proiectul Nabuco

Pentru a treia oarǎ în ultimii zece ani a apǎrut pe tapet mult râvnitul proiect Nabucco. Pe scurt: Multǎ bunǎvoinţǎ – puţinǎ putinţǎ: Finanţarea neasiguratǎ, probleme de transport greu de rezolvat, rivalitǎţi mascate, invidii şi speculaţii ascunse peste tot. La început, acum 10-12 ani noţiunea „Nabucco” era cunoscutǎ doar unor experţi în materie. România avea atunci şanse bune de a participa în mod determinant la construcţia şi, ulterior, la exploa¬tarea unei magistrale de gaz metan ducând din zona Mǎrii Caspice pânǎ în Europa de Vest. Conform vechii tradiţiii româneşti de nepǎsare şi ignoranţǎ, în special a aşa zişilor factori de decizii, preocupaţi doar de afacerile lor personale, subiectul nu a interesat pe nimeni. Rǎsunetul a fost egal cu zero. Astǎzi României i-a rămas doar unica şansă de simplu participant, oferind teritoriu de tranzit pentru magistralǎ, chiar şi aceasta depinzând însǎ, în mare mǎsurǎ, de finanţarea corespunzǎtoare din partea României.

Scopul iniţial fusese transferul imenselor rezerve de gaz metan din Azerbaidjan spre Europa de Vest, excluzând în mod cert participarea sau controlul ruşilor. Problema esenţialǎ însǎ o constitue participarea Turcmenistanului ca furnizor adiţional de gaz metan, fǎrǎ de care tot proiectul ar rǎmâne neprofitabil. Asta cu atât mai mult cu cât Iranul nu prezintǎ suficientǎ încredere ca eventual subfurnizor. În momentul de faţǎ este deja prezent la Baku concernul British Petroleum-Amoco (B.P.) şi se mai aşteaptǎ alte douǎ consorţii sǎ-şi prezinte ofertele. Competitorii lui Nabucco fiind Interconnect Turkey-Greece-Italy (I.T.G.I.) şi Trans-Adriatic Pipeline (T.A.P.). La toamnǎ ar urma ca Societetea Azerbaidjanǎ de Petrol (Socar), împreunǎ cu B.P. sǎ decidǎ care din competitori, ce capacitǎţi de gaz metan ar urma sǎ primeascǎ şi în ce condiţii. Aceastǎ decizie putând periclita eventual gradul de exploatare, respectiv randamentul magistralei Nabucco şi prin asta întregul proiect ca atare. Este prevǎzutǎ o magistralǎ de cca. 3300 km, care, începând din 2017 ar urma sǎ transporte gaz metan in Europa de Vest. Capacitatea de transport e calculatǎ între 28-33 de mrd. metri cubi de gaz metan pe an. Anvizajate sunt îndeosebi rezervele de gaz din perimetrul Shah Deniz din Marea Caspicǎ. Costul proiectului a fost estimat între 9-10 mrd. Euro. Conductele vor trece prin Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Aportul României fiind de aproximativ 1 mrd. Euro. O convenţie corespunzǎtoare a fost deja încheiatǎ. Existǎ deci cinci societǎţi naţionale Nabucco cu o participare de câte 16,66% fiecare.

La ora actualǎ Azerbaidjan pretinde a avea rezerve de cca. 2,2 bilioane metri cubi de gaz metan şi cca. 15 miliarde de barili, resp. 2,5 mrd. tone de ţiţei. În cazul unei producţii anuale de 50 mil. tone ţiţei şi 26 mrd. metri cubi de gaz metan, ţara ar putea calcula şi pe viitor cu o cifrǎ de afaceri de ordinul miliardelor de Euro. În schimb, infrastructura găsindu-se într-o stare dezolantǎ, Azerbaidjanul cautǎ şi alte surse de venituri pentru a putea spori numǎrul locurilor de muncǎ şi a porni astfel pe o cale mai largǎ a progresului industrial şi social. La care însǎ nu trebue sǎ uitǎm corupţia şi nepotismul încǎ prezente în mai toate sectoarele economiei şi ale administraţiei publice şi care nu vor dispǎrea cu toate eforturile depuse de regimul destul de autoritar al preşedintelui Ilcham Aliiev. În plus conflictul şi chiar pericolul unei confruntǎri militare cu vecinii armeni pentru regiunea Nagornîi Karabah, cu serioasele cheltueli pentru refugiaţii din zona aceea precum şi pregǎtirile militare preventive.

De asemenea, nu trebuie pierdut din vedere faptul cǎ mai sunt planificate douǎ magistrale submarine din Rusia spre Vest: Una prin Marea Balticǎ directǎ, numitǎ North Stream (Fluxul sau Calea de Nord), din Rusia pânǎ în Germania şi una prin Marea Neagrǎ, respectiv South Stream (Calea de Sud) din Rusia spre coasta Bulgariei. Avantajul acestor proiecte este faptul cǎ finanţarea este deja asiguratǎ iar capacitatea lor este mai mult decât dublǎ faţǎ de Nabucco. Prin North Stream pot trece cca. 58 mrd. metri cubi şi prin South Stream cca. 30 mrd. metri cubi anual. Astfel eliminându-se şi conflictele cu statele de tranzit şi eventualele şantaje economice din partea acestora.

În concluzie, presupunând cǎ consorţiul Nabucco va cǎştiga competiţia mai sus descrisǎ şi va reuşi sǎ asigure resursele financiare, respectiv creditele necesare, lucrǎrile ar putea începe în anul 2013 pentru a fi finalizate în 2017. Dupǎ toate calculele de pânǎ acum, ţǎrile Europei de Vest importǎ cca. 150 miliarde de metri cubi gaz metan din Rusia. Astfel cam o cincime din necesarul Europei de Vest ar putea fi asiguratǎ atunci prin Nabucco. Netrebuind însǎ sǎ uitǎm cǎ Munţii Caucaz, cu roci foarte dure şi rezistente la lucrǎri de escavare, precum şi la amplasarea staţiilor de pompare şi întreţinerea celorlalte instalaţii tehnice de tot felul, ar mai putea aduce surprize neplǎcute. În plus conductele magistrale, oriunde în lume, sunt extrem de vulnerabile şi deci obiecte preferate pentru terorişti şi tǎlhari de tot soiul. Pe de altǎ parte defecţiuni tehnice pot duce şi ele la incendii, distrugeri şi poluǎri dramatice. De climat şi condiţiile atmosferice nici nu mai vorbim.

Pentru a completa tabloul ar mai trebui spus cǎ diriguitorii de pânǎ acum ai României, supraestimându-şi cunoştinţele profesionale şi urmǎrind în primul rând interesele lor pur personale, egoiste şi meschine, au fǎcut multiple greşeli economice şi organizatorice fundamentale, a cǎror îndreptare va mai costa mulţi bani şi eforturi suplimentare din partea Statului Român.

Wilfried H. Lang, Germania

http://www.art-emis.ro/analize/1167-cand-vine-nabucco.html