața într-un război nedeclarat. Durerea ar trebui să ne unească, să ne întărească în credința că suntem un tot întreg. E îngrozitor că au fost sacrificate, schilodite, atâtea vieți tinere și continuă să moară oameni nevinovați, că victime ale războiului au devenit și mulți copii. De viitorul lor distrus nici nu mai vorbesc.

Mi se pare un cinism fără margini și o necuviință să-i comemorăm pe eroii căzuți după apartenența etnică. La fel, nici ritualurile pompoase, nici onorurile mari, nici cele câte 600 mii de grivne primite ca ajutor de la stat de 14 familii ale luptătorilor căzuți la datorie, nu le recuperează părinților, rudelor îndoliate pierderile celor dragi. Deja au fost aduse acasă în sicrie 20 de persoane din regiunea Cernăuți, care și-au găsit sfârșitul în zona operațiunilor antiteroriste.

Totuși, citind scrisoarea primită de la corespondenta noastră voluntară, Domnica Mihalescu-Luchianiuc din Ostrița Herței, am rămas cu o tulburătoare nedumerire. Mi se pare nefiresc că despre tânărul român din Carapciu, care a fost omorât pe frontul din Lugansk am aflat doar din cele scrise de dumneaei. Îmi pare rău că dna Domnica nu ne-a lăsat un număr de telefon ca s-o putem contacta să aflăm mai multe detalii despre acest tânăr, că nu ne-a trimis și o fotografie. Măcar astfel să-i cinstim memoria, s-o consolăm pe mama îndurerată. Publicăm în continuare scrisoarea, așteptând de la corespondenta noastră, după ce i se va mai potoli durerea, noi date despre viața atât de scurtă a băiatului Costică din Carapciu.

Maria TOACĂ / Zorile Bucovinei

LACRIMILE MAMEI OLGUȚA

Ca un puhoi, curg zile negre pentru toate rudele Olguței Luchianiuc a lui Ilie al lui Gheorghe de sub pădurea Carapciului pe Siret. Doar cu câteva zile în urmă l-am petrecut pe ultimul drum pe Costică, scumpul nostru băiat, căzut pe câmpul de luptă în Lugansk. Bujorul de flăcău, Costică al nostru, a fost adus acasă ca o umbră palidă, ca o steblă de busuioc uscat la icoane.

Plâng părinții și surioara, se îneacă în lacrimi bunica Mărioara, care l-a crescut și l-a legănat când era mititel, așteptând acum de la el mângâiere. Îl jelesc rudele îndoliate, îl deplânge întreg satul, regretând amarnic după copilul căzut pe front doar la 21 de ani neîmpliniți, acum în timp de pace, când alți tineri de seama lui umblă pe la discoteci, se distrează după cum li-i vârsta.

Cine și-ar fi închipuit cu câțiva ani în urmă că vom trece printr-un astfel de coșmar. Cine ar fi crezut că rușii – vecinii de la Răsărit, care sunt creștini ortodocși ca și ucrainenii și aproape de același sânge, din aceeași tulpină slavă, vor porni război împotriva „fratelui mai mic”. Doar atât amar de vreme, la lecțiile de istorie (și nu numai la ele) ni s-a bătut bumbac în cap că rusul este „fratele nostru mai mare”. Ei, acești „frați”, nu sunt nici musulmani, nici „hitleriști”. Totuși, după cum vedem, Putin cu „hunta” sa nu sunt umblați pe la biserică, aflându-se departe de cele sfinte și de icoane. Trăim zile de groază. Nu numai familia mea și altele atinse de aripa neagră a morții, ci întreaga țară. Clopotele bisericilor sună a jale. Pentru cine bat ele? Oare numai pentru durerile noastre, ale locuitorilor Ucrainei?

Tare aș vrea să cred că Bunul Dumnezeu va opri odată și odată demența lui Putin și pe cei care îi cântă în strună, sau se lasă amăgiți de ambițiile, de orgoliile acestui tiran, că separatiștii, teroriștii, ori cum li se mai spune lor, vor fi învinși. Dar pentru totdeauna va rămâne această pagină sângeroasă în istorie și în memoria generațiilor viitoare.

Această durere nu se va stinge nicicând, fiind transmisă din tată în fiu, așa cum păstrăm noi, românii, în memorie tragicul trecut din perioadă sovietică. Neamul nostru a suferit mai mult decât altele etnii conlocuitoare din Bucovina de pe urma „eliberării” aduse de „fratele rus”. Nu voi merge departe, referindu-mă doar la familia mea. Sora mea Floarea, din Carapciu pe Siret, împreună cu logodnicul ei Gheorghică al lui Ion Julă, au fost arși de vii la fabrica de spirt și cicoare din sat, în 1940, când au intrat sovieticii să ne fericească cu steaua lor. Fratele Nicolae a fost adus acasă în raclă de zinc din Kuibîșev, fratele Ionică a degerat la Piciora, fiul surorii Anițuca a căzut pe Maidan, lanțul nenorocirilor ajungând și la nepotul Costică, secerat de gloanțe la Lugansk. Depănând aceste tragedii adunate în destinul nostru românesc, îl bocesc pe ultimul sacrificat, rugându-mă la Dumnezeu ca al nostru Costică să fie, într-adevăr, ultima jertfă:

Doamne, îndură-te de noi,

Ne mor copiii în război!!!

Bocim în poartă, pe cărare,

Nu putem de supărare.

Cât rău rusul ne-a adus,

Doamne, auză-ne de Sus!

Ca un trăsnet din senin,

Putin cu al său venin,

Cât sânge-i trebuie să bea

Din români și casa mea?!

Va simți antihristul vreodată

Cum e să-ți duci fiul la groapă,

O mireasă îndoliată,

O mamă nemângâiată…

Voinicei cu capul gol,

De-așa nuntă nu ni-i dor,

Din casă să faci pârjol…

Cobori, Doamne, pe pământ

Să vezi mamele cum plâng.

Plâng copiii fără tată,

Mireasa nemăritată.

Nu cerem, Doamne, aur, bani,

Ci oprește-i pe dușmani,

Dă-le minte, înțelepciune,

Îngenunchem în rugăciune,

Câți copii trebuie să moară

S-alungăm ciuma din țară,

Du-te, Putin, înapoi

Nu bea sângele din noi!

Domnica MIHALESCU-LUCHIANIUC, s. Ostrița, raionul Herța

Sursa imaginii –  Românii din Herța se revoltă împotriva măsurilor de mobilizare de la Kiev

,

Românii din Herța de două zile își spun durerile și nemulțumirile în stradă

Actualizare – 27 iulie

De două zile românii din ținutul Herța își spun durerile și nemulțumirile printre lacrimile care sunt vărsate de mamele, soțiile și fiicele tinerilor care au fost chemați la comisariatele militare din raioanele regiunii Cernăuți pentru a fi mobilizați în Estul Ucrainei, unde de mai multă vreme se dau lupte grele pentru apărarea integrității teritoriale a statului ucrainean.

Nemulțumirea a trezit neliniște în momentul în care zeci și sute de locuitori ai regiunilor Donețc și Lugansc au părăsit locul de conflict, stabilindu-se cu traiul în regiunile de vest ale Ucrainei și obținând statut de refugiat. Aceștia din păcate “se fac tot mai comozi la noi acasă, spun protestatarii și refuză astăzi să  se mai întoarcă la casele lor și să lupte alături de tinerii din toată țară pentru eliberarea de separatiștii proruși a regiunilor lor, pe când tinerii din regiunea Cernăuți, români și ucraineni sunt mobilizați și trimiși “la război”, câte o sută și chiar mai mulți din fiecare localitate.

“Cine și cu cine luptă în Estul Ucrainei?”, se întreabă românii din ținutul Herța. Exemplul lor l-au urmat și locuitorii din celelalte sate românești ale regiunii Cernăuți, care au ieșit în stradă și au intrerupt circulația pe drumurile principale din nordul Bucovinei. Astăzi, centrul regional Cernăuți este “paralizat”, fiind izolat de raioanele Herța, Hliboca și Noua-Suliță. Drumurile spre satele românești ale regiunii sunt închise, acces având doar ambulanțele și pompierii, în caz de necesitate.

Locuitorii din cele trei raioane ale regiunii Cernăuți au blocat de două zile și circulația pe drumul E86, care duce spre România, Republica Moldova și capitala Ucrainei. Întâlnirile care le-au avut protestatarii cu autoritățile locale, reprezentanții și conducerea comisariatelor regional și raionale, în cele două zile de când neliniștea în rândul populației pașnice din regiunea Cernăuți se face tot mai simțită,  n-au dus la o înțelegere comună, ceea ce îi determină pe oameni să rămână în stradă și să aștepte un răspuns oficial din partea Președintelui Ucrainei Petro Poroșenko. “Vom sta atâta timp în stradă până când vom fi auziți și înțeleși corect!”, ne-a spus doamna Marina Gociu din satul Godinești, raionul Herța, o mamă cu ochii înlăcrimați care își așteaptă de patru luni feciorul să se întoarcă acasă de la război. “Numai așa suntem în siguranță că tinerii noștri nu vor fi mobilizați și duși la război”, a continuat  gândul doamna Bilea din comuna Pasat, regiunea Cernăuți.

Vă propunem să ascultați vocea poporului, opiniile oamenilor din ținutul Herța, care sunt nemulțumirile lor și ce i-a determinat pe ei să iasă în stradă? La secțiunea FOTO (partea inferioară a paginii) găsiți imagini surprinse de reporterul BucPress în timpul protestelor care au loc în localitățile din ținutul Herța, regiunea Cernăuți.(Bucpress)

Înregistrare audio 27 iulie

Video:

24 iulie

Dangătul clopotului din sfintele lăcașe care a răsunat în această dimineață în unele localități românești din raionul Herța, a fost ca un semn de deșteptare și de îndemn de a se împotrivi chemărilor de a trimite feciorii satelor Bucovinei să moară în regiunile Donețk și Lugansk.

În fiecare localitate din acest ținut oamenii au ieșit în stradă. Au început locuitorii comunei Horbova, urmați de cei din satele Banceni, Godinești, Buda-Mică, Buda-Mare, Pasat, Mogoșești, Mihoreni, Țureni și alte localități. Oamenii vor să trăiască în liniște și pace.

[quote_right]  „Aici vom sta zi și noapte, în mijlocul drumului și nu vom permite nimănui să ne ia copiii de acasă și să-i ducă la război” – doamna Gherman din satul Horbova. [/quote_right] Nu vor ca feciorii lor, să fie duși la război, iar tinerii din Estul Ucrainei să fie considerați ca refugiați, odihnindu-se în regiunea Cernăuți, și-n alte zone din vestul țării… „Este un neadevăr, de ce tinerii români trebuie să moară în Donbas, pe când bărbați tineri din est se odihnesc în ținutul nostru, fiind refugiați”, scandau locuitorii Ținutului Herța.

Șeful Administrației Raionale de Stat Herța, domnul Viorel Iastremschi a declarat că speră în găsirea unei soluții pașnice, fără mobilizare obligatorie. Speranțele și promisiunile conducerii raionale, dar mai ales a comisarilor militari, nu au fost suficiente pentru calmarea situației.

„Aici vom sta zi și noapte, în mijlocul drumului și nu vom permite nimănui să ne ia copiii de acasă și să-i ducă la război”, spunea doamna Gherman din satul Horbova.

BucPress

Înregistrare audio de la protest.(apasă play)

Din durerile vechi ale Herțenilor…

Românii din Ținutul Herța în anul 2012 își cereau drepturile într-o scrisoarea deschisă adresată opiniei publice și mass media din România.

Iată textului integral al scrisorii:

Românii herțieni de pretutindeni, atât din spațiul actual al acestui teritoriu, aparținând vechii Moldove, cât și toți cei care au fost nevoiți sp-și părăsească locurile natale, din motive entice (refugiu), deportări și domicilii forțate, ca urmare a cotropirii staliniste, își pun întrebarea absolut legitimă: Până când vor fi românii herțeni-ucrainieni?

De ce suportă herțienii ocupația străină, începând din 29.06.1940 și până în prezent, cu excepția perioadei 07.1941-03.1944, o administrație străină (sovieto-ucrainiană), știut fiind că teritoriul Heței a fost trup și suflet al statului feudal moldovean, de când a luat ființă și până la ocuparea acestuia prin forța (rapt), fără nici un drept sau motive de orice natură.

Apartenența ținutului Herța de statul moldovean este dovedită prin documente și săpături arheologice chiar de la începutul milenului II, ea fiind atestată documentar în anul 1400 (satul Molnița), de către înțeleptul domnitor al Moldovei, Alexandru Cel Bun. În tot acest lung interval istoric, în spațiul ținutul Herța au locuit și au trăit pașni, neîntrerupt numai români, sub administrație moldovenească, fără emigranți de altă etnie, astfel că în anul 1940, la supliciul Stalinist asupra Herței, procentul de populație românească era de 98% (în prezent fiind de 95%), dintre cei aproape 40.000 de locuitori ai Herței.

În virtutea dreptului la restabilirea adevărului istoric, noi, herțienii de pretutindeni, apelăm la opinia publică, la societatea civilă și mass-media, la toți cei care au sentimente patriotice, cu dragoste pentru toți românii, și din afara graniței, inclusive și din ținutul Herța – care atâtea secole au vorbit numai graiul românesc, să-și spună părerea privind dreptul reîntregirii (rectificare de graniță), al ținutul Herța, la trupul României.

De aceea, pentru cei care ar considera acest demers, al nostru, al romanilor herțieni, ca o așa zisă revendicare teritorială, noi o considerăm ca o abandonare a unei comunități de români, deoarece, în legislația europeană și internațională se stipulează clar că orice comunitate bine constituită etnic și istoric, într-un teritoriu, are dreptul să-și hotărască singură soarta viețuirii în teritoriul stabilit, și sub ce administrație etnică și istorică se constituie.

Din aceste motive: trecutul istoric numai românesc, limba vorbită numai românească, religia creștină ortodoxă, obiceiuri și cultura strămoșească, care se păstrează și azi, și mai ales c ținutul Herța a fost rupt prin forță șii abuzz din trupul țării, credem că demesurile noastre, ale herțienilor către organele statale românești, și către opinia publică sunt absolut îndreptățite și legale.

O eventuală trimitere la afirmația că „nu dorim revendicări teritoriale” făcută de unii politicieni români, ar însemna o asociere cu nedreptatea istorică teritorială, acceptarea tacită a unui abuzz asupra integrității teritoriale, prin folosirea forței de către un stat puternic asupra unui stat copleșitor mai mic; înseamnă nerestabilirea unui adevăr din istoria țării noastre și o nepăsare despre soarta românilor, care, fără voia lor, se află înafara granițelor României.

Este necesar să declarăm că, în privința oricărei trimiteri a problemei ținutului Herța la unele hotărâri ale unor foruri internaționale (Paris, Helsinki) de nemodificare a granițelor, noi herțienii, nu vom fi de accord, atâta timp cât pe teritoriul Europei s-au făcut multe modificări de granițe, posterior acelor hotărâri, ca de exemplu: eliberarea Țărilor Baltice și a altor state din Imperiul Sovietic, (Ucraina, Moldova, Georgia, Kazahstan, etc.) destrămarea Iugoslaviei, Cehoslovaciei, apariția noului stat Kosovo, unirea celor 2 state germane, etc. numai România nu se poate încadra în spațiul istoric de 2.000 de ani.

Ca urmare, noi herțienii, considerăm că este necesar să se organizeze sub auspiciile Academiei Române, o dezbatere istorică și juridică, cu participare internațională (Italia, Egipt, Franța, Spania, Grecia, Rusia, Ucraina) sub patronajul Senatului și al Președinției, prin care să se arate încă odată – prin documente drepturile istorice și entice ale românilor în spațiul carpato-ponto-danubian. De asemeni, să se cunoască și mai mult cum a fost pârjolit acest spațiu de popoare și etnii venetice și asupritoare.

Referitor la organele statale ale României, noi herțienii, ne-am adresat prin memorii, în repetate rânduri, și am primit răspunsuri ambigui sau de neputință. Sperăm, măcar acum, când nu mai este mult timp până la încheierea unui tratat cu Ucraina, ca populația ținutului Herța să revină și să conviețuiască alături de toți românii țării noastre.

MAMA ȚINUTULUI HERȚA ESTE NUMAI ROMÂNIA.

Scrisoarea este semnată de Președintele și vicepreședintele Societății Culturale „Ținutul Herța” Asimionese Petru și respectiv Mircea Budacu.

DTh

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press