ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "patriotism"

patriotism

,

AFFIS_FRATII_GOLESCU_15_ANI_romaniabreakingnews-ro

Despre Neam, Țară și Ființă Națională dincolo de fruntarii, cu domnul „Golescu” – Dr. Mihai NICOLAE, președintele Institutului Frații Golescu pentru românii de pretutindeni, la împlinirea a 15 ani de activitate.  (1 decembrie 2000 / Chișinău – 1 decembrie 2015 / București)

Dr_Mihai_NICOLAE_Institutul_Fratii_Golescu_15_ani_de_activitate

La 1 decembrie 2015, în ziua ce mai importantă a neamului românesc, organizația neguvernamentală Institutul Frații Golescu pentru românii din străinătate, a împlinit 15 ani de existență, închinată prin excelență susținerii și promovării ființei naționale românești, cu tot ce are ea mai important, cultura, istoria, tradițiile și personalitățile marcante de ieri, dar și de azi, mai ales de azi, pentru că prin ele ne pregătim viitorul, acel viitor care să oglindească trecutul.

Cu toate că ceasul aniversar din 1 decembrie 2015 a sunat deja, celebrarea celor realizate în decurs de 15 ani, urmează abia în luna februarie 2016, la Clubul Țăranului Român. Președintele acestei organizații, domnul avocat Dr. Mihai NICOLAE a avut amabilitatea de a răspunde invitației redacției România Breaking News- RBN Press de a împărtăși în exclusivitate, viziunea, dar mai ales trăirile pe care le-a încercat în cutezanța de a explora și susține identitatea românească din afara fruntariilor României, în locuri care nu de multe ori s-au dovedit a fi și încă mai sunt deosebit de ostile la tot ceea ce înseamnă românesc, cu toate că românii din acele locuri sunt autohtoni, fie că vorbim de Transnitria, Transbugia, Ucraina, Timoc sau chiar R. Moldova. Materialul de față reprezintă o adaptare textuală a interviului realizat de Dorian Theodor, Redactor Șef RBN Press, cu domnul avocat Dr. Mihai NICOLAE.

Video: Exclusiv RBN Press – Interviu despre Neam, Țară și Ființă Națională, dincolo de fruntarii, cu domnul „Golescu”,  …la 15 ani de activitate

Dorian Theodor RBN Press: Bine v-am găsit dragi români, avem astâzi plăcerea și onoarea să-l avem alături de noi pe președintele Institutului Frații Golescu, pentru relații cu românii din strainatate, un institut care de 15 ani… putem să spunem luptă pentru ființa națională din jurul granițelor statului român?

Avocat Mihai NICOLAE:  Putem să spunem… „luptă”, pentru că dificultățile care au fost, întradevăr, presupun un efort și o constanță deosebită… deși aș prefera să spunem „militează”sau activează pentru românii, care dintr-un motiv sau altul, au rămas în afara granițelor statului român.

RBN Press:Când ați început?

– Este momentul amintirilor… Totul începe pe data de 1 decembrie 2000, de Ziua Națională a României. Am organizat o expoziție de pictură la Chișinău.

RBN Press: Deci într-o zi simbolică, într-un loc simbolic

– Binențeles, nu aveam experiența de acum, tatonam lucrurile ca să găsim calea prin care sa putem materializa niște gânduri; pe 1 decembrie 2000, a avut loc prima manifestare organizată de către noi. În rest au fost tatonări; știți la fel de bine ca și mine că orice organizație neguvernamentală, mai ales când nu are fonduri, trebuie să găsesca formula prin care se poata face auzită și sa realizeaze ceea ce își propune.

RBN Press: Care au fost impresiile atunci…

– …extraordinare. Cronici bune în ziarele de limbă română din Chișinău, ecouri pozitive la public, la pictorii care au expus tablourile în cadrul evenimentul respectiv, dedicat Zilei Naționale a României. La vremea aceea, în condițiile care erau la Chișinău, în Basarabia, totul arata ca o manifestare deosebita. Între timp am învățat mai multe și amintirea aceasteiprime expozitii ne arată că am făcut pași înainte. Slavă domnului că ,întradevăr,situația româniilor din Basarabia este acum altfel. Poate că am avut o mică contribuție…

RBN Press: Observ aici, pe banner-ul Institutul Frații Golescu, un motto, aproape ca o filosofie a activității dumneavoastră: „pentru o Românie liberă, oricînd, oricum, cu oricine contra oricui”

– Ii apartine lui Eugeniu Carada, una dintre personalitățile celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, atunci cînd România se întrupa ca stat; el era printre fondatorii Băncii Naționale și o personalitate deosebită.

RBN Press: De ce tocmai acest citat?

– Pentru că spune ceva despre ceea ce simțim noi. Pe undeva este o poziție, cred eu, care trebuie să ne defineasca; preocupările pentru o cultură națională se întrețin prin efort și constanță. Există o vorbă, nu mai știu cine a spus-o, foarte pilduitoare: „este mai ușor să mori pentru țara ta decât să trăiești zi de zi pentru ea” – cam asta trebuie să facem; este valabil și pentru limba română supusă presiunilor acelei „romgleză”; este valabil și cu valorificarea, menținerea și conservarea culturii tradiționale, cu tradițiile populare într-o societate intrată în altă paradigmă. Eugeniu Carada în secolul XIX a intuit toate aceste lucruri si a reușit să le formuleze foarte bine; de altfel a fost un autentic militant pentru afirmarea poporului român și a civilizației românești

RBN Press: Fabulos ceea ce imi spuneți. Ați reuși cu această filosofie în spate și bănuiesc cu mari eforturi, pentru că după cum cunoaștem, astfel de eforturi nu sunt nici răsplătite și nici susținute…

– …nu, rasplata vine numai din bucuria inimii…

RBN Press: Deci putem vorbi de o jertfă, lăsînd falsa modestie la o parte…

– Cuvântul este poate prea puternic… ideea este următoare: „inimă mai multă, bani mai puțini” Deci, faci ceea ce poți… fiecare din asociațiile surori, dacă putem să le spunem așa, cu același profil și obiect de activitate, se confruntă cu aceleași probleme.Când n-are interes, statul ne “discrimineaza” pe toti, in mod egal… Poate vom avea ocazia să vorbim o data
și de situația mediului asociativ, rolul ONG-urilo, societatea civilă, expresiile societății civile și ce înseamnă contribuția pe care o pot avea… uneori chiar o au – cum imprimă direcția și stimuleaza dezbaterea în societatea noastră, în contextul acesta „nou”, a unei alte societăți, a unui alt sistem politic ș.a.m.d. De altfel să fim serioși, înainte de Revoluția din decembrie 1989, nici nu puteam vorbi despre acest lucru, pentru ca am fi fost …„reacționari”.

RBN Press: Dacă ar fi să vă reamintiți sau să punctați ce a fost „mai de suflet”, din cei 15 ani de activitate, la ce moment v-ați opri?

„ (…) în Herța, în fața Catedralei, întâlnirea cu o femeie: „ dar dumneavoastră nu sunteți de aici. Am răspun nu, suntem de la București, la care femeia mai învirstă se întoarce și strigă: „Mariooo, vino că au venit frățiorii noștri” – Ei bine lucrurile astea sigur că iți dau fiori și te impresioneaza. În comuna Babele din Sudul Basarabiei (Bugeacul) am găsit un băiat de 16-17 ani, care a luat ziarele românești cu care eu am învelit tenișii, și apoi le-a netezit foarte frumos ca să le pună deoparte la păstrare…”

– Totul a fost și este! Pentru fiecare dintre noi însemna o mare bucurie, iar în momentul în care vezi rezultate muncii tale și reacțiile pe care le au românii uitați, adeseori minorități invizibile în statele în care trăiesc, prinzi aripi, sau dacă vrei „te uiți ca mârțoaga lui Făt Frumos” …„mănânci jăratic” – cum ar veni, ca să folosesc o metaforă din basmele românești. E greu de enumerat toate cite au fost… Pot să mă refer, subiectiv, la niște momente; spre exemplu, în Herța, în fața Catedralei, întâlnirea cu o femeie: „ dar dumneavoastră nu sunteți de aici. Am răspun nu, suntem de la București, la care femeia mai învirstă se întoarce și strigă: „Mariooo, vino că au venit frățiorii noștri” – Ei bine lucrurile astea sigur că iți dau fiori și te impresioneaza. În comuna Babele din Sudul Basarabiei (Bugeacul) am găsit un băiat de 16-17 ani, care a luat ziarele românești cu care eu am învelit tenișii, și apoi le-a netezit foarte frumos ca să le pună deoparte la păstrare.

RBN Press: Asta spune foarte multe despre tragedia limbii și identității românești.

– Strigă! Nu spune! Strigă despre nevoile acestor oameni…

RBN Press: Cred că noi cei de aici din țară, nu realizăm ce înseamnă să fim români într-un stat, oricare ar fi el, altul decât România, mai ales că vorbim de români care trăiesc acolo unde s-au născut, ei, moșii și strămoșii lor, nu au emigrat, nu vorbim de diasporă aici.

– Stiu că și dumneavostră ați călătorit la românii din jurul granițelor, pe care îi numim cu termenul generic de „români de pretutindeni”. Stiți ce înseamnă pentru ei fericirea de a putea să-și vorbească propria limbă ?

RBN Press: Trebuie să recunosc că am devenit mai român după ce i-am vizitat și cunoscut pe acești români…

– Satisfactia de a-ți vorbi limba fără opreliști – vedeți la Tiraspol unde nu ai voie să vorbești românește, căci mustrarea este „vorbește omenește”- cu alte cuvinte exprimarea în limba română nu este ceva firesc. Astfel de situatii ne indirjesc sa continuam eforturile; e o treabă utilă, necesară…
RBN Press: Cred că inclusiv aici în România, după cum am spus, nevenind nimeni să ne interzică să vorbim românește, să gândim, simțim și manifestăm românește, cam uităm sau nu mai suntem conștieți de valoarea adevărată a ființei românești.
– Cam uităm… s-au facut împrumuturi… deseori necenzurate, necontrolate. O asimilare incompletă aduce o indigestie culturală, dacă poate fi formulat un astfel de termen. Pe de altă parte, această situație nu este o problemă specifică a Românei, a societății românești. Face parte din procesul de mondializare cu care se confruntă mai mult sau mai puțin fiecare stat al lumii. Unde este deosebirea? Deosebirea este că trebuie să păstrezi o anumită constanță – aici Carada era clarvăzător – între ce primești și ce adopți.
Evident nu putem să ne închidem, nu suntem singuri aici… și nu vorbesc numai de Uniunea Europeană… Trăim în lume, trebuie să rămânem în lume…

RBN Press: mai putem vorbi azi la nivel de stat de viziunea lui Eugeniu Carada ?

– O Doamne, este obligatoriu să vorbim. Putem să ne plângem că adeseori politicienii dovedesc indiferență și nepăsare sau în cel mai bun caz o necunoaștere, dar astfel de abordări, o astfel de direcție trebuie să fie prezentă în politica mare, în politica națională a statului român. Să nu uităm că fiecare din țările care ne înconjoară, Ungaria, Rusia, Bulgaria, statele europene, se preocupă de neamul lor, de minoritățile lor aflate în alte state. Nu uităm că avem un cadru legislativ internațional, mă refer aici în primul rând la „Convenția cadru pentru protecția minorităților”, convenție care de fapt este adoptată și semnată și de Ucraina și de Rusia (și nu numai…); avem de asemenea „ Declaratia Adunarii generale O.N.U.asupra drepturilor minoritatilor…” din 18 dec. 1992. Pe urmă avem toate hotărârile legislative care au fost adoptate în Uniunea Europeană, urmând măsurile dispuse de Organizația Națiunilor Unite în legătură cu limba maternal. Toate acestea dovedesc că există o preocupare pentru conservarea acestui specific al lumii așa cum este el de multă vreme. Avem o problemă care nu pareînțeleasă foarte bine: „naționalismul” este privit cu circumspectie, considerat desuet la anumite nivele, retrograd, cum spun unii.

Paradoxul este că prin nationalism – nu detest neaparat cuvântul,dar prefer expresia „preocuparea națională” sau cuvântul „patriotism” – nu facem decât să întreținem o dezvoltare pe viitor mai interesantă, mai bogată. Particularitățile etnice, identitățile naționale fac parte din bogăția lumii. nu din sărăcia ei. Cealaltă variantă este uniformizarea care de regulă vine sub presiunea marilor corporații și a unor interese care nu au de-a face cu culoarea vieții, iar într-un fel, diversitatea etnică și națională ne reda lumea în toată splendoarea ei, în complexitatea ei plenara, așa cum a creat-o Atotputernicul. Cumva, deși se pare că vorbim de un subiect de nișă, în realitate vorbim despre ce fel de societati construim sau ce model cultural lăsăm copiilor și nepoților noștri. Este evident că planeta e frumoasă și cu tradițiile finlandezilor și cu horele românilor și cu vinurile corsicanilor si cite altele, tocmai cu expresiile identitare, dobindite de fiecare natiune prin experienta istorica proprie.

RBN Press: Dacă ați fi să punctați principalelel acțiuni ale Institutului Frații Golescu, acestea în ce registru au marșat? Donații de cărți, școli de vară, simpozioane… ?

– Am încercat orice formula – evident am fost constrânși sau pilotați de banii pe care am putut să îi strângem – aspirind sa acoperim cit mai multe domenii. Printre proiectele importante aș aminti concursul „Ars adolescentina” pe care îl realizăm cu Radio Moldova Chișinău. Este vorba de un concurs de creație literară, iar noi oferim ca mare premiu, o călătorie în Țară (România).
Acest proiect a intrat în al 15-lea an de funcționare și este dedicat românilor din Basarabia. Cu acest proiect am intrat și în Transnistria – dar acesta este alt subiect – și practic, în tot ținutul din stânga Prutului.

RBN Press:Deci ați reușit să atingeți și să simțiti pulsul românismului de acolo…

– O mare parte din poeziile, eseurile, lucrările acelor copii sunt scrise și împregnate de nevoile de regăsire în cadrul trunchiului național, fără nici un fel de ghilime, dintr-un sentiment profund de apartenenta. El exprima nevoia de confort în cultura ta, credința ta, confortul de a te afla în lăuntrul limbii tale materne și sigur pe această direcție putem „broda” foarte mult…
De asemnea ne putem lăuda că în Maramureșului din dreapta Tisei, iarăși avem o manifestare care se ține de 15 ani.Se chemă „Noi umblăm și colindăm”.La inceputul anului, pe data de 7 ianuarie, de Craciunul “pe vechi” a avut loc cea ami recenta editie a concertului de colinde.

RBN Press:Pentru cei care nu cunosc, Maramureșul din dreapta Tisei este parte din Maramureșul Istoric…

– Nu cunosc? Înseamnă că încă mai avem treabă, trebuie să îl facem cunoscut. În Maramureșul Istoric, „Noi umblam si colindam” la Slatina (Ucraina) chiar pe malul drept al Tisei, la Biserica Albă și la Apșa de Mijloc. În Slatina însă continuă și azi.Celelalte intiative, expozitii, donații de carte, luări de poziție, participări la dezbateri și prezența în presa din țară sau din afară vincumva în plus peste fluxul de activități principale. Am adus profesori și tineri să-și cunoscă țara și aici dacă îmi dați voie, vreau să fac o precizare: în programul celor care vin in patrie intră o zi de vizită la Sinaia. Plecăm dimineață cu trenul, cu personalul evident – pentru că suntem ONG – mergem și hoinarim prin Sinaia și apoi vizităm Palatul Peleș. Ei bine, dupa ce viziteaza Pelesul, oaspetii nostril amutesc…tacerea lor grava tine loc de cuvinte…

Existența mai multor organizații neguvernamentale, care ar trebui sa lucreze împreună cu organizațiile și instituțiile statului român este o necesitate. Pentru că iată în Timoc știm bine că nu li se recunoaște nici măcar calitatea de etnici români. În Bucovina, spre exemplu, problemele sunt cu totul de altă natură, în domeniul dezvoltării personale, a limbii și formării educaționale ș.a.m.d. Nu mai vorbesc de sentimentele lor. În Transnistria era important că am fost pentru că veneam din România. Deodată te trezești că simpla prezenta la ei acasa, a noastra, cetateni al Romaniei are valoare de simbol. E vorba si de responsabilitate. Dincolo de Nistru încercam să aflam nevoile lor.Puneam întrebări de genul: aveți dictionare, Eminescu, aveți albume Grigorescu…? ce v-ar trebui? …Eram la Liceul Românesc „Lucian Blaga” din Tiraspol. Unul din tinerii de acolo, avea poate 15,16 ani ne răspunde – „Vrem acasă!” – a mai spus domnul Mihai NICOLAE

RBN Press: Să fie cu iertare, o paralelă… cei din Transnistria „vor acasă”, iar cei din Țară (România), vor să plece…

– Iar avem niște contraste, dar lucrurile…

RBN Press:…poate că dacă cei de aici din Țară, care vor să plece spre alte zări, s-ar brasnșa și ei la situația românilor de acolo, cred că altfel s-ar raporta azi la tara lor.

– Sa faca măcar un drum…măcar un drum să facă până acolo și atunci ar vedea că nu suntem chiar așa „de ocară” (prin contrast); sigur că in tară este foarte mult de lucru și de împlinit, e mult de indreptat…

RBN Press: Dacă aș fi să îl parafrazez pe marele filosof român Lucian Blaga, care spunea că „omul nu evoluează ci se dumirește”, cred că prin astfel de activități pe care le întreprindeți, vom ajunge „să ne dumirim” ce este cu noi. Eu cel puțin cu ajutorul unor ONG-uri ca Institutul Frații Golescu și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina am reușit să „mă dumiresc”

-Și nu numai, există preocupări similare și la alte ONG-uri orașele ale țării, de pildă la Oradea există o asociației care se preocupă de românii din Maramureșul Istoric, tocmai i-am pomenit, Craiova nu mai vorbim, are o activitate serioasă desfășurată atât pentru românii din Timoc cât și pentru românii din Valea Vidinului din Bulgaria. Timișoara cu Voievodina si Timoc, Oradea cu românii din Ungaria, deci lucrurile astea încep să se infiripe. Dar în final , noi trebuie să ne descoperim pe noi inșine și să ne redescoperim mândria. Pentru asta putem lua ca exemplu modelele pe care le avem din trecut, din istorie, din cunoșterea noastră nemijlocită și dintr-o apropiere față de sentimentele adevărate, dintr-o datorie asumata. Într-un fel pe noi, pe mine, acest gen de activități m-a ajutat și ne poate ajuta pe toți să pretuim responsabilitatea individuală. Ce fac eu?cu ce pot contribui eu? Și asta este valabil și în domeniile profesionale, este valabil și în domeniile educației,pentru ca nimic nu îți vine de afară. Depinde de tine ceea ce poți să faci. Eu sper că acest lucru, intrat timid în obișnuința noastră se va dezvolta și vom găsi forta pentru a dezvolta societatea românească. Uitati : imbratisarea idealului Reintregirii ne da prilejul sa consolidam marele proiect national al generatiei noastre. Platforma Unionistă Acțiunea 2012 – suntem membru fondator – a facut enorm in aceasta directie.Trebuie sa o spunem raspicat : unirea Basarabiei, ca si preocupările pentru românii din afară tarii,in general nu sunt preocupari pentru teritorii, sunt despre oameni; sunt pentru un destin romanesc, nu sunt pentru posesiuni. Sunt despre cultivarea culturi naționale.

RBN Press: În primul rând sunt o problemă de conștiință de neam, de ființă națională…

– …este o problemă de conștiință națională și aici avem un cuvânt care cumva a fost depreciat și transformat in subiect de zeflemea, dar lucrurile chiar în felul acesta există…
Imi este greu să cred, de pildă, că un francez va spune „nu, nu …nu mă interesează nimic din istoria mea anterioară”, este foarte greu de acceptat așa ceva. Istoria este parte dintr-o comunitate de oameni care își văd firesc de viitorul lor. Este incastrata in această comunitate. Integrarea culturala a romanilor, chiar si a românofonilor, poate furniza coeziune.
Trebuie să menționez aici un studiu interbelic semnat de Ion Conea, Anton Golopența și Popa Vereș care include, alaturi de „națiunea cuprinsă între fruntariile țării” – ce cuvânt frumos, „fruntariile”, fruntariile fiind mărginile, hotarele de unde începea teritoriul altcuiva, pe conationalii risipiti prin lume, adica „ națiunea considerată ca o comunitate spirituală, aparte în lume”. Dacă legăm acest „ aici si aiurea in lume” și de migrațiile care au avut loc în perioada comunistă, când românii plecau din tară,ca și emigrația economică care se petrece acum, descoperim că avem comunități care deși se află la mii de km depărtare de Țară, vibrează și urmăresc ce se întâmplă „acasa”.
Această comunitate reprezintă totuși națiunea română integrala, de aici și rolul unor astfel de ONG-uri cum este si Institutul Frații Golescu, dar și rolul instituțiilor statului, ca să nu mai spun de rolul celor plecați în lume. In definitiv, ei reprezintă amabasadorii veritabili ai României, ai poporului român .

RBN Press: …de dincolo de Tisa, până dincolo de Nistru, unii spun chiar până la Bug…

– …chiar dincolo de Bug, …simetria aceasta identitară vorbește foarte tare despre trăinicia unei culturi. Ori asta este baza pe care noi ne putem dezvolta. Adică nu ne putem moderniza numai așa prin împrumuturi de fațadă. Participarea noastră la lumea contemporana, așa cum este acum, cu interese si adversitati, cu tehnologie, dar si confuzii culturale, cu tehnicile de management social si economii globalizate nu poate da deoparte fragmentele de natiune „ de pretutindeni”.

RBN Press: Domnule Nicolae, dacă ar fi să transmiteți un mesaj omului obișnuit de pe stradă de aici din România, probabil ar fi unul și dacă ar fi să transmiteți un mesaj românului obișnuit din Transnistria, din R. Moldova, din Cernăuți…

– Am să glumesc frumos: nu mai avem ce să le transmitem! Sa-i sustinem, da. Ei au ce să ne transmită!…pentru că în condiții aspre își păstrează credința, limba, cultura și isi conserva intact sentimentul de apartenență. Poate noi trebuie să ne luăm notițe de la ei…

RBN Press: Cred că mai degrabă trebuie dumneavoastră să duceți mesajul acelor oameni la cei de aici, care nu cunosc.

– Ar trebui insistat, cel puțin pentru “țăranii” noștri – dacă pot să spun așa ceva – românii din interiorul frontierelor românești, ar trebui insistat pe cunoaștere,pe obligatia de a ne cunoaștem…

RBN Press: …devenirea de sine…

– Devenirea de sine, unitate si dezvoltare. Nu ne dorim unirea cu Basarabia de dragul unirii, ci ca o premiză pentru dezvoltarea potențialului creator al poporului român. Prin dezvoltare reușim să îi dăm fiecăruia posibilitatea de a se afirma. Este numai pregătirea cadrului și a condițiilor de afirmare. La fel cum martirii morți in decembrie 1989, au crezut într-o societate îmbunatățită. Asta înseamnă egalitatea de șanse, ceea ce la Chișinău, de pilda, nu se întâmplă; nu mai vorbesc de situația timocenilor, așa zișii vlahi care nu ar fi români și care chipurile vorbesc o limbă cu origini necunoscute …

RBN Press: Referitor la limbă, mai avem ceva similar și prin R. Moldova, „moldovenismul” susținut de interesele știm noi cui…

– „Moldovenismul”? Ascultați-mă, șase județe românești nu vor putea niciodată să fie o țară. Este imposibil. Vorbeam cu „moldoveniștii”,  îi întrebam: cum numești la botezul unui copil raporturile finilor cu nașul? „Păi … cumetrie” Eeei! : și noi spunem tot așa!

* * *

Despre Neam, Țară și Ființă Națională dincolo de fruntarii, cu domnul „Golescu”, …la 15 ani de activitate

„…a început să fie modern să-ți asumi să fi român”

Avocat Dr. Mihai NICOLAE – În unele situații există o confuzie între noi, cei care activăm în cadrul Asociatiei și denumirea însuși … „Frații Golescu”
O confuzie, în sensul că eu, Nicolae, nu mai sunt cel ce ce sunt, ci „sunt Golescu”. Acest lucru constituie un elogiu, o apreciere frumoasă în momentul în care se identifică și devine parte din activitate. Mi s-a întâmplat acest lucru de mai multe ori, la Chișinău, unde interlocutorii mi se adresau …„domnu` Golescu în sus, domnu` Golescu în jos”. Evident aceste lucruri sunt un act de apreciere pentru adevărații Golești. Noi doar am împrumutat numele unor patrioți, unor oameni care în final au făcut România așa cum o cunoaștem azi, din cărțile de istorie, pentru că ceea ce au reușit ei să facă, a fost să „ne scoată din Orient”, cum s-a spus multă vreme – România țară orientală și să ne alăture acolo unde aparținem și anume în Europa. Toate lucrurile acestea sunt importante pentru noi și de asemenea aș observa că a început să fie modern să-ți asumi să fi român; este modern să fi român.

RBN Press: Asta este un mare lucru !

– Putem citi asta în cheiea unei cunoașteri și regăsiri de sine și cu toată decența cuvenită, fiecare popor trebuie să fie foarte mândru de ceea ce este. Noi începem să descoperim acest lucru. De altfel, fenomenul nu este nou și nu este numai în societatea noastră. Dacă ne uităm foarte bine în jur la evenimentele din Europa, din lume , fiecare își redescoperă trecutul, îsi redescoperă rădăcinile. Și dau un singur exemplu, identificarea argentinienilor cu tangoul, creația lor, cîntecul lor, emblema lor extraordinară. Iată un lucru care se știe mai putin:am ascultat tangouri bucureștene din perioada interbelică, Gion, Jean Moscopol, Zavaidoc,Cristian Vasile editate unde… ? In Argentina. Pe scurt, fiecare încearcă să se întoarcă către un fel de ceritudine; iar aici lucrurile funcționează mai degrabă ca o încurajare, ca un imbold pentru recucerirea unei identități asediate sau pierdute sau modificate de schimbările brutale care au loc în societatea contemporană. In felul acesta îți descoperi elementele de reconfigurare a prezentului.

– Așa trebuie să privim afirmarea românității noastre, nu într-un sens belicos, într-un sens agresiv, eu împortiva ta, tu împotriva mea. Nu despre asta discutam. Vorbim de valori și de faptul că fiecare popor își are locul îndreptățit sub soare și prin urmare putem afla in etnodiversitate, fantastica frumusețea lumii. E asta un sentimentalism prafuit sau este pragmatism de tip “soft” ?

RBN Press: …deci regăsirea de sine este la un loc cu celălalt de lângă tine, nu neapărat o regăsire de sine împotriva celuilalt.

– Este un lucru pe care trebuie să îl înțelegem, dincolo de toate episoadele acestea războinice, pe care din păcate le întâlnim pe fluxurile de știri contemporane. Pe această direcție cred că mai este foarte mult de făcut. Chiar în ceea ce ne privește avem o corectură majoră de făcut, pentru că suntem naționaliști dar nu suntem patrioți. Vorbim ,dar nu discutăm. Încercăm să abordăm problemele dar nu mergem până la capăt în a înfăptui. Ori pentru toată lumea de la noi și din jurul nostru, este clar că trebuie să trecem la fapte pentru a îndrepta ceea ce avem de indreptat.

RBN Press: Punerea în acelaș registru a noțiunilor de naționalism, patriotism, xenofobism, nu cumva este o capcană? Facem ceva pentru întelegerea diferențelor ?

– Din punct de vedere teoretic, sensul peiorativ al noțiunilor pe care le-ati mentionat a fost instaurat o dată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, când Statele Unite și Europa occidentală au privit naționalismul ca pe o amenintare pentru noua ordine mondialala pentru care lucrau. Dar lucrurile trebuiesc surprinse pe lânga formulele pe care le propune propaganda oficală. Iată că oamenii își descoperă valențele naționale și miezul acela tare, rezistent….

RBN Press: … calea către sine?

– Calea către sine, “dumirirea”, ati spus dv. care te ajută să îți afli locul. Este foarte important că se întâmplă lucrul acesta. Pe de altă parte, o competitie intre diferite „orgolii nationale” aduce unele aspecte ce țin de statele cu minorități sau de existența unei minorități în cadrul unei națiuni mai largi si care este si omogenă etnic. Atunci se pune problema „până unde putem merge în această direcție”.

– Care sunt limitele? Până unde merge autonomia, de unde începe secesiunea? Cind se termina afirmarea culturala, când apare asimilarea și deznationalizarea…? Tocmai aici este provocarea pe care o avem în momentul de față: să aflam forma de dialog care ne satisface pe fiecare din noi, pentru că evident, numai dialogul ne poate ajută să conviețuim. Deci conviețuirea pusă pe bazele unei mândrii propri, care ține până la urmă de destinul istoric al unui popor, trebuie gîndită în așa fel încât interesul celuilalt să nu fie lezat. Din punctul acesta de vedere, trebuie să spun că românii în marea lor majoritate au dovedit – cu un cuvânt la modă și, pe deasupra si „corect politic”- o toleranță extraordinară, chiar dacă, singular, au existat excese și atitudini de respingere a „celuilat”. O abordare din poziția patriotismului confruntațional poate genera suferinta, dar nu are șanse de izbândă. Sunt aspecte sensibile și atunci trebuie să avem la dispozitie toate culorile curcubeului, ca să mă exprim metaforic.

RBN Press: Să înțeleg că nu a fost ușor în cei 15 ani, să vă ocupați de astfel subiecte…

– Nimic nu este ușor, dar dacă ai dăruire în ceea ce faci, sigur că îți găsești resursele ca să poți merge mai departe. Noi trebuie să continuăm, și trebuie să continuăm pentru că pentru multe comunități românești, aspirația către propria afirmare identitară, etnică și națională rămâne un deziderat. Dacă urmărim viața comunităților românești din jurul României nu vom descoperi foarte multe lucruri încurajatoare.
Egoismele naționale privesc numai patriotismul confruntațional. Ideea este să creezi premizele ca să putem trăi împreună.Tocmai asta este Vitalitatea și puterea unui stat se vadescîn înțelegerea ambelor aspecte identitare: ale naționalității civice, cu tot ce presupune aceasta și ale națiunii etnice care vrem, nu vrem, continua sa existe.

Până la urmă viața este frumoasă – sa ma iertăți daca folosesc un exemplu marcat de „materialism vulgar”- este frumoasă și cu vin și cu votcă si cu whisky și cu grapa… dacă sunt bine înțeles… Etnodiversitatea aduce la „masa comună” experienta unica a fiecarui popor. Dacă vreți și Maria Tănase și Cesária Évora sunt amândouă, daruri frumoase. Nu avem de ce să alegem sau una sau alta. Vorbim de privilegiul pe care ni-l ofera timpul nostru istoric de a contempla și aprecia unicitatea fiecarei culturi.

RBN Press …15 ani de activități susținute, cred că presupune o dăruire foarte mare. Mă interesa dăruirea aceasta cum a venit, cum v-ați format-o? Cineva este responsabil de „dăruirea aceasta”, pentru că toți avem o experiență de viață, ne întâlnim cu anumite persoane care ne influențează, care ne dau o perspectivă asupra vieții.

– Nu neapărat. Așa, anecdotic, pot spune că într-o perioadă nu puteam asculta Gică Petrescu – era și „desuet”, era și „retro”, dar un „retro” inacceptabil, până când l-am ascultat cântând „București, București, fratele meu ești”. Din momentul acela nu s-a mai putut altfel, fara muzica acelei perioade. În plus am avut ocazia să călătoresc în lume și am descoperit cât de important este să ai țara ta, sa ai , pur si simplu, o tara; cât de mult înseamnă să te împărtășești într-o aceiași limbă și să fi împreună cu ai tăi, solidar cu ceea ce se întâmplă în jurul tău. Dar cred că lucrurile au venit de la sine si un lucru a devenit clar: vacuum identitar nu există. Deci nu putem vorbii de „one people, one world”. Nu există așa ceva. Există doar să fim împreună, pe cărarea sau pe pajiștea, cum vreti sa o numiti, pe care am fost așezati fiecare, de istorie, de divinitate.

RBN Press: De altfel, cel care are bine determinată conștiința valorii, în mod sigur și firesc îi apreciază și pe ceilalți.

– o dovada ar fi participarea minorităților de la noi, la viața culturală și politică a României și acum și în trecut. Să nu uităm că Garabet Ibrăileanu era armean, că Mihail Sebastian era evreu, fiecare dintre ei, am citat numai două nume, u participat la construcția acestei societăți…

RBN Press: Ar putea fi un subiect de dezbatere, de studiu, dezvoltarea identitară românească prin contribuția celorlalte minorități

– Da, (…) adâncirea proprilor valori, nu înseamnă până la urmă exclusivism. Deschiderea trebuie să existe. Suntem adunati la un loc și facem ce? Ne străduim să participam semnificativ la lumea mare care ne înconjoară și la familia de națiuni. Nu știu dacă trebuie neapărat să ne învețe cineva sa ne descoperim identitatea, fiinta… Le descoperim singuri, chiar daca un proces de formare…

RBN Press: Trebuie să vă contrazic aici, din potrivă, un proiect, un program și realizarea acestor deziderate de care tocmai vorbeam, într-un cadru organizat, fac să dispară tocmai acele lucruri care duc la disoluția unei unități, o unitate formată din diversitate, facând o lume mai bună prin promovarea cu obstinație, mai hotărât acest fel de activități pe care le desfășurați de exemplu cu ONG-ul domniei voastre.

– …am amintit fugitiv de „românofonie”: în Israel avem comunități de evrei din România, care editează reviste, care editează ziare și care într-un fel participă în acest mod, în afara granițelor României, la o viață culturală românească.

RBN Press: … și pot să completez, pentru că am observat acest lucru citind acele reviste, că au păstrat în inima lor un loc aparte pentru România și pentru Neamul Românesc, pentru locul în care s-au născut, au crescut și s-au format ca oameni.

– Aceste aspecte sunt evidente pentru oricine care vrea să vadă. Din acest motiv spuneam că etnodiversitatea este un concept neglijat acum, dar paradoxal este un element de unitate, care aduce „plus valoare”. Sigur puteți să ne spuneți Dvs. sau altcineva, că este o abordare idealistă, care nu ține cont de realități. Ba, dimpotrivă! De altfel citesc și România Breaking News și îmi dau seama și de deschiderea pe care publicatia o are vis-a-vis de aceste aspecte. Ne regăsim într-un loc și într-un timp dat, dar ne regăsim pe „platforma” pe care ne-au pregătit-o cei dinainte. Obligația noastră, a generației de azi, cu sau fără „Frații Golescu”, cu fiecare din organizațiile, asociațiile dedicate acestei problematici, trebuie să fie cum reclădim această înțelegere. Cred sincer că lucrurile acestea se vor întâmpla și nu se va ajunge să domine anumite atitudini și reacții , falsa iluminare, care nu țin cont – iar o spun metaforic – de frumusețea lumii. In antropologia biblica timpurie neamurile, popoarele sunt tot atâtea, cit îngerii Domnului…

RBN Press: Vă felicit pentru întreaga activitate și pentru că timpul este destul de scurt și suntem cu toții tributari lui, vă urez domnule „Golescu”, pentru că tot vă confundă lumea cu domnul Golescu…

– … nu-i așa că este reconfortant să te identifici cu un anumit tip de acțiune ? Să avem deschiderea minții, dar și a inimii pentru a clădi solid și a ne regăsi. Așa trebuie înțeles și demersul nostru : să ne redescoperim unitatea și să asigurăm dezvoltarea generațiilor care ne urmează. Mulțumim pentru invitația dumneavoastra.

RBN Press: La Mulți Ani și la cât mai multe realizări, „pentru o Românie liberă, oricând, oricum, cu oricine, contra oricui” (Eugeniu Carada)

Interviu realizat de Dorian Theodor, Redactor Șef RBN Press cu președintele Institutului Frații Golescu – pentru realții cu românii din străintate, avocat Dr. Mihai NICOLAE, în luna decembrie 2015.

Publicat de Dorian Theodorromaniabreakingnews.ro

,

Pe 19.06.2015, scriitorul Laurian Stănchescu a luat aprobarea Comisiei Primăriei Generale a Capitalei, pentru manifestațiile intitulate „ONOR LA TRICOLOR” și „ONOR EROILOR NEAMULUI”, lecții publice de patriotism, despre cum se onorează Națiunea Română. Participanți voluntari face de gardă la Tricolor, având în mâini chipurile voievozilor și cărturarilor români, iar cântecele naționale vor răsuna. Se vor aprinde lumânări și se vor forma cercuri umane în mișcare în jurul Tricolorului.

Manifestațiile „ONOR LA TRICOLOR” și „ONOR EROILOR NEAMULUI” se vor desfășura în zilele de 22, 23 și 24 iunie, între orele 18,00 – 22,00, la arteziana de la Universitate.

Astfel, „LECȚIA NAȚIONALĂ DE PATRIOTISM” care , până acum s-a desfășurat la postul de televiziune Estrada Tv, s-a mutat în stradă!

Sursa: certitudinea.ro prin romaniabreakingnews.ro

,

Actualizare (foto/video), marți 16 iunie a.c.

Un material complet (Foto-Video), despre ce au însemnat cele doua zile pentru românii care și-au adus aminte de portdrapelul Cuvântului Românesc – Mihai Eminescu și l-au onorat așa cum se cuvine. Felicitări organizatorilor, partenerilor și tuturor celor care pe 15 iunie 2015, au fost prezenti în coloana de marș și mai apoi la mormântul marelui Patriot și Luceafăr, pentru a-i da Onorul lui Eminescu. Neamul Românesc nu va piere în veci! Imaginea de mai jos cu o fetiță (mândră și delicată româncuță), care a venit să aprindă lumină pentru Sufletul lui Mihai Eminescu, grăiește de la sine!Dorian Theodor / Redactor Șef – romaniabreakingnews.ro

 

 

 

Video: Se adună românii pentru a da onorul marelui Patriot și Luceafăr – Mihai Eminescu

Video: Pornesc românii în „Marșul Crucii lui Mihai Eminescu” (Marșul spre Cimitirul Bellu)

Video: DRUMUL CRUCII LUI MIHAI EMINESCU – MARȘUL COMEMORATIV – SOSIREA LA MORMÂNTUL LUCEAFĂRULUI

Video: DRUMUL CRUCII LUI MIHAI EMINESCU – PROCESIUNEA COMEMORATIVA LA CIMITIRUL BELLU (Onor la mormântul lui Mihai Eminescu)

FANFARA JANDARAMERIEI ROMÂNE – ONOR „DRUMULUI CRUCII LUI MIHAI EMINESCU”

Actrița Filotheia Varga, recită …lui Mihai Eminescu (Comemorare 15 iunie 2015)

Patriarhia Română și Corul Patriarhiei Române la Slujba de Pomenire a lui Mihai Eminescu

Comemorare la Cimitirul Bellu, parte din procesiunea „Drumul Crucii lui Mihai Eminescu”

„Mihai Eminescu este parola de recunoaștere a românității în întreaga lume” – G-ral.(r.) Mircea Chelaru

Album Foto: Marșul spre Cimitirul Bellu

Marsul Comemorativ spre Cimitirul Bellu Procesiunea de comemorare „DRUMUL CRUCII lui Mihai Eminescu”

 

Album Foto: PROCESIUNEA COMEMORATIVA LA CIMITIRUL BELLU

https://www.flickr.com/photos/124966268@N08/sets/72157654566084596

Actualizare, duminică 14 iunie a.c. ora 18.00

Video: „Drumul Crucii lui Mihai Eminescu” Laurian Stănchescu – Un îndemn și o chemare de suflet

Video:„Drumul Crucii lui Mihai Eminescu” Miron Manega – Îndemn către toți românii

Actualizare, duminică 14 iunie a.c. ora 18.00

Foto/Video: Veșnica Pomenire lui Mihai Eminescu! a răsunat din glasurile românilor care au umplut Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București

Veșnica Pomenire lui Mihai Emniescu! a răsunat din glasurile românilor care au umplut Biserica „Sfântul Gheorghe Nou”, azi 14 Iunie 2015 la  ora 12.00,  unde s-a oficiat slujba de pomenire și parastas pentru marele Patriot și Luceafăr – Mihai Eminescu. Manifestarea face parte din procesiunea de comemorare „DRUMUL CRUCII lui Mihai Eminescu”. O reeditare a traseului funerar din 17 iunie 1889, de la Biserica Sf. Gheorghe Nou până la Cimitirul Bellu. Inițiatori, organizatori și parteneri: Laurian Stanchescu (ințiator și organizator). Col.(r.) dr. Petre Dima, (organizator) Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina prin președinte Marian Clenciu (partener), Centrul Cultural al Ministerului de Interne (partener), Inspectoratului Școlar din Sectorul 4 (partener) și Colegiului Național “Matei Basarab”(partener).
La mormântul Poetului va participa Fanfara Jandarmeriei Române (partener), această solemnitate fiind pentru a da onorul cuvenit Poetului.

Publicat de redacția România Breaking News – RBN Press / romaniabreakingnews.ro

Actualizare, duminică 14 iunie a.c. ora 11.00

„Or să vie pe-a ta urmă în convoiu de ‘nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare . . .
Iar deasupra tuturora va vorbi vr-un mititel,
Nu slăvindu-te pe tine . . . lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te așteaptă.
Ba să vezi. . . posteritatea este încă și mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subțire
Care s-o ‘ncerca s-arate că n-ai fost vr-un lucru mare,
C-ai fost om cum sunt și dânșii. . . Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Și prostatecele nări
Și le umflă orișicine în savante adunări
Când de tine se vorbește. S-a ‘nțeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude ‘n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege . . .
Dar afară de acestea, vor căta vieții tale
Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale —
Astea toate te apropie de dânșii. . .  Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele și vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”
(Mihai Eminescu, Scrisoarea I, 1881)

Întru cinstirea memoriei marelui patriot și Luceafăr al poeziei românești, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina vă invită, dragi români, să luați parte în mod activ la comemorarea :

„DRUMUL CRUCII
lui Mihai Eminescu”

O reeditare a traseului funerar din 17 iunie 1889, de la Biserica Sf. Gheorghe Nou până la Cimitirul Bellu

Pe 14 Iunie la ora 12,00 se oficiază Slujba de pomenire și parastas la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, iar a doua zi dimineața la ora 08,00, cu Binecuvântarea Pr. Dr. Emil Cărămizaru, vom pleca pe jos din curtea lăcașului spre mormântul Poetului de la Cimitirul Bellu.

Inițiatori, organizatori și parteneri: Laurian Stanchescu (ințiator și organizator).
Col.(r.) dr. Petre Dima, (organizator) Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina (partener),
Centrul Cultural al Ministerului de Interne (partener), Inspectoratului Școlar din Sectorul 4 (partener) și
Colegiului Național “Matei Basarab”(partener).
La mormântul Poetului participă Fanfara Jandarmeriei Române (partener), această solemnitate fiind pentru a da onorul cuvenit Poetului

Partener media al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina este România Breaking News romaniabreakingnews.ro

“Drumul Crucii lui Mihai Eminescu” Celebrarea strămoșilor este prima datorie a unei națiuni către ea însăși, este sigiliul moral al identității. În memoria și pentru onorul domnului Mihai Eminescu, Voievodului Limbii Române, Biblia noastră spirituală, am inițiat “Drumul Crucii.” – Laurian Stanchescu

Pe 14 Iunie la ora 12,00 se oficiază Slujba de pomenire și parastas la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, iar a doua zi dimineața la ora 08,00, cu Binecuvântarea Pr. Dr. Emil Cărămizaru, vom pleca pe jos din curtea lăcașului spre mormântul Poetului de la Cimitirul Bellu. Procesiunea este întregită de elevi, cadre militare, profesori, scriitori, ziariști, vom purta cu noi portretele și cărțile Poetului, flori, Tricolorul, alte simboluri naționale, toate acestea amintind de străvechea noastră spiritualitate. Centrul Cultural al Ministerului de Interne, la mormântul Poetului participă Fanfara Jandarmeriei Române, această solemnitate fiind pentru a da onorul cuvenit Poetului. Mulțumesc Primăriei, Inspectoratului Școlar din Sectorul 4 și Colegiului Național “Matei Basarab” pentru implicare.

Inițiatori, organizatori și parteneri: Laurian Stanchescu (ințiator și organizator). Col.(r.) dr. Petre Dima, (organizator)  Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina (partener),  Centrul Cultural al Ministerului de Interne (partener), Inspectoratului Școlar din Sectorul 4 (partener) și Colegiului Național “Matei Basarab”(partener).  La mormântul Poetului participă Fanfara Jandarmeriei Române (partener), această solemnitate fiind pentru a da onorul cuvenit Poetului.

Remember „Drumul Crucii lui Mihai Eminescu” 15 iunie 2013

Material foto-video, din arhiva Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina. Drumul Crucii poetului național. Prima reeditare a traseului funerar. (Fundal sonor, Ciprina Porumbescu, Recită poemul „Vis”,de Mihai Eminescu, actorul Adrian Pintea). Editare și creație video Dorian Theodor / R.B.N. Romanian Breaking News – RBN press

Sâmbătă 15 iunie 2013, s-au împlinit 124 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Înmormântarea a avut loc pe 17 iunie 1889, într-o sâmbătă. Poetul Laurian Stănchescu a avut lăudabila idee de a organiza o comemorare mai puțin convențională, mai puțin discursivă: reparcurgerea traseului funerar din 17 iunie 1889, de la Biserica Sf. Gheorghe Nou până la Cimitirul Bellu. Ideea acestui „drum al Crucii” pentru poetul național ar fi meritat mai multă „strigare” din partea televiziunilor, mai ales că a fost pentru prima dată când cineva a avut inspirația și curajul s-o pună în practică.

Asociația Cultural Pro Basarabia si Bucovina a particpat in caliate de partener la Procesiunea de comemorare ‘Mihai Eminescu’, care reface, pentru prima data de la moartea poetului, drumul pe care Eminescu a fost dus la Cimitirul Bellu in anul 1889. Evenimentul se inscrie in seria actiunilor prilejuite de comemorarea a 124 de la moartea poetului national.

Inițiator Laurian Stanchescu membru titular al Uniunii Scriitorilor din Romania. Partenerii misiunii comemorative au fost: Patriarhia Română, Fanfara Jandarmeriei, Centrul Cultural al Ministerului de Interne, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Corul Arhiepiscopiei Tomisului și Constanței, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina.

Surse:  probasarabiasibucovina.ro, Miron Manega/certitudinea.roLaurian Stanchescu prin romaniabreakingnews.ro

,

8.1 ROMÂNIA

Scrisoare către un tânăr care nu are motive să iubeasca România

Mă uit de mai multe zile peste răspunsurile unui eșantion de tineri pe care i-am întrebat lucruri despre relațiile cu celălalt, despre relația lor cu țara și despre patriotism. Cei mai mulți dintre ei sunt răniți. Nu le place viața pe care o duc, abia așteaptă să plece din România în altă parte. Încerc să-i înțeleg, nu-i condamn, mă uit cu drag și cu infinită compasiune la ei, mai ales când vorbim în pauzele de curs, dar mă întorc acasă și, singur, în apartamentul meu de la București, nu pot adormi gândindu-mă ce ar trebui să facem pentru ca tinerii noștri să poată din nou să-și iubească țara.

    …Da, prieteni tineri, poate că nu v-ați născut în locul potrivit, cum spune un cântec al vostru, dar nu trebuie să iubiți pentru că viața v-a adus ceva gratis, pentru că soarta v-a parașutat într-un loc fără de griji. E adevărat, nu mă pot opri din a scrie cu îngrijorare despre nimicniciile de fiecare zi ale semenilor noștri sau despre politicienii corupți, despre modul în care ne ucidem viitorul cu mâna noastră, dar niciodată nu mi s-a făcut chiar atâta lehamite încât să moară și ultima speranță. Nu sunt fericit cu ceea ce se întâmplă, dar scriu cu disperarea că poate mă aude cineva, poate sunt oameni care vor reuși să se uite dincolo de ciorovăiala zilnică a politicienilor și vor putea să meargă mai departe cu sufletul neîntinat de zoaiele și în noroiul cotidian.

Dragostea este îndelung răbdatoare, se spune în capitolul 13 al cărții 1 „Corinteni“, este plină de bunătate: „dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul“.
Nu trebuie să iubești ca mulțumire pentru ceva, poți iubi cu disperare doar pentru nevoia înălțării pe care ți-o dă iubirea. Trebuie să îți dezvolți capacitatea de a iubi ca o formă de înălțare în umanitate și spiritualitate. Iubim prin ceea ce avem mai bun, iubind luminăm partea cea mai bună din noi, cum spunea Octavian Paler.

Tinere prieten, poți pleca departe de România, dar nu pentru a nu te mai întoarce, nu pentru a te pierde într-un peisaj străin, ci dacă ai un proiect personal puternic. Poți visa să ajungi un mare savant, să-ți fie recunoscut vreun talent, dar nu cred că poți să-ți iei lumea în cap pentru speranța că dincolo mănânci mai bine ori pentru că acolo o să-ți poți cumpăra mai repede mașina sau casa. Nu știu dacă dincolo ai mai multe șanse în lipsa unui proiect foarte clar și a unei dorințe nestăvilite de a munci până la epuizare pentru el. Ai mari șanse de eșec dacă nu te poartă un vis, un vis mai puternic decât tine, mai puternic decât naturala dorință de a face doar un minim de efort pentru maximum de rezultate.

Este adevărat, uneori societatea noastră poate să-ți ucidă speranța, dar când este o speranță puternică, ea nu moare prea ușor. Speranța nu este o strategie, este adevărat, dar speranța poate fi bazată pe un proiect mare pentru care în fiecare zi faci câte ceva. Speranța devenirii unui tânăr trebuie să-i poarte pașii prin toate bibliotecile unde poate să-și șlefuiască mintea și sufletul, apoi își caută un magistru, un om care să-i îndrume primii pași pentru ca să își îndeplinească visul acela mare.

Dragă prietene, nu văd altă mare modalitate de a deveni un om realizat, de a trăi mai bine, de a fi respectat decât prin intermediul realizării tale ca om, ca specialist, ca parte excepțională dintr-o rețea care face ceva pentru societate.

Dar pentru acestea este nevoie să visezi la ceva înalt și să cauți modele, să cauți un magistru care sa te îndrume. Chiar nu ai găsit pe nimeni în viața asta căruia ți-ar fi plăcut să-i semeni? Gândește-te bine, poate vreun profesor, un antrenor, poate ai văzut pe cineva la televizor, poate poți admira un părinte, un unchi sau vreun prieten al familiei…

Poate România nu este locul potrivit, dar, dragul meu prieten tânăr, tu ai un proiect pentru care ai făcut ceva, l-ai gândit, ai făcut vreun efort?

Înainte de a vrea să pleci din România fără a te uita în urmă, încearcă să faci o mică contabilitate.

Câte ore pe zi ai alocat în ultima vreme visului tău, proiectului tău personal?

Dacă încă nu ai acest proiect, măcar ai visat la el cu ochii deschiși?

Te-ai gândit măcar la mijloacele prin care poate fi atins visul tău?


Am cunoscut mulți români nefericiți în străinătate, mulți români cu destine mediocre care înjurau țara de adopție, așa cum înjură și România. Probabil că fiecare societate are lucruri pentru care merită blamată, așa cum sunt sigur că putem găsi lucruri bune oriunde am merge. Doar proiectul nostru este cel ce se poate lovi de bariere sau poate să valorifice oportunitățile. Nicio societate nu cred că este bună în sine și nici paradis absolut pentru toți locuitorii ei. Dacă vom avea puterea să credem în ceva, atunci poate vom reuși să schimbăm lumea noastră. Dar schimbarea trebuie să înceapă cu noi.

Schimbarea trebuie provocată, istoria trebuie provocată.

Trebuie să așteptăm ca istoria să ne scoată în față o mare ocazie pentru a reuși să ne remarcăm?

Poate că trebuie să ne gândim noi primii să încercăm cu toate puterile noastre să modificăm cursul lucrurilor înspre realizarea proiectului nostru.

Am citit, în ultima vreme, două lucruri care m-au șocat.

Mai întâi declarația unui vameș de la Moravița: „Am atâția bani că pot să mă șterg la fund cu ei! Dar nu pot să mă opresc, mă, nu pot să nu mai iau! Mi-a intrat în sânge!“. Da prietene, asta este o parte din realitatea crudă a zilelor noastre. Acest vameș vorbește pentru o masă destul de mare de funcționari publici care au intrat într-un sistem corupt ce alimentează cu resurse politicienii.

Ce facem în această situație? Plecăm din țara?

Putem să nu participăm măcar noi, personal, la ticăloșia generalizată. Putem să promovăm alte valori în grupul nostru de prieteni, putem să ne educăm copiii altfel, putem să ne opunem acestor practici. Să nu uităm că practica aceasta de corupție are cel puțin două părți care câștigă în detrimentul interesului colectiv. Nu doar vameșul este vinovat că pretinde șpagă, sunt vinovați și cei care găsesc în contrabandă un mod de a câștiga și de a nu plăti impozite. Ne putem gândi că o parte dintre noi întreținem din comoditate sau conformism chiar practicile de care ne plângem.

Acceptăm și nu ne opunem, uneori chiar ne convine acest lucru, este de cele mai multe ori o complicitate generală la cele mai proaste obiceiuri ale noastre.

Un al doilea lucru care m-a șocat a fost un articol scris de Mircea Eliade în 1934, deci atunci când avea 28 de ani. Mircea Eliade vorbește despre imaginea noastră proastă în lume și despre faptul că hoția noastră devenise proverbială. Iată ce proverb citează el dintr-un almanah al vremii: „Când cineva fură este cleptomanie. Când mai mulți fură se numește manie. Când un popor fură este România“.

Revoltat, tânarul Eliade se întreabă retoric dacă nu ar trebui să ne crape obrazul de rușine, dar eu mă îngrijorez de faptul că este deja atât de veche meteahna încât a devenit un comportament  generalizat social. Deci vameșul acela de la Moravița vorbește deja despre un fel de ADN cultural.

Este un obicei pe care trebuie să-l schimbăm, nu cred că avem voie să ne resemnăm sau să plecăm din țară pentru asta. Indiferent ce ne arată fiecare zi trăită în România, nu cred că trebuie să ne luăm lumea în cap, nu cred că trebuie să plecăm oriunde în lume, chiar fără nici un proiect personal. Motivația negativă de a părăsi România pentru că este un loc urât, fără morală, fără șanse pentru tineri, fără viitor nu poate să ne împingă spre ceva în viață. Este greu să credem că acest lucru ne va ajuta să ne împlinim undeva în altă țară.

Mircea Eliade a plecat din România, dar nu pentru a nu se mai întoarce. A plecat în India, apoi în lumea largă pentru a studia marile religii ale lumii, a plecat să împlinească un destin. Împrejurările istorice au făcut să nu mai poată reveni în patrie, dar acest lucru a fost o rană pe care a purtat-o peste tot până la sfârșitul vieții sale. A reușit să devină una dintre personalitățile lumii pentru că a avut un proiect. Nu s-a despărțit de România cu ură, a purtat-o peste tot, a arătat-o lumii prin partea ei de mister, nu prin noroiul care o aseamănă cu alte țări. Tinere prieten, Mircea Eliade avea 28 de ani și era revoltat când scria articolul citat, dar încheia acel articol din «Vremea» cu următoarele cuvinte: „Trebuie să iubești România cu frenezie, s-o iubești și să crezi în ea împotriva tuturor evidențelor – ca să poți uita gradul de descompunere în care am ajuns“.

Dacă prietene, nu-ți propun să gândești pozitiv, cred că gândirea pozitivă este o ideologie a controlului social. Îți propun să iubești ceva cu disperare, împotriva evidențelor, mai ales pentru că este lucrul cel mai ușor de făcut la vârsta tinereții. Dacă nu poți iubi patria, atunci încearcă să iubești propriul tău vis, propriul proiect.

S-ar putea să găsești într-o zi România printre lucrurile din viața ta ori să realizezi că face parte din visul tău.

În fiecare zi mă gândesc la țara noastră cu îngrijorare și nu-mi este rușine să spun că îmi iubesc țara cu disperare, împotriva tuturor evidențelor, împotriva tuturor raționalizărilor, împotriva tuturor probelor care arată că descompunerea este totală. Nu e un moft acesta, nu e o demagogie, este pur și simplu nevoia de a crede că mâine dimineață vor răsări soarele și nevoia de a iubi, nevoia de a crede în valori.

Iubind România cu disperare, fără motive palpabile, putem să ne reiventăm pe noi înșine și să refuzăm să facem parte din nepăsarea generală.

Sursa, autor: Vasile Sabastian Dâncu / vasiledancu.blogspot.ro prin romaniabreakingnews.ro 

*Republicat din 28 Sep, 2014 / rbnpress.info

Să cunoaștem România! Why not get to know Romania? …documentar infografic în limba engleză

 An infographic animation about Romania, created by Graphic and Communication Design student Ana Busuioc (www.anabusuioc.com) for Leeds Romanian Society. Music by Dave James and Alfie Granger-Howell – Finger on the Pulse, courtesy of audionetwork.com. 

The world without Romania  – Cum ar fi lumea fara Romania? (video)

,

HAI ROMÂNIA!

Pe munții Tatra se aude tricolorul românesc zvâcnind în bătaia vântului, ca o aripă fraternă peste acești tineri slovaci cu inima curată! Ce poate fi mai frumos? Ei cântă imnul țării lor, Slovacia, și cu revelație de copii, de acolo de sus ne arată nouă și Lui Dumnezeu, drapelul României! Să învățăm din demnitatea acestor tineri slovaci, să învățăm să ne iubim țara și prietenii adevărați!

Tinerii fac parte din formația „Vocalatté”, Musician/Band BRATISLAVA, compusă din: Anna Dresslerová (soprán) Matej Gába (tenor) Denisa Kopačková (soprán) Michal Kotolácsi (tenor) Jozef Kováč (bas) Zuzana Kukanová (soprán) Lívia Lépesová (alt) Mária Mészárosová (alt) Lucia Miglierini (soprán) Mário Miglierini (tenor) Michaela Miglierini (soprán) Ján Moják (bas) Tomáš Ragas (tenor) Michal Spišiak (tenor) Véronique Svitková (alt) Marianna Švehlíková (soprán) Michal Švehlík (bas) Zuzana Švehlíková (alt) Tomáš Vinař (tenor)

Video – imnul național al Slovaciei în Munții Tatra …cu tricolor românesc: „NAD TATROU SA BLÝSKA” (FUJARA) – „Fulger peste Munții Tatra”

Imnul Slovaciei

IMNUL SLOVACIEI:
Nad Tatrou sa blýska (română: Fulger peste Munții Tatra) este imnul național a Slovaciei. Își are originile în naționalismul în forma sa din Europa Centrală a secolului XIX. Tema sa principală reprezintă o furtună abătută asupra munților Tatra, furtună care simbolizează pericolul pentru Slovaci și o dorință pentru a rezolva amenințarea. Este utilizată masiv în timpul insurgențelor revoluționare din 1848-49, contemporane „Crăișorului Munților” – Avram Iancu.
Drapelul Republicii Slovace se compune din trei culori, aflate în poziție orizontală, de sus în jos: alb, albastru, roșu. În partea stânga a steagului, este plasată stema națională. Pe un fundal roșu, în partea de jos, stema țării ilustrează trei denivelari de culoare albastră, care reprezintă cele trei masive muntoase, Matra, Tatra si Fatra. Pe cel mai înalt dintre acestea, marcă a Creștinismului, se află crucea dublă, de culoare albă, a celor doi sfinți, Benedikt si Chiril.

Imnul țării este o compoziție a lui Janko Matuska, sub numele “Nad Tatrov Sa Blizka” (“Fulgeră Deasupra Tatrei”).

Ca răspun la gestul lor, redacția R.B.N. Press vă prezintă imnul Slovaciei în limba slovacă, română și engleză:

Nad Tatrou sa blýska
Cântec popular slovac, versuri Janko Vlastimil Matúška (1844)

Nad Tatrou sa blýska
Hromy divo bijú
Zastavme ich, bratia
Veď sa ony stratia
Slováci ožijú

To Slovensko naše
Posiaľ tvrdo spalo
Ale blesky hromu
Vzbudzujú ho k tomu
Aby sa prebralo

Už Slovensko vstáva
Putá si strháva
Hej, rodina milá
Hodina odbila
Žije matka Sláva

Ešte jedle rastú
Na krivánskej strane
Kto jak Slovák cíti
Nech sa šable chytí
A medzi nás stane

Fulger peste Munții Tatra (traducere în limba română)
S-a ivit un fulger deasupra munților Tatra
Fulgerele bat necontenit
Lasă-ne să le oprim, fraților
Căci după toate astea, vor dispărea

Slovacii vor renaște
Slovacia a noastră
A adormit atât de-adânc
Dar tunetele acestea
De-abia o pregătesc

Slovacia deja se-înalță
Dându-și jos cătușele
Hei, țară dragă
Timpul a venit
Mama-glorie e-n viață

Acești brazi încă mai cresc
Pe pârtiile Kriváň-ului
Cine simte că-i slovac
Lasă-l să ia un paloș
Și să vină printre noi

Lightning over the Tatras (versiunea în limba engleză)

There is lightning over the Tatras
Thunders loudly sound
Let us stop them, brothers
After all they will disappear
The Slovaks will revive

That Slovakia of ours
Had been sleeping by now
But the thunder’s lightnings
Are rousing the land
to wake it up

Slovakia is already rising
Tearing off Her shackles
Hey, dear family
The hour has struck

Firs are still growing
On the slopes of Kriváň
Who feels to be a Slovak
Let him take a sabre
And stand among us

Formația „Vocalatté” interpretând Vivaldi – Four Seasons (Winter)

Formația „Vocalatté” interpretând  „Joy To The World

Formația „Vocalatté” interpretând  „Adeste Fideles”

 

Formația „Vocalatté” interpretând  „ Hallelujah”

Formația „Vocalatté” interpretând  „White Christmas”

…de ziua meciului cu Ungaria:

HAI ROMÂNIA!

Autor Sorin Diaconescu

Redactor R.B.N. Press

Redacția R.B.N. Press vă recomandă articolul:

Frați Români! Slovacia VS Iredentismul Maghiar, o lecție de demnitate națională!

,

Acum doi ani de zile …sambata, 15 septembrie 2012, la Bucuresti, in urma unei boli nemiloase, a murit patriotul si fostul disident basarabean Valeriu Graur. Avea doar 72 de ani.

Valeriu Graur a fost unul dintre luptatorii Frontului National Patriotic din Basarabia, organizatie conspirativa antisovietica si anticomunista, ce a activat in anii ’60-70 ai secolului trecut in URSS.

…A fost deportat in Siberia impreuna cu parintii sai, la 13 iunie 1941, pe cand avea doar 6 luni. A fost calificat, pe cand nici nu stia sa vorbeasca, “dusman al poporului”…

…Acolo, in orasul Tomsk (din Siberia) s-au nascut cei doi frati ai lui Valeriu: Ioan, Vladimir si sora Lilia…
…dupa moartea lui Stalin, in noiembrie 1956, Vasile Graur (tatal lor) obtine permisiunea sa plece in Romania: el, sotia si cei patru “rusi” mititei…

…In 1959 dupa ce termina liceul…insista sa se intoarca in tara unde a crescut si cu toate rugamintile parintilor trece Prutul…Nu Bucurestii, ci Tiraspolul a reusit sa-l faca roman…

…in 1969 se transfera la Chsinau, ca profesor de Fizica si matematica la scoala nr. 22. Face parte din Frontul National Patriotic, initiat de Alexandru Usatiuc, o miscare de rezistenta patriotica, care-si pusese ca scop constienizarea populatiei, developarea absurditatilor privind legitimitatea ocuparii de catre Rusia a acelor teritorii, sau cele care vizau limba, istoria, identitatea acestora, unul din amendamente fiind informarea opiniei publice internationale despre genocidul la care este supus poporul romanesc al Basarabiei de catre puterea sovietica…

…alaturi de alti patrioti pune bazele Frontului National Patriotic din Basarabia. Din organizatie au mai facut parte Alexandru Usatiuc-Bulgare, Gheorghe Ghimpu, Alexandru Soltoianu si altii.
In lupta lor, patriotii basarabeni au incercat sa gaseasca sprijin in Romania.

… in iunie 1970, Alexandru Usatiuc-Bulgare s-a deplasat la Bucuresti si a cerut audienta la Nicolae Ceausescu. Dupa ce „conducatorul” a refuzat sa-l primeasca, acesta i-a expediat scrisoarea prin posta. (Scrisoarea se afla in calitate de corp delict in dosarul penal instrumentat contra celor nominalizati care se pastreaza in arhiva SIS.)

Documentul denunta politica de deznationalizare a romanilor basarabeni practicata de autoritatile sovietice, prin limitarea limbii romane si rusificarea fortata, falsificarea istoriei, inchiderea scolilor si bisericilor romanesti si multe altele. Ceausescu insa a trimis scrisoarea pe adresa sefului KGB din URSS, Andropov, astfel deconspirandu-i pe luptatori.

In urma denuntului ceausist, cei patru au fost arestati si condamnati la ani grei de inchisoare: Alexandru Usatiuc – 7 ani de lagar de munca fortata si 5 ani de deportare in Siberia, Alexandru Soltoianu – 6 ani de lagar si 5 ani deportare, Gheorghe Ghimpu -6 ani de lagar. Valeriu Graur se afla in trenul Moscova – Bucuresti , in radioul portabil ascunsese un material pentru postul Europa Libera. E arestat chiar in cupeu si dus in penitenciarul din Chisinau. E interogat de dimineata si pana seara cateva luni la rand. E condamnat la 4 ani de regim sever in lagarul din Mordovia…Iese din lagar in 1976…
…Obtine, abia in august 1977, permisiunea sa plece la familia lui din Romania…

…Ajuns la Bucuresti, Valeriu Graur a scris mai multe materiale despre rezistenta basarabeana…el a oferit multe solutii, valabile si acum: …”AVEM SI ASTAZI ACEEASI ATITUDINE DE TOLERANTA FATA DE TOTI NEBASTINASII, (rusi n.m) DAR CONSIDERAM CA AVEM TOT DREPTUL DE A LE PRETINDE MACAR UN LUCRU, O POLITETE ELEMENTARA: TRAIND IN CASA NOASTRA, SA AIBA BUNAVOINTA SA INVETE LIMBA NOASTRA” scria el la 14 mai 1989”

…CULTIVATI CONSTIINTA NATIONALA A BASARABENILOR, EA VA REZOLVA TOATE CELELALTE PROBLEME” scria intr-o scrisoare de la 20 iunie 1989
”SA FITI UNITI

In Romania a activat ca militant neobosit pentru drepturile romanilor basarabeni in Asociatia Culturala Pro Basarabia si Bucovina, in cadrul carea a detinut pentru o perioada functia de presedinte si mai apoi pana la final cea de Membru al Comitetului Executiv al Consiliului National al Asociatiei ACPBB.

Dupa decesul lui Valeriu Graur, singurul fost membru al Frontului National Patriotic in viata este Alexandru Soltoianu, care locuieste la Moscova si va sosi toamna curenta la Chisinau.

Funeraliile lui Valeriu Graur au avut loc marti, 18 septembrie, la biserica Sf. Ierarh Nicolae din cartierul Damaroaia din Bucuresti, inmormantarea a avut loc la cimitirul din acelasi cartier.

Consiliul Național al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina

VALERIU GRAUR
23 DECEMBRIE 1940 – 15 SEPETEMBRIE 2012

Valeriu Graur a petrecut în închisorile comuniste cei mai frumoși ani ai vieții sale. A intrat în ele copil și a ieșit om bătrân. Cel puțin așa îi plăcea lui să spună. Acolo, în celula sa de lagăr stalinist-hrușciovist-brejnevist, a învățat să-și iubească și mai mult Neamul, pentru care merită să te sacrifici. Acesta e crezul lui lăsat drept testament pentru urmași. Valeriu Graur face parte din aceeasi familie de oameni curajosi, care merita respectul si recunostiinta tuturor, omul de care mi-i dor, ca si de idealul pentru care acesta si-a jertfit tineretea si pe altarul caruia si-a pus viata ca pe o ofranda
Miscarea de Eliberare Nationala din Basarabia ii datoreaza multe…

Acad. Nicolae DABIJA

Valeriu Graur a intrat in panteonul Eroilor Neamului Romanesc iar memoria sa a devenit nepieritoare pentru noi si pentru urmasii nostri . Poate ca intr-o zi se vor gasi resurse si pentru un monument inchinat celor ce au luptat si au suferit pentru identitatea romaneasca, pentru neamul romanesc.

Redacția R.B.N. Press

Pentru toți cititorii R.B.N. Press în memoria marelui patriot Valeriu Graur, o carte cadou  „DE TE VOI UITA BASARABIE” prin amabilitatea partenerului nostru Asociața Culturală Pro Basarabia și Bucovina

                                                                         Download aici ….

 

 

Valeriu Graur, exemplu în articolul „Unirea ca mobil”

de Tudor Cojocariu

Pentru un segment de popor român dintre care unii cred că sunt altceva decât români și votează cu niște impostori ai comunismului (fie voroniștii, fie dodoniștii), Unirea nu înseamnă nimic bun. Nu contează cine, când, de ce, pentru ce și cum s-au unit sau se vor uni. Contează pentru ei doar că Unirea nu e de bine. Puțini își pot motiva coerent și logic atitudinea, iar cei care o fac de cele mai multe ori omit mai multe elemente esențiale, pornind de la premise false, chiar dacă pot fi bine-intenționați.

…Ar exista, totuși, câteva premise și contexte pentru care aceștia și-ar putea schimba comportamentul și poate chiar, atitudinea. Primul, la care s-a referit într-o conferință și deținutul politic român moldovean Valeriu Graur, ține de cadrul în care se dezvoltă individul. Acesta, fiind născut și crescut într-o regiune sovietică, a ajuns să se considere până în adolescență, mare apărător al socialismului și al sovietismului rusesc. El credea cu toată bunăvoința sa, că socialismul moscovit e un lucru bun pentru care merită să lupte. Prin urmare, considerându-se un om determinat și cu scopuri nobile, lui i se părea imposibil să renunțe la comunismul atât de drag ființei sale. Totuși, după mai mulți ani petrecuți în România, după interacțiunea cu unii români din sudul Basarabiei care nu știau pic de rusă, a început să-și pună întrebări, pentru ca ulterior să devină unul dintre cei mai importanți disidenți anticomuniști din RSSM din a doua jumătate a secolului XX. Așadar, contactul prelungit cu mediul natal, dublat de o consistență spirituală deosebită, poate genera redevenirea unui român înstrăinat de propria-i conștiință națională. citeste mai mult pe : http://vox.publika.md/social/unirea-ca-mobil-201921.html

Valeriu Graur – Povestea fabuloasă a unui rus care s-a trezit român (Jurnalul.ro)

Domnul Valeriu Graur are o poveste halucinanta. Crescut in deportare in Siberia, pana in tinerete a fost un nationalist rus convins. Emigrat in Romania si apoi in RSS Moldoveneasca si-a dat seama ca este de fapt roman si a participat la fondarea Frontului Patriotic National, o formatiune subversiva antisovietica. A fost denuntat KGB-ului chiar de catre Securitatea ‘patriotului’ Ceausescu, fapt care l-a costat o alta deportare in gulag. Ne-a acordat un interviu despre istoria sa si a grupului Usatiuc-Ghimpu.

Rep: V-ati nascut la Reni, in sudul Basarabiei, dar ati copilarit in Siberia…
V.G.: La 6 luni ne-au deportat. Am stat in Siberia 15 ani. Parintilor mei, ambii romani moldoveni, le era frica sa vorbeasca romaneste cu noi, copiii, asa ca prima mea limba a fost rusa. Ai mei se temeau sa nu fie acuzati de nationalism burghez daca vorbeau romaneste. Tata, care era in momentul deportarii student la conservatorul din Cernauti vorbea perfect rusa, provenea dintr-o familie de invatatori cu stare din Reni. Mama, cu doar 7 clase, vorbea cu accent moldovenesc. Pe strada, la scoala, vorbeam doar rusa, ma consideram rus.
Rep: De ce v-au deportat familia?
V.G.: Fara explicatii, i-au luat de acasa in toiul noptii, in 13 iunie 1940. In Siberia au stat sub controlul NKVD-ului, ne-au tot mutat dintr-un sat in altul, sa munceasca ai mei la kolhoz-uri. Erau cu noi oraseni, intelectuali, si asa numitii culaci, chiaburi. Deportarile se faceau in urma unor turnatorii. Cred ca familia mea a fost dusa din cauza unui unchi din partea mamei, care a mers la niste actiuni legionare, fara sa fi fost inscris vreodata la ei. Pe o banuiala din asta luau toata familia. Tata nici nu trebuia sa fie ridicat. Avea alt nume de familie decat mama, nu erau luati cu acte, fiindca familia lui se opusese, era o mezalianta pentru un director de scoala, ca bunicul, sa aiba o nora ‘taranca’. Ai mei stateau impreuna, insa, l-a luat NKVD-ul si pe tata si l-au acuzat, la gara, ca e ofiter roman in rezerva. Saracul Graur, directorul de scoala, a fost impuscat in inchisoare in Siberia, la Nijni Tail. Il turnase cineva ca a fost taranist.
Rep: Cum a scapat familia din deportare?
V.G.: La 16 ani, pe vremea lui Hrusciov, familia a primit dreptul sa plece. Eu eram nemultumit, simteam ca mediul meu e la Tomsk, in Siberia. Dupa moartea lui Stalin, parintii incepusera sa vorbeasca romaneste, despre Basarabia, dar nu ma interesa. Am venit direct in Romania, familia bunicii din partea tatalui stateau la Calarasi. Printr-o minune, ne-au dat voie sa ne reintregim familia. Mie nu imi placea, ma consideram ‘om sovietic’, rus, ma simteam strain. Tata nu era primit la lucru, era intrebat de ce a plecat din ‘tara socialismului’. Pana la urma a gasit, culmea, la un Sovrom, in 1957. Pe mine m-au dat la o scoala cu limba de predare rusa, in Bucuresti pe strada Sandor Petoffi, unde aveam in general colegi lipoveni, am stat la internat cu ei. Eu ramasesem si cetatean sovietic, eram komsomolist. Cand am terminat liceul, am vrut sa plec in ‘patria mea’, URSS.
Rep: Familia cum a reactionat?
V.G.: S-au opus, dar nu aveau ce sa-mi faca, eram major. Am ajuns la Tighina. Abia aici mi-am dat seama ca gresisem. Plecasem din ‘micul Paris’ si ajunsesem intr-o zona inapoiata intelectual, supusa rusificarii. In 1940 si 1944 toti intelectualii romani din orasele Basarabiei se refugiasera sau fusesera deportati, executati. Orasele aveau o elita rusa adunata din toata Uniunea, care rusifica, asimila. Elementul romanesc era la tara sau in orasele mici, cum erau Cahul, Soroca, Orhei. Taranii vorbeau romaneste cum auzisem dupa Prut. Am intrat la facultate la Tiraspol, la o sectie pedagogica de fizica-matematica cu predare in ‘limba moldoveneasca’. Buneii lor ma imbratisau cand aflau ca vin din Romania. Colegii mei, fii de tarani din sate, erau ca mine. De la ei am aflat de deportari, de crime si am inceput sa ma simt roman. Am inceput sa citesc istorie si l-am cunoscut si pe Gheorghe Ghimpu (fratele lui Mihai Ghimpu, actualul presedinte al Parlamentului Republicii Moldova n.n.), care se considera de atunci roman.
Rep: Cum a aparut ideea Frontului Patriotic National?
V.G.: Prin 1968, dupa interventia din Cehoslovacia, am inceput sa ne miscam. Eu ajunsesem, dupa aventuri, profesor la Chisinau. Am vazut ca Ceausescu i-a sfidat pe rusi si am inceput si noi o miscare formata din intelectuali romani, feciori de tarani care facusera scoala. Ascultam Radio Bucuresti, citeam istorie, vorbeam liber. Ghimpu, cu care eram prieten, mi-a propus sa intru intr-o miscare organizata, care sa militeze pentru limba romana, grafie latina si in final unirea cu Romania. El era doctorand la biofizica la Moscova, dar venea des la Chisinau. Eram organizati conspirativ, eu il aveam legatura superioara pe Ghimpu, la randul meu racolasem 2-3 prieteni care nu se stiau intre ei ca membri. Pe Alexandru Usatiuc-Bulgar, seful Frontului, nu il cunosteam. Estimez ca eram implicati cam 250 de oameni.
Rep: Cum a cazut Frontul?
V.G.: Dupa 1965 a fost o miscare puternica pentru alfabetul latin. Fusesera represalii, au dat afara cadre didactice, chiar ministri din Moldova. Au fost concediate 40 de cadre de la Institutul Politehnic din Chisinau, de exemplu. Usatiuc, personal,in 1971, a facut un memoriu catre Nicolae Ceausescu in care explica represaliile si persecutiile la care sunt supusi romanii din Moldova. A reusit sa plece la Bucuresti, la rude si a mers la Consiliul de Stat sa ceara audienta. L-a primit un consilier, Predescu, care i-a spus sa astepte. Usatiuc a fost o zi la Galati, l-au cautat din partea lui Ceausescu, dar nu l-au gasit. El a lasat memoriul scris la Consiliul de Stat. La scurt timp, in decembrie 1971, Ion Stanescu, presedintele Consiliului Securitatii Statului din RSR i-a remis lui Yuri Andropov, seful KGB, o scrisoare care avea atasata memoriul lui Usatiuc. Posibil sa fi crezut Securitatea ca suntem ai KGB, pusi sa-i testam, dar totusi cred ca Stanescu a fost de rea credinta, ne-a tradat, el avea posibilitatea sa se informeze ce e cu noi. Au urmat arestarile si procesul.
Rep: Cum a avut loc procesul?
V.G.: In ancheta, lumea a reactionat bine. Datorita structurii conspirative nu au fost arestati foarte multi. Au reusit sa aduca vreo 30 de martori ai acuzarii si sa aresteze 10 oameni. KGB-ul, pornind de la Usatiuc si Ghimpu a luat tot ce insemnau notite, agende de telefoane, scrisori. In felul asta largeau cercul de suspecti. Voiau sa ne lipeasca de un alt grup de rezistenta de la Cernauti, condus de Soltoianu, cu care nu aveam legatura.
Rep: Pe dvs. v-au anchetat brutal?
V.G.: Nu, nu m-au batut, daca va referiti la asta. Ma amenintau din cand in cand ca ne incadreaza legal la un articol sa ne impuste, interogatoriile tineau de dimineata pana seara. Ne mai amenintau ca ne declara nebuni si ideea era groaznica, politicii supusi psihiatriei sovietice erau transformati in legume, inchisi singuri ani in sir. Anchetatorii mai importanti erau rusi, dar aveau si romani printre ei. La perchezitie la mine acasa, un roman din asta, prin exces de zel, mi-a confiscat un microfilm cu notele lui Karl Marx despre romani, care a fost proba la proces. Au lucrat ceva la traducerea insemnarilor mele. M-au incadrat la articolul cu ‘propanganda si agitatie antisovietica cu scopul subminarii puterii sovietice’. Pedeapsa maxima era de 7 ani de inchisoare la care se adaugau 5 de deportare. Usatiuc a luat pedeapsa maxima, Ghimpu 6 ani plus deportare, eu 4 ani. Principala proba a fost ca aveam acasa un document gandit de Ghimpu pentru a fi transmis la Europa Libera. Eu trebuia sa plec in curand in Romania, de unde sa transmit documentul. Mi-au gasit asta acasa. Am facut o gafa, aflasem de la sotia lui Ghimpu, Lucica, faptul ca el a fost arestat, dar nu am distrus scrisoarea lui Ghimpu. In timpul anchetei, pana la proces, mi-au dat drumul acasa, special sa ma supravegheze, cu cine ma intalnesc. Chiar si asa, am reusit sa-i anunt pe altii din grup, prieteni ai mei, sa distruga tot. Multi dintre martori au minimalizat totul, au spus ca erau doar discutii la un vin si asta ne-a ajutat sa scapam mai usor.
Rep: V-au deportat imediat dupa proces in Mordovia?
V.G.: Am fost condamnat la regim sever de detentie, dar m-au dus in Mordovia, intr-un lagar mai mic, numai cu politici, cam 100. Cel putin nu riscam sa stau cu criminalii. In Mordovia era un moldovean, Simion Pavaluca, care statea acolo de 25 de ani, fiindca impuscase ca jandarm in razboi pe cineva. Mai erau partizani baltici din anii 50, evrei refuzniki. De mancare primeam terci din ovaz, casa, ceva legume si rar peste sarat. Am facut foarte multa carcera, fiindca nu am vrut sa semnez in inchisoare acte de colaborare cu KGB. Imi tot dadeau cate 15 zile de carcera, izolare completa si frig. Munceam, cand nu eram la carcera, sa cos manusi de salopeta. Nu ne scoteau din sarma ghimpata. Am stat acolo patru ani. La expirarea a doi ani de termen, au venit special sa ma determine sa ma pocaiesc chiar caghebistii din Chisinau. Voiau sa dau la radio o declaratie in care imi ceream scuze si imi turnam cenusa in cap, in schimbul libertatii. I-am refuzat.
Rep: Evreii sionisti aveau conditii mai bune?
V.G.: Am stat acolo cu unii interesanti, din grupul Kuznetsov-Dimshits, care au vrut sa deturneze un avion si sa fuga in Israel. Sefii lor erau la puscaria din orasul Vladimir, la izolare, dar cei mai mici erau cu mine. Pe ei ii mai duceau la Scearansk, in capitala Mordoviei, sa-i convinga sa abjure. Fiindca fusese scandal international cu ei, aveau drept la pachet, ceva conditii mai bune. Am ramas prieten cu ei si, mai tarziu, la Bucuresti, am scos un material catre Europa Libera printr-unul din ei.
Rep: Cum ati ajuns iar la Bucuresti?
V.G.: Dupa eliberarea din lagarul din Mordovia am stat un an sub supraveghere administrativa la Chisinau. Trebuia sa ma prezint des la militie, sa nu iau contact cu straini, sa nu plec din oras. Nu aveam voie, in mod expres, sa ma duc la concerte cu artisti din Romania, chiar daca atunci nu venea niciunul la Chisinau. Am depus actele sa plec in Romania, ceream reintregirea familiei, mi-au spus ca nu o sa plec nicaieri. Am scris iar, presedintelui Sovietului Suprem, Podgornai si procurorului general Roman Rudenko. Am amenintat ca o sa protestez in public. Fiindca nu voiau scandal, tocmai protestasera public niste evrei, mi-au dat drumul. In august 1977 am reusit sa plec.
Rep: Securitatea romana v-a luat direct in colimator?
V.G.: La inceput se faceau ca nu exist. Am stat patru luni fara munca. Kaghebistii imi oprisera la granita actele, diplomele. Dupa patru luni mi-au oferit, prin Fortele de Munca un post de pedagog la Liceul Grivita Rosie. Imediat, a aparut si un ofiter care m-a luat in grija. Mi-am dat seama ca Securitatea a pus un cuvant la angajarea mea. Cel care ma avea in grija parea interesat de tot ceea ce se petrece in Basarabia, a incercat sa ma racoleze ca turnator, dar i-am spus ca e sub statutul meu sa fiu un simplu turnator. Ii mai ziceam ce noutati aflam de acolo, cand veneau basarabeni aici. In 1982 am reusit sa trimit memoriul lui Ghimpu, refacut din memorie, la Europa Libera. Corespondam cu evreii din lagar, ajunsi in Israel. Scriam in rusa si dupa un timp mi-am dat seama ca nu imi deschid corespondenta, nu mai dispar scrisori, se saturasera sa mai traduca din rusa. Am trimis documentul unui fost camarad, Kaminski, ajuns redactor la Radio Israel. Il scrisesem pe foita de tigara si l-am bagat intr-o scrisoare. In decembrie 1982 a fost difuzat textul, jumatate de ora, a avut efect si in Basarabia si aici. M-am trezit imediat cu doi securisti, care nu stiau unul de altul, din unitati diferite. Mai tarziu a venit si cel care avea legatura in mod special cu mine. Culmea, asta i-a calmat pe ceilalti doi, dar mi-a spus insinuant ca ‘KGB are maini lungi, ai grija’…
Rep: Pe Ion Stanescu, cel din cauza caruia ati ajuns in lagar, l-ati cunoscut dupa 1989?
V.G.: Nu, am tot asteptat sa ia legatura cu mine, sa-mi dea o explicatie, dar asa ceva nu s-a produs pana anul trecut, cand a murit. Cred ca era pe mana cu KGB cand ne-a tradat. Eu am aflat ca el ne-a turnat cand au iesit niste arhive ale KGB de la Chisinau, dupa 1990.
Rep: De ce credeti ca nimeni din grupul dvs. nu a ajuns mare politician in Moldova dupa 1989?
V.G.: Usatiuc avea un caracter mai dificil si in acelasi timp nu era un bun orator. Gicu Ghimpu a fost deputat in primul parlament liber de la Chisinau, dar apoi lui si altora ca el le-au luat locul ‘patrioti’ de prin CC al PCUS, Sovietul Suprem ori KGB. Au murit ambii, eu am ramas aici. Vreau sa va spun ca sunt foarte trist fiindca pentru cei de aici vad ca Basarabia nu prea mai exista. Trebuia sa fie acelasi lucru ca si ideea reunificarii Germaniei. S-a consumat avantul in anii 90 prin poduri de flori, in timp ce Ion Iliescu, de fapt, semna tratate cu URSS. Pacat ca e asa.        sursa: jurnalul.ro

Materialele din acest articol au fost realizate cu ajutorul Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina – www.probasarabiasibucovina.ro  grație parteneriatului comun dintre Asociație și România Breaking News – rbnpress.info.

,

„Sacrificiul impune respect!”Respect veteranilor, Eroii zilelor noastre!

Sergentul Cristescu Andrei s-a distins în mod deosebit în luptele pentru eliberarea orașului Chișinău, apoi, luat prizonier, timp de 2 ani și jumătate a suferit de foame, frig și multe umilințe.

Veteranul de război, maior (r) Cristescu Andrei Gheorghe, născut în comuna Răucești, județul Neamț, a fost încorporat în Regimentul 6 Grăniceri Chișinău, în toamna anului 1935. În anul 1938 a fost lăsat la vatră, dar odată cu declanșarea celui de-al doilea război mondial, la 1 septembrie 1939, când s-a decretat mobilizarea generală a rezerviștilor, sergentul Cristescu Andrei s-a prezentat la Regimentul 7 Vânători Chișinău, unde a început pregătirea militară.

În noaptea de 21/22 iunie 1941 România intra în război, pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord. La 4 august 1941 armata română forța trecerea Nistrului și se angaja în marile bătălii de la Odessa, Dalnic și Tatarca unde au fost încercuite o parte din trupele române. În zilele de 19-21 septembrie 1941, sergentul Cristescu Andrei a îndeplinit misiuni foarte periculoase pentru a ieși din încercuire și pe care le-a executat cu mult curaj în dispozitivul inamicului.

Veteranul de război, maior (r) Cristescu Andrei Gheorghe la aniversarea a 100 de ani.

În luna decembrie 1943 a fost trimis pe frontul din Bucovina de Nord și a trecut Nistrul în Ucraina. În primăvara anului 1944 a fost luat prizonier de către trupele rusești și trimis în lagărele de prizonieri, de unde mulți ostași români nu s-au mai întors. La 24 septembrie 1946 a fost eliberat și s-a întors acasă, în satul Oglinzi, unde și-a întemeiat o familie.
Veteranul Cristescu Andrei a fost decorat cu ordine și medalii pentru participarea la război: Bărbăție și Credință, Crucea Comemorativă de Război. A fost avansat până la gradul de maior. Primăria comunei Răucești i-a acordat titlul de Cetățean de Onoare.

Veteranul de război, maior (r) Cristescu Andrei Gheorghe la aniversarea a 100 de ani.

Venerabilul veteran de război a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 100 de ani, de către reprezentanți ai Centrului Militar Zonal Neamț, ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război – filiala Neamț, ai autorităților locale, membri ai familiei și locuitori ai satului Oglinzi, care i-au transmis respectul și recunoștința conducerii Ministerului Apărării Naționale și a tuturor militarilor Armatei României pentru patriotismul, demnitatea și sacrificiul de care a dat dovadă în timpul luptelor din cel de-Al Doilea Război Mondial.

La mulți ani domnule maior!

M.Ap.N prin R.B.N. Press

,

O nouă mișcare apărută și intitulată „Motivația: România“ își propune să acționeze pentru redobândirea libertății și demnității naționale și individuale. Manifestul este semnat de 23 de persoane.

“Suntem un grup de persoane de profesii și cu preocupări diferite, unite prin credința în Hristos și dragostea de neam și țară. Înainte de a fi gânditori sociali, autori de strategii de dezvoltare, informaticieni, comunicatori, teologi, agricultori, profesori, militari sau orice altceva, ne socotim și ne dorim a fi buni români”, se arată în manifestul Mișcării, care a fost postat pe pagina lui Călin Georgescu, cel care este și președintele acestei inițiative. În manifest, care nu cuprinde mai mult de 10-15 propoziții, semnatarii subliniază faptul că s-a ajuns la o “degradare generală a calității vieții, a sistemului de valori, a economiei, a culturii, a educației, a mediului natural, a scenei publice și, mai presus de toate, a condiției umane înseși”. De asemenea, este deplâns faptul că noua religie este reprezentată de consumism, de faptul că “se sapă fără odihnă la temelia instituțiilor fundamentale (Familia, Biserica, Neamul), ne sunt smulse rădăcinile din care urcă seva spiritualității”.

Modul de acțiune și de manifestare a acestui grup (conform România Liberă) nu este foarte clar descris, dar scopul final este unul foarte precis: ”Să redevenim liberi, să ne recăpătăm demnitatea, să ne redobândim țara, să ne recâștigăm verticalitatea pentru a putea privi înspre trecut și înspre viitor”.

Președintele mișcării “Motivația: România” este Călin Georgescu, care prezidează Consiliul de conducere al Centrului European de Suport pentru Clubul de la Roma. Între anii 2010-2012 a fost director executiv al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă. Un alt membru marcant al mișcării este Dan Puric, actor și regizor care a cunoscut notorietatea în ultimii ani, în care a ținut diverse conferințe publice apelând la un discurs naționalist-creștin, în care folosea argumente pe care le putem întâlni și la Petre Țuțea.

Autorul „Sclavilor fericiți“

Un important membru este și scriitorul Ovidiu Hurduzeu, autorul unor cărți care au stârnit polemici, printre care “Sclavii fericiți – lumea văzută din Silicon Valley” și “Unabomner – Profetul ucigaș”. În 2006, mi-a acordat probabil primul interviu oferit unui cotidian central, prilej pentru a declara: „Stilul de viață specific al unui popor nu poate fi duplicat pe alte meleaguri. Se importă formele fără fond, modelele culturale vremelnice. În prezent, foarte mulți români confundă America reală cu America spectaculară din filmele produse de Hollywood. Am adoptat sărbătorile comerciale ale Americii – Halloween și Valentine’s Day. Ne salutăm cu: „«Să ai o zi bună!». Deși ne extaziem americănește – „Cool!”, „Uau!” „Fantastic!”, esența Americii ne scapă mereu. Acum, când am devenit aliații americanilor, se pune stringent o întrebare. Care Americă o invităm în casa noastră? Pe cea a multiculturaliștilor și feministelor din universități? America hollywoodiană a lui Michael Moore? A ONG-urilor, a societății deschise? Sau lăsăm să ne treacă pragul o Americă a Libertății, Drepturilor Individuale și Credinței?

Mișcarea Motivația: România

Cine suntem?

Suntem un grup de persoane de profesii și cu preocupări diferite, unite prin credința în Hristos și dragostea de neam și țară. Înainte de a fi gânditori sociali, autori de strategii de dezvoltare, informaticieni, comunicatori, teologi, agricultori, profesori, militari sau orice altceva, ne socotim și ne dorim a fi buni români. „Față de patrie, învăța Nicolae Iorga, cel numit Apostolul Neamului, nu ți-e îngăduit să ai convingeri, ci numai devotament.“ Încredințările, cunoștințele și acțiunile noastre, ca și ale celor ce ni se vor alătura, sunt puse exclusiv în slujba semenilor. „Nici un popor nu e atât de decăzut încât să nu merite să te jertfești pentru el, dacă îi aparții“ știm de la profesorul Lucian Blaga. Motivația noastră nu poate fi alta decât: România. Deasupra țării și a neamului nu mai aflăm decât pe bunul Dumnezeu.

Ce ne reproșăm?

Degradarea generală – a calității vieții, a sistemului de valori, a economiei, a culturii, a educației, a mediului natural, a scenei publice și, mai presus de toate, a condiției umane înseși. Ni se propune consumismul ca religie și ca unic mod de viață; se sapă fără odihnă la temelia instituțiilor fundamentale (Familia, Biserica, Neamul); ne sunt smulse rădăcinile din care urcă seva spiritualității și suntem alungați să pribegim, purtați de vânt, prin deșertul concretului; sobrietatea tradiției este înlocuită de ușurătatea spectacolului mediatic; certitudinile sunt roase de molia relativismelor; pentru comoditate și distracție, ni se repetă, merită să renunți la libertate și la demnitate. Să te simți bine devine mai important decât să fii bun și gospodar. Să smulgi sau să primești de la alții devine mai important decât să dăruiești. O lume în care să minți și să te minți pentru a poseda este preferabil mărturisirii adevărului. O lume rătăcită…

Ce (ne) propunem?

Să schimbăm lumea! Să redevenim liberi, să ne recăpătăm demnitatea, să ne redobândim țara, să ne recâștigăm verticalitatea pentru a putea privi înspre trecut și înspre viitor. Să ne prețuim, să ne vedem unii altora calitățile și să colabrăm în loc să ne călcăm în picioare și să ne dăm coate pentru a ajunge în fruntea bucatelor. Să revenim la normalitate, la simplitate și la curățenie.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Semnatari:

Dr. Călin Georgescu
Alexandru Ciolan
Călin Orlando Cociș
Ciprian Nastasiu
Dan Puric
Dan Brebeanu
Dan Burulea
Dorin Negrău
Emilia Bura
Dr. Florian Colceag
Gabriel Desculțu
Ilie Catrinoiu
Dr. Mihaela Fîrșirotu
Maria Tanasă
Dr. Ovidiu Hurduzeu
Dr. Pavel Chirilă
Ștefan Frunză
Vasile Oancea
Dr. Vasile Păun
Vasile Stroe
Viorel Hușanu
Vlad Desculțu
Victor Butean

georgescucalin.ro

,

Psihicul și tabla…

În cadrul Operațiunii Barbarossa, sovieticii dispuneau de echipamente de luptă mai multe și, pe anumite tipuri de armă, mai bune decât germanii. Cu toate astea, Armata Roșie a pierdut în primele luni de conflict două treimi din efectivele de mecanizate și avioane. Ca pierderi umane, Germania a sacrificat per total 800.000 de oameni (uciși, răniți sau dispăruți în misiune), în timp ce URSS a înregistrat irrecoverable losses de peste trei milioane de oameni (sursa: Wikipedia, citând rapoarte ale ambelor părți).

Conform unora dintre comentatorii de pe blogul lui George (Romanian Military), marele avantaj al nemților nu a fost atât tehnica de luptă, cât calitatea forței vii, mai bine pregătite tactic și cu un moral superior sovieticilor.

Armata Roșie a anului 1941 era alcătuită în mare parte din recruți adunați de prin “republicile” anexate frățește cu două decenii mai devreme. Firește că soldații belaruși sau cazaci nu erau din cale-afară motivați să apere nobilele idealuri ale comunismului, mai ales după atrocitățile comandate de Stalin în anii ’30.

Același Stalin, cu un an înainte de Barbarossa, declanșase eliminarea din armată a tuturor “elementelor trădătoare”, a se citi “crema ofițerimii”. Lipsiți de motivație și de un management competent, sovieticii au luat una dintre cele mai urâte bătăi din istoria militară. Doar ploaia și frigul care-au împotmolit o vreme Panzerele i-au salvat de la anihilarea totală.

Nu mai puțin adevărat e faptul că atrocitățile comise de hitleriști împotriva prizonierilor (considerați Untermensch/suboameni) au determinat o “întoarcere de arme” a populației care-i privise inițial pe nemți ca salvatori de la stalinism. Când cetățenii s-au prins că Hitler nu e cu nimic mai bun decât “tătucul”, determinarea lor de a lupta pentru URSS a crescut considerabil (primele contingente de partizani/sabotori s-au format în a doua parte a conflictului).

O luptă pierdută dinainte.

Am făcut acest lung expozeu pentru a scoate în evidență un lucru: o luptă se poate pierde sau câștiga înainte de tragerea primului glonț. Atâta vreme cât armata are determinare, motivație și unitate, meciul se joacă, indiferent de ascendentul tehnologic al inamicului. Istoria a demonstrat – americanilor în Vietnam sau sovieticilor în Afghanistan, ca să dau doar două exemple – că tehnica de luptă poate fi anihilată prin robustețe psihică, organizare și cunoaștere a terenului.

Dacă soldatul nici nu pune mâna pe armă, gândindu-se că e o pușcă proastă, că n-o să nimerească nimic cu ea, că superiorul lui e un tâmpit și că oricum nu are pentru ce să lupte, bătălia s-a pierdut înainte de a începe.

Se vorbește foarte mult despre perioada miraculoasă de prosperitate, progres științific și bună înțelegere pe care ar trăi-o omenirea în acest început de mileniu. Datele din teren indică însă o creștere fără precedent a tensiunilor intra- și inter-statale, cauzate de disensiuni etnice, religioase sau economice. De progres științific și prosperitate se bucură doar o mică parte a populației planetei, iar pacea, dacă mă întrebi pe mine, e un lux al celor puternici. Cine vrea pace trebuie să și-o permită.

Arma secretă a românilor.

romaniaRomânia nu este o țară puternică nici militar, nici economic. Amplasarea noastră la intersecția marilor vectori de forță ai Eurasiei ne-a condamnat la o defensivă permanentă și la o diplomație acrobatică (și controversată). Am supraviețuit însă – miraculos, aș spune – mulțumită unei robusteți mentale. Și pe câmpul de luptă și în afara lui, românii au rezistat unor forțe covârșitoare, fie că a fost vorba despre imperiile Roman, Austro-Ungar, Otoman, Nazist sau Sovietic. A curs mult sânge românesc, generații întregi au suferit atrocități, persecuții și privațiuni, dar nu am dispărut, nu am fost asimilați, nici dizolvați, nici dispersați. Până acum.

Ce se întâmplă astăzi cu România are toate datele unui război psihologic care-și propune dezarmarea mentală a cetățenilor. Tot eșafodajul defensiv, tot arsenalul intangibil care ne-a permis să rezistăm celor mai brutale invazii, se află de la o vreme sub un asediu violent. Se trage cu artileria, se aruncă bombe, se infiltrează agenți și commando-uri în această structură. Acțiunile sunt evidente. N-aș putea spune dacă este un atac consolidat din partea unei singure forțe, o luptă între puteri alogene antagonice sau un terorism băștinaș, cert este că, în special de prin 2008, ofensiva s-a întețit iar cazemata începe să se zgâlțâie.

Sistemul defensiv despre care vorbesc – valabil pentru orice națiune, comunitate sau familie – este clădit pe valori și simboluri comune. Pe limbă, artă, repere istorice, pe credințe, instituții, concepte și personalități – istorice ori contemporane – unanim recunoscute și apreciate.

Ethos blasters.

Urmărind fie și tangențial discuțiile din spațiul public pe un ecart de timp de o lună-două, nu pot să nu remarc că mare parte din fundamentele enunțate mai sus sunt dinamitate cu o suspectă consecvență. Valorile și simbolurile esențiale ale României sunt sub-minate (iată că terminologia militară își reintră în drepturi) constant și, cel mai grav lucru, publicul aplaudă exploziile ca pe focuri de artificii. Și cere bis.

Mi-a luat exact cinci minute să transfer din memoria imediată în scris o scurtă listă de “obiective strategice”, fiecare cu tipul de încărcătură explozivă atașată.

Concepte fundamentale:

România – zisă și Românica, e codașa Europei, or să ne-o ia și bulgarii înainte.
Poporul român – leneș, hoț și trădător
Patriotism – vadimism (paranoia, rudotel, antisemitism, xenofobie)
Ortodoxie – o superstiție retrogradă, bună pentru babe pupătoare de moaște.

Instituții:

Președintele României: Cucuvea kaghebistă, Țapul, Chiorul bețivan
Parlamentul României – un cuib de hoți și de leneși (ei, măcar avem reprezentativitate)
Guvernul României – niște tâlhari
Premierul României – plagiatorul, piticul, homosexualul și coruptul, cap-de-mort, cap-de-oțel (pentru cine nu știe, ultimul e Victor Ciorbea).
Biserica Ortodoxă – plină de bani și vrea și mai mulți; instrument de tâmpire a populației.
Armata Română – îi plătim degeaba, nu ne mai trebuie, pe noi ne apără NATO

Categorii socio-profesionale

Medicii și profesorii – șpăgari
Funcționarii publici (alții decât medicii și profesorii) – corupți, nu fac nimic toată ziua, îi plătim degeaba
Corporatiștii – roboți programați 9-17 care nu știu ce e viața
Țăranii – niște țărani (ce vrei, mă?)
Muncitorii – Dorele, ia mai fă, mă, o dată.
(aici se impune să observăm cum publicitatea românească a reușit să eticheteze peiorativ grosul populației active: muncitorii și țăranii)
Pensionarii și asistații social – masă de manevră pentru alegeri; îi cumperi cu un kil de ulei; sunt de-ăia care pupă moaște;
Antreprenorii – bișnițari fără scrupule
Judecătorii – corupți
Polițiștii – analfabeți
Jandarmii – asasini
Serviciile secrete – au furat banii lui Ceaușescu
Jurnaliștii – vânduți
Artiștii – hipsteri homosexuali drogați
Inginerii – geeks

Personalități istorice

Ștefan cel Mare – pitic și gagicar
Alexandru Ioan Cuza – era mason
Mihai Eminescu – sifilitic xenofob, afemeiat
Ion Antonescu – criminal de război, antisemit, a dus țara la ruină aliindu-se cu Hitler
Regele Mihai – trădător de țară, a plecat cu tablouri
(pentru ultimii doi meritele se cuvin evident propagandei comuniste)
Mircea Eliade, Nae Ionescu, Petre Țuțea – legionari
Nicolae Ceaușescu – nu mai zic

Personalități artistice, sportive sau mediatice

Radu Beligan – “Google sărbătorește 150 de ani de la nașterea lui Radu Beligan”, “Radu Beligan își amintește cu plăcere de primul lui învățător, Anton Pann”, “Zi mare pentru Radu Beligan! A ieșit la pensie pentru a șasea oară!” (apud Times New Roman, care-i acordă maestrului Beligan o atenție deosebită).
Nadia Comăneci – o ipocrită, cum își permite să facă reclamă la margarină?
Dan Puric – un mistic exaltat neo-legionar și mason
Cristian Tudor Popescu – cap de mort, ăla care umblă în “treling”

Această ultimă secțiune a listei este, după cum vezi, surprinzător de scurtă. N-am reușit să identific alte personalități care să merite a fi numite astfel și care, totodată, să se bucure de oarece expunere. Și cum afișarea în acest mediu public toxic compromite fulgerător pe oricine, e firesc să avem pe scenă, în ultima vreme, personaje obscure care nu au nici reputații nici opere de apărat.

Tactica falimentară a lunetistului singuratic.

Revenind la dinamitarea elementelor unificatoare trebuie să fac două observații.

Prima: fără discuție, o parte dintre aceste ethos blasters se ancorează pe un sâmbure de adevăr, fie el anecdotic sau accidental. Nu neagă nimeni greșelile președinților, premierilor, parlamentarilor sau – fie-mi cu iertare – înalților slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române.

Doar că, agâțându-ne exclusiv de slăbiciunile oamenilor care au ocupat sau ocupă funcții, riscăm să dărâmăm întregul edificiu al unor instituții fundamentale.

Omorând pilotul condamnăm la prăbușire avionul; și pe noi odată cu el.

Și încă un lucru: s-ar cuveni să ne controlăm limbajul la adresa conducătorilor, dacă nu din respect pentru persoanele lor, măcar pentru steagul pe care au jurat.

A doua observație: lista de mai sus acoperă aproape integral populația României (inclusiv pe cea detașată în străinătate), cu excepția copiilor și a intelectualilor care nu sunt  funcționari publici, antreprenori, publiciști sau corporatiști. Practic, fiecare dintre noi se află în raza unei încărcături expozive capabile să spulbere in corpore structurile profesionale sau sociale din care facem parte.

Și, în momentul în care medicul face o afirmație dură despre breasla profesorilor, profesorul despre țărănime și țăranul despre Parlament, se produce o detonare în lanț care ne îngroapă pe toți.

Tactica “lunetistului singuratic”, care trage din podul casei cartușe de “eu nu sunt ca alții”, “toți sunt așa și pe dincolo, eu sunt diferit” e moarte sigură. Nu Vasili Zaițev, eroul din “Enemy at the Gates” a salvat Stalingradul.

Ceilalți ești tu!

Romania-animated-flagCând spunem “ceilalți” vorbim de fapt despre noi; fiecare dintre noi este un “celălalt” pentru cineva. Când spunem “popor de leneși și de hoți” ne includem pe noi, familiile, dascălii care ne-au învățat carte, medicii care ne-au adus pe lume, includem toți oamenii pe care i-am iubit, îi iubim sau îi vom iubi în viața asta. Și îi jignim. Și nu merită.

Orice popor are eroi și trădători, tâmpiți și genii, leneși și harnici, sfinți și haimanale. Orice stat are rufe murdare și scheleți în dulap. A scoate la aerisit aceste zdrențe poate fi un exercițiu purgatoriu, cu condiția să se desfășoare scurt și la obiect. Dar a le scutura zilnic prin fața casei nu face decât să coboare standardele de caracter pentru generațiile care vin. Arată-i copilului super-eroi și va vrea să devină super-erou. Spune-i zilnic că va sfârși un bețiv ca ta-său și așa se va întâmpla.

Propaganda naționalist-ceaușistă avea, totuși, niște limite (și un scop strategic, în contextul distanțării de URSS). Eram popor ales, cei mai viteji dintre traci, în luptă biruitori, dar atât. Ce fac “micuții” acum e genocid cultural. Suntem, brusc, cea mai de rahat nație de pe glob. Eu m-aș întreba: cui prodest?

Am luat în urmă cu ceva timp o decizie. Să nu spun nimic urât despre țară, popor și conducători, oricât aș fi de revoltat sau necăjit. Să nu aplaud și nu particip la nicio defăimare – fie ea și la mișto – a simbolurilor istorice și culturale românești. Bune sau rele, valorile care ne leagă reprezintă principala noastră forță ca popor. Pe ele putem clădi și restul. Fără ele – nimic.

Nici să cădem în extrema cealaltă nu e sănătos. Dați-vă la o parte, că noi am inventat stiloul și probabil insulina. N-are rost să ieșim la astfel de ofensive pentru că nu suntem pregătiți. Deocamdată nu vrem să cucerim pe nimeni. Vrem doar să fim lăsați în pace. Doar că, așa cum am mai spus, pacea și-o permit doar cei puternici, cei pe care e prea costisitor să-i ataci.

Nemți n-avem cum să devenim. Nici americani, nici olandezi. Așa cum, dintre toate țările blocului comunist, noi am fost întotdeauna mai cu moț. Așa cum, dintre toate ținuturile aflate sub turci, Principatele Române au reușit să evite statutul de pașalâc. Așa cum ardelenii au stat o mie de ani sub austro-ungari și au continuat să vorbească românește.

Toți stăpânii noștri s-au plâns de noi și-au încercat să ne inoculeze îndoială și rușine pentru ceea ce suntem.

Asta fac și acum. Eu n-o să-i ajut.

Nu-i ajuta nici tu.

Dacă nu pentru noi, măcar pentru cei care vin după.

Se nasc copii minunați în România.

Istoria – tot istoria – ne-a arătat că ideile și dezastrele au o capacitate extraordinară de a cataliza solidarizarea oamenilor.

Ne rămâne să gândim…  sau să așteptăm cutremurul?

 CUM AR FI O LUME FĂRĂ ROMÂNIA… VIDEO

Autor:  Brad Florescu /tedoo.ro

Aranjament editorial Dorian Theodor / R.B.N. Press

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press