ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "români din Ucraina"

români din Ucraina

,

Trăiesc în secolul XXI și nu înțeleg frica de asimilare pe care o au națiunile mici în fața celor mai mari și, cu atât mai mult, cei mulți în fața celor mai puțini. Toată chestiunea constă, de fapt, în calitate, mai degrabă decât în cantitate, cu atât mai mult într-o eră tehnologizată.

Trăim într-o perioadă în care o persoană poate “asimila” alte miliarde de persoane, iar drept exemplu avem fenomenul Facebook, McDonald, Apple și altele. Poate că trebuie să ne găsim “culoarea”, individualitatea…

Nu trebuie să te izolezi, să stai în afară și nici să construiești în jurul tău “ziduri chinezști” sau “cortine de fier”. Dimpotrivă, este timpul să faci un pas spre unitate și înțelegere. Autentifică-te în familia generală a națiunilor lumii și contribuie la dezvoltarea comunității globale. Astăzi, acest “zid” este chiar în inima Europei: problemele legate de emigranții care trăiesc în această regiune, la treia sau a patra generație, devin tot mai multe, iar soluția nici măcar nu se preconizează să apară.

Cele mai strălucite minți ale omenirii trebuie să se gândească azi la aceste aspecte, astfel încât mâine să putem lăsa copiilor și nepoților noștri o lume cel puțin similară celei pe care am preluat-o noi de la părinții noștri.

Ei bine, dacă încă ne temem de asimilare, este timpul să renunțăm la inactivitatea pesimistă și să trecem la treabă!

Fiți siguri că, atâta timp cât vom da lumii personalități precum Pușkin, Mozart, Einstein sau Gandhi, nu vom fi amenințați de asimilare. Muhammad Ali Suleimanov, blogger tătar din Crimeea.

Publicat de romaniabreakingnews.ro/TOCpress: Cum să luptăm împotriva asimilării

,

Șeful Administrației Regionale de Stat Transcarpatia, Ghennadi Moskal (foto), susține că regiunea pe care o conduce a fost complet desovietizată și decomunizată, autoritățile punând astfel în aplicare noile legi privind desovietizarea Ucrainei și condamnarea comunismului și a nazismului și interzicerea propagandei și a simbolurilor celor două regimuri – transmite agenția Rador prin TOCpress citat de romaniabreakingnews.ro

„Transcarpatia, în cele din urmă, a fost decomunizată. Toate statuile lui Lenin, Dzerjinsk sau Kirov au fost aruncate la coșul de gunoi al istoriei” – a scris guvernatorul pe Facebook, subliniind că acest proces nu a însemnat doar redenumirea unor străzi sovietice în onoarea lui John Lennon sau Andy Warhol, ci desovietizarea completă a regiunii.

„Transcarpatia a devenit singura regiune din Ucraina unde străzile desovietizate au fost redenumite în memoria tuturor eroilor care au murit în Donbas” – a adăugat guvernatorul regiunii.

TOCpress informează că, anterior, guvernatorul regiunii Transcarpatia a dispus ca străzile cu denumiri sovietice din mai multe localități aflate în cadrul regiunii să fie redenumite, aplicând astfel noile legi privind desovietizarea Ucrainei. În urma unui decret al guvernatorului, în localitatea românească Biserica Albă, de exemplu, următoarele străzi au fost redenumite astfel:

Strada Lenin – Strada Maramureș
Strada Kolhozna – Strada George Coșbuc
Strada Komsomolului – Strada Nichita Stănescu
Strada Kotovsk – Strada George Enescu
Strada Lazo – Strada Volodimir Ivasiuk (născut la Cozmeni, în regiunea Cernăuți, Volodimir Ivasiuk a fost un poet, compozitor și cântăreț ucrainean, considerat unul dintre fondatorii muzicii pop din Ucraina).

Redacția România Breaking News – amintește că în regiunea Transcarpatia, parte a Maramureșului Istoric trăiește o importantă comunitate de români.

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

Românii volohi din Poroșkovo

Românii volohi din Poroșkovo

Românii volohi din Poroșkovo, localitate din Carpații Păduroși ai Ucrainei (regiunea Transcarpatia), au fost vizitați, recent, de un grup de oameni cu suflet mare, din stânga și din dreapta Tisei, precum și din regiunea Cernăuți.

În ajunul sărbătorilor pascale, pentru comunitatea uitată de români volohi din Poroșkovo a fost organizată o acțiune caritabilă, sub egida Fundației Umanitare „Rozalina” din Sighetu Marmației (președinte Mariana Șuștic), în parteneriat cu Asociația „Pro Bambini” Oradea, Asociația „Rotaract” Sighet (președinte Diana Apopi) și Uniunea Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, condusă de Ion Botoș, ajutat de soția Elena, Școala Medie din Apșa de Mijloc, condusă de directoarea Elena Șovac și profesoara Anuța Dan, președinta Euroclubului din localitate.

Cu acest prilej, comunitatea a fost vizitată, pentru prima dată, de către Consulul General al României la Cernăuți, Eleonora Moldovan, și guvernatorul regiunii Transcarpatia, Ghenadi Moskal, însoțiți de consulul român Aurelian Rugină și de primarul comunei Mahala din regiunea Cernăuți, Elena Nandriș.

Despre această acțiune caritabilă și despre situația dramatică prin care trec românii volohi din Poroșkovo citiți într-un reportaj extraordinar realizat de jurnalista cernăuțeană Felicia Nichita-Toma pentru publicația „Zorile Bucovinei”
Publicat de romaniabreakingnews.ro/TOCpress: Volohii din Poroșkovo, vizitați de consulul general al României la Cernăuți și guvernatorul regiunii Transcarpatia

,

Ucraina și România vor semna, pe data de 6 mai 2016, un acord privind gratuitatea vizelor pe termen lung pentru cetățenii ucraineni – informează publicația Molodiy Bukovineț, menționând că o declarație în acest sens a fost făcută, joi, la București, de către președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, la o conferință de presă comună cu omologul său român, Klaus Iohannis.

“Am lăsat ceva de semnat miniștrilor noștri de externe, când se vor întâlni, la 6 mai, la deschiderea consulatului României din Solotvino/Slatina. Sperăm că atunci va fi semnat acordul privind gratuitatea vizelor pe termen lung pentru cetățenii ucraineni și salut acest lucru” – a menționat Poroșenko.

În cadrul vizitei președintelui Poroșenko la București, Ucraina și România au mai semnat un acord privind patrularea comună a frontierelor de stat, ce va permite ambelor părți să lupte mai eficient cu corupția, contrabanda și migrația ilegală, precum și un acord de colaborare în domeniul transporturilor militare, ce va permite dezvoltarea colaborării între ministerele apărării ale celor state.

Publicat de romaniabreakingnews.ro /TOCpress: Acordul dintre Ucraina și România privind gratuitatea vizelor pentru ucraineni va fi semnat la 6 mai

,

Experți din Ucraina și din România s-au întâlnit la București, în cadrul unei conferințe intitulate ”Romania – Ukraine – A Relationship retrieval?”, organizată de Institutul pentru Politici Mondiale din Kiev, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile și “German Marshall Fund București”.

Mai mulți analiști ucraineni și români s-au reunit, joi, în capitală, pentru a discuta despre modalitățile prin care poate fi îmbunătățită relația dintre România și Ucraina și ce s-ar putea face concret în acest sens. În același timp, președintele ucrainean, Petro Poroșenko, se afla într-o vizită oficială la București.

președinții Iohannis și Poroșenko

Experții ucraineni prezenți la conferință au prezentat în cadrul evenimentului provocările cu care se confruntă Ucraina – de la misiunea foarte dificilă a noului guvern Groisman, care are o majoritate fragilă în Parlament și va trebui să ia măsuri nepopulare, până la înghețarea conflictului din estul Ucrainei și schimbarea survenită în relația Kiev-București.
Publicația online Epoch Times prezintă câteva dintre cele mai importante idei exprimate în cadrul dezbaterii:
Volodimir Fesenko, de la Centrul de studii politice “Penta” din Kiev:
Există mituri și simplificări privind reformele din Ucraina, în media occidentală, potrivit cărora nu s-ar face nimic. Din punctul meu de vedere, țara se schimbă dar mai încet decât ne-am dori.
Reformele s-au desfășurat foarte bolnăvicios, întârziate în al doilea guvern al lui Iațeniuc abia.
Am depășit criza financiar-bancară. Datoria noastră externă este mare. Au fost create noi instituții anti-corupție. S-a creat un DNA al nostru și se analizează experiența românească.
Lupta cu corupția se mișcă foarte încet. Există o rezistență a politicienilor aflați în simbioză cu oligarhii.
Salariul unui funcționar ucrainean este de circa 100 de euro. Un adjunct de ministru are un salariu de 200-250 de euro. Vă dați seama că riscul de corupție este foarte mare. Se discută acum cu structurile europene despre crearea unui fond de rezervă pentru majorarea salariilor, în special în domeniile în care urmează să se desfășoare aceste reforme.
Un sistem judiciar întreg este corupt la noi, iar judecătorii și procurorii nu vor să-și cedeze puterea.
Prima problemă este lipsa voinței politice de a lupta cu corupția, pentru că politicienii se tem să-și piardă puterea și beneficiile. În prezent parlamentarii nu vor alegeri anticipate pentru ca să nu-și piardă mandatul, dar acest guvern nu va rezista prea mult. Vor mai fi crize politice pentru că are un sprijin redus în Parlament și vom mai asista la crize în interiorul coaliției.
Premierul Arseni Iațeniuk trebuia să ia niște măsuri nepopulare, precum creșterea prețului la energie, la presiunea FMI. Societatea din Ucraina este foarte rezistentă, conservatoare și paternalistă. Pensionarii se opun reformării pensiilor, iar populația nu-și dorește privatizări.
Nu a existat un conflict între Poroșenko și Iațeniuk comparabil cu cel dintre Iușcenko și Timoșenko.
În Ucraina nivelul de încredere în instituții este scăzut. Președintelui după un an i s-a înjumătățit încrederea, iar așteptările mari s-au transformat repede în dezamăgire.
Ne așteptăm în toamnă la mici explozii pentru că urmează creșteri de cheltuieli pentru populație. Noul guvern Groisman va trebui să găsească un echilibru între populație și cerințele FMI. Cred că acesta va fi mai flexibil în politicile sociale decât guvernul Iațeniuc.
Noua coaliție are o majoritate fragilă în Parlament, deoarece are susținerea formală a unor grupuri și deputați independenți, dar asta nu dă stabilitate. La începutul anului 2014 când s-a creat această coaliție parlamentară, erau 5 fracțiuni, peste 300 de deputați, majoritate constituțională, dar pentru proiectele guvernamentale votau mult mai puțini deputați. Apoi unele partide au ieșit din coaliție, dar mai votau punctual pentru unele proiecte chiar dacă nu mai erau în coaliție. Vom avea o majoritate situațională.
Trebuie să păstrăm vectorul european și să accelerăm ritmul reformelor.
În Donbass, nu vor fi acțiuni militare masive până în toamnă când acestea se vor intensifica pe fondul alegerilor pentru Duma de Stat din Rusia, deoarece conflictul va fi folosit în scopuri electorale. Înghețarea conflictului din estul Ucrainei este răul mai mic, față de un război sau federalizare. Rusia vrea de facto o federalizare. Ucraina vrea ca Donbassul să redevină ucrainean, dar să nu fie autonom. Mai mult, o parte a politicienilor și a populației, cam o treime, sunt contra unui statut special al Donbasului. Vreo 20% consideră că mai bine să se despartă Donbasul de Ucraina, pentru că altfel problema și influența rusă se va extinde până la Kiev.
Continuarea materialului poate fi citită pe Epoch Times

Publicat de romaniabreakingnews.ro /TOCpress: Cum poate fi îmbunătățită relația România-Ucraina

,

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD ) va aloca Cernăuțiului aproape 10.000.000 de euro pentru dezvoltarea unei rețele de vehicule electrice – anunță portalul Molodiy Bukovineț.

„BERD, în cadrul programului de dezvoltare a transportului electric din Ucraina, a decis, la 15 aprilie, să aloce Cernăuțiului 8.000.000 de euro pentru achiziționarea de troleibuze noi, precum și un grant nerambursabil de 1,5 milioane de euro pentru achiziționarea de autobuze electrice” – a anunțat primarul Cernăuțiului, Oleksi Kaspruk.

„Deocamdată, nu există o notificare oficială, ci este vorba doar despre o decizie. Acum vom face tot posibilul pentru ca această investiție să ajungă în oraș. Dar totul va depinde de deputați” – a adăugat Kaspruk.

Video: Cum era Cernăuțiul în perioada interbelică, transportul public… 

Publicat de romaniabreakingnews.ro / TOCpress: Cernăuțiul va primi circa 10 milioane de euro pentru dezvoltarea transportului public

,

Sergiu Dan, președintele Asociației Convergențe Europene, explică în partea a doua a interviului acordat Epoch Times ce urmărește proiectul ”Acces la educație”, destinat școlilor de limba română din Ucraina și care este situația mass-media de limba română în Cernăuți, Transcarpatia și Odesa.

Asociațiile Convergențe Europene (ACE) și Eurocentrica doresc să colecteze cărți și calculatoare pentru școlile românești sau cu predare în limba română din Ucraina. În primă etapă, vrem să strângem calculatoare și 1.000 de cărți pentru școala românească din satul Frumușica Veche din raionul Sărata, regiunea Odesa, una dintre puținele școli cu predare în limba română, a arătat Sergiu Dan. În interviul acordat Epoch Times, el a schițat și câteva recomandări pentru statul român în vederea îmbunătățirii situației.

Epoch Times: În contextul resetării relației dintre România și Ucraina, după Maidan, anexarea Crimeei și destabilizarea Donbass-ului, cum se explică faptul că Kievul continuă deschiderea claselor cu predare în limba ucraineană în școlile din satele în care populația vorbitoare de limba română este predominantă?

jurnalist Sergiu Dan

jurnalist Sergiu Dan

Sergiu Dan: „Depinde cum și ce situație analizăm și prezint iar exemplul regiunii Transcarpatia, unde oamenii, dacă nu au dorit să aibă clase ucrainene în școli, au fost ascultați și nu li s-au deschis astfel de clase. Pe de altă parte, există situații în care părinții din localitățile românești își duc copiii la școală în satul vecin, pentru că acolo se predă în ucraineană și consideră că acest lucru va fi în beneficiul copiilor atunci când aceștia vor dori să-și continue studiile în Ucraina. Kievul nu are decât să salute o astfel de decizie a părinților și le asigură inclusiv transportul dintr-o localitate în alta. Cred că Bucureștiul ar proceda la fel.”

Care este situația mass-media în limba română în cele trei regiuni? Au comunitățile românești acces la surse de informare în limba română?

Sergiu Dan: „Avem presă românească în regiunea Cernăuți, unde câteva ziare de limbă română ajung în casele comunității. Mai sunt și câteva site-uri de știri și radio online, însă, din motive financiare, acestea, împreună cu ziarele, nu pot satisface în totalitate nevoia cititorilor de a se informa în limba maternă despre absolut tot ce se întâmplă în Ucraina și în afara țării. Doar câteva dintre aceste surse media sunt finanțate de către stat, iar salariile sunt foarte mici și tinerii cunoscători de limba română nu sunt atrași de astfel de locuri de muncă. Sunt și unele proiecte media co-finanțate de către instituții guvernamentale din România, însă sumele care ajung acolo sunt destul de mici și, așa cum ne-a obișnuit, Bucureștiul nu prevede și o continuitate a proiectelor. Se alocă fonduri pentru câteva luni, după care e posibil să nu mai dea un leu, iar publicația riscă să dispară.”

În regiunea Odesa apare un singur ziar pe care îl poate citi comunitatea românească, însă despre acesta se precizează oficial că este un ziar de limbă “moldovenească”. Finanțată de stat, această publicație este coordonată de către moldovenistul Anatol Fetescu, dușmanul numărul unu al românilor din regiune.

La Odesa mai avem o publicație, „Sud-Vest”, însă este editată în România și apare destul de rar.

În regiunea Transcarpatia, de asemenea, avem un singur ziar, Apșa, și este editat de către asociația cu același nume, din fonduri private. Aceste ziare apar destul de rar, unele lunar, iar altele o dată la două luni, spre deosebire de Cernăuți, unde avem măcar săptămânale. Continuarea interviului poate fi citită AICI (The Epoch Times România)

Publicat de romaniabreakingnews.ro – TOCpress: Ce poate face statul român pentru ca românii din Ucraina să-și mențină identitatea (interviu)

,

Conferinta_internatioanala_Afeaceri_ro_Cernauti

Institutul pentru Democratie si Dezvoltare din Cernăuți, împreună cu Asociația pentru Promovarea Economiei Cunoașterii Iași (APEC) și compania Arhipelago, organizează, în perioada 20-21 aprilie 2016, a doua ediție a Conferinței Internaționale Afaceri.ro la Cernăuți informează romaniabreakingnews.ro conform TOCpress.info

Potrivit organizatorilor, evenimentul, care va aduna oameni de afaceri din regiunea de Nord-Est a României și din Cernăuți, are drept scop principal sprijinirea si încurajarea parteneriatelor economice și de afaceri între regiunile de frontieră.

Reprezentanții mediului public și privat, ai instituțiilor de învățământ superior și ai asociațiilor româno-ucrainene își vor da întâlnire la Cernăuți pentru a pune în valoare importanța colaborărilor între România și Ucraina.

“Acest eveniment reprezintă o șansă unică pentru oamenii de afaceri din Ucraina sa întâlnească delegația românească, să facă schimb de idei, viziune și strategii și să dezvolte noi parteneriate cu beneficii importante pentru ambele regiuni implicate. Anul trecut, la prima ediție a acestei conferințe, au participat 40 de companii românești care au interacționat cu firmele ucrainene prezente, facilitând astfel dezvoltarea de parteneriate, creșterea economică și apariția de afaceri noi” – George Bodnăraș, director al Institutului pentru Democrație și Dezvoltare.

Conferința va fi structurată în 2 părți:

Dezbatere privind cooperarea economică transfrontalieră;
Sesiune de business matching între participanții ucraineni și cei români;

Interacțiunile dintre companiile românești și cele ucrainene vor continua atât la cina organizată în seara de 20 aprilie, unde delegații vor putea să discute într-un cadru informal, cât și în cadrul intâlnirilor din data de 21 aprilie.

Detalii privind agenda Conferinței Internaționale Cernăuți 2016 pot fi consultate pe pagina oficială a evenimentului.
Intrarea la conferință este gratuită, iar participarea se face completând formularul de înscriere disponibil la următorul link:

Registration – Afaceri.ro Chernivtsi 2016 International ConferenceMention: Your request will be evaluated and you will be notified if you were selected.

https://goo.gl/c1jBbK

Evenimentul Afaceri.ro Cernăuți este organizat cu sprijinul următorilor parteneri: Clubul Antreprenorilor din Bucovina, Fundația de binefacere ″Resurse și inițiative sociale″, Horizont Business Hub, Saga Software, JCI Cernăuți, Gemini Cad Systems, Travis Corporate&Events, Mentor Training, Promos Collection, Exonia, Autonom, Parcul Științific și Tehnologic Tehnopolis, Enterprise Europe Network, Camera de Comerț și Industrie Iași, Camera de Comerț si Industrie Suceava, Iconic Cluster, Invest in Iasi, Fabricat în Iași, Meteo.ro, Ziarul de Iași, Iași Fun, Ziarul Evenimentul, Finantare.ro, ManagementulProiectelor.ro, PlanDeAfacere.ro, Intreprinzatori.ro.

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

În perioada 16-22 aprilie 2016, în regiunea Odesa va avea loc cea de-a V-a ediție a Caravanei teatrului și folclorului românesc la românii din Sudul Basarabiei (Regiunea Odesa, Ucraina), proiect derulat de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Asociația Național-Culturală a Românilor din regiunea Odesa „Basarabia”. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul ICR, trupa Teatrului „Bogdan Petriceicu-Hașdeu” din Cahul (Republica Moldova) va susține șase reprezentații cu spectacolul de teatru „Suflet pentru o păpușă”, autor Andrian Graur, scenografia și regia: Anatol Răcilă informează TOCpress citat de romaniabreakingnews.ro

Caravana culturală va ajunge acum în alte șase localități, printre care și unele care nu au fost incluse în turneele teatrale din anii anteriori: Raionul Ismail – Babele/Mareșal Averescu/ Oziornoe; Erdek-Burnu/Utkonosovka; Raionul Chilia – Dumitrești/Dmitrovka; Raionul Tatarbunar – Borisăuca/Borisovka; Raionul Sărata – Satu Nou/Novosiolovka; Raionul Reni – Cartal/Orlovka.
Conform tradiției, caravana din acest an va cuprinde și spectacole de muzică și dans popular românesc susținute de Ansamblul „Dor Basarabean” din Erdek-Burnu (Utkonosovka) – raionul Ismail, unicul ansamblu promotor al valorilor autohtone ale culturii tradiționale românești din Basarabia Istorică și care poartă la brâu tricolorul românesc.

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

Pe data de 9 aprilie 2016, la ora 10:00, la sediul Facultății de Drept a Universității Naționale “Iuri Fedkovici” din Cernăuți, va avea loc Seminarul Studențesc Anticorupție, organizat de Biroul Studențesc, cu sprijinul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), USETI, Consiliile Americane pentru Educație Internațională și Consiliul Elevilor din Bucovina – transmite Vid i Do.

La eveniment sunt invitați să ia parte studenții activiști și membrii organizațiilor studențești interesați de problematica combaterii corupției în instituțiile de învățământ superior, participanții putând afla mai multe despre instrumentele folosite în lupta împotriva corupției, exemple de campanii studențești anticorupție de succes, cele mai frecvente cazuri de corupție și, de asemenea, vor avea ocazia să ia parte la înființarea filialei din Cernăuți a Biroului Studențesc Anticorupție.

Publicat de romaniabreakingnews.ro/TOCpress: Seminar studențesc anticorupție, la Cernăuți

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press