ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "rezistenta anticomunista"

rezistenta anticomunista

,

republicat din 9 Oct 2014

12 ani a făcut în temnițele comuniste, trecând prin cinci închisori. Născută pe 28 iunie 1912, Elisabeta Rizea, țăranca dârză plămădidă parcă din argint viu, s-a dus la Ceruri, la frații ei din rezistența anticomunistă, în urmă cu 11 ani, pe 6 octombrie 2003. Astăzi puțini și-au adus aminte de partizanca din gruparea colonelului Gheorghe Arsenescu și a locotenentului Toma Arnăuțoiu. Printre cei care i-au omagiat memoria se numără însă și Agenția RADOR, căreia îi mulțumim pentru această relatare.

Toate popoarele ocupate de sovietici au opus rezistență comunismului. Dar România a avut cea mai amplă, cea mai sângeroasă și cea mai îndelungată rezistență armată anticomunistă, care a durat 18 ani… Jertfele partizanilor în munți și închisori dă dreptul României să privească demn, cu fruntea sus, celelalte popoare ale lumii, a scris Adrian Briṣcă, el însuṣi unul dintre cei care  s-au opus comunismului.

Elisabeta Rizea din Nucṣoara, Argeṣ, este acum simbolul luptei împotriva comunismului. Era nepoata fruntaṣului ṭărănist Gheorghe Șută, ucis de securitate în 1948. Această crimă petrecută în familie avea să se adauge duṣmăniei ei faṭă de comuniṣti ṣi bolṣevici, îndârjind-o.

Elisabeta Rizea se măritase la 19 ani ṣi venise atunci în satul Nucṣoara. Gheorghe, soṭul ei, avea să intre ṣi el în organizaṭia “Haiducii Muscelului”. Iar pe cei din familia Arnăuṭoiu îi cunoṣtea bine, fiindcă erau vecini. De la început a ṣtiut despre grupurile ascunse în munte în 1949, conduse de Gheorghe Arsenescu ṣi Toma Arnăuțoiu. Până la arestarea sa, Elisabeta Rizea i-a ajutat permanent cu hrană ṣi informaṭii despre miṣcările trupelor de securitate care bântuiau în căutarea lor. Pentru aceste fapte, Elisabeta Rizea a zăcut doisprezece ani închisorile comuniste. A fost la Piteṣti ṣi Jilava. Spre cinstea ei, în cursul anchetelor nu a divulgat nimic ṣi pe nimeni.

La 6 octombrie 2003 Elisabeta Rizea s-a stins din viaṭă, istoria ei rămânând până azi un simbol al dârzeniei. Această istorie a fost povestită chiar de ea, în anul 2000, realizatorului Mariana Conovici. Din interviul păstat în Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii redăm un fragment transcris ṣi unul audio.

“Mi-a ajutat sfântul de am trecut prin [atâtea, că] n-am păr în cap!…

M-au luat Cârnu și cu Micuṭelu și m-au suit pe un scaun. După scaun pe o masă, după masă pe alt scaun – eu vă spui ce-am pățit!… Și m-a agățat de cârlig, din cap, la domnul Iancu Arnăuțoiu în casă, ăl mai cinstit în tot… în toată Nucșoara. Și om drept. [..] Poți să-mi tai capul și acum, mor râzând! Nu mi-am vândut sângele de român. Așa…

Ați început să spuneți cum vă chinuia Cârnu…

Cârnu a venit nu știu de câte ori. Și a intrat într-o noapte, era podișca nu de ciment, de lemn ṣi cu cizme încălțat ṣi când auzeam cizmele, că aveam frică… așa făcea inima, să iasă din mine, că zic acum mă ia, mă împușcă, mă ia… Așa am trăit! De ce să mint? Dadea lampa mare, intra în casă, mă ridica așa, în sus ṣi mă întreba de ei [de fugari]. Nu știu și nu știu, nu știu – de mă împușca ṣi nu i-am declarat! Nu le-a mers…

Și aveam o salcie cu gaură. Și eu le băgam mâncare acolo și le scriam bilet și le băgam în gaură […], le băgam sub crăci aicea la cucoana Mimița, erau niște crăci multe de meri curățiți. Și eu le băgam sub crăci. Și scriam bilet și în scorbura aia eu n-ajungeam. Am venit acasă, am luat un trunchiuleț, l-am băgat în desagi. Și l-am luat la spinare și m-am băgat pe vale, așa. Și ziua îl băgam colo, ca să ajung eu la scorbura aia, vezi, unde puneam biletele. Dacă vedeam că trece armată, scriam… am făcut eu asta, de ce să mint ?! […]

Dar jurământ ați depus?

Am depus, […] în camera aia, colea. Erau pe masă: Evanghelia, crucea. Am luat crucea în mână, Evanghelia și am jurat… Era domnul colonel Arsenescu, era domnul Tomiță [Arnăuṭoiu], erau niște doctori, oameni numai de ăștia, cu carte. Și am jurat că nu voi trăda niciodată. Și așa am făcut… Am suferit tot!“

Autor, sursa: Silvia Iliescu /Marturisitorii.ro

Radio România – înregistrare vocea Elisabetei Rizea…

romaniabreakingnews.ro

,

[quote_right] Elisabeta Rizea: “Au venit, maica, nenorocitii astia de comunisti la putere si ne-au luat tot: parul din cap, pamantul, caruta. Un singur lucru nu ne-au putut lua. Sufletul.”[/quote_right]
Mama Rizea: “Trei zile daca mai traiesc, da’vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea”

Elisabeta Rizea s-a nascut intr-o familie de tarani, in apropiere de Curtea de Arges. A fost nepoata fruntasului taranist Gheorghe Suta, ucis de Securitate in 1948. A ispasit 13 ani de temnita grea pentru ca a sprijinit activ «Banda Terorista» Arsenescu-Arnautoiu. «Banditii» sunt de fapt eroii rezistentei anticomuniste din Muntii Fagarasului.

A fost o femeie simpla de la tara, cu o bucata mica de pamant, o casuta modesta din lemn, acoperita cu sindrila si in curte cateva animale. Imbracamintea ei de toate zilele era portul national, brodat cu modele complicate in culorile alb-negru. A abandonat scoala la varsta de 14 ani pentru a-si urma destinul, si anume, acela de a-si duce existenta din munca pamantului.
Comunistii au venit la putere in 1945. Ca raspuns, Rizea s-a alaturat rezistentei si i-a aprovizionat timp de 4 ani pe luptatorii din munti cu mancare si bani. Opozitia ei fata de exproprierea comunista si faptul ca sotul ei, Gheorghe, s-a alaturat luptatorilor rezistentei din munti au dus la torturi si ani buni de inchisoare.

A fost numita “dusman al poporului”, iar gospodaria etichetata drept “casa de banditi”, apelative ce constituiau cele mai grave acuzatii intr-un stat comunist. A fost in cele din urma prinsa de militie, condamnata la 7 ani de inchisoare. In faimoasa inchisoare de la Pitesti, Elisabeta Rizea a fost pusa in lanturi si inchisa in celula de maxima securitate.

Eliberata in primavara anului 1958, Elisabeta continua sa ia legatura cu ofiterii din Rezistenta prin intermediul unei „casute postale” din scorbura unui copac din Valea Morii. Cand conducatorul rezistentei anti-comuniste, Gheorghe Arsenescu a fost arestat in 1961, Elisabeta Rizea este arestata din nou si sentinta ii este prelungita cu inca 25 de ani.
A fost transferata la inchisoarea Mislea, inchisoarea centrala a femeilor detinut politic, unde a stat inchisa alaturi de doamna Ion Mihalache si de zeci de femei legionare.

In timpul incarcerarii, a fost torturata pentru ideile ei. A fost atarnata cu parul de un carlig si batuta pana la pierderea cunostintei. “Dupa ce mi-au tras masa de sub picioare, au inceput sa ma bata cu un bat pana la sange. Mi-au rupt cateva coaste si am lesinat. Imi faceam cruce cu limba in cerul gurii si ma rugam la Dumnezeu sa ma ajute sa nu spun nimic”.

In termenii amnistiei generale, Rizea a fost eliberata din inchisoare in 1964. Timp de aproape 30 de ani a fost tinuta sub supravegherea stricta a organelor de ancheta. Era chemata permanent la interogatorii si impreuna cu sotul sau erau considerati ?dusmani ai poporului”.

35 de ani mai tarziu, povestea ei a fost publicata in ziarele romanesti si prezentata in documentarele despre perioada comunista.
La alegerile din mai 1990, indemna taranii Romaniei libere „sa nu aleaga un singur partid”. In replica, autoritatile au internat-o in spitalul din Pitesti pentru „diagnosticare”, dar a reusit sa fuga.

Primul interviu a aparut in serialul pentru televiziune Memorialul durerii. Acest prim interviu a fost facut in 1992, cand o mare parte din sat era impotriva ridicarii unei troite in memoria fratilor ei din munti. Dupa difuzarea interviului, au inceput sa vina oamenii la Elisabeta Rizea au inceput sa i se ia interviuri.

Imaginea si discursul ei au fost folosite la maximum de Conventia Democrata, de stuff-ul de campanie al lui Emil Constantinescu – credibilitatea CDR se datoreaza in mare parte Elisabetei Rizea. Din pacate promisiunile facute de CDR-isti in campanie au fost uitate dupa castigarea alegerilor…
Mama Rizea a fost folosita ca o simpla imagine politica, o carte buna de jucat in fata alegatorilor.

In mai 2001, mama Rizea a fost vizitata de Regele Mihai I, pe care il cunoscuse in copilarie. „Spunea ghicitori, iar eu rideam. Odata, am copt impreuna porumb, dar mie mi-a dat partea cu boabele mai mari”, povesteste Rizea. “Pina oi muri il iubesc ca pe ochii din cap. Doresc sa fie regele Romaniei, sa fie mereu in tara”.

Regele Mihai si regina Ana au luat prinzul impreuna cu Elisabeta Rizea, care i-a servit cu oua rosii, cozonac si vin.
O viata intreaga dedicata neamului romanesc si lui Dumnezeu…

Elisabeta Rizea a plecat dintre noi la 4 octombrie 2003, la varsta de 91 ani. „Trei zile daca mai traiesc, da’vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea” – spunea Elisabeta Rizea. Ea a plecat la Domnul si lumea nu s-a limpezit inca, cine stie cat o sa mai dureze.
Cu siguranta Mama Rizea asteapta de acolo de sus sa i se implineasca dorinta pentru care a luptat o viata intreaga si pentru care a platit cu sange si lacrimi.

Elisabeta Rizea:
De cand m-au adus din puscarie, eu am mers taras. Faceam toate draciile contra comunismului. Imi dam drumu’ pe scara in camasa da noapte, sa creada ca intru-n closet. Aveam cuiele scoase la doua uluci si treceam dincolo. Bagam mancarea pentru partizani intr-o gramada mare de craci. Ce auzeam scriam si puneam hartia intr-o scorbura.

Puneam cana pe perete, tineam urechea pe fundu’ canii si auzeam ce vorbeau securistii in camera de-alaturi.
Capitanu’ Carnu era din Bacau. El m-a schingiuit. Eu traiesc incarligata, cum sunt, si cu genunchii scosi, si el nu mai e! M-a operat Maiestatea (Regele Mihai I) la spitalul de langa Foisorul de Foc. Maiestatea a platit. Mi-au pus carlige la genunchi, cum puneam eu la perdele. Nu mai am par deloc, uite! Si uite in fotografie ce par bogat am avut, si salba de aur. Mi-au luat tot comunistii.
Ginerele, cuscru, toti au facut puscarie pentru ca eu am dat de mancare la partizani.

Ma aducea lumea cu toala acasa. Ultima data, a venit Carnu cu ala de cauciuc si o curea pe mana. “Spune!” N-am spus. M-a legat de maini cu unu care-a murit si el pe soseaua spre Bucuresti. “Iti dam 300 de lei!” “Domnule capitan, eu nu sunt Iuda, sa-i vanz pe 30 de arginti…” M-a trantit pe jos.

M-a legat si m-a batut cu cauciucu’, de la ceafa la calcai, si pe stanga, si pe dreapta. A dat Domnu’ de-a murit si eu traiesc, na! Da’ n-am luat banii lui.

Apoi, m-au suit legata pe un scaun, de pe scaun pe masa, de pe masa, pe alt scaun. Mi-a zvarlit basmaua din cap. “Spune!” Purtam coada cu funta. Mi-au aruncat fota si am ramas in iie. Mi-a legat coada sub carligu’ de lampa din casa boierului. Coada era groasa. Eram si eu altfel la 38 de ani… Carnu mi-a tras scaunu’. alalalt mi-a tras si masa.
Coada mi-a ramas in carlig si eu am cazut la pamant. Asa mi-au smuls paru’. Am facut tratament si nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vandut…”

sursa: Sinaxa.net

,

A murit Marina Chirca. Ar trebui ca România toată s-o plângă, oamenii să găsească în memoria ei măcar câteva clipe de pioasă aducere aminte, iar guvernul să-i organizeze funeralii naționale. În schimb, cel mai probabil, n-ați auzit de ea. Televiziunile n-au făcut nici măcar o știre din asta: cui dracu’ îi pasă de o babă anonimă, care nici măcar nu e regina țiganilor, n-are bani, nu e vrăjitoare sau altceva?

Marina Chirca n-a fost decât o amărâtă de femeie simplă, de la țară, de un curaj și o demnitate care acum ne stânjenesc pe noi, cei care înțelegem prin „curaj“ îndrăzneala de a da „Like“ pe Facebook.

Anonima care s-a stins vineri, la 98 de ani, în satul de munte Nucșoara, din Județul Argeș, a înfruntat Comunismul și Securitatea timp de nouă ani, în cea mai cumplită perioadă din istoria recentă a țării, atunci când bolșevicii au distrus coloana vertebrală a nației și au dăltuit chipul schimonosit al poporului român, așa cum arată el astăzi.

Între 1949 și 1958, Marina Chirca a sprijinit grupul armat al partizanilor anticomuniști din Munții Făgăraș conduși de Toma Arnăuțoiu, plătind apoi cu libertatea și cu avuția sa această opoziție.

Crucea alungată

…Cu Armata, Securitatea, Miliția și turnătorii pe urme, a reușit, timp de aproape un deceniu, să înșele vigilența acestei forțe opresive copleșitoare, asigurând infrastructura rezistenței pentru luptătorii din munți. Hrană, haine, obiecte, muniție, armament, informații prețioase și câte altele a strecurat Marina Chirca, împreună cu alți nucșoreni, pe sub nasul securiștilor și al trădătorilor din rândurile propriilor săteni, riscându-și în fiecare clipă viața, familia, averea.

Prinsă în 1963, după ce se ascunsese cinci ani într-un pod, a fost anchetată, bătută cumplit, a făcut pușcărie, averea i-a fost confiscată și – cât cinism! – împărțită consătenilor care colaboraseră cu Securitatea.

După Revoluție, ar fi trebuit ca Marina Chirca să devină un simbol național. S-ar fi cuvenit să învețe copiii la școală despre ea. Să se scrie în cărțile de istorie. Să se organizeze excursii cu clasa la Nucșoara, ca tinerele generații să afle chiar din gura acestei băbuțe cu sufletul ca pâinea caldă despre adevăratul trecut al poporului român.

Ar fi trebuit, dar n-a fost așa. Noile autorități locale, care erau tot cele vechi, le-au râs în nas celor care au luptat pentru țara lor. Cei jefuiți de comuniști n-au fost repuși în drepturi. Până și crucea ridicată în memoria eroilor au refuzat autoritățile să fie amplasată în Nucșoara! După Revoluție, România ar fi trebuit, prin intermediul acestor oameni extraordinari, precum Marina Chirca, să se reconecteze la filonul adevăratelor sale tradiții și valori. Dar cum ar fi putut Iliescu și oligarhia securisto-activistă să-i cinstească pe cei care au luptat împotriva lor?

Manualele de istorie au rămas aceleași. Au fost fabricați specialiști care prelungesc falsurile propagandei comuniste.

Oameni precum Lucian Boia n-au vrut să știe de existența Marinăi Chirca nici atunci, în anii ’50-’60 (pe care i-au trăit), nici acum, când încearcă, în cărțile lor, să-i mai omoare o dată, negându-le existența prin omisiune. Noile valori ale României Luna trecută, președintele țării s-a dat de ceasul morții să-l salveze pe autoproclamatul rege al țiganilor. Medic trimis de urgență în Turcia, unde bulibașa suferise un infarct, demersuri pentru trimiterea unui avion privat, lacrimi la căpătâiul „omului de afaceri“, circ în direct, la TV.

Președintele valida, prin gesturile sale, un simbol, un stil de viață, un mod de a trăi. Vineri, Marina Chirca s-a stins în anonimat, în satul de munte Nucșoara, a cărui secțiune de istorie din pagina de pe Internet omite cel mai important eveniment din istoria sa milenară: lupta eroică a locuitorilor săi împotriva comunismului. Și va fi înmormântată la fel, fără onoruri, fără președinți care să verse lacrimi, fără dezbateri la televiziuni, fără ca oamenii să știe sau, măcar, să le pese.

În fapt, proiectul „omului nou“ început de comunism n-a fost stopat niciodată.

Între „regele“ Cioabă și țăranca Marina Chirca, poporului român i se vorbește de primul.

P.S. Acesta este ultimul interviu acordat de Marina Chirca, ultima supraviețuitoare a luptătorilor anticomuniști din Munții Făgăraș. Autorul materialului, colegul Laurențiu Ungureanu, a mers astă-primăvară la Nucșoara, acasă la Marina Chirca. Eroina României l-a primit în casă, i-a povestit, iar la sfârșit a insistat să ia o pungă cu ouă de țară: „Ia, maică, nu-i frumos să pleci cu mâna goală de la mine!“. Era ultima suflare a vechiului popor român, așa cum nu-l (re)cunoaștem și pe care l-am pierdut definitiv.

Acest text a apărut pe blogul mateiudrea.wordpress.com

Sursa: adev.ro

,

Eroii Rezistentei Anticomuniste - Ana si Ion Gavrila Ogoranu

Eroii Rezistentei Anticomuniste – Ana si Ion Gavrila Ogoranu

În acest an se împlinesc 23 de ani de la căderea comunismului, de la momentul care ar fi trebuit să însemne pentru România întoarcerea la valorile sale reale şi naţionale : dragostea de Dumnezeu, de ţară, de libertate şi onoare. Însă deşi am trecut de jumătatea acestui an plin de semnificaţii se vorbeşte doar despre istoria comunismului, despre ultimele zile ale lui Ceauşescu, procesul său, revoluţie etc.

Se vorbeşte şi se scrie prea puţin sau deloc despre OAMENII care ne-au dat legitimitatea să condamnăm azi comunismul : eroii rezistenţei anticomuniste, mii de oameni care au murit în închisori, au luptat cu arma-n mână şi şi-ar sacrificat libertatea, viaţa, tinereţea şi familia pentru a salva demnitatea ţării.

Ei n-au reuşit să întoarcă mersul istoriei, nici să oprească instaurarea comunismului, dar astăzi, datorită lor, putem spune că nu suntem o ţară de laşi care s-a predat « ciumei roşii » fără să lupte.

Iar rezistenţa anticomunistă din România n-ar fi fost la fel de puternică, de onorantă, fără Maramureş.

Zeci de maramureseni au luptat cu arma-n mâna aproape un deceniu contra terorii comuniste. În Munţii Ţibleş, Oaş, Rodnei, Maramureşului, Gutâi şi-n Codru au acţionat mai multe grupări de rezistenţă anticomunistă. Pentru curajul de a lupta pentru libertate şi onoare, cei mai mulţi au fost ucişi, altii au fost condamnaţi la ani grei de închisoare şi umilinţe. Niciunul însă n-a fost învins. Povestea « Maramureşului liber » este însă în mare parte nescrisă şi prea puţin cunoscută.

Puţinii deţinuţi politici care mai trăiesc astăzi sunt uitaţi de autorităţi, presă şi opinia publică. La fel şi maramureşenii care ar mai putea spune povestea acestor eroi.

La 23 de ani de la căderea regimului comunist şi 63 de ani de la transformarea închisorii Sighet în închisoare politică, prin încarcerarea primului lot de deţinuţi politici, un grup de elevi de la Liceul Dragoş Vodă, GAZETA de Maramureş a iniţiat o serie de acţiuni care au ca scop cunoaşterea istoriei recente şi luptei anticomuniste din Maramureş, intitulate generic Eroii rezistenţei anticomuniste. Pe lângă realizarea publicaţiei Eroii rezistenţei anticomuniste, în perioada 6-7 octombrie 2012, GAZETA de Maramureş, în parteneriat cu AF.D.P.R. Maramureş, subfiliala Sighet, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, cu sprijinul financiar al Primăriei şi Consiliului Local al municipiului Baia Mare, organizează a treia ediţie a Turului Rezistenţei Anticomuniste din Maramureş.

Programul evenimentului „Turul rezistenţei anticomuniste” cuprinde vizite în localităţile şi zonele în care s-au organizat cele mai importante nuclee de rezistenţă anticomunistă sau în care au fost amplasate locuri de detenţie şi lagăre de muncă. În fiecare punct, participanţii vor fi întâmpinaţi de foştii deţinuţi politici care au luptat sau au fost închişi în astfel de locuri sau de familiile lor.

Alături de reprezentanţii mass-media, la eveniment participă un grup de elevi pasionaţi de istorie, care, la finalul manifestărilor vor realiza diferite lucrări (eseuri, jurnale de călătorie). Cele mai bune lucrări vor fi premiate.

Citeste intreg articolul si programul pe ziaristionline.ro

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press