,
Petru Bogatu: „Rusia va ceda Transnistria, numai că nu Republicii Moldova!”
Cunoscutul jurnalist din R. Moldova, Petru Bogatu a analizat problema Transnistriei într-un editorial publicat pe portalul de presă Ziarul Național, subliniind importanța constituirii în prioritatea națională a R. Moldova, a reglementării situației nistrene, atrăgând atenția print-un veritabil semnal de alarmă, tras în ceasul al 12-lea pentru guvernul de la Chișinău, care a bătut pasul pe loc în tot acest timp, deși guvernele occidentale au presat și presează în acest sens Guvernul R. Moldova. Practic timpul „care nu mai așteaptă” curge în defavoarea R. Moldova, existând posibilitatea ca Transnistria să facă parte dintr-un târg oferit de Moscova, nu însă Republicii Moldova !
Petru Bogatu: „Rusia va ceda Transnistria, numai că nu Republicii Moldova!”
Prezentul continuu
Petru_BogatuRepublica Moldova s-a pomenit în situația elevului repetent căruia familia i-a angajat un preparator pentru a-l ajuta să obțină nota de trecere. Drept urmare, școlarul primește însărcinări concrete, îi sunt explicate cu de-amănuntul temele și i se trasează termene exacte de învățare a materiei de studiu.
De ce Occidentul vrea ca reglementarea transnistreană să devină o prioritate națională?
Setul de recomandări privind măsurile de neamânat ce trebuie întreprinse în domenii precum sectorul bancar, energia, justiția, combaterea corupției sau dezvoltarea rurală, înmânat premierului Chiril Gaburici la 4 martie 2015 de către partenerii de dezvoltare ai Chișinăului, amintește, într-adevăr, de o lecție de meditație. Documentul conține o analiză exhaustivă a stării de lucruri din Republica Moldova, dar și obiective clare ce trebuie atinse într-un anumit interval de timp.
Printre problemele de stringentă actualitate care urmează să fie rezolvate se numără și chestiunea transnistreană. Acestuia documentul cu pricina i-a rezervat un capitol aparte. Și nu întâmplător.
Aliații occidentali stăruie asupra faptului că atenția care s-a dat până acum regiunii separatiste nu este suficientă. Ei somează autoritățile de la Chișinău să-și dubleze eforturile pe această direcție.
Guvernului Gaburici i se sugerează să considere reglementarea transnistreană ca fiind o prioritate națională. Altfel spus, căutarea căilor de aplanare a diferendului devine, alături de combaterea corupției, reformarea justiției, independența energetică sau dezvoltarea mediului rural, o condiție indispensabilă a europenizării Republicii Moldova.
De ce se pune accentul pe chestiunea transnistreană în situația în care cheia soluționării ei nu se află la Chișinău? Pentru că timpul nu are răbdare.
Pe de o parte, regiunea rebelă, în condițiile războiului ruso-ucrainean, devine o sursă periculoasă de destabilizare. Deloc întâmplător, situația de la Nistru îngrijorează în ultimul timp tot mai mult NATO, UE și SUA. Cancelarul Angela Merkel, bunăoară, în cadrul unei conferințe de presă, susținute la Berlin împreună cu președintele Klaus Iohannis, s-a arătat extrem de preocupată de situația dificilă în care s-a pomenit Republica Moldova.
Pe de altă parte, Ucraina, din cauza prezenței militare ruse în Transnistria, are mereu senzația unui spate dezgolit în care i se înfige amenințător în coastă țeava mitralierei Kalașnikov. Cei două mii de militari ruși, coroborați cu armata transnistreană de vreo 10 mii, i-ar permite Rusiei să deschidă oricând un al doilea front împotriva Kievului.
Refuzul federalizării
Nu e de mirare că toată lumea dorește astăzi să se descotorosească de autoproclamata republică nistreană. Și Washingtonul, și Bruxellesul, și Kievul, și Chișinăul, dar și, oricât ar părea de paradoxal, Kremlinul.
Rușii pot fi înțeleși. În condițiile unei Ucraine ostile, Transnistria este izolată, iar sprijinirea ei economică, politică și militară devine o misiune aproape imposibilă pentru Moscova.
În aceste împrejurări, Kremlinul lansează discret niște semnale, preponderent pentru Occident, că ar fi dispus să coopereze în vederea reglementării conflictului. Transnistria trebuie să fie un raion distinct cu garanții speciale în cadrul statului moldovenesc unic, spunea deunăzi ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Grigori Karasin.
Atare propuneri au mai fost făcute, de altfel. În speță, de același Karasin. Însă pentru prima dată Moscova vorbește nu de o federație, ci de un „stat unic”. Și acest fapt mi se pare simptomatic.
Putin nu mai insistă nici pe federalizarea Ucrainei, necum pe cea din Republica Moldova. De ce oare?
Pentru că președintele rus nu își propune să spargă zidurile cu capul. Ucraina nu-i Bosnia căreia poți să-i impui federalizarea din afară.
Monedă de schimb pentru Crimeea?
Liderul de la Kremlin, oricât de dementă ar fi anexarea Crimeii, are, neîndoios, o strategie de legitimare a ocupației peninsulei și de debarasare treptată de sancțiunile occidentale. De aceea, el astăzi nu face altceva decât să adune cât mai multă monedă de schimb pentru a putea răscumpăra legal teritoriul ocupat al Ucrainei. Iar debandada din Donbas îi servește anume acestui scop.
Astfel, încetarea definitivă a războiului în regiunile Donețk și Luhansk este prețul pe care Putin îl va cere pentru ca și Occidentul, și Kievul să se resemneze cu anexarea Crimeii. Numai că asta nu-i suficient.
Asul din mânecă pe care îl va scoate liderul de la Kremlin va fi, după toate probabilitățile, reglementarea transnistreană. Regiunea separatistă va fi cedată, în sfârșit. Numai că nu Republicii Moldova, ci Ucrainei, fără nicio federalizare, după cum promite Karasin, în schimbul Crimeii.
Chișinăul nu va recupera Tiraspolul, deoarece nu are nimic de oferit în schimb. Unde mai pui că o astfel de soluție ar conveni nu doar Moscovei și Kievului, ci și Occidentului care își dă seama că doar Ucraina este capabilă să asimileze Transnistria fără efecte adverse.
Dar pot oare SUA și UE să se împace cu perpetuarea prezenței ruse în Crimeea? Nu ar fi la mijloc un târg mult prea penibil ca să fie acceptat de țările occidentale?
Există scenarii menite să justifice o atare mutare, creând impresia că și lupul va fi sătul, și oaia întreagă. În mass-media internațională, bunăoară, a apărut deja un model de tranzacție ruso-ucraineană.
Publicația „Le Huffington Post” propune ca peninsula Crimeea să fie dată Rusiei în arendă pentru un termen de 99 de ani, urmându-se exemplul Hong Kongului care tot astfel a fost transmis Marii Britanii în 1898. Este la mintea oricui că pentru această cedare Ucraina va trebui recompensată cu Transnistria, întrucât pacificarea Donbasului, repet, nu are cum fi o concesie mulțumitoare.
Dar cu ce se alege Republica Moldova de pe urma acestei rocade? Bonusul care i se pregătește pentru renunțarea la Transnistria va fi, pesemne, integrarea europeană.
Andrei Rădescu / România Breaking News
