«… În R. Moldova, politica nu e mai mult decât o afacere. Deloc complicată și foarte profitabilă, pentru că se face pe bani publici. Întrebați-vă fiecare dintre D-voastră, în 22 de ani de când se tot schimbă la Chișinău președinții și guvernele, cine și ce a riscat? Cine și ce sacrificii a făcut pentru R. Moldova? Cine și cum și-a răsplătit mandatele?»
Motto: «Moldova este ca o fată frumoasă, care nu are noroc în dragoste. Nu-i dă Domnul un bărbat adevărat, care s-o iubească. Are noroc doar de «suteniori», care, după ce-și satisfac «plăcerile», o vând altora» (opinie de pe www.zdg.md, semnată de Nicolae).
Într-adevăr, au trecut destui ani de la Independență, ca să nu ne întrebăm, fiecare în parte sau împreună cu toții, ce se întâmplă, totuși, cu noi, ce-i cu Moldova, cu soarta ei și a trăitorilor săi, că nu avem «norocul» să ajungem să prindem și noi un «val» sau un «mal». Întrebarea vine nu doar în contextul circului politic de pe 9 mai din Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău sau al incidentelor și accidentelor din politica moldovenească, care se țin lanț după cazul «Pădurea Domnească». Întrebarea e mai veche. De la 1991 încoace, de când R. Moldova e cu certificat de independență, a avut parte de 4 președinți plenipotențiari: M. Snegur, P. Lucinschi, V. Voronin (două mandate), mai nou, N. Timofti și 3 interimari: M. Ghimpu, V. Filat și M. Lupu. Alți 7 președinți la timona Parlamentului: aceiași M. Snegur și P. Lucinschi, Al. Moșanu, D. Moțpan, E. Ostapciuc, M. Lupu (două mandate), M. Ghimpu și, mai recent, un interimat preluat de L. Palihovici. Pe durata celor 22 de ani, la punctul de comandă al Guvernului s-au aflat 10 prim-miniștri: M. Druc, V. Muravschi, A Sangheli, I. Sturza, D. Braghiș, I. Ciubuc (două mandate), V. Tarlev (două mandate), Z. Greceanâi, V. Pârlog (mandat secund), V. Filat (două mandate) și, mai nou, un interimat la șefia Guvernului, deținut de vicepremierul Iu. Leancă. Ce s-a schimbat? Cum s-a schimbat? Cât de mult ne-am schimbat? În bine? În rău?
13 guverne. Unde suntem?
Dacă e să apelăm la aritmetică, atunci, cu siguranță, ar trebui să ne apucăm mai degrabă de «scădere», decât de «adunare», deși, în cazul nostru, și «adunările» sunt tot cu minus. Minus 1 milion de cetățeni, minus regim liberalizat de vize cu UE, minus integrare europeană, minus «relații speciale» cu România, minus în cazul unei societăți civile, angajate public, minus la calitatea vieții, la natalitate, la grădinițe și școli, minus la încrederea în instituțiile statului, la intergritatea morală a cinovnicilor, la pensii și salarii, la optimism, la speranțe. Plus la milionari și miliardari, plus la bănci și alte proprietăți private agonisite din hoție, plus la palate de lux pentru «boierimea» de stat, la tăinuirea averilor, la deturnarea fondurilor publice, la contrabandă, la racket de stat, plus la prim-miniștri, miniștri, deputați, președinți, șefi de Parlament, ambasadori, plus la medaliați, la generali, la corupție, la tarife și servicii, la sărăcie, la câmpuri nearate, la sate părăsite și case însingurate, plus la violența în familie, la copii abuzați (inclusiv sexual) de propriii părinți, plus la copii orfani, plus la crime grave, la divorțuri, la pensii grase pentru pensionărimea de stat, plus la taxe (mită) în grădinițe și școli, plus la așteptări, plus la muritori de foame, plus… Și în toate aceste «plusuri» și minusuri nu avem decât imaginea (pe față sau pe dos) a celor 10 premieri (13 guverne), 6 parlamente și patru (7) președinți. Cu excepția cabinetului Druc, niciunul dintre cele 13 guverne nu poate pretinde o notă bună la purtare (miniștri aparte — da, guverne — nu).
De la Sangheli încoace toată politica în stat, economia și serviciile au fost mafiotizate. Statul a fost trecut în serviciul mafiei din politică. Însă niciodată, până acum, politica în R. Moldova nu a fost o povară (morală și materială) atât de mare pentru stat. Una grea pentru populație și una profitabilă pentru putere.
Altfel de modele
Refuz. Nu mai vreau să scriu despre politică. Nu mai vreau să scriu despre circul politic de la Chișinău și circarii lui, care au inundat toate ecranele și site-urile, înjurându-se reciproc și făcându-și, pe gratis, imagine publică. Ajunge. Mi-e silă. Curvărie și lașitate în politica de la Chișinău a existat și mai înainte, dar atunci, cel puțin, nu aveam promisiunile și nici așteptările pe care le-am avut după 2009. Reglările de conturi în politică au devenit prea cinice, obositoare și dezgustătoare. Și chiar suspecte. S-a trecut de «linie». Aceeași senzație amară o provoacă și jocurile de culise cu comuniștii, prin care PLDM și PDM își taie, reciproc, crengile de sub picioare. S-a mers prea departe. Iar ceea ce s-a întâmplat la Chișinău de 9 mai, cu «Den’ pobedî», în PMAN, nu face decât să dea un plus de greutate opiniei că AIE-2 trebuia să ajungă unde a ajuns, că debarcarea R. Moldova de pe pista Vilnius-2013 nu a fost o întâmplare, ci un scenariu bine pus la punct, motivat cu «Pădurea Domnească» și planificat să se încheie fie cu o alianță la guvernare «fără unioniștii lui Ghimpu» (declarația lui Dodon), fie cu alegeri anticipate. Așa că greața politică e în creștere. Și nu pentru că politica ar fi o ocupație neinteresantă, ci pentru că politica care se face la Chișinău e grețoasă. Politica adevărată presupune responsabilitate, riscuri și sacrificii. În R. Moldova, însă, politica nu e mai mult decât o afacere. Deloc complicată și foarte profitabilă, pentru că se face pe bani publici. Întrebați-vă fiecare dintre dvs., în 22 de ani de când se tot schimbă la Chișinău președinții și guvernele, cine și ce a riscat? Cine și ce sacrificii a făcut pentru R. Moldova? Cine și cum și-a răsplătit mandatele? Regret că trebuie să mă repet, dar singurul care a riscat (în anii când riscau în R. Moldova nu doar politicienii) și care a plătit cu funcția a fost premierul Druc. Rușii nu i-au putut ierta nici Transnistria, nici «pohodul în Sud», nici amplificarea relațiilor cu România și nici relația specială cu balticii, care ne-ar fi adus în UE, la pachet cu Lituania, Letonia și Estonia. Au existat (dacă s-ar ține cont) și astfel de modele în politica de la Chișinău. Marele regret e că trebuie să vorbim despre ele, deocamdată, la trecut.
,
