Recep Erdogan

TURCIA AZI. Ce se întamplă și de ce?

O analiză a colectivului redacțional  Romania Breaking News – R.B.N. Press

7 iunie 2013 

Azi este a 8-a zi de manifestații intense de stradă în Istambul și în marile orașe ale Turciei, manifestații care par să se intensifice de la o oră la alta. Astfel în a 6-a zi de manifestații, conform statisticilor poliției turce, au fost prezenți in Piața Taksim din Istambul, precum și în alte orașe circa 3 milioane de manifestanți turci. Aceste masive proteste de stradă, au pus pe gânduri principalele cancelarii occidentale dar și ale Rusiei și Israelului, Iranului, Siriei și nu numai.

Din discuțiile redactorilor R.B.N. Press cu membrii  corpului diplomatic acreditat la Ankara, a rezultat că situația exploziva din iunie 2013, are în spate multiple cauze istorice, politice, religioase, etc.

Mustafa Kemal Ataturk

Astfel  regimul Otoman a fost înlăturat de către revoluționarul turc Kemal Ataturk, la începutul secolului XX, printr-o lovitură de forță. Principalii artizani ai revoluției “Kemaliste” , deveniți și lideri ai “Junilor Turci“, au fost patru turci membrii ai francmasoneriei britanice, iar al cinci-lea era un țigan-turc.

Astfel a fost instaurată Republica laică Turcia. În anii ’30, mii de turci au fost arestați de către instituțiile de forță ale tinerei republici, pe motiv că nu doreau să scrie cu noua grafie latină, umblau înveșmântați în straiele tucești tradiționale, respectau cu strictețe orele de rugăciune și nu doreau să poarte haine occidentale. Mai mult decât atât, în anul 1937, Președintele Kemal Ataturk, „fondatorul Turciei moderne”, se afla într-o ședință de plen a Parlamentului Turciei, când a ridicat Coranul, după care l-a azvârlit în spate strigând cu voce tare: „Turcia nu mai are nevoie de această carte!”

În perioada celui de al doi-lea război mondial, Republica Turcia a rămas neutră în ciuda presiunilor uriașe exercitate de către cele doua tabere aflate în conflict. În perioada postbelică, armata turcă capătă un rol din ce în ce mai mare și devine principalul garant și stâlp al Statului laic Turc. De căte ori s-a simțit primejdia derapării turciei spre islamism, armata turcă a preluat inițiativa și a ajuns factor de decizie politică în urma a trei lovituri de stat, în anii ’60, ’70 și ’80.

Ultima lovitură militară de stat, a fost executată de armata turcă în anul 1987. Dar în ultimii 20 de ani, economia Turciei devine înfloritoare, prosperă și Turcia însăși devine o putere regională. Această  situație este confirmată de faptul  că în interiorul NATO, Turcia reprezintă cea de-a doua forță militară după SUA, cu un efectiv militar  pe timp de pace de peste 500.000 de oameni aflați sub arme.

Presiunea și restricțiile impuse de noua Republică laică Turcă și de modernizarea forțată a Statului Turc au inhibat pulsiunile religioase și conservatoare ale poporului turc. Acest fapt nu avea cum să rămână fără urmări în timp. Acestea au fost premizele apariției pe scena politică turcă a actualului Premier Recep Erdogan. Domnia sa a câștigat de trei ori alegerile în ultimii zece ani, a transformat Turcia din punct de vedere economic, în cea de a 15-a putere mondială cu o creștere economică anuală de 8 % inclusiv în ultimii 3 ani de criza mondială.

Turcia se poate lăuda azi cu cea mai faimoasă stațiune de lux, recunoscută de uniunea Europenă : Belek, legată de diferite destinații europene, prin 120 de curse charter săptămânale. Aici se găsește și cel mai bine cotat hotel de lux de 6 stele, din Uniunea Europeana, “Mardan Palace”.

În ciuda acestor realizări economice remarcabile, regimul Premierului Erdogan, s-a remarcat și printr-un autoritarism evidențiat de faptul că în Turcia se află cei mai mulți ziariști arestați, (mai mulți decât în Rusia, Iran și Siria). Pe de altă parte autoritarismul Premierului Erdogan s-a îndreptat și împotriva armatei turce- susținătoarea și garantul Statului laic Turc. În ultimii trei ani, din ordinul Premierului Recep Erdogan, au fost arestați un număr de 340 de generali și amirali, adică 1/3 din numărul generalilor armatelor terestre și  jumătate din numărul amiralilor flotei militare turce.  Dar la aceste minusuri democratice se adugă și un PLUS: pe data de 14 mai 2013, Turcia a reușit să achite ultima rata de împrumut către F.M.I. ! Nu știm dacă tocmai această mișcare nebunească a Premierului Erdogan, de achitare integrală a datoriilor către F.M.I., nu se află cumva la originea dezordinilor si convulsiunilor sociale de azi.

Miscările de stradă care cer plecarea de la putere a Premierului Erdogan folosesc drept pretext o controversată decizie a actualului guvern de a construi un Mall într-un parc central din Istambul. Un alt pretext folosit de către manifestanți este așa numita „lege a alcoolului”, adoptată de actualul executiv în data de 24 mai 2013, prin care se limitează consumul de alcool în localurile publice din Turcia între orele 22,00-06,00.

Pretestatarii din Pața Taksim din Istanbul au fost însă „atent scanați”, nu numai de către forțele de ordine turcești dar și de către observatorii din mediile diplomatice occidentale și nu numai: astfel femeia brunetă în rochie roșie care apare constant în primele trei zile de manifestații provocând forțele de ordine turcești care indreaptă șpreiul lacrimogen în spatele ei , a fost identificată drept  o cetățeană britanică

„Femeia in roșu”, cetățean britanic, „turistă” la manifestațiile din piața Taksim, întorcând spatele jetului de gaz lacrimogen, după ce în prealabil a avut grija sa provoace politia turca arătându-le gesturi obscene. Foto – agenția Reuters

sosită în Turcia, în scop de “TURISM”. Dar “turista britanică” în loc să viziteze palatele sultanilor s-au celebra “Sfânta Sofia”, a ales să se amestece printre  manifestanții turci. Unui ochi atent nu poate să-i scape nici faptul că printre protestatari se află mii și mii de kurzi, mulți înbracați în costume tradiționale kurde. Acest popor dedreptățit al istoriei a fost pe punctul să formeze statul Kurdistan, după 1918. Principala piedică în formarea acestui ipotetic stat este faptul că acesti kurzi din Turcia, Siria și Irak, locuiesc pe terenuri petrolifere.  În legătură cu Siria, nu se poate trece cu vederea că doar la Istanbul, locuiesc peste  o sută de mii de “alowiti”, o sectă minoritară chiar și în Siria dar din care face parte însăși familia președintelui evreu-“alowit” Bashar Al-Assad. Acesta se află el însuși într-o situație dificilă din cauza propriilor proteste interne, dar nu poate uita că Turcia a susținut necondiționat pe rebelii sirieni. Pentru Președintele sirian, Bashar Al-Assad, care se poate baza pe sutele de mii de “alowit”, tentația de

Bashar Al-Assad الاسد يدعو العرب الى قطع كل الروابط مع اسرائيل

a “băga bățul prin gardul turcesc”, este destul de mare. Pe de altă parte, Rusia-susținătoarea din ultima perioadă atât a regimului sirian cât și a kurzilor de stânga, nu poate asista doar ca un simplu spectator. În ultimii ani, loby-ul diplomației rusești a fost extrem de activ, în sensul “apropierii” Turciei de Maica-Rusia, în schimbul unor avantaje comerciale majore legate de exploatarea și tranzitarea hidrocarburilor din Caucaz. În ciuda promisiunilor și a avantajelor economice “fluturate” de Rusia, Turcia s-a menținut pe o poziție fermă de “neutralitate”. Tabloul actualelor mișcări de stradă din Turcia nu ar fi însă complet dacă am neglija faptul că în anul 2010, o navă maritimă turcească, încărcată cu ajutoare umanitare, având drept destinatar victimele din Fâșia Gaza, a fost atacată într-un “mod inimaginabil” de către forțele militare israeliene, care s-a soldat cu moartea a 7 turci din rândul membrilor echipajului. Referitor la acest incident, abia în urmă cu două luni, un Vice-premier israelian “a cerut scuze” guvernului de la Ankara, încercând să detensioneze îndelungata relație complicată dintre Turcia și Israel.

Anumite forte politice occidentale dar și rusești acuză pe actualul ministru de externe turc Davudoglu, că este adept al curentului politic denumit “neo-otomanismului”, conform căruia Turcia ar trebui să “expandeze” atât spre “Est” cât și spre “Vest”.

Dragi cititori, pentru moment doar atât.  Dar lăsăm Domniilor voastre libertatea de a trage și alte concluzii politice și geopolitice.

Video – cum au început violențele, de la  un protest banal impotriva desfințării unui parc:

*Surse de documentare pentru această analiză au fost puse la dispoziție pentru R.B.N.Press atât de  mediile diplomatice occidentale acreditate la Ankara, cât și de  mediile turcești aflate la București… precum și  alte surse.  Redacția Romanian Breaking News mulțumește pe această cale tuturor celor care ne-au ajutat.

rbnpress.info