Împreună pentru două inimi românești

Pe pagina https://web.facebook.com/salvatiscolile are loc un apel de strângere fonduri pentru două doamne profesoare românce cu toată inima, luptătoare pentru limba română. Campania are sprijinul Asociației PromoLex, precum și a moldova.org și Epublio. Redăm apelul și vă mulțumim anticipat dragi cititori pentru contribuții și/sau distribuirea apelului:

Raisa Pădurean, directoare adjunctă la Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol și Aurelia Ursul, directoare la Liceul „Mihai Eminescu” din Dubăsari sunt două persoane care au contribuit enorm la promovarea și apărarea dreptului la educație în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Povestea acestor două profesoare a fost umbrită adesea de presiuni din partea miliției transnistrene. Recent, Raisa Pădurean și Aurelia Ursul au fost diagnosticate cu cancer.
Împreună putem să le ajutăm să învingă boala și să-și continue activitatea nobilă, care răspândește dragoste față de carte, de adevăratele valori.
Cei care își doresc să ajute, o pot face donând:
Pentru Raisa Pădurean
În contul:
Euro: RO39BTRLEURCRT0450710301
Lei RO: RO89BTRLRONCRT0450710301
Lei MDL: MD29ML0000002259A4427461

Pentru Aurelia Ursul
Puteți dona accesând următorul link: https://goo.gl/chQuZq
Sau să expediați un SMS cu conținutul 361 la:
2910 (abonații Unite) 1 SMS – 45 MDL;
2910 (abonații Moldcell), 1 SMS – 45 MDL.




Mesaj emoționant de la Tiraspol de Ziua lui Eminescu și a Culturii Române! … acolo unde a vorbi românește este un act de eroism

De Ziua Culturii Naționale  îl celebram pe geniul fără pereche al culturii noastre – Luceafarul poeziei românești. Este ziua în care conștientizăm  esența românismului prin tot ce are el mai sfânt și mai valoros, este ziua în care trebuie să renască sentimentul de mândrie pe care imperios să îl păstrăm cu sfințenie în inimile noastre. Românii de oriunde ar fi ei cu existența și traiul  crează, împreună, profilul identitar românesc. Printre acești români, se află și cei care prin tragedia istoriei au ajuns în situația ca firescul exprimării în limba română să fie sinonim cu EROISMUL și CURAJUL.

De pe plaiurile cele mai urgisite ale limbii și identității românești, un mesaj de bucurie către toți românii, printr-un un cantec pe versurile lui Eminescu. Recită un grup de eleve (Irina Palihovici si Valeria Luca) împreuna cu inimoasa profesoară Raisa Pădurean, directorul adjunct al Liceului „Lucian Blaga” – Tiraspol (Transnitria). Recitalul de poezie a fost pregatit de profesoara de limbă și literatură română dna. Liliana Chișin.

FELICITĂRI, DRAGI ROMÂNI! SĂ-I CINSTIM MEMORIA GENIULUI LITERATURII ROMANE, MIHAI EMINESCU. PRIN CÂNTEC ȘI POEZIE, PRIN FRUMOASE AMINTIRI ȘI DEDICAȚII. ROMÂNI AM FOST ȘI ROMANI VOM MURI. ORICE S-AR ÎNTIMPLA, SÂNGELE APĂ NU SE FACE – profesoara Raisa Pădurean, directorul adjunct al Liceului „Lucian Blaga” – Tiraspol

Pe lângă plopii fără soț
Adesea am trecut;
Mă cunoșteau vecinii toți –
Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea
Privii atât de des;
O lume întreagă-nțelegea
Tu nu m-ai înțeles.

De câte ori am așteptat
O șoaptă de răspuns!
O zi din viață să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;

O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, și să mor…

Mihai Eminescu – 1883, 28 August / 9 Septembrie

La mulți ani, Mihai Eminescu!
La mulți ani, românilor de oriunde…
NU-I UITAȚI PE ROMÂNII DIN TRANSNITRIA!
Romania Breaking News RBN Press
15.01.2016

Din manifestările realizate la Liceul „Lucian Blaga din Tiraspol” dedicate Zilei Culturii Naționale Române / Video Raisa Pădurean

Recită Ana Ozarenschi si Ion Cotelea

Ion si Anastasia, ghidati de profesoara de limba si literatura romana,Lilia Lilia Chisin

Publicată de Raisa Sacultan Padurean pe Vineri, 15 ianuarie 2016

Recită Silviu Chisin

Fragment

Publicată de Raisa Sacultan Padurean pe Vineri, 15 ianuarie 2016

 

 

publicat de romaniabreakingnews.ro 




Video: Așa se întreține ființa românească în bastionul limbii române din Transnitria, Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol

Cântă cucu în Bucovina …la liceul românesc „Lucian Blaga” din Tiraspol de 1 decembrie (2015)

Hora Unirii la liceul românesc „Lucian Blaga” din Tiraspol de 1 decembrie (2015)

Credit video: prof. Raisa Pădurean

Publicat de romaniabreakingnews.ro




În liceele românești din Transnistria a început școala, dar și presiunile KGB Transnistria. Redacția R.B.N. Pres este solidară cu profesorii și elevii români din Transnistria

Este început de an școlar azi în Basarabia (1 septembrie), la fel și în școlile din Transnistria. Este prima zi de școală, se arborează drapelul, se intoneaza imnul. Toți elevii vin îmbrăcați cu hainele cele mai frumoase, cu flori  cu voie bună. 

În aceste momente,  gândurile noastre ale celor care conștientizăm situația grea a școlilor din Transnistria, se îndreaptă  spre elevii, părinții lor  și profesorii  școlilor cu predare în limba romană din regiunea transnistreană. 

Ne gândim că totul va fi bine, că lucrurile vor decurge firesc în ciuda experiențelor mai mult decât neplăcute pe care le-au avut dascălii și elevii români cu așa zisele autorițăți ale autoproclamatei republici nistrene. Ei bine,  azi 1 septembrie au început și presiunile KGB-ului nistrean, care în binecunoscutul stil, face deja presiuni și intimidări pentru a împiedica parcursul firesc al unui început de an școlar. După cum relatează doamna profesor Raisa Padurean, reprezentanți ai acestei odioase  așa zise instituții au sunat-o în miez de noapte, pentru a „o avertiza” ca nu cumva să se intoneze imnul de stat (al R. Moldova) și să nu se arboreze tricolorul – drapelul R. Moldova.  Presiunile și intimidările de la telefon au continuat a doua zi cu prezența fizică a milițienilor nistreni care s-au autoinvitat în incinta Liceului ”Lucian Blaga”, din Tiraspol. (imagini surprinse de prof. Raisa Pădurean)

Redacția R.B.N. Press este alături cu sufletul de dascălii și elevii din școlile de limbă română din Transnistria și le dorește cât mai multe realizări, sănătate, liniște și pace. Atât de necesară  și scumpă liniște și pace.

Frați români-moldoveni din școlile cu predare în limba română din Transnistria, nu știm dacă ați reușit să aveți toți parte de un început de an școlar așa cum se cuvine, dar noi, Redacția R.B.N. Press suntem solidari cu voi și intonăm alături de voi Imnul pe versurile atât de dragi ale lui Alexei Mateevici …Limba Noastră-i o comoară – imnul de Stat al R. Moldova !

Imnul de Stat al Republicii Moldova

Limba noastră-i o comoară
În adîncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.

Limba noastra-i limbă sfîntă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plîng și care o cîntă
Pe la vatra lor țăranii.

Răsări-va o comoară
În adîncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.

Dorian Theodor

Redactor Șef

R.B. N. Press