ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Paști"

Paști

,

NU_Paste_ci_PASTI_FERICIT

O gravă eroare de exprimare în pronunțarea denumirii biblice a celui mai mare praznic al creștinismului: Sfintele Paști
Faptul că de câțiva ani, în vocabularul uzual al limbii române – la toate nivelurile și chiar și în mediul bisericesc – s-a inoculat, cu titlul de sindrom, o gravă eroare de exprimare în pronunțarea denumirii biblice a celui mai mare praznic al creștinismului: Sfintele Paști, sau Învierea Domnului, sub forma peiorativă și stranie de „Paște”, ne determină să luăm atitudine, semnalând pericolul iminent de degenerare în erezie a conotațiilor biblice și dogmatice, caracteristice acestui eveniment culminant al mântuirii noastre.

Cu precizarea că neștiință, indiferent cui aparține, nu este o scuză, ci un păcat, în cele ce urmează vom face o prezentare sintetizată a locurilor biblice din Vechiul și Noul Testament, ca prețioase și incontestabile mărturii interne, privind denumirea corectă de „Paști”, a acestei sărbători.

Termenul de „Paști”, are în limba română numai forma de plural pentru exprimarea corectă a multiplelor lui sensuri, din limba ebraică biblică: Chag ha’Ppesách= Sărbătoarea trecerii, sau „Ppesachim” = „a trecerilor” (de la pesách = trecere)(cf. O. Densusianu, Istoria limbii române, I, 1964, p.173; și tot așa: Dicționarul limbii române moderne, Editura Academiei R.P.R., 1958, p. 589 și toate edițiile ulterioare; se admite că termenul „pesah” ar putea fi și de origine egipteană, iar în limba română ar fi ajuns prin filiera bizantino-latină, cu forma „Paschae”). În aramaică, dialectul postexilic (vorbit și de Iisus), există termenul peschá, care definea sărbătoarea iudaică târzie a Paștilor, cu ceremonialul ei calendaristic (Maurice Carrez și François Marcel, Dicționarul grec-român al Noului Testament, trad. Rom. de Gheorghe Badea, Editura S.B.I.R., București, 1999, p. 221).

Aceasta este ce mai mare sărbătoare mozaică, având prăznuire fixă, în fiecare an de la 14 Nisan (Aprilie) și simbolizând renașterea poporului Israel la o viață nouă și liberă de credințele și de robia egipteană, descrisă în Vechiul Testament în cartea Iesirea 1, 8-11, 10. La vechii evrei „Paștile” se mai numeau „Sărbătoarea Domnului” (chag-la Yahaweh), datorită instituirii ei divine (Ieșirea 12,14). Semnificația de bază a termenului „Pesach – Paști” (cf. dr. Vasile Tarnavschi, Arheologia Biblică, Cernăuți, 1930), este însă cea din Ieșirea 12, 12-13: „În noaptea aceea voi trece peste pământul Egiptului și voi lovi pe tot întâiul născut în pământul Egiptului, al oamenilor și al dobitoacelor, și voi face judecată asupra tuturor dumnezeilor în pământul Egiptului, căci Eu sunt Domnul. Iar la voi sângele va fi semn pe casele în care vă veți afla (cf.v.7): voi vedea sângele [mielului] și vă voi ocoli și nu va fi între voi rană omorâtoare, când voi lovi pământul Egiptului” (cf. și vv. 22-23). Tot din vremea aceea, Paștile mai poartă și denumirea de „Sărbătoarea Azimelor” (Chag hammatót; Ieșirea 12, 15-20), din cauză că pe durata celor șapte zile de sărbătoare, la care evreii au mai adăugat una de ordin agrar, legată de începerea secerișului (pr. prof. Dr. Dumitru Abrudan, diac. Prof. Dr. Emilian Cornitescu, Arheologia Biblică pentru Facultățile de Teologie, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1994, p. 314) se consumă numai „azimă”, adică pâine nedospită, amintind de aluatul nedospit, pe care l-au copt israeliții în noaptea ieșirii din Egipt (Ieșirea 12, 34). Cine mâncă pâine dospită în acest răstimp „sufletul acestuia se va stârpi în Israel” (Ieșirea 12,15). Prin absența fermenților din dospire, anzima simboliza curăția, prevenirea stării de corupție și chemarea fiilor lui Israel la o viață mai curată și mai sfântă (ibidem, p. 315).

Se disting trei modalități de sărbătorire a Paștilor în istoria veche a mântuirii:

cea din noaptea plecării din Egipt (Ieșirea 12, 1-28), continuată apoi până la ocuparea Canaanului (Iosua3, 15-17; 5, 10-12), a doua, de la intrarea în Canaan, până la robia babilonică, și a treia, continuă și astăzi, este cea de după revenirea în țară a semințiilor Iuda și Veniamin (ibidem, pp. 314-315). Denumirea actuală a ceremonialului pascal iudaic, este cea de „Seder” (rânduială) și se desfășoară în fiecare familie iudaică, în fiecare seară a zilei de 14 Nissan (Aprilie) (ibidem, p.316). La sinagogă nu se fac servicii divine, decât în prima și în ultimele două zile ale Sărbătorii (Paștilor = Azimilor), iar în casele credincioșilor, ritualul Cinei Pascale (Seder), se respectă numai în primele două seri (pr. prof. Dr. Dumitru Abrudan, Religia iudeilor: Iudaismul, în rev. „Mitropolia Ardealului”, XXXI, 1986, nr. 5, p. 22). Toți membrii familiei se adunau în jurul mesei și fiecare primește câte un exemplar din „hagadah” (istorisierea) de Paști: o carte care cuprinde ceremoniile și lecturile rânduite pentru „Seder”. În mijlocul mesei sunt așezate azimele (matoth), ierburi amare și un ou tare, copt în cuptor (simbolizând vechile sacrificii), pătrunjel (simbolizând viața și verdeața primăverii) și un amestec numit „haroset”, din mere, nuci, vin și cinamon (simbolizând materialele folosite de evrei pe când erau sclavi în Egipt, la confecționarea cărămizilor și la construirea orașelor și depozitelor de grâne ale faraonului.)

Cel mai solemn moment al Sederului îl constituie întotdeauna binecuvântarea (qadhis), rostită de capul familie asupra mâncărilor și a mesenilor, înainte de spălarea rituală a mâinilor și așezarea tuturor la masă. De fapt, această binecuvântare se împarte în două părți, care se rostesc pe rând, în timp ce se consuma patru pahare de vin și se săvârșesc trei spălări rituale ale mâinilor, pe tot parcursul ospățului.

Menționăm însă că acest ritual al Sederului ține numai de tradiția iudaică, neavând niciun fundament scripturistic sau doctrinar (pr. prof. Dr. Dumitru Abrudan, diac. Prof. Dr. Emilian Cornitescu, o.c., p. 316).

Revenind la momentul instituirii divine a Sărbătorii Paștilor din Ieșirea 12, actul jertfirii mielului de un an (al cărui sânge reprezintă ștergerea păcatelor și împăcarea poporului cu Dumnezeu), are un pronunțat sens tipic: mielul pascal, ca întruchipare a blândeții și curăției, îl prefigurează pe Hristos „Mielul lui Dumnezeu”(Ioan 1, 29), Care S-a jertfit pentru iertarea păcatelor întregii omeniri. Tot un sens tipic are și cina pascală iudaică, prefigurând Sfânta Euharistie. Ne zdrobirea oaselor mielului pascal (Ieșirea 12,10) semnifică unitatea poporului ales și comuniunea lui cu Dumnezeu, iar în Noul Testament, ne zdrobirea oaselor Mântuitorului pe Cruce (Ioan 19, 36), reprezintă integritatea Bisericii universale, care este trupul Lui (I Corinteni 12, 27).

În vocabularul creștin, termenul ebraic „Paști” a fost preluat fără nici o dificultate, pentru că Patimile și Învierea Domnului, că evenimente prăznuite în cea mai deplină comuniune eclezială, au coincis cu Paștile evreiești. Altă legătură între ele, în mod sigur nu există (cf. Corinteni 5, 7-8), decât numai un firesc paralelism sinonimic: după cum la baza Paștilor vechi stă eliberarea unui popor dintr-o robie văzută, pământească, Sărbătoarea creștină a Paștilor semnifică eliberarea tuturor popoarelor din robia nevăzută a păcatului și a morții (ibidem).

Însă, înainte de a intra în profunzimea datelor nou-testamentare și ale tradiției creștine, referitoare la Sărbătoarea Sfintelor Paști și la exprimarea denumirii ei în forma exclusivă de plural, se cuvine să facem o recapitulare sintetizată a principalelor texte vechi testamentare, toate având aceeași încărcătură tematică și aceleași conotații etimologice, pe care, parțial, le-am evidențiat deja mai sus.

Așadar în Ieșirea 12, 11-12 se dispune consumarea „cu grabă” a mielului pascal „căci este Paștile Domnului”. În Ieșirea 12, 12-13, este anunțată „trecerea” îngerului morții care-i va lovi numai pe întâii născuți egipteni; în Ieșirea 12, 17 este menționată „scoaterea” = „trecerea” taberelor israelite din pământul Egiptului; în Ieșirea 12, 15-21, Paștile = Azimile (7 zile); în Ieșirea 12, 22-23: din nou se spune că „are să treacă Domnul să lovească Egiptul, dar evrei îi va cruța; în Ieșirea 12, 27: mieii junghiați de Paști = „jertfa ce o aducem de Paști Domnului”; în Ieșirea 12, 41-42: după trecerea celor patru sute treizeci de ani de robie „a fost” = „a mai trecut” încă o noapte de priveghere pentru Domnul, pe care „o vor păzi fiii lui Israel din neam în neam”; în Ieșirea 12, 43: – avem singurul loc biblic în care se vorbește de „Rânduiala Paștelui” (adică forma de singular), cu referire expresă și exclusivă la mielul pascal în sine, ca „nimeni din cei de alt neam să nu mănânce din el!”; în Ieșirea 12, 48 se precizează: „Iar de va veni la noi vreun străin, să facă Paștile Domnului, să tai împrejur pe toți cei de parte bărbătească ai lui…”; în Ieșirea 14, 21-31 este vorba de încă o trecere (a treia): „Fiii lui Israel au trecut prin marea [Marea Roșie, n.n.] ca pe uscat…”; în Iosua 3, 15-17 se pomenește de trecerea Iordanului (a patra) de către Israel, sub conducerea lui Iosua, ca și prin Marea Roșie, în timpul lui Moise; în Iosua 5, 10-12 se menționează cea dintâi serbare a Paștilor în Tara Sfântă, la Ghilgal, în șesurile Ierihonului și încetarea manei.

Iată deci, că în Vechiul Testament atât în momentul instituirii ei divine (Ieșirea 12) cât și în contextul ei istoric imediat (Iosua 1-5), Sărbătoarea mozaică a Paștilor cunoaște numai forma de plural, tocmai datorită multiplelor ei semnificații, pe care și le păstrează întocmai, ba chiar și le mai și sporește în creștinism.

Prin venirea lui Iisus Hristos, sărbătorile iudaice, ca și tot cultul divin public al Vechiului Testament și-au încheiat rolul lor de tipuri sau de „umbre” ale sărbătorilor creștine, care, încă din veacul apostolic comemorează și actualizează marile evenimente din istoria mântuirii (John Bligh, Galatians. A Discussion of St. Paul’s Epistle, (Householder Commentaries, 1) London, 1969, pp. 375-377). De altfel, însuși Sfântul Apostol Pavel înfățișează viața creștină ca pe o mare sărbătoare a bucuriei, prăznuită „cu azimile curăției și ale adevărului” (I Corinteni 5, 8) (O. Cullman, Autorités (art.), la J.- J. Von Allmen, Vocabulaire Biblique, 3-éme éd,. Neuchâtel, 1964 p.32). Această imensă bucurie a restabilirii armoniei universale prin Domnul nostru Iisus Hristos (Coloseni 1, 17-20), își găsește cea mai potrivită expresie în cultul divin public al Bisericii, în imnologia creștină (Efeseni 5, 19; Coloseni 3, 16; Iacov 5, 13) precum și într-un cadru festiv și deopotrivă duhovnicesc: în prăznuirea sărbătorilor creștine.

În ceea ce privește argumentele biblice nou-testamentare despre denumirea creștină de Paști, a Sărbătorii Învierii Domnului, care a înlocuit cu succes Paștile Vechiului Testament, termenii sunt mult mai limpezi și mai fermi, iar sensul lor de o claritate incontestabilă. Altfel, în Matei 26, 17-19 este menționată „cea dintâi zi a Azimilor”, când „ucenicii lui Iisus L-au întrebat: Unde voiești să-Ți pregătim să mănânci Paștile? (v. 17); tot așa și răspunsul lui Iisus: „Mergeți în cetate, la cutare și spuneți-i: Învățătorul zice: Timpul meu este aproape; la tine vreau să fac Paștile cu ucenicii Mei” (vv.18 și 19). În Matei 27, 15 ni se spune: „Iar la sărbătoarea Paștilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulțimii un vinovat pe care voiau ei” (cf. și Marcu 15, 6; Luca 23, 17; Ioan 18, 39). În Marcu 14, 1 citim: „Și după două zile erau Paștile și Azimile”, iar în Marcu 14, 12-16 ni se relatează: „în ziua cea dintâi a Azimelor, când jertfeau mielul de Paști, ucenicii Lui L-au întrebat: Unde voiești… ca să mănânci Paștile?… și le-a zis: Mergeți în cetate și vă va întâmpina un om, ducând un vas de lut cu apă… și unde va intra, spuneți stăpânului casei: Unde este odaia de oaspeți, în care să mănânc Paștile împreună cu ucenicii Mei?… și au găsit așa precum le-a spus și au pregătit Paștile”.

În Luca 22, 1 avem un enunț: „Și se apropia praznicul Azimelor, care se cheamă Paști”, iar în Luca 22, 7 se confirmă că, a sosit ziua Azimelor, în care trebuie să se jertfească mielul de Paști”; drept pentru care, în Luca 22, 11-13, se stabilește locul pregătirii Paștilor, astfel încât, în Luca 22, 15-16, Mântuitorul va da glas unei dorințe a Lui pe care o nutrea mai demult: „Mult am dorit să mănânc cu voi acest Paști, mai înainte de patima mea. Căci zic vouă că de acum nu voi mai mânca din acestea până când se vor împlini în împărăția lui Dumnezeu”.

În Evanghelia a IV-a datele referitoare la „Paști” sunt și mai precise și mai concrete și mai explicite.

Astfel, în cele trei sărbători ale „Paștilor Iudeilor”, pe care le pomenește cu titlu de repere cronologice, această Evanghelie: „Și erau aproape Paștile Iudeilor și Iisus S-a urcat la Ierusalim” (urmează acum prima alungare a vânzătorilor de animale și a zarafilor din curtea templului).

Urmarea acestei acțiuni n-a întârziat să se producă: „Iar când eram în Ierusalim, la praznicul Paștilor (același din 2, 13) mulți au crezut în numele Lui, văzând minunile pe care le făcea” (Ioan 2, 23). În Ioan 6, 4, contextul săvârșirii minunii înmulțirii celor cinci pâini și doi pești din Betsaida-Iulia, al saturării celor peste cinci mii de oameni și mai ales, al celei mai ample cuvântări a Mântuitorului Iisus Hristos despre Sfânta Euharistie (Ioan 6, 26-58), este un context eminamente pascal: „Și era aproape Paștile, praznicul Iudeilor”. Tot așa, una dintre cele mai eclatante dovezi ale atotputerniciei și dumnezeirii lui Iisus, minunea învierii din morți a lui Lazăr din Betania, s-a săvârșit „aproape de Paștile Iudeilor” ultimul paști petrecut de Iisus în Ierusalim” (Ioan 11, 55) – iar ungerea Domnului „cu mir de nard curat, de mult preț” (Ioan 12, 3), ca ultim act pregătitor „pentru ziua îngropării Lui” (Ioan 12, 7), a avut loc tot în Betania „cu șase zile înainte de acest Paști” (Ioan 12, 1). Evenimentele din săptămâna Sfintelor Patimi sunt puse de autorul Evangheliei a IV-a într-un dramatic context concentric, din ce în ce mai apropiat de acest praznic iudaic al ultimelor Paști din viața pământească a Domnului Hristos: „Iar înainte de praznicul Paștilor, știind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să Se mute din lumea aceasta la Tatăl, a arătat că iubind pe ai Săi care sunt în lume, până la sfârșit i-a iubit”.

Într-o atmosferă de crescândă amplificare dramatică, în Evanghelia a IV-a, începutul „Drumului Crucii” este cu precizie menționat: „Și era vinerea Paștilor, ca la al șaselea ceas…” (Ioan 19, 14).

Tot într-un context pascal (Fapte 12, 1-2) și tot într-o dramatică atmosferă de tensiune produsă în viața Bisericii primare de persecuția declanșată de regele Irod Agripa I, nepotul lui Irod cel Mare, a fost „ucis cu sabia Iacov, fratele lui Ioan” unul dintre Apostolii de „intimitate” ai Domnului (Petru, Iacov și Ioan), după care, „văzând că este pe placul Iudeilor, a mai luat și pe Petru (și erau zilele Azimelor), pe care și prinzându-l l-a băgat în temniță, dându-l la patru străji de câte patru ostași, ca să-l păzească, vrând să-l scoată la popor după Paști” (Faptele Apostolilor 12, 3-4). Întrucât Biserica veacului apostolic și-a centrat întreaga viață cultică pe conținutul „Jertfei vii” a lui Hristos, pentru Sfinții Apostoli, precum și pentru toți fiii de atunci ai Bisericii, ideea de a muri pentru Hristos și Evanghelie (cf. Marcu 8, 35 și loc. par.), era însăși rațiunea de a exista a creștinismului, potrivit și argumentului paulin din I Corinteni 5, 7: „căci (și) Paștile nostru, Histros, S-a jertfit pentru noi”.

Despre sărbătorirea Paștilor în Biserica veacului apostolic

…găsim informații în cele mai vechi scrieri ale creștinismului (Constituțiile Apostolice, V, 17-19; VIII, 33; Canoanele Apostolilor; Canonul I – Antiohia, menționate la pr. prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica generală (cu noțiuni de artă bisericească), Editura I.B.M.B.O.R., 1985, p. 214). Potrivit acestor mărturii, denumirea de Paști, la început era atribuită de către primii creștini comemorării anuale a Cinei cele de taină, celebrată în Joia Patimilor, seara, printr-o masă rituala care imită Cina lui Iisus și Sfânta Euharistie (ibidem).

Așa cum la evrei, denumirea de Paști s-a extins, în timp, la întreaga perioadă a Azimelor (14-21 Nisan), tot așa și primii creștini au trecut, treptat, de la comemorarea Sfintei Cine, la aceea a morții și mai ales a Învierii Domnului. Comemorarea în paralel a Cinei și a Învierii în Biserica primară, cu același titlu de Paști, constituia o anticipare a ceea ce în literatura teologică de mai târziu, se va numi „Paștile Crucii” (adică sărbătoarea Sfintelor Patimi) și „Paștile Învierii” (comemorarea Învierii Domnului). Deci prin Paști, creștinii Bisericii primare, ca și cei din veacurile imediat următoare, înțelegeau atât sărbătoarea Învierii domnului cât și a Cinei celei de taină, precum și a Sfintelor Patimi, iar uneori numai comemorarea acestora (cf. Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântarea I la Rusalii, la pr. dr. D. Fecioru, Cuvântări la praznice împărătești, p. 247). De aceea, săptămână numită de noi, cei de astăzi, „Săptămână Sfintelor Patimi”, sau „Săptămâna Mare”, la ei se numea „Săptămână Paștilor” sau „Zilele Paștilor” (Constituțiile Apostolice, V, 13, 18, în vol. Scrierile Părinților Apostolici, I, II, pp. 129, 147).

Cu timpul, însă noțiunea de Paști s-a clarificat și s-a restrâns numai la Sărbătoarea Învierii Domnului, pe care noi, cei ce-i suntem astăzi nevrednici beneficiari, nici măcar nu ne străduim să-i reținem și să-i rostim corect denumirea biblică (de Paști), ci o risipim în tot felul de exprimări neautentice, neserioase și chiar eretice, cum ar fi: „Paște”; „de Paște”; „la Paște”; „Paște fericit!”, etc., toate ilustrând o regretabilă carență de cultură creștină, sau cum am mai zis la început, un grav păcat cu neștiință.

Dar de acum gata! S-a încheiat cu neștiință, cu bâjbâiala și cu incertitudinea, bine știind că noi nu prăznuim „Paștele”, ci „Sfintele Paști” și că e incorect să ne felicităm cu „Paște fericit!” sau chiar cu „Paști fericite!”, pentru că atât Paștile cât și Crăciunul sau alte sărbători, sunt zile pline de sfințenie și de fericire prin însăși natura lor, așadar, dorința noastră trebuie să se refere la noi înșine și la faptul că noi, viața noastră și familia noastră trebuie să dorim a fi fericiți de Sfintele Paști, de Crăciun, de Anul Nou, sau de alte sărbători! Cine are urechi de auzit…

Autor: Protopop dr. Ioan BUDE

Publicat de romaniabreakingnews.ro

Sfinte_Pasti_binecuvantate_cu_multa_lumina_romaniabreakingnews_ro

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press