Mii de cetățeni români au fost uciși de sovietici în timpul ocupației provincilor istorice românești. Cei care se opuneau desprinderii Transnistriei de Moldova au avut de suferit torturi oribile, care au mers de la smulgerea limbii până la răstigniri pe cruce.
Există ipoteze vehiculate de istorici care arată că originea expresiei “Popa taie limba” vine din Evul Mediu timpuriu. Mai exact, din timpul primului țarat bulgar, când stăpânitorii din sudul Dunării au încercat să impună creștinismul în rit bizantin și în limba slavonă în locul liturghiilor oficiate de preoții românilor în limba poporului prin mijloace violente. Mai exact, bulgarii tăiau limba preoților care slujeau în altă limbă decât în cea slavonă, potrivit unei opinii răspândite în mediile istorice.
Această formă de represiune avea un substrat exclusiv lingvistic, pentru că Biserica nu trecuse prin Marea Schismă. Ororile medievale au fost repuse în practică în zilele noastre, mai exact în perioada care a urmat destrămării URSS. Iar cei care au comis atrocitățile demne de Evul Mediu au fost separatiștii care au dorit desprinderea Transnistriei de Republica Moldova, după cum reiese dintr-un studiu realizat de istoricul basarabean Eduard Boboc. “România liberă” continuă astfel serialul despre crimele și celelalte atrocități comise în Basarabia împotriva cetățenilor români.
Provocările separatiștilor
Atrocitățile separatiștilor au fost comise înainte de declanșarea războiului de pe Nistru și au avut rolul de a provoca autoritățile de la Chișinău. Practic, în zona separatistă au fost formate mai multe unități paramilitare. Unele erau formate din cazaci sau din oameni eliberați din pușcăriile rusești. Aceste unități au fost înarmate și instruite de către ofițerii Armatei a 14-a a Federației Ruse. Practic, unitățile paramilitare separatiste erau mult mai bine dotate cu armament de proveniență sovietică decât unitățile de poliție ale Republicii Moldova. Mai mult, polițiștii au primit ordin de la Chișinău să nu folosească arme de foc, pentru a nu tensiona și mai mult situația din zonă. În acest context, unitățile paramilitare separatiste au declanșat o adevărată campanie de exterminare a românilor din zonă. Istoricul Eduard Boboc a cules o serie de mărturii cutremurătoare de la martorii evenimentelor.
Ars de viu
„Potrivit relatărilor lui Andrei Belousov, polițistul Tudor Brădescu a fost snopit în bătăi și apoi ars de viu doar pentru faptul că era angajat al Ministerului de Interne. Polițistul I. Smocvin, din cauza bătăilor și maltratării deseori pierzându-și cunoștința, n-a avut parte de ajutor medical. Aflându-se „la un pas de moarte”, a fost eliberat de înșiși „gardiștii, îngroziți de propriile crime”. Un polițist, Sașa, și un vameș, Chirilov n-au fost în stare să îndure toate fărădelegile și și-au ieșit din minți”, sunt câteva amănunte succinte.
De atrocități nu au fost feriți nici localnicii pașnici. „Pe întreg parcursul conflictului, separatiștii intrau nestingherit în casele oamenilor pașnici, devastându-le și jefuind populația. Luau tot ce găseau, de la fructe și legume, până la lucruri de preț, nemaivorbind de băutură; împușcau câinii, rupeau gardurile cu blindatele, arestau și împușcau oamenii în stradă, în văzul lumii, din simplu motiv că nu le plăcea ceva la ei. Își băteau joc de localnici, impunându-i să se târâie pe brânci, în timp ce râdeau în hohote de asemenea «distracții». Astfel, au dispărut sute și sute de oameni. La Corjova, și-au bătut joc de o fată de 14 ani. Pe cei arestați rudele îi găseau «legați cu sârmă, morți pe la marginile de drumuri, prin tufari, prin semănături ori aruncați în Nistru, cu pietre legate de mâini și de picioare». În subsolurile speciale ale separatiștilor, oamenii care le păreau suspecți erau torturați, li se tăiau mâinile, urechile, stăteau ore în șir legați cu frânghia de picioare, spânzurați cu capul în jos, până li se scurgea sângele în cap”.
Uciși și jefuiți în timp ce se întorceau de la muncă
Au fost torturați și uciși și oameni care, pur și simplu, treceau prin zonă. „Astfel, în noaptea de 19 martie 1992, gardiștii au reținut, la gara feroviară, un grup de constructori-zidari care se întorceau de la muncă. După ce, împreună cu lucrurile personale și actele, acestora li s-au «confiscat» 39.000 ruble (echivalentul a 18.000 dolari S.U.A.), ei au fost «chinuiți și bătuți până la sânge», ulterior cadavrele lor fiind găsite în Nistru”, mai relatează istoricul Eduard Boboc. Există și alte mărturii culese de istoricul basarabean.
Răstignit de separatiști
Una dintre ele arată cum legat de picioare și spânzurat de creanga unui copac, prizonierul Tudor Ciorap „atârna cu capul în jos. Sângele cald picura și țărâna maternă i-l înghițea setoasă.
L-au bătut, i-au dat foc, au aruncat cu cuțitele în trupul lui, dar el nu mai simțea acum nici o durere. Încerca să memorizeze tabloul din jur și nu mai înțelegea: el atârnă cu picioarele în sus sau lumea e întoarsă cu capul în jos. Cizme, arme, voci de bărbați turmentați, mutre de muieri nedormite. Ochii i s-au închis, iar țărâna continua să-i soarbă picăturile roșii ca și cum din tot sângele, vărsat prin această curte, al lui era cel mai cald, cel mai dulce…” Ovidiu Șeremet a fost strangulat chiar la locul de muncă, la uzina „Electroaparataj”. Polițistul Valentin Purice, „arestat” doar pentru că era polițist și „fascist român”, a fost torturat, schingiuit și „răstignit pe cruce, ca Iisus Hristos”, ținut în beciurile de tortură și omorât mișelește: împușcat în tâmplă, pe față arzându-i-se steaua sovietică.
Peste două zile, corpul lui neînsuflețit, „cu două împușcături în cap, cu mâinile și picioarele găurite de cute metalice”, a fost găsit în apele Nistrului. Pe un oarecare Boris, din Malovata Veche, tată a mai mulți copii, „l-au scos noaptea din casă, l-au bătut, i-au scos un ochi, i-au rupt mustața și l-au îngropat de viu”. Oamenii care s-au repezit acolo să-l dezgroape spun că pământul aruncat peste el mișca încă. Cadavrul Valentinei Cazacu, pe care gardișii au aruncat-o în stradă tocmai de la etajul cinci, și n-a fost recuperat de mama îndurerată a acesteia, care intenționa să plece după resturile trupești ale fiicei de la Căușeni la Tiraspol prin Odessa. Mărturisind că a pierdut foarte mulți prieteni pe câmpul de luptă, locotenentul-major Anatol Caraman și-a amintit de un echipaj întreg ars de viu într-o mașină blindată și de cinci combatanți găsiți cu limbile rupte”, mai relatează istoricul basarabean.
,
