ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "români din diaspora"

români din diaspora

,

Congresul_romanilor_de_pretutindeni_2016

Se înmulțesc ecourile negative la adresa așa zisului  Congres al Românilor de Pretutindeni care s-a desfașurat în perioada 24 -25 iunie 2016. Congresul a fost organizat în urma unei deciziii luate în cadrul ședintei comune a Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Camera Deputaților și a Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senat. Majoritatea nemulțumirilor pleacă de la totala lipsă de respect față de principiile democratice și ale reprezentativității care au fost ocolite cu dibăcie de interesele oculte care au stat în spatele organizării acestui Congres. Este suficient doar să menționam că pentru R. Moldova și Ucraina  au existat doar doi reprezentanți selectați, nu punem în discuție cine și cum ci însăși numărul acestora, care și așa spune foarte mult despre seriozitatea scopului din spatele a ceea ce se dorea acest așa zis Congres.

Comunicat – ASOCIAȚIA CULTURALĂ PRO BASARABIA ȘI BUCOVINA

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ ÎNALȚILOR OFICIALI INVITAȚI LA CONGRESUL ROMANILOR DE PRETUTINDENI (2016)

27 iunie 2016 / București

Marian Clenciu – Președintele Consiliului Național al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina

Încrâncenarea cu care parlamentarii organizatori ai Congresului Românilor de Pretutindeni au forțat desfășurarea acestuia fără a asigura o reprezentare echitabilă denotă lipsa de respect și preocupare față de interesul național , față de cetățenii României,față de români , o bătaie de joc față de contribuabil și lege.

Acest Congres in programul căruia Excelențele Voastre au fost anunțate pentru a-l legitima și gira este o tristă și nedemnă încercare de a impune și instituționaliza asumarea intereselui național de către un grup restrâns de interese și nereprezentativ de persoane.

Au fost anunțați:

– domnul Klaus Iohannis, Președintele României,

– domnul Călin Popescu–Tăriceanu, Președintele Senatului ;

– domnul Florin Iordache, Președintele Camerei Deputaților ;

– domnul Dacian Cioloș, Prim–ministru al Guvernului;

– Preafericitul Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române ;

– domnul Dan Stoenescu – Ministru delegat pentru relația cu românii de pretutindeni

– doamna Sandra Pralong – Consilier de stat – Departamentul pentru Relația cu Românii din Afara
Granițelor

– domnul Victor Opaschi – Secretar de stat – Secretariatul de stat pentru culte

– domnul Radu Boroianu – Președinte – Institutul Cultural Român

– domnul Ionel – Valentin Vlad – Președinte – Academia Română

– domnul Nicolae Brînzea – Director General Adjunct – Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de
pretutindeni

– doamna Cristina Leorenț – Director TVR Internațional

Problemele românilor de oriunde ar fi ei, merita atenția Dumneavoastră și nu poate deveni o întreprindere de partid, a unei coaliții sau al unor persoane care se autoimpun ca fiind mandatați de românii de pretutindeni.

Problema reprezentării românilor de dincolo de Prut și problemele lor nu au nimic comun cu cele ale românilor de pretutindeni din simplul motiv că unii sunt în afara granițelor fără să fi vrut, iar alții au ales să fie în afara granițelor.

Dacă a fost un congres al românilor din afară a fost unul voit cu incălcarea legii pe care organizatorii o invocă. Ecourile din presă pre și post congres sunt edificatoare.

Aceasta este opinia Consiliului Național al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, asociație culturală nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, inscrisă legal în registrul asociațiilor din anul 1990, implicată, cu experiență și rezultate demonstrate în sprijinirea românilor din jurul României.

Din aceste motive vă sugerăm crearea unei structuri, oficiu sau secretariat care să aibă ca obiectiv exclusiv cetățenii care nu au încăput în granițele naționale nu din proprie voință.

Cu deosebită stimă ,

Marian Clenciu

Președinte – CN ACPBB

Consiliul Național al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina

Ecourile în presă față de așa zisul  Congres al Românilor de Pretutindeni

Daniela SOROS /RGN Press despre Congresul Românilor de Pretutindeni  2016:

Am asistat zilele acestea toride de vară la un așa zis Congres al românilor de pretutindeni. De ce continăm să spunem așa zis, deși s-a decretat de către unii mai glumeți, ziua de 25 iunie ca una de memorie istorică a românilor de pretutindeni? Simplu: din cei peste 10 milioane de români trăitori în afara granițelor Țării au fost reprezentați la București aproximativ 20.000, (din cifrele furnizate oficial, sau 12.250 făcând o medie a celor 250 de semnături strânse) prin delegații lor reprezentând (nelegitim!) doar 14 țări. Acesta este motivul pentru care nimeni din conducerea statului român nu a fost prezent.

Funcțiile, singura „agendă a dezbaterilor”

Deși toți delegații, teoretic, veniseră cu o agendă de probleme, agenda întrunirii nu conținea decât alegerea consiliului și a funcțiilor, înaintea statututlui și a atribuțiilor… intergal pe rgnpress.ro

Pagini Românești din Canada despre Congresul Românilor de Pretutindeni  2016

Congresul românilor de pretutindeni, o bătăie de joc

La un moment dat, prin 2007, lui Titus Corlățean (PSD) i-a trecut prin cap că românii din diaspora au nevoie de o lege, de o zi de sărbătoare, de un congres și de un consiliu ca să îi conducă. Cum a ajuns el și politicienii români care au sprijinit legea la concluzia asta, Dumnezeu știe. Legea s-a votat și ignorat. (…) Congresul românilor de pretutindeni, pe repede înainte
Dă bine, în ultima perioada, să te arăți preocupat de diaspora românească. Președinție, BNR, Parlament, doar Victor Pona lipsește din peisaj. Ultima găselniță: Congresul românilor de pretutindeni.

(,,,) Am avut un schimb de emailuri (mai înțepat) cu deputatul Aurelian Mihai, unul dintre responsabilii principali cu organizarea acestui congres. Înainte de a trece mai departe, să precizăm că deputatul românilor din Canada, Mircea Lubanovici, nu ne-a răspuns la email. Asta ca să vă întrebați dacă merită să-l mai votați o dată.

Primul mesaj transmis deputatului român a fost: „Considerați normal cum este organizat acest congres? Nu vi se pare o mare rușine (să nu-i spun nesimțire) să ne anunțați cu o săptămână înainte că trebuie să strângem 500 de semnături?”

Răspunsul său a fost: „Între a respecta legea și a avea opinii personale, consider că trebuie să respect legea. Eu respect legea! Dvs.?”

Au urmat mai multe mesaje în care eu întrebam unde scrie în lege că românii trebuie anunțați cu șapte zile înainte și deputatul Aurelian Mihai îmi răspundea cu tot felul de articole din metodologie, care nu aveau legătură cu subiectul.

Discuția s-a oprit brusc când am întrebat: „și eu vă repet: spuneți-mi articolul de lege sau din metodologie care spune că românii din diaspora trebuie anuntați cu șapte zile înainte. Este o întrebare foarte simplă.”

(…)Un congres ilegal? Metodologia inițială conținea la art. 5.1 următoarea formulare: „Delegații la prima ediție a Congresului pot fi toți cei care fac parte din categoria românilor de pretutindeni în sensul prevăzut de Legea nr. 299/2007, republicată, și care transmit Secretariatului tehnic al Congresului, până la o dată stabilită de comun acord, sub semnătură proprie, următoarea documentație.” … integral pe Ziarul românilor din Canada www.paginiromanesti.ca

Inforoes.com, un ziar românesc online din Spania despre Congresul Românilor de Pretutindeni 2016

Organizații din Spania: „ Congresul Românilor de Pretutindeni, organizat de mântuială. Sunt favorizate anumite persoane”

FEDROM (Federația Asociațiilor de Români din Spania) și FARA (Federația de Asociații de Români din Andalucia) au înaintat luni, 9 mai, o scrisoare deschisă Parlamentului României și Comisiei Românilor de Pretutindeni din cadrul Senatului, prin care semnalează o serie de nereguli privind Congresul Românilor de pretutindeni. (…)  În data de 06/05/2016 Parlamentul României a anunțat convocarea primei reuniuni a Congresului Românilor de Pretutindeni. Dorim să atragem atenția atât domnilor parlamentari cât și a societății civile, în general, asupra acestei convocări. Dorim să avem un Congres al Românilor de Pretutindeni în care să discutăm problemele și dorințelor românilor de pretutindeni, dar nu dorim organizarea acestuia de mântuială și cu clare intenții de favorizare a anumitor persoane. În acest fel  Congresul Românilor de Pretutindeni nu va oglindi realitatea românilor de pretutindeni. Din această convocare  rezultă că termenul de prezentare a candidaților pentru Congresul Românilor de Pretutindeni, este de doar o săptămână, termen insuficient pentru a strânge semnăturile susținătorilor și a putea prezenta candidatura. În același timp, atragem atenția că pe formularul tabelului de susținători se cer date… integral pe inforoes.com

Cotidianul.ro despre Congresul Românilor de Pretutindeni 2016

Așteptat de șapte ani, Congresul românilor de pretutindeni – un fiasco total (…) 

Departe de a fi un congres definitoriu în relația statului român cu diaspora, încă din faza organizatorică au fost semnalate probleme. De transparență și nu numai.Mai mult, toate discuțiile din cele două zile s-au axat nu pe fond, ci pe formă.Adică, delegaților li s-a dat spre rezolvare doar chestiunea șefiei. Cine și în ce funcție să fie ales. Desigur, dintre cei prezenți.

Organizare ”cu cântec”

Despre Congresul Românilor de Pretutindeni s-a vorbit mult de-a lungul timpului, începând cu anul 2007, atunci când Camera Deputaților a adoptat Legea nr. 299. Din păcate, prima ediție a Congresului Românilor de Pretutindeni a avut drept unic scop desemnarea Consiliului Românilor de Pretutindeni, ai cărui membri au putut să fie aleși numai dintre delegații validați în baza unor liste de minimum 250 de susținători unici din statul de reședință. Mai întâi s-au cerut 500 de semnături care să fie adunate în doar câteva zile. Chiar și după ce s-a anunțat reducerea la 250 de semnături, au existat cereri întemeiate de anulare a Congresului. Pentru motivul că ”nu oglindește, în niciun fel, realitatea existentă în diasporă”. A urmat apoi o altă discuție, legată de ... citește integral pe cotidianul.ro

Napocanews.ro despre Congresul Românilor de Pretutindeni 2016

Daniel Țecu, ”una semnează alta vorbește” despre Congresul Românilor de pretutindeni. La vremuri noi fără ”relicve” în Diaspora (…) Este incredibil cum așa-ziși reprezentanți ai Diasporei, una ”semnează și alta vorbesc” în privința Congresului Românilor de pretutindeni, care se va desfășura la București, în zilele de 24 și 25 iunie a.c., organizat sub egida Parlamentului României. E vorba de …citeste integral pe http://www.napocanews.ro/2016/06/daniel-tecu-una-semneaza-alta-vorbeste-despre-congresul-romanilor-de-pretutindeni-la-vremuri-noi-fara-relicve-in-diaspora.html

Tăriceanu: Există români din diaspora care cer anularea Congresului Românilor de Pretutindeni

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, miercuri, că Parlamentul se află în procedurile preliminare de organizare a Congresului Românilor de Pretutindeni. Acesta a ținut să precizeze că există „români din diaspora care cer anularea lui”.

„Suntem în procedurile preliminare de organizare a Congresului Românilor de Pretutindeni.Există o scrisoare semnată de câțiva români din diaspora, care cer anularea congresului. Pe de altă parte, cred că procedurile trebuie să meargă înainte și acest congres să aibă loc așa cum a fost solicitat și cum cred că este normal să se întâmple, să dăm posibilitatea tuturor celor care sunt reprezentanți ai diasporei să vină să-și expună punctele de vedere”, a precizat Călin Popescu Tăriceanu la finalul ședinței Birourilor permanente reunite… integral pe puterea.ro

Un ziar românesc din SUA – Mioritausa.news despre Congresul Românilor de Pretutindeni 2016

Mascarada numita Congresul Romanilor de Pretutindeni (…) Eugen Tomac: Recomand românilor din străinătate să nu participe la mascarada numită Congresul Românilor de Pretutindeni  (…) Deputatul Eugen Tomac, președinte executiv al Partidului Mișcarea Populară, critică dur decizia Parlamentului de a organiza, pe ultima sută de metri, Congresul Românilor de Pretutindeni. Evenimentul urmează să se defășoare în perioada 24-25 iunie la București, pentru desfășurarea acestuia fiind alocați 300.000 de euro. „Parlamentul, în componența sa actuală, nu va mai exista decât doar câteva luni. Prin urmare, acesta nu are legitimitate pentru organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni. Vorbim despre acest Congres de ani de zile și brusc, în plină campanie electorală pentru alegeri locale și cu foarte puțin timp înainte de alegerile parlamentare, se trezește USL-ul să organizeze un simulacru de Congres, nicidecum un eveniment serios și responsabil. Este o risipă de bani… integral pe mioritausa.news/stiri/comunicat

Congresul românilor de pretutindeni – de la ridicol la ilegal

Începând de mercuri 15 iunie, organizatorii Congresului românilor de pretutindeni au intrat cel mai probabil în ilegalitate. Conform metodologiei de organizare a congresului, Secretariatul tehnic avea disponibil până la această dată să facă publice listele depuse de cei 52 de candidați cu susținătorii lor. Secretariatul tehnic al congresului – prognozat să aibă loc la Parlamentul României pe 24 și 25 iunie – nu numai că nu a răspuns solicitărilor scrise făcute pe această temă de mai bine de o săptămâna dar a informat telefonic că aceste liste nici nu vor fi făcute publice. (…) Metodologia de organizare a congresului este însă foarte clară. Definește astfel la Capitolul III – ”Depunerea candidaturilor pentru obținerea mandatelor de delegați” articolul 5, aliniatul 3 că, și aici subliez, ”Lista susținătorilor este act public, sub sancțiunea prevăzută de art. 326 din Codul penal.” În continuare în același aliniat se definește și ceea ce ar trebui să cuprindă lista: ”Lista susținătorilor trebuie să cuprindă… integral pe uzp.org.ro/congresul-romanilor-de-pretutindeni-de-la-ridicol-la-ilegal

Gazeta de Spania despre Congresul românilor de pretutindeni 2016

Se sparge buboiul Congresului Românilor de Pretutindeni. Se cere demisia lui Aurelian Mihai (…)  Nebunia creată de organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni a intrat în sezonul contestațiilor, al cererilor de demisie și al scrisorilor deschise. După ce timp de nouă ani nu au fost în stare să organizeze vreo ediție a acestuia, parlamentarii au pus toată procedura pe repede înainte și au modificat regula jocului. Asta a dus la nenumărate nemulțumiri din partea societății civile din Diaspora.

Federatii de Asociatii Romanesti din Spania, Fedrom si FARA au semnat o scrisoare deschisă prin care își arată nemulțumirea față de organizarea Congresului, prin vocile președinților Miguel Fonda Ștefănescu(FEDROM) și a Gabrielei Stan, președinta Federației de Asociații de Români din Andalucia(Inforoes.com). In același timp, Dr. Tommy Tomescu, Director al Centrului Comunitar Roman din Londra a scris o scrisoare deschisă foarte dură prin care cere demisia deputatului Aurelian Mihai. „Sincer, nu stiu cum ati avut neobrazarea să vă cocoțați într-o funcție din care sa solicitati unor amarati 500 de semanturi in 7 zile, cand dvs. nu ati fost capabil sa convingeti 400 de diasporeni sa se inscrie in Registrul Electoral in mai mult de o luna.Acei oameni v-au votat, muncesc full time, fac activitati neplatite in comunitate sambata si duminica, in timp de dvs.pentru a obtine acele inregistrari sunteti platit din banii nostri, deplasarile v-au fost platite din banii nostri, timpul ar trebui sa vi-l folositi pentru asta si ati fost ajutat de alti parlamentari si ministrii…”  integral pe  gazetadespania.es

ÎNCĂ O BĂTAIE DE JOC:PSEUDO-CONGRES AL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI
Parlamentul a anunțat oficial data de desfășurare și condițiile de participare la Congresul Românilor de Pretutindeni

În lipsă de activități cu adevărat benefice românilor din afara granițelor țării,parlamentarii români s-au hotărât să organizeze primul Congres al Românilor de Pretutindeni, congres care a fost amânat de ani buni din diferite motive. În plin an electoral, Birourile Permanente reunite… citeste integral pe ro.blastingnews.com/politica

Ion URSU vicepreședintele Partidului unionist DREAPTA din Republica Moldova despre Congresul românilor de pretutindeni 2016

„Acest congres este un exemplu elocvent de risipă a banului public, de amatorism și bătaie de joc la adresa comunităților de români din afara Țării, care se luptă în continuare, zi de zi, pentru păstrarea identității naționale românești.

Noi românii avem această problemă și ea este mai veche. Dacă ne gândim atât la reprezentanțele diplomatice cât și la influența României și sprijinul românesc față de comunitățile istorice românești din R. Moldova, Ucraina, Serbia și alte state, observăm de multe ori o inconsecvență a politicii statului român, în primul rând, iar în al doilea rând, de multe ori o necunoaștere a realităților de pe teren și de multe ori, acțiuni care nu prea ajută ideii naționale…  integral pe ROMANIA BREAKING NEWS – RBN Press

A fost lansată și o petiție online prin care se cere ca Parlamentul României să invalideze Congresul Românilor de Pretutindeni. Semnatarii acestei petiții anunță că „se dezic total și fără echivoc față de reprezentanții și organizatorii Congresului Românilor de Pretutindeni din data de 24-25 iunie 2016, congres rezultat din aplicarea legii 299/2007, un Congres organizat în plină campanie electorală și sub umbra ilegalității. Cerem să nu fie recunoscut un Consiliu care rezultă în urma unei reprezentativități infime și blamat încă de la început de îndoiala ilegalității”. În scurt timp de la lansare petiția acumulase deja peste 100 de semnături de români din întreaga lume, deci peste numărul de participanți la Congres. Semnatarii contestă metodologia deficitară de alegere a delegațiilor și contestată în varii ocazii și acuză lipsa unor criterii clare (sau lipsa credibilității lor) de selecție pe baza unor competențe și/sau studii minime; lipsa reprezentativității (sau insuficienta reprezentare) a unor comunități importante din diaspora cum ar fi SUA, Canada, Germania, Franța, Norvegia, Suedia, Danemarca, Portugalia, Finlanda, Australia (cu mențiunea că asupra delegatului SUA planează suspiciunea comiterii unor fapte penale; timpul insuficient de când a fost anunțată organizarea Congresului, fapt ce a împiedicat depunerea de dosare de către doritori; stabilirea empirică a criteriilor de selectivitate a delegațiilor pe baza unor liste cu semnături din partea unor susținători (și insuficiența semnăturilor).

Invalidați Congresul Românilor de Pretutindeni

Către Parlamentul României,
Semnatarii acestei petiții se dezic total și fără echivoc față de reprezentanții și organizatorii Congresului Românilor de Pretutindeni din data de 24-25 iunie 2016, congres rezultat din aplicarea legii 299/2007, un Congres organizat în plină campanie electorală și sub umbra ilegalității.

Cerem să nu fie recunoscut un Consiliu care rezultă în urma unei reprezentativități infime și blamat încă de la început de îndoiala ilegalității.

Petiția este accesibilă aici.

publicat de romaniabreakingnews.ro

,

BREXIT_UK

Brexit. Inginerul IT Răzvan Ionașcu (32 de ani) a explicat ce efecte dramatice are pentru Marea Britanie, dar și pentru comunitatea românească de acolo, o posibilă ieșire a Regatului Unit din UE, relatează Adevărul.ro citat de romaniabreakingnews.ro

Decizia britanicilor de a ieși din Uniunea Europeană a produs tulburare în comunitatea românească din Marea Britanie. Românii sunt consternați de rezultatul referendumului și se așteaptă la ce-i mai rău în perioada care urmează. „Suntem consternați cu toții. Nimeni nu se aștepta la o victorie a taberei anti-UE, așa că suntem într-un mare haos. Lira sterlină s-a prăbușit, din ce văd acțiunile de la băncile britanice pică și ele vertiginos, totul este în degringoladă”, a spus inginerul IT Răzvan Ionașcu (32 ani), un român din Galați care trăiește de câțiva ani în Portsmouth.

Răzvan spune că membrii comunității românești din UK  sunt în mare fierbere, dat fiind că viitorul (care părea extrem de stabil până acum) a devenit deodată foarte nesigur și sumbru.

Este deja o certitudine că va trebui să ne căutăm de lucru în altă parte. Dacă referendumul va fi validat – iar acest lucru se va întâmpla cu siguranță – toate drepturile de ședere ale românilor se pierd. Cei care au mai puțin de cinci ani de rezidență în UK vor trebuie să plece sau vor fi expulzați. Este un coșmar”, a declarat, pentru „Adevărul”, Răzvan Ionașcu.

În ceea ce privește soluțiile, românul ne-a mărturisit că majoritatea conaționalilor noștri din Regatul Unit se gândesc să părăsească Anglia, însă opțiunile lor sunt oarecum surprinzătoare.

„Aici totul se prăbușește. Este foarte clar că inclusiv existența Marii Britanii este sub semnul întrebării. Scoțienii nu vor să iasă din UE, așa că s-ar putea să asistăm la dezmembrarea UK. De altfel, mulți români spun că în acest moment cel mai sigur este să ne căutăm de lucru în Scoția sau Irlanda de Nord, ori în afara Marii Britanii”, a mai spus Răzvan.

Românul ne-a mai explicat că este posibil ca Marea Britanie să aibă parte de alegeri anticipate și că toată lumea se așteaptă să câștige extrema dreaptă ostilă emigranților.

romaniabreakingnews.ro

,

Românii nu au venit să le fure locurile de muncă germanilor, ci germanii nu mai sunt dispuși să facă munci grele, scrie jurnalista Cara von Stockert într-un articol din Frankfurter Neue Presse, citat de mariustuca.ro.

“În agricultură nu mai există muncitori germani, dispuși să facă această activitate. Nu există aproape nici un neamț care să strângă sparanghel sau căpșuni. Dacă vrem să scăpăm de prejudecăți eronate, atunci nu ar trebui să ne uităm doar la cerșetori. Cei mai mulți români vin să muncească. Majoritatea clădirilor noi din Germania sunt ridicate de muncitori români.Bătrânii noștri sunt îngrijiți de români. Fructele și legumele noastre au trecut cel puțin prin mâna a unui român, dar, din păcate, mulți nu văd asta”, scrie Cara von Stockert.

Jurnalista Cara von Stockert, a publicat pentru Frankfurter Neue Presse un articol prin care dezminte prejudecățile pe care nemții le au despre poporul român. Aceasta și-a schimbat complet părerea în urma unei vizite făcute în România în vara anului 2015, afirmând că experiența în țara noastră a făcut-o să “nu mai suporte intoleranța și prejudecățile greșite despre români”.

“55 de grade la soare, cea mai caldă vară din ultimii 12 ani, dar și așa nu există poartă de român la care să bați și să nu ți se ofere întotdeauna un pahar cu apă rece și curată. Oamenii îți povestesc că au prieteni sau rude în Germania, sau că ei înșiși lucrează acolo sau cunosc pe cineva care știe limba germană”, scrie jurnalista în articolul său.


 


 “Românii sunt un popor prietenos și darnic. Dar predomină prejudecățile despre țara asta, pe care le auzeam mereu înainte să ajung acolo. Sunt zone problematice precum Duisburg, Dortmund sau Offenbach, unde cetățenii români nu s-au integrat în piața muncii și sunt șomeri. Dar per total, românii sunt bine integrați in Germania”, completează Cara von Strockert.

Românii din Germania sunt estimați la 460.000. “Numărul românilor a crescut cu 50% după 1 ianuarie 2014, ca urmare a eliminării tuturor barierelor de pe piața muncii din Germania. Rata șomajului în rândul românilor din Germania este de 7,5%, cu două procente sub media tuturor imigranților din UE. Numărul celor care primesc asigurarea Hartz IV este peste media imigranților, însă mulți doar își rotunjesc veniturile, fiindcă salariul lor e prea mic pentru a supraviețui în condiții decente. Asta arată că ei sunt angajați sub calificarea lor și sunt exploatați”, a explicat și un reprezentant al Institutului German pentru Studierea Pieței Muncii IAB.

“Oamenii speră să găsească aici locuri de muncă mai bine plătite decât în România, dar și siguranță și șanse de dezvoltare mai bune pentru copiii lor. Românii sunt exploatați în zona construcțiilor. Lucrurile nu sunt curate acolo. Un muncitor român încasează 1.000 de euro și e mulțumit. În realitate, conform legii ar trebui să încaseze 2.000, iar angajatorul e obligat să îi plătească asigurările sociale.Dar acesta preferă să îl plătească la negru, iar angajatul rămâne fără contribuția la pensii și somaj. Asta se întâmplă fiindcă nu cunosc limba germană, nu își dau seama că sunt păcăliți și nici nu știu cui să se plângă”, a declarat în același articol româncaLetiția Turk, consilier pe probleme sociale și de muncă în Germania.

Publicat de romaniabreakingnews.ro / sursa: ziarulromanesc.de

,

Reacții la omisiunile rezoluției finale a Conferinței Românilor de Pretutindeni, ediția din 2016!

MarianClenciu

Președintele Consiliului National al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, domnul Marian Clenciu, a avut o intervenție la finalul Conferinței Românilor de Pretutindeni, desfășurată la Palatul Parlamentului, pe 24 ianurarie 2016, vis-a-vis de omiterea românilor din jurul României și implicit a românilor Basarabeni din rezolutia propusa la sfârșitul conferinței, care stipula doar crearea unui Minister al Diasporei, informează site-ul Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina – probasarabiasibucovina.ro citat de romaniabreakingnews.ro  

Reacția Presedintelui Marian Clenciu, inclusiv reacțiile celor din sală, au venit după ce o bună parte a conferinței a fost dedicată suferințelor românilor din Timoc, Apșa (Maramureșul Istoric), Nordul Bucovinei și Sudul Basarabiei (Ucraina) și a situației din Republica Moldova, iar la final s-a propus doar un „Minister al Diasporei”. Propunerea, din partea președintelui ACPBB, a fost crearea unui Minister al Interesului Național sau cum s-a propus din public, un Minister al Reîntregirii. Soluția de compromis, după intervenția președintelui ACPBB, a fost ca Ministerul să se cheme al „Românilor de Pretutindeni”, propunere dată de domnul Eugen Popescu, președintele Fundației Românilor de Pretutindeni, informează România Breaking News – RBN Press.

Video: Intervenția vehementă a președintelui Consiliului Național al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, apare ca reacție la omiterea românilor din jurul româniei și a celor basarabeni (autohtoni acolo unde trăiesc), din rezoluția finală a Congresului.

Marian Clenciu: ,,Există o diasporă care are interesele ei față de Statul Român și există un segment al românilor de lângă România, față de care consider că Statul Român este dator să-i ajute, pentru că i-a lăsat în afara granițelor. Dacă am fost înțeles (?) Aceiași problemă este de fiecare dată, „românii de pretutindeni” …intrăm într-o găleată, dar nu prea avem aceleași interese. Eu sunt convins… și vă iubesc pe toți, dar în două generații a-ți dispărut! (românii din diaspora n.r.). Interesul oricărui român, din America este să se integreze (…) ș.a.m.d. E dreptul lor să aibe succes. Dar românii aceia care timp de două sute de ani au fost forțați să vorbească limba rusă sau numai rusește, pentru că i-ați văzut câteodată că își traduc gramatica din rusește, românii născuți în Siberia… Față de aceia avem o datorie și trebuie să fim alături de ei și ei nu sunt diaspora! Românii din jurul României nu au plecat niecăieri, nu s-au mutat!  Știți că este proverbial pentru românii din dreapta Tisei, „am schimbat patru state și toaleta din curte tot acolo este”. Ori, într-o astfel de declarație, dacă și domniile voastre, după ce am crezut că ne înțelegem, iar vorbiți de diasporă (ref. la românii din jurul României n.r.)?…”

(…)

Vă rugăm să sintetizați atunci o ideie, o votăm acum și o vom scrie…

Marian Clenciu: Ideea mea este – Ministerul Interesului Național. Nici un act politic românesc sau vreun guvern nu are să pronunțe acest cuvânt. Interes Național nu  există! Veți găsi numai interes public. Ceea ce nu prea are legătură cu interesul național. Ceea ce facem aici, Ziua de azi (24 ianuarie Ziua Unirii Principatelor n.r.) este interes național. Când vom stabili foarte bine ce înseamnă interes național și vom legifera, atunci, către toate ministerele se vor duce măcar căte două rânduri ( de exemplu n.r.): „în interes național vom susține niște profesori din Basarabia, Cernăuți …” ș.a.m.d. Dar trebui definit.”

În urma intervenției, Domnul Eugen Popescu, propune un compromis și anume denumirea viitorului minister „al românilor de pretutindeni” pentru a acoperi un segment cât mai larg.

(…)

Eu sunt român de aici, conduc o Asociație care are 30 de filiale (Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina n.r.) și de 26 de ani este prezentă în teritoriu, de la Apșa (dreapta Tisei) și până în R. Moldova, în 26 de ani am avut 3 programe finanțate de stat… – a încheiat sec,  președintele Asociației, domnul Marian Clenciu

În final s-a decis ca rezoluția Conferinței Românilor de Pretutindeni să stipuleze ca propunere – inființarea unui Minister al Românilor de Pretutindeni. În edițiile următoare redacția România Breaking News va publica ample materiale, unele în exclusivitate cu gândurile și aspirațiile celor care au particpat la această conferință. La conferință au mai fost prezenți, fostul președinte Traian Băsescu.

Conferința  a avut loc în data de 24 ian. 2016, la Palatul Parlamentului – Sala Nicolae Iorga și a fost organizată de deputatul Eugen Tomac, în parteneriat cu Fundația Românilor de Pretutindeni, reprezentată de domnul Eugen Popescu și cu sprijinul Consiliului Româno-American, reprezentată de domnul Nicolae Popa.

Publicat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro

,

NOU ATAC asupra românilor din Italia. Încă o mașină a fost INCENDIATĂ la Roma. Ministerul Afacerilor Externe a INTERVENIT pe lângă POLIȚIA din ITALIA

Locuitorii cartierului roman Borghesiana, situat la periferia estică a capitalei Italiei, au fost treziți de zgomote puternice, în jurul orei 4.00 dimineața, potrivit site-ului RomaToday.it. Cinci autoturisme înmatriculate în România care erau parcate pe strada San Fili au fost incendiate, fiind distruse în totalitate.

În zonă era staționată și o mașină cu număr italian, dar vehiculul nu a fost incendiat.

Pompierii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate pagubele, iar carabinierii au declanșat o anchetă pentru distrugere intenționată.

Ipoteza privilegiată de anchetatorii italieni este cea a unui act cu caracter rasist și xenofob comis de piromani împotriva comunității românilor din Italia.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Roma, s-a autosesizat cu privire la  incidentul care a avut loc în dimineața zilei de 1 martie 2015 în urma căruia cinci mașini  cu număr de înmatriculare românesc au fost incendiate pe o stradă din capitala Italiei.

Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgență, demersurile legale atât pe lângă comandamentul de pompieri din Roma, cât și pe lângă comandamentul central al carabinierilor din Roma, în vederea obținerii de informații oficiale referitor la circumstanțele producerii incidentului și a identității deținătorilor autovehiculelor incendiate.

Potrivit primelor date obținute, în afara pagubelor materiale, incidentul nu s-a soldat cu victime.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Roma, urmărește cu  deosebită atenție cazul, fiind în așteptarea unui răspuns oficial din partea autorităților locale.

Ministerul Afacerilor Externe constată că nu este pentru prima oară când are loc un astfel de episod în perimetrul capitelei italiene în care autovehicule cu numere de înregistrare românești sunt incendiate, aceasta inducând suspiciunea că asemenea acte ar putea avea și motivații de natură xenofobă.

Pe acest fond, Ministerul Afacerilor Externe exprimă așteptarea ca autoritățile locale să investigheze cu maximă seriozitate incidentul produs în dimineața zilei de 1 martie 2015, inclusiv sub aspectul săvârșirii unei fapte cu motivații xenofobe.

Cinci mașini cu număr de înmatriculare românesc au fost incendiate pe o stradă de la periferia de est a Romei.

Autovehiculele au fost stropite cu benzină și li s-a dat foc în același timp.

Martorii povestesc că pe stradă, se afla parcată și o mașină cu număr de Italia, care a scăpat neatinsă, ceea ce îi determină să creadă că ar fi vorba despre un act de rasism.

În urmă cu două săptămâni, o altă mașină cu numere romanesti a fost incendiată în același cartier.

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Surse: mediafax.rob1.roevz.ro

Un grup de antreprenori din România și-a propus atragerea de investiții din partea cetățenilor români care trăiesc în afara granițelor. Fundația Romanian Business Leaders (FRBL) va oferi consiliere și informații tuturor celor care doresc să se întoarcă în țară pentru a deschide o afacere.

Re>patriot, un proiect de repatriere prin antreprenoriat a românilor care trăiesc în afara țării, a fost lansat marți de Fundația Romanian Business Leaders. Programul vine în întâmpinarea tuturor românilor din Diaspora care doresc să investească în oportunități de afaceri în România.

Marius Bostan, liderul proiectului Re>patriot, a explicat că atragerea românilor plecați în străinătate trebuie să fie o prioritate națională pentru Guvernul României.

Marius Bostan

Marius Bostan

„Un număr tot mai mare de români care lucrează în străinătate ar dori să se întoarcă acasă. Ei dețin resurse în bani, cunoștințe, abilități, experiență și o mare capacitate de muncă. Până acum, banii trimiși de ei au adus o contribuție importantă la creșterea României. Cei mai mulți au emigrat pentru că în țară lipseau oportunitățile și perspectivele unui viitor mai bun. Au ales să plece într-o lume liberă, a competiției, a corupției foarte scăzute, a valorilor etice, au ales să lucreze în economii funcționale. Cei mai mulți își iubesc țara și e momentul să dovedim că îi prețuim”, a explicat acesta. Marius Bostan a subliniat totodată că „transferul de know-how și infuzia de capital” pe care o pot aduce românii din afară vor avea un important efect pozitiv asupra economiei naționale.

Potrivit lui Felix Pătrășcanu, membru în Consiliul Director al FRBL, principalele probleme cu care se confruntă românii din afară care vor să investească în România sunt lipsa de informații și consiliere. „Ne-am propus să îi ajutăm cu informații despre ce presupune să deschizi o afacere în România, despre procedurile legale, despre finanțare, despre ocaziile de a face afaceri în diferite domenii”, a precizat Pătrășcanu. Pentru a permite românilor să discute direct cu antreprenorii din România, Re>patriot va organiza în perioada următoare șapte conferințe în Italia, Spania și Marea Britanie.

FRBL

Fundația Romanian Business Leaders (FRBL) este o organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit care acționează pentru dezvoltarea economică a României. FRBL pregătește în fiecare an, în luna februarie, o reuniune a peste 200 de antreprenori români unde sunt pregătite proiecte de antreprenoriat, educație și  bună guvernare. Implementarea lor revine fundației.

Despre Proiectul REPATRIOT

Proiect de Repatriere prin Antreprenoriat!

Re>patriot își propune să atragă românii valoroși plecați în străinătate înapoi acasă pentru a deschide o afacere.

Problemele pe care dorim să le rezolvăm sunt accesul limitat la informațiile privind oportunitățile de dezvoltare a unei afaceri în România și lipsa de încredere în posibilitatea de a avea succes ca om de afaceri corect. Adiacent vom comunica și oportunitățile de angajare pentru românii care vor să se întoarcă în țară în postura de angajați.

În diaspora sunt milioane de români. Conform unui studiu realizat în 2012, în Italia, 23% dintre români declarau că doresc să investească într-o afacere în România. Proiectul se adresează in general românilor care trăiesc în Italia, Spania, Marea Britanie sau alte țări.

Proiectul se adresează în același timp și românilor care sunt de mult timp în străinătate și doresc să rămână acolo, dar sunt interesați să pornească o afacere în țară, transferand astfel în România expertiza și bunele practici dobândite în țara adoptivă.

ROMÂNIA ARE NEVOIE DE CREATORI DE VALOARE!

Proiectul presupune, pentru început, organizarea a șapte conferințe în Italia, Spania și Marea Britanie, prin care românii să ia contact direct cu antreprenori de succes care fac business corect în România. În cadrul evenimentelor, vor fi promovate oportunitățile de a face business în țară și vor fi prezentate exemple de succes ale antreprenorilor care au ales să rămână în România și au reușit să construiască business-uri sănătoase și corecte.
Proiectul va dezvolta și va pune la dispoziție un portal cu informații agregate despre a începe o afacere în România și va oferi consiliere în legătură cu oportunitățile de business și de angajare în țară.Guvernul, instituțiile, organizațiile din țară și alte grupuri ale societății civile pot ajuta antreprenorii veniți din diaspora să valorifice resursele de care au nevoie și să depășească obstacolele pentru dezvoltarea unor zone economice robuste în România. Reducerea diferențelor dintre Vest și România și introducerea de noi idei de afaceri sunt unele dintre cele mai valoroase contribuții ale românilor plecați în străinătate.

Suntem gata sa promovăm cu toate forțele acest program pentru a ne aduce valorile în țară!

Pentru mai multe informații accesează Repatriot.ro

Surse:Puterea.roRepatriot.ro prin romaniabreakingnews.ro

,

Luni, 27 aprilie a.c., președintele Klaus Iohannis a declarat înainte de plecarea în vizita oficială de două zile pe care o efectuează la Roma, că pe agenda discuțiilor cu oficialii italieni se află aderarea României la spațiul Schengen dar și drepturile românilor din această țară citat de mediafax și preluat de România Breaking News – romaniabreakingnews.ro

Deplasarea în Italia continuă seria de vizite în țări cu care România are parteneriate strategice, a precizat șeful statului, precizând că importanța este dată de mai mutle aspecte.

El a spuscă Italia este unul dintre principalii parteneri economici ai României, făcând referire și la existența în Italia a unei comunități românești foarte mari.

”Voi discuta despre modalitățile de a întări colaborarea în interiorul UE și NATO. În acest context, voi aborda tema aderării României la spațiul Schengen, așa cum am făcut-o în toate capitalele europene”, a afirmat șeful statului.

El a precizat că discuțiile cu comunitatea românilor este un punct important pe agenda discuțiilor. ”Drepturile cetățenilor românii trebuie să fie apărate, este în interesul ambelor părți”, a spus Iohannis, menționând că comunitatea românilor din Italia este o punte de legătură între cel două state.

Din delegația care îl însoțește pe președintele Klaus Iohannis în vizita oficială fac parte consilierii prezidențiali Dan Mihalache, Cosmin Marinescu, Ion Oprișor, Andrei Muraru, Lazăr Comănescu, secretarul de stat în MAE, George Ciamba.

La ora 13.30 (ora României), la Roma, va avea loc, la Palatul Quirinale, întâmpinarea președintelui României de către Președintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella.

Iohannis va avea convorbiri cu omologul său italian, urmate de un dejun oferit de Președintele Republicii Italiene în onoarea președintelui României.

După convorbirile cu președintele Italiei, la ora 16.30 (ora României), la Palatul Giustiniani, șeful statului va avea convorbiri cu Președintele Senatului, Pietro Grasso.

Întâlnirea cu reprezentanții diasporei va avea loc luni seara.

Astfel, președintele României se va întâlni, la ora 19.10 (ora României), la Palazzo della Cancelleria, cu reprezentanți ai comunității românești din Republica Italiană.
Marți, președintele României se va întâlni, la ora 11.00 (ora României), la Palatul Chigi, cu președintele Consiliului de Miniștri, Matteo Renzi.
La ora 16.00 (ora României), la Accademia di Romania, Klaus Iohannis se va întâlni cu studenți români din Republica Italiană.
Vizita președintelui Klaus Iohannis la Roma este cu atât mai importantă cu cât, la scrutinul din noiembrie 2014, cei mai mulți români din diaspora care s-au prezentat la vot au fost în Italia.
Astfel, la cel de-al doilea tur de scrutin ale prezidențialelor, în Italia s-au prezentat la urne 96.600 de români. Dintre aceștia, 85.579 (88,59%) au votat cu Klaus Iohannis. În plus, în importante orașe italiene, Torino, Roma, Milano, au fost cozi uriașe la secțiile de votare, la ambele tururi de scrutin, existând și incidente din cauza imposibilității românilor de a-și exercita dreptul de vot.
Datele ultimului recensământ arată că în Italia trăiesc peste 341.200 de români.
De la preluarea mandatului, în luna decembrie, președintele Klaus Iohannis a mai avut vizite oficiale în Franța, Germania, Polonia, Republica Moldova și Ucraina.
O următoare vizită externă a președintelui României va fi, cel mai probabil în luna mai, în Spania, o altă țară cu o comunitate importantă de români.

Așteptăm cu interes rezultatul vizitei președintelui român în Italia.

,

Claudiu Stănășel este student în anul întâi la Universitatea din Florența, Italia. Spre deosebire de mulți alți tineri de vârsta lui, principala preocupare a lui Claudiu este politica. Craioveanul  este reprezentantul partidului Forza Italia pe politici pentru tineret în regiunea Toscana.

Claudiu Stănășel a devenit subiect de presă în Italia în 2014, pe când avea 19 ani și era în ultimul an de liceu. Tânărul născut în Craiova candida pe atunci la alegerile locale din orașul Prato, pe listele partidului Forza Italia. A ajuns în acea poziție după ce a fost votat de tinerii din localitate, în cadrul unui comitet zonal al liceenilor. Pe scurt, Claudiu ar fi putut deveni consilier local. Acest lucru nu s-a întâmplat, dar numărul mare de voturi primite i-au determinat pe cei de la Forza Italia să îl aleagă drept reprezentant pe politici pentru tineret în regiunea Toscana. Între timp, Claudiu a terminat liceul, este în primul an la Facultatea de Economie, în cadrul Universității din Florența, și, în timpul liber, este un om politic în devenire. Rolul lui la nivelul partidului presupune deocamdată întâlniri cu tinerii și participarea la diverse manifestări din licee. Tatăl lui Claudiu, Ștefan Stănășel, om de afaceri, este președintele unei organizații pentru cetățenii români din Italia, numită „Coordinamento Nazionale Cittadini Romeni in Italia“ (CNCRI), în timp ce mama lui Claudiu este ajutor de bucătar. Tânărul locuiește în Italia de la vârsta de 7 ani și s-a mutat acolo cu părinții aflați în căutarea unui loc de muncă.

„În politică trebuie să-ți asumi responsabilități“

Tineretul s-a îndepărtat de politică din motive lesne de înțeles. E o muncă extraordinar de grea și numai cu tineri putem aduce tinerii în politică. Nu mă ocup de români, ci de toți tinerii, la nivel regional“, povestește Claudiu despre munca lui din partid. Întrebat cine este modelul lui de om politic, craioveanul spune că nu are un asemenea reper. „Nu îmi plac politicienii care nu fac nimic. Chiar dacă atunci când nu faci nimic nu greșești, în politică trebuie să îți asumi responsabilități. În ultimul timp, sunt foarte puțini oameni politici care să îmi inspire încredere“, explică tânărul. Claudiu se vede rămânând în politică dar, în același timp, îi surâde și ideea să se apuce de afaceri.

Văd viitorul meu în politică, chiar dacă tata nu este de acord cu momentul prin care trece politica acum. Încerc să intru în ambele, fără să pierd implicarea din una sau din alta“, spune Claudiu.

Italia, nu. Țările scandinave, da În ceea ce privește greutățile românilor din  Italia, craioveanul spune că găsirea unui loc de muncă este din ce în ce mai problematică. „Italia este într-o situație critică din punct de vedere economic. Locurile de muncă sunt din ce în ce mai nesigure și puține nu doar pentru străini, ci și pentru italieni. De aproximativ doi ani, Italia nu mai este țara în care siguranța zilei de mâine să fie asigurată. Dacă un român mi-ar cere sfatul în ceea ce privește o eventuală venire în Italia, i-aș spune să nu vină, chiar dacă nu ar fi de acord cu mine. Dar i-aș spune adevărul. În plus, l-aș îndruma către țările scandinave sau spre Germania și Marea Britanie“, adaugă Claudiu Stănășel.

Implicarea tinerilor în politică este foarte importantă, în opinia lui Claudiu, care subliniază că toți oamenii ar trebui să fie interesați de viitorul lor și al copiilor lor. „Politica este un lucru extraordinar de frumos, chiar dacă sunt timpuri în care unii dintre politicieni fac de râs acest cuvânt. Dacă un tată își bate copilul în fiecare zi asta nu înseamnă că paternitatea este un lucru urât. Înseamnă că acel tată este un nenorocit. Trebuie să înțelegem că dacă spunem «Nu mă interesează» sau «Lasă să decidă alții pentru mine» facem o greșeală pe care trebuie să ne-o asumăm“, mai arată Claudiu.

Craioveanul nu are încă cetățenie italiană, dar nu este foarte grăbit să o obțină. „Am putut să candidez pentru Consiliul Local din Prato, deși nu sunt italian, deoarece sunt cetățean european și alegerile erau unele administrative. Totuși, dacă aș vrea să candidez pentru parlamentul italian, ar trebui să am cetățenie. Pe de altă parte, limita pentru a fi deputat în Italia este de 25 de ani, așa că mai am timp“, mai spune tânărul de 20 de ani. Deși e plecat din țară de mulți ani, Claudiu vine în România o dată pe an, pentru a-și vizita bunica și prietenii. „Îmi e dor de «acasă», îmi e dor de tot ceea ce am lăsat, de locurile copilăriei. Oriunde mă duc spun că sunt mândru de originea mea, spun cu tărie că sunt român“, încheie craioveanul. Cozi de 400 de persoane Claudiu Stănășel spune că pentru mulți români din Italia a fost foarte greu să voteze la alegerile prezidențiale din 2014. „Eu am votat la Arezzo. Eram cu tata, care a făcut parte dintr-o comisie a organizației CNCRI, de observatori externi. Am vizitat patru secții de votare și am parcurs o distanță de peste 600 de kilometri în ziua aceea. Am văzut români umiliți la cozi interminabile, dar cu mândrie în suflet și speranță. Am văzut români abandonând coada la care stăteau de ore întregi. Am văzut familii care au plecat văzând cozile, fără să voteze“, spune Claudiu.

Afiș electoral Forza Italia – Claudiu Stănășel împreună cu primarul Roberto Cenni, care acum este liderul opoziției la Prato

Tânărul a reușit să voteze doar pentru că a fost la urne dimineața la prima oră. „După ce am ajuns noi, într-o oră a era deja o coadă de peste 400 de persoane. Am fost la Arezzo, la Bologna, la Florența și la Livorno. Foarte mulți oameni pe care îi cunosc eu nu au reușit să voteze“, adaugă Claudiu. Principala problemă a fost numărul mic de secții și de ștampile. „În Toscana sunt peste 110.000 de români. Au fost doar trei secții de votare, la o distanță între ele de aproximativ 120 de kilometri. Noi am fost cei mai avantajați, în Toscana. Dacă nu mă înșel, la o secție de votare erau opt ștampile“, mai spune Claudiu. În ceea ce privește vinovații pentru problemele care au apărut la vot în diaspora, Claudiu Stănășel crede că „a fost cu rea-intenție, fiindcă nu consider că Ministerul Afacerilor Externe nu cunoștea realitatea din diaspora“. O rezolvare, în opinia lui, ar fi schimbarea modalității de vot: „Votul electronic sau prin corespondență ar fi o lovitură puternică pentru partidele din România. Gândiți-vă că peste patru milioane de voturi nu pot fi cumpărate“. Despre partidul „Forza Italia“ Partidul de centru-dreapta „Forza Italia“, condus de fostul premier italian Silvio Berlusconi, a fost relansat în anul 2013. Un partid cu același nume a existat în Italia între anii 1994 și 2009, când a fost contopit în Alianța Națională.

Autor/sursă:Lavinia Balulescu / adevarul.ro prin România Breaking News

Gabriel Negru – Editor RBN Press

,

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis, joi, la Varșovia, românilor din Polonia, că în țară a început procesul de schimbare a modului în care arată politica și de reformare a instituțiilor, iar despre Schengen, că dorește ca în primul său an de mandat să facem un pas în această direcție.

Șeful statului le-a transmis românilor din Polonia veniți la sediul Ambasadei României în Republica Polonă că este o bucurie să fie alături de ei, după ce a avut ocazia, recent, să stea de vorbă cu reprezentanți ai comunității de români din Franța și din Germania, scrie Mediafax, preluat de România Breaking News.

Șeful statului a fost aplaudat îndelung de românii veniți la Ambasada României la Varșovia, care au dorit să facă fotografii cu acesta dar și să îi transmită doleanțele și așteptărilor lor de la autoritățile române. Reprezentanții diasporei i-au spus șefului statului că, deși se află în altă țară și își construiesc un viitor aici, își doresc să revină în România.

Președintele Iohannis a fost întrebat de românii prezenți la Ambasadă despre șansele României de a fi primită în spațiul Schengen.

Speranța mea este ca în primul an al primului mandat să facem un pas în direcția aceasta (..) Dacă nu am avea susținători, nu cred că am face mare lucru, dar fiindcă suntem în Polonia este bine să știți că Polonia ne-a sprijinit din capul locului și este un partener foarte serios. Dacă mai găsim câțiva parteneri așa cum este Polonia, atunci problema s-ar rezolva repede”, le-a răspuns președintele românilor din Polonia.

Șeful statului a ținut și o alocuțiune în cadrul întâlnirii cu comunitatea românilor.

Intenția mea este ca, peste tot unde merg, să întâlnesc cât mai mulți dintre concetățenii noștri, care trăiesc și muncesc departe de casă. Ca președinte al tuturor românilor, oriunde s-ar afla ei, vreau să-i cunosc, să-i ascult și să le spun că îi respect și îi prețuiesc. Vreau ca glasul dumneavoastră să se facă auzit, vreau să știu care sunt problemele cu care se confruntă comunitățile de români din diaspora. Și îmi doresc ca în urma consolidării parteneriatelor externe ale României, să existe beneficii concrete: un spațiu mai sigur și mai multe oportunități pentru toți”, a arătat președintele, în discursul său.

Potrivit lui Iohannis, prezența sa în Polonia reprezintă ”o componentă esențială a politicii externe pe care și-a asumat-o, și anume o politică transparentă și eficientă, apropiată de cetățenii români, oriunde trăiesc aceștia”.

Vreau ca toți românii să fie bine reprezentați peste hotare, iar între autorități și cetățeni să existe o relație bazată pe respect. Este rolul autorităților să se asigure că drepturile și libertățile românilor, ca cetățeni europeni, sunt protejate, dar și să vină în sprijinul lor. Cred că, indiferent din ce motiv sau de cât timp sunt plecați, pentru românii din străinătate sentimentul apartenenței la o națiune și identitatea profundă nu se pierd niciodată. Este datoria noastră, a celor de acasă, să cultivăm acest sentiment și să vă susținem în afirmarea propriei identități spirituale și culturale, în păstrarea tradițiilor proprii”, le-a mai spus Iohannis celor din diaspora.

Președintele le-a vorbit și despre planurile sale de viitor și despre dorința de a construi ”acea Românie din care să nu mai fie tentat nimeni să plece”.

”După ani de dezamăgiri și nereușite, vă spun astăzi cu toată sinceritatea că vom putea construi împreună acea Românie pe care ne-o dorim, un loc în care ne vom bucura să trăim, din care nu vom mai fi tentați să plecăm și la care dumneavoastră vă veți putea întoarce cu inima deschisă. Oricâte eforturi și sacrificii ar cere, vom reuși cu viziune, calm și răbdare să clădim o societate românească în care să primeze valorile democratice, încrederea în instituții și în statul de drept, toleranța, respectul pentru muncă, educație, cultură”, le-a spus Iohannis românilor din Polonia.

România Breaking News

,

Sebastian Ioan Hotca a fost numit de către Guvernul României secretar de stat la Departamentul Politici pentru Relatia cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (DPRRP-MAE), prin decizia nr. 67 din 10 februarie a.c., publicată în Monitorul Oficial nr. 0110 din 2015. Stejărel Olaru, ultimul care a ocupat această funcție, fusese demis din funcție în 23 decembrie de către premierul Victor Ponta.

Secretarul de stat Sebastian Ioan Hotca va avea, între altele, responsabilități legate de coordonarea proiectelor sprijinite de către DPRRP – MAE.

Este licențiat în științe juridice, specializarea drept, la Universitatea „ Babeș Bolay” din Cluj Napoca și a activat în cadrul Baroului Satu Mare. Este membru al Partidului Conservator. I-am adresat câteva întrebări legate de legătura sa cu diaspora și planurile sale în noua funcție.

Gazeta Românească i-a luat un interviu lui Sebastian Hotca, interviu preluat de România Breaking News

Domnule Sebastian Hotca, v-ați gândit vreodată să emigrați?

«În primul rând, doresc să vă mulțumesc pentru interes și să îi salut pe toți cititorii publicației dumneavoastră.

În ceea ce privește emigrația, cred că trăim într-o eră globală, în care oamenii nu își mai construiesc existențele în strictă legătură cu locul nașterii, ci în concordanță cu o multitudine de deziderate de ordin personal, profesional sau material. Suntem cetățeni ai Europei și ai lumii, putem circula și munci neîngrădit în spațiul european. Consider că trebuie să fim mândri de românii care, cu tot dorul de casă și dificultățile unui nou început, departe de cei dragi și de tot ceea ce le era familiar, au decis să își construiască un destin nou, poate mai bun. Îi așteptăm oricând înapoi acasă și sperăm că, prin eforturile noastre comune, să facem din România acea țară democratică și prosperă care trebuie să devină. »

Ce legături ați avut până acum cu Diaspora?

«Vin dintr-o zonă a țării din care au plecat un mare număr de români, nu doar în ultimele decenii, ci încă de la începutul secolului trecut. Și o parte a familie mele este stabilită în Italia, de aceea știu ce înseamnă să o iei de la capăt, la mare distanță de ai tăi. În plus, în anii din urmă am putut vedea cum evoluează comunitățile noastre, părăsite în special de cei tineri, care sunt bucuriile celor ce reușesc peste hotare și care sunt experiențele pe care le aduc cu ei, la întoarcerea acasă.»

Care credeți că sunt atu-urile pe care le dețineți pentru a fi numit secretar de stat la DPRP?

«Profesiunea mea, prin chiar natura ei, m-a format în spiritul scrupulozității, al atenției la detalii și al importanței pe care o are respectarea legii. Totodată, această profesiune te face empatic și un bun ascultător. Cred cu tărie în misiunea departamentului, așa cum este formulată în Strategia națională, aceea de a contribui la afirmarea, păstrarea și promovarea identității lingvistice, culturale și spirituale, pentru toate comunitățile românești de peste hotare.»

Experiența pe care ați avut-o ca avocat poate fi folosită în crearea unor proiecte de legi pentru Diaspora?

«Cunoașterea legii este întotdeauna un avantaj, este un lucru care îți permite să înțelegi nu doar granițele mandatului pe care îl ai, ci mai ales posibilitățile de a propune și a aduce în atenția Parlamentului inițiative care să completeze și să optimizeze actualele prevederi legale cu referire la sprijinirea comunităților românești de peste hotare sau rezolvarea unor probleme cu care acestea se confruntă.»

Anul trecut s-a propus în Parlament, chiar de către deputați PC, crearea instituției Avocatul Diasporei, subordonată Avocatului Poporului. Românii din străinătate au diferite probleme legale care pot fi rezolvate doar în tară: litigii cu băncile, economice, divorțuri, partajări, moșteniri. Aveți o idee în acest sens?

«După cum știți, este rolul și responsabilitatea parlamentarilor diferitelor partide de a pune pe agenda de lucru a Palamentului României acele chestiuni care sunt de interes pentru cei pe care îi reprezintă. Este îmbucurător faptul că aceste probleme ale românilor de peste hotare se află în atenția unor parlamentari, care gândesc inițiative legislative cu potențial de a aduce soluții pozitive și eficiente. Ca și orice altă astfel de inițiativă, și aceasta va urma traseul uzual, va fi discutată în comisiile de specialitate și va fi supusă, eventual, votului în plen. Vom vedea dacă majoritatea aleșilor va considera ca aceasta este cea mai bună opțiune pentru rezolvarea unor probleme de ordin legal al românilor care trăiesc în străinătate sau daca exista alte solutii mai bune, mai eficiente.»

Care au fost primele probleme ale Diasporei pe care le-ați identificat de la numirea în funcție?

«După cum știți cu siguranță, numirea mea în această funcție a intervenit în momentul în care, în cadrul DPRRP, era în plină desfășurare depunerea proiectelor ce urmează a fi sprijinite în această sesiune de finanțare. În mod evident, preocuparea și prioritatea acestei perioade, atât pentru mine, cât și pentru colegii din Departament, o reprezintă încheierea cu succes a sesiunii de finanțare.»

Ați venit în noul post cu un proiect personal pentru Diaspora?

«Dupa cum aminteam la începutul acestui interviu, misiunea DPRRP, așa cum este conturată de actualul cadru legal, este de o importanță vitală. Avem, în vecinătatea României, comunități românești care au nevoie de susținerea noastră pentru a-și afirma identitatea, pentru a-și învăța copiii limba romană și pentru a-și păstra tradițiile. Avem, în urma evoluțiilor ultimelor decenii, comunități românești mari în țări precum Italia sau Spania. Si in acest caz, putem vorbi despre un risc de disipare, de pierdere a legaturilor cu tara, mai ales pentru cei tineri. În final și indiferent de locul în care ei se află în lume, avem o răspundere clară pentru fiecare și pentru toți aceia care își asumă identitatea de român.»

Autor, sursă: Andi Rădiu / gazetaromaneasca.com prin România Breaking News

Sursa foto: gazetaromaneasca.com

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press