ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Razboiul de pe Nistru"

Razboiul de pe Nistru

,

dorian_theodor_interviu_cu_gen_ion_costas-4

Interviu cu G-ral. Ion Costaș, supranumit și „părintele poliției și armatei Republcii Moldova” la sediul redacției România Breaking News – RBN Press din București, în luna martie 2016.

Generalul Ion Costaș a avut amabilitatea de a răspunde la întrebările redacției RBN Press, care au vizat problematica Reîntregirii României, cauzele care timp de 25 de ani au împiedicat și mai împiedică realizarea acestui Ideal Istoric Național, despre întâlnirea de taină la Huși din `91 cu Ion Iliescu și Petre Roman în care G-ral. Ion Costaș împreună cu Mircea Druc și Mircea Snegur ar fi propus puterii de la București, Reunificarea, dar refuzată din motive de „frică” a lui Ion Iliescu față de reacția Districtului Militar Sovietic Odesa și răspunsul Generalui Costaș, precum și despre momentele războiului de pe Nistru și ajutorul dat de Armata Română Republicii Moldova prin relația directă a generalilor  Costaș – Spiroiu (ministrul la aceea vreme al M.Ap.N.) Toate aceste problematici le puteți urmări în materialul video realizat cu G-ral. Ion Costaș.

„Imi doresc să apuc și eu în viață și să mă bucur de momentul acela când Republica Moldova se va reuni cu România…”G-ral. Ion Costaș  la despărțirea de echipa RBN Press ( martie 2016)

Video G-ral. Ion COSTAȘ – Comandantul care a apărat fruntariile neamului românesc la Nistru `92

Material video realizat de echipa RBN Press:  Dorian Theodor CLENCIU și Claudiu VASILE

Generalul ION COSTAȘ se trage dintr-o familie de români moldoveni din nordul Basarabiei – satul Tarigrad, Drochia. Tatăl – sergent al Armatei Române – a căzut prizonier la ruși la Cotul Donului.

A revenit la ai săi în 1948, iar curând după aceea, cu toată familia, în 1949, au fost deportați în Siberia, apoi, strămutați în stepele Kazahstanului, la minele din Karaganda. De unde, cum s-a întâmplat cu mulți basarabeni, s-au întors, în 1958. După absolvirea școlii medii ruse din Drochia, R. Moldova, a urmat studiile la Harkov (Ucraina), la Școala superioară de aviație militară, pe care a absolvit-o cu onoruri. Primește diploma de pilot militar pe supersonice și diploma de inginer de aviație. Calitățile sale l-au impus printre colegii de generație, iar superiorii politici ai Armatei Roșii i-au recunoscut valoarea, promovându-l până la rangul de general în aviația supersonică. După absolvirea la zi a Facultății de comandă a Academiei Militare de Aviație „Iuri Gagarin” cu medalie de aur, a fost numit comandat de regiment de aviație tip MIG-25RB în Germania de Est, apoi adjunct și comandant de divizie de aviație tip vânători-bombardament în Transbaikalia (Cita-Stepi). Urmează studiile la Academia Marelui Stat-Major al armatei URSS, la Moscova, pe care o absolvă cu onoruri. După absolvirea celei mai prestigioase instituții militare în armata sovietică, cu mare greu obține repartizarea pentru serviciul militar în Moldova, în funcția de adjunct de comandant al Armatei a 14-a sovietice pe probleme de aviație.

A fost, la data aceea unul din cei mai tineri generali (la 40 de ani) din armata sovietică. Apariția Republicii Moldova l-a făcut să se întoarcă printre ai săi, ca să pună umărul la renașterea și consolidarea spiritului românesc în stânga Prutului. A primit la Chișinău cele mai înalte însărcinări pe linie militară în clipele cele mai grele ale Republicii Moldova. La început de existență a noului stat – ministru de Interne. A restructurat miliția în poliție, a creat Academia de Poliție a Republicii Moldova, concomitent organizând lupta contra separatismelor transnistrean și găgăuz, activ susținute de Moscova. Apoi, la 5 februarie 1992, este numit ministru al Apărării prin decretul lui Mircea Snegur. A creat ministerul de la zero în condiții de război! A fost perioada de luptă cu separatismul în anii 1990-1992 și de război cu Armata a 14-a, cu gardiști din Transnistria și cazaci din Rusia.

Ion Costaș a fost decorat cu Ordinul „Pentru serviciul în forțele armate ale țării natale”, clasa a III-a și cu 6 medalii. La 24 februarie 2010, ministrul afacerilor interne al Republicii Moldova, generalul Victor Catan, l-a decorat pe generalul Costaș cu „Crucea de merit”, cea mai înaltă distincție a MAI cu prilejul aniversării zilei sale de naștere.

Generalul Ion Costaș este considerat pe drept cuvânt părintele și fondatorul poliției și armatei Republicii Moldova.

Publicat de Dorian Theodor CLENCIUromaniabreakingnews.ro

,

2 Martie 1992 vs. 9 Mai 1945
Am urmărit cu multă atenție reacțiile și comentariile oamenilor pe rețelel de socializare în legatură cu tragica zi de 2 martie 1992.

Pentru cei ce știu doar de Mall, kebab și beții cu „prietenii”, vreau să le reamintesc că în data de 2 martie 1992 a început agresiunea rusească în Republica Moldova. Rusia susținând și coordonând la modul cel mai activ separatiștii de la Tiraspol, ajutați de tot felul de prăpădiți de cazaci beți, veniți de peste tot. Cam același scenariu, ce a fost aplicat recent și în Ucraina (Donbas și Crimea), doar că Rusia pe atunci nu se masca atât de tare cum o face acum. Tratatul de pace fiind semnat la Moscova, de către reprezentanții Republicii Moldova și a Federatiei Ruse (!).

Dar, să revenim la ideea principală a acestui articol. Urmărind reacțiile oamenilor, atât vorbitorilor de limba româna cât și a celor de limbă rusă, am oservat o mare paradigmă din partea rusofonilor și multă prostie din partea moldovenilor noștri, și anume:

Marea majoritate a societății noastre a cam ignorant data de 2 Martie 1992. Nu și-au manifestat nici solidaritatea, nici respectul față de polițiștii, militarii și voluntarii noștri ce au luptat în acel război. Aceasta dată este cumva umbrită atât de mass-media, cât și de o bună parte a societății.

Pe rețelele de socializare, și-au manifestat deschis solidaritatea față de acele evenimente tragice, oamenii care într-o masura sau alta au trait acele clipe de groazan – fie ei personal, fie cineva din rude sau cunoscuți ai acestora.

Pe de alta parte, vorbitorii de limba rusă au ignorant aproape în totalitate acesta data marcanta a istoriei noastre recente. Rarele reacții din partea celor mai aprigi susținători ai „independenței și suveranității Republicii Moldova și a moldovenilor ca neam”, s-au cam rezumat la termeni de genul „Haideți să nu mai rascolim istoria”, „Lasați acele timpuri tulburi în pace”, „În acest conflict nu aveau dreptate nici unii nici altii”, „a fost un joc geopolitic în care am fost implicați”, și acestea sunt doar cele mai pașnice și neutre cometarii pe care le putem urmări pe mediul online a acelora ce locuiesc alaturi de noi prin Chișinău, Bălți, Orhei etc.

Mulți rusofoni, cărora li se adaugă o grămadă de moldoveni manipulați și fară pic de cultura generală, cred cu tărie că „Războiul l-au pornit moldovenii si conducatorii de pe atunci pro-români”,  sau „Așa le și trebuia, daca au vrut sa fie anti-Rusia și cu România”, sau „Este dreptul transnistrenilor la independență”, sau așa „O generație de unioniști au primit peste bot în 1992 de la Moscova, acum a crescut înca o generație de unionisti care ar trebui sa primeasca peste bot ca să nu se mai agite atâta” etc.

Nu mă afectează deloc faptul că rușii din Republica Moldova ne disprețuiesc și apără poziția Moscovei și a separatiștilor aceteia. Ei sunt printer noi, ne-am obișnuit cu ei, și puțin probabil ei să înceapă în masa se evadeze de sub propaganda mass-mediei rusești, care este în proproție de 60% din toată mass-media din Republica Moldova.

Mă deranjeaza în schimb moldovenii noștri, care nu pot lega două evenimente între ele, și asculta în continuare pe fel de fel de dodoni crezând ca nouă trebuie să ne fie rușine pentru războiul din Transnistria, și trebuie să vorbim despre acest subiect în semi-șoaptă ca să nu supărăm ”fratele” rus sau minoritățile acestuia din statul nostru.

De asemenea, mă deranjează faptul că moldovenii noștri, mulți dintre ei, cu mare fast serbează ziua de 9 Mai, privesc în dimineața zilei parada de la Moscova, posteaza comentarii pe retelele de socializare despre „Ziua marii victorii”, agață pe ei sau mașinile sale panglica ruseasca Sf. Gheorghe (nici măcar nu este de pe timpurile celui de-al doilea război mondial, ci a fost introdusă în circulație în 2005 de autoritățile moscovite), și privesc câteva filme sovietice despre război în decursul zilei, după care seara baga în ei cel puțin 50 grame de vodka cu lozinca „în memoria celor căzuți pentru apărarea patriei”, și ascultă „Smugleanka Moldovanca”.

În timp ce pe 2 martie rusofonii, nostalgicii și moldovenii fără cultură, ne inspiră la greu ideea că acest eveniment tragic din 1992 nu trebuie afișat, că trebuie să ne fie rușine pentru tot ce s-a întâmplat și cel mai bine să dăm uitarii acel război.

Și uite că pe 9 mai toată lumea iese cu veșnicile lor lozinci „Multumesc bunelului pentru victorie!”, „Tinem minte si ne mândrim” etc. Cu alte cuvinte, ce s-a întâmplat acum 70 de ani în urmă îi interesează mult mai mult pe rusofoni și moldovenii prostiți, decât evenimentele tragice de acum 24 de ani. Întrebarea firească este totuși – unde dragii mei rusofoni vă este solidaritatea față de cei ce au croit independența statului pe care acum cel putin declarativ î-l apărați de „unioniști, fasciști și români” ?!

(,,,) fiii și fiicele celor care au adus moartea în casele moldovenilor în 92 se plimbă cu Porche Cayenne prin Chisinău…

Este evident că se vrea uitarea conflictului din Transnistria, uitarea călăilor ce au adus moartea în casele moldovenilor, uitarea acelor ce au fost implicați în acest conflict armat împotriva Republicii Moldova, iar acum fiii și fiicele acestora se plimbă cu Porche Cayenne prin Chisinău. Nu este actual războiul din transnistria nici pentru clasa politică din Republica Moldova. Vă dați seama, marea lor majoritate nici măcar nu era implicate în acest conflict – bine că buneiii lor au fost implicați în cel de-al doilea război mondial și trebuie să-i cinsteasca cu flori de 9 mai, nu ?!

Așa că dragii mei moldoveni, nu vă așteptați la minuni și la trezire de conștiință din partea celor, al căror conștiință doarme adânc și visează paradele de la Moscova cu oacazia zilei de 9 mai. În Republica Moldova, ipocrizia este la cote maxime. Rusofonii o sa joace în continuare rolul de „stataliști” si „iubitori ai Republicii Moldova”, dar în adâncul sufletului vor urâ pe cei ce au ieșit în față și au apărat moldovenii din Transnistria și întreaga țară împotriva agresiunii „fratelui” de la Moscova.

Unica noastră șansă, este să fim uniți, să ne cunoaștem istoria, să ne respectăm eroii și să facem ceea ce considerăm că trebuie făcut. Astazi, mâine, poimâine, până nu vom reuși.

Noi suntem obligați să fim puternici, să fim cât mai buni.

Să citim cât mai mult, să facem sport, să ne preocupăm de tinerii ce vin în spate, ca viața lor să nu se mai rezume doar la alcool, fumat, TV și plimbatul prin Mall cu un kebab în mână.

Faceți sport ! Formați familii trainice ! Creșteți copii ! Ajutații pe cei de lângă voi, ce sunt din aceiași seminție și au aceleași viziuni ca și voi.

Și, nu vă dați manipulați la propaganda moscovită.

LUPTA CONTINUĂ !

FAPTĂ NU VORBĂ !

P.S. Curând vine și ziua de 9 mai …

Publicat de romaniabreakingnews.ro/Sursa: 2 Martie 1992 vs. 9 Mai 1945

Sursa primară (autor) faptanuvorba.net

Despre „Faptă nu Vorbă”

„Faptă nu Vorbă” este un grup de tineri cu atitudine civică și național-patriotică, cărora le este silă de actuala stare a lucrurilor în care s-a pomenit societatea. Acțiunile îndreptate spre deznaționalizare și rusificare, promisiunile false și trădarea din partea întregii clase politice, lipsa valorilor naționale și creștine în societate, indiferența unor conaționali de-ai noștri față de situația dramatică în care ne aflăm, sunt principalele motive care ne-au determinat să punem bazele grupului Faptă nu Vorbă. Spațiul unde ne găsești este atât în  licee și universități, cât și în stradă și pe stadioane. La noi nu vei auzi declarații de dragoste sau vorbe, dar vei vedea fapte si acțiuni reale.
Scurt istoric
Ceea ce ne-a unit a fost interesul comun față de trecutul glorios, care de multe ori a fost denaturat și adevărul  istoric aflat în continuare sub presiunea minciunilor ideologice bolșevico-comuniste. Primele noastre acțiuni au început încă în 2008  prin promovarea valorilor naționale, iar ceea ce ne-a marcat și ne-a fortificat ca grup au fost evenimentele de la 7 aprilie 2009. Atunci ne-am propus să schimbăm lucrurile care mergeau prost și, din lipsa de modele corespunzătoare vremii, să devenim noi un exemplu pentru noi înșine. Începutul anului 2011 marchează apariția numelui și a formatului actual al grupului „Faptă nu Vorbă”.

Milităm pentru:

  1. Apărarea valorilor naționale (trecutul istoric, limba română, grafia latină, tradițiile strămoșești, tricolorul). Ne împotrivim deznaționalizării care ia mai multe forme: rusificare, globalizare sau  moldovenismul primitiv.
  2. Unirea celor două state românești într-un singur stat. Credem cu fermitate că generația noastră nu va fi doar martorul reîntregirii naționale, ci, ba chiar, va participa activ la realizarea ei.
  3. Creștinism. El este unul din factorii esențiali ai coeziunii noastre naționale, mai ales pentru că poporul nostru s-a născut creștin. Totodată, vrem să evidențiem că învațătura fundamentală a creștinismului este subordonarea interesului personal la binele comun.
  4. Modul de viață sănătos.  Suntem adepții unei vieți active din punct de vedere fizic. Respingem drogurile, alcoolul și fumatul. Totodată, înafară de starea fiziologică este necesar de întărit și starea psihico-emoțională. O națiune sănătoasă este alcătuită din oameni sănătoși.
  5. Muncă. Doar prin muncă se poate de zidit Patria noastră. Doar prin efortul zilnic poți realiza oricare scop propus.
  6. Atitudine. Dacă nu ești mulțumit cu ceia ce vezi în jur, nu aștepta să facă cineva ceva pentru tine. Ia și acționează.

Vino cu noi. 
Dacă te regăsești în acțiunile și obiectivele noastre, ești așteptat să întărești rândurile noastre.
Puteți completa adeziunea sau să ne contactați pe Facebook .

,

Pe 2 martie 1992 a început războiul de la Nistru, încheiat în iulie cu un acord de încetare a focului între Moldova și Rusia. Despre cauzele conflictului ce rămâne înghețat de aproape un sfert de secol și perspectivele reglementării, Valentina Ursu, reprter la Europa Libera a stat de vorbă cu președintele raionului Căușeni, Ion Ciontoloi, în a cărui subordine se află mai multe localități din Zona de Securitate de la Nistru.

Redacția Romania Breakin News vă prezintă sinteza interviului cu președintele raionului Căușeni.

Ion Ciontoloi: „Trupele rusești au intervenit în mod direct. Au fost pe la Bender, până în părțile noastre, încoace. A fost un conflict artificial, dar gândit de Moscova. Și iată avem deja 24 de ani armată rusă, armată străină pe teritoriul Republicii Moldova. Avem așa-numite forțe de pacificatori, dar care adesea iau decizii unilaterale, nu în folosul integrității Republicii Moldova. Și, cu părere de rău, nu știm când se vor termina urmările acestui război de pe Nistru.

(…)  Rusia s-a obligat să își retragă atât munițiile, cât și contingentul militar. Dar, dacă acum zece ani mai făceau unele declarații sau acțiuni că anumite muniții se retrăgeau, acum stau liniștiți. Și cel puțin ar trebui să înțelegem că nu au de gând să părăsească acest teritoriu.

„Influența aici, între Uniunea Europeană și spațiul ex-sovietic. Este un teritoriu strategic, din punct de vedere militar. Și niciodată nu îl vor ceda. Ei vor să își mențină o ieșire la gura Dunării, spre Carpați, Marea Neagră, în genere, spre Europa.”

„Se vorbește despre un statut special, dar se vorbește despre ceea ce s-a dorit din partea oficialităților Republicii Moldova. Cu totul diferit cei de pe stânga Nistrului doresc de a avea un statut sau în genere, se socot republică, țară aparte. Noi, ca muritori de rând, zicem că oficialii din Republica Moldova nu au avut, în primul rând, o poziție clară și permanentă. În funcție de guvernări, s-au schimbat și pozițiile, dar nu a fost o voință politică clară, dură și consecventă.”

„Ne mai întâlnim cu cunoscuți, rude din partea stângă a Nistrului. Cei care s-au născut, au trăit până în ’92 cunosc o realitate pe care o cunoaștem și noi. Tineretul, cei care s-au născut după ’92 sau chiar aveau doi-trei ani atunci, au fost educați cu totul în alt spirit. Și pentru dânșii inamicul, dușmanul principal al Transnistriei este Republica Moldova, cu părere de rău. E paradox. Noi, acei care ne-am născut în Uniunea Sovietică, învățam o istorie, eram educați în spiritul de atunci, multe lucruri nu le cunoșteam și noi. Ceea ce ne învățau în școli credeam că este adevărul pur. Noi, până nu demult, i-am considerat pe frații noștri de peste Prut că sunt cu totul diferiți și nu avem nimic comun cu dânșii. Poate nu este cea mai reușită paralelă, dar am informația că așa se educă copiii de mici de partea stângă a Nistrului.”

Eu personal sunt pentru reintegrarea Republicii Moldova în spațiul care a fost declarat până în ’91-’92. Este absolut necesar și cred că, până la urmă, va fi un beneficiu pentru toți cetățenii Republicii Moldova, atât din partea dreaptă a Nistrului, cât și din partea stângă a Nistrului.”

Europa Liberă: Dar care sunt aceste avantaje și care sunt și minusurile?

Ion Ciontoloi: „Suntem același popor și pe partea stângă a Nistrului, și pe partea dreaptă a Nistrului. Am avut economie integrată. Îmi vine greu să spun care ar fi avantajele sau dezavantajele să lași o parte din teritoriul țării, să nu fie țara integră… Să lași astăzi partea stângă a Nistrului, mâine găgăuzii și rămâne numai Chișinăul.”

Interviul integral pe Europa Liberă…

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

Se împlinesc 22 de ani de la „Lupta de la Bender”, considerată drept cea mai sângeroasă confruntare din Războiul de pe Nistru. Numărul exact al victimelor nu este cunoscut, dar la Chișinău se estimează că au murit 279 de combatanți și 1.223 de civili. Evenimentele de acum 22 de ani au fost marcate prin ceremonii la Varnița, unde Europa Liberă a intervievat o serie de martori ai evenimentelor.

Europa Liberă: Astăzi se împlinesc 22 de ani de la luptele sângeroase date în orașul Bender, în urma cărora guvernarea de la Chișinău a pierdut jumătate din acest oraș. În dreapta Nistrului bătălia este considerată cea mai tragică etapă a războiului. Pe 19 iunie 1992 sediul Poliției din Tighina a fost atacat de separatiști. Tudor Serbov atunci era șeful grupului de voluntari de aici, de la Varnița. Puteți să ne redați atmosfera din acea perioadă?

Tudor Serbov: „Foarte tristă, fiindcă s-a început ceea ce nu dorea nimeni – un război adevărat, un război civil cu separatiștii, mercenarii Armatei a 14-a care au participat activ în luptele contra Republicii Moldova. Au trecut 22 de ani de atunci, însă, cu părere de rău, tot ei ne sunt pacificatori și ne apără, și ne fac dreptate. În țara ta, în republica ta treci atâtea posturi de control și într-o parte, și în alta, și în Republica Moldova, și în Transnistria, și de pacificatori, adică suntem într-o zonă dificilă. Oamenii nu-și doresc acest lucru și nu pentru aceasta au luptat și și-au dat viața, ca să fie dezordinea aceasta. Rușii niciodată nu vor ceda ceea ce ne-au luat. ”

Europa Liberă: În ce condiții pot fi reunificate cele două maluri ale Nistrului?

Tudor Serbov: „Noi trebuie să ridicăm nivelul traiului în Republica Moldova pentru ca cei de pe malul stâng al Nistrului să vadă unde e viața mai bună și ei singuri vor veni la noi.”

Europa Liberă: Dar cine decide reunificarea, reintegrarea Moldovei?

Tudor Serbov: „Rușii o vor decide, mai ales. Atâta timp cât va fi Armata a 14-a, nu poate fi nicio reunificare. Noi tot timpul am luptat ca să avem țara întregită, să fim un singur popor, unit. Sper un lucru, că nepoții mei vor trăi într-o țară civilizată.”

Europa Liberă: Într-o țară care să meargă încotro?

Tudor Serbov: „Înspre Europa, numai înspre Europa. Noi nu putem vorbi azi de Uniunea Vamală care nici nu există. Noi să ne ducem acolo? Dar cine vrea să ne ducă? Iarăși separatiștii, iarăși oamenii care nu doresc în această țară să fie o regulă, o înțelegere, o bunăstare și țara să se dezvolte. Uitați-vă, un pensionar în Moldova primește 700 de lei, în timp ce în Transnistria primește 1500 ruble, de la Rusia primește mai mult de 1000 de ruble care sunt mai scumpe. Un leu costă 80 de copeici de-ale lor. Cred că degrabă unire nu va fi.”

Europa Liberă: Unificarea celor două maluri ale Nistrului?

Tudor Serbov: „Da.”

Europa Liberă: Și cine nu dorește reunificarea ambelor maluri ale Nistrului?

Tudor Serbov: „E clar că rușii, Moscova. Cine? Și aceștia care s-au instalat în fotolii la Tiraspol, care fură cu milioanele.”

Europa Liberă: Conducerea și efectivul Secției de Poliție Bender au rezistat multiplelor presiuni și provocări, refuzând categoric să se supună cerințelor ilegale de trecere sub jurisdicția administrației separatiste de la Tiraspol. Ce își mai amintește colonelul de poliție în rezervă Valeriu Cerba?

Valeriu Cerba: „Amintirile despre 19 iunie 1992 sunt cele mai triste. În această zi a fost organizat cu adevărat un măcel în orașul Tighina, de către forțele ostile, de către mercenarii și cazacii înarmați, susținuți și sprijiniți direct, militar, de Armata a 14-a.

În această zi de grea încercare noi am pierdut foarte mulți camarazi de arme, prieteni adevărați, polițiști pe care îi comemorăm astăzi. Astăzi e o zi foarte însemnată pentru noi. Și mesajul nostru este clar: să facem absolut tot posibilul pentru ca să nu se mai repete asemenea evenimente triste pentru neamul nostru și să facem tot posibilul să plece forțele ostile, agresorii, armata a 14-a, reprezentanții militari, politici ai Federației Ruse care, de fapt, au anexat Transnistria, cu 24 de ani în urmă, prin metodele aplicate acum în Ucraina, dar cu mai mari vărsări de sânge, deoarece Ucraina e și o țară mai mare.

Consolidarea națiunii, consolidarea liderilor noștri politici par să creeze premise sănătoase pentru a evita noi evenimente și pentru a urma parcursul european, a ne soluționa problemele principale, problemele social-economice, ca țara noastră să devină cu adevărat atractivă pentru locuitorii de pe malul stâng al Nistrului, frații noștri cu care noi, de fapt, găsim limbă comună.  Rămâne doar una – să își facă valizele cei detașați la Tiraspol și să plece în patria lor.”

Europa Liberă: Printre cei prezenți la acest miting de comemorare o regăsesc și pe doamna doctor Maria Cuconescu, soția regretatului primar de atunci, Aurel Cuconescu.

Maria Cuconescu: „Au fost zile grele, au fost zile periculoase pentru toți, inclusiv pentru familia mea. Soțul în timpul acela era primarul satului, a fost și bătut și dus prin carierele Transnistriei, și locuința ne-a fost devastată, deteriorată. Familia noastră a avut mult de suferit, a îndurat greutăți. Copiii, nepoții noștri să nu mai treacă asemenea zile negre, să aibă doar bucurii în familie, soare și toate cele bune.”

Europa Liberă: Dar mai treceți des drumul spre Bender?

Maria Cuconescu: „Da, merg des, trec prin vamă.”

Europa Liberă: Credeți că în viitorul apropiat cele două maluri pot să se reunifice?

Maria Cuconescu: „Da, tragem nădejde că va fi bine.”

Europa Liberă: De cine depinde aceasta?

Maria Cuconescu: „Se vede că depinde de Rusia. Rusia dictează și unii dintre moldovenii noștri sunt trădători. O parte sunt angajați în zona Transnistriei, se vând pentru bani, pensionarii pentru bani.”

Europa Liberă: Și viitorul Moldovei îl vedeți unde și cu cine?

Maria Cuconescu: „Vrem să fim o Moldovă unificată, în Europa, numai în Europa. Știu că în Europa e mai bine, e mai civilizată lumea. Nu e așa strânsă de forțele rusești, acolo e bine. Mă gândesc că vom ajunge și noi, și vom avea viață frumoasă și bună…”

Sursa: europalibera.org

Transnistria… Durere și Speranță . Partea-1

 

,

În aceste zile se împlinesc 21 ani de când s-a încheiat războiul ruso-moldovenesc de pe Nistru. Eroii acelui război și-au pierdut viața, sănătatea sau liniștea și sunt răsplătiți de atunci cu niște medalii, câte 17 lei adaos lunar la medalie și vizite ale oficialilor la monumente o dată pe an. Ce cred ei peste atâția ani despre istorie, țară și glorie?

Anatol Croitoru a luat arma în mână înscriindu-se în 1992 în rândul voluntarilor. Cele mai grele lupte s-au dat la Coșnița pe 19 mai. Bărbatul zice că  statul i-a dat uitării, mai ales pe voluntari: „Polițiștii și armata au ministerele lor, iar noi nu avem pe nimeni. Cine v-a trimis acolo? — ne întreabă. Păi ce era să așteptăm, atunci când ne intrau cazacii prin curți să caute polițiștii ca să-i împuște? Trebuia să lăsăm să-i omoare, ca a doua zi să ne ducem cu o floare la înmormântare și să bocim?”

Anatol spune că zona limitrofă Nistrului și acum e în război, numai că nu se împușcă. Apoi, dacă în 2009 cunoștea doar vreo 5 persoane cu cetățenie transnistreană, acum sunt peste 1000: „Lumea se duce acolo (la autoritățile transnistrene) și primește pensie de la 52 de ani. Doar văduvele de război și veteranii luptelor de pe Nistru nu se duc.”

Noi nu am pierdut războiul. Ei nu au scos de la noi niciun metru pătrat, noi am cedat totul. Vă imaginați ce suferă oamenii de acolo, mai ales bărbații care au luptat și acum se simt trădați, totalmente trădați, uitați și că nu trebuiesc nimănui?”. „Noi, voluntarii de război din 1992, datoria față de stat ne-am îndeplinit-o, dar statul față de noi – nici un procent”.

După 20 de ani de la declanșarea războiului ruso-moldovenesc de la Nistru, cei care din proprie voință au mers să-și apere Patria continuă să-și aline rănile încă necicatrizate. Atunci când proaspăta R. Moldova nu avea armată națională și nici efective militare cu care ar fi putut să se apere, cei care au acoperit frontul de luptă au fost, în mare parte, polițiștii și voluntarii. Peste ani, încărunțiți prea devreme, șomeri, bolnavi și tot mai puțini la număr, cei care se identifică drept voluntari de război se declară trădați și ignorați de conducerea țării.

„Noi, voluntarii de război din 1992, datoria față de stat ne-am îndeplinit-o, statul față de noi nu și-a îndeplinit nici un procent. Și-au bătut joc de noi atunci și până acum își bat joc”, spunea  acum câteva luni, în timpul unei acțiuni de protest, Mihail Moroi, vicepreședintele organizației teritoriale Anenii Noi a Uniunii Voluntarilor din R. Moldova.

„Se simt trădați și uitați de propria țară”

În octombrie anul trecut, după un nou șir de scrisori expediate guvernanților, voluntarii au organizar un protest în fața Guvernului. S-au adunat lângă cortul lui Tudor Pânzaru, voluntar și el, care protestează și locuiește în cort, chiar în centrul capitalei, deja a doua iarnă. Acolo au constatat că majorității camarazilor de arme nu le permite sărăcia să cheltuiască bani pe drum pentru a protesta, căci sunt șomeri, bolnavi, iar statul le răscumpără vitejia de luptă cu câțiva lei pe lună.

„Această categorie de cetățeni care s-au antrenat în lupte pentru integritatea țării (unii au suferit, au fost nevoiți să plece de pe malul stâng și au devenit persoane intern strămutate, lăsând în urmă totul, și casă, și masă, alții au fost răniți, alții au probleme de sănătate, deoarece participarea la orice conflict este un stres care nu trece fără urmări) sunt uitați și neglijați de propria țară, care are o atitudine foarte iresponsabilă și superficială față de ei”, susține expertul în problema transnistreană Oazu Nantoi. Deși nu doar voluntarii „se simt trădați și uitați de propria țară”, Nantoi consideră că „această situație putem s-o constatăm, dar deocamdată nu prea ai la cine apela, din moment ce noi n-am avut nicio guvernare care măcar i-ar fi spus conflictului pe nume, între cine a fost conflictul”.

„Dacă era legea, problema era pusă la locul ei”

Nantoi explică lipsa de atitudine a guvernelor de până acum față de voluntari prin înlăturarea de la putere a celor care au luptat. “Încă în 1992 au revenit la putere așa-numiții agrarieni, care au început procesul de înlăturare din structurile de stat a multora dintre acei care au luptat, și mai mulți ani de-a rândul la guvernare în R. Moldova erau acele partide, acele alianțe care în mare parte împărtășeau poziția regimului anticonstituțional din stânga Nistrului”, declară expertul.

În octombrie 1990, guvernul a adoptat hotărârea cu privire la crearea formațiunilor de voluntari, care a fost anulată doar peste o lună. De atunci, aceștia susțin că nu s-au mai regăsit în nicio lege. Deși au trecut două decenii, cerințele voluntarilor au rămas, în fond, aceleași. Vor o lege care ar explica statutul lor în societate, care ar recunoaște existența, rostul și sacrificiul voluntarilor în  Moldova. Puținii care au rămas nu se gândesc doar la recompense financiare, ci mai mult la un semn de respect și recunoștință.

„În primul rând, nu suntem recunoscuți ca voluntari de război, nu avem un statut special, care să ateste că am luptat pentru țara noastră. Vrem să se recunoască că avem văduve, invalizi, că mulți au rămas fără lucru, fără case. Dacă era legea și eram recunoscuți, problema era pusă la locul ei”, este convins Sergiu Caracai, președintele Uniunii Voluntarilor din Moldova.

„Ce nu facem noi pentru ei?”

Oficiali ai Guvernului R.M susțin că o lege aparte, doar pentru voluntari, nu își are rostul atâta timp cât statutul și drepturile acestora se regăsesc în legea veteranilor, adoptată în 2003. În aceasta se spune că voluntarii sunt incluși în categoria de veterani de război și pot beneficia și ei de anumite înlesniri.

„Legea stipulează clar că ei beneficiază, ca și toate celelalte categorii, de aceleași drepturi pe care le prevede legea, și aici mă refer la indemnizația unică, la accesul la studii. Această lege prevede nu doar statutul juridic special, dar și garanțiile sociale. Ce nu facem noi pentru ei? Aș vrea să vină cineva să spună direct. Poate se mai încalcă. În general, nu văd care ar fi problema. Parcă am oferit toate garanțiile, toate, chiar toate, să le dea domnul sănătate să se folosească de ele”, declară vicepremierul responsabil de domeniile sociale, cel care s-a și întâlnit cu voluntarii după ce aceștia au ieșit în stradă la protest.

Distincții — la stânga și la dreapta

În legea din 2003 există totuși anumite nuanțe. Se spune: „voluntarii … incluși în efectivul unităților militare și structurilor speciale aflate pe pozițiile de luptă”, pe când voluntarii susțin că ei nu erau incluși în efectivul unităților militare, că nimeni nu ținea o statistică a lor, tot așa cum nimeni nu ține socoteală câți voluntari și din ce motive au decedat până în prezent. Chiar și așa cum sunt, stipulările acestei legi nu sunt cunoscute majorității voluntarilor. „Necunoașterea nu este problema noastră, este problema lor, a conducerii acestei uniuni. Compensații le dăm, ajutor material le dăm. Iată acum, la 20 de ani de independență, la 2 martie, vor primi distincții de stat”, a conchis vicepremierul Moldovanu.

În replică, voluntarul și scriitorul Vlad Grecu spune că distincții se împart la stânga și la dreapta, dar nu se face vreun pas concret. „Măcar să introducem în școli ceva, să spunem copiilor noștri ce-a fost acolo, nu 2-3 cuvinte în cartea de istorie, dar să le dea niște literatură să citească, să fie un program, măcar facultativ, despre conflictul transnistrean, să se întâlnească cu voluntarii, cu combatanții. Iată programul acesta nu există”, declară decepționat Grecu.

„Se simt trădați, totalmente trădați”

O bună parte a voluntarilor sunt din stânga Nistrului. Deși unii s-au refugiat, mulți continuă să locuiască sub luneta separatiștilor. Vlad Grecu a părăsit Dubăsariul și a venit la Chișinău. A scris câteva cărți și piese de teatru despre viețile distruse în conflictul de la Nistru. Recunoaște că și-a promis să nu mai scrie despre acest subiect. În toți acești ani s-a convins că nu interesează pe nimeni.

„Mă mai deplasez la Cocieri, la Coșnița, la Corjova, mai ales că-s de acolo. Oamenii se uită la toate cu o dezamăgire totală. Nu mai cred în R. Moldova, că e în stare, că e aptă să schimbe ceva, în primul rând, din lipsa dorinței de a face ceva. Noi nu am pierdut războiul. Ei nu au scos de la noi niciun metru pătrat, noi am cedat totul. Copiii celor care au luptat sunt luați acum de separatiști în armata lor, împotriva Moldovei. Vă imaginați ce suferă oamenii de acolo, și familiile lor, și copiii lor, mai ales bărbații care au luptat și acuma se simt trădați, totalmente trădați, uitați și că nu trebuiesc nimănui. E o stare de spirit dezastruoasă”,  susține Grecu.

Date exacte despre numărul voluntarilor participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței R. Moldova și despre numărul celora care mai sunt în viață nu există. Voluntarii susțin că ei reprezentau în jur de 80 % din totalul celor care au participat la luptele de la Nistru. Cifrele oficiale, însă, sunt mult mai mici.

Foto – aspecte din razboiul de pe Nistru surse:vox.publika.md, ziuaveche.ro, vrn.ro, zdg.md

,

Interviu cu Dl. Andrei Covrig, colonel în rezervă, președintele Asociației de Drept Umanitar din Republica Moldova, ex-locțiitor al șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Participant la luptele pentru apărarea independenței și integrității teritoariale a Republicii Moldova. De două ori a fost la Nistru. Până la întroducerea în Zona de Securitate a Forțelor Mixte de Menținere a Păcii în iulie-august a. 1992 a fost șef a zece posturi militare în Tighina.  Decorat cu medalia „Meritul Militar” (a. 1993)

Dle Andrei Covrig, cum credeți, care sunt principalele amenințări la adresa securității Republicii Moldova?

Criza politică prin care a trecut Republica Moldova  a umbrit într-o oarecare măsură evenimente nu mai puțin dramatice care țin de pericole pentru integritatea teritorială a statului: un eventual transfer al sovetului suprem tiraspolean la Tighina,  altercațiile care au avut loc la Varnița unde separatiștii au încercat să  amplaseze posturile sale, nu s-au realizat mai multe așteptări de la negocierele la Odesa și, în final, acestă „treabă de ispravă” al președinelui autopoclamatei republici nistrene Șevciuk care zilele trecute a semnat un decret cu privire la „frontiera  de stat” al rmn. Sub jurisdicția Tiraspolului, conform acestui act provocator și periculos,  sunt „trecute” mai multe localități, precum Varnița din dreapta Nistrului, deasupra primăriilor cărora este   arborat tricolorul Republicii Moldova.Conceptul securității naționalea Republicii Moldova  operează cu amenițări de ordin economic, energetic, social și juridic, iar derivate la acestea sunt sărăcia, corupția, crima organizată și secionismul. Acestea devin tot mai prejudiciabile în  codițiile crizei economice mondiale. O amenițare majoră pentru statul nostru este separatismul care are rădăcini înainte de 1991. Fenomenul, fiind cu iscusință instrumentat departe de Chișinău,  subminează statalitatea și prezintă pericol pentru securitatea regională. Pe teritoriul țării se păstrează o prezență militară străină, iar autoritățile centrale nu  controlează 12 % din suprafața statului. Ba mai mult, recent Șefciuk a semnat un proiect de lege cu privire la „frontiera de stat” al acesetei autoproclamete republici. Regimul de arme în zona de securitate este una din fațetele disensiunii transnistrene. Republica autoproclamată deține armament și muniții, circa 21 000 tone la depozitul Colbasna. Colonelul Bergman susținea că se află în posesia unor dovezi de furturi masive de arme și muniții din depozitele armatei ruse, vândute în statele CSI. Fostul comandant militar la Tiraspol afirma că regimul separatist are cantități colosale și e capabil pentru un război de cel puțin cinci ani. Conform generalului Ion Costaș, în anul 1992 aproximativ 16 000 de unități de arme au fost  puse la dispoziția separatiștilor. Locotenet-colonelul Kostenco, cunoscut ca și „sângerosul comandat de batalion” al gardiștilor din Thigina în aprilie al acelui an era învinuit  de procuratura tiraspoleană, de comercializarea a circa 1600 de pistoale-automate.Tehnica militară rusească continuă să sosească în zonă. În septembrie 2012 Federația Rusă întroduce în zona de securitate 20 automobile „Ural”. Valerii Evnevici, un militar bine cunoscut în regiune de pe timpurile când era comandantul armatei ruse la Tiraspol și actualul consilier al ministrului rus al apărării,  surprinzător confirmă acest  fapt,  declară că s-a comis o gafă, asigurând că,  Chișinăul pe viitor va fi informat din timp despre posibile livrări de tehnică și armament.

 În luna octombrie a anului trecut în raionul Căușeni au fost reținute două persoane care comercializau armament și muniții provenite din stânga Nistrului. „Într-un spectacol dintr-o  armă de pe perete, – afirma dramaturgul Cehov, – numaidecât se va trage în ultima scenă”.  În memorie este cazul când la Tiraspol în aer a fost aruncat un maxi-taxi și  opt pasageri și-au pierdut viața. Explozibilul provenea din depozitile armatei rusești.  Câte le vom avea aceste ultime scene pe malurile bătrânului Nistru?

Straniu lucru, s-ar părea că numărul de pacificatori, cantitățile mari de armament ar trebui să consolideze securitatea în zonă, însă se întâmplă tocmai invers și au de suferit cetățenii simpli?

Vorbind despre securitatea persoanei, facem o concluzie că în zona de securitate oamenii nu se pot simți protejați. În ianaurie 2012 Veceaslav Cojuhari, pretins pacificator rus, îl împușcă cu sânge rece pe podul de la  Vadu-lui-Vodă pe basarabeanul Vadim Pisari. Moldoveanul de doar 19 ani din satul din apropiere Pîrîta și-a pierdut viața deoarece nu și-a oprit automobilul la punctul de control. Kuzmin, fostul ambasador rus la Chișinău, a potrivit toată vina pe nenorocitul băștinaș. Straniu, după mine. În cunoștință de cauză afirm că potrivit  instrucțiunilor pentru forțele ruse de meținere a păcii, „pacificatorul” avea dreptul să aplice arma doar în cazul unui pericol pentru viață sa sau pentru efectivul postului după un avertisment verbal și un foc în aer, acțiuni ce nu sau produs. Prezenta Pisari pericol? Categoric, nu. Pentru a lăsa autoritățile moldovenești în proști, comandamentul transferă ucigașul în una din unitățile militare pe teritoriul Federașiei Ruse. Ba mai mult, lui Cojuhari  i se oferă  medalia pentru „serviciul ireproșabil ca pacificator”. Acest caz tragic a repus pe tapet legimitatea prezenței în regiune a militarilor ruși ca pacificatori, precum și necesitatea schimbarii formatului de pacificare. Lupul nu poate fi paznic la stână și halal de așa pacificatori-ucigași!

Pericole există  și de alt ordin. În cadrul aplicațiilor militare  separatiștii  recurg la scenarii cu deplasări ale efectivului, transportarea subunitățlor peste obstacole acvatice. Să înțelegem peste râul Nistru? Conform ministrului moldovean al apărării Vitalie Marinuța, în stânga Nistrului se  organizează aplicații militare, iar în zonă sunt introduse nu doar automobile, dar și armament. Se vorbea despre arme pentru lunetiști. Ciudățenii se produc contrar faptului că pe timpuri Federația Rusă și-a asumat răspunderea de a retrage armamentul din regiune. Sub pretextul că este planificată retragerea a opt helicoptere militare rusești este modernizată pista aeroportului militar de la Tiraspol. Ex-ministru apărării Ion Costaș califică acest lucru ca „anexarea Transnistriei de către FR și transformarea ei într-o bază militară în situația când se prefigurează perspectiva semnării Acordului de Asociere UE-Republica Molodva. Cert este că aerodromul militar de la Tiraspol este reparat nu doar pentru o singură decolare”.  Generalul, fost aviator militar, știe ce știe.

Dle Andrei Covrig, într-o discuție purtată anterior la Chișinău ați spus că în cazul problemei transnistrene sunteți un optimist cu rezerve. Puteteți să explicați cititorilor portalului InfoPrut care este sursa acestui optimism limitat?

Cu  timpul devin mai sceptic. Ceva optimism vine de la implicarea comunității internaționale, apariția formatului de negocieri  „5+2”, iar  SUA și UE apar ca observatori.  În 2003 la  o adunare cu foștii combatanți în rezoluția finală am revendicat schimbarea vechiului format. Sincer, nu credeam în izbândă, însă s-a avansat și realitatea a spulberat unele suspiciuni. Statele Unite sunt implicate în proiecte mari în Transnistria care țin de trecerea la o agricutură performantă, iar în traininguri participă fermieri din pe ambele maluri ale Nistrului. Există un spațiu juridic internațional favorabil. CEDO a condamnat Federația Rusă pentru încălcarea dreptului copiilor din orașele Râbnita, Tighina și Grigoriopol să studieze în școlile cu grafia latină. Curtea a stabilit că Republica Moldova nu se face vinovată de violarea dreptului la educație, iar hotărârea este importantă pentru asigurarea pe viitor a respectării drepturilor omului în regiune. Precedent favorabil este și hotărârea înaltei curți în cazul “Ilașcu versus Republica Moldova și Federația Rusă”.Soluționarea conflictului este în vizorul guvernări democratice, acesta a restartart negocierile în formatul „5+2”. La finele lui mai curent prim-ministrul Iurie Leancă, prezentând legislativului Programul de activitate a noulu guvern,  a menționat că pe viitor for fi continuate eforturile în domeniul reintegrării țării, iar crearea premizelor de reintegrare a regiunii transnistrene în spațiul economic, informațional, politic, social și cultural al Republicii Moldova va căpăta valențe practice.„Pași mici” reprezintă mișcări care insuflă o doză minimă de optmism. Vorba e de reluarea traficului transportului feroviar prin segmentul transnistrean, evacuarea deșeurilor radioactive din unele întreprinderi transnistrene și cam atât.  Există posibilitatea realizării unui potențial mai mare, înre oamenii de pe ambele maluri nu există contrapuneri și persistă dorița de a se înțelege și de a exlude soluții militare.Pe de o altă parte, baza pesimismului are factori externi, scepticismul puțin depinde de doleanțele firești ale Chișinăului. Kremlinul, un  furnizor de „instabilitate controlată”, continuă să trateaze Republica Moldova ca „zonă de interese”. Regimul separatist este transformat într-o proprie rezervație, iar  apariția altor actori este enervantă pentru Federația Rusă care se străduie să-i aibă la distanță.Vice-premierul rus Dmitrie Rogozin, sosit la Chișinău într-o „vizită privată” vine cu un îndemn către autorități să pună cruce pe aspirațiile europene în schimpul unei  formule vechi imperiale, vorba e de această  Uniune Euro-Asiatică. Umilitor pentru băștinași mesajul șovinului rus a fost unul de încurajare pentru liderii  separatiști și cetățenii nostalgici din spațiul pruto-nistrean care nu se bucură de independență  și trăiesc mintal în fosta URSS. Autoritățile centrale și locale cu tăcere au acceptat această palmă usturătoare primită în Piața Marii Adunări Naționale, spațiu unde a fost consfințită independența statului molovean. Palma a doua  ne-au dat-o politicienii noștri  când, în  favoarea desfășurării a unei sărbători mai puțin potrivite pentru soarta basarbenilor,  cea de 9 mai, au transferat pentru mai târziu  manifestările dedicate Zilei Europei. Să nu ne mirăm  de ce rânza separatiștilor prinde în volum, de unde atâtea ONG-uri prorusești și de ce  avem proteste ale acestora la sosirea în Chișinău a cancelarului german și șefului Comisiei Europene?

Ceva mai devreme am mai avut un alt “oaspete” la Chișinău mesajul căruia a fost nu mai puțin plin de venin.

Nu ne pot duce în eroare relatările altor oficiali, cum a făcut-o în aprilie curent vice-ministru de externe rus Serghei Gubarev. Diplomatul afirmă că „partea rusă nu și-a schimbat atitudinea, respectă  suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, iar Kremlinul optează pentru un “statut garantat” regimului tiraspolean.

 Sună bine, însă cum părțile înțeleg acest statut? Chișinăul pare debusolat. Moscova oficială, în postura de păpușar geopolitic, este  fățarnică. Liderii secesioniști perfect înțeleg rolul lor de marionete. Ultimii, avându-l la capul mesei pe acest tânăr Șevciuk, se umflă-n pene ca curcanul. Chișinăului i se artă cu degetul. Gubarev declară că, în cazul dacă Moldova se dezice de neutralitate, Federația Rusă va revendica dreptul la autoderminare al Transnistrei. Diplomatul pomenește  de varianta „B”.  Să înțelegem că vorba este despre un scenariu asemănător cu invazia militară rusească din 91-92 la Nistru și  intervenția din 2008 asupra Georgiei? Regimul anticonstituțional de la Tiraspol nu este este oficial recunoscut de Kremlin, pe când Osetia de Sud și Abhazia sunt tratate ca state independente. Însă care e diferența? Nu o observ. Nina  Ștanski, duduița de la „externele” tiraspolene, spre deosebire de oficialii moldoveni,  cu cizm(a)-ulița deschide ușile birourilor demnitarilor de pe Piața Smolenski. Este și o șmecherie când acest Gubarev declara că „scopul trativelor  este convețuirea  de mai departe a Tiraspolului și Chișinăului și aceast format trebuie să fie determinat de Tiraspol și Chișinău”. E culmea, deoarece declarația o face un diplomat de rang înalt care presupune profesionalism și puțină carte, însă care tratează separatismul promoscovit, un zero din punct de vedere al dreptului internațional, la egal cu puterea constituțională de la Chișinău. Dacă cu două decenii în urmă Kremlinul potrivea conflictul transnistrean ca un mecanism în contextul reîntoarcerii „oiței rătăcite” – Molodva în „familia frățească”, un fel de URSS modernizat, actualmente nu e greu de intuit o nouă fațetă a diplomației rusești: confruntarea Chișinău-Tiraspol este folosită ca o stăvilă-impas în calea Moldovei spre UE.

Să înțelegem că mesagele oficialilor moscoveți au priză doar la o parte a societății?

Da, într-o oarecare măsură. În douzeci de ani o parte din populația din dreapta Nistrului s-a dezamăgit în posibilitatea de reîntregire a țării, iar cei din stânga intoxicați de o „spălare de creieri” acerbă precum că sunt stăpâni în „propriu stat” și tratează autoritățile chișinăuiene  ca dușman. La sfârșitul anului trecut în Chișinău la lucrările mesei rotunde „Securitate prin Cooperare” a participat Juris Poikans, un bun prieten, delegat pentru misiuni speciale la externele letone. Acesta, vorbind despre țara sa, afirma lucruri care au paralele cu realitatea noastră.  Diplomatul afirmă că minoritatea rusă locală, nu va putea fi integrată niciodată în totalitate. O parte din aceasta vede în Moscova centrul cultural și ar  fi culmea naivității să ne iluzionăm că am izbuti să-i convertim la valorile naționale. Societățile  rușilor desprinse de fosta metropolă  devin  o țintă-cheie prin intermediul cărora  Moscova le transmite un mesaj de măreție de altădată a „Sfântei Rusii”.  Uniunea Eurasiatică, „Lumea Rusiei”, Uniunea Vamală sunt instrumente ideologice ale Kremlinului care, coroborate cu arma energetică a „Gazprom”-ului, urmează să readucă fostei metropole statutul pierdut de supraputere. Mesajul proimperial în veșminte nostalgice este adresat altor etnii și băștinașilor nesatisfăcuți de starea actuală a lucrurilor.  Ca și consecință, atât în țările Baltice, cât și în Republica Moldova, o parte din tinerii  ruși se constituie în organizații radicale care  resping aspirațiile proeuropene și democratice, promovează idei comuninste  și au un comportament agresiv.Însă, dă, suntem un stat democratic și le oferim posibilitatea să-și expună opinia. Nu-i vom schimba niciodată sută la sută. Prin urmare, în opinia mea, ar trebui să colaboram cu acest segment.

Reieșind din cele expuse putem să constatăm, cum se mai aude uneori, că originile conflictului sunt și etnice?                                                                                                                                       Nici într-un caz. În 1992  de două ori am fost la Nistru, iar în calitate de camarazi de arme  am avut concetățeni de origine rusă, ucraineană și belorusă.

Despre ce fel de origini etnice ale conflictului putem vorbi? Pe ambele maluri locuiesc în majoritate reprezentanți ai unei și aceiași etnii, ei  propovăduiesc o religie comună. Apoi, în stânga Nistrului o bună parte din populație dețin pașapoarte moldovenești.Toleranță zero pentru o astfel de afirmație, deoarece este o cursă a neprietenilor. Mare le este pofta  să impună societății perceperea precum că acest conflict este un război civil și are rădăcini  etnice, pe când armata și diplomația rusă pe acest fundal apar ca pacificatoare. Specialiști în dreptul internațonal, inclusiv din Federația Rusă, apreciază vărsarea de sânge de la Nistru ca conflict armat cu caracter internațional. Dacă vorbim despre originile conflictului  înțelegem că acesta a fost unul zămislit în birourile politbiroului comunist și coridoarele KGB.  Președintele Sovetului Supream al fostei URSS Anatolii Lukianov declara în decembrie 1989 că dacă vrem independență,  Moscova va destrăma „RSSM  în cinci republici autonome: găgăuză, nistreană, rusă, ucraineană și moldovenească”.

Este mai greu să reintregim cetățenii simpli sau reprezentanții puterii?

Cu cetățenii simpli lucrurile stau mai previzibil și, în mod surpizător,   chiar pentru cei care în primăvara-vara anului 1992 stăteau în tranșeele vis-a-vis. Afirm aceasta în știință de cauză.   Politicienii sunt înrăiți. Șefciuk-Ștanski resping din start discuțiile problemelor din „coșul” politic propus de Chișinău, abordarea pericolelor din zona de securitate și modificarea formatului de pacificare. Dovadă este încăpăținarea negociatorilor  tiraspoleni la rundele de la Lvov și Odesa.  Nu e greu să intuim originile acestei îndărătnicii. Dificil e să discuți  cu o parte din foștii militarii ruși, tot soiul de specialiști și   foști „eliberatori” sosiți pe timpuri la Tiraspol. Unii, mai puțini la Chișinău, încearcă să ne convingă că datorită lor noi am fost „luminați”, soarele a apărut de asupra plaiului nostru. În alegeri sprijină partidele pilitice de orientare prorusă, exprimându-și în așa mod nostalgia față de imperiu, și, dacă doriți, disprețul față de băștinași.

Guvernarea de la Chișinău, spre deosebire de fostele autorități comuniste, a reușit să deblocheze  procesul de negocieri în formatul „5+2”. Sunt suficente  capacități pentru a negocia reintegrarea teritorială a țării?

Revenirea la masa tratativelor este una propice pentru coalția proeuropeană apărută în 2009.  Deblocarea negocierilor, ca și în  cazul depășirii crizei politice recente, s-a datorat într-o mare măsură și eforturilor partenerilor internaționali. „Atâta timp cât negocierile continuă, –  a declarat ambasadorul american William Moser după negocierile de la Odesa, – oamenii pot să spere că la un moment dat se va ajunge la un acord de reglementare”. În linii generale dimensiunea „5+2” oferă oportunități pentru reîntregirei țării. Din partea Chișinăului avem negociatori și specialiști buni. Alta e, nu totul depinde de ei. La ce fel de flexibilitate poți să te aștepți de la Nina Ștanski, pretinsă diplomat, care în ajunul unei noi runde de negocieri declară despre necisitatea fortificării trupelor rusești în zonă? Prin aceasta se explică randamentul scăzut al formatului. Nerealizate au rămas proectele promițătoare despre care s-a vorbit în capitala irlandeză pentru societățile civile și ziariștii, necisitatea unei platforme preocupate de protecția drepturilor omului, libera circulație, cooperarea în educație.

 

 

 

În acest moment, care ar fi soluția  pentru rezolvarea  conflictului transnistrean ?

Lanțul acțiunilor care se impun este  pe înțelesul unui student de la relații internaționale: declararea spațiilor din stânga Nistrului ca teritoriu ocupat, exluderea din formatul negocierilor a Tiraspolului; negocieri directe cu Federația Rusă sub ochii ONU-UE; retragerea trupelor străine din Republica Moldova; monitorizarea situației de către observatori internaționali neafiliați; procese de democratizare în regiune și  un referendum liber; acordarea unui statut special în componența Republicii Molodva.  Exluderea din negocieri a Tiraspolului este explicabilă deoarece regimul Smirnov-Șevciuk este un actor nul în relațiile internaționale.  Războiul din 1991-1992 ne-a fost impus de Federația Rusă, iar pe acordul de încetare a focului din 21.07.1992 sunt semnăturile a doi președinți, rus  Boris Elțin și Mircea Snegur. Alta e, logica academică în materie de securitate nu se lovește cu practica. Forța argumentului cedează argumetului forței în situația când Rusia este membru cu drept de veto în Consililului de Securiate al ONU.Cheia reglementării transnistrene este departe de Chișinău și Tiraspol. Importante sunt calitatea  mesajului către cetățenii regiunii separatiste, „pașii mici” reali ai autorităților, fortificarea măsurilor de încredere  și promovarea „diplomației populare”, însă fără suportul   coechiperilor externi nu o vom găsi. O viitoare unificare, ca și în cazul RFG, va fi un compromis al marilor actori geopolitici europeni și ale Statelor Unite.  Fără implicarea activă  a  acestora  este o naivitate să vorbim despre un viitor statut special pentru regiune, ca armata rusă să se retragă,  ca actuala operațiunea învechită de menținere a păcii  să se transforme într-o  misiune civilă cu mandat internațional, iar regiunea  să fie democratizată și demilitarizată.O Uniune Europeană pasivă în soluționarea conflictului egalează cu recunoașterea dreptului Federației Ruse de a gestiona lucrurile în regine pe placul său. Concluziile din recentele declarații ale oficialilor europeni în cadrul  vizitelor la Chișinău precum că,  conflictul transnistrean nu prezintă impediment pentru cursul european al țării sunt indicii promițătoare. Chișinăul, chiar în condițiile unei crize politice profunde, a primit un semnal clar: domnilor politiceni, căutați-vă onest de treabă, Moldova are șanse să între în familia europeană!Sensibilizarea organismelor internaționale ONU, OSCE, UE, Consiliului Europei pentru crearea unor condiții favorabile pentru reintegrare este importantă pentru autorități, experți în domeniu și societatea civilă. Stringentă devine necesitatea deplasării la un alt nivel a discuțiilor în problemele care țin de „coșul” politic, statutul operațiunii și forțele de menținere a păcii. În cadrul negocierilor, cum s-a întâmplat la Lvov și Odesa, aceste discuții  în permanență sunt blocate de negociatorii ruși și tiraspoleni. Aceștea nu acceptă alte soluții decât cele parvenite din birourile de la Kremlin, ei tind să transforme formatul „5+2”, chiar în fața observatorilor occidentali,  într-un mecanism ineficient, într-o a doua Comisie Unificată de Control.În contextul unei viitoare asocieri cu UE,  de rând cu eforturile pe plan extern, sunt importante străduințele autorităților/societății civile pentru minimalizarea riscurilor, dezvoltarea reală a economiei, reforme favorabile, promovarea proiectelor sociale, remedierea justiției, combaterea crimei organizate/corupției ca drept fundamental al omului  ce ar face Republica Moldova atractivă, iar în final ar contribui la reintregirea statului.

Angela Grămadă Interviuri. InfoPrut

Îi mulțumim pentru amabilitatea și receptivitatea cu care ne-a acordat acest interviu.

„Adevărul despre Războiul de pe Nistru a fost șters de către comuniști” // FOTO

Proiectul „20 de ani. A fost război”, lansat de UNION, dedicat Războiului de pe Nistru, în cadrul căruia vor fi publicate fotografii și imagini video exclusive, este binevenit, în special pentru tinerii din Republica Moldova care nu știu adevărata istorie a neamului nostru”, a menționat generalul Ion Costaș pentru UNION.md.

Imaginile de mai jos realizate acum aproape 20 de ani, în timpul luptelor de pe platoul Cocieri, fac parte din arhiva personală a fotografului și profesorului universitar Nicolae Pojoga. Ion Costaș a mai spus că adevărul despre acest război a fost șters de către comuniști, iar majoritatea oamenilor nu știu acest lucru.„E foarte bine că imaginile din timpul războiului sunt publicate. Tineretul nu știe absolut nimic ce a fost atunci, circulă doar niște neadevăruri. Cred că proiectul lansat de UNION va avea un impact pozitiv asupra întregii societăți”, a conchis generalul.Și generalul-maior de poliție Anton Gamurari a declarat că „unele consecințe se răsfrâng asupra noastră. Acțiunea UNION-ului de a lansa proiectul „20 de ani. A fost război” este foarte bună”. Potrivit lui Gamurari, imaginile exclusive vor avea impact asupra societății.Cei care au imagini despre Războiul de pe Nistru sunt rugați să le trimită pe 20ani@union.md pentru a fi publicate pe UNION și în paginile JURNALULUI de Chișinău.

 

 

 

SURSA:

,

Prin prezenta, se transmite in mas media filmul documentar „Razboi pana la razboi”.

Este o lucrare inedita cu imagini brute, neprelucrate, din prima batalie a razboiului de la Nistru desfasurata la 2 noiembrie 1990, la podul din Dubasari.

Autorii filmului, reporterul TVM de atunci, Gheorghe MARZENCO, si cameramanul Dinu Gajosu au specificat pentru CTM ca,
lucrarea in cauza este de fapt filmarea realizata la fata locului, in timpul ciocnirilor dintre trupele de politie (militie), pe de o parte, si detasamentele paramilitare ale gardistilor transnistreni si unor grupuri extremiste ale populatiei, pe de alta parte.
Imaginile neprelucrate au fost pastrate timp de peste douazeci de ani intr-o colectie privata si NU au mai fost demonstrate nicaieri, nici o data.

Autorii sustin prin cateva texte atasate ca, prin batalia respectiva se dovedeste ca, anume la 2 noiembrie 199 0 a inceput razboiul la Nistru, si nu la 2 martie 1992.

Pe campul de lupta de la 2 noiembrie 1990, la podul din Dubasari, au rezultat trei morti si 61 de raniti, din ambele parti. Ulterior, in urma ranilor grave, a mai decedat unul dintre politistii din prima linie.

Cu toate acestea, noteaza autorii, din cauza unei conduceri incompetente a statului, participantii la aceasta lupta de foc nu au fost recunoscuti ca participanti ai razboiului la Nistru si nu se bucura de careva inlesniri, asemeni celor din 1992.

Tot in debutul filmului este citat Ghenadii Selezniov, seful Dumei de Stat din Rusia, care a declarat in 2002, adresandu-se conducerii de stat din Chisinau: „Noi (Rusia), am oranizat acest conflict la Nistru, pentru ca Moldova sa ramana mereu tintuita spre aceasta directie si sa nu poata face unirea cu Romania.”

Autorii mai sustin ca au pastrat imaginile neprelucrate si nu le-au transformat intr-un film integrat timp de doua de cenii, tocmai din cauza ca nu au avut interesul sa faca pe placul Rusiei si nu si-au consumat activitatea, energia si mentalitatea in zona „Pridnestrovie”.

„Mult mai importan este sa ne concentram tocmai pe directia re-unirii cu Patria-Mama, Romania, fapt permis de evolutia istorica a poporului basarabean si de la care ne-a abatut Rusia prin acest razboi, dupa cum a recunoscut insusi Ghenadie Selezniov.
Doar pentru istoria neamului nostru romanesc, am evocat aceste imagini, urmand sa mai demonstram si alte secvente din razboiul de pana la razboi”, – a conchis Gheorghe MARZENCO, autor si actualmente copresedinte al Consiliului Unirii.

Fragmente si comentarii la filmul Razboi pana la Razboi au fost transmise ieri, la Publika TV.

Centru Tehnologii Media din Republica Moldova
4.03.2013

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press