ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Ploiești"

Ploiești

,

În  luna noiembrie 2016, în săptămâna premergătoare Zilei Naționale a României, Primăria Municipiului Ploiești a inițiat proiectul educațional CAUTĂ EROII LA TINE ACASĂ. Elevi și profesori de la Colegiul de Artă Carmen Sylva și din Colegiile Naționale Ion Luca Caragiale, Mihai Viteazul, Jean Monnet, Alexandru Ioan Cuza, Nichita Stănescu (toate din Ploiești), au participat la o dezbatere, fiecare elev identificând un erou român din Primul sau din al Doilea Război Mondial, pe care apoi l-a transformat într-o poveste – scrisă, vorbită , cântată. O saga cu documente, fotografii și filme.

La 29 noiembrie 2016  au fost anunțați câștigătorii. Aceștia, împreună cu profesorii coordonatori, au obținut cel mai frumos premiu: o excursie de cinci zile în CAPITALELE UNIRII (premiul a fost  înmânat la 1 Decembrie 2016, cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României).

Menționăm că părțile implicate în proiect au fost Primăria municipiului Ploiești (primar – Florin Adrian Dobre), Inspectoratul Școlar al județului Prahova (Inspector Școlar General – Nicolae Oprea Angelescu), Asociația Cultul Eroilor, filiala Prahova (președinte – Constantin Chiper),  Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, filiala Ploiești (președinte  –  Nicolae Petrescu Redi).

Excursia „Capitalele Unirii”  a avut loc în perioda 1-5 iunie.

Delegația a fost însoțită de doi reprezentanți ai Primăriei, care au răspuns de partea organizatorică a proiectului , și de doi consilieri locali. Persoana desemnată de Inspectoratul Școlar să coordoneze întregul proiect a fost profesorul Leonard Coțac – inspector management.

La ora 8, autocarul a plecat din Ploiești. Excursia în istoricele  orașe ale Unirii : Iași, Chișinău, Cernăuți, Alba Iulia  ne-a adus aminte că inima are patru cămăruțe.

Pe traseu, domnul Constantin Chiper a evocat luptele purtate de ostașii români în cele două războaie mondiale pe teritoriile pe care le străbăteam.  Vizitarea Muzeului de Istorie din Focșani și popasul făcut la  Mausoleul Eroilor din Mărășești,   i-a ajutat pe elevi să își cunoască și să-și prețuiască și mai mult  eroii .

La IAȘI a fost vizitată Casa memorială Mihail Kogălniceanu, Bojdeuca din Țicău, Catedrala Patriarhală, Biserica Trei Ierarhi, Palatul Culturii – Sala Voievozilor.

În Muzeul Unirii, situat în partea centrală a orașului (strada Alexandru Lăpușneanu), am pășit ca într-un tunel al timpului. Sub candelabrul aducerii aminte, inimile se prindeau duios  în Hora Unirii.

Muzeul Unirii din Iași

Clădirea în care funcționează muzeul a fost înălțată la începutul secolului al  XIX –lea în stil neoclasic.  Între 1859 – 1862, palatul a servit drept locuință domnitorului Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza.

În timpul Primului Război Mondial, când Capitala a fost  ocupată de trupele germane, regele Ferdinand Întregitorul hotărăște să-și stabilească  în „Palatul Cuza”  cartierul general.

Iași. Muzeul Unirii

Elevii ploieșteni, admirând interiorul Palatului Culturii (Iași)

Monumentul Unirii  din Iași

În  CHIȘINĂU  vizităm Muzeul de Artă (grație domnului  Florin Sicoe, scriitor, director al Muzeului de Artă din Ploiești), Arcul de Triumf,  Grădina publică.

În inima orașului – Monumentul lui Ștefan cel Mare. Cu mâna dreaptă, voievodul sprijină sabia. Cu cea stângă, înalță crucea.Fără paloșul lui, altfel ne-am fi dus   crucea…

În  Muzeul de Arta din Chișinău

La monumentul lui Ștefan cel Mare din Chișinău

Chișinău. Teatrul Național

Cladirea Muzeului de Artă din Chișinau

La CERNĂUȚI  am trecut prin  parcul sfințit de pașii lui Mihai Eminescu, am făcut fotografii la statuia marelui poet, potopită de florile de tei, am văzut clădirea gimnaziului unde a învățat „Luceafărul”, am vizitat impunătoarea clădire a Universitații (fosta reședință a Mitropoliei Bucovinei și Dalmației), Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzachi, Casa Națională a Românilor  (aici, elevii au avut prilejul să-l întâlnească  pe cunoscutul  poet Vasile Tărâțeanu – un simbol al românismului din aceste locuri și de pretutindeni).

În centrul orașului Cernăuți

În centrul orașului Cernăuți

Cernăuți, Casa Națională a Românilor (întalnire cu poetul Vasile Tarâțeanu- centru)

Cernăuți, Casa Națională a Românilor (întâlnire cu poetul Vasile Tărâțeanu- centru)

Universitatea din Cernăuți ( fosta reședință a Mitropoliei Bucovinei)

Universitatea din Cernăuți ( fosta reședință a Mitropoliei Bucovinei)

La  Centrul Cultural Român din Cernăuți

Ne-ar fi plăcut să le oferim elevilor, dacă timpul ne permitea,  și posibilitatea de a-i cunoaște  personal pe Eugen Patraș  (avocat, o personalitate căreia românii din Ucraina îi datorează înființarea Centrului Cultural Român), Vasile Răuț și Iurie Levcic (animatori ai vieții culturale românești din Cernăuți – și nu numai), pe scriitorul Ștefan Hostiuc  (conduce revista Mesager Bucovinean și poartă în minte și suflet  o adevărată arhivă istorică), Elena Nandriș, primar  de câteva mandate bune în Mahala (localitatea arată ca o stațiune și este locuită în proporție de 99%  de români). Poate, cu un alt prilej, poate  vom vizita și Cimitirul românesc, redacțiile publicațiilor Zorile Bucovinei (ziarul românilor din Ucraina) și Analele Bucovinei.

În a cincea zi de excursie am ajuns în ALBA IULIA, orașul-simbol al României Mari. istoria ne aduce în memorie intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în cetate (noiembrie 1600), intrarea triumfală a cetății Alba Iulia în inima românilor ( 1 Decembrie 1918), jerfa eroilor  Horea, Cloșca și Crișan,  încoronarea regelui Ferdinand și reginei Maria ca regi ai României Mari, 15 octombrie 1922 (emoționanta ceremonie a avut loc la Catedrala Reîntregirii Neamului, un edificiu impunător, construit în 1921 – 1922 pe latura de apus a Cetății, după planurile arhitectului Victor Gh. Ștefănescu)

În cetatea Alba Carolina am fost întâmpinați cu multă căldură de Daniel Claudiu Chindriș. O simplă vizită  în orașul nostru, ne spune cunoscutul ghid, înseamnă o adevărată incursiune în timp în cei peste 2000 de ani de istorie neîntreruptă a acestor   meleaguri.  Relicvele istorice din epoci diferite, istoria celor trei fortificații, sistemul de apărare Vauban  de tipul III , istoria unirii și formării statului român și peste 26 obiective turistice din cetate – toate pot fi descoperite aici.”

Tot Daniel Claudiu Chindriș ne-a  vorbit despre cetatea dacică din apropiere, Apulon  (după distrugerea ei, a împrumutat numele pentru castrul roman Apulum) și rolul pe care Legiunea a XIII-a Gemina l-a avut în cucerirea Daciei.

Elevii și profesorii au făcut apoi cunoștință cu unul dintre soldații castrului roman Apulum, soldatul Tiberius T. Aelius Lupus (Alexandru Cacior). El ne-a prezentat armura romană, armamentul și aspecte din viața de soldat… Poate , la întâlnirea viitoare, alături de soldatul roman vom vedea și un soldat dac.

 

Alba-Iulia. Catedrala Reîntregirii  Neamului

Alba-Iulia. Catedrala Reîntregirii  Neamului

Cetatea Alba Carolina, Poarta 3

Cetatea Alba Iulia a fost construită în timpul împăratului Carol al VI-lea (1711-1740). Avea șapte porți, a șaptea fiind secretă. În poarta a III-a, spune legenda locală,   a fost închis Horea , conducător al Răscoalei de la 1784-1785. Unii istorici  cred că este vorba de poarta a IV-a.

Catedrala catolică din Alba Iulia (cea mai veche din România) a fost înălțată în perioada 1247-1291. Are la bază stilul romanic. Întrucât construcția a avut mai multe etape de-a lungul secolelor, a rezultat o îmbinare armonioasă de stiluri.

*Cei care doreau să vadă aici locul de veci al lui Iancu de Hunedoara, n-au avut nici o șansă. Sarcofagul voievodului era acoperit de o mulțime de coronițe cu steag maghiar. La sesizarea  vizitatorilor, doamna  ghid ne-a surprins cu răspunsul :

„Ne  aflăm într-o biserică de rit catolic, nu în muzeu!” Și în Cartea de impresii mulți turiști și-au manifestat nemulțumirea.

A urmat vizitarea  monumentului din apropierea catedralei. Realizată de sculptorul Oscar Han, statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul a fost inaugurată la 28 noiembrie 1968, cu ocazia semicentenarului Unirii Transilvaniei cu România).

Elevii ploieșteni la statuia lui Mihai Viteazul, Alba- Iulia

Pe calul său, pogorât parcă din poveste, Mihai Viteazul privește mândru și încrezător înainte. Are „armuri”  de bronz, nicio lance străină nu-l mai poate străpunge, nicio trădare nu-l mai poate atinge…

În fața porții a III-a ne întâmpină impunătorul obelisc al lui Horea, Cloșca și Crișan, ridicat în 1937 de sculptorul Iosif Fekete Negrulea și arhitectul Octavian Mihălțan.

Obelisc închinat memoriei lui Horea, Cloșca si Crișan

Din ceruri, Horia și Cloșca par a ne șopti: Oasele noastre nu-s bețe în roata istoriei!… Iar Crișan: Cu opinca-mi veche, măsurat-am distanța de la bordei la castel;  cu nojițele opincii – drumul  de la pământ la cer.

Am ieșit din Alba Iulia ca dintr-un vis spumos. După câțiva kilometri parcurși, deja aveam impresia că ni se face dor de aceste locuri. În final, câteva impresii lăsate de această excursie care încununează un proiect cu mari valențe educative.

Alba Iulia. De la stanga la dreapta- Daniel Claudiu Chindriș ( ghid), Nicolae Petrescu Redi si Alexandru  Cacior (ghid)

Mă bucur că am avut prilejul să vizitez orașe și monumente de referință, atât de la noi, cât și din Basarabia și Bucovina de nord –  teritorii care , în urma Marii Unirii din 1918  au  făcut  parte din România Mare. În această excursie am reusit să acumulez cunostințe noi și să leg prietenii frumoase. Cel mai mult m-a impresionat primirea călduroasă de care am avut parte în Cernauți. (Alexa Tudose, elev – Colegiul Național I.L.Caragiale (profesor îndrumător – Carmen Băjenaru)

Această excursie a reprezentat pentru mine una dintre cele mai frumoase experiențe de până acum. Deși toți am manifestat la început o ușoară reticență, am reușit ca până la finalul acestei „aventuri” să închegăm frumoase prietenii. Consider că datorită eroilor din famiiile noastre, noi am avut oportunitatea de a vizita locuri extraordinare, de a întâlni oameni minunați și de a pune temelia unor amintiri aproape imposibil de uitat.  (Dungă Andreea Veronica, elevă, clasa a XI-a B, Colegiul de Artă  Carmen Sylva (profesor îndrumător – Dragoș Lipan)

În ultima zi a acestei excursii duc o tolbă plină cu amintiri  și impresii frumoase, cu multe cunoștințe interesante pe care doresc să le împărtășesc cu cei de acasă.  Sunt plăcut surprinsă de idea acestei excursii și de adevăratele performanțe pe care le-am realizat împreună.Sunt cinci zile în care fiecare dintre noi a lăsat celorlalți câte o părticică din felul lor de a fi, din cunoștințe, suport, încredere, prețuire și sunt recunoscătoare pentru că am participat. (Oana Cozea, profesor – Colegiul Național Nichita Stănescu, Ploiești)

Redactor Nicolae Petrescu Rediromaniabreakingnews.ro

,

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, orașul Ploiești a creat, prin oameni întreprinzători, câteva lucrări devenite simboluri locale. Prin ridicarea de monumente, ploieștenii și-au dovedit recunoștința față de cei care au făcut istorie. Fără Statuia Libertății sau Monumentul Vânătorilor, nu am mai putea concepe orașul. Fiecare dintre monumente a avut povestea lui, în care s-au implicat persoane și instituții.

Înălțarea fiecăruia „reprezintă o altă fațetă a istoriei, însumând eforturile pregătitoare ale acestora (fonduri, amplasament, autori)[1], momentul deosebit al inaugurării și apoi rolul acestuia în comemorările organizate spre cinstea evenimentului pe care-l reprezenta, act de conștiință publică. „Ploieștii a fost una dintre fortărețele cele mai tari ale libertății și ale românismului[2].

STATUIA  LIBERTĂȚII

Statua Libertății - Ploiești

Statua Libertății – Ploiești

Prima lucrare de artă monumentală”, cum o definește Mihai Apostol[3], ridicată la Ploiești nu a fost admirată în mod deosebit de localnici de la început, posibil din cauza aspectului neconvențional. S-a numit Statuia Libertății, a fost adusă de la Paris, fiind turnată în bronz galvanizat, în atelierele L. Oudry et Comp. și o reprezenta pe zeița Minerva, cu bonetă frigiană (simbol al revoluției), având o lance în mâna dreaptă (simbol al luptei pentru apărarea libertății), iar în mâna stângă ținând un pergament cu inscripția „Constituțiunea și legea electorală”.

Planul ridicării unei statui în Ploiești, pe locul unde cetățenii au purtat lupte pentru libertăți publice, este mai vechi și a fost inspirat de două evenimente politice. La 26 martie 1869 au avut loc alegeri pentru Colegiul III de Prahova, când liberalii radicali au obținut un strălucit succes, ca și în alegerile din 31 mai 1870, ecoul victoriei politice fiind amplificat de mișcarea republicană din august 1870. Pentru a comemora evenimentele și a răsplăti curajul și spiritul civic al ploieștenilor, „care au ținut ridicat stindardul libertății și al legalității și au scăpat astfel onoarea și demnitatea națiunii române[4], liberalii radicali și democrați (Dimitrie Brătianu și C.A. Rosetti) au alcătuit liste de subscripție națională și s-au orientat spre o statuie reprezentativă. Cumpărată, statuia a fost adusă în țară în anul 1876 și dăruită orașului Ploiești, în numele tuturor cetățenilor României. Evenimentele din Balcani și implicarea României nu au permis instalarea ei, lucrările începând după Războiul de Independență.

La propunerea primarului C.T. Grigorescu, la data de 10 septembrie 1878, Consiliul comunal a hotărât ca statuia să fie amplasată în Piața Unirii, locul exact urmând a fi stabilit de Arhitectul orașului și de o comisie special creată[5]. Lucrările pentru instalarea statuii au început la 1 septembrie 1879, când s-a pus piatra fundamentală, iar la 27 martie 1881, în vederea terminării piedestalului și a grilajului, Primăria a alocat suma de 20.000 de lei[6]. Statuia avea peste 3 metri în înălțime, iar piedestalul 4 metri. Acesta din urmă era confecționat după planurile arhitectului Toma N. Socolescu, din marmura scoasă de la Provița și era ridicat pe trei trepte, având patru fațade cu ornamente de bronz și inscripții. Ziarul „Românul” descrie aceste inscripții: „Partea principală, adică cea despre răsărit, poartă inscripțiunea «Cetățenilor Ploieșteni, apărătorii libertății publice. România recunoscătoare», cea dinspre apus – «Monument ridicat prin subscripție națională», cea despre miazănoapte – «Anul 1881, iunie 11» și cea despre miazăzi – «Anul 1869, martie 26». În fundamentul piedestalului s-a zidit un pergament pus într-o sticlă, în care se expunea pe scurt istoria statuii și purta o mulțime de semnături. Asemenea s-au depus și toate speciile de monedă română spre amintire”. În momentul dezvelirii sale, monumentul avea în cele patru colțuri ale grilajului câte un felinar, iar pe soclu decorații sub formă de lauri. Aceste lucruri au dispărut după un an.

Dezvelirea monumentului, fixată pentru 11 iunie 1881, a fost amânată pentru duminică 21 iunie și a prilejuit o manifestare sărbătorească, descrisă atât de ziarul „Românul” din 24 iunie, cât și de Zaharia Antinescu în „Autobiographia mea[7]. Piața a fost populată de oameni încă de la ora 9 dimineața în așteptarea invitaților care trebuiau să sosească de la București (Dimitrie Brătianu și C.A. Rosetti au declinat invitația). La ora 10 a sosit trenul și tot alaiul a pornit de la gară spre Primărie și cu fanfara în frunte s-a ajuns în Piața Unirii.

Pentru a reda culoarea locală, cităm câteva fragmente notate de Zaharia Antinescu: „mișcare de proporțiune de toate clasele”, „ferestrele și balcoanele de casele din giuru-i înțesate de doamne și chiar coperișurile acoperite de bărbați”, „poporul umplea stradele cetății”, „orașul poavazat”, „delegații rurali cu drapelul județului cu bande tricolore, în costum național”, garda națională și garda de onoare, „mulți amici și invitați din București” (deputații P. Ghica, P. Buescu, P. Cernătescu, I.C. Fundescu), „serviciul religios cu mare pompă” (preoți și părintele arhiereu Orleanu), cuvinte și versuri de omagiere, citirea „depeșilor”, strigăte de „Ura!”, o coroană de flori pusă pe mâna dreaptă a statuii și, în finalul ceremoniei, intonarea unui imn de către un cor format din peste 120 de elevi și eleve.

La liceu s-a desfășurat un banchet, cu vreo 270 de participanți, la care a luat cuvântul primarul, fost republican, devenit monarhist. În interior, la etaj, au luat masa oficialii și invitații, iar în curtea din fața liceului, reprezentanții rurali. Seara „fu luminație” în oraș și totul s-a încheiat cu un foc de artificii. Pe lângă emoțiile normale unei sărbători atât de impozante, ploieștenii au mai adăugat evenimentului un pic de condimente, botezând Statuia Libertății „Madame Grigoresco” – după denumirea soției primarului. Mai târziu, Nicolae Iorga a considerat-o „o cucoană mică”, iar I.L. Caragiale a perceput-o ca fiind „statuia cu bronzul ca spanacul”.

Profesorul și publicistul Zaharia Antinescu, amintind de evenimentele istorice care au consacrat monumentul, a compus ulterior și o odă, intitulată „La Statuia Libertății”:

„Sfânta zi de libertate, frați români a răsărit;
Apăsarea, nedreptatea și durerile-au pierit;
Ale tiraniei fiare, țara noastră mult au strâns.
Azi neamicii toți să piară, căci dreptatea a învins.
[…] Fiică suavă a lui Joe, tu în lume adorată,
Și născută din Junone, în Olimp glorificată;
Tu, frumoasă Libertate…
Bine ai venit, Deesă, din Olimp acum sosită,
Tu de astăzi înainte esti o stea binevenită
Sus pe ceriul urbei noastre”.

Interesantă este asocierea a două evenimente care s-au desfășurat la scurt timp unul după altul: proclamarea Regatului și încoronarea lui Carol I ca rege al României și dezvelirea monumentului ploieștean având un simbol republican. Dăm cuvântul istoricului Dorin Stănescu, fără să adăugăm vreun comentariu: Statuia „este actul de naștere al umorului și al ironiei ploieștene! Să ai, în plină monarhie, un simbol republican în centrul orașului!”[8]

Din păcate, statuia nu a avut liniște, fiind mutată de mai multe ori prin centrul orașului. Prima mutare și renovare a avut loc în 1903, când a avut loc sistematizarea pieței, a doua în 1913, statuia ajungând să se zărească printre tarabele din piață, a treia în 1934 cu ocazia asfaltării Pieței Unirii. De data aceasta a fost așazată cu fața spre nord, în parcul realizat în fața Primăriei. În anii ’40 statuia a dispărut, reapărând în zona Palatului Culturii în 1957, iar astăzi, renovată, se află în rondul din fața Catedralei.

Ea a rămas un simbol important al acțiunilor ploieștenilor, al identității lor și al orașului. Și să nu uităm că la sfârșitul secolului al XIX-lea, doar trei orașe aveau statui ale libertății: Parisul, New York-ul și Ploieștiul. Și nu degeaba acest ultim oraș și faptele localnicilor „au fost în atenția presei din marile orașe europene sau au fost analizate în istoriile publicate în Occident. […] Uneori, centrul lumii poate fi pretutindeni[9].

Statuia Libertății

 

MONUMENTUL VÂNĂTORILOR

Monumentul Vânătorilor - Ploiești

Monumentul Vânătorilor – Ploiești

Al doilea în ordine cronologică a fost Monumentul Vânătorilor, ridicat de ploieșteni în memoria luptătorilor din județ care au făcut parte din Batalionul II Vânători, ce a contribuit la prima mare victorie românească de la Grivița, din timpul Războiului de Independență. Inițiativa ridicării monumentului a fost mai veche, dar în noiembrie 1890, mai mulți cetățeni, la propunerea lui Ioan Gr. Sorescu, s-au constituit într-un comitet, în ideea ridicării unei „columne” pe unul din „rondourile” bulevardului. La 16 decembrie 1890 grupul și-a ales un comitet de acțiune format din cinci membri și anume: Ioan Gr. Sorescu, Z. Ovessa, Niță Luca Gogoașă, Nicolae Prușanu și C. Simionescu. În articolul „O idee frumoasă”, săptămânalul „Alarma” scria despre inițiativa ridicării unui monument în memoria celor căzuți în bătălia de la Grivița și considera că locul cel mai potrivit pentru acesta ar fi primul rond dinspre gară, „spre a vesti tuturor vizitatorilor noștri vitejia fiilor acestui județ și oraș[10].

A început colectarea banilor necesari. În ședința din 28 iunie 1892, prezidată de primarul D.D. Hariton, consilierul Niță Luca Gogoașă a comunicat că s-a strâns suma de 30.000 de lei, de la circa 20.000 de cetățeni din Ploiești și din alte localități. Întrucât cheltuielile în vederea materializării proiectului erau estimate la 50.000 de lei, același consilier a dat citire articolului 59 din buget, cerând consiliului să sporească ajutorul cu încă 1.000 de lei[11]. În anul 1893 Primăria a acordat suma cerută, dar și aceasta a fost insuficientă.

În timp ce comitetul colecta bani, Consiliul comunal, în ședința din 30 decembrie 1891, a luat hotărârea de a organiza un concurs între artiștii români din țară și din străinătate, care a avut loc în luna mai 1892 și a debutat cu o expoziție deschisă publicului, cuprinzând machete și desene.

Monumentul Vânătorilor - Ploiești

Monumentul Vânătorilor – Ploiești

Comitetul a ales juriul pentru selectarea machetei ce urma să fie premiată: generalul Cantilli,

B.P. Hasdeu, sculptorul I. Georgescu, arhitectul F. Xenopol, inginerul ploieștean I.N. Popovici și directorul Școlii de Belle-arte – I. Stăncescu. Au fost consultați președintele P.N.L., D.A. Sturdza și unul dintre eroii de la Grivița, comandantul batalionului de asalt, Al. Candiano-Popescu[12]. Rămânea să se stabilească rondul de pe bulevard unde urma să fie amplasat monumentul. Dezbaterea problemei a prilejuit exprimarea unor păreri diverse: arhitectul și Comitetul de acțiune pentru ridicarea monumentul se pronunțau pentru amplasarea lui la „rondoul II”, iar unii consilieri, în frunte cu N.V. Târgșoreanu, erau de părere că el trebuia așezat, „ținând cont că această acțiune este un fapt istoric”, în centrul orașului, pe rondul bulevardului ce se va forma în Piața Fructelor. După lungi deliberări, la propunerea lui N.C. Săruleanu, consiliul a decis să ceară Comitetului de acțiune o schiță a monumentului, care să cuprindă și dimensiunile lui. Ulterior și-a dat avizul pentru amplasare[13].

La sfârșitul anului 1892, în ziarul „Democratul”, Comitetului de acțiune aducea la cunoștința cetățenilor că, neputând contracta darea în antrepriză a ridicării monumentului până nu sunt strânse toate listele de subscripție ce au fost trimise mai multor „fruntași ai acestei țări”, roagă pe toți cetățenii care au primit liste „să binevoiască a le înapoia de urgență, în orice stare s-ar găsi”. Listele urmau a fi trimise la adresa Comitetului de acțiune din Ploiești, pentru ca respectivul comitet să poată avea la îndemână fondul necesar pentru „o astfel de operă nepieritoare[14].

După mai bine de un an, în ședința din 28 ianuarie 1894, prezidată de primarul D.D. Hariton, Consiliul comunal a aprobat suma de 40.000 de lei pentru pavarea cu piatră cubică a „rondoului unde se fac exproprierile în 1894” și amenajarea grădinii în care urma să fie amplasat „Monumentul Vânătorilor”[15]. Cu alte cuvinte, se hotărâse ca monumentul să fie amplasat în rondul dinspre gară, așa cum sugerase gazeta „Alarma” încă din octombrie 1890.

Monumentul Vânătorilor - Ploiești

Monumentul Vânătorilor – Ploiești

Întrucât „monumentul care va face fala orașului, amintind de ce au făcut fiii Prahovei la Plevna”, trebuia terminat și inaugurat, la cererea Comitetului de acțiune, prin adresa nr. 320 din martie 1896 s-au mai alocat încă 500 de lei[16]. Apropiindu-se momentul inaugurării, primarul Radu Stanian a propus consiliului (13 mai 1897) ca rondul respectiv să fie pavat cu asfalt comprimat, „care deși costă mai mult decât celălalt asfalt, contribuie la înfrumusețarea bulevardului”. Consiliul a adaugat și executarea unui grilaj în jurul monumentului[17], care a fost realizat la Școala de arte și meserii din Ploiești.

În sfârșit, în ziua de 12 octombrie 1897, după împlinirea a 20 de ani de la luptele pentru cucerirea Plevnei, Monumentul Vânătorilor a fost inaugurat cu tot fastul cuvenit. La solemnitate a fost prezent regele Carol I, prințul moștenitor, primul ministru D.A. Sturdza, miniștri, senatori, deputați, personalități ale vieții politice și culturale, fruntași ai urbei, ai armatei (Al. Candiano-Popescu – maiorul devenit general de brigadă și Grigore Ion – soldatul care a cucerit stindardul turcesc la Grivița), veterani de război, protoereul orașului, reprezentanți ai presei și un numeros public, inclusiv elevi.

De față a fost și autorul, sculptorul George (Georgio) Vasilescu, a cărui operă de căpetenie este tocmai acest monument. Cu același prilej, prin grija oficialităților locale, s-a bătut și o medalie în două variante, pe una din fețe fiind înfățișat monumentul. Lucrarea a fost executată în Italia. La Veneția s-a realizat partea de sculptură: cele patru statui, cele două basoreliefuri și figura simbolică, iar la Milano, partea de arhitectură, din granit.

Monumentul constă dintr-un obelisc de granit așezat pe un soclu, iar acesta este ridicat pe o platformă cu mai multe trepte. Accentul cade pe partea arhitecturală: obeliscul, înalt de 11 metri, având în vârf o mică piramidă. Obeliscul se sprijină pe un piedestal format din mai multe trepte și o plintă masivă. Acest piedestal se sprijină, la rândul lui, pe un alt piedestal care se lărgește, platforma cu trei trepte de la bază ajungând cu latura de 8 metri. Deasupra obeliscului se află un vultur, cu aripele desfăcute, ținând în cioc un stindard, simbolizând vitejia. Soclul este decorat cu două basoreliefuri laterale, unul reprezentând o scenă de luptă din timpul cuceririi redutei Grivița I, iar celălalt – o alegorie a zeiței Victoria, cu o ramură înfrunzită în mână, fiind primită cu entuziasm de o mulțime de oameni. În cele patru colțuri ale soclului se află statuile a patru vânători, iar în partea de jos a postamentului sunt plasate patru obuze.

Întregul monument este foarte echilibrat, armonios și convingător. Statuile celor patru vânători sunt de mărime puțin peste cea naturală. Corpul este îmbrăcat cu mundirul caracteristic infanteriștilor și pe cap poartă pălăria de vânători de munte. Au armamentul format din cartușieră, pușcă cu baionetă, dar importantă este poziția corpului și a armelor. Unul are în mână goarna pregătită pentru a suna alarma, iar ceilalți au arma „pentru onor”, în repaus „la picior” și „în cumpănire”, pregătindu-se de atac.

Dar iată că, luând în considerare aportul decisiv al cetățenilor la înălțarea monumentului, Consiliul comunal, în ședința din 30 septembrie 1899, a decis să se dezlipească placa pe care erau înscrise numele unor membri din grupul de inițiativă. Faptul nu „a adus vreo deteriorare monumentului”, după cum a arătat arhitectul orașului[18].

Festivitatea inaugurării, cuvântarea regelui, precum și alocuțiunile lui Dem. Georgescu Victorian, profesor la liceul ploieștean și N. Prușanu, au fost descrise pe larg în presa locală, ziarul „Democratul” publicându-le și în 1899[19]. În cuvântarea sa, Regele Carol I a spus printre altele: „Neuitată a rămas ziua de 30 august, când Batalionul al 2-lea de Vânători, zdruncinat deja prin o luptă crâncenă, s-a aruncat cu îndrăzneală în foc și a luat seara târziu reduta de la Grivița, smulgând vrăjmașului steagul său…”

Cuvinte înălțătoare, redând simplu și emoționant momentul atacului, au fost rostite de N. Prușanu: „ […] Șiruri, șiruri de Vânători […] năvălesc sub ploaia de gloanțe și șrapnele, nesocotind moartea și prăpastia la care se avântă. Unul – sdrobit de un obus … moare pe loc strigând: Trăiască România! […] Unii cad, alții omoară, alții ’mproșcă pe dușmani… dar toți strigă ura! Ura! Și soldați și căpitani”. Profesorul Georgescu Victorian, în alocuțiunea sa, a arătat ecoul luptelor: „Din sângele vărsat colo, pe câmpiile Bulgariei, răsărit-au eroii vremii de pace și prosperitate de astăzi. România așteaptă în viitor botezul unei vieți noi: ea voiește să se afirme cu toată energia firei sale în marele concert al lumii civilizate. După sgomotul armelor și bubuitul tunurilor, venit-a ceasul de liniște, de propășire prin litere, științe și arte[20].

La inaugurare a cântat un cor format din 200 de elevi ai liceului și eleve de la Școala Secundară de Fete „Despina Doamna”. Atunci s-a prezentat în premieră Imnul Vânătorilor, din care redăm câteva versuri:

„De nedreptăți răzbunători
Îmbărbătați de dragul țării,
Au biruit, au biruit
Și gloria neatârnării
Au cucerit vitejii Vânători”.

Imnul s-a cântat de două ori, în două variante, pentru a împăca ambițiile ambilor compozitori ai melodiei, Gavriil Muzicescu și Eduard Wachman.

A urmat defilarea armatelor „în cântecele muzicii” și parastasul tradițional, făcut în amintirea eroilor, împărțindu-se la săraci „colivă, pâine și fripturi de carne și vin[21].

Cu ocazia comemorării eroilor de la Grivița, în ziua de 30 august 1899, Paraschiv Ionescu, ajutor de primar, sublinia că monumentele orașului, cel al Vânătorilor și Statuia Libertății, trebuia să amintească generațiilor care vor urma că „ploieștenii au dat dovadă de eroism, atât în contra vrășmașilor din afară, cât și pentru apărarea libertăților publice dinlăuntru”. Ploieștiul a primit numele de apărător al libertăților publice, pentru că ploieștenii au știut să fie cei dintâi în timp de pace, ca și în timp de război”.

                                          georgio-vasilescu

 Georgio Vasilescu

                                          monum-amplas-area-i-iitiala-0124

Monumentul Vânătorilor (primul amplasament)

mon-vanato

Monumentul Vânătorilor azi

[1] Gheorghe Calcan, Cuvânt înainte, lucrarea Jertfele prahovenilor. Monumentele recunoștinței, Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2013, p. 14;

[2] „Democrația”, Ploiești, 21 august 1869;

[3] Mihai Apostol, Tradiții plastice în orașul Ploiești. De la Negulici la Muzeul de Artă. Schiță monografică însoțită de Addenda artiștilor prahoveni, Comitetul de Cultură și Artă al județului Prahova, Ploiești, 1971, p. 9;

[4] „Românul”, București, miercuri, 21 brumărel 1870 și 24 iunie 1881;

[5] Arhivele Naționale jud. Prahova, fond Primăria Ploiești, dosar nr. 2/1878, f. 122;

[6] Idem, dosar nr. 1/1881, f. 122; Grilajul a fost executat în atelierele locale, iar stâlpii-felinar de la colțuri au fost aduși tot de le Paris.

[7] Zaharia Antinescu, Autobiographia mea, Stabilimentul grafic „Progresul”, Ploiești, 1896, pp. 126-129;

[8] Dorin Stănescu, Republica de la Ploiești, Editura Ploiești-Mileniul III, Ploiești, 2016, p. 172;

[9] Ibidem, p. 19;

[10] „Alarma”, Ploiești, din 8 octombrie 1890, p. 1;

[11] Arhivele Naționale jud. Prahova, fond Primăria Ploiești, dosar nr. 2/1892, ff. 87, 93;

[12] Eugen Stănescu, Mircea Cosma, Gavriil Preda, Iulia Stănescu, Jertfele prahovenilor. Monumentele recunoștinței, Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2013, p. 15;

[13] Arhivele Naționale jud. Prahova, fond Primăria Ploiești, dosar nr. 2/1892, f. 93;

[14] „Democratul”, Ploiești, din 24 decembrie 1892, p. 2;

[15] Arhivele Naționale jud. Prahova, fond Primăria Ploiești, dosar nr. 3/1894, f. 17;

[16] Idem, dosar nr. 8/1896, ff. 75, 18;

[17] Idem, dosar nr. 7/1897, ff. 52, 106;

[18] Idem, dosar nr. 9/1899, f. 136;

[19] „Democratul”, Ploiești, din 2 septembrie 1899, p. 2;

[20] Eugen Stănescu ș. a., Jertfele prahovenilor. Monumentele recunoștinței, Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2013, pp. 19, 23;

[21] „Democratul”, Ploiești, din 2 septembrie 1901, p. 2.

Autori: NICOLAE PETRESCU REDI (romaniabreakingnews.ro) și EMILIA LUCHIAN

,

Primul giratoriu suspendat din România, o lucrare de infrastructură care a demarat în 2013 și a avut o întârziere de aproape un an în realizare, a fost inaugurat sâmbătă după-amiază, la ieșirea din Ploiești. 450 de primari din Republica Moldova au dansat Hora Unirii pe noul pod, informează Adevărul de Ploiești.

Proiectul este unic în România și este finanțat din fonduri europene. Costul lucrărilor se situează la aproximativ 79 de milioane de lei, din care numai trei milioane de lei este contribuția Consiliului Județean Prahova informa romaniabreakingnews.ro pe 19 februarie 2016.

Pasajul rutier suprateran are o rază exterioară de 51 de metri și o lățime de 11 metri. La finalizare, giratoriul va înlocui intersecția semaforizată existentă în prezent, deviind și separând fluxurile de trafic.

Pasajul rutier suprateran Paulesti este un proiect de anvergură, unic în România, având în vedere faptul că se dorește construirea unui sens giratoriu suspendat, care va înlesni „creșterea accesibilității către partea de nord a Polului de Creștere, în special către Spitalul Județean din municipiul Ploiești, prin realizarea pasajului rutier peste DN1B, în continuare DJ 102”

Primarii au ajuns la Ploiești cu o întârziere de aproape o oră față de ora stabilită, după ce au stat foarte mult la graniță. Ei a fost cei care au dat proba de rezistență a pasajului, prin traversarea în autocare, testele principale fiind realizate zilele trecute cu utilajele și mașinile de mare tonaj ale constructorilor. Primarii din R. Moldova au fost întâmpinați cu fanfară și steaguri și au dansat o Horă a Unirii pe giratoriul suspendat.

Cum arată giratoriul suspendat văzut din aer…

Video: SkySpirit – Pasaj Rutier Suprateran Paulesti. Decembrie 2015. Filmare aeriana /Pasajul rutier cu sens giratoriu suspendat peste DN 1B din zona de nord a orasului Ploiesti. Filmare aeriana cu stadiu de executie , decembrie 2015.

Publicat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro

,

SÂNZIENELE  și ZIUA IEI au fost  sărbătorite în orașul lui Nichita cu o zi mai devreme. Pe esplanada din fața Bisericii ”Sfântul Apostol Andrei”, ploieștenii   prezenți au fost martorii unui spectacol de excepție. Protagoniști: cunoscutul  naist Nicolae Voiculeț (venit cu orchestra  ) și tânăra pianistă Daria Tudor –  deja cunoscută și peste hotare.

Nicolae Voiculeț s-a născut la Sinaia. Tatăl lui, deși preot, nu și-a încurajat fiul să îmbrace haine bisericești, dar l-a ajutat să sfințească naiul.

Absolvent al  Academiei Naționale de Muzică ( maestrul  Gheorghe Zamfir i-a fost profesor), naistul  a concertat pe marile scene ale lumii (în S.U.A., Germania, Franța, Austria,  Italia, Canada, Japonia, Ungaria). Pentru maniera interpretării , cât și pentru cea dirijorală,  a obținut numeroase premii naționale și internaționale.

“Scena e altarul, muzica e sfântul” – Nicolae Voiculeț 

Pe scenă urcă mereu cu un steag   tricolor și  nu-și  încheie spectacolul  fără imnul național…

“Scena e altarul, muzica e sfântul” ,  spunea el.    Muzica e  sfântul  la care  îngenunchem, ridicându-ne în picioare, gândim noi. Nicolae Voiculeț merită să fie iubit de public nu numai pentru talentul lui. Pe scenă urcă mereu cu un steag   tricolor și  nu-și  încheie spectacolul  fără imnul național…

Cântând  ” DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE”,  într-o  noapte memorabilă,  un artist a trezit  cu naiul său și orga.

Îi mulțumim!

Pianista DARIA TUDOR,  născută la Ploiești  pe 25 iulie 1997, a reușit să cucerească  orașul de care se lăsase cucerită în copilărie.

În  februarie 2015, eleva Colegiului Național de Arte “Dinu Lipatti” din București, în urma examenului, este admisă la “UdK-Berlin“. Profesorul Șerban – Dimitrie Șoreanu (Universitatea de Muzică din București)  a avut un rol important în instruirea și formarea pianistei.

La numai 18 ani, Daria a reușit să câștige multe concursuri naționale și internaționale:  “Marțían Negrea ”, ” Lira de aur”, ”Paul Constantinescu” (de două ori), ” Jeunesses Muzicales”, ” Antonie Miserendino” și nu numai.

Spectacolul oferit ploieștenilor a fost organizat și cu ocazia împlinirii a 25 de ani de când,  din  inițiativa celor doi frați  –  preoții Alexandru și Ioan Chilian. Preafericitul Patriarh Teoctist a  pus piatra de temelie a Bisericii “Sfântul Apostol Andrei”.

Impunătoarea biserică,  făcută în stil bizantin, este opera arhitectului Cosîmbescu Tiberiu. Decorațiile exterioare, din cărămidă aparentă, au fost realizate de meșterul local Gheorghiță prin spargerea cărămizilor cu ajutorul unei tesle și așezarea lor în formele necesare ornamentării cu simboluri creștine.

Catapeteasma este lucrată de meșteri populari moldoveni în lemn de stejar și împodobită  cu icoane în stil bizantin, pictate de meșteri  iconari.

În perioada 2005 – 2007 a fost pictată în tehnica fresco biserica de la demisol, cu primul altar. În prezent, slujbele se oficiază succesiv, în biserica de la subsol, cu hramul „Nașterea Domnului”  și în biserica de sus, cu hramul  “Sfântul  Apostol  Andrei”.

După ani și ani, preoții Alexandru și Ioan Chilian, organizatorii și gazdele acestui emoționant concert, au reușit să creeze un adevărat complex parohial cu biserică, paraclis, așezământ cultural-misionar și filantropic, troiță maramureșeană, livadă și parcare.

Despre Sânziene

Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile care sunt zâne rele.Uneori Sânzienele sunt sinonime cu Drăgaicele, manifestându-se, potrivit superstiției, în ziua sf.Ioan Botezătorul.

Pe lângă manifestările tipice făpturilor supranaturale din clasa ielelor, Sânzienele au și manifestări oculare: flori de sceieți, tunse de puf, sunt atârnate peste noapte de streașină și, după cât crește puful dimineața, se stabilește norocul celor care înfăptuiesc datina.

Sânzienele sunt o pluralitate anonimă, dar există și o zână bună: Iana Sânziana. După Mircea Eliade, Sânzienele provin dintr-un cult roman, raportat la zeița Diana – Sanctae Dianae:

„Pârvan presupune că Diana daco-romană (Diana sancta, potentissima) era aceeași divinitate cu Artemis-Bendis a tracilor (Herodot, IV, 33). Această echivalență, oricît de probabilă ar fi ea, nu este încă demonstrată, dar nu este nici o îndoială că sub numele roman al Dianei s-ar ascunde, sincretizată sau nu, o zeiță aborigenă. Or cultul acestei zeițe a supraviețuit după romanizarea Daciei și numele de Diana se găsește în vocabula românească zâna. Diana Sancta din Sarmizegetusa a devenit Sânziana (<San(cta) Diana), figură centrală a folclorului românesc. Continuitatea religioasă și lingvistică a fost asigurată mai ales datorită faptului că procesul de transformare a avut loc intr-un mediu popular, adică rural (campestru și silvestru).”

Autor: Nicolae  Petrescu  – Redi
Redactor RBN Press / Cultura și educație
romaniabreakingnews.ro

Cătrea albumul foto Facebook/Romania Breaking News:La Ploiești, de Sânziene și Ziua Iei, cântând „Deșteptă-te române”, Nicolae Voiculeț a trezit cu naiul său și orga…

Surse documentare :arhiepiscopiabucurestilor.roromanipentruolume.ro

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press