ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Războiul de independență"

Războiul de independență

,

Istoricii din Botoșani au scos la iveală din arhive scrisori și documente care prezintă o altă față a Războiului de Independență. Dincolo de luptele din redute, de cifre și de întreaga literatură care a descris romanțat evenimentul în culori eroice, războiul a avut și laturi întunecate pentru soldații simpli și pentru familiile lor rămase acasă se arata într-un material pe adevarul.ro, pe care îl redam integral mai jos.

Războiul a rămas în memoria posterității în special prin eroismul armatelor române, prin cucerirea redutelor Grivița și Plevna, dar și prin personaje romantice cântate de poeți ca Vasile Alecsandri sau zugrăvite de pictori precum Nicolae Grigorescu. Documentele scoase la iveală de istoricul botoșănean, printr-o muncă titanică prezintă realitatea războiului, în care eroii prezentați romantic de artiști devin oameni în carne și oase care suferă și trăiesc în condiții grele.

În documente apare viața plină de privațiuni din spatele frontului, discuțiile sincere dintre combatanți, dar și aspecte inedite de viață cotidiană. Apar chiar și nedreptățile sociale și frustrările eroilor adevărați aruncați la coșul de gunoi al istoriei, cărora le-au luat fața beizadelele acelor vremuri.

„Am încercat să reconstitui, pe baza documentelor de la Arhivele din Botoșani, un tablou real, fără înflorituri, a ceea ce s-a întâmplat atunci, în acel moment crucial pentru viitorul României moderne. Sunt de la scrisori cu conținut personal, umane, încărcate de emoție, până la documente oficiale. Este o cronică plină de viață, nu este nimic artificial, bombastic. Este realitatea, chiar dacă uneori crudă, nedreaptă și dureroasă“, spune istoricul Ștefan Cervatiuc. De altfel el a reușit să publice aceste documente într-o lucrare intitulată „Contribuția fostelor județe Botoșani și Dorohoi în susținerea Războiului de Independență“.

„Este mai mult decât urgent trimiterea de pesmeți“

Imaginile idilice privind Războiul de Independență promovate mai ales de artiștii romantici, dar și de propaganda comunistă, sunt contrazise de mărturiile reale și de rapoartele din timpul evenimentelor scoase la iveală de istoricul Cervatiuc.

„Curcanii“ lui Alecsandri erau flămânzi, despuiați și de multe ori își făceau rost singuri de hrană, căutând prin curțile bulgărești sau prin rămășițele forturilor otomane. „Trupele sunt obosite nu numai de marș, dar și de privațiuni și lipsă de hrană mai cu seamă. Este mai mult decât urgent trimiterea de pesmeți, cel puțin 300 mii kilograme, căci marșurile se vor face, dar oamenii vor cădea de osteneală fără hrană. Este imperios trimiterea de cojoace fiind unii oameni de tot goi“, scria șeful statului major, colonelul Fălcoianu către ministrul de Război, pe 22 decembrie 1877.

De altfel acești soldați din brigada Cantili, din care făcea parte și Regimentul 16 Botoșani și Dorohoi, erau purtați zeci de kilometri în marș forțat. După aproape o lună de la scrisoarea colonelului Fălcoianu, documentele scoase la iveală de Ștefan Cervatiuc arată că situația soldaților nu se schimbase, erau tot goi și flămânzi. „Îmbrăcămintea trupei este într-o stare de plâns, cojoace nu s-au dat decât pentru o jumătate din efectiv; îngrijirea chiar pentru hrană lipsește și pot zice că fiecare om se hrănește prin propria sa inițiativă, de unde rezultă dezordini ce nu trebuesc tolerate“, scria de această dată comandantul Diviziei a II-a, generalul Cristodur Cerchez, comandantului armatei, generalul Alexandru Cernat, la 7 ianuarie 1878.

Războiul de independență. Țăranii, fentați la decorații

Cu toate lipsurile „curcanii“ din Botoșani și Dorohoi s-au acoperit de glorie în Războiul de Independență. Au fost remarcați ca soldați viteji și disciplinați. „Soldații din Botoșani și Dorohoi, mai ales din regimentele de infanterie, erau mulți dintre ei copii de țărani, plugari, meseriași. Erau obișnuiți cu greutățile. Știau să îndure și să asculte orbește de comandant. Au luptat mereu în prima linie. Ordinele le primeau de la ofițeri pe care-i asimilau cu boierii de care erau obișnuiți să asculte“, spune Cervatiuc.

Totodată rapoartele confirmă faptul că în special regimentul 16 a constituit mereu centrul atacurilor, adică poziția cea mai vulnerabilă, formată în special din soldați determinați și viteji. „În acea zi de 30 august a anului 1877, pe câmpurile Bulgariei, s-au făcut distinsa onoare a drapelului cu nr. 16 ca împreună cu familia sa, toți fii legitimi ai județului Botoșani, să formeze centrul liniei de atac a acelei mari redute numită Grivița nr. I. Au luat parte la acel botez 595 oameni, toți cu pene de curcan. Rezultatul acelui botez a fost că unui număr de 118 dintre ei le-au rămas oasele pe acele câmpii, iar un număr de 185, după ce li s-au zdrobit oasele, au fost duși la ambulanță. În total, acest botez a costat 303 inși din familia acelui drapel scoși afară din serviciu“, scria în memoriile sale Neculai Codrescu, căpitan în Batalionul I din Regimentul 16 Dorobanți.

Așa cum arată rapoartele, mai ales cel al colonelului G. Cantilli, comandantul Brigadei 1 din 20 ianuarie 1878, Regimentul 16 Botoșani și Dorohoi a fost mereu în avangardă și a purtat lupte continue până la epuizare, contribuind decisiv la cucerirea Griviței. Cu toate acestea, soldații au fost nedreptățiți la primirea recompenselor.

Mai precis, într-un raport al colonelului Cantilli către generalul Cerchez, se arată că după ce soldații din Botoșani au luptat mereu în prima linie, fără echipament suficient și fără hrană, decorațiile le-au primit de fapt beizadelele care au stat mai mult în spatele frontului:

„Am cerut în mai multe rânduri recompense pentru ofițeri și trupă; la parte li s-a dat cu multă parcimonie, la parte nicidecum. Regimentele 14 și 16 Dorobanți n-au primit decât parte din recompensele ce s-au dat altora deși acestea au luat deasemenea parte la atacurile de la 30 și 31 august și de la 7 octombrie. Am făcut o foarte modestă recomandațiune pentru ofițeri și nici aceasta n-au fost aprobată(…). Nu vin decât să cer recompensele ce s-au dat și altora care n-au avut fericirea de a lucra atât și, din cerințe ale ordinelor noastre de bătaie, n-au putut lua parte la niciun atac și au stat poate jumătate din timpul campaniei în a doua linie sau la rezervă“.

Totodată, ca o palmă dată autorităților românești, colonelul Cantilli subliniază explicit în raportul său că de fapt soldații săi mai mereu în prima linie au primit pentru curajul lor mai multe decorații de la ruși decât de la români.

Istoricul Ștefan Cervatiuc spune că nepotisme au avut loc fără discuție și în timpul războiului. „Bineînțeles că beizadelele erau avantajate la decorații, erau rude de oameni cu stare, unii erau fii de generali. Soldații de origine modestă au dus greul, dar s-au ales mai puțin cu onoruri“, spune Cervatiuc. Abia după terminarea războiului și după o scandalizare a opiniei publice s-au dat numeroase distincții și combatanților din Regimentul 16.

„Nu pot să-mi agonisesc hrana de toate zilele pentru mine și copilașii mei“

Deși războiul nu s-a dus pe teritoriul României, populația civilă a suferit în spatele frontului. „În război suferă atât combatanții, cât și cei rămași acasă. Să ne gândim că mulți dintre ostașii botoșăneni erau plugari. ”Și-au lăsat acasă o gospodărie grea cu pământ și animale de hrănit, în seama unor femei singure, care mai trebuiau să aibă grijă și de copii mici. Totodată, bărbații erau singura sursă de venit a casei. Fără ei, nu existau surse de subzistență“, spune istoricul Ștefan Cervatiuc.

Un exemplu privind soarta familiilor rămase acasă, arată istoricul Cervatiuc, este scrisoarea Mariei Hobinschi, soția soldatului Ioan Hobinschi, plecat pe front din Dorohoi. Femeia rămasă fără bărbat și venituri, scrie disperată primarului în iarna anului 1978: „Eu am rămas cu 2 copii – parte bărbătească – unul Todiriță și unul Vasile care este de-mi suge țâța, brațele mele sunt legate, nu pot să-mi agonisesc hrana de toate zilele pentru mine și copilașii mei, ființe nevinovate, care nu pot trăi dacă nu va fi cine săngrijească de ei. Toată averea mea se mărginește într-o casă care încă nu este gata, fără îngrăditură, în islaz. Ba, ce-i mai mult, sunt și debite de achitat. Iată trista poziție în care mă găsesc. D-le Primar, ca ființă debilă, fără existență de viețuire în timpul iernii, sufăr diferite greutăți și nici cel puțin nu știu de soarta bărbatului meu. Față de aceste împrejurări, ca ființă omenească și mai ales ca să îndeplinesc toată datoria mea, fac apel la generozitatea D-voastră și a întregului Consiliu ce prezidați cu rugămintea să binevoiți a-mi da un ajutor bănesc din casa comunală pentru ameliorarea, în parte, a suferințelor mele dimpreună cu ființele inocente, care fără ajutorul D-voastră, pot deveni jertfe lipselor, precum v-am arătat până aici“.

Tragedia este cu atât mai mare cu cât Maria din Dorohoi nu știa că își așteaptă degeaba bărbatul care murise la asaltul Griviței. Fără să-i spună, primarul îi acordă un ajutor de 40 de franci. Numeroase alte scrisori arată părinți disperați care, împinși de lipsurile provocate de război, cer până și caii copiilor morți pe front pentru a-i vinde și supraviețui. Numeroasele văduve cer cu disperare salariile bărbaților morți pe front, pentru a rezista iernii, fiind fără venituri.

„S-a scris foarte mult despre vitejia soldaților de pe front, despre eroismul acestora, fiind creditați ca singurii învingători și oamenii care au contribuit cel mai mult la acest eveniment de o importanță capitală pentru destinul României. Am căutat ani de zile în arhive și am vrut să scot în evidență și eroismul celor din spatele frontului. Civilii care, fără să-i oblige nimeni, au pus până mână de la mână și i-au ajutat pe militarii de pe front. În acest fel am descoperit documente și, pe lângă această contribuție voluntară pe care eu am vrut să o scot în evidență, s-a «croșetat» involuntar și acest tablou extrem de real și de sincer al Războiului de Independență“, spune Ștefan Cervatiuc.

„Ti rog să vii în concediu că sunt aprinsă, Dragă Ghiorghi“

Chiar dacă necazurile erau la tot pasul, atât pentru combatanții, cât și pentru cei rămași acasă, mesajele de iubire își făceau loc printre plângeri, mărturii ale sărăciei și chestiuni practice. Un exemplu este scrisoarea soției soldatului Murariu Gheorghe din Stăuceni, care lupta în Regimentul 16 Dorobanți.

„Scumpul meu Ghiorghi, drăguță, mai întăi de toati doresc sî ti sărut eu dulce, ca scumpa noastră epistolă sî ti întâmpini în momentili cele mai fericiti a vieții D-tale. Cât dispri mini și dispri copilă vei ști că suntem bini sănătoși și pitrecim numai D-zeu știe, că tot am găndit câ-i veni acasă, dar acum ear văd, dragă Ghiorghi, cî nu ai chip di a scăpa“, îi scria femeia bărbatului său în mai 1878, bucuroasă că trăiește. Mai mult decât atât, într-un post scriptum îi mai face o declarație picantă soțului.

„Ti rog să te rogi să vii în concediu câ sunt aprinsâ, Dragă Gheorghi“, adaugă aceasta. Răspunsul soldatului Ghiorghi la această chemare fierbinte s-a pierdut însă. Cert este că din scrisorile soției și ale tatălui soldatului reiese că bietul „curcan“ avea întârzieri la soldă și cerea cu insistență bani pentru a supraviețui. Într-o scrisoare, descoperită de istoricul Ștefan Cervatiuc, Ghiorghi îi cerea 8 franci soției.

romaniabreakingnews.ro

 

,

 telegrama 19 iulie 1877

La 19 iulie 1877, stil vechi (31 iulie 1877, stil nou), Principele Carol a primit telegrama care relata că rușii au suferit o înfrîngere completă la Plevna, Bulgaria, în cadrul Războiului ruso-turc de la 1877-1878. O parte din trupele rusești intrase în panică, Marele Duce Nicolae al Rusiei și-a mutat cartierul general, iar însăși țarul Alexandru II-lea era gată să se regragă peste Dunăre. În telegrama către Carol, Marele Duce Nicolae al Rusiei scria:

„Turcii, adunați la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fuziune, demonstrațiune și să treci Dunărea, după cum voiești”. Pătrunderea trupelor românești în zona rusească de la sudul Dunării a pus imediat problema conducerii comune a ofensivei contra turcilor. 

Adrian Silvan Ionescu, istoric de artă: „Țarul îl întreabă pe Carol: Ar accepta prințul României să lupte sub comanda unui general rus? Prințul spune: Ba mai degrabă 10 generali ruși ar putea să slujească sub ordinele prințului de Hohenzollern.

Principele Carol a tărăgănat venirea Armatei Române pînă în momentul în care Marele Duce Nicolae al Rusiei nu va solicita exact ajutor militar românesc pentru Plevna. Urma să aibă loc Bătălia de la Plevna în care victoria armatei române va pune bazele independenței României.

Întru recunostiinta vesnica soldatilor romani care au făcut sacrificiului suprem, platind tributul pentru Idependenta Romaniei si neatarnarea Neamului Romanesc, redacția Romania Breaking News  vă invită să vizionați în exclusivitate jurnalul Foto-Video „Pe urmele Gloriei Dorobantilor Romani, pe campurile de lupta de la Grivita 1877” realizat de RBN Press la Plevna, Grivita, (Bulgaria) luna mai 2014.

Plecat-am nouă din Vaslui,
Și cu sergentul, zece,
Și nu-i era, zău, nimănui
În piept inima rece.
Voioși ca șoimul cel ușor
Ce zboară de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
Ș-aveam și pene-n frunte.

Toți dorobanți, toți căciulari,
Români de viță veche,
Purtând opinci, suman, ițari
Și cușma pe-o ureche.
Ne dase nume de Curcani
Un hâtru bun de glume,
Noi am schimbat lângă Balcani
Porecla în renume!

Din câmp, de-acasă, de la plug
Plecat-am astă-vară
Ca să scăpăm de turci, de jug
Sărmana, scumpa țară.
Așa ne spuse-n graiul său
Sergentul Mătrăgună,
Și noi ne-am dus cu Dumnezeu,
Ne-am dus cu voie bună….

1877 – „Peneș Curcanu” de Vasile Alecsandri

2014, luna mai  …Așa plecata-am și noi, dupa urma bravilor eroi, să dăm onor la dorobanți,

…pe câmpurile de luptă de la Grivița și Plevna.

Din grupul care a plecat pe urmele Dorobantilor, au facut parte Cristian Sarlat – Președintele Asociației Stindard, inițiator și organizator al evenimentului; d-nul. Valentin Spătaru; d-na. Margarita Goranova – ghidul bulgar, o admirtabilă femeie care a secondat grupul cu explicați inedite în limba română pas cu pas; Arh. Constantin Costache, d-na. Daniela Soros – Fundația Românilor de Pretutindeni /Romanian Global News; Av. Mihai Nicolae – Președinte al Institutului Frații Golescu;  Arh. Dan Ionescu, G-ral.(r) Iosif Rus, fost Comandant al Aviației Militare; d-nul. Mircea Constantinescu; d-nul. Viorel Lungu M.Ap.N.; G-ral.(r) Oprea; d-nul. Vulpoiu; Prof. Marcel Vlădescu; Preot Militar Ion Ilinca – M.Ap.N., primul preot militar român care a reușit să ajungă sa săvărșescă o slujba de pomenire pentru soldații morți la Stalingard, după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, o dată cu dezvelirea unei plăci comemorative la data de 24 iulie 2003; Ing. Dragoș Coadă; Col.(r) Ilie Truica; G-ral.(r) Ene Aurel, Președintele Asociației Naționale a Foștilor Diplomați și Atașați Militari; Col.Ing. Adrian Dăescu; d-nul. Marian Clenciu, Președintele Asociției Culturale Pro Basarabia și Bucovina; Istoric Constantin Corneanu – Președintele Fundației „Gheorghe Brătianu”, specialist în probleme răsăritene, însoțit de d-nul. Sebastian Rusu; d-na. Angela Cățău  și România Breaking News prin Dorian Theodor Redactor Șef, și Dacian Dumitrescu Redactor de Investigații și Documentare  Istoricăîn perioada 2012-2014

Video „Tribut eroismului și sacrificiului dorobanților români (1877-2014)”. (Exclusiv R.B.N. Press)

*În materialul video sunt prezentate aspecte din Războiul de Independență (1877-1878), procesiunea de depunere a coroanelor de flori la Capela Osuar a soldaților români de la Grivița (pe locul fostului complex de redute Grivița) și slujba de pomenire a eroilor români din incinta capelei, slujbă realizată de preotul militar  Ion Ilinca. (mai 2014), imagini din împrejurimile Redutei Grivița cu monumentele inchinate soldaților români.

(1)

Imagini – Casa Muzeu „Carol I”,  locul unde își avea Cartierul General, Armata Română  (Bulgaria)

(2)

Un tun folosit de armata română,  strajuieste intrarea in Muzeul  „Carol I”, în dreapta căruia stă falnic un copac care a fost plantat de însăși Domnitorul Carol I după terminarea războiului. O mărturie românească vie peste acele locuri încărcate de istorie.

(3)

Pe urmele dorobanților romani… o parte dintre participanți.

(4)

Curtea interioară a Muzeului, loc de campanie pentru brava Armată Română (1877)

(5)

Gardul format din unelte și arme folosite în războiul româno-ruso-turc, baionete, săbii, etc (conform ghidului, sunt chiar autentice)

(6)

Participanți ținând să se imortalizeze în locul de unde Domnitorul Carol I, a comandat magistral Armata Română până la Victorie

(7)

Interiorul încăperii destinate Domnitorului Carol I, loc de odihnă și reflectare la deciziile militare ce trebuiau luate.

(8)

(9)

Patul de campanie pe care se odihnea Carol I și biroul său (acesta din urmă este o reproducere )

(10)

(11)

Aspecte despre participarea Armatei Române la război în vitrinele din încăperile Muzeului „Carol I”

(12)

Raniță din dotarea unui dorobanț la 1877 (parte originală, parte reprodusă)

(13)

(14)

(15)

(16)

Uniforme originale ale armatei române expuse in vitrinele Muzeului „Carol I”

(17)

Ofițeri români și planuri de operații pe frontul ruso-româno-turc

(18)

(19)

Fotografii cu „Capela Osuar” a soldaților români de la Grivița (loc de odihna pentru aprox. 1300 de soldați) Capela a fost construita pe locul Redutei Grivița.

(20)

(21)

Alte uniforme ale armatei romane

(22)

(23)

O copie dintr-un ziar românesc al vremii

(24)

Componente și unelte de artilerie folosita de Armata Română pe câmpul de luptă (1877)

(25)

(26)

(27)

(28)

(29)

Placa comemorativă de pe exteriorul încăperii destinate Domnitorului Carol I

ROMANIA BREAKING NEWS Plevna – Casa „Carol I ”

Muzeu Plevna Bulgaria dedicat Armatei Romane (III) Copacul sădit de Carol I

Muzeul Participarii Armatei Romane la razboi 1877 (Plevna)

Muzeu Plevna Bulgaria dedicat Armatei Romane (II)

Muzeu Plevna Bulgaria dedicat Armatei Romane (partea I)

Extrase din articolele:

30 august 1877 – Dorobanții au ridicat tricolorul românesc deasupra redutei otomane Grivița! Video-RBNpress pe urmele gloriei dorobanților români (1)

Pe urmele vitejilor dorobanți români, pe câmpurile de luptă de la Plevna și Grivița, Bulgaria (2)

romaniabreakingnews.ro

 

,

În urma unor lungi tratative, la 4/16 aprilie 1877 se încheia Convenția româno-rusă. Ea urma să guverneze relațiile dintre cele două state pe perioada războiului ruso-turc. Întrucât convenția interzicea staționarea sau trecerea armatelor ruse prin București, guvernul rus a cerut permisiunea guvernului român de a instala în Ploiești comandamentul armatei pe tot timpul concentrării trupelor.

La 28 aprilie 1877, Ministerul de Interne cerea prefecturii din Prahova să asigure armatei ruse casele necesare pentru spitale, cancelarii etc.

Casa Negulescu din strada Fulgeanu (azi, strada Stadionului), este rezervată de autorități țarului Alexandru al II-lea, Casa Ergas – prințului Gortschakof, cancelarul imperiului.  Alteța sa imperială, țareviciul Vladimir, va fi încartiruită în casele mari ale lui Hristu Cantilli, contele Miliutin, ministrul de război, în casa lui Nicolae Candiano, pe strada Stadionului, generalul Nepokoitcinski – în casele lui Gheorghe Cantacuzino Râfoveanu (strada Poștei), ducele Nicolaie Nicolaevici – în casa Philiu, prințul Galîtân – în casa serdarului Nicolaie Homorâceanu, generalul Meizintzof – în casa Dimitrie Panaiot, generalul Ignatiev – în casele căpitanului Botea, generalul Hasenkampf – în casa mare a Elenei Bărcănescu. Alți ofițeri superiori au fost încartiruiți în case din suburbia Precista și de pe strada Nicolaie Abagii.

Conform înțelegerii, Marele duce Nicolae urma să-și instaleze cartierul general în casele Panait Cantilli, pe strada Nicolae Bălcescu, colț cu Strada Buna Vestire (clădirea  fusese renovată și mărită în anul 1869).

Casa Negulescu, unde urma să locuiască împăratul, se afla lângă locuința Cantilli.

O prioritate a autorităților ploieștene a fost repararea caselor în care aveau să locuiască înalții oaspeți ruși. Într-un raport al arhitectului Capuțineanu se precizează că au fost reparate casele domnilor Negulescu și Dr. Cantilli în care locuiesc țarul și cei doi fii ai săi mai mari: Vladimir și Alexandru, că au fost făcute grajduri pentru cai și aranjată grădina dintre cele două case menționate.

Întrucât în zidul despărțitor al celor două curți se meșterise o poartă, țareviciul Vladimir – prințul moștenitor al tronului – se putea întâlni oricând cu tatăl său, fără a ieși în stradă.

Pentru ca aceste case să corespundă în mai mare măsură pretențiilor Curții ruse, mobilierul existent a fost înlocuit cu cel procurat de Ministerul de Externe – parte prin vânzare, parte prin închirieri.

Casele Negulescu, Cantilli și Hergas vor fi  vizitate și de domnitorul Carol cu prilejul vizitelor făcute la Ploiești oficialităților ruse.

            După ce țarul și-a stabilit cartierul general la Ploiești, la 28 mai 1877, seara, ofițerii ruși au dat un bal în cinstea proprietarilor acelor case în care găsit-au aleasă găzduire. Gheorghe Ruban, directorul prefecturii, Dumitru D. Hariton, Hristu Hagi Cantili, Iorgu Angelescu, Matache Nicolau Ghiță Ioan și soțiile lor, Dimitrie Elefterescu, avocatul Iancu Filiu, s-au numărat printre participanți. Balul a fost deschis de marele duce Nicolae Nicolaevici cu doamna Atena Istrate Negulescu. Au urmat apoi valsul nemțesc și polka galop „à la moskovite”, cadrilul „français” și cadrilul „lanciers”.

Retragerea protocolară a țarului la orele 24 a încins atmosfera. Doamnele au început să danseze hore și alte jocuri românești, mult gustate de ruși. S-a servit bufet rece de la Capșa, iar în zori, borș-pochievski, adus în căldări mari de argint. În final, invitații au fost conduși acasă în trăsuri ale Marelui Cartier. Doamnele au primit în dar broșe, brelocuri, brățări purtând sigla țarului Alexandru al II-lea. Participanții la bal nu au uitat aceea noapte spumoasă. După ani și ani, povesteau că a fost cel mai important eveniment monden petrecut vreodată în oraș.

De sărbătoarea Paștelui, Alexandru al II-lea a mers la Biserica „Maica Precista” din Ploiești. Impresionat de harul preoților, țarul și-a adus aici soldații pentru împărtășanie și a dăruit  sfântului lăcaș „Icoana Maicii  Domnului cu pruncul”. Realizată  din aur și argint, icoana (unde Maica  Domnului apare cu trei mâini) e considerată și azi „făcătoare de minuni”. O icoană admirată de Mihail Kogălniceanu, dar și de Mihai Eminescu (în anul 1878, poetul a poposit la Biserica „Maica  Precista” și a asistat la slujba de Înviere).

Prezența țarului Alexandru al II-lea la Ploiești a  atras vizita multor ziariști străini, numele orașului fiind menționat în multe capitale europene.

Pe 13 iunie, necesitățile militare au impus mutarea marelui cartier rus la Slatina,  apoi la Zimnicea, în vederea trecerii Dunării.

La 30 aprilie 1877, ministrul de externe român este interpelat în Senat în problema naturii relațiilor noastre cu Imperiul Otoman. După răspunsul lui Mihail Kogălniceanu, este adoptată moțiunea propusă de prințul Dimitrie Grigorie Ghica, ce constata starea de război dintre România și Turcia și exprima încrederea în politica guvernului.

O moțiune asemănătoare, semnată și de prahoveanul G. Cantilli, fusese adoptată și de Adunarea Deputaților. La 9 și 10 mai, Adunarea Deputaților și Senatul proclamă, într-un cadru solemn, Independența României.

Participarea unităților prahovene la Războiul de Independență

Potrivit sistemului de recrutare de atunci, unitățile militare care aveau garnizoane în Ploiești, erau formate în majoritate din prahoveni.

În anul 1872, documentele amintesc despre Regimentul al 4-lea de Dorobanți, având reședința la Ploiești. În același oraș își aveau reședința Regimentul 4 Călărași, Regimentul 1 Linie și Regimentul 6 Linie.

După trecerea Dunării, Regimentul 4 Călărași  a fost folosit în misiuni de avangardă și mai ales în recunoașteri și asigurarea flancurilor coloanelor românești. La sfârșitul lui august a avut un rol important în interceptarea unor convoaie inamice care încercau să ajungă la Plevna.

Cea mai mare faimă dintre unitățile prahovene a dobândit-o Batalionul II Vânători-Ploiești.

În martie, 1877, în contextul reorganizării armatei române, Batalionul II-Vânători a fost cuprins în Brigada 1 de infanterie – comandată de colonelul ploieștean  Grigore Cantilli, care făcea parte din divizia a IV-a.

Între 21-24 iulie, stil vechi, întreaga divizie a trecut Dunărea. O parte a acesteia a fost lăsată la Nicopole. Batalionul II, împreună cu  alte unități, a fost amplasat peste Vid, formând avangarda Diviziei a IV-a, sub comanda colonelului Cantilli.

La presiunea comandamentului rusesc, principele Carol I, comandantul armatei de vest, hotărește atacul general asupra Plevnei pentru 30 august/11 septembrie 1877.

În ziua atacului redutei Grivița, la comanda Batalionului 2 Vânători vine Alexandru Candiano Popescu, în locul maiorului Mateescu, considerat prea prudent. După ce este  prezentat vânătorilor de colonelul Borănescu, Candiano ține un înflăcărat discurs:

[…] Sunt mândru de această încredere a șefilor noștri, încrederea lor însă în mine este întemeiată pe încrederea mea în voi […] Să ne batem vitejește pentru ca lumea să vază că suntem vrednici de strămoșii noștri […] De moarte să nu vă sfiiți, soldați! Pentru mine este o fericire de a muri  azi, căci mă bat pentru țară. Voi, soldați ai Batalionului II Vânători, ați fost cei dintâi în timp de pace, fiți cei dintâi în timp de război. Nu uitați că mulți din voi, pe lângă aceea că sunt români, sunt și ploieșteni; atârnă doar de voi de a da un titlu de mândrie acestui oraș […]

După patru atacuri soldate cu mari pierderi, reduta Grivița 1 este cucerită. Era prima victorie a armatei române moderne – un rol important avându-l noul comandant. În timpul luptelor s-a remarcat și soldatul  Grigore Ioan, din Dumbrăvești, Prahova. Ajutat de sergentul Stan Gheorghe și de caporalul ploieștean Nica Vasile (înscris ca voluntar în armata română),  el reușește să captureze steagul  inamicului .

 La  1 septembrie 1877, Candiano Popescu și cei trei vânători s-au prezentat cu steagul capturat la cartierul general al armatei române și au fost decorați de domnitorul Carol I și marele duce Nicolae, comandantul armatei ruse. A doua zi, cei patru au prezent drapelul lui Alexandru al II-lea. Țarul i-a decorat cu Crucea Sfântului Gheorghe și le-a adresat laude.

“Ai comandat un batalion nu de carne, ci de oțel […] Îți strâng mâna, gândindu-mă la brava armată română”, i-a spus țarul lui Candiano Popescu.

Diviziei a IV-a i-a revenit și sarcina cuceririi redutei Grivița 2.

Pierderile mari suferite în această bătălie au determinat Comandamentul să retragă Divizia a IV-a. La 8/20 octombrie ea se așază în bivuac în fața satului Verbița. După trei zile de odihnă, Brigada Cantilli, din care făcea parte și Batalionul II Vânători, a fost trimisă peste Vid, cu sarcina de a împiedica, prin colaborare cu trupele rusești, orice ieșire a turcilor din Plevna.

         După telegrama primită de la Ministerul de Externe, Prefectul județului Prahova îl însărcina la 3 octombrie 1877 pe subprefect să aducă la cunoștința opiniei publice că “în urma luptei ce a avut loc la 7 curent înaintea Plevnei, pierderile armatei române au fost de 283 soldați morți și dispăruți și 621 soldați răniți, 2 ofițeri morți și 21 răniți.”  Căderea Plevnei, la 8 decembrie 1877, a însemnat pentru Regimentul 7 Dorobanți și începul marșului spre Vidin.

În luna noiembrie 1877, după lupte grele, armata română ocupă Rahova și redutele de la Opanez.  La 28 noiembrie/10 decembrie, generalul Osman – pașa se predă și semnează capitularea armatei turce de la Plevna.

 

Pe 10 ianuarie 1878, ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu, cere agentului diplomatic român din Paris, Calimachi-Catargiu, să-l contacteze pe ambasadorul turc de acolo, spre a afla dacă Turcia este dispusă a recunoaște imediat independența României (în acest caz, Rusia n-ar mai fi putut să ceară, la încheierea păcii, sudul Basarabiei ca teritoriu turcesc). În ziua 12/24 ianuarie 1878, în urma unui atac fulgerător, românii au ocupat localitatea Smârdan, iar peste trei zile, artileria română a început bombardarea cetății Vidin.

La 23 ianuarie/3 februarie 1878 s-a semnat armistițiul în războiul ruso-româno-turc. La 1/13 iulie, Congresul internațional de la Berlin, convocat în vederea revizuirii tratatului de pace ruso-turc de la San Stefano, a recunoscut independența României. Județele Cahul, Bolgrad și Ismail  din Basarabia (retrocedate de ruși Moldovei prin Tratatul de pace de la Paris, 1856) erau încorporate din nou în Imperiul țarist.

La 8/20 octombrie 1878, armata română, în care se afla și Batalionul II Vânători, și-a făut intrarea triumfală în București pe Podul Mogoșoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei.

Monumentul Vânătorilor

În articolul O idee frumoasă, săptămânalul Alarma din 8 octombrie 1890, scria despre inițiativa ridicării unui monument în memoria prahovenilor din Batalionul II Vânători, care, în războiul din 1877-1878, a contribuit la obținerea independenței statului român.

Grupul de inițiativă a ales un comitet de acțiune, format din cinci membri împuterniciți să adopte măsurile necesare în vederea realizării scopului propus.

Se începe campania de colectare a fondurilor (Gheorghe Grigore Cantacuzino și soția acestuia donează sume importante) și, pe parcursul acesteia, se hotărăște organizarea unui concurs, cu participarea artiștilor români și de peste hotare, pentru găsirea modelului viitorului monument.

Din juriul ales la 16 mai 1892 de Comitet pentru selectarea machetei ce urma să fie premiată făcea parte și generalul Cantilli. Concursul a fost câștigat de Georgio Vasilescu ( absolvent al Școlii de Arte și  Meserii din Craiova și al Academiei  de Arte Frumoase din Veneția ), cel care va deveni autorul celui mai important monument din țară dedicat soldaților din Războiul de Independență.

Monumentul constă dintr-un obelisc de granit, așezat pe un soclu, iar acesta pe o platformă cu mai multe trepte. Partea de sculptură, realizată în bronz, este constituită în primul rând dintr-un vultur plasat deasupra obeliscului, cu aripile desfăcute, ținând în cioc un stindard.

Soclul este decorat cu două altoreliefuri, montate lateral. Unul reprezintă o scenă de luptă pentru cucerirea redutei Grivița, celălalt este o alegorie. Pe treapta de sus a postamentului, în cele patru colțuri ale soclului, sunt statuile a patru vânători. Una dintre statui îl reprezintă pe  Nicolae Prușanu, fost participant la luptele de la Grivița, Plevna, Opanez și Vidin. El este reprezentat ținând arma în mâini, gata de atac. Al doilea vânător, reprezentat cu arma în poziție pentru onor, e Grigore Ioan din Dumbrăvești –eroul de la Grivița. Al treilea personaj, cu arma în poziție de repaus, îl reprezintă pe Ioan Gr. Sorescu – președintele Comitetului de inițiativă, care a strâns prin subscripție fondurile  necesare ridicării monumentului. Cea  de-a patra statuie îl reprezintă pe Neagu Anton din Tinosu, gornistul Batalionului II Vânători în luptele de la Grivița, cu arma pe umărul stâng și goarna în mâna dreaptă.

Pe treapta de jos a postamentului, de asemenea la colțuri, sunt plasate patru obuze.

Monumentul Vânătătorilor a fost inaugurat la  12 octombrie 1897   la Ploiești. La festivități au luat parte regele Carol I, regina Elisabeta și prințul moștenitor Ferdinand, mitropolitul-primat, Președintele Consiliului de miniștri Dimitrie A Sturdza,  personalități ale vieții politice și culturale, generali și ofițeri, Alexandru Candiano-Popescu, Grigore Ioan și alți veterani din batalionul de vânători, reprezentanți ai autoritățile locale, elevi de la școlile ploieștene și  un numeros public.

În cuvântarea sa, regele Carol I a vorbit despre actul eroic al vânătorilor prahoveni, a mulțumit pentru primirea călduroasă și i-a felicitat pe ploieșteni,  „primii care au înțeles că un trecut glorios trebuie să fie amintit generațiilor prezente și viitoare prin un semn vădit”.

Seara a avut loc un mare banchet oferit de autorități membrilor Comitetului de acțiune și grupului de veterani. Momentul cel mai important l-a constituit discursul-toast al lui Alexandru Candiano-Popescu: „Acest monument nu va pieri, căci nu e târnăcop, nici nu e vreme, care să dărâme ceea ce zidește recunoștința unui neam cu întinse aspirațiuni către viitor…”

 

Iată și alte informații despre cei doi eroi ai Războiului de Independență.

Alexandru Candiano Popescu

S-a născut la 27 ianuarie 1841 în București, părinții lui fiind  Dumitru Popescu (polițmaistrul Ploieștiului) și Zincuța Urziceanu – care provenea din familia Ghica.

La numai doi ani, copilul își pierde tatăl într-un accident suferit în timp ce-l escorta pe episcopul de Buzău, Chesarie. După moartea neașteptată a soțului ei, Zincuța Urziceanu se căsătorește cu Nicolae Candiano, șeful poliției din Ploiești.

Străduindu-se să asigure copiilor o educație aleasă, în 1854 acesta îl înscrie pe Alexandru la pensionul lui Nicolae Lorenti din Ploiești. După terminarea pensionului, tatăl său vitreg dă curs dorinței băiatului de a urma Școala militară în București.

Alexandru Candiano Popescu și fratele său vitreg, Constantin, vor avea o carieră strălucită în armată, ambii ajungând la gradul de general.

În anul 1864 este avansat la gradul de căpitan. După ce demisionează din armată, participă la mișcarea antidinastică de la Ploiești (1870), iar între 1871 și 1874 urmează cursurile Facultății de Drept din Neapole.

Dornic de a avea urmași, în vara anului 1876, se căsătorește cu Sofia Hagi Panteli, din căsătoria lor rezultând doi copii: Eliza (care se va mărita cu fiul lui Vasile Lascăr) și Alexandru Ștefan.

În anul 1877, alesul prahovenilor în Adunarea Deputaților părăsește parlamentul pentru a se reintegra în armată. Se afirmă pe câmpul de luptă, devenind unul dintre eroii Războiului de Independență .

Pentru meritele sale militare a primit decorații și medalii: Steaua României în grad de ofițer, Crucea Sf. Gheorghe (Rusia), Virtutea militară de aur, Trecerea Dunării .

După război, eroul își continuă cariera militară, avansând până la gradul de general. În calitatea sa de comandant de brigadă, apoi, de comandant al diviziei de la Târgoviște, a contribuit la formarea multor ofițeri de valoare.

S-a făcut cunoscut și ca teoretician (a publicat un tratat de artilerie în două volume și i-au apărut articole în presa militară).

  A fost și ziarist (a editat la Ploiești publicațiile Perseverența și Democrația), avocat, om politic, scriitor.

La 25 iunie 1901, sufletul lui Alexandru Candiano Popescu   a urcat la cer. A urcat amintind de steaua care la Grivița  a eclipsat  semiluna…

În dimineața zilei de 27 iunie, plecat din Târgoviște, trenul mortuar sosea la București. Vagonul special era împodobit cu frunze de stejar și steaguri tricolore. Sicriul, înfășurat în drapelul țării, a fost coborât pe un afet de tun.

Pe ultimul drum, generalul a fost condus de soldați activi ai Batalionului II Vânători, de  veterani ai Războiului din 1877 – 1878 (dintre care nu putea lipsi sergentul  Grigore Ioan)  și de  mulți  bucureșteni –  atrași de ecoul goarnei care în anul 1877 a sunat adunarea.

După impresionanta slujbă religioasă, săvârșită la Biserica Sfântul Gheorghe, eroul a fost înmormântat la cimitirul Bellu.

 

Grigore    Cantilli

Grigore Cantilli,  s-a născut la 24 ianuarie 1839 în Valea Călugărească, sat Valea Popii, Județul Prahova. Era fiul lui Panait Hagi Hristu Cantili din Ploiești și al Mariei Rădulescu din Târgoviște. Copilăria și adolescența și le-a petrecut la Ploiești. După terminarea Școalii publice din Ploiești, în 1851 merge la pensionul  înființat de Nicolae Lorenti. După patru ani, cât au durat cursurile, vorbea curent limbile franceză, italiană greacă și germană.

În aprilie 1857 a absolvit Școala militară din București, iar în perioada următoare a avut parte de o strălucită carieră militară, avansând până la gradul de general de divizie. A deținut funcții în statul major al armatei, a fost primul atașat militar român (Berlin, 1 ianuarie, 1875), a reprezentat armata română la manevrele armatei italiene (1865), a publicat prima lucrare în domeniul sistemului metric modern la noi, a solicitat și a obținut, în 1865, introducerea acestuia în armată – înainte chiar ca acesta să se realizeze în viața civilă.

În Războiul din 1877-1878, Grigore Cantilli s-a remarcat ca un comandant modern, priceput, viteaz. A comandat Brigada I Infanterie din Divizia a IV-a. Ulterior a participat exemplar cu brigada sa, întărită cu alte trupe, la apărarea liniei Dunării, la trecerea fluviului, s-a implicat activ în bătălia pentru Plevna, în asaltul de la 30 august și mai ales în ultima încercare de ieșire din încercuire a lui Osman Pașa. A capturat la trecerea peste râul Vid două baterii otomane și a contribuit la respingerea ofensivei de străpungere turcești.

Un semn al competenței, al recunoașterii faptelor sale eroice, au fost și decorațiile primite: Ordinul Sf. Mauriciu și Lazăr, conferit de regele Italiei, Victor Emanuel al II-lea, Virtutea militară de aur, Ordinul Steaua României în grad de ofițer, Crucea trecerii Dunării, Ordinul Coroana României, în grad de mare Cruce, ordinul rus Sf. Stanislav cls. III, Ordinul rus Sf. Vladimir, clasa a IV-a și altele.

Încheierea războiului nu a pus capăt carierei sale militare. În anul 1883 este numit comandant al Diviziei 6 Focșani, în anul 1884 este avansat la gradul de general de brigadă, iar în 1893, general de divizie.

În urma căsătoriei cu Maria Brăiescu din Bacău, a avut două fiice, măritate cu fiii lui A. G. Golescu, fruntaș al Revoluției de la 1848.

A încetat din viață la 24 iulie 1908, convins că fără culorile roșu galben și albastru, pe cerul istoriei noastre nu  poți zări curcubeul.

 

Bibliografie

-Direcția Generală a Arhivelor Statului din România, filiala Arhivelor Statului, județul Prahova, Prahovenii în lupta pentru  unitate și independență națională , vol. 1, 1848 -1914, București, 1992, p. 6, 92.

-Paul D. Popescu, Ploieștii și Prahova în vremea dobândirii independenței de stat a Romaniei,  Editura Ploiești – Mileniul III, Ploiești, 2002,  p.56, 57, 151, 255, 257.

Nicolae Petrescu-Redi, Primăria orașului Ploiești (1878 -1900 ), lucrare în manuscris  – pe bază de documente inedite – depusă la Biblioteca Județeană N. Iorga, Ploiești, 1996, p. 40

-Paul D. Popescu, Nicolae Petrescu-Redi, Bulevardul Independenței, Editura Fiat Lux, București, 1999, pp.189, 190

-Monografia orașului Ploiești, Fundația Europeană Titulescu, Fundația Cultural – Istorică Mihai Viteazul, Consiliul județean Prahova, Primăria municipiului Ploiești, Ediția 2002, p. 72.

-Paul D. Popescu, Grigore Ion, Ploiești, 1988, p. 33

-Marian Chirulescu, Paul D. Popescu, Gabriel Stoian, Personalități prahovene, Editura Premier, f.a., p. 63.

-Carol Nicolae Debie, O cronică ploieșteană 1825-1974. Muzica în Ploiești, Editura Ploiești-Mileniul III, 2006, p. 100, 102, 109

-Emilia Luchian, Fereastră în timp. Orașul Ploiești în 1928, Editura Scrisul Prahovean, 2010, p. 39.

-Paul D. Popescu, Ghid de oraș, București, Editura Sport – Turism, 1985, p. 77, 78.

-Polin Zorilă „Monumentul Vânătorilor din Ploiești”, Prahova eroică, Anul 1, Nr.1, august, 2011, p. 15.

-Nina Marcu, Maica Domnului cu trei mâini, Formula AS – anul XIII, nr. 597, decembrie, 2003.

Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, București, 1972, p. 239, 240.

-Paul D. Popescu,l „Generalul de Brigadă Aexandru CANDIANO – Popescu”, Prahova eroică, Anul 1, Nr.1, august, 2011, p. 18.

-Elena Pălănceanu, „Un comandant de mare unitate pentru Războiul de independență –colonelul Grigore Cantili” în Chipuri ale istoriei (1848-1918), Muzeul de Istorie și Arheologie, Ploiești, 2010.

Memoriile regelui Carol I (de un martor ocular), volumul XIII , Editura  ErcPress, 2011,  p. 6.

                          

 Album Fotografic

1 Carol 1

Carol I – Calendar regal, Curtea veche, 2016

1-       Carol I – Calendar regal, Curtea veche, 2016

3a-Alexandru Candiano - Popescu, erou al Războiului de Independență

Alexandru Candiano Popescu (Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova)

2-Alexandru Candiano Popescu (Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova)

 

3a-Grigore Cantilli- erou al Razboiului de Independenta -document ext

Grigore Cantilli (Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova)

3-  Grigore Cantilli  (Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova)

 

3-Alexandru al II-lea

Țarul Alexandru al II-lea

Țarul Alexandru al II-lea (sursa: istorie-si-destin.blogspot.ro)

 

5-Casa Ergas (unde și-a instalatt cartierul general marele duce Nicolae).

Casa Ergas (Avram Hergas), rezervată prințului Gortschakof, cancelarul imperiului

5- Casa Ergas (Avram Hergas), rezervată prințului Gortschakof, cancelarul imperiului

 

4-Casa Panait Cantilli, rezervată prințului Gortschakof.

Casa Panait Cantilli, unde Marele Duce Nicolae și-a instalat în 1877 Cartierul General

6-Casa Panait Cantilli, unde Marele Duce Nicolae și-a instalat în 1877   Cartierul General (foto: N. Petrescu Redi)

6--Biserica Maica Precista (interior)P1060849

Biserica Maica Precista, Ploiești (foto: N. Petrescu Redi)

7-  Biserica Maica Precista, Ploiești (foto: N. Petrescu Redi)

7-Icoana dăruită de țarul Alexandru al II-lea Bisericii Maica Precista din Ploiești.P1060862

„Maica Domnului cu pruncul” -Biserica Maica Precista, Ploiești (foto: N. Petrescu Redi)

8-  „Maica Domnului cu pruncul”  -Biserica Maica Precista, Ploiești  (foto: N. Petrescu Redi)

 

8-Eminescu în curtea Bisericii Maica Precista, PLOIEȘTI

Eminescu în curtea Bisericii Maica Precista, PLOIEȘTI

9- Eminescu în curtea Bisericii Maica Precista, Ploiești (foto: N. Petrescu  Redi )

 

10=0rdinul Steaua României în grad de ofițer

Steaua României în grad de ofițer

10- Steaua României în grad de ofițer

 

14-Medalia „Virtutea militară”

11–

 

13-Crucea „Trecerea Dunării”

12-

15-MONUM.Vânătorilor AMPLAS.AREA I IITIALA 0124

13- Monumentul Vânătorilor (amplasamentul inițial -Bulevardul Independenței , rondoul II)

 

16-mONUM.. vANAT

14-Monumentul Vânătorilor, Ploiești (foto: N.Petrescu-Redi)

 

17-Grigore Ioan,vânătorul care a capturat un steag turcesc.

Eroul Grigore Ioan prezintă onorul generațiilor viitoare

15-Eroul Grigore Ioan prezintă onorul generațiilor viitoare

19-P1070689

16-Monumentul Vânătorilor

 

MONUM. ARTEZIANA P1060135

17- Monumentul Vânătorilor seara

20-MONUMENTUL NOAPTEA

18-Monumentul Vânătorilor noaptea

18-georgio-vasilescu

19-Sculptorul Georgio Vasilescu („Misterele Dunării”, 24 decembrie 2013)

 

P1070897

20-Carol I și regina Elisabeta – Calendar regal, Curtea veche, 2016

 

Publicat de autor: Nicolae Petrescu Redi – romaniabreakingnews.ro

,

Trupele române ocupă localitatea Smîrdan, punct important al sistemului de apărare a Vidinului, în cadrul Războiului de independență a României

La 12-24 ianuarie 1878 trupele române ocupă localitatea Smîrdan (astăzi în Bulgaria), punct important al sistemului de apărare a Vidinului pe timpul otomanilor. Lupta a avut loc în cadrul Războiului de independență a României.

Lupta de la Smîrdan a fost imortalizată într-o compoziție picturală, devenită celebră, sub numele de „Atacul de la Smîrdan„, realizată de marele pictor român Nicolae Grigorescu. (foto)

Nicolae_Grigorescu-Atacul-de-la-Smardan

Atacul de la Smîrdan

Bătălia de la Smârdan [Bulgaria] (12/24 ianuarie 1878). Operațiune militară inițiată de armata română pe teatrul de război din Balcani, în vederea înfrângerii ultimelor rezistențe otomane de pe direcția Vidin-Belogradčik.

Înfrângerea otomanilor la Plevna (30 august/11 septembrie – 28 noiembrie/10 decembrie 1877) a provocat mutații în strategiile ofensive ale armatelor aliate. Astfel, trupele rusești s-au îndreptat spre Adrianopol, în timp ce armata română primise misiunea de a contracara ofensiva detașamentelor de oaste otomană, care acționau în partea nord-vestică a Bulgariei. Intenția trupelor române de a cuceri Vidinul a presupus o reevaluare a situației, deoarece cetatea beneficia de suportul a trei puncte de rezistență, bine întărite, precum cele de la Smârdan, Inova și Capitanovcea.

Comandantul corpului armatelor române, generalul Mihail Cerchez, decide atacul asupra Smârdanului, considerat punctul central în supunerea Vidinului. Acesta l-a însărcinat pe locotenent colonelul Ioan Cotruț cu lansarea atacului. Potrivit instrucțiunilor privind atacul, operațiunea urma să se declanșeze după încheierea celei de-a treia salve a bateriilor de artilerie și presupunea înaintarea regimentului 6 linie până la semnalul stabilit. Maiorul Ulescu și companiile 7 și 8 ale batalionului său înaintează prin zăpadă, reușind să atingă aliniamentul pedestrimii turcești. Efortul dorobanților este dublat de șarja de cavalerie a regimentului 8 călărași din escadronul Suceava. Profitând de intensitatea atacului de cavalerie, maiorul Ulescu își conduce oamenii asupra parapetelor. Soldații otomani se retrag din dispozitiv, încercând o scurtă tentativă de repliere în localitatea Smârdan. Sub directa comandă a locotenent colonelului Ioan Codruț, regimentul 6 începe lupta la baionetă. Descoperirea celei de-a doua redute a provocat dublarea eforturilor militare, maiorului Ulescu revenindu-i misiunea de a înfrânge și acest al doilea punct al fortăreței Vidinului.

Datorită iscusinței dovedită de locotenent colonelul Ioan Cotruț în organizarea atacurilor, către sfârșitul zilei, românii au încheiat cu succes și operațiunea de cucerire a Inovei, ultima redută otomană. Pierderile armatei române au fost semnificative, un număr de c. 600 de militari morți și răniți. „Victoria de la Smârdan câștigată în ziua de 12 ianuarie este una dintre cele mai frumoase ale României. În acea zi, drapelul țării, fâlfâind pe întăriturile de la Smârdan, a dat corpului de vest completarea investimentului Vidinului până la Ceiselo și Dunăre. Luptători din acea zi, România vă admiră.” („Monitorul oastei”)

Publicat de romaniabreakingnews.ro / surse:istoria.md, enciclopediaromaniei.ro

,

Ion Grigore nu știa să citească,  dar ce ușor a citit în ochii semenilor  dorința  lor de libertate! Nu știa să scrie, dar ce frumos a scris istorie. Nu dorea război, dar gândul   că  doar  jugul ne lega  de turci nu i-a dat pace.

După un secol de altă pace, dacă eroul ar învia,  lucrările prahovenilor Paul D. Popescu ,  Ioan Georgescu Arvatu, dar și  documentele din colecția  domnului Vasile State, primarul  comunei Dumbrăvești,  i-ar folosi ca oglindă.

Grigore, primul copil al soților Ion Olteanu și Ilinca,  s-a născut la 5 iunie 1850  în Dumbrăvești, localitate care făcea parte din comuna Mălăiești.  În certificatul de naștere este trecut IOAN ( numele) și GRIGORIE (prenumele).  Localitatea, atestată documentar încă din anul 1421, este așezată la 25 km. de Ploiești, pe drumul vechi care se numea „Drumul Teleajenului” și  „Drumul Sării” și făcea legătura dintre Ploiești și cetatea Brașovului.

ION GRIGORE

ION GRIGORE

În  anul 1870, Grigore Ioan este recrutat la arma pedestră și  repartizat la Batalionul 2 Vânători, iar în primăvara anului 1871  este încorporat.

Primul battalion de vânători luase ființă în anul 1861 la Iași, pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.  În 1866 se înființează al doilea batalion  la București, cei mai mulți recruți provenind din județele  Prahova și Dâmbovița. În 1868 erau deja patru batalioane. În martie, 1877, în contextul reorganizării armatei române, Batalionul 2 Vânători a fost cuprins în Brigada 1 de infanterie – comandată de colonelul ploieștean  Grigore Cantilli, care făcea parte din divizia a IV-a.

La 4/16 aprilie 1877 se încheia Convenția româno-rusă. Ea urma să guverneze relațiile dintre cele două state pe perioada războiului ruso-turc.

În data de 6/18 aprilie s-a decretat mobilizarea generală. Grigore Ioan ajunge la Batalionul 2 Vânători, mutat între timp la Ploiești. Potrivit sistemului de recrutare de atunci, unitățile militare care aveau garnizoane în Ploiești erau formate în majoritate din prahoveni.

În ziua de 28 aprilie/10 mai, Batalionul 2 Vânători ajunge la Oltenița, având drept obiectiv apărarea acestui teritoriu din fața Turtucaiei în cazul  în care turcii ar fi încercat să pătrundă în țară .

La 9 și 10 mai 1877,  Adunarea Deputaților și Senatul proclamau, într-un cadru solemn, Independența României.

În noaptea de 9 mai 1877, armata rusă sosită la Dunăre preia pozițiile deținute până atunci de soldații români.

A doua zi, Divizia a IV-a  pornește  spre  București. Batalionul 2 Vânători  rămâne mai bine de o lună aici pentru serviciul de garnizoană. Vânătorii au fost preferați dorobanților  întrucât  aveau în dotare puști Peabody, mult mai performante, iar uniformele lor erau mai frumoase.  Grigore Ioan și ceilalți vânători dau onorurile și asigură paza la vizita țarului Alexandru  al  II-lea  la  București.

La 17/21 iunie, Batalionul 2 Vânători părăsește Capitala pentru a apăra din nou linia Dunării.

După cucerirea orașului Nicopole, rușii atacă Plevna, dar sunt învinși de turci în luptele purtate în zilele de 8/20 iulie și 18/30 iulie. Marele duce Nicolae trimite o telegramă domnitorului Carol cerându-i ajutor.

Între 21-24 iulie, stil vechi,  Divizia a IV-a trece Dunărea. O parte a acesteia a fost lăsată la Nicopole. Batalionul 2, împreună cu  alte unități, a fost amplasat peste Vid, formând avangarda, sub comanda colonelului Cantilli.

Principele Carol I, comandantul armatei de vest, hotărește atacul general asupra Plevnei pentru 30 august/11 septembrie 1877.

Alexandru Candiano - Popescu, erou al Războiului de Independență

Alexandru Candiano – Popescu, erou al Războiului de Independență

În ziua atacului redutei Grivița, la comanda Batalionului 2 Vânători vine Alexandru Candiano Popescu.

Trei  încercări de cucerire a redutei Grivița 1 lasă în urmă mari pierderi.

În a patra încercare, soldații Batalionului 2 Vânători  pătrund în redută.  Iureșul lor părea de neoprit. Turcii încearcă să scape, retrăgându-se spre Plevnița. Sprea nu fi recunoscut de români,  steagul redutei  fusese înfășurat. În fuga lui, stegarul se  împiedică și, în cădere, nu poate opri desfacerea steagului. Soldatul din Dumbrăvești îl ajunge din urmă, se luptă cu turcul,  îl străpunge  cu baioneta  și îi ia steagul. Când  doi  turci, răsăriți ca din pământ, încearcă să recupereze drapelul, lui  Grigore Ioan îi sar în ajutor sergentul Stan Gheorghe și caporalul Nica Vasile…

Cu pălăria de vânător  străpunsă de trei gloanțe, cu steagul românesc în inimă și cu cel turcesc în mână, eroul răsuflă ușurat.  Își făcuse datoria…

Batalionul 2 Vânători din Ploiești și regimental 14 Dorobanți Roman au reușit să captureze la Grivița și trei tunuri otomane. După război, două dintre ele au fost dispuse de o parte și de alta a statuii lui Mihai Viteazul din Piața Universității București, iar al treilea în fața marelui corp de gardă de la Palatul domnesc.

La  1 septembrie 1877, Candiano Popescu și cei trei vânători , Grigore Ioan, Stan Gheorghe și caporalul Nica Vasile s-au prezentat cu steagul capturat la cartierul general al armatei române și au fost decorați de domnitorul Carol I și de comandantul armatei ruse, marele duce Nicolae. Din descrierea lui George Coșbuc, steagul capturat era de mătase verde, cu margini și ciucuri de aur. În mijloc se afla semiluna, cusută cu fir de aur. Împrejurul ei erau slove turcești și învățături din Coran, toate de aur.

A doua zi, cei patru au prezent drapelul lui Alexandru al II-lea. Țarul, văzând că pălăria lui Ion Grigore este pătrunsă de gloanțe, i-a zis domnitorului Carol I : ”Monseniore, această pălărie prețuiește cât steagul”.  Cei patru eroi au fost decorați cu Crucea Sfântului Gheorghe .

La 8 septembrie 1877, Grigore Ioan este avansat sergent. Se afirmă și în luptele care urmează până la capitularea Smârdanului și Vidinului.

Declanșarea  războiului de independență a determinat apariția unor noi gazete cu titluri sugestive: România Liberă, Steaua României, Războiul , Dorobanțul.

Valoarea armatei române este remarcată de presa română, dar și de cea străină. Ziarul Italian La Guerra D’Oriente din 18 noiembrie 1877 scria:  „Armata română a fost crud încercată, dar ea a arătat curaj  și o constanță mai presus de orice elogiu. […] Toate ziarele sunt de accord că România poate fi mândră de armata sa”.

Ziarul englez The Times apreciază că  „domnitorul Carol, el însuși un Hohenzollern și din neam de războinici, poate fi pe drept cuvânt mândru de tinerele sale trupe”.

În anul 1878, la începutul verii, autoritățile române hotărăsc demobilizarea.  Grigore Ioan se întoarce acasă cu pieptul plin de decorații: Virtutea Militară, Crucea Sfântul Gheorghe, Crucea Trecerii Dunării, Marea Cruce a Ordinului Steaua României, Steaua României în grad de cavaler.

A trăit până la 19 septembrie 1915. În ziua de 24 septembrie/7 octombrieI a fost înmormântat cu onoruri militare la Dumbrăvești.

Reprezentanți ai autorităților județene, veterani de război și mulți locuitori din localitatea natală și din comunele vecine l-au însoțit pe ultimul drum.

Moartea eroului a fost anunțată în ziarele vremii:

ALBINA, 27 septembrie, 1915:   „ A încetat din vieață veteranul Grigore Ioan care în luptele pentru neatârnare s-a deosebit prin vitejia sa, luând un steag turcesc.

Înmormântarea s-a făcut în comuna Mălăiești, județul Prahova”.

UNIREA, 12 octombrie, 1915: „L’ Independence Roumaine aduce următoarea veste emoționantă:  Se anunță din Ploiești, că în comuna Mălăiești a încetat din vieață veteranul Grigore Ioan, unul dintre eroii războiului de independență și el a fost cel ce la asaltul Griviței a prins întâiul steag turcesc și l-a depus la picioarele prințului Carol. După războiul din 1878, Grigore Ioan a trăit în mizerie și n-a încetat să lucreze pentru susținerea unei familii foarte numeroase.

Ne înduioșăm în fața modestului mormânt al acestui brav care a lăsat în urmă-I  un nume scump românilor, un nume nemuritor înscris pe glorioasa pagină a țării sale”.

UNIVERSUL , 23 septembrie/ 6 octombrie 1915:    […]  „Fapta vitejească a lui Grigore Ioan i-a atras admirația  și iubirea întregului neam românesc”.

Din inițiativa profesorului Ion Gergescu Arvatu, arhitectul Toma T. Socolescu  a realizat în anul 1937 prima troiță închinată lui Grigore Ioan . Făcută din lemn de stejar, ea avea o înălțime de șase metri  și un soclu de beton.

În 1971, sculptorul Nicolae Kruch îi ridică eroului din Dumbrăvești un monument, amplasat chiar în centrul comunei.

Cine trece prin orașul Ploiești are prilejul să viziteze  „Monumentul Vânătorilor”, cel mai important monument din țară dedicat soldaților din Războiul de Independență. A fost înălțat de  Georgio Vasilescu în anul 1897.

La  „Muzeul Ceasului”, vizitatorul are prilejul să admire „Ceasul celor trei voinici”. Pe capacu-i de aur apar figurile legendare ale vânătorilor care au capturat steagul otoman…

L a   c  l i p e   d e    a u r ,  c e a s   d e   a u r !

SURSE DOCUMENTARE:

Georgescu- Arvatu, Ioan,  Sergentul Grigore Ion, Lucrare prefațată de D.D. Munteanu-Râmnic, Ploiești, Biblioteca Școalei secundare,Tipografia Românească, 1937.

Paul D. Popescu, Grigore Ion, Editura Noel Computers, Ploiești, 1988.

Direcția Generală a Arhivelor Statului din România, filiala Arhivelor Statului, județul Prahova, Prahovenii în lupta pentru  unitate și independență națională , vol. 1, 1848 -1914, București, 1992.

Paul D. Popescu, Ploieștii și Prahova în vremea dobândirii independenței de stat a Romaniei,  Editura Ploiești – Mileniul III, Ploiești, 2002.

Vasile Pasailă, Presa în istoria modernă a românilor, Editura Fundației Pro, București, 2004.

Constantin Ucrain,, Constantin Chiper, Personalități militare prahovene, Editura PRINTEURO, Ploiești, 2004, p.6

Marian Chirulescu, Paul D. Popescu, Gabriel Stoian, Personalități prahovene, dicționar bio-bibliografic,Editura Premier, Ploiești, f.a.

Interviu cu  Valentin State, primarul comunei Dumbrăvești.

Documente, colecția domnului Valentin State.

Pentru sprijinul acordat adresăm mulțumiri doamnilor Valentin State, Cornel Grigore și doamnei Mihaela Tudose (comuna Dumbrăvești).

FOTO:
Grigore Ioan (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, Prahova).
Mormîntul eroului Grigore Ioan(foto: N.P Redi)
Monumentul Grigore Ioan (foto: N. P. Redi)
Atacul de la Grivița (altorelief -Monumentul Vânătorilor)
Icoană din anul 1877 (colecția Mihaela Tudose.)
Colecția de documente Valentin State
 Ziarul Albina- colecția Valentin State
Monumentul vânătorilor-foto: N. Petrescu Redi
Comuna Dumbrăvești azi- foto N. P. Redi
Alexandru Candiano Popescu(Muzeul de Istorie și ARHEOLOGIE, Prahova)
Grigore Cantilli (Muzeul de Istorie, Prahova)
Biserica P1050943 Foto130-Monumentul V+ón¦âtorilor MORMANTUL P1050952

 

CAPTURAREA STEAG P1060171  MONUMENTUL EROULUI P1050959
în ALBINA, Revistă Enciclopedică Populară, 27 septembrie 1915, este anunțată moartea lui Grigore Ioan.
UNIVERSUL LITERAR , 19 DECEMBRIE 1911. Sărbătorirea eroului Grigore Ioan
icoana - 1877, Dumbravesti

Alexandru Candiano - Popescu, erou al Războiului de Independență

Alexandru Candiano – Popescu, erou al Războiului de Independență (Muzeul de Istorie și ARHEOLOGIE, Prahova)
Grigore Cantilli- erou al Razboiului de Independenta -document ext
Grigore Cantilli (Muzeul de Istorie, Prahova)

Publicat de autor:  Nicolae Petrescu Redi – romaniabreakingnews.ro

,

În continuarea articolului…  30 august 1877 – Dorobanții au ridicat tricolorul românesc deasupra redutei otomane Grivița! Video-RBNpress pe urmele gloriei dorobanților români (1)

Plecat-am nouă din Vaslui,
Și cu sergentul, zece,
Și nu-i era, zău, nimănui
În piept inima rece.
Voioși ca șoimul cel ușor
Ce zboară de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
Ș-aveam și pene-n frunte.

Toți dorobanți, toți căciulari,
Români de viță veche,
Purtând opinci, suman, ițari
Și cușma pe-o ureche.
Ne dase nume de Curcani
Un hâtru bun de glume,
Noi am schimbat lângă Balcani
Porecla în renume!

Din câmp, de-acasă, de la plug
Plecat-am astă-vară
Ca să scăpăm de turci, de jug
Sărmana, scumpa țară.
Așa ne spuse-n graiul său
Sergentul Mătrăgună,
Și noi ne-am dus cu Dumnezeu,
Ne-am dus cu voie bună….

1877 – „Peneș Curcanu” de Vasile Alecsandri

2014, luna mai  …Așa plecata-am și noi, dupa urma bravilor eroi, să dăm onor la dorobanți,

…pe câmpurile de luptă de la Grivița și Plevna.

Din grupul care a plecat pe urmele Dorobantilor, au facut parte Cristian Sarlat – Președintele Asociației Stindard, inițiator și organizator al evenimentului; d-nul. Valentin Spătaru; d-na. Margarita Goranova – ghidul bulgar, o admirtabilă femeie care a secondat grupul cu explicați inedite în limba română pas cu pas; Arh. Constantin Costache, d-na. Daniela Soros – Fundația Românilor de Pretutindeni /Romanian Global News; Av. Mihai Nicolae – Președinte al Institutului Frații Golescu;  Arh. Dan Ionescu, G-ral.(r) Iosif Rus, fost Comandant al Aviației Militare; d-nul. Mircea Constantinescu; d-nul. Viorel Lungu M.Ap.N.; G-ral.(r) Oprea; d-nul. Vulpoiu; Prof. Marcel Vlădescu; Preot Militar Ion Ilinca – M.Ap.N., primul preot militar român care a reușit să ajungă sa săvărșescă o slujba de pomenire pentru soldații morți la Stalingard, după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, o dată cu dezvelirea unei plăci comemorative la data de 24 iulie 2003; Ing. Dragoș Coadă; Col.(r) Ilie Truica; G-ral.(r) Ene Aurel, Președintele Asociației Naționale a Foștilor Diplomați și Atașați Militari; Col.Ing. Adrian Dăescu; d-nul. Marian Clenciu, Președintele Asociției Culturale Pro Basarabia și Bucovina; Istoric Constantin Corneanu – Președintele Fundației „Gheorghe Brătianu”, specialist în probleme răsăritene, însoțit de d-nul. Sebastian Rusu; d-na. Angela Cățău  și România Breaking News prin Dorian Theodor Redactor Șef, și Dacian Dumitrescu Redactor de Investigații și Documentare  Istorică.

Video „Tribut eroismului și sacrificiului dorobanților români (1877-2014)”. (Exclusiv R.B.N. Press)

*În materialul video sunt prezentate aspecte din Războiul de Independență (1877-1878), procesiunea de depunere a coroanelor de flori la Capela Osuar a soldaților români de la Grivița (pe locul fostului complex de redute Grivița) și slujba de pomenire a eroilor români din incinta capelei, slujbă realizată de preotul militar  Ion Ilinca. (mai 2014), imagini din împrejurimile Redutei Grivița cu monumentele inchinate soldaților români.

(1)

Imagini – Casa Muzeu „Carol I”,  locul unde își avea Cartierul General, Armata Română  (Bulgaria)

(2)

Un tun folosit de armata română,  strajuieste intrarea in Muzeul  „Carol I”, în dreapta căruia stă falnic un copac care a fost plantat de însăși Domnitorul Carol I după terminarea războiului. O mărturie românească vie peste acele locuri încărcate de istorie.

(3)

Pe urmele dorobanților romani… o parte dintre participanți.

(4)

Curtea interioară a Muzeului, loc de campanie pentru brava Armată Română (1877)

(5)

Gardul format din unelte și arme folosite în războiul româno-ruso-turc, baionete, săbii, etc (conform ghidului, sunt chiar autentice)

(6)

Participanți ținând să se imortalizeze în locul de unde Domnitorul Carol I, a comandat magistral Armata Română până la Victorie

(7)

Interiorul încăperii destinate Domnitorului Carol I, loc de odihnă și reflectare la deciziile militare ce trebuiau luate.

(8)

(9)

Patul de campanie pe care se odihnea Carol I și biroul său (acesta din urmă este o reproducere )

(10)

(11)

Aspecte despre participarea Armatei Române la război în vitrinele din încăperile Muzeului „Carol I”

(12)

Raniță din dotarea unui dorobanț la 1877 (parte originală, parte reprodusă)

(13)

(14)

(15)

(16)

Uniforme originale ale armatei române expuse in vitrinele Muzeului „Carol I”

(17)

Ofițeri români și planuri de operații pe frontul ruso-româno-turc

(18)

(19)

Fotografii cu „Capela Osuar” a soldaților români de la Grivița (loc de odihna pentru aprox. 1300 de soldați) Capela a fost construita pe locul Redutei Grivița.

(20)

(21)

Alte uniforme ale armatei romane

(22)

(23)

O copie dintr-un ziar românesc al vremii

(24)

Componente și unelte de artilerie folosita de Armata Română pe câmpul de luptă (1877)

(25)

(26)

(27)

(28)

(29)

Placa comemorativă de pe exteriorul încăperii destinate Domnitorului Carol I

 

Va urma…

 

Dorian Theodor

Redactor Șef

R.B.N. Press

,

ISTORIA ROMÂNIEI 30 august 1877   Dorobanții au ridicat tricolorul românesc deasupra redutei otomane Grivița.

Bătălia de la Grivița I a fost prima operațiune militară inițiată de armata română pe frontul din Balcani, în cadrul Războiului de Independență. Cucerirea redutei Grivița și deschiderea drumului către Plevna (Bulgaria) a fost plătită cu prețul a 2.565 de morți și răniți, printre care s-au aflat și eroii maiorul George Sonțu și capitanul Valter Mărăcineanu.

Atacul concertat ruso-român asupra cetății Plevna a eșuat în fața puternicului sistem defensiv otoman. Astfel, în strategia convenită de părțile rusă și română, la 29 august/10 septembrie 1877, armatei române îi revenea sarcina de a cuceri reduta Grivița, considerată elementul de rezistență al aliniamentului de la Plevna.

În ziua de 30 august 1877, la orele 15, maiorul George Sonțu, sub comanda căruia se afla primul batalion din Divizia 3 ce deschidea atacul, a întreprins primele acțiuni ofensive. Lipsa hărților și a referințelor privitoare la structura sistemului defensiv otoman din fața Plevnei a îngreunat misiunea trupelor române. Situația din teren arăta cu totul diferit față de informațiile existente, Divizia 3 Infanterie acționând împotriva unei alte redute, despre existența căreia nu se știa și care va fi numită ulterior Grivița 2.

Combatanții au fost nevoiți să se deplaseze spre baza văii largi de mai bine de 500 m, sub focul continuu al soldaților otomani și în condiții meteorologice nefavorabile. Situația neprevăzută a influențat și acțiunile Diviziei 4, care, teoretic, urma aceeași țintă, dar înainta dintr-o direcție diferită. Atacul acesteia se va îndrepta către reduta Grivița, numită ulterior Grivița 1.

Trupele române au efectuat trei atacuri nereușite asupra redutei, soldate cu pierderi importante și cu retragerea pe poziții mai sigure. Abia un al patrulea asalt, realizat prin învăluire și din două părți, care a beneficiat și de sprijin rusesc a reușit să-i alunge pe turci din dispozitiv și să-și adjudece victoria. Rămășițele garnizoanei otomane au părăsit locația și s-au îndreptat către Grivița 2, abandonând în mâinile armatei române drapelul, echipamentele militare, răniții și hrana.

„Sub focul cel mai viu al inamicului ați înfruntat moartea cu bărbăție, ați luat o redută, un drapel și trei tunuri. Țara vă va fi recunoscătoare de devotamentul și abnegația voastră […]; deși am avut simțitoare pierderi, deși deplâng cu voi bravii camarazi căzuți pe câmpul de onoare, dar sângele vărsat nu va fi în zadar; dintr-însul va rodi mărirea și independența patriei.”, ordinul de zi nr. 58, din 5/17 septembrie 1877 al principelului Carol I.

La Grivița a fost prima victorie pentru obținerea independenței de stat de sub suzeranitatea otomană. Aveau să urmeze și cele de la Rahova, Smârdan, Opanez, Plevna și Vidin, care au dus la înfrângerea finală a turcilor. România a reușit să-și obțină independența, plătită cu sânge, la Congresul de pace de la Berlin, din anul următor.

Video –  RBNpress pe urmele gloriei dorobanților români (1) :

Plevna – Casa „Carol I ”

Muzeu Plevna Bulgaria dedicat Armatei Romane (III) Copacul sădit de Carol I

Muzeul Participarii Armatei Romane la razboi 1877 (Plevna)

Muzeu Plevna Bulgaria dedicat Armatei Romane (II)

Muzeu Plevna Bulgaria dedicat Armatei Romane (partea I)

Va urma…

Material Video: DTh /R.B.N. Press

,

mihaiviteazul18 octombrie – 1595

După un bombardament de două zile Tîrgoviște este cucerit de forțele aliate ale lui Mihai Viteazul

La 8 octombrie 1595, după un bombardament de două zile, orașul Tîrgoviște este recucerit de forțele unite ale muntenilor, moldovenilor și transilvănenilor, conduse de Mihai Viteazul, cărora li se alătură și un corp de armată toscan.

 

8 octombrie- 1857 

Constantin A. Kretzulescu prezintă rezoluția ce cuprinda „doleanțele fundamentale” ale românilor Adunării ad-hoc din Valahia

Constantin A. Kretzulescu (n.1809 – d.1884)

Harta Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei

La 8 octombrie 1857 Constantin A. Kretzulescu prezintă Adunării ad-hoc a Valahiei rezoluția care cuprindea cereri asemănătoare rezoluției moldovene din 7 octombrie 1857. Rezoluția cuprindea, identic cu cea din Moldova, „doleanțele fundamentale” ale românilor munteni, arătînd că „dorința cea mai mare, cea mai generală, acea hotărîtă de toate generațiile trecute, acea care este sufletul generației actuale, acea care, împlinită, va fi fericirea generațiilor viitoare, este UNIREA PRINCIPATELOR ÎNTR-UN SINGUR STAT, o unire care este firească, legiuită și neapărată, pentru ca în Moldova și Valahia suntem același popor, omogen, identic, ca nici unul altul, pentru că avem același început, același nume, aceeași limbă, aceeași religie, aceeași istorie, aceeași civilizație, aceeași instituții, aceleași legi și obiceiuri, același temeiuri și aceleași speranțe, aceleași trebuințe, aceeași hotare de păzit, aceleași dureri de trecut, același viitor asigurat și în sfîrșit, aceeași misie de îndeplinit„.

Pe 9 octombrie 1857, la a doua zi după citire, rezoluția lui C.A.Kretzulescu este adoptată în unanimitate.

 

 

8 octombrie- 1878 

La 8 octombrie 1878, Armata română sărbătorea victoria în Războiul de independență printr-un marș triumfal la intrarea în București, pe drumul Podul Mogoșoaiei.

Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor au intrat oficial în componența României (în urma războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878, România obținea la Congresul internațional de la Berlin recunoașterea independenței de stat și revenirea la țară a Dobrogei cu Delta Dunării și Insula Șerpilor

8 octombrie 1937 

Este înființată prin decret-lege organizația paramilitară pentru tineret „Străjerii țării” din România

La 8 octombrie 11937 prin decret-lege se înființează organizația paramilitară pentru tineret  „Străjerii țării„. Aceasta a fost desființată în septembrie 1940.

Carol al II-lea parada strajeri

foto:  Regele Carol al II-lea la o parada a Strajei Țării

 

7 octombrie 1857 Adunarea ad-hoc a Moldovei

La 7 octombrie 1857, Mihail Kogălniceanu prezintă în Adunarea ad-hoc a Moldovei proiectul de rezoluție care cuprindea „dorințele fundamentale” ale românilor moldoveni, arătînd că „dorința cea mai mare, cea mai generală, acea hotărîtă de toate generațiile trecute, acea care este sufletul generației actuale, acea care, împlinită, va fi fericirea generațiilor viitoare, este UNIREA PRINCIPATELOR ÎNTR-UN SINGUR STAT, o unire care este firească, legiuită și neapărată, pentru ca în Moldova și Valahia suntem același popor, omogen, identic, ca nici unul altul, pentru că avem același început, același nume, aceeași limbă, aceeași religie, aceeași istorie, aceeași civilizație, aceeași instituții, aceleași legi și obiceiuri, același temeiuri și aceleași speranțe, aceleași trebuințe, aceeași hotare de păzit, aceleași dureri de trecut, același viitor asigurat și în sfîrșit, aceeași misie de îndeplinit„.  – UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

Rezoluția a fost votată cu 81 de voturi pentru și 2 voturi contra și cerea autonomia și neutralitatea celor două Principate, unirea într-un singur stat cu numele de România, prinț străin dintr-o familie domnitoare europeană, neutralitatea și inviolabilitatea noului stat, guvern reprezentativ și constituțional, garantarea colectivă a celor șapte puteri.

 

7 octombrie 1925

Prin decret regal sunt puse bazele noii împărțiri administrative a României

La 7 octombrie 1925 este semnat decretul regal privind noua împărțire administrativă a României în județe, plăși, comune urbane, reședințe, comune rurale, municipii și sate.

Surse –  Istoria.md, enciclopediaromaniei.ro, wikipedia.org, cersipamantromanesc.wordpress.com

,

Titlul original

RĂZBOIUL DE INDEPENDEȚĂ (1992). TRAGEDIA de la Tighina

Unul din blindatele (TAB) trimise ca ajutor de Armata Romana pentru R. Moldova, grație colaborarii admirabile dintre Ministrul Aparării Naționale ( al Romăniei)  din vremea aceea, G-ral. Niculae Spiroiu și  G-ral. Ion Costaș, Ministrul de Interne și mai tărziu al Ministerului Apărării al R. Moldova.

Urmărește în exclusivitate interviul dat R.B.N.Press de G-ral. Ion Costaș la lansarea cărții: „Transnistria, Cronica unui razboi nedeclarat”

„…pe pământul Tighinei au rămas să zacă tineri ostași abia încorporați în armată”

Unitățile armatei naționale au participat nemijlocit la luptele din anul 1992 doar în ziua de 19 iunie, când au avut loc tragicele evenimente de la Tighina. Din cauza acțiunilor și ordinelor necugetate ale unor comandanți militari, pe pământul Tighinei au rămas să zacă tineri ostași abia încorporați în armată.

Forțele separatiste, cooperând cu Armata a 14-a rusă, au declanșat o operațiune militară de amploare împotriva secției orășenești de poliție Tighina, în vederea lichidării acesteia. Deoarece persoanele ce atacau trupele de poliție foloseau tehnica blindată, s-a permis includerea unei unități și a mașinilor de luptă de sub comanda colonelului Karasiov. Partea moldovenească a decis să utilizeze mijloacele din infrastructură și mijloacele de legătură cu destinație militară, care au oferit posibilitatea de a crea puncte de comandă ale unităților și subunităților până la nivel de companie. Mărturiile pe care le vom prezenta în continuare sunt selectate din nota explicativă dată conducerii armatei, după aceste acțiuni, de coloneii Karasiov și Cihodari.

La 19 iunie 1992, la ora 19, din incinta Ministerului Apărării, Ion Costaș i-a ordonat telefonic colonelului Cihodari, care, în absența colonelului Karasiov, îndeplinea funcția de conducere a batalionului staționat în localitatea Hulboaca, ca unitatea să treacă la pregătire de luptă. În scurt timp, starea de alarmă fiind anunțată, batalionul era gata să îndeplinească orice dispoziție.

Planul prevedea intrarea batalionului în orașul Tighina și atacul asupra dușmanului situat în zona podului de peste Nistru, apoi ocuparea poziției de apărare pe capul de pod, inclusiv la 500 m spre vest. Pentru a realiza sarcina de luptă, prima și a doua companie, sub conducerea colonelului Cihodari, trebuia să înainteze în direcția Bulboaca-Gura Bâcului-Varnița. A treia companie, sub comanda locțiitorului comandantului, maiorul Cojocaru, trebuia să asigure deplasarea pe traseul Bulboaca-Hârbovăț, să intre în oraș din partea de vest și să dezangajeze trupele de gardiști și mercenari. La ora 5.00, forțele ostile integrității Republicii Moldova au desfășurat primul atac, utilizând tancurile Armatei a 14-a. Tancurile au trecut podul, îndreptându-se direct spre pozițiile noastre, ca mai apoi să intre în oraș. În rândurile ostașilor fără experiență de luptă s-a creat panică. Experiența ofițerilor ce se aflau pe poziții a condus la distrugerea tehnicii inamicului, dar nu și la mobilizarea efectivului și la menținerea lui pe câmpul de luptă.

 

„Tancurile rusești se mișcau în cerc, înaintând din două părți”

 În jurul orei 10, dușmanul a început un nou atac cu tancuri. Pentru a se informa cu privire la situația echipajelor ce se aflau în cele două tancuri distruse, tancurile rusești se mișcau în cerc, înaintând din două părți. Atacurile s-au prelungit, forțele moldovenești fiind practic încercuite. Deoarece unitățile militare încartiruite în oraș se aflau sub conducerea armatei ruse, menținerea pe pozițiile ocupate era inutilă, ele putându-se solda cu pierderea a zeci de vieți omenești. […]

În acest context, serviciul de presă al Ministerului Apărării informa: „…în cursul nopții, ostașii Armatei Naționale și reprezentanții organelor de drept ale R. Moldova au întreprins acțiuni pentru dezangajarea formațiunilor banditești”. La 20 iunie, Ministerul Apărării a făcut un apel către locuitorii orașului Tiraspol, ofițeri și subofițeri, soldații Armatei a 14-a: „Forțele Armate ale Republicii Moldova n-au de gând să atace orașul în care locuiți, nici nu vă amenință… Noi aspirăm la existența unei Moldove democratice, independente, unice și indivizibile, în care să fie respectate drepturile omului, fără deosebire de naționalitate”. […]

În luptele grele pentru Tighina au căzut sute de combatanți moldoveni, mai bine de 400 fiind răniți și spitalizați. Dintre cei căzuți pe câmpul de luptă, la podul de lângă Nistru peste o sută au fost rezerviști și militari recent înrolați, iar unii dintre ei chiar fără arme. Utilizând tancuri T-64, T-72, sisteme de rachete ale Armatei a 14-a, forțele secesioniste au făcut mai multe tentative de a elimina poliția moldoveană din Tighina și de a controla în totalitate orașul. Între 19 iunie – 7 iulie, unitățile Armatei a 14-a s-au angajat în lupte de partea separatiștilor pe întreg teatrul de război. Luptele au continuat și după semnarea înțelegerii din 21 iulie.

Implicarea sfidătoare în conflict a Armatei a 14-a l-a determinat pe șeful statului să trimită un nou mesaj Secretarului General al ONU. „Cotitura gravă produsă ca urmare a intervenției Armatei a 14-a este de natură să blocheze realizarea înțelegerilor convenite, se spunea în mesaj, pune în pericol pacea și stabilitatea în zona de conflict și periclitează șansele reglementării politice în care s-a angajat plenar conducerea Republicii Moldova. Totodată, aceste evoluții demonstrează încă o dată că prezența Armatei a 14-a pe teritoriul Republicii Moldova constituie un element destabilizator, generând în mod direct escaladarea conflictului și constituind, în mare măsură, o frână în calea eforturilor pentru soluționarea pașnică a conflictului”. Într-o Declarație a Ministerului de Externe de la Chișinău se afirma că Armata a 14-a înfăptuise „o nouă intervenție fățișă și brutală în treburile interne ale Republicii Moldova”, după ce fuseseră înregistrate încălcări grave de încetare a focului de către unitățile paramilitare și gardiști în orașul Bender (Tighina).

R. Moldova, ținta agresiunilor militare fățișe din partea forțelor armate rusești

În Apelul Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova către popoarele, parlamentele și guvernele statelor lumii, din 22 iunie, se spunea: „Republica Moldova, stat liber și independent, membru al ONU și al CSCE, a devenit obiectul unei agresiuni militare fățișe din partea forțelor armate ale Federației Ruse, care, alăturându-se formațiunilor paramilitare ale forțelor procomuniste din orașul Tiraspol și unităților de cazaci sosite din Rusia, a ocupat circa 1/4 din teritoriul național al Republicii Moldova. Dacă anterior conducerea Federației Ruse nega faptul implicării directe a Armatei a 14 a Rusiei în acte de agresiune contra Republicii Moldova, recentele declarații ale președintelui B. Elțin și ale vicepreședintelui A. Ruțkoi denotă o implicare directă a conducerii Federației Ruse în organizarea agresiunii armate împotriva statului nostru. Realizând aceste declarații Armata a 14-a a trecut în ziua de 21 iunie a.c. la acțiuni militare de proporții”. Administrația SUA a cerut la 22 iunie președintelui B. Elțin să retragă forțele armate ale Federației Ruse din R. Moldova, iar Guvernului de la Chișinău – să găsească o soluție prin care să fie garantate drepturile minorităților rusofone din RM. […]

Reafirmând poziția forului legislativ privind soluționarea pașnică a conflictului, Hotărârea Parlamentului din 23 iunie privind unele căi de soluționare a conflictului armat din raioanele răsăritene declara regiunea din stânga Nistrului (Transnistria) și orașul Bender „zonă ocupată de unitățile Armatei a 14-a și de alte formațiuni paramilitare nelegitime aflate de jure și de facto sub jurisdicția Rusiei”. […]

La Istanbul, la 25 iunie, cu prilejul inițierii cooperării în bazinul Mării Negre de către 11 state riverane, a avut loc o întâlnire de lucru a președinților R. Moldova, României, Federației Ruse și Ucrainei, la care s-a discutat asupra conflictului din raioanele de est ale RM. În urma unui schimb de opinii, șefii de state au decis, după cum se arăta într-un comunicat de presă, să propună părților în conflict: încetarea neîntârziată și necondiționată a focului; la 24 de ore de la stoparea focului să se procedeze la dezangajarea formațiunilor înarmate; să se creeze zone și culoare de securitate pentru circulația populației civile, personalului medical și pentru transportul de ajutoare umanitare pentru locuitorii localităților afectate. […]

Rusia s-a angajat să asigure neutralitatea Armatei a 14-a. Statutul armatei, termenele și modalitatea de retragere a acesteia urmau să fie stabilite în cadrul negocierilor între Moscova și Chișinău, ce urmau să înceapă „în cel mai scurt timp”. […] Liderii celor patru țări erau dispuși să salute un rol pacificator mult mai activ al ONU în cadrul procesului de reglementare politică a diferendului din RM. Ei și-au exprimat satisfacția în legătură cu decizia Secretarului General al ONU de a trimite în zona de conflict o misiune de stabilire a faptelor. Tiraspolul și-a exprimat într-un apel adresat Moscovei regretul că nu a fost admis la reuniunea de la Istanbul.

În pofida măsurilor aprobate de șefii de state la Istanbul și deciziei de aplicare întocmai a acestor înțelegeri de către forțele de ordine moldovenești, formațiunile separatiste nu au încetat operațiunile de luptă, ceea ce s-a soldat cu noi victime și distrugeri în zona de conflict.

Vitalie Ciobanu
colonel, doctor în istorie

Sursa:timpul.md prin R.B.N. Press

,

RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ (1992).

Alegerile „prezidențiale” ilegale din autoproclamata republică nistreană

10 August 2013.Timpul

razboi_nistru…în satele din stânga Nistrului își făceau apariția grupuri înarmate, care intimidau cetățenii ce nu participaseră la alegerile ilegale. La începutul anilor ’90, sub influența forțelor conservatoare locale și a conducerii proimperiale de la Moscova, pe teritoriul RM și-au declarat independența două republici separatiste: autoproclamata republică moldovenească nistreană și Republica Găgăuză. Eforturile forțelor democratice de a soluționa conflictul pe cale pașnică, în baza unei politici de conciliere, au eșuat. Au fost create mai multe comisii, care promovau evitarea confruntărilor armate, restabilirea ordinii și activității legale a organelor de conducere pe teritoriul din stânga Nistrului. Acestora li se opunea însă, cu vehemență, tendința de revenire la imperiul sovietic, politica de reîmpărțire a sferelor de influență între marile puteri, catalizate, la rândul lor, de grupările mafiote, care au și reprezentat principalele cauze ale începerii războiului. Forțele procomuniste nu puteau accepta noua situație; căutau diferite moduri de revenire la vechile tradiții. Susținătorii locali ai acestor idei erau simple marionete în mâinile „marilor minți” de la Moscova. În Moldova și-au făcut apariția și s-au stabilizat actorii principali ai construcției viitoarei republici separatiste. […] Urmărind scopul creării unor structuri paralele puterii de stat, la 1 decembrie 1991, forțele separatiste au organizat alegerea „președintelui Republicii Moldovenești Nistrene”. În ajunul alegerilor, persoane înarmate au început să intimideze populația din regiunea transnistreană.

Se aplica violență directă, fizică și psihologică

 

Pregătirile pentru alegerea președintelui autoproclamatei republici nistrene s-au desfășurat în contextul unei activități ilegale intense a adepților menținerii fostei URSS, în contextul acțiunilor practice de creare a unor structuri de ordine paralele, intimidării și șantajării locuitorilor și colaboratorilor poliției din partea stângă a Nistrului.

În ajunul alegerilor, au fost înregistrate cazuri de presiuni din partea separatiștilor înarmați asupra șefilor unor structuri ale administrației locale, care acționau în baza legislației oficiale moldovenești. La 27 noiembrie 1991, în biroul Sovietului sătesc din localitatea Teia, raionul Grigoriopol, au apărut șase persoane înarmate cu arme automate Kalașnikov, venite de la Tiraspol.

Acestea au cerut, în mod brutal, ca lucrătorii sovietului sătesc să organizeze urgent activitatea propagandistică pentru alegerea „președintelui”; localnicii erau amenințați și li se spunea că, după 1 decembrie, se va găsi câte un glonț pentru fiecare locuitor al satului.

 

 Acești intruși au avertizat conducerea locală că, la 8 decembrie, în acest teritoriu nu se va desfășura alegerea președintelui Republicii Moldova. Restricții de acest gen, înaintate de către propagandiști înarmați, au fost atestate și în alte localități din raioanele Dubăsari, Slobozia, Râbnița etc. Deputații Sovietului orășenesc din Bender au permis ca persoane înarmate din cadrul unităților autofinanțate să patruleze orașele. […] În seara de 1 decembrie, a fost blocat podul de peste Nistru din vecinătatea satului Gura Bâcului. În localitatea Mălăiești, în dimineața zilei de 1 decembrie 1991, au sosit două autobuze și un microbuz, care au adus 20-25 de agitatori, inclusiv șase îmbrăcați în uniformă militară. Locuitorii satului au hotărât să nu reacționeze la această demonstrație de forță și, în ziua alegerilor, nu s-au prezentat la secțiile de votare. În practică, toate localitățile din raionul Grigoriopol, satele Speia, Butor, Tașlâc s-au înregistrat acțiuni de intimidare a populației. În raionul Dubăsari, toate podurile de pe Nistru au fost blocate de grupuri de oameni înarmați cu automate și mitraliere. La fiecare pod au fost amplasate pichete formate din câte 30 de persoane dotate cu armament; pichetul avea în dotare trei mitraliere. A fost blocat și podul de peste Nistru din apropierea orașului Râbnița. Dinspre orașul Camenca, pe pod a fost amplasat un pichet compus din reprezentanți ai miliției locale și milițiilor populare, bine dotate cu arme de foc.

În raionul Ștefan-Vodă, lângă satul Răscăieți, podul a fost blocat de către un efectiv de 25 de oameni înarmați cu automate și trei mitraliere de infanterie.

Blocarea podului s-a desfășurat sub comanda unui colonel și a doi maiori ai Armatei Sovietice. Majoritatea luptătorilor de gherilă care au participat la acțiunea de blocare a podurilor și arterelor principale de transport se aflau în stare de ebrietate, manifestând lipsă de respect față de cetățeni și colaboratorii poliției. Pe mai multe trasee s-a procedat la reținerea ilegală a mijloacelor de transport. Luptătorii de gherilă spărgeau cu paturile automatelor geamurile automobilelor, argumentând că acționează din ordinul președintelui republicii nistrene, care le-a permis să deschidă focul asupra automobilelor ce nu opresc. La 3 decembrie, după depunerea jurământului de „președinte” al enclavei transnistrene a fost semnat decretul nr.2 prin care se interzicea activitatea organelor legale de poliție pe teritoriul „RNM”, în locul lor urmând să fie create organe subordonate în exclusivitate Tiraspolului. Concomitent a fost emisă hotărârea cu privire la formarea „Direcției republicane pentru apărare și securitate a RNM”. Șef al direcției a fost numit general-locotenentul Gh. I. Iakovlev, comandantul Armatei a 14-a sovietice staționate în Transnistria. Generalul urma să tranșeze cu Ministerul Apărării al URSS, până la 15 februarie 1992, modul și condițiile de transmitere către Tiraspol a armamentului, tehnicii militare, mijloacelor materiale, fondului locativ, aparținând unităților militare staționate în teritoriul enclavei transnistrene.

Nemulțumit de faptul că scrutinul nu a cuprins 100% din populația din regiunea de est a Republicii Moldova, „sovietul suprem al RNM” decidea la 3 decembrie organizarea unor alegeri anticipate în sovietele raionale Dubăsari și Grigoriopol, în sovietele sătești Teia, Speia, Mălăiești, Delacău, Butor, Tașlâc și Goian.

După simulacrul de scrutin prezidențial din 1 decembrie, în satele din stânga Nistrului își făceau apariția grupuri înarmate care-i intimidau pe cetățenii care nu participaseră la alegerile ilegale, desfășurate de regimul de la Tiraspol. La 4 decembrie a fost sigilat sediul secției raionale Dubăsari a Ministerului Securității Naționale.

 

Procuratura orașului Tiraspol a fost trecută sub jurisdicția enclavei transnistrene. Garda republicană a Transnistriei, constituită în baza detașamentului „Dnestr” (Nistru), format încă în 1990, era instruită de ofițeri ai Armatei a 14-a, trecuți în rezervă. Salariul unui ofițer era de circa 1,4 mii ruble, în timp ce salariul mediu în RepublicaMoldova era de 0,35 mii ruble. […] Gărzii transnistrene i s-au distribuit mii de arme din transporturile cu armament sovietic, retras din fosta Republică Democrată Germană. În scurt timp, în Transnistria a fost organizată o forță armată bine instruită și echipată. […]

 În ajunul alegerilor „prezidențiale”, de acolo au fost repartizate sute de unități de armament unor formațiuni militarizate, formate de autoritățile de la Tiraspol, care acum intimidează populația în vederea neprezentării la alegerile prezidențiale din republică. În zilele următoare, în toate localitățile din stânga Nistrului, separatiștii s-au întrunit în diverse ședințe: la 6 decembrie 1991, lângă satul Gura Bâcului, raionul Anenii Noi, inspectorul de sector al secției raionale de poliție din Anenii Noi, A. Vizdan, care înainta pe pod la volanul propriului automobil, observând că persoane înarmate blochează trecerea, a decis să se întoarcă înapoi, iar gardiștii, deschizând focul asupra automobilului, au rănit grav un colaborator de poliție, șoferul școlii tehnice a sovhozului Roșcani; la 7 decembrie, gardiștii l-au reținut pe deputatul sovietului orășenesc V. Serbov și l-au insultat, ținându-l sub arest mai mult timp. […]

În noaptea de 6 spre 7 decembrie, garda republicană a Transnistriei a atacat și a ocupat cu forța sediile comisariatelor de poliție din Slobozia și Tighina. În sediul secției raionale de poliție din Slobozia un grup de 15 persoane militare și civile înarmate cu pistoale-mitraliere în frunte cu locotenent-colonelul armatei sovietice Șevțov i-au somat pe polițiști într-o formă ultimativă să părăsească sediul. Pentru a evita vărsările de sânge efectivul poliției, ce primise ordinul de a nu răspunde provocărilor, s-a supus acestei somații. […]

Primarii satelor moldovenești, demiși în mod abuziv

 

După „alegerile” din 1 decembrie regimul separatist a trecut la o ofensivă deschisă împotriva adversarilor secesionismului. Au fost în mod abuziv demiși din funcție mai mulți primari din satele moldovenești. Un grup de veterani sovietici i-a aruncat în stradă din cabinete pe ziariștii de la ziarul „Prietenia” din Grigoriopol.În Declarația Misiunii Helsinki în R. Moldova din ajunul scrutinului se arăta că șefii de la Tiraspol au creat așa-zisa miliție – detașamente muncitorești de autoapărare – niște formațiuni înarmate care cutreierau teritoriul, intimidându-i pe localnici și forțându-i să nu participe la alegerile președintelui RM, din 8 decembrie 1991. Delegația semnala, de asemenea, formarea unor patrule înarmate ale localnicilor transnistreni și militarilor din Armata a 14-a, tragerea unor focuri de armă asupra grupului de observatori străini, sosiți să supervizeze alegerile pe malul drept al Nistrului.
La scrutinul din 8 decembrie din 2.368.287 alegători incluși pe liste s-au prezentat la urne 1.989.473 cetățeni. Au participat la vot 1.988.384 (83,96%).

„Pe străzi patrulau soldați înarmați”

 

Alegerile nu s-au desfășurat în orașul și raionul Râbnița și în orașul Dubăsari, unde nu a funcționat nici un sector electoral. La Tighina, unde au funcționat doar două sectoare electorale – la școala moldovenească și la școala-internat – au participat la vot circa 21 mii de cetățeni. Atmosfera în oraș era extrem de tensionată.

Activiștii OSTK au distrus toate materialele ilustrative electorale, amenințând că „pe pământul Transnistriei nu vor avea loc alegerile președintelui unui stat străin”.

Intrările în oraș au fost blocate de militari. Pe străzi patrulau soldați înarmați. Autoritățile ilegale din Grigoriopol și Slobozia s-au prezentat la unele sectoare electorale, cerând închiderea acestora, însă ordinele lor au fost ignorate.

La 8 decembrie 1991 liderii Rusiei, Ucrainei și Bielorusiei – B. Elțin, L. Kravciuk și St. Șușkevici – au decis dizolvarea URSS și crearea Comunității de State Independente. La întâlnirea de la Belovejskaia Pușcia cei trei șefi de state au semnat o Declarație privind situația din Republica Moldova, în care își exprimau profunda îngrijorare în legătură cu ultimele evenimente din această republică. […] Această primă Declarație a celor trei lideri de State Independente privind evenimentele din Republica Moldova nu condamna separatismul cu care se confruntau autoritățile de la Chișinău, nu făcea nicio referire la necesitatea respectării integrității teritoriale și suveranității statului, insistând mai mult asupra necesității protejării minorităților. Anume acest fapt și explică atitudinea rezervată a Guvernului Moldovei față de textul declarației. Obiectiv, stabilirea unor relații strânse cu liderii celor trei state slave de către autoritățile moldovene nu convenea liderilor separatiști de la Tiraspol și Comrat. Din acest punct de vedere, incidentul de la Dubăsari submina pozițiile Republicii Moldova, Tiraspolul apărând în rolul de victimă inocentă.

Vitalie Ciobanu colonel, doctor în istorie

Sursa poză: Nicolae Pojoga

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press