ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Reunire"

Reunire

,

Un grup format recent din senatori și deputați din partea tuturor partidelor din Parlamentul României și-au asumat ca pe cale legislativă să implementeze proiecte pentru unirea (reunirea n.r.) Republicii Moldova cu România.

Lansarea grupului „Prietenii Unirii” în Parlamentul României a avut loc la 10 februarie, iar din grup fac parte 40 de senatori și deputați români.

Dezvoltarea infrastructurii comune, urgentarea interconectării celor două sisteme energetice și sprijinirea companiilor din România și Republica Moldova, sunt câteva dintre proiectele pe care membrii grupului parlamentar „Prietenii Unirii”.

Cu toate acestea, propunerea cea mai controversată, scrie presa de la Bruxelles, enunțată de unii dintre parlamentari, este dacă România va veni cu „oferta” privind reunificarea.

„Trebuie să lucrăm cu Republica Moldova, să-i ajutăm să găsească Europa și valorile europene, în cazul în care unitatea va fi o soluție acceptată de UE și NATO, vom fi bucuroși să o realizăm”, spune Ovidiu Raețchi, parlamentar român, membru al Partidului Național Liberal (PNL).

Acest subiect deschide răni istorice dar și unele actuale, inclusiv războiul din Ucraina și zona de conflict înghețat din Moldova, Transnistria, o republică separatistă în partea de est a țării, care ar putea lărgi schisma dintre Rusia și UE, se arată într-un comentariu al presei de la Bruxelles.

Acțiunea vine într-un moment tensionat pentru Republica Moldova, care suferă de o criză economică, prăbușirea monedei și corupția larg răspândită.

Politicienii români declară sprijinul lor profund pentru o „uniune”, dar nu au menționat aceste cuvinte în acțiune. Între timp mișcările pro-unioniste de pe ambele părți ale frontierei sunt o promovare a unirii ca un răspuns la problemele Republicii Moldova.

„Republica Moldova nu are o șansă de supraviețuire și singura soluție de a părăsi această criză este o uniune cu România”, susține Dinu Plângău, președintele grupului activist pro-unionist al Tineretului din Moldova.

Activiștii invocă România ca un exemplu de succes economic și politic, ca urmare a creșterii sale economice, aderarea la UE și NATO și program radical anti-corupție, în cazul în care sute de politicieni sunt arestați sau trimiși după gratii.

Dar, la Chișinău, partidele din parlament nu au militat pentru o linie pro-unionistă. Deși moldovenii doresc să adere la UE, ei sunt mai reci față de aderarea la NATO.

Discuțiile despre unificare sunt doar un mod de a face politica moldovenească mai fragilă”, spune Nicu Popescu, analist senior la Institutul UE pentru Studii de Securitate, „se alimentează discursul anti-românesc de creștere a forțelor în politica moldovenească, care este pro-rus”.

Partidul Socialist are cel mai mare număr de locuri în Parlamentul Republicii Moldova, în timp ce o coaliție incomodă liberalilor conduce guvernul, mai scrie Euobserver.

Surse: euobserver.comindependent.md prin România Breaking News

Editor: Lena Captari

,

Interviu cu E.S. Matthias Meyer, ambasadorul Republicii Federale Germania
Cu prilejul Zilei Unității Germane

Ambasadorul Germaniei la Chisinau Matthias-Meyer

— Atât dvs., cât și ex-ambasadorii Germaniei la Chișinău ați declarat că relațiile cu R.Moldova sunt foarte importante pentru țara dvs. Puteți să explicați cititorilor noștri în ce constă această importanță?

— În viziunea Germaniei, evoluția Moldovei, soluționarea problemei transnistrene sunt de mare importanță, deoarece impactul este nu doar național, ci și regional. R.Moldova se mărginește cu UE și atât Germania, cât și UE sunt interesate ca în relațiile cu vecinii lor să nu fie niciun fel de tensionări. Noi contribuim activ la soluționarea acestui conflict.

— Ați venit la Chișinău la sfârșitul verii. Care sunt prioritățile mandatului dvs. în Moldova?

— Mandatul diplomaților nu este ca al politicienilor. Noi nu promitem nimic. Desigur, prioritățile mele în calitate de ambasador sunt dezvoltarea și intensificarea relațiilor mutuale între aceste două țări. Aici putem include și continuarea vizitelor și a schimbului de experiență în toate domeniile, cum ar fi cultură, sănătate, mediu, agricultură, politică, justiție. În viitor sunt sigur că vor avea loc și mai multe vizite și activități, pentru că toate au drept scop să ne învețe cum să ne înțelegem mai bine și cum să avem o colaborare mai bună. În relațiile dintre țările noastre nu văd niciun fel de probleme asupra cărora s-ar putea și ar trebui de lucrat. Noi avem relații foarte bune, dar care ar putea deveni și mai bune.

— Imediat după venirea dvs. la Chișinău ați fost în vizită la Institutul Național de Justiție, care beneficiază de asistența unei instituții germane. În procesul de reformare, ce credeți c-ar trebui să preia justiția moldovenească din experiența și buna practică a Germaniei?

— Da, am răspuns invitației Institutului și am asistat la un seminar privind îmbunătățirea instruirii actorilor din sectorului justiției. A fost un fel de schimb de opiniii între experții de aici și cei germani. Discuțiile pe care le-am auzit atunci, între judecători, procurori și avocați, pe care le consider extraordinar de utile, mi-au demonstrat că eforturile de a realiza reforme în domeniul justiției se află pe calea cea bună. Cred că foarte multe s-ar putea de preluat din justiția germană. Un lucru pozitiv sunt training-urile, dar ar fi binevenită și instruirea continuă. Cred că ar fi utile și vizite în instanțele germane, pentru a arăta juriștilor cum decurg procesele de judecată, cum se poate de creat o atmosferă prietenoasă în instanța de judecată și cum poate fi ridicată încrederea populației în justiție.

— O bună funcționare a justiției înseamnă un argument în plus pentru străini de a investi într-o țară. Ce rezerve, temeri au investitorii germani care ar dori sau ar putea să inițieze afaceri în Moldova?

— Investitorii străini care vin în Moldova, cu unii dintre ei am și discutat, au nevoie, înainte de toate, de condiții-cadru nebirocratice, de norme legale de încredere, de siguranță în justiția moldovenească și, desigur, de parteneri de încredere în această țară. Unii dintre ei se mai sperie că este afectat de corupție climatul investițional. Noi, în toate aceste domenii, suntem în contact cu autoritățile R.Moldova și încercăm să îmbunătățim situația.

— Președintele Timofti, atunci când a primit scrisorile de acreditare din partea dvs. și-a exprimat convingerea că veți contribui la identificarea unei soluții pentru problema transnistreană. În viziunea dvs., care credeți că poate fi cea mai bună soluție?

— Aceasta este atât o problemă bilaterală, cât și una globală. Soluția conflictului trebuie să fie găsită în mod exclusiv doar de către părțile implicate. Comunitatea internațională poate doar să ofere susținere și să ajute prin exemple de soluționări a altor conflicte asemănătoare. Important este ca părțile implicate să se întâlnească pe cât de des posibil și să discute. Doar astfel vor evolua lucrurile. Germania a oferit posibilități de întâlnire a părților. Vă pot asigura că noi vom proceda la fel și în continuare. Din punct de vedere psihologic, cred că Germania a contribut la detensionarea situației. Noi nu ne dorim altceva decât o soluționare pașnică a acestui conflict și sperăm să aibă loc cât mai multe întrevederi, inclusiv în formatul 1+1.

— În acest an relațiile oficiale moldo-germane au ajuns la a 20-a aniversare. Care credeți că sunt principalele succese, dar și nereușite?

— Acum 20 de ani nu ne-am fi închipuit că vom reuși să realizăm așa de multe lucruri. Succese sunt atât de multe, încât mi-ar lua prea mult timp pentru a le enumera. Consider un succes faptul că în toți acești ani am înțeles mai bine care sunt perspectivele noastre și am înțeles mai bine cum să ne ajutăm reciproc.  Unul dintre marile succese, totuși, este vizita cancelarului Angela Merkel, care a scos în evidență toate succesele acestei relații și care a subliniat nivelul ei. Despre nereușite, nu știu ce ați vrea să vă spun. Dacă au și fost, sunt sigur că s-au întâmplat din cauza circumstanțelor, și în acest caz eu aș prefera să le spun nu insuccese, dar lucruri asupra cărora mai trebuie de lucrat.

— Ce lecții credeți că pot fi învățate din experiența reunificării Germaniei?

— Ieri am celebrat reunificarea Germaniei. Acum 20 de ani oamenii aveau foarte multe prejudecăți. Cred că reunificarea Germaniei a avut un impact nu doar asupra Germaniei, dar și asupra Europei și a contribuit și la detensionarea situației în Europa în ansamblu. Noi, germanii, am învățat că nu poți schimba mentalitatea peste noapte. Acest proces durează, poate, chiar de-a lungul mai multor generații. Moldova are un trecut sovietic. Atunci, lucrurile funcționau în cu totul alt mod. Acum oamenii au libertate, inclusiv de a călători, de a munci, dar și de a gândi. Condițiile de viață încă nu sunt optime, dar ele se dezvoltă pozitiv. Este important că nu mai persistă atmosfera de atunci. Aici găsim și asemănări între Germania și R.Moldova. Trebuie să înțelegeți, însă, că mentalitatea nu se schimbă ușor, acest proces durează mai mult. Dar nici nu se întâmplă de la sine, trebuie să lucrezi, să  provoci această schimbare. Desigur, e necesară multă răbdare. Fără răbdare nu este posibil să schimbăm mentalitatea.

— Vă mulțumim.

Pentru conformitate, Tatiana EȚCO

SURSA: Ziarul De Garda
,

MARȘ PENTRU (RE)UNIRE !

 

NOI REDACȚIA RBNPRESS, IN VIRTUTEA ISTORIEI SI A ADEVĂRULUI RECOMANDAM TERMENUL DE REUNIRE !

 

 

 

,

Oameni de scenă, personalități culturale și lideri informali din România susțin Marșul pentru Unirea cu Basarabia care va avea loc duminică la București, transmite Romanian Global News.

Îndrăgiții actori Claudiu Bleonț, Alexandru Arșinel și Stela Popescu, cântărețul de muzică populară Gheorghe Turda, scriitorul Mitoș Micleușanu, cunoscuții soliști Bogdan de la El Negro, Cornel de la Vunk, precum și reprezentantul societății civile, Nicușor Dan, au adresat un îndemn bucureștenilor, de a participa la manifestația stradală pentru reîntregirea națională, prin unirea României cu Republica Moldova.  ,,Basarabia e România”, ,,România este România cu Basarabia”, ,,Trebuie să fim cât mai uniți, mai puternici, mai hotărâți” sunt doar câteva dintre mesajele adresate de către personalitățile marcante oamenilor din întreaga țară.

Duminică, 21 octombrie, la ora 14:00, intr-un mars simbolic la care vor participa si reprezentanti din Basarabia , dar si din alte zone ale Romaniei, peste 1000 de unionisti vor porni în marș din fața Guvernului (Piața Victoriei) pentru a realiza un tricolor viu și pentru a înainta clasei politice de la București o serie de revendicări pentru unirea cât mai rapidă cu Republica Moldova.
Pe parcursul ultimului an, la Chișinău au ieșit în stradă mii de persoane într-o serie de manifestații pentru reunirea României cu Basarabia. Acțiuni similare au avut loc și la Cahul, Bălți și Sibiu. Marșul pentru Unire este organizat de Platforma Civică “Acțiunea 2012”, o coaliție formată din peste 30 de organizații nonguvernamentale din România, Republica Moldova și diaspora.

 

Sursa: rgnpress.ro

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press