ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "regiunea Odesa"

regiunea Odesa

,

În perioada 16-22 aprilie 2016, în regiunea Odesa va avea loc cea de-a V-a ediție a Caravanei teatrului și folclorului românesc la românii din Sudul Basarabiei (Regiunea Odesa, Ucraina), proiect derulat de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Asociația Național-Culturală a Românilor din regiunea Odesa „Basarabia”. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul ICR, trupa Teatrului „Bogdan Petriceicu-Hașdeu” din Cahul (Republica Moldova) va susține șase reprezentații cu spectacolul de teatru „Suflet pentru o păpușă”, autor Andrian Graur, scenografia și regia: Anatol Răcilă informează TOCpress citat de romaniabreakingnews.ro

Caravana culturală va ajunge acum în alte șase localități, printre care și unele care nu au fost incluse în turneele teatrale din anii anteriori: Raionul Ismail – Babele/Mareșal Averescu/ Oziornoe; Erdek-Burnu/Utkonosovka; Raionul Chilia – Dumitrești/Dmitrovka; Raionul Tatarbunar – Borisăuca/Borisovka; Raionul Sărata – Satu Nou/Novosiolovka; Raionul Reni – Cartal/Orlovka.
Conform tradiției, caravana din acest an va cuprinde și spectacole de muzică și dans popular românesc susținute de Ansamblul „Dor Basarabean” din Erdek-Burnu (Utkonosovka) – raionul Ismail, unicul ansamblu promotor al valorilor autohtone ale culturii tradiționale românești din Basarabia Istorică și care poartă la brâu tricolorul românesc.

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

În numai o săptămână, în perioada 27 martie – 3 aprilie 2016, peste 730 de elevi de etnie română, însoțiți de 64 de dascăli din Sudul Basarabiei, Ucraina au vizitat Cetatea Albă. Excursiile tematice fac parte din proiectul „Cheia spre Țară”, derulat de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni cu partenerii din Sudul Basarabiei informează romaniabreakingnews.ro citând comunicatul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni.

Elevii din satele românești din Sudul Basarabiei au dobândit cunoștințe noi despre moștenirea istorică a poporului român, prin prezentarea celei mai importante fortărețe medievale din Europa de Est, monument strategic militar medieval al românilor.

Totodată, elevii au conștientizat importanța conservării destinațiilor turistice, precum și necesitatea conservării patrimoniului cultural și istoric al generațiilor trecute.

Obiectivul principal al proiectului l-a reprezentat facilitarea cunoașterii unor realități din trecutul istoriei românilor, în vederea conștientizării apartenenței la Neamul Românesc a tinerilor și a legăturilor cu Țara Mamă prin istorie și civilizație românească.
Excursiile tematice la Cetatea Albă s-au desfășurat conform misiunii și obiectivelor IEH, răspunzând nevoilor de formare a unor generații educate, prin cultivarea spiritului de Neam și Țară.

 elevi și dascăli, etnici români din Sudul Basarabiei (1)

elevi și dascăli, etnici români din Sudul Basarabiei (2)

elevi și dascăli, etnici români din Sudul Basarabiei (3)

elevi și dascăli, etnici români din Sudul Basarabiei (4)

elevi și dascăli, etnici români din Sudul Basarabiei (5)

elevi și dascăli, etnici români din Sudul Basarabiei (6)

elevi și dascăli, etnici români din Sudul Basarabiei (7)

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Foto: IEH

,

Spre reamintire:

27 Feb 2014. Mitropolitul Vladimir, care a condus biserica ucraineană timp de două decenii, este internat în spital. Este în incapacitatea fizică să-și mai exercite funcția. Membrii Sinodului s-au convins personal de gravitatea stării de sănătate. Ulterior, prin vot secret, i-au numit succesorul, scrie barikada.md.

Pe scaunul Mitropoliei din Kiev a fost numit mitropolitul Onufrie al Cernăuțiului și Bucovinei. Ierarhul este vorbitor de limbă română.

Mitropolitul Onufrie, ales locțiitor al scaunului Mitropoliei Kievului în cadrul Patriarhiei Moscovei a participat la o discuție în Rada Ucrainei, unde și-a expus părerea față de situația tensionată din Biserică. Mitropolitul Onufrie a atras atenția asupra faptului că există zone din Ucraina în care se vorbește limbă română și care trebuie tratate cu maximă atenție…

Video de la discuția avuta cu Președintele interimar al Ucrainei Alexandr Turcinov (februarie 2014):

La minutul 2 –  Onufrie: „am auzit că România ar fi pregătită să intervină…”

„Nu vreau să spun prea multe, pentru că acum nu este timp pentru  vorbe, ci mai degrabă pentru rugăciune și reflecție, un timp pentru a face pace în țara noastră. Există multe provocări de natură economică , financiară și religioasă, dar în cazul în care nu va exista pace între oameni, oamenii nu nu își vor găsi liniștea, și nici o problemă nu va putea fi soluționată în mod pozitiv. Aș dori să vă întreb, în calitate de președinte al Radei Supreme, care acționează ca și în calitate de șef de stat, pentru a opri anumite zvonuri, afirmații care sunt susținute, indiferent dacă acestea sunt adevărate sau nu. Cred că unele dintre ele sunt adevărate și contribuie la tensionarea situației… 

…În cazul în care războiul politic devine unul religios, acesta va fi mult mai rău pentru situația noastră. Acest lucru poate duce la colaps…

Nu trebuie să uităm că avem zone în care se vorbește limbă română, care sînt tulburate de zvonurile precum că protestatarii de pe Euromaidan merg să ocupe mănăstirea unde există și un azil de copii cu 500 de suflete (referire la mănăstirea Bănceni, n. r.). Sunt vorbitori de limbă română, sunt foarte tulburați și au și început a răspîndi zvonul, și se gândesc că vor cere ajutorul României să-i ajute, că România ar putea să bage trupele armate în Odessa și potrivit surselor mele, sunt gata să facă acest lucru, pentru a aduce trupele și să profite de teritoriul Ucrainei, parte a regiunii Odesa. Dacă, Doamne ferește, se întâmplă acest lucru, acesta va fi începutul sfârșitului și asta se  poate provoca. În această perioadă tulbure orice este posibil, de aceea vă rog să faceți totul pentru a preveni orice confruntare”.

a declarat mitropolitul Onufrie.

Material republicat din arhiva RBN Press – Publicat în: 27 Feb 2014 @ 14:35

Publicat și editat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro /Surse:pravmir.ru /Alte surse: dcnews.ro, barikada.md

,

romanii_din_Sudul_BasarabieiCea de-a doua zi a vizitei pe care ministrul Angel Tîlvăr o efectuează la comunitatea românească din Ucraina a continuat la Odessa, unde au avut loc întâlniri cu liderii comunității românești și reprezentanți ai mass-media de limba română. Având în vedere slaba reprezentare a presei în limba română care apare în format print în această regiune, ministrul Tîlvăr consideră că trebuie încurajată și sprijinită presa de limbă română în această regiune, însă în același timp nu trebuie neglijate nici avantajele pe care le oferă mediul on-line, care poate suplini absența printului. Din acest punct de vedere, orice publicație în limba română, oriunde apare ea, poate fi ușor accesată oricărei comunități de români din afara granițelor.

Tot în cursul vizitei, ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni s-a întâlnit și a discutat cu reprezentanții Administrației Regionale Odessa, președintele Consiliului Județean Odessa, Mihail Shmushcovici, președintele Adjunct al Administratiei Regionale de Stat, Vladimir Kulacov și deputatul Iurii Maslov, dar și cu șeful Reprezentanței Ministerului Afacerilor Externe Ucrainean în regiunea Odessa, Rjepisevskii Constantin. În acest context a fost exprimat interesul comunității românești din regiune pentru păstrarea identității și culturii, în condițiile în care în Ucraina se discută despre o posibilă reașezare administrativ-teritorială, care nu ar fi în avantajul comunității de români.

În urma vizitelor pe care le-a făcut în școlile în care se învață limba română, ministrului Angel Tîlvăr a constatat, lucru de altfel semnalat și de reprezentanții mediului asociativ românesc, nevoia de carte în limba română, precum și nevoia de manuale în limba română.

Ministrul a precizat pentru redactorii de la timpromanesc.ro prezenți în cadul vizitei, că în perioada imediat următoare, specialiști ai Departamentului pentru Românii de Pretutindeni vor reveni în regiunea Odessa pentru a evalua și dimensiona corect nevoile comunității românești urmând ca această problemă să fie rezolvată. În acest demers, ministrul Tîlvăr a precizat că se bazează pe specialiștii Departamentului, dar și pe celelalte instituții care fac parte din Consiliul Consultativ Interministerial, astfel încât fiecare să preia în responsabilitate și să rezolve problematica semnalată. Printre instituțiile menționate de ministru au fost Ministerul Educației, Ministerul Muncii, Institutul Cultural Român, Institutul Limbii Române, care, fiecare în parte, au experiență și pot acționa într-un mod integrat și profesionist.

Sursa: timpromanesc.ro prin romaniabreakingnews.ro

Foto: RBN Press -românii la Sfințirea Bisericii Românești din Hagi Curda (2011)

,

MEMORIU al Asociației Național-Culturale a Românilor din regiunea Odesa „BASARABIA”
privind unificarea celor două programe de învățământ existente, pentru instituțiile școlare cu predare în limba română și „moldovenească” din Ucraina, într-o singură programă de învățământ, prin trecerea tuturor acestor instituții școlare la învățământul conform programei pentru instituțiile școlare cu predare în limba română.

(TRADUCERE, originalul este redactat în limba ucraineană)

Domnului Președinte al Ucrainei, PETRO POROȘENKO
Domnului Prim-Ministru al Ucrainei, ARSENII YAȚENIUK
Domnului Ministru al Învățământului și Științei, SERGHII KVIT
Domnului GHENNADII DRUZENKO, Împuternicit al Guvernului Ucrainei privind problemele politicii etnonaționale
Domnului Președinte al Administrației Regionale de Stat Odesa, IGOR PALYȚEA
Doamnei Director a Departamentului Învățământ și Știință a Administrației Regionale de Stat Odesa TETIANA LAZAREVA

Stimate Domnule Președinte!
Doamnelor și Domnilor!

Ne adresăm cănducerii statului și patriei noastre cu rugămintea să atrageți atenția asupra situației care s-a creat, de-a lungul anilor de independență a Ucrainei, în ce privește învățământul în limba maternă pentru reprezentanții populației autohtone române și/sau moldovenești din Ucraina, prin separarea procesului de învățământ în cele mai „bune” tradiții ale puterii sovietice-bolșevice.

După cum bine cunoașteți, în urma evenimentelor istorice locurile tradiționale și permanente de trai ale românilor din Ucraina independentă sunt raioanele Teaciv și Rahău din regiunea Transcarpatică, regiunile Cernăuți și Odesa. În aceste trei regiuni de frontieră timp de veacuri întregi locuiesc reprezentanți ai unui singur popor al latinități orientale, care comunică în numeroase graiuri ale aceleeași limbi – limba română.

Cu părere de rău, istoria contemporană, cuprinzând componenta sa indispensabilă – regimul comunist al Uniunii Sovietice din întregul bloc socialist din Europa centrală și de Est, controlat în totalitate de Kremlin, a dat de înțeles întregii omeniri că regimurile totalitare sunt în stare să distrugă nu numai personalitatea și identitatea națională a persoanei umane, dar și identitatea națională a întregilor popoare, cu forța, prin intermediul unei proceduri implementate sistematic obligând popoare mai mici să renunțe la propria limbă, cultură, religie și învățământ în limba maternă în folosul limbii sau a culturii dominante – în cazul nostru comun – în folosul limbii ruse pe cuprinsul tuturor republicilor sovietice. Astfel, etapizat, prin Marea Înfometare (Golodomor) din prima jumătate a sec. XX și în următorii 40 de ani puterea sovietică din Moscova a extirpat considerabil limba ucraineană din instituțiile de învățământ și de cultură din RSS Ucraineană, popularizând un mit concret privind existența a unui grai ucrainean sau „malorus” („rusa mică”) al limbii ruse.

În acelaș mod, după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost fabricată limba „moldovenească”, și trecută la grafia chirilică, precum și poporul „moldovenesc”, care ar fi diferit în mod consistent de istoria, cultura sau limba celei de-a doua jumătăți a acestuia – românii care locuiesc azi în provincia istorică Moldova din componența României contemporane. După cum observăm – la destrămarea URSS soarta popoarelor din RSS Ucraineană și RSS Moldovenească a fost hotărâtă anume de popoarele noastre, și nicidecum de Moscova, Kremlin, cu atât mai mult Stalin sau fondatorul îmbalzamat al colosului sovietic – Lenin.

Prin urmare, în Declarația de Independență a Republicii Moldova din 27 August 1991, în conformitate cu hotărârea Marii Adunări Naționale din Chișinău de la 31.08.1989 limbă de stat a Republicii Moldova este recunoscută limba română, pe baza grafiei latine. Conflictul armat din Transnistria din 1992, dar mai precis – componenta rusească a acestuia și agentura KGB-istă a Uniunii Sovietice – practic au impus politicul moldovenesc să adopte Constituția Republicii Moldova din 1994 cu acea componentă notorie, și anume – art. 13, prin care recunoaște drept limbă de stat, în contradicție cu Declarația de Independență (!) – limba moldovenească (însă de asemeni, pe baza grafiei latine).

Prin hotărârea Curții Constituționale din 2013, în Republica Moldova este recunoscută denumirea limbii de stat, în conformitate cu Declarația de Independență. Conform p.2 din Hotărârea nr.36 de la 05.12.2013, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a hotărât:

„În cazul existenței unor divergențe între textul Declarației de Independență și textul Constituției, textul constituțional primar al Declarației de Independență prevalează.”.

Cu siguranță, interpretarea juridică a Curții Constituționale a Republicii Moldova are la bază și expresia pur științifică a acestei probleme. Astfel, în anul 2010 Academia de Științe a Republicii Moldova, răspunzând la o interpelare a Uniunii Interregionale “Comunitatea Românească din Ucraina”, a menționat:

”denumirea corectă, științifică a limbii vorbite de românii din Basarabia istorică (inclusiv nordul și sudul acesteia), din regiunea Cernăuți și cea Transcarpatică, este LIMBA ROMÂNĂ, fapt arhicunoscut de lingviștii contemporani și confirmat în cadrul mai multor întruniri științifice, susținut de altfel și de lingviștii ucraineni, fiind suficient să amintim aici numele regretatului profesor Stanislav Semcinschi. Mai mult, savanții Academiei de Științe a Moldovei și-au expus opinia în problema denumirii corecte a limbii române de nenumărate ori. Astfel, în „Răspunsul la solicitarea Parlamentului Republicii Moldova privind istoria și folosirea glotonimului „limbă moldovenească”, adoptat în ședința lărgită a Prezidiului Academiei de Științe a Moldovei din 9 septembrie 1994, se subliniază: „Convingerea noastră este aceea că articolul 13 din Constituție trebuie să fie revăzut în conformitate cu adevărul științific, urmând a fi formulat în felul următor: „Limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română”. Ulterior, la 28 februarie 1996, Adunarea Generală Anuală a Academiei de Științe a Moldovei a adoptat o declarație prin care a fost confirmată opinia științifică a specialiștilor filologi din republică și de peste hotare, potrivit căreia limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română. Din 1996 și până în prezent, opinia savanților de la Academie în problema glotonimului „limbă română” a rămas aceeași, în pofida faptului că unii politicieni au ajuns să declare că sintagma „limbă română” e un termen științific, în timp ce sintagma „limbă moldovenească” ar fi un termen politic, acesta, în realitate, fiind un termen ideologic și geopolitic.”

Astfel, în prezent avem două state independente, limbă de stat a cărora este o singură limbă est-romanică – limba română: România și Republica Moldova.
Însă, tot în prezent există un singur stat, care folosește denumirea de limbă „moldovenească”, mai cu seamă în ce privește asigurarea procesului de învățământ a unei părți din populație – reprezentanți ai unei minorități naționale. Aceasta este patria noastră și a Dumneavoastră comună – Ucraina.

Desigur, „limba moldovenească, în grafie chirilică” figurează, demonstrativ, încă într-o regiune – formațiune separatistă – republica moldovenească nistreană nerecunoscută – de facto aceasta reprezentând un teritoriu al Republicii Moldova ocupat ilegal.
La încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale în Sudul Basarabiei se mai preda în limba română în 62 de școli, în localitățile cu populație majoritară românească – orașe și sate. După dispariția Uniunii Sovietice, Ucraina independentă și suverană a moștenit doar 18 din acele școli românești, aflate doar în sate, preponderent în cele trei raioane de la Dunăre – Reni, Ismail și Chilia, dar și în raioanele Sărata, Tatarbunar, Tarutino, Belgorod-Dnestrovski (Cetatea Albă). În așa mod URSS reușind să extirpe învățământul românesc din toate orașele și majoritatea satelor românești sud-basarabene, rusificând 44 (!!!) de școli românești. Astăzi, după 24 de ani de independență a statului ucrainean în raioanele din Sud-Vestul regiunii Odesa mai sunt doar cinci (5!!!) școli naționale în care procesul de învățământ se desfășoară integral în limba română, însă sub denumirea de „moldovenească”, conform ordinului politic de la Kiev. Restul – 13 școli – ori sunt ucrainizate, ori acest proces este în plină desfășurare. Toate acestea în circumstanțele în care se vorbea, în primii ani de independență a statului ucrainean, chiar de o posibilitate de a redeschide clase românești în școlile rusificate de comuniști, atât de democrată și europeană se întrezărea perspectiva!…

Cu tot respectul față de numeroasele realizări ale tânărului, independentului și suveranului stat ucrainean, trebuie să atragem atenția Dumneavoastră asupra faptului că în perioada sovietică acelaș popor – separat de Stalin în români și/sau moldoveni – din RSS Ucraineană dispunea de învățământ într-o singură limbă – „moldovenească” (grafie chirilică), la fel cu școlile din RSS Moldovenească! Cu părere de rău, unica „realizare” a statului ucrainean în acest context este că a mai separat odată acest popor, promovând politica „divide et impera!” în problemele lingvisticii, fapt de care nu s-a încumetat nici măcar puterea sovietică: anume statului ucrainean, prin intermediul nomenclaturii comuniste moștenite, i-a reușit să despartă învățământul în limba română care se dezvolta în Ucraina anilor 1989-1998, implementând limba „moldovenească” în procesul de învățământ din regiunea Odesa.

Domnule Președinte, Doamnelor și Domnilor,

Într-o viziune pozitivă a acestui subiect, statul ucrainean, ieșind din trecutul sovietic comun împreună cu Republica Moldova, încă de la începutul independenței Ucrainei, prin propriul sistem de învățământ a menținut în regiunile compact populate de populație românofonă – români și/sau moldoveni (regiunile Transcarpatică, Cernăuți și Odesa) – învățământul în limba română în instituțiile de învățământ de treptele I-III. Începând cu anul 1991 Ministerul învățământului din Ucraina aplica o singură programă de învățământ în limba română atât pentru instituțiile de învățământ naționale care activau în localitățile în care populația mojoritară o constituie etnicii români, cât și în școlile din localitățile populate de români oficial denumiți în acte încă de puterea sovietică ca având o naționalitate aparte – „moldoveni”.

Întâmplător sau nu (?!), dar imediat după semnarea Tratatului ucraineano-român de bună vecinătate din 1997, pe valurile unui „moldovenism” de sorginte neo-sovietică venit de nicăieri altundeva decât de la Tiraspol (în fond – cauza prezenței denumirii de limbă „moldovenească” din art. 13 al constituției R. Moldova), Ministerul Învățământului și Științei din Ucraina începe, din anul 1998, procesul de învățământ în unitățile de învățământ din regiunea Odesa în limba „moldovenească” de predare, aprobând o programă școlară duplicitară, practic identică (față de programa românească) în această „limbă”; tipărește din contul statului manuale aparent pentru două școli distincte: unele pentru școlile cu predare în limba română, altele – pentru școlile cu predare în „moldovenească”. Drept apogeu al meseriei editoriale apare tiparul la una dintre editurile din orașul Lvov a două manuale identice 100%, separat pentru școli „românești” și „moldovenești”, schimbând pentru aceasta conținutul unei singure pagini!!!

Și iarăși întâmplător sau nu, însă anume în anul 1998, în timp record și vădit cu sprijinul structurilor de stat cu destinație specială se crează Asociația Moldovenilor din Ucraina, iar drept veritabil conducător inamovibil al acesteia este numit nimeni altul decât Anatolii S. Fetescu – soțul Larisei I. Fetescu, aceasta fiind până în prezent (!!!) metodistă/curator asupra școlilor „moldovenești” din regiunea Odesa. În fapt, statul ucrainean a angajat un cuplu, cu un scop concret: pentru a câta oară să despartă – prin intermediul programei de învățământ controlate de familia Fetescu și prin mass-media românofobă tipărită (bilunarul „Luceafărul”) editat de Asociația Moldovenilor din Ucraina, conform practicilor sovietice comuniste și totalitare – nu numai acelaș popor, ci mai ales comoara cea mai de preț a acestuia – limba – în două limbi aparent diferite, „moldovenească” și română, conferind în acest fel statut de limbă graiului moldovenesc al limbii române.

Această absurditate este foarte eficientă și în zilele noastre, când absolvenții școlilor „moldovenești” din Sudul Basarabiei, având în diploma de absolvire menționată drept limbă maternă „moldoveneasca” urmează studiile la specializarea „limbă română” la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, iar atunci când se reîntorc în școlile de la baștină Direcția Regională de Învățământ de la Odesa îi obligă pe aceștia din urmă – profesori de limbă română – să predea (într-)o limbă „moldovenească”! …

Pe parcursul anilor de independență a Ucrainei suntem martori la o situație absolut absurdă când, fără să părăsească localitatea, absolvenții aceleeaș școli au trecută drept româna drept limbă maternă în diplomele de studii medii necomplete din 1996, iar în diplomele de studii medii complete din 1998 apare drept limbă maternă „moldoveneasca”. Și toate acestea – la buna dispoziție a funcționarilor din Odesa, sau la ordinul politic de la Kiev.
Desigur, conform tradițiilor democratice europene consacrate – nimeni nu a abrogat dreptul la autoidentificare națională, iar în prezent este problema fiecărei persoane cum se identifică – român sau moldovean – în cazul celor 400 de mii de populație românofonă din Ucraina, în cele câteva decenii trecute divizați artificial de regimul comunist în români și moldoveni.

Dar, oare dorește Ucraina de azi să continue „glorioasele” tradiții comuniste-totalitare de asuprire a popoarelor mici, sau – totuși – statul nostru cu adevărat optează pentru valorile democrate? Suntem convinși că în răspunsul Dumneavoastră la această întrebare veți alege ce-a de-a doua teză.

În realitate, din punct de vedere obiectiv, cultural-istoric, științific și nu în ultimul rând – diplomatic – Ucraina modernă și organele puterii de stat de toate nivelele trebuie să recunoscă că românii din Ucraina, inclusiv volohii, maramureșenii, bucovinenii, moldovenii și basarabenii sunt reprezentanții unui singur popor, ai aceleeași culturi, și aceștia au aceeaș limbă maternă – limba română, care de asemeni se împarte în o sumedenie de graiuri locale – maramureșan, bucovinean, moldovean, basarabean, ardelenesc, oltenesc, muntenesc, ș. a., precum și limba ucraineană se împarte în graiuri precum cel de Slobojanșcina, huțul, transcarpatic, de Polissya, al boicilor, de stepă, al Nistrului Superior, al Niprului Superior, ș.a..

Din motive necunoscute nouă, puterea de stat ucraineană din anii precedenți a făcut tot ce a fost posibil pentru a politiza problema învățământului în limba română din regiunea Odesa. O rezonanță deosebită a avut cazul anului 1999, când doamna Zinaida Pinteac – profesoare eminentă a învățământului public din Ucraina, directoare a școlii din Frumușica Veche/Staroselie, raionul Sărata – a fost demisă din funcție, pentru obiectivitatea demonstrată și pentru menținerea denumirii științifice a limbii române în școală. Simbolic este acel fapt că anume în acelaș an în orașul Odesa a fost furat bustul lui Mihai Eminescu, clasic al literaturii române… Chiar și în prezent sunt sub evidența specială a organelor puterii regionale și raionale și a Serviciului de Securitate al Ucrainei toate cadrele didactice care mențin legături de specialitate cu alți români – colegi din Cernăuți, Republica Moldova sau România, ori participă la stagii pedagogice în limba română de peste hotarele Ucrainei.

Regretabil este faptul că și în perioada actuală conducerea Departamentului Regional Odesa de Învățământ interzice drastic profesorilor să folosească denumirea „limbă română” în procesul de învățământ, desfășoară separat de regiunile Transcarpatică și Cernăuți cursuri de perfecționare a cadrelor didactice, olimpiade școlare la limba „moldovenească”, ș.a.. Una dintre dovezile recente ale dimensiunii politice a acestei probleme este organizarea de către Ministerul Învățământului și Științei din Ucraina a „Primei olimpiade panucrainene la limba română” în Cernăuți, la finele lunii Martie 2015, cu participarea doar a elevilor din regiunile Transcarpatică și Cernăuți. Desigur, această acțiune de premieră este un mare plus al noilor organe ale executivului ucrainean, dacă nu ar apare o mică/mare întrebare: o olimpiadă la aceeaș limbă, dar cu denumirea de „moldovenească” s-a desfășurat și la Odesa, desigur că într-un format mai mic, însă cu siguranță cu finanțare de la stat considerabilă, cu scopul de a mai turmenta odată elevii sud-basarabeni că Eminescu nu este poet clasic al literaturii române, ci numai al celei „moldovenești”, și că limba lor se deosebește prin ceva consistent de limba românilor maramureșeni sau bucovineni…

Având în vedere cele relatate mai sus, care nici într-un caz nu sunt noutăți pentru organele puterii de stat din toți anii de independență a Ucrainei,ținând cont de numeroasele concluzii ale savanților de elită și ale ședințelor Academiilor de Științe din Ucraina, România și Republica Moldova privind unica denumire a formei literare a limbii române și existența unor speculații pur politice și falsuri pseudoștiințifice în ce privește existența unei limbi „moldovenești” aparte, bazată pe graiul moldovenesc al limbii române, ținând cont de aspirațiile declarate ale Ucrainei de integrare în Uniunea Europeană, una dintre limbile oficiale ale căreia este limba română – limbă pe care pentru prima dată în toată istoria Ucrainei o posedă Președintele țării noastre Petro Poroșenko, fapt de care este mândră întreaga comunitate românofonă din Ucraina – peste 400.000 de cetățeni, o parte considerabilă (peste 100.000) din care locuiesc tradițional la baștina Președintelui Ucrainei – în Sudul Basarabiei, având drept fundament denumirea oficială a limbii de stat în cele două state vecine și prietene ale Ucrainei – limba română în România și Republica Moldova.

CEREM:
unificarea celor două programe de învățământ existente, pentru instituțiile școlare cu predare în limba română și „moldovenească” din Ucraina, într-o singură programă de învățământ, prin trecerea tuturor acestor instituții școlare la învățământul conform programei pentru instituțiile școlare cu predare în limba română

Cu respect,

Anatol POPESCU
Președinte al Asociației Național-Culturale a Românilor din regiunea Odesa „BASARABIA”

31 Martie 2015, Ismail

Publicat de România Breaking News – romaniabreakingnews.ro

,

Domnului Președinte al României KLAUS WERNER IOHANNIS

SCRISOARE DESCHISĂ

Excelența Voastră,
S-a întâmplat să mă nasc cu numele Popescu, la un deceniu distanță până la destrămarea de jure a imperiului sovietic-comunist, pe pământ românesc furat de unii și abandonat de alții – Basarabia Istorică / Sudul Basarabiei / Bugeac, azi compus din cele 9 raioane dintre Dunăre și Nistru ale regiunii Odesa.
Am avut noroc: norocul să fiu adus pe lume, alături de doi frați mai mari, de părinți școliți în acea adevărată „Mecca a românității din URSS” – orașul Chișinău. Întorși acasă de la studii au profesat o viață în satul de unde au plecat, fiind, fără exagerare, profesori de elită în școala care s-a încăpățânat să rămână românească pe toată perioada sovietică. La încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale în Sudul Basarabiei se mai preda în limba română în 62 de școli, în localitățile cu populație majoritară românească – orașe și sate. După dispariția de jure a Uniunii Sovietice, Ucraina independentă și suverană a moștenit doar 18 din acele școli românești, aflate doar în sate, preponderent în cele trei raioane de la Dunăre – Reni, Ismail și Chilia, URSS reușind să extirpe învățământul românesc din orașele Bugeacului, rusificând 44 (!!!) de școli românești. Se vorbea, în primii ani de independență a statului ucrainean chiar de o posibilitate de a redeschide clase românești în școlile rusificate de comuniști, atât de democrată și europeană se întrezărea perspectiva!…
În 1997 comunitatea românească din Sudul Basarabiei s-a trezit abandonată pentru a doua (sau a câta!?) oară: a fost semnat foarte simbolic, la Ismail – pe pământ basarabean, Tratatul de bună vecinătate româno-ucrainean. Foarte bine pentru ambele state independente și suverane, mai ales în perspectiva aderării la NATO și Uniunea Europeană a statului român. Până aici, însă. Tratatul nu a adus nici beneficii, nici garanții suplimentare pentru cele trei mari comunități istorice autohtone românești rămase în Ucraina – cele din Maramureșul Istoric, Nordul Bucovinei, ținutul Herța, Hotin și Sudul Basarabiei – în total peste jumătate de milion de români. Văzându-se dezlegat la mâini, Kievul a reactivat politica de deznaționalizare de odinioară a Kremlinului, impunând în sistemul de învățământ românesc din regiunea Odesa predarea obligatorie într-o limbă aparent „diferită” de cea română, dar cu urmări catastrofale – limba „moldovenească” în grafie latină, bazându-se pe prevederile articolului 13 din constituția Republicii Moldova și pe ideile moldovenismului propagat cu înverșunare la Tiraspol.
Astfel, în plin proces de renaștere națională și revenire la rădăcini au fost succesiv rusificate sau ucrainizate în totalitate școlile din Furmanca și Chitai – două din cele patru sate românești din raionul Chilia. Tot după semnarea Tratatului bilateral a început procesul de ucrainizare a celorlalte școli, introducându-se clase cu predare în limba de stat, în detrimentul limbii române „moldovenizate”… Azi, la 24 de ani de independență a statului ucrainean – vecin și prieten al României, în Sudul Basarabiei mai există doar cinci (5!!!) școli în care procesul de învățământ se desfășoară integral în limba română (dar tot cu titulatura de „moldovenească”, impusă de Kiev). Autoritățile ucrainene continuă și la un sfert de veac de independență să dezbine românitatea din Ucraina în români și „moldoveni”, cu un scop aproape deschis promovat de a se debarasa de această insulă spirituală a latinității din marea popoarelor slave. După logica majorității guvernanților de pe Nipru, eu – Popescu din Sudul Basarabiei nu ar trebui să fiu de acceaș naționalitate cu un Popescu din Herța, spre exemplu. Situația este aproape identică și în regiunea Cernăuți, unde se ucrainizează câte o școală pe an. Probleme similare le regăsim și în domeniul culturii românești, al mass-media în limba română din Ucraina.
În prezent, în procesul de destrămare de facto a URSS, încă mai avem și cazuri de cenzură, de interdicție a evoluării pe scenele din Ucraina a unicei formații artistice cu implicare în promovarea culturii tradiționale românești în Sudul Basarabiei. Timp de 10 ani de zile este blocată (neoficial, desigur) activitatea Ansamblului Folcloric „Dor Basarabean” din Erdek-Burnu / Utkonosovka, raionul Ismail, pentru un motiv absurd – prezența brâului tricolor la costumul popular românesc! Autoritățile continuă să susțină aberanta propagandă moldovenistă că brâul tricolor la costumul popular național ar „româniza moldovenii din Ucraina”. Nici pe parcursul ultimului an, cu toată ardoarea declarată a autorităților de democratizare și desovietizare a Ucrainei nu s-a schimbat absolut nimic în ce privește situația românității din Ucraina, dezbinată și deznaționalizată cu aceeaș perseverență.
Domnule Președinte,
Apreciem eforturile depuse de statul român de a sprijini aspirațiile europene și euroatlantice ale Ucrainei, cu atât mai mult apreciem inițiativele pe care le aveți, alături de președintele Petro Poroșenko, în stabilizarea relațiilor și contactelor bilaterale dintre România și Ucraina. În acest sens, cu siguranță veți găsi și sprijinul unei părți considerabile ale comunităților românești autohtone.
Cu părere de rău, însă, nu la fel de bine stau lucrurile în plan local, în sânul românității, după cum bine cunoașteți. Situația poate evolua în bine doar cu aportul comun al tuturor factorilor de decizie din cele două state. Niciodată, însă, nu vom ajunge la o abordare sinceră și la deschiderea spre cooperare în domeniile vitale pentru românii din Ucraina, fără a consulta în acest sens reprezentații comunităților.
Pentru a se ocupa de problemele minorităților naționale de pe teritoriul său un stat național trebuie, în primul rând, să le poarte de grijă propriilor conaționali din alte state. Până în prezent Ucraina nu a instituționalizat într-o formulă viabilă relația cu diaspora ucraineană, iar reacția autorităților ucrainene la relațiile firești ale diverselor minorități naționale cu statele înrudite ale acestora este una de „îngrijorare și permanentă suspiciune”. Acest fapt este vizibil mai ales în ce privește relațiile statelor vecine ale Ucrainei cu etnicii români, maghiari, ruși, polonezi. În unele cazuri aceste îngrijorări sunt bine fondate (anexarea de teritorii de Federația Rusă, în numele creării unei „lumi ruse”), în altele – cum este cazul statului român și a românilor din Ucraina – sunt aberații ordinare și speculații politice pe diverse tematici revizioniste, căzute în desuetudine de o bună perioadă de timp.
Din experiența de colaborare cu autoritățile statului român în ce privește sprijinul românilor din Ucraina, în domeniul culturii și a învățământului în limba română în Sudul Basarabiei am constatat, însă, o reală inechitate în ce privește abordarea de către factorii de decizie de la București a românilor rămași după momentul 1940 de partea răsăriteană a Țării. Românii din teritoriile istorice românești aflate azi în componența Ucrainei trebuie să aibă cel puțin acelaș tratament și să fie la fel de prioritari pentru națiunea română precum sunt și românii din Republica Moldova. Nu uitați că românii din Republica Moldova au limba română limbă de stat, învățământ, cultură, mass-media în limba română!!! Fapt care nu se poate compara cu situația românilor din Ucraina, sub nicio formă! Să nu uităm că actualmente 41% din teritoriile înstrăinate în urma pactului Molotov-Ribbentrop se află în Ucraina, iar populația românească din aceste teritorii nu-i venită aici de bună voie, la muncă de sezon sau în căutarea paradisului pierdut. Suntem români autohtoni de mii de ani, nu coloniști sau diaspora.
În urma celor reflectate vă rugăm să luați în calcul, Domnule Președinte, o eventuală restructurare a metodelor de abordare de la București a problematicii comunităților istorice/tradiționale/autohnoe românești din vecinătatea României, inclusiv a comunităților istorice românești din Ucraina. Dacă nu în perioada de facto de război și ocupație neo-sovietică în Ucraina, în vecinătatea imediată a unei regiuni compact populate și de către etnicii români, atunci când vor mai deveni prioritare relațiile de sprijin ale statului român pentru românii rămași aici?!
Vorbim de 8 ani de zile de un for al românilor de pretutindeni, având în spate o lege dedicată românilor din străinătate, care obligă autoritățile române să ACȚIONEZE, să înființeze INSTITUȚII REPREZENTATIVE ALE ROMÂNILOR DIN STRĂINĂTATE, să consulte, prin intermediul unui CONGRES AL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI și a unui CONSILIU permanent al acestora inclusiv reprezentanții românilor din Ucraina! Guvernanții nu vor putea niciodată să AJUTE efectiv românii din vecinătate și din diaspora, fără să înțeleagă ce-i doare cel mai mult și care sunt domeniile și proiectele vitale ale comunităților românești. Adeseori diurnele pentru o deplasare peste Atlantic ale miniștrilor sau ale secretarilor de stat responsabili cu relațiile cu românii de pretutindeni sunt suficiente pentru editarea pe parcursul unui an calendaristic a unui ziar românesc sau a unei redacții de televiziune sau post de radio în limba română!
Identic stau lucrurile și în sfera diplomatică: pe parcursul mai multor ani de zile unii diplomații români și șefi de misiuni diplomatice iau „poziția struțului speriat” în fața autorităților ucrainene, evitând să abordeze tematica „deranjantă” a respectării drepturilor minorității naționale române, îmbrățișând o atitudine comodă de muncă de birou. Mai ales acest lucru îl simțim noi – comunitatea românească din Sudul Basarabiei, zonă prin care trece drumul european de peste 300 km care leagă Odesa de Galați, împânzită de localități românești prin care nu intră și nu oprește un diplomat român de la Consulatul General al României de la Odesa, de „teama” (sau comoditatea!) de a nu deranja autoritățile românofobe, și de a nu fi acuzați, cumva, de aceeaș „românizare a moldovenilor”… Acum este cazul de a reînnoi echipa Ministerului Afacerilor Externe cu diplomați tineri, cu viziuni normale, europene, în locul „atotcunoscătorilor de limbă rusă”, școliți la Moscova în perioada războiului rece, care sunt plasați în misiunile diplomatice române din spațiul ex-sovietic.
În final aș dori să vă aduc la cunoștință, Stimate Domnule Președinte al României, că unicul președinte al Țării care a fost vreodată la românii din Sudul Basarabiei a fost Emil Constantinescu, imediat după semnarea Tratatului de bună vecinătate cu Ucraina, în iulie 1997. De atunci românii de aici nu au mai văzut la față niciun președinte român, niciun ministru de externe, niciun ambasador al Țării!
Sperăm ca acea ignoranță, de care ați dat dovadă față de românii din Ucraina vizitând Kievul fără a saluta măcar românii din statul nostru de cetățenie, să fie motivată de o pregătire a unei vizite oficiale pe care o veți face inclusiv la românii din Sudul Basarabiei. În acest sens vă așteptăm la Ismail, Reni sau Chilia – NU la Odesa. Vă așteptăm în sânul comunității de români, la noi acasă, în Basarabia Istorică, în calitate de Președinte al tuturor românilor.

Anatol Popescu
Președinte al Asociației Național-Culturale „BASARABIA” a Românilor din regiunea Odesa

Ismail, 18 Martie 2015

pubicat de România Breaking News

Foto: Sudul Basarabiei

,

Memoriul este semnat și de asociații ucrainene pentru limba română din regiunea Odessa.

„Solicităm Ucrainei ca limba română să revină atât în toate cele 18 școli în care s-a studiat în regiunea Odessa dinainte de independența Ucrainei cât și ridicarea la rang de catedră de limbă română a actualei derizorii specializări din cadrul Universității Umaniste de Stat din Ismail și acordarea de pe acum, pentru viitorul an universitar, de cel puțin 25 locuri fără taxă la limba română.”

O situație de neimaginat o au românii din regiunea Odessa, unde trăiesc jumătate din cei 400 000 români/moldoveni din Ucraina.

Aici, în regiunea Odessa, în timpul anilor independenței Ucrainei, au dispărut două treimi din școlile românești/moldovenești. Au rămas 6 din 18 câte fuseseră inițial!

Românii/moldovenii din regiunea Odessa puteau să își pregătească intelectuali în limba maternă doar în cadrul unei specializări din cadrul catedrei de limbi romanice de la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, unde anual erau înscriși cam 5 studenți.

Din acest an școlar universitar, statul ucrainean nu a mai alocat niciun loc finanțat de la buget nici măcar la această specializare. În vara 2013, în perioada primirii documentelor de către comisia de admitere la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, copiii românilor/moldovenilor veneau cu marea speranță să devină studenți la română, dar din cauza lipsei de bani nu si-au putut permite taxa de 600-700 de euro și, împreună cu părinții, au plecat acasă dezamăgiți. Degeaba, în iulie, Asociația Generală a Învățătorilor din România împreună cu alte 4 asociații ale cadrelor didactice din Ucraina și R.Moldova, am solicitat rectorului să nu închidă acea unică linie de specializare în limba maternă de care până atunci aveau parte câte o mână de studenți anual.

În regiunea Odessa românii sunt tratați cu același dispreț ca în autoproclamata republică separatistă nistreană. Atât în regiunea Odessa cât și în autoproclamata republică separatistă nistreană, populația română/moldoveană este obligată să studieze, acolo unde se mai studiază încă, o limbă ,,moldovenească” în grafie chirilică, deși această zonă este învecinată atât cu România cât și de R.Moldova, două state ,,mamă” în care toți conaționalii lor învață ,,limba română”. Românilor din regiunea Odessa, deși au două țări ,,mamă”, autoritățile locale nu le permit să studieze aceeași limbă cu aceea din aceste state.

Reamintim că în toate școlile din R.Moldova, după independența acesteia, se studiază disciplina ,,limba română” și nu ,,limba moldovenească”.

Reamintim că în România, deși există cetățeni care se declară unii ucraineni și alții ruteni, statul român acordă tuturor dreptul la studiu al limbii ucrainene. România nu a divizat artificial comunitatea introducându-i o limbă artificială care să o îndepărteze de țara mamă –Ucraina.

Susținem integritatea teritorială a Ucrainei și parcursul european al acesteia. Solicităm însă Ucrainei un tratament prietenos față de comunitatea românească (inclusiv în regiunea Odessa) și față de vecinii ei –România și R.Moldova.

Solicităm Ucrainei ca limba română să revină atât în toate cele 18 școli în care s-a studiat în regiunea Odessa dinainte de independența Ucrainei cât și ridicarea la rang de catedră de limbă română a actualei derizorii specializări din cadrul Universității Umaniste de Stat din Ismail și acordarea de pe acum, pentru viitorul an universitar, de cel puțin 25 locuri fără taxă la limba română.

Mai solicităm schimbarea din funcția de inspector școlar a doamnei Larisa Fetesku, și a domnului Anatol Fetesku din funcția de conducător al publicației ,,Luceafărul”, aceștia fiind cei care, în vechiul regim, au promovat în școlile din regiunea Odessa o limbă artificială ,,moldovenească”, limbă care nu se studiază în nici măcar o școală din R.Moldova. Aceștia au timorat constant bruma de intelectualitate românească din regiunea Odessa, i-au interzis contactele firești cu persoane și instituții din România și R.Moldova. Aceștia, din poziția unor reprezentanți ai autorităților locale, au umbrit relațiile Ucrainei cu Bucureștiul și Chișinăul organizând ,,proteste” împotriva limbii române în fața consulatului român în Odessa și chiar în Chișinău.

La toate deplasările Asociației Generale a Învățătorilor din România în Ucraina, în delegație am avut cel puțin un cadru didactic de etnie ucraineană din România care și-au vizitat țara mamă (Ucraina), au prezentat învățământul în limba maternă a ucrainenilor din România, au plecat încărcați de manuale și cărți în limba ucraineană pe care le vor folosi la catedră în România.

Din 2012 există un acord de parteneriat privilegiat între 4 asociatii din România, Ucraina și RMoldova:

-ASOCIAȚIA GENERALĂ A ÎNVĂȚĂTORILOR DIN ROMÂNIA, str. Mucius Scaevola nr.9, Arad, România reprezentată prin președintele Viorel DOLHA

-ASOCIAȚIA PEDAGOGILOR DIN REGIUNEA ODESSA – UCRAINA, str. Seghedsca nr.9 „a”, of.2, Odessa, Ucraina reprezentată prin președintele Nicolai FEDOREȚ

-ASOCIAȚIA GENERALĂ A ÎNVĂȚĂTORILOR DIN ROMÂNIA – FILIALA DIN REPUBLICA MOLDOVA, str. Doina 113 A of. 2, or. Chișinău, Republica Moldova reprezentată prin președintele Mariana MARIN

-ASOCIAȚIA DEZVOLTARE CREATIVĂ “VARTO”- UCRAINA, str. 600-ani nr.8, Regiunea Vinnița, Vinnița, Ucraina reprezentată prin președintele Ghennadii CEPURNOI

Enumerăm câteva dintre obiectivele acordului:

•    Încurajarea educației copiilor, tinerilor și adulților în spiritul respectului față de valorile culturale naționale și față de tradițiile naționale concomitent cu cunoașterea, respectul și prețuirea valorilor naționale ale popoarelor vecine și etniilor conlocuitoare.

•    Sprijinirea învățământului de limbă ucraineană și rusă din România și R.Moldova și a învățământului de limbă română din Ucraina,

•    Crearea de noi instituții și organizații obștești internaționale pentru formarea și realizarea proiectelor educaționale, social-pedagogice, psihologo-pedagogice și de alt gen în contextul integrării europene.

•    Organizarea unor congrese comune, nu mai puțin de o dată pe an, cu atragerea de fonduri guvernamentate, neguvernamentale sau din fonduri europene pentru facilitarea participării membrilor asociațiilor noastre la acestea.

•    Încurajarea membrilor asociațiilor noastre de a se înscrie și activa pe bază de reciprocitate ca membrii ai asociațiilor partenere sau ale unor departamente, sucursale sau alte structuri ale acestora.

•    Acordarea, la nevoie și la cerere, de suținere și sprijin moral uneia dintre asociații sau unuia dintre membri acestora ca expresie a solidarității între părți.

Memoriu semnat și de asociații ucrainene pentru limba română în regiunea Odessa

În vara lui 2013, la Odessa, ca expresie a solidarității pentru dreptul tinerei generații de a-și învăța limba maternă, cele patru asociații au semnat un memoriu comun (atașat mai jos) pentru nu se închide specialitatea de limbă română din cadrul catedrei de limbi romanice de la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail. Celor patru asociații li s-au alăturat prin semnătura lor încă două asociații:

-FEDERAȚIA ,,HADU”, Kiev, Ucraina, prin președintele Zviad ARABULI;

-ASOCIAȚIA PEDAGOGILOR DIN MOLDOVA „ȘCOALA INOVATIVĂ” prin vicepreședinta Svetlana BELYAEVA.

Le mulțumim pentru solidaritate, civism și convingerile lor de autentici intelectuali europeni!

Așteptăm ca diplomația din România, R.Moldova și UE să solicite Kievului îmbunătățirea situației minorității române din regiunea Odessa prin luarea urgentă a măsurilor enunțate mai sus.

În regiunea Cernăuți, conform recensământului din 2001, românii sunt prima etnie în raioanele Herța, Hliboca și Noua Suliță și a doua etnie în încă 2 raioane;

În regiunea Odessa, românii/moldovenii sunt prima etnie în raionul Reni și ca a doua etnie în raionul Ismail și în încă alte 7 raioane;

În regiunea Transcarpatia, românii sunt a doua etnie în două raioane;

Românii/moldovenii sunt a treia etnie în aproape o treime din Ucraina, asta pe lângă raioanele în care este prima sau a doua etnie.

Anexe 1: Iată o hartă în care se prezintă pentru fiecare raion al Ucrainei prima etnie ca pondere, o altă hartă cu a doua etnie ca pondere și a treia hartă cu a treia etnie ca pondere în raioanele

Publicat de romaniabreakingnews.ro / sursa:etransmedia.ro

,

Vadim Bacinschi, omul de cultura, unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai minoritatii romane din regiunea Odesa

Agentia de presa Karadeniz-Press a realizat recent un interviu cu ziaristul și scriitorul din regiunea Odessa, Vadim Bacinschi. După ce sudul Basarabiei a rămas timp de câțiva ani fără nicio publicație în limba română, Vadim Bacinschi a decis să înființeze ziarul „Sud-Vest” pe care îl editează în România și îl duce în casele românilor din satele românești din raioanele Ismail, Chilia, Reni, Sarata și Tatarbunar.

K.P.:-Domnule Bacinschi, ce reprezintă publicația „Sud-Vest” pe care o editați pentru românii din regiunea Odesa?
V.B.:-Ziarul „Sud-Vest” este o publicație lunară culturală, social-politică și economică pentru cititorii din sudul Basarabiei. Este o continuare a periodicului „Sud-Vest”, supliment al ziarului național „Concordia” editat la Cernăuți, care nu mai apare din 2009. Noul ziar este editat la Alba Iulia cu ajutorul doamnei Areta Moșu, vicepreședinte ASTRA și președinte al Despărțământului „Mihail Kogălniceanu” Iași. După ce apare în România îl aducem și îl distribuim în casele românilor din satele noastre din Bugeac. „Sud-Vest” mai poate fi considerat un almanah de istorie și cultură. Și astăzi, ca și mai înainte, cred că omul are șansa să evolueze citind despre istorie și cultură. Numai așa omul poate ieși din mentalitatea sovietică și să înțeleagă lucrurile care se întâmplă în jur. În paginile acestui ziar publicăm materiale de actualitate, cum ar fi despre fi apariția unei cărți, organizarea unui eveniment cultural și altele, dar și materiale ce țin de aniversări istorice. Am început să public un ciclu de articole întitulat „O istorie actualizată a satelor românești din Sudul Basarabiei”, în care vorbesc despre toate localitățile în care locuiesc români/moldoveni de la A la Z. În aceste prezentări nu vorbesc doar despre istoria localității, dar subliniez și unele aspecte de actualitate. Nu este suficient să scrii la aniversarea mareșalului Alexandru Averescu că a fost doar un mare comandant de oști și om politic, pentru că nu poți trece cu vederea că în localitatea de baștină a personalității, la Babele, nu a fost permisă organizarea conferinței în cinstea lui Averescu. Încercăm să publicăm și versuri scrise de tineri și maturi, așa cum le scriu ei. Astfel îi atragem pe tinerii cititori.

K.P.:-Cum vă explicați diferența de atitudine și dinamism dintre comunitățile de români din Bucovina de Nord și cei din sudul Basarabiei?
V.B.:-În primul rând, cei din regiunea Cernăuți sunt mai mulți, dar cel mai important lucru este că ei se declară români. Toți știu că în regiunea Cernăuți locuiesc 150 mii de români, iar ucrainenii acceptă această realitate. În Bucovina există facultate în limba română, sunt doctori în științe, sunt etnici români care dețin funcții de aleși în consiliul regional, raional, sunt mulți primari români. Dacă ceva nu le convine sau dacă le sunt încălcate drepturile, ei au curaj să spună acest lucru prin intermediul numeroaselor societăți culturale și a presei în limba română.
Nu putem spune același lucru despre românii din regiunea Odesa, care sunt mult mai puțini. Îi poți număra pe degete pe oamenii care vor și pot face ceva pentru comunitate. Asta este problema.

K.P:-După ce a fost contramandat doi ani la rând, se pare că recensământul populației din Ucraina ar putea fi organizat la sfârșitul anului 2013. Cum estimați că vor arăta datele statistice despre situația românilor/moldovenilor în Bugeac?
V.B.:-Este important să vedem cum vor fi formulate întrebările la acest capitol. Mai este și alt aspect care nu trebuie neglijat: cum vor dicta autoritățile locale, așa vom fi trecuți la rubrica „etnie” sau „limbă”. Sunt cunoscute cazuri de la recensămintele anterioare, când cei care se declarau români erau trecuți în anchete cu creionul simplu. Ultimul recensământ sovietic din anul 1989, efectuat pe teritoriul Ucrainei, a arătat că la acea dată în regiunea Odesa locuiau 145 mii de moldoveni și peste 600 de români. Recensământul populației din anul 2001 a arătat că în sudul Basarabiei sunt 124 mii de moldoveni și 724 de români. Se observă o descreștere constantă a moldovenilor. Sper că români vom avea mai mulți de această dată.

K.P.:-Ce mai scrie presa din Odesa despre românii din acest ținut?
V.B.:-În ultima perioadă, problema zonei de la Dunăre este mediatizată foarte intens. Televiziunea academiei de drept din Odesa „Akademia TV”, condusă de deputatul Serghei Kivalov,  membru permanent al delegației parlamentare a Ucrainei la APCE, difuzează o emisiune săptămânală la care apar tot felul de invitați și care discută despre istorie și actualitate. Pe 10 aprilie, de ziua eliberării Odesei în al doilea război mondial „de ocupanții români”, în cadrul acelei emisiuni a fost difuzat un subiect despre România. În platou a fost invitat un analist pe nume Dergaciov, care era revoltat că Ucraina a demilitarizat complet sudul Basarabiei, neexistând nicio unitate militară care să se opună invaziei de peste Dunăre. Invitatul declara înflăcărat că tancurile românești ar putea ajunge în două ore de la Dunăre până la Nistru.
Eu am subliniat în articolele mele de câteva ori că Ucraina, de când există ca stat independent, nu a făcut nicio investiție în zona de la Dunăre, unde sunt amplasate localitățile Reni, Chilia, Ismail. Ucraina nu bagă bani în această regiune, unde oamenii sunt săraci pentru că nimic nu se mai produce. Sunt făcute doar declarații, dar pentru fapte reale nu au bani. În același timp,  presa scrie tot mai des că la Ismail este pe cale să  se formeze o flotilă militară. Postul național de televiziune „Inter” a difuzat un reportaj în care se spunea la modul serios că Ucraina va găsi resursele necesare pentru crearea acestei flotile pentru a dialoga mai bine cu România pe problemele ce țin de insulele dunărene disputate, problemele cu canalul Bystroe și altele.
La Bolgrad pe vremuri a fost o unitate aeropurtată denumită „desantnaia brigada”, renumită în tot bazinul Mării Negre. Acolo era o pistă de decolare, care a fost distrusă, iar acum de vreo doi ani este reconstruită la loc. Tot presa a scris că în acea unitate sunt renovate cazarmele pentru a aduce trupe de militari „având în vedere situația complicată din apropierea frontierei cu România”. Este o situație absolut aiuritoare. Autoritățile nu găsesc bani pentru îmbunătățirea vieții oamenilor care nu mai sunt siguri în ziua de mâine, dar vor să se impună din punct de vedere militar.

K.P.:-Cum precepeți interesul și atitudinea instituțiilor românești față de comunitatea românească din sudul Basarabiei?
V.B.:-România face ceea ce consideră de cuviință. Copiii români mai merg la studii în România, iar vara în tabere de odihnă. A mai fost pe aici teatrul de păpuși din RâmnicuVâlcea, la Odesa a fost teatrul „Nottara”, dar sălile de spectacol au fost goale. A mai fost organizat un concert al interpretului Ducu Bertzi în localitatea Erdec-Burnu din raionul Ismail. Este bine că se fac aceste manifestări, dar îmi este greu să le dau o apreciere.
Situația românilor din sudul Basarabiei este strigătoare la cer. Au mai rămas doar câteva școli cu predare în limba română. Peste zece școli românești au fost închise în 20 de ani, nu în secole. Îmi aduc bine aminte că la începutul anilor 90, când editam ziarul „Luceafărul” la Odesa,  (periodic în limba română, nu cel editat în prezent de Asociația Moldovenilor din Ucraina – n. red.) în școlile noastre era predată limba română. După ce agrarienii de la Chișinău au introdus în Constituția Republicii Moldova limba „moldovenească”, au început schimbările și la noi. Mai târziu, în anul 1997 a fost semnat Tratatul de bază dintre România și Ucraina, iar în anul 1998 Anatol Fetescu a înființat Asociația Moldovenilor din Ucraina. Pentru ce? Această asociație a fost creată special pentru a spune că aici locuiesc moldoveni, nu români, și pentru a încurca României să monitorizeze respectarea drepturilor minorității românești în regiune, conform articolului 13 din Tratat. De atunci se tot fac declarații antiromânești și așa am ajuns unde suntem.
Eu îmi dau seama că România nu vrea să își facă probleme cu această țară, dar ar trebui elaborat și acceptat un program special pentru românii care mai sunt aici. România trebuie să ia atitudine.

K.P.:-Ce face Republica Moldova pentru acești români?
V.B.:-Nu știu. Când erau comuniștii la putere organizau la Reni zilele culturii moldovenești, la care Vladimir Voronin îi decora pe apărătorii moldovenismului cu ordinul „Slava Muncii”.

K.P.:-Recent, Parlamentul României a adoptat o lege prin care vlahii, moldovenii, aromânii etc. au fost declarați ca parte a națiunii române. Ce părere aveți despre acest pas făcut la București?
V.B.:-La noi, la nivel local, lucrurile vor rămâne așa cum sunt. Cei care se consideră moldoveni așa și își vor zice, pentru că ei spun că „mama este moldoveancă și tata este moldovean”. Acesta este argumentul lor. Fetescu spune peste tot că românii vin să ne românizeze, că ne bagă cu forța limba română. Mentalitatea oamenilor de aici este greu de schimbat, deoarece ei tot timpul se leagă de ceea ce a fost. Situația poate fi schimbată doar sistematic, dar mai cu seamă prin intermediul școlilor. Profesorii trebuie să le explice de mici elevilor că ei sunt români. La radio, la posturile de televiziune sunt prezentate doar aspect negative despre România.
Ne putem plânge la infinit, dar dacă părinții și dascălii nu își vor spune cuvântul și vor trece cu vederea încălcarea drepturilor, nu putem fi optimiști.
K.P.:Vă mulțumim!

Interviu de Natalia Ciobanu

14 iulie 2013

Sursa : karadeniz-press.ro

,

Români în fața bisericii românești din Hagi Curda – Sudul Istoric al Basarabiei
sursa foto : www.hagi-curda.blogspot.com

De șaptezeci de ani, imediat după a doua ocupație sovietică, din partea de sud a provinciei basarabene ne parvin vești numai și numai proaste. De douăzeci de ani, mai exact, după proclamarea independenței Ucrainei, știrile de acolo sunt și mai triste. Puținele școli cu predare în limba română ce au mai rămas în județele noastre de la sud, sunt închise, sunt ucrainizate sau rusificate. Preoții sunt opriți să oficieze serviciul divin în limba băștinașilor, și cel mai des, stilul ucrainean de a împiedica efectuarea ritualurilor creștine constă în a intimida, a zvânta în bătăi, a izgoni preoții din satele moldovenești; a amenința și a tulbura mințile enoriașilor; în fine, a pângări odoarele bisericești și înseși sfintele lăcașe. Absolvenții de licee românești și licențiații universităților din România sunt respinși cu grosolănie, chiar dacă, de ochii lumii, li se permite să depună dosare pentru o candida la vreun loc de muncă potrivit specialității obținute. De altminteri, nici tinerii care fac studii la colegii sau universități din Cahul, Chișinău sau Bălți nu se bucură de un tratament mai civilizat.

Nu mai e cazul să amintim câte înjosiri și nedreptăți îndură, cum sunt terorizați cei care au redobândit cetățenia română… Ca și cei care au curajul de a se declara români, respectiv, vorbitori de limbă română. În condițiile în care cărțile, ziarele și revistele de la București, Galați sau Chișinău nu mai au nicio șansă de a ajunge la destinatarii din satele și orașele sud-basarabene, aceste nefericite localități sunt inundate de tone de maculatură „moldovenistă“, mai simplu spus – antiromânească. S-a ajuns până într-acolo încât se reduce drastic, consecvent, metodic (și cu totul nejustificat) numărul de curse de autobuze sau microbuze cu destinația Cahul sau Chișinău sau oricare altă localitate din R. Moldova, numai ca să se limiteze, până la o eventuală suspendare, a oricăror legături între frații de neam, limbă și credință din actuala regiune Odesa a actualei Ucraine cu cei din Republica Moldova și chiar din… actuala regiune Cernăuți a aceleiași actuale Ucraine!… De barierele care se pun pentru a zădărnici legăturile dintre sud-basarabeni și frații lor din dreapta Prutului, cu regret, nici nu face să vorbim: se pare că sârma ghimpată ridicată pe Prut de către sovietici a fost transformată într-un nou Zid al Berlinului, de către „bravii” fii ai Ucrainei independente, stat a cărui conducere pretinde a avea aspirații europene.

De fapt, avem deja toate motivele să numim această nouă frontieră de pe Prut „Zid al plângerii”, căci lista nelegiuirilor la care se dedau autoritățile ucrainene în județele de sud ale Basarabiei istorice poate fi continuată la infinit. Dincolo de interdicții, presiuni, intimidări – care, firește, nu au nimic bun încât nu le dorim nici dușmanilor noștri – poate cea mai mare tristețe o provoacă dezbinarea oamenilor de același sânge și „stricarea” unora, poate chiar a multora, prin asmuțare împotriva conaționalilor, prin falsificări și minciuni predicate non-stop, încât, uneori, se creează impresia că conducerea de la Kiev nu mai are niciun fel de probleme decât să-i deznaționalizeze, să-i terorizeze, să-i înjosească zi de zi pe moldovenii / românii din aceste raioane. Cu regret, unii conaționali de-ai noștri de la sud (dar și de la nord) cad în capcana pe care le-o întinde monstruoasa „Bezpieka” (Securitate) ucraineană; alții, din lașitate sau din comoditate acceptă a fi – nu cetățeni loiali ai statului ucrainean, cum sunt majoritatea absolută a moldovenilor / românilor din sudul Basarabiei –, ci de a se face slugi ascultătoare și credincioase ale unor autorități cu comportament criminal și / sau complici, părtași ai unor ticăloși „lideri” de pretinse organizații chipurile reprezentative, „moldovenești” (ghilimelele aici sunt absolut necesare).

În acest context sumbru, apăsător, jalnic, deplorabil, ni se pare și mai demnă de laudă și admirație îndărătnicia, forța, rezistența, dorința nestrămutată a unor oameni din sudul Basarabiei de a rămâne ceea ce sunt de la Dumnezeu – români într-o țară străină. Unii, pe deasupra, încearcă a-i dumeri și pe alți conaționali de acolo de dreptatea lor, de necesitatea de a-și păstra integritatea și demnitatea națională și pur umană. Printre acești adevărați eroi ai acelor locuri, în timpurile noastre, se află și dl Tudor Iordăchescu, cunoscut și apreciat departe de satul natal după lansarea monografiei Hagi Curda (Camâșovca). Un sat românesc din Basarabia istorică (Chișinău, Editura „Prometeu”, 2011. Autorul proiectului, coordonator și imagini dr. Vasile Șoimaru). Cartea la a cărei elaborare dânsul a muncit mai mulți ani, în scurtul răstimp de la apariție s-a bucurat de un frumos succes, interesul față de acest volum monografic fiind în continuă creștere. Lucru firesc, doar hagicurdenii nu au mai avut așa ceva, mai mult încă: dacă la noi, în R. Moldova, elaborarea monografiilor consacrate diferitelor localități e un fenomen frecvent, aproape că general, apoi acolo, unde conaționalii noștri au devenit minoritari, străinii au grijă de a-și ticlui cât mai multe istorii proprii, pentru a-și justifica prezența pe aceste pământuri, neglijând intenționat sau chiar împiedicând scrierea și a unor istorii ale locuitorilor ce dețin adevăratul statut de băștinași. Om simțitor și iubitor al baștinei străbune, dl Tudor Iordăchescu nu vrea ca ai săi consăteni și compatrioții din localitățile megieșe, risipite în raioanele de la sudul Basarabiei, să-și uite obârșia și nici să se lase speriați și descurajați de agresorii de la conducerea regiunii. Tocmai de aceea, în pofida intimidărilor la care a fost supus el însuși și familia sa, Tudor Iordăchescu ține, cu tot dinadinsul, să ofere în continuare un exemplu cum nu trebuie să te lași bătut, nici să faci pe plac răuvoitorilor neamului.

…Lecturând textul monografiei ți se umple sufletul de tristețe și durere de ce se întâmplă în sudul Basarabiei, de nenorocirile continui pe care le este dat să le îndure conaționalii noștri de pe această palmă de pământ românesc. Pe de altă parte, sufletul mi s-a luminat, totuși, văzând admirabila îndărătnicie a autorului nostru, curajul cu care înfruntă el durerile personale și pe cele ale consătenilor; când mi-am dat seama că visul ucrainenilor de a-i corupe, de a-i face trădători și vânzători de neam pe hagicurdeni și pe alți băștinași din partea locului este departe, poate chiar foarte departe de a se realiza!… Dovadă e și faptul că T. Iordăchescu nu a completat manuscrisul cu laude aduse autorităților pentru nenumăratele lor isprăvi cu totul urâte, reprobabile, fără pic de omenie. Nici cu justificări ale cedărilor comise de unii conaționali mai slabi de caracter, care se schimbă după cum le cer liderii din centrul raional sau din capitala regiunii. Astfel, cititorii cărții vor afla amănunte privind venirea ocupanților, realități neștiute din anii celui de-al Doilea Război Mondial, precizări despre grozăviile prin care au trecut oamenii noștri în timpul foametei și al deportărilor, un subcompartiment al cărei s-ar putea intitula Ucrainizarea (rusificarea) continuă ori, poate și mai potrivit pentru situația de acolo – Tragedia (terorizarea) băștinașilor în sudul Basarabiei nu mai are capăt.

…Cu doi ani în urmă, în prefața cărții, îmi exprimam speranța că apariția monografiei îi va uni pe hagicurdeni, le va consolida rândurile cam risipite de noua stăpânire și rărite de exodul masiv al basarabenilor spre alte limanuri, cu nădejdea că vor găsi măcar acolo o viață mai bună, mai liniștită, mai demnă. Rămân la aceeași idee și acum, când scriu aceste rânduri cu următoarea precizare: am o mare dorință ca adevărul și dragostea ce străbat din filele adunate de Tudor Iordăchescu să lumineze mințile și sufletele la cât mai mulți consăteni și, în general, basarabeni. Numai în acest caz, autorul nostru, ca și celelalte persoane implicate în editarea monografiei, s-ar putea considera împliniți ca fii ai unui neam care, deocamdată, n-a putut fi doborât de nenorocirile ce s-au abătut continuu peste plaiurile noastre binecuvântate de Sus.

Vlad POHILĂ

Martie 2013

Un post-scriptum ce se impune

Am mai scris și cu alte ocazii despre cartea satului Hagi Curda, despre importanța ei pentru sătenii și fii satului, pentru alți consângeni aflați într-o situație similară. Parcă am spus destule, în aceste rânduri și totuși ceva a rămas „în afara paginii”. Și cele nespuse se cer a fi înșirate aici, pentru a împlini un crez, un ideal, un rost. Voi încerca să punctez absolut telegrafic gândurile restante.

…Aveam impresia că patrioții ucraineni luptă pentru stoparea rusificării populației țării lor, care a suferit nu mai puțin decât noi, românii basarabeni în perioada de ocupație sovietică. Dar, de unde!… Acești patrioți ucraineni – și nu am nicio îndoială că printre politicienii de la Kiev, Odesa, Cernăuți, Ujhorod etc. sunt și veritabili iubitori ai neamului lor – însă acești patrioți, zic, preferă ca cele câteva sute de mii de români să fie rusificați, numai să nu învețe limba lor strămoșească, română.

…S-ar părea că ierarhii ucraineni, ortodocși ca și noi fiind, sunt extrem de îngrijorați de năvala tot mai agresivă a numeroaselor secte care nu știu de astâmpăr nici zi, nici noapte. Iată însă că și ierarhii ucraineni preferă ca românii din sudul Basarabiei, ca și cei din actualele regiuni Cernăuți și Transcarpatică, mai bine să înmulțească numărul sectarilor (numiți, nu întâmplător, de un teolog grec „cel mai mare pericol al ortodoxiei”) decât să-și manifeste iubirea de Dumnezeu în limba unei Biserici-surori, la urma urmei – în limba mamei, cum, printre altele, preconiza și Fiul Domnului, Iisus Hristos.

…Trăiam cu iluzia că politicienii ucraineni, făuritori ai statului lor independent, militează pentru consolidarea poporului lor, extrem de dispersat: în „apuseni” și „răsăriteni”, „pro-occidentali” și „pro-orientali”; filoruși înflăcărați din zona industrială Doneț și adepți înverșunați ai separării Crimeii prin alipirea ei la Rusia; ortodocși, greco-catolici (uniți) și catolici etc., etc. În realitate, însă, liderii de la Kiev, în complicitatea cu tot soiul de liderași de la Odesa și de la Cernăuți îi dezbină pe românii din Ucraina în români și „moldoveni”, scuipând pe adevărul istoric, științific, lingvistic; sfidând opiniile unor somități ca M. Eminescu sau N. Iorga, părerile unor savanți de talie mondială, dar făcând pe plac unor secături de teapa lui V. Stati ori A. Fetescu. Acesta să fie oare adevăratul nivel al liderilor politici ai Ucrainei independente?

Sunt doar trei aspecte ale prigoanei la care-s expuși mereu conaționalii noștri din Hagi Curda și din alte localități românești ale actualei Ucraine. Ce alta poate demonstra asemenea atitudine decât o ură zoologică a ucrainenilor față de concetățenii lor de etnie românească? Însă nu numai aceasta scoate la iveală agresivitatea ucrainenilor față de moldovenii / românii ajunși, printr-o tristă ironie a sorții, cetățeni ai Ucrainei. Desigur, ies la suprafață și niște penibile complexe ale noilor autorități ucrainene: modestia vocației de a guverna normal, dar și aceasta înăbușită de dorința arzătoare de a-și manifesta apucăturile de „stăpân”, de „șef”, de „patrician”. Este la mijloc un oribil sindrom microimperialist și / sau neoimperialist, în care mulți lideri ucraineni se complac ca într-o unică, poate și ultimă șansă de a fi și ei mai mari peste cineva. Nu au învățat nimic politicienii șovini de la Kiev de la frații lor de pe butoiul de praf de pușcă din Balcani, nicio concluzie nu au tras din „lecția iugoslavă”. Sau poate pur și simplu nu le place să admită adevărul elementar că cine prigonește ca sârbul, ca sârbul își va frânge și gâtul, și țara cârpită nu numai din teritorii, dar și din dureri străine. În ultimă instanță însă, cruzimea nestăvilită cu care ucrainenii îi apasă, îi prigonesc, îi umilesc pe românii sud-basarabeni și nord-bucovineni trădează și o mare teamă, o frică obsesivă… Vom menționa că de asemenea sentimente sunt dominați nu numai ucrainenii, ci și alții, ba chiar toți străinii ce devin peste noapte stăpâni pe pământuri, oameni și destine care nu au cum să le aparțină de drept.

A-i apăra pe conaționalii noștri de ura și cruzimea autorităților ucrainene este o datorie de onoare, dar și una pur omenească și a Bucureștiului, și a Chișinăului. A-i sprijini acum, când se află la grea restriște, înseamnă a proceda cum au făcut, în situații poate și mai dificile, marii noștri înaintași: Eminescu, Hasdeu, Maiorescu, Kogălniceanu, N. Iorga, câți alții!… Tipărirea și difuzarea unor cărți ce povestesc adevărul despre noi, ce pledează pentru dreptatea și drepturile băștinașilor este, la ora actuală, cel mai sincer și cel mai sigur mod de a întinde o mână de ajutor fraților noștri de la miază-zi și de la miază-noapte, ajunși, mai mult decât noi, pe culmile disperării despre care vorbea Emil Cioran cu exact opt decenii în urmă.

Vlad Pohilă

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press